Fiziologie vegetală

Curs elaborat de către

Dr. conf univ. Ana Bîrsan
Concepţia de predare a cursului:
(45 ore curs+ 45 ore laborator)
 Capitolul 1. Fiziologia vegetală ca ştiinţă
 Capitolul 2. Citofiziologie vegetală
 Capitolul 3. Regimul de apă
 Capitolul 4. Fotosinteza
 Capitolul 5. Respiraţia la plante
 Capitolul 6. Nutriţia minerală la plante
 Capitolul 7. Creşterea şi dezvoltarea plantelor
 Capitolul 8. Bioritmurile
 Capitolul 9. Eliminarea substanţelor
 Capitolul 10. Fiziologia rezistenţei plantelor
 Capitolul 11. Recepţia şi transducţia semnalelor
Surse bibliografice:
 Duca M. Fiziologie vegetală. Chişinău, Ştiinţa.
2006. – 288 p.
 Tarhon P. Fiziologia plantelor. Vol. I şi Vol.II.
Chişinău, Ştiinţa. 1991/1993. – 243 p.
 Burzo O., Toma S. Fiziologia plantelor de
cultură. Chişinău, Ştiinţa. 2003. - 437 p.
 Duca M. şi al. Fiziologie vegetală. Teste.
Chişinău, Ştiinţa. 2009. 139 p.
 Duca M. şi al. Fiziologie vegetală. Lucrări de
laborator. Chişinău, Ştiinţa. 2002. 124 p.-
Fiziologia vegetală este o ramură a
ştiinţelor biologice care se ocupă cu
studiul proceselor vitale din plante.

Termenul de fiziologie îşi are originea în

limba greacă, de la cuvintele
 physis = funcţie
 şi logos = ştiinţă.
Din punct de vedere teoretic, fiziologia
vegetală este o ştiinţă biologică
fundamentală, care studiază mecanismele
ce controlează modul de organizare şi
funcţionare a organismelor vegetale.
Din punct de vedere practic, fiziologia
vegetală este una din ştiinţele de bază în
cultura plantelor.
Ea sintetizează cunoştinţele care asigură
elucidarea şi controlarea proceselor vitale
din plante, în scopul cerut de practică.
 Sarcinile Fiziologiei Vegetale
 Cercetarea interacţiunii mecanismelor genetice,
biochimice şi fiziologice în procesul de creştere şi
dezvoltare a plantelor;
 Studiul bazelor nutriţiei minerale a plantelor;
 Elucidarea căilor de fixare a azotului şi altor substanţe;
 Cercetarea căilor de utilizare eficientă a energiei solare
prin intermediul plantelor;
 Elaborarea metodelor de utilizare a substanţelor
biologic active;
 Stabilirea mecanismelor de reglare şi autoreglare la
plante;
 Studiul legităţilor de creştere şi dezvoltare ontogenetică
a plantelor;
 Sporirea productivităţii plantelor şi obţinerea unor
recolte înalte.
 Fiziologia vegetală stă la baza ramurilor
practice ale ştiinţelor agricole

Fiziologia
vegetală

Fitotehnia Legumicultura Pomicultura Viticultura Floricultura Arboricultura

 EVOLUŢIA CUNOŞTINŢELOR ÎN
DOMENIUL FIZIOLOGIEI VEGETALE
 Aristotel (384-322 î.I.C.) elaborează câteva teorii despre viaţa
plantelor, pe care le preia din viaţa animalelor. El presupune
existenţa unui suflet al plantelor denumit entelechia şi consideră
că plantele iau hrana din mediu sub formă de substanţe organice.

 Theophrast (371-287 î.I.C.), cel mai mare botanist al antichităţii

elaborează lucrarea "Despre istoria plantelor" în care citează
cunoştinţe despre înmulţirea, germinarea, polenizarea,creşterea şi
mişcările plantelor.

 Plinius Secundus (23-79) elaborează lucrarea " Historia naturalis -

historia mundi" în 37 de volume, dintre care volumele 12-27 se
ocupă de botanica şi fiziologia plantelor. Între altele, este arătat
rolul leguminoaselor în fertilitatea solului.
 În secolul al XVII-lea începe etapa
Fiziologiei vegetale ştiinţifice
 În 1600, J.B. Van Helmont elaborează prima lucrare experimentală
de Fiziologie vegetală în care arată rolul apei şi substanţelor
minerale în nutriţia plantelor, contrazicând astfel concepţia lui
Aristotel.
 În 1679, E.Mariotte descoperă transpiraţia plantelor.
 În această perioadă M. Malpighi descoperă rolul frunzei în nutriţia
plantei
 În 1727, St. Hales, părintele fiziologiei vegetale experimentale,
elaborează prima lucrare monografică de fiziologie vegetală
intitulată "Vegetable statics", în care descrie experienţe de nutriţie
minerală şi circulaţia sevei.
 În 1772, J. Priestley descoperă fotosinteza, iar în 1779 J.
Ingenhousz arată rolul luminii, al culorii verzi şi al gazelor (CO2 şi
O2) în fotosinteză.
 În 1791-1800, J. Senebier elaborează tratatul în cinci volume
intitulat "Physiologie végétale", în care descrie nutriţia şi chimismul
plantelor.
 Secolul al XIX -lea,
 În 1804, Th. de Saussure, fondatorul fiziologiei moderne
elaborează lucrarea "Recherches chimiques sur la
végétation" în care arată schimburile de gaze din
fotosinteză şi respiraţie, dând definiţia corectă a acestor
procese şi elaborează bazele studiului de fiziologie a
nutriţiei minerale.
 J. Dutrochet, W. Pfeffer şi H. de Vries efectuează studii în
domeniul regimului de apă al celulei şi al plantei,
descoperind osmoza, osmometrul şi folosind plasmoliza în
studiul celulei vegetale ca un osmometru biologic.
 J.B.D. Boussingault, J. von Liebig, J. Sachs, F. Knop,
chimişti şi agrochimişti, studiază diferite probleme de nutriţie
minerală referitoare la sursa elementelor minerale,
mecanismul absorbţiei, cultivarea plantelor în soluţii nutritive
artificiale.
 S. Vinogradski (1856-1953) descoperă
bacteriile fixatoare de N şi bacteriile
nitrificatoare, punând bazele microbiologiei
solului.
 K.A. Timiriazev (1843-1920) studiază procesul
de fotosinteză arătând rolul clorofilei în fixarea
energei solare şi rolul cosmic al plantelor.
 A.Mitscherlich (1874-1956) efectuează
experienţe de nutriţie în vase de vegetaţie, în
care controlează apa şi îngrăşămintele
minerale.
În secolul al XX-lea
 au loc importante descoperiri în fiziologia vegetală,
datorate în special perfecţionării mijloacelor şi tehnicilor
de investigaţie din Fizică, Chimie, Biochimie şi Biologie.
 În 1920 W. W. Garner şi A. H. Allard descoperă
fenomenul de fotoperiodism.
 În 1928, F. W. Went şi N. Holodnîi descoperă
stimulatorii de creştere denumiţi în 1933 deF. Kögl
auxine. Ulterior sunt descoperiţi stimulatorii de creştere
gibereline şi citochinine.
 În1963-1964, Addicott şi Wareing descoperă un
inhibitor vegetal, numit în 1967 acid abscisic.Sunt
descoperiţi retardanţii, utilizaţi în practică în dirijarea
creşterii şi fructificării. Se contureazăastfel o ramură a
fiziologiei numită hormonologia.
 Prin utilizarea metodei trasorilor
radioactivi, folosind C14 şi prin
perfecţionarea mijloacelor de extracţie şi
purificare a diferitelor substanţe chimice,
se fac paşi importanţi în studiul
fotosintezei.
Premiul Nobel
 În 1961, M. Calvin, D. Arnon şi A. Benson obţin premiul
Nobel pentru Chimie pentru descrierea ciclului de
reacţii din faza de întuneric a fotosintezei, denumit tipul
fotosintetic C3. În 1966, pe baza cercetărilor efectuate
de M. D. Hatch şi C. R. Slack sunt descrise şi alte tipuri
fotosintetice, şi anume tipul C4 şi CAM.
 A.N. Bach, O. Warburg, A. Szent-György şi H.A. Krebs
descriu chimismul respiraţiei,
 H. Lundegardh, J. Sutcliffe, H. Jenny, D. A. Sabinin
elucidează mecanismul de absorbţie a elementelor
minerale în plante.
 Prin perfecţionarea tehnicii de microscopie electronică
se fac descoperiri importante înultrastructura celulei. G.
E. Palade descoperă astfel prezenţa ribozomilor şi
structura ultramicroscopică a cloroplastelor.
METODELE DE CERCETARE
ÎN FIZIOLOGIA VEGETALĂ

Metode

Observaţia Experimentul
Experimentarea poate
avea loc în:
 laborator,
 seră,
 casă de vegetaţie,
 teren experimental
 Fitotron etc.
Metode clasice şi metode
moderne
?????????????????????????????????
Metodele moderne de cercetare

 cromatografia pe hârtie, în strat subţire

sau în gaz, HPLC,
 spectrofotometria,
 electroforeza,
 microscopia optică, florescentă sau
electronică,
 metoda trasorilor radioactivi,
 culturile "in vitro"
 Metode

Clasice:
-Cultivarea plantelor în vase de vegetaţie;
-Cultivarea plantelor în condiţii de câmp;
- experimentul de laborator,
- observaţia
Moderne
-cromatografia pe hârtie,
- cromatografia în strat subţire
- cromatografia în gaz,
-spectrocolorimetria,
-spectrofotometria,
-electroforeza,
-microscopia electronică,
-metoda trasorilor radioactivi,
-
Culturile "in vitro"