FAMILIA CORYNEBACTERIACEAE

DEFINITIE

Familia Corynebacterium incadreaza bacili Gram pozitiv nesporulati, necapsulati, mobili si imobili, specii aerobe si anaerobe. Speciile patogene pentru om fac parte din genurile:
CORYNEBACTERIUM LISTERIA ERYSIPELOTHRIX ARCANOBACTERIUM

Genul Corynebacterium
Cuprinde peste 45 specii de bacili imobili, maciucati (Coryne in lb. greaca = maciuca) Corynebacteriile sunt bacterii ubiquitare la plante si animale Pot coloniza in mod normal
pielea, tractul respirator superior, tractul digestiv tractul genital al omului

Singura specie de mare patogenitate pentru om este Corynebacterium diphtheriae, agentul etiologic al difteriei Unele specii sunt patogene pentru diferite specii de animale Speciile care fac parte din flora normala a tegumentelor si mucoaselor, denumite generic difteroizi sau difteromorfi, pot cauza infectii oportuniste:
C. jeikeium, C. urealyticum, C. pseudodiphthericum, C. pseudotuberculosis, C. amycolatum, etc

CORYNEBACTERIUM DIPHTHERIAE
Sunt bacili nesporulati, necapsulati, imobili, pleomorfi (lungimea variaza de la 1-2 pana la 7-8 microni), drepti sau usor incurbati, cu grosime variabila 0.5-1 microni, prezentand la unul sau ambele capete ingrosari care dau aspect de maciuca.

Pe frotiuri din produs patologic sau cultura prezinta asezare caracteristica: bete de chibrituri imprastiate pe masa, formand unghiuri care sugereaza diferite litere: X, Y, Z, N sau litere chinezesti, palisade, etc Sunt Gram pozitivi, dar se pot colora neuniform Prezinta corpusculii metacromatici Babes Ernst la unul sau ambele capete (granulatii de volutina)

Habitat si transmitere
Bacilul difteric se dezvolta exclusiv pe mucoasele omului (mucoasa respiratorie a bolnavilor sau purtatorilor sanatosi) si la nivelul tegumentului Transmiterea este aerogena prin picaturi respiratorii, contact direct sau mai rar prin obiecte contaminate (batiste, vesela, jucarii)

Epidemiologie
Difteria se intalneste in intraga lume, in special in zonele urbane sarace, aglomerate si unde titrul anticorpilor indusi prin vaccinare activa este scazut. Ultima mare epidemie de difterie a aparut in fosta Uniune Sovietica in 1994 cu 48.000 de cazuri documentate si 1746 de morti.

Patogenitate
Patogenitatea bacteriei este data de toxina pe care o elaboreaza, o exotoxina tipica. Nu este necesar ca bacteria sa patrunda in sange pentru a produce semnele sistemice ale bolii. Toxina difterica este elaborata numai de tulpinile lizogene, purtatoare ale bacteriofagului beta. Prin expunerea unei tulpini netoxigene la bacteriofagul beta, tulpina devine lizogenizata si toxigena

Toxina difterica are 58.000 Da. Este un exemplu clasic de exotoxina A-B. Este un singur polipeptid care cliveaza in doua polipeptide A si B unite prin punti disulfidice. Fragmentul B asigura legarea toxinei de receptorul gazdei (heparin binding epidermal growth factor) si dupa aceea faciliteaza patrunderea in citosol a fragmentului A Subunitatea A este raspunzatoare de efectele toxice. Are rolul de a stopa sinteza proteica in celula gazda prin inactivarea factorului de elongare EF-2

Bacilul difteric ajuns in rinofarigele individului nevaccinat produce infectia: se inmulteste pe suprafata mucoasei, elaboreaza toxina care, datorita proprietatilor sale congestive si necrozante provoaca o modificare a tesuturilor adica formarea de false membrane Bacilul difteric ramane cantonat la poarta de intrare; Toxina patrunde in organism, determinand alterari toxice, degenerari necrotice in muschiul inimii, ficat, suprarenale, sistem nervos periferic

Ajuns pe mucoasa individului vaccinat, bacilul difteric este incapabil de a mai produce boala; el poate vegeta pe mucoasa, dar toxina elaborata este continuu neutralizata de antitoxina circulanta existenta.

Manifestari clinice
Manifestrile clinice in difterie depind de: Locul infectiei Statusul imun al pacientului Virulenta microorganismului Expunerea la bacteria toxigena poate duce la: Colonizare in cazul persoanelor cu imunitate completa Afectiuni respiratorii usoare - in cazul persoanelor cu imunitate partiala Boala fulminanta, chiar fatala in cazul subiectilor neimuni

Difteria la nivelul tractului respirator

Difteria este o boala cu evolutie acuta Se caracterizeaza prin: aparitia falselor membrane pe mucoasa portii de intrare si de fenomene toxice generale Falsele membrane apar ca un depozit alb-cenusiu, membranos, stralucitor, aderent de mucoasa. Exudatul (falsele membrane) sunt constituite din bacterii, limfocite, plasmocite, fibrina, celule moarte Concomitent apare adenopatie regionala dureroasa Febra 38-38.5 C

Pseudomembranele pot acoperi amigdalele, uvula, palatul si se pot extinde spre nazofaringe sau spre laringe (crup difteric). Falsele membrane adera ferm, indepartarea lor lasand tesutul subjacent sangerand. Cazurile severe se pot complica ajungand la obstructii respiratorii, aritmie cardiaca, coma sau chiar deces

Difteria cutanata
Apare prin contact direct cu o alta persoana infectata Bacteria colonizeaza tegumentul si castiga acces in tesutul subcutanat prin leziuni la nivelul pielii. Mai intai se dezvolta o papula, care se transforma intr-un ulcer xcronic, uneori acoperit cu o membrana gri. Pot aprea semne sistemice ca rezultat al efectelor toxinei

Diagnosticul difteriei
Este in primul rand clinic, Confirmarea se face Bacteriologic: prin punerea in evidetnta abacilului in produsele recoltate din nas, faringe si alte leziuni suspecte, cu demonstrarea toxigenitatii sale prin testul Elek (imunodifuzie) Imunologic: reactia Schick

Tratament
Administrare cat mai rapida de ser antitoxic. Antitoxina neutralizeaza numai toxina libera, fixarea toxinei difterice pe tesuturi fiind ireversibila. Tratament antibiotic cu penicilina sau eritromicina

Profilaxie
Copilul se naste cu fondul de IgG antidifterica transmis transplacentar , fiind protejat de infectie pana la 4-5 luni, dupa care devine susceptibil la boala. De aceea, vaccinarea antidifterica se incepe dupa a 3-a luna, in primul an de viata, la 30 zile interval, urmata de 3 revaccinari. Se utilizeaza trivaccinul diftero-tetano-pertusis.