CHIRURGIE TORACICA

ANUL II AMG

AS . MED.PR. MORARU ROZALIA

CURSUL I, II SI III

COMPETENTE SPECIFICE

Chirurgia toracică este o ramură de specialitate a chirurgiei care s-a dezvoltat

foarte mult pe plan mondial, dar şi în România. Chirurgia toracică rezolvă prin
operaţie toate afecţiunile chirurgicale ale cutiei toracice şi ale organelor din
aceasta, cu excepţia inimii şi vaselor (artere şi vene) de care se ocupă chirurgia
cardio-vasculară şi a esofagului de care se ocupă chirurgia esofagului.
Afecţiuni care se tratează la clinica de chirugie toracică: tumorile şi abcese
bronşice şi pulmonare, cancerul bronho - pulmonar; chistul hidatic pulmonar;
tumori, chisturi mediastinale;
tumori şi abcese pleurale, pleurezii purulente, pleurezii închistate, hemotoraxul,
pneumotorax;
bronşiectazia supurată;
TBC pulmonar; hernia diafragmatică; traumatismele toracice.

CULEGEREA DATELOR

Prima etapă a procesului de îngrijire al unui bolnav internat la clinica de chirurgie

toracică o reprezintă culegerea datelor. Datele se culeg de la bolnav direct când
starea generală îi permite, de la familie, prieteni, membrii echipei de sănătate, în
cazurile urgente de la echipa medicală de pe salvare. De un real folos sunt
documentele medicale ale pacientului, foaia de observaţie. Este necesar să se
cunoască dacă pacientul a avut afecţiuni pulmonare în antecedente, dacă este
dispensarizat pentru TBC pulmonar, dacă este fumător şi câte ţigări fumează zilnic.

Asistenta medicală trebuie să cunoască care sunt problemele (simptome) urgente

ce pot pune în pericol viaţa pacientului şi să aplice conform pregătirii dobândite în
şcoală şi stagiile practice intervenţii de urgenţă.

IDENTIFICAREA SIMPTOMELE ŞI SEMNELE ÎN URGENŢELE

MEDICO-CHIRURGICALE TORACICE

Hemoptizia este hemoragia de la nivelul căilor respiratorii şi plămânului. Este un

simptom foarte grav care se întâlneşte în toate afecţiunile traheo-bronhopulmonare
acute sau cronice, dar şi în unele cardiopatii valvulare, boli de sânge.
Hemoptizia este un simptom grav care dă complicaţii severe cum ar fi: şoc
hemoragie când se pierde o cantitate mai mare de sânge;
blocarea ventilaţiei ce duce la insuficienţă respiratorie; inundaţie traheo-bronşică
cu sânge.
Caracteristicile hemoptiziei sunt sânge roşu aprins la culoare (sânge oxigenat),
aerat, evacuate pe gură şi nas.
Tratamentul este medical şi chirurgical. Se instituie un tratament de oprire a
hemoragiei, se tratează cauza medicamentos, iar în cazuri care nu răspund la
tratament se intervine chirurgicalul)

Intervenţiile asistentei:
va aşeza bolnavul în poziţie şezândă sau semişezând în repaus absolut sfătuieşte
bolnavul să nu vobească
administrează lichide reci sau dă bolnavului să sugă cuburi de gheaţă administrează
medicaţia recomandată parenteral prin perfuzieoracică violentă şi apărută brusc ca
un pumnal se întâlneşte în pneumotorax spontan, embolie pulmonară, pleurezie,
pneumonie.
Durerea toracică este un simptom frecvent care apare în toate afecţiunile toracice,
pulmonare, cardiace. Nu este un semn caracteristic, dar poate fi un principal
indiciu în stabilirea diagnosticului.
Caracterele durerii: - apare insidios în TBC pulmonar şi cancer
-apare brusc sub formă de junghi violent în pneumotorax, embolie
intensitate poate fi mare sau medie
poate fi continuă sau intermitentă
sub formă de arsură, gheară sau cuţit înfipt.
Durerea toracică este supărătoare pentru bolnavii cronici, dar în unele cazuri
devine insuportabilă, se acutizează şi necesită tratament de urgenţă.
Tratamentul este medical, cu analgezice generale.
Analgezice folosite: Algocalmin, Novalgin, Fortral, Urgendol, Mialgin fiole,
administrate parenteral de asistentă la indicaţie sau prin infiltraţie de către medic.
Tratamentul chirurgical al durerii constă în rezecţie de nervi intercostali.(l)

Expectoraţia mucoasă, spumată aerată, rozată se întâlneşte în edem pulmonar acut,

purulentă în abces pulmonar, supuraţie pulmonară.
Intervenţii:
se tratează cauza şi se favorizează eliminarea medicamentos în supuraţii.
Vomica este un semn clinic foarte grav care apare ca o complicaţie frecventă în
chistul hidatic pulmonar, abcesul pulmonar. Vomica se caracterizează prin
eliminarea unei cantităţi mari de spută > 1 1, cu aspect:
lichid limpede cu gust sălciu în chist hidatic;
purulent sau sânge cu puroi în abces pulmonar. Poate fi unică sau se repetă.
Intervenţiile asistentei:
aşează bolnavul în poziţie şezândă sau semişezândă;
asistă şi drenează tuşea aşezând bolnavul în poziţie de dernaj postural la indicaţie;
administrează oxigen dacă este posibil; administrează medicaţia indicată.(l)
Edemul glotic reprezintă inflamaţia glotei, se manifestă prin senzaţie de sufocare
cu lipsă de aer ; apare mai ales la bolnavii alergici, cu astm, accidente; se intervine
de urgenţă deoarece se poate produce stop respirator. Necesită tratament de urgentă
prin administrare de HHC în perfuzie, antihistaminice, tonice cardiace. în cazul
când bolnavul nu răspunde la tratament medicamentos se intervine chirurgical
efectuâdu-se traheostomie.
Dispneea se întâlneşte în toate bolile pulmonare, în caz de corpi străini
endobronşici şi traumatisme toraco-pulmonare.
Intervenţii:
dezobstruarea căilor respiratorii;
administrare de oxigen pe mască sau cateter nazal.

7. Alte semne:
generale febră, tahicardie, hipoTA, palpitaţii;
fizice: paloare în hemoptizie, TBC, cancer; cianoză în insuficienţă respiratorie,
pneumotorax; transpiraţie, agitaţie sau somnolenţă.
CURSUL IV SI V

METODE DE INVESTIGAŢII

Examene de laborator din sânge, urină, examene bacteriologice, citologice,

micologice din spută (tehnica recoltării descrisă la modulul pneumologie).
Metode imagistice
radiologice: - radiografia pulmonară şi toracică din faţă sau profil, radioscopia
toracică şi pulmonara, tomografia, CT(computer tomografia), bronhografia cu
substanţă de contrast, esofagoscopia/esofagografia, aortografia, flebografiile
toracice (radiografia venelor toracice), limfografia.
scintigrafice: - scintigrama pulmonară care se efectuează cu substanţe
radiofarmaceutice (izotopi) marcate şi injectate IV.
RMN

Investigaţii endoscopice:
fibroscopia/bronhoscopia
mediastinoscopia/ toracoscopia
esofagoscopia
Investigaţii prin biopsie:
biopsia pleurală
biopsia traheo-bronsică se recoltează în timpul bronhoscopiei
biopsiile pulmonare prin toracotomie
biopsiile ganglionare se recoltează din ganglionii măriţi de volum.
Probe funcţionale respiratorii'.
spirograma cu testele cele mai utilizate: capacitatea vitală (CV), volum expirator
maxim pe secundă (VEMS), debit ventilator maxim pe minut.
teste farmacodinamice
teste de efort.

Alte examene:
electrocardiograma (EKG) este obligatorie; electroencefalograma(EEG);
presiunea venoasă;
analize de laborator în vederea operaţiei : TS, TC, timp Quick, fibrinogen,
glicemie, VSH, hemoleucograma, probe hepatice.
Probe biologice:
reacţia Cassoni pentru depistarea chistului hidatic;
IDR la tuberculină pentru depistarea tuberculozei.
Termeni medicali:
pneumotorax= prezenţa aerului în cavitatea pleurală hemotorax = prezenţa sângelui
în cavitatea pleurală empiem = prezenţa puroiului în cavitatea pleurală
Traheostomie = deschidere chirurgicală a traheei pentru introducerea unei sonde de
traheostomie folosită la menţinerea funcţionalităţii căilor respiratorii fie permanent
fie până la restabilirea funcţiei
Traheotomie = incizie chirurgicală la nivelul traheei Toracotomie = incizie
chirurgicală la nivelul toracelui Toracoscopie = examinarea cavităţii pleurale cu
endoscopul Pleurotomie = incizie la nivelul pleurei
Pneumonectomie = rezecţie totală sau parţială a plămânului Segmentectomie =
rezecţia unui segment din plămâni
Lobectomie = rezecţia unui lob
Toracoplastie= rezecţia a două sau mai multe coaste cu scopul de a grăbi
vindecarea proceselorTBC
Toracoscopia
Definiţie: Toracoscopia este examenul endoscopic al organelor din cuşca toracică.
Prin toracoscopie se vizualizează spaţiul pleural, cavitatea toracică, diafragmul,
mediastinul, pericardul, coastele, pleura viscerală, plămânul, coloana vertebrală.
Toracoscopia se efectuează cu un endoscop rigid numit toracoscop prevăzut cu
sistem optic şi sursă de lumină.
Scopul:
explorator - de punere a diagnosticului;
terapeutic - de efectuare a unor mici intervanţii chirurgicale şi administrare de
medicamente local.
Indicaţii diagnostice'.
pleurezii cronice;
mase pleurale(tumori) fară revărsat lichidian pneumotorax spontan;
tumori mediastinale; altele.
Indicaţii terapeutice:
evacuarea depozitelor de fibrină, a membranelor piogene, înlăturarea aderenţelor;
evacuarea cheagurilor intrapleurale şi oprirea sângerării; extragerea corpilor străini
intrapleurali; simpatectomie sau vagotomie toracică;
fenestraţie pericardică (operaţie prin care se creează un orificiu);
ablaţia şi coagularea leziunilor parenchimatoase pulmonare mici numite blebs- uri.
pleurodeză chimică reprezintă introducere de talc steril sau tetraciclină în spaţiul
pleural altele.
Pregătirea bolnavului (protocol):
recoltarea hemoleucogramei, trombocite, TS, TC, timp Quick; grup sanguin şi Rh;
EKG, Rdf. Toracică;
măsurarea funcţiilor vitale: puls, TA, a greutăţii corporale;
La sfârşitul toracoscopiei se recomandă totdeauna drenaj pleural, de aceea se vor
pregăti borcanele de aspiraţie şi sistemul de aspiraţie.
cu o seară înainte se administrează un sedativ diazepam şi 1 tb de codeină.
în ziua examinării bolnavul nu va mânca. îngrijiri după:
pacientul va fi monitorizat puls, TA;
se asigură buna funcţionare a drenului aspirativ; se administrează antalgice pentru
combaterea durerii; se verifică pansamentul din jurul tubului de dren.
Intervenţiile asistentei medicale
Delegate:
dezobstruarea căilor respiratorii;
pregătirea materialelor şi bolnavilor pentru investigaţii specifice( drenaj pleural,
toracoscopie);
pregătirea preoperatorie ;
îngrijiri postoperatorii; recoltarea analizelor de laborator; administrarea medicaţiei,
oxigenoterapia;
prevenirea complicaţiilor prin mobilizare, tapotaj, masaj; monitorizarea funcţiilor
vitale,
supravegherea drenurilor şi pansamentului.
Proprii sau autonome:
îngrijiri igienice, asigurarea confortului şi poziţiei bolnavului, masaj, ajutarea
bolnavului;
alimentarea şi hidratarea bolnavului administrare de oxigen în caz de dispnee
educaţia sanitară a bolnavilor.

INTERVENŢII ÎN URGENŢĂ

Dezobstruarea căilor respiratorii superioare nazo - faringiene şi aspiraţia secreţiilor

Intubaţia oro- faringiană sau nazo - faringiană
Intubaţia oro - traheală (IOT) reprezintă introducerea unei sonde în căile
respiratorii pentru a permite pătrunderea aerului şi a oxigenului; de asemenea se
pot introduce medicamente în caz de stop respirator sau anestezie generală
Traheostomia de urgenţă, oxigenoterapia
Ventilaţie mecanică
Drenajul pleural al colecţiilor lichidiene şi gazoase
Intervenţii chirurgicale
Dezobstruarea căilor respiratorii
Dezobstruarea căilor aeriene superioare supraglotice se poate efectua rapid cu
mijloace simple care pot fi efectuate de orice asistent medical cum ar fi :
susţinerea limbii, întoarcerea capului într-o parte, aşezarea pacientului în decubit
lateral (poziţie de siguranţă);
curăţarea cavităţii orale de secreţii, corpi străini, cu degetul protejat de mănuşă, cu
ajutorul unei comprese de tifon sterile;
secreţiile pot fi aspirate cu aspiratorul prin intermediu unei sonde Nelaton sterilă de
unică folosinţă;
refacerea permeabilităţii căilor respiratorii se realizează prin hiperextensia capului,
deschiderea gurii, curăţarea cavităţii bucale şi faringiene, susţinerea limbii cu
ajutorul unei pipe oro- faringiene (Guedel) sau nazo - faringiene.
Tehnica
Materiale necesare:
deschizător de gură din material plastic sau lemn atraumatic; sonde oro - faringiene
Guedel sau nazo - faringiene;
obturator esofagian care este un dispozitiv de prim ajutor alcătuit dintr-un tub cu
balonaş la capătul distal prevăzut cu o manşetă de etanşiezare şi orificii laterale; o
mască care acoperă faţa şi nasul pacientului prevăzută cu un orificiu pentru
asigurarea ventilaţiei.
Poziţia bolnavului'.
decubit dorsal fară pernă; se îndepărtează protezele mobile dacă sunt;
se drenează secreţiile prin poziţia Trendelenburg;
se drenează secreţiile din gură prin aşezarea în poziţie decubit lateral
Timpii de execuţie:
cu mâna dreaptă se aplică pe fruntea bolnavului şi se împinge capul bolnavului pe
spate;
se propulsează mandibula înainte aplicând o mişcare cu ambele mâini în unghiul
mandibular;
se deschide gura cu ajutorul policelui şi se introduce canula oro - faringiană având
concavitatea îndreptată în sus până ajunge la mijlocul limbii, după care se roteşte
cu 180° astfel încât vârful acesteia să ajungă între peretele posterior al faringelui şi
baza limbii pentru susţinere.
Dacă se foloseşte pipă nazo- faringiană de intubaţie este necesar curăţarea cavităţii
nazale de secreţii sau corpi străini, lubrefierea canulei cu un gel şi introducerea ei
cu concavitatea în jos paralel cu vălul palatin şi se fixează vârful până se obţine o
ventilaţie optimă.
Intubaţia oro - faringiană sau nazo - faringiană facilitează o ventilaţie bună a
pacientului pe mască, având şi posibilitatea de administrare de oxigen.
Eliberarea căilor aeriene inferioare (subglotice) este mai laborioasă şi necesită
aparatură şi medicaţie specifică. La măsurile manuale aplicate se adaugă şi
măsurile medico - chirurgicale (intubaţia traheală, traheostomia, aspiraţia
transtraheală, administrare de medicamente). Aceste tehnici sunt efectuate de
medic ajutat de o asistentă care pregăteşte materialele necesare şi bolnavul,
serveşte medicul.

Intubaţia oro - traheală (IOT) este efectuată de medic.

Rolul asistentei este de a pregăti materialele şi bolnavul şi de a servi medicul.
Materiale necesare:
laringoscop cu lamă dreaptă sau scurtă şi sursă de lumină;
tuburi sau sonde de intubaţie endo - traheale din cauciuc sau material plastic
prevăzute cu mandren;
seringă sterilă de 10 ml pentru umflarea manşetei traheale; gel cu xilină pentru
anestezia de contact; soluţie de xilină pentru anestezia faringelui şi a corzilor
vocale; depărtător de gură;
mandrene şi pense speciale;
la nevoie, se asigură aparat de ventilaţie manuală(Ambu), sursă de oxigen,
aspirator puternic.

Rolul asistentei în timpul tehnicii este de a pregăti bolnavul: să îndepărteze

protezele dentare mobile; curăţarea oro - faringelui de secreţii;
aşezarea pacientului în decubit dorsal cu capul în extensie ridicat faţă de planul
umerilor pe o pernă mică;
servirea medicului cu instrumente speciale.
Intervenţii:
supravegherea funcţiilor vitale;
menţinerea permeabilă a sondei prin aspirarea secreţiilor cu ajutorul unui cateter de
aspiraţie ori de câte ori este nevoie;
toaleta cavităţii bucale şi aspirarea secreţiilor din gură;
imobilizare în cazul pacienţilor agitaţi pentru a preveni detubarea spontană.
Detubarea pacientului este indicată de medic când acesta respiră normal.
Se efectuează astfel:
se aspiră mai întâi secreţiile de pe sondă şi din cavitatea bucală; se extrage meşa
din gură sau se dezumflă balonaşul de etanşare; se scoate lent sonda aspirând
conţinu;
se efectuează toaleta cavităţii bucale a pacientului.
Indicaţiile IOT:
în resuscitarea cardio- respiratorie, pentru ventilaţia artificială cu ventilator Ambu;
primul ajutor în caz de înec sau intoxicaţie cu gaze; asigurarea ventilaţiei mecanice
în insuficienţa respiratorie acută;
administrarea unor medicamente Adrenalină, Xilină, Atropină în cursul resuscitării
cardio - respiratorii, sonda de intubaţie reprezentând o alternativă la administrarea
medicamentelor pe cale i.v. care este impracticabilă în unele situaţii.
Traheostomia şi îngrijirea bolnavului cu traheostomie
Definiţie:
Traheostomia este o operaţie de maximă urgenţă, efectuată de medici, indiferent de
specialitate care constă în deschiderea chirurgicală a traheei.
Se impune în următoarele cazuri:
obstrucţii laringiene prin traumatisme;
corpi străini;
laringită sufocantă;
tumori ale laringelui;
crup difteric;
edem sau spasm glotic (care nu cedează la tratament).
Prin traheostomie se creează prin incizie pe cale externă un orificiu în trahee prin
care se introduce o canulă; dacă nu există canulă traheală la dispoziţie, se poate
utiliza un tub de cauciuc de 10-15 cm lungime cu un lumen suficient prevăzut
(fixat) cu un ac de siguranţă înfipt transversal în capătul tubului care rămâne la
exterior.
Intervenţiile asistentei medicale
Pregătirea materialelor şi instrumentarului:
materiale de protecţie - mănuşi, halate şi mască sterile, câmpuri sterile , soluţie
antiseptică;
trusă de resuscitare cardio - respiratorie, canulă traheală;
trusă sterilă pentru traheostomie prevăzută cu bisturiu, foarfecă, pensă chirurgicală,
depărtătoare de plagă Farabeuf, fire de sutură ( Catgut sau fire de nylon);
seringişi ace de unică folosinţă;
substanţe anestezice ( soluţie de Xilină sau Procaină 1%);
medicamente în caz de urgenţe, seringi sterile,câmp steril casolete cu pansament
steril; sursă de O2, cateter de aspiraţie pentru secreţii;
Pregătirea bolnavului:
bolnavul este aşezat în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie, iar sub umeri se
va pune o pătură făcută sul;
instituirea unei perfuzii cu soluţie de ser fiziologic în ritm lent; badijonarea
tegumentelor cu alcool iodat sau soluţie Betadine.
servirea medicului cu materialele necesare în ordinea efectuării tehnicii şi
menţinerea capului bolnavului în poziţia necesară. îngrijiri acordate bolnavului
Prin canula de traheostomie se pot aspira secreţiile şi falsele membrane cu un
aspirator sau cu o seringă.
Se supraveghează funcţiile vitale;
Se previne deplasarea canulei prin poziţionare corectă;
Se efectuează toaleta locală când există sângerare;
Se scoate canula interioară în caz de infundare şi se spală cu apa oxigenată şi apoi
se reintroduce;
Se face educaţia sanitară a pacienţilor purtători de canulă.
Scoaterea canulei se efectuează după câteva zile (4-5 zile), când a trecut pericolul
asfixiei. Plaga se închide spontan.
Bolnavii purtători de canulă traheală vor fi supravegheaţi, deoarece canula se poate
astupa şi trebuie curăţată cu un mandren şi repusă.
Pentru ca aerul care pătrunde să fie umidifiat, se va aplica în faţa orificiului canulei
o compresă de tifon umedă şi se va lega în faţa anterioară a gâtului o batistă de
bumbac. Se va schimba la intervale de timp regulate. Pentru prevenirea infecţiilor
se administrează antibiotice.
Complicaţii intraoperatorii: dificultăţi în evidenţierea traheei datorită unei
poziţionări incorecte (lipsa hiperextensiei gâtului); hemoragie; embolie gazoasă;
lezarea laringelui, esofagului; stop cardiovasculator.
Asistenta va pregăti trusa de urgenţă cu medicamentele indicate de medic în
vederea combaterii eventualelor complicaţii.
CURSUL VI

DRENAJUL PLEURAL ÎN CHIRURGIA TORACICĂ

Drenajul este un procedeu chirurgical important şi indispensabil în chirurgia

toracelui.(l) Este efectuat de medicii chirurgi după un protocol de specialitate
stabilit de echipa medicală.

Drenajul pleural se efectuează prin toracostomie. Toracostomia reprezintă

intervenţia chirurgicală la nivelul perelelui cuştii toracice prin care se introduc
tuburi de dren cu scopul de evacuare a colecţiilor aeriene, lichidiene, purulente sau
mixte.
Scopul drenajului:
eliminarea aerului din pneumotoraxul spontan, traumatic;
eliminarea sângelui din hemotorax spontan, traumatic;
eliminarea colecţiilor purulente din empiemul pleural; drenajul va fi plasat în
centrul colecţiei şi va fi menţinut până evacuarea completă a conţinutului purulent;
reexpansiunea parenchimului colabat (aducerea plămânului la perete); eliminarea
exudatelor postoperatorii;
eliminarea exudatelor pleurale maligne; restabilirea echilibrului mediastinal.
Indicaţii de urgenţă:
traumatism toracic prin compresiune- pneumotorax sufocant cu supapă, volet
costal;
pneumotorax spontan sufocant cu fistulă bronşică;
pleurezie purulentă acută.
Cel mai folosit tip de drenaj este drenajul aspirativ închis tip Beclaire.
Intervenţiile asistentei medicale:
 pregătirea materialelor;
pregătirea bolnavului fizic şi psihic; servirea medicului cu materialele necesare;
supravegherea şi îngrijirea bolnavului cu drenaj toracic.
Materiale necesar sterile:
trusa de intervenţie chirurgicală (bisturiu, lamă de bisturiu fină, foarfecă, 2 pense
Koher, fir pentru piele, ace);
trocar cu mandren sau dren special trocar toracic Vygon;
dren pleural cu secţiunea „dreapta” perpendicular pe lungimea tubului, cu orificii
laterale pe ambele feţe cu dimensiuni mai mici decât diametrul tubului;
casoletă cu pansamente, comprese de tifon, tampoane de vată sterile, 4 câmpuri
sterile;
seringi şi ace sterile ; xilină 2% 2 fiole de lOml; soluţie antiseptică - betadine;
sursa de aspiraţie - pompa de vid acţionată prin motor electric sau aspirator montat
la staţia centrală pentru fiecare pat; mănuşi sterile; racord steril pentru fixarea
drenului la borcan; eprubete sterile pentru prelevări acteriologice şi citologice;
trusa de aspiraţie formată din 3 borcane şi tuburi de legătură
Primul borcan este borcanul colector de secreţii de la bolnav, prevăzut cu 2 tuburi
de sticlă ce trec prin dop şi soluţie sterilă de ser fiziologic;
Al doilea borcan reglează presiunea prin intermediul a 3 tuburi de sticlă care trec
prin dop ( 2 tuburi laterale sunt mai scurte care fac legătura unul ca borcanul
colector , celălalt cu borcanul de siguranţă, tubul central este lung prevăzut cu
supapă ce poate fi închisă sau deschisă, ajunge până la 2cm de fundul borcanului în
care este o soluţie dezinfectantă);
Borcanul al treilea este de siguranţă, legat la sursa de aspiraţie, este gol pentru a
suplini borcanul de drenaj când acesta se umple. Pe borcanul de drenaj se lipeşte o
bandă de leucoplast semn care marchează nivelul lichidului eliminat în ziua
respectivă.
Tehnica:
operaţia, alegerea locului de drenaj, menţinerea postoperatorie a drenajului,
scoatere tuburilor sunt intervenţii efectuate de medicul chirurg.
 Rolul şi intervenţiile asistentei este să pregătească materialele necesare şi
bolnavul.
Pregătirea bolnavului'.
se recoltează sânge pentru TS, TC, grup de sânge, Rh; se pregăteşte F.O. cu
rezultatele investigaţiilor trecute ; se efectuează o radiografie pulmonară în ziua
respectivă;
se administrează premedicaţia recomandată de medic - atropină 0,5 mg IM. cu 30
min. înainte de intervenţie; alegerea locului o face medicul;
pregătirea locului: prin spălare, raderea pilozităţilor unde este cazul, dezinfecţia
tegumentului cu alcool iodat;
se aşează bolnavul în poziţie decubit lateral pe partea sănătoasă pentru
toracostomia de evacuare a revărsatului pleural; poziţia decubit dorsal se foloseşte
în drenajul bilateral sau când drenul trebuie plasat anterior
Intervenţiile asistentei în timpul tehnicii:
supraveghează funcţiile vitale, menţine bolnavul în poziţie, serveşte medicul;
administrează medicamentele indicate sau le pregăteşte în cazul când le cere
medicul.
transportă bolnavul la serviciul de radiologie pentru verificare drenajului prin
examen radiologie la cererea medicului.
îngrijiri aplicate după :
se aşează pacientul în poziţie antalgică - poziţie semişezâdă pe 3 perne pliante; se
supraveghează funcţiile vitale, se urmăreşte apariţia tusei, durerilor, tahicardiei,
hipotensiunei, transpiraţiei;
se efectuează o radiografie de control faţă şi profil pentru verificarea poziţiei
drenului; supravegherea drenajul se face conţinu prin verificarea presiunii, a
borcanului colector de secreţii;
se măsoară cantitatea secreţiilor eliminate pe ore (va fi marcată cu benzi de
leucoplast lipite pe borcan, pe care se notează data şi ora;
'când nivelul lichidului ajunge la tubul scurt se schimbă bateria de aspiraţie sau
numai
borcanul de aspiraţie după clamparea (pensare cu o clema) tubului de dren ; se
respectă regulile de asepsie, se manipulează corect materialele, în caz de obstmare
a tubului de dren se schimbă tubul cu altul steril.
Nu este indicată dezobstruarea prin diverse manevre sau introducere de lichide pe
tub deoarece este risc de infecţie.
Mobilizarea bolnavului pentru radiografii sau nevoi personale trebuie făcută sub
supravegherea asistentei, care va deconecta bolnavul de la sursa de aspiraţie numai
după ce a clampat tubul de dren; în nici un caz nu va lăsa bolnavul să facă singur
deconectarea sau vizitatorii, însoţitorii. Capetele tuburilor deconectate trebuie
păstrate sterile de aceea vor fi introduse într-o eprubetă cu tinctură de iod, nu vor fi
date bolnavului să le ţină în mâna sau introduse în buzunarul de la pijama.
Suprimarea drenului este precedată de pensarea lui timp de 24h şi control
radiologie. Chirurgul va suprima tubul de dren ajutat de asistentă care va
dezinfecta cu alcool iodat tegumentele din jur şi va clampa tuburilor. Se obstruează
cu fir orificiu şi se pansează steril locul.
Principiile unui drenaj corect:
reglarea intensităţii aspiraţiei în raport cu debitul pierderilor; drenajul aspirativ să
fie într - un singur sens;
timpul maxim de menţinere în urgenţele toracice este de 7 - 8 zile;
diferenţa de nivel dintre cavitatea pleurală drenată şi bateria de aspiraţie să fie de
minimum 50 cm;
tubul de dren de la bolnav la sursa de apiraţie va avea un traseu în pantă fară bucle

CURSUL VII SI VIII

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN SERVICIUL DE

CHIRURGIE TORACICĂ

Pregătirea preoperatorie:
pregătirea psihică se explică bolnavului necesitatea intervenţiei; informarea
bolnavului şi obişnuirea cu etapele postoperatorii de îngrijire; luarea
consimţământului.
pregătirea fizică - investigaţii:
radiografie pulmonară, bronhografie (în bronşiectazie), tomografie clasică, CT,
sintigrama pulmonară;
explorarea funcţiei respiratorii prin efectuarea spirogramei, CV, VEMS;
analiza gazelor, oximetria;
EKG pentru a se descoperi o afecţiune ichemică sau o tulburare de ritm sau de
conducere; . examenele de laborator din sânge , uree, creatinină pentru aprecierea
funcţiei renale, glicemia pentru depistarea unui DZ sau constatarea evoluţiei unui
diabetic, ionograma, hemoleucograma pentru depistarea unei anemii;
examen sumar de urină;
efectuarea biopsie în caz de tumori prin puncţie pleurală sau bronhoscopie;
echografii abdominale unde e cazul.
Problemele pacientului sunt tuse, expectoraţie, hemoptizie, durere toracică.
Se întreabă pacientul dacă este fumător, de cât timp şi câte ţigări fumează zilnic.
Se va lua în consideraţie vârsta ce o are pacientul.
Se observă aspectul general, starea de nutriţie, se măsoară greutatea corporală.
Se va aprecia toleranţa pacientului la efort, dacă apare dispneea ia efectuarea
îngrijirilor igienice, la alimentaţie sau la plimbare.
Se va observa care sunt preferinţele personale ale bolnavului.

Corectarea dezechilibrelor pentru prevenirea complicaţiilor:

reechilibrare hidroelectrolitică; corectarea hipoproteinemiilor şi anemiei prin
perfuzii IV sau transfuzie de sânge la indicaţii;
tratarea afecţiunilor cardiace; îmbunătăţirea ventilaţiei:
tratarea tusei şi favorizarea expectoraţiei - administrare de expectorapte,
bronholitice, bronhodilatatore în caz de bronhospasm;
administrarea antibioticelor pentru a preveni sau trata infecţiile;
oxigenoterapie;
umidifierea aerului, măsurarea zilnică a cantităţii de expectoraţie eliminată;
drenaj postural la cei cu bronşiectazie, abces pulmonar;
sfatuirea pacientului să nu mai fumeze.
regim alimentar ţinându-se cont de afecţiunile bolnavului, hiposodat în caz de
edeme, hiperproteic şi
bogat în vitamine în anemie.
Pregătirea locului: raderea pilozităţilor, spălare apă şi săpun, dezinfecţia cu alcool
iodat.

Îngrijiri postoperatorii indiferent de amploarea intervenţiei chirurgicale bolnavii

operaţi pe torace beneficiază de îngrijiri speciale în faza postnarcotică la serviciul
ATI. Un salon de reanimare trebuie să fie dotat cu:
Paturi mobile cu roţi, cu dispozitive de schimbare a poziţiei bolnavului;
Sursă de lumină la fiecare pat pentru urmărirea urmărirea secreţiilor drenate în
Borcane şi efectuarea la nevoie a unor manevre chirurgicale;
Sursă de oxigen, sistem de aspiraţie continuă pentru drenajele toracice instituite
De la sala de operaţie fie la ATI, aspirator de secreţii faringo-bronşice;
Monitoare speciale pentru puls şi respiraţie; aparat de respiraţie artificială;
Trusă de reanimare cardio- respiratorie;
Electrocardiograf şi electroencefalograf la nevoie;
Aparat pentru radiografii toracice şi pulmonare portabil.
Intervenţiile asistentei de la ATI:
Delegate
aşează bolnav în poziţie de regulă în decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat;
urmăreşte sau monitorizarea funcţiilor vitale (TA, puls, respiraţie, temperatură,
saturatie 02);
supraveghează eliminările (diureza, scaun, expectoraţia) şi raportează toate
aspectele patologice constatate şi anume hematuria, melena, hemoptizia;
urmăreşte drenajul toracic prin supravegherea şi controlul periodic al secreţiilor din
borcane;
intensitatea durerii postoperatorii urmează o curbă ascendentă cu maximum de
durere noaptea, după operaţie, şi apoi diminuează progresiv la 48 ore postoperator.
administrează analgezicele recomandate: Mialgin, Piafen, Urgendol (tramadol),
Norcaină IM. sau IV. pentru combaterea durerii postoperatorii;
noteză diureza în F T - (urina se colectează prin sondaj vezical cu pungă colectoare
).

Intervenţii autonome:
mobilizează bolnavul pentru a preveni apariţia complicaţiilor (embolie,
tromboflebitele,
escarele, bronhopneumoniile);
execută tapotarea şi masajul regiunii dorsale;
urmăreşte drenaj, verifică permeabilitatea tubului de dren, verifică aspiraţia;
verifică pansament şi îl schimbă la nevoie (dacă este infiltrat de secreţii);
supraveghează evoluţia plăgilor;
supravegheză reluarea tranzitului intestinal; în mod normal se face la 48 - 72 de ore
de la operaţie; pareza postoperatorie dispare şi bolnavul emite gaze, apoi are
primul scaun, asigură alimentaţia: în prima zi regim hidric (ceai îndulcit puţin, în
cantităţi reduse, supă de zarzavat strecurată, iaurt, lapte, piure de legume, carne
fiartă);
Prevenirea complicaţiilor inflamatorii se efectuează prin aspirarea secreţiilor,
gimnastică respiratorie, masaj toracic.
Prevenirea infecţiior se face prin administrare de antibiotice, mucolitice,
expectorante.
O atenţie deosebită se va acorda îngrijirii şi evoluţiei drenajului pleural
respectându-se regulile de asepsie, manipularea corectă a instrumentelor şi
materialelor. Atunci când secreţiile din interior se reduc, tuburile vor fi mobilizate,
scurtate şi fixate cu ace de siguranţă. Medicul decide şi efectuează
scurtarea/mobilizarea sau scoaterea tuburilor de dren. Asistenta pregăteşte
materialele necesare şi ajută medicul.

DA TE TEORETICE NECESARE ÎNTOCMIRII PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

In secţia de chirurgie toracică se tratează bolile pleurei, arborelui traheo-bronşic,

plămânului, mediastinului, diafragmului, esofagului şi traumatismele toracice.

Bolile pleurei:

Pneumotoraxul spontan este afecţiunea în care cavitatea pleurală, normal virtuală

se transformă într-o cavitate reală prin prezenţa aerului între cele două foiţe
pleurale (viscerală şi parietală).
Noţiunea de „spontan” are două sensuri:
apare brusc, pe neaşteptate, instantaneu şi fără o cauză cunoscută anterior;
este o urgenţă medico- chirurgicală ce periclitează viaţa bolnavului prin
dezechilibrări
fiziopatologice produse de sindromul de compresiune endotoracică.
Simptome:
junghi toracic violent(„lovitură de pumnal”); dispnee foarte accentuată, polipnee;
tuse chinuitoare şi fenomenul de insuficienţă respiratorie acută;
fenomenul de şoc pleural;
tahicardie, puls mic şi rapid; fenomene de colaps;
paloare cu cianoza extremităţilor; transpiraţii reci;
abolirea murmurului vezicular;
hipersonoritate sau timpanism; dispariţia matităţii cardiace;
bombarea şi imobilizarea hemitoracelui interesat.
Tratament:
tratamentul conservator este indicat în pneumotoraxul parţial şi constă în repaus la
pat şi supraveghere, pneumotoraxul putându-se resorbi spontan cu reexpansionarea
plămânului;
exsuflaţia este recomandată în pneumotoraxul parţial care se poate efectua fie cu
aparatul de tip Kuss, fie cu aparat de dublu curent adaptat la acul de puncţie
pleurală introdus în cavitatea pleurală prin intermediul unui trocar, prin care se
introduce în cavitatea pleurală un cateter care se adaptează la o sursă de aspiraţie
continuă pentru evacuarea aerului pleural şi reexpansionarea plămânului;
tratamentul chirurgical minor:
pleurotomie care se face cu ajutorul unui drenaj aspirativ activ, fiind o metodă
optimă în pneumotoraxul spontan; tuburile de dren sunt introduse de medic;
pleurotomia cu drenaj pleural aspirativ pasiv cu sifonaj simplu la borcanul Beclaire
este indicată în pneumotoraxul spontan deschis cu fistulă largă în lipsa unor
condiţii tehnice de aspiraţie.
tratamentul chirurgical major, rezecţie pulmonară, pleurectomia parietală
decorticare pulmonar