Cl X Biologia

TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

glandele anexe ale tubului digestiv.ciclul de dezv durează mai mulţi ani. care se poate dezvolta in afara corpului mamei. Aceasta poate fi: externă. frunză.contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte. creştere.SC. maturizarea sexuală. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. ferigi. !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. Alternarea generaţiilor la plante. (la mamifere): ele nasc pui vii. algele. care constă în îmulţire. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera.. la stadiul de gastrulă. butăşire şi altoire.diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. Perene ( arbori. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an.16 zile. La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa.iau naştere în interiorul unor organe speciale . Anizogamie. broaşte.majoritatea organelor SR. Bienale (ceapa. celulele se divid activ. !!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN.. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată.)= se pregătesc butaşi de rădăcină. adăpostită de fruct. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare. broasca de lac. variază de la specie la specie. broaşte. urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. nu pot reproduce individul matern.de la ultima înflorire până moarte. Pe parcursul ontogenezei.o plantă tânără. dar care se comportă în mod diferit. Izogamie.de la prima până la ultima înflorire.când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern. ciuperci muşchi. drojdii... TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală. Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane.. ce rezultă cu creşterea masei celulare. Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul. La celelalte animale. Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare.se dezvoltă pe suprafaţa organelor. Sub scoarţă se introduce un mugure. In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. Din fecundare rezultă zigotul. se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează. După locul formării deosebim endospori. Pe tulpina portaltoiului. coacăzului. albiliţa varzei. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat). cartof. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm).(bacterii.zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori. organele de simţ. din astfel de ovule se dezvoltă trântori. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive. la elefant .).) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi. La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute.de la germinarea seminţei până la prima înflorire. gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu.contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic. nu şi înmulţirea. arbuşti). Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special. sub scoarţă. care în majoritatea cazurilor este haploidă. Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. la dafinii – femele). până la dezvoltarea mugurilor. la hârciog . de obicei în apă.. rizomi). mamifere. pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi. Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. steaua-de-mare. În încăperi speciale.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. Locul altoirii se leagă strâns. fasole). Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. La celelalte plante. şopărla.. sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori.276 zile. gastrulaţia. păsări. Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei. ginseng ). păiangenul-cucruce. la pescăruş . iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. tulpină. cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. numite conidiofori. de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. tulpiniţa. Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel. unde se şi unesc (la peşti. cu un cuţit ascuţit. viţei-devie.Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou.tip particular de reproducere. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta. rădăciniţa. Unele organisme unicelulare (bacteriile. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene).în grăunciorul de polen. coacăzului. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare. internă. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . cotiledonul. şopârla-de-munte. ferigi. într-o perioadă de vegetaţie. de unde şi denumirea lor de conidii.)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului. la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă. morcov. păsări.sporangi. protozoarele.gametofit/ generaţie sexuată. muşchii. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară. alge. la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice. numită gestaţie. peşti). umiditate şi iluminare. Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. reprezentat planta propriu-zisă. Spermatozoizii se formează în anteridii. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns. broaşte.sporofit/ generaţia asexuată. iar spermatiile . anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou.. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. peşti. păsări. Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare. gîndacul de Colorado)= din ou iese larva.. crustacee. iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii.. în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul.660 zile. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante. tuberculi.. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. care se plantează în sol umed. lăcusta. (la orhidee. Dacă altoirea a fost efectuată corect. Marcotajul(la înmulţirea agrişului. grâu. La diferite grupe de plante. deeaceea st numite diblasterice. sfeclă. după o perioadă de nutriţie .de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale. După ce atinge anumite dimensiuni. acesta se desprinde. unde se menţine o anumită temperatură.60 zile.)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed. crescută din sămânţa acestora. indirectă/ prin metamorfoză (insecte. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului. numit ciclu vital. portaltoiul. Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile. varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani. mamifere).) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj. mai puţin pretenţios faţă de sol.. Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens. obţinem o nouă plantă. Partenogeneza. devenind un organism de sine stătător( la hidră. Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an. iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). Una din generaţii produce spori. distingem spori mobili . în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă . şarpele-orh.spermatozoizi. mai rezistent la ger. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă. altoirea poate fi prin copulaţie. din mezoderm. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul ..pt peşti. organele sexuale. care la angiosperme este protejată de fruct. dând naştere unei plante minuscule. creşte. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . diferenţierea celulelor. Durata perioadei embrionare. căci dezv plantelor e genetic programată. Altoi poate fi: un butaş. în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor. tenia boului. Maturitate (generativ) . unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale.şi endoderm. Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul. Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara. un mugure-ochi al pomului fructifer. endoderm.. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine. mamifere) /a larvei (la insecte. la om .. din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul. viermi. Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc. organelor. prin apropiere. Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă.). În funcţie de mobilitate. şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. reptile. Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) . Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului. pielea. La găină are o durată de 21 zile. în despicătură. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism). iasomiei. ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. Din germinarea lor. lăsând peţiolul liber. liliacului. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei.). Cealaltă produce gameţi. stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni. care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile. diverse specii de vipere. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal. iar testiculele . zmeurului. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii. astfel de plante fiind numite anuale (porumb.

în prezent. căldura. numit şi nimfă. B. Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii. Este adaptat la nutriţia carnivoră. Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. Formularea de către Ch. în 1969. Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie.pt fluturi. Îmbătrânire . în timpul vieţii. mecanonastii. Beyerinck. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. hepatitei. De regulă. tulpina este ortofototropă. se disting: fotonastii. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. dereglarea metabolismului calciului.intensă. în celulele somatice se acumulează mutaţii. clasigicarea fiind artificială. reducerea sensibilităţii organelor simţ. ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă. de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului. Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. Sistematica un compartiment al biologiei. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara). Sistematica contemporană. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. de regulă. acumularea toxinelor în celule. deosebim: Geotropisme. întinsă la pământ. se alătură regnul – Arhebacteriile. La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor. mecanică (statoacustică. şopârle. până la 100 ani la elefant. In funcţie de natura excitantului. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă. Pentru animale: tipul simetriei corpului.toxină) a fost propus de olandezul M. numite receptori. turbării. hrana)..dar nu redau tabloul real. să-şi găsească partnerul sexual. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. caracterul cavităţii corpului. are loc analiza. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). dintre care primul denumeşte genul. iar al doilea. modificarea pereţilor vaselor sangvine. Din pupă iese individul adult – imago. Excitabilitatea. o clasă reuneşte ordine înrudite. canini lungi şi un număr redus de carnasieri. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. nu şi cauzele acestui proces complex. deoarece se orientează în direcţia acestei forţr. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu. iar termenul de virus (din lat. Higrotropismele. termoreceptori etc. tipul nutriţiei etc.fiind orientată în sens opus. forma vitală.reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic. cea mai simplă formă de viaţă. subtaxoni. Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente.tigru. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. In acelaşi mod. orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a.reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. virus . care este transmis organului efector: muşchilor. Este activ noaptea. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. Linne (17071778). mecanică. Aşadar. Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme. Datorită geotropismului. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri.gripal. Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. iar cel inferior. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei. o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali. Felis domestica pisică. În acest caz. o încrengătură . Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. deci sunt organe ortogeotrope. !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii.specia. se distinge şi suprataxoni. sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului. Maturitate . familie. decât pe cea superioară. acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară). iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. iar rădăcinile principale . în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam. tipul organelor reproductive. Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe . Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. rizoizi. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). Linne a introdus denumirea latină. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani. deosebim fotoreceptori. acţiunile mecanice. termică).plante şi animale. gen şi specie . viespi. Iritabilitatea.de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic. (ex. Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. 1892 de botanistul rus D. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi. Puiul este hrănit cu lapte. După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). Acestea perturbează activitatea organelor. ordin. glande endocrine.).Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. Unităţile taxonomice. tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. mecanoreceptori. care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. pisica fac parte din genul Felis. numărul foiţelor embrionare.Taxonul superior este regnul. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară. albine. a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte.negativ ortofototropi. Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc. cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme. termică. Ivanovsckii. Blana cu dungi întunecate şi pete. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. hife ale ciupercilor). nu consumă hrană şi nu produc . Felis tigris . în lucrarea Sistemul naturii.la scuturare acestea se strâns. clasă. chemoreceptori. HIV. Potenţialul de repaus. Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. •Este animal vivipar. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe. O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament. Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. naturalist şi medic suedez.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. proteinelor. tactilă. prinzând insecta în capcană. tipul nervaţiunii frunzei. tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate. dînd urmaşi fecunzi. Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi.orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. care reflectau evoluţia lumii animale. florile de in. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză . orientând limbul perpendicular pe razele luminii. prezenţa/ lipsa segmentaţiei. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. iar tulpina principală ortogeotrop negativ . care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei. ploi torenţiale) revin la poziţia verticală. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari. Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. diagrama florală etc. trece în stadiul imobil de pupă. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă. tuburi polinice. savantul american R. dimineaţa şi seara.. Savantul francez J. Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen. termonastii.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. Cu cât acesta mai dezvoltat. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc..). acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor. prezenţa elementelor conducătoare. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie. I. Aici. seismonastii etc. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. tigrul. iar Felis leo înseamnă leu.specia (ex: leul. forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid.clase înrudite etc. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. Fototropismul. Astfel. încrengătură (filumul la plante şi ciuperci).stadiul reproducerii active. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. generând epuizarea lor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea . luminoasă etc. ferigi.

vibrioni . Anual. Nutriţia.prin înmugurire. Există bacterii heterotrofe şi autotrofe. Unele. Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. bacterii în formă de stele. . Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase. punând în libertate acidul nucleic viral. formele coloniale . a murăturilor etc. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. Înmulţirea: dividerea directă. populează bazine cu ape poluate.în formă de arc. La contactul cu peretele bacteriei. fac parte vibrionul holerei. Dimensiunile: de la 0. spirile . plasmide. Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc. Virusurile compuse.a. întruneşte organisme unicelulare. roşu (ficoeritrina). starcine. fenomen incompatibil cu viaţa. st utilizate în biosinteza industrială. solurile umede. în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. Anabena . iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori. Peretele celular conţine= peptidoglucan. care populează bălţile. Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa. asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. În urma activităţii bacteriofagului. lactoza. lyngbya. Înmulţirea . galben (carotinoizi).energie. variola. numită capsidă. Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina).În sec. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri. Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic. chemoautotrofe şi chemoheterotrofe. microcistisul-algă unicelulară. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. localiz în citoplasmă. ovală. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier. gripa aviară. vibrionul holerii. Deosebim virusuri simple şi compuse. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni.molecule mici circulare de ADN. consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi). coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. deoarece pe parcursul evoluţiei omului. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic. Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. apele sărate şi acide. spiralată/ unicelulare. Virusurile sunt cele mai mici particule vii.10-15 mii. Forma diversă: : coci . Regnul Monera=organisme procariote. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. aer. Spirulina.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. cu funcţie energetică. antibiotice ş. pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă. determinând forma capsidei. Majoritatea sunt heterotrofe. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. ai tuberculozei. Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică. stafilococi. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol. Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. maltoza). Rivularia. 1 ml de lapte de calitate superioară . turbarea.latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară). pe lângă capsidă şi acid nucleic. şi cele de putrefacţie. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. organitele (ribozomii) şi energia gazdei. ADN sau ARN. care descompun glucidele (zaharoza. numite nucleoproteice. herpesul. virionii părăsesc gazda. coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. ai dizenteriei. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile.a. rubeola. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere. apele termale. ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+. celula-gazdă moare. formarea solului şi alte procese importante din biosferă. solul umed. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor. neramificată. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală.). talofite-> pt algele plurucelulare. pesta la păsări. Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor. b pluricelulare. polimielita. bacilii difteriei. Unele virusuri au utilizări practice. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian. solurile inundate.8 mii. bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. Diversitatea: diplococi. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. rujeola. Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli.Compoziţia chimică: acizi nucleici. Din fericire. teroid. fixează azotul atmosferic. tomatelor. Există sub două forme . Odată asamblaţi. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos .molecule proteice organizate sub formă de spirală.a. microscopice. ce provoacă maladii ale omului. prin diviziune directă. Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi. care scindează proteinele. sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. gheţarii veşnici din Antarctida. Nostoc . a produselor lactate acide. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. poliedru. la fiecare 20-30 min. Dintre bacteriile parazite.prin desfacerea coloniei. Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. Populează bazinele de apă dulce. Astfel. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. Acesta străpunge peretele bacteriei. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului. proteine.poate fi folosită în alimentaţia omului. îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului. împuparea porumbului. fusiformă. negii ş. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. sporirea imunităţii. Gloeucapsa. Bacteriofagii. fermenţi. izvoarele termale. Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. învelindu-se cu încă un perete celular. Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). scabia. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă.virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA . spor de rezistenţă. Chroococcus.până la 500 mii. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. în 1 cm3 de aer din oraş . Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. Aici el începe să se autoreproducă. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi. care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. verde (clorofila). În 1917 savantul francez F. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. provocînd zooviroze: gripa. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. husa se contractă. descompunerea resturilor org. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular. sărutul etc. manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. dezinfecţia. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. afecţiunile respiratorii acute. vaccinările. cloramina. erizipelul la porci. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză. Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului. sol). dezvelind tubul. Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. orezului zooviruşi atacă animalele. colorându-le în verde-albastru. provocate de aceste bacterii.bacterii în formă de sferă. cilindrică.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor).formă colonială. Urmează asamblarea componentelor fagale. iar cele filamentoase prin fragmentare. într-un mod deosebit de celelalte organisme. peretele celular conţine polizaharide şi proteine. fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. hepatita virală. flageli. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. printre ierburi.zăcămintele de sulf. herpesul. spirocheţi. Spre deosebire de celelalte bacterii.în formă de bastonaşe. sulfobacteriile . Alcătuirea corpului.2 până la 10 um. Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente. conţin glicoproteine şi a doua membrană .în formă de arc întins. streptococi.sindromul imunodeficienţei umane. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. sferă etc. Unele specii pot fixa azotul atmosferic. nucleotidele. folosind nucleotidele celuleigazdă. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie. fimbrii.capabil de a absorbi energia solară. Nutriţia: autotrofă. Unele specii dispun de flageli. atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. fermenţii). negii ş. bacili . iar în cazul laptelui de calitate bună . autopurificarea bazinelor de apă. febra aftoasă la vite. În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. a acidului citric. adică prelucrează ATP-ul.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. Oriunde (apă. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. vitamine. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie.formă pluricelulară. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. fiecare individ face cel puţin două viroze. Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. Din aminoacizii gazdei. fiind numite bacterii patogene. Alcătuirea virusurilor . Mediul de trai. encefelita de taiga.

hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. Are un tal filamentos. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. sunt importante şi din punct de vedere economic. importanţa practică. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. fibrile contractile. unde stă în stare latentă până în primăvară. cartinoizi. hrănindu-se cu alge unicelulare. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. Nutriţia. unde formează tufişuri subacvatice. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. Vara. unul/ mai multe nuclee. As: algele verzi şi roşii: talofite. La toate algele. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere). Formează aglomerări de un verdedeschis. Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. carotinoizi . dictiozomi. Este folosită în cercetările de laborator. Dintre pigmenţi predomină diatomina. Reprezentanţi:. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. în sol. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. pe copaci etc. respectiv. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee.de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). dispuse paralel. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. încât acesta se aseamănă cu plantele. celălalt (mascul) rămânând gol. produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită .una din cele mai răspândite alge de apă dulce. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină.Corpul fusiform are o lungime de 0. rezultate din activitatea vitală a organismului. Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. bacterii. Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu. Depunerile de valve formează mineralul diatomită. în mări şi mai rar pe solurile umede. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. Populează apele poluate. Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică. folosind oxigenul din apă. Înmulţirea. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct).prin desfacerea coloniilor. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . Algele se hrănesc autotrof. Trăiesc în lacuri şi băltoace. Hrana pătrunde în corp prin gură. Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. lipide. Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. Produsele de excreţie lichide. la cele coloniale. mitocondrii. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. manitolul şi uneori uleiuri. dar se pot întâlni şi în apele dulci. algele brune. clorofila a şi d.12). liber. meningita amibică. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii.05 mm. cu excepţia algelor roşii. hrana trece în faringe. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. ulva (salata-de-mare). Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. glucide. care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. microelemente etc. lunecoase la pipăit. coloniale şi pluricelulare. Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon. Substanţele de rezervă sunt laminarina. În timpul mişcării. Se înmulţesc prin diviziunea directă. Ptilota aminteşte după formă o ramură.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. Reprezentanţi:Palmaria. După ce se umple cu hrană. până la câteva sute (în cele bătrâne). Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. Alcătuirea corpului. unde în jurul ei se formează vacuola digestivă. dispuse cap la cap.sensibilă la lumină. cu lungimi de peste 200m. Se întâlnesc şi forme parazitare. reticului endoplasmatic. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic.5 mm. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. Spirogira sau mătaseabroaştei. Reprezentanţi. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. anual creşte o lamă nouă. lamelar sau ramificat. Indirect. sunt eliminate prin membrană. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată. Celulele din două filamente vecine. când se divide. alungite. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. vacuole. Colonia are doi poli: anterior şi posterior. diatomeele şi euglenofitele. vacuole pulsatile şi digestive. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. La unele specii se întâlneşte conjugarea. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. Se înmulţesc prin diviziune directă. În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă. In condiţii nefavorabile se închistează. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. organisme heterotrofe. spirală.. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. stea. Se întâlnesc forme unicelulare. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi. Excreţia. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. de exemplu creta. neramificat. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale. predominând fucoxantina (pigment brun). plăci cu o lungime de până la 2 m. clorofila a şi c. La unele specii. colonial/ pluricelular. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră). lacuri etc. care elimină surplusul de apă din organism. participând la reproducere. cloroplaste (cromatofori). st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. el poate fi filamentos/ lamelar. Poate fi filamentos.Euglena verde. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă.o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. specific doar algelor roşii. Se . Din regiunea piciorului. fiind înzestraţi cu flageli. în bălţi şi în şanţuri. Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. Poartă doi flageli care servesc la mişcare. iar de aici în citoplasmă. Reprezentantul tipic al filumului. intră în contact. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte. panglică. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului.depuneri de culoare brună. inclusiv la om. Diversitatea Protozoarelor. algele roşii. vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). de efector. clorofila a. în funcţie de dispoziţia celulelor. Cromatoforii pot avea formă de cupă. hrană pentru animalele acvatice. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. Polysiphonia şi Phyllophora. Filamentele constau din celule cilindrice. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor. Se întâlnesc şi specii mixotrofe. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. porfira etc. gameţii masculini sunt mobili. reticul endoplasmatic. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. ficocianina. iar cele din anul precedent se desprind. Substanţa de rezervă o constituie uleiurile. uleiuri tehnice. În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. Sunt bogate în iod. flagelilor sau al cililor. dând naştere unor noi indivizi. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. ribozomi. aparatul Golgi. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. Din gura situată la baza flagelilor. iar posterior din celule lipsite de flageli. sunt organisme fototrofe. 2. resturi vegetale şi animale. Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. toxoplasmoza etc. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. Sensibilitatea. Se hrănesc fototrof. Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului.5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. asemănător cu amidonul. legaţi între ei. Laminaria (varza-de-mare). Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. un orificiu mic în membrană. Sunt răspândite mai ales în apele dulci. Nutriţia. asexuat prin diviziunea directă. Produsul de sinteză este amidonul defloridee. Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. Alcătuirea corpului algelor. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. provoacă diferite boli la animale.

ducând la istovirea profundă a organismului. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori. care funcţionează alternativ. Oomicetele acvatice (Saprolegnia). pe partea superioară. prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. aprovizionând la rândul său planta cu vitamine. iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. cvasului şi în panificaţie. bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator). drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. constă din fire neseptate puternic ramificate (hife).conjuga- re. Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. Reprezentanţi. vacuole digestive şi pulsatile. Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură.24-1). organisme heterotrofe. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale . prezentând un organism unic. Fitomonadina. Nu au organe de locomoţie. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb. numit miceliu. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee. se observă un puf alb.PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete. Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci. As amiba şi euglena: protiste. asigurând constanţa mediului intern. fructele. Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică. care provoacă boala mildiu. la rândul său. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice. motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. Opalinele. provoacă boala leişmanioza viscerală . În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte. pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig. După structura corpului. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. Parazitul atacă frunzele. Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). Macronucleul reglează procesele metabolice. prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. ciupercile joacă atât rol pozitiv. bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. doi indivizi se apropie unul de altul. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri. eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. În citoplasmă se află organitele celulare tipice. inclusiv al omului. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare. Multe ciliate dispun de organe de apărare . şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă. 2.de regulă nu aduce daune gazdei. Ordinul Foraminiferele. Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină. deci. paraziţi şi simbionţi. De exemplu. Reprezentanţi. încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari.organisme heterotrofe fixe/ talofite. absorbţia hranei. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte. ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii. ce provoacp boli infecţioase la om. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal.se compune din fire subţiri numite hife. în principal organisme marine. Digestia ciupercilor este extracelulară.deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor . iar micronucleul participă la reproducere. ca deşeu metabolic. Atacând prada. Nutriţia. Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă. la formarea humusului în sol. în condiţii nefavorabile se închistează. hifele pot fi septate/ neseptate. se infectează sugând sânge de la antilope . Corpul ciupercilor . Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme. Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic . Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. ex. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci. Se hrănesc heterotrof. sferă. pe care nu o pot digera. Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. Forma poate fi ovală.25).rezervor natural al acestui parazit. Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. cât şi negativ. cu excepţia plastidelor. ce descompun substanţele organice complexe. cât şi la animale. provocând boala numită amibiază. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). cu mai multe nuclee. structuri de deplasare. Ordinul Amibele. iar celălalt feminin (staţionar). Ele asigură mineralizarea resturilor organice.. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena. iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice. Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete . sporan-gii germinează direct în noi hife. Corpul lor. creşterea pe toată durata vieţii. care parazitează în sângele vertebratelor. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. Însă importanţa . oomicetele se aseamănă cu ciupercile. Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . au nucleu D: mod de viaţă. capacitatea de sinteză a vitaminelor. berii. Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina.Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă. Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. cilindrică. Se hrănesc cu alge unicelulare.şi macronucleul. Pe marginea petelor.haustorii.trihociste. heterotrof. Leşmania. Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . Unele sporozoare provoacă boli atât la om. Reprezentanţi. Trei se resorb. Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi. 2. În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul. Infectarea se face prin stomate. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă. monocelulare. ciupercile se împart în saprofiţi. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. Multe specii parazitează în corpul animalelor. Se cunosc circa 1000 de specii.cu sute de flageli.Plasmopara viticola. Fiind un mare consumator de bacterii. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. În funcţie de substratul nutritiv. unde duc un mod de viaţă saprofit. care evoluează treptat. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice. stimulatori de creştere. iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee. rîia neagră a cartofului !!!liambliile. ciliatele înfig firul în corpul acesteia. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. În timpul conjugării. Se întâlnesc şi forme acvatice. Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. de pe partea inferioară a frunzelor. În condiţii nefavorabile se închistează. eliberând în el substanţe toxice. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. cârceii. De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie. halozoic. Alcătuirea corpului. Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură.paraziţi intracelulari.miceliul . formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată. Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. modul de nutriţie şi de înmulţire. Astfel prada este paralizată. Reprezentanţi. vinului. Rol pozitiv au drojdiile. Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi. formarea ureii. În activitatea economică a omului. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală . al căror corp este acoperit cu o cochilie. se hrăneşte heterotrof. La scurt timp nucleul format se divide formând micro. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. utilizate la obţinerea alcoolului. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. provocând boli grave. Unele specii parazitează în corpul animalelor.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei. sferică. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce. Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig. Infectarea se face prin stomate. inclusiv al omului. printre care ascosporii. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii. Nutriţia. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. modul de nutriţie e holozoic. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. Imobilitatea. numite „mucegaiuri acvatice".3mm. când acesta înţeapă omul. această funcţie revenind flagelatelor. Alcătuirea corpului. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie. Pe frunze. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat. Ele secretă fermenţi hidrolitici. Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă. forma corpului TEMA: OOMICETELE . Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. 2. sau parazitând pe plante. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. hernia verzei.specii parazite. lăstarii.

capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie). Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. numit corm. măduva. malurile). După un anumit timp. la rândul său. Ferigile. După valoarea nutritivă.a. acesta se divide meiotic şi germinează. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi. ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. La momentul potrivit. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale. Coniferele şi Angiospermele. Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta. zigotul transformându-se într-o ască. La scurt timp. Dacă nu sunt luate măsuri la timp. Ascomycota şi Basidiomycota. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide). Se înmulţesc în principal vegetativ. A. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. Se înmulţesc prin înmugurire. arbuşti. precum şi ciupercile cu pălărie. cu predominanţa generaţiei sporofitice.Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. grăsimi .filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile.contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi). ierboase. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. Alga. Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote. [ascosporii (cu ajutorul punguţei.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate.alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". zgîrciobul. de conidiospori (cu ajutorul _________). celulele formate rămânând unite între ele. Miceliul se dezvoltă în sol. Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia. Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. zigomicete. nucleul se supune meiozei. Sunt adaptate la viaţa pe uscat. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii. Populează medii bogate în glucide. preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare. Poate atinge o greutate de până la 1 kg. mânătarcă. ciupercile sunt similare legumelor. Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. poate surveni şi moartea. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. heterotrofe D: structura. Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. proteine . Hifele sunt separate. la altele din lamele (ciuperci lamelare). tulpini. Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. Plantele superioare. iar cea sexuată prin gamentangiogamie . Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare.ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului). bazidiospori. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. liane. Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor.ciuperca-de-cîmp. conidiospori]/ sexuat. hifele ciupercilor. Asexuat se înmulţesc prin conidii. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo).. importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze.ascospori. La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. numite rizine. pâine. nediferenţiate în gameţi. legume. în sol. apoi mitotice. pe scoarţa copacilor. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. şi cu seminţe. provocând boala cornul secării. unde predomină generaţia gametofitică. Diversitatea lichenilor. Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante. reînviind după ploaie. din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor. hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. prezenţa talului. fiind practic inseparabile. La majoritatea speciilor. ascomicete. bazidiomicete.eucariotelle autotrofe. altele parazitează pe insecte (Entomophthora). Preferă locurile umede din păduri. păstrăvul. clasa. Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor. puternic ramificate. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă. mai rar parazite.: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi). nutriţia.Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu. Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice. pe produse alimentare. După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat. generând fermentaţia alcoolică. întins sub formă de pâslă albă pe substrat. Este obligatorie adresarea la medic. Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. Pot trăi pe soluri umede. La om. Alcătuirea corpului. de zoospori (cu ajutorul animalelor). După o perioadă de repaus. se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. înmulţirea sexuată lipseşte. În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. foliacei. transformându-se într-un zigospor. La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. plante mici.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . ci şi al pâinii.2-4%. talofite. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Asexuat se înmulţesc prin conidii.hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare.graphis. Drojdiile sunt organisme unicelulare. Majoritatea sunt saprofite. buretele-viperei etc. ghebă. perene. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. îndeosebi al secării. Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. hribul. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie. frunze). Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă. de sporangiospori (cu ajutorul ___________). La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof. albastre-verzui)/ scoarţa externă. ghebele. în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. şi la ferigi. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). mai rar ai animalelor. acizi. Corpul lor. efectuează fotosinteza. a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă.buretele ucigaş. Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine. Reprezentanţi. care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. amanita-panterei. Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). pe stânci aride. Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea. până la elemente ale florii. La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate. Celula respectivă se umflă devenind bazidie. ierburi. pitarca. iască. Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. muscăriţa. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave. de scurtă durată. buretele galben. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. saprofite.cromofite. se cunosc plante cu spori. de pe lângă izvoare. ce creşte prin păduri. Are un miceliu tublar neseparat . gălbiorii. întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe.Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice. pe medii bogate în glucide. Înmulţirea. transformându-se în bazidiospori. Cladinia. sporii. ciuperca-degunoi ş. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări.mai puţin de 1%. tăciunii. ellipsoideus). alge. As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . Reprezentanţi. băutură din abundenţă. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus). În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori. suportând uscăciuni îndelungate. Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale. soredii. din mlaştini. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. gunoi de grajd etc). scoaţa internă. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice. comestibilă. Astfel celula devine mononucleară diploidă.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor.

la baza frunzelor. bogate în humus. de regulă. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. pe pietre.mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii. răşini. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul). Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori. ierbos. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe. frunzele se desfac. În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate. datorită proprietăţilor antiseptice. se formează grupuri de sporangi. este folosit în medicină ca material de pansament. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt. fiind unul din principalii formatori ai turbei. distrugerea unor ecosisteme întregi. coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. Muşchiul-de-turbă. unde nu pot creşte alte plante. specii arboricole. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. Gametofitul este diferenţiat în tulpini.pe stânci golaşe. stâcile . asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului. !!!înrudite cu ferigile. înguste şi ascuţite la vârf .generaţia asexuată. asemeni celorlalte plante. Ciclul vital al muşchilor.mărunt. Este răspândită pe suprafeţele împădurite. mai rar lemnos. populează substraturi sărace. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot.) B. Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte. Alcătuirea corpului. (feriga)predom sporofitul. Pe măsura apropierii de vârf. La maturizare sporii st diseminaţi. pietrele. Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. păstrând forma cilindrică. D: (muşchi)predominanţa gamofitului . Este cel mai mare muşchi de la noi.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta .oosfera. Preferă tulpina arborilor. arbuşti. pe partea dorsală a frunzelor. sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. plante cromofite. Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. tulpină şi frunze. muşchii. Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . Are o tulpină lungă. în care se dezvoltă sporii. material de construcţie. participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine . Coniferele sunt. pe malul râpilor etc. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. clasa Muşchi superiori. Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. Ţesutul conducător este slab dezvoltat. Tulpina principală se ramifică. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. Creşte pe sol golaş. La maturitate. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. [clasa Muşchi inferiorihepatici. frunze sau prin propagule . Din spor se dezvoltă protonema. rareori liane. erectă. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. iar de la bază triplupenat-sectate. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului. Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. Atât tulpina. umbroase.anteridiile. subteran. Frunzele sunt. Importanţa muşchilor . iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare.briopsida. neînchise în fruct. umplute cu apă. Formele ierboase lipsesc. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om. Gmetofitul e reprezentat de planta verde. cu înălţimea 5-8 cm. dau naştere sporilor haploizi. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi. deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. acoperită cu frunzuliţe mărunte. fiind duşi de vânt. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). reproducerea prin spori. se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. cilindrică. de-a lungul drumurilor.) Crome formează o tufă deasă. scavuliforme sau aciculare. Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. câmpuri agricole. Lungimea lor variază între 3-20 cm. care întruneşte 100 specii. iar mai târziu cele feminine. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. bălţi. Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. Anual se dezvoltă frunze noi. de regulă. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. La unele specii de ferigi tropicale epifite. Primul strat formează epiderma. frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). persistente (cu excepţia a 2-3 specii). Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale. La maturitate ei părăsesc sporangii. In scoarţă. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. o plantă decorativă. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. inul-cucului. ramurile sunt mai scurte. Homalothecium sericeum (Hedw..plante cu sămînţă goloaşă. nu st acoperite de frucr’te.. lung de 20-60 cm. fiind supuse diviziunii meiotlce. ca material termoizolator în construcţii. Frunzele îndeplinesc. ferigile dispun de ţesut conducător. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. Frunzele sunt dublu-. acoperit cu solzi de culoare brună. două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie. Germinând. Pe măsura creşterii.inul-cucului (Politrichum commune). prin rizomi. în păduri umbrite. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. fierea-pămîntului.G. Este o specie decorativă prin forma frunzelor. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). protonema.550 specii. Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei.anteridiile şi arhegoanele. răspândit mai ales în păduri. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. transparente. La altele. fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. Gnetophyta . folosită drept combustibil. Se întâlneşte sub arborii din pădure. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. acoperite de cuticulă. Organul înmulţirii sexuate este floarea . în timp ce partea inferioară piere. un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului. Frunzele pot atinge lungimea de lm. ci şi pentru om: secarea râurilor. fac parte din grupul gimnospermelor. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. deoarece acestalipseşte. Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor. frunzele au limbul întreg. asigurând creşterea în lungime. Celulele din capsulă. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul. folosite şi în medicina tradiţională. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. marginea drumurilor. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi.S. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste. Preferă arboreturi rare. Astfel. În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei.. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul). solurile nisipoase. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). care poate fi peren. de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului. La început ele sunt răsucite în formă de melc. balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. Spre deosebire de muşchi. pe stânci. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele. iar altele. De regulă. numite sori. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime. Alcătuirea corpului.!!!polenul se găseşte în sacii polenici. monoică. conţin şi celule moarte. protal. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. cu pori mari. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. firavă. galbenverzuie. pe lângă celule vii. Tufă deasă. sunt cele mai străvechi plante vasculare. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp. Majoritatea preferă locuri umede. Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc. În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului. în ea acumulându-se apă. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel. fixată de substrat prin rizoizi . vârful creşte. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. pătrund în arhegon. acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. zona rădăcinilor arborilor. care la început depinde de protal. Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi.arhegoanele. Muşchii se clasifică în trei clase. plaantă dioică. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. Diversitatea Muşchilor . Polytrichum juniperinum (Hedw). În cazul sfagnumului. cât şi frunzele. printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri. preponderent. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule. reducerea nivelului apelor freatice. formând zigotul. cu rădăcini laterale bine dezvoltate. Preferă solurile umede. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare). durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. structura. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. Tulpina lor nu creşte în grosime. stânci. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere . În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. Creşte solitar sau în grupuri. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini. materie primă pentru industria chimică. Nearătoşi la exterior. în poieni. Preferă crăpăturile din stânci. deseori şi în frunze.

după fecundaţie. iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. pinate (pinus). Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului. care facilitează transportarea lor de către vânt. spre oosfere. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. Scoarţa înconjoară cilindrul central. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde.alcătuit din celule vii care se divid. rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală.formată din mai multe straturi de celule de formă ovală.solzi seminali cu două ovule. iar spre exterior . *peţiol . *măduva .alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. lungi. chiparosul de baltă. formate din numeroase stamine. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris).a. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei.un organ vegetativ ce se dezvoltă. au nervaţiunea penată sau reticulată. *Miezul frunzei. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. staminele) se veştezesc şi cad. Au un sistem conducător bine dezvoltat. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. adventive= cresc pe tulpină. Arbore verde în permanenţă.constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. care au proprietatea de a ucide microorganismele. iar la subsuoara lor. iar din ovul sămânţa. Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi. La angiosperme. mai dur decât cel de brad. textilă. în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul. Exemplu. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă. formate între timp. Posedă un perete îngroşat al ovarului. (frunze compuse au salcîmul. Conurile femeieşti tinere sunt roşii. ca materie primă pentru multe ramuri industriale. iar cealaltă degenerează.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină. Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens. semănând cu nişte amenţi.conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. Prin vasele lemnoase circulă seva brută. Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare. lipsită de perişori absorbanţi. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii.unisexuată. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului. lipsită de învelişuri florale. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense. în fabricarea mobilii. lanceolate (la salcie). ascuţite la vârf. Xilemul. aşezate circular.organul vegetativ al plantei. sămânţa este golaşă. Stomatele reglează schimbul de oxigen. în construcţii. castanul. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma .conţine celule de plută. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori. Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. *cilindrul central . Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. prin care circulă seva elaborată. cu spaţii între ele. scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională .tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni. Androceu= totalit staminelor. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. *conduce seva brută şi elaborată. În vârful ovulului se află un orificiu .totalitatea petalelor unei flori.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip .formată dintr-un strat de celule. deasupra solului. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. cu două dungi albe pe faţa inferioară. cu frunze lăţite. farmaceutică. Conurile sunt erecte.hârtie. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie. Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei). dinţată (la tei). în care se realizează fotosinteza. Regiuniile rădăcinii: *scufia. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. brad. Întrucât ovarul lipseşte. Sămînţa.-scoarţa. zona aspră. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse. care protejează tulpina. Fructul. Caliciu= totalitatea sepalelor. Polenizarea se face cu ajutorul vântului. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă. aciculare (la pin). Anemofile= polenizate de vînt. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare. instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane. formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase. pin ş. zadă. ovale. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui. purpurii şi erecte. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori. spre deosebire de celelalte plante. fiecare conţinând câte o oosferă.micropilul. Particularităţile angiospermelor . florile şi fructele. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite.Arborele mamut.sămânţă).vase liberiene. Fructul se dezvoltă diri ovar. mai târziu sunt brune şi se apleacă. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa. care împiedică evaporarea apei din frunză. este alcătuit din celule verzi. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul. La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee). gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI). care asigură creşterea în lungime a rădăcinii.pericarp. Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie. secunare= cresc pe rădăcina principală. În republică se mai cultivă pe larg tuia. tulpina apare modificată.alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. Tuplina. Cei tineri sunt piramidali. Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5. angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate.o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. iar din pereţii lui fructul. dând naştere endospermului. Geniciu= totalit pestilurilor.se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. *măduva e formată din celule mari. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele. petalele. Se clasifică în: ovale (la vişin). *depozitează substanţele nutritive. În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. situat între epiderma superioară şi cea inferioară. de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate. iar cealaltă. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi. dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern. Clase: cicadate (cycas). dispuse în jurul ramurii. alungite şi ovale. (la cartofi. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane.un arbore de 30-40 m înălţime. tisa. sperma. fasciculată. gynkgoate (gimkgo). La germinarea seminţelor. lobată (la stejar). Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin). Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică. Bradul (Abies alba. cu durata vieţii de 3 ani. Entomofile= de insecte. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. cmgion – cavitate/ înveliş. fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. numiţi absorbanţi. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. ramurile fiind amplasate numai sus. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. Alternarea generaţiilor este redusă. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare. frunzele. Din ovul se dezv sămînţa. ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol. !!!După procesul de fecundaţie. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie. la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin). care cu timpul sau uscat.plante cu sămînţă acoperită. iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. *cambiu. gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. câţiva arbori de Ginkgo biloba. *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate. iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă. care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură. Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă. Anemohore= cu ajutorul vîntului. Funcţii: *susţine ramurile. liniare (la grîu). dă naştere la două spermatii. *scoarţa . conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid. *frunzele simple. Floareaorgan de reproducere. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele. în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. străbătută de numeroase nervuri. Coniferele emană fitoncide. la arborii bătrâni ea devine mai lată. acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. şi vase liberiene . transportând cele două spermatii.partea superioară a rădăcinii. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie. La maturizare. de regulă. cu spaţii între ele. din cel de brad. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor.formaţiune formată din ovul după fecundaţie. Uscându-se. subţiri. divizându-se. în timp ce cele de jos se usucă.un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. Conurile bărbăteşti sunt galbene. Ornitofile= cu păsări. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. Laricea/ zada (Larix decidua). Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai. Alcătuirea corpului: Rădăcina.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. din una ia naştere tubulpolenic. Zoohore= cu animalele. Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară. -cilindrul central. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr. Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. ienupărul. chiparosul. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni. pe lângă traheide. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice. embrionul se hrăneşte din contul endospermului.

ele nu st complexe. zigomorfe cu o structură specifică. cu rol în nutriţie şi respiraţie. Fructul este o achenă. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară. fiind numite anamniote. Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară. negara. Au frunze simple sau compuse. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). Echinodermele. Reprezentanţi: tutunul. subst nutritive. Viermii inelaţi. Antropodele. unele specii decorative de tutun). În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori. alunele de pămînt. Florile au periant simplu. Animalele exoterme. Au frunze simple. traistaciobanului). vioreaua. Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. Reprezentanţi: floarea-soarelui. ordonate circular. *numărul de foiţe embrionare.prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. ardeiul. mohorul. Prunul. măceşul fragul.oscul. Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor. tuberculi/ rizomi. rareori tetrasau dimeră. păpădia. muşeţelul. Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2). Este sterilă nu are stamine. încununată de 5 zimţi. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi. dispuse terminal.calcaroşi> sicandra raphanus. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii. sorbul. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm.endodermul. nicotina. între ele se află un strat de . plop. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu.obişnuiţi> hipospongia eqiuna. frunze întregi/ zimţate. actinomorfe. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina. *sursa de energie.ectodermul şi intern. dar niciodată pentameră. timoftica. Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. Florile sunt bisexuate. Animalele endoterme. Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită. *floarea este pentameră sau tetramer. form din celule epiteliale şi endoderm. indiferent de temperatura mediului. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase. Au frunze simple. golomăţul. salcâmul. orezul. *frunzele sunt alterne. ovăzul. La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. Particularităţile florilor de asteracee. păducelul. *floarea este trimeră. Reprezentanţi:bambusul. părul. pecetea-lui-Solomon. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. demospongia. *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. bisexuate.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. Viermii plaţi. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. uleiuri. mixt sau ramificat. Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2).este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. Cavitatea sacului. fructul silvică/ păstae.deschis. în principal ierboase. regina nopţii. Celelalte animale sunt protostomate . brusturele. Reprezentanţi: fasolea. dar inegale. Fasciculele conducătoare sunt de tip închis. mătrăguna. dalacul. roşiile. nouă fiind unite prin filamentele lor. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia. deseori grupate în două fascicule. urda vacii. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). Celenteratele. Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. lungi şi înguste. *prezenţa membranelor la embrion. Seminţele sunt lipsite de endosperm. ridichea. Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). meiul. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior. lintea. în cavitatea internă. rapiţa.în tutun. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară. achenă. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici. porumbul. mai rar unisexuate (la porumb). vinetele. ciumăfaia. prevăzute cu cambiu.mezoglee.în laur. In pământ au bulbi. Tulpina. Corola este formată din 5 petale concrescute.. pelinul. pălămida. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. lobat sau divizat. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios. de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac. podbalul. gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. grîul. Petalele sunt libere. măselariţa. firuţa. Formula florii: (K5 C5 A 9+1.atriu. numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii. cu periant simplu. dispuse haotic. aşezate altern. Acraniatele şi Vertebratele. daturina. Reprezentanţi: mărul. CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. mai rar apele dulci. ceapa. La diblasterice (Spongieri. Plante ierboase. florihermafrodite. Alcătuirea corpului. scaiul. usturoiul. Viermii cilindrici. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. lăcrămioara. Familia Chenopodiacee sfecla. după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE. nici pistil. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe. ardeiul). trifoiul. G(8 culcat). Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. *sistemul radicular e de tip pivotant. Celenteratele. obţin energie în principal din mediul extern. zârna. căci st fixate de substrat. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee). zmeurul. In funcţie de sursa principală de energie. învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt. La deuterostomate (Echinoderme. Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). umbele sau spice. Fructul este o păstaie dehiscentă.gura embrionului este şi gura adultului. rareori unisexuate. Familia Poaceae (Graminee/). mai mici. răspândite în ţinuturile temperate şi calde. Moluştele. lipsite de cambiu. dar cele mai multe formeaz colonii. cu periant mai des dublu. *prezenţa scheletului intern. spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. G1. oxigernului. mai rar arbuşti şi semiarbuşti. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. cu limbul întreg. pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. *originea cavităţii bucale a adultului. Frunzele sunt liniare. puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. care include următoarele încrengături: Spongierii. cu mod de viaţă sedentar. TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice. Posedă rădăcini adventive.spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz).e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. petunia. bulbi sau tuberculi. Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece. Formula florii: K(8 !!!fragul. De aici excesele st eliminate print-un por mare. loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. gutuiul. în pământ au adesea rizomi. iar două laterale. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. Fructul este o cariopsă. Frunzele sunt dispuse spiralat. lucerna. cu excepţia porumbului şi meiului.cea mai mare familie de plante dicotiledonate. vinetele. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. ce secretă latexuri. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală . crinul. rar simplu/ lipsa. Staminele sunt în număr de trei. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus.cavitatea gastrală. majoritatea marine. corp diferenţiat în organe. laleaua. Staminele sunt în număr de zece. pirul. hyalospongia. Petala mediană superioară formează stindardul. c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m. adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor.bogată în specii lemnoase şi ierboase. deosebim animale exoterme şi endoterme. păiuşul.din celule flagelate (coanocite) . soia. numită celom. Florile sunt adunate în inflorescenţe . iar a zecea liberă. Fructul este o capsulă sau o bacă. Reprezentanţi: leurda. printre care: *simetria corpului. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului. scoruşul. prevăzute cu teacă. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. sunt aripile . sparanghelul. servind la zbor în procesul diseminării. susaiul. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele. datorită energiei produse în procesele metabolice. Fructul poate fi capsulă. spanacul de grădină. *sistemul radicular este de tip fasciculat. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. având în creştet un mănunchi de perişori. mazărea. Formula florii: K5 C5 A5 G(2). măzărichea. cartoful. trestia-de-zahăr. constituind carena/ luntrea. Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). dar lipsite de peţiol şi de stipele. cuprinzând circa 15 000 specii. mazărea. puţin îndepărtaţi între ei. Familia Liliaceae (Liliacee). care formează la maturizare fructul papusul . murul. fiind prevăzute cu o teacă.5 mln de specii de organisme pluricelulare. Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale. cauciuc. drupă/ un fruct fals (poamă. fragă). Florile sunt bisexuate. brânduşa. pot trăi solitar. sparceta. roşiile. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată.TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate. substanţe răşinoase. Corpul are o simetrie radială.sticloşi> coşuleţul Venerei.

Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos. iar la cele marine indirectă. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului. care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. gruparea celulelor în ţesut. provocând boala numită gălbează. Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor.larva fără cili. iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. creier. capsula aruncă firul. este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. Cnidoblastele sunt de unică folosinţă. cu tot cu tentacule. Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari. iritabilitate. hidra moare. apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează. de la care descinde un spermiduct. Formele libere populează fundul mărilor şi al . turtit dorso-ventral. glandulare. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. animale de regulă libere. nesegmentat. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii. în ectodermul tentaculelor. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive. gâtul şi proglotele. în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex). Coralierii. două oviducte. cu simetrie bilaterală. Are aspect de flori roşii sau albastre.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă.mezogleea. insuficient prelucrată. până la 1-2 m. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci. Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului. înzestrat cu ventuze. Corpul foliaceu. longitudinali şi oblici. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. înmulţire partenogenetică. meduze şi corali. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă).5 până la 10 m. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. Meduzele scifoide. plămâni. în mezoglee. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă.ectoderm. Meduzele înoată activ. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat. cu care se fixează de substrat. respiraţia anaerobă. Sunt animale unisexuate. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale. Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. alcătuind colonii. nervoase şi sexuate. Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1. Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare. interstiţiale. recepţie. La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri. chimic rezistentă. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. segmentându-se în mai multe discuri. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. A: planaria şi parameciul: eucariote. Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele. Fecundaţia este internă şi încrucişată. Din resturile lor s-au format recife. scoexul. insomnie. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. Clasa Cestoda (Cestodele). Înmulţirea . Coralii dispun de un schelet calcaros. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. gameţii.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. insule. sub care se află musculatura. în endoderm. La un capăt se află talpa. cu o simetrie bilaterală . spre deosebire de cea a viermilor plaţi. Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor. cai. Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. Poate atinge o lungime de la 0.. La femele este alcătuit din ovare pare.spermatozoizilor. nu formează un strat muscular continuu. care se înmulţeşte asexuat. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). heterotrofe D: tipul de simetrie. celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). frunzele umede. parazit periculos al omului. Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar. Corpul acestor viermi este plat. atoli. iar la suprafaţă au un fir senzitiv. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule. în exclusivitate polipi coloniali . De la gât încep să se diferenţieze proglotele.) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. La om larva se dezvoltă în ficat. Tot aici se deschide bursa copulatoare pară. La mascul este prezent un testicul impar. Cavitatea corpului lipseşte. de acumulare a rezervelor. care se transformă ulterior în meduze. trăiesc în ape dulci D:regn. Primăvara. După fecundarea ovulelor. iar cele din apropierea gurii. lipsa aparatului digestiv. Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze.As: pluricelulare. de transport al substanţelor. iar toamna sexuat. cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne. unele preferă solul umed. de apă dulce şi de apă sărată. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului. Formele parazitare provoacă diferite boli. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune.chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă). muşchii. organizare. reproducere. deseori cauzând moartea gazdei. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi. al ovinelor. Trematodele şi Cestodele. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. dureri în epigastru. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. Trăieşte în ficatul bovinelor. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. unde se găsesc două spicule copulatoare.tenie adultă. două utere ce se unesc într-un vagin. vomă. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare. Musculatura. Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . Omul se molipseşte de la câini. Clasa Anthozoa (Coralierii). digestive. prolificitatea. oval în secţiune transversală. Cuticula este o membrană compactă. diblastice. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. Teniaporcului. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului.Se dezv prin metamorfoză. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. La majoritatea speciilor. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime. Cele din ectoderm form învelişul corpului. iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. mezoglee. amplasat în interiorul sau în afara corpului. Clasa Trematoda (Trematodele). de regulă.apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. ectoderm. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. ceilalţi populează mările şi apele dulci. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator. Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. La atingere. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide). Sunt animale parazitare. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. galbene. schimbarea gazdei. digestia. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m. Reprezentanţi. urzicătoare (cnidoblaste). Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. parcurilor. Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. celule nervoase. Aparatul sexual este de tip tubular. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă. Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. Prin concreşterea lor apar recife. paralizându-l. celula urzicătoare. Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. în formă de placă sau panglică. protejează şi asigură motilitatea.oceli . Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior. Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. Sunt viermi tereştri. cârlige. Cuprinde circa 6 000 de specii.5 cm. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. Aparatul digestiv lipseşte. pentru confecţionarea accesoriilor. şi 5-7 mm fără. pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal. excretor şi sexual.

dezvoltarea este directă. Printre aceştia se numără şi ascarida. iar la adulţi trichina. Corpul viermilor inelaţi este alungit. înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine. Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. calmarul. tentaculele şi ochii.5 m. Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume.masă viscerală. cât şi spermatozoizi. în unele segmente se maturizează gameţii.celomul înzestrată cu epiteliu propriu. după cochilie.oceanelor. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate. care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. parapodii. Unele specii (melcul-de-livadă. care provoacă boala numită ascaridoza. Polichete şi Hirudine. scoica-de-mărgăritar.5 mm până la 2. Sunt animale unisexuate. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete. secretată de glandele salivare ale lipitorii. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). Majoritatea sunt erbivori. iar numărul inelelor. nematoda-cartofului. excretor şi ductele organelor genitale. partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi.oxiurul . În acest răstimp larva creşte. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. eucariote D: mod de viaţă. A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. lipitorile se deplasează. trunchi şi picior. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. Se reproduc o dată în viaţă. servesc drept hrana pentru alte animale. ea e puternic vascularizată. rolul. folosită pentru a se apăra de duşmani. de la 30 până la 600. Ca urmare a asimetriei corpului. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). transformându-se în adult. Celomul nu este continuu. prin celălalt apa este evacuată . în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. îmbogăţesc solul cu aer. pe uscat. Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. melcul-de-grădină. Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. au corpul aplatizat. iar femela de 20-10 cm. melcul-de-livadă. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare. împărţit în segmente. larvele căreia se închistează în muşchi. dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. dimorfismul sexual este slab exprimat. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. octapodul. scoicile. constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie.organisme triblastice. Capul prezintă gura. Reprezentanţi: calmarul. articole decorative. derivată a tegumentului. Au ochi mari. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. mobile. prin el ieşind capul şi trunchiul. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. structura. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat.CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . prin metamorfoză incompletă.un vierme de 5-10 mm. uneori având chiar şi mai mult de 8 m. Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. ai omului. Sunt nevertebrate marine. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. reproducerea sexuată. La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni. aşa-numitele parapodii. Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare. năpârleşte de câteva ori. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Sunt animale hermafrodite. de apă dulce şi terestre. Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. cu fructe sau cu legume infectate. solul. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). scăderea poftei de mâncare. Majoritatea sunt unisexuate. Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat.st paraziţi. Ajungând a doua oară în intestin. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. celomice. Majoritatea sunt puţin mobile. Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . din ouă se dezvoltă larvele. Hirudinele. larva creşte timp de trei luni. fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. Înmulţirea . caracatiţa. unisexuate. ce pun în mişcare parapodiile. iar celălalt deschis. s-au redus organele părţii drepte. limneea). Respiră prin branhii. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele). deaceea poate avea rolul de plămîn. acantocefalii. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. apele dulci. lipsite de sistem circulator şi respirator. solul. Clasa Polychaeta (Polichete). numărând circa 130 000 specii. târându-se pe fund cu parapodiile. Nematodele parazitează şi pe plante. curăţă apa de impurităţi. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). mările. Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică). bine dezvoltaţi. Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia.două testicule urmate de două spermiducte. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. limneeamică. Reprezentanţi: scoica-derâu. unde sunt amplasate organele respiratorii. Capul lipseşte. se deschide glanda cu cerneală. Cochilia este răsucită în formă de spirală. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. octapodul). Cele masculine . Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. limaxii.indirectă. Piciorul este transformat în braţe. După ce umple pungile. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi. Majoritatea speciilor preferă apele marine. în rest este completat de ţesut conjuctiv. Nu au cheţi. Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. după aceea pier. Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul). Corpul este protejat de cochilie. cu o simetrie bilaterală a corpului. Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. ceea ce e specific viermilor inelaţi. Se deplasează încet. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite. unde servesc drept hrană pentru alte animale. Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. nautilusul. In timpul iernii se afundă în sol. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor. Clasa Oligochaeta (Oligochete). nematoda-grâului. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. animale triblastice. apoi în cavitatea bucală. ajung din nou în intestin. constând din camere închise. la cele marine . trihocefalul. Un număr mare de specii populează solul. de simţ şi se deschid orificiile anal. iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată. La râmă segmentele poartă cheţi. Fecundaţia este încrucişată. în intestinul posterior. în intestinul omului. iar de aici. Alcătuirea corpului. Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii. numite şi lipitori. Unele specii se afundă în mâl. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. Clasa Hirudinea (Hirudine). În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă . Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. Cochilia creşte odată cu „stăpânul". are o lungime de până la 15 cm. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. Sunt animale bentonice. !!! trihocefalii. Se întâlnesc şi răpitori. Multe specii sunt paraziţi ai omului. La unele specii cochilia este redusă. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h. La polichete apar şi fascicule musculare izolate. ai animalelor. împreună cu saliva. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. Sunt animale unisexuate. moluşte D: modul de viaţă. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa. organe locomotorii primitive. La speciile unisexuate fecundarea este externă. Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale). La unele specii (polichete). Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. reduc aciditatea solurilor. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. branhii şi tentacule. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. Un capăt este închis. limneea) Reprezentanţi: limaxul. iar la hermafrodiţi internă. lângă orificiul anal. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. Înmulţirea. participând la humificarea resturilor organice. Migraţia larvelor durează 9-12 zile. calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. unde se opresc.

fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. mai reprezentative fiind: Crustaceele. copepode. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). Insectele sunt animale unisexuate. Alcătuirea corpului. unisexuate. Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică. Sunt folosite în alimentaţia omului. transformându-se în elitre. transparente. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. ţesuturi de plante) . Dăunează agriculturii. până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat. maxilarul. înotător. iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. funcţia de maxilar. nevertebrate. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. La formele ce consumă hrană solidă. fiind adăpostit de cefalotorace. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. de lăcuste. Unele specii aduc daune culturilor agricole. *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. Fecundarea este internă. de la verde până la cafeniu. coropişniţa. Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. aparatul bucal de tip rozător. prezenţa crustei. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. uneori . Toracele este alcătuit din 3 segmente. fluturii. cu predilecţie în mediul acvatic. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. !!!Lătăuşii tot st crustacei. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. viespile. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. nevertebrate. coropişniţa. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. cu funcţie de organe tactile şi olfactive. care exercită funcţia de schelet extern. artropode D: mod de viaţă. iar dezvoltarea directă. Produc daune gândacul-de-Colorado. asigurând unirea mobilă a segmentelor. musca de casă ) . reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare.albiliţa verzii. iar celelalte două. constituind aparatul bucal. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele).maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. având un mod parazitar de viaţă. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. De aici şi denumirea încrengăturii. care nu participă la zbor. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. Aripile anterioare sunt transformate în élitre. mai stabil. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă.ovipozitor. artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. Astfel. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. Tot aici sunt situaţi şi ochii. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa.mai fine. Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. La mascul. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. înmulţirea. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. La temperaturi înalte (de fierbere). De obicei. creveţii. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. Sunt animale nocturne. ploşniţele. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. Fecundaţia este internă. Importanţă practică au ihneumonidele. de aceea furnicarele trebuie ocrotite. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. gândacii-de-gunoi). anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei. abdomenul se termină cu organul copulator. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. înotul. Pentru consumul hranei lichide. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. lăcustele. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. De regulă. membrele posterioare de tip săritor. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli.chitina. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. acestea pot fi de tip alergător. Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. Abdomenul cuprinde 7 segmente. Sunt. Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. iar în apă înoată înapoi. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. Se hrănesc cu cadavre. Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. Până la atingerea maturităţii sexuale. abdomenul este mai lat decât la masculi. între segmente există suturi. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. moale şi elastic. strânse în evantai. gîndacul de Colorado. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. care se hrăneşte cu frunzele cartofului. telenomus. înmulţirea. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. prezintă două aripi membranoase. Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. alergarea. gândacul-descoarţă. săpător. bondarii) contribuie la polenizare. Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare. gândacul-de-mai.5-1 ha de pădure. întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. La femele. corpul la artropode este destul de flexibil. Un furnicar poate proteja 0. Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. Abdomenul este scurt. săritura. s-au modificat unele anexe bucale. *Toate membrele sunt articulate. Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui.2 mln de specii. Omarul. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. El protejează corpul de leziuni mecanice. racul-de-râu. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat.scorpionul de apă. Unele specii participă la formarea solului. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor. care la unele artropode sunt unite. în funcţie de specificul hranei. furnicile). lingător. într-un stol se pot reuni 35 mlrd.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. în funcţie de mediul de viaţă. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor. de segmentele toracale sunt fixate aripile. Este vorba de insectele sociale (albinele. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat. bondarul. La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. Duşmanul lor principal este octapodul. de regulă. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. Sunt folosite în alimentaţia omului. ciclopi. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap. ploşniţa-cerealelor. mai apoi şi a răcuşorilor. iar în doilea de 5 ori). cele posterioare fiind puternic reduse. ihneumonidele. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. formând cefalotoracele. hrănindu-se cu frunze. gândacul-de-mai. Preferă mările tropicale şi subtropicale. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. Se folosesc în alimentaţia omului. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului. Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot. cosaşii. Insectele şi Arahnideletoate st unite într. Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. torace şi abdomen. aparatul bucal este de tip rozător. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. crabii. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. puricii). cele posterioare. numite membre locomotoare. săritor. Alcătuirea corpului. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. Buburuzele. albiliţa verzei. *în pofida învelişului de chitină. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). spre deosebire de viermii inelaţi. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase. gărgăriţele. buza inferioară) şi ochii compuşi. Langusta atinge lungimea de 60 cm. ai animalelor şi ai omului. cu excepţia celui roşu. La insectele zburătoare. Primele 3 perechi . albinele. nu sunt identice. sugător. Sunt animale nocturne. *Corpul artropodelor constă din segmente care. Ordinul Heteroptera (Ploşniţele). Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. Crustacee superioare sunt langustele. inclusiv ai omului (păduchii. fiind unite împreună întro placă mică. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu. Drept urmare. Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. toţi pigmenţii se distrug. furnicile. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii). omarii. La gândaci. de aceea este numit schelet extern. care la albine. evaporarea apei. la fel şi trihograma. mandibulele. Datorită membrelor articulate.

toate segmentele lui fiind concrescute . pe animale şi om. Coarda este prezentă doar la embrion. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . icrele. peştii sunt animale unisexuate. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. starea de veghe-somn. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor. Coarda se păstrează toată viaţa. căpuşa-detaiga. Corpul are o lungime de 105-180 cm. Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. pe parcursul întregii vieţi. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. scrumbia. Ordinul Aranei (Păianjenii). La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. cu fecundaţie internă. întrunind circa 22 mii de specii. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. Muştele. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. înotătoareleperechi au un peduncul gros. formînd colonii. Tetrapodele. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme. Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. transparente. Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. Craniate (vertebrate). La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. esofag. Urmează 4 perechi de membre locomotoare. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. uscată. Reprezentanţi: babuşca. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. untura de peşte bogată în vitamina D. dovadă a originii comune. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. acarinafoliculară. redresarea poziţiei corpului. carasul. mişcarea ochilor. Populează apele dulci şi cele sărate. secretând veninul. Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde.viespele. Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos. Reprezentant: Ştiucade-mare. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. bogat în glande ce secretă mucus. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi. Himenopterme. corpul ca un sac. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală). cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei. precum şi centrele vizuale primare. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. animal unisexuat cu fecundaţie externă. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. dintre care doar 2 femele. Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. Vertebratele acvatice respiră prin branhii. Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv). toate vertebratele au acelaşi plan de structură. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. stomac. plătica. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. Solzii sunt plăci subţiri. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). se reeproduc sexuat şi asexuat. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen.viu colorate. La celelalte vertebrate. scheletul membrelor şi al centurilor. hermafrodite. hrănindu-se cu frunze. ex:ascidie. în contact cu aerul inspirat. în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente. De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele. în funcţie de mediul de viaţă. văduviţă. în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. sedentar. După terminarea ei. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. protecţia. Maxilarele sunt lipsite de dinţi. Membrele au o structură diferită. Unele specii trăiesc în apă.Anoplura-păduchele de cap. ovipare. Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. ovipare. Naşte pui vii. impermeabilă pentru apă. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. somonul. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. iar cele terestre prin plămâni. mărginită de două perechi de membre. protejînd organele interne de contuzii. lichidul se solidifică. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. amfiox. Reprezentanţi: şalăul. Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. în vizuini.sediul encefalului şi al organelor de simţ. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. trunchiul şi membrele. Scorpionii sunt animale nocturne. stavridul. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. vomei. marine. adaptate la mediul marin.cordate primitive. suportul branhiilor. fiind numiţi dinţi faringieni. unele forme ale tifosului exantematic. De regulă. în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele. care are coadă în stadiul larvar. Doar mamiferele sunt vivipare. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. Lovind prada cu abdomenul. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. caracurtul. Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. salivaţiei. în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. ex: brancheostoma. albinele. Peştii decorativi sunt vivipari. cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. Scheletul neural formează cutia craniană. In contact cu aerul. se întâlnesc şi specii vivipare. copularea. scorpionul înfige acul în ea. în sol. înmulţirea. craniu. Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. trunchi şi coadă. vâscoasă. ovipare. faringe. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. al tusei. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. parazitează pe plante. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. intestin subţire şi intestin gros. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . Partea ventrală găzduieşte gura. în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase. Majoritatea au corpul nesegmentat. Alcătuirea corpului. cardiac. care prin oviducte ajung în afara corpului. masticaţiei. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. Înotătoarea codală participă la înot.cel mai bogat în specii. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. linul. în apele dulci. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. Păianjenii şi Căpuşele. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. Sunt arahnide mici. uneori microscopice. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. Ordinul Acari (Căpuşele). tăiesc fixat/ liber. doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. cele abdominale sunt reduse. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. Cerebelul este centrul echilibrului. bibanul. depunerea ouălelor. Vertebratele sunt animale unisexuate. Ele asigură corpului o poziţie normală. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. în colonii/ solitar. Poate atinge o lungime de cea 1. înmulţirea . Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată. In cazul larvelor este de tip rozător. Omizile aduc mari pagube agriculturii. Ordinul Esociformes (Esociformele). Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. ţînţarii. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. Diptera. Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. Fecundaţia este externă. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază.5 m şi o greutate de 35 kg. CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. Alcătuirea corpului. pene sau păr. Toate arahnidele sunt unisexuate. Respiraţia este dublă: prin branhii . Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om. Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare. furnica.compartimentul superior al sistemului nervos central. în pofida diversităţii.cu foarte multe orificii. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. păduchele lat. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. de pancreas. Solzii cresc odată cu întregul corp. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal. crapul. Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte.

Pielea este uscată. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. broasca testoasăde-baltă. Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. de formă rotundă. vipera-de-stepă. Centura membrelor posterioare . omoplat şi claviculă). Din absenţa coastelor.este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). care se continuă cu vaginul. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. Au corpul viermiform. Alcătuirea corpului. înmulţirea . Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. mod de trai. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. formând cutia toracică. fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. Ovarele sunt. De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte. pisicade-mare). ovipare. la reptile. râurile limpezi. De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul.Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. Ultima vertebră toracală. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ. al căror capăt posterior se dilată. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase.folosită în alimentaţie. Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă. De aceea. inima are patru camere. Pana de contur se compune din rahis. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. Fecundaţia este externă. Periodic năpârlesc. subţiri. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. care adăposteşte corpul în caz de pericol. ihtiofisul. broasca-de-lac. prin spermiducte ajung în cloacă. ce se ramifică de la rahis în barbule. Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic. Cu unele excepţii. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. pielea nudă. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. ureterul se dilată. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil.sprijin sigur al membrelor posterioare. formând uterul. Ouăle sunt depuse în vizuini subterane.şi prin plămâni. adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori. Se realizează prin Centuri. în căile genitale ale femelei.5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. ischion şi pubis). poikiloterme. înainte de a se deschide în cloacă. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate. Pentru om amfibiile sunt folositoare. alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. Fecundaţia este internă. lombo-sacrală şi codală. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. Scheletul labei este puternic redus. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale. Se deplasează prin târâre. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. bogată în glande cutanate. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. gât bine dezvoltat. pare. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. le menţin umede. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. Multe specii prezintă pericol pentru om. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2. un capăt fiind legat de coracoid. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. vipera-obişnuită. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. acoperită de nervi. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. sacrală şi codală. prezentând şi unele distincţii. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. Din acest ordin mai fac parte buraticul. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. Cameleonii şi Şerpii. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme. adaptate la zbor. cea de-a doua gri-închis. Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură. Spre deosebire de amfibii. Scheletul axial. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă. formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). Spermatozoizii din testicule. antebraţ şi labă. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. Amfibiile sunt animale unisexuate.sacula. După alcătuire şi funcţie. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. Dintre scuamate. Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. secretat de glandele veninoase. de asemenea. Prima are culoare verde.carena. Unirea mobilă a membrelor de trunchi. care previn pierderile de apă. Populează lacurile. Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale. crocodil şi broaşte-ţestoase. salamandra. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. gambă şi labă. iar acestea în cloacă. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. mai puţin în cele cu climă temperată. Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. broasca testoasă-de-stepă. mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste. Preferă mediul subteran. De ele se articulează coastele. mobilă. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. întâlnită şi la noi. le clocesc şi îngrijesc puii. Coada este scurtă. Cea a membrelor anterioare. Şopârlele sunt animale unisexuate. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine. sporind mobilitatea centurii scapulare. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală.locul de fixare al muşchilor pectorali. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Fecundarea este internă. lombară. formând o placă elastică. cele care formează cârma cozii . Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. formând cutia toracică. Reprezentanţi: protopterusul. ovipare. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. dăunători ai agriculturii şi silviculturii. subordonate după dimensiuni. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. depun ouăle în cuiburi. Membrele anterioare sunt transformate în aripi. ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. Reprezentanţi: Tritonul. Ordinul Apodele (Apoda). Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. înmulţirea. bălţile. sunt de mare folos omului.coloana vertebrală. cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. puf şi peri. craniate D: structura membrelor. gene mobile.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion. toracală.rectrice. în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige. şarpelede-apă. În glandele salivare se form veninul. Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular. Salamandra-cu-pete. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului. iar prin intermediul organului copulator. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. Capul este de dimensiuni relativ mici. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. toracală. ochii slab dezvoltaţi. respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. Astfel. Alcătuirea corpului. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Sunt legate între ele prin cârlige. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. cutia toracică lipseşte. Cei veninoşi folosesc veninul. Femela depune ouăle pe uscat. iar dezvoltarea directă. în legătură cu deplasarea prin salturi. Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. Alcătuirea corpului. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. bipede.cuprinde trei oase (coracoid. Coastele lipsesc. Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. La şerpi membrele lipsesc. broasca-arboricolă. deosebim pene de contur. timpanul lipseşte. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. Şerpii sunt reptile lipsite de membre. Animal nocturn. trunchi şi membre. Ecaudatele şi Apodele. lepidosirenul. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice. Majoritatea elementelor sunt concrescute. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. Particularităţi se constată şi în . iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. steag şi rădăcină. Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. Reprezentanţi: sifonopsul. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate.

Ordinul Primates (Primatele). ţoii. de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc. grosimea lor. Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf. Reprezentanţi: ciocârlia. Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. Sunt păsări înotătoare. Incisivii sunt mici. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. girafa. jderul. pisica. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. de talie diferită. cu gheare. fazanul. Clavicula lipseşte. Din cauza lipsei claviculei. cucuveaua. leu. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne). permiţând recepţionarea ultrasunetelor. ursul. elanul. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei. prepeliţa. cu aripi mari. Scot pui de mai mult de două ori pe an. cioc alungit. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz.fără placentă. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. calul. ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. a rezultat scurmuşul. turtit dorso-ventral. proehidna. măgarul. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. lemur. Degetele descind direct de la scurmuş. veveriţă. ascuţiţi. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. vulpea. cocoşul de pădure. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) . în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. buha. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. delfinul. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. piţigoiul. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. dropiile). chiţcan delfin). care se hrăneşte cu cartofi. Reprezentanţi: veveriţa. Ele pot fi paricopitate. uliul. potârnichea. căprioara. Caninii sunt puternici. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. ghepardul. Sunt monogame. Alcătuirea corpului. zburători buni. Reprezentanţi: ehidna. foca Ordinul Cetacea. cârtiţa este confundată cu orbetele. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. erbivore. Se hrănesc cu larve de insecte. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. altele sunt vânate pentru carne. reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. Sunt mamifere terestre copitate. adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). şoarecele (chiţcan). Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului. Carnivorii exercită rolul de „sanitari". Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile). renul) sau imparicopitate . degetele fiind unite cu o membrană înotătoare. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. bumnducul. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. coadă scurtă. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae). Cuprinde mai multe ordine. pisică). rinocerul). adaptate la alergarea rapidă. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei.african.ursul de mare. veveriţa-marsupială.balena-albastră. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. graurii. celelalte fiind reduse (mistreţul. Penajul este dens. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive. Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. Au urechi mari. ghearele ascuţite şi încovoiate. în uter se formează un organ special: placenta. Guşa este bine dezvoltată. Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. taurul. datorită alimentaţiei din placentă (lup. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. liliaculvespertil. pisica. In popor. Drept rezultat. Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. bursucul. rândunica. Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. vaca. La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. ciţcanul. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). castorul. veveriţa. Reprezentanţi: calul. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. vrabia. înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. în uter. înmulţirea. Penajul este dens. capra aleargă şi mai repede. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. văd bine. Ciocul este lat. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade. Fecundarea este internă. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. Păsările sunt animale unisexuate. Durata sarcinii depinde de specie. Mamiferele pot fi: marsupiale. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. orbeţii. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. Unele specii au fost domesticite. Au un cioc bine dezvoltat. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). unele polenizează florile. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. Din acest subordin fac parte: cerbul. carena lipseşte. mierla. leul. cangurul). Glandele mamare nu au mameloane. tigrul. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. silviile. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. Ordinul Rozătoarele (Rodentia). Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum. Se înmulţesc prin depunerea ouălor. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. marmota. gâştele.este dezvoltat doar degetul 3 (calul. nefiindu-le caracteristică formarea placentei. părţile laterale ale corpului. vrăbiile. regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. lupul-marsupial. Reprezentanţi: cârtiţa. zebra. mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. Reprezentanţi: lebedele. au picioare scurte. Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. nutria. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele). Capul poate fi rotit la 270°.păsăsri mari de apă dulce. densitate. de regulă. Femelele au un singur ovar. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu). puful este deosebit de bine dezvoltat. aripi scurte şi rotunde. mistreţul. Ciocănitoarele. cerbul. Primatele inferioare. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. trunchi şi membre. răspândite în bălţi şi stepe. Reprezentanţi: cocorii. popândăul. livezile. ţistarul. Reprezentanţi: câinele. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. ce se dezv complet în marsupiu (koala. capra. Incisivii sunt bine dezvoltaţi. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare. Puii sunt nidifugi. nasc pui la un stadiu timpuriu.a. antilopa.păsări ce nu pot zbura. Sunt poligame. vidra. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte. sticletele. viermi. caninii bine dezvoltaţi. Reprezentanţi: şoimul. pădurile. iar din sudarea oaselor labei. In timpul dezvoltării embrionului.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os. hermelina. oaia. Ariciul. homeoterme. ciuful. tigrul. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr. oaia. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. caşalot. lupul. Reprezentanţi: cangurul. cresc toată viaţa. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. monotreme. Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. ursul. dar sunt neputincioşi. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei. Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor. înlăturând animalele bolnave. bogată în glande sudoripare. Puii sunt nidifugi. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. placentare. raţele. iar stomacul muscular sudezvoltat. tupaidele . Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. ciorile. şoricarul. Reprezentanţi: liliacul-urecheat. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii).puiul se dezv complet în uterul mamei.depun ouă le clocesc. ariciul. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. Au un corp compact. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic.se sprijină pe degetele 3 şi 4. Gazela. Câinele. circa 5 mii de specii. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. Corpul se compune din trei regiuni: cap. Steganopodele. indian. cele mai evoluate animale. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. sebacee şi odorifere. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi. ehidna. Reprezentanţi: găinile. încovoiat. fiind numite animale plantigrade. zimbrul. Se hrănesc cu insecte. şacalul. protejează culturile agricole. Suprafaţa encefalului este netedă . Duc un mod de viaţă nocturn.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. prezentând deosebiri doar elementele labei. trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. Ordinul Pinipede. în schimb auzul este foarte fin. se mişcp prin alergare. hulubii). hiena. maimuţa au mersul lent. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. sunt vertebrate patrupede. Din această cauză puii se nasc slabi. clocesc ouăle pe rând. rinocerul. Ochii sunt slab dezvoltaţi.păsări cu structură primitivă. Reprezentanţi: huhurezul. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate. desmanul. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. vulturul.lemurienii. ondatra. ornitorincul. !!! înmulţirea. marcarea teritoriului ş. unele rod scoarţa copacilor din livezi. şorliţa. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare. şobolanul. Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale. ovipare. Degetele sunt prevăzute. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. culoare.păsări acvatice. slabe. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). raţele. cu excepţia degetelor.

la emulgarea grăsimilor .compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. decît prin intermediul hranei.baza compusilor organici o constitue atomii de C. iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină). In celulele animale se contin 15% de glucide. îi este proprie legătura peptidică. Glucidele se contin in: mar.Fe.hemoglobina. oua. Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala. K(+). disulfidică. îi este proprie legătura peptidică. moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-). întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică. tuberculi Functii: ---energetica.4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase.NPO(. celuloza. form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI. brinzeturi. TERŢIARĂ are formă de ghem. celulele muschilor. glicogenul . omul. leucina).Zn. tetroze. organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor. arboricole.I. Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor. participa la respiraţia mamiferilor.le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene. ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow. SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală . se numesc proteinogeni. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule]. seminte.care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide. într-un anumit mediu.la scindarea glucidelor obtinem energie. cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ». Ba. craniate D: mod de viaţă. dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide. HPO(2. îi este proprie legătura peptidică.S. bilantului legata termic (4-5%). st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide. clorofilei. Africa. Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici. pot fi solide. acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti. dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI. hormonilor. dezoxiriboza . Na(+) . majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas.H. Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) . fructe. determinîndu-i forma. fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante.Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante. Primatele superioare: cimpanzeul. Microelemente le revin Na.păstrează căldura. dar solubili în solvenţii organici (benzen. legume. componentă K(+)a hemoglobinei . datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară . Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei .la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica.Si 0. Indonezia.la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele .unire a 2 monozaharide. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată.F. solubile în apă. aminoacizi(albumine. hidrogenică. Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. Cu. hidrofobă. la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul).stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . la cereale- răspîndite lipide. kerantină) colagen.au gust dulce. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală. la legume-25-45%. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE .Mg.N . CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine. cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza. protejează de leziuni mecanice. Se întâlnesc în Asia de Sud-Est.ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) . la revenirea la condiţii normale ale mediului. glucide. St. prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei . ex : lizina.K.O.Mn.hipofiza. Ex: zaharoza=glucoza+fructoza .resturi de acid fosforic.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+). Macroelemente .Ca. Tipuri : dulce. pigmenţilor. în seminţe. sfecla de zahar. Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline.in mucoasa limbii. galactoza. ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH). continut in stare libera (95%). e parţial reversibilă. care st numiţi indispensanbili. mica) a fermenţilor. MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline.1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic. Fe(2+)parte Na(+). apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . Hooke in 1665. ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele . hidrogenică. formînd ţesuturi. maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide.complexe.sau striată. autoreglare.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă. cloroform). /cu poteinele= anim.polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi. iar in cele vegetale.Mn. utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor . ioni de metale.prezente in unt. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide).in retina ochiului ---Co. lactoza. este unică pentru orice proteină.stimulează deschiderea stomatelor b) organica . ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii. prolamine. Fiecare proteină.simple. animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi. specific pentru fiecare tip de proteină . se dizolvă bine în apă. orangutanul. are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare. galbenus. galbenus de ou. proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici. prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +). o sursă de apă metabolică ---energica.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici. ionică ex. in frunze. celulozei). fructe. acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii. ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe. Cr. ce constituie scheletul membranelor biologice. Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei. CELULEI Descoperita de R. e organismelor metabolismul Ca. Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE.P.Zn. nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce. piersica. îi este proprie legătura peptidică.Cl 2-3% pentoze=riboza. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor. în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe. prezent în organele interne. trioze. lina de oaie.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --. de proprietăţile. iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale.atomi. paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule. este un izolator. Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar.C. unii hormoni FOSFOLIPIDE . mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor. Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic. funcţiile. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine. în membrană se contin in: lactate. A: păsăsri şi mamifere: homeoterme. [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule. hidrogenică. par. influenţînd activ acestora) ---de transport. posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. gorila. membrele anterioare. unt. miere de albine se localizează in: celulele ficatului. valina. in celulele creierului. chitina .compusi organici insolubili in apa. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere. dacă structura primară nu e distrusă. bacteii.70%. Ex: amidonul (constituit din glucoză). iar chitina.] Malpighi şi Grew. Proteinele se contin in : carne. Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone.de protectie si termoizolare . fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni.

creştere. amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. nucleu. unghiulor. plastide. monomerul e sintetizează structură (bicatenară . Aparatul proteinelor . iar animala – proteine. Exocitoză. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. Ele se pot desface. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. a citoplasmei se micşorează. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici. care degajă cea mai mare energie. specific. prezintă. Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică.pinocitoză. nucleu. consta din: hialoplasma(matrice) . corpul. miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi. Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi.celula cu nucleu delimitat de membrana. ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. a celor lichide. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme . A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri.) se numeşte endocitoză. pe cînd proteinele. Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu. ioni.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. cu forma constanta (nervoase. U. se form o catenă nouă. bazele azotate.sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu. mitocondrii. lipide.lungimea e aproape egală cu lăţimea. ---de protectie : tendoanelor. C.12% Functii: ---structurala. pectina. proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula. permiabil pentru apă. Plasmoliză. lignina. citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted). aceasta fiind functia lor de baza. unele molecule organice. numit glicocalix . ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor. diviziune. în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. sub acţiunea fermenţilor. decît în alte legături chimice. ce străbat citoplasma. anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . osoase). spre deosebire de cel agranular.un fenomen invers endocitozei. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. G. legături legarea covalente. T. lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. tripsina). Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă . fiindcă e un proces de pierdere a apei). aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare. anticorpii monocatenară). lipidele. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular. inmultire Alcatuirea celulei eucariote. urzicii) . ce umple cavitatatea celulei.sistem ramificat de canale si cisterne. a celor lichide-pinocitoză negativă. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. constituind «buletinul de identitate» al acestuia. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. aceleasi functii: de schimb de substanţe. Gguanina. celule secretorii. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile). odată ce e pusă în apă. sunt de 2 tipuri : parenchimatice. plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. glucoza.citozina. glucidele. !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare.care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii. celule musculare). care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. C.uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală. nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană. activ. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. prin care apa părăseşte celula. informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde. cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie.timidina. volumul vacuolelor. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. se transf în fagolizozomi). parului. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG).citoschelet. Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici. Citoplasma.Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. Pe fiecare din nucleotidele libere. asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. este. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente.mediul intern al celulei. lămiie prozenchimatice. citoplasma si unele organite.lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului.predomena in muschilor. iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic. îi st specifice: celuloza. Membranele canalelor şi cavităţilor REG.pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma. proprietate de replicare. pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite. Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza.fenomen. iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. firele fisului de diviziune. As: celule eucariote. care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. format din celuloză. Este un compus instabil. în 2 lanţuri libere. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism. hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. O nucleotida= o baza azotata( A. plastide. mitocondrii.centrizom. aflaţi in continuă mişcare. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna. proteine contractile executa anumite forme de miscare. el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). crestere. Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei.adenina. acizi nucl.

se formează din delatările veziculare ale RE/ AG. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză.organite de miscare. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. cu componentul de bază. intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei. căci produc ATP. PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. de degradare destinate procesului intracelulară proteine. Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. cloroplaste. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . AG ---ribozomii au dimensiuni mici. st formate fiecare din microtuburi. delimitat de membrana. membrana externă este netedă. continutul nucleului. mici. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. pluricelulare D: după nivelul de organizare. sferici. cheratina părului şi a unghiilor. In timpul diviziunii celulare. Lizozomi. Se cunosc circa 2000 de fermenţi. se autoreproduc. participa la formarea citoscheletului Microtuburile . devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine. tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final. miozină) Functia: motorica a celulei. elastina ţesutului conjunctiv. o soluţie apoasă. radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă. amidon. Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202). ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . care. violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini. alungiti. picături de grăsime. mitocondrii. lizozomii. vacuolele. cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. în cele tinere. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor. cloroplastele se transformă în cromoplaste. spaţiul intermembranar D : cristele. format din molec de ADN. iar cea internă. ADN. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern. legate de proteine specifice. care aşejaţi unul peste altul formează o grană.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide. localizate: pe membranele RE. Există celule polinucleare. ce duce la obţ de 36 molecule ATP. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască). ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza. RE. delimentata de membrana interna-matricea. plastidele. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi. deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă . componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. se Functia: informatiei sferice al a scurtează. *depozitarea substanţelor de rezerva. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid. Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . grăunciare de aleuronă. cili. caci *el regleaza intrega activitatea.cîteva mici. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă. ARN . plastide. ---formează mezozomi.cu invaginări închise. moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici. ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană. asamblarea lor are loc în citoplasmă. În membr. mureina. glicogen. substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor.solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina .organite enzime descompun/ contractile (actină. aldehide). În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari.retea de fibre si granule mici. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). celulare ale căror peroxizomi. lipide). În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism.corpuscul rotungit. se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului. Exista peretele celular. mica). aici se sintetizează celuloza. lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. *localizarea informatii genetice. din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva.organite ovale. fenoli. st de tipul 80S. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc. format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane.tonoplas. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară. albumina de coagulare acizii graşi. filamentoase.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul . digestie. iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul). *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. galben. *asigura schimbul de subst.cu numeroase cute şi excrescenţecriste. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. la rîndul ei. precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. prezenţa ribozomilor.conţinutul vacuolelor vegetale. cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism. amplasate în grupuri şi vezicule.«sac» membranar hidrolitice. din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi. Sucul celular. ribozomi. Funcţii : Cel mai important organit. în citoplasmă. din 2 parti (mare.corpusuli ovali.lipide şi săruri minerale. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. incluziuni(amidon. ei se formează în cisternele AG. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul. Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. frageli. peretele celular e rigid. ce st localizate la extremităţile cisternelor. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe). tilacoizii.tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor. care sunt constituite din proteine si ARN. prezenţa membranei plasmatice. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor. corpusculi ovali.ADN. deaceeea mai st numite » staţie energetică». poate participa la oxidarea subst organicealcooli. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor.

Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide. gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. iar terminali. iar nucleotidul C nucleotidului G). un triplet numit codon. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge. doi oameni. în continuare. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii. numit reparaţie. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. al lui T(ADN) – A(ARN). nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. se sintetizează o nouă catenă. Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei. informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. spre complexul ribozomi . în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă.laptelui. Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. adică de autodublarea moleculelor de ADN.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). una din catene provine de la moleculamamă. sintetizată din nou. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară.Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. 7)animoacidul se desprinde de . La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei.etapa proteinelor. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini). De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Codonul de iniţiere-AUG. decurge astfel. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia .AUG . deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal. Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă. pe ribozomi. Astfel. deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele. pentru care în 1909 W. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. În procesul activităţilor vitale ale celulei. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă. BIOSINTEZA PROTEINELOR . aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm. Acest proces. Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm. iar cealaltă este în total 64. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. iar 3 (UAA. ajungînd în citoplasmă. Cod genetic . Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. cu excepţia gemenilor univitelini. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. unele proteine se distrug. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. al lui C(ADN) – G(ARN). Aşadar. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T.] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu.UGA/UAG.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. oferitina care depozitează fierul în splină. la care toate proteinele să fie identice. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă. Un codon . fiziologici şi biochimici. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. al lui A(ADN) – U(ARN). Iohannsen a propus noţiunea de genă. altele se consumă. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. deasemenea. molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine. sintetizîndu-le.

formate dintr-un singur strat de celule vii. Organ . secetos. prezintă un ţesut lacunos. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. seminţelor. activind impreuna . a tulpinilor plantelor ierboase. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. din celule alungite cu membrană uniform îngroşată. Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi. pot fi: PRIMARE.prezente la plante suculente. sărăturat. funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. plutire. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. fundamentale. cireş. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte.are loc fotosinteza. si tulp lemnoasa. flexibil. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. coaja de nucă) conducatoare. senzitive. esofagul= supraf umede).perete celular dur. se formeaza din celule tinere nediferentiate mici. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. lipsite de clorofilă. realizarea As: procese celule tesuturilor definitive. complexe. senzitive). sisteme de organe. acoperă corpul. membrana acestor celule e foarte rezistentă. epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare. asigura exercitarea de catre acesta. cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice. ele st /parenchimuri /trofice . din celule alungite. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. pereti modificati. care semnifică sfărşitul genei şi. caise . ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. tesuturi. în primul rând. in rad. pietros.în citoplasmă. secretoare. Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. compozitie chimica. Organism . ex :ţ mecanice. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. impermiabil sau puţin permiabil. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi. SCLERENCHIMICE . dau naştere primelor ţesuturi definitive. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini.formate din celule vii. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. dur. de acoperire. produsul final. provine din diviziunea celulelor felogenului. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice. form din celule mici. citoplasma abundenta. uterul. peţiolul frunzelor. stomate. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. anucleate. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. punînd începutul moleculei de proteină. subţiri. prezintă celule mari. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. se dezvoltă în tuberculi. deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise .comprimarea. SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice. de cambiul. alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. fundamentale. Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. alcătuind conuri de creştere). conţine straturi de plută. matriţa folosită.celule alungite. în ductul veziculei biliare . vacuole voluminoase. elongarea. TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop».celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare.o grupare de celule. căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate). înalte). localizare. laterale (reprez. prez în tulp. rău conducător al căldurii. se clasifică în: apicale(la virf de rad. ex : ţ mecanic. organe. Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea.o grupare de tesuturi c/e. încovoirea ---confera tarie si rezistenta. si tulp. AEVIFERE. digestivi. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă. trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort.cedează locul altui ARNt. elastic. care e şi unicul element mort la acestuia. pereţi groşi. conducătoare. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. Primul proces are loc în nucleu. pot fi: fibros. ele tapetează cavitatea intestinelor. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian. formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte. iar în timpul vieţi. depozitează subs de rezervă. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). în al doilea rând. formate dintr-un singur tip de celule. ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala.elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme. nelignificate. a unei anumite functii in organismul pluricelular. includ 3 etape: iniţierea. celule anexe(celule-satelit). depozitează subs de rezervă. fexibil. Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. seminţe. mecanice. Celulele se întind uşor. unde are loc maturizarea lor. iar al doilea . ex : ţ conducător. pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu. cu pereti subtiri. numite sclereide (sîmbure de vişine. st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism. ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala. schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. felogenul). definitive. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. bulbi.ARNt. elementelor florilor. conţine stomate. deseori lignificată.celule mari. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice. de apărare. cu membrane subţiri. deci. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor.o totalitate de celule cu aceeasi struct. proteinele se reînoîesc de 200 ori.tesut mort. ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. sfărşitul sintezei proteinei. parenchimul lemnos singurul element viu. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. puse cap la cap. cu capete oblice şi membrană lignificată. pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul . se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi . un ţesut complex. glandulare. c/e asigura existenta si unitatea individului concret. cu membrane neuniform îngroşate. impregnanţi cu suberină. rigid. dacă nu. secretoare. cubice (celule cubice intr-un singur strat). !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare. fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. origine si functie. grupări de celule D: tipul de celule. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. cu pereti transversali performanti si celule alungite . în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. din mai multe tipuri. !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. cherarinizate(strat superficial al pielii). acoperă frunzele şi tulpinele. cu capacitate inalta de regenerare. terminarea D: localizarea procesului. alc din celule diferentiate.formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. fiindcă acestea sunt superioare.

în jurul unor organe. glucoza. Legatura chimica .constituite dintr-un singur strat. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare. corzi vocale. limfatice şi nervi. pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale. bronhii) elastic . conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate. TEMA : FOTOSINTEZA. enzime = catalizatori biologici de natura proteica.legatura dintre atomi. de formare a limfei. H(2)O. Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . au loc în celulă. osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne. adipos – form din celule sferice.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. ţesuturi/ organe. Fotonul de lumină.cele mai raspindite. septul nazal. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive . asigurînd susţinere şi rezistenţă.mică deschidere în învelişul frunzei. trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta. sangvin) şi de susţinere(fibros. H(2)O) prin acţiunea luminii.intra in componenta tendoanelor.din fibre polinuclele. polinucleate.alcatuit din: neuroni.se intilneste in ligamente. localiz. direct au în sînge mixtede a pancreasul. osteocite. patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale. căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg. ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe. intra in alcatuirea muschilui cardiac. alcatuite din celule conjuctive (mastocite. Contracţia-involuntară nervos . !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă. are rol de depozit. tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. deoarece la F participă apa.ţesut lichid. de temp. ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED. ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. ţ musculare. RESPIRAŢIA CELULARĂ. aranj celulară. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. corneii. care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. Astfel. covalenta(polara. ele elaborează produşi de secreţie. Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT. F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică.se gaseste in laringe. sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide. miofibre amplasate liber şi paralel. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea. cartilaginos. de spălare a celulelor. organite celulare tipice. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. de săruri minerale. asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. hrănind epiteliile.condrocite. cu funcţia de transportare a subst.celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late). spongios . Acest proces are loc în cloroplaste.glucoză. La acest proces participă CO(2). sulfobacteriile. As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. Fibra are un nucleu situat central. metalica.din celule fusiforme unicelulare. aldehida 3. dens . dislocat sub piele. cu subst fundamentala-plasma. nimerind în molecula de clorofilă a.inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . poate fi ionica.spaţiu dintre celule. reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor. şi iniţiază fotosinteză metabolism. CHEMIOSINTEZA. OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu. importanţă vitală. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b). . energia solară.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori. sulfobacterii.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. ganglionilor limfatici. ROL : de contracţie. pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă). iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. transportul de electroni are loc pe tilacoizi. toate fibrele formeaza o retea unica.complecteaza spatiile dintre organe.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate.de o consistenta semidura. zaharoza. din cauza vătămării protoplasmei celulelor. ţ conjunctive D: tipul de celule. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei. amidonul. !!!în cadrul F se elimină Oxigen. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS. servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă. 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. spinei. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. produsul final. de apă. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii. localizarea în celulă. H(2)S. asigură conexiunea dintre celule. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale. formeaza musculatura organelor interne. care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. Intensitatea ei depinde de lumină. Lichid tisular. colagen. lungi) şi miozină(groase). celule fibroblaşti. singele si limfa . epiglota.din fibre musculare cilindrice. gonadele specializate. are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax.celule capacitatea auditiv. produsul său secundar se degajă în atmosferă. liposolubile si hidrosolubile. localiz. ozonul înhibă F. deosebim : hialin . concentraţia CO(2). Unele subs ca SO(2). se dizolvă în substanţa lichidă. procese metabolice D: tipul de metabolism. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax . conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. eliminînd apa din plantă. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. (epiteliile SENZORIALE. adipos. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine. Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă. constituite din miofilamente de actină(subţiri. grupări de celule. de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt. deosebim: compact . de a lungul vaselor sangvine. e lipsit de vase sangvine. ce asigură susţinere şi rezistenţă. trahee.receptioneaza. mononucleate). Nitrobacteriile. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin. nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată.

. . .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful