MICOLOGIE

NOṬIUNI GENERALE
Micozele sunt boli provocate de ciupercile parasite (paraziṭi criptogamici/micotici).
Micologia este ṣtiinṭa care se ocupă cu studiul acestor ciuperci ṣi cu tulburările pe care le produc
în organismul invadat.
MORFOLOGIA
Orice ciupercă tipică este formată din două părṭi distincte:
 o parte vegetative=tal, care asigură creṣterea ciupercii, alcătuită din filament miceliene/
hife, mai mult sau mai puṭin lungi, adesea anastomozate întere ele ( sunt celule cu
conṭinut protoplastic variabil ṣi cu o membrană rezistentă care se dezvoltă în toate
sensurile.
 o parte de rezistenṭă ṣi reproducere=spor, care ia naṣtere din tal ṣi este reprezentată de
elemente de formă dreptunghiulară/ rotunjită, de mărime variabilă.
ÎNMULṬIREA
Reproducerea ṣi răspândirea la ciuperci, se pot face , în general , după două tipuri:
 înmulṭirea perfecta ( sexuată), în care două elemente sexuate se
vor contopi dând naṣtere la ou ( zigot)sau ascospor;
 înmulṭirea imperfectă (asexuată), sporul se va forma pe un
filament micelian direct , fără un proces prealabil de
conjugare.Sporangiosporul, conidia, artrosporul ṣi blastosporul=
tipuri de spori.
NUTRIṬIA
Ciupercile sunt:
o saprofite ( se dezvoltă pe un substrat organic în descompunere);
o parasite (trăiesc pe substanṭe vii pe seama cărora se hrănesc).
Ciupercile sunt lipsite de clorofilă ( nu au nevoie de lumină pentru a se dezvolta).Acest lucru le
uṣurează viaṭa parazitară, trăind ṣi în profunzimea ṭesutului gazdei.
TOXINELE
Ciupercile parazite produc substanṭe care sunt, în general, toxice pentru organism.
Substanṭele toxice sunt de două feluri:
- exotoxine ( difuzează din corpul parazitului în corpul gazdei în timpul vieṭii parazitului;
- endotoxine (rămân în protoplasma ciupercii ṣi sunt puse în libertate numai după
distrugerea ei);
- antibioticele ( sunt substanṭe produse de ciuperci nepatogene, folositoare omului, care
opresc dezvo;tarea unor bacterii patogene, ex ciupercile din genul Penicillium, din care se
extrage penicilina).
În raport cu localizarea în corpul omenesc, micozele pot fi împărṭite în două mari categorii:
- micoze superficiale sau dermatomicoze , afectează straturile superficiale ale pielii (peri),
si fanerele(unghii), ṣi reprezintă un grup de bolii cu largă răspândire , ocupând primul loc
în micologie.
- micozele profunde, afectează ṭesutul celular subcutanat, muṣchii, oasele ṣi chiar
viscerele, dar care sunt mai puṭin întâlnite în raport cu primele( ex. Candidozele).

Boli produse de ciuperci

TRICOFIṬIA este o boală parazitară produsă de ciuperci parazite din familia tricofitonilor
( Trichophyton violaceum,T. crateriformis,T.gypseum).Se localizează fie pe pielea capului,
dând leziuni uscate= tondanta tricofitică, fie în barba adulṭilor, provocând leziuni izolate de
foliculină supurantă=sicozis tricofitic, foliculă confluent, kerionul bărbii.
Pe restul pielii corpului tricofitonii realizează leziuni cu character eritemoscuamos=herpes
circinat, iar la unghii apar leziuni=onicomicoze tricofitice.
Tricofiṭia uscată=tondanta tricofitică- este afecṭiunea cea mai frecventă ṣi cea mai
contagioasă.Apare în timpul copilăriei, numai până la vârsta de 15-16 ani, după care se
vindecă spontan, nepersistând decât în rare cazuri la adulṭi.Celelalte forme sunt mai frecvente
la adulṭi ṣi necesită un tratament medical susṭinut.
Sursa de infecṭie este reprezentată de om ṣi animale( câine, pisică, cal,vacă).
FAVUSUL este o boală parazitară produsă de Achorion schoenleini, care se dezvoltă în
profunzimea pielii capului, distrugând firul de păr.Boala netratată persistă mult timp, lăsând în
pielea capuluicicatrici cu alopecie( pierderea părului), definitive, întinse.În stratul cornos al
epidermului, unde se dezvoltă, parazitul se găseṣte sub formă de spori ṣi micelii.Parazitul
invadează ṣi firul de păr la nivel follicular, unde îl găsim sub formă de are filament îndreptate
în toate direcṭiile.
Transmiterea bolii se face direct de la omul bolnav la omul sănătos, mai rar de la unele
animale( cai câine), care pot fi infectate cu acelaṣi parazit, sau indirect, prin intermediul
hainelor ṣi obiectelor de toaletă infectate.Boala se dezvoltă mai mult la copiii subnutriṭi, care
trăiesc în condiṭii de igienă deficitară, ṣi mai rar la adulṭi.În ordinea frecvenṭei, parazitul se
localizează pe pielea capului, pe pielea glabră ṣi la unghii.
MICROSPORIA este o boală parazitară frecventă ṣi contagioasă la copii, localizată pe pielea
capului sau pielea glabră, produsă de obicei de Microsporon audouinisi, uneori de
M.ferrugineum.Boalamai mulṭi ani la copii ṣi se vindecă , ca ṣi tricofiṭia , la
pubertate.Transmiterea bolii se face atât direct de la omul sau animalul (cal,câine, pisică)
bolnav, cât ṣi indirect, prin intermediul obiectelor ṣi al rufelor contaminate.
EPIDERMOFIṬIA constituie un grup de afecṭiuni cutanate superficiale , produse de
paraziṭi criptogamici care pătrund în derm.Invadează stratul cornos, fără a ataca firul de
păr.Din acest grup fac parte :
- epidermofiṭia inghinală;
- epidermofiṭia interdigitală a mâinilor ṣi picioarelor;
 - pitiriazisul versicolor;
- eritrasma.
Epidermofiṭia inghinală ṣi interdigitală, este o dermatomicoză superficială contagioasă,
înâlnită mai mult la adulṭi, produsă de un parazit cryptogam- Epidermophyton inguinale.Boala
se transmite,de obicei, prin raport sexual, dar poate fi realizară ṣi indirect, prin obiecte
contaminate.
Eritrasma este o epidermicoză care se întâlneṣte mai mult la adulṭi, mai rar la femei ṣi
niciodată la copii.
Pitiriasis versicolor este o epidermomicoză destul de frecvent întâlnită în care infecṭia se
limitează la stratul cornos al pielii.Boala are o evoluṭie cronică, recidivantă, ṣi este produsă de
un parazit criptogamic- Microsporon furfur.

Candidoza şi actinomicoza

CANDIDOZA este o boală parazitară produsă prin localizarea unei ciuperci , Candida
albicans, mai frecvent pe mucoasa bucală sau pe alte mucosae, realizând infecṭia=
mărgăritărel/muguet.
Parazitul se prezintă sub forma unui înveliṣ membranos, alb sau cenuṣiu, care acoperă treptat
mucoasa gurii, a faringelui, a esofagului, groasă de 1-2mm, nu aderă în profunzimea stratului
mucoasei de care se detaṣează cu uṣurinṭă.
Transmiterea bolii se face :
- direct de la omul bolnav la omul sănătos;
- indirect, prin intermediul veselei, sau de la unele animale infestate , în special bovine.
Candidoza bucală este determinată cel mai frecvent de Candida albicans, dar pot fi
implicate şi alte genuri precum Candida tropicalis, Candida krusei, Candida parapsilosis sau
Candida glabrata. Inmulţirea acestei ciuperci este controlată de o serie de bacterii prezente la
nivelul mucoasei bucale. Apariţia unei noi bacterii la nivelul gurii ce rupe echilibrul dintre
microorganismele deja prezente aici, va permite ciupercii să se inmuţeasca în mod necontrolat.
Candidoza bucală este mai frecventă la nou-nascuţi, sugari şi batrâni.
Unele medicamente permit ciupercilor să se înmulţeasca necontrolat:
- antibioticele, în special cele cu spectru larg (de exemplu, tetraciclina);
- contraceptive orale (pilulele);
- medicamente ce scad capacitatea de apărare a organismului precum corticosteroizii.
Modul de transmitere a ciupercii ce determina candidoza bucală diferă în funcţie de
vârstă.
a b c
Figura 16. Candida albicans: agent etiologic (a-MO, b-ME) şi aspect al infecţiei în candidoza bucală (c).
Candidoza bucală, în forma sa uşoară, poate ramâne asimptomatică. In formele medii sau
severe apar simptomele.
La sugari
- pete (depozite) de culoare albă localizate la nivelul gurii şi pe limba cu aspect brânzos.
Candidoza bucală poate fi confundata cu depozitele de lapte ce raman dupa alaptare. Aceste pete
alb-branzoase sunt aderente la mucoasa si nu pot fi indepartate cu usurinta. Daca sunt frecate,
pot sangera - limba si gura devin dureroase si pot apare dificultati la inghitire;
- scăderea apetitului: sugarul poate refuza masa, mama confundând uşor acest simptom cu starea
de saţietate (lipsa foamei) a copilului. In aceste conditii, sugarul poate deveni agitat;
- eritemul fesier: apare atunci cand infecţia micotică se extinde si la nivel intestinal, ciuperca
fiind prezenta în scaunul sugarului;
- mameloane dureroase şi eritematoase (roşii) la mamă: candidoza bucală a sugarului poate trece
neobservată până în momentul în care mameloanele mamei devin roşii şi dureroase, în special în
timpul sau după alăptare.
La adulţi
- senzaţie de arsură la nivelul gurii şi a gâtului (de obicei acestea sunt simptome incipiente);
- pete albe aderente de mucoasa gurii şi a limbii. Ţesutul din jurul acestor depozite albicioase
este roşu şi dureros. Daca este frecat (în timpul periajului dinţilor, de exemplu) poate sângera;
- apariţia unui gust neplăcut sau a dificultăţilor de a gusta alimentele.
Dacă infecţia micotică nu este tratată sau nu se remite spontan există riscul ca aceasta să afecteze
şi alte organe: la nivelul gatului (esofagului), a vaginului sau a pielii.
Pentru a preveni apariţia candidozei bucale ar trebui urmate recomandarile de mai jos:
- menţinerea unei igiene orale riguroase, aceasta implicând perierea dinţilor, curăţarea acestora
cu aţă dentară şi folosirea unei ape de gură antiseptice zilnic. Daca pacientul a prezentat în
antecedente o infecţie micotica a gurii, se recomanda schimbarea periuţei de dinti;
- spălarea mâinilor;
- dacă se foloseste un antibiotic lichid se recomandă clătirea gurii cu apă imediat după
administrarea acestuia;
- tratarea afecţiunilor medicale ce favorizeaza apariţia candidozei, precum diabetul zaharat,
neoplasmele sau HIV;
- folosirea unui spacer pentru a administra corticosteroizii inhalatori, se recomanda clătirea gurii
cu apă după fiecare administrare;
- la pacienţii cu SIDA se recomandă clatirea zilnică a gurii cu o soluţie antiseptică.

Figura 17. Mecanismul infecţiei în aspergiloza pulmonară: Aerosoli cu conidii de Aspergillus

fumigatus inhalaţi ajung în alveole unde, in mod normal sunt eleiminate de macrofagele
alveolare şi PMN. Imunitatea scăzută perimte germinarea conidiei şi invazia. A fost semnalată de
asemenea invazia directă a epiteliului ciliat.

Figura 18. Mecanismul infecţiei în candidoză:

Candida albicans traversează microvilii direct sau prin germinaţie şi ajunge, prin intermediul circulaţiei la
organe unde se localizează de obicei în cortex unde formează pseudohife. Normal sunt atacate şi eliminate de
mononucleare şi PMN. Factorii virulenţei (adezinele, fenotipuri variabile, proteinele antioxidante sau enzimele
invasive) favorizează invazia în organism.
Candidoza genitală este dată tot de Candida albicans.
La femei:
- vulvo-vaginita - inflamaţie a vulvei şi a vaginului (vezi anatomia feminina) - aparitia unei
scurgeri (în cantitate mare) alb-cremoasă, urât mirositoare. Ca la majoritatea infecţtiilor apare şi
o mancărime jenantă, senzaţii de durere sub forma de arsură fără o localizare precisă. De obicei
se asociază şi cu infecţie la nivelul aparatului urinar determinând dureri la micţiune (urinare).
- netratată - se poate extinde, de la o simplă vulvo-vaginită, până la nivelul întregului perineu
(zona dintre picioare), la nivelul stinghiilor, coapselor, zona anusului. In timp mucoasa vaginală
sufera un proces de atrofie determinând dureri continui.
La bărbaţi
- balanita sau balanopostita - inflamatia glandului şi a şantului dintre gland şi prepuţ - se
manifestă
mai sever cu aparitia unor bubiţe cu puroi care se pot sparge sau se usca; în unele cazuri apare şi
o pseudomembrana alb-gălbuie. Apar senzaţii intense de mâncărime local, dureri sub forma de
arsură.
- netratată - se extinde ajungand pe scrot şi zona stinghiilor.
La ambele sexe se poate manifesta doar prin atingere urinară - la nivelul uretrei -
scurgere abundentă / redusă de puroi, cu urini tulburi, dureri la micţiune, micţiuni dese, prurit.
Este definit şi termenul de candidoza conjugală când cei doi parteneri sexuali au o
candidoză genito-urinară care se manifestă (uneori femeia poate purta fără nici o manifestare o
infecţie cu Candida).
Tratament - dupa un examen la un medic specialist care a indicat şi obţinut rezultatele
unui examen microscopic ce pune în evidenţă ciuperca, tratamentul se poate începe cu o gama
foarte larga de antimicotice: Amfotericina B, Nistatin, Natamicina, Terbinafina, Itraconazol,
Fluconazol, Butoconazol, Clotrimazol, Ketoconazol, Flucitozina, Ciclopiroxolamina, etc.
Tratamentul se efectuează concomitent la ambii parteneri sexuali. Tratamentul cu
antimicotice trebuie susţinut şi de o foarte bună igienă locală prin spălături zilnice (chiar de mai
multe ori pe zi) cu săpunuri care sunt neutre sau bazice, spălături în care s-a dizolvat bicarbonat
de sodiu (chiar din cel alimentar - 2 - 3 linguri la un lighenaş de apă), soluţii antiseptice pentru
spălături vaginale din comerţ.
Actinomicoza este o boală parazitară cutanată (dermatomicoză) sau viscerală
(visceromicoză), provocată de microorganisme’ciuperci (Actinomyces – ex. A. israelii,
Actinobacillus), comună omului şi animalelor (în special a bovinelor, dar care apare şi la cai,
porci, câini şi pisici). Se manifestă pe piele mai ales în regiunea capului, în jurul cavităţii bucale
şi a gâtului sau, mai rar, la nivelul organelor (plămâni, creier, inimă, intestin, amigdale, mucoase
bucale, glande salivare, etc) prin apariţia unor nodozităţi subcutanate, unor mici granulaṭi de
aspect ṣi culoare variabilă, galbenă-albă, formate central dintr-un miceliu fin ṣi des ce se
întretaie în toate direcṭiile.
Cel mai frecvent, infecţia se localizează la nivelul maxilarului inferior. Nodozităţile sunt dure la
început, apoi se înmoaie şi excretă puroi cu granule galbene (puroiul conţine filamentele şi sporii
microorganismului parazitar). Limba se umflă şi se rigidizează (“limbă de lemn”).

Figura 19. Infecţia cu actinomicete (Actinomyces naeslundii- stânga).

Formele clinice ale bolii sunt:
- actinomicoza cutanată cervicofacială;
- actinomicoza piciorului ṣi a mâini de Madura;
Actinomicetele, agenţii etiologi ai actinomicozei se gasesc în mod normal în flora
bacteriană a cavităţii bucale şi mult mai puţin în cea a tractului gastrointestinal sau genital
feminin. Aceste microorganisme nu sunt virulente şi nu pot determina o boala clinic manifestă
dacă imunitatea gazdei este în parametri normali. Insă, dacă în mucoasa bucală apar mici leziuni
iar ţesutul îşi pierde integritatea şi există şi fragmente tisulare devitalizate, bacteria devine
capabilă să invadeze structurile profunde şi să disemineze în organism, producând afecţiunea
cunoscută sub numele de actinomicoză.
Deşi actinomicetele sunt izolate frecvent din abcese, boala este considerată a fi
plurimicrobiană, deoarece în unele cazuri pot fi identificate până la 10 tipuri diferite de bacterii
din produsele microbiologice recoltate. Acestea sunt considerate bacterii însotiţoare, care nu pot
determina singure boala dar care sporesc considerabil patogenitatea actinomicetelor, participand
la stimularea secretiei de toxine si de enzime care pot inhiba raspunsul imun al gazdei. In plus,
se pare ca ele cresc si capacitatea de invazie a actinomicetelor in sine.
Unele actinomicete, considerate azi a fi bacterii gram-pozitive, care colonizează cavitatea
bucală (Actinomyces naeslundii, Actinomyces radicidentis), produc afecţiuni stomatologice şi
halenă (miros urât al gurii). Infecţiile sunt mai frecvente la persoanele care vin în contact cu
animalele infestate. Este discutată şi foarte probabilă posibilitatea infestării prin resturile
celulozice agricole (paie). În ceea ce priveşte speciile de microfloră, înmulţirea lor masivă are
loc mai ales atunci când imunitatea este scăzută.
Actinomicoza pulmonară este o infecţie bacteriană a plamânului, ce poate avea caracter subacut
sau cronic. Afecţiunea se extinde constant în ţesutul pulmonar, determinand o stare permanentă
de inflamaţie granulomatoasă, precum şi formarea a numeroase abcese pulmonare.
In unele cazuri, actinomicoza pulmonară poate fi insoţita si de alte localizări ale infectiei, cum ar
fi regiunea cervicofacială, abdominală sau chiar pelvină (în special la femei).
O dată ce infecţia incepe sa se producă, iar leziunea iniţială a permis actinomicetelor să patrundă
profund in tesuturi, sistemul imun se activeaza şi organismul încearcă să lupte împotriva
bacteriilor. Reacţia inflamatorie are drept rezultat apariţia supuraţiilor, granuloamelor şi în final
a fibrozei. Infecţia se răspândeşte prin contiguitate, nerespectând planurile anatomice şi invadând
din aproape în aproape ţesuturile pe care le întalneşte.
Cele mai frecvente simptome pe care le acuză pacienţii cu actinomicoză pulmonară sunt:
- Durere toracică la inspir profund;
- Tuse cu expectoraţie sangvinolentă sau franc hemoragică;
- Febră, frisoane;
- Alterarea starii generale;
- Letargie, astenie, oboseală;
- Anorexie;
- Transpiraţii nocturne;
- Dispnee;
- Scădere ponderală neintenţională.
Dacă actinomicoza pulmonară are şi alte complicaţii infecţioase (actinomicoza diseminată),
pacienţii pot prezenta: modificări ale tranzitului intestinal, disconfort abdominal difuz, greţuri,
vărsături (în diseminările abdominale); disconfort abdominal, scurgeri sau sângerari vaginale
anormale (în cazul actinomicozei pelvine ).
Actinomicoza este o afecţiune ce poate sa apară oriunde, fiind mai frecventă în comunităţile cu
un statut socioeconomic mai precar sau în cazul pacienţilor cu o igiena deficitară. Datorită
tratamentului antibiotic, prognosticul bolii este favorabil, cu condiţia ca acesta să fie instituit la
timp.
Epidemiologia- transmiterea bolii la om se face prin:
- pătrunderea direct in piele a parazitului ( zgârietură);
- prin infectarea mucoasei bucale faringiene, în urma mestecării grăunṭelor de cereal
parazitate;
- prin introducerea parazitului în tubul digestive odată cu alimentele infectate , de unde,
pornind prin mucoasa intestinală lezată, va determina pe cale sanguină metastaze vicerale,
osoase sau cutanate.