Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

Curs 2 2. Principalele afecțiuni dermatologice

2.1. Dermatomicozele
Micozele cutaneo-mucoase sunt afecțiuni superficiale sau profunde date de fungi. Fungii pot fi
pluricelulari (dermatofiți) sau unicelulari (levuri), de unde și gruparea micozelor în dermatofitoze și levuroze.

Dermatofitoze (dermatofiții) – agenții etiologici aparțin unuia din următoarele genuri: Trichophyton,
Epidermophyton și Microsporum. Au drept gazdă omul (antropofili), animalele (zoofili) și mai rar solul
(geofili). Ei afectează pielea, părul și unghiile. Dermatofiții zoofili și geofili, fiind mai puțin adaptați la om,
provoacă reacții inflamatorii mai puternice decât cei antropofili.
Dermatofidele – îmbracă aspectul eruptiv, fiind vorba de mici papule cu scuamă, vezicule sau pustule în
vârf. Toate dermatofitozele se mai numesc și tinea.
2.1.1. Pilomicoze – afecțiuni fungice ale părților păroase ale suprafeței cutanate. Localizarea de elecție
este la copii, în pielea păroasă a capului (Tinea capitis), ial la adulți, barba (Tinea barbare).
Nivelul de viață socio-economic scăzut, precum și condițiile de viață în colectivitățile de copii (creșe,
cămine, grădinițe, internate) pot favoriza creșterea incidenței Tinea capitis.
 Microsporia – cea mai frecventă micoză a copilului între 5 și 15 ani, apărând microepidemii în
colectivități. În țara nostră, microsporia reprezintă 75-80 % din micozele uscate ale pielii capului, având ca
agent etiologic M. Canis, dermatofit zoofil (gada fiind câinii și pisicile). La pisici se remarcă leziuni discrete la
pavilioanele urechii, în timp ce câinii au o microsporie desfigurată.
Transmiterea se face direct sau prin intermediul obiectelor contaminate: căciulițe, față de pernă,
instrumente de frizerie etc. Incubația este de 1-2 săptămâni.
Bolnavul prezintă în pielea capului plăci scuamoas, rotunde, cu firele de păr rupte de la aceiași înălțime,
realizând aspectul de tornadă. De cele mai multe ori, numărul plăgilor este mic, iar diametrul nu depășește 6
cm.
Microsporia nu dă alopecie definitivă și se vindecă spontan la pubertate. (exotrix - parazitarea este în
exteriorul firului de păr – asemănarea cu un fir de păr uns, trecut prin nisip).
 Tricofiția uscată – produsă de fungii antropofili: Tr. Violaceum, Tr. Tonsurans. Incidența maximă
este între 7 și 10 ani. Băieții sunt afectați mai frecvent. Boala este mai puțin contagioasă decît microsporia.
Clinic se observă plăci eritemato-scuamoase, de obicei în n umăr mare, de dimensiuni reduse (0,5-2
cm), rotunde, cu firele de păr rupte de la diferite înălțimi. În locul firelor de păr rupte de la suprafața pielii,
rămân puncte negre, care sunt fragmente de peri parazitați.

1
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

Tricofiția nu lasă alopecie definitivă și are tendință de vindecare spontană la pubertate. Excepțional se
întâlnește tricofiția cronică a adultului, cu importanță deosebită din punct de vedere epidemiologic.(endotrix –
spori în interiorul firului de păr – asemănarea cu un sac plin cu nuci).
 Favusul –produs de Tr. Schonleinii (antropoil) și de Tr. Quickeanum (gazda fiind șoarecele).
Contaminarea se produce cel mai frecvent în copilărie, în condiții de igienă precară și subalimentație.
Contagiozitatea este mai scăzută comparativ cu microsporia și tricofiția. Trebuie să existe un contact prelungit
cu bolnavul, fiind vorba de regulă de focare familiale. Perioda de incubație este de 1-2 luni.
Bolnavii prezintă gadeuri favice (depresiuni cupuliforme, perifoliculare, gălbui) și păr fără luciu,
cenușu, asemănător părului de porc. Leziunile au miros neplăcut, comparat cu cel al urinii unui șoarece.
Aspectul microscopic al părului favic relevă filamente miceliene paralele cu axul firului de păr,
endotrix, cu artrospori dreptunghiulari, artrospori cu aspect de oase tarsiene și bule de aer.
Netratată, boala persistă toată viața, ducând la alopecie cicatricială subtotală, cu respectarea bordurii
periferice – coroana favică (aspect de tunsoare de călugăr catolic).
 Kerion Celsi – denumirea provine din limba greacă (kerion-fagure), adăugându-i-se numele medicului
roman care l-a descris prima dată.
Agenții etiologici sunt de regulă zoofili, fapt ce explică incidența mai crescută în mediul rural, îndeosebi
la îngrijitorii de animale. Transmiterea poate fi și prin obiecte contaminate (prosoape, obiecte de bărbierit).
Inocularea se face în urma unui mic traumatism local. Perioada de incubație este de aproximativ 10 zile.
Aspectul clinic este de placar, rotund sau ovalar, cu infiltarație profundă, proeminent față de zonele din
jur, cu suprafața acoperită de puroi și cruste ce aglutinizează firele de păr. Acestea se smulg cu ușurință, lăsând
orificii prin care se elimină puroi. Reacția inflamatorie este amplificată și de suprainfecția leziunilor cu
stafilococul auriu.
La copii, leziunile sunt localizate în pielea capului, în timp ce la adulții bărbați se întâlnesc mai frecvent
în barbă și mutață.
Tabloul clinic asociază o adenopatie inflamatorie regională.
Vindecarea se face cu alopecie definitivă.
 Sicozis micotic – afectează bărbatul adult, iar speciile de dermatofoți cele mai frecvente implicate sunt
Tr. Verrucosum, Tr. Mentagrophytes asteriodes, Tr. Violaceum etc. Boala este întălnită în special la îngrijitorii
de animale, zootehniști, medici și tehnicieni veterinari.
Se manifestă prin noduli inflamatori, acoperiți sau nu de leziuni exudative. Afectează regiunea bărbii,
mustății și, mai rar, sprâncenele. Perii se smulg cu ușurință, iar manifestările subiective sunt discrete și
discordante cu severitatea semnelor clinice, elemente ce ajută la diferențierea de sicozisul stafilococic.

2
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

2.1.2. Dermatofitozele pielii glabre

 Tinea pedis – este cea mai frecventă dermatofitoză, afectând 20-30% din populația urbană. Este mai
frecventă la adulți decât la copii, iar apariția ei este favorizată de încălțămintea din cauciuc, ciorapi
din fibre sistetice, transpirația excesivă. Se transmite în special prin folosirea în comun a băilor,
piscinelor, ștrandurilor.
Clinic, putem întălni următoarele forme:
 Forma intertriginoasă – frecventă în spațiul 4 interdigital
 Forma hiperkeratozică uscată – plantele sunt pruriginoase, eritematoase, acoperite de scuame
fine. Când leziunile se extind pe fața dorsală a piciorului, aspectul este în mocasin.
 Forma dishidrozică – este forma exudativă, veziculo – buloasă, pruriginoasă.
 Tinea cruris – este afecțiunea dermatofitică a pliurilor inghinale. Perioada de incubație este de
câteva săptămâni. Aeste mai frecventă la bărbați. Îmbolnăvirea se produce prin folosirea în comun a unor
obiecte de uz personal sau prin autoinoculare de la un focar dermatofitic. Contaminarea în timpul contactului
sexual, deși posibilă, este rară.
Aspectul clinic constă în plăgi eritematoase, pruriginoase, discret scuamoase, cu contur policiclic, bine
delimitate, cu margini inflamatorii, uneori vezicule.Când etiologia este cu Tr. Rubrum, manifestările inghinale
pot fi completate cu leziuni similare în regiunea fesieră, lombară, abdominală, constituind tabloul clinic al
rubrifiței.
Uneori, pacienții se prezintă cu papulo-noduli și estomparea eritemului și pruritului după administrarea
de dermatocorticoizi. Alteori datorită pruritului îndelungat și gratajului sistematic se ajunge la lichenificare
inghinală, inghino-scrotală sau inghino-vulvară.
 Tinea corporis – cunoscută și sub vechea denumire de herpes circinat, este dermatofitoza pielii
glabre de pe trunchi și membre, inclusiv de pe dosul mâinilor. Se întâlnește la toate vârstele.
În 2/3 din cazuri, sursa de contaminare o constituie animalele: pisicile, șoarecii, câinii, bovinele etc.
Poate fi vorba și de autoinoculare de la un focar micotic deja existent.
Tinea corporis îmbracă două forme:
 Forma uscată – întâlnită la peste 70 % din cazuri, care se manifestă prin plăci sau placarde
eritemato – scuamoase, rotunde, cu margini bine delimitate și active. Uneori, ia aspect de cercuri concentrice
 Forma inflamatorie sau veziculoană – cu vezicule și/sau pustule la nivelul zonelor afectate.
 Tinea facies – reprezintă dermatofitoza feței, mai puțin cea în care sunt interesate ariile păroase
de la nivelul faciesului la bărbat. Această micoză este cauzată de Tr. Mentagrophytes, Tr. Rubrum, M. Canis,
etc., contaminarea producându-se prin hetero sau autoinoculare.
Manifestarea clinică cea mai comună este prin plăci circinate însoțite de prurit și parestezii accentuate
de expunerea la soare.
3
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

2.1.3. Onicomicoza (Tinea unguium) – este afecțiune cronică a unghiilor, determinată la invadarea lor
prin fungi patogeni.
- afectează 2-18 % din populația globului. Este rară la copii dar afectează 48 % din populația de peste
70 de ani.
- onicomicozele de la picioare sunt mai frecvente decât la mâini și sunt mai greu de tratat.
- intervine asupra aspectului fizic funcțional, psiho-social și emoțional.
- debutul este printr-o pată albicioasă, ce se extinde progresiv, pentru ca în timp lama unghiei să se
îngroașe și să-și piardă transparența. Datorită hiperkeratozei patului unghial, se ajunge la detașarea unghiei. La
început, afectarea este asimetrică, însă în lipsa tratamentului se ajunge la interesarea tuturor unghiilor.
Tratament
a) topic – va fi adaptat formei clinice, regiunii topografice afectate, întinderea leziunii
- imidazoli – Clotrimazol, Ketoconazol, Sulconazol, Isoconazol
- alilamine – Naftifina, Terbinafina
- morfoline – Amorolfina
- diverse – Ciclopiroxolamina, Tolnaft
Tratamentul local constă în una, două aplicații / zi, minim 4 săptămâni
b) general – cu antimicotice este necesar în primul rând în pilomicoze și onicomicoze, dar și atunci
când dermatofitozele pielii glabre intresează o suprafață importantă. Se administrează zilnic, unul din
următoarele antimicotice: Griseofulvină, Ketoconazol, Terbinafina
În pilomicozele inflamatorii se indică de asemenea epilarea mecanică a perilor parazitați și aplicații cu
soluție Lugol.
Durata tratamentului – 4 săptămâni (dermatofitozele pielii glabre și pilomicoze), până la 6 luni (tinea
unghium). La copii se poate administra Itraconazolul în doză de 5 mg/kg/zi, pe stomacul plin.

4
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

Curs 3 2. Principalele afecțiuni dermatologice

2.2. Levuroze
Sunt afecțiuni provocate de levuri. Cele mai frecvente sunt candidozele și pitiriazisul versicolor.
2.2.1. Candidoze. Sunt cauzate de levuri din genul candida, în special de candida albicans.
În mod normal, speciile de candida saprofitează cavitățile normale ale organismului (sunt găsite în intestin la
50% și în cavitatea bucală la 30% din indivizi), unde stabilesc un echilibru ecologic cu alți germeni.
Condițiile care pot tulbura acest echilibru sunt:
 tratament prelungit și în doze mari cu antibiotice
 tratament imunodepresant – corticoterapie generală, citostatice. Este dovedit rolul deficitului imunitar,
îndeosebi pe imunitatea celulară în întreținerea micozelor cutaneo-mucoase
 tulburări metabolice – sindrom de malnutriție, avitaminoze, obezitate și mai ales diabet zaharat
 afecțiuni grave – hemopatii, tumori maligne, etc.
 graviditatea – 30-40% din gravide, prezintă candidoză vaginală.
Unii factori favorizanți sunt legați de profesie: căldură, umiditate. Izolarea candidei nu susține implicit
diagnosticul de candidoză. Reguli practice pentru diagnosticul de candidoză:
 să fie prezente leziuni și simptome ce caracterizează candidoza
 să se evidențieze pseudohife și ocazional hife, expresie a rolului patogen al candidei
 să se dezvolte peste 20 de colonii de candida albicans pe tub
 tratamentul antilevuric să conducă la dispariția leziunilor și simptomatologiei subiective
Dintre candidozele cutanate, cele mai frecvente sunt intertrigo candidozic și candidoza de „scutece”.
 Intertrigo candidozic – se localizează în una sau mai multe regiuni topografice: axilar,
submamar, inghinal, interfesier, interdigital etc. Sub aspect clinic, se prezintă ca plăci sau placarde
eritematoase, exudative, puțin infiltrate, cu margini festonate, marcate de un guleraș albicios. La periferie sunt
prezente leziuni satelite izolate, papuloase sau pustuloase. Pruritul și senzația de arsură sunt constante și se
instalează durerea când apar fisurile.
 Candidoza de „scutece” – responsabilitatea candidei albicans trebuie privită nuanțat, pentru că
această levură se grefează de regulă pe o dermatoză preexistentă iritativă, determinată de umiditatea crescută
din regiune, de alcalinitatea urinii, de factorii microbieni și de abrazivitatea mecanică a scutecelor.
Cel mai adesea este vorba de autoinoculare cu pornire de la nivel degestiv. Inițial, apare eritem
perianal, ce se extinde genito-fesier și care este presărat de veziculo-pustule, prezentând leziuni satelite la
periferie.
 Candidozele mucoaselor – cuprind: cheilita angular, stomatita candidozică, vulvovaginita
candidozică, balanita și balanopostita candidozică, etc.
5
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

 cheilita angulară (comisurita candidozică, perleș) – este de regulă secundară unei candidoze orale.
Debutează prin eritem, deposit alb –cremos la nivelul comisurilor și ulterior apar fisuri dureroase;
 stomatita candidozică (mărgăritărel, muguet) – este cea mai frecventă la nou născut (prezintă secreție
salivară insuficientă), dar poate fi întâlnită la orice vârstă, în special în condiții de imunodepresie.
Poate interesa în totalitate sau parțial mucoasa bucală. Debutează prin eritem care se acoperă de depozit
alb grunjos, care se detașează ușor lăsând suprafețe erodate. Senzația de arsură completează tabloul clinic;
 vulvovaginita candidozică – sarcina, diabetul, hiperfoliculinemia, scăderea pH-ului vaginal, igiena
precară, tratamentul cu antibiotic, cu metronidazol, reprezintă condiții care predispun la vulvovaginita
candidozică. Aproape 70% din femei prezintă candida în vagin, fără manifestări de candidoză.
Vulvovaginita candidozică se manifestă prin leucoree, eritem presărat cu veziculo-pustule care se rup
ușor formând mici eroziuni, adesea acoperite de deposit alb-cremos. Pruritul și senzația de arsură sunt constant.
Boala se poate acompania cu cervicită erozivă, candidoză perineală, intertrigo inghinal candidozic;
 balanita și balanopostita candidozică – se transmite prin raport sexual cu partenere infectate.
Debutează prin leziuni eritematoase, veziculo-pustuloase, însoțite de prurit și urmate de leziuni
dureroase, acoperite de deposit alb cremos. Uneori, tumefacția prepuțului poate conduce la fimoză. Candidoza
se poate extinde pe teaca penisului, la nivelul scrotului și în pliurile inghinale.
 Candidoza unghială – interesează îndeosebi unghiile de la nivelul mâinilor. Unghia este afectată inițial
proximal, iar zona periunghială este inflamată (perionixis candidozic) și la compresie se elimină o picătură de
puroi alb-gălbui-vâscos. Lama unghială este opacă, friabilă, îngroșată, de culoare galben-verzuie sau
negricioasă, cu onicoliză la nivelul marginilor laterale. Candidoza unghială poate fi însoțită de intertrigo
candidozic interdigital, acesta fiind mai frecvent la cofetari, spălătorese, bucătari, profesii ce presupun imersia
prelungită a mâinilor în apă.
Tratament
Tratamentul local se face cu unul din imidazolii menționați la tratamentul dermatofitozelor. În
vulvovaginita candidozică sunt utile ovulel cu Econazol (Gyno-Pevaryl), Isoconazol (Fazol G), Travogen,
Tioconazol (Gyno-Trosyd 300). Miconazol (Gyno-Daktarin, Gynozol 400), Butoconazol (Gyno-Myc),
Ciclopiroxolamină (Dafnegin 100), Fenticonazol nitrat (Lomexin 600), Natamicină (Pimafucin), etc. Se
folosește, de asemenea, Gynofort 2% cremă (conține butoconazol-nitrat): trebuie tratat și partenerul.
Tratamentul general constă în administrarea de Ketoconazol, Fluoconazol, Itraconazol, ultimii doi
având o toxicitate hepatică mai redusă.
În ultima perioadă s-au găsit sușe de candida albicans rezistente la triazoli (Fluconazol, Itraconazol),
la paciente infectate cu HIV, tratate mai multe luni cu aceste antifungice, pentru candidoze cutane-mucoase

6
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

cronice. Din această cauză, sunt autori care recomandă efectuarea antifungigramei pentru alegerea celui mai
bun tratament.
În final, subliniem faptul că acestă levură – candida albicans – făcând parte din flora comensală a
gurii, tractului gastro-intestinal, vaginului, scopul tratamentului nu este de a “steriliza” organismul de candida
albicans, ci de a trata candidoza boală.
2.2.2. Pitiriazisul versicolor. Este o micoză superficială, produsă de o levură lipofilă, denumită
Malassezia globosa (vechea denumire de Pityrosporum ovale sau orbiculare).
Este foarte frecvent la ambele sexe și predomină la persoanele de 20-40 ani. Incidența crescută este
explicată prin faptul că această levură saprofitează pielea la 85% din populație, ceea ce ușurează contaminarea.
Regiunile topografice obișnuite colonizate sunt scalpul, toracele superior, zonele de flexie.
Transpirația excesivă și imunodepresia sunt factori favorizanți, dar se pare că intervine și un
determinism genetic.
Boala debutează prin mici macule perifoliculare, fin scuamoase (semnul talașului), care se extind și
care pot conflua. Culoarea obișnuită este cafenie, însă există și o formă acromică, cauzată se pare de rolul de
ecran al scuamei sau de inhibiția locală a melanogenezei de către acidul azelaic, produs de fungi. Leziunile
predomină pe trunchi și rădăcina membrelor. Boala nu produce complicații și ridică probleme doar de ordin
estetic. Examinarea cu lampa Wood relevă o fluorescență verzuie.
Tratament
În majoritatea cazurilor, se obține vindecarea cu antimicotice topice, inclusiv cu șampoane cu
Ketoconazol (200 mg/zi, 7-14 zile), Fluconazol (150 mg doză unică), Utraconazol (200 mg/zi, 7 zile).

7
 Modulul 24 Dermato – venerologie și nursing specific

2. Principalele afecțiuni dermatologice

Schema lecției

A) Dermatofitoze a) Pilomicoze – Microsporia

- Tricofiția uscată
- Favusul
- Kerion Celsi
- Sicozis micotic
Dermatomicoze b) Dermatofitozele pielii glabre – Tinea pedis
- Tinea cruris
- Tinea corporis
- Tinea facies
c) Onicomicoza – Tinea unghium
B) Levuroze a) Candidoze cutanate – intertrigo candidozic
- candidoza de “scutece”
mucoaselor – cheilita angulară
- stomatita candidozică
- vulvovaginita candidozică
- balanita și balanopostita candidozică
- candidoza unghială
b) Pitiriazisul versicolor