13.

Planul de îngrijire al pacientului cu pleurezie

Pleurezia, denumită popular “apă la plămâni” este o afecțiune caracterizată de inflamația pleurei, o membrană
care acoperă plămânii și căptușește cavitatea toracică. Această inflamație determină acumularea de lichid și
produce o frecare în timpul respirației (semnul fizic principal care se aude cu stetoscopul denumit “frecătură
pleurală”).
Exista 2 membrane care separa plămânii de peretele toracic:

 pleura viscerală – acoperă plămânii.

 pleura parietală – este fixată pe peretele interior al pieptului.

Spațiul pleural aflat între aceste doua membrane. Spațiul pleural este umplut cu o cantitate mică de lichid, care
permite plămânilor sa se extindă și să se contracte în timpul mișcărilor respiratorii.

Pleurezia apare atunci când pleura este inflamată, adică aceste două membrane se freacă una de alta.

Etiologie
 anumite afecțiuni respiratorii precum pneumonia și tuberculoza sunt cauze frecvente de pleurezie;
 pleurezia poate să apară și ca afecțiune de sine stătătoare, fără nici o cauză declanșatoare;

 afecțiuni pulmonare frecvente: bronșita;

 embolism pulmonar; cancer pulmonar;
 lupus eritematos;
 artrita reumatoida (pacienții adoptă poziții cu scopul de a-si diminua durerea, iar plămânii pot fi afectați);
 infecții parazitare, fungice;

 insuficiență cardiacă;

 fracturi de coaste;

Semne și simptome în pleurezie

 debut insidios sau brusc;

 febră și frisoane;

 durere toracică ascuțită, de obicei apărută în inspir;

 durere toracică accentuată de tuse sau respirație;

 junghi toracic cu iradiere în abdomen sau umăr

 bolnavul se poziționează pe partea afectată pentru a diminua durerea;

 durerea se calmează la imobilitatea toracelui

 tuse uscată și dureroasă;

 dispnee;

 transpirații;
 inapetență.

Evoluție
Evoluția depinde de afecțiunea cauzală. Pleurezia în general se vindecă în 2-3 săptămâni sau evoluează de la
pleurezie uscată (pleurită) la pleurezie sero-fibrinioasă. Pleura este edemațiată și eritematoasă. Dacă procesul
evoluează, apare exsudatul, un lichid clar sau gălbui. Pleurezia sero-fibrinoasă este inflamația pleurei cu prezența
unui exsudat. Cauza este de obicei tuberculoza. Forma tuberculoasă se vindecă în 4-10 săptămâni.
Forme clinice
 Pleurezie uscată (pleurita)

 pleurezie sero-fibrinioasă tuberculoasă

 Pleurezie care însoțește pneumonia (pleurezii virale sau bacteriene)

 Pleurezie reumatismală

 Pleurezie neoplazică.

Factori favorizanți
 frig, umiditate;

 boli care scad imunitatea organismului.

Diagnostic
 examen radiologic;
 semne clinice.

Tratament
 repaus la pat;

 tratamentul bolii de fond (pneumonie, tuberculoză) cu antibiotice, tuberculostatice, după caz;

 tratament simptomatic: combaterea tusei, febrei, dispneei, durerii prin analgezice, antipiretice, corticosteroizi;

 infiltrații cu novocaină/xilină (în cazul durerilor intense);

 camera trebuie să fie încălzită potrivit și bine aerisită;

 regim alimentar bogat în vitamine, la început hidro-zaharat apoi progresiv îmbunătățit;

 se va asigura igiena bucală și a pielii;

 toracocenteză în revărsatele abundente ;

 tratament tonic general prin vitaminoterapie;

 gimnastică respiratorie;

 tratament chirurgical, după caz.

Îngrijirea pacientului cu pleurezie

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu pleurezie
 asistentul medical asigură repausul la pat;

 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;

 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul

complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;

 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru prevenirea

potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);

 asigurarea alimentației – regim alimentar bogat în vitamine, la început hidro-zaharat apoi progresiv
îmbunătățit

 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum tratează, previne;

 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;

 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;

 se va asigura igiena bucală și a pielii;

 asigurarea unui microclimat corespunzător, camera trebuie să fie încălzită potrivit și bine aerisită;

 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;

 asigurarea unei hidratări corespunzătoare;

 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;

 pregătirea pre și postoperatorie, dacă este cazul;

 furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu

2.Participarea la puncția pleurală

Toracocenteza sau puncţia pleurală reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală şi mediul exterior
prin intermediul unui ac.
Toracocenteza este o procedură invazivă, prin care se îndepărtează lichidul sau aerul din cavitatea pleurală
(membrana seroasă care acoperă plămânii) în scop diagnostic sau terapeutic.
Se execută de către medic!
Scop
 Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.

o Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.

 o Stabilirea diagnosticului.

 Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.

o Administrarea de medicamente (introducere topică de substanțe medicamentoase).

Indicaţii
 Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare

 Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală (hidrotorax)

 Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului

 Evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hematom masiv posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă abundentă
nerezolvată medical, pleurezie purulentă

Contraindicaţii
 Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.
 Tratament cu anticoagulante

 Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale

 Suspiciune de anevrism de aortă

Locul de elecție puncţiei
 Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii superioară a coastei.

 Se evită regiunea cardiacă, vârful axilei şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de pătrundere în peritoneu

Materiale necesare
 Aleze, câmp chirurgical

 Mănuşi de unică folosință sterile

 Antiseptice: Alcool, betadină

 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei

 Soluţii anestezice – Xilină 1-2%

 Trocar, ace şi seringi sterile

 Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice

 Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete

 Eprubete sterile pentru examene bacteriologice și vase colectoare pentru lichid

 Cilindru gradat

 Comprese sterile, leucoplast

Pregătirea bolnavului
 Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează;

 Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea excitabilitatea generală a nervului

pneumogastric la recomandarea medicului;

 Ne se administrează medicatie sedativă – benzodiazepine sau opiacee – datorită riscului de detresă

respiratorie, în special la vârstnici;

 Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie ridicată peste cap până la urechea
opusă sau se aşază pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului;

 Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului, cu spatele la
operator şi brațul de partea bolnavă ridicat deasupra capului;

 Indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în momentul puncţionării
determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia manevrei.

Rolul asistentului medical în efectuarea puncţiei pleurale



o Pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului, supraveghindu-l;

o Protejează lenjeria de pat şi de corp;

o Asigură poziţia bolnavului;

o Dezinfectează locul puncţiei;

o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul;

o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii;

o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate;

o Măsoară cantitatea de lichid evacuată;

o Examinează macroscopic lichidul;

o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2 picături
de acid acetic glacial);

o Aplică un pansament la locul puncţiei;

o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente în foaia
de observație sau în dosarul de îngrijire;

o Etichetează eprubetele cu lichidul recoltat și transporta la laborator;

o Îndepărtează materialele folosite respectând precauțiunile standard .

Îngrijiri după tehnică
 Se asigură repaus la pat;

 Se supraveghează funcţiile vitale;

 Se va urmări apariţia tusei, durerilor toracice, dispneei, transpirației, cianozei, tahicardiei, setei, secrețiilor
bronșice sau hipotensiunii arteriale și se va anunța medicul dacă acestea survin.
 După puncție e recomandată radiografia toracică.
Accidente și incidente
 Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare;

 Lipotimie, colaps;

 Accese de tuse – prin iritaţie pleurală;

 Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului; cu dispnee, cianoza, tuse, expectorație rozată
spumoasă, raluri subcrepitante „în valuri”, semne de insuficiență cardiacă;
 Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia;
 Sincopa vagală manifestată prin bradicardie – hipotensiune reflexe urmate de pierderea cunoștintei;
 Hemototax secundar lezării vaselor intercostale;

 Hemoragii interne cu soc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei, cu hemoperitoneu sau hemoragii
intraparenchimatoase

 Infectare (transformare in pleurezie purulenta), din cauza nerespectării regulilor de asepsie.

Observaţii
 Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos), hemoragic sau serosanguinolent.