Sunteți pe pagina 1din 4

ACTIUNEA AGENTILOR FIZICI, CHIMICI SI BIOLOGICI ASUPRA

VIRUSURILOR SI REPLICARII VIRALE

Generalitati :
Actiunea unor agenti fizici, dar mai ales a unor agenti chimici a fost demonstrata si
cunoscuta chiar inainte ca primele virusuri sa fie identificate si descrise. Intrucat
virusurile sunt recunoscuti ca agenti infectiosi, s-a actionat asupra lor asa cum se actiona
asupra bacteriilor, demonstrandu-se actiunea unor agenti fizici, chimici si biologici
asupra integritatii particulei virale si asupra replicarii virale.
Astfel, in 1897, Pasteur a demonstrat actiunea desicarii si a caldurii ; in 1887, Roux a
demnostrat actiunea de conservare a virusurilor prin tratamentul cu glicerina ; in 1903,
Von Steenberghe a aratat efectul liofilizarii, iar in 1906 si 1914, Fermi si Cumming au
demonstrat efectul inactivant al fenolului si respectiv al formolului. S-a observat faptul ca
virusurile sunt mai sensibile la actiunea agentilor fizici si chimici, comparativ cu
bacteriile.
Cunoasterea sensibilitatii virusurilor fata de agentii fizici, chimici si biologici prezinta o
importanta deosebita pentru cei ce studiaza virusurile intrucat sunt asigurate : conservarea
virusurilor utilizabile in medicina, zootehnie, agricultura, biotehnologie, dezinfectia in
cazul bolilor, inactivarea sau tratarea specifica in realizarea vaccinurilor, stabilirea
conditiilor de manipulare a virusurilor, instrumentele de lupta impotriva epidemiilor, etc.

Agenti fizici :

Caldura (temperatura) :
Temperatura mediului ambiant (temperatura camerei : 18-25oC) are actiune diferita
asupra virusurilor in functie de natura si sensibilitatea acestora, unele rezistand ore, altele
rezistand zile sau luni de zile la aceasta temperatura. Se poate spune, insa, ca aceasta
temperatura dauneaza incet si sigur, virusurilor, fiind temperatura care, in combinatie cu
un agent chimic, se utilizeaza la inactivarea virusurilor in obtinerea de vaccinuri virale
inactivate.
Caldura (temperaturi de peste 25 oC) : Temperatura de 37oC se utilizeaza frecvent pentru
cultivarea substraturilor celulare in care se replica majoritatea virusurilor animale.
Aceasta temperatura insa, utilizata asupra suspensiilor virale are, in general, actiune
inactivanta.
Temperatura de 55-56oC afecteaza majoritatea virusurilor, intr-un timp relativ scurt (5-30
minute). Aceasta temperatura este utilizata frecvent in laboratoarele de virusologie pentru
tratamentul suspensiilor virale pentru desfacerea capsomerelor si eliberarea acidului
nucleic viral.
Temperaturile de 60-110oC : intre aceste limite de temepratura, peste 95% intre virusuri
sunt inactivate, iar la temperatura de autoclavare de 105oC (temperatura umeda), chiar si
virusurile hepatitei A si B (dintre cele mai rezistente) sunt distruse.

Frigul :
Frigul moderat (refrigerarea) (4-8oC) : are actiune de conservare pe termen scurt, aceasta
actiune fiind foarte diferita in functie de natura si tipul virusului.
Temperaturile joase (congelarea) : Sunt temperaturile cel mai des utilizate pentru
conservarea virusurilor. Majoritatea virusurilor, in special cantitatile mari utilizate in
industria biotehnologica, sunt conservate prin congelare.
Alternarea inghet-dezghet : este suportata diferit de catre virusuri, dar are, in general, o
actiune nefavorabila asupra integritatii virusurilor.

Umiditatea :
Hidratarea, diluarea cu scaderea vascozitatii, au actiune nefavorabila asupra virusurilor,
putandu-le chiar distruge.

Desicatia :
Desicatia reprezinta un agent fizic ce are actiune conservanta asupra virusurilor. De altfel,
acest fenomen intalnit in natura a contribuit si contribuie la conservarea si diseminarea
unor virusuri prin praful atmosferic. Fenomenul de desicatie a fost primul agent fizic
utilizat in laborator pentru conservarea materialelor virulente si, de multe ori, ca agent de
conservare al unei patogenitati reziduale pentru utilizarea acestor materale virulente, ca
vaccinuri (Pasteur- vaccinul antirabic).
Din punct de vedere al vitezei cu care actioneaza desicatia, aceasta poate fi lenta
(principiul pasteurian pentru vaccinuri), diminuand semnificativ puterea patogena
(ramane o patogenitate reziduala), dar pastrand intacta puterea imunogena si desicatia
rapida ce pastreaza integral sau foarte putin scazuta patogenitatea, asigurand o conservare
a integritatii virale.
Liofilizarea este o forma speciala de « desicatie » care utilizeaza fenomenul de sublimare
in vid (trecerea apei din stare solida in stare gazoasa). Aceasta desicare in conditii
speciale reprezinta metoda larg utilizata astazi pentru conservarea majoritatii virusurilor,
dar mai ales a celor utilizate ca vaccinuri virale vii.

Adsorbtia :
Este un fenomen moleular de suprafata ce se realizeaza intre doua sisteme. Adsorbtia
poate fi nespecifica, ca efect al actiunii fortelor electrostatice sau specifica, fiind o
expresie a afinitatii virusurilor pentru receptori celulari, de care se leaga in mod spacific.
Adsorbtia fizica (Van der Waals) : este adsorbtia virusurilor pe suprafetele inerte (este
nespecifica) .
Adsorbtia activata, specifica sau chemosorbtia : acest tip de adsorbtie este implicat in
adsorbtia virusurilor pe hematii, anticorpi, celule. Este caracteristica in fenomenele de
agregare, aglutinare, precipitare, neutralizare, fixare a complementului, iar, pe de alta
parte, este implicata in adsorbtia virusurilor pe celulele animale, atasarea si penetrarea
virusurilor in celule (infectia).

Adsorbtia-elutia :
Adsorbtia, in virusologie, nu este un fenomen definitiv, ireversibil, ci unul reversibil –
« elutia » fiind fenomenul de eliberare al virusului din complexul adsorbant. Acest
fenomen a fost descris pentru prima data in virusologie de catre Hirst (1943) cand a
realizat adsorbtia si eutia virusului gripal de pe hematiile de gaina. S-a stabilit ca elutia se
realizeaza prin modificarea factrilor fizici si chimici (pH). Tot Hirst realizeaza, in 1948,
un tratament specific al hematiilor (cu metaperiodat) care face ca adsorbtia virusului sa
fie ireversibila.

Influenta pH-ului:
Virusurile se conserva bine in mediu izotonic, la pH fiziologic. Exista virusuri cu
rezistenta buna la pH in limite foarte largi (2-10). Exista, de asemenea, virusuri cu o
sensibilitate la valori foarte stranse de pH. Variatiile de pH sunt nefavorabile majoritatii
virusurilor.

Agenti chimici :
Desi capsida proteica si la unele virusuri si invelisul pericapsidal par sa protejeze bine
acidul nucleic de agresiunile fizico-chimice, exista substante ce actioneaza specific si
distrug aceasta bariera. Aceste substante interactioneaza fie cu structurile de suprafata ale
virusurilor (precipitare, solubilizare), fie inhiba selectiv multiplicarea virala, la contactul
direct cu celulele in care se realizeaza biosinteza virala.

Alcoolii (glicerolul, alcoolul etilic) :


Glicerolul (glicerina)- are, in general efect inactivant, dar unele virusuri sunt rezistente la
actiunea sa.

Fenolii:
Au actiune inactivanta si distructiva in functie de concentratie, de natura si tipul de virus.

Aldehidele :
Aldehida formica (formolul) are actiune distructiva asupra majoritatii virusurilor, insa
conserva caracterele antigenice, fiind una dintre cele mai frecvent utilizate substante
inactivante pentru vaccinurile virale inactivate.

Solventii organici (eter, cloroform, acetona):


Actioneaza foarte diferit, virusurile envelopate fiind sensibile la actiunea solventilor
organici, in timp ce alte virusuri sunt rezistente la eter si cloroform. Acetona si toluenul
inactiveaza majoritatea virusurilor fara pastrarea antigenitatii.

Detergentii sintetici si sapunurile naturale :


Tween 80 are actiune inactivanta, fara a afecta caracterele antigenice.

Bazele :
Au actiune virulicida.

Agentii oxidanti :
Au actiune nociva.

Clorul :
Clorul are actiune de distrugere ; este folosit frecvent c dezinfectant al apelor infectate.

Lactonele :
Lactonele (beta propiolactona) au actiune inactivanta si se folosesc pentru producerea de
vaccinuri inactivate.

Agenti biologici :

Oul embrionat :
Utilizarea oului embrionat a permis, de fapt, cultivarea si studiul virusurilor in
laboratoare. In consecinta, acesta a reprezentat o gazda foarte buna pentru replicarea
multor virusuri. In acelasi timp, printr-un numar mare de subcultivari (pasaje) pe oua
embrionate, multe virusuri isi pierd virulenta, mentinandu-si caracterul imunogen.
Asemenea tulpini sunt cunoscute sub denumrea de tulpini avianizate (un exemplu foarte
cunoscut – virusul rabic, tulpina Flury).

Culturile de celule :
Culturile de celule reprezinta cultivarea in vitro a unor celule provenind de la diverse
animale si din diverse organe, frecvent fibroblaste, celule renale, derm, etc. Aceste celule
se mentin in vitro si se subcultiva, realizand linii de celule sau chiar linii stabilizate, cu
viata practic nelimitata in timp. Frecvent, aceste linii stabilizate provin din celule
tumorale care s-au malignizat. Numeroase virusuri se multiplica cu ususrinta in culturi de
celule, chiar daca nu sunt in mod natural receptive la virusul respectiv (ex. virusul febrei
aftoase se cultiva foarte bine pe celule din linia BHK21 care are ca animal de origine,
hamsterul, nereceptiv natural la febra aftoasa).
Cultivarea (replicarea ) virusurilor in culturi de celule la pasaje foarte inalte determina, ca
si in cazul oului embrionat, sa-si piard virulenta pentru gazdele receptive, dar sa-si
pastreze caracterul antigenic pentru acestea, fiind frecvent utilizate ca vaccinuri vii
atenuate.