Sunteți pe pagina 1din 11

TEHNICA

ELEVI: PANTAZI CLAUDIA-MIHAELA


PRIOTEASA DIANA-ELENA

AN II B

2020
DEFINITIE:
Toracocenteza  sau  puncţia pleurală 
reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea
pleural şi mediul exterior prin intermediul unui ac.

Toracocenteza este o procedură invazivă, prin care


se îndepărtează lichidul sau aerul din cavitatea pleurală
(membrana seroasă care acoperă plămânii) în
scop diagnostic  sau  terapeutic.

Se execută de către medic!


Scop:

1.Explorator:

-Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.


-Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi
calitative.
-Stabilirea diagnosticului.

2.Terapeutic:

-Evacuarea lichidului din cavitate.


-Administrarea de medicamente.

Indicaţii:

 Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare


 Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în
cavitatea pleurală
 Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o
presiune asupra inimii şi plămânului

Contraindicaţii:
 Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.
 Tratament cu anticoagulante.

Locul de elecție puncţiei:

 Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe


marginii superioară a coastei.
Materiale necesare:

 Muşama şi aleză.
 Mănuşi de cauciuc.
 Alcool, tinctură de iod.
 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
 Soluţii anestezice – Xilină 1%.
 Trocar.
 Ace şi seringi sterile.
 Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace,
soluţii anestezice.
 Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă
distilată, acid acetic glacial, pipete.
 Vase colectoare.
 Cilindru gradat.
 Materiale necesare pentru recoltări. 

Pregătirea bolnavului:

 Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.


 Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină –
pentru a scădea excitabilitatea generală a nervului
pneumogastric.
 Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna
de partea puncţie ridicată peste cap până la urechea
opusă sau se aşează pe un scaun cu spătar, antebraţele
fiind sprijinite pe spătarul scaunului.
 Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe
partea sănătoasă, la marginea patului.
 Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.

Execuţia puncţiei:

 Puncţia se execută de către medic cu ajutorul asistentei


medicale. Asistenta pregăteşte radiografia pacientului.
 Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi
de protecţie Se aşează câmpul chirurgical în jurul
toracelui, sub locul puncţiei. Medicul execută anestezia
locală şi puncţia.
Rolul asistentului medical în efectuarea puncţiei
pleurale:

-Protejează lenjeria de pat şi de corp.


-Asigură poziţia bolnavului.
-Dezinfectează locul puncţiei.
-Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi
serveşte medicul.
-Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
-Completează buletinele de analiză şi preia pentru
laborator produsele recoltate.
-Măsoară cantitatea de lichid evacuată.
-Examinează macroscopic lichidul.
-Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid
de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2 picături de
acid acetic glacial).
-Aplică un pansament la locul puncţiei.
-Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă,
aspectul, eventualele incidente şi accidente.
Îngrijiri după tehnică:

 Se asigură repaus la pat.


 Se supraveghează funcţiile vitale.
 Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei,
dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.
Accidente și incidente:

 Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare.


 Lipotimie, colaps.
 Accese de tuse – prin iritaţie pleurală.

 Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a


lichidului.
 Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se
întrerupe puncţia.

Observaţii:

 Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure


(purulent sau chilos), hemoragic sau serosanguinolent.
 Reacţia este + când lichidul pleural este bogat în
albumine – exsudat; reacţia este negativă când lichidul
rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări
circulatorii).
 Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu
două seringi de 20 ml.
 Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai
sigură şi mai puţin traumatizantă.
 Nu se evacuează mai mult de 1000-1200 ml.
 Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a
împiedica formarea aderenţelor.

S-ar putea să vă placă și