IMUNITATEA

ANTIVIRALĂ

https://www.youtube.com/watch?v=pf1dBxYlxPo

https://www.youtube.com/watch?v=aLejH4wsfuI

https://www.youtube.com/watch?v=_i-P5TClm4A
 PATOGENIA INFECŢIILOR VIRALE
Conceptul de iceberg
Înalt Boală
acută
patogeni Infecţie subclinică

Condiţionat
patogeni
Infecţie asimptomatică
Nepatogeni
 ANTIGEN
L. Deutsch, 1899 – orice substanță de origine endogenă sau exogenă, care, odată ajunsă
în organism, nu este recunoscută ca proprie și determină apariția unui răspuns imun,
orientat la neutralizarea și eliminarea ei și care este capabilă să declanșeze reacții
imune specifice și să interacționeze cu produsele acestor reacții. Antigenele determină:
• Sinteza moleculelor de anticorpi, care le recunosc specific.
• Instalarea memoriei imunologice ("amintirea" organismului despre întâlnirile
anterioare avute cu același antigen).
• Apariția eventuală a unor reacții alergice și autoimune.
 ANTIGENE EXOGENE SI ENDOGENE
• Ag exogene: Ag endogene:
autoAg - Ag proprii
– virusuri,  Normal, sunt izolate prin
– microorganisme, bariere anatomice sau
– paraziţi, funcţionale.
 Patologic. vin în contact cu
– alergene, sistemul imun => RI
– substanţe chimice  autoreactive = boli autoimune.

industriale:  neoAg - produse de celulele

• medicamente,
neoplazice (canceroase).
 cu rol în apărarea antitumorală.
• coloranti, etc. Ag virale - virusurile incluse în
genomul gazdei.
 CE ESTE IMUNOLOGIA
 Studiază funcţia de apărare a organismului uman şi animal,
care face parte din categoria funcţiilor de relaţie şi este esenţială
pentru supravieţuire datoritã agresiunii permanente a agenţilor
infecţioşi (microorganisme, virusuri şi nematozi), care fac parte
din biomul organismului uman.
 Omul adult poartã pe suprafaţa mucoaselor şi a tegumentului
un număr uriaş de celule bacteriene și virusuri (circa 1014), mai
multe decât propriile celule, unele având potenţialul de a iniţia
procese infecţioase, o parte din care constituie viromul uman.
 Disfuncţia severă congenitală sau dobândită a funcţiei imunitare
este incompatibilã cu viaţa.
Termenul de imunitate are origine socială: în Roma antică, persoanele
scutite de impozite către stat erau considerate imune, iar ulterior
sensul s-a extins asupra persoanelor scutite de a suferi efectele infecţiei
cu agenţi patogeni.
 Imunologia studiază reactivitatea organismului animal şi uman după
contactul cu agenţii patogeni, mecanismele elaborării răspunsului
imun, precum şi particularităţile ţesuturilor, celulelor şi moleculelor
care asigurã starea de imunitate.
 Noţiunea de imunitate defineşte starea de nereceptivitate sau de
rezistenţă a organismului faţă de un agent patogen infecţios în situaţia
în care sunt îndeplinite condiţiile pentru apariţia unei boli infecţioase.
 În concepţia modernã, funcţia imunitară se defineşte ca o proprietate
biologică esenţială a organismului uman şi animal, care diferenţiază
substanţele proprii de cele străine.
 CE REPREZINTĂ IMUNOGENITATEA ?
 Definiție:
proprietatea unui antigen complet
de a declansa un raspuns imun când
pătrunde în organismele homeoterme.
 Ag  Imunogen
Ag nu este întotdeauna imunogen. Uneori
pentru a deveni imunogen necesită
conjugare cu o moleculă purtătoare.
Imunitatea – proprietate generală a organismelor
vii
 Sistemul imunitar reprezintă un produs complex al evoluţiei milenare
constituit dintr-o reţea de celule, ţesuturi şi organe care funcţionează
împreună şi au drept scop principal protecţia organismului împotriva
agenților patogeni (bacterii, virusuri, micoplasme, ricketsii, protozoare,
fungi, nematozi) şi toxinelor.
 IMUNITATE – nereceptivitatea organismului la orice agent străin din punct
de vedere genetic, inclusiv la m/o şi toxinele lor.
 IMUNITATE – capacitatea de apărare specifică a organismului faţă de
agresorii externi (virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare, nematozi, toxine)
cât şi faţă de propriile molecule şi unele celule degradate sau modificate.
 Sarcina fundamentală a imunităţii – distincţia dintre moleculele şi celulele
proprii (self) şi cele străine (non-self).
 CE ESTE IMUINITATEA ANTIVIRALĂ ?
Imunitatea antivirală reprezintă totalitatea de proprietăţi
ereditare şi dobândite pe parcursul dezvoltării
organismului, care exclud pătrunderea şi replicarea V. în
celulă.
•Aceste proprietăţi specifice, numite factori ai imunităţii, se
deosebesc după origine şi mecanismele de acţiune,
evidenţiind:
Imunitatea umorală,

Imunitatea mediată celular.

 Particularitățile imuinității antivirale
 Interacţiunea virusurilor cu organismele, este modulată de
sistemele de apărare înnăscute şi dobândite.
 Pentru a perpetua într-o populaţie, virusul trebuie să fie
virulent, dar suficient de flexibil în modularea virulenţei,
pentru a se păstra în populaţia sensibilă și a asigura perspectiva
evolutivă, conferind superioritate virusului.
 Dacă este prea virulent şi nu poate fi controlat de imunitatea
gazdei, rezultatul poate fi moartea şi în final dispariţia gazdei,
iar dacă V. este lipsit de virulenţă, acesta va fi eliminat de
sistemul imunitar al gazdei şi poate să dispară din competiție.
 Diversitatea tipurilor de imunitate
I.Ereditară (naturală, de specie). Poate fi absolută (lipsa
ţintei) sau relativă.
II.Dobândită (achiziționată)
1.Activă
- naturală (post-infecţioasă)
- artificială (în urma vaccinării)
2.Pasivă
- naturală (transplacentară, prin laptele matern),
- artificială (administrarea Ac/seruri imune sau a
limfocitelor).
 Imunitatea dobândită poate fi:
I. Imunitate antibacteriană, antivirală, antimicotică, antitoxică,
antitumorală.
II. În funcţie de mecanismele reacţiilor imune:
- Imunitate umorală, exercitată prin intermediul unor proteine numite
anticorpi (Ac, Ig), produse de limfocitele B. Fiind secretate în sange şi
lichide biologice neutralizează şi elimină virusurile extracelulare şi
toxinele lor.
- Imunitate celulară, eficientă la eliminarea paraziţilor intracelulari sau
a celulelor tumorale. Este exercitată prin intermediul limfocitelor T
(citotoxicitate directă, activarea macrofagilor).
III. În dependenţă de persistenţa patogenului:
- Imunitate sterilă – se manifestă după eliminarea agenţilor patogeni din
organism (rujeolă, rubeolă).
- Imunitate nesterilă – nereceptivitatea se păstrează doar în perioada aflării
m/org. în organism (tuberculoză, sifilis).
Impactul imunologiei asupra sănătăţii omului
Koch’s Kohler & Milstein
Postulatele Ac monoclonali
Metchnikoff
Jansen Müller Jenner FagocitozaWright Miller
Microscopul Bacteria Vaccinarea Antiserul Cel. T

1600 1700 1800 1900 2000

1955
30
Ţări 200 ani OMS anunţă
cu peste un caz după Jenner Eradicarea variolei
15
de variolă pe an

0
1965 1970 1975 1980
ORGANELE SISTEMULUI IMUNITAR LA OM.
CIRCULAŢIA LIMFOCITELOR
 IMUNITATEA UMORALĂ
Răspunsul imun umoral constă în producerea de către
Limfocitele B a Ac specifici și intervine în:
 Distrugerea patogenilor extracelulari,

 Neutralizarea virusurilor,

 Inhibarea toxinelor.

 Răspunsul umoral asigură eliminarea Ag exogeni şi se

caracterizează prin producţia crescândă de Ig specifice
pentru Ag care au declanşat generarea de Ig.
 ANTICORPII
Anticorpii sunt proteine serice care migrează în
câmpul electric cu gama-globulinele, dar prezenţi şi în
alte umori sau secreţii, cu o structură capabilă să le
asigure legarea fermă şi specifică de antigen.
 ANTICORPII
• Moleculă de natură proteică (globulină), produsă în organitele
limforeticulare sanguine, denumite limfocite, capabilă să recunoască o
particulă străina de organism, denumită antigen, și să declanșeze o reacție
imunologică, care are drdpt rezultat îndepărtarea respectivei particule.
• Ac sunt molecule glicoproteice produse de plasmocitele derivate din
limfocitele B activate de Ag. Ac circulă în sânge şi pătrund în ţesuturi. Sunt
eficienţi contra bacteriilor, toxinelor microbiene şi virusurilor în poziţie
extracelulară.
• Ac prezintă glicoproteine serice din fracţia γ -globulinelor, numite Ig. Se
disting Ig membranare şi Ig secretate – Ac, propriu zis.
• Ac au proprietatea de a recunoaşte şi a se combina cu Ag complementar,
atât in vivo, cât şi in vitro.
 STRUCTURA ANTICORPILOR
 Sunt compuse din două tipuri distincte de lanţuri polipeptidice (lanţul ușor L şi
lanţul greu H – heavy) care sunt legate între ele prin legături covalente şi
necovalente.
Lanţul uşor (L) - are o greutate moleculară de aproximativ 25.000 D şi este
prezent la toate clasele de imunoglobuline. Lanţurile uşoare ale celor mai multe
vertebrate există sub 2 forme: denumite kappa (k) şi lambda, acestea fiind
practic izotipuri ale lanţurilor uşoare.
 Toate lanţurile uşoare prezintă o porţiune constantă (porţiunea C-terminal, ce
prezintă 107 reziduri de AA, identificată ca şi CL (Constant Light chain) şi o
regiune variabilă (N-terminal, denumită VL – Variable Light chain).
Lanţul greu - are aproximativ 50.000-77.000 D (de 2 ori mai lung decât lanţurile
uşoare) cu o structură distinctă pentru fiecare clasă şi subclasă.
 Existã 5 tipuri diferite, care determină clasa de imunoglobuline, respectiv: IgG,
IgM, IgA, IgE şi IgD.
STRUCTURA IGG
Imunoglobulinele
se clasifică în
funcţie de lanţurile
pe care le conţin în
5 clase: IgG, IgM,
IgA, IgD, IgE.
CONFIGURAȚIA ANTICORPILOR
IgD, IgE, IgG

IgA

IgM
 PROPRIETĂŢILE CLASELOR DE IG
Ig G (4 subclase IgG1, IgG2, IgG3, IgG4) reprezintă 75% din ansamblul Ig serice. Constanta de
sedimentare -7S, greutatea moleculară-150kDa. Sunt unicele Ig capabile să traverseze bariera
placentară.
Ig M – 5-6% din totalul Ig. Pentamer cu constanta de sedimentare-19S, greutatea moleculară-
900kDa. Se distrug sub acţiunea mercapto-etanolului sau cisteinei. Semi-viaţa – 5 zile. Fixează si
activează complementul pe cale clasică. Nu traversează placenta, prezenţa Ig M la nou-născut denotă
infecţie intrauterină. Sunt primele care apar după un stimul antigenic primar şi indică un proces
infecţios acut.
Ig A – 15% din totalul Ig. CS -7S, GM – 160 kDa. Bogate în glucide. Se disting 2 subclase: IgA1
(93%) şi IgA2 (7%). Semiviaţa – 6 zile, nu traversează placenta.
Ig A serice (monomeri) – 6% din totalul Ig. Agregate de IgA pot activa complementul pe cale
alternativă. Ig A secretoare (sIg A) – salivă, lacrimi, lapte, secreţii gastro-intestinale, nazale, bronhice.
Dimer. Asigură protecţia mucoaselor, blocând ataşarea bacteriilor şi virusurilor de receptorii
mucoaselor.
Ig D – 0,2% din totalul Ig. CS – 6,5S, GM – 170 kDa. Semi-viaţa – 3 zile. Rolul – receptor pentru Ag,
posibil participă în eliminarea limfocitelor B care produc autoAc.
Ig E – 0,002 - 0,01%, CS – 7,9S, GM – 185 kDa. Semiviaţa – 2-3 zile. Nu traversează placenta, nu
fixează complementul. Termolabile (la 56°C în 30 min).
Stadiile de dezvoltare a Limfocitelor B

Celula stem Limfocite pro-B Celule pro-B mature Limfocite pre-B

Periferie

Celule mici pre-B Celula B imatura Celula B matura

Fiecare stadiu de dezvoltare este determinat de rearanjamentul genelor

lanţurilor grele şi uşoare ale Ig, expresia moleculelor de adeziune şi a
receptorilor citokinici.
 ROLUL AC ÎN IMUNITATE
 Conţinutul Ac în sânge determină gradul de rezistenţă a
organismelor la V. Uneori această legitate nu se manifestă,
demonstrând că Ac acţionează doar în mediul intern deosebit de
complex al organismului, aflându-se în legătură strânsă cu alţi
factori ai imunităţii (interferon, inhibatori).
 La infecţiile virale neurotrope e necesar ca Ac să pătrundă nu
doar în serul sanguin, ci şi în sistemul nervos central. Ac nu
acţionează la pătrunderea directă a V. în ţesutul receptibil,
deoarece în el Ac sau lipsesc, sau se află în concentraţii mici.
 Ac antivirali se conţin în globulinele serului sanguin, iar cea mai
mare concentraţie se află în gama globuline.
 RĂSPUNSUL IMUN
 RI este un proces complex, indus de pătrunderea unui Ag. Are
loc în organele limfoide secundare şi prevede implicarea mai
multor celule (limfocite T, B) şi substanţe solubile (citokine -
molecule proteice, care transmit informații între diferite celule,
în primul rând între celulele sistemului imun - leucocite).
 Consecinţele unui răspuns imun:

- Imunitate (umorală, celulară)

- Memorie imunologică

- Hipersensibilitate (imediată, tardivă)

- Toleranţă imunologică

- Paralizie imunologică.
CELULELE SISTEMULUI IMUNITAR

Macrofag
Mastocit
Eozinofil
Maduva Eritrocite
Bazofil
Os
Monocit Megacariocit
Celula stem
hematopoetica

Celula stem
multipotenta Celula
progenitoare PMN neutrofil
mieloida Plachete

Celula progenitoare limfoida

Limfocit T
Celula dendritica

Limfocit B
 Anticorp artificial pentru HIV
Este descoperit anticorpul
capabil să distrugă cancerul

O echipă de cercetători
americani a identificat un punct
slab în scutul viral și a produs un
anticorp care să-l atace.
Anticorpul artificial 8ANC195
neutralizează virusul cu o eficiență
sporită, promițând să devină cât de
curând o terapie utilizată și în
spitale.
 Etapele răspunsului imun
1. Întâlnirea Ag cu celulele imunității (are loc în funcţie de poarta
de intrare a microorganismelor).
2. Recunoaşterea specifică a Ag. Se produce în organele limfoide
secundare fiind asigurată de limfocitele B şi T prin receptorii
pentru Ag. Limfocitele B pot recunoaşte epitopi superficiali
conformaționali ai moleculelor native de Ag. TL recunosc
doar epitopi lineari din Ag proteice.
3. Activarea, proliferarea şi diferenţierea T sau B limfocitelor în
celule efectoare şi celule B sau T-memorie. Coordonarea
acestor procese este asigurată de contacte celulare directe şi
de citokine, eliberate de diverse celule.
4. Realizarea efectului (neutralizare, lizare). Se produce la locul
infecţiei.
 ISTORIA
ISTORIA IMUNIZĂRII
IMUNIZĂRII
3000 ÎH 1700 DH
Egipt – cruste Introducerea
variolice la militari variolizării în Anglia

2000 ÎH 1780 DH

China – cruste variolice Edward Jenner descoperă

la militari vaccinul antivariolic

1500 DH 1885 DH
Turcii introduc Pasteur descoperă vaccinul
variolizarea militarilor antirabic atenuat
EDWARD JENNER – PĂRINTELE VACCINĂRII

Descoperirea vaccinului antivariolic

 CUM ACȚIONEAZĂ
VACCINURILE
 Fiecare virus produce un răspuns unic al sistemului imunitar, care implică
un set specific de celule din sânge, din măduva osoasă și din întregul
organism (limfocite T și limfocite B).
 Un vaccin stimulează un răspuns imunitar și face organismul să-și
„amintească” de o anumită boală, fără să cauzeze boala.
 Majoritatea vaccinurilor conțin fie o formă foarte slăbită sau inactivată a
virusului, care cauzează o infecție slabă, fie un mic fragment de virus, numit
antigen.
 Când unei persoane i se administrează vaccinul, sistemul ei imunitar
recunoaște antigenul ca fiind „străin”. Celulele sistemului imunitar sunt
astfel activate ca să inactiveze virusul, care cauzează boala și ca să producă
anticorpi împotriva patogenului.
 •Anticorpii sunt proteine speciale care ajută la distrugerea virusului. La
contactul cu virusul, care cauzează infecția, sistemul ei imunitar își va
„aminti” de acesta, producând anticorpii complementari și, activând
celulele imunitare pentru a distruge virusul și protejând astfel persoana de
boala pe care o provoacă.
•Imunitatea durează de obicei mai mulți ani, uneori chiar toată viața,
variiind în funcție de boală și de vaccin.
•Imunitatea dobândită prin vaccinare protejează nu numai persoana
vaccinată, ci și persoanele nevaccinate din comunitate, cum ar fi sugarii care
nu au încă vârsta de vaccinare. Această „imunitate colectivă” este eficace
numai atunci când sunt vaccinate suficiente persoane din comunitate.
 TIPURI DE VACCIN ELABORATE PENTRU COMBATEREA SARS COV-2
 Vaccinuri bazate pe proteine (vaccinuri subunitare) - conțin proteine ale patogenului
țintă sau fragmente din acestea obținute prin diferite procese tehnologice, dar nu și
informația genetică necesară producerii lor.
 Vaccinuri bazate pe vectori virali: vaccinul conține un virus modificat, nepatogen
(vector), în care sunt introduse fragmente din informația genetică a patogenului țintă. Unii
vectori intră în celulele organismului și le furnizează informația necesară pentru a produce
singure proteine ale patogenului țintă pentru a declanșa un răspuns imun, iar alții prezintă
direct proteinele țintă pe suprafață.
 Vaccinuri genetice: vaccinurile conțin fragmente de informație genetică de la patogenul
țintă care odată ajunse în celulele de la locul administrării le permit acestora să producă
singure proteine pentru a declanșa un răspuns imun. Din această categorie fac parte
vaccinurile bazate pe ADN și ARN-mesager. Acestea nu presupun modificarea informației
genetice a persoanei vaccinate. Fragmentele genetice livrate în vaccin sunt
degradate/eliminate la un interval de timp scurt după vaccinare.
 Vaccinuri inactivate: vaccinul conține o formă slabită (atenuată) sau inactivată a
patogenului care este incapabilă să producă îmbolnăvirea.
 VACCINAREA – PRO ȘI CONTRA…
 Vaccinurile salvează milioane de vieți în fiecare an. Dezvoltarea vaccinurilor sigure și
eficiente împotriva virozelor este un pas uriaș al efortului global de a pune capăt
pandemiei și de a reveni la o viață normală.
 Oamenii de știință au reușit să dezvolte vaccinuri eficiente și sigure într-un interval de
timp relativ scurt, datorită unei combinații de factori care le-au permis să extindă
cercetarea și producția fără a compromite siguranța:
 Din cauza pandemiei globale, a existat o dimensiune mai mare a eșantionului de
studii și zeci de mii de voluntari, care au oferit suport pentru a face un pas înainte;
 Progrese tehnologice (cum ar fi vaccinurile cu ARNm) care s-au realizat ani de zile;
 •Guvernele și alte organisme s-au unit pentru a elimina obstacolul din calea finanțării
cercetării și dezvoltării;
 Producerea vaccinurilor a avut loc în paralel cu studiile clinice pentru a accelera
producția;
 Deși au fost dezvoltate rapid, toate vaccinurile împotriva COVID-19 aprobate pentru
utilizare de către OMS sunt sigure și eficiente.
1796 E Jenner application of cowpox virus for vaccination against smallpox
 PRODUCEREA ANTICORPILOR MONOCLONALI
Reprezintă anticorpi cu structură și funcție identică din punct de vedere
genetic, care sunt produse de o clonă de celule limfoide (limfocite B (LB) sau
plasmocite), care provin dintr-o singură celulă inițială.
Producerea unui anticorp monoclonal are loc in vivo) sau in vitro din
hibridoame formate prin fuziunea limfocitelor B normale de specificitate
cunoscută cu celule de mielom.
1. Antigenul (celule, componente ale membranei celulare, microorganisme) se
injectează șoarecelui.
2. Când titrul de anticorpi serici a crescut corespunzător, se realizează
splinectomia și se colectează LB.
3. Se obține hibridomul prin fuzionarea LB murine cu celule provenite din
mielom.
4. Se cultivă hibridoamele și se colectează anticorpii.
 PRODUCEREA ANTICORPILOR MONOCLONALI

Antigen
Fuzionarea
celulelor 
HIBRIDOM

Mielom
Plasmocite
producatoare de Ac Testarea clonelor

Clonele dorite
Cultivarea Hibridoamele se separa se cultiva sau
hibridoamelor si se cultiva se
congeleaza
Mentinerea Anticorpii monoclonali
hibridoamelor in sunt purificati
soareci
Vă mulţumesc pentru
atenţie