Sunteți pe pagina 1din 6

MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în

reumatologie

Curs 9
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA PUNCŢIILOR

Aspecte generale. Pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar într-o cavitate naturală sau
neoformată (patologică) ori într-un organ parenhimatos cu scop explorator sau terapeutic.
Puncţiile sunt de competenţa medicului cu excepţia puncţiei venoase.
Scop/indicaţii
 precizarea existenţei, naturii, aspectului şi compoziţiei lichidului dintr-o cavitate;
 recoltarea lichidului pentru examene biochimice, bacteriologice şi citologice;
 introducerea unei substanţe de contrast în vederea examinării;
 prelevarea unui tegument de ţesut pentru examen histopatologic;
 evacuarea lichidului dintr-o cavitate când produce compresiune şi jenează funcţia;
 introducerea unor medicamente.
Tipuri de puncţii
 puncţia toracică (toracocenteza);
 puncţia peritoneală (paracenteza abdominală);
 puncţia pericardică;
 puncţia articulară;
 puncţia osoasă (medulară);
 puncţia rahidiană;
 puncţia vezicii urinare;
 puncţia colecțiilor purulente;
 puncţia biopsică.
Responsabilităţi:
Medicul:
 stabileşte indicaţiile şi contraindicaţiile;
 explică pacientului derularea procedurii;
 obţine consimţământul;
 efectuează puncţia.
Asistentul medical:
 pregăteşte materialele pentru puncţie;
 participă la pregătirea pacientului;
 participă la actul puncţiei îndeplinind următoarele sarcini:
 asigură poziţia pacientului şi supraveghează funcţiile vitale;

1
MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în
reumatologie

 servește medicului materialele necesare, după caz (materiale pentru anestezie, materiale
pentru realizarea puncţiei propiu-zise, materiale pentru recoltări);
 preia materialul recoltat, îl pregăteşte pentru trimiterea la laborator;
 îndepărtează şi colectează materialele folosite conform precauţiilor universale;
 asigură îngrijirea pacientului după puncţie;
 notează în planul de îngrijire sau în foaia de observație (după caz), aspecte legate de
puncţie şi care ţin de competenţa sa.
Participarea asistentului medical la efectuarea puncției articulare
Este pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar în cavitatea articulară.
Scop/Indicații
 punerea în evidență a lichidului articular (seros, purulent, sanghinolent);
 recoltarea lichidului pentru stabilirea diagnosticului și orientarea tratamentului;
 evacuarea lichidului când jenează mișcarea, produce disconfort, în traumatisme
articulare cu hemartroză;
 administrarea de medicamente în artrite (acute și cronice).
Materiale necesare
o aleză, mușama pentru protecția patului;
o materiale de dezonfecție:
 tampoane;
 betadină;
 comprese;
o materiale pentru puncție:
 ace de 4-5 cm lungime;
 seringă de 5 ml pentru anestezie;
 ace de 8-10 cm lungime cu diametrul de 0.5-2 mm pentru aspirație;
 seringă pentru aspirarea lichidului;
 pense;
 mănuși sterile;
 comprese sterile;
 eprubete pentru colectarea lichidului;
 medicamente anestezice, antiinflamatorii antibiotice, substanțe de
contrast (dacă este cazul);
 romplast;
2
MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în
reumatologie

 tăviță renală;
 pahar conic gradat.
Pregătirea pacientului
o se informează pacientul cu privire la scopul și modul de derulare a procedurii;
o se informează pacientul cu privire la efectuarea puncției sub anestezie locală;
o se cere consimțământul informat al pacientului;
o se așează pacientul într-o poziție care să permită efectuarea puncției, dacă este cazul, cu articulația
pe o pernă.
Participarea asistentului medical la procedură
Procedura este de competența medicului.
o se identifică pacientul;
o se verifică recomandarea medicală;
o se așează pacientul în funcție de articulația afectată. Este ajutat să își menținăpoziția, daca nu poate
singur;
o se fizează locul (articulația genunchiului, umărului, cotului, sau gleznei, după caz) în zona de
maximă fluctuență;
o se dezinfectează zona, medicul efectuează anestezia locală;
o se așează câmpul steril sub locul puncției și se dezinfectează încă o dată locul;
o medicul execută puncția;
o asistentul medical primește lichidul extras și îl transferă în eprubete;
o asistentul medical trimite proba la laborator pentru examen citologic sau bacteriologic;
o se măsoară cantitatea de lichid și se observă aspectul (seros, purulent, sanghinolent);
o se extrage acul;
o se dezinfectează locul înțepăturii și se copresează cu un tampon steril;
o rezultatul puncției se notează în foaia de observație.
Îngrijirea pacientului după puncție
o se aplică un bandaj compresiv la locul puncției;
o se asigura repausul articulației pe care s-a aplicat procedura;
o la recomandarea medicului articulația se poate imobiliza cu atelă;
o bandajul compresiv și imobilizarea se mențin 24-48 ore;
o se supravegheazăstarea generală;
o se observă eventualele semne de infecție.

3
MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în
reumatologie

Participarea asistentului medical la realizarea puncţiei medulare (osoase)

Este pătrunderea cu ajutorul unui trocar în zona spongioasă a unui os scurt sau lat.
Scop/indicaţii
o explorarea anomaliilor hematologice;
o confirmarea diagnosticului de cancer (boala Hodgkin, leucemia mileoida cronica) după
evidenţierea adenopatiei difuze sau splenomegalie;
o confirmarea diagnosticului unor boli infecţioase;
o recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea transfuzării/transplantării.
Materiale necesare
Pentru puncția medulară
o trocar Malarme;
o seringi de 20ml;
o lame şi lamele (pentru examen microscopic);
o ser fiziologic cald.
o gel pentru anestezie locală;
o ace pentru injecţii subcutanat;
o ace pentru injecţii intramusculare;
o seringi de 20 mm;
o flacon de xilocaina 2%.
o mănuşi sterile de unică folosinţă;
o comprese sterile;
o câmp steril cu deschidere centrală;
o soluţie dezinfectantă;
o pansament uscat;
o container pentru ace folosite.
Pregătirea pacientului
o se face controlul hemostazei înaintea puncţiei;
o puncţia necesită pregătire psihologică, deoarece produce anxietate;
o este dureroasă şi necesită anestezie;
o se explică derularea şi scopul puncţiei;

4
MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în
reumatologie

o se obţine consimţământul;
o unii pacienţi au nevoie de administrarea unui tranchilizant pentru creşterea confortului;
o se pregăteşte locul puncţiei:

la bărbaţi dacă este cazul se face depilarea când locul ales este sternul la nivelul manubriului;
o pentru puncţia sternală pacientul este aşezat în decubit dorsal cu toracele uşor ridicat pe plan dur.
Participarea asistentului medical la procedură
o se identifică pacientul;
o se verifică indicaţia medicală;
o se aşază pacientul în decubit dorsal;
o se pregăteşte locul: se spală, se efectuează dezinfecţia;
o medicul face anestezie locală;
o se protejează locul puncţiei cu un câmp steril;
o se introduce trocarul traversând periostul şi apoi medicul retrage mandrenul;
o se aspiră un eşantion din măduvă cu ajutorul unei seringi;
o se pune mandrenul înainte de a retrage acul;
o produsul extras se pune pe o sticlă de ceasornic;
o asistentul medical preia produsul recoltat şi realizează un frotiu din eşantion care va fi examinat
între lamă şi lamelă;
o la locul înţepăturii se face dezinfecţie şi se aplică un pansament;
o măduva extrasă se trimite imediat la laborator, în condiţiile cerute de medic.
Îngrijirea pacientului după puncţie
o pacientul rămâne în repaus la pat;
o se observă locul puncţiei să nu sângereze, să nu apară hematom. Se poate pune o pungă cu
gheaţă;
o se supraveghează funcţiile vitale;
o durerile moderate se combat cu analgezice;
o dacă durerile sunt puternice, se anunţă medicul.

https://youtu.be/ZLDM8Q3cgiE
https://youtu.be/2unuPuOHCTU
https://youtu.be/ZLDM8Q3cgiE

5
MI-I) Modulul 20 Reumatologie și nursing în reumatologie - Intervenții specifice în
reumatologie

S-ar putea să vă placă și