Esențialul despre dermatomicoze

Boris Nedelciuc 23 martie 2016 Esențialul despre dermatomicoze2017-02-

01T15:34:09+00:00Vademecum Dermatologicum

Boris Nedelciuc

Clinica Dermatologie, USMF “Nicolae Testemiţeanu”, Chişinău, Republica Moldova

1. Definiţie.

Dermatomicozele sunt afecţiuni produse de dermatofiţi (fungi cu o patogenitate sporită atât la om, cât
şi la animale), care atacă pielea (epidermomicoze), părul (pilomicoze) şi unghiile (onicomicoze).

2. Epidemiologie.

 Microsporia şi tricofiţia. Contaminarea se produce: a) prin contact direct sau indirect (jucării,
piepteni, insrumente de frizerie, obiecte de bărbierit, basmale, pălării, cuşme, lenjerie) de la o
persoană bolnavă (M. ferrugineum, M. audoini, T. violaceum, T. tonsurans); b) prin contact
direct sau indirect de la o persoană bolnavă sau de la diferite animale – pisici şi câini (M. canis),
bovine (T. verrucosum), şoareci şi alte rozătoare (T. gypseum); c) direct din sol (M. gypseum).
 Epidermofiţia şi rubromicoza. Contaminarea se produce, în exclusivitate, prin contact direct sau
indirect (şosete, încălţăminte, mănuşi, prosoape, insrumente de manichiură sau pedichiură,
lenjerie) de la o persoană bolnavă (E. floccosum, T. mentagrophytes var. interdigitale, T.
rubrum).

 Favusul. Sursa de infectare o constituie omul bolnav (T. schoenleini). Comparativ cu micozele
comentate mai sus, boala este mai puţin contagioasă, molipsirea producându-se din cauza
igienei deficitare, subalimentaţiei, stărilor de imunodeficienţă. Din fericire, în Republica
Moldova, începând cu anii ‛70 ai sec. XX, favusul practic nu se înregistrează.

 Factorii favorizanţi ai micozelor – fizici (temperaturile ridicate, umiditatea crescută), chimici

(vestimentaţia şi / sau încălţămintea din materiale sintetice, detergenţii, coloranţii), individuali
(hiperhidroza, circulaţia periferică deficitară, obezitatea, diabetul zaharat), sociali (frecventarea
unor utilităţi publice – băi, bazine de înot, săli de sport, hoteluri, campinguri) etc.

3. Tablou clinic.

 Tinea corporis (microsporie, tricofiţie, rubromicoză). Plăci eritemato-scuamoase, solitare sau

multiple, rotund-ovalare, bine delimitate, circinate la periferie (unde pot fi evidenţiate vezicule,
papule, cruste), cu tendinţă la extindere / diseminare (imaginea alăturată mai sus). Uneori, pot fi
observate leziuni “în ţintă” (iris). Apropo, micozele produse de fungii zoofili se manifestă prin
reacţii inflamatorii mai severe. Localizările de elecţie – faţa, gâtul, partea superioară a pieptului,
membrele superioare şi inferioare.

 Tinea cruris (epidermofiţie, rubromicoză). Plăci eritematoase, policiclice, supranivelate la

periferie (imaginea alăturată mai jos), uneori acoperite cu microvezicule, papule, pustule şi
scuame. Din cauza pruritului supărător pot apărea leziuni de grataj – fisuri. Localizările de elecţie
– plicile inghinală, interfesieră şi infraabdominală (mai des E. floccosum), plicile submamară şi
axilară (mai des T. rubrum).
  Tinea pedis (rubromicoză, epidermofiţie).

Forma intertriginoasă. Afectarea spaţiilor interdigitale 1 şi 4 (T. mentagrophytes var. interdigitale şi E.

floccosum) sau a tuturor spaţiilor interdigitale (T. rubrum). Epidermul afectat este albicios şi macerat
(imaginea alăturată mai jos), ulterior dezvoltându-se zone eritematoase, cu eroziuni şi fisuri. Uneori, la
periferie se constată microvezicule. Leziunile sunt intens pruriginoase.
Forma dishidrozică. Mai des T. mentagrophytes var. interdigitale, predomină erupţiile eritemato-
veziculoase, dispuse în plăci şi placarde, evoluţia fiind excentrică, iar marginile policiclice. Uneori,
leziunile sunt discrete (descuamări nesemnificative cu sau fără fisuri), alteori – cu aspect inflamator
violent (edem, bule, incapacitate funcţională a piciorului). Localizările de elecţie – spaţiile interdigitale,
marginile antero-laterale, bolta plantară.

Forma uscată sau scuamoasă. Evoluţie predominant cronică, placarde discret eritematoase,
hiperkeratozice şi fisuri dureroase. Descuamarea măruntă, furfuracee sau făinoasă, este tipică pentru
micoza produsă de T. rubrum. Localizările de elecţie – punctele de sprijin ale tălpii (călcâiul, marginile
laterale, capul metatarsienilor).

 Tinea manum (rubromicoză, mai des; epidermofiţie, mai rar). Forma uscată se manifestă prin
placarde de exfoliere semicirculare; forma exudativă – prin plăci mici, veziculoase, cu caracter
circumscris; iar forma hiperkeratozică – prin leziuni descuamative, mai des unilaterale, la nivelul
palmelor şi degetelor, dar cu tendinţă de extindere pe faţa dorsală a mânii.

 Tinea unguium (rubromicoză, mai des; epidermofiţie, mai rar). Se constată, de obicei, la
membrele inferioare. Ulterior, însă, se pot afecta şi unghiile de la mâini. Unii dermatofiţi (T.
mentagrophytes var. interdigitale) afectează unghiile degetelor 1 şi 5, iar alţii (T. rubrum) – toate
unghiile. Procesul debutează de la extremitatea distală sau de la marginea laterală a unghiei, la
început sub forma unei pete alb-gălbui (mată, lipsită de luciu) sau cenuşii, fără modificări trofice
(forma normotrofică). Ulterior, lama unghială devine groasă şi friabilă (imaginea alăturată mai
jos), cu depozite hiperkeratozice subunghiale (forma hipertrofică). Cu timpul, unghia se distruge,
rămănând rămăşiţele ei (forma atrofică).
  Tinea capitis (microsporie, tricofiţie).

Microsporia zooantropofilă (M. canis). Se manifestă prin 1-2 focare mari, bine delimitate, eritemato-
scuamoase (imaginea alăturată mai jos), cu o hiperkeratoză accentuată. Firele de păr sunt lipsite de
luciu, rupându-se uniform, la 5-8 mm de emergenţă.
Microsporia antropofilă (M. ferrugineum, M. audoini). Se caracterizează prin focare multiple de
dimensiuni mici, cu contur discret, dispuse frecvent la periferia scalpului. Firele de păr se rup parţial şi
neuniform, la 5-8 mm de emergenţă.

Tricofiţia antropofilă (T. violaceum, T. tonsurans), numită şi tricofiţie superficială sau uscată. Se
manifestă prin plăci discret eritematoase, acoperite cu scuame furfuracee, de dimensiuni mici (0,5-2
cm), dar numeroase, cu margini neregulate. Firele de păr se rup la 1-3 mm de emergenţă, având aspect
răsucit, asemănător unor litere. Tot din această subgrupă face parte şi tricofiţia cronică a adultului –
afecţiune caracterizată prin “puncte negre” (fire de păr rupte la nivelul tegumentului), izolate sau
grupate în focare rotunde, eritemato-scuamoase. Uneori, în stadiile mai avansate, se pot dezvolta
plăcuţe atrofo-cicatriceale.

Tricofiţia zooantropofilă (T. verrucosum, T. gypseum). Evoluează în 3 stadii – eritematos, infiltrativ, abces
folicular. În stadiul 3 se constată un focar infiltrativ-purulent, masiv, pseudotumoral (conglomerat de
foliculi piloşi) cu aspect de “fagure de miere” (Kerion Celsi), cu eliminarea puroiului şi a firelor de păr. În
evoluţie leziunile se acoperă cu cruste. Este însoţit frecvent de adenopatie regională. În cazurile
netratate la timp, vindecarea se produce prin dezvoltarea de alopecie cicatriceală.

4. Diagnostic.

Pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului se iau în calcul: a) tabloul clinic specific; b) examenul
microscopic direct (vizualizarea de filamente miceliene, hife şi artrospori); c) însămânţări pe mediul
Sabouraud (evidenţierea speciei agentului cauzal). În ambele cazuri (microscopie şi cultură), substratul
de cercetare îl constituie materialul recoltat din focar – scuame, fire de păr, fragmente de unghii, secreţii
etc.; d) examenul cu lampa Wood. Majoritatea fungilor produc fluorescenţă, cu o culoare care variază în
funcţie de specie: microsporia antropofilă – verde vie, microsporia zooantropofilă – verde pală, tricofiţia
– lipseşte.
 5. Tratament.

Combaterea micozelor include medicaţia sistemică şi topică. Cea sistemică cuprinde: a) tratamentul
etiotrop – grizeofulvină, terbinafină, fluconazol, itraconazol; b) tratamentul simptomatic –
antihistaminice, hiposensibilizante, hepatoprotectoare, vitamine epidermotrope şi antioxidante (A, E, C)
etc. Medicaţia topică prevede administrarea următoarelor produse: a) antiseptice (lactat de
etacridină, digluconat de clorhexidină); b) alcool iodat şi / sau coloranţi anilinici (soluţia Castellani,
albastru de metilen); c) antifungice / antiparazitare de uz local (clotrimazol, miconazol, isoconazol,
bifonazol, ketoconazol, naftifină, amorolfină, sulf precipitat); d) keratolitice (acid salicilic, uree); e)
keratoplastice (ihtiol, gudron); f) îndepărtarea firelor de păr afectat (extragerea cu o pensetă, raderea
sau tunderea). În unele cazuri se practică g) intervenţii mini-chirurgicale (înlăturarea unghiei / unghiilor
afectate).