25.

Plan de îngrijire al unui pacient cu pleurezie

Pleurezia, denumită popular “apă la plămâni” este o afecțiune caracterizată de inflamația pleurei, o membrană
care acoperă plămânii și căptușește cavitatea toracică. Această inflamație determină acumularea de lichid și
produce o frecare în timpul respirației (semnul fizic principal care se aude cu stetoscopul denumit “frecătură
pleurală”

Exista 2 membrane care separa plămânii de peretele toracic:

 pleura viscerală – acoperă plămânii.

 pleura parietală – este fixată pe peretele interior al pieptului.

Spațiul pleural aflat între aceste doua membrane. Spațiul pleural este umplut cu o cantitate mică de lichid, care
permite plămânilor sa se extindă și să se contracte în timpul mișcărilor respiratorii.

Pleurezia apare atunci când pleura este inflamată, adică aceste două membrane se freacă una de alta.

Etiologie
 anumite afecțiuni respiratorii precum pneumonia și tuberculoza sunt cauze frecvente de pleurezie;
 pleurezia poate să apară și ca afecțiune de sine stătătoare, fără nici o cauză declanșatoare;

 afecțiuni pulmonare frecvente: bronșita;

 embolism pulmonar; cancer pulmonar;
 lupus eritematos;
 artrita reumatoida (pacienții adoptă poziții cu scopul de a-si diminua durerea, iar plămânii pot fi afectați);
 infecții parazitare, fungice;

 insuficiență cardiacă;

 fracturi de coaste;

Semne și simptome în pleurezie

 debut insidios sau brusc;

 febră și frisoane;

 durere toracică ascuțită, de obicei apărută în inspir;

 durere toracică accentuată de tuse sau respirație;

 junghi toracic cu iradiere în abdomen sau umăr

 bolnavul se poziționează pe partea afectată pentru a diminua durerea;

 durerea se calmează la imobilitatea toracelui

 tuse uscată și dureroasă;

 dispnee;

 transpirații;
 inapetență.

Evoluție
Evoluția depinde de afecțiunea cauzală. Pleurezia în general se vindecă în 2-3 săptămâni sau evoluează de la
pleurezie uscată (pleurită) la pleurezie sero-fibrinioasă. Pleura este edemațiată și eritematoasă. Dacă procesul
evoluează, apare exsudatul, un lichid clar sau gălbui. Pleurezia sero-fibrinoasă este inflamația pleurei cu prezența
unui exsudat. Cauza este de obicei tuberculoza. Forma tuberculoasă se vindecă în 4-10 săptămâni.
Forme clinice
 Pleurezie uscată (pleurita)

 pleurezie sero-fibrinioasă tuberculoasă

 Pleurezie care însoțește pneumonia (pleurezii virale sau bacteriene)

 Pleurezie reumatismală

 Pleurezie neoplazică.

Factori favorizanți
 frig, umiditate;

 boli care scad imunitatea organismului.

Diagnostic
 examen radiologic;
 semne clinice.

Tratament
 repaus la pat;

 tratamentul bolii de fond (pneumonie, tuberculoză) cu antibiotice, tuberculostatice, după caz;

 tratament simptomatic: combaterea tusei, febrei, dispneei, durerii prin analgezice, antipiretice, corticosteroizi;

 infiltrații cu novocaină/xilină (în cazul durerilor intense);

 camera trebuie să fie încălzită potrivit și bine aerisită;

 regim alimentar bogat în vitamine, la început hidro-zaharat apoi progresiv îmbunătățit;

 se va asigura igiena bucală și a pielii;

 toracocenteză în revărsatele abundente ;

 tratament tonic general prin vitaminoterapie;

 gimnastică respiratorie;

 tratament chirurgical, după caz.

Îngrijirea pacientului cu pleurezie

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu pleurezie
 asistentul medical asigură repausul la pat;

 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;

 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul

complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;

 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru prevenirea

potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);

 asigurarea alimentației – regim alimentar bogat în vitamine, la început hidro-zaharat apoi progresiv
îmbunătățit

 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum tratează, previne;

 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;

 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;

 se va asigura igiena bucală și a pielii;

 asigurarea unui microclimat corespunzător, camera trebuie să fie încălzită potrivit și bine aerisită;

 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;

 asigurarea unei hidratări corespunzătoare;

 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;

 pregătirea pre și postoperatorie, dacă este cazul;

 furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;

2.Injecția intravenoasă
Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe medicamentoase direct în sistemul vascular.
Aceasta tehnica permite o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege atunci când se dorește un efect imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone în circulația
venoasă, prin intermediul unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se administrează cantități mai mari de
substanțe active hidrosolubile .
Atentie! Nu se introduc soluții uleioase deoarece produc embolii grăsoase și consecutiv moartea.

Nu se utilizează această cale pentru administrarea:

 substanţelor liposolubile (risc de embolie grăsoasă pulmonară)

 administrarea substanţelor iritante (risc de producerea fiebitelor)

Scop
 Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid; realizarea unei concentraţii înalte în
sânge a medicamentului, într-un timp scurt.
 Explorator – prin administrarea substanțelor de contrast în radiologie
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă:
 Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică)
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Atenție! Abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator
(vena femurală, jugulară, subclaviculară).
Stabilirea locului injecției intravenoase
pentru injecția intravenoasă la adult:
 se aleg venele accesibile ale membrului superior nondominant: vena cefalică, vena bazilică, vena medio-
cubitală, vena radială sau arcada venoasă dorsală a mâinii.

pentru injecția intravenoasă la nou născut se utilizează:

 venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a piciorului, venele gambei) şi venele epicraniene.

pentru injecția intravenoasă la pacienţii cu tratament parenteral de lungă durată:

 ordinea puncţionării venelor este întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal al membrelor.

Se va evita puncţionarea venelor situate în vecinătatea unei articulaţii.

Materiale necesare
 Tavă medicală

 Medicația prescrisă de medic

 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)

 Seringă sterilă

 Ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru injectare, de capacităţi adecvate cantităţii
de medicament prescris)

 Garou

 Mănuși de unică folosință

 Tampoane dezinfectante

 Plasturi

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Contraindicații
 refuzul pacientului
 alergii medicamentoase

 substanțe incompatibile (liposolubile, iritante)

Pentru efectuarea injecției intravenoase se evita zonele cu:

 arsuri
 eczeme
 infecții
 fracturi
 paralizii ale membrului respectiv
 fistule
 celulita
 tromboflebita.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia

 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestuia

Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi cât mai comod (decubit
dorsal, poziţie semişezândă)
 Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie completă sau în poziţie sezândă pe scaun, cu
cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport textile pe spătarul scaunului;

 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție

Injecția intravenoasă – pași

Pașii executării injecției intravenoase sunt:

1. pregătirea pacientului

2. pregătirea materialelor

3. igiena asistentului medical

4. verificarea prescripției și a recomandărilor medicale

5. poziționarea pacientului

6. dezinfectarea locului de elecție

7. pregătirea soluției medicamentoase de administrat

8. aplicarea garoului

9. identificarea venei și dezinfectarea locului de elecție după palpare

10. introducerea acului

11. injectarea soluției

12. finalizarea tehnicii.

Injectia intravenoasa – tehnica

Verificarea

se verifică recomandarea medicală

se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității

Pregătirea asistentului medical
asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează

îmbracă mănușile de unică folosință

1. Pregătirea soluțiilor de administrat
aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul

înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac capișonat și elimină aerul menținând seringa
în poziție verticală
2. Stabilirea și pregătirea locului puncției
-selectează o venă accesibilă

-se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea stazei venoase

-se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior și se așteaptă 30 sec pentru
exercitarea efectului antiseptic

-se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea intravenoasă prin palpare

-dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează evidențierea acestora prin
venodilataţie: mișcări repetate de închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese calde,
introducerea mâinii în apă caldă, poziționarea declivă a mâinii

-după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior
Puncționarea venei
se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus

Verificarea poziției acului

se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar prezența sângelui indică prezența acului

Injectarea soluției medicamentoase

se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând reacțiile pacientului

Extragerea acului
se extrage rapid acul din venă

Finalizarea tehnicii
se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a îndoi brațul

se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele administrării de medicamente pe cale

intravenoasă sunt imediate
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a efectuat injecția, data şi ora
administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Evaluarea tehnicii
Rezultate aşteptate/dorite ale injecției intravenoase:

 medicamentul este injectat lent

 vena este corect puncţionată

 pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop

 pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator

 locul puncționării nu prezintă efecte secundare

Observatii
 nu se administrează medicamentul cu același ac cu care s-a aspirat din fiolă sau flacon;
 nu se recomandă încărcarea seringii fără ac prin introducerea directă a amboului în fiolă, deoarece este
compromisă sterilitatea;

 vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h ,de aceea nu se vor repeta injecţiile în aceeaşi
venă la intervale scurte;

 daca s-au revărsat în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone, se va interveni pentru a se evita necrozarea
ţesuturilor;

 abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgentă majoră pentru
a evita complicaţiile tromboembolice;

 abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator (vena femurala, jugulara,
subclaviculara);
 e interzis a se puncţiona vena din nou după formarea unui hematom.
Accidente / Incidente
 durere
 amețeală, lipotimie
 valuri de căldură (se injectează soluția lent și se comunică cu pacientul);
 alergie la substanță, soc anafilactic. Pune viața în pericol a pacientului. Trebuie să se intervină de urgență (se
anunţă medicul și se intervine de urgenţă conform protocolului: se întrerupe administrarea medicamentului, se
păstrează acul în venă, se schimbă seringa şi se administrează medicaţia de urgenţă ex: Adrenalină,
Hemisuccinat de hidrocortizon sau Metilprednisolon).
 embolie gazoasă prin introducerea accidentală de aer în vena (! poate duce la moartea pacientului)
 hematom prin străpungerea, perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului (se aplică
comprese umede reci);
 tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei
 traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi vene
 flebalgia prin injectarea rapidă a substanței sau din cauza efectului iritativ resimțit prin durere vie
 paraliza nervului median – rezultatul injectarii paravenoase a substanțelor cu acțiune neurolitică
 puncționarea sau injectarea unei artere – se produce necroza totală cu dureri mari, albirea mâinii si
degete cianotice. Puncționarea unei artere se datorează unui defect de tehnică, iar accidentul este sugerat de
apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă decât cel venos. Se întrerupe injectarea și se
solicită ajutor de urgență.
 la administrarea injecţiilor intravenoase este posibilă producerea sincopei vaso-vagale, de teamă; în cazul
pacienţilor anxioşi, hipervagotoni.

 colaps (se anunță medicul și se intervine conform protocolului)