ISTORIA

IMUNOLOGIEI
 IMUNITATEA

Termenul latin“IMMUNIS” înseamnă A IZOLA,A

EXCEPTA, referindu-se la protecţia împotriva agenţilor
străini.
Termenul “imunitate” a fost utilizat prima dată în 1775
de către Van Swieten, un medic olandez, referindu-se la
obţinerea, la un organism sănătos, a aceluiaşi efect
realizat la cei care au supravieţuit unei maladii
contagioase, inspirându-se din exemplul imunităţii
constatate la cei care au supravieţuit variolei.
Perspectivă istorică:

Imunologia s-a născut din studiul bolilor

infecțioase.
Bolile infecţioase erau văzute ca o
manifestare divină:
 Exod 9:8-9- Egipt
 I Samuel 5:6- Filisteni
 II Samuel 24:15- Israel
 Isaia 37:36- Asirieni
Conceptul de Imunitate:

430 ÎC, istoricul Tucidide (despre pandemia

din Atena)
“Cei care şi-au revenit din boală au fost
aceia care au oferit sprijin şi compasiune
celor bolnavi şi muribunzi. Aceştia
cunoşteau boala din experienţa proprie şi
nu se temeau pentru ei înşişi; pentru că
acelaşi om nu era niciodată atacat de
două ori de aceeaşi boală- cel puţin nu la
fel de fatal."
Istoria Imunologiei

 Perioada Imunologiei empirice

 Perioada Imunologiei experimentale
 Perioada Imunologiei moderne
Imunologia a fost definită ca specialitate
distinctă (1971, Conferinţa Internaţională de
Imunologie, SUA)
 I. PERIOADA IMUNOLOGIEI EMPIRICE
(sec. XVII - jumătatea sec. XIX)

Multe boli infecţioase grave,

precum variola,ciuma, holera,
cauzau numeroase decese.
O cunoasteţi? Ciuma !!!
--- Boala morţii negre
VARIOLA
 VARIOLA

 Uşor de
recunoscut.
 Rată înaltă de
mortalitate.
 Supravieţuitorii
rămâneau cu ciatrici
pe viaţă.
 Supravieţuitorii
nu mai puteau face
boala a doua oară.
În 1670, medicii chinezi
practicau variolizarea.
Edward Jenner --- medic englez
a descoperit în 1796 că vaccinarea oamenilor
cu vaccinia(variola taurinelor) protejează
împotriva variolei.
 1796

Edward Jenner a fost prima persoană care a utilizat

“imunizarea”.
II. Perioada
Imunologiei experimentale
(jumătatea sec. XIX – jumătatea sec. XX)

1. Imunitatea activă

La mijlocul sec. XIX

R. Koch a izolat şi a
cultivat cu succes
bacterii
Premiul Nobel în 1905
pentru imunitatea la
Robert Koch
TBC (1843-1910)
În anii 1880, Pasteur
o Bolile infecţioase sunt cauzate de
patogeni
o1885: vaccinarea antirabică
oVaccinul viu atenuat împotriva holerei
(cultură veche de V.cholera la pui)

Imunizarea activă artificială

Imunitatea activă: Formă a imunităţii
adaptative indusă prin expunerea la un
antigen străin, şi în care individul imunizat
joacă un rol activ în răspunsul la antigen.

Louis Pasteur
(1822-1895)
2. Imunitatea pasivă

La sfârşitul anilor '80 ai secolului XIX Roux si Yersin

 Difteria este cauzată de exotoxina produsă de
C.diphtheriae
Descoperirea antitoxinei difterice şi a bactericidelor
Antitoxina ---- Anticorp (Ac)
Exotoxina ---- Antigen (Ag)
Imunitatea pasivă: Formă a imunităţii la un antigen,
care este indusă la un individ prin transferul de
anticorpi sau limfocite de la alt individ care este imun
la antigenul respectiv.
Studiul reacţiei Ag cu Ac in vitro –
SEROLOGIE

În 1890, Von Behring şi Kitasato

antitoxina difterică a fost administrată în
tratamentul difteriei
---- Imunitate pasivă artificială
Emil Adolf von Behring – premiul Nobel
în 1901 pentru terapia serică împotriva
difteriei

Von Behring
(1854-1917)
Elie Metchnikoff si Paul Ehrlich – Premiul Nobel în 1908
(rolul fagocitozei şi al antitoxinelor)

Paul Ehrlich (1854-1915) Elie Metchnikov (1845-1916)

3. Studiul antigenelor

La începutul secolului XX, Landsteiner:

Studiază determinantul antigenic
(epitop)
Descoperă grupele sanguine ABO în
1901
Karl Landsteiner – premiul Nobel în 1930
pentru descoperirea grupelor sanguine
ABO.

Karl Landsteiner
(1888-1943)
4. Studiul imunochimiei
În 1938,Tiselius si Kabat
- Ac este o gamma globulină
În 1972, Porter si Edelman primesc premiul Nobel
- Structura moleculară a anticorpilor:
4 peptide
5. Studiul toleranţei imune
Absenţa răspunsului la Ag specific

În 1945, Oven a descoperit toleranţa imună

naturală

În 1953, Medawar a conceput un model

animal pentru toleranţa imună dobândită în
perioada neonatală.
6. Ipoteze pentru formarea Ac

Postulatul template-urilor (1930, Breinl şi

Haurowitz)
Postulatul foldării variabile (1940,Pauling)
Teoria selecţiei clonale (1959, Burnet)
Clonă: un grup de celule care au originea într-
o singură celulă.
7. Mecanisme ale imunităţii protectoare

Imunitatea mediată celular (IMC) --1883-1884,

Metchnikoff:
Microorganismele sunt ingerate şi distruse de celulele
fagocitare.
Imunitatea umorală (IU) --1897, Ehrlich:
Ac serici au roluri importante în imunitatea protectoare.
Atât IMC cât şi IU sunt foarte importante pentru imunitatea
protectoare.
Ac serici pot promova fagocitoza patogenilor de către
celulele fagocitare -- 1903, Wright & Dauglas.
8. Studiul imunopatologiei şi al bolilor imune

În 1902, Richet şi Paul Jules Portier - Anafilaxia

Pirquet şi Shick – hipersensibilitatea
În 1903, Arthus – Fenomenul Arthus
În 1906, Pirquet -- Alergia
În 1907, Donath şi Landsteiner – Autoanticorpii
cauzează boli autoimune.

Charles Richet (1850-1935)

Premiul Nobel în 1913 pentru
anafilaxie
 III. Perioada Imunologiei moderne
(jumătatea sec. XX – sec. XXI)
1. STUDIUL SISTEMULUI IMUN
În 1957, Glick Fabricius si Xianguang Zhang
Puii fără bursă nu pot produce Ac
--Limfocitele B
În 1961, Good si Miller
imunitatea mediată celular a şoarecilor nou-
născuţi cărora li s-a îndepărtat timusul este
deficitară
--Limfocitele T
2. Studiul anticorpilor monoclonali.
în 1975, Kohler şi Milstein

3. Studiul imunogeneticii.
în 1978, controlul genetic al diversităţii
anticorpilor
Descoperirea acurateţii mecanismului răspunsului
imun la nivel genetic (MHC, TCR , BCR)

4. Studiul mecanismului molecular al activării

limfocitelor T/B şi transmiterii semnalului.

5. Studiul mecanismelor efectoare ale celulelor

imune.
 MHC (Complexulmajor
de histocompatibilitate)

Jean Dauset
Premiul Nobel în 1980
pentru studiul
imunogeneticii MHC
Complexul major
de histocompatibilitate
6. Imunologia clinică

Transplantul de organe

Bolile autoimune

Imunologia tumorală

Bolile infecţioase

Bolile alergice
7. Imunologia aplicată

Prepararea anticorpilor monoclonali si

prin inginerie genetică

Prepararea citokinelor recombinante

Studierea vaccinurilor ADN

Studierea terapiei cu celule imune,

citokine
8. Noi tehnici ale imunologiei moderne si
aplicaţiile acestora

Separarea celulelor imune

Tehnici de analiză a proteinelor
Tehnica “bibliotecilor de proteine
virale”
Realizarea de noi modele animale
experimentale
 IMUNOLOGIA

Este ştiinţa care se ocupă cu studiul

mecanismelor prin care efectorii
sistemului imun realizează recunoaşterea,
neutralizarea şi eliminarea structurilor
străine faţă de organism şi acceptă
structurile proprii acestuia.
IMUNITATEA

Reprezintă capacitatea
de apărare a
organismului faţă de
agresori străini (virusuri,
bacterii, fungi, paraziţi)
şi faţă de propriile
molecule şi celule
degradate sau
modificate.
 DICȚIONAR MINIMAL
SELF(PROPRIU) Structură moleculară ce aparține
unui organism și se încadrează în
arhitectura, funcționalitatea și carac.
de organizare ale acestuia

NON-SELF (NON-PROPRIU) Structură moleculară ce nu aparține

unui organism și nu respectă carac.
sale de organizare

ANTIGEN (Ag) Structură moleculară non-self ce intră în

contact cu sist. imun și este
recunoscută ca atare de acesta

RĂSPUNS IMUN Desfășurarea secvențială a rețelei de

mecanisme prin care răspunsul imun
recunoaște și distruge un antigen

RECUNOAȘTERE IMUNĂ Identificarea unui Ag de către sist.imun

RECEPTOR Structură de recunoaștere ce se
cuplează numai cu o alta,
complementară acesteia (ligand)
SPECIFIC Component molecular sau celular al
sistemului imun, ce exprimă un receptor
pt. Ag
NESPECIFIC Component molecular sau celular al sist.
imun, ce nu exprimă receptor pentru
Ag, ci numai receptori pentru molecule
self. Contactul cu Ag se realizează prin
interacțiuni fizico-chimice
MEMORIE IMUNOLOGICĂ Răspuns imun împotriva unui antigen
întâlnit anterior de sistemul imun
IMUNITATE ÎNNĂSCUTĂ Mijloace de apărare prezente în organism
de la naștere
IMUNITATE DOBÂNDITĂ Mijloace de apărare pe care un organism
le mobilizează sau le primește în cursul
vieții
IMUNITATE NATURALĂ Mijloace de apărare cu care un
organism se naște sau pe care le
mobilizează singur în cursul vieții

IMUNITATE ARTIFICIALĂ Mijloace de apărare pe care un organism

le primește sau le mobilizează controlat
din exterior
ANTIGEN SISTEM IMUN

RĂSPUNS IMUN

NORMAL DEVIAT

DIMINUAT
(imunodeficienţă)
SINDROAME AMPLIFICAT
IMUNOPATOLOGICE (hipersensibilitate)
DENATURAT
(autoimunitate)
IMUNITATE ÎNNĂSCUTA
/NESPECIFICĂ
1. răspuns independent de antigen
2. răspuns imediat
3. lipsă memorie
4. conservată filogenetic
5. prezentă la toate organismele pluricelulare
IMUNITATE DOBÂNDITĂ / SPECIFICĂ
1. răspuns dependent de antigen (specific)
2. memorie imunologica (expansiune clonală
limfocitara)
3. prezentă doar la vertebrate
IMUNITATEA NESPECIFICĂ
 prima linie de apărare antiinfecţioasă
 oferă protecţie prin componenete ca:
 - bariere mecanice
- inhibitori chimici și bio- chimici
- factori fiziologici
- fagocitoză
- opsonizare
- factori umorali
ORGANIZAREA SISTEMULUI IMUN

SISTEM IMUN

ORGANE LIMFOIDE CELULE MOLECULE

PRIMARE SECUNDARE
 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE ORGANELOR
LIMFOIDE PRIMARE ŞI SECUNDARE

ORGAN LIMFOID ORGAN LIMFOID

CARACTERISTICA PRIMAR SECUNDAR

MOMENTUL DEZVOLTĂRII ÎN TIMPURIU TARDIV

ONTOGENIE

POPULAT CU CELULE PRE- ŞI PERINATAL POSTNATAL

LIMFOIDE

PROVENIENŢA CEL. LIMFOIDE PRECURSORI NEINSTRUŢI DIN CELULE ADULTE

CELULA MATCĂ IMUNOCOMPETENTE

PROLIFERAREA CELULARĂ ÎN LIPSA STIMULULUI CONSECUTIV STIMULULUI

ARE LOC ANTIGENIC ANTIGENIC

CIRCULAŢIA LIMFOCITELOR ÎNTR-UN SINGUR SENS (CEL. ÎN AMBELE SENSURI

CARE PĂRĂSESC ORGANUL
NU MAI REVIN)
ÎN RELAŢIA CU VÂRSTA INVOLUEAZĂ O DATĂ CU NU INVOLUEAZĂ
ÎNAINTAREA ÎN VÂRSTĂ

EFECTUL EXTIRPĂRII INCOMPATIBIL CU VIAŢA COMPATIBIL CU VIAŢA

DIFERENŢIEREA LIMFOCITELOR
 ANTIGENUL(Ag)

Antigenul este orice substanţă de natură

endogenă sau exogenă.
Are două calităţi distincte:

- IMUNOGENITATE
- REACTIVITATE ANTIGENICĂ
ANTIGENE COMPLETE – imunogene şi
reactive antigenic
Antigene timodependente
(T-dependente)

Antigene timoindependente
(T-independente)

ANTIGENE INCOMPLETE - HAPTENE

! doar reactive antigenic
 ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A
MOLECULEI DE ANTIGEN
 Din punct de vedere structural Ag este
format dintr-un număr de determinaţi antigenici
= EPITOPI care sunt situaţi de regulă pe
suprafaţa unei “ grupări purtătoare”.

EPITOPI

GRUPARE
PURTĂTOARE
 DETERMINANŢII ANTIGENICI

 DETERMINAŢI ANTIGENICI LINIARI

(SECVENŢIALI/CONTINUI)

 DETERMINAŢI ANTIGENICI
CONFORMAŢIONALI (DISCONTINUI)
 CONDIŢII DE ANTIGENITATE

 GREUTATEA  STRUCTURA
MOLECULARĂ CHIMICĂ A
 CARACTERUL ANTIGENELOR
STRĂIN (NON-SELF)  MODUL DE
AL MOLECULEI DE EXPRIMARE A
ANTIGEN DETERMINANTULUI
 RIGIDITATEA ANTIGENIC PE
MOLECULEI SUPRAFAŢA
 PERSISTENŢA MOLECULEI
ANTIGENULUI ÎN  IZOMERISMUL
ORGANISM OPTIC
TIPURI DE ANTIGENE ŞI CRITERII
DE CLASIFICARE

1. După capacitatea de a induce răspunsuri imune şi de a

reacţiona cu Ac

2. După modul de formare

- Ag naturale (izoantigene, alloantigene,
heterofile)
- Ag artificiale
- Ag sintetice
3. După gradul de înrudire gentică
- Ag autohtone (autologe)
- Ag singene (izologe)
- Ag allogene (omologe) - MHC
- Ag xenogene (heterologe)

4. În raport cu condiţia de “normal”

5. După modul de reacţie cu Ac
6. După intensitatea răspunsului imun
7. După capacitatea de multiplicare
8. În funcţie de necesitatea prezenţei
limfocitelor T
 ANTIGENE
DE
HISTOCOMPATIBILITAT
E
 Organizarea genetică a complexului major de
histocompatibilitate (MHC) la om

Complexul major de histocompatibilitate MHC defineşte

un complex de gene foarte polimorfe, strâns legate între
ele, al căror produşi sunt exprimaţi pe suprafaţa unor
celule foarte variate.
MHC - CLASA I
Moleculele MHC I sunt
alcatuite:
 dintr-un lanţ specific
A, B sau C cu multiple
variante allelice
format din 338 aa
 dintr-un lanţ de
dimensiuni mici β2
microglobulina fără de
variante allelice
codificată de o proteină
de pe cromozomul 15.
MHC - CLASA II
Moleculele MHC II sunt
heterodimeri alcatuite din
doua lanţuri
polipeptidice:

 dintr-un lanţ α (34kD)

format din 229 aa
 dintr-un lanţ β (29 kD)
format din 237 aa
MHC – clasa III
 nu sunt implicate în reacţiile de
histocompatibilitate
 încadrate aici deoarece genele care le
controlează sinteza sunt înglobate în
complexul de gene MHC de pe
cromozomul 6
 C2, C4, proteina legată de sexul xy - Slp
ROLURILE BIOLOGICE ALE MHC

 Conferă (MHC I) o individualitate

absolută ţesuturilor fiecărui individ, făcînd
din acesta un unicat în natură sub raport
genetic şi comportamental
 Preluare şi prezentare a fragmentelor
polipeptidice şi uneori poli/oligozaharidice
cu potenţial antigenic celulelor T.
Răspunsul imun al limfocitelor T se face
numai sub restricţie MHC.
Rol de receptor pentru Ag (cu
posibilităţi reduse de recunoaştere
specifică)

MHC I poate funcţiona ca şi

componentă a receptorilor hormonali