Injecția intravenoasă 

reprezintă administrarea unei substanțe

medicamentoase direct în sistemul vascular. Aceasta tehnica permite o acțiune
terapeutică rapidă, de aceea se alege atunci când se dorește un efect imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții
medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone în circulația venoasă, prin
intermediul unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se administrează cantități
mai mari de substanțe active hidrosolubile.
Atentie!  Nu se introduc soluții uleioase deoarece produc embolii grăsoase și
consecutiv moartea.
Nu se utilizează această cale pentru administrarea:
 substanţelor liposolubile (risc de embolie grăsoasă pulmonară)

 administrarea substanţelor iritante (risc de producerea fiebitelor)

Scop
 Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid;
realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un
timp scurt.
 Explorator –  prin administrarea
substanțelor de contrast în radiologie
Locuri de elecție pentru
injecția intravenoasă

Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă:

 Venele de la plica cotului (bazilică și

cefalică)
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Atenție! Abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip
protocol-operator (vena femurală, jugulară, subclaviculară).
Stabilirea locului injecției intravenoase
pentru injecția intravenoasă la adult:
  se aleg venele accesibile ale membrului superior nondominant: vena
cefalică, vena bazilică, vena medio-cubitală, vena radială sau arcada
venoasă dorsală a mâinii.

pentru injecția intravenoasă la nou născut se utilizează:

 venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a piciorului, venele
gambei) şi venele epicraniene.

Cateterul venos central

pentru injecția intravenoasă la pacienţii cu tratament parenteral de lungă

durată:
 ordinea puncţionării venelor este întotdeauna dinspre capătul distal spre
cel proximal al membrelor.

Se va evita puncţionarea venelor situate în vecinătatea unei articulaţii.

Materiale necesare
 Tavă medicală

 Medicația prescrisă de medic

 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)
 Seringă sterilă
 Ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru
injectare, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris)
 Garou
 Mănuși de unică folosință
 Tampoane dezinfectante
 Plasturi
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Materiale necesare pentru injecția intravenoasă

Contraindicații
 refuzul pacientului

 alergii medicamentoase

 substanțe incompatibile (liposolubile, iritante)

Pentru efectuarea injecției intravenoase se evita zonele cu:

 arsuri
 eczeme
 infecții
  fracturi
 paralizii ale membrului respectiv
 fistule
 celulita
 tromboflebita.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia
 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestuia

Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat,

pentru a-i fi cât mai comod (decubit dorsal, poziţie semişezândă)
 Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie
completă sau în poziţie sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul
sprijinit pe un suport textile pe spătarul scaunului;

 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție

Injecția intravenoasă – pași

Pașii executării injecției intravenoase sunt:

1. pregătirea pacientului

2. pregătirea materialelor

3. igiena asistentului medical

4. verificarea prescripției și a recomandărilor medicale

5. poziționarea pacientului

6. dezinfectarea locului de elecție

7. pregătirea soluției medicamentoase de administrat

8. aplicarea garoului

9. identificarea venei și dezinfectarea locului de elecție după palpare

10.introducerea acului

11.injectarea soluției
 12.finalizarea tehnicii.

Tehnica 
Injectia intravenoasa – tehnica

Spălătura auriculară

1. Verificarea
se verifică recomandarea medicală

se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de

expirare a sterilității
2. Pregătirea asistentului medical
asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează

îmbracă mănușile de unică folosință

3. Pregătirea soluțiilor de administrat
aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul

înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac

capișonat și elimină aerul menținând seringa în poziție verticală
4. Stabilirea și pregătirea locului puncției
-selectează o venă accesibilă

-se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru

realizarea stazei venoase

-se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre
exterior și se așteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic

-se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea

intravenoasă prin palpare

-dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care

favorizează evidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate de
închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese calde,
introducerea mâinii în apă caldă, poziționarea declivă a mâinii

-după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări

circulare din interior spre exterior
5. Puncționarea venei
 se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului
în sus

6. Verificarea poziției acului

se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar prezența
sângelui indică prezența acului 

7. Injectarea soluției medicamentoase

se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând
reacțiile pacientului
8. Extragerea acului
Se extrage rapid acul din vena.

9. Finalizarea tehnicii
se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a
îndoi brațul

se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele

administrării de medicamente pe cale intravenoasă sunt imediate

Administrarea transdermală a medicamentelor

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele

asistentei care a efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei
administrate, doza.

Evaluarea tehnicii
Rezultate aşteptate/dorite ale injecției intravenoase:

 medicamentul este injectat lent

 vena este corect puncţionată

 pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în

acest scop
  pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în
scop explorator

 locul puncționării nu prezintă efecte secundare

Observatii
 nu se administrează medicamentul cu același ac cu care s-a aspirat din
fiolă sau flacon;
 nu se recomandă încărcarea seringii fără ac prin introducerea directă a
amboului în fiolă, deoarece este compromisă sterilitatea;
 vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h ,de aceea
nu se vor repeta injecţiile în aceeaşi venă la intervale scurte;
 daca s-au revărsat în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone, se va
interveni pentru a se evita necrozarea ţesuturilor;
 abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat
doar în cazuri de urgentă majoră pentru a evita complicaţiile
tromboembolice;
 abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip
protocol-operator (vena femurala, jugulara, subclaviculara);
 e interzis a se puncţiona vena din nou după formarea unui hematom.
Accidente / Incidente
 durere  
 amețeală, lipotimie
 valuri de căldură  (se injectează soluția lent și se comunică cu pacientul);
 alergie la substanță, soc anafilactic. Pune viața în pericol a pacientului.
Trebuie să se intervină de urgență (se anunţă medicul și se intervine de
urgenţă conform protocolului: se întrerupe administrarea
medicamentului, se păstrează acul în venă, se schimbă seringa şi se
administrează medicaţia de urgenţă ex: Adrenalină, Hemisuccinat de
hidrocortizon sau Metilprednisolon).
 embolie gazoasă prin introducerea accidentală de aer în vena (! poate
duce la moartea pacientului)
 hematom prin străpungerea, perforarea venei sau retragerea acului fără
îndepărtarea garoului (se aplică comprese umede reci);
 tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei
 traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a
aceleiaşi vene

 flebalgia prin injectarea rapidă a substanței sau din cauza efectului

iritativ resimțit prin durere vie
 paraliza nervului median – rezultatul injectarii paravenoase a
substanțelor cu acțiune neurolitică
  puncționarea sau injectarea unei artere – se produce necroza totală cu
dureri mari, albirea mâinii si degete cianotice. Puncționarea unei artere
se datorează unui defect de tehnică, iar accidentul este sugerat de
apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă decât cel
venos. Se întrerupe injectarea și se solicită ajutor de urgență.
 la administrarea injecţiilor intravenoase este posibilă producerea
sincopei vaso-vagale, de teamă; în cazul pacienţilor anxioşi,
hipervagotoni.

 colaps (se anunță medicul și se intervine conform protocolului).

Injecția subcutanată reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase

(insulină, anticoagulant) în hipoderm prin intermediul unui ac adaptat la o
seringă.
Soluțiile (maxim 1,5 ml) vor forma un depozit din care se va difuza lent,
către sistemul capilar, soluția medicamentoasă. 
Calea subcutanată este este preferată atunci când se dorește o absorbție lentă și
continuă a substanței.

Țesutul subcutanat are puține vase de sânge și astfel medicamentele injectate aici
sunt pentru rate de absorbție lente. Absorbția este mai lentă decât injecțiile
intramusculare, dar mai rapidă decât injecțiile intradermice.

Scop
 Terapeutic 
Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.
Locurile de elecție pentru injecția subcutanată

Locuri bogate în țesut celular lax  

 Regiunea deltoidană
 Faţa externă a braţului
  Fața anteroexternă a coapsei
 Regiunea supra şi subspinoasă omoplatului
 Flancurile peretelui abdominal
 Regiunea periombilicală
 Regiunea subclaviculară
 Regiunile centrale fesiere.
! Nu se administrează subcutanat în zone de infiltrare ale altor injecții, zone
infectate, zone edematoase sau cu modificări dermatologice.
Fața laterală a brațului este preferată pentru că este o zonă puțin dureroasă, iar
regiunea periombilicală este aleasă pentru că la acest nivel stratul adipos este bine
reprezentat.

Materiale necesare pentru injecția subcutanată

 Tavă medicală

 Mănuși de unică folosință;

 Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie
injectată (0,5 – 2 ml) și ac steril hipodermic de 30-52 mm și diametru de
6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung;
 Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în
cazuri speciale);
 Tampoane cu alcool
 Taviță renală

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Clisma prin sifonaj

Pregatirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;

 Verificați dacă pacientul are alergii la anumite substanțe/medicamente;

 Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;

 Se asigură intimitatea pacientului;

Pregătirea fizică
 Întrebați dacă pacientul preferă un anumit loc de injectare după ce i-ați
expus locurile de elecție. Dacă pacientul primește injecții subcutanate
regulate, asigurați-vă că locurile de injectare sunt facute prin rotație.

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat,

pentru a-i fi cât mai comod și în funcție de starea acestuia; în mod
obişnuit se poziționează pacientul în poziţie şezândă cu mâna sprijinită
pe şold sau în decubit dorsal.
 Se stabilește locul de elecție.

 Se expune locul în care va fi efectuată injecția.

Reguli generale de administrare

Înainte de a continua, verificați cele șapte reguli de administrare:

1. Pacientul corect: cereți pacientului să confirme identitatea și apoi

comparați-o cu brățara pacientului (dacă există)/ fișa pacientului și cu
prescripția medicală.
2. Medicament corect: verificați dacă medicamentul corespunde
prescripției și asigurați-vă că medicamentul nu a expirat.
3. Doza corectă: verificați doza de medicament în comparație cu
prescripția pentru a vă asigura că este corectă.
4. Momentul corect: verificați orarul pentru administrarea
medicamentului și când pacientul a primit o doză anterioară, dacă este
relevant.
5. Calea corectă: verificați dacă administrarea subcutanată este adecvată
pentru medicamentul pe care îl administrați.
6. Consimțământul: asigurați-vă că a fost obținut consimțământul
informat înainte de administrare.
7. Documentare corectă a prescripției și alergiilor: asigurați-vă că
prescripția este valabilă și verificați dacă pacientul nu este alergic la
medicamentul pe care urmează să îl administrați.

Odată confirmate toate cele de mai sus, pregătiți medicamentul.

Tehnica 

Injectia subcutanata – tehnica

1. Verificarea
 Se verifica medicația prescrisă.

Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de

expirare a sterilității, conform regulilor de administrare;
2. Pregătirea asistentului medical
Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă
manușile de unică folosință;
3. Pregătirea soluțiilor de administrat
Încarcă în seringă soluția, cu excepția seringilor preîncărcate cu
medicație;

Dacă medicamentul e sub formă de fiole/ flacoane, e necesară etapa de

pregătire a seringii:

Pregătirea cuprinde următorii pași:

• Se deschide ambalajul seringii;
• Se atașează acul la seringă;
• Se verifică vizual soluția din fiolă (un aspect tulbure sau sedimentat ar
putea însemna că soluția nu e potrivită pentru administrare);
• Se aplică câteva lovituri cu degetul la nivelul superior al fiolei;
• Se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de presiune în locul marcat (pentru a
se evita accidentele, se poate rupe fiola acoperită cu un tampon);
• Se încarcă seringa cu soluția din fiolă;
• Schimbă acul cu care a tras soluția cu un ac pentru injectarea în
hipoderm ( 23/26 G);
• Se ține seringa în sus și se aplică câteva lovituri pentru ca bulele să se
ridice, apoi se elimină bulele din seringă.

! Atenție – Toți pașii se efectuează păstrând toate materialele sterile.

În cazul seringilor preumplute nu e necesară eliminarea bulei de

aer din seringă; aceasta are rolul de a împinge substanța
medicamentoasă rămasă în ac pentru ca întreaga doză de soluție să fie
administrată.
4. Stabilirea și pregătirea locului de elecție pentru injecția subcutanată

Dacă trebuie să administrați mai multe injecții, utilizați locuri diferite

pentru fiecare injecție.

Dacă se administrează injecții frecvente, rotiți locurile de injectare.

Dezinfectează locul puncției;

Cu policele și indexul mâinii se formează un pliu cutanat ridicat de pe

planurile profunde de aproximativ 5cm;
 5. Executarea injecției
Pătrunde cu acul cu bizoul în sus, în profunzimea stratului subcutanat în
unghi de 45 de grade la o adâncime de 2-4 cm;

Injecția se poate executa și într-un unghi de 90 de grade dacă acul este

scurt și stratul subcutanat al pacientului este gros.
6. Verificarea poziției acului
Se aspiră pentru a se verifica dacă nu s-a atins accidental un vas de
sânge;

Aspirarea nu este obligatorie pentru injecțiile subcutanate, deoarece nu

există vase de sânge majore în țesutul subcutanat și riscul de
administrare intravenoasă accidentală este minim. Cu toate acestea, ar
trebui să respectați întotdeauna recomandările.
7. Injectarea soluției
Se relaxează pliul și se injectează lent, cu presiune ușoară pentru a nu
destinde brusc țesutul subcutanat.

8. Scoaterea acului
Se retrage acul și se tamponează cu vată cu alcool, masând ușor zona
pentru a închide traiectoria acului și a favoriza circulația locală în
vederea accelerării resorbției (în cazul administării de insulină nu se
tamponează cu alcool, iar în cazul administrării de anticoagulante nu se
masează);
9. Finalizarea tehnicii
Se aplică un plasture la locul injecției.

Așezați pacientul într-o poziție comodă

observând faciesul, tegumentele și comportamentul acestuia.

Explicați pacientului că procedura este completă.

Resorbția substanței administrate subcutanat va începe după 5-10 minute

de la injectare.

Injecția intramusculară

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform precauțiilor
universale (PU).

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.

  Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele
asistentei care a efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei
administrate, doza.
Observatii
 pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană
(pacientul se poziţionează cu mâna în şold);
 pentru injectarea insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a
preveni apariţia lipodistrofiei;
 nu se injectează substanțe iritante;
 nu se injectează în regiuni infiltrate.
Accidente / Incidente
 Durere prin lezarea unor terminații nervoase
 Durere prin injectarea rapidă de substanță care duce la distensia bruscă a
țesuturilor: 
 Hematom din cauza perforării accidentale a unui vas de sânge;
 Injectarea accidentală intravasculară care poate duce la embolie;
 Ruperea acului;
 Infectii locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie și antisepsie.

Injecția intramusculară în formă de Z se folosește pentru a se evita scurgerea de

substanță în țesutul subcutanat.
Când acul este introdus în țesut, acesta lasă o cale pe unde cantități mici de
medicament pot veni uneori înapoi prin acest traiect și pot fi absorbite în alte
țesuturi. Tragerea pielii pe care aceasta tehnică o presupune determină ca linia de
zig-zag creată să împiedice scurgerea medicamentelor din mușchi în țesutul
înconjurător.
Indicații
 De regula, se folosește această tehnică de injecție intramusculară în
formă de Z la administrarea de substanțe iritante sau a celor care
colorează țesutul (de exemplu fier).
 Aceasta tehnică se folosește și la persoanele care nu au un țesut
muscular bine dezvoltat (cum ar fi vârstnicii), deoarece ajută substanța
să rămână în țesutul muscular.

Materiale necesare
 Medicația prescrisa de medic
 Mănuși de unică folosință
 Tampoane cu alcool
 Seringă și ac steril
  Tăviță renală

Pregătirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia;
 Se obține consimțământul și colaborarea acestuia.
Tehnica

 Se verifică prescripția și medicamentele. Se controlează integritatea

ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității;
 Se spală mâinile, se dezinfectează și se îmbracă mănușile de unică
folosință;
 Se pregătește soluția de injectat și se trage în seringă, eliminând aerul;
 Se șterge zona cu un tampon alcoolizat și se lasă să se usuce;
 Se trage pielea în lateral, îndepărtând-o de locul ales;  
 Se introduce acul perpendicular în unghi de 90 de grade până în țesutul
muscular;
 Se aspiră pentru a se verifica localizarea acului;
 Se injectează ușor substanța și se efectuează injecția intramusculara în Z;
 Se retrage acul cu o mișcare hotărâtă;
 Se eliberează pielea care a fost trasă pentru a acoperi locul puncției;
 Nu se masează locul;
 Pacientul este încurajat să se miște pentru a se favoriza absorbția
medicamentului;
 Nu se va injecta mai mult de 5 ml.
  Accidente/ Incidente
 Durere prin atingerea nervului sciatic;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin lezarea unui vas;
 Ruperea acului;
 Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor uleioase;
 Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.

Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe medicamentoase (soluţii

izotone cristaline, uleioase sau substanţe coloidale) în țesutul muscular prin intermediul unui
ac ataşat la o seringă.
Administrarea intramusculară oferă un efect sistemic rapid. Volumul care poate fi administrat
pe această cale este de pâna la 5 ml. Se pot administra chiar și substanțe iritante deoarece
țesutul muscular are inervație senzorială redusă.
Injecția intramusculară – Scop
Terapeutic
 Absorbție rapidă în circulația sanguină.

 Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice sau subcutanate.

Efectul medicaţiei administrate intramuscular se instalează mai lent faţă de efectul medicației
administrate intravenos, dar mai rapid de 4-5 ori decât ce este administrat subcutanat.
Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare. 
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară
Locul de elecție al administrarii intramusculare se alege în functie de starea generală a
pacientului, scopul injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele inflamate, infectate, cu
edem.

 Mușchi voluminoși

– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injectiilor cu volum

mic. (= 2 ml). Zona deltoidiană se folosește de regulă la administrarea vaccinurilor. Se cere
pacientului să țină mâna în șold, se identifică acromion scapular, iar acul se va introduce la 2-
3 cm sub acest nivel. Nu se va injecta mai jos pentru a se evita nervul radial și artera brahială. 

– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4 cadrane. Locul
propice pentru injecția intramusculară este cadranul superior extern (pentru a nu se atinge nervul
sciatic). Nerespectarea acestei regiuni poate duce la lezarea nervului sciatic. Regiunea gluteală este
de obicei folosită în cazul adulților.

– Muschiul ventrogluteal. Pentru identificarea locului propice pentru injecția intramusculară,

se pune mâna cu eminența tenară (grupa de mușchi dispusă sub degetul mare) pe trohanterul
mare, indexul pe spina iliacă antero-superioară și mediusul larg deschis pe creasta iliacă.
Spatiul delimitat între degetele 2 si 3 corespunde locului injectiei.

– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este

folosită de obicei la copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei musculare.
Regiunea este situată pe partea laterală a coapsei la un lat de palmă sub trohanterul mare și un
lat de palmă deasupra rotulei.
– Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.

Materiale necesare
 Tava medicală

 Medicația prescrisă de medic;

 Seruri pentru dizolvare;

 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii

 Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament (5 ml) ce trebuie injectată și ac

steril intramuscular lung (4-7 cm);
  Mănusi de unică folosință;

 Comprese sterile și alcool.

Pregatirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;

 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțămantul și colaborarea acestuia.

Pregatirea medicamentelor
 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează; îmbracă mânuși de unică
folosință;

 Se verifica prescripția: medicația de administrat, doza de administrat, calea de

administrare (în acest caz calea intramusculară), ora la care trebuie administrată
substanța.

 Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform regulilor de

administrare.

 Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității;

 Pentru medicamentele fiole: se examinează soluția; se aplică o lovitură blândă la gâtul

fiolei pentru ca tot lichidul să fie în partea de jos; se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de
presiune la locul marcat; se verifică să nu fie fragmente de sticlă căzute în interiorul fiolei
(în acest caz nu va putea fi utilizată); se trage doza necesară în seringă; se schimbă acul
cu unul potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din
seringă.

 Pentru medicamentele sub formă de pudră: dacă medicamentul este în flacon sub formă
de pudră, se desface capacul flaconului; se sterge dopul cu alcool; se introduce acul în
flacon și se dizolva cu ser întreaga cantitate de pulbere (conform cu instructiunile
medicamentului); se aspira medicamentul dizolvat în seringă; se schimbă acul cu unul
potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pregătirea substanței de administrat se face respectând toate normele de asepsie.

 Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin urmatoarea tehnică: Seringa se umple cu
aer, trâgand de piston acea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasă din flacon.
Se atașează apoi la acul la flacon și se introduce aerul cu care seringa a fost umplută
anterior. Se intoarce apoi flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea necesară
de lichid.

Administrarea transdermală a medicamentelor

Tehnica

 Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică

folosință;
 Stimulează zona de injectare prin tapotari ușoare;
 Șterge cu un tampon alcoolizat zona;
 Recomandă pacientului sa rămână relaxat și să nu încordeze mușchiul;
 Seringa se ține cu policele și celelalte degete, în mâna dominantă.

 Fixează locul si injectează cu acul în pozitie de unghi de 90 de grade,

perpendicular, pătrunzând 4-7 cm (în funcție de constituția pacientului) cu
rapiditate şi siguranţă.
 Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de sânge. Dacă
apare sângele, acul trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime; Pentru aspirație
se utiliează cealalta mâna pentru acționarea pistonului, în timp ce mâna dominanta
e utilizată pentru menținerea poziției acului.
 Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să
absoarbă gradat medicația; Nu se forțează injectarea susbstanței prin apararea
puternică a pistonului.
 Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce
mâna dominantă e folosită pentru menținerea poziției seringii;
 După injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în același unghi
de 90 de grade;
 Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;
 Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.
 Se supraveghează în continuare starea bolnavului pentru a observa reacțiile
administrării.

Reorganizarea locului de muncă după injectia intramusculară

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Injecția intradermică

Observatii
 Locul se alege in funcție de constituția pacientului;
 Se evită zonele cu edeme, iritații, patologii dermatologice, zone cu abcese
tegumentare, acnee, foliculită, furuncule, regiuni inflitrate.
 Injecțiile intramusculare sunt contraindicate pacienților cu tulburari de coagulare,
dupa terapii antitrombotice sau infarct miocardic acut.
  Medicatia administrată este limitată la 2-5 ml, pentru a nu se mări riscul de infecţii
– abces postinjectabil.
 Atenție! Daca se administrează pentru prima dată este indicat să se
facă testarea pentru ca pacientul să nu fie alergic la substanță.
 La pacienții cu tratament lung intramuscular este indicat să se țină o evidență a
zonelor de injectare, iar acestea să alterneze
 Dacă avem un pacient anxios sau care se teme, putem să punem aplicații cu gheață
pe zona unde urmează să efectuam injectia intramusculară, pentru a amorți zona și
a reduce durerea.
 Se atenționează întotdeauna pacientul să nu încordeze mușchiul la injectare pentru
că va spori gradul de durere.
 Dacă este nevoie de mai multe injecții IM, de fiecare data locul injecției se va schimba.

 Injectiile musculare pot duce la cresterea nivelului de creatinkinaza. Se pot crea

confuzii, deoarece creatinkinaza crește în infarct miocardic acut. De aceea, la
pacientii cărora le trebuie testat nivelul de creatinkinaza, este recomandat ca
administrarea să se facă intravenos.
Accidente/ Incidente injecția intramusculară
 Durere prin atingerea nervului sciatic;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin lezarea unui vas;
 Ruperea acului;
 Embolie si deces prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor uleioase;
 Infecții locale în cazul nerespectarii regulilor de asepsie și antisepsie;
 Flegmon postinjectional.

Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm

cu ajutorul unui ac adaptat la seringă care traversează zone lipsite de foliculi piloși.

Scop
 Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși
alergeni;
 Terapeutic: anestezie locală, desensibilizări.

Locuri de elecție pentru injecția intradermică

Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia intradermică poate fi
bine observată cu ușurință. Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab
cheratinizate, cu pilozitate redusă.
Se aleg zone lipsite de foliculi piloși, în special:

 fața anterioară a antebrațului

 faţa externă a brațului sau a coapsei

 orice loc care necesită anestezie locală;

Resorbția soluției medicamentoase administrate intradermic este foarte lentă.
Materiale necesare
 Taviță renală

 Tampoane sterile și alcool

 Mănuși de unica folosință

 Seringă sterilă (seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt)

 Substanța de injectat

 Ser dizolvant

 Ac steril pentru injectare (27 G)

 Ac pentru încărcarea subsțanței în seringă

 Plasturi

Pregătirea pacientului pentru injecția intradermică

 Se verifică identitatea pacientului;

 Se explică tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțământul acestuia și colaborarea;

 Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi

injectat;

 Se asigură intimitatea;
 Se cercetează zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa
externă a braţului şi a coapsei;

 Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau

infectate.

Tehnica

 Se verifică prescripția pacientului;

 Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia (în
prealabil se face 
testarea sensibilităţii organismului la anestezie)
  Asistentul medical se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică
folosință;
 Se dezinfectează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre
exterior şi se aşteaptă evaporarea;

 Se încarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru

administrare; 

 Se montează acul pentru injectarea substanței în derm;

 Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului;

 Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index și degetul mediu și se

introduce într-un unghi de 10-15 grade față de planul cutanat ;

 Se pătrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus,

tangențial pe suprafața pielii, și se injectează lent substanța cu policele
mâinii drepte;

 Se observă la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă

de portocală cu diametrul de 5-6 mm și înălțime de 1-2 mm la 0,1 ml de
substanță injectată;

 Se retrage acul brusc fără a se aplica tampon la locul puncției;

 Nu se tamponează cu alcool!

 Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU;

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor;

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele

asistentei care a efectuat injecția, data și ora administrării; tipul soluţiei
administrate, doza.

Injecția intramusculară în formă de Z

Îngrijirea ulterioară
 Se informează pacientul să nu se spele pe acea zonă și să nu o
comprime.
Accidente / incidente
 Revărsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul în
direcție greșită;

 Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a
introdus prea profund; 

 Lipotimie;

 Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței

injectate. În caz de șoc anafilactic se intervine cu hemisuccinat de
hidrocortizon;   
 Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va apărea sânge pe seringă la
aspirație;

 Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si

intensă;

 Ruperea acului în cazuri rare;

 Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.


Cateterul venos central este un dispozitiv venos steril, făcut din cauciuc poliuretanic sau
silicon. Cateterul venos central este inserat printr-o vena mare, cum ar fi subclavia sau
jugulara, iar varful său ajunge în vena cava superioară.
Cateterul venos central se montează de
către medic 
Cateterul venos central

Indicații
Oferind acces la venele centrale, terapia prin cateter
venos central are anumite beneficii:

 Cateterul venos central permite

monitorizarea presiunii venoase centrale
(care indica volumul
sangvin), recoltarea de analize de
laborator, făra a mai fi nevoie de puncționare.
 Cateterul venos central permite administrarea unor cantități crescute de fluide în
urgențe sau când scăderea circulației venoase periferice face imposibil accesul la
venele periferice.
 Cateterul venos central este folosit la pacienții care necesita tratament intravenos
îndelungat și la pacienții care necesită nutriție parenterală.
Terapia venoasa centrala are și dezavantaje prin faptul ca are un risc crescut de complicații
(pneumotorax, sepsis, formarea de trombi, perforarea de organe si vase), scade gradul de
mobilizare al pacientului, este dificil de efectuat, este mai costisitoare decât terapia venoasă
periferică.
Cateterul venos central este inserat de către medic, ajutat de asistenta medicală.
Scoaterea cateterului este o manevră sterilă și poate fi efectuată și de către asistentă. Se va
proceda la îndepartarea cateterului fie la terminarea terapiei, fie din cauze care necesită
această decizie (semne de infecție la nivelul inserției, de exemplu, când capătul cateterului,
tăiat cu o foarfecă sterilă, va fi trimis la laborator pentru a fi analizat).
Materiale necesare
Pentru inserția cateterului venos central:
· manuși sterile, halate, măști

· câmpuri sterile

· paduri alcoolizate

· perfuzoare

· solutii normal saline

· unguent cu antibiotic daca este necesar

· seringi de diverse dimensiuni

· xilina 1%

· fire de sutură
· 2 catetere venoase centrale

· foarfeca sterilă

· comprese sterile

· fixator transparent și semipermeabil

· soluție diluată de heparină

· leucoplast și etichete

Pentru verificarea și spalarea cateterului:

· soluție normal salină sau soluție diluată de heparină

· paduri alcoolizate

· alcool 70%

Pentru îndepărtarea cateterului venos central:

· manuși
· pensă sterilă
· bisturiu

· paduri alcoolizate

· comprese serile

· pansament transparent și semipermebil

· unguent cu betadină

· foarfecă sterilă și recipient pentru cultura vârfului cateterului, dacă este necesar

Cateterul venos central va fi ales în funcție de terapia care se vrea inițiată.

De cele mai multe ori cateterul venos central este livrat ca un set care conține toate
materialele necesare montării sale, mai putin soluțiile saline.

Pregatirea echipamentului 
· se cere confirmarea medicului privitoare la mărimea cateterului ales (de obicei se folosesc
catetere 14 G sau 16 G)

· se selectează soluțile de administrat care se vor atasa la cateterul venos central

· se etichetează soluțiile

Tehnica și rolul asistentului medical

 · se confirmă identitatea pacientului

· se spală mâinile
· se obține consimțământul pacientului sau familiei

 · se va explica procedura pacientului și i se va răspunde la întrebările pe care le are

· se face anamneza referitoare la istoricul alergenic al pacientului la iod, latex, xilină

· se pune pacientul in pozitie Trendelenburg pentru a se dilata venele și pentru a reduce riscul

de embolism

Montarea unei branule

· se va așeza o aleza rulata pe lungime intre umerii pacientului atunci când se va insera
cateterul prin subclavie si sub umărul opus pentru a tine gatul in extensie si a avea o buna
vizibilitate a zonei atunci când se inserează prin jugulara
· se așază o aleza desfăcuta sub capul si gatul pacientului pentru a împiedica murdărirea
patului

· se poziționează capul pacientului in partea opusa intervenției pentru a preveni posibila

contaminare cu agenți aerieni patogeni si pentru a face zona mai accesibila

 · se pregătește zona de intervenție (sa nu aibă par; se va rade pacientul cu o seara înainte daca
este necesar pentru a nu se interveni pe pielea iritata ceea ce ar creste riscul de infecție)

 · se pune un câmp steril pe măsuța de lucru pe care se așază materialele

· medicul își va pune masca, mânuși sterile si halat

· se dezinfectează locul zonei de inserție cu mișcări viguroase

· medicul va acoperi capul si gatul pacientului cu un câmp steril decupat in mijloc, lăsând
deschizătura câmpului peste zona de intervenție

 · se oferă medicului seringa cu xilina pentru a efectua anestezia locala

 · se deschide si se oferă medicului in mod steril cutia cu cateterul venos central

· in timpul cat medicul introduce cateterul venos central, asistenta va pregăti soluția de
perfuzat pentru a fi atașata imediat la cateter

· după ce medicul introduce cateterul si ii atașează soluția perfuzabilă pregătită, se va regla

rata de administrare a perfuziei pentru a menține permeabilitatea cateterului daca este necesar,
sau se heparinizează, se clampează si pune dopul. Cateterul venos central poate avea o cale,
doua sau trei, in funcție de ceea ce se dorește

Spălătura auriculară

 · medicul va coase urechile cateterului la piele pentru a-l fixa

· se poate confirma radiologic amplasarea corecta a cateterului daca se dorește

· se acoperă cateterul venos central cu un fixator transparent si semipermeabil, după ce se

dezinfectează si se curăță zona, si se lasă sa se usuce. In primele 24 de ore poate apărea o
secreție sero-sanguinolenta normal · se va eticheta data efectuării inserției cateterului,
pansamentului

· se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila si se reevalueaza starea sa generala

 · pentru a mentine permeabilitatea si buna functionare a cateterului pe care se adminstreaza
intermitent medicatie, acesta trebuie spalat in mod regulat pe toate caile sale cu solutie diluata
de heaprina (se recomanda dilutii de 10 pana la 100 unitati pe ml) sau cu solutie normal salina

 · pentru a spala caile cateterului, se va dezinfecta cu alcool 70% capacul si se va indeparta,

apoi prin tehnica sterila se va atasa seringa si se va injecta solutia indicata dupa ce se aspira
initial pentru confirmarea pozitionarii corecte a cateterului cat si a permeabilitatii sale

Îndepartarea cateterului
 · se explica procedura pacientului

· este nevoie de inca o asistenta in eventualitatea in care apare sangerare masiva deoarece este
dificil de facut compresie pe subclavie, de exemplu

· se aseaza pacientul lungit cu fata in sus pentru a preveni embolismul

· se spala mainile si se pun manusi nesterile si masca

· se intrerupe orice perfuzie
· se indeparteaza si se arunca pansamentul vechi

 · se pun manusi sterile
· se inspecteaza zona pentru a vedea daca apar semne de drenaj si inflamatie

Recoltarea exsudatului faringian

· se taie firele de sutura cu o pensa sterila si un bisturiu

· se scoate cateterul venos central printr-o miscare inceata si uniforma

 · se aplica unguent cu betadina la locul insertiei pentru a-l acoperi si a preveni contaminarea

· se acopera apoi cu o compresa si apoi se aplica un fixator transparent si semipermeabil peste

compresa

· se eticheteaza fixatorul cu data si ora indepartarii cateterului si efectuarea pansamentului

· se va tine pansamentul pana cand apare epitelizarea

 · se inspecteaza cateterul indepartat pentru a vedea daca nu s-a sectionat vreo parte si a intrat
in circulatia sangvina a pacientului. Daca se suspecteaza acest lucru se va anunta medicul
imediat si se va monitoriza cu atentie pacientul

 · daca se suspecteaza infectie, se va taia cu o foarfeca sterila varful cateterului si se va duce la

laborator intr-un recipient specific, steril, pentru analizare
 · materialele folosite si cele indepartate se vor descarca in recipientele de colectare a
deseurilor specifice fiecaruia in parte

Observatii
· pana cand se va confirma radiologic plasarea corecta a cateterului se poate porni perfuzia cu
glucoza 5% sau solutie normal salina, sau se va spala cateterul cu solutie diluata de heparina

 · pacientul va trebui monitorizat cu atentie pentru a observa precoce semnele de embolism

(paloare apoi cianoza, dispnee, tuse, tahicardie pana la sincopa si soc). Daca apar aceste
semne pacientul va fi pus in pozitia Trendelenburg, intors pe partea stanga si se va anunta
medicul imediat
· dupa insertie se va monitoriza pacientul pentru a depista precoce semnele
de pneumotorax (respiratii scurte, miscari inegale ale pieptului, tahicardie, durere in piept).
Daca apar aceste semne va fi chemat medicul imediat

Toracocenteza - Puncția pleurală

· pentru a preveni embolia se vor clapa intotdeauna caile cateterului sau pacientul va fi invatat
sa faca manevra Valsalva (cresterea presiunii intratoracice reduce riscul emboliei in
timpul insertiei sau indepartarii cateterului. Astfel se cere pacientului sa inspire adanc, sa tina
aerul 10 secunde apoi sa expire si apoi sa respire linistit, normal. Aceasta manevra,
Valsalva, creste presiunea intratoracica, de la un nivel normal de 3-4 mm Hg la 60 mmHg sau
mai mult, scade pulsul si intoarcerea sangelui la inima si creste presiunea venoasa)

 · se schimba pansamentul din comprese la fiecare 48 ore iar fixatorul transparent la 3 pana la
7 zile sau ori de cate ori devine ineficient , murdar sau ud.

. se schimba perfuzorul la fiecare 72 ore si solutiile perfuzbile de lunga durata la fiecare 24

ore.

. toate aceste manevre se fac folosind tehnici sterile.

. se verifica periodic locul de insertie pentru a observa din timp semele de inflamare,
deconectare, roseata, drenaj, etc

Complicații
 Infectii
 Pneumotorax
 Embolie
 Tromboza

(pot fi prevenite prin efectuarea corecta a tehnicilor strict sterile de insertie, indepartare si
manevrare a cateterului venos central)

Ingrijirea unei linii venoase presupune:

  rotatia locurilor de punctionare;
 schimbarea pansamentelor si fixatoarelor;
 schimbarea perfuzoarelor si a solutiilor perfuzabile.
De obicei, fixatoarele sau pansamentele se schimba o data cu insertia unui nou cateter sau
atunci cand se uda sau se murdaresc.
Perfuzoarele, la pacientii cu administrare intravenoasa continua, se schimba la 48 ore, iar
solutiile la 24 ore.
Locul de insertie al cateterului trebuie schimbat la fiecare 72 de ore si trebuie inspectat la
fiecare 4 ore prin fixatorul transparent si semipermeabil.
Materiale necesare
Pentru schimbarea pansamentului sau fixatorului

· manusi sterile
· paduri alcoolizate sau cu betadina
· bandaj adeziv

· comprese sterile sau fixator transparent si semipermeabil

· leucoplast

Pentru schimbarea solutiilor

· flaconul cu solutia de administrat

· paduri alcoolizate

Pentru schimbarea perfuzorului

· perfuzor steril
· manusi

· etichete

· comprese sterile

Pregatirea echipamentului
 Se va merge cu carucioarul de lucru chiar daca trebuie schimbat doar pansamentul sau
fixatorul, deoarece, la schimbarea acestuia se poate constata ca trebuie schimbat locul de
insertie a cataterului din diverse motive.

Tehnica
  se spala mainile
  se va tine cont ca trebuie folosite intotdeauna manusi sterile atunci cand se
lucreaza in zona locului de insertie al cateterului
  se explica pacientului fiecare procedura pentru a-i diminua anxietatea si a ne
asigura de cooperarea sa

Schimbarea pansamentului sau fixatorului

o Se indeparteaza vechiul fixator, se pregateste cel nou si se pun manusile
 o Se fixeaza cateterul cu mana nondominanta pentru a preveni miscarile accidentale,
iesirea acestuia din vena sau perforarea venei
o Se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele semne de infectie
(roseata si durere la locul punctiei), infiltratie (edem), si tromboflebita (roseata,
durere de-a lungul venei, edem).

Clisma exploratoare și clisma alimentară

o Daca oricare din aceste semne este prezent se acopera zona de punctionare cu un
pansament steril si se scoate cateterul.
o Se face compresie pana cand se opreste sangerarea si se aplica un bandaj adeziv.
Apoi se introduce un alt cateter intr-o alta zona.
o Daca insa zona de punctionare este intacta se va curata cu grija cu paduri
alcoolizate sau cu betadina prin miscari circulare, dinspre interior spre exterior. Se
lasa pielea sa se usuce inainte de a se aplica un alt fixator sau pansament.

Schimbarea solutiei de perfuzat

o se spala mainile
o se inspecteaza flaconul de solutie care trebuie administrat pentru a vedea
eventualele nereguli, cum ar fi: decolorarea solutiei, aspect tulbure, data expirarii ,
flacoane perforate, sparte
o se clampeaza perfuzorul avand camera de picurare pe jumatate plina pentru a
impiedica aerul sa intre pe prelungirea perfuzorului
o pe caruciorul de lucru sau pe masuta de lucru se indeparteaza capacul sau dopul
flaconului nou de solutie si se dezinfecteaza cu pad alcoolizat
o se indeparteaza flaconul vechi din stativ, se aseaza langa cel nou, se scoate capatul
perfuzorului din el si se introduce in flaconul nou din stativ
o se agata flaconul cu solutie perfuzabila in stativ

Schimbarea perfuzorului

o se clampeaza perfuzorul (se intrerupe perfuzia) cu camera de picurare pe jumatate

plina, se scoate capatul sau din flacon si se agata in stativ deasupra nivelului inimii
pacientului, timp in care se introduce noul perfuzor in flacon, se evacueaza aerul
din el, se clampeaza
o se pun manusi
o se pune o compresa sterila sub capatul exterior al cateterului.
o se preseaza cu un deget pe cateter pentru a preveni sangerarea
o se deconecteaza cu grija vechiul perfuzor, evitand sa se scoata accidental branula
o se indeparteaza capacul protector al noului perfuzor si se va adapta la cateter
o se ajusteaza rata de administrare
o se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbarii.
Perfuzia este o metodă de tratament care constă in introducerea, în organismul unui pacient
pe cale parenterală, a unei cantități de sânge sau de diferite soluții medicamentoase, în scop
terapeutic.
Perfuzia se efectuează într-un ritm lent (picătură cu picătură), pentru a nu dezechilibra
mecanismele de reglare, tensiunea arterială sau schimburile de apă și săruri minerale dintre
sânge și țesuturi.
Ce se administrează prin perfuzie?
Perfuziile venoase permit administrarea de:
 medicamente
 soluţii electrolitice (sodiu, potasiu etc.)
 soluții glucozate („seruri”)
 de derivate de sânge
 de produse de hrănire artificială (pe bază de glucide, de lipide şi de acizi aminaţi).

Perfuzia – Scop
 hidratarea și mineralizarea organismului;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală;
 alimentarea pe cale parenterală.

Pregatirea materialelor necesare

Necesarul de materiale pentru perfuzia intravenoasă depinde de:

 rata de administrare;

 tipul terapiei;

 specificul solutiei care trebuie administrata intravenos.

Macropicurător / Micropicurător
Există două tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese în funcție de ce se
indică la administrare.

Perfuzoarele cu macropicurător sunt folosite pentru administrarea rapidă a unor cantități mari
de soluție prin faptul că permite formarea picăturilor mari.

Perfuzoarele cu micropicurător se folosesc pentru uzul pediatric și la adulți care necesită

administrarea unor cantități mici de soluție într-un timp mai îndelungat, sub un control atent al
ratei și cantității de administrare.

Puncția venoasă

Administrarea intravenoasă prin atașarea unei linii venoase secundare la una primară, deja
existentă, permite administrarea alternativă sau concomitentă a două soluții.
Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru soluțiile din sticle, cele fără filtru de aer se
folosesc pentru soluțiile din pungi de plastic sau la flacoanele care au ele atașate filtru de aer.

Materiale necesare pentru perfuzia intravenoasă

 soluția de administrare intravenoasă
 paduri alcoolizate
 perfuzor
 stativ
 medicamentele prescrise dacă trebuie administrate în perfuzie
 mânuși
 taviță sau cărucior de lucru

Pregatirea materialelor
 se verifică data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul soluțiilor
 se examinează soluțiile (de plastic sau de sticlă), să nu fie perforate sau sparte
 se examinează soluțiile pentru a verifica aspectul lor (sa nu fie tulburi, precipitate
etc).

Pregatirea pacientului
 procedura trebuie explicată pacientului în detaliu pentru a reduce teama și
anxietatea. Astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul puncționării un
cateter de plastic la care se va atașa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor
soluții indicate de medic. Se vor explica avantajele tehnicii și anume faptul că
aceasta îl scutește de înțeparea repetată pentru administrarea tratamentului;
 i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentului vor fi indicate de
medic;
 se aduce la cunoștință pacientului orice modificare survenită în schema de
tratament;
 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice modificare în
rata de administrare potrivită de asistenta (daca perfuzia se oprește sau merge mult
mai rapid), dacă începe să-l doară .De asemenea, i se va preciza că nu va trebuie să
lovească sau sa bruscheze locul unde branula este inserată;
 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul
de inserție cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine
ca înainte de montarea branulei.

Montarea unei branule

Tehnica perfuziei
 se spală mâinile bine;
 se pun mânușile;
 se agață soluția în stativ;
 se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat
porțiunea unde va fi introdus perfuzorul;
 se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă dacă acest
lucru este indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă;
 se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul
pentru a îl păstra steril;
  se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până când se
umple jumătate;
 se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță
până când nu mai este nici o bulă de aer;
 dacă soluția este în flacon de sticlă, va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru ca
ea să curgă;
 dacă soluția este în pungă de plastic. nu este nevoie să se deschidă filtrul de aer;
 se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează
perfuzorul la branulă;
 se etichetează flaconul de soluție cu data si ora administrării;
 Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea generală, se verifică
periodic debitul perfuziei.

Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat deja montată

în stativ
 Se închide clema sistemului de perfuzie;

 Se dezinfectează dopul pungii;

 Se înţeapă cu acul ataşat la seringă sterilă şi se injectează medicamentul în pungă;

 Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de perfuzat;

 Se deschide clema şi se ajustează ritmul de curgere conform recomandărilor;

 Se etichetează punga cu soluţie perfuzabilă, notând soluția medicamentoasă introdusă.

 Se supraveghează pacientul și se observă starea generală;

 Se verifică periodic debitul perfuziei.

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Reorganizarea locului de muncă

 Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale P.U.

 Se notează tehnica în foaia de observaţii – data, ora administrării, medicamentul

adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare, numele asistenului medical
care a efectuat tehnica.

Calculare ritm curgere perfuzie

Calculul ritmului de administrare pentru soluțiile perfuzabile (rata de flux):

– Formula 1: total soluție/total ore = ml/oră

– Formula 2: ml/oră x factor picurator = picături/oră
– Formula 3: total soluție x factor picurator/nr.ore x 60min = picături/min
Unde factor picurator:
Picurator copii =micro= 60pic/ml

Picurator adulți =macro= 15pic/ml

Picurator sânge =10picaturi/ml

Exemplu – un pacient are prescris 1000 ml de soluție de administrat în 6 ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60= aproximativ 42

Complicații
Complicațiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie
avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acționare în aceste situaţii.
Aceste complicaţii sunt:
 flebitele
 extravazarea soluţiilor
 impermeabilitatea cateterului
 hematom
 secționarea cateterului
 spasme venoase
 reacții vasovagale
 tromboze
 infecții sistemice (septicemie)
 reacții alergice
 încărcare circulatorie
 embolie.

Montarea unei branule presupune inserţia unui cateter într-o venă periferică cu scopul de a
avea un acces venos.

Cateterul venos periferic (CVP sau branula) este format dintr-o canulă de plastic cu mandren
metalic care va fi retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic,
canulă care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile.

Scop
Explorator 
 recoltarea sângelui pentru examenele de laborator precum
cele biochimice, hematologice, serologice si bacteriologice.
Terapeutic
 administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei intravenoase;
 recoltarea sângelui pentru transfuzie;
 executarea tranfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
  sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hiperteniune
arterială
Inserția unui cateter de venă periferică presupune selectarea unui cateter adecvat, a unui loc de
puncționare și a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfectarea locului ales,
puncționarea venei și introducerea cateterului.
Selectarea tipului de branulă și a locului de inserție se va face în funcție de tipul, durata și
frecvența tratamentului pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al
pacientului, vârsta și constituția fizică a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o venă la brațul sau mâna nondominantă. Locurile preferate de
puncționare venoasă sunt vena cefalică și basilică a brațului și cele de pe partea dorsală a
mâinii. Se pot aborda și venele de la nivelul piciorului, dar crește riscul de tromboflebită.
Pinterest

Un cateter periferic permite administrarea de soluții lichide, sânge și derivate din sânge și
menține accesul venos permanent.

Cateterul venos central

Inserția unui cateter periferic este contraindicată la brațul sau mâna care prezintă
leziuni, edeme, arsuri, la brațul sau mâna corespunzatoare plăgii operatorii la pacientele
mastectomizate.
De obicei, daca o venă este lezată (hematom, echimoză etc) se va alege un nou loc de puncționare
întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezată.

Cateterele venoase periferice (branulele) pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de

culoare în funcţie de grosimea cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va
fi corespunzătoare calibrului venei.

Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la nivelul membrelor
inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult datorită riscului de tromboflebită.
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor epicraniene.

Materiale necesare

 paduri alcoolizate
 manuși
 garou
 cateter pentru vena periferică (branulă)
 soluțiile de administrat
 seringă cu soluție normal salină
 perfuzor
 stativ
  fixator transparent pentru cateter
 comprese

Pregatirea pacientului pentru montarea unei branule

 se confirmă identitatea pacientului
 se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstricție și implicit, un abord mai dificil al venelor) și a ne asigura de
cooperarea sa
 se va explica pacientului că va rămâne la locul puncţionării un cateter de plastic la
care se va ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de medic
sau o seringă pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanţe prescrise
 de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul
unde branula este inserată
 i se va preciza să anunțe orice modificare sau durere survenită de-a lungul
tratamentului
 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul
de inserție, cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine
ca înainte de montarea branulei.

Dezobstrucția de căi aeriene la sugar

Tehnica – Montarea unei branule

 

o asistentul medical se spală pe mâini;

o se selectează locul puncționării. Dacă se prevede o terapie intravenoasă de lungă
durată, se va începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul,
locul puncționării, din ce în ce mai proximal;
o dacă trebuie administrată o substanță iritantă sau un volum mai mare de lichide, se
va alege o venă mare;
o se poziționează pacientul într-o poziție confortabilă, cu brațul sprijinit și poziționat
în jos pentru a permite umplerea venelor brațului și mâinii;
o se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncționare, pentru a
dilata venele;
o se verifică pulsul radial. Daca acesta nu este palpabil, se va largi puțin garoul
pentru a nu face ocluzie arterială;
o se palpează o venă cu ajutorul indexului și al degetului mijlociu al mâinii
nondominante;
o se trage de piele pentru a fixa vena;
o dacă vena nu se simte bine se va alege alta;
o dacă este palpabilă, dar nu suficient de palpabilă – se cere pacientului să își
închidă și să-și deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a
lungul venei;
 o garoul nu se va menține mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reușit
inserarea cateterului, se va desface garoul pentru câteva minute și se va relua
tehnica;
o se pun manușile;
o se dezinfectează locul ales pentru puncționare cu paduri alcoolizate dinspre
interior spre exterior timp de 30 de secunde și se lasă să se usuce pielea (uneori, va
fi necesar ca în prealabil să fie îndepartat părul din zona respectivă la pacienții cu
pilozitate accentuată);
o NU atingeți locul curățat, altfel procedura de curățare va trebui repetată înainte de
canulare!

o se va lua branula în mâna dominantă și se va ține între police și index (daca are
aripioare, branula se va ține de acestea), iar cu policele mâinii nondominate se va
trage pielea de sub venă pentru a o fixa și a o exprima;
o se va avertiza pacientul că va simți o înțepătură;
o se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15
grade, direct prin piele până în venă printr-o singură mișcare, verificând dacă
apare sânge în capatul cateterului (confirmă că acesta este în venă)
o din momentul în care apare sângele, există mai multe metode de a introduce
cateterul in venă: – se desface garoul, apoi fie se continuă împingerea cu grijă
(pentru a nu perfora vena prin celalalt perete) a cateterului până la jumatatea sa și
apoi se scoate acul în același timp cu împingerea totală a canulei de plastic,
atașându-se imediat perfuzorul sau seringa, presând ușor pe venă pentru
împiedicarea sângerării; – fie se scoate acul imediat după puncționarea venei și
apariția sângelui și se atasează rapid și steril perfuzorul soluției de administrat. Se
pornește perfuzia în timp ce cu o mână se fixează vena și cu cealaltă se împinge
canula de plastic. Este o metodă care nu prezintă riscul perforării venei deoarece
cateterul este introdus fără a mai avea acul în el și deoarece soluția perfuzată dilată
vena facând mai ușoară avansarea cateterului;
o după introducerea cateterului, se curață locul cu paduri alcoolizate și se aruncă
acul cateterului în recipientul de înțepătoare;
o se reglează ritmul de administrare a perfuziei;
o se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă
dezinfectantul pe piele;
o fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind bine
marginile pentru a preveni ieșirea accidentală a cateterului;
o se fixează și tubul perfuzorului de mâna pacientului având grija insa sa lase
libertate de miscare și să nu fie fixat în extensie deoarece poate trage cateterul
afară din venă la o mișcare mai bruscă;
o dacă cateterul se află în zona articulațiilor mâinii, de exemplu, se poate pune un
propsop rulat sub articulație.
o fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi ora la
care a fost montată canula.

Administrarea medicamentelor pe tegumente

Întreţinerea unui cateter venos periferic
 zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual
apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;

 după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter acesta va fi

spălat cu ser heparinat şi închis;

 un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;

 murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.

 Indepartarea cateterului
 Se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci când vechiul cateter nu
mai este funcțional și pacientul necesită în continuare tratament intravenos;
 Se oprește perfuzia și se clampează perfuzorul, îndepărtându-se apoi cu blândețe
fixatorul de pe branulă;
 Folosind o tehnica sterilă se va deschide o compresă sterilă;
 Se vor pune manuși și se va plasa compresa sterilă cu o mână peste locul de
inserție al cateterului, iar cu cealaltă mână se va scoate branula printr-o mișcare
paralelă cu pielea;
 Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porțiuni care să se fi
rupt accidental și să intre în circulația sangvină a pacientului;
 Se face compresie pe locul puncționării timp de 1-2 minute, se curăță zona și apoi
se aplică un bandaj adeziv;
 Se va indica pacientului să-și restrângă pentru 10 minute activitatea membrului
care a avut cateterul și să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea
branulei.
Observatii
 se vor schimba fixatoarele branulei la pacienții cu terapie intravenoasă îndelungată
la fiecare 48 de ore sau ori de cate ori acestea se dezlipesc sau se murdaresc;
 se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacienții care necesită aceasta și se
va alterna locul de inserție a acestuia;
 pacienții care vor fi externați cu catetere periferice vor trebui invățați să-l
îngrijească și protejeze și cum să identifice eventualele complicații și
disfuncționalități;
 pacientul va trebui să-și inspecteze periodic acasă locul de inserție și să anunțe
echipa de îngrijiri dacă apar edeme, roșeață, durere.

Utilizarea echipamentelor de protecție - Precauții universale

Accidente/Incidente
La montarea unei branule pot surveni următoarele accidente:

 flebitele
 extravazarea soluțiilor
 impermeabilitatea cateterului
 hematom
 secţionarea cateterului
 reacţii vasovagale
 tromboze
 infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia
 reacţii alergice
 încărcare circulatorie
 embolie.