NOTIUNI DE EMBRIOLOGIE

Conf.dr. Dragos VOICU

Embriologia este ramura biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele dezvoltării lui, de la formarea celulei-ou până la
naştere.
Ontogeneza reprezintă istoria dezvoltării unui individ de la naştere până la moarte.
Filogeneza reprezinta istoria dezvoltarii organismelor, de la formele unicelulare la cele mai complexe.
Etapele embriologiei sunt:
Reproducerea – perioada preembrionara, cuprinde gametogeneza (formarea celulelor sexuale) si fecundatia (formarea celulei ou);
Embriogeneza – perioada embrionara, de la fecundatie pana in saptamana 8, reprezinta etapa evolutiei de la ou la embrion, desfasurata in primele doua luni de sarcina
Organogeneza – perioada fetala, din sapatamana 8 pana la nastere, reprezinta etapa de transformare a embrionului in fat, cand se edifica organele, aparatele si sistemele
noului organism
Gametogeneza este procesul de formare si maturare a
celulelor sexuale (gameti) din celula germinala primordiala
(CGP, gonocit embrionar).
In saptamana 4, la nivelul peretelui sacului vitelin, se
formeaza CGP; aceasta, impreuna cu descendentii ei,
constituie linia germinala.
In saptamana 5, CGP migreaza din peretele sacului vitelin in
teritoriile prezumptive ale viitoarelor gonade, determinand
formarea unor benzi compacte, numite cordoane sexuale
primitive; acestea inconjoara CGP, pentru a da nastere
tesuturilor care vor hrani si controla dezvoltarea celulelor
sexuale:
- foliculii ovarieni (la femeie)
- celulele Sertoli din epiteliul tubilor seminiferi (la barbat)
Spermatogeneza cuprinde totalitatea transformărilor
prin care trec spermatogoniile (gonocitele primordiale
masculine) până devin celule sexuale mature
(spermatozoizi). Procesul se desfăşoară la nivelul
epiteliului germinativ din tubii seminiferi de la nivelul
testiculului, printre celulele Sertoli, care se extind de la
membrana bazala la lumen. Bariera sange-testicul
protejeaza spermatocitele si spermatidele de sistemul
imun. Sub influenta testosteronului, CGP se transforma
prin mitoza, in spermatogonie.
Spermatocitoza incepe la pubertate, adiacent membranei
bazale a celulelor Sertoli. Printr-o alta mitoza,
spermatogonia devine spermatocitI (incarcatura genetica
44XY). Urmeaza o meioza (diviziune reductionala) prin
care apare spermatocitul \II (22X sau 22Y). Ulterior, prin
diviziune ecuationala, spermatocitul II devine spermatida.
Prin maturare, spermatida devine spermie
(spermatozoid).
 Spermatozoizii maturi sunt celule special alcătuite astfel încât deplasarea lor către
ovulul femeii să fie cât mai facilă. Spermatozoizii sunt unele din­tre cele mai specializate
celule din corp. Fiecare spermatozoid măsoară 0,05 mm în lungime şi este alcătuit din
cap, gât şi coadă.
•capul spermatozoidului are forma unei lacrimi turtite şi conţine un sac cu enzime
(acrozom), care au importanţă vitală în capacitatea spermatozoidului de a sparge şi
penetra stratul extern protector al ovulului, în timpul procesului de fecundatie. In spatele
acrozomului se găseşte nucleul celulei, ce conţine o jumătate din setul de gene,
materialul genetic (ADN-ul) fiind selectat la întâmplare, din interiorul celor 23 de
cromozomi. Datorită procesului de meioză, fiecare spermatozoid posedă un set unic de
informaţii genetice.
•gatul spermatozoidului este o structura fibroasă, de legatura, flexibilă, care permite
capului să se miste lateral, facilitând deplasarea a acestuia.
•coada spermatozoidului constă dintr-o pereche de filamente lungi, înconjurate de
două inele, fiecare conţinând nouă fibrile. Coada este împărţită în trei porţiuni:
- segmental proximal cuprinde un inel, cu fibre externe mai dense si o teaca de
protectie
-  segmentul mijlociu este partea cea mai rapidă a cozii, datorită unui strat spiralat
adiţional, plin de unităţi pro­ducătoare de energie (mitocondrii)
- segmental distal, unde filamentele si teaca se subtiaza, acest mod de învelire gradată
permitand mişcările tipice ale sper­matozoidului către ovul.
Biologia spermiei:
- odata formate, spermiile se detaseaza de celulele Sertoli si se
combina cu un fluid care ajuta la deplasarea lor;
- in epididim, fluidul se resoarbe, sperma se concentreaza si
interactioneaza cu o proteina numita factor de motilitate;
- etapa finala a maturarii spermiei, este capacitatia, care are loc
in tractul genital feminin, fiind necesar contactul cu secretiile
tubei uterine; au loc modificari ale acrozomului, cu pregatirea
eliberarii enzimelor necesare fecundatiei.
- un ejaculat normal cuprinde 3 ml sperma, continand 50-120
milioane spermatozoizi. pH-ul spermei este usor alacalin (7,3-
7,6). Spermiile se deplaseaza prin miscari de rotatie si
pendulare, cu 2-3 mm/min. Durata de viata a spermatozoidului
creste dinspre vagin, spre trompa uterina.
 Ovogeneza este procesul de formare si maturare in ovar, a gametului
feminin. Intrauterin, CGP se transforma prin mitoza, in ovogonii (44XX),
inconjurate de celulele cordoanelor sexuale. Ovogoniile devin ulterior, ovocite
primare.
Ovocitul primar (44XX), impreuna cu celulele epiteliale plate, formeaza
foliculul primordiali ovarieni, in interiorul caruia intra in profaza primei diviziuni
meiotice.
La pubertate, se reia ovogeneza, odata cu declansarea ciclului ovarian.
Ciclul ovarian reprezinta totalitatea modificarilor morfologice de la nivelul
corticalei ovarului matur si dureaza in medie, 28 zile. Ciclul ovarian are 2
componente: ciclul folicular si ciclul ovogenetic.
In cadrul ciclului ovogenetic, ovocitul primar deblocheaza prima diviziune
de maturatie, rezultand ovocitul secundar (22X) si primul globul polar (este o
diviziune reductionala, care are loc in stadiul in care s-a format cavitatea
foliculara).
Ovocitul secundar ramane blocat in metafaza diviziunii secundare, pana
ajunge in tuba uterina; daca nu are loc fecundatia, este eliminat. Fecundatia
deblocheaza metafaza, rezultand ovulul si al doilea globul polar.
 Ovulatia (ponta ovulara) reprezinta punerea in libertate a ovocitului II,
aflat in metafaza celei de a doua diviziuni de maturatie. Ea genereaza
inflamatie locala, prin eliberarea de histamina si prostaglandine. Sub influenta
FSH si LH, foliculul cavitar se mareste si se apropie de corticala ovariana. Teaca
foliculara se subtiaza, devenind stigma. Cresterea nivelului de LH si estrogeni
conduce la liza stigmei dupa 24 ore, urmata de o mica hemoragie si eliminarea
ovocitului; concomitent se rupe si cumulus oophorus. Ovocitul, coroana
radiata si lichidul folicular sunt aspirate in trompa uterina, ajungand in ampula
tubara in cca 25 min; de aici, sunt impinse spre orificiul uterin al tubei prin
contractiile musculaturii si miscarile cililor mucoasei tubare.
Ovulatia este uniovulara, alternativa, ciclica, spontana si neperceptibila
fizic. Supresia ovulatiei se poate datora unor dezechilibre nervoase (nevroze,
psihoze, afectiuni hipotalamo-hipofizare) si metabolice (obezitate, malnutritie)
sau unor agenti terapeutici (medicatie, iradiere, hormoni androgeni).
 Comparand spermatogeneza cu ovogeneza, observam ca:
- fiecare spermatocit I da 4 spermii; ovocitul I formeaza un
ovotid si 3 globuli polari, care nu au nici o semnificatie
functionala.
- spermia se produce si se matureaza in glanda sexuala; ovocitul
incepe numai in glanda, pentru a o termina in afara ei.
- spermia este o celula modificata ca forma, neavand nici o
contingenta cu celula de origine, chiar unul din componentele
celulare lipsindu-i aproape in totalitate (protoplasma); ovulul
matur are o forma sferica, continand in afara tuturor
elementelor celulei si material de rezerva (la om, nu a putut fi
pus in evidenta, dar trebuie sa existe ); are o polaritate. Numarul
de cromozomi este haploid atat la spermii cat si la ovule.
 Ciclul uterin presupune totalitatea modificarilor mucoasei
uterine, sub influenta hormonilor ovarieni. Endometrul are 3
straturi: bazal, spongios si compact.
Menstruatia (perioada corespunzatoare degenerarii corpului
galben) dureaza 4-5 zile, cu eliminarea endometrului, ovocitului II
si a cca 30 ml sange.
Faza proliferativa (ziua 5-14) corespunde etapei foliculare
ovariene, fiind sub influenta estrogenica.
Faza progesteronica (ziua 15-28), incepe dupa ovulatie, cand
endometrul se ingroasa sub actiunea progesteronului.
In faza premenstruala, prin constrictie arteriala si ischemie
consecutiva, stratul superficial al endometrului degenereaza.
 Fecundatia incepe cu contactul dintre spermie si ovocitul II si se incheie cu
fuziunea celor doua celule si amestecarea cromozomilor materni si paterni, in
metafaza primei diviziuni mitotice a zigotului. Presupune capacitatie si reactie
acrozomala din partea spermatozoidului.
 spermia traverseaza coroana radiata, favorizata de reactia acrozomala (disocierea
celulelor sub actiunea hialuronidazei) si miscarile cozii;
 spermia penetreaza membrana pellucida (cu ajutorul acrozinei si neuraminidazei,
enzime eliberate de acrozom), creand un canal de trecere; dupa traversare, reactia
zonala de la nivelul membranei pellucida o face impermeabila pentru alte spermii;
 capul spermiei intra in contact cu membrana plasmatica a ovocitului, cele doua
membrane se rup si fuzioneaza, permitand accesul spermatozoidului in citoplasma
ovocitului;
 ovocitul II completeaza a doua diviziune meiotica generand pronucleul feminin
(nucleul ovulului matur), iar citoplasma se contracta, creand un spatiu perivitelin, ca o
bariera pentru ceilalti spermatozoizi;
 coada spermiei degenereaza, cu formarea pronucleului masculin;
cei doi pronuclei fuzioneaza, cu aparitia zigotului, o celula noua, diploida.
Deci, consecintele fecundatiei sunt: activarea ovocitului II, refacerea numarului
diploid de cromozomi, determinarea genetica a sexului, combinatie cromozomiala
noua (variatia speciilor), transmiterea caracterelor ereditare.
 Segmentatia este prima etapa a embriogenezei.
Prin diviziuni mitotice succesive ale zigotului, rezulta un grup
de blastomere (4 dupa 40 ore, 16-32 dupa 4 zile), invelite in
membrana pellucida.
Blastomerele se diferentiaza in macromere, din care se va
dezvolta embrioblastul, si micromere, din care se va dezolta
trofoblastul.
Segmentatia este totala, are loc in tuba uterina, planurile
succesive de segmentare sunt perpendiculare intre ele, celulele
fiice primesc cantitati egale de vitelus si are drept rezultat
aparitia blastomerelor (macromere si micromere).
In faza cu 12-16 blastomere invelite in membrana pellucida
(dupa 72 ore), produsul de conceptie poarta numele de morula
si ajunge in uter.
In morula, patrunde lichid secretat de celulele trofoblastice si
glandele uterine, cu aparitia unei cavitati interne si
transformarea in blastocist.
 Blastocistul parcurge 3 etape de
dezvoltare:
- unilaminar,
- bilaminar
- trilaminar
 Blastocistul unilaminar apare in ziua 5, cand dispare membrana pellucida.
In ziua 6, trofoblastul polar adera la mucoasa uterina si incepe nidatia. Celulele
endometriale devin celule deciduale, prin asa-numita reactie deciduala (cresterea
vascularizatiei, dezvoltarea glandelor endometriale. Celulele trofoblastului secreta
gonadotropina corionica umana (HCG), care mentine activitatea corpului galben (nivel
scazut HCG indica risc de avort spontan/sarcina ectopica, nivel crescut de HCG indica
sarcina multipla). Trofoblastul se diferentiaza in sincitiotrofoblast si citotrofoblast.
Sediul normal al nidatiei este in endometru, pe peretele posterior/anterior al
corpului uterin. Sarcina extrauterina este tubara (95-98%), dar poate fi si abdominala sau
ovariana; factori de risc: endometrioza, boala inflamatorie pelvina.
Secventele implantatiei:
ziua 5, dispare membrana pellucida;
ziua 5-6, blastocistul se lipeste de endometru;
ziua 7-8, trofoblastul se diferentiaza in sincitiotrofoblast (care incepe sa erodeze
epiteliul endometrial) si citotrofoblast;
ziua 9-10, blastocistul este complet implantat, in interiorul scintiotrofoblastului apar
lacune;
ziua 11-12, lacunele fuzioneaza, capilarele endometriale se rup, iar sangele matern
umple lacunele (circulatie uteroplacentara)
ziua 13, dispare urma zonei unde a patruns blastocistul.
Nidatia incepe in stadiul de blastocist unilaminar si se incheie in stadiul de blastocist
trilaminar.
 Blastocistul bilaminar presupune o dubla stratificare
a peretelui cavitatii blastocistului. Embrioblastul arata
ca un disc bilaminar, cu ectoderm (la exterior) si
endoderm (la interior).
In ziua 7, pe fata externa a discului embrionar se
schiteaza cavitatea amniotica. Cavitatea blastocistului
devine sac vitelin primar, marginit la interior de
membrana exocelomica.
In acest timp, continua nidatia, iar lacunele
sincitiotrofoblastului sunt invadate de sangele matern.
 Blastocistul trilaminar apare la sfarsitul saptamanii
a doua. Din citotrofoblast, se diferentiaza mezodermul
extraembrionar.
In interiorul mezodermului, apar spatii – celomul
extraembrionar – care impart mezodermul in
somatopleura extraembrionara si splanhnopleura
extraembrionara. Somatopleura extraembrionara,
citotrofoblastul si sincitiotrofoblastul formeaza
impreuna chorionul.
Membrana celomica dispare, cu aparitia sacului
vitelin definitiv, pediculul de fixatie se afla la polul
caudal al blastocistului, implantarea este totala.
 Gastrulatia, care reprezinta formarea celei de a treia foite a
discului embrionar, are loc in saptamana III. Apare linia
primitiva, o banda ectodermala pe linia mediana fetei dorsale a
discului. Capatul cranial formeaza nodulul primitiv cu foseta
primitiva, iar linia se transforma in sant primitiv. Celulele
liniei primitive formeaza mezodermul intraembrionar
(mezenchim). Celulele mezenchimale sufera diviziuni mitotice
rapide, au capacitate de migrare si diferentiere marita, fiind
celulele pluripotente (fibroblaste, condroblaste, osteoblaste,
etc).
Linia primitiva formeaza mezoderm intraembrionar pana la
sfarsitul saptamanii IV, dupa care productia de mezenchim
incetineste, linia degenereaza si dispare. Persistenta ei conduce
la aparitia de teratom sacrococcigian, cu tipuri variate de tesut
(cea mai frecventa tumora a nou-nascutilor).
 Celule ale nodulului primitiv migreaza cranial pe linia mediana, cu aparitia
procesului notocordal. Acesta se alungeste cranial pana la membrana
bucofaringiana, devenind placa precordala.
Alte celule ale nodulului primitiv migreaza cranial pe flancuri, incadrand
procesul notocordal si membrana bucofaringiana, cu aparitia ariei cardiogene.
La polul caudal al liniei primitive, se gaseste membrana cloacala, una din
zonele in care mezodermul intraembrionar nu separa ectodermul de endoderm
(alaturi de membrana bucofaringiana si procesul notocordal).
Tija celulara care se dezvolta din procesul notocordal poarta numele de
notocord si defineste axul primitiv al embrionului, care ii confera rigiditate.
Functiile notocordului:
•structura in jurul careia se formeaza coloana veretebrala;
•induce formarea placii neurale din ectodermul suprajacent (inductor primar al
embrionului primitiv);
•degenereaza si dispare acolo unde este inconjurat de corpurile vertebrale;
persista sub forma de nucleu pulpos al discurilor intervertebrale.
 Neurulatia este procesul de formare a placii neurale si a plicilor neurale,
prin inchiderea carora apare tubul neural, in saptamana IV.
Etapele neurulatiei:
formarea placii neurale din ectodermul suprajacent notocordului;
invaginarea placii neurale de-a lungul axului sau central cu aparitia santului
neural marginit de plicile neurale;
santul neural devine tub neural, iar plicile neurale creste neurala;
tubul neural se separa de sprafata ectodermala, iar ectodermul redevine
strat continuu;
neuroporul cranial se inchide in ziua 25, iar cel caudal in ziua 27.
Derivatele tubului neural:
1/3 mijlocie si 1/3 caudala formeaza maduva spinarii;
1/3 proximala se diferentiaza in prozencefal (din care deriva telencefalul cu
emisferele cerebrale si diencefalul), mezencefal si rombencefal (din care
deriva metencefalul – puntea Varolio si cerebelul – si mielencefalul –bulbul
rahidian).
 Derivatele ectodermului de suprafata sunt: epidermul,
fanerele, adenohipofiza, urechea externa si interna, smaltul
dentar, cristalinul, glanda parotida.
Derivatele neuroectodermului sunt: componentele
sistemului nervos central si sistemului nervos vegetativ,
neurohipofiza, retina si nervul optic, astrocitele,
oligodendrocitele.
Derivatele crestelor neurale se gasesc pe fetele dorsolaterale
ale tubului neural initial: ganglionii spinali si ganglionii
vegetativi, celulele Schwann, leptomeningele, celulele
pigmentare ale dermului, medulosuprarenala, arcurile
faringiene, odontoblastele.
 Malformatii congenitale legate de neurulatie:
anencefalia - neuroporul cranial nu se inchide, creierul nu se
dezvolta, incompatibila cu viata
spina bifida – neuroporul caudal nu se inchide, veretebrele nu
se formeaza in jurul maduvei spinarii (forma usoara, oculta) sau
maduva spinarii poate fi vazuta la exterior (forma severa, cu
mieloschizis)
In zilele 20-25, are loc plicaturarea discului embrionar in sens
cranio-caudal si latero-lateral.
Evolutia mezodermului intraembrionar
In saptamana III, exista:
mezoderm paraaxial,
mezoderm intermediar
mezoderm lateral - splanhnopleural, langa endoderm
- somatopleural, langa ectoderm
 Mezodermul paraaxial este format din 37 perechi
de somite:
primele 4 perechi vor forma osul occipital, muschii extrinseci ai
globului ocular, muschii limbii;
somitele cervicale vor forma osul occipital, vertebrele cervicale,
muschii asociati si dermul gatului;
somitele toracice vor forma vertebrele toracice, peretele
toracelui si abdomenului (partial);
somitele lombare vor forma vertebrele lombare, dermul si
muschii abdominali;
somitele sacrate vor forma sacrul, dermul si musculatura
corespunzatoare;
somitele coccigiene vor forma coccisul.
Mezodermul intermediar cuprinde structuri nefrotice,
gonadale, sistemul conductelor genitale.
pronefrosul este o structura tranzitorie si nefunctionala
in regiunea cervicala, in saptamana IV
mezonefrosul este un rinichi embrionar, situat caudal
de pronefros, din care vor deriva si cordoanele sexuale
primitive
metanefrosul este deja un rinichi functional, care
produce urina in saptamana XI-XIII
 Mezonefrosul lateral cuprinde:
somatopleura intraembrionara (tapeteaza fata interna a peretilor
trunchiului), care va forma corticosuprarenala, mugurii
membrelor, foitele parietale ale pleurei, pericardului si
peritoneului;
splanhnopleura intraembrionara (inveleste viscerele intestinului
primitiv), care va forma musculatura neteda viscerala, sistemul
cardiocirculator si limfatic, foitele viscerale ale pleurei,
pericardului si peritoneului;
celomul intraembrionar, care reprezinta cavitatea corpului.
 Evolutia endodermului
Endodermul este reprezentat de intestinul anterior (proenteron), mediu
(mezenteron, care asigura comunicarea cu sacul vitelin prin canalul vitelin) si posterior
(metenteron).
Membrana bucofaringiana, care inchide extremitatea craniala a proenteronului, se
resoarbe in saptamana IV.
Membrana cloacala, care inchide extremitatea caudala a metenteronului, se
resoarbe in saptamana VII.
Diverticulul respirator se formeaza in peretele anterior al proenteronului. Mugurele
pulmonar apare la extremitatea distala a diverticulului si se divide in doi muguri bronsici:
mugurele drept va genera 3 brohii principale, iar cel stang numai 2 bronhii principale.
Septul traheoesofagian imparte intestinul anterior in trahee si esofag (malformatia
acestuia conduce la persistenta unor fistule traheoesofagiene, care fac posibil refluxul
continutului alimentar esogastric in caile respiratorii, cu dezvoltarea unor forme severe
de pneumonie).
Alte derivate ale endodermului: parenchimul glandular al tiroidei si paratiroidelor,
timusul, epiteliul tubei auditive si al urechii medii, epiteliul vezicii urinare si al uretrei, etc
 Circulaţia fetală
În viaţa intrauterină, fătul trece succesiv prin mai multe tipuri de circulaţie
ajungând la tipul definitiv de circulaţie la naştere.

Circulaţia omfalo-mezenterică este primul tip care durează până în

săptămâna VI. Această circulaţie se realizează prin legătura dintre embrion şi
vezicula ombilicală.
Cordul fătului este ca un tub umflat şi curbat din care pleacă două arcuri
aortice care se unesc dând aorta toracică, din care pleacă două artere
omfalomezenterice. Acestea se ramifică pe vezicula ombilicală într-o reţea
capilară din care pornesc apoi venele omfalomezenterice. Prin ele, circula
sângele încărcat cu substanţe nutritive spre embrion şi se varsă în
extremitatea inferioară a tubului cardiac.
 Circulaţia alantoidiană sau fetoplacentară este a doua circulaţie şi durează din
săptămâna VI până la naştere.
Din tubul cardiac ia naştere cordul cu cele patru încăperi: două auricule şi două ventricule.
Din arterele hipogastrice se nasc arterele ombilicale care trec în cordonul ombilical, ajung
în placentă şi se ramifică în micile arteriole din vilozităţile coriale.
Din reţeaua celor două artere iau naştere două vene care se unesc şi formează vena
ombilicală. Vena ombilicală se încarcă cu substanţe nutritive şi sânge oxigenat luat din sângele
matern, la nivelul placentei străbate cordonul ombilical, intră în abdomenul fătului, ajunge la
ficat unde se împarte în două ramuri: canalul venos al lui Arantzius, care duce sângele oxigenat
direct în vena cavă inferioară şi vena portă care pătrunde cu sânge oxigenat în ficat.
Din ficat, sângele este colectat de venele suprahepatice, care trec tot în vena cavă
inferioară. Prin vena cavă inferioară şi cea superioară sângele ajunge în auriculul drept, trece în
cea mai mare parte prin orificiul lui Botalo în auriculul stâng, din auriculul stâng trece în
ventriculul stâng şi este pompat în artera aortă şi de aici în tot organismul fetal.
O parte din sânge va trece din hipogastrice în arterele ombilicale şi va fi readus placentei
pentru oxigenare. Altă parte din sângele venit în auriculul drept din venele cave nu trece prin
gaura lui Botalo ci trece în ventriculul drept şi de aici este pompat în artera pulmonară ajungând
la plămân iar restul de sânge printr-un canal arterial trece direct în aortă (canalul arterial este un
mic canal care în viaţa intrauterină leagă artera pulmonară stângă de crosa aortei).
 În viaţa intrauterină, circulaţia mică pulmonară fiind foarte redusă, sângele
nu va fi atras în acest circuit. El este deviat prin orificiul lui Botalo şi canalul
arterial spre circulaţia mare, deci sângele este oxigenat numai între placentă şi
ficat, de la ficat încolo sângele este amestecat, oxigenat şi venos.
Spre deosebire de circulaţia definitivă de după naştere, în circulaţia
fetoplacentară este exclusă circulaţia pulmonară adică mica circulaţie,
deoarece funcţia de respiraţie a fătului se realizează prin intermediul placentei.
Circulaţia definitivă se stabileşte după naştere cu prima inspiraţie a nou
născultului şi se caracterizează prin instalarea circulaţiei pulmonare.
Consecinţele apariţiei acestei circulaţii determină o serie de modificări
anatomice şi fiziologice în organismul fătului. Canalul lui Arantius şi vena
ombilicală se obturează iar canalul arterial şi orificiul lui Botalo se închid.
Vestigii ale circulatiei fetoplacentare:
vena ombilicala – ligamentul rotund al ficatului;
ductul venos Arantzius – ligamentul venos
Arantzius;
canalul arterial Botalo – ligamentul arterial
Botalo;
arterele ombilicale – ligamentele ombilicale
mediale;
orificiul Botalo – fosa ovala
 Anexele fetale sunt formatiuni, care intervin in
schimburile metabolice dintre fat si mama sau, care
asigura protectia embrionului/fatului in uterul matern.
sacul vitelin;
•decidua;
•alantoida;
•amniosul;
•chorionul;
•placenta si cordonul ombilical
 Sacul vitelin se formeaza la inceputul saptamanii II, iar dupa sapamana
III, diminua progresiv. Indeplineste urmatoarele functii:
•contribuie la formarea intestinului primitiv, partea sa dorsala fiind
incorporata in embrion;
•formeaza canalul vitelin, care va deveni cordon ombilical;
•formeaza CGP in vecinatatea alantoidei;
•asigura metabolismul nutritiv al embrionului;
•intervine in hematopoieza si vasculogeneza vitelina, cu generarea celor 2
artere si 2 vene, care asigura legatura cu primordiul cordului (regereseaza si
dispar dupa luna II);
•sursa proteinelor serice
Decidua este endometrul modificat de sarcina, cu 3 componente:
parietala, capsulara si bazala. Decidua capsulara va fuziona in timp cu cea
parietala, datorita cresterii fatului si acumularii de lichd amniotic. Celulele
deciduale de la nivelul componentei bazale, secreta cantitati mari de lipide si
glicogen; ele asigura nutritia embrionului, secretia hormonala si protectia
mucoasei uterine.
 Amniosul apare in ziua 7 . Lichidul amniotic este clar, transparent,
derivat din sangele matern, produs partial de celulele amniotice. La 37
sapatamani, cantitatea medie de lichid amniotic este de 10000 ml. In
timpul nasterii, corioamniosul formeaza o bariera hidrostatica, care ajuta
la dilatarea colului uterin. Rolul lichidului amniotic:
•dezvoltarea musculaturii si a scheletului;
•protectia fatului de socuri mecanice externe;
•impiedica aderenta fatului la membrana amniotica;
•mentine constanta temperatura corpului;
•scade forta de gravitatie .
Alantoida se dezvolta in sapatamana III, din endodermul tavanului
sacului vitelin, in pediculul de fixatie (schita cordonului ombilical). Se afla
o parte intraabdominal, o parte in cordonul ombilical si se deschide in
intestinul posterior. Partea abdominala va genera ½ craniala a vezicii
urinare, iar cealalata parte persista sub forma de uraca, un ligament ce
leaga vezica urinara de ombilic (plica ombilicala mediana). Alantoida
induce formarea vaselor de sange ombilicale si are rol in excretie.
 Chorionul apare in stadiul de blastocist trilaminar, din
sincitiotrofoblast, citotrofoblast si somatopleura extraabdominala.
Parcurge 3 stadii:
•lacunar – in citoplasma sincitiotrofoblastului apar lacune, in lacune
patrunde sangele matern din capilarele erodate de
sincitiotrofoblast;
•trabecular – sincitiotrofoblastul se dispune sub forma unor
trabecule printre lacune, radiar si perpendicular pe circumferinta
trofoblastului;
•vilozitar – citotrofoblastul patrunde in trabecule, generand vilozitati
primare; mezodermul din chorion patrunde in vilozitatile primare,
generand vilozitati secundare; la sfarsitul lunii I, in mezodermul
vilozitatilor apar primele vase de sange, acestea devenind vilozitati
tertiare.
Chorionul are 2 portiuni: neteda (in dreptul deciduei capsulare)
si viloasa, frondosum ( in dreptul deciduei bazale)
 Cordonul ombilical rezulta din fuziunea pediculului de
fixatie cu pediculul vitelin si asigura legatura anatomica si
functionala intre mama si fat.
Contine:
•alantoida,
•2 artere ombilicale (care contin sange venos, cu cataboliti si
dioxid de carbon)
•o vena ombilicala (care contine sange arterial, cu substante
nutritive si oxigen),
•ductul vitelin, sacul vitelin si gelatina Wharton (cu rol de
protectie mecanica).
Prin degenerarea celorlalte structuri, la nastere, cordonul
ombilical contine doar vasele sanguine intr-o atmosfera
gelatinoasa.
 Placenta
Embrionul si fatul folosesc in timpul sarcinii mai multe tipuri de nutritie:
•histiogen, in primele faze, folosind substantele nutritive secretate de glandele
endometriale;
•histiolitic, dupa implantatie, folosind distrugerile celulare facute de trofoblast si
extravazatul sanguin;
•hemotrof, dupa aparitia placentei.
Placenta este un organ temporar de mediere aschimburilor dintre mama si
embrion/fat. Apartine atat mamei (decidua bazala, cu starturile compact si spongios) cat
si fatului (chorion frondosum). Placenta are grosimea 3 cm, diametrul 20 cm si greutatea
de 500g.
Placenta indeplineste urmatoarele functii:
•nutritiva si metabolica;
•respiratorie;
•endocrina (produce peste 30 de hormoni si poseda receptori pentru toti factorii de
reglare, fiind considerata a zecea glanda endocrina);
•excretorie.
 Dezvoltarea extremitatii cefalice
• Capul embrionului – saptamana IV:
- Ectoderm la exterior
- Vezicule cerebrale primitive (rombencefal, mezencefal, prozencefal)
- Extremitatea craniala a proenteronului (faringele primordial,) situata
ventral de rombencefal, si partea craniala a notocordului, situata intre
rombencefal si faringe
- Toate elementele sunt cuprinse in masa mezodermului nesegmentat.
Mezenchimul cefalic are origini multiple: celulele migrate din linia
primitiva si somitele occipitale, celulele migrate din crestele neurale si
celulele provenite din proliferarea endodermului membranei
bucofaringiene.
Capul embrionului – saptamana IV:
• Pe partea ventrala a capului – o depresiune
adanca, transversala, situata caudal de
proieminenta prozencefalica si cranial de
proieminenta cardiaca – stomodeum (gura
primitiva)
• Membrana bucofaringiana, situata profund in
stomodeum, se resoarbe asigurand
contiunuitatea gurii primitive cu intestinul
anterior
 Mugurii faciali
• Sunt 5 muguri (proieminente)faciali, localizati in jurul stomodeum:
- mugurele frontonazal (cranial)
- mugurii maxilari (lateral)
- mugurii mandibulari (caudal)
• Evolutia mugurilor faciali:
- diferentiere si crestere prin proliferare mezenchimala
- migrarea celulelor neuroectodermale din crestele neurale in centrul
mezenchimal al mugurilor (induc dezvoltarea si fuziunea normala a
mugurilor)
- stabilirea contactului intre muguri
- apozitia, fuziunea si resorbtia ectodermului din zona de contact si
amestecul mezenchimului din mugurii fuzionati
 Evolutia mugurelui frontonazal
• Pe partile laterale ale mugurelui frontonazal:
- placode olfactive (epiteliul senzorial olfactiv
primordial)
- fosete olfactive
- santuri olfactive (diferentierea mugurilor
nazali mediali si laterali)
- saci olfactivi (cavitati nazale primitive)
 Masivul facial
• Masivul facial median
- se formeaza prin cresterea si fuziunea mugurilor nazali in saptamana V
- derivate: dorsum nasi, septul nazal anterior, mijlocul buzei superioare (philtrum,
tuberculul median, frenul labial), osul incisiv

• Masivul facial lateral

- Se formeaza prin fuziunea mugurilor maxilar si nazal lateral (intre acestia, santul
lacrimonazal, care se intinde pana la placoda optica – globul ocular primitiv, devine
canal lacrimonazal)
- Derivate din mugurele maxilar: oasele maxilare, palatin, zigomatic, temporal
(scuama si procesul zigomatic) si partile moi corespunzatoare (ex. partile laterale ale
buzei superioare)
- Derivate din mugurele nazal lateral: oasele nazale, temporal (procesul frontal),
lacrimal, etmoid (lama ciuruita, labirintul si cornetele) si partile moi
corespunzatoare
 Masivul facial
• Mugurii mandibulari
- se unesc pe linia mediana; din ei se dezvolta structurile osoase si moi din
etajul inferior al fetei

• Bolta palatina
- se formeaza prin unirea proceselor palatine ale mugurilor maxilari cu
septul nazal si palatul primar
In zona de fuziune dintre palatul primar si procesele palatine:
- median, persista canalul incisiv, cu extremitatea sa inferioara – gaura
incisiva
- lateral, linia de fuziune trece la nivelul procesului alveolar superior, printre
alveola caninului si cea a incisivului lateral
Malformatii in dezvoltarea extremitatii cefalice

• Anomaliile de dezvoltare ale fetei se produc in perioada de

diferentiere si fuziune a mugurilor faciali si transformarii
regiunii brahiale in structurile caracteristice fetei si gatului
(saptamanile IV-VIII). Lipsa de fuziune, prin proliferare
deficitara a mezenchimului, poate fi de cauza:
 ereditara
 factori de mediu: varsta inaintata a mamei, medicatie
cortizonica si anticonvulsivanta, carente vitaminice,
hipervitaminoza A, iradierea mamei si a fatului in timpul
sarcinii
Malformatii in dezvoltarea extremitatii cefalice

• Aprosopia – lipsa fetei, prin atrezia mugurilor faciali

• Cheiloschizis – despicatura buzei superioare
 Despicatura mediana – schizocefalie, prin nefuzionarea
completa/incompleta a mugurilor nazali mediani (rar intalnita, in
cadrul sindromului Mohr, asociata cu despicatura limbii, surditate si
nanism moderat)
 Despicatura laterala, prin nefuzionarea completa a mugurelui maxilar
cu cel nazal medial de aceeasi parte; poate fi uni- sau bilaterala
(frecventa, mai ales la sexul barbatesc, cu etiologie ereditara).
- despicatura buzei se continua cu cea a procesului alvelar superior, intre
incisivul lateral si canin (cheilognatoschizis)
- lipsa de fuziune a procesului palatin cu protomaxilarul, face ca despicatura
sa se prelungeasca pana la gaura incisiva (cheilognatopalatoschzis)
Malformatii in dezvoltarea extremitatii cefalice
• Despicatura de bolta palatina
• Anterioara (anterior de gaura incisiva), prin lipsa de fuziune a proceselor
palatine cu protomaxilarul
• Posterioara, prin lipsa de fuziune a proceselor palatine intre ele si cu septul
nazal (poate aparea numai ca o simpla despicatura a luetei sau ca despicarea
completa a valului palatin si a palatului dur, pana la gaura incisiva)
• Asociata
- posterioara + anterioara – despicatura se prelungeste anterior de gaura
incisiva
- anterioara + posterioara + despicatura procesului alveolar superior +
despicatura laterala a buzei superioare – “gura de lup”
(cheilognatopalatostafiloschizis)
Despicaturile palatine izolate sunt mai frecvente la sexul feminin, deoarece
procesele palatine fuzioneaza in aceste cazuri o saptamana mai tarziu)
Malformatii in dezvoltarea extremitatii cefalice

• Despicatura mediana de buza inferioara, prin lipsa fuziunii mugurilor

mandibulari, insotita de despicatura partiala/completa a mandibulei
• Despicatura oblica a fetei (coloboma fetei), intinsa de la marginea mediala
a orbitei, pana la buza superioara, cu ductul lacrimonazal deschis, prin
lipsa fuziunii mugurelui maxilar cu cel nazal lateral
• Despicatura transversa a fetei, prin nefuzionarea mugurelui maxilar cu cel
mandibular, pentru a forma obrazul (bilaterala – macrostomia); excesul de
fuziune bilaterala – microstomia
• Hipoplazia mandibulei (sindromul de arc faringian I Pierre-Robin, profil
caracteristic de pasare), se asociaza cu despicatura de bolta palatina,
glosoptoza (m. genioglos scurt), anomalii ale globilor oculari si pavilionului
urechii.
Malformatii in dezvoltarea extremitatii cefalice

• Sindromul Treacher-Collins (disostoza mandibulofaciala), prin sindrom de

arc faringian I. Clinic: hipoplazia maxilarului, mandibulei si osului
zigomatic, despicaturi ale pleoapei si urechii (externe, medii, interne)
• Agnatismul (lipsa mandibulei), prin atrezia mugurilor mandibulari
• Macrognatismul, prin hipertrofia mugurilor mandibulari
• Despicatura nasului (rinoschizis), prin lipsa fuziunii mugurilor nazali
• Coloboma palpebrala (despicatura partiala a pleoapelor, superioara si
inferioara, asociata cu coloboma irisului “gaura de cheie”)
• Ablefaria (lipsa pleoapelor)
• Ciclopia (prezenta unui singur ochi median), prin fuziunea globilor oculari
sau nedezvoltarea structurilor cerebrale din partea rostrala a placii
neurale, asociata cu proboscis (tub ectodermal, inlocuind nasul, superior
si inferior de ochiul unic)
 Odontogeneza

• Organul dentar se formeaza in 3 etape:

• Etapa de crestere si dezvoltare, cu 3 faze
Proliferare
Histodiferentiere
Morfodiferentiere (apozitia matricilor organice)
• Etapa de mineralizare
• Etapa de dezvoltare a radacinii si eruptia
 Faza de proliferare
• Invaginarea ectodermului cavitatii bucale, cu formarea lamei epiteliale
vestibulare
• Despicarea lamei vestibulare, cu aparitia unui segment alveolar, care va
forma mucoasa alveolara, si a unui segment jugal/labial, care va forma
mucoasa jugala si labiala
• Lama dentara primara, de origine ectodermala, apare in saptamana VI si
se invagineaza in mezenchimul subjacent, urmarind circumferinta
maxilarului si mandibulei. In saptamanile VII-X, dezvolta 10 centri
epiteliali, in jurul carora mezenchimul se condenseaza (muguri dentari).
Mezenchimul condensat, formeaza papila dentara (cel profund – cupa, cel
marginal – clopotul). Intre organul smaltului si papila dentara, exista o
membrana bazala, din care se va individualiza jonctiunea smalt-dentina.
 Faza de histodiferentiere
• Ectodermul mugurelui dentar formeaza organul smaltului. Zona periferica
a acestuia este formata din epiteliul adamantin extern (EAE)si intern (EAI).
Zona centrala formeaza pulpa smaltului si stratul intermediar
Ameloblastul, situat la nivelul EAI, este o celula alungita, poliedrica, cu nucleul situat proximal
(in vecinatatea stratului intermediar), cu un proces conic scurt (Tomes), la extremitatea
distala
• Mezenchimul de la baza mugurelui dentar formeaza germenele dentar
(papila dentara+organul smaltului+sacul dentar), din care va rezulta
ulterior, pulpa dentara, si genereaza fibroblaste, producatoare de colagen
si substanta fundamentala. Aria centrala a pulpei dentare este mai bogata
in vase sanguine si filete nervoase. La periferie, aproape de membrana
bazala, se gasesc odontoblastele, secretoare de dentina, si fibre de
precolagen (Korff)
• Odontoblastul este o celula columnara, cu o extensie citoplasmatica (proces odontoblastic), la
marginea predentinara, in tubul dentinar, care traverseaza jonctiunea amelodentinara si
poate ajunge la smalt.
 Dentinogeneza
• Dentinogeneza = morfodiferentierea + mineralizarea dentinei. Dentina
este mai dura decat osul, dar mai putin dura decat smaltul; contine: 70%
substante minerale, 20% substante organice si 10% apa.
• Straturile dentinei: dentina de invelis (produsa de odontoblastele imature),
adiacent jonctiunii amelodentinare, dentina circumpulpara, din jurul
pulpei dentare, dentina intertubulara (bogata in colagen), din jurul
tubulilor, si dentina peritubulara (aplicata pe peretele intern al
canaliculelor dentinare)
• Predentina (matricea de colagen) este produsa de fibrele Korff si
odontoblastele mature. Ulterior, hidroxiapatita (fosfatul tricalcic) se
depune, sub forma de cristale, la nivelul predentinei
• Dentina primara se formeaza pana cand se incheie cresterea radacinii
• Dentina secundara se depune fiziologic, ulterior, sub forma neregulata
• Dentina tertiara, neregulata, de reparatie, se depune ca raspuns la stimulii
externi (atritie, carii, prepararea cavitatilor)
 Pulpa dentara
• Pulpa dentara este organul formator de dentina; alte functii: nutritiva
(pentru componentele organice ale dentinei), senzitiva (durerea perceputa
la temperaturi extreme, presiune, traume) si de protectie (dentina de
reparatie, produsa de odontoblaste)
• Histologia pulpei dentare: vase sanguine, nervi, fibroblaste, fibre de
colagen (central) si zona odontogena – odontoblaste, zona libera, zona
celulara, strat nervos parietal (periferic). Celularitate: celule Schwann
(asociate cu filetele nervoase pulpare), celule endoteliale (in vasele
sanguine), celule nediferentiate (odontoblaste, fibroblaste), macrofage,
limfocite
• Durerea si complexul pulpa-dentina
 Fibrele nervoase ajung pana la jonctiunea amelodentinara (teoria inervatiei directe,
infirmata electronooptic)
 Procesul odontoblastic receptioneaza stimulii si ii transmit la periferia pulpei (teoria
transductiei)
 Stimulul determina miscarea procesului odontoblastic si contactarea terminatiunilor
nervoase (teoria hidrodinamica)
 Amelogeneza
• Amelogeneza = morfodiferentierea + mineralizarea smaltului
• Incepe dupa depunerea dentinei (ameloblastele intai secreta
si, apoi, mineralizeaza o matrice, care devine cel mai dur tesut
din organism)
• Formarea matricei (proteine, urme de lipide si apa) are loc in
procesele Tomes, prin omogenizarea granulatiilor
• Mineralizarea are loc prin retragerea apei si, partial, a
substantelor organice si depunerea de saruri minerale sub
forma de cristale (hidroxi-, fluoro- si carbonatapatita).
Mineralizarea se incheie in regiunea cervicala (susceptibilitate
la carii). Coroanele cresc in inaltime, prin diferentierea de noi
ameloblaste, urmata de formarea de smalt in regiunea
cervicala a coroanei in dezvoltare
 Dezvoltarea radacinii
• Activitatea incepe la nivelul zonelor in care se face trecerea de la EAE la
EAI, printr-o proliferare circulara epiteliala, ca un manson subtire (teaca
Hertwig). La dintii pluriradiculari, se produce o septare a inelului, prin
lame epiteliale secundare.
• Dupa formarea dentinei, elementele epiteliale se disociaza si dispar (pot
persista ca resturi epiteliale periodontale Malassez). Geneza dentinei
radiculare se face printr-un proces similar cu cel al dentinei coronare.
• Cementogeneza
 cementul (50% substante minerale, 40% substante organice si 10% apa) este mai
putin dur si mai deschis la culoare decat dentina, seamana structural cu osul, dar
fara sisteme haversiene si vase sanguine
 cementul primar este acelular, se dezvolta in timpul eruptiei si acopera cel putin 2/3
coronare ale radacinii
 cementul secundar apare dupa ce dintele a intrat in ocluzie, este celular, situat in
2/3 apicale, si se ingroasa cu varsta, printr-un proces continuu
 Formarea aparatului de suport

• Ligamentul periodontal se formeaza din sacul dentar

(zona intermediara). Inainte de eruptie, fasciculele
fibroase ligamentare sunt toate directionate oblic,
intr-un singur sens. Dupa eruptie, are loc
redirectionarea acestora si remodelarea
• Osul alveolar se dezvolta in jurul fasciculelor fibroase
ligamentare, aflate in dezvoltare de-a lungul peretelui
criptei osoase. Depunerea osoasa reduce treptat
spatiul dintre peretele criptei si dinte, la dimensiunile
ligamentului periodontal.
 Eruptia
• Cauzele eruptiei: cresterea radacinii, presiunea pulpara, proliferarea celulara,
factorii vascular si endocrin, formarea osului alveolar in jurul dintelui. Dintele
in eruptie trece de la o presiune crescuta, intr-o zona de presiune scazuta.
Eruptia e mai precoce la fete. Dintii mandibulari si cei cu constitutie mai
subtire erup primii.
• Faza preeruptiva: coroanele in dezvoltare se misca continuu, pana la initierea
dezvoltarii radacinii
• Faza eruptiva prefunctionala: formarea radacinii, miscarea dintelui in eruptie
(epiteliul adamantin redus fuzioneaza cu epiteliul oral, nevoia de spatiu a
radacinii aflata in dezvoltare), penetrarea varfului coroanei prin epiteliile
fuzionate (smaltul ajunge in cavitatea orala), miscarea intraorala a dintelui
pana la contactul cu dintele antagonist.
• Faza eruptiva functionala (continua atat timp cat dintele se afla in cavitatea
bucala): fundul alveolei se ajusteaza pentru formarea apexului, canalul
radicular se ingusteaza, fibrele parodontale isi schimba orientarea,
reorganizarea vascularizatiei printre fasciculele fibroase periodontale.
 Anomalii in dezvoltarea dintilor
• Anomalii de numar: hiperdontia (muguri supranumerari, frecvent meziodens),
anodontia partiala/totala (frecvent M3, ILS, PM2I)
• Anomalii de forma si volum: macro/microdentia, dinti in forma de surubelnita
(sifilis congenital, rahitism), incisivi superiori in forma V/T (in despicaturi),
fuziunea a 2 dinti (normali sau normal+supranumerar)
• Anomalii de sediu: transpozitie (CS/ILS, CS/PM1S), ectopie (vestibulopozitia,
palatopozitia), heterotopia (inpalat, in ovar)
• Amelogeneza imperfecta este rara, determinata genetic, si presupune
concomitenta dentitiei temporare cu cea permanenta sau defecte de smalt
(culoare, aspect)
• Dentinogeneza imperfecta, determinata genetic (odontoblaste), presupune
modificari de culoare (maron, gri-albastrui) sau smalt detasabil
• Dispalazia cleidocraniana: aplazia/hipoplazia claviculelor, malformatii cranio-
faciale (largirea calvariei, baza craniului micsorata in sens sagital), dinti
permanenti cu eruptie intarziata sau cu incapacitate de eruptie, dinti
supranumerari neerupti.