Bacilul difteric

-este un agent patogen ce determina difteria la om Habitat: Se localizeaza pe mucoasa rinofaringiana a purtatorilor de germeni. La omul bolnav este intalnit in membranele false. Rezistenta la agenti: In exsudate si in falsele membrane are o rezistenta la uscaciune. Antisepticele uzuale il distrug in cateva minute. Este sensibil la eritromicina, penicilina, cloramfenicol, tetraciclina si bacteriofagii specifici. Patogenia: In functie de localizare se cunosc mai multe forme de difterie: cea mai cunoscuta este angina sau amigdalita difterica, urmata de rinita difterica. Tratament: Difteria este o toxiinfectie care beneficiaza de un tratament specific cu ser antitoxic antidifteric administrat cat mai precoce posibil si urmat de vaccinarea specifica cu anatoxina difterica. Tratamentul nespecific consta in administrarea de antibiotice(eritromicina , penicilina, cloramfenicol, tetraciclina) care sunt folosite pentru sterilizarea purtatorilor nazofaringieni de bacili difterici. Epidemiologia: Difteria este o boala infectioasa aerogena, frecvent raspandita in regiuni cu clima temperata si rece. Sursa de infectie este reprezentata de bolnavul de difterie si de purtatorii de germeni. Boala se transmite de obicei prin germenii din secretiile nazofaringiene ce sunt raspandite in atmosfera sub forma de picaturi in timpul vorbirii, tusei sau stranutului. Transmiterea infectiei se poate face si indirect prin intermediul obiectelor.

Bacilul tuberculos(Koch)
Habitat: Bacilul tuberculos manifesta un parazitism strict. El este prezent in leziunile omului sau animalelor bolnave de tuberculoza. Poate fi gasit de asemenea in praful din incaperile in care a fost raspandita sputa bacilifera sau pe obiectele contaminate de catre omul bolnav. Rezistenta la agenti: Sunt germeni foarte rezistenti. Pot persista luni si chiar ani de zile, iar in stare uscata pot suporta temperaturi de 70C mai mult de 7 ore. Rezistenta la agentii chimici este foarte variabila. Dintre substantele antiseptice, cele mai active sunt fenolul 5%, tricrezolul 2% si lizolul 2%. Manifesta o rezistenta antibacteriana crescuta fata de majoritatea antibioticelor. Este sensibil la streptomicina, iar unele microorganisme sunt sensibile la bacteriofagi. Tratament: Se face cu antibiotice si chimioterapice puternice de ultima generatie prin combinatii medicamentoase. Epidemiologia: Sursa de infectie cea mai importanta este omul bolnav de tuberculoza. Laptele de vaca provenind de la animale bolnave este de asemenea o sursa de infectie. In tuberculoza pulmonara bolnavul elimina in sputa un mare numar de germeni. Contactul intim cu bolnavul, atat al membrilor de familie, cat si al personalului medical faciliteaza transmiterea

aeriana a bolii prin picaturi sau pulberi bacilifere, iar consumul de lapte contaminat poate provoca tuberculoza intestinala.

Bacilul leprei
Este un bacil acido-alcoolorezistent, care nu poate fi cultivat pe medii de cultura. Lepra, boala specific umana, se poate prezenta sub forma nodulara sau lepromatoasa cu leziuni in piele, mucoase si organe in care granuloamele afecteaza traiectul unor nervi producand paralizii, anestezii si leziuni trofice. Epidemiologia: Sursa de infectie o constituie omul bolnav de lepra. Se pare ca populatia infantila este cea mai susceptibila la infectie si ca perioada de incubatie este foarte lunga, putand dura ani de zile. In cadrul masurilor profilactice se practica izolarea si tratarea bolnavilor in leprozerii. Vaccinarea B.C.G poate conferi un anumit grad de rezistenta la infectarea cu bacilul leprei.

Bacilul carbunos
Carbunele sau antraxul este o boala data atat la om cat si la animale. Habitat: In natura, sporii constituie forma de rezistenta, provenind din bacilii eliminati in mediul exterior prin excrementele animalelor si ale omului bolnav si, mai ales, din cadavrele animalelor moarte de carbune care infecteaza solul, plantele si chiar alimentele. Omul se infecteaza accidental de la aceste surse. Rezistenta: Formele vegetative sunt omorate in 30 min la 55C. Sporii sunt distrusi la fierbere in apa timp de 10 min si prin autoclavare la 120C. Patogenia: La om, forma cea mai comuna de infectie este cunoscuta sub numele de carbune antrax sau dalac. Bacilul carbunos isi exercita patogenitatea si prin elaborarea unei toxine care se gaseste in exsudate, in lichidul de edem din pustula maligna carbunoasa si in mediile lichide de cultura. Tratament: Se face cu antibiotice, sulfamide, ser anticarbunos, iar in cazurile grave ele se administreaza asociat. Epidemiologia: Antraxul este o zoonoza pe care o intalnim si la om in mod accidental. Izvorul de infectie pentru om este reprezentat de animalele bolnave si de cadavrele lor. Omul se infecteaza in cursul ingrijirii animalelor bolnave, a sacrificarii acestora sau, mai rar, prin consumul de carne infectata. Muncitorii care prelucreaza blanurile pot contracta antrax pulmonar prin inhalarea de pulberi contaminate. Receptivitatea populatiei la boala este generala, iar boala da o imunitate durabila. Pentru prevenire se interzice consumul de carne necontrolat sanitar, iar cadavrele animalelor moarte de antrax vor fi incinerate sau, la nevoie, ingropate la o adancime de 2 m si acoperite cu var nestins.