NOTIUNI DE

EMBRIOLOGIE
Conf.dr. Dragos VOICU
Embriologia este ramura biologiei care se
ocupă cu studiul embrionului în toate fazele
dezvoltării lui, de la formarea celulei-ou până
la naştere. Ontogeneza reprezintă istoria
dezvoltării unui individ de la naştere
până la moarte. Filogeneza reprezinta
istoria dezvoltarii organismelor, de la
formele unicelulare la cele mai
complexe.
Etapele embriologiei sunt:Reproducerea –
perioada preembrionara, cuprinde
gametogeneza (formarea celulelor sexuale) si
fecundatia (formarea celulei ou);Embriogeneza –
perioada embrionara, de la fecundatie pana in
saptamana 8, reprezinta etapa evolutiei de la ou
la embrion, desfasurata in primele doua luni de
sarcinaOrganogeneza – perioada fetala, din
sapatamana 8 pana la nastere, reprezinta etapa
de transformare a embrionului in fat, cand se
edifica organele, aparatele si sistemele noului
 Gametogeneza este procesul de formare si maturare
a celulelor sexuale (gameti) din celula germinala
primordiala (CGP, gonocit embrionar).
In saptamana 4, la nivelul peretelui sacului vitelin,
se formeaza CGP; aceasta, impreuna cu descendentii
ei, constituie linia germinala.
In saptamana 5, CGP migreaza din peretele sacului
vitelin in teritoriile prezumptive ale viitoarelor gonade,
determinand formarea unor benzi compacte, numite
cordoane sexuale primitive; acestea inconjoara CGP,
pentru a da nastere tesuturilor care vor hrani si
controla dezvoltarea celulelor sexuale:
- foliculii ovarieni (la femeie)
- celulele Sertoli din epiteliul tubilor seminiferi (la
barbat)
Spermatogeneza cuprinde totalitatea
transformărilor prin care trec spermatogoniile
(gonocitele primordiale masculine) până devin
celule sexuale mature (spermatozoizi). Procesul
se desfăşoară la nivelul epiteliului germinativ din
tubii seminiferi de la nivelul testiculului, printre
celulele Sertoli, care se extind de la membrana
bazala la lumen. Bariera sange-testicul
protejeaza spermatocitele si spermatidele de
sistemul imun. Sub influenta testosteronului, CGP
se transforma prin mitoza, in spermatogonie.
Spermatocitoza incepe la pubertate, adiacent
membranei bazale a celulelor Sertoli. Printr-o alta
mitoza, spermatogonia devine spermatocitI
(incarcatura genetica 44XY). Urmeaza o meioza
(diviziune reductionala) prin care apare
spermatocitul \II (22X sau 22Y). Ulterior, prin
diviziune ecuationala, spermatocitul II devine
spermatida. Prin maturare, spermatida devine
spermie (spermatozoid).
 Spermatozoizii maturi sunt celule special alcătuite astfel încât deplasarea lor către ovulul
femeii să fie cât mai facilă. Spermatozoizii sunt unele din­tre cele mai specializate celule din corp.
Fiecare spermatozoid măsoară 0,05 mm în lungime şi este alcătuit din cap, gât şi coadă.
• capul spermatozoidului are forma unei lacrimi turtite şi conţine un sac cu enzime (acrozom),
care au importanţă vitală în capacitatea spermatozoidului de a sparge şi penetra stratul extern
protector al ovulului, în timpul procesului de fecundatie. In spatele acrozomului se găseşte
nucleul celulei, ce conţine o jumătate din setul de gene, materialul genetic (ADN-ul) fiind
selectat la întâmplare, din interiorul celor 23 de cromozomi. Datorită procesului de meioză,
fiecare spermatozoid posedă un set unic de informaţii genetice.
• gatul spermatozoidului este o structura fibroasă, de legatura, flexibilă, care permite capului să
se miste lateral, facilitând deplasarea a acestuia.
• coada spermatozoidului constă dintr-o pereche de filamente lungi, înconjurate de două
inele, fiecare conţinând nouă fibrile. Coada este împărţită în trei porţiuni:
- segmental proximal cuprinde un inel, cu fibre externe mai dense si o teaca de protectie
Biologia spermiei:
- odata formate, spermiile se detaseaza de celulele
Sertoli si se combina cu un fluid care ajuta la deplasarea
lor;
- in epididim, fluidul se resoarbe, sperma se
concentreaza si interactioneaza cu o proteina numita
factor de motilitate;
- etapa finala a maturarii spermiei, este capacitatia, care
are loc in tractul genital feminin, fiind necesar contactul
cu secretiile tubei uterine; au loc modificari ale
acrozomului, cu pregatirea eliberarii enzimelor necesare
fecundatiei.
- un ejaculat normal cuprinde 3 ml sperma, continand 50-
120 milioane spermatozoizi. pH-ul spermei este usor
alacalin (7,3-7,6). Spermiile se deplaseaza prin miscari de
rotatie si pendulare, cu 2-3 mm/min. Durata de viata a
spermatozoidului creste dinspre vagin, spre trompa
 Ovogeneza este procesul de formare si maturare in ovar, a
gametului feminin. Intrauterin, CGP se transforma prin mitoza, in
ovogonii (44XX), inconjurate de celulele cordoanelor sexuale.
Ovogoniile devin ulterior, ovocite primare.
Ovocitul primar (44XX), impreuna cu celulele epiteliale plate,
formeaza foliculul primordiali ovarieni, in interiorul caruia intra in
profaza primei diviziuni meiotice.
La pubertate, se reia ovogeneza, odata cu declansarea ciclului
ovarian. Ciclul ovarian reprezinta totalitatea modificarilor morfologice
de la nivelul corticalei ovarului matur si dureaza in medie, 28 zile.
Ciclul ovarian are 2 componente: ciclul folicular si ciclul ovogenetic.
In cadrul ciclului ovogenetic, ovocitul primar deblocheaza prima
diviziune de maturatie, rezultand ovocitul secundar (22X) si primul
globul polar (este o diviziune reductionala, care are loc in stadiul in
care s-a format cavitatea foliculara).
Ovocitul secundar ramane blocat in metafaza diviziunii secundare,
pana ajunge in tuba uterina; daca nu are loc fecundatia, este eliminat.
Fecundatia deblocheaza metafaza, rezultand ovulul si al doilea globul
polar.
 Ovulatia (ponta ovulara) reprezinta punerea in libertate a
ovocitului II, aflat in metafaza celei de a doua diviziuni de maturatie.
Ea genereaza inflamatie locala, prin eliberarea de histamina si
prostaglandine. Sub influenta FSH si LH, foliculul cavitar se mareste si
se apropie de corticala ovariana. Teaca foliculara se subtiaza,
devenind stigma. Cresterea nivelului de LH si estrogeni conduce la liza
stigmei dupa 24 ore, urmata de o mica hemoragie si eliminarea
ovocitului; concomitent se rupe si cumulus oophorus. Ovocitul,
coroana radiata si lichidul folicular sunt aspirate in trompa uterina,
ajungand in ampula tubara in cca 25 min; de aici, sunt impinse spre
orificiul uterin al tubei prin contractiile musculaturii si miscarile
cililor mucoasei tubare.
Ovulatia este uniovulara, alternativa, ciclica, spontana si
neperceptibila fizic. Supresia ovulatiei se poate datora unor
dezechilibre nervoase (nevroze, psihoze, afectiuni hipotalamo-
hipofizare) si metabolice (obezitate, malnutritie) sau unor agenti
terapeutici (medicatie, iradiere, hormoni androgeni).
 Comparand spermatogeneza cu ovogeneza, observam
ca:
- fiecare spermatocit I da 4 spermii; ovocitul I formeaza
un ovotid si 3 globuli polari, care nu au nici o semnificatie
functionala.
- spermia se produce si se matureaza in glanda sexuala;
ovocitul incepe numai in glanda, pentru a o termina in
afara ei.
- spermia este o celula modificata ca forma, neavand nici
o contingenta cu celula de origine, chiar unul din
componentele celulare lipsindu-i aproape in totalitate
(protoplasma); ovulul matur are o forma sferica,
continand in afara tuturor elementelor celulei si material
de rezerva (la om, nu a putut fi pus in evidenta, dar
trebuie sa existe ); are o polaritate. Numarul de
cromozomi este haploid atat la spermii cat si la ovule.
 Ciclul uterin presupune totalitatea modificarilor mucoasei uterine,
sub influenta hormonilor ovarieni. Endometrul are 3 straturi: bazal,
spongios si compact.
Menstruatia (perioada corespunzatoare degenerarii corpului galben)
dureaza 4-5 zile, cu eliminarea endometrului, ovocitului II si a cca 30
ml sange.
Faza proliferativa (ziua 5-14) corespunde etapei foliculare ovariene,
fiind sub influenta estrogenica.
Faza progesteronica (ziua 15-28), incepe dupa ovulatie, cand
endometrul se ingroasa sub actiunea progesteronului.
In faza premenstruala, prin constrictie arteriala si ischemie
 Fecundatia incepe cu contactul dintre spermie si ovocitul II si se incheie
cu fuziunea celor doua celule si amestecarea cromozomilor materni si
paterni, in metafaza primei diviziuni mitotice a zigotului. Presupune
capacitatie si reactie acrozomala din partea spermatozoidului.
▪ spermia traverseaza coroana radiata, favorizata de reactia acrozomala
(disocierea celulelor sub actiunea hialuronidazei) si miscarile cozii;
▪ spermia penetreaza membrana pellucida (cu ajutorul acrozinei si
neuraminidazei, enzime eliberate de acrozom), creand un canal de
trecere; dupa traversare, reactia zonala de la nivelul membranei
pellucida o face impermeabila pentru alte spermii;
▪ capul spermiei intra in contact cu membrana plasmatica a ovocitului, cele
doua membrane se rup si fuzioneaza, permitand accesul spermatozoidului
in citoplasma ovocitului;
▪ ovocitul II completeaza a doua diviziune meiotica generand pronucleul
feminin (nucleul ovulului matur), iar citoplasma se contracta, creand un
spatiu perivitelin, ca o bariera pentru ceilalti spermatozoizi;
▪ coada spermiei degenereaza, cu formarea pronucleului masculin;
cei doi pronuclei fuzioneaza, cu aparitia zigotului, o celula noua, diploida.
Deci, consecintele fecundatiei sunt: activarea ovocitului II, refacerea
numarului diploid de cromozomi, determinarea genetica a sexului,
combinatie cromozomiala noua (variatia speciilor), transmiterea
caracterelor ereditare.
 Segmentatia este prima etapa a embriogenezei.
Prin diviziuni mitotice succesive ale zigotului, rezulta
un grup de blastomere (4 dupa 40 ore, 16-32 dupa 4 zile),
invelite in membrana pellucida.
Blastomerele se diferentiaza in macromere, din care se
va dezvolta embrioblastul, si micromere, din care se va
dezolta trofoblastul.
Segmentatia este totala, are loc in tuba uterina,
planurile succesive de segmentare sunt perpendiculare
intre ele, celulele fiice primesc cantitati egale de vitelus
si are drept rezultat aparitia blastomerelor (macromere si
micromere).
In faza cu 12-16 blastomere invelite in membrana
pellucida (dupa 72 ore), produsul de conceptie poarta
numele de morula si ajunge in uter.
In morula, patrunde lichid secretat de celulele
trofoblastice si glandele uterine, cu aparitia unei cavitati
interne si transformarea in blastocist.
 Blastocistul parcurge 3 etape de
dezvoltare:
-

- unilaminar,
- bilaminar
- trilaminar
 Blastocistul unilaminar apare in ziua 5, cand dispare membrana pellucida.
In ziua 6, trofoblastul polar adera la mucoasa uterina si incepe nidatia.
Celulele endometriale devin celule deciduale, prin asa-numita reactie
deciduala (cresterea vascularizatiei, dezvoltarea glandelor endometriale.
Celulele trofoblastului secreta gonadotropina corionica umana (HCG), care
mentine activitatea corpului galben (nivel scazut HCG indica risc de avort
spontan/sarcina ectopica, nivel crescut de HCG indica sarcina multipla).
Trofoblastul se diferentiaza in sincitiotrofoblast si citotrofoblast.
Sediul normal al nidatiei este in endometru, pe peretele posterior/anterior
al corpului uterin. Sarcina extrauterina este tubara (95-98%), dar poate fi si
abdominala sau ovariana; factori de risc: endometrioza, boala inflamatorie
pelvina.
Secventele implantatiei:
▪ ziua 5, dispare membrana pellucida;
▪ ziua 5-6, blastocistul se lipeste de endometru;
▪ ziua 7-8, trofoblastul se diferentiaza in sincitiotrofoblast (care incepe sa
erodeze epiteliul endometrial) si citotrofoblast;
▪ ziua 9-10, blastocistul este complet implantat, in interiorul
scintiotrofoblastului apar lacune;
▪ ziua 11-12, lacunele fuzioneaza, capilarele endometriale se rup, iar sangele
matern umple lacunele (circulatie uteroplacentara)
▪ ziua 13, dispare urma zonei unde a patruns blastocistul.
Nidatia incepe in stadiul de blastocist unilaminar si se incheie in stadiul de
blastocist trilaminar.
 Blastocistul bilaminar presupune o dubla
stratificare a peretelui cavitatii blastocistului.
Embrioblastul arata ca un disc bilaminar, cu
ectoderm (la exterior) si endoderm (la interior).
In ziua 7, pe fata externa a discului embrionar
se schiteaza cavitatea amniotica. Cavitatea
blastocistului devine sac vitelin primar, marginit la
interior de membrana exocelomica.
In acest timp, continua nidatia, iar lacunele
sincitiotrofoblastului sunt invadate de sangele
matern.
 Blastocistul trilaminar apare la sfarsitul
saptamanii a doua. Din citotrofoblast, se
diferentiaza mezodermul extraembrionar.
In interiorul mezodermului, apar spatii –
celomul extraembrionar – care impart mezodermul
in somatopleura extraembrionara si
splanhnopleura extraembrionara. Somatopleura
extraembrionara, citotrofoblastul si
sincitiotrofoblastul formeaza impreuna chorionul.
Membrana celomica dispare, cu aparitia
sacului vitelin definitiv, pediculul de fixatie se
afla la polul caudal al blastocistului,
implantarea este totala.
 Gastrulatia, care reprezinta formarea celei de a treia
foite a discului embrionar, are loc in saptamana III.
Apare linia primitiva, o banda ectodermala pe linia
mediana fetei dorsale a discului. Capatul cranial
formeaza nodulul primitiv cu foseta primitiva, iar linia se
transforma in sant primitiv. Celulele liniei primitive
formeaza mezodermul intraembrionar (mezenchim).
Celulele mezenchimale sufera diviziuni mitotice rapide,
au capacitate de migrare si diferentiere marita, fiind
celulele pluripotente (fibroblaste, condroblaste,
osteoblaste, etc).
Linia primitiva formeaza mezoderm intraembrionar
pana la sfarsitul saptamanii IV, dupa care productia de
mezenchim incetineste, linia degenereaza si dispare.
Persistenta ei conduce la aparitia de teratom
sacrococcigian, cu tipuri variate de tesut (cea mai
frecventa tumora a nou-nascutilor).
 Celule ale nodulului primitiv migreaza cranial pe linia mediana, cu aparitia
procesului notocordal. Acesta se alungeste cranial pana la membrana bucofaringiana,
devenind placa precordala.
Alte celule ale nodulului primitiv migreaza cranial pe flancuri, incadrand
procesul notocordal si membrana bucofaringiana, cu aparitia ariei cardiogene. La
polul caudal al liniei primitive, se gaseste membrana cloacala, una din zonele in care
mezodermul intraembrionar nu separa ectodermul de endoderm (alaturi de membrana
bucofaringiana si procesul notocordal).
Tija celulara care se dezvolta din procesul notocordal poarta numele de
notocord si defineste axul primitiv al embrionului, care ii confera rigiditate.
Functiile notocordului:
• structura in jurul careia se formeaza coloana veretebrala;
•
 Neurulatia este procesul de formare a placii neurale si a plicilor
neurale, prin inchiderea carora apare tubul neural, in saptamana IV.
Etapele neurulatiei:
▪ formarea placii neurale din ectodermul suprajacent notocordului;
▪ invaginarea placii neurale de-a lungul axului sau central cu
aparitia santului neural marginit de plicile neurale;
▪ santul neural devine tub neural, iar plicile neurale creste neurala;
▪ tubul neural se separa de sprafata ectodermala, iar ectodermul
redevine strat continuu;
▪ neuroporul cranial se inchide in ziua 25, iar cel caudal in ziua 27.
Derivatele tubului neural:
▪ 1/3 mijlocie si 1/3 caudala formeaza maduva spinarii;
▪ 1/3 proximala se diferentiaza in prozencefal (din care deriva
telencefalul cu emisferele cerebrale si diencefalul), mezencefal si
rombencefal (din care deriva metencefalul – puntea Varolio si
cerebelul – si mielencefalul –bulbul rahidian).
 Derivatele ectodermului de suprafata sunt:
epidermul, fanerele, adenohipofiza, urechea externa si
interna, smaltul dentar, cristalinul, glanda parotida.
Derivatele neuroectodermului sunt: componentele
sistemului nervos central si sistemului nervos vegetativ,
neurohipofiza, retina si nervul optic, astrocitele,
oligodendrocitele.
Derivatele crestelor neurale se gasesc pe fetele
dorsolaterale ale tubului neural initial: ganglionii spinali
si ganglionii vegetativi, celulele Schwann,
leptomeningele, celulele pigmentare ale dermului,
medulosuprarenala, arcurile faringiene, odontoblastele.
 Malformatii congenitale legate de neurulatie:
▪ anencefalia - neuroporul cranial nu se inchide, creierul
nu se dezvolta, incompatibila cu viata
▪ spina bifida – neuroporul caudal nu se inchide,
veretebrele nu se formeaza in jurul maduvei spinarii
(forma usoara, oculta) sau maduva spinarii poate fi
vazuta la exterior (forma severa, cu mieloschizis)
In zilele 20-25, are loc plicaturarea discului embrionar
in sens cranio-caudal si latero-lateral.
 Evolutia mezodermului intraembrionar
In saptamana III, exista:
▪ mezoderm paraaxial,
▪ mezoderm intermediar
▪ mezoderm lateral - splanhnopleural, langa endoderm -
somatopleural, langa ectoderm
 Mezodermul paraaxial este format din 37
perechi de somite:
▪ primele 4 perechi vor forma osul occipital, muschii
extrinseci ai globului ocular, muschii limbii;
▪ somitele cervicale vor forma osul occipital, vertebrele
cervicale, muschii asociati si dermul gatului;
▪ somitele toracice vor forma vertebrele toracice,
peretele toracelui si abdomenului (partial);
▪ somitele lombare vor forma vertebrele lombare, dermul
si muschii abdominali;
▪ somitele sacrate vor forma sacrul, dermul si
musculatura corespunzatoare;
▪ somitele coccigiene vor forma coccisul.
Mezodermul intermediar cuprinde structuri
nefrotice, gonadale, sistemul conductelor
genitale.
▪ pronefrosul este o structura tranzitorie si
nefunctionala in regiunea cervicala, in
saptamana IV
▪ mezonefrosul este un rinichi embrionar, situat
caudal de pronefros, din care vor deriva si
cordoanele sexuale primitive
▪ metanefrosul este deja un rinichi functional,
care produce urina in saptamana XI-XIII
 Mezonefrosul lateral cuprinde:
▪ somatopleura intraembrionara (tapeteaza fata interna a
peretilor trunchiului), care va forma corticosuprarenala,
mugurii membrelor, foitele parietale ale pleurei,
pericardului si peritoneului;
▪ splanhnopleura intraembrionara (inveleste viscerele
intestinului primitiv), care va forma musculatura neteda
viscerala, sistemul cardiocirculator si limfatic, foitele
viscerale ale pleurei, pericardului si peritoneului;
▪ celomul intraembrionar, care reprezinta cavitatea
corpului.
 Evolutia endodermului
Endodermul este reprezentat de intestinul anterior (proenteron), mediu (mezenteron, care
asigura comunicarea cu sacul vitelin prin canalul vitelin) si posterior (metenteron).
Membrana bucofaringiana, care inchide extremitatea craniala a proenteronului, se resoarbe
in saptamana IV.
Membrana cloacala, care inchide extremitatea caudala a metenteronului, se resoarbe in
saptamana VII.
Diverticulul respirator se formeaza in peretele anterior al proenteronului. Mugurele
pulmonar apare la extremitatea distala a diverticulului si se divide in doi muguri bronsici:
mugurele drept va genera 3 brohii principale, iar cel stang numai 2 bronhii principale. Septul
traheoesofagian imparte intestinul anterior in trahee si esofag (malformatia acestuia conduce la
persistenta unor fistule traheoesofagiene, care fac posibil refluxul continutului alimentar
esogastric in caile respiratorii, cu dezvoltarea unor forme severe de pneumonie).
Alte derivate ale endodermului: parenchimul glandular al tiroidei si paratiroidelor, timusul,
 Circulaţia fetală
În viaţa intrauterină, fătul trece succesiv prin mai multe tipuri de circulaţie
ajungând la tipul definitiv de circulaţie la naştere.

Circulaţia omfalo-mezenterică este primul tip care durează până în săptămâna VI.
Această circulaţie se realizează prin legătura dintre embrion şi vezicula ombilicală.
Cordul fătului este ca un tub umflat şi curbat din care pleacă două arcuri aortice
care se unesc dând aorta toracică, din care pleacă două artere omfalomezenterice.
Acestea se ramifică pe vezicula ombilicală într-o reţea capilară din care pornesc apoi
venele omfalomezenterice. Prin ele, circula sângele încărcat cu substanţe nutritive spre
embrion şi se varsă în extremitatea inferioară a tubului cardiac.
 Circulaţia alantoidiană sau fetoplacentară este a doua circulaţie şi durează din săptămâna VI
până la naştere.
Din tubul cardiac ia naştere cordul cu cele patru încăperi: două auricule şi două ventricule.
Din arterele hipogastrice se nasc arterele ombilicale care trec în cordonul ombilical, ajung în
placentă şi se ramifică în micile arteriole din vilozităţile coriale.
Din reţeaua celor două artere iau naştere două vene care se unesc şi formeaz ă vena
ombilicală. Vena ombilicală se încarcă cu substanţe nutritive şi sânge oxigenat luat din sângele
matern, la nivelul placentei străbate cordonul ombilical, intră în abdomenul fătului, ajunge la
ficat unde se împarte în două ramuri: canalul venos al lui Arantzius, care duce sângele oxigenat
direct în vena cavă inferioară şi vena portă care pătrunde cu sânge oxigenat în ficat.
Din ficat, sângele este colectat de venele suprahepatice, care trec tot în vena cav ă inferioar ă.
Prin vena cavă inferioară şi cea superioară sângele ajunge în auriculul drept, trece în cea mai
mare parte prin orificiul lui Botalo în auriculul stâng, din auriculul stâng trece în ventriculul
stâng şi este pompat în artera aortă şi de aici în tot organismul fetal.
 În viaţa intrauterină, circulaţia mică pulmonară fiind foarte redusă, sângele nu va fi
atras în acest circuit. El este deviat prin orificiul lui Botalo şi canalul arterial spre
circulaţia mare, deci sângele este oxigenat numai între placentă şi ficat, de la ficat
încolo sângele este amestecat, oxigenat şi venos.
Spre deosebire de circulaţia definitivă de după naştere, în circulaţia fetoplacentară
este exclusă circulaţia pulmonară adică mica circulaţie, deoarece funcţia de respiraţie a
fătului se realizează prin intermediul placentei. Circulaţia definitivă se stabileşte după
naştere cu prima inspiraţie a nou născultului şi se caracterizează prin instalarea
circulaţiei pulmonare. Consecinţele apariţiei acestei circulaţii determină o serie de
modificări anatomice şi fiziologice în organismul fătului. Canalul lui Arantius şi vena
ombilicală se obturează iar canalul arterial şi orificiul lui Botalo se închid.
Vestigii ale circulatiei fetoplacentare:
▪ vena ombilicala – ligamentul rotund al
ficatului;
▪ ductul venos Arantzius – ligamentul venos
Arantzius;
▪ canalul arterial Botalo – ligamentul
arterial Botalo;
▪ arterele ombilicale – ligamentele
ombilicale mediale;
▪ orificiul Botalo – fosa ovala
 Anexele fetale sunt formatiuni, care intervin in
schimburile metabolice dintre fat si mama sau,
care asigura protectia embrionului/fatului in
uterul matern.
sacul vitelin;
• decidua;
• alantoida;
• amniosul;
• chorionul;
• placenta si cordonul ombilical
 Sacul vitelin se formeaza la inceputul saptamanii II, iar dupa
sapamana III, diminua progresiv. Indeplineste urmatoarele functii:
• contribuie la formarea intestinului primitiv, partea sa dorsala fiind
incorporata in embrion;
• formeaza canalul vitelin, care va deveni cordon ombilical;
• formeaza CGP in vecinatatea alantoidei;
• asigura metabolismul nutritiv al embrionului;
• intervine in hematopoieza si vasculogeneza vitelina, cu generarea
celor 2 artere si 2 vene, care asigura legatura cu primordiul
cordului (regereseaza si dispar dupa luna II);
• sursa proteinelor serice
Decidua este endometrul modificat de sarcina, cu 3 componente:
parietala, capsulara si bazala. Decidua capsulara va fuziona in timp
cu cea parietala, datorita cresterii fatului si acumularii de lichd
amniotic. Celulele deciduale de la nivelul componentei bazale,
secreta cantitati mari de lipide si glicogen; ele asigura nutritia
embrionului, secretia hormonala si protectia mucoasei uterine.
 Amniosul apare in ziua 7 . Lichidul amniotic este clar,
transparent, derivat din sangele matern, produs partial de
celulele amniotice. La 37 sapatamani, cantitatea medie de lichid
amniotic este de 10000 ml. In timpul nasterii, corioamniosul
formeaza o bariera hidrostatica, care ajuta la dilatarea colului
uterin. Rolul lichidului amniotic:
• dezvoltarea musculaturii si a scheletului;
• protectia fatului de socuri mecanice externe;
• impiedica aderenta fatului la membrana amniotica;
• mentine constanta temperatura corpului;
• scade forta de gravitatie .
Alantoida se dezvolta in sapatamana III, din endodermul
tavanului sacului vitelin, in pediculul de fixatie (schita
cordonului ombilical). Se afla o parte intraabdominal, o parte in
cordonul ombilical si se deschide in intestinul posterior. Partea
abdominala va genera ½ craniala a vezicii urinare, iar cealalata
parte persista sub forma de uraca, un ligament ce leaga vezica
urinara de ombilic (plica ombilicala mediana). Alantoida induce
formarea vaselor de sange ombilicale si are rol in excretie.
 Chorionul apare in stadiul de blastocist trilaminar, din
sincitiotrofoblast, citotrofoblast si somatopleura
extraabdominala. Parcurge 3 stadii:
• lacunar – in citoplasma sincitiotrofoblastului apar lacune,
in lacune patrunde sangele matern din capilarele erodate
de sincitiotrofoblast;
• trabecular – sincitiotrofoblastul se dispune sub forma unor
trabecule printre lacune, radiar si perpendicular pe
circumferinta trofoblastului;
• vilozitar – citotrofoblastul patrunde in trabecule, generand
vilozitati primare; mezodermul din chorion patrunde in
vilozitatile primare, generand vilozitati secundare; la
sfarsitul lunii I, in mezodermul vilozitatilor apar primele
vase de sange, acestea devenind vilozitati tertiare.
Chorionul are 2 portiuni: neteda (in dreptul deciduei
capsulare) si viloasa, frondosum ( in dreptul deciduei bazale)
 Cordonul ombilical rezulta din fuziunea pediculului de
fixatie cu pediculul vitelin si asigura legatura anatomica
si functionala intre mama si fat.
Contine:
• alantoida,
• 2 artere ombilicale (care contin sange venos, cu
cataboliti si dioxid de carbon)
• o vena ombilicala (care contine sange arterial, cu
substante nutritive si oxigen),
• ductul vitelin, sacul vitelin si gelatina Wharton (cu rol
de protectie mecanica).
Prin degenerarea celorlalte structuri, la nastere,
cordonul ombilical contine doar vasele sanguine intr-o
atmosfera gelatinoasa.
 Placenta
Embrionul si fatul folosesc in timpul sarcinii mai multe tipuri de nutritie:
• histiogen, in primele faze, folosind substantele nutritive secretate de glandele endometriale;
• histiolitic, dupa implantatie, folosind distrugerile celulare facute de trofoblast si extravazatul
sanguin;
• hemotrof, dupa aparitia placentei.
Placenta este un organ temporar de mediere aschimburilor dintre mama si embrion/fat.
Apartine atat mamei (decidua bazala, cu starturile compact si spongios) cat si fatului (chorion
frondosum). Placenta are grosimea 3 cm, diametrul 20 cm si greutatea de 500g.
Placenta indeplineste urmatoarele functii:
• nutritiva si metabolica;
• respiratorie;
• endocrina (produce peste 30 de hormoni si poseda receptori pentru toti factorii de reglare, fiind
 Dezvoltarea extremitatii
cefalice
• Capul embrionului – saptamana IV:
• Ectoderm la exterior
• Vezicule cerebrale primitive (rombencefal, mezencefal,
prozencefal)
• Extremitatea craniala a proenteronului (faringele primordial,)
situata ventral de rombencefal, si partea craniala a notocordului,
situata intre rombencefal si faringe
• Toate elementele sunt cuprinse in masa mezodermului
nesegmentat. Mezenchimul cefalic are origini multiple: celulele
migrate din linia primitiva si somitele occipitale, celulele migrate
din crestele neurale si celulele provenite din proliferarea
endodermului membranei bucofaringiene.
 Capul embrionului – saptamana
IV:
• Pe partea ventrala a capului – o
depresiune adanca, transversala, situata
caudal de proieminenta prozencefalica si
cranial de proieminenta cardiaca –
stomodeum (gura primitiva)
• Membrana bucofaringiana, situata
profund in stomodeum, se resoarbe
asigurand contiunuitatea gurii primitive
cu intestinul anterior
 Mugurii faciali
• Sunt 5 muguri (proieminente)faciali, localizati in jurul stomodeum:
• mugurele frontonazal (cranial)
• mugurii maxilari (lateral)
• mugurii mandibulari (caudal)
• Evolutia mugurilor faciali:
- diferentiere si crestere prin proliferare mezenchimala
• migrarea celulelor neuroectodermale din crestele neurale in
centrul mezenchimal al mugurilor (induc dezvoltarea si fuziunea
normala a mugurilor)
• stabilirea contactului intre muguri
• apozitia, fuziunea si resorbtia ectodermului din zona de contact si
amestecul mezenchimului din mugurii fuzionati
Evolutia mugurelui frontonazal
• Pe partile laterale ale mugurelui
frontonazal:
• placode olfactive (epiteliul senzorial
olfactiv primordial)
• fosete olfactive
• santuri olfactive (diferentierea mugurilor
nazali mediali si laterali)
• saci olfactivi (cavitati nazale primitive)
 Masivul facial
• Masivul facial median
• se formeaza prin cresterea si fuziunea mugurilor nazali in saptamana V
• derivate: dorsum nasi, septul nazal anterior, mijlocul buzei superioare
(philtrum, tuberculul median, frenul labial), osul incisiv
• Masivul facial lateral
•
Se formeaza prin fuziunea mugurilor maxilar si nazal lateral (intre acestia,
santul lacrimonazal, care se intinde pana la placoda optica – globul ocular
primitiv, devine canal lacrimonazal)
•
Derivate din mugurele maxilar: oasele maxilare, palatin, zigomatic,
temporal (scuama si procesul zigomatic) si partile moi corespunzatoare
(ex. partile laterale ale buzei superioare)
• Derivate din mugurele nazal lateral: oasele nazale, temporal (procesul
frontal), lacrimal, etmoid (lama ciuruita, labirintul si cornetele) si partile
moi corespunzatoare
 Masivul facial
• Mugurii mandibulari
• se unesc pe linia mediana; din ei se dezvolta structurile osoase si
moi din etajul inferior al fetei
• Bolta palatina
• se formeaza prin unirea proceselor palatine ale mugurilor maxilari
cu septul nazal si palatul primar
In zona de fuziune dintre palatul primar si procesele palatine:
• median, persista canalul incisiv, cu extremitatea sa inferioara –
gaura incisiva
• lateral, linia de fuziune trece la nivelul procesului alveolar
superior, printre alveola caninului si cea a incisivului lateral
 Malformatii in dezvoltarea extremitatii
cefalice
• Anomaliile de dezvoltare ale fetei se produc in perioada
de diferentiere si fuziune a mugurilor faciali si
transformarii regiunii brahiale in structurile
caracteristice fetei si gatului (saptamanile IV-VIII). Lipsa
de fuziune, prin proliferare deficitara a mezenchimului,
poate fi de cauza:
• ereditara
• factori de mediu: varsta inaintata a mamei, medicatie
cortizonica si anticonvulsivanta, carente vitaminice,
hipervitaminoza A, iradierea mamei si a fatului in
timpul sarcinii
 Malformatii in dezvoltarea extremitatii
cefalice
• Aprosopia – lipsa fetei, prin atrezia mugurilor faciali
• Cheiloschizis – despicatura buzei superioare
•

• Despicatura mediana – schizocefalie, prin nefuzionarea

completa/incompleta a mugurilor nazali mediani (rar intalnita,
in cadrul sindromului Mohr, asociata cu despicatura limbii,
surditate si nanism moderat)
• Despicatura laterala, prin nefuzionarea completa a mugurelui
maxilar cu cel nazal medial de aceeasi parte; poate fi uni- sau
bilaterala (frecventa, mai ales la sexul barbatesc, cu etiologie
ereditara).
- despicatura buzei se continua cu cea a procesului alvelar
superior, intre incisivul lateral si canin (cheilognatoschizis)
- lipsa de fuziune a procesului palatin cu protomaxilarul, face ca
despicatura sa se prelungeasca pana la gaura incisiva
(cheilognatopalatoschzis)
 Malformatii in dezvoltarea extremitatii
cefalice
• Despicatura de bolta palatina
• Anterioara (anterior de gaura incisiva), prin lipsa de fuziune a proceselor
palatine cu protomaxilarul
• Posterioara, prin lipsa de fuziune a proceselor palatine intre ele si cu
septul nazal (poate aparea numai ca o simpla despicatura a luetei sau ca
despicarea completa a valului palatin si a palatului dur, pana la gaura
incisiva)
• Asociata
• posterioara + anterioara – despicatura se prelungeste anterior de gaura
incisiva
• anterioara + posterioara + despicatura procesului alveolar superior +
despicatura laterala a buzei superioare – “gura de lup”
(cheilognatopalatostafiloschizis)
Despicaturile palatine izolate sunt mai frecvente la sexul feminin,
deoarece procesele palatine fuzioneaza in aceste cazuri o saptamana mai
tarziu)
 Malformatii in dezvoltarea extremitatii
cefalice
• Despicatura mediana de buza inferioara, prin lipsa fuziunii
mugurilor mandibulari, insotita de despicatura partiala/completa a
mandibulei
• Despicatura oblica a fetei (coloboma fetei), intinsa de la marginea
mediala a orbitei, pana la buza superioara, cu ductul lacrimonazal
deschis, prin lipsa fuziunii mugurelui maxilar cu cel nazal lateral
• Despicatura transversa a fetei, prin nefuzionarea mugurelui maxilar
cu cel mandibular, pentru a forma obrazul (bilaterala –
macrostomia); excesul de fuziune bilaterala – microstomia
• Hipoplazia mandibulei (sindromul de arc faringian I Pierre-Robin,
profil caracteristic de pasare), se asociaza cu despicatura de bolta
palatina, glosoptoza (m. genioglos scurt), anomalii ale globilor
oculari si pavilionului urechii.
 Malformatii in dezvoltarea extremitatii
cefalice
• Sindromul Treacher-Collins (disostoza mandibulofaciala), prin
sindrom de arc faringian I. Clinic: hipoplazia maxilarului,
mandibulei si osului zigomatic, despicaturi ale pleoapei si urechii
(externe, medii, interne)
• Agnatismul (lipsa mandibulei), prin atrezia mugurilor mandibulari
• Macrognatismul, prin hipertrofia mugurilor mandibulari
• Despicatura nasului (rinoschizis), prin lipsa fuziunii mugurilor nazali
• Coloboma palpebrala (despicatura partiala a pleoapelor, superioara
si inferioara, asociata cu coloboma irisului “gaura de cheie”)
• Ablefaria (lipsa pleoapelor)
• Ciclopia (prezenta unui singur ochi median), prin fuziunea globilor
oculari sau nedezvoltarea structurilor cerebrale din partea rostrala
a placii neurale, asociata cu proboscis (tub ectodermal, inlocuind
nasul, superior si inferior de ochiul unic)
 Odontogeneza
• Organul dentar se formeaza in 3 etape:
• Etapa de crestere si dezvoltare, cu 3 faze
•

• Proliferare
• Histodiferentiere
• Morfodiferentiere (apozitia matricilor
organice)
• Etapa de mineralizare
• Etapa de dezvoltare a radacinii si eruptia
 Faza de proliferare

• Invaginarea ectodermului cavitatii bucale, cu formarea lamei

epiteliale vestibulare
• Despicarea lamei vestibulare, cu aparitia unui segment alveolar,
care va forma mucoasa alveolara, si a unui segment jugal/labial,
care va forma mucoasa jugala si labiala
• Lama dentara primara, de origine ectodermala, apare in
saptamana VI si se invagineaza in mezenchimul subjacent,
urmarind circumferinta maxilarului si mandibulei. In saptamanile
VII-X, dezvolta 10 centri epiteliali, in jurul carora mezenchimul se
condenseaza (muguri dentari). Mezenchimul condensat, formeaza
papila dentara (cel profund – cupa, cel marginal – clopotul). Intre
organul smaltului si papila dentara, exista o membrana bazala, din
care se va individualiza jonctiunea smalt-dentina.
 Faza de histodiferentiere
• Ectodermul mugurelui dentar formeaza organul smaltului. Zona
periferica a acestuia este formata din epiteliul adamantin extern
(EAE)si intern (EAI). Zona centrala formeaza pulpa smaltului si
stratul intermediar
Ameloblastul, situat la nivelul EAI, este o celula alungita, poliedrica, cu
nucleul situat proximal (in vecinatatea stratului intermediar), cu un proces conic
scurt (Tomes), la extremitatea distala
• Mezenchimul de la baza mugurelui dentar formeaza germenele
dentar (papila dentara+organul smaltului+sacul dentar), din care va
rezulta ulterior, pulpa dentara, si genereaza fibroblaste,
producatoare de colagen si substanta fundamentala. Aria centrala
a pulpei dentare este mai bogata in vase sanguine si filete
nervoase. La periferie, aproape de membrana bazala, se gasesc
odontoblastele, secretoare de dentina, si fibre de precolagen
(Korff)
• Odontoblastul este o celula columnara, cu o extensie citoplasmatica (proces
odontoblastic), la marginea predentinara, in tubul dentinar, care traverseaza
jonctiunea amelodentinara si poate ajunge la smalt.
 Dentinogeneza
• Dentinogeneza = morfodiferentierea + mineralizarea dentinei.
Dentina este mai dura decat osul, dar mai putin dura decat
smaltul; contine: 70% substante minerale, 20% substante organice
si 10% apa.
• Straturile dentinei: dentina de invelis (produsa de odontoblastele
imature), adiacent jonctiunii amelodentinare, dentina
circumpulpara, din jurul pulpei dentare, dentina intertubulara (bogata
in colagen), din jurul tubulilor, si dentina peritubulara (aplicata pe
peretele intern al canaliculelor dentinare)
• Predentina (matricea de colagen) este produsa de fibrele Korff si
odontoblastele mature. Ulterior, hidroxiapatita (fosfatul tricalcic)
se depune, sub forma de cristale, la nivelul predentinei
• Dentina primara se formeaza pana cand se incheie cresterea
radacinii
• Dentina secundara se depune fiziologic, ulterior, sub forma
neregulata
• Dentina tertiara, neregulata, de reparatie, se depune ca raspuns la
stimulii externi (atritie, carii, prepararea cavitatilor)
 Pulpa dentara
• Pulpa dentara este organul formator de dentina; alte functii:
nutritiva (pentru componentele organice ale dentinei), senzitiva
(durerea perceputa la temperaturi extreme, presiune, traume) si
de protectie (dentina de reparatie, produsa de odontoblaste)
• Histologia pulpei dentare: vase sanguine, nervi, fibroblaste, fibre
de colagen (central) si zona odontogena – odontoblaste, zona
libera, zona celulara, strat nervos parietal (periferic). Celularitate:
celule Schwann (asociate cu filetele nervoase pulpare), celule
endoteliale (in vasele sanguine), celule nediferentiate
(odontoblaste, fibroblaste), macrofage, limfocite
• Durerea si complexul pulpa-dentina
•

• Fibrele nervoase ajung pana la jonctiunea amelodentinara (teoria inervatiei

directe, infirmata electronooptic)
• Procesul odontoblastic receptioneaza stimulii si ii transmit la periferia pulpei
(teoria transductiei)
• Stimulul determina miscarea procesului odontoblastic si contactarea
terminatiunilor nervoase (teoria hidrodinamica)
 Amelogeneza
• Amelogeneza = morfodiferentierea + mineralizarea
smaltului
• Incepe dupa depunerea dentinei (ameloblastele intai
secreta si, apoi, mineralizeaza o matrice, care devine
cel mai dur tesut din organism)
• Formarea matricei (proteine, urme de lipide si apa) are
loc in procesele Tomes, prin omogenizarea granulatiilor
• Mineralizarea are loc prin retragerea apei si, partial, a
substantelor organice si depunerea de saruri minerale
sub forma de cristale (hidroxi-, fluoro- si
carbonatapatita). Mineralizarea se incheie in regiunea
cervicala (susceptibilitate la carii). Coroanele cresc in
inaltime, prin diferentierea de noi ameloblaste, urmata
de formarea de smalt in regiunea cervicala a coroanei
in dezvoltare
 Dezvoltarea radacinii
• Activitatea incepe la nivelul zonelor in care se face trecerea de la
EAE la EAI, printr-o proliferare circulara epiteliala, ca un manson
subtire (teaca Hertwig). La dintii pluriradiculari, se produce o
septare a inelului, prin lame epiteliale secundare.
• Dupa formarea dentinei, elementele epiteliale se disociaza si
dispar (pot persista ca resturi epiteliale periodontale Malassez).
Geneza dentinei radiculare se face printr-un proces similar cu cel
al dentinei coronare.
• Cementogeneza
•

• cementul (50% substante minerale, 40% substante organice si 10% apa) este mai
putin dur si mai deschis la culoare decat dentina, seamana structural cu osul,
dar fara sisteme haversiene si vase sanguine
• cementul primar este acelular, se dezvolta in timpul eruptiei si acopera cel
putin 2/3 coronare ale radacinii
• cementul secundar apare dupa ce dintele a intrat in ocluzie, este celular, situat
in 2/3 apicale, si se ingroasa cu varsta, printr-un proces continuu
 Formarea aparatului de suport

• Ligamentul periodontal se formeaza din sacul

dentar (zona intermediara). Inainte de eruptie,
fasciculele fibroase ligamentare sunt toate
directionate oblic, intr-un singur sens. Dupa
eruptie, are loc redirectionarea acestora si
remodelarea
• Osul alveolar se dezvolta in jurul fasciculelor
fibroase ligamentare, aflate in dezvoltare de-a
lungul peretelui criptei osoase. Depunerea
osoasa reduce treptat spatiul dintre peretele
criptei si dinte, la dimensiunile ligamentului
periodontal.
 Eruptia
• Cauzele eruptiei: cresterea radacinii, presiunea pulpara,
proliferarea celulara, factorii vascular si endocrin, formarea osului
alveolar in jurul dintelui. Dintele in eruptie trece de la o presiune
crescuta, intr-o zona de presiune scazuta. Eruptia e mai precoce la
fete. Dintii mandibulari si cei cu constitutie mai subtire erup
primii.
• Faza preeruptiva: coroanele in dezvoltare se misca continuu, pana
la initierea dezvoltarii radacinii
• Faza eruptiva prefunctionala: formarea radacinii, miscarea dintelui
in eruptie (epiteliul adamantin redus fuzioneaza cu epiteliul oral,
nevoia de spatiu a radacinii aflata in dezvoltare), penetrarea
varfului coroanei prin epiteliile fuzionate (smaltul ajunge in
cavitatea orala), miscarea intraorala a dintelui pana la contactul cu
dintele antagonist.
•
Faza eruptiva functionala (continua atat timp cat dintele se afla in
cavitatea bucala): fundul alveolei se ajusteaza pentru formarea
apexului, canalul radicular se ingusteaza, fibrele parodontale isi
schimba orientarea, reorganizarea vascularizatiei printre
fasciculele fibroase periodontale.
 Anomalii in dezvoltarea dintilor
•
Anomalii de numar: hiperdontia (muguri supranumerari, frecvent
meziodens), anodontia partiala/totala (frecvent M3, ILS, PM2I)
•
Anomalii de forma si volum: macro/microdentia, dinti in forma de
surubelnita (sifilis congenital, rahitism), incisivi superiori in forma
V/T (in despicaturi), fuziunea a 2 dinti (normali sau
normal+supranumerar)
•
Anomalii de sediu: transpozitie (CS/ILS, CS/PM1S), ectopie
(vestibulopozitia, palatopozitia), heterotopia (inpalat, in ovar)
• Amelogeneza imperfecta este rara, determinata genetic, si
presupune concomitenta dentitiei temporare cu cea permanenta
sau defecte de smalt (culoare, aspect)
•
Dentinogeneza imperfecta, determinata genetic (odontoblaste),
presupune modificari de culoare (maron, gri-albastrui) sau smalt
detasabil
• Dispalazia cleidocraniana: aplazia/hipoplazia claviculelor,
malformatii cranio-faciale (largirea calvariei, baza craniului
micsorata in sens sagital), dinti permanenti cu eruptie intarziata
sau cu incapacitate de eruptie, dinti supranumerari neerupti.