TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

!!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN.Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou. păiangenul-cucruce. Pe parcursul ontogenezei. Izogamie.. La celelalte plante. iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. Una din generaţii produce spori. acesta se desprinde. altoirea poate fi prin copulaţie.(bacterii. pielea. variază de la specie la specie. şopârla-de-munte. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns. endoderm. iar testiculele . algele. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată. la elefant . Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane. Anizogamie. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani.60 zile. mai puţin pretenţios faţă de sol. care în majoritatea cazurilor este haploidă. Aceasta poate fi: externă. zmeurului. Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului.în grăunciorul de polen. care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile. cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. albiliţa varzei. la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice.). un mugure-ochi al pomului fructifer.. ciuperci muşchi. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului.de la ultima înflorire până moarte. gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii.iau naştere în interiorul unor organe speciale . peşti. la stadiul de gastrulă. iasomiei. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros. gastrulaţia. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism). Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. lăcusta.) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj.de la prima până la ultima înflorire. La găină are o durată de 21 zile.16 zile. cotiledonul. peşti). din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul. distingem spori mobili . Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei. Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens. numit ciclu vital.majoritatea organelor SR. mai rezistent la ger. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm). Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc. nu pot reproduce individul matern. obţinem o nouă plantă.sporofit/ generaţia asexuată. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive. butăşire şi altoire.) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi. celulele se divid activ. !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. tenia boului.. ferigi. crustacee. organele de simţ. căci dezv plantelor e genetic programată. dar care se comportă în mod diferit. dând naştere unei plante minuscule. Partenogeneza. ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul. reptile. cu un cuţit ascuţit. fasole). ferigi. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat). şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare.sporangi. mamifere). crescută din sămânţa acestora.de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale.660 zile.pt peşti.. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto. În funcţie de mobilitate. frunză. pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul.. sub scoarţă. Alternarea generaţiilor la plante. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . la om . unde se şi unesc (la peşti. Unele organisme unicelulare (bacteriile. Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special. ginseng ). reprezentat planta propriu-zisă. astfel de plante fiind numite anuale (porumb. care se poate dezvolta in afara corpului mamei. portaltoiul. Cealaltă produce gameţi. diferenţierea celulelor. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine. în despicătură.contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic. liliacului. viţei-devie. deeaceea st numite diblasterice. La diferite grupe de plante. adăpostită de fruct. anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou.. cartof. Altoi poate fi: un butaş. iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii. Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă. tulpiniţa. şarpele-orh..când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern.. urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi.. drojdii. creştere. Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară. glandele anexe ale tubului digestiv. iar spermatiile . broaşte. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul . mamifere. rizomi). de unde şi denumirea lor de conidii. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta. umiditate şi iluminare.). protozoarele. (la orhidee. Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul. alge.ciclul de dezv durează mai mulţi ani. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an.)= se pregătesc butaşi de rădăcină. steaua-de-mare. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. coacăzului. numite conidiofori. Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile. se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează. la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă. lăsând peţiolul liber.. In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. tulpină. Spermatozoizii se formează în anteridii.se dezvoltă pe suprafaţa organelor. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. broasca de lac. maturizarea sexuală. sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori. din mezoderm. Bienale (ceapa.diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. numită gestaţie. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă . Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an. coacăzului. Locul altoirii se leagă strâns. şopărla. în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor. păsări. Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul. organelor. păsări. gîndacul de Colorado)= din ou iese larva. muşchii. Maturitate (generativ) . Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) .SC.zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori. După ce atinge anumite dimensiuni. la hârciog . Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare.)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed. Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel. iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante. tuberculi. la dafinii – femele). nu şi înmulţirea. grâu. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene).o plantă tânără. Marcotajul(la înmulţirea agrişului. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. Pe tulpina portaltoiului.tip particular de reproducere. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . care constă în îmulţire. stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu. unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale. viermi. broaşte. După locul formării deosebim endospori. mamifere) /a larvei (la insecte. arbuşti). Sub scoarţă se introduce un mugure. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă.spermatozoizi.. pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi.gametofit/ generaţie sexuată.).de la germinarea seminţei până la prima înflorire..şi endoderm. creşte. internă. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei. la pescăruş . Durata perioadei embrionare. La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute. Perene ( arbori. La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa. rădăciniţa.. care se plantează în sol umed. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală. Dacă altoirea a fost efectuată corect. organele sexuale.)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului. La celelalte animale. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal.276 zile. care la angiosperme este protejată de fruct.. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. într-o perioadă de vegetaţie. În încăperi speciale. indirectă/ prin metamorfoză (insecte. de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. păsări. broaşte. ce rezultă cu creşterea masei celulare. devenind un organism de sine stătător( la hidră. morcov. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. unde se menţine o anumită temperatură.contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte. sfeclă. din astfel de ovule se dezvoltă trântori. urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. Din fecundare rezultă zigotul. de obicei în apă. diverse specii de vipere. după o perioadă de nutriţie . până la dezvoltarea mugurilor. Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare. prin apropiere. Din germinarea lor. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera. (la mamifere): ele nasc pui vii..

Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. în timpul vieţii. prinzând insecta în capcană. iar al doilea. Iritabilitatea. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. In funcţie de natura excitantului. hrana). termică. clasă. Din pupă iese individul adult – imago. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea .gripal. Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier. dînd urmaşi fecunzi. mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc. acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară). termonastii. tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate. numite receptori. întinsă la pământ. Linne a introdus denumirea latină. şopârle. deci sunt organe ortogeotrope.stadiul reproducerii active. B. tuburi polinice. Higrotropismele. o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali. subtaxoni. virus . de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului. decât pe cea superioară. Ivanovsckii. tipul organelor reproductive. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani. Acestea perturbează activitatea organelor.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. o încrengătură . Linne (17071778). După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă. iar termenul de virus (din lat. Unităţile taxonomice. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara). se distinge şi suprataxoni. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului. ploi torenţiale) revin la poziţia verticală. în lucrarea Sistemul naturii. are loc analiza. nu şi cauzele acestui proces complex. Felis tigris . proteinelor. iar rădăcinile principale . deoarece se orientează în direcţia acestei forţr..toxină) a fost propus de olandezul M. Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. savantul american R. albine. a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte. Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii. se alătură regnul – Arhebacteriile. Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. deosebim: Geotropisme. Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. deosebim fotoreceptori. Sistematica contemporană.tigru. prezenţa/ lipsa segmentaţiei. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară. hife ale ciupercilor). reducerea sensibilităţii organelor simţ. în 1969. florile de in. tipul nutriţiei etc. se disting: fotonastii.de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina. mecanică (statoacustică.. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. Felis domestica pisică. seismonastii etc. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. dintre care primul denumeşte genul. căldura. în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam. numit şi nimfă. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen. naturalist şi medic suedez. care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. Beyerinck.reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. clasigicarea fiind artificială. Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari. luminoasă etc. Datorită geotropismului.Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente.clase înrudite etc. orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă. Pentru animale: tipul simetriei corpului. •Este animal vivipar. o clasă reuneşte ordine înrudite. ordin. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. HIV. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. In acelaşi mod. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi. dereglarea metabolismului calciului. forma vitală. Este activ noaptea. în prezent. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei. mecanoreceptori. hepatitei.. Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor. tipul nervaţiunii frunzei. Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii.dar nu redau tabloul real. Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. prezenţa elementelor conducătoare.reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic.pt fluturi. termică).). Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. tactilă. rizoizi. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie.specia (ex: leul. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. Puiul este hrănit cu lapte. Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. Excitabilitatea. Este adaptat la nutriţia carnivoră. orientând limbul perpendicular pe razele luminii. iar Felis leo înseamnă leu. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). Maturitate . 1892 de botanistul rus D. Potenţialul de repaus. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului. numărul foiţelor embrionare. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză . încrengătură (filumul la plante şi ciuperci). Fototropismul. până la 100 ani la elefant. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor.orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă. familie. tulpina este ortofototropă. cea mai simplă formă de viaţă. potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului. canini lungi şi un număr redus de carnasieri.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe . O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament.Taxonul superior este regnul. pisica fac parte din genul Felis. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. Îmbătrânire . diagrama florală etc. turbării. caracterul cavităţii corpului. (ex. Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. De regulă. iar cel inferior. Astfel. viespi. mecanonastii. dimineaţa şi seara. gen şi specie . La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. Formularea de către Ch. acumularea toxinelor în celule. Aşadar. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). în celulele somatice se acumulează mutaţii. Savantul francez J. I. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu. mecanică. În acest caz.negativ ortofototropi. Blana cu dungi întunecate şi pete.). forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid. chemoreceptori.la scuturare acestea se strâns.fiind orientată în sens opus. Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei. acţiunile mecanice. tigrul. Sistematica un compartiment al biologiei. modificarea pereţilor vaselor sangvine.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a. glande endocrine. nu consumă hrană şi nu produc . ferigi. trece în stadiul imobil de pupă. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă. Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule. care reflectau evoluţia lumii animale. Cu cât acesta mai dezvoltat.specia.plante şi animale. care este transmis organului efector: muşchilor. de regulă. Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme. iar tulpina principală ortogeotrop negativ . să-şi găsească partnerul sexual. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor.intensă. generând epuizarea lor.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. Aici. termoreceptori etc.

chemoautotrofe şi chemoheterotrofe.capabil de a absorbi energia solară. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie. plasmide. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. deoarece pe parcursul evoluţiei omului. Forma diversă: : coci . descompunerea resturilor org.în formă de arc. într-un mod deosebit de celelalte organisme. afecţiunile respiratorii acute. sărutul etc. Anabena . ovală. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie. Bacteriofagii. neramificată. formele coloniale . scabia. întruneşte organisme unicelulare. dezinfecţia. care descompun glucidele (zaharoza. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. Urmează asamblarea componentelor fagale. vibrioni . Spre deosebire de celelalte bacterii. Aici el începe să se autoreproducă. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor). fixează azotul atmosferic. spiralată/ unicelulare. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză.în formă de bastonaşe. stafilococi. flageli. solurile inundate. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. lyngbya. vibrionul holerii. fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare. asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. şi cele de putrefacţie. ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+. fusiformă.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. verde (clorofila). de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. bacterii în formă de stele. fiind numite bacterii patogene. Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni. sol). Gloeucapsa. polimielita. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii. husa se contractă. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). . ce provoacă maladii ale omului. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. Oriunde (apă. Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică.formă pluricelulară. spirile . coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular. Nostoc . sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi. Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase. sporirea imunităţii. Înmulţirea .bacterii în formă de sferă. a acidului citric. Rivularia. În 1917 savantul francez F. proteine. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. fiecare individ face cel puţin două viroze. Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi. rubeola. st utilizate în biosinteza industrială. negii ş. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. cilindrică. Dintre bacteriile parazite.a. lactoza. galben (carotinoizi). Există sub două forme . Înmulţirea: dividerea directă. atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic. fac parte vibrionul holerei. pe lângă capsidă şi acid nucleic. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. rujeola. Există bacterii heterotrofe şi autotrofe. encefelita de taiga. populează bazine cu ape poluate. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. hepatita virală.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă.a. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. nucleotidele.zăcămintele de sulf. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală. organitele (ribozomii) şi energia gazdei.molecule proteice organizate sub formă de spirală. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. Peretele celular conţine= peptidoglucan. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic. învelindu-se cu încă un perete celular. solurile umede.2 până la 10 um. Alcătuirea corpului. orezului zooviruşi atacă animalele. Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. solul umed. negii ş. fenomen incompatibil cu viaţa. microscopice.latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară). Alcătuirea virusurilor . Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina). sferă etc. în 1 cm3 de aer din oraş .8 mii. Unele virusuri au utilizări practice. cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. Unele specii dispun de flageli. vitamine. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. Din fericire. punând în libertate acidul nucleic viral. Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului. Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. bacili . care populează bălţile.în formă de arc întins. folosind nucleotidele celuleigazdă.sindromul imunodeficienţei umane. În urma activităţii bacteriofagului. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe.până la 500 mii.virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA . ai dizenteriei. cu funcţie energetică. Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii.formă colonială. iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori. Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. Virusurile compuse. Majoritatea sunt heterotrofe. erizipelul la porci. adică prelucrează ATP-ul. poliedru. Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. roşu (ficoeritrina). pesta la păsări. Astfel. fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. Anual. gheţarii veşnici din Antarctida. Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului. ai tuberculozei. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă. bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. febra aftoasă la vite.).10-15 mii. a produselor lactate acide. streptococi. apele sărate şi acide. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. La contactul cu peretele bacteriei. autopurificarea bazinelor de apă.prin desfacerea coloniei. peretele celular conţine polizaharide şi proteine. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă. turbarea. Deosebim virusuri simple şi compuse. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri. tomatelor. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. prin diviziune directă. Unele specii pot fixa azotul atmosferic.prin înmugurire. b pluricelulare. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor. Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. vaccinările. virionii părăsesc gazda. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. izvoarele termale. celula-gazdă moare. provocînd zooviroze: gripa. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile. variola. Spirulina. În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. bacilii difteriei. Diversitatea: diplococi. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. microcistisul-algă unicelulară. determinând forma capsidei. spirocheţi. herpesul. Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier. fimbrii. coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. Odată asamblaţi. aer. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos .Compoziţia chimică: acizi nucleici. care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. la fiecare 20-30 min. talofite-> pt algele plurucelulare. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere. Din aminoacizii gazdei. care scindează proteinele. împuparea porumbului.În sec. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. numită capsidă. ADN sau ARN. localiz în citoplasmă. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. Populează bazinele de apă dulce. starcine. colorându-le în verde-albastru. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice. Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente. formarea solului şi alte procese importante din biosferă.molecule mici circulare de ADN. Dimensiunile: de la 0. Virusurile sunt cele mai mici particule vii. Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. apele termale. numite nucleoproteice. fermenţii).a. Nutriţia. gripa aviară. iar în cazul laptelui de calitate bună . manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. teroid.poate fi folosită în alimentaţia omului. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. Acesta străpunge peretele bacteriei. conţin glicoproteine şi a doua membrană . iar cele filamentoase prin fragmentare. fermenţi. printre ierburi. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. dezvelind tubul. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian. maltoza). Chroococcus. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. antibiotice ş. Unele. herpesul. consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi). sulfobacteriile .energie. Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor. provocate de aceste bacterii. Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa. a murăturilor etc. cloramina. Nutriţia: autotrofă. 1 ml de lapte de calitate superioară . spor de rezistenţă. Regnul Monera=organisme procariote. Mediul de trai.

Filamentele constau din celule cilindrice. sunt eliminate prin membrană. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . alungite.Corpul fusiform are o lungime de 0. vacuole. Indirect. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. uleiuri tehnice. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă. Algele se hrănesc autotrof. Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu. toxoplasmoza etc. hrănindu-se cu alge unicelulare. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi. Produsele de excreţie lichide. Colonia are doi poli: anterior şi posterior. Substanţele de rezervă sunt laminarina. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. meningita amibică.Euglena verde.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. organisme heterotrofe. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. în mări şi mai rar pe solurile umede.5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. resturi vegetale şi animale. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. Reprezentanţi. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului. Dintre pigmenţi predomină diatomina. Trăiesc în lacuri şi băltoace. dispuse cap la cap. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. glucide. ulva (salata-de-mare).de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. cartinoizi.05 mm. iar posterior din celule lipsite de flageli. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. Populează apele poluate. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică. carotinoizi . clorofila a şi d. Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. Poate fi filamentos. iar de aici în citoplasmă. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. In condiţii nefavorabile se închistează. plăci cu o lungime de până la 2 m. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. ficocianina. Produsul de sinteză este amidonul defloridee. st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. până la câteva sute (în cele bătrâne). algele brune. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. algele roşii. Sensibilitatea. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită . pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. microelemente etc. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor. care elimină surplusul de apă din organism. înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. Înmulţirea. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. Polysiphonia şi Phyllophora. importanţa practică. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod. Se hrănesc fototrof. Formează aglomerări de un verdedeschis. manitolul şi uneori uleiuri.una din cele mai răspândite alge de apă dulce. anual creşte o lamă nouă. Diversitatea Protozoarelor. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. când se divide. colonial/ pluricelular. Se înmulţesc prin diviziune directă. Vara. dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre.o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. Se întâlnesc şi specii mixotrofe. neramificat. Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. unul/ mai multe nuclee.sensibilă la lumină. Depunerile de valve formează mineralul diatomită. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. participând la reproducere. Substanţa de rezervă o constituie uleiurile. Spirogira sau mătaseabroaştei. Reprezentanţi:. mitocondrii. clorofila a şi c. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. lipide. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere). Celulele din două filamente vecine. Se întâlnesc şi forme parazitare. liber. inclusiv la om. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. Este folosită în cercetările de laborator. asemănător cu amidonul. în bălţi şi în şanţuri. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . el poate fi filamentos/ lamelar. Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă. în sol. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. în funcţie de dispoziţia celulelor. gameţii masculini sunt mobili. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. iar cele din anul precedent se desprind. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. legaţi între ei. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). la cele coloniale. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte. fibrile contractile. reticul endoplasmatic. clorofila a. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. Se înmulţesc prin diviziunea directă. Reprezentanţi:Palmaria. intră în contact. Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. unde formează tufişuri subacvatice. hrană pentru animalele acvatice. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. stea. Se întâlnesc forme unicelulare. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. Se . Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. unde în jurul ei se formează vacuola digestivă. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. ribozomi.12). de efector.depuneri de culoare brună. Reprezentantul tipic al filumului. reticului endoplasmatic. Laminaria (varza-de-mare). Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. aparatul Golgi. care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. Din gura situată la baza flagelilor. La unele specii se întâlneşte conjugarea. Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele.5 mm. As: algele verzi şi roşii: talofite. dar se pot întâlni şi în apele dulci. produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. Excreţia. porfira etc. Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. Nutriţia. unde stă în stare latentă până în primăvară. În timpul mişcării. celălalt (mascul) rămânând gol. respectiv. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor. hrana trece în faringe. fiind înzestraţi cu flageli. 2. asexuat prin diviziunea directă. Ptilota aminteşte după formă o ramură. sunt organisme fototrofe. de exemplu creta. rezultate din activitatea vitală a organismului.prin desfacerea coloniilor. bacterii. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. cu excepţia algelor roşii. Sunt răspândite mai ales în apele dulci. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct). În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. dând naştere unor noi indivizi. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului. dictiozomi. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. Poartă doi flageli care servesc la mişcare. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. Sunt bogate în iod. Cromatoforii pot avea formă de cupă. dispuse paralel. Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. coloniale şi pluricelulare. panglică. Are un tal filamentos. La unele specii. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . folosind oxigenul din apă. Hrana pătrunde în corp prin gură. flagelilor sau al cililor. La toate algele. Nutriţia. cu lungimi de peste 200m. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. un orificiu mic în membrană. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. Alcătuirea corpului algelor. vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. lunecoase la pipăit. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră). specific doar algelor roşii. Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. sunt importante şi din punct de vedere economic. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. diatomeele şi euglenofitele. predominând fucoxantina (pigment brun). Alcătuirea corpului. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. lamelar sau ramificat. pe copaci etc. spirală. cloroplaste (cromatofori). Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon. După ce se umple cu hrană. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. încât acesta se aseamănă cu plantele. Din regiunea piciorului. lacuri etc. provoacă diferite boli la animale. vacuole pulsatile şi digestive..

În funcţie de substratul nutritiv. Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi. La scurt timp nucleul format se divide formând micro. vinului. numit miceliu.Plasmopara viticola. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice. Ele asigură mineralizarea resturilor organice. prezentând un organism unic. 2.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. în principal organisme marine. Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. ce descompun substanţele organice complexe. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). heterotrof.trihociste. Pe frunze. se infectează sugând sânge de la antilope . Se hrănesc heterotrof. Unele specii parazitează în corpul animalelor. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă. asigurând constanţa mediului intern. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete .25). Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine. capacitatea de sinteză a vitaminelor.miceliul . cât şi la animale. Alcătuirea corpului. şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă. constă din fire neseptate puternic ramificate (hife). încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari. iar micronucleul participă la reproducere. stimulatori de creştere. care provoacă boala mildiu. ciupercile joacă atât rol pozitiv. Pe marginea petelor. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice. Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză. Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic . Multe ciliate dispun de organe de apărare . Fitomonadina. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale . În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme. Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. În activitatea economică a omului. fructele. Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică.rezervor natural al acestui parazit. hernia verzei. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig.3mm. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. În citoplasmă se află organitele celulare tipice. Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte.organisme heterotrofe fixe/ talofite. organisme heterotrofe. la rândul său. iar celălalt feminin (staţionar).deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor . halozoic. Infectarea se face prin stomate. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul. ca deşeu metabolic.şi macronucleul.conjuga- re.haustorii. Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig. Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci.PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete. Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). Corpul lor. Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile. Astfel prada este paralizată. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. În condiţii nefavorabile se închistează. vacuole digestive şi pulsatile. Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare.paraziţi intracelulari. doi indivizi se apropie unul de altul. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. Forma poate fi ovală. Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee. Se cunosc circa 1000 de specii. deci. Alcătuirea corpului. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce. care funcţionează alternativ. ciliatele înfig firul în corpul acesteia. eliberând în el substanţe toxice. Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. forma corpului TEMA: OOMICETELE . De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie. monocelulare. Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. creşterea pe toată durata vieţii. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate.cu sute de flageli. modul de nutriţie şi de înmulţire. Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. de pe partea inferioară a frunzelor. berii. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie. cât şi negativ. În timpul conjugării.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei.de regulă nu aduce daune gazdei. al căror corp este acoperit cu o cochilie. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. unde duc un mod de viaţă saprofit. în condiţii nefavorabile se închistează. formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată. când acesta înţeapă omul. provoacă boala leişmanioza viscerală . motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. cârceii. Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare. Ordinul Amibele. Atacând prada. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. absorbţia hranei. Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate. rîia neagră a cartofului !!!liambliile. această funcţie revenind flagelatelor. Infectarea se face prin stomate. Fiind un mare consumator de bacterii. As amiba şi euglena: protiste. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii. Parazitul atacă frunzele. pe care nu o pot digera. Leşmania. Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). Reprezentanţi. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori. modul de nutriţie e holozoic. ex. care parazitează în sângele vertebratelor. sporan-gii germinează direct în noi hife.. paraziţi şi simbionţi. hifele pot fi septate/ neseptate. prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice. utilizate la obţinerea alcoolului. eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. sferă. Însă importanţa . Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. Reprezentanţi. oomicetele se aseamănă cu ciupercile. aprovizionând la rândul său planta cu vitamine. cu mai multe nuclee. bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. se hrăneşte heterotrof. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. Opalinele. Multe specii parazitează în corpul animalelor. Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal. care evoluează treptat. Oomicetele acvatice (Saprolegnia).Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb. ducând la istovirea profundă a organismului. în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. Unele sporozoare provoacă boli atât la om.24-1). pe partea superioară. provocând boala numită amibiază. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol. Ordinul Foraminiferele.specii parazite. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte.se compune din fire subţiri numite hife. ciupercile se împart în saprofiţi. Se hrănesc cu alge unicelulare. sferică. Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. la formarea humusului în sol. Reprezentanţi. pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig. Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură. Reprezentanţi. Digestia ciupercilor este extracelulară. structuri de deplasare. După structura corpului. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena. lăstarii. provocând boli grave. Nutriţia. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă. Nu au organe de locomoţie. Rol pozitiv au drojdiile. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. Se întâlnesc şi forme acvatice. Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. Trei se resorb. printre care ascosporii. numite „mucegaiuri acvatice". sau parazitând pe plante. cvasului şi în panificaţie. Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii. Ele secretă fermenţi hidrolitici. inclusiv al omului. De exemplu. Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. Corpul ciupercilor . prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. 2. cu excepţia plastidelor. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. se observă un puf alb. Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină. Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. cilindrică. amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă. ce provoacp boli infecţioase la om. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. Imobilitatea. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete. formarea ureii. au nucleu D: mod de viaţă. Nutriţia. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator). inclusiv al omului. Macronucleul reglează procesele metabolice. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală . 2. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat.

proteine . La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof. pitarca. În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori.2-4%. saprofite. Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. de conidiospori (cu ajutorul _________). Alcătuirea corpului. talofite. aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. de scurtă durată. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide). Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea. Corpul lor. A. La momentul potrivit. buretele-viperei etc. hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. de zoospori (cu ajutorul animalelor). bazidiomicete. liane. tăciunii. se cunosc plante cu spori. Poate atinge o greutate de până la 1 kg. Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta. provocând boala cornul secării. Înmulţirea. Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . Plantele superioare. grăsimi .ciuperca-de-cîmp. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. întins sub formă de pâslă albă pe substrat. perene. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri.ascospori. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. Populează medii bogate în glucide. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate. După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi.hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare. După valoarea nutritivă. din mlaştini. Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). Reprezentanţi. băutură din abundenţă. La om. Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. apoi mitotice. sporii. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie. scoaţa internă. La scurt timp. arbuşti. Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice.contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi). bazidiospori. Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. ciuperca-degunoi ş. Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe. ierboase. ascomicete. în sol. Ascomycota şi Basidiomycota. acesta se divide meiotic şi germinează. Celula respectivă se umflă devenind bazidie. gălbiorii.: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi). Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice. pâine. precum şi ciupercile cu pălărie. plante mici.Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice. ghebă. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. reînviind după ploaie. hifele ciupercilor. muscăriţa.buretele ucigaş. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. Dacă nu sunt luate măsuri la timp.eucariotelle autotrofe. clasa. de pe lângă izvoare. Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. la rândul său. iască. Miceliul se dezvoltă în sol. Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. Reprezentanţi. Asexuat se înmulţesc prin conidii. din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor. ghebele. Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. suportând uscăciuni îndelungate. Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). îndeosebi al secării. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. Se înmulţesc prin înmugurire.mai puţin de 1%. şi la ferigi. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă. mai rar ai animalelor. În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie). efectuează fotosinteza. se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. măduva. nucleul se supune meiozei.Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante. zgîrciobul. amanita-panterei. numit corm. buretele galben. ce creşte prin păduri. zigomicete. până la elemente ale florii. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. Este obligatorie adresarea la medic. unde predomină generaţia gametofitică. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave. zigotul transformându-se într-o ască. Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. conidiospori]/ sexuat. la altele din lamele (ciuperci lamelare). [ascosporii (cu ajutorul punguţei. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor. La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. pe stânci aride. Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă. păstrăvul. mai rar parazite. hribul. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine. Hifele sunt separate. legume. comestibilă. Sunt adaptate la viaţa pe uscat. Astfel celula devine mononucleară diploidă. tulpini. frunze). celulele formate rămânând unite între ele. malurile). Majoritatea sunt saprofite. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. ciupercile sunt similare legumelor. pe medii bogate în glucide. transformându-se într-un zigospor. a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă. importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. Diversitatea lichenilor. La majoritatea speciilor. nutriţia. nediferenţiate în gameţi. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus). Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. albastre-verzui)/ scoarţa externă.graphis. Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului.a. Ferigile.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. Are un miceliu tublar neseparat . prezenţa talului. La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat. Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. mânătarcă. ci şi al pâinii. Coniferele şi Angiospermele. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor.Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate. ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. Se înmulţesc în principal vegetativ. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . altele parazitează pe insecte (Entomophthora).alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor. Preferă locurile umede din păduri. alge. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu.. După o perioadă de repaus. pe produse alimentare. După un anumit timp. deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). iar cea sexuată prin gamentangiogamie . ierburi. Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii.filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. Pot trăi pe soluri umede. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. acizi. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo). Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale. poate surveni şi moartea. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor. ellipsoideus). Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . soredii. Alga. As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. numite rizine. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări. se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. şi cu seminţe. Cladinia. gunoi de grajd etc). Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. Drojdiile sunt organisme unicelulare. Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. de sporangiospori (cu ajutorul ___________). fiind practic inseparabile. pe scoarţa copacilor. cu predominanţa generaţiei sporofitice. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. generând fermentaţia alcoolică. întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii. înmulţirea sexuată lipseşte. preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare. Asexuat se înmulţesc prin conidii.ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului).cromofite. puternic ramificate. foliacei. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. transformându-se în bazidiospori. Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia. heterotrofe D: structura.

ierbos. muşchii. În cazul sfagnumului. înguste şi ascuţite la vârf . fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. acoperită cu frunzuliţe mărunte. pe stânci. pe partea dorsală a frunzelor. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). prin rizomi. Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. în ea acumulându-se apă. Majoritatea preferă locuri umede. Creşte pe sol golaş. mai rar lemnos. două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie. solurile nisipoase. cu pori mari. muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. La unele specii de ferigi tropicale epifite. Alcătuirea corpului. preponderent. Preferă crăpăturile din stânci. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. specii arboricole. răspândit mai ales în păduri. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. Ţesutul conducător este slab dezvoltat.plante cu sămînţă goloaşă. cât şi frunzele. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. care întruneşte 100 specii. bălţi. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare). pe pietre. material de construcţie. cu rădăcini laterale bine dezvoltate. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp. formând zigotul. inul-cucului. Frunzele pot atinge lungimea de lm. structura. cilindrică. Lungimea lor variază între 3-20 cm. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. fiind duşi de vânt. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. reproducerea prin spori. Muşchii se clasifică în trei clase. zona rădăcinilor arborilor. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului. se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. stâcile . Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. Muşchiul-de-turbă. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. frunze sau prin propagule . Este răspândită pe suprafeţele împădurite. Gnetophyta . Germinând. Este o specie decorativă prin forma frunzelor.) B. la baza frunzelor. Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor. deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului.pe stânci golaşe. materie primă pentru industria chimică. Frunzele sunt dublu-. In scoarţă. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte. Are o tulpină lungă. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. !!!înrudite cu ferigile.. În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei. folosită drept combustibil. transparente. (feriga)predom sporofitul. pe lângă celule vii. persistente (cu excepţia a 2-3 specii). Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori. conţin şi celule moarte. datorită proprietăţilor antiseptice. cu înălţimea 5-8 cm. fiind unul din principalii formatori ai turbei. subteran. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. iar de la bază triplupenat-sectate. rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi. Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat.briopsida. fixată de substrat prin rizoizi . Polytrichum juniperinum (Hedw). Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . Din spor se dezvoltă protonema. Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. unde nu pot creşte alte plante. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere .) Crome formează o tufă deasă. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul). Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine .inul-cucului (Politrichum commune). marginea drumurilor.oosfera. acoperit cu solzi de culoare brună. Creşte solitar sau în grupuri. Frunzele îndeplinesc. Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. de regulă. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini. plaantă dioică. Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale. ca material termoizolator în construcţii. iar mai târziu cele feminine. asemeni celorlalte plante. în poieni. Preferă tulpina arborilor. clasa Muşchi superiori. Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă. iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. Spre deosebire de muşchi.mărunt. frunzele au limbul întreg. Se întâlneşte sub arborii din pădure. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe. Gametofitul este diferenţiat în tulpini. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi.mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii. De regulă. Importanţa muşchilor . umplute cu apă. frunzele se desfac. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). se formează grupuri de sporangi. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. Tufă deasă. asigurând creşterea în lungime. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime. lung de 20-60 cm. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. fiind supuse diviziunii meiotlce. balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. distrugerea unor ecosisteme întregi. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. de-a lungul drumurilor. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. deoarece acestalipseşte. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. ferigile dispun de ţesut conducător. D: (muşchi)predominanţa gamofitului . pietrele. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului. frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). scavuliforme sau aciculare. ramurile sunt mai scurte. La maturitate ei părăsesc sporangii. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. stânci. Diversitatea Muşchilor . Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. pătrund în arhegon. La maturizare sporii st diseminaţi. plante cromofite. coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. de regulă. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. populează substraturi sărace. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. Preferă arboreturi rare. firavă.anteridiile şi arhegoanele. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. protal. participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. Homalothecium sericeum (Hedw. Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. La început ele sunt răsucite în formă de melc. Anual se dezvoltă frunze noi. nu st acoperite de frucr’te.arhegoanele.anteridiile. umbroase. răşini. neînchise în fruct. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. bogate în humus. sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. tulpină şi frunze. La altele. dau naştere sporilor haploizi. rareori liane. ci şi pentru om: secarea râurilor. Tulpina lor nu creşte în grosime. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele. Este cel mai mare muşchi de la noi. galbenverzuie. vârful creşte. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule.G. este folosit în medicină ca material de pansament. acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. Primul strat formează epiderma. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi. Nearătoşi la exterior. Pe măsura apropierii de vârf. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. Coniferele sunt.S. Alcătuirea corpului. Organul înmulţirii sexuate este floarea . În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. iar altele. Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. Preferă solurile umede. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul. Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. deseori şi în frunze. Ciclul vital al muşchilor. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. monoică. Formele ierboase lipsesc. pe malul râpilor etc. în care se dezvoltă sporii. de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului. protonema. Gmetofitul e reprezentat de planta verde.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta . printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri.. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt. În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). care la început depinde de protal. erectă.!!!polenul se găseşte în sacii polenici. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul). acoperite de cuticulă. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. Tulpina principală se ramifică. fac parte din grupul gimnospermelor. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi. [clasa Muşchi inferiorihepatici. o plantă decorativă. Atât tulpina. în timp ce partea inferioară piere. în păduri umbrite. câmpuri agricole. La maturitate. numite sori. datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor.550 specii. păstrând forma cilindrică. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. Frunzele sunt. folosite şi în medicina tradiţională. arbuşti. sunt cele mai străvechi plante vasculare. Astfel.. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om. reducerea nivelului apelor freatice. Celulele din capsulă. fierea-pămîntului. care poate fi peren. durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. Pe măsura creşterii.generaţia asexuată. În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate.

Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. Particularităţile angiospermelor . *cilindrul central .Arborele mamut. Ornitofile= cu păsări. Alcătuirea corpului: Rădăcina. (la cartofi. Se clasifică în: ovale (la vişin). dând naştere endospermului. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. spre deosebire de celelalte plante. mai dur decât cel de brad. *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip . Întrucât ovarul lipseşte. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui. divizându-se. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. liniare (la grîu). iar din pereţii lui fructul. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă.micropilul. sămânţa este golaşă. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris). dinţată (la tei).alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni. Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă. Coniferele emană fitoncide. dă naştere la două spermatii. Clase: cicadate (cycas). lipsită de învelişuri florale. pinate (pinus). iar spre exterior . iar din ovul sămânţa. Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie.formaţiune formată din ovul după fecundaţie. alungite şi ovale. ca materie primă pentru multe ramuri industriale. brad. *cambiu. în fabricarea mobilii. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare. instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane. Exemplu.sămânţă).tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza. florile şi fructele. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie. Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin). secunare= cresc pe rădăcina principală. ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol. (frunze compuse au salcîmul.alcătuit din celule vii care se divid. embrionul se hrăneşte din contul endospermului. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. ienupărul. iar cealaltă degenerează. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. pin ş. Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare.vase liberiene. Alternarea generaţiilor este redusă. gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI). care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură.organul vegetativ al plantei. cu frunze lăţite. staminele) se veştezesc şi cad.unisexuată. lipsită de perişori absorbanţi. Scoarţa înconjoară cilindrul central. * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane. Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională . În republică se mai cultivă pe larg tuia. Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). Stomatele reglează schimbul de oxigen.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină.pericarp.partea superioară a rădăcinii. Conurile femeieşti tinere sunt roşii.conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. *măduva . Floareaorgan de reproducere. Xilemul. aciculare (la pin). care cu timpul sau uscat. care împiedică evaporarea apei din frunză. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice. purpurii şi erecte. iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei. Cei tineri sunt piramidali. prin care circulă seva elaborată.constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină.un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. petalele. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi.un arbore de 30-40 m înălţime. *frunzele simple. Caliciu= totalitatea sepalelor. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. Posedă un perete îngroşat al ovarului. ovale.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. câţiva arbori de Ginkgo biloba. La germinarea seminţelor. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată. Regiuniile rădăcinii: *scufia. situat între epiderma superioară şi cea inferioară. Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi. fasciculată. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare. În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. cu durata vieţii de 3 ani. Geniciu= totalit pestilurilor. rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie. care protejează tulpina. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens. frunzele. de regulă. dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern.alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. Sămînţa. subţiri. la arborii bătrâni ea devine mai lată. Prin vasele lemnoase circulă seva brută. *măduva e formată din celule mari. !!!După procesul de fecundaţie. farmaceutică. Entomofile= de insecte. din una ia naştere tubulpolenic. după fecundaţie. Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă. sperma. Zoohore= cu animalele. numiţi absorbanţi. transportând cele două spermatii. Bradul (Abies alba. *Miezul frunzei. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense. semănând cu nişte amenţi. *scoarţa . alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele. La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee).formată din mai multe straturi de celule de formă ovală. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului. lungi. Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. chiparosul. Uscându-se. La angiosperme. tulpina apare modificată. şi vase liberiene . de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate.formată dintr-un strat de celule. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. dispuse în jurul ramurii.conţine celule de plută. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr. în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun. Conurile sunt erecte. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. adventive= cresc pe tulpină. Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară. aşezate circular. Polenizarea se face cu ajutorul vântului. În vârful ovulului se află un orificiu . angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul. Funcţii: *susţine ramurile.se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. deasupra solului.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice.un organ vegetativ ce se dezvoltă. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. cu spaţii între ele. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai. zadă. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa.o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. iar la subsuoara lor. Au un sistem conducător bine dezvoltat. cu spaţii între ele. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. care facilitează transportarea lor de către vânt. Fructul se dezvoltă diri ovar. zona aspră. *conduce seva brută şi elaborată. Anemohore= cu ajutorul vîntului. străbătută de numeroase nervuri. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele. pe lângă traheide. cu două dungi albe pe faţa inferioară. Arbore verde în permanenţă. La maturizare.totalitatea petalelor unei flori. care asigură creşterea în lungime a rădăcinii. iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. lobată (la stejar).solzi seminali cu două ovule. mai târziu sunt brune şi se apleacă. în construcţii. acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. chiparosul de baltă. Fructul. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. Tuplina. spre oosfere. fiecare conţinând câte o oosferă. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă.plante cu sămînţă acoperită. au nervaţiunea penată sau reticulată. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. Laricea/ zada (Larix decidua). *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate. formate între timp. este alcătuit din celule verzi. ascuţite la vârf. formate din numeroase stamine. Androceu= totalit staminelor. formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase. conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid. Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului. Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde. la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin). *depozitează substanţele nutritive. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma . Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5. în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni. gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite. textilă. organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie. castanul. *peţiol . Conurile bărbăteşti sunt galbene. Anemofile= polenizate de vînt. Din ovul se dezv sămînţa. care au proprietatea de a ucide microorganismele. iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul. din cel de brad. în timp ce cele de jos se usucă. lanceolate (la salcie).a. iar cealaltă.hârtie. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii. cmgion – cavitate/ înveliş. în care se realizează fotosinteza. Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei). ramurile fiind amplasate numai sus. gynkgoate (gimkgo). tisa. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori. -cilindrul central.-scoarţa. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică.

cu excepţia porumbului şi meiului. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. prevăzute cu teacă. Staminele sunt în număr de trei. printre care: *simetria corpului. Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor. demospongia. adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. Fructul poate fi capsulă. dar niciodată pentameră. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. actinomorfe. Tulpina. majoritatea marine. form din celule epiteliale şi endoderm. bisexuate. *prezenţa membranelor la embrion.ectodermul şi intern. Familia Chenopodiacee sfecla. Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale. vioreaua. *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). fructul silvică/ păstae. Viermii cilindrici. urda vacii. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. *originea cavităţii bucale a adultului.în laur. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. Corpul are o simetrie radială. Particularităţile florilor de asteracee. Reprezentanţi:bambusul. zârna. Animalele exoterme.deschis. tuberculi/ rizomi.calcaroşi> sicandra raphanus. Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. măceşul fragul. spanacul de grădină. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). Fasciculele conducătoare sunt de tip închis. vinetele. sorbul. *floarea este pentameră sau tetramer. mohorul. porumbul. învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt. Florile sunt bisexuate. In pământ au bulbi. dispuse haotic. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia. salcâmul. În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori. murul. La deuterostomate (Echinoderme. Au frunze simple sau compuse. cu limbul întreg. sunt aripile . Fructul este o cariopsă. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. cuprinzând circa 15 000 specii. *prezenţa scheletului intern. cu rol în nutriţie şi respiraţie. ceapa. hyalospongia. rapiţa. Echinodermele. rar simplu/ lipsa. de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele.este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. Antropodele. vinetele. soia. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. *sursa de energie. cu periant mai des dublu. scaiul. timoftica. cu mod de viaţă sedentar. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii. servind la zbor în procesul diseminării. *frunzele sunt alterne. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată. Viermii inelaţi. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus. zigomorfe cu o structură specifică. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). căci st fixate de substrat. alunele de pămînt. Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. mătrăguna. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu. prevăzute cu cambiu. lipsite de cambiu. Reprezentanţi: mărul. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului. sparanghelul. mai rar unisexuate (la porumb). Florile sunt bisexuate. c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). ciumăfaia. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate. păpădia. Reprezentanţi: tutunul. Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară. Cavitatea sacului. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee). după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE. rareori tetrasau dimeră. muşeţelul.obişnuiţi> hipospongia eqiuna. fiind numite anamniote. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită. fragă). Animalele endoterme. dalacul. cartoful. In funcţie de sursa principală de energie.spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz).prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. florihermafrodite. între ele se află un strat de . rareori unisexuate. având în creştet un mănunchi de perişori. umbele sau spice.gura embrionului este şi gura adultului. La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. măzărichea. Reprezentanţi: leurda. Fructul este o păstaie dehiscentă. aşezate altern. Acraniatele şi Vertebratele. susaiul. dispuse terminal. constituind carena/ luntrea. gutuiul. CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase. *sistemul radicular este de tip fasciculat. indiferent de temperatura mediului. încununată de 5 zimţi. Fructul este o achenă. Au frunze simple. Formula florii: (K5 C5 A 9+1. corp diferenţiat în organe. care include următoarele încrengături: Spongierii. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. puţin îndepărtaţi între ei. deosebim animale exoterme şi endoterme. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m. mai rar arbuşti şi semiarbuşti. oxigernului. *sistemul radicular e de tip pivotant. pălămida. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm.bogată în specii lemnoase şi ierboase. Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. frunze întregi/ zimţate. care formează la maturizare fructul papusul . Florile au periant simplu. Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2).TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate. roşiile. Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. iar a zecea liberă. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. Frunzele sunt dispuse spiralat. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios. puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. răspândite în ţinuturile temperate şi calde.. Reprezentanţi: fasolea. negara. obţin energie în principal din mediul extern. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor.e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. ardeiul). ce secretă latexuri. golomăţul.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. datorită energiei produse în procesele metabolice. Moluştele. podbalul. subst nutritive. numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece.mezoglee. petunia. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. Familia Liliaceae (Liliacee). trifoiul. ovăzul. cu periant simplu. lungi şi înguste. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului.în tutun. pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. dar lipsite de peţiol şi de stipele. ardeiul. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. grîul. Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). meiul. mixt sau ramificat. Frunzele sunt liniare. Florile sunt adunate în inflorescenţe . ordonate circular. zmeurul. lobat sau divizat. acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei.atriu. mai rar apele dulci. pirul. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. păiuşul. Petala mediană superioară formează stindardul. dar inegale. nicotina. Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. măselariţa. unele specii decorative de tutun). Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii. pot trăi solitar. mazărea.oscul. păducelul. Este sterilă nu are stamine. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. crinul. roşiile. în principal ierboase. *numărul de foiţe embrionare. laleaua. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. mai mici. în pământ au adesea rizomi. lucerna. Formula florii: K(8 !!!fragul. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina. Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). trestia-de-zahăr. Seminţele sunt lipsite de endosperm. Prunul. TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice. Corola este formată din 5 petale concrescute. drupă/ un fruct fals (poamă. Plante ierboase. ridichea. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. lăcrămioara. uleiuri.cavitatea gastrală. plop. Posedă rădăcini adventive.endodermul. Viermii plaţi. nici pistil. Reprezentanţi: floarea-soarelui. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac. Au frunze simple. Staminele sunt în număr de zece.din celule flagelate (coanocite) . fiind prevăzute cu o teacă. Celenteratele. numită celom. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. mazărea. pecetea-lui-Solomon. Familia Poaceae (Graminee/). daturina. pelinul. Celelalte animale sunt protostomate . scoruşul. achenă. G(8 culcat). Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2). se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară. regina nopţii. bulbi sau tuberculi. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. substanţe răşinoase.cea mai mare familie de plante dicotiledonate. părul. traistaciobanului).sticloşi> coşuleţul Venerei.5 mln de specii de organisme pluricelulare. dar cele mai multe formeaz colonii. brânduşa. G1. cauciuc. orezul. usturoiul. ele nu st complexe. Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară. Formula florii: K5 C5 A5 G(2). gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate. Fructul este o capsulă sau o bacă. Petalele sunt libere. firuţa. La diblasterice (Spongieri. brusturele. Alcătuirea corpului. spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. lintea. sparceta. iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. în cavitatea internă. nouă fiind unite prin filamentele lor. Celenteratele. De aici excesele st eliminate print-un por mare. deseori grupate în două fascicule. iar două laterale. *floarea este trimeră. Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală .

La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. care se înmulţeşte asexuat. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor. Cnidoblastele sunt de unică folosinţă. longitudinali şi oblici. pentru confecţionarea accesoriilor. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. de transport al substanţelor. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite.tenie adultă. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. Din resturile lor s-au format recife. iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari. de regulă. Coralii dispun de un schelet calcaros. scoexul. Cuprinde circa 6 000 de specii. Sunt animale unisexuate. Clasa Anthozoa (Coralierii). glandulare. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. nu formează un strat muscular continuu. ceilalţi populează mările şi apele dulci. dureri în epigastru. interstiţiale. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului. celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. Are aspect de flori roşii sau albastre. nervoase şi sexuate. Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează. urzicătoare (cnidoblaste). respiraţia anaerobă. Formele parazitare provoacă diferite boli. provocând boala numită gălbează. iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. excretor şi sexual. iar cele din apropierea gurii. Aparatul digestiv lipseşte. Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. Trăieşte în ficatul bovinelor. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare. Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează. Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele. A: planaria şi parameciul: eucariote. Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului.As: pluricelulare. Coralierii. insule. capsula aruncă firul. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. iar toamna sexuat. alcătuind colonii. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior. Sunt viermi tereştri. cârlige. sub care se află musculatura. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. Sunt animale parazitare. mezoglee. La atingere. celule nervoase. gameţii. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă.5 până la 10 m. chimic rezistentă. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. cu care se fixează de substrat. vomă. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. La om larva se dezvoltă în ficat. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. în mezoglee. înzestrat cu ventuze. în exclusivitate polipi coloniali . Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig. de apă dulce şi de apă sărată. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor.ectoderm. prolificitatea. creier. La un capăt se află talpa.) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. înmulţire partenogenetică.apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri. Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior. protejează şi asigură motilitatea. Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. Formele libere populează fundul mărilor şi al . Trematodele şi Cestodele. Cele din ectoderm form învelişul corpului. Înmulţirea . insuficient prelucrată. Meduzele scifoide. Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. plămâni. Corpul acestor viermi este plat. în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex). Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat. trăiesc în ape dulci D:regn. unde se găsesc două spicule copulatoare. Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. care se transformă ulterior în meduze. ectoderm. două utere ce se unesc într-un vagin. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne. cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. unele preferă solul umed. cu tot cu tentacule. gruparea celulelor în ţesut. cu simetrie bilaterală. Fecundaţia este internă şi încrucişată. Tot aici se deschide bursa copulatoare pară.larva fără cili. gâtul şi proglotele. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive. de la care descinde un spermiduct. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. în formă de placă sau panglică. este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. iar la cele marine indirectă. animale de regulă libere.spermatozoizilor. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. Meduzele înoată activ. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. Reprezentanţi. celula urzicătoare. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei.5 cm. În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. şi 5-7 mm fără. nesegmentat. Cavitatea corpului lipseşte. Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos.chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă). Teniaporcului. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. iar la suprafaţă au un fir senzitiv.. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi. turtit dorso-ventral. insomnie.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă. în endoderm. diblastice. iritabilitate. parazit periculos al omului. două oviducte. Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. amplasat în interiorul sau în afara corpului. recepţie. lipsa aparatului digestiv. până la 1-2 m. spre deosebire de cea a viermilor plaţi. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. deseori cauzând moartea gazdei. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. reproducere. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule. oval în secţiune transversală. schimbarea gazdei.oceli . în ectodermul tentaculelor. Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar. digestive. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. Corpul foliaceu. meduze şi corali. frunzele umede. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. cu o simetrie bilaterală . heterotrofe D: tipul de simetrie. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1. muşchii. Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze. Cuticula este o membrană compactă. La mascul este prezent un testicul impar. galbene. Clasa Cestoda (Cestodele). Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat. Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. Poate atinge o lungime de la 0. înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. După fecundarea ovulelor. Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci. reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. La femele este alcătuit din ovare pare. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. De la gât încep să se diferenţieze proglotele. paralizându-l. care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. Omul se molipseşte de la câini. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. Aparatul sexual este de tip tubular. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime.Se dezv prin metamorfoză. parcurilor. Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . digestia.mezogleea. cai. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. Prin concreşterea lor apar recife. organizare. Clasa Trematoda (Trematodele). de acumulare a rezervelor. Musculatura. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Primăvara. al ovinelor. atoli.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune. Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă). segmentându-se în mai multe discuri. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale. Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor. Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). La majoritatea speciilor. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide). hidra moare. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă. Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă.

Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. Ajungând a doua oară în intestin. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare.indirectă. ce pun în mişcare parapodiile. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. năpârleşte de câteva ori. constând din camere închise. organe locomotorii primitive. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. octapodul. Printre aceştia se numără şi ascarida. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. melcul-de-livadă. împreună cu saliva. Clasa Polychaeta (Polichete). limneeamică. Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică). animale triblastice. Polichete şi Hirudine. Piciorul este transformat în braţe.oceanelor. s-au redus organele părţii drepte. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. unde servesc drept hrană pentru alte animale. în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. numite şi lipitori. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. în unele segmente se maturizează gameţii. mările. nematoda-cartofului. octapodul). Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi. ai animalelor. iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată. Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. de simţ şi se deschid orificiile anal. lipitorile se deplasează. apoi în cavitatea bucală. Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii. trunchi şi picior. după cochilie. limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. structura. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. tentaculele şi ochii.CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. Fecundaţia este încrucişată. limaxii. Se întâlnesc şi răpitori. Hirudinele. care provoacă boala numită ascaridoza. limneea). Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. Înmulţirea. Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. reproducerea sexuată.celomul înzestrată cu epiteliu propriu. târându-se pe fund cu parapodiile. din ouă se dezvoltă larvele. Unele specii (melcul-de-livadă. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. ajung din nou în intestin. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. La unele specii cochilia este redusă. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi.oxiurul . fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. se deschide glanda cu cerneală. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. Sunt animale hermafrodite. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. Au ochi mari. La speciile unisexuate fecundarea este externă. moluşte D: modul de viaţă. calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h. acantocefalii. larva creşte timp de trei luni. Cochilia este răsucită în formă de spirală. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului.st paraziţi. Respiră prin branhii. dezvoltarea este directă. are o lungime de până la 15 cm. La unele specii (polichete). se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie. deaceea poate avea rolul de plămîn. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite. Se deplasează încet. care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). calmarul. Cele masculine . partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. scăderea poftei de mâncare. Sunt animale bentonice. Ca urmare a asimetriei corpului. In timpul iernii se afundă în sol. După ce umple pungile. secretată de glandele salivare ale lipitorii. prin metamorfoză incompletă. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. au corpul aplatizat. A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. prin el ieşind capul şi trunchiul. de la 30 până la 600. nautilusul. Nematodele parazitează şi pe plante. îmbogăţesc solul cu aer. servesc drept hrana pentru alte animale. în intestinul omului. excretor şi ductele organelor genitale. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . Un număr mare de specii populează solul. Corpul viermilor inelaţi este alungit. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. Unele specii se afundă în mâl. Sunt animale unisexuate. Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. Multe specii sunt paraziţi ai omului. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. iar de aici. aşa-numitele parapodii. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele). iar numărul inelelor.două testicule urmate de două spermiducte. Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. ai omului. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete. solul. înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine.masă viscerală. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). caracatiţa. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate. Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. !!! trihocefalii. la cele marine . Nu au cheţi. scoicile. Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat. Înmulţirea . fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul). cu fructe sau cu legume infectate. prin celălalt apa este evacuată . Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. Corpul este protejat de cochilie. cât şi spermatozoizi. La polichete apar şi fascicule musculare izolate. lângă orificiul anal. în rest este completat de ţesut conjuctiv. numărând circa 130 000 specii.un vierme de 5-10 mm. curăţă apa de impurităţi. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale). Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor.5 m. folosită pentru a se apăra de duşmani. uneori având chiar şi mai mult de 8 m. rolul. Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei. Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. ea e puternic vascularizată. Un capăt este închis. melcul-de-grădină. Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. iar celălalt deschis. Reprezentanţi: scoica-derâu. Migraţia larvelor durează 9-12 zile. cu o simetrie bilaterală a corpului. derivată a tegumentului. parapodii. În acest răstimp larva creşte. apele dulci. Se reproduc o dată în viaţă. Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare. Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume. lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia. Alcătuirea corpului. Majoritatea sunt unisexuate. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. împărţit în segmente. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. Clasa Hirudinea (Hirudine). Majoritatea sunt puţin mobile. transformându-se în adult. lipsite de sistem circulator şi respirator. Reprezentanţi: calmarul. nematoda-grâului. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. limneea) Reprezentanţi: limaxul. Celomul nu este continuu. Majoritatea sunt erbivori. bine dezvoltaţi. participând la humificarea resturilor organice. după aceea pier.organisme triblastice. trihocefalul. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. articole decorative. unde se opresc. Clasa Oligochaeta (Oligochete). Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. mobile. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. iar la hermafrodiţi internă. larvele căreia se închistează în muşchi. Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. iar la adulţi trichina. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. solul. Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. La râmă segmentele poartă cheţi. iar femela de 20-10 cm. În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă . constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. Cochilia creşte odată cu „stăpânul". La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni. unisexuate. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. celomice.5 mm până la 2. Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat. branhii şi tentacule. iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule. scoica-de-mărgăritar. reduc aciditatea solurilor. eucariote D: mod de viaţă. unde sunt amplasate organele respiratorii. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. Capul lipseşte. dimorfismul sexual este slab exprimat. de apă dulce şi terestre. Sunt nevertebrate marine. în intestinul posterior. ceea ce e specific viermilor inelaţi. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. Majoritatea speciilor preferă apele marine. pe uscat. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. Capul prezintă gura. Sunt animale unisexuate.

Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. ploşniţa-cerealelor. coropişniţa. gîndacul de Colorado. înotul. *Toate membrele sunt articulate. Ordinul Heteroptera (Ploşniţele). *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap. asigurând unirea mobilă a segmentelor. Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. lăcustele. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice. alergarea. sugător. bondarii) contribuie la polenizare. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. de segmentele toracale sunt fixate aripile. El protejează corpul de leziuni mecanice. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele). gândacul-descoarţă. fiind adăpostit de cefalotorace. viespile. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Buburuzele. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. creveţii. gărgăriţele. crabii. Toracele este alcătuit din 3 segmente. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. Abdomenul cuprinde 7 segmente. albinele. de lăcuste. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. copepode. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. Sunt animale nocturne. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. fiind unite împreună întro placă mică. corpul la artropode este destul de flexibil. Insectele sunt animale unisexuate. musca de casă ) . Este vorba de insectele sociale (albinele. fluturii. spre deosebire de viermii inelaţi. nu sunt identice. Fecundaţia este internă. *în pofida învelişului de chitină. Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă. Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. hrănindu-se cu frunze. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. De obicei. ihneumonidele. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. lingător. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. Crustacee superioare sunt langustele.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. Alcătuirea corpului. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). constituind aparatul bucal. Primele 3 perechi . Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. gândacul-de-mai. prezintă două aripi membranoase. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. Sunt folosite în alimentaţia omului. la fel şi trihograma. Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. cu predilecţie în mediul acvatic. racul-de-râu. omarii. ţesuturi de plante) . nevertebrate. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă. uneori . viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. La insectele zburătoare. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat. La temperaturi înalte (de fierbere). Alcătuirea corpului. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. Omarul. iar celelalte două. Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. inclusiv ai omului (păduchii. mai reprezentative fiind: Crustaceele. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. cu funcţie de organe tactile şi olfactive. în funcţie de mediul de viaţă. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. cele posterioare. Până la atingerea maturităţii sexuale. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat. !!!Lătăuşii tot st crustacei. Langusta atinge lungimea de 60 cm. La mascul. Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg. Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. săritura.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. săpător. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului. Dăunează agriculturii. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. într-un stol se pot reuni 35 mlrd. iar în apă înoată înapoi. albiliţa verzei. Produc daune gândacul-de-Colorado. de aceea este numit schelet extern. aparatul bucal de tip rozător. buza inferioară) şi ochii compuşi. abdomenul se termină cu organul copulator. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. care la unele artropode sunt unite. înmulţirea. membrele posterioare de tip săritor. transparente. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. toţi pigmenţii se distrug.2 mln de specii. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol. având un mod parazitar de viaţă. între segmente există suturi. puricii). Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. telenomus. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. săritor. strânse în evantai. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii).scorpionul de apă. Insectele şi Arahnideletoate st unite într. mandibulele. ciclopi. care se hrăneşte cu frunzele cartofului. Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. formând cefalotoracele. mai apoi şi a răcuşorilor. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). Duşmanul lor principal este octapodul. La formele ce consumă hrană solidă. maxilarul. Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. numite membre locomotoare. Se folosesc în alimentaţia omului. torace şi abdomen. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. care exercită funcţia de schelet extern. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. De aici şi denumirea încrengăturii.ovipozitor. de aceea furnicarele trebuie ocrotite. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. funcţia de maxilar. Unele specii aduc daune culturilor agricole. Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar.5-1 ha de pădure. prezenţa crustei.albiliţa verzii. cosaşii.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . Tot aici sunt situaţi şi ochii. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. cele posterioare fiind puternic reduse. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii.chitina. s-au modificat unele anexe bucale. unisexuate. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase. Aripile anterioare sunt transformate în élitre. transformându-se în elitre. mai stabil. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral. anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. Sunt folosite în alimentaţia omului. Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). nevertebrate. cu excepţia celui roşu. Astfel. gândacii-de-gunoi). Fecundarea este internă. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. Importanţă practică au ihneumonidele. La gândaci. coropişniţa. artropode D: mod de viaţă. *Corpul artropodelor constă din segmente care. ploşniţele. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. aparatul bucal este de tip rozător. De regulă. Pentru consumul hranei lichide. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. iar în doilea de 5 ori). în funcţie de specificul hranei. abdomenul este mai lat decât la masculi. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. Datorită membrelor articulate. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. iar dezvoltarea directă. de la verde până la cafeniu. bondarul. La femele. Abdomenul este scurt. până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori. gândacul-de-mai. Un furnicar poate proteja 0. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat. ai animalelor şi ai omului. Sunt. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase. Preferă mările tropicale şi subtropicale. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. evaporarea apei. furnicile). Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot. reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare. care la albine. unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa. de regulă.mai fine. Se hrănesc cu cadavre. înmulţirea. acestea pot fi de tip alergător. Unele specii participă la formarea solului. Sunt animale nocturne. Drept urmare. înotător. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor.maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. care nu participă la zbor. moale şi elastic. furnicile.

Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. vomei. cardiac. precum şi centrele vizuale primare. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală). După terminarea ei. Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală.sediul encefalului şi al organelor de simţ. ex: brancheostoma. trunchiul şi membrele. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. copularea. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. Himenopterme. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. pe parcursul întregii vieţi. masticaţiei. starea de veghe-somn. iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. Solzii cresc odată cu întregul corp.5 m şi o greutate de 35 kg. Toate arahnidele sunt unisexuate. esofag. în vizuini. !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. Sunt arahnide mici. Naşte pui vii. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Coarda este prezentă doar la embrion. Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. lichidul se solidifică. Ele asigură corpului o poziţie normală. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. Partea ventrală găzduieşte gura. care are coadă în stadiul larvar. bibanul. crapul. secretând veninul. cele abdominale sunt reduse. ovipare. trunchi şi coadă. Diptera. Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde. pene sau păr. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele.Anoplura-păduchele de cap. Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. somonul. Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. Coarda se păstrează toată viaţa. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . albinele. în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). de pancreas. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată. Păianjenii şi Căpuşele. caracurtul. care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. In cazul larvelor este de tip rozător. Vertebratele acvatice respiră prin branhii. Muştele. în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. Reprezentant: Ştiucade-mare. Doar mamiferele sunt vivipare. ţînţarii. vâscoasă. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. untura de peşte bogată în vitamina D. adaptate la mediul marin. transparente. doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. căpuşa-detaiga.compartimentul superior al sistemului nervos central. sedentar. protecţia. formînd colonii. protejînd organele interne de contuzii. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte. Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. Reprezentanţi: şalăul. intestin subţire şi intestin gros. Vertebratele sunt animale unisexuate. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. Scheletul neural formează cutia craniană. păduchele lat. Scorpionii sunt animale nocturne. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase. amfiox. în sol. înotătoareleperechi au un peduncul gros. Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. Înotătoarea codală participă la înot. La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. Respiraţia este dublă: prin branhii .cel mai bogat în specii. furnica. CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. care prin oviducte ajung în afara corpului. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen. Ordinul Aranei (Păianjenii). suportul branhiilor. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. iar cele terestre prin plămâni. La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. faringe. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. toate segmentele lui fiind concrescute . Maxilarele sunt lipsite de dinţi. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. hrănindu-se cu frunze. tăiesc fixat/ liber. mişcarea ochilor.cordate primitive. De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele. Urmează 4 perechi de membre locomotoare. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. La celelalte vertebrate. în pofida diversităţii. Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. Majoritatea au corpul nesegmentat. Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos. Membrele au o structură diferită. Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. Ordinul Esociformes (Esociformele). Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi. Craniate (vertebrate). Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. hermafrodite. craniu. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare. mărginită de două perechi de membre. In contact cu aerul. peştii sunt animale unisexuate. salivaţiei. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. unele forme ale tifosului exantematic. Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv). Corpul are o lungime de 105-180 cm. înmulţirea . redresarea poziţiei corpului. corpul ca un sac. în colonii/ solitar. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. pe animale şi om. TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. marine. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. Tetrapodele. Fecundaţia este externă. în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente. Lovind prada cu abdomenul. cu fecundaţie internă. toate vertebratele au acelaşi plan de structură. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. scrumbia. bogat în glande ce secretă mucus. De regulă. înmulţirea. La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). ex:ascidie. uneori microscopice. ovipare. carasul. cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. Peştii decorativi sunt vivipari. Populează apele dulci şi cele sărate. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. Alcătuirea corpului. Unele specii trăiesc în apă. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. parazitează pe plante. scorpionul înfige acul în ea. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. în funcţie de mediul de viaţă. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. fiind numiţi dinţi faringieni. întrunind circa 22 mii de specii. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. linul.viespele. stavridul.viu colorate. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. plătica. Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. icrele. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. Alcătuirea corpului. în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. Cerebelul este centrul echilibrului. acarinafoliculară. scheletul membrelor şi al centurilor. Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. animal unisexuat cu fecundaţie externă. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. Poate atinge o lungime de cea 1. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. Ordinul Acari (Căpuşele). Solzii sunt plăci subţiri. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme.cu foarte multe orificii. în contact cu aerul inspirat. stomac. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. Reprezentanţi: babuşca. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. al tusei. Omizile aduc mari pagube agriculturii. impermeabilă pentru apă. se reeproduc sexuat şi asexuat. în apele dulci. ovipare. depunerea ouălelor. dovadă a originii comune. Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. văduviţă. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. se întâlnesc şi specii vivipare. dintre care doar 2 femele. uscată. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei.

cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. poikiloterme. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. prezentând şi unele distincţii. De aceea. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. lepidosirenul. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Alcătuirea corpului. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală. în legătură cu deplasarea prin salturi. Ordinul Apodele (Apoda). Ouăle sunt depuse în vizuini subterane. lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. craniate D: structura membrelor. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase. crocodil şi broaşte-ţestoase. Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale. timpanul lipseşte. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). Din acest ordin mai fac parte buraticul. în căile genitale ale femelei. formând uterul. Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Cei veninoşi folosesc veninul. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. le menţin umede. Fecundaţia este externă. Spre deosebire de amfibii. Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. Majoritatea elementelor sunt concrescute. Preferă mediul subteran. formând cutia toracică. Au corpul viermiform.rectrice. sunt de mare folos omului. După alcătuire şi funcţie. Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. formând cutia toracică. Reprezentanţi: Tritonul. Coada este scurtă. Reprezentanţi: sifonopsul. Populează lacurile. mai puţin în cele cu climă temperată. ce se ramifică de la rahis în barbule. ochii slab dezvoltaţi. adaptate la zbor. Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Se realizează prin Centuri. Din absenţa coastelor. un capăt fiind legat de coracoid. Cameleonii şi Şerpii. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. Ovarele sunt. Alcătuirea corpului. puf şi peri. Fecundarea este internă. antebraţ şi labă. cele care formează cârma cozii . Scheletul labei este puternic redus. broasca-de-lac. lombo-sacrală şi codală. bogată în glande cutanate. Salamandra-cu-pete. Pentru om amfibiile sunt folositoare. sporind mobilitatea centurii scapulare. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. râurile limpezi. lombară. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil.sacula. formând o placă elastică. mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste. TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2.coloana vertebrală. Animal nocturn. De ele se articulează coastele.Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. pisicade-mare). Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale. Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic.este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. subţiri. depun ouăle în cuiburi. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Particularităţi se constată şi în . steag şi rădăcină. cutia toracică lipseşte. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. Fecundaţia este internă. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte.folosită în alimentaţie. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. Alcătuirea corpului. formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. Pielea este uscată. ovipare. TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme. Dintre scuamate. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion.cuprinde trei oase (coracoid. bipede. Capul este de dimensiuni relativ mici. Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. de asemenea. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. al căror capăt posterior se dilată. Scheletul axial. ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. întâlnită şi la noi. le clocesc şi îngrijesc puii. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. care previn pierderile de apă. broasca-arboricolă. omoplat şi claviculă). iar acestea în cloacă. Amfibiile sunt animale unisexuate. înainte de a se deschide în cloacă. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. vipera-obişnuită. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine. iar dezvoltarea directă. Pana de contur se compune din rahis. Multe specii prezintă pericol pentru om.sprijin sigur al membrelor posterioare. salamandra. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură. Sunt legate între ele prin cârlige. Cu unele excepţii. Unirea mobilă a membrelor de trunchi. Centura membrelor posterioare . De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. ovipare. Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. înmulţirea. Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile. alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. iar prin intermediul organului copulator. de formă rotundă. Şerpii sunt reptile lipsite de membre. Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. Astfel. înmulţirea . pielea nudă. fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. sacrală şi codală. mobilă. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. În glandele salivare se form veninul. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. la reptile. vipera-de-stepă. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. toracală. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. mod de trai. inima are patru camere. Ultima vertebră toracală. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. bălţile. dăunători ai agriculturii şi silviculturii. Reprezentanţi: protopterusul. Coastele lipsesc. secretat de glandele veninoase. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. Spermatozoizii din testicule. Femela depune ouăle pe uscat. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. ureterul se dilată. cea de-a doua gri-închis. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. toracală. La şerpi membrele lipsesc. în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. Prima are culoare verde. şarpelede-apă. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. trunchi şi membre. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. broasca testoasăde-baltă. Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. ischion şi pubis). subordonate după dimensiuni.carena. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. Se deplasează prin târâre. acoperită de nervi. gât bine dezvoltat. deosebim pene de contur. gene mobile. Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe. Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. Periodic năpârlesc. pare. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor.şi prin plămâni. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate. prin spermiducte ajung în cloacă. La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă. Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. Şopârlele sunt animale unisexuate. care se continuă cu vaginul. Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. gambă şi labă. respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă.locul de fixare al muşchilor pectorali. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini. broasca testoasă-de-stepă. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. Ecaudatele şi Apodele. Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. ihtiofisul. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. care adăposteşte corpul în caz de pericol. Cea a membrelor anterioare. Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ.5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde.

Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. caninii bine dezvoltaţi. Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile). Penajul este dens. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. cucuveaua. monotreme. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae). înmulţirea. datorită alimentaţiei din placentă (lup. sebacee şi odorifere. fazanul. Glandele mamare nu au mameloane. aripi scurte şi rotunde. popândăul. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. ce se dezv complet în marsupiu (koala. indian. reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. capra. cocoşul de pădure. orbeţii. adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele. pisica. înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. ondatra. Incisivii sunt bine dezvoltaţi. Câinele. Reprezentanţi: ciocârlia. rinocerul). cresc toată viaţa. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei. Ordinul Rozătoarele (Rodentia). văd bine. !!! înmulţirea. ţoii. Ariciul. Cuprinde mai multe ordine. mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. căprioara. Primatele inferioare. rândunica. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). Reprezentanţi: câinele. prezentând deosebiri doar elementele labei. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. maimuţa au mersul lent. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. taurul. Reprezentanţi: ehidna. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. dar sunt neputincioşi. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate. Reprezentanţi: veveriţa. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare. ursul.păsări ce nu pot zbura. mierla. încovoiat. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. marmota. şoricarul. cu aripi mari. turtit dorso-ventral. Degetele sunt prevăzute. ursul. părţile laterale ale corpului. nutria. degetele fiind unite cu o membrană înotătoare. ovipare. pisică).ursul de mare. leu.lemurienii. raţele. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. şoarecele (chiţcan). Clavicula lipseşte. Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr. elanul. circa 5 mii de specii. Scot pui de mai mult de două ori pe an. cu gheare. Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului. Capul poate fi rotit la 270°. Sunt poligame. uliul. Puii sunt nidifugi. unele polenizează florile. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele). Corpul se compune din trei regiuni: cap. Alcătuirea corpului. ciuful. Se hrănesc cu larve de insecte. se mişcp prin alergare. Ciocul este lat. ariciul. tupaidele . lupul-marsupial. a rezultat scurmuşul. calul. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte. cangurul). Duc un mod de viaţă nocturn. pădurile. sunt vertebrate patrupede. dropiile). de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole. de regulă.depun ouă le clocesc. vrăbiile. homeoterme. Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. potârnichea. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. şorliţa. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi. iar stomacul muscular sudezvoltat. Au un cioc bine dezvoltat. Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. înlăturând animalele bolnave. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic. în uter se formează un organ special: placenta. Reprezentanţi: cocorii. lupul.se sprijină pe degetele 3 şi 4. hiena. gâştele. Au un corp compact. răspândite în bălţi şi stepe. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). măgarul. Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne). carena lipseşte. Sunt monogame. castorul. Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare.păsări cu structură primitivă. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. Ochii sunt slab dezvoltaţi.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os. Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. trunchi şi membre. Ciocănitoarele. Reprezentanţi: huhurezul. unele rod scoarţa copacilor din livezi. hulubii). oaia. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. zburători buni. Puii sunt nidifugi. vrabia. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. culoare. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz. Au urechi mari. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). ehidna. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. viermi. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. cârtiţa este confundată cu orbetele. veveriţa-marsupială. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu). Din acest subordin fac parte: cerbul. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive. Carnivorii exercită rolul de „sanitari". veveriţa. liliaculvespertil. antilopa. bursucul. grosimea lor. delfinul. cerbul. cioc alungit. care se hrăneşte cu cartofi. vulturul. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. cele mai evoluate animale. cu excepţia degetelor. ţistarul. proehidna. Reprezentanţi: cârtiţa. adaptate la alergarea rapidă. Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. Drept rezultat. Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. permiţând recepţionarea ultrasunetelor. ascuţiţi. piţigoiul. vidra. raţele. Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf. au picioare scurte. şacalul. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. graurii.african. jderul. iar din sudarea oaselor labei. Reprezentanţi: cangurul. In popor. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. tigrul. tigrul. ciorile. densitate. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. ghepardul. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. Se înmulţesc prin depunerea ouălor.fără placentă. bumnducul. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). marcarea teritoriului ş. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. silviile. mistreţul. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii). puful este deosebit de bine dezvoltat.balena-albastră. Reprezentanţi: lebedele. zebra. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea. Penajul este dens. Se hrănesc cu insecte. Incisivii sunt mici. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. Guşa este bine dezvoltată. encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum. lemur. In timpul dezvoltării embrionului. Reprezentanţi: şoimul. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. livezile. Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. capra aleargă şi mai repede. trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. coadă scurtă. Suprafaţa encefalului este netedă . Reprezentanţi: liliacul-urecheat. în schimb auzul este foarte fin. Femelele au un singur ovar. nasc pui la un stadiu timpuriu. celelalte fiind reduse (mistreţul. rinocerul. Unele specii au fost domesticite. fiind numite animale plantigrade. oaia. leul. Sunt mamifere terestre copitate. bogată în glande sudoripare. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor.este dezvoltat doar degetul 3 (calul. clocesc ouăle pe rând. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. caşalot. Din cauza lipsei claviculei. în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. Steganopodele.a. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. nefiindu-le caracteristică formarea placentei. Sunt păsări înotătoare. placentare. Din această cauză puii se nasc slabi. Ele pot fi paricopitate. pisica. Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. Reprezentanţi: calul. chiţcan delfin). Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. zimbrul. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. desmanul. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). ornitorincul. Degetele descind direct de la scurmuş. Ordinul Primates (Primatele). buha. hermelina. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei. erbivore. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) . Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale. ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. vaca. slabe. protejează culturile agricole. Fecundarea este internă. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei.puiul se dezv complet în uterul mamei. Durata sarcinii depinde de specie. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. Reprezentanţi: găinile. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. Ordinul Pinipede. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. Mamiferele pot fi: marsupiale. Păsările sunt animale unisexuate. veveriţă. de talie diferită. şobolanul. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). renul) sau imparicopitate . sticletele. ciţcanul. Gazela. altele sunt vânate pentru carne. girafa. ghearele ascuţite şi încovoiate.păsăsri mari de apă dulce. Caninii sunt puternici. foca Ordinul Cetacea. în uter. vulpea.păsări acvatice. prepeliţa. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii.

în seminţe. Microelemente le revin Na.la scindarea glucidelor obtinem energie. acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti. iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale. Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline.I. iar chitina. nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce.Fe. Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --.P. este un izolator.la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele . pot fi solide.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei . îi este proprie legătura peptidică. fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante.ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) . Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. influenţînd activ acestora) ---de transport. acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii. de proprietăţile.Si 0.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+). la legume-25-45%. într-un anumit mediu.le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene. chitina . cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ». oua.1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic. Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei. dacă structura primară nu e distrusă. Tipuri : dulce. in frunze. în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe.Mn. paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor. disulfidică. SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală .polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici. aminoacizi(albumine. dar solubili în solvenţii organici (benzen. TERŢIARĂ are formă de ghem. celulozei). protejează de leziuni mecanice. participa la respiraţia mamiferilor. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide). Macroelemente .sau striată. Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei .Ca.compusi organici insolubili in apa. hidrogenică. o sursă de apă metabolică ---energica. K(+). este unică pentru orice proteină. hidrogenică. in celulele creierului. st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-). decît prin intermediul hranei. Proteinele se contin in : carne. în membrană se contin in: lactate. Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone.K.Zn. ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele . pigmenţilor. galbenus. arboricole. celuloza. sfecla de zahar.stimulează deschiderea stomatelor b) organica . utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor . valina. cloroform). glicogenul . piersica.au gust dulce. ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH).stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza. prolamine. unii hormoni FOSFOLIPIDE .care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide. CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine.păstrează căldura. solubile în apă. ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe. Ex: amidonul (constituit din glucoză). iar in cele vegetale.4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase. ce constituie scheletul membranelor biologice. Fiecare proteină. formînd ţesuturi. mica) a fermenţilor. bilantului legata termic (4-5%). St. se numesc proteinogeni. ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii. componentă K(+)a hemoglobinei . Se întâlnesc în Asia de Sud-Est. care st numiţi indispensanbili. dezoxiriboza . Na(+) . autoreglare. fructe.O. gorila. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule]. Ex: zaharoza=glucoza+fructoza . la emulgarea grăsimilor . întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă.simple.complexe.F. de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici. galbenus de ou. la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul). Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. Indonezia. mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor. datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară . Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar. la cereale- răspîndite lipide. unt.atomi. specific pentru fiecare tip de proteină . glucide. prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală. posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. par. brinzeturi. proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici. ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow. maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide. A: păsăsri şi mamifere: homeoterme. Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE. orangutanul. membrele anterioare. lina de oaie.C.Zn. are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere.Cl 2-3% pentoze=riboza.la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica. CELULEI Descoperita de R.de protectie si termoizolare .unire a 2 monozaharide.baza compusilor organici o constitue atomii de C. dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide. continut in stare libera (95%). organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE . HPO(2. Glucidele se contin in: mar.resturi de acid fosforic. Africa. Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) . Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala. Ba. galactoza. leucina). îi este proprie legătura peptidică.S. Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic. MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline. ex : lizina.70%.hipofiza. Hooke in 1665. seminte.Mg. se dizolvă bine în apă. Fe(2+)parte Na(+). tetroze.Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante. e organismelor metabolismul Ca. prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +). fructe. dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI. e parţial reversibilă. hormonilor. miere de albine se localizează in: celulele ficatului.N . iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină).Mn. lactoza. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine.compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. îi este proprie legătura peptidică. /cu poteinele= anim. trioze.in retina ochiului ---Co. legume. a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide.hemoglobina. Cr. hidrofobă. Primatele superioare: cimpanzeul. celulele muschilor. la revenirea la condiţii normale ale mediului. fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni.] Malpighi şi Grew. In celulele animale se contin 15% de glucide. prezent în organele interne. Cu. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată.H. [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule. hidrogenică. clorofilei. ionică ex. animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi. determinîndu-i forma. form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI. bacteii. majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas.prezente in unt.in mucoasa limbii. apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . craniate D: mod de viaţă. funcţiile. tuberculi Functii: ---energetica. îi este proprie legătura peptidică. omul. ioni de metale. kerantină) colagen.NPO(.

pe cînd proteinele. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile). crestere. acizi nucl. pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde. aceasta fiind functia lor de baza. Aparatul proteinelor . volumul vacuolelor. plastide.celula cu nucleu delimitat de membrana. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna. Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. urzicii) . care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular. Este un compus instabil.pinocitoză. el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare. amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. mitocondrii. numit glicocalix . pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite. mitocondrii. aflaţi in continuă mişcare. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. ce străbat citoplasma. prezintă. decît în alte legături chimice. fiindcă e un proces de pierdere a apei). permiabil pentru apă. lipide.12% Functii: ---structurala. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice.pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma. unghiulor. prin care apa părăseşte celula. nucleu. C. consta din: hialoplasma(matrice) .) se numeşte endocitoză. sunt de 2 tipuri : parenchimatice. Citoplasma. ce umple cavitatatea celulei. Ele se pot desface. lămiie prozenchimatice.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie.Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. citoplasma si unele organite. iar animala – proteine. osoase). este. care degajă cea mai mare energie. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi. îi st specifice: celuloza. O nucleotida= o baza azotata( A.citoschelet.sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu. Pe fiecare din nucleotidele libere. iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic.care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii. plastide. decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. sub acţiunea fermenţilor. Plasmoliză.sistem ramificat de canale si cisterne. iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG). citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. bazele azotate.predomena in muschilor. A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri. tripsina). firele fisului de diviziune. Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. constituind «buletinul de identitate» al acestuia. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici. inmultire Alcatuirea celulei eucariote.fenomen. proprietate de replicare. celule musculare). trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. corpul.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. format din celuloză. cu forma constanta (nervoase. nucleu. Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă . Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi. Exocitoză.timidina. !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente. cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie. Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici. Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme .citozina. creştere. Gguanina. miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi.adenina. informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . anticorpii monocatenară).uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală. diviziune. asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. ioni. lignina. spre deosebire de cel agranular. aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare.mediul intern al celulei. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. aceleasi functii: de schimb de substanţe. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. celule secretorii. specific. glucidele. proteine contractile executa anumite forme de miscare. monomerul e sintetizează structură (bicatenară .lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului. ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor. a citoplasmei se micşorează. legături legarea covalente. Membranele canalelor şi cavităţilor REG. Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. As: celule eucariote. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu. U. a celor lichide-pinocitoză negativă. în 2 lanţuri libere. se transf în fagolizozomi). proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. G. hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula. prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. se form o catenă nouă. care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). ---de protectie : tendoanelor. a celor lichide. Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei. glucoza. C. odată ce e pusă în apă. parului. pectina.un fenomen invers endocitozei. lipidele. nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană. unele molecule organice. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism. T. ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted). Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza.centrizom. activ.lungimea e aproape egală cu lăţimea.

cloroplaste. Se cunosc circa 2000 de fermenţi. continutul nucleului. În membr. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. tilacoizii. Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul.cu invaginări închise. iar cea internă. amidon.tonoplas. lizozomii. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism.organite de miscare. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. spaţiul intermembranar D : cristele. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor. radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă. miozină) Functia: motorica a celulei. sferici. în cele tinere. prezenţa ribozomilor. alungiti.corpuscul rotungit.solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina .organite enzime descompun/ contractile (actină. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern. RE. fenoli. Exista peretele celular. format din molec de ADN. amplasate în grupuri şi vezicule. glicogen. grăunciare de aleuronă. prezenţa membranei plasmatice. In timpul diviziunii celulare. aldehide). TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză. ADN. se formează din delatările veziculare ale RE/ AG. cili. devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. aici se sintetizează celuloza. Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale. asamblarea lor are loc în citoplasmă. căci produc ATP. *localizarea informatii genetice. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc.conţinutul vacuolelor vegetale. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final. mica). ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . în citoplasmă. format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. se autoreproduc. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. *depozitarea substanţelor de rezerva. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară.organite ovale. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. ---formează mezozomi. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască). st formate fiecare din microtuburi. de degradare destinate procesului intracelulară proteine. albumina de coagulare acizii graşi. componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202). cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism. mureina. mici. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . se Functia: informatiei sferice al a scurtează. În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari. Funcţii : Cel mai important organit. galben. o soluţie apoasă.«sac» membranar hidrolitice.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei. caci *el regleaza intrega activitatea. precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare.tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. peretele celular e rigid. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). vacuolele. componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. cu componentul de bază. filamentoase. substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei. mitocondrii. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara. incluziuni(amidon. legate de proteine specifice. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare. cloroplastele se transformă în cromoplaste. participa la formarea citoscheletului Microtuburile . deaceeea mai st numite » staţie energetică». cheratina părului şi a unghiilor. tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. picături de grăsime. cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile. ce st localizate la extremităţile cisternelor. frageli. poate participa la oxidarea subst organicealcooli. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici.lipide şi săruri minerale. care sunt constituite din proteine si ARN. digestie. iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul). ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor. corpusculi ovali. lipide). ribozomi. pluricelulare D: după nivelul de organizare. cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor. *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. plastide. violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini. În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. st de tipul 80S. delimitat de membrana. se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului. la rîndul ei. delimentata de membrana interna-matricea. din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi. din 2 parti (mare. Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. ARN . plastidele. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. *asigura schimbul de subst. Sucul celular. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe). care. ei se formează în cisternele AG. deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă . celulare ale căror peroxizomi. elastina ţesutului conjunctiv.ADN. ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi.retea de fibre si granule mici. membrana externă este netedă. AG ---ribozomii au dimensiuni mici.cu numeroase cute şi excrescenţecriste. care aşejaţi unul peste altul formează o grană. localizate: pe membranele RE. ce duce la obţ de 36 molecule ATP. moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. Există celule polinucleare. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul .cîteva mici.corpusuli ovali. Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva. Lizozomi.

Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii. deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele. în continuare. nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini).etapa proteinelor. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. fiziologici şi biochimici. Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . sintetizîndu-le. informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice. 7)animoacidul se desprinde de . un triplet numit codon. 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). Un codon . unele proteine se distrug. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide. numit reparaţie. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. al lui T(ADN) – A(ARN). fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge. UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. iar 3 (UAA. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă. pe ribozomi. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor. altele se consumă. la care toate proteinele să fie identice. iar nucleotidul C nucleotidului G). ajungînd în citoplasmă. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. oferitina care depozitează fierul în splină. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia . La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. sintetizată din nou. molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. În procesul activităţilor vitale ale celulei. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. iar terminali.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. Iohannsen a propus noţiunea de genă. gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. spre complexul ribozomi . se sintetizează o nouă catenă. al lui A(ADN) – U(ARN). una din catene provine de la moleculamamă. al lui C(ADN) – G(ARN).] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. decurge astfel. adică de autodublarea moleculelor de ADN. Cod genetic . BIOSINTEZA PROTEINELOR . Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă. Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. Codonul de iniţiere-AUG. Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă.AUG . Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. doi oameni. iar cealaltă este în total 64. Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. Acest proces.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu. Astfel. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară. Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător.laptelui. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. deasemenea. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă.UGA/UAG.Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. cu excepţia gemenilor univitelini. pentru care în 1909 W. Aşadar.

prezintă un ţesut lacunos. a unei anumite functii in organismul pluricelular. ex : ţ conducător. de acoperire. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. prez în tulp. cu membrane subţiri. !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. si tulp. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. cireş. formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . cu capete oblice şi membrană lignificată. plutire. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). numite sclereide (sîmbure de vişine. dacă nu. subţiri. cu pereti transversali performanti si celule alungite . fexibil. alcătuind conuri de creştere). ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă. activind impreuna . realizarea As: procese celule tesuturilor definitive. depozitează subs de rezervă. caise . a tulpinilor plantelor ierboase. elongarea. ele st /parenchimuri /trofice . nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. deseori lignificată. ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul . trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort. anucleate. dau naştere primelor ţesuturi definitive. si tulp lemnoasa. pereţi groşi. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. laterale (reprez. impermiabil sau puţin permiabil. sisteme de organe. c/e asigura existenta si unitatea individului concret. sărăturat. un ţesut complex. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. organe. nelignificate. conţine straturi de plută. ex : ţ mecanic. vacuole voluminoase. din mai multe tipuri. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. pot fi: fibros. pot fi: PRIMARE. punînd începutul moleculei de proteină. SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. senzitive. !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare. Primul proces are loc în nucleu. sfărşitul sintezei proteinei. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. iar al doilea . Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. definitive. secretoare. seminţelor.celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. compozitie chimica. Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice. tesuturi. cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. Celulele se întind uşor. în ductul veziculei biliare . ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. senzitive). ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi. funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. membrana acestor celule e foarte rezistentă. acoperă corpul. complexe. digestivi. cubice (celule cubice intr-un singur strat).comprimarea.are loc fotosinteza. mecanice. Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor. care semnifică sfărşitul genei şi. stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. AEVIFERE. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. înalte). proteinele se reînoîesc de 200 ori. conducătoare. asigura exercitarea de catre acesta. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. elastic. se dezvoltă în tuberculi. care e şi unicul element mort la acestuia. rigid. conţine stomate. produsul final. st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini. pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice. in rad. căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate). unde are loc maturizarea lor. stomate. includ 3 etape: iniţierea. cu membrane neuniform îngroşate. fiindcă acestea sunt superioare. parenchimul lemnos singurul element viu. dur. ex :ţ mecanice.o totalitate de celule cu aceeasi struct. prezintă celule mari. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. uterul. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. încovoirea ---confera tarie si rezistenta.tesut mort. rău conducător al căldurii. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă.ARNt. se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi .în citoplasmă. seminţe.o grupare de tesuturi c/e. alc din celule diferentiate. grupări de celule D: tipul de celule. fundamentale. elementelor florilor. Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. SCLERENCHIMICE . cu capacitate inalta de regenerare. celule anexe(celule-satelit).prezente la plante suculente. pietros. terminarea D: localizarea procesului. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă.celule mari.celule alungite. epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. în al doilea rând. alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare.cedează locul altui ARNt. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. cherarinizate(strat superficial al pielii). de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte.perete celular dur. Organ . TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. citoplasma abundenta. lipsite de clorofilă. st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism.o grupare de celule. secetos. din celule alungite cu membrană uniform îngroşată. flexibil. din celule alungite. se clasifică în: apicale(la virf de rad. care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. ele tapetează cavitatea intestinelor. bulbi. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise . glandulare. peţiolul frunzelor. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). formate dintr-un singur strat de celule vii. esofagul= supraf umede). fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. felogenul). iar în timpul vieţi. secretoare. pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. se formeaza din celule tinere nediferentiate mici. pereti modificati. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. Organism . Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop». puse cap la cap. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. matriţa folosită. origine si functie. coaja de nucă) conducatoare. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian.elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme.formate din celule vii. form din celule mici. impregnanţi cu suberină. de cambiul. de apărare. fundamentale. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. provine din diviziunea celulelor felogenului. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. localizare.formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. depozitează subs de rezervă. cu pereti subtiri. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice. asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. deci. în primul rând. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi. formate dintr-un singur tip de celule. acoperă frunzele şi tulpinele.

colagen. trahee.constituite dintr-un singur strat. H(2)O.se gaseste in laringe. ganglionilor limfatici. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori. Nitrobacteriile. ţesuturi/ organe. importanţă vitală.spaţiu dintre celule. ozonul înhibă F. Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă.celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late). Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax. Fotonul de lumină. gonadele specializate. formeaza musculatura organelor interne. aranj celulară. aldehida 3. deosebim : hialin . lungi) şi miozină(groase).mică deschidere în învelişul frunzei. hrănind epiteliile. ele elaborează produşi de secreţie. organite celulare tipice. H(2)S. Contracţia-involuntară nervos .inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. miofibre amplasate liber şi paralel. localizarea în celulă. metalica. glucoza. H(2)O) prin acţiunea luminii. adipos – form din celule sferice. conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. în jurul unor organe. nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată. adipos. Unele subs ca SO(2). direct au în sînge mixtede a pancreasul. polinucleate. intra in alcatuirea muschilui cardiac. . OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu.din celule fusiforme unicelulare. de spălare a celulelor. pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale. se dizolvă în substanţa lichidă. dens . produsul său secundar se degajă în atmosferă. transportul de electroni are loc pe tilacoizi.de o consistenta semidura. sulfobacterii. bronhii) elastic . !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă.condrocite. singele si limfa . Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . Fibra are un nucleu situat central.se intilneste in ligamente. La acest proces participă CO(2). Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b). pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă).receptioneaza. RESPIRAŢIA CELULARĂ. toate fibrele formeaza o retea unica. de formare a limfei. proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi. asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ. Legatura chimica . din cauza vătămării protoplasmei celulelor. are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. septul nazal. corneii. F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive . care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. !!!în cadrul F se elimină Oxigen. (epiteliile SENZORIALE. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin. poate fi ionica.alcatuit din: neuroni. ţ conjunctive D: tipul de celule. eliminînd apa din plantă. Lichid tisular. e lipsit de vase sangvine. celule fibroblaşti. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). ţ musculare. căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg. spinei. covalenta(polara. deosebim: compact . de a lungul vaselor sangvine. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. limfatice şi nervi. deoarece la F participă apa. Acest proces are loc în cloroplaste. grupări de celule. nimerind în molecula de clorofilă a.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED. cartilaginos.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. de temp. As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. produsul final.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. de săruri minerale.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. sulfobacteriile.din fibre musculare cilindrice. constituite din miofilamente de actină(subţiri. ROL : de contracţie. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax .legatura dintre atomi. ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. concentraţia CO(2). sangvin) şi de susţinere(fibros. mononucleate).intra in componenta tendoanelor. Astfel. are rol de depozit. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. şi iniţiază fotosinteză metabolism. de apă. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine. alcatuite din celule conjuctive (mastocite. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic. Intensitatea ei depinde de lumină. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne. localiz. tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate. spongios . funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor. TEMA : FOTOSINTEZA. CHEMIOSINTEZA. osteocite. cu subst fundamentala-plasma. asigură conexiunea dintre celule. zaharoza. dislocat sub piele. cu funcţia de transportare a subst. de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt.complecteaza spatiile dintre organe. reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor.din fibre polinuclele. ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe. trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta. 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara.ţesut lichid. localiz.glucoză. ce asigură susţinere şi rezistenţă.celule capacitatea auditiv. enzime = catalizatori biologici de natura proteica. asigurînd susţinere şi rezistenţă. energia solară. sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide. 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. amidonul. procese metabolice D: tipul de metabolism. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea. au loc în celulă. epiglota. liposolubile si hidrosolubile.cele mai raspindite. corzi vocale. patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii.

. ..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful