INFECŢII ALE PIELII ȘI ŢESUTURILOR MOI

Pielea intactǎ, sǎnǎtoasǎ protejeazǎ ţesuturile subjacente şi conferǎ apǎrare faţă de

invazia microbiană.

FLORA NORMALĂ LA NIVEL TEGUMENTAR

Zonele uscate ale pielii sunt slab colonizate cu microorganisme şi doar regiunile
umede (axilă, scalp, zona inghinală şi perianală), posedă o floră rezidentă dominată de
Staphylococcus epidermidis şi anaerobi într-o densitate de 102 – 104/cm2. La acest nivel
poate fi întâlnit şi S. aureus.
Specii de anaerobi ca Propionibacterium acnes şi difterimorfi se găsesc la suprafaţa
pielii şi în foliculii piloşi ai firelor de păr şi glande sebacee. Tulburările hormonale din
perioada de creşterii favorizează (datorită condiţiilor locale) multiplicarea acestor specii
cu apariţia acneei.
Alături de specii de Candida au mai fost izolate şi o serie de fungi, la nivelul scalpului
şi regiunii periunghiale, mai ales în zonele uscate tegumentare putând produce o serie de
afecţiuni.

A. INFECŢIILE BACTERIENE ALE PIELII ȘI ŢESUTURILOR MOI

Clasificarea acestor infecţii depinde de straturile cutanate şi ale ţesuturilor moi

implicate, cu toate cǎ anumite infecţii pot interesa simultan mai multe regiuni anatomice:
 formarea de abcese: furunculul şi carbunculul sunt rezultatul infecţiei şi
inflamaţiei foliculilor piloşi (foliculite);
 infecţiile extinse: impetigo apare sub forma unor leziuni inflamatorii bine
delimitate, eritematoase, în general la nivelul feţei, membrelor superioare sau
membrelor inferioare, frecvent acompaniate de durere şi febrǎ. Dacǎ focarul
de infecţie este localizat la nivel subcutanat, apare celulita, o formǎ difuzǎ,
acutǎ de inflamaţie;

1
  infecţii necrotizante: fasceitele descriu rǎspunsul inflamator datorat unei
infecţii a ţesuturilor moi de sub derm; gangrena şi mionecroza sunt urmarea
unei astfel de infecţii, însoţitǎ de ischemia ţesutului muscular.

a. INFECŢIILE STAFILOCOCICE ALE PIELII

Staphylococcus aureus produce infecţii precum furuncule sau abcese dar şi leziuni
mult mai severe, dupǎ intervenţiile chirurgicale. Infecţiile pot fi dobândite prin auto-
inoculare sau prin contactul cu o sursǎ exogenǎ, în principal o altǎ persoanǎ.
Furunculul apare la 2-4 zile de la inoculare, ca o infecţie superficialǎ a folicului pilos
(foliculitǎ). La acest nivel, S. aureus este relativ protejat de acţiunea mecanismelor de
apǎrare. Se multiplicǎ rapid şi se rǎspândeşte local. Rezultatul este apariţia unui rǎspuns
inflamator intens, cu atragerea de neutrofile. Abcesele conţin puroi abundent galben-
cremos constituit din agentul patogen şi leucocite.
Sindromul pielii opǎrite (boala Ritter sau impetigo bulos la nou-născuţi şi boala
Lyell sau necroliza epidermicǎ toxicǎ la copiii mai mari), poate sǎ aparǎ sporadic sau în
epidemii. Este determinat de tulpinile de S. aureus producatoare de exfoliatinǎ. Toxina
stafilococică determinǎ descuamarea straturilor superficiale ale pielii.
Sindromul şocului toxic este produs de stafilococii producători de TSST-1.
Exotoxina produsǎ de S. aureus se comportǎ ca un supeantigen (stimuleazǎ proliferarea
limfocitelor T şi eliberarea de citokine). A fost descris mai frecvent la femei tinere, care
au utilizat tampoane intravaginale. Se caracterizează prin febră, hipotensiune şi un eritem
scarlatiniform. Evoluţia poate fi fatală.

b. INFECŢIILE STREPTOCOCICE ALE PIELII

Sunt determinate de Streptococcus pyogenes (streptococul beta-hemolitic de grup A).

Impetigo streptococic este o infecţie a pielii, care determină apariţia unor vezicule
roşii care se pot sparge, secretă lichid şi dezvoltă o crustă galbenă maronie. Aceste
vezicule pot să apară în orice zonă a corpului, dar cel mai frecvent apar în jurul gurii şi

2
nasului. Impetigo este una din cele mai obişnuite infecţii la copii. Boala este contagioasă
şi se transmite prin contact interpersonal, prin lenjerie, haine, jucării sau alte obiecte.
S. pyogenes este cauza erizipelului, o infecţie acută profundǎ a dermului. 5% dintre
aceşti pacienţi pot dezvolta bacteriemie, care netratatǎ are o rată crescutǎ de mortalitate.
Tulpinile lizogene de S. pyogenes produc exotoxine pirogene, care sunt superantigene.
Aceaste toxine pot afecta vasele sanguine ale pielii, determinând leziunile eritematoase
difuze din scarlatinǎ. S. pyogenes determină şi un tip de sindrom al şocului septic asociat,
mai ales, cu producerea unei exotoxine pirogene SpeA.

c. FASCEITA NECROZANTĂ

Fasceita necrozantǎ este frecvent o infecţie mixtǎ, determinatǎ de germeni anaerobi şi

facultativ anaerobi. Aparent, se aseamǎnǎ cu gangrena bacterianǎ sinergicǎ, însǎ fasceita
necrozantǎ este mult mai gravă, determinând extinderea zonei de necrozǎ şi afectarea
tesuturilor adiacente. Poate fi determinatǎ de o multitudine de microorganisme, cel mai
frecvent fiind asociatǎ cu Streptococcus pyogenes. Starea pacienţilor cu fasceitǎ
necrozantǎ se deterioreazǎ rapid, boala fiind frecvent letalǎ.

d. INFECŢII CUTANATE CU MYCOBACTERII

Afecteazǎ milioane de oameni de pe întreg cuprinsul globului şi este determinatǎ de

Mycobacterium leprae. Lepra (boala Hansen) este specific umanǎ. Transmiterea infecţiei
este strâns legatǎ de suprapopulare sau igiena deficitarǎ şi se realizeazǎ prin contact direct
sau prin aerosoli.
Manifestările clinice depind de răspunsul imun mediat celular. Lepra tuberculoidă,
frecvent benignă, este forma non-progresivă, cu leziuni maculare tegumentare şi cu
prinderea masivă, asimptomatică, a nervilor. Vindecarea spontană urmează distrugerii
tisulare şi nervoase.
Lepra lepromatoasă se caracterizează printr-o infecţie progresivă, cu leziuni nodulare
tegumentare şi cu prinderea nervilor. Odatǎ cu progresia bolii apare îngroşarea şi lărgirea
nǎrilor, urechilor şi obrajilor, ceea ce determinǎ aspectul leonin al faciesului. Apare

3
distrucţia progresivǎ a septului nazal şi mucoasei nazale. Prognosticul bolii este rezervat.

B. INFECŢII FUNGICE ALE PIELII

Infecţiile fungice se pot limita la nivelul pielii, pielea capului sau pot penetra stratul de
keratinocite al epidermei, unghiilor şi părului. Micozele apar mai frecvent la indivizii
imunodeprimaţi (cei cu transplant de măduvă osoasă, neutropenici, cei cu neoplasme sau SIDA).
Fungii se împart în trei mari grupe: dermatofiţi, levuri şi mucegaiuri.

a. MICOZE PRODUSE DE DERMATOFIŢI

Dermatofiţii reprezintă un grup de fungi cu capacitate de invazie în profunzimea

stratului corneean epidermic şi al ţesutului keratinizat (păr, unghii). Sunt încadraţi în trei
genuri anamorfe: Trichophyton, Microsporum şi Epidermpphyton. Genul Trichophyton
cuprinde speciile: T. equinum, T. rubrum, T. schoenleinii, T. soudanense, T. verrucosum,
T. violaceum, etc. În genul Microsporum sunt cuprinse speciile: M. audounii var.
langeroni, M. canis, M. cookei, M. equinum, M. gypseum, M. persicolor, M. praecox, etc.
Genul Epidermophyton cuprinde doar două specii E. floccosum, E. stockdaleae.
Semnificaţia clinică. Infecţiile produse- dermatofiţii se pot împărţi astfel: cele
transmise de la om la om sunt antropofile, cele transmise de la animal la om sunt zoofile
iar cele transmise la om de la nivelul solului sunt infecţii geofile.

b. MICOZE PRODUSE DE LEVURI

Infecţii produse de levuri din genul Candida

Candidele sunt micoorganisme unicelulare cu structură antigenică complexă. Levurile

din genul Candida sunt paraziţi umani şi animali, omul fiind principalul rezervor de
Candida albicans. Candida albicans este principala specie implicată în etiologia
micozelor sistemice (65-70%). Alte specii ale genului Candida, mai puţin importante în
patologia umană sunt: Candida tropicalis, Candida kefyr (C. pseudotropicalis), Candida

4
krusei, Candida parapsilosis, Candida glabrata, Candida famata, Candida
guilliermondii.
Semnificaţia clinică. Afecţiunile produse sunt cunoscute sub numele de candidoze
(candidomicoze) şi se împart în două mari grupe:
1. candidoze superficiale:
 candidoze mucoase: bocofaringiene (muguet), anale, genito-urinare;
 candidoze cutanate: onix, perionix, intertrigo, foliculite.
2. candidoze sistemice: septicemice sau viscerale care iau forme variate (infecţii
urinare, osteoarticulare, renale, pulmonare, oculare, cardiace, peritoneale, etc.);
acestea pot fi iatrogene, nosocomiale sau endogene.

C. INFECŢII PARAZITARE ALE PIELII

Pielea reprezintǎ o cale importantǎ de pǎtrundere a paraziţilor care pot penetra direct
pielea (schistosomele, nematodele) sau pot fi vehiculaţi prin intermediul vectorilor.
Rǎspunsul declanşat de paraziţi la nivel cutanat variază de la mediu la foarte sever.
Leishmaniozele pot fi cutanate sau cutaneo-mucoase. Se cunosc douǎ tipuri
importante de leishmanioze, care produc leziuni cutanate şi sunt transmise prin
intermediul vectorilor:
Schistosomiazele determină dermatite. Sursa de infecţie este reprezentată de o specie
de melci, iar larva parazitului penetreazǎ activ pielea. Tratamentul eficient este cel
antiinflamator, cu topice locale şi antihelmintic.
Larva migrans cutanatǎ se caracterizeazǎ prin trasee inflamatorii pruriginoase.
Nematodele (Ancylostoma şi Necator) invadeazǎ pielea, apoi larvele infectante migrează
de la nivelul dermului la nivel intestinal. Invazia provoacă apariţia dermatitelor.
Tratamentul este topic, pentru limintarea inflamaţiei şi antihelmintic (tiabendazol).

D. LEZIUNI CUTANEO-MUCOASE DETERMINATE DE VIRUSURI

Anumite virusuri produc leziuni cutaneo-mucoase. Distribuţia acestor leziuni poate

avea uneori un rol important în diagnostic ( ex. varicela), alteori rash-ul maculo-papular

5
este clinic greu de definit.
Clasificare:
- fără diseminare: Papillomavirus
- cu diseminare sistemică: v. herpes, v. varicella-zoster, v. coxsackie, v.
rujeolic, v. rubeolic, v. ECHO.