Curs 1 - Istoric Imunologie (10 Files Merged)

Istoria
IMUNOLOGIEI
DE CE STUDIEM IMUNOLOGIA?
Boli infecţioase
Mecanisme patogenice
Vaccinuri
Boli produse prin dereglarea sistemului imun

ALERGIA: Răspuns imun faţă de materiale inofensive, ex: ASTM
AUTOIMUNITATEA: Răspuns anti-self, ex: SCLEROZA MULTIPLĂ
REJETUL GREFEI: Răspuns imun faţă de ţesutul transplantat
IMUNODEFICIENŢA: Răspuns imun deficitar, ex: SCID, XL-ID
Manevrarea imunităţii în scop terapeutic

IMUNOSUPRESIA: Tratment al bolilor autoimune
IMUNOREGLAREA: Intervenţii imunoterapeutice (vaccinuri…)
Definiţie: Imunologia = ştiinţa care studiază funcţia de
apărare a organismului
Sistemul imunitar (organe, celule, molecule şi gene) – esenţial

pentru supravieţuirea organismelor, datorită agresiunii
permanente a agenţilor infecţioşi (microorganisme).
Termenul de imunitate – rezistenţă la îmbolnăvire (boli
infecţioase)
Răspuns imun – răspunsul la celule şi substanţe non self
Disfuncţia severă congenitală sau dobandită a funcţiei
imunitare – incompatibilă cu viaţa.
Imunitate
 IMUNITATE ← IMUN (EXONERAT) Derivat din cuvântul latin

IMMUNIS
 în Roma antică: IMMUNIS = persoanele imune = scutite de impozite
către stat, cu protecție împotriva urmăririi penale
 Acum: din punct de vedere medical = rezistență la reinfectare/ lipsit
de boli.
ISTORIC
 Dacă se face abstractie de primele descoperiri asupra vaccinării
impotriva variolei, imunologia nu are decât 100 de ani;
 Între 1880-1910, principalele lucrări au descris cele mai
importante vaccinuri, diferiţii componenţi ai imunităţii umorale
şi tipurile de hipersensibilitate;
 După 1956 a avut loc o explozie de descoperiri fundamentale:
rolul timusului şi al bursei lui Fabricius, toleranţa, rolul MHC,
hibridoamele, productia de anticorpi monoclonali, citokinele,
genele imunoglobulinelor şi receptorii limfocitelor T;
 Studiile acuale explorează caracterele polifactoriale ale
imunităţii şi ale alergiei.
Tucidide (430 îen)
 Ciuma din Atena

 „Cu toate acestea, cei care și-au revenit din boală au avut cea mai
mare compasiune pentru bolnavi și muribunde. Aceștia știau ce este
din experiență și nu se temeau acum pentru ei înșiși; căci același om
nu a fost niciodată îmbolnăvit de două ori – niciunul nu a mai murit.”
 Rezistență la re-infecție = Imunitate
ISTORIC
 300 îen: vaccinarea prin cruste/ puroi din variolă (China antica)
Edward Jenner
 14.05.1796 Edward Jenner a

luat puroi de pe mâna unei
mulgătoare (Sarah Nelmes)
cu variolă, l-a inoculat la un
băiat de 8 ani (James Phipps),
iar peste 6 săptămâni a
infectat cu virusul variolei
brațul băiatului, observând
ulterior că acesta NU s-a
infectat cu virusul.
Pregătirea vaccinului Edward Jenner (1749-1823)
Edward Jenner
 1798: vaccinarea prin vaccin antivariolic (Jener)
1980: OMS anunță că
variola a fost prima boală
care a fost eradicată la nivel
mondial printr-un program
de vaccinare
Louis Pasteur (1822-1895)
 1880: Luis Pasteur: a folosit termenul „vaccin” derivat din

cuvântul latin „vaccinus” = „legat de vaci”
 1881: Vaccin împotriva Antraxlui
 1885: Vaccin împotriva Rabiei
Louis Pasteur
 Pasteur a produs primul vaccin

împotriva rabiei prin cultivarea
virusului în iepuri și apoi
atenuarea acestuia prin uscarea
țesutului nervos afectat.
 Vaccinul a fost testat pe 11 câini
înainte de prima testare umană.
 06 iulie 1885: acest vaccin a fost
testat prima dată pe Joseph
Meister, în vârsta de 9 ani.
ISTORIC
 1798: Jenner – Vaccinarea
 1880: Pasteur – Vaccin atenuat împotriva holerei
 1883: Elie Metchnikoff – Endocitoza = Ipoteza citoimunității
 1884: Metchnikoff – fagocitoza (Ilia Ilici Mecinikov: premiul Nobel 1908)
 1885: Louis Pasteur – vaccinarea antirabică
 1890: Von Behrling (Behring)/Kitasato – Antitoxina = Ipoteza imunității

umorale (Nobel 1901)
 1890: Koch – hipersensibilitatea intarziata (premiul Nobel 1905)

ISTORIC
 1890: Erlich – imunitatea antitoxică (N 1908)
 1895: Bordet – complementul (N 1919)
 1900: Landsteiner – grupele sanguine ABO (N 1930)
 1902: Richet (N 1913 si Portier – hipersensibilitatea imediata sau

anafilaxia
 1905: Pirquet/ Schick – Boala serului calului (hipersensibilitate)
 1936: Gorer si Snell – MHC la soarece (N 1980)
 1939: incompatibilitatea feto-materna (Levine)
 1945: Owen/Burnet – Ipoteza toleranței imune

ISTORIC
 1956: auto-anticorpii anti-tiroglobulina (Roitt si Doniach)

 1958: teoria selectiei clonale (Burnet – 1960 si Jerne - 1984)
 1958: MHC la om, HLA (Dausset - 1980)
 1958: toleranta (Medawar - 1960)
 1958: structura anticorpilor (Perter si Edelman -1972)
 1959: Burnet – Ipoteza selecției clonale
 1960: radioimunologia (Yalow – 1977 si Berson)
 1962: rolul timusului (Miller)
ISTORIC
 1963: genele raspunsului imediat (Benacerraf – 1980 si

McDewitt)
 1974: restrictia allogenica (Doherty si Zinkernagel - 1996)
 1975: hibridoamele si anticorpii monoclonali (Tonegawa –
1987 si Leder)
 1984: genele TCR (Davis)
 1995: genele susceptibilitatii la diabetul autoimun (Todd si
colab.)
 …
Behring Koch Metchnikoff Ehrlich Richet Bordet
Landsteiner Theiler Bovet Burnet Medawar Porter Edelman Snell
Dausset Benacerraf Jerne Tonegawa Thomas Murray Doherty Zinkernagel

 În urmă cu 100 de ani, copiii primeau un singur vaccin
= antivariolic.
 Azi pot primi până la 11 vaccinuri de rutină.
 Deşi unele vaccinuri sunt în combinaţie

(DTPa-IPV, DTPa-IPV-Hib), unii copii pot primi până
la 20 de injecţii până la vârsta de 2 ani.
TEORIA PROTECŢIEI IMUNITARE
 Titrul de anticorpi protector împotriva unui epitop este de 10 ng/ml.

 Este nevoie de 103 celule B pentru a genera acest titru de anticorpi.
 Rata de multiplicare a limfocitelor B este de 0,75 zile/dublare, deci
este nevoie de 7 zile pentru a genera 103 celule B , dintr-o singura
clonă.
 Datorită faptului că primele semne de răspuns serologic după
vaccinare se detectează după 7 zile, acest răspuns se poate datora
unei singure clone de limfocit B.
TEORIA PROTECŢIEI IMUNITARE
 Vaccinurile conţin în medie 102 epitopi.

 Există aproximativ 107 limfocite B/ ml la sugar.
 Teoretic un sugar ar putea răspunde la 105 vaccinuri simultan.
 În România sugarului în vârstă de 2 luni i se administrează
3018 antigene.
SISTEMUL
IMUN
ORGANIZAREA SISTEMULUI
IMUN
Celulele sistemului imun:
1. Celulele efectoare ale imunitatii specifice
(limfocitele B si limfocitele T)
2. Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice
(celulele natural ucigase NK, celulele
mononucleare fagocitare – monocite/macrofage,
celulele granulocitare)
3. Celulele prezentatoare de antigen
IMUN
Organele limfoide:
1. Organele limfoide primare (maduva osoasa
hematogena, timusul)
2. Organe limfoide secundare (ganglioni
limfatici, splina, tesutul limfoid asociat
mucoaselor, sistemul imun al pielii)
CELULELE SISTEMULUI IMUN
 Raspunsul imun antigen specific implica, in

cadrul variantelor sale, participarea
preponderenta a LB, LT si a celulelor
prezentatoare de antigen.
 In cadrul raspunsului imun antigen
nespecific, participa in general celulele
fagocitare si limfocitele NK.
Componentele sistemului imun
Nespecific Specific
Umoral Celular Umoral Celular
complement, Celule T; alte

macrofage,
interferon, anticorpi celule
neutrofile
TNF, etc. efectoare
Efectele sistemului imun
 Pozitive:
 Protecţie anti non-self
 Eliminarea selfului alterat
 Negative:
 Disconfort (inflamaţie)
 Afectarea selfului (autoimunitate)
IMUNITATEA
Înnăscută - NESPECIFICĂ Dobândită - SPECIFICĂ
Antigen independentă Antigen dependentă
Fără timp de latenţă Cu timp de latenţă
Nu este antigen specifică Antigen specifică

Nu apare memorie Apare memorie
imunologică imunologică
IMUNITATEA
Înnăscută Dobândită
Bariere fizice
Pilele, mucoasa intestinală, Nu există
mucoasa respiratorie
Factori solubili
Secreţii proteice şi neproteice Imunoglobuline

(anticorpi)
celule
fagocite, celule NK, Limfocite T şi B
eozinofile
Imunitatea înnăscută -1
Sediu Componente Funcţii
piele Celule scuamoase Descuamare,

transpiraţie spălare
tract Epiteliu Peristaltică, scadere

digestiv columnar pH, săruri biliare,
acizi graşi
plămân Deplasare surfactant

Cili traheali
mucociliar
Nazofaringe mucus, saliva, lacrimi spălare, lizozim

ochi
Sânge şi fagocite, Fagocitoză

organe limfoide Degradare
intracelulară
Celule NK, K Citoliză directă şi

mediată de anticorpi

Plasma şi lactoferina Depleţie de fier
alte secreţii transferina
seroase interferon, proteine antivirale
TNF- activare fagocite
lizozim Hidroliza
peptidoglicanilor
opsonizare, accentuare
fibronectina
fagocitoză, inflamaţie
complement
FAGOCITE:
Neutrofilele
fagocitoză,
moarte intracelulară,
inflamaţie,
distrucţii tisulare
–Nucleu şi citoplasmă
caracteristice
– Granulaţii
– Marker membranar CD67
Markeri pentru neutrofile
CD13 - aminopeptidaza N metabolism al peptidelor

reglatoare
CD33 - acid sialic, moleculă de adeziune
MPO - mieloperoxidazaProteină bactericidă
Granulaţiile neutrofilelor
primare secundare
azurofile; caracteristice specifice neutrofilelor mature
pentru neutrofilele tinere Conţin: lizozim, NADPH oxidaza,
Conţin: proteine cationice, lactoferina şi proteina de legare a
lizozim, defensine, proteaze B12
şi mieloperoxidază
FAGOCITE:
Macrofagele
-fagocitoză,
-moarte intra şi extracelulară,
-reparaţie tisulară,
-prezentarea antigenului în
cadrul răspunsului imun
specific
Nucleu caracteristic
Marker membranar: CD14
(receptor LPS)
Aderă la plastic şi sticlă
Răspunsul fagocitelor în infecţii
 Semnale trigger
– N-formil metionina
– Factorii coagulării
– Produşii
complementului
 Răspuns fagocite
– Aderare vasculară
– Diapedeză
– Chemotaxie
– Activare
– Fagocitoză şi moarte
Căile de degradare intracelulară
Degradare intracelulara
oxigen-dependenta oxigen-independenta
mieloperoxidaza-independenta mieloperoxidaza-dependenta
Mediatori ai degradării oxigen
independente în fagolizozom
Molecule efectoare Funcţie

Proteine cationice (catepsina) Alterarea membranei
microbiene
Lizozim Hidroliza mucopeptidelor
din peretele bacterian
Lactoferina Extrage fierul bacterian
Enzime hidrolitice (proteaze) Digeră organismele distruse
Celule killer nespecifice
•Celule NK şi LAK
(Killer activate-
limfokină)
Toate “ucid”
•Celule K organisme străine
(nonself) şi self alterat
•Macrofage activate
•Eozinofile
Celulele natural ucigaşe (NK)
 Limfocite cu granulaţii mari

(LGL)
 Omoară celule infectate şi
celula maligne
 Markeri membranari:
CD56 şi CD16 + absent CD3
 Activate de IL2 şi IFN-g
 celule LAK omoară celule
transformate şi maligne
Celulele K
 Nedefinite morfologic
 Au receptor de IgG tip Fc
 Recunosc ţinte
“împachetate” în anticorpi
 Pot fi celule NK (IgG),
macrofage (IgG),
eozinofile (IgE) sau alte
tipuri celulare (IgG)
Hematopoieza
Factori de creştere cu rol în
hematopoieză
 IL-3
 Factorul de stimulare al coloniilor granulo-
monocitare (GM-CSF)
 Factorul de stimulare al coloniilor macrofagice
(M-CSF)
 Factorul de stimulare al coloniilor granulocitare
(G-CSF)
 Eritropoietina, trombopoietina
 Citokine: IL-4, IL-5, IL-6, IL-7, IL-8
Organele sistemului imun
 Organe limfoide primare:
– măduva osoasă hematogenă,
– timus
 Organe limfoide secundare:
– ganglioni limfatici,
– splina,
– ţesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT)
 Sistemul imun asociat tegumentelor
Măduva osoasă hematogenă:
sediul principal al hematopoiezei
 Generează toţi
progenitorii celulelor
sanguine
 Organizare tisulară:
– Fibre reticulare
– Celule stromale
(endoteliale,
fibroblaste, adipocite),
– Matrice extracelulară
Timusul = sediul formării
celulelor T mature
 Organ limfoepitelial
 Organ mediastinal bilobular organizat în lobuli, cu
zone corticale şi medulare
 În cortex, celule stromale, implicate în maturarea
timocitelor (progenitori al celulelor T)
 Celulele epiteliale secretă factori timici
timozina, timopoietina, etc., implicaţi în
maturarea limfocitelor T
 Corpii Hassal: structuri epiteliale în medulară
Ganglionii limfatici: structuri localizate
de-a lungul vaselor limfatice
 Filtrează antigenele (>90% eficienţă)
 Încapsulate, cu trei zone:
– corticală,
– paracorticală,
– medulară
Centrii germinali
Macrofage
Limfocite
Ganglionii limfatici
 Corticala:
– foliculi primari cu limfocite B, celule dendritice,
macrofage
– foliculi secundari centre germinative, sediul principal
al maturării limfocitelor B
 Paracorticala: Limfocite T şi celule dendritice
 Medulara: sediul plasmocitelor

4. Centru germinativ
5. Medulara
3. Folicul limfoid
secundar
6. Vas limfatic eferent
2. Folicul limfoid primar
(limf B)
Artera
Paracortical
(limf T) Vena
1. Vas limfatic aferent

Sinus medular
Splina
 Organ încapsulat
 cu pulpă albă
 şi pulpă roşie
Pulpa albă
Splina
Pulpa roşie
Centru germinativ
 Pulpa roşie: eritrocite, macrofage

(“cimitir eritrocite”)
 Pulpa albă: foliculi limfoizi 
– celule T
– zona manta (zona marginală a
celulelor B)
Ţesutul limfoid asociat mucoaselor
(MALT)
 Mucoasa digestivă, respioratorie, urogenitală

 Ţesut limfoid asociat mucoasei intestinale =
GALT Gut Associated Lymphoid Tissue
(Plăcile Peyer  mai ales celule B)
 Ţesut limfoid asociat mucoasei nazale =
NALTNasal Associated Lymphoid Tissue
(inel Waldeyer, tonsile  celule B)
 Ţesut limfoid asociat mucoasei respiratorii =
BALTBronchus Associated Lymphoid Tissue
(MALT)
Pielea
 Compartiment epidermal
– keratinocite
– melanocite
– Celule Merkel
– Celule Langerhans
– Limfocite T
– granulocite
 Compartiment dermal
– Celule endoteliale
– fibroblaşti
– Celule dendritice
– macrofage
– Limfocite T
SISTEMUL
IMUN
IMUN
Celulele sistemului imun:
1. Celulele efectoare ale imunitatii specifice
(limfocitele B si limfocitele T)
2. Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice
(celulele natural ucigase NK, celulele
mononucleare fagocitare – monocite/macrofage,
celulele granulocitare)
3. Celulele prezentatoare de antigen
IMUN
Organele limfoide:
1. Organele limfoide primare (maduva osoasa
hematogena, timusul)
2. Organe limfoide secundare (ganglioni
limfatici, splina, tesutul limfoid asociat
mucoaselor, sistemul imun al pielii)
CELULELE SISTEMULUI IMUN
 Raspunsul imun antigen specific implica, in

cadrul variantelor sale, participarea
preponderenta a LB, LT si a celulelor
prezentatoare de antigen.
 In cadrul raspunsului imun antigen
nespecific, participa in general celulele
fagocitare si limfocitele NK.
Componentele sistemului imun
Nespecific Specific
Umoral Celular Umoral Celular
complement, Celule T; alte

macrofage,
interferon, anticorpi celule
neutrofile
TNF, etc. efectoare
Efectele sistemului imun
 Pozitive:
 Protecţie anti non-self
 Eliminarea selfului alterat
 Negative:
 Disconfort (inflamaţie)
 Afectarea selfului (autoimunitate)
IMUNITATEA
Înnăscută - NESPECIFICĂ Dobândită - SPECIFICĂ
Antigen independentă Antigen dependentă
Fără timp de latenţă Cu timp de latenţă
Nu este antigen specifică Antigen specifică

Nu apare memorie Apare memorie
imunologică imunologică
IMUNITATEA
Înnăscută Dobândită
Bariere fizice
Pilele, mucoasa intestinală, Nu există
mucoasa respiratorie
Factori solubili
Secreţii proteice şi neproteice Imunoglobuline

(anticorpi)
celule
fagocite, celule NK, Limfocite T şi B
eozinofile
piele Celule scuamoase Descuamare,

transpiraţie spălare
tract Epiteliu Peristaltică, scadere

digestiv columnar pH, săruri biliare,
acizi graşi
plămân Deplasare surfactant

Cili traheali
mucociliar
Nazofaringe mucus, saliva, lacrimi spălare, lizozim

ochi
Sânge şi fagocite, Fagocitoză

organe limfoide Degradare
intracelulară
Celule NK, K Citoliză directă şi

mediată de anticorpi

Plasma şi lactoferina Depleţie de fier
alte secreţii transferina
seroase interferon, proteine antivirale
TNF- activare fagocite
lizozim Hidroliza
peptidoglicanilor
opsonizare, accentuare
fibronectina
fagocitoză, inflamaţie
complement
FAGOCITE:
Neutrofilele
fagocitoză,
moarte intracelulară,
inflamaţie,
distrucţii tisulare
–Nucleu şi citoplasmă
caracteristice
– Granulaţii
– Marker membranar CD67
Markeri pentru neutrofile
CD13 - aminopeptidaza N metabolism al peptidelor

reglatoare
CD33 - acid sialic, moleculă de adeziune
MPO - mieloperoxidazaProteină bactericidă
Granulaţiile neutrofilelor
primare secundare
azurofile; caracteristice specifice neutrofilelor mature
pentru neutrofilele tinere Conţin: lizozim, NADPH oxidaza,
Conţin: proteine cationice, lactoferina şi proteina de legare a
lizozim, defensine, proteaze B12
şi mieloperoxidază
FAGOCITE:
Macrofagele
-fagocitoză,
-moarte intra şi extracelulară,
-reparaţie tisulară,
-prezentarea antigenului în
cadrul răspunsului imun
specific
Nucleu caracteristic
Marker membranar: CD14
(receptor LPS)
Aderă la plastic şi sticlă
Răspunsul fagocitelor în infecţii
 Semnale trigger
– N-formil metionina
– Factorii coagulării
– Produşii
complementului
 Răspuns fagocite
– Aderare vasculară
– Diapedeză
– Chemotaxie
– Activare
– Fagocitoză şi moarte
Căile de degradare intracelulară
Degradare intracelulara
oxigen-dependenta oxigen-independenta
mieloperoxidaza-independenta mieloperoxidaza-dependenta
Mediatori ai degradării oxigen
independente în fagolizozom
Molecule efectoare Funcţie

Proteine cationice (catepsina) Alterarea membranei
microbiene
Lizozim Hidroliza mucopeptidelor
din peretele bacterian
Lactoferina Extrage fierul bacterian
Enzime hidrolitice (proteaze) Digeră organismele distruse
Celule killer nespecifice
•Celule NK şi LAK
(Killer activate-
limfokină)
Toate “ucid”
•Celule K organisme străine
(nonself) şi self alterat
•Macrofage activate
•Eozinofile
Celulele natural ucigaşe (NK)
 Limfocite cu granulaţii mari

(LGL)
 Omoară celule infectate şi
celula maligne
 Markeri membranari:
CD56 şi CD16 + absent CD3
 Activate de IL2 şi IFN-g
 celule LAK omoară celule
transformate şi maligne
Celulele K
 Nedefinite morfologic
 Au receptor de IgG tip Fc
 Recunosc ţinte
“împachetate” în anticorpi
 Pot fi celule NK (IgG),
macrofage (IgG),
eozinofile (IgE) sau alte
tipuri celulare (IgG)
Hematopoieza
Factori de creştere cu rol în
hematopoieză
 IL-3
 Factorul de stimulare al coloniilor granulo-
monocitare (GM-CSF)
 Factorul de stimulare al coloniilor macrofagice
(M-CSF)
 Factorul de stimulare al coloniilor granulocitare
(G-CSF)
 Eritropoietina, trombopoietina
 Citokine: IL-4, IL-5, IL-6, IL-7, IL-8
Organele sistemului imun
 Organe limfoide primare:
– măduva osoasă hematogenă,
– timus
 Organe limfoide secundare:
– ganglioni limfatici,
– splina,
– ţesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT)
 Sistemul imun asociat tegumentelor
Măduva osoasă hematogenă:
sediul principal al hematopoiezei
 Generează toţi
progenitorii celulelor
sanguine
 Organizare tisulară:
– Fibre reticulare
– Celule stromale
(endoteliale,
fibroblaste, adipocite),
– Matrice extracelulară
Timusul = sediul formării
celulelor T mature
 Organ limfoepitelial
 Organ mediastinal bilobular organizat în lobuli, cu
zone corticale şi medulare
 În cortex, celule stromale, implicate în maturarea
timocitelor (progenitori al celulelor T)
 Celulele epiteliale secretă factori timici
timozina, timopoietina, etc., implicaţi în
maturarea limfocitelor T
 Corpii Hassal: structuri epiteliale în medulară
Ganglionii limfatici: structuri localizate
de-a lungul vaselor limfatice
 Filtrează antigenele (>90% eficienţă)
 Încapsulate, cu trei zone:
– corticală,
– paracorticală,
– medulară
Centrii germinali
Macrofage
Limfocite
Ganglionii limfatici
 Corticala:
– foliculi primari cu limfocite B, celule dendritice,
macrofage
– foliculi secundari centre germinative, sediul principal
al maturării limfocitelor B
 Paracorticala: Limfocite T şi celule dendritice
 Medulara: sediul plasmocitelor

4. Centru germinativ
5. Medulara
3. Folicul limfoid
secundar
6. Vas limfatic eferent
2. Folicul limfoid primar
(limf B)
Artera
Paracortical
(limf T) Vena
1. Vas limfatic aferent

Sinus medular
Splina
 Organ încapsulat
 cu pulpă albă
 şi pulpă roşie
Pulpa albă
Splina
Pulpa roşie
Centru germinativ
 Pulpa roşie: eritrocite, macrofage

(“cimitir eritrocite”)
 Pulpa albă: foliculi limfoizi 
– celule T
– zona manta (zona marginală a
celulelor B)
(MALT)
 Mucoasa digestivă, respioratorie, urogenitală

 Ţesut limfoid asociat mucoasei intestinale =
GALT Gut Associated Lymphoid Tissue
(Plăcile Peyer  mai ales celule B)
 Ţesut limfoid asociat mucoasei nazale =
NALTNasal Associated Lymphoid Tissue
(inel Waldeyer, tonsile  celule B)
 Ţesut limfoid asociat mucoasei respiratorii =
BALTBronchus Associated Lymphoid Tissue
(MALT)
Pielea
 Compartiment epidermal
– keratinocite
– melanocite
– Celule Merkel
– Celule Langerhans
– Limfocite T
– granulocite
 Compartiment dermal
– Celule endoteliale
– fibroblaşti
– Celule dendritice
– macrofage
– Limfocite T
Istoric
Descoperit – 1894 - Bordet
• = un grup de aproximativ 15 proteine serice cu
rol in imunitate.
• locuri de producere: C3 – ficat, C4 – macrofag
• dispare prin incălzire la 56°C/30 min
• activarea are loc in cascada pe cale clasica sau
pe cale alternanta
Proteinele din sistemul complementului
(nomenclatură)
C1(qrs), C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9

factori B, D, H, I, properdina (P)
Lectina de legare a manozei (MBL), proteaze
serice asociate MBL (MASP-1 MASP-2)
C1 inhibitor (C1-INH, serpina), C4-binding
protein (C4-BP), decay accelerating factor
(DAF),
C1 receptor (CR1), proteina-S (vitronectina)
FUNCŢIILE COMPLEMENTULUI
FAVORABILE:
Opsonizare – favorizează fagocitoza
Atragerea şi activarea fagocitelor
Liza bacteriilor şi a celulelor infectate
Reglarea răspunsului prin anticorpi
Clearance al complexelor imune
Clearance al celulelor apoptotice
DEFAVORABILE:
Inflamaţie, anafilaxie
Căile activării complementului
CALEA CALEA CALEA

CLASICĂ LECTINEI ALTERNĂ
anticorp anticorp
dependentă independentă
Activarea C3
generarea C5 convertazei
activarea
C5
ATACUL LITIC
ATACUL LITIC:
inserţia complexului litic la nivelul membranei celulare
C6
C7 b
CC C C
C9 9 9 9C
9C C C9
9 9 9
COMPLEMENT
Antigen (Ag) = o substanţă străină capabilă să
inducă un răspuns imun.
 Virusuri
 Bacterii
 Fungi
 Paraziţi
 Polen
 Alimente
 Medicamente
Un bun antigen:
– Are masa moleculară mare (>10,000)
– Este organic
– Are structură complexă
– Este non-self
ANTIGENIMUNOGEN
 DETERMINANŢI ANTIGENICI (Epitopi)
Factorii care influenţează imunogenitatea
contribuţia imunogenului
 este străin organismului

 mărimea
• Structura
conformaţională Determinanţi secvenţiali
– Structura primară
– Structura secundară Determinanţi
conformaţionali
– Structura terţiară
– Structura cuaternară
contribuţia sistemului biologic
Genetici
– De specie
– Individuali
Vârsta
Metoda de administrare
Doza
Calea
– Subcutan > Intravenos > Intragastric
Adjuvantul
– Substanţe care accentuează răspunsul imun faţă de un Ag
Natura chimică a imunogenelor
Proteine
Polizaharide
Acizi nucleici
Lipide
EPITOPI
 Sunt regiunile imunologic active ale antigenelor
 Paratop = structura corespondentă sau receptorul de Ag al Ig
 Numărul epitopilor prezenţi pe o moleculă de antigen va

determina valenţa antigenului
CLASIFICAREA EPITOPILOR:
• EPITOPI SECVENŢIALI = reprezentaţi de un

segment continuu de AA dintr-un lanţ polipeptidic şi
sunt dependenţi de structura primară a proteinei.
• EPITOPI CONFORMAŢIONALI = sunt formaţi
din AA care în structura primară se află la distanţă
într-un lanţ polipeptidic sau sunt situaţi pe lanţuri
diferite şi sunt aduşi unul lângă celălalt prin plierea
lanţurilor în cadrul structurii secundare dau terţiare a
proteinelor.
CARACTERISTICILE RECUNOAŞTERII
EPITOPILOR DE CĂTRE LIMFOCITELE T:
• Celulele B pot fi stimulate de Ag solubile

reprezentate de proteine şi polizaharide
• Recunosc numai peptide care au fost procesate şi
expuse la suprafaţa celulelor prezentatoare de Ag
împreună cu molecule HLA cls. II
• LT CD8+ recunosc peptide asociate cu molecule
HLA cls. I prezentate pe suprafaţa celulelor “ţintă”
• Complexe trimoleculare: TCR (T-cell receptor) -
peptidul antigen - molecula HLA
CLASIFICAREA ANTIGENELOR:
În funcţie de tipul răspunsului imun:
 Ag timo-independente – nu necesită prezenţa Ly T

 Ag timo-dependente – necesită prezenţa Ly T
TIPURI DE ANTIGENE
T-independente
 Polizaharide
 Proprietăţi
– Structură polimerică
– Activare policlonală a Ly B
• Yes -Type 1 (TI-1)
• No - Type 2 (TI-2)
– Rezistente la degradare
 Exemple
– Polizaharide şi lipopolizaharide pneumococice
– Flagella
TIPURI DE ANTIGENE
T-dependente
 Proteine
 Structura
 Exemple
– Proteine microbiene
– Proteine non-self sau self alterate
În funcţie de relaţia cu subiectul responsiv:
 Alloantigenele – Ag ale aceleiaşi specii

 Xenoantigenele – Ag ale altei specii
 Autoantigenele – Ag HLA în anumite condiţii (boli autoimune)
În funcţie de repartiţia antigenelor în natură:
 Antigene ubicuitare
 Antigene restrânse
În funcţie de natura chimică:

 Glucide
 Lipide
 Proteine
 Acizi nucleici
 Compuşi sintetici
HAPTENA
= o substanţă străină cu masa moleculară suficient de

redusă ca să nu poată produce răspuns imun
• Pentru a produce răspuns imun trebuie să se lege de
un carrier - prin cuplare cu haptena → imunogena
– Exemplu: Medicamentele = haptene, fiind suficient de

mici ca să nu fie recunoscute ca fiind străine de organism.
Uneori, acestea se pot lega de exemplu de eritrocite şi
devin imunogene.
Superantigenele
Definiţie: molecule care se leagă în exteriorul MHC II (complex
major de compatibilitate) de o secvenţă a TCR (T-cell receptor).
Nu sunt recunoscute specific.
Antigen convenţional Superantigen
Răspuns T Monoclonal/Oligoclonal Răspuns T policlonal

1:104 - 1:105 1:4 - 1:10
Superantigene
Exemple
– Enterotoxina stafilocociă
– Toxina de şoc stafilococică
– Exotoxina pirogenică a streptococului
! Importanţă: inducţia
bolilor autoimune
S. aureus
Impactul imunologiei asupra sănătăţii omului
Koch’s Kohler & Milstein

Postulatele Ac monoclonali
Metchnikoff
Fagocitoza
Jansen Müller Jenner Wright Miller
Microscopul Bacteria Vaccinarea Antiserul Cel. T
1600 1700 1800 1900 2000

1955
30
Ţări 200 ani WHO anunţă
cu peste un caz după Jenner Eradicarea variolei
de variolă pe an 15
0
1965 1970 1975 1980
IMUNIZAREA
3000 ÎH 1700 DH
Egipt – cruste variolice Introducerea variolizării în Anglia
2000 ÎH 1780 DH
China – cruste variolice Edward Jenner descoperă vaccinul
1885 DH
1500 DH
 Pasteur descoperă vaccinul
 Turcii introduc variolizarea antirabic atenuat
Edward Jenner
Descoperirea vaccinului antivariolic

Edward Jenner
Între pacienţi, a şteptând vaccinarea variolei
Epoca modernă a vaccinării
1920 1960
Difteria şi Tetanosul Pojarul şi rubeola
Sabin polio
1934 1985
Pertussis Haemophilus
1955 1990
Salk polio Hepatita şi varicela
Incidenţa unor boli pre şi post vaccinare
Viitoare Vaccinuri
Vaccinuri anti-idiotip
ADN
Peptid imuno-dominant
ARNm
........
Istoric
rol in imunitate.
pe cale alternanta
(nomenclatură)
C1(qrs), C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9

(DAF),
FAVORABILE:
DEFAVORABILE:
CALEA CALEA CALEA

anticorp anticorp
Activarea C3
activarea
C5
ATACUL LITIC
ATACUL LITIC:
C6
C7 b
CC C C
C9 9 9 9C
9C C C9
9 9 9
COMPLEMENT
 Virusuri
 Bacterii
 Fungi
 Paraziţi
 Polen
 Alimente
 Medicamente
Un bun antigen:
– Este organic
– Este non-self
ANTIGENIMUNOGEN
 este străin organismului

 mărimea
• Structura
conformaţionali
Genetici
– De specie
– Individuali
Vârsta
Doza
Calea
– Subcutan > Intravenos > Intragastric
Adjuvantul
– Substanţe care accentuează răspunsul imun faţă de un Ag
Proteine
Polizaharide
Acizi nucleici
Lipide
EPITOPI
 Sunt regiunile imunologic active ale antigenelor
 Paratop = structura corespondentă sau receptorul de Ag al Ig
 Numărul epitopilor prezenţi pe o moleculă de antigen va

• EPITOPI SECVENŢIALI = reprezentaţi de un

segment continuu de AA dintr-un lanţ polipeptidic şi
sunt dependenţi de structura primară a proteinei.
• EPITOPI CONFORMAŢIONALI = sunt formaţi
din AA care în structura primară se află la distanţă
într-un lanţ polipeptidic sau sunt situaţi pe lanţuri
diferite şi sunt aduşi unul lângă celălalt prin plierea
lanţurilor în cadrul structurii secundare dau terţiare a
proteinelor.
CARACTERISTICILE RECUNOAŞTERII
EPITOPILOR DE CĂTRE LIMFOCITELE T:
• Celulele B pot fi stimulate de Ag solubile

• LT CD8+ recunosc peptide asociate cu molecule
HLA cls. I prezentate pe suprafaţa celulelor “ţintă”

TIPURI DE ANTIGENE
T-independente
 Polizaharide
 Proprietăţi
 Exemple
– Flagella
TIPURI DE ANTIGENE
T-dependente
 Proteine
 Structura
 Exemple
 Alloantigenele – Ag ale aceleiaşi specii

 Xenoantigenele – Ag ale altei specii
 Autoantigenele – Ag HLA în anumite condiţii (boli autoimune)
 Antigene ubicuitare
 Antigene restrânse

 Glucide
 Lipide
 Proteine
 Acizi nucleici
 Compuşi sintetici
HAPTENA


devin imunogene.
Superantigenele
Definiţie: molecule care se leagă în exteriorul MHC II (complex
major de compatibilitate) de o secvenţă a TCR (T-cell receptor).

1:104 - 1:105 1:4 - 1:10
Superantigene
Exemple
– Enterotoxina stafilocociă
– Toxina de şoc stafilococică
– Exotoxina pirogenică a streptococului
bolilor autoimune
S. aureus

Metchnikoff
Fagocitoza
1600 1700 1800 1900 2000

1955
30
0
1965 1970 1975 1980
IMUNIZAREA
3000 ÎH 1700 DH
2000 ÎH 1780 DH
1885 DH
1500 DH
Edward Jenner

Edward Jenner
Între pacienţi, a şteptând vaccinarea variolei
1920 1960
Sabin polio
1934 1985
1955 1990
Viitoare Vaccinuri
ADN
ARNm
........
Istoric
rol in imunitate.
pe cale alternanta
(nomenclatură)
C1(qrs), C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9

(DAF),
FAVORABILE:
DEFAVORABILE:
CALEA CALEA CALEA

anticorp anticorp
Activarea C3
activarea
C5
ATACUL LITIC
ATACUL LITIC:
C6
C7 b
CC C C
C9 9 9 9C
9C C C9
9 9 9
COMPLEMENT
 Virusuri
 Bacterii
 Fungi
 Paraziţi
 Polen
 Alimente
 Medicamente
Un bun antigen:
– Este organic
– Este non-self
ANTIGENIMUNOGEN
este străin organismului
mărimea
• Structura
conformaţionali
Genetici
• De specie
• Individuali
Vârsta
Doza
Calea
• Subcutan > Intravenos > Intragastric
Adjuvantul
• Substanţe care accentuează răspunsul imun faţă de un Ag
Proteine
Polizaharide
Acizi nucleici
Lipide
EPITOPI
Sunt regiunile imunologic active ale antigenelor
Paratop = structura corespondentă sau receptorul de Ag al Ig
Numărul epitopilor prezenţi pe o moleculă de antigen va

• EPITOPI SECVENŢIALI = reprezentaţi de un segment

continuu de AA dintr-un lanţ polipeptidic şi sunt
dependenţi de structura primară a proteinei.
• EPITOPI CONFORMAŢIONALI = sunt formaţi din AA
care în structura primară se află la distanţă într-un
lanţ polipeptidic sau sunt situaţi pe lanţuri diferite
şi sunt aduşi unul lângă celălalt prin plierea
lanţurilor în cadrul structurii secundare dau terţiare
a proteinelor.
CARACTERISTICILE
RECUNOAŞTERII EPITOPILOR DE
CĂTRE
• Celulele BLIMFOCITELE
pot fi stimulate de AgT:solubile
• LT CD8+ recunosc peptide asociate cu molecule HLA
cls. I prezentate pe suprafaţa celulelor “ţintă”

TIPURI DE ANTIGENE
T-independente
 Polizaharide
 Proprietăţi
 Exemple
– Flagella
TIPURI DE ANTIGENE
T-dependente
 Proteine
 Structura
 Exemple
Alloantigenele – Ag ale aceleiaşi specii

Xenoantigenele – Ag ale altei specii
Autoantigenele – Ag HLA în anumite condiţii (boli autoimune)
Antigene ubicuitare
Antigene restrânse

Glucide
Lipide
Proteine
Acizi nucleici
Compuşi sintetici
HAPTENA


devin imunogene.
Superantigenele
Definiţie: molecule care se leagă în exteriorul MHC II (complex major
de compatibilitate) de o secvenţă a TCR (T-cell receptor).

1:104 - 1:105 1:4 - 1:10
Superantigene
Exemple
• Enterotoxina stafilocociă
• Toxina de şoc stafilococică
• Exotoxina pirogenică a streptococului
bolilor autoimune
S. aureus

Metchnikoff
Fagocitoza
1600 1700 1800 1900 2000

1955
30
0
1965 1970 1975 1980
IMUNIZAREA
3000 ÎH 1700 DH
2000 ÎH 1780 DH
1885 DH
1500 DH
Edward Jenner

Edward Jenner
Între pacienţi, aşteptând vaccinarea variolei
1920 1960
Sabin polio
1934 1985
1955 1990
Viitoare Vaccinuri
ADN
ARNm
........
IMUNOGLOBULINELE
Structură şi funcţie
IMUNOGLOBULINELE = Molecule glicoproteice produse de
plasmocite (limfocite B activate) ca răspuns la un imunogen
= ANTICORPI
+ -
albumin
Amount of protein
globulins
a1 a2 b g Immune serum
Ag adsorbed serum
Mobility
Funcţii generale
• Legare Ag
• Funcţii efectoare
– Fixare complement
– Legare de celule
STRUCTURA
• 2 lanţuri grele
(Heavy)
• 2 lanţuri uşoare
(Light)
• Punţi disulfidice
– Între lanţuri
– În cadrul lanţului
REGIUNILE IMUNOGLOBULINELOR
Disulfide bond
• Regiune Variabilă Carbohydrate
– VL & VH
• Regiune Constantă
CL
VL
– CH & CL
CH2 CH3
• Regiune balama
CH1
Hinge Region
VH
PROTEOLIZA IMUNOGLOBULINELOR
Fragmentele Ig: relaţii structură/funcţie
• Fab Papain
– Legare Ag
– Valenţa = 1
– Specificitate determinată
de VH şi VL
• Fc Fc
– Funcţii efectoare
Fab
Fragmentele Ig: relaţii structură/funcţie
Legare Ag
Legare complement
Legare receptori Fc
Transfer placentar
Organizarea conformaţională a
moleculelor Ig
IZOTIPURILE
IMUNOGLOBULINELOR
= Determinanţi antigenici ce caracterizează

clasele şi subclasele de lanţuri grele şi
tipurile şi subtipurile de lanţuri uşoare
CLASELE DE IMUNOGLOBULINE
DUPĂ TIPUL LANŢURILOR GRELE:
• IgG - g
• IgD - d
• IgE - e
• IgM - m
• IgA - a
Subclase imunoglobuline
• Subclase IgG
– IgG1 - g1
– IgG2 - g2
– IgG3 - g3
– IgG4 - g4
• Subclase IgA
– IgA1 - a1
– IgA2 - a2
Tipuri lanţuri uşoare
• Kappa (k)
• Lambda (l)
Subtipuri lanţuri uşoare
• Lanţurile lambda
– Lambda 1 (l1)
– Lambda 2 (l2)
– Lambda 3 (l3)
– Lambda 4 (l4)
IgG
• Structură
– Monomer
IgG1, IgG2 şi IgG4 IgG3

IgG
• Structură
• Proprietăţi
– Concentraţie plasmatică: cea mai mare
– Principala Ig în spaţiul extravascular
– Transfer placentar – nu necesită legare Ag (IgG2)
– Fixează complement (IgG4)
– Se leagă de receptori Fc ai celulelor imune (IgG2,
IgG4)
IgM
Lanţ J
• Structură
– Pentamer
– Extra domeniu
(CH4)
– Lanţ J CH4
IgM
• Structură
• Proprietăţi
– Concentraţie plasmatică: imediat după IgG
– Prima Ig produsă de fetus şi de către celulele B
– Fixează complement
Fixarea C1 de către IgG şi IgM
IgA
• Structură
– În plasmă - monomer
– În secreţii (sIgA)
• Dimer
• Lanţ J
• Componentă secretorie
Componentă Lanţ J
secretorie
IgA
• Structură
• Proprietăţi
– Concentraţie plasmatică: după IgG
– Principala Ig în secreţii (imunitatea mucoaselor)
• lacrimi, saliva, suc gastric, surfactant pulmonar
– Nu fixează complement
– Se leagă de receptorul Fc al unor celule imune
IgD
• Structură
– Monomer
– Piesă “coadă”
(tail piece)
Tail Piece
IgD
• Structură
• Proprietăţi
– Concentraţie plasmatică: pe locul trei
– Ig prezentă pe suprafaţa celulelor B
– Nu fixează complement
IgE
• Structură
– Monomer
– Extra domeniu
(CH4)
CH4
IgE
• Structură
• Proprietăţi
– Concentraţie plasmatică: cea mai redusă
• Se leagă de bazofile şi mastocite (nu necesită legare Ag)
– Reacţii alergice
– Parazitoze (Helminţi)
• Se leagă de receptorul Fc al eozinofilelor
– Nu fixează complementul
IMUNOGLOBULINELE
genetică, diversitatea Ig
Genele imunoglobulinelor
Localizarea cromozomială a genelor pentru
imunoglobuline:
• lanţuri grele: cromozom 14q32
• lanţ uşor k: cromozom 2p11-12
• lanţ uşor λ: cromozom 22q11-12
Genele imunoglobulinelor
• Fiecare limfocit exprimă pe suprafaţă un receptor de Ag specific.
• Genele sunt rearanjate din repertoriul de segmente genice:
Segmente genice
• Regiunile variabile ale lanţurilor grele şi uşoare au

trei regiuni hipervariabile fiecare (complementarity-
determining regions, CDRs)
• Regiunea variabilă a lanţului greu este codificată de
către trei segmente genice:
– V (“variabil”): codifică reg. variabila a lanţului greu
– D (“diversitate”): segment de diversitate.
– J (“joining”): segment de legătură al lanţului greu
Mecanism de rearanjare
• Rearanjarea = un segment de genă dintr-o
regiune se dislocă → în altă regiune
– un nr. de secvenţe se pierd într-o regiune, dar se
reutilizează în alta
– → structura unei noi gene funcţionale
– → lanţ nou ARN → o nouă Ig
Rearanjamentul genelor Ig:
(în timpul dezvoltării limfocitelor B)
COMPLEXUL MAJOR DE
HISTOCOMPATIBILITATE
Major Histocompatibility Complex

(MHC)
Transplant = înlocuirea unui ţesut
defect cu un alt ţesut, funcţional
 Autotransplant – de la/ la acelaşi individ

 Isotransplant – între doi indivizi identici
genetic (gemeni)
 Allotransplant – între doi indivizi genetic
diferiţi, dar din aceeaşi specie
 Xenotransplant – între două specii diferite
Progrese in transplantul de organe
Semnificaţia MHC
 Rol în răspunsul imun

 Rol în transplant
 Rol în predispoziţia faţă de boli
ANTIGENELE IMPLICATE ÎN
TRANSPLANT
 Antigenele majore de histocompatibilitate
(MHC/ HLA)
 Antigenele minore de histocompatibilitate
 Alte antigene:
– de grup sanguin
– specifice de ţesut
– superantigene
ANTIGENELE MHC
Clasificare:
 MHC clasa I
- prezintă antigene limfocitelor Tc CD8+ (citotoxice)
- exprimate la suprafaţa tuturor celulelor nucleate (-hematii)
 MHC clasa II
- prezintă antigene limfocitelor TH CD4+ (helper)
- exprimate la suprafaţa celulelor prezentatoare de antigen (APC)
 MHC clasa III

- orice alte molecule codificate în zona MHC
- fără rol în transplant
MHC uman – complex HLA (Human Leukocitary Antigen).

Clasa I = gene A, B şi C  HLA-A, HLA-B and HLA-C
Clasa II = gene DP, DQ şi DR  HLA-DP, HLA-DQ and HLA-DR
MHC la şoarece – complex H-2.

MHC clasa I - heterodimer
- 2 lanţuri legate necovalent
- lanţul greu alfa (a1, a2, a3)(43kDa)

- codificat de gene MHC
- transmembranar
- lant usor beta2-microglobulina (12kDa)

- nu este codificată de gene MHC
- nu traversează membrana
MHC I nu pot fi exprimate în absenţa

b2-microglobulinei
a1 şi a2 formează situsul de legare a

Ag
a3 are rol structural, nu intervine

direct în legarea peptidului antigenic
CD8 se leagă la nivelul domeniului a3

MHC clasa I
b2-
microglobulina
antigenul
Situsul de legare antigenică poate fixa peptide a 8-10 AA

MHC clasa I leagă peptide Ag
şi le prezintă limfocitelor T CD8+
Rolul HLA I
 Recunoasterea Ag de catre Ly T citotoxice

CD8+
 In rejetul de grefa
MHC clasa II - heterodimer
- 2 lanţuri legate necovalent
-lant alfa (alfa1, alfa2)

-lant beta (beta1, beta2)
- ambele codificate in MHC
- ambele transmembranare
- ambele lanţuri sunt necesare pentru

exprimarea MHC II
- a1 şi b1 formează situsul de legare al Ag
- a2 şi b2 au rol structural, nu intervin

direct în legarea Ag
- la nivelul domeniului b2 se leagă CD4

MHC clasa II
antigenul
Lanţul beta
Situsul de legare antigenică poate fixa peptide a 13 -18 AA

MHC clasa II leagă peptide Ag
şi le prezintă limfocitelor T CD4+
MHC clasa I MHC clasa II
Peptid
Situs de legare
peptid
Membrana celulara
Genele MHC - cromozomul 6
class II class I
DP DQ DR B C A
  
B C A
2 2 1 1 2 2 3 1 1 1 2 3 9 
DP DQ DR
Haplotip
 = gene + alele de pe 1 crz care se transmit la
descendenti
 Ag HLA I+II=polimorfe pt a recunoaste
fragm de Ag care sunt si ele polimorfe
 Rol: transplantul de organ
 Haplotipidentic100% = compatibilitate 100%
 50% = 50%
 <50% = risc de rejet ↑↑
Polimorfismul MHC
La nivelul unui singur locus genetic, o variaţie >1% →varianta
Fiecare variantă polimorfică = o alelă
Au fost identificate peste 1200 alele MHC la om

381
317
polymorphisms
Class I Class II
No of
657 alleles 492 alleles

185
91 89
19 45
2 20
A B C a b a b a b
DR DP DQ
Data from http://www.anthonynolan.org.uk/HIG/index.html July 2000
IMUNITATEA SPECIFICA
Imunitatea umorala
Imunitatea mediata celular
1. Imunitatea umorala
 Dinamica  Activarea limfocitelor
raspunsului imun B prin antigen
umoral - Activarea prin antigene
- Raspunsul imun timoindependente
primar - Activarea prin antigene
- Raspunsul imun timodependente
secundar
IMUNITATEA UMORALA
(limfocite B)
Raspunsul imun umoral consta in producerea
de Ac specifici si intervine in:
 Distrugerea bacteriilor extracelulare
 Neutralizarea virusilor
 Inhibarea toxinelor
Dinamica raspunsului imun
umoral
 Raspunsul umoral asigura eliminarea Ag exogene
si se caracterizeaza prin productia crescuta de Ig
specifice pentru Ag (epitopii) care au declansat
generarea de Ig.
 In decursul vietii, organismul poate intra in contact
repetat cu un anumit Ag.
 Raspunsul imun la prima intalnire cu Ag
comparativ cu urmatoarele contacte cu acelasi Ag
prezinta anumite particularitati (perioada de
latenta, intensitatea si durata raspunsului imun,
izotipul predominant de Ig si afinitatea acestora).
Dezvoltarea LB
?
Stadiile de dezvoltare ale LB
Celula stem Limfocite pro-B Celule pro-B mature Limfocite pre-B
Periferie
Celule mici pre-B Celula B imatura Celula B matural
Fiecare stadiu de dezvoltare este determinat de rearanjamentul

genelor lanturilor grele si usoare ale Ig, expresia moleculelor de
adeziune si a receptorilor citokinici
Raspunsul imun primar (1):
 Apare la primul contact al individului cu Ag
 Este generat exclusiv de celulele B de repaus,
care sintetizeaza Ig cu afinitate relativ scazuta
 Perioada de latenta este de 3-4 zile, mai lunga
decat in raspunsul imun secundar
 Reprezinta intervalul dintre primul contact cu Ag si
aparitia primelor Ig secretate
 In acest interval = “expansiunea clonala” si in final
diferentierea in plasmocite secretoare de Ig
 Cantitatea de Ag este importanta in initierea
raspunsului umoral. Cantitati mici de Ag pot sa nu
declanseze un raspuns al celulelor B, precum si
doze excesive de Ag, care pot induce toleranta =>
raspunsul umoral creste proportional cu cantitatea
de Ag
 Durata raspunsului primar este de 7-10 zile si
productia de Ig creste exponential, atinge un max
intre a 4-10-a zi, urmata de un declin lent si scade
in cateva saptamani .
 Cinetica productiei de Ig difera in functie de tipul
de Ag (timoindependent sau timodependent)
 Raspunsul la Ag timodependente poate dura
cateva luni cu fluctuatii ale productiei de Ig,
datorita participarii macrofagelor la fagocitare
 Izotipul de Ig produse este IgM, ca raspuns
predominant fata de Ag timodependente, urmat de
cresterea in timp a productiei de IgG si alti izotipi,
ca rezultat al comutarii clasei de Ig
 Ag implicate in declansarea raspunsului imun
primar sunt timodependente sau
timoindependente
Raspunsul imun secundar (1):
 Apare in cadrul celui de-al doilea contact cu
acelasi Ag si este declansat de LB de memorie
generate cu ocazia primului contact
 LB de memorie constituie aproximativ 1% din
totalul populatiei de LB
 Ag timodependente sunt cele mai eficiente in
generarea raspunsului imun secundar; necesita
procesarea si cooperarea obligatorie cu LTh,
urmata de activarea bicelulara (B si Th), secretia
de citokine cu rol in proliferare si diferentierea LB
 Perioada de latenta este scurta, intre 1-3 zile =>
raspunsul imun secundar se declanseaza mai
rapid si celula responsabila este LB de memorie
diferentiat in cursul raspunsului primar
 Productia de Ig este mare, atinge un maximum
la 3-5 zile cu un declin foarte lent => durata si
amploarea raspunsului secundar sa fie mai
mare decat a raspunsului primar
 LB de memorie activate prin reintalnirea cu Ag,
comuta rapid izotipul productiei de Ig,
inlocuindu-se astfel IgM si IgD de suprafata
(mIgM, mIgD) cu IgG, IgA, IgE si produc mari
cantitati de IgG si IgA sau IgE cu mare afinitate
pentru Ag
 Ig produse in cursul raspunsului imun secundar
prezinta afinitate crescuta pentru Ag cu care se
reintalnesc = afinitate de maturare
 Comutarea izotipului Ig se realizeaza prin
rearanjarea regiunii constante a lantului greu. In
celula B matura care poseda caracteristice mIgM
si mIgD poate sa se produca o comutare a
clasei(class switch) spre sinteza de IgG, IgA sau
IgE =>e o modificare stabila in genomul celulei si
se transmite la toti progenitorii liniei B
 Comutarea izotipului este reglata predominant de
citokinele secretate de LTh (IL-2, IL-4, IL-5, IFN-)
care activeaza LB si productia de Ig
 IL-4: initiaza comutarea IgG1 si IgE
 IL-5: comuta spre IgA
 IFN-: comuta spre IgG2
 Citokinele singure, in absenta unui semnal de
activare (Ag) nu pot induce comutarea clasei
Activarea LB prin antigen
 Activarea, proliferarea si diferentierea LB mature
stimulate de Ag evolueaza in raport cu tipul de Ag
timoindependent, respectiv timodependent
 Prima etapa = activarea (intrarea LB de repaus in
ciclul celular, prin trecerea din faza G0 in faza G 1)
 Proliferarea = celulele activate progreseaza in
fazele ciclului celular (S-G2-M), se divid si creste
nr. celulelor, fara modificari morfologice sau
biochimice
 Diferentierea = modificari in celulele B care
determina transformarea de la fenotipul de celule
B de repaus in fenotipul de plasmocite sau celule
de memorie
Activarea LB de repaus prin Ag
timoindependente (1)
 Ag timoindependente = polizaharide cu numerosi
epitopi identici (dextran, polizaharide din capsula
pneumococului) care se leaga specific si
multivalent de Ig membranare, formeaza o punte
cu receptorii mIg ai LB si declanseaza un semnal
de activare limfocitara
 Activarea prin Ag timoindependente nu se
realizeaza cu ajutorul LTh, ca atare nu necesita
ajutorul LT
 Ag timoindependente nu necesita procesare si
prezentare prin moleculele HLA
timoindependente (2)
 Raspunsul primar generat de Ag
Timoindependente se caracterizeaza prin
productie crescuta de IgM cu afinitate crescuta
 Ag timoindependente: unele lectine vegetale,
lipozaharidul din capsula bacteriilor gram negative
(LPS sau endotoxina) care nu se leaga de mIg =>
stimularea LB este nespecifica
Activarea LB de repaus prin
Ag timodependente (1)
 Majoritatea Ag care declanseaza raspunsul
umoral sunt Ag timodependente, care induc
activarea, proliferarea si diferentierea celulelor B
antigen specifice, prin cooperarea cu LTh si
secretia de citokine
 Ag timodependente sunt in general de natura
proteica, ceea ce necesita procesarea Ag.
Procesarea are loc in celulele B care leaga
specific Ag nativ prin receptorii membranari (mIg
din BCR), in aceasta etapa celulele B
functioneaza ca celule prezentatoare de Ag
timodependente (2)
 Primul semnal de activare = interactiunea
specifica a receptorilor Ig membranari cu Ag,
urmata de endocitoza si internalizarea complexului
Ig-Ag
 Procesarea intracelulara pe cale endocitica
 Fragmentarea Ag in peptide antigenice care se
asociaza intracelular cu molecule HLA cls. II
 Complexele peptid-HLA cls. II sunt prezentate la
suprafata celulei B prezentatoare de Ag
timodependente (3)
 Al doilea semnal = recunoasterea
complexelor peptid-HLA cls.II de catre LTh
prin intermediul complexului TCR-CD3 si a
coreceptorului CD4
 Se formeaza cojugatele bicelulare Ag
specifice: limfocit B care a prezentat Ag –
LTh care a recunoscut Ag = “recunoasterea
ajutorului celulei T” (cognate T help)
Activarea LB de repaus prin
Ag timodependente (4)
 Contactul membranar se realizeaza prin
adeziunea dintre LB si Th, prin interactiunea
receptor-ligand dintre moleculele de adeziune
CD11a/CD18 (LFA-1) si moleculele ICAM-1
(CD54)si ICAM-2
 Jonctiunea intracelulara este asigurata si prin
interactiunea dintre receptorul CD2 de pe
suprafata LTh si ligandul LFA-3 (CD58) de pa LB
 Ca urmare a recunoasterii Ag, LTh se activeaza si
=> sinteza unui ligand care se cupleaza cu
moleculele receptor CD40 exprimate pe toate
celulele prezentatoare de Ag
timodependente (5)
 Expresia activarii LTh antigen specific consta
in secretia de citokine IL-2, IL-4, IL-5, IL-10,
IFN- care sunt directionate spre LB din
conjugatele B-Th
 LB activat trece din faza G0 in faza G1 a
ciclului celular => cresterea volumului celular
concomitent cu sinteza de AND si expresia
receptorilor pentru citokine => progresiunea
LB din faza G1 in faza S a ciclului celular =>
diviziunea si diferentierea
2. Imunitatea mediata celular
 Receptorul de  Citotoxicitatea
antigen al anticorp
limfocitului T dependenta
 Citotoxicitatea  Hipersensibilitatea
directa intarziata
- Celulele citotoxice
- Distrugerea
celulelor tinta
Limfocitele T - introducere
1. Numele de limfocite T se datoreaza timusului, glanda

la nivelul careia are loc dezvoltarea acestor celule
2. Limfocitele pre-T provin din celulele stem ale maduvei

osoase si trebuie sa migreze prin timus pentru a deveni
celule T mature si functionale
3. Limfocitele T imature sunt denumite timocite in timpul

procesului de diferentiere si migrare prin timus
4. Maturarea celulelor T in interiorul timusului presupune

cateva faze distincte.
Limfocitele T – introducere (2)
5. Procesul selectiei negative implica distrugerea
celulelor T ale caror receptori de antigen recunosc
antigenii self cu afinitate mare si, astfel, ar fi
autoreactivi daca ar fi eliberati in periferie
6. Selectia negativa este pricipalul mecanism prin care
se obtine “auto-toleranta”
7. Selectia pozitiva asigura supravietuirea celulelor care
recunosc nonself-ul
8. Numai celulele T care supravietuiesc acestei faze
sunt eliberate din timus ca celule T mature, antigen
reactive.
9. In periferie, celulele T mature se pot diferentia in
cateva subpopulatii majore, prin exprimarea markerilor
specifici de suprafata.
Toate celulele T exprima o molecula de suprafata
numita CD3
Exprimarea markerului de suprafata CD3 este specifica limfocitelor

T, fiind folosita adesea pentru a caracteriza celulele T.
Alti markeri ai celulei T :
CD2
CD7 (exprimat, de asemenea, pe celulele NK si timocite)
CD1
CD5 (exprimat si pe subclasa limfocitelor B)
CD4/CD8 (caracterizeaza doua subclase diferite de celule T)
Asemeni celulelor B, limfocitele T exprima pe suprafata
receptori de antigen specifici (TCR):
Ce este TCR?
1. Exprimarea de TCR confera specificitate antigenica

celulelor T
2. Natura TCR este distincta la receptorul de antigen
(imunoglobulina de suprafata) fata de limfocitele B
3. Diversitatea TCR exprimate este obtinuta printr-un
proces de rearanjare genica similara rearanjarii
segmentelor V, D si J ale genelor imunoglobulinei
observate in celulele B
4. Exista doua forme de TCR - marea majoritate a
celulelor T din periferie (>90%) exprima TCR
alpha/beta, iar o mica parte de celule T exprima TCR
gamma/delta (literele grecesti se refera la lanturile
peptidice care formeaza TCR-ul)
Structura moleculei TCR (90 kDa)
Rolul celulelor T d este neclar. S-a sugerat ca are un rol in

imunitatea antivirala la nivelul mucoaselor. S-a observat cresterea
numarului de celule T d T in HIV/SIDA
Cum se formeaza limfocitele T?
Formarea celulelor T este intens implicata in

raspunsul imun mediat celular si se obtine printr-un
proces extensiv de diferentiere:
Mai intai, limfocitele T precursoare initiate in maduva
osoasa sufera diferentierea in celule T capabile sa
raspunda antigenilor. Procesul se numeste diferentiere
antigen independenta si are loc in timus.
Apoi, celulele T mature antigen dependente sunt

activate de antigen si se diferentiaza in celule efectoare
(Th, Td, Tc si Ts). Diferentierea secundara are loc in
organele limfoide secundare.
Celulele pozitive periferice TCR alpha/beta exprima markeri de suprafata
CD4 sau CD8, acestia putand fi folositi pentru a diferentia subpopulatiile
de celule T mature in periferie:
1. In termeni generali, limfocitele CD4+ reprezinta populatia T

"helper". Aceasta este o populatie eterogena de limfocite cu functii
critice in activarea macrofagelor, activarea limfocitelor B (secretie
Ig), activarea NK, activarea CTL
2. Limfocitele CD8+ reprezinta limfocite T citotoxice (CTL), care

omoara celulele infectate patogen ca: virusi, unele bacterii
intracelulare (Listeria ) si unele protozoare intracelulare (malaria).
CELULE PREZENTATOARE DE
ANTIGEN (APC)
In contrast cu imunoglobulinele produse de celulele B sau anticorpii

solubili, celulele T nu recunosc antigenii de suprafata, dar recunosc
antigene procesate si prezentate de “celule prezentatoare de antigen”
Limfocitele T (prin TCR) recunosc antigenul sub forma de peptide scurte

prezentate in asociatie cu moleculele HLA clasa I sau clasa a II-a de pe
suprafata APC
Acest fenomen este cunoscut sub denumirea “restrictie HLA”

In general, moleculele HLA clasa I prezinta antigenul celulelor T CD8+,
iar cele de clasa a II-a celulelor CD4+
Procesarea antigenului endogen
Absorbție
Antigeni / agenți patogeni deja prezenți în celulă
Degradare
Antigenii sintetizați în citoplasmă suferă o degradare
proteolitică limitată în citoplasmă
Formarea complexului antigen-MHC

Încărcarea antigenelor peptidice pe molecule MHC clasa I este
diferită de încărcarea moleculelor MHC clasa II
Prezentare
Transportul și exprimarea complexelor antigen-MHC pe
suprafața celulelor pentru recunoașterea de către celulele T
Concluzii
 Celulele T si B recunosc diferit antigenul
 Antigenul trebuie prelucrat inainte de a fi prezentat celulelor T
 Procesarea antigenului genereaza peptide antigenice
 Procesarea antigenului exogen are loc in lizozomi
 Procesarea endogena nu are loc in lizozomi
 Mecanismul de procesare a antigenului depinde de

compartimentul in care se replica agentul patogen
 Procesarea antigenului endogen foloseste proteaze si peptide ca

transportori
Tipuri de reactii imune ale
hipersensibilitatii (HS)
Tipuri de raspunsuri imune
(clasificarea Gell-Coombs)
 HS de tip I: cresterea IgE, caracteristica
bolilor alergice
 HS de tip II: indreptata impotriva Ag
prezente pe suprafata celulara (ex. boala
Rh)
 HS de tip III: impotriva Ag circulante;
induce formarea complexelor imune (boli
autoimune, ca lupus, artrita reumatoida)
 HS de tip IV: imunitatea mediata celular
(HS intarziata) – dermatita atopica
Tipul I de HS
 Intalnita in boli alergice
 IgE specific
 Mastocite si bazofile
Terminologie
Atopie Alergie
 hiperresponsivitatea IgE,
 expresia clinica a bolilor
= predispozitie la boli
atopice IgE-mediate
alergice
 Tendinta la raspunsuri  Rinita, astm, alergie

exagerate ale Ac IgE alimentara, dermatita
atopica
 Clinic, unul sau mai
multe teste cutanate
pozitive la alergeni
comuni inhalati
Prevalenta
 Prevalenta alergiilor in tarile industrializate
s-a dublat in ultimii 20 de ani
 20-50% din populatie sufera de rinita
alergica (boala alergica cu prevalenta cea
mai mare)
 Prevalenta astmului: 5-30%
 10-17% dintre copii sufera de dermatita
atopica
(studiu ISAAC)
40 37
35
30
25 22 1994
20
2001
15
11
10 9
6
5 4 4
2
0 Diana
Prevalenta Diagnostic: Prevalenta Diagnostic: Dumitrascu,
astmului astm rinitei rinita Diana Arion, 2002
Alergenii
 Unantigen care induce sinteza IgE se

numeste alergen (majoritatea sunt proteine)
 Haptena = substanta chimica de dimensiuni

mici, ne-imunogena, dar care induce
formarea Ac si are nevoie de o proteina
“curier”
Tipuri de alergeni
Inhalati:
 Praf de casa (Dermatophagoides pteronissimus)
 Polen (iarba, copaci, plante salbatice)
 Insecte (gandaci de bucatarie)
 Fungi (Alternaria, Cladosporiu, Aspergillus)
 Animale (cal, caine, pisica)
Tipuri de alergeni
Alimentari:
 Lapte de vaca (mai ales la sugari)
 Oua
 Alune
 Nuci
 Peste
 Scoici
Tipuri de alergeni
Ocupationali:
 Animale de laborator – cercetatori / laboranti,
angajati din magazinele de specialitate
 Faina – industria alimentara
 Enzime biologice – industria chimica
 Latex – lucratori in domeniul medical
 Agenti de colorare si decolorare - vopsele, tusuri
pentru tipar, diluanti etc
 Izocianati – vopsele, tusuri pentru tipar, diluanti etc
 Rasini – industria electronica
Tipuri de alergeni
Altele:
 Alergii la venin de insecte - hymenoptera
 Alergii medicamentoase
Dermatophagoides pt.
Fungi
Albine,
viespi
Polen de plante
salbatice
Predispozitia genetica
 Alergiile sunt mai frecvente la persoanele
din familii cu boala alergica
 Riscul de a dezvolta alergii in populatia
generala este de 15%
 Riscul creste cu 50% la cei cu un parinte
alergic
 Riscul creste cu 70-80% la cei cu ambii
parinti alergici.
IgE
 Sintetizata de celulele B, indusa de IL-4 si
IL-13
 Afinitate
mare pentru mastoicte, bazofile si
pentru LB (CD23), eozinofile etc.
 Alergenul declanseaza semnalul de
activare a mastocitelor => degranulare
Sensibilizare Provocare
Alergen Alergen
APC
Mastocit
TH2 B
MEDIATORI
IL-4
IgE
SIMPTOME
Faza precoce a
raspunsului
alergic inflamator Mediatori
 Nou generati
 Producere de
 histamine  leukotriene: LT-C4, D4,
E4
 exoglicozidaza
 triptaza  prostaglandine: PG-D2
 chimaza  eicosanoizi: HETE
 peroxidaza  PAF (platelet activated
 arilsulfataza B factor)
 citokine
• IL-1, IL-3, IL-5 • Vasodilatatie +  permeabilite
• GM-CSF
• Contractia musculaturii netede
• TNF
• Hipersecretie
Faza tardiva a raspunsului
alergic inflamator
Mediatori:
• pro-inflamatori
• citotoxici
Eo
Histamine Molecule de
adeziune
Factori
chemotactici
TH2
INFLAMATIE
Diagnostic
In vivo
 Prick test – se plasează pe piele o picătură de soluţie diluată de
alergen şi se efectuează scarificarea sau înţeparea tegumentului
subiacent, pentru a permite pătrunderea soluţiei în piele. Testul =
pozitiv pentru alergenul respectiv dacă apare o induraţie sau
înroşire pruriginoasă a pielii la locul de contact
 Testul intradermic(IDR): Se injectează intradermic o cantitate
mică de soluţie diluată de alergen şi se urmăreşte dacă apare sau
nu o reacţie inflamatorie locală,
 Testul patch: se aplică pe piele un plasture pe care s-a plasat o
doză mică de alergen şi se menţine pe piele timp de 24-72 de ore,
urmărind apariţia reacţiei cutanate locale (pt. HS tardiva)
 Teste de provocare - pentru organe tinta: inhalator, oral
Diagnostic
in vitro:
 Total IgE  (peste 200 ng/ml)
 Specific IgE (ELISA)
 Eozinofile (in ser, in lavaj bronsic,
secretie nazala, in tesut)
 Leukotriene (LT-C4, LT-D4) - in ser,
urina
 Eliberare de histamina
Tipul II de HS
 HS de tip II: indreptata impotriva Ag prezente
pe suprafata celulara (ex. boala Rh)
 Ac = IgG si IgM
 Ag = prezente pe suprafata celulelor
 Activarea C  lizarea celulelor tinta
 In unele cazuri, efectul HS de tip II este
activarea celulelor tinta (boala Graves,
miastenia gravis, anemia pernicioasa)
HS de tip II
Ac
Celule cu Ag
membranare
 Lizarea celulelor
sau stimularea
functiilor celulare
HS de tip II
 Ag care actioneaza impotriva tesutului:
1. Sindromul Goodpasture (Ag = colagenul tip IV de
pe suprafata rinichiului si a alveolelor pulmonare).
Activarea C si a granulocitelor.
2. Miastenia gravis (Ag= receptorul acetilcolinei, Ac
distrug receptorii pentru acetilcolina )
3. Boala Graves’ (Basedow) (Ag = receptorul pentru
TSH din glanda tiroida)
4. Anemia pernicioasa (Ag = pe celulele parietale din
stomac, factor intrinsec blocant)
HS de tip II
5. Pemfigus vulgaris (Ag pe celulele epidermice
din junctiunea intercelulara)
6. Vasculite (Ag = celule endoteliale)
7. Anemia hemolitica autoimuna (Ag = proteine
din eritrocite membranare)
8. Purpura trombocitopenica (Ag = proteine din
membrana trombocitelor)
9. Diabetul insulino-dependent (Ag = receptor
pentru insulina)
HS de tip III
 Indusa de complexele imune (IC)

 Ig G, M, A, D, E
 Ag = proteina exogena (bacteria, infectii
cu protozoare etc)
= proteina endogena (tesut normal
sau modificat Ag)
HS de tip III
 Complementul este, de asemenea, activat
C Ag
C
HS de tip III
 Producerea complexelor imune (CI)

este influentata de:
- Ag si Ac
- Afinitatea Ac pentru Ag
- CI pot fi produse de cantitati
crescute de Ag, sau Ac
HS de tip III
 Excesul de Ac – poate fi rapid eliminat de fagocite
pentru ca Ac sunt insolubili (nepatogenic)
 Echivalent  structuri mari care agrega si

precipita (tind sa persiste in circulatie  sunt
patogenice)
 Excesul de Ag - in excesul moderat de Ag au

tendinta sa persiste, sunt solubili, nefagocitati,
foarte patogenici!
- in excesul extrem de Ag nu
activeaza complementul (nepatogenic)
HS de tip III
Echivalent
Exces de Ag
Exces de Ac
HS de tip III
 Depunereain tesuturi este influentata si de
marimea CI:
 CImari sunt fagocitate si nu se depun in
tesuturi
 CImedii si mici pot fi usor depozitate in
tesuturi: de ex., CI medii nu trec de
membrana glomerulara si de aceea se
acumuleaza
HS de tip IV
 Denumita si HS de tip intarziat (apare dupa 24-72
ore)
 Mediata de LT antigen specifice
 Participa LT helper sau LT citotoxice
 Este responsabila si de aparitia dermatitelor de
contact
 Leziuni de tip granulomatos:
Mycobacterium tuberculosis
Mycobacterium leprae IDR la
=> IDR la tuberculina
Astmul bronsic
• Afectiune inflamatorie cronica a cailor
respiratorii.
• Sunt implicate mai multe tipuri celulare.
• Inflamatia cronica duce la o crestere a
hiper-responsivitatii cailor aeriene, cu
episoade recurente de wheezing, tuse
si respiratie inasprita.
• Diminuare variabila a amplitudinii
respiratorii, uneori reversibila.
Mecanisme
Factori de risc
(pt. initierea astmului)
INFLAMMATION
Obstructia
Responsivitatea
cailor aeriene
cailor aeriene
Factori de risc Simptome

(pt. exacerbarea astmului)
Factori de risc
 Factori ai gazdei:
 predispun la instalarea astmului
 protejeaza indivizii fata de instalarea astmului
 Factori ambientali:
 influenteaza susceptibilitatea de a dezvolta astm a
indivizilor predispusi
 grabesc exacerbarea astmului
 determina persistenta simptomelor
Factori de exacerbare a
astmului
 Alergeni
 Poluanti din aer
 Infectii respiratorii
 Efort si hiperventilatie
 Modificari meteo
 Dioxid de sulf
 Aditivi, medicamente, alimente
Urticaria
 Cauze multiple (5-15% sunt alergice!)
 Prezentarea clinica este foarte variata
 Aparitia urticariei: frecventa sau intermitenta
 Modificari la nivel cutanat
 Uneori se asociaza angioedem

Urticaria
1. Acuta
• durata mai mica de 6 saptamani
• frecvent de cauza alergica
2. Cronica
• durata mai mare de 6 saptamani
• 40-50% sunt de cauza autoimuna
Dermatita atopica
 Afectiune cutanata inflamatorie, caracterizata
prin
 prurit sever
 recaderi frecvente
 eczeme
 adesea antecedente familiale de atopie
 Aspect diferit in copilarie, adolescenta si viata
adulta (cu distributie diferita)
Dermatita de contact
 Nu este legata de atopie
 Prototip pentru HS de tip IV (tardiva)
 Provoaca inflamatie si edem al pielii
 Etiologie:
 Nichel
 Chrom
 Formaldehida
 Plante
Anafilaxia
 Reactie alergica sistemica severa cu
potential letal
 Alergene + Ac → mediatori chimici → 
brusca a TA, bronhoconstrictie, colaps,
moarte.
 Simptome:
 Purpura
 Obstructia cailor respiratorii superioare
 Colaps
Anafilaxia
Cauze:
 Venin de insecte (albine,viespi)
 Medicamente (antibiotice, anti-inflamatorii
nesteroidiene etc)
 Alimente (lapte, alune, oua, peste, scoici)
 Latex
 Vaccinuri si extracte alergice
! Atentie la:
Anafilaxia cauzata de efort
(alimente + efort  anafilaxia)
Tratament = URGENTA
 Adrenalina sau epinefrina: 0,3-0,5 ml de
1/1.000 s.c sau i.m.
 Eliberarea cailor respiratorii si monitorizarea
presiunii arteriale
 Antihistaminice H1
 Beta-antagonisti
 Corticosteroizi
 Recomandari de lunga durata: evitarea cauzei
si imunoterapie specifica

Curs 1 - Istoric Imunologie (10 Files Merged)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1 - Istoric Imunologie (10 Files Merged)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria

Boli produse prin dereglarea sistemului imun

Manevrarea imunităţii în scop terapeutic

Sistemul imunitar (organe, celule, molecule şi gene) – esenţial

 IMUNITATE ← IMUN (EXONERAT) Derivat din cuvântul latin

 Ciuma din Atena

 14.05.1796 Edward Jenner a

 1880: Luis Pasteur: a folosit termenul „vaccin” derivat din

 Pasteur a produs primul vaccin

 1880: Pasteur – Vaccin atenuat împotriva holerei

 1883: Elie Metchnikoff – Endocitoza = Ipoteza citoimunității

 1884: Metchnikoff – fagocitoza (Ilia Ilici Mecinikov: premiul Nobel 1908)

 1885: Louis Pasteur – vaccinarea antirabică

 1890: Von Behrling (Behring)/Kitasato – Antitoxina = Ipoteza imunității

 1890: Koch – hipersensibilitatea intarziata (premiul Nobel 1905)

 1895: Bordet – complementul (N 1919)

 1900: Landsteiner – grupele sanguine ABO (N 1930)

 1902: Richet (N 1913 si Portier – hipersensibilitatea imediata sau

 1905: Pirquet/ Schick – Boala serului calului (hipersensibilitate)

 1936: Gorer si Snell – MHC la soarece (N 1980)

 1939: incompatibilitatea feto-materna (Levine)

 1945: Owen/Burnet – Ipoteza toleranței imune

 1956: auto-anticorpii anti-tiroglobulina (Roitt si Doniach)

 1963: genele raspunsului imediat (Benacerraf – 1980 si

Landsteiner Theiler Bovet Burnet Medawar Porter Edelman Snell

Dausset Benacerraf Jerne Tonegawa Thomas Murray Doherty Zinkernagel

 Azi pot primi până la 11 vaccinuri de rutină.

 Deşi unele vaccinuri sunt în combinaţie

 Titrul de anticorpi protector împotriva unui epitop este de 10 ng/ml.

 Vaccinurile conţin în medie 102 epitopi.

 Raspunsul imun antigen specific implica, in

Umoral Celular Umoral Celular

complement, Celule T; alte

Înnăscută - NESPECIFICĂ Dobândită - SPECIFICĂ

Antigen independentă Antigen dependentă

Fără timp de latenţă Cu timp de latenţă

Nu este antigen specifică Antigen specifică

Secreţii proteice şi neproteice Imunoglobuline

Sediu Componente Funcţii

piele Celule scuamoase Descuamare,

tract Epiteliu Peristaltică, scadere

plămân Deplasare surfactant

Sediu Componente Funcţii

Nazofaringe mucus, saliva, lacrimi spălare, lizozim

Sânge şi fagocite, Fagocitoză

Celule NK, K Citoliză directă şi

Sediu Componente Funcţii

CD13 - aminopeptidaza N metabolism al peptidelor

Molecule efectoare Funcţie

 Limfocite cu granulaţii mari

 Paracorticala: Limfocite T şi celule dendritice

 Medulara: sediul plasmocitelor

1. Vas limfatic aferent

 Pulpa roşie: eritrocite, macrofage

 Mucoasa digestivă, respioratorie, urogenitală

 Raspunsul imun antigen specific implica, in

Umoral Celular Umoral Celular

complement, Celule T; alte

Înnăscută - NESPECIFICĂ Dobândită - SPECIFICĂ

Antigen independentă Antigen dependentă

Fără timp de latenţă Cu timp de latenţă

Nu este antigen specifică Antigen specifică

Secreţii proteice şi neproteice Imunoglobuline

Sediu Componente Funcţii