Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SPECIFIC
PERICARDIOCENTEZA
Definiţie
Pericardiocenteza constă în aspirarea lichidului pericadic în exces din sacul pericardic
( pericardul conţine în mod normal între 10 şi 50 ml de lichid steril).
Scop
- exploartor- de diagnostic , pentru stabilirea, analizarea şi determinarea originii lichidului pericadic :
viral, microbian, tuberculos, neoplazic, hemoragic, inflamator, chirurgical, traumatic;
- terapeutic
- evacuator ; implica drenarea excesului de fluid din cavitatea pericardica utilizand un mic tub -
cateter (pentru a preveni sau ameliora tamponada cardiacă);
- introducerea intrapericardică a unor droguri în scop terapeutic (citostatice, antibiotice, corticoizi,
substanţe cu efect simfizant).
2
- aseaza pacientul in pozitie corespunzatoare;
- dezbraca pacientul si il inveleste cu campuri sterile;
- conecteaza pacientul la monitor;
- va ajusta lumina şi înălţimea patului pentru a oferi o bună abordare medicului ;
- se spală mâinile din nou şi se pun mănuşi;
- deschide materialele necesare si le aseaza pe masa acoperita cu camp steril respectand regulile de
asepsie;
- administreaza medicatia recomandata de medic: Atropină 1 mg s.c., cu 20-30 min înaintea puncţiei
(prevenirea reacţiilor vagale, cu agravarea hipotensiunii arteriale, bradicardie sau asistolă);
- fixeaza un cageter şi instituie perfuzia cu ser fiziologic;
- eventual administreaza oxigenoterapie pe sondă/mască;
- pregăteste câmpul operator, prin aseptizarea largă şi repetată a tegumentelor toracice şi plasarea
câmpurilor sterile operatorii;
- serveste medicul cu instrumentele si materialele necesare;
Abordul propriu-zis va fi efectuat la 10 minute după anestezia locală cu Xilină 1% a planurilor
superficiale, cu ajutorul trocarului/canulei 16G montată la seringa de 20 ml prin intermediul robinetului cu 3
căi. Drenajul poate ramane deschis pentru o perioada de timp. Progresia intrapericardică se va face lent, sub
aspiraţie continuă, cu urmărirea atentă a derivaţiei electrocardiografice de monitor şi a aspectului lichidului
aspirat.
- ajuta medicul în timpul manevrei şi îi va oferi recipientele de colectare, după ce le-a dezinfectat.
Eprubetele vor fi etichetate şi trimise la laborator specificând conţinutul lor în lichid pericardic. Dacă se cere
analiza bacteriana şi sensibilitatea germenilor, se va specifica laboratorului ce antibiotic primeşte pacientul .
După prelevarea probelor de lichid pericardic pentru examenele de laborator şi/sau evacuarea cantităţii
dorite, canula poate fi extrasă sau poate fi lăsată pe loc, cu fixarea la piele şi închiderea robinetului pentru
repetarea ulterioară a manevrei.
- va efectua pansament steril.
- pe toată durata manevrei va supraveghea foarte atent bolnavul (TA, puls, conştienţă) şi derivaţia
electrocardiografică de monitor.
Îngrijirea bolnavului după procedură:
- se aşează pacientul comfortabil în pat;
- se monitorizează în permanenţă starea pacientului pentru a surprinde o eventuală complicatie;
- se vor monitoriza semnele vitale la fiecare 15 minute, imediat după manevră, până când pacientul
devine stabil;
- se verifica periodic pansamentul;
- se oferă pacientului la pat toate materialele de care are nevoie;
- se alimentează pacientul la pat numai dupa ce este constient si si-a reluat reffexul de deglutitie in
cazul efectuarii anesteziei de scurtă durată;
- se administrează medicamente prescrise conform recomandărilor medicului.
Reorganizarea locului de muncă
- se colectează materialele folosite conform P. U.
- se îndepărtează mănuşile.
- se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
Notarea procedurii
- se noteaza procedura în foaia de observatie şi în dosarul / planul de îngrijire al pacientului, data, ora,
aspectul lichidului;
Evaluarea rezultatelor
Rezultate aşteptate/dorite:
- tehnica s-a efectuat fara incidente;
- pacientul/clientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute;
3
- pacientul/clientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite.
- eficienta pericardiocentezei: creste tensiunea arteriala, se amelioreaza starea
generala.
Accidente/incidente
- adesea pericardiocenteza cu ac nu este eficienta in drenajul lichidului. Mai ales in situatii cu
hemopericard (sacul pericardic este plin cu sange), cheagurile obstrueaza rapid acul si fac drenajul imposibil.
In astfel de situatii se impune drenajul chirurgical cu oprirea totodata a sursei de sangerare.
- apariţia aritmiilor sau modificarea aspectului fazei terminale ST-T a complexelor de bază sugerează
leziune epicardică/miocardică impune retragerea uşoară a acului.
- apariţia în seringă a unui aspirat hemoragic impune uşoara retragere a acului, întreruperea evacuării
(prin închiderea robinetului) şi verificarea coagulării lichidului extras în eprubetă (absenţa coagulării
dovedeşte provenienţa aspiratului hemoragic din pericard, iar coagularea acestuia demonstrează aspirarea de
sânge proaspăt, deci un accident). Pentru verificarea provenienţei lichidului (sânge circulant sau revărsat
hemoragic) se poate şi măsura direct presiunea intrapericardică manometric, prin intermediul robinetului.
PREGĂTIREA PREOPERATORIE A
BOLNAVILOR PENTRU INTERVENTII PE CORD DESCHIS
Pregătirea pentru operaţie a bolnavului este diferenţiată în funcţie de felul bolii, stadiul ei de evoluţie,
afecţiunile asociate, starea generală a organismului ş.a.
Examinarea bolnavului trebuie începută cu explorarea clinică şi paraclinică pentru a se putea stabili
diagnosticul de certitudine.
4
- angiografia coronariana arata localizarea si extinderea stenozelor coronare, incarcarea distala,
prezenta fluxului colateral si coronara dominanta.
- radiografie toracica (pentru cunoasterea dimensiunilor cordului si a vascularizatiei pulmonare)
- traseu ECG in 12 derivatii (pentru analiza de ritm, frecventa, ax, complex QRS, , segment ST,
semne de aritmie maligna, ischemie, infarct si hipertrofie ventriculara)
Analizele de laborator de rutina pentru pacientii programati pentru interventii toracice sis/sau
cardivasculare includ: hemoleucograma, timp de protrombina (PT), APTT, ionograma, uree, creatinina, aci
uric, glicemie, ASAT, ALAT, LDH, CK, electroliţii serici, grupul sanguin şi factorul Rh, examen sumar de
urina.
Pregătirea preoperatorie
Pentru pregătirea bolnavilor în vederea intervenţiilor chirurgicale asistentul medical este cel care are
sarcina importantă prin colaborare cu medicul curant. Desigur examenul preoperator şi preanestezic îl va
efectua medicul, dar asistentul medical are următoarele atribuţii:
- acordă ajutor medicului şi bolnavului în timpul examinării clinice,
- degrevează bolnavul de o parte din eforturile fizice,
- previne o serie de suferinţe fizice inutile,
- creează un climat favorabil de comunicare între bolnav şi medic,
- ajută medicul la explorarea tuturor regiunilor organismului.
5
Ajutorul asistentul medical la pregătirea şi examinarea bolnavilor în pregătirea preoperatorie este
indispensabilă şi în cazul bolnavilor în stare agravată: bolnavi astenici, adinamici, somnolenţi, inconştienţi,
imobilizaţi, precum şi la toţi bolnavii care necesită intervenţie chirurgicală.
Sarcinile asistentului medical în pregătirea bolnavului pentru intervenţii chirurgicale sunt:
- pregătirea psihică a bolnavului;
- pregătirea bolnavului pentru examinarea clinică;
- verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
- dezbrăcarea şi igienizarea bolnavului;
- izolarea bolnavului de traumatisme şi răceală;
- asigurarea regimul igieno-dietetic;
- administrarea medicaţiei prescrisă de medic;
- efectuarea clisma evacuatorii, sondajelor şi spălăturilor;
- asigurarea regimului de somn şi odihnă;
- reechilibrarea hidroelectrolitică şi hematologica;
- pregătirea foii de observaţie a bolnavului şi rezultatele examenelor paraclinice;
- asigurarea abordului venos periferic sau central si supravegherea cailor vasculare,
- observarea , masurarea si notarea functiilor vitale;
- pregătirea câmpului operator (suprafaţa cutanată)
- recoltarea produselor pentru examene de laborator
- efectuarea igienei personale şi a altor nevoi de bază
- asigurarea siguranţei pacientului după administrarea medicaţiei preanestezice
- pregătirea documentelor pacientului pentru operaţie prin:
• revederea semnăturii consimţământului chirurgical
• completarea cu acurateţe a listei operatorii
- furnizarea, preoperator, de informaţii şi instrucţiuni pacientului şi familiei.
Regimul igieno-dietetic
Bolnavul care urmează a fi operat are nevoie de pauză alimentară cu 12 ore înainte de
intervenţia chirurgicală, în cazul intervenţiilor chirurgicale programate. În situaţii de urgenţă imediată se va
trece la un sondaj gastric dacă bolnavul a ingerat alimente solide cu 1-2 ore înainte sau la provocarea
vărsăturii. În ultimele 24 de ore se va trece la un regim de cruţare fără alimente bogate în celuloză şi se va
institui un regim uşor cu lichide, sucuri de fructe, iar cu 12 ore înaintea intervenţiei chirurgicale se va trece
la o pauză totală de alimente şi lichide.
8
Administrarea medicaţiei prescrisă de medic
Sedarea bolnavului are o mare importanţă. În faţa actului operator orice persoană conştientă
are mari emoţii, teama de durere, de diagnostic, de perspicacitatea echipei operatorii şi de perioada
postoperatorie. Asistentul medical administrează medicaţia sedativă prescrisă de medic şi urmăreşte starea
bolnavului. În caz că acesta este neliniştit sau asupra lui planează teama, el va anunţa medicul pentru
completarea tratamentului. Pe lângă afecţiunea de bază pentru care vine bolnavul să se opereze unii bolnavi
mai prezintă şi afecţiuni asociate pentru care ei sunt în tratament de specialitate de un timp mai îndelungat.
În această situaţie medicul curant este cel care verifică tratamentul şi decide dacă este compatibil cu
medicaţia din timpul actului operator. Altă categorie de bolnavi după ce medicul curant îi consultă, după
examenul obiectiv şi paraclinic descoperă noi afecţiuni, acesta solicită consult de specialitate în vederea
intervenţiei chirurgicale.
Clisma evacuatorie
Este efectuată de către asistentul medical la indicaţia medicului, seara dinaintea
intrventiei si in dimineata interventiei.
Ingrijirea intraoperatorie
Obiective specifice:
- controlul infecţiei prin respectarea circuitelor şi aplicarea tehnicilor aseptice;
- asigurarea siguranţei şi protecţiei pacientului;
- prevenirea complicaţiilor intraoperatorii.
Pregătirea sălii de operaţie:
Asistenta de la blocul operator verifică curăţenia şi funcţionalitatea aparatelor şi echipamentelor din
spaţiile medicale (sălile de operaţii cu anexele aferente): spălător filtru pentru chirurgi cu robinete cu apă
sterilă, spaţiu pentru pregătirea materialelor şi pentru trezirea operatului, cameră protocol operator.
În sala de operaţii verifică:
- lampa scialitică, oxigenatorul de perete,
- aspiratorul chirurgical, aspiratorul de perete, prizele.
- se pregătesc: masa cu instrumente sterile, casoletele cu material moale, pachetele cu bluze şi măşti
sterile, căruciorul cu medicamente, masa de operaţii.
Monitorizarea intraoperatorie
Monitorizarea are un rol important in urmarirea si controlul functiilor vitale in timpul anesteziei,
interventiei chirurgicale si in perioada postoperatorie imediata.
In chirurgia cardiaca si a vaselor mari se monitorizeaza in mod standard:
- ECG doua derivatii,
- tensiune arteriala prin metoda Korotkoff (manseta) si sangeranda,
12
- presiune venoasa centrala (PVC),
- temperatura centrala si periferica,
- saturatia in oxigen a sangelui periferic,
- pletismografia periferica,
- bioxidul de carbon din aerul expirat (EtCO2)
- optional presiunea in artera/capilarul pulmonar (prin cateterul de artera pulmonara), presiunea in
atriul stang.
ECG este utilizat pentru monitorizarea ritmului, frecventei cardiace,
detectarea si diagnosticarea aritmiilor, a functionalitatii pacemakerelor si
pentru detectarea ischemiei miocadice. Prezenta traseului ECG nu garanteaza
existenta activitatii mecanice cardiace. Se utilizeaza monitorizarea simultana si
continua a derivatiilor D II si V5, si analizarea segmentului ST.
Monitorizarea temperaturii
- se utilizeaza masurarea temperaturii “centrale” (senzorul este montat in nazofaringe si reflecta
temperatura creierului si a altor organe interne perfuzate, centrale); masurarea directa a temperaturii sangelui
(prin intermediul cateterului din artera pulmonara) si temperatura “periferica” (senzorul se pozitioneaza
intrarectal sau in vezica urinara si masoara temperatura tesuturilor mai putin perfuzate, periferice)
Monitorizarea TA
- in mod normal, prin autoreglare majoritatea organelor au capacitatea de a-si mentine un flux
sanguin relativ constant la variatii destul de largi a presiunii de perfuzie. Masurarea TA monitorizeaza
perfuzia de perfuzie sanguina. Se utilizeaza masurarea noninvaziva (tensiometru cu manseta) si masurarea
invaziva (tensiunea arteriala sangeranda), mult mai riguroasa si care ofera abord pentru recoltarea frecventa
de probe de sange arterial. TA sangeranda se masoara direct prin introducerea unui cateter la nivelul arterei
radiale, brahiale sau femurale, cateter cuplat la un transducer extern de presiune. Presiunea este convertita in
semnal electric si apoi afisata pe ecranul monitorului.
Monitorizarea PVC
- pentru monitorizarea presiunii venoase centrale (PVC) este necesara cateterizarea unei vene
centrale (vena jugulara interna sau vena subclaviculara). Masurarea presiunii venoase centrale se obtine prin
cuplarea unui lumen al cateterului al carui varf se afla in vena cava superioara la un transducer extern de
presiune. Curba de PVC obtinuta are 3 deflexiuni pozitive (a, c si v) care corespund contractiei atriale,
modificarii cordului in sistola si umplerii atriului drept. Valoarea normala a PVC este 2-6 mmHg.
Pulsoximetria
Masurarea continua a saturatiei periferice in oxigen a hemoglobinei, constituie metoda standard de
monitorizare a oxigenarii in timpul anesteziei si in perioada postoperatorie imediata. Pulsoximetria utilizeaza
pletismografia si analiza spectrofotmetrica (diode emitatoare de lumina emit unde luminoase pe doua
lungimi de unda, unde luminoase care
trec prin patul arterial reprezentat de deget sau lobul urechii). Exista o serie de factori care limiteaza
acuratetea sau abilitatea pulsoximetrului de a masura saturatia in oxygen a hemoglobinei: absenta pulsului
capilar (hipotermie, hipotensiune, utilizarea drogurilor vasoactive), miscarea (pacient treaz, frison), rezultate
fals crescute (concentratie crescuta de carboxihemoglobina sau methemoglobina) sau fals scazute (lac de
unghii, administrare de albastru de metilen sau verde de indocianina intravenos).
Capnometria si capnografia
Prin aceasta metoda se masoara concentratia de dioxid de carbon in aerul expirat.
Capnografia este monitorizarea continua a capnogramei. Se utilizeaza pentru confirmarea intubatiei
orotraheale, pentru evaluarea ventilatiei si pentru detectarea unor conditii patologice (hipertermie maligna,
tromboembolism pulmonar, embolie grasoasa, absorbtia CO2 din cavitatea peritoneala in timpul
interventiilor laparoscopice), calcularea debitului cardiac.
Cateterul arterial pulmonar (Swann-Ganz)
13
Se monteaza in artera pulmonara, trecand consecutiv prin vena subcalviculara/jugulara interna- vena
cava superioara- atriul drept- ventriculul drept, si furnizeaza date despre presiunea venoasa centrala (PVC),
presiunea in artera pulmonara (PAP), presiunea de ocluzie a arterei pulmonare (PAOP), saturatia in oxigen a
sangelui venos central si debitul cardiac. Ca orice presiune invaziva, PVC, PAP si PAOP se masoara prin
cuplarea lumenului cateterului Swann-Ganz la un transducer extern de presiune. Valoarea normala a PAP
este de 15-25 mmHg in sistola si 5-12 mmHg in diastola, iar valoarea normala a PAOP este de 5-12 mmHg.
Montarea cateterului arterial pulmonar este indicata la pacientii cu functia ventriculara compromisa
(FE<40%), la pacientii cu hipertensiune pulmonara si in cazul interventiilor chirurgicale complexe
(trombendarterectomia pulmonara, transplant cardiac).
Ecografia transesofagiana (ETE)
Se utilizeaza pentru evaluarea preoperatorie a valvulopatiilor in vederea corectiei chirurgicale
(plastie sau inlocuire); pentru evaluarea preoperatorie a prezentei trombilor intracardiaci, sunturilor
intracardiace, sau a placilor ateromatoase aortice; pentru evaluarea preoperatorie a disectiei de aorta; pentru
evaluarea perioperatorie a ischemiei miocardice, a motilitatii segmentare a ventriculilor; pentru evaluarea
prezentei bulelor de aer intracardiace inainte de desptinderea de CEC; pentru evaluarea
postoperatorie a plastiilor/inlocuirilor valvulare sau a inchiderii sunturilor
intracardiace.
Note privind intervenţia chirurgicală (protocolul)
Medicul chirurg notează (în protocolul operator) informaţiile referitoare la operaţie; datele sunt
relevante pentru îngrijirea postoperatorie imediată şi includ următoarele:
• diagnosticul postoperato;r
• anestezicul utilizat - orientează îngrijirea nursing (poziţionarea operatului);
• aprecierea tulburărilor respiratorii;
• estimarea sângelui pierdut şi a compensării lichidelor pentru prevenirea sau combaterea
dezechilibrului hidro-electrolitic;
• tuburile de dren, sondele de aspiraţie, sondele vezicale;
Asistenta medicala verifică inventarul materialelor şi instrumentelor folosite: pense, comprese,
câmpuri sterile.
Aprecierea generală a stării operatului înainte de a fi transportat de la sala de operaţie
Transportul pacientului in unitatea de terapie intensiva
Pacientul trebuie sa fie stabil din punct de vedere hemodinamic inaintea transferului din sala de
operatie in unitatea de terapie intensiva. Pe durata transportului trebuie monitorizate traseul ECG, tensiunea
arteriala (TA) si saturatia periferica in oxigen (SpO2).
La ajungerea in unitatea de terapie intensiva pacientul se conecteaza la ventilator, tuburile de drenaj
pericardic si pleural se conecteaza la sursa de aspiratie iar transducerii de presiune si electrozii ECG la
monitor. Se efectueaza o radiografie toracica si un ECG in 12 derivatii. Ca analize de laborator standard se
recolteaza: gaze sanguine arteriale, electroliti, hematocrit, trombocite, timpi de coagulare (timp de
protrombina PT si timp de tromboplastina partial activat APTT). Se informeaza medicul de terapie
intensiva/medicul de garda si asistenta medicala mediu despre datele de hemodinamica, dozele de vasoactive
si eventualele evenimente anticipate in evolutia cazului.
Definiţii
Perioada postoperatorie imediată = perioada care durează de la sfârşitul intervenţiei chirurgicale
până la restabilirea stării de cunoştinţă şi a funcţiilor vitale; se mai numeşte perioada de trezire.
Perioada postoperatorie precoce începe din momentul în care pacientul a fost complet recuperat din
anestezie şi se termină în momentul externării.
14
Obiectivele îngrijirii în perioada postoperatorie
- restabilirea homeostaziei fizice şi psihice ;
- prevenirea, cunoaşterea şi tratarea complicaţiilor;
- managementul durerii;
- asigurarea cicatrizarii normale a plagii;
- asigurarea comfortului pacientului până la externare.
Mentiuni
In Serviciul de Terapie Intensiva bolnavul este supraveghiat continuu de catre personalul medical
specializat si de catre un numar mare de cadre medii (fata de celelalte saloane ale sectiei). Aici sunt
supraveghiate activ functiile aparatului respirator, cardiocirculator, urinar si digestiv.
In STI moderne supravegherea este efectuata dintr-un punct central pentru toti bolnavii cuplati la
sistemul de control.
Prin monitorizare (moneo= a supraveghea) se intelege determinarea continua a unor parametri a
functiilor vitale.
Avantajele monitorizarii sunt:
- permite adaptarea continua a tratamentului administrat la starea biologica a bolnavului;
- permite depistarea precoce a unor complicatii si luarea de masuri terapeutice imediate;
- permite aprecierea corectitudinii tratamentului aplicat si eventualele compli-catii legate de terapia
administrata.
17
INGRIJIREA BOLNAVULUI CU CHISTUL HIDATIC PULMONAR
Definitie: este o boala provocata de localizarea si dezvoltarea in plamani a larvei de Taenia
echinococcus.
CULEGERE DE DATE
Circumstante de aparitie
Etiopatogenie: ouale parazitului eliminate din intestinul cainelui - gazda definitiva - infesteaza omul,
care este gazda intermediara, exceptional pe cale respiratorie, prin inhalare, obisnuit pe cale digestiva.
Contaminarea se face fie direct, prin contact repetat cu cainele, prin maini murdare, fie indirect, prin apa sau
alimente infestate.
18
mai rar aspectul pseudotumoral (prin incarcerarea membranei hidatice cu evacuarea in intregime a
membranei).
Cand ruptura se produce in cavitatea pleurala, se pot observa imaginile caracteristice pentru
pneumotorax sau hidropneumotorax.
Examenul computer-tomograf (sau examenul RMN) stabileste cu precizie structura lichidiana a
opacitatii radiologice si absenta adenopatiilor mediastinale. Poate evidentia mai bine membrana retentionata.
Echografia toracica este utila pentru evidentierea chistelor cu topografie pulmonara periferica sau
pleurala, ca si a celor de dom hepatic.
Bronhoscopia este rar utilizata in diagnosticul chistului hidatic. Este utila in formele pseudotumorale.
Investigatiile de laborator : eozinofilia sanguine si IDR Cassoni (pot fi in limite normale, iar valorile
crescute nu sunt specifice hidatidozei pulmonare).
Alte determinari imunologice: hemaglutinarea indirecta, testele de imunofluorescenta si mai ales
testului ELISA, care pare a avea cea mai mare specificitate si sensibilitate.
Intradermoreactia Casoni – pozitiva.
Probleme de dependenta
- dispnee
- disconfort
- eliminare inadecvata,
- hipertermie,
- risc crescut de deshidratare legat de prezenţa febrei şi a dispneei.
- alterarea tegumentelor si mucoaselor
- deficit de autoingrijire
- anxietate.
Obiective:
- sa fie îmbunătăţita permeabilitatea cailor respiratorii
- sa fie calmata durerea
- sa se stabilizeze functiile vitale si vegetative
- pacientul sa se odihnescă în vederea conservării resurselor energetice
- pacientul sa fie echilibrat hidro- electrolitic
- pacientului sa-i fie satisfacute nevoile fundamentale
- pacientul sa fie ferit de pericole
Interventii
• repaus la pat, pozitie confortabila.
• abord venos
• oxigenoterapie
•drenaj postural şi tapotaj toracic în vederea mobilizării secreţiilor traheobronşice;
•creşterea eficienţei eliminării secreţiilor:
- hidratare corespunzătoare,
- aerosoli ,
- administrarea a 2-3 litri de lichide/zi dacă nu există contraindicaţii legate de problemele de sănătate
ale pacientului
- administrarea de mucolitice (acetilcisteina, etc);
•măsuri de reducerea a durerii: administrarea de analgetice ţinând cont de efectul depresor respirator
pe care acestea îl pot avea;
Asistenta medicala:
• încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
•ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreşte;
19
• asigura alimentatia;
• suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale;
•administrarea antibioticelor prescrise la intervalul corect de timp
• efectueza investigatiile ce tin de competenta sa;
• pregateste pacientul pentru punctie sau preoperator;
• respecta masurile de prevenire a infectiilor nosocomiale;
• educatia pacientului.
Tratament
Data fiind evolutia chistului hidatic spre complicatii grave, cu potential letal, tratamentul se impune.
Acesta este complex, medico-chirurgical. Tratamentul chirurgical trebuie sa fie conduita de electie.
Eliminarea lichidului si extragerea membranei hidatice.
Rezolvarea cavitatii restante se poate face si ea in mai multe maniere, in functie de
dimensiunea chistului si topografia sa. Exista procedee chirurgicale ce desfiinteaza cavitatea
prin capitonaj, sau care o lasa deschisa dupa sutura fistulelor bronsice. Alte procedee
recomanda drenajul separat al cavitatii perichistice si al celei pleurale.
Interventiile de exereza pulmonara de tipul lobectomiei se efectueaza doar in anumite
cazuri:
- chiste gigante ce videaza un lob
- chiste multiple
- echinococoza alveolara
- chistele cu supuratii ireversibile parenchimatoase.
Tratamentul radical este numai chirurgical.
Profilaxia bolii urmareste evitarea contactului prea intim cu cainii, spalarea sistematica a mainilor inainte de
masa, precum si spalarea fructelor si a zarzavaturilor care pot fi infestate prin dejectiile cainilor.
Definiţie
Abcesul pulmonar este o colecţie purulentă, de obicei unică, localizată în parenchimul pulmonar, care
se evacuează prin căile respiratorii, în urma deschiderii în bronhii, însoţindu-se de expectoraţie muco-
purulentă şi imagine radiologică hidroaerică.
20
Etiopatogenie
Agenţii patogeni sunt pneumococul, streptococul, stafilococul.
Căile de pătrundere a germenilor în parenchimul pulmonar sunt:
- aeriană (prin inhalarea unor produse septice),
- limfatică sau hematogenă (însămânţarea plămânilor cu emboli dintr-un focar
supurat)
- prin continuitate, de la un focar septic din vecinătate.
Culegere de date:
Circumstante de aparitie:
Factorii favorizanţi: sunt frigul, oboseala, alcoolismul, diabetul zaharat, fumatul etc.
Condiţiile favorizante cele mai frecvente sunt:
- stenozele bronşice (de obicei în cancerul pulmonar),
- bronşiectaziile(dilatatii permanente si ireversibile ale bronsiilor de calibru mediu ce
apar datorita distrugerii componentelor elastice si musculare ale peretelui si au ca manifestari
clinice supuratia si/sau hemoptizia.
- suprainfectarea unor afecţiuni preexistente (chist hidatic, chist aerian, atelectazii,
etc.),
- diverse infecţii situate la distanţă (sinuzite, otite, infecţii dentare, etc.) cu inhalarea
de particule încărcate cu bacteria.
- Atelectazie= lipsa aerului intr-o zona sau in tot plamanul din cauza colpasului
alveolar sau a consolidarii lichidului, poate afecta o parte sau tot plamanul)
- furuncule, flebite, traumatisme toracice,
- etilismul cronic
- anestezia
- accidentele vasculare înoţite de pierderea cunoştinţei
- sindroamele de aspiraţie
Clasificare
Supuraţia pumonară poate fi:
o primitivă-abces cu germeni piogeni (care provoaca formarea de puroi, ca streptococii si
stafilococii), abces micotic.
o sau secundară:
- unei alte afecţiuni pulmonare (pneumonie, bronhopneumonie,
bronşiectazie, atelectazie, neoplasm, stenoze bronşice şa),
- unei supuraţii toracice
- abces subdiafragmatic
- embolii septice pulmonare de la un focar aflat la distanţă în cadrul unei septicemii.
Morfopatologie
Abcesul pulmonar este constituit de obicei din trei structuri: o cavitate care conţine ţesut necrotic cu
conţinut crescut de polimorfonucleare neutrofile (puroi), un perete care conţine germenii (membrana piogenă)
- şi o zonă de reacţie inflamatorie în jur.
21
Tablou clinic – manifestari de dependenta :
Debutul este de obicei brutal : frisoane, febră până la 40°, junghi toracic, mai rar insidios :
la vârstnici sau taraţi.
Perioada de stare de 5-10 zile : febră (39-40°) cu caracter septic sau în platou, tuse şi
expectoraţie mucoasă. Pot să apară unele elemente care sugerează abcesul pulmonar: alterarea stării
generale, febră neregulată-rezistentă la antibiotice, leucocitoză (20.000-30.000/mmc), cu PMN.
Perioada de deschidere a abcesului cu evacuarea brutală a secreţiei purulente, vomică, între a
5-a şi a 15-a zi de evoluţie : unică, masivă, se poate însoţeţi de asfixie, sau mai des fracţionată, fetidă. De
obicei, după vomică, febra scade şi starea generală se ameliorează. Uneori este precedată de hemoptizie.
Perioada de drenare bronşică : tusea este productivă cu expectoraţie mucopurulentă,
abundentă (10-400 ml/zi) şi stratificată. Temperatura oscilează în jurul a 37° şi uneori apar hemoptizii. În
această perioadă examenul fizic evidenţiază semnele sindromului cavitar (vibraţii vocale exagerate, matitate,
suflu cavitar).
Tabloul paraclinic
- VSH, PCR, fibrnogen crescute
- Anemie normocitară normocromă(Anemie normocitara (normocroma) este anemia caracterizata prin
scaderea concentratiei de hemoglobina, corelata cu scaderea numarului de eritrocite, volumul acestora fiind
normal.
- Leucocitoză cu neotrofilie şi deviere la stânga a formulei leucocitare (Devierea la stanga a formulei
leucocitare inseamna prezenta ridicata a neutrofilelor granulocite nedezvoltate sau PMN , in sangele periferic)
- În spută : neutrofile şi fibrele elastice (prin afectarea ţesutului pulmonar)
- Ex. Rx. Pulmonar evidenţiază fie o imagine caracteristică hidroaerică, fie o cavitate drenată.
Deci , investigatii : hemoleucograma, VSH-ului, PCR, fibrnogen, ex. sputa, Rx. Pulmonar.
Evoluţie
Abcesul pulmonar tratat corect se vindecă de obicei fără sechele. Există şi cazuri rezistente la
tratament, dacă este suprapus pe un cancer bronşic, stenoze bronşice şa. Dacă în 8-12 săptămâni vindecarea nu
s-a produs, supuraţia intră în faza de cronicizare.
Complicaţii
Complicaţiile abcesului pulmonar sunt :
- pleurale (pneumotorax spontan, pleurezie),
- cronicizare
- caşexie cu amiloidoză(agregari si/sau acumulari de anumite proteine specifice (amiloid, proteine
fibroase si precursorii lor) in afara celulelor (in spatiul extracelular), dar in interiorul tesuturilor din diverse
organe din corp. Amiloidul acumulat provoaca disfunctia progresiva a organului afectat.
- bronşiectazii secundare
- complicaţii la distanţă (diseminare la distanţă, septicemie).
Problemele pacientului :
- dispnee,
- clearance ineficient al cailor respiratorii,
- disconfort,
- eliminare inadecvata,
- hipertermie,
- risc crescut de deshidratare legat de prezenţa febrei şi a dispneei.
- alterarea tegumentelor si mucoaselor
- deficit de autoingrijire
- anxietate.
Obiective:
22
- sa fie îmbunătăţita permeabilitatea cailor respiratorii
- sa fie calmata durerea
- sa se stabilizeze functiile vitale si vegetative
- pacientul sa se odihnescă în vederea conservării resurselor energetice
- pacientul sa fie echilibrat hidro- electrolitic
- pacientul sa fie satisfacute nevoile fundamentale
pacientul sa fie ferit de pericole.
Interventiile asistentei medicale:
repaus la pat cel puţin 6 săptămâni şi un regim igieno-dietetic complet (proteine, glucide, vitamine,
lichide).
abord venos, PEV.
oxigenoterapie
drenaj postural şi tapotaj toracic în vederea mobilizării secreţiilor traheobronşice;
drenajul postural sau aspiraţia prin bronhoscopie se instituie când expectoraţia este abundentă.
creşterea eficienţei eliminării secreţiilor:
- hidratare corespunzătoare,
- aerosoli ,
- administrarea a 2-3 litri de lichide/zi dacă nu există contraindicaţii legate de problemele de
sănătate ale pacientului
- administrarea de mucolitice (acetilcisteina, etc);
măsuri de reducerea a durerii: administrarea de analgetice ţinând cont de efectul depresor respirator pe
care acestea îl poate avea;
recoltari probe biologice;
administrarea medicatiei recomandate;
Monitorizarea functiilor vitale si vegetative;
Asistenta medicala:
• încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
• ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreşte;
• asigura alimentatia;
• suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale;
•administrarea antibioticelor prescrise la intervalul corect de timp
• efectueza investigatiile ce tin de competenta sa;
• pregateste pacientul pentru punctie sau preoperator;
• respecta masurile de prevenire a infectiilor nosocomiale .
Tratament
Tratamentul antiinfecţios, cu antibiotice, administrate după antibiogramă în asocieri sinergice de
antibiotice bactericide cu spectru larg şi întotdeauna, asanarea focarelor septice.
Se asociază expectorante, hemostatice.
Tratamentul chirurgical se recomandă când cavitatea persistă şi nu survine ameliorarea. Dacă
tratamentul este precoce şi intens, se obţine vindecarea.
PLEUREZIA PURULENTA
Definitie: pleurezia purulenta sau empiemul este o colectie purulenta pleurala provocata de germeni
piogeni.
23
Empiemul poate cuprinde tot spatiul pleural - pleurezie purulenta generalizata - sau ocupa o zona
limitata din acesta (empiemul pleural localizat).
Din punct de vedere etiologic se intalnesc:
Pleurezia purulenta tuberculoasa, in majoritatea cazurilor secundara tuberculozei pulmonare. Calea
de propagare este limfatica sau directa, prin deschiderea unui focar in pleura. Poate aparea si ca o complicatie
a pneumotoraxului terapeutic. Exista si o localizare primitiva a tuberculozei la pleura, cunoscuta sub numele
de abces rece pleural.
Pleurezia purulenta netuberculoasa(non-TBC), cu punct de plecare de la o infectie pulmonara
(pneumonie, bronhopneumonie, abces pulmonar), germenii cei mai frecventi fiind pneumococul, streptococul,
stafilococul. Simptomatologie: debutul bolii este variabil, fiind adesea mascat de boala primitiva. Boala este
sugerata de febra , supuratie, atingerea severa a starii generale, de junghiul toracic rebel la tratament sau de o
pneumonie care nu se vindeca.
Pleurezia purulenta localizata, din punct de vedere topografic, poate fi:
. pleurezie purulenta mediastinala colectia purulenta este situata intre plaman si pleura mediastinala;
.pleurezie purulenta diafragmatica, se situeaza intre baza plamanului si domul diafragmatic;
. pleurezie purulenta scizurala, colectia se afla in marea sau mica scizura pe dreapta sau in scizura
stanga, fiind delimitata de lobii pulmonari;
. pleurezie purulenta apicala, inchistarea are loc intre domul pleural si apexul pulmonar.
Circumstante de aparitie:
Etiologie
•Posttraumatice (traumatismele toracice deschise)
•Secundare unor procese bronhopulmonare(pneumonii ,abcese,bronsiectazii)
•Secundare unor supuratii de vecinatate(abcese subfrenice - Abcesul perirenal este o colectie de puroi, material necrotic si
detritusuri celulare, localizata in spatiul perirenal. - ,abcese hepatice, peritonite)
•Metastaze hepatice
Agentul patogen microbian rar afecteaza primar seroasa pleurala, prin insamantare pe cale
hematogena de la un focar septic situat la distanta (osteomielita, furuncul etc). Daca acceptam supozitia de
mai sus, toate pleureziile purulente sunt secundare, neexistand pleurezii purulente primitive.
Cea mai frecventa cauza de empiem o reprezinta pneumonia si abcesul pulmonar. Alte cauze pulmonare pot
fi: bronsiectaziile supurate, chistul hidatic supurat, cancerul bronhopulmonar supurat. Agentul patogen
bacterian poate trece in spatiul pleural pe cale limfatica, prin microperforatii sau prin ruptura franca a colectiei
pulmonare.
Contaminarea directa a seroasei pleurale se realizeaza in 30-40% din cazuri prin interventii
medicochirurgicale minore (punctie pleurala, punctie-biopsie pleurala, pleurotomie), sau in urma unei
interventii chirurgicale majore (rezectii bronhopulmonare, rezectii esofagiene, diverticulectomii esofagiene =
dilatatie sacciforma a peretelui esofagian si apare de cele mai multe ori in contextul unei tulburari de
motilitate etc). S-au mai citat empieme pleurale dupa: hernie diafragmatica strangulata, aspiratie de corp strain
in arborele traheo-bronsic, pneumotorax spontan cu fistula bronho-pleurala, micoza pulmonara.
Suprainfectia unei pleurezii purulente tuberculoase este frecventa, rezultand un proces supurativ pleural mixt.
Manifestari de dependenta:
- respiratie dificila, febra mare remitenta cu transpiratii si frisoane, tusea si durerea toracica
rebela(junghi toracic), atingerea severa a starii generale, paloare, anorexie si astenie.
- examenul obiectiv releva un pacient anxios, cu facies toxic, tahicardic si tahipneic, scadere
ponderala.
- se constata reducerea excursiilor toracice.
- in faza cronica se constata degete hipocratice, retractia peretelui toracic.
Diagnosticul stadial
Stadiul I (exudativ) se caracterizeaza prin:
- clinic: febra, stare generala alterata, semne si simptome locale discrete
24
- radiologic: voalare sau opacifiere discreta a sinusului costodiafragmatic
- toracocenteza: exudat pleural limpede, galbui sau opalescent
- determinari din lichidul pleural: leucocite sub 500/microl, pH peste 7,3. LDH sub 1000 UI/l,
glicopleurie normala, lichid steril.
Stadiul II (fibrinopurulent) se caracterizeaza prin:
- clinic: pe primul plan simptomele si semnele locale (durere toracica, dispnee, tuse, matitate la
percutie, diminuarea murmurului vezicular)
- radiologic si CT: opacitatea lichidiana caracteristica
- toracenteza: lichid purulent sau puroi franc, urat mirositor
- determinari din lichidul pleural: numarul de leucocite peste 500/l, densitatea lichidului pleural peste
1018, proteinele peste 2,5 g/dl, pH sub 7,2. LDH peste 1000 UI/l, identificarea germenilor pe frotiu
Stadiul III (de organizare)
- clinic: simptomele si semnele se amelioreaza
- radiologic si CT: opacitatea lichidiana inchistata, cu pereti grosi, anfractuosi, retractie perete toracic,
triangularizare arcuri costale, pahipleurita masiva, incarcerarea pulmonului
- toracenteza: lichid purulent sau puroi franc, urat mirositor
- determinari din lichidul pleural: numarul de leucocite peste 1.500/l, densitatea lichidului pleural peste
1018, proteinele peste 3,00 g/dl, pH sub 7,oo. LDH peste 1000 UI/l, glicopleurie sub 40 mg%, identificarea
germenilor pe frotiu
Investigatii paraclinice
-Radiografia toracica
-Tomografia computerizata
-Echografia
-Toracenteza permite stabilirea diagnosticului de certitudine si ghideaza
tratamentul.
Lichidul pleural recoltat este supus unor examinari laborioase:
- examenul macroscopic: aspectul (lichid galbui, filant, tulbure sau franc purulent), mirosul (putrid,
fetid, sau fara miros), consistrenta (lichidiana sau puroi gros);
- examinarea microscopica: frotiu Gram, Ziehl-Neelsen si insamantari pe medii de cultura;
- formula leucocitara (predominenta polimorfonuclearelor);
- examen citologic;
- glicopleuria (concentratii sub 60 mg% in pleureziile tuberculoase, dar si in cele parapneumonice)
- LDH (indicator important al gradului de inflamatie pleurala)
- pH-ul lichidului pleural (valori sub 7,20 apar in pleurezia parapneuminica si cea
tuberculoasa, iar sub 7,00 semneaza transformarea pleureziei in empiem).
Evolutia este mult mai buna astazi, datorita antibioterapiei, decat in trecut, cand frecvent apareau
casexie, deschiderea intr-o bronhie cu aparitia vomicii, mai rar deschiderea la peretele toracic sau complicatii
la distanta (abces cerebral, artrita supurata, meningite etc). Aceste complicatii pot aparea si astazi in absenta
unui tratament corect si energic.
Problemele pacientului:
- disconfort
- dispnee
- hipertermie
- eliminare inadecvata
- potential de alterare a nutritiei
- fatigabilitate
- intoleranţă la efort
25
- potential de complicatii
Obiective:
Interventii:
Asistentul medical:
- asigura repaus la pat, pozitie antalgica, care facilitează o ventilaţie maximă ,
- alimentatie usor digerabila, , bogată în vitamine
- administreaza oxigen
- administreaza tratamentul medicamentos
- efectueaza investigatii: recoltari
- pregateste pacientul pentru examinari radiologice
- invata pacientul sa efectueze gimnastica medicala
- observa semnele si simptomele unor complicatii
- educatia pacientului:tratament la domiciliu, exercitii respiratorii, necesitatea recoltarii sputei.
Asistentul medical are un rol important în instituirea măsurilor terapeutice, urmărind totodată eficienţa
acestora:
•va pregăti pacientul în vederea puncţiei pleurale asigurând totodată supravegherea stării
generale a pacientului şi a funcţionării drenajului pleural după efectuarea manevrei;
•va nota în foaia de observaţie la fiecare 8 ore cantitatea şi aspectul lichidului pleural drenat;
•intervenţiile asistentului medical vor fi organizate în raport cu suferinţa de bază ce a
determinat apariţia pleureziei.
Tratamentul medical consta in punctionarea cavitatii pleurale, evacuarea puroiului, spalarea cavitatii
cu solutie clorurosodica izotonica incalzita si introducerea in pleureziile netuberculoase de penicilina
(1000000 u.i.), oxacilina (0,5 g), meticilina (1 g), ampicilina (0,5 g) sau gentamicina (5 - 15 mg).
Se adauga antibiotice pe cale generala: penicilina, tetraciclina, eritromicina, in cele netuberculoase; in cazuri
speciale, corticoterapie sau fermenti proteolitici (streptokinaza etc.) intrapleural.
Tratamentul simptomatic, pentru calmarea durerii si a tusei.
Tratamentul tonic general si gimnastica respiratorie completeaza masurile terapeutice medicale.
Tratamentul chirurgical este indicat in cazurile rezistente la tratamentul medical: drenaj chirurgical,
costotomie sau pleurotomie, dupa caz.
Toracocenteza
Se face in anestezie locala, cu un ac suficient de gros. In faza acuta a bolii (stadiul I), cand lichidul este
clar si nu exista loculatii, putand fi aspirat in intregime, poate controla evolutia bolii.
Se impune examinarea radiologica a toracelui la 24 de ore de la toracenteza.
Refacerea lichidului este o indicatie pentru repetarea toracentezei.
Pleurotomia minima este frecvent primul pas chirurgical in tratamentul empiemului pleural. Consta
in introducerea unui tub de drenaj in cavitatea pleurala, prin spatiul intercostal. Tubul va fi racordat la un
borcan tip Beclere sau la o baterie de aspiratie pleurala.
26
In pleurezia marii cavitati, pleurotomia se efectueaza pe linia axilara medie in spatiul V-VI i.c, iar in
colectiile inchistate se executa dupa reperajul radiologic, echografic sau CT.
Cu indicatie si o tehnica corecte, se pot obtine vindecari in peste 90 % din cazuri.
Pleurotomia cu rezectie de coasta
Este indicata in stadiul III, de cronicizare (retractia si ingustarea spatiilor intercostale nu permit
pleurotomia minima). Se efectueaza rezectia subperiostala a unei coaste.
TETRALOGIA FALLOT
Tetralogia Fallot este cel mai frecvent intalnit defect cardiac congenital cianogen, si consta de fapt in
asocierea a patru anomalii anatomice : stenoza infundibulara (obstructia fluxului sangvin din ventriculul
drept), defect de sept ventricular, aorta dextropozitionata si hipertrofie de ventricul drept. Ocazional,
unii pacienti prezinta si defect septal atrial, atunci afectiunea fiind denumita pentada Fallot (consta in 5
defecte).
Datorita faptului ca tetralogia Fallot este o afectiune cu evolutie progresiva, multi copii au nevoie de
corectie chirurgicala. Momentul cel mai potrivit pentru realizarea acesteia depinde insa de foarte multi factori,
inclusiv de intensitatea simptomatologiei si de defectele asociate (de exemplu atrezie pulmonara, multiplu
defect de sept ventricular). Actualmente, specialistii sunt de parere ca cel mai bine ar fi ca interventia sa se
realizeze inainte ca pacientul sa implineasca varsta de 1 an. Cianoza este stabilizata prin administrarea
prostaglandinelor, utilizarea acestora reducand in timp chiar si necesitatea de a se interveni chirugical ulterior.
CULEGERE DE DATE
Circumstante de aparotie
Cauza bolii este incomplet cunoscuta, desi studii genetice sugereaza faptul ca are o etiologie
multifactoriala. Au fost identificati si o serie de factori prenatali asociati cu un risc mai crescut de aparitie a
afectiunii, printre care:
- Rubeola materna (sau alte infectii virale) in timpul sarcinii;
- Nutritie prenatala foarte saraca in principii alimentare sanatoase;
- Consumul de alcool in timpul gestatiei;
- Varsta mamei mai mare de 40 de ani;
- Diabetul zaharat al mamei.
Simptomatologie- MANIFESTARI DE DEPENDENTA
- modificari de culoare ale tegumentelor, buzelor, unghiilor (cianoza- devine mult mai evidenta cand
copilul se supara si plange foarte tare);
- dificultati de alimentare, lipsa poftei de mancare;
- lipsa cresterii in greutate;
- lipotimii (lesinuri);
- dezvoltare fizica defectuoasa;
- asezarea in pozitia ghemuit in timpul episoadelor cianotice (astfel se amelioreaza simptomele);
- aparitia degetelor hipocratice (daca afectiunea evolueaza);
- dispnee care se accentueaza cu varsta;
- hemoptizie (la copiii mai mari).
- intoleranta la efort.
Investigatii paraclinice
Investigatiile paraclinice pot consta in:
- investigatii hematologice: de obicei hemoglobina si hematocritul sunt crescute, in functie de gradul
cianozei. Plachetele sunt scazute (pacientul are tendinta la hemoragii), factorii coagularii sunt si ei diminuati.
Fibrinogenul este scazut si exista o tendinta generala la prelungirea timpilor coagularii;
- determinarea gazelor sangvine: saturarea cu oxigen a sangelui arterial variaza intre 65 - 70%
(scazuta)
27
Investigatiile imagistice includ:
- Radiografii: la inceput, exista posibilitatea ca hipertrofia ventriculului drept sa nu fie foarte evidenta,
deci aspectul clasic de cord in sabot sa nu existe. Apare insa reducerea desenului vascular pulmonar;
- Ecocardiografii: majoritatea defectelor cardiace sunt foarte bine diagnosticate prin efectuarea
ecocardiografiilor Doppler color. Prin astfel de investigatii sunt diagnosticate si eventualele anomalii
valvulare, coronariene. In foarte multe cazuri, ecocardiografia Doppler este singura investigatie necesara
stabilirii diagnosticului;
- Rezonanta magnetica nucleara: este foarte utila in vederea stabilirii corecte si exacte a traseului
aortei, a particularitatilor arterelor pulmonare si ramurilor corespunzatoare, a hipertrofiei ventriculare drepte;
-Electrocardiografie: inregistreaza unde hipervoltate in cazul aparitiei hipertrofiei cardiace, axul inimii
este deviat la dreapta. Procedura cu valoare diagnostica poate fi si cateterizarea cardiaca, ea permitand
vizualizarea angiografica a arterelor pulmonare si a ventriculilor. Ea permite de asemenea, masurarea
presiunilor in diferite camere cardiace, dar si incarcarea cu oxigen a sangelui in interiorul inimii, identificand
posibilele sunturi.
Problemele pacientului
- deficit de ventilaţie
- dispnee
- alterarea perfuziei tisulare
- fatigabilitate
- alimentatie inadecvata prin deficit
- postura inadecvata
- alterarea tegumentelor si fanerelor
- comunicare ineficienta
- clearance ineficient al cailor respiratorii
- deficite de autoîngrijire
- vulverabilitate fata de pericole
- deficit de diversificare a activităţilor recreative.
Obiective
- sa se asigurare respiraţie optima
- sa se asigurare circulatie optima
- sa se asigurare securitatea şi confortul fizic
- pacientul sa fie alimentat si hidratat corespunzator necesitatilor sale
- pacientul sa sa beneficieze de somn si odihna corespunzator
- pacientu sa comunice eficient
- pacientul sa fie ferit de pericole
Interventii:
Prioritati in ingrijire:
- supravegherea, monitorizarea functiilor vilate si vegetative;
- supravegherea starii de constienta;
- profilaxia infectiilor;
- prevenirea complicatiilor.
Interventii autonome:
- comunicare eficienta;
- igiena;
- hidratare, alimentatie echilibrata;
- profilaxia infectiilor;
28
- educatia pacientului;
- supravegherea tratamentului;
- asigurarea conditiilor de confort si siguranta; repaus la pat; pozitie care sa favorizeze respiratia.
Interventii delegate:
- oxigenoterapie
- efecturea investigatiilor cu efort minim din partea pacientului
- administrarea medicatiei prescrise;
- îngrijiri corect aplicate pre şi postoperatorii.
Tratamentul tetralogiei Fallot este in principal chirurgical. El poate asigura repararea definitiva a
defectului, si trebuie facut cat mai rapid in cazul pacientilor cu hipoxemie progresiva si recurenta episoadelor
cianotice. Bebelusii asimptomatici nu au nevoie de un tratament medical special. Se prefera ca tratamentul
chirurgical sa fie realizat in primul an, daca acesta este necesar. Uneori medicii pot hotara daca micutul are
nevoie de mai multe interventii chirurgicale, in aceasta situatie prima interventie fiind menita sa amelioreze
circulatia sangelui catre plamani.
STENOZA MITRALA
Definitie: valvulopatie care se caracterizeaza prin ingustarea orificiului mitral (care are o suprafata in
mod normal de 4 - 6 cm2) cu scaderea umplerii diastolice a ventricolului stang.
In stenoza mitrala foitele valvei mitrale devin fibroase, ingrosate si rigide, astfel ca orificiul mitral se
ingusteaza. Acest lucru reprezinta un obstacol pentru trecerea sangelui din atriul stang spre ventriculul stang,
ceea ce duce la cresterea presiunii in atriul stang, ulterior creste presiunea in circulatia pulmonara si apoi in
ventriculul drept.
Stenoza mitrala este cea mai frecventa afectiune valvulara. Stenoza mitrala apare mai frecvent la femei
decat la barbati. Aceasta boala valvulara tinde sa devina rara in tarile dezvoltate, dar ramane foarte frecventa
in tarile in curs de dezvoltare.
CULEGERE DE DATE
Circumstante de aparitie
Cauzele aparitiei stenozei mitrale:
• Reumatismul articular acut
• Malformatiile cardiace congenitale
• Medicamente- Ergotamina, Pergolidul;
• Tromboza sau mixomul atrial
• Stenoza mitrala senila;
• Endocardita bacteriana (infectia bacteriana a valvelor cardiace)
• Miocardita (inflamatia sau infectia muschiului inimii)
• Radioterapia (utilizarea radiatiilor ionizante in tratamentul anumitor boli, indeosebi al cancerelor)
la nivelul toracelui
• Asocierea cu unele afectiuni: lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoida, sindromul carcinoid,
etc.
29
• Hemoptizie - eliminarea de sange prin tuse ;apare datorita hipertensiunii pulmonare (cresterea
tensiunii din arterele pulmonare) si este considerata o echivalenta de edem pulmonar acut (invadare a
alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat peretele capilarelor); poate sa apara si datorita
tromboembolismului pulmonar (blocarea circulatiei arteriale pulmonare printr-un cheag de sange).
• Tusea - apare frecvent in stenoza mitrala, poate fi episodica in accentuarea acuta a stazei venoase
pulmonare sau poate fi persistenta datorita stazei venoase pulmonare cronice
• Palpitatii - apar atat in repaus cat si la efort si sunt date de tulburarile de ritm asociate stenozei
pulmonare
• Raguseala (disfonie) - apare prin compresia nervului recurent stang de catre atriul stang dilatat
• Disfagie – este dificultatea de a inghiti care se manifesta ca o senzatie de incetinire sau oprire a
bolului alimentar pe traiectul esofagian; apare prin compresiunea esofagului de catre atriul stang dilatat
• Oboseala accentuata- apare treptat, la eforturi mari, apoi la eforturi tot mai mici, devenind in cele
din urma permanenta si in repaus; fatigabilitatea apare datorita oxigenarii insuficiente a tesuturilor, precum si
a aportului inadecvat de nutrienti la acest nivel
• Tulburari menstruale de tipul oligomenoreei (reprezinta o diminuare a volumului si duratei fluxului
menstrual) sau amenoreei (absenta menstruatiei).
• Facies mitral - aspectul vinetiu al pometilor, buzelor si varful nasului.
Investigatii:
- cateterism cardiac;
- radiografie cord- pulmon;
- electrocardiograma;
- examenul ecocardiografic.
Complicatiile stenozei mitrale:
• Edemul pulmonar acut este o urgenta medicala determinata de trecerea lichidelor din vase in
interstitiul pulmonar si apoi in alveolele pulmonare.
• Hipertensiunea pulmonara apare atunci cand tensiunea din arterele pulmonare (vasele care
transporta sangele de la inima la plamani) devine mai mare decat normal. Acest lucru creste efortul partii
drepte a inimii.
• Insuficienta cardiaca dreapta presupune incapacitatea inimii drepte de a asigura necesarul acoperirii
nevoilor metabolice. Simptomele sunt hepatalgii (dureri la ficat), balonari, greturi, anorexie (lipsa poftei de
mincare).
• Fibrilatia atriala apare atunci cand activitatea electrica cardiaca devine neregulata si provoaca
contractii rapide si necoordonate ale atriilor.
• Migrarea cheagurilor de sange de la nivelul inimii spre creier ( cu aparitia accidentului vascular
cerebral) , plamani, intestine, rinichi, sau in alte zone.
• Endocardita bacteriana este o infectie a valvelor inimii sau a stratului sau intern (endocardul).Apare
cel mai frecvent la pacientii care au deja o afectiune valvulara preexistenta.
Probleme de dependenta:
- alterarea perfuziei tisulare
- dispnee de efort
- alterarea abilitatii de a continua activitatile incepute
- alterarea mobilitatii;
- perfuzie tisulara ineficienta
- disconfort
- fatifabilitate
- risc de complicatii.
Obiective:
30
- sa fie redusa dispneea
- sa fie combatuta hemoptizia
- sa se previna complicatiile
- sa se asigurare securitatea şi confortul fizic
- pacientul sa sa beneficieze de somn si odihna corespunzator
- pacientul sa fie ferit de pericole
Interventii:
Prioritati in ingrijire:
- supravegherea, monitorizarea functiilor vilate si vegetative;
- supravegherea starii de constienta;
- profilaxia infectiilor;
- prevenirea complicatiilor
Interventii autonome:
- conditii de confort si siguranta;
- repaus la pat;
- comunicare eficienta;
- hidratare;
- alimentatie;
- observarea, masurarea , motarea functiilor vitale si vegetatine, comportamentului,
constientei;
- profilaxia infectiilor;
- educatia pacientului;
- supravegherea tratamentului;
- repaus la pat;
- asigurarea conditiilor de confort si siguranta.
Interventii delegate:
- oxigenoterapie
- efecturea investigatiilor cu efort minim din partea pacientului
- administrarea medicatiei prescrise;
- îngrijiri corect aplicate pre şi postoperatorii.
Intervenţii:
repaus la pat în perioadele febrile şi dureroase
poziţionare care să favorizeze întoarcerea venoasă
aplicarea compreselor reci -prisnitz
după 10 zile de repaus se poate începe mobilizarea progresivă, dacă semnele locale s-au diminuat iar
pulsul şi temperatura sunt normale
se vor observa semnele şi simptomele complicaţiilor (semne de embolie pulmonară sau renale, ca
hematuria)
aplicarea de măsuri de combatere a imobilizării prelungite la pat
îngrijiri corect aplicate pre şi postoperatorii
educarea pacientului în purtarea de ciorapi elastici, masajul membrelor, mers zilnic pe jos, evitarea
ortostatismului şi alternarea perioadelor de activitate cu cele de repaus
De obicei, montat în urgenţă, un pacemaker temporar constă într-un generator extern de impulsuri şi
un sistem de electrozi. Pacemakerul temporar poate fi: transcutanat, transvenos, transtoracic şi epicordial.
În urgenţe, cea mai bună alegere este cel transcutanat. Acesta are un generator de impulsuri pe baterie,
pe care le va trimite cu ajutorul a doi electrozi, plasaţi unul pe spatele pacientului şi unul pe pieptul
pacientului.
Materiale necesare:
- pacemaker extern
- monitor cardiac
Implementare:
-se explică procedura pacientului sau familiei acestuia, depinde de starea pacientului
-se va scurta cu o foarfecă părul din zona unde se vor aplica electrozii. Nu se va rade, deoarece pielea
se poate zgâria sau irita şi curentul produs de generator va amplifica disconfortul, în această situaţie
-medicul va aplica pacemakerul şi îl va seta la o rată considerată cea mai bună pentru pacient. Bătăile
inimii trebuie să fie aproximativ la fel ca număr cu ale pacemakerului.
Consideraţii speciale:
*se va evita producerea microşocurilor, prin atenţionarea pacientului să nu folosească echipament
electric neîmpământat (telefon mobil, aparat de ras electric, etc.)
*nu se vor plasa electrozii pe protuberanţe oasoase, deoarece osul este un slab conductor de
electricitate
*după montarea pacemakerului se vor evalua semnele vitale ale pacientului şi se va efectua EKG
zilnic
*se va nota data montării pacemakerului, motivul, tipul de pacemaker, cât şi răspunsul pacientului
33
Complicaţii:
*complicaţiile asociate terapiei prin montare de pacemaker transcutanat sunt microşocurile, defectarea
echipamentului, aritmii fatale, lezări dermice, dureri musculare.
Pacemakerul este, de fapt, un emiţător de impulsuri electrice ritmice, de o energie foarte redusă, care
are ca scop, iniţierea sau menţinerea ritmului cardiac.
Indicaţiile montării unui pacemaker permanent sunt pacienţii cu infarct miocardic, bradiaritmii
persistente, cu bloc total, etc.
Pacemakerul se plasează, de către chirurg, într-un buzunar subcutanat cu electrozi de obicei unipolari.
Este format din generator de impulsuri (cu sursă de energie şi sistem de reglare a modului de stimulare) şi din
sistemul de fire şi electrozi (de la generator spre miocard (pacing) şi de la miocard spre generator (sensing).
Electrozii se fixează în atriul drept, ventriculul drept sau în amândouă şi în atriul stâng-sinusul
coronar.
Codul unui pacemaker este format de obicei din trei litere, dar poate avea uneori si 5. Astfel, prima
literă reprezintă camera cardiacă cu pacing, a doua literă camera cardiacă cu sensing, a treia literă reprezintă
răspunsul generatorului, a patra literă programabilitatea pacemakerului, a cincea literă reprezintă răspunsul
pacemakerului la tahicardie.
Materiale necesare:
- monitor
- comprese sterile
- analgezie
- sedative
- paduri alcoolizate
- trusă de urgenţă
- mănuşi sterile
- mască
Implementare:
-se explică procedura pacientului
-se obţine un consimţământ scris de la pacient sau de la familia acestuia
Preoperator:
-se montează o linie venoasă periferică
-se rade pacientul în regiunea indicată de chirurg (de la claviculă până la mamelon, axilar)
-se efectuează un EKG
-se adminstrează sedative, dacă se indică.
Intraoperator:
-asistentul va intra în sală pentru monitorizarea aritmiei, va purta echipamentul adecvat
-se conectează pacientul la monitor
-se supraveghează cu atenţie şi se raportează orice schimbare a stării acestuia şi a semnelor vitale
Postoperator:
-se monitorizează pacientul
-se menţine linia venoasă încă 24-48 ore pentru a avea o linie de acces în caz de apariţie a aritmiei
-se administrează antibioterapia (medicul poate prescrie până la 7 zile de antibioterapie la această
manevră, pentru a preveni infecţia)
-se verifică pansamentul pentru a observa eventualele sângerări sau alte modificări anormale
34
-se verifică semnele vitale la fiecare 15 minute în prima oră de după manevră şi din oră în oră timp de
4 ore, la fiecare 4 ore în următoarele 48 ore şi, apoi, o dată la 12 ore
-se va supraveghea pacientul pentru a observa din timp eventualele semne de perforare a ventriculului
ce duce la tamponada cardiacă (sughiţ persistent, puls paradoxal, hipotensiune, cianoză, distensia venelor
jugulare, scăderea diurezei, etc). Medicul va trebui anunţat imediat dacă apare unul din aceste semne.
Consideraţii speciale:
*se va oferi pacientului un card al pacemakerului care să conţină tipul acestuia, fabricantul, numărul
de serie, rata setată, data implantării, numele medicului
*când se externează pacientul, acesta va trebui învăţat să-şi îngrijească zilnic pacemakerul şi să şi-l
verifice
*astfel, se va spăla cu grijă cu apă şi săpun la duş, se va lăsa liber locul inciziei pentru puţin timp, se
va inspecta zona din jurul inciziei pentru a raporta diversele nereguli (disconfort, roşeaţă, etc.), îşi va lua
pulsul pentru un minut şi va verifica dacă arată la fel ca rata setată a pacemakerului (pacientul va trebui să
anunţe medicul dacă valorile nu corespund), îşi va lua medicaţia prescrisă, va purta tot timpul cardul
pacemakerului, va conduce în momentul când va avea voie de la medic, îşi va anunţa medicul dacă vrea să
înceapă activităţi mai solicitante (înot, tenis, etc.), va fi învăţat că activitatea pacemakerului interferează cu
alte metode diagnostie sau aparaturi (RMN, telefonul mobil, care trebuie folosit mai puţin, şi de obicei, de
partea opusă implantării pacemakerului, etc.)
*dacă pacientul va simţi ameţeală când va fi lângă un echipament electric, va fi învăţat să se
îndepărteze, pentru ca pacemakerul să îşi revină la activitatea normală
*pacientul trebuie să menţină legătura cu medicul pentru a-i raporta orice semn de apariţie a
palpitaţiilor, scăderea pulsului cu 5-10 bătăi mai puţin decât rata pacemakerului, confuzie, ameţeală, oboseală,
respiraţii scurte.
35