TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

care se plantează în sol umed. diferenţierea celulelor. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară. nu pot reproduce individul matern.SC. La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa. Alternarea generaţiilor la plante.de la germinarea seminţei până la prima înflorire. iasomiei. care în majoritatea cazurilor este haploidă. gîndacul de Colorado)= din ou iese larva. Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane. coacăzului. După locul formării deosebim endospori.zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori. tenia boului. din astfel de ovule se dezvoltă trântori. Dacă altoirea a fost efectuată corect. tulpiniţa. de obicei în apă. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. reprezentat planta propriu-zisă. umiditate şi iluminare. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an.). Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta. care la angiosperme este protejată de fruct. astfel de plante fiind numite anuale (porumb. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat).. După ce atinge anumite dimensiuni. Aceasta poate fi: externă. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros.60 zile. unde se şi unesc (la peşti. păsări.. (la mamifere): ele nasc pui vii.spermatozoizi. mai puţin pretenţios faţă de sol. organelor. Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă. La celelalte animale.. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine.în grăunciorul de polen. drojdii. Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) . iar spermatiile .diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei. ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare. tulpină. dând naştere unei plante minuscule. Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special.de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale. la om . în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul. La găină are o durată de 21 zile. Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile. păsări. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene).Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou. !!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN. Cealaltă produce gameţi. peşti. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă . ferigi. Perene ( arbori. Locul altoirii se leagă strâns.. iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii. până la dezvoltarea mugurilor. arbuşti). Altoi poate fi: un butaş. În încăperi speciale. de unde şi denumirea lor de conidii. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism). într-o perioadă de vegetaţie.. după o perioadă de nutriţie . iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. creşte. iar testiculele . gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii. La diferite grupe de plante. Bienale (ceapa. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare. la elefant . Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. cu un cuţit ascuţit. dar care se comportă în mod diferit. fasole). în despicătură. indirectă/ prin metamorfoză (insecte. anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou. devenind un organism de sine stătător( la hidră. altoirea poate fi prin copulaţie. un mugure-ochi al pomului fructifer. urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. protozoarele. broaşte.. se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează. albiliţa varzei. endoderm. care constă în îmulţire. rizomi). din mezoderm. Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara. sub scoarţă. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei. la dafinii – femele).contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte. ciuperci muşchi. crustacee. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante.. morcov. maturizarea sexuală. coacăzului. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. mamifere.660 zile. varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani. Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. broaşte. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare. iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). prin apropiere.ciclul de dezv durează mai mulţi ani. rădăciniţa. ce rezultă cu creşterea masei celulare. Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. numit ciclu vital. Una din generaţii produce spori. şopărla.. viţei-devie. şarpele-orh. care se poate dezvolta in afara corpului mamei. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto. alge.16 zile. adăpostită de fruct.sporangi. sfeclă. lăcusta. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu. păsări. Anizogamie. deeaceea st numite diblasterice.când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern..)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed. Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul. unde se menţine o anumită temperatură. cotiledonul. căci dezv plantelor e genetic programată. Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an.). !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. mamifere) /a larvei (la insecte.tip particular de reproducere. Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului. zmeurului. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm).şi endoderm. Durata perioadei embrionare. viermi. numită gestaţie. cartof. diverse specii de vipere. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. internă. organele sexuale.iau naştere în interiorul unor organe speciale . mai rezistent la ger. Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens. organele de simţ. unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale. la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă. Izogamie. ginseng ).se dezvoltă pe suprafaţa organelor. lăsând peţiolul liber. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. ferigi.contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic. Partenogeneza. steaua-de-mare.) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive. Sub scoarţă se introduce un mugure. la stadiul de gastrulă. mamifere). Din germinarea lor. pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul.o plantă tânără. Pe tulpina portaltoiului.. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar. tuberculi. crescută din sămânţa acestora. pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi.276 zile. algele. distingem spori mobili . portaltoiul. In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul . La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute. celulele se divid activ. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată. în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor.majoritatea organelor SR.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. la hârciog . Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. butăşire şi altoire. creştere. gastrulaţia.sporofit/ generaţia asexuată.gametofit/ generaţie sexuată. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală. La celelalte plante. obţinem o nouă plantă. peşti). În funcţie de mobilitate. de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc. stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni. variază de la specie la specie. din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul. la pescăruş . broasca de lac. reptile.de la prima până la ultima înflorire. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii.). nu şi înmulţirea. muşchii. Spermatozoizii se formează în anteridii..) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj.de la ultima înflorire până moarte. Maturitate (generativ) ..)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului.pt peşti. şopârla-de-munte.(bacterii.)= se pregătesc butaşi de rădăcină. Pe parcursul ontogenezei. (la orhidee. Marcotajul(la înmulţirea agrişului.. numite conidiofori... pielea. sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori. şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. broaşte. Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile. frunză. păiangenul-cucruce. Din fecundare rezultă zigotul. la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice. Unele organisme unicelulare (bacteriile. grâu. liliacului. glandele anexe ale tubului digestiv. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului. acesta se desprinde.

iar al doilea.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a. acţiunile mecanice.specia. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului. Fototropismul. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. 1892 de botanistul rus D. ferigi. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. în prezent. cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme. mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc.stadiul reproducerii active. orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă.negativ ortofototropi.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. nu şi cauzele acestui proces complex. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară. Potenţialul de repaus. subtaxoni. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc. Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. tigrul. o clasă reuneşte ordine înrudite.orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. tuburi polinice. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. căldura. O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament. modificarea pereţilor vaselor sangvine. se disting: fotonastii. să-şi găsească partnerul sexual. ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă.). acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară).reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei.intensă. B. care este transmis organului efector: muşchilor. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. până la 100 ani la elefant.pt fluturi. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă. clasigicarea fiind artificială. iar tulpina principală ortogeotrop negativ . Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie. pisica fac parte din genul Felis. termonastii. a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte.gripal. florile de in. Ivanovsckii. sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului. Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme. Linne a introdus denumirea latină. tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. glande endocrine. chemoreceptori. iar termenul de virus (din lat. Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu. Cu cât acesta mai dezvoltat. o încrengătură . Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză . Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule. dimineaţa şi seara. De regulă. rizoizi. Este adaptat la nutriţia carnivoră. acumularea toxinelor în celule.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. Maturitate . trece în stadiul imobil de pupă. deosebim: Geotropisme. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. termică. Beyerinck. în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam. seismonastii etc.dar nu redau tabloul real. mecanică. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. generând epuizarea lor. viespi. diagrama florală etc. iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. •Este animal vivipar. se distinge şi suprataxoni. Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului. Pentru animale: tipul simetriei corpului.plante şi animale. Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. ordin. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe. virus . Aşadar. !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor. Astfel. tipul nervaţiunii frunzei. în lucrarea Sistemul naturii. termoreceptori etc.toxină) a fost propus de olandezul M. de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului. orientând limbul perpendicular pe razele luminii. Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor. savantul american R. animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. tactilă. Sistematica un compartiment al biologiei. In funcţie de natura excitantului. caracterul cavităţii corpului. Puiul este hrănit cu lapte. prezenţa elementelor conducătoare. în timpul vieţii. Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. Unităţile taxonomice.reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic. tulpina este ortofototropă. care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei. La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. hife ale ciupercilor). încrengătură (filumul la plante şi ciuperci). Iritabilitatea. In acelaşi mod.Taxonul superior este regnul.clase înrudite etc. Blana cu dungi întunecate şi pete. Felis tigris . luminoasă etc..la scuturare acestea se strâns. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. dintre care primul denumeşte genul. mecanonastii.fiind orientată în sens opus. numite receptori. Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii. După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. se alătură regnul – Arhebacteriile. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara). canini lungi şi un număr redus de carnasieri. cea mai simplă formă de viaţă. termică). tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. În acest caz. I. recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali. numărul foiţelor embrionare. Savantul francez J. iar Felis leo înseamnă leu. care reflectau evoluţia lumii animale. reducerea sensibilităţii organelor simţ. Excitabilitatea. hepatitei. Linne (17071778). în celulele somatice se acumulează mutaţii. tipul nutriţiei etc. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii. Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. Sistematica contemporană. şopârle.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie. Acestea perturbează activitatea organelor. de regulă.tigru. dînd urmaşi fecunzi.specia (ex: leul. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului.Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. Higrotropismele. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea . care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. forma vitală. numit şi nimfă. hrana). deosebim fotoreceptori. nu consumă hrană şi nu produc . clasă. naturalist şi medic suedez. are loc analiza. forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid. gen şi specie . Aici. ploi torenţiale) revin la poziţia verticală. mecanoreceptori. Felis domestica pisică. Este activ noaptea. decât pe cea superioară. în 1969. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente. Din pupă iese individul adult – imago. Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe .. deci sunt organe ortogeotrope.). Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. prinzând insecta în capcană. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă.. dereglarea metabolismului calciului. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. turbării. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi. Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. Formularea de către Ch. prezenţa/ lipsa segmentaţiei. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). proteinelor. iar rădăcinile principale . HIV. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier. mecanică (statoacustică. Datorită geotropismului. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. iar cel inferior. deoarece se orientează în direcţia acestei forţr. (ex. albine.de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic. familie. tipul organelor reproductive. Îmbătrânire . întinsă la pământ.

Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa. Nutriţia.bacterii în formă de sferă.energie. Forma diversă: : coci . Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic. punând în libertate acidul nucleic viral. streptococi. care scindează proteinele. Anual.În sec. într-un mod deosebit de celelalte organisme. bacterii în formă de stele. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. Unele specii dispun de flageli. verde (clorofila). prin diviziune directă. spiralată/ unicelulare. Peretele celular conţine= peptidoglucan. st utilizate în biosinteza industrială. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic. numită capsidă. Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii.8 mii. numite nucleoproteice. Aici el începe să se autoreproducă. ce provoacă maladii ale omului. Astfel. peretele celular conţine polizaharide şi proteine.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor). Diversitatea: diplococi.molecule mici circulare de ADN. Mediul de trai. talofite-> pt algele plurucelulare. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului. apele termale. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. sărutul etc. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză.în formă de bastonaşe. La contactul cu peretele bacteriei. Dintre bacteriile parazite. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală. herpesul. Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. formarea solului şi alte procese importante din biosferă.).formă pluricelulară. populează bazine cu ape poluate. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. bacili . tomatelor. a murăturilor etc. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. solurile inundate. rubeola.poate fi folosită în alimentaţia omului. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. cu funcţie energetică. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. sulfobacteriile . Chroococcus. Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. Unele virusuri au utilizări practice.în formă de arc întins. sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. iar în cazul laptelui de calitate bună . la fiecare 20-30 min. chemoautotrofe şi chemoheterotrofe. Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului.sindromul imunodeficienţei umane. vaccinările. febra aftoasă la vite. vibrionul holerii. Regnul Monera=organisme procariote. Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. Rivularia. Bacteriofagii. a produselor lactate acide. herpesul. Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe. Urmează asamblarea componentelor fagale. proteine. asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. polimielita. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol.capabil de a absorbi energia solară. Spre deosebire de celelalte bacterii. Gloeucapsa. scabia.10-15 mii. antibiotice ş. şi cele de putrefacţie. fenomen incompatibil cu viaţa. Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase. învelindu-se cu încă un perete celular.molecule proteice organizate sub formă de spirală. În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. Unele. solurile umede. Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni. Nostoc . fiecare individ face cel puţin două viroze. solul umed. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. b pluricelulare. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. erizipelul la porci. fermenţi. Virusurile compuse. iar cele filamentoase prin fragmentare. Majoritatea sunt heterotrofe. fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare. printre ierburi. ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+. Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). determinând forma capsidei.prin înmugurire.zăcămintele de sulf. virionii părăsesc gazda. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie. vitamine. . Populează bazinele de apă dulce. coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice.virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA . Înmulţirea: dividerea directă.a. flageli. Alcătuirea virusurilor . Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. spirile . neramificată. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian.în formă de arc. ai dizenteriei. orezului zooviruşi atacă animalele. În urma activităţii bacteriofagului. pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. conţin glicoproteine şi a doua membrană . Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului. deoarece pe parcursul evoluţiei omului. Din fericire. sporirea imunităţii. Nutriţia: autotrofă. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile. cloramina. encefelita de taiga. microcistisul-algă unicelulară. În 1917 savantul francez F. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. care descompun glucidele (zaharoza. fimbrii. plasmide. a acidului citric. Deosebim virusuri simple şi compuse. consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi). lactoza. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă. pesta la păsări. turbarea. Dimensiunile: de la 0. Spirulina. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. Anabena . Oriunde (apă. starcine. provocînd zooviroze: gripa. vibrioni . teroid. în 1 cm3 de aer din oraş . fiind numite bacterii patogene.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. Înmulţirea . husa se contractă. localiz în citoplasmă. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere. gheţarii veşnici din Antarctida.a.a. descompunerea resturilor org. colorându-le în verde-albastru. apele sărate şi acide. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă. celula-gazdă moare. 1 ml de lapte de calitate superioară . Acesta străpunge peretele bacteriei. maltoza). pe lângă capsidă şi acid nucleic. variola. dezvelind tubul. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie. lyngbya.prin desfacerea coloniei. ai tuberculozei. Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. roşu (ficoeritrina).latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară).formă colonială. ADN sau ARN. Din aminoacizii gazdei. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii. sol). împuparea porumbului. bacilii difteriei. galben (carotinoizi). Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli. Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina). dezinfecţia. cilindrică. formele coloniale . microscopice. sferă etc. coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. aer. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă. izvoarele termale. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). fermenţii). Există sub două forme . Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică. Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. spirocheţi. manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. stafilococi. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier.până la 500 mii. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului. fixează azotul atmosferic. care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. autopurificarea bazinelor de apă. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. întruneşte organisme unicelulare. ovală. negii ş. fac parte vibrionul holerei. spor de rezistenţă. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. negii ş. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi.Compoziţia chimică: acizi nucleici. nucleotidele.2 până la 10 um. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular. adică prelucrează ATP-ul. iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. gripa aviară. Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. organitele (ribozomii) şi energia gazdei. poliedru. afecţiunile respiratorii acute. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. Virusurile sunt cele mai mici particule vii. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. rujeola. Există bacterii heterotrofe şi autotrofe. Odată asamblaţi. care populează bălţile. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. provocate de aceste bacterii. fusiformă. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos . bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. hepatita virală. folosind nucleotidele celuleigazdă. Unele specii pot fixa azotul atmosferic. Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc. Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. Alcătuirea corpului.

Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. algele brune. asexuat prin diviziunea directă. produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. când se divide. Formează aglomerări de un verdedeschis. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor. Produsul de sinteză este amidonul defloridee. vacuole. Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. dispuse paralel. în bălţi şi în şanţuri. Cromatoforii pot avea formă de cupă. st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. colonial/ pluricelular. Hrana pătrunde în corp prin gură. anual creşte o lamă nouă. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului. vacuole pulsatile şi digestive. Poate fi filamentos. până la câteva sute (în cele bătrâne). Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele. iar de aici în citoplasmă. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. specific doar algelor roşii. Substanţa de rezervă o constituie uleiurile. organisme heterotrofe. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. coloniale şi pluricelulare.5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. Se . lunecoase la pipăit. uleiuri tehnice. legaţi între ei. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii. lipide. microelemente etc. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte.una din cele mai răspândite alge de apă dulce. unde stă în stare latentă până în primăvară.o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee. principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. plăci cu o lungime de până la 2 m. Sunt răspândite mai ales în apele dulci. Este folosită în cercetările de laborator. ficocianina. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor.Euglena verde. Înmulţirea. predominând fucoxantina (pigment brun). înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. sunt importante şi din punct de vedere economic. spirală. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. folosind oxigenul din apă. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor.sensibilă la lumină. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. meningita amibică.de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu. reticului endoplasmatic. Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. Excreţia. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod.. Alcătuirea corpului algelor. rezultate din activitatea vitală a organismului. ulva (salata-de-mare). toxoplasmoza etc. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită . Algele se hrănesc autotrof. Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . aparatul Golgi. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. participând la reproducere. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct). hrana trece în faringe. dar se pot întâlni şi în apele dulci. reticul endoplasmatic. As: algele verzi şi roşii: talofite. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . Spirogira sau mătaseabroaştei. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. Indirect. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. asemănător cu amidonul. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. Reprezentanţi. dând naştere unor noi indivizi. Nutriţia. în mări şi mai rar pe solurile umede. Dintre pigmenţi predomină diatomina. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi. în funcţie de dispoziţia celulelor. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. încât acesta se aseamănă cu plantele. Se înmulţesc prin diviziune directă. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. stea. celălalt (mascul) rămânând gol. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. un orificiu mic în membrană. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină. Se înmulţesc prin diviziunea directă. porfira etc. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. unul/ mai multe nuclee. Diversitatea Protozoarelor. el poate fi filamentos/ lamelar. diatomeele şi euglenofitele. fibrile contractile. Ptilota aminteşte după formă o ramură. lacuri etc. Are un tal filamentos. gameţii masculini sunt mobili. neramificat. ribozomi. liber. iar cele din anul precedent se desprind. vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). hrană pentru animalele acvatice. Din regiunea piciorului. Polysiphonia şi Phyllophora. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere).prin desfacerea coloniilor. Se întâlnesc şi specii mixotrofe. În timpul mişcării. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). resturi vegetale şi animale. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. Substanţele de rezervă sunt laminarina. importanţa practică. alungite.05 mm. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă. hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. cu lungimi de peste 200m. 2. Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. de efector. Reprezentantul tipic al filumului. Reprezentanţi:. sunt eliminate prin membrană. Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. Se întâlnesc şi forme parazitare. Populează apele poluate. cu excepţia algelor roşii. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată. Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. glucide. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră). dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre. inclusiv la om. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. Reprezentanţi:Palmaria. algele roşii. sunt organisme fototrofe. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. unde în jurul ei se formează vacuola digestivă.depuneri de culoare brună. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. la cele coloniale. manitolul şi uneori uleiuri. Filamentele constau din celule cilindrice. Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. dictiozomi. cloroplaste (cromatofori). lamelar sau ramificat. cartinoizi. Sunt bogate în iod. Trăiesc în lacuri şi băltoace. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. Alcătuirea corpului. dispuse cap la cap. fiind înzestraţi cu flageli. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. La toate algele. Se întâlnesc forme unicelulare. Laminaria (varza-de-mare). Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. In condiţii nefavorabile se închistează. clorofila a şi d. în sol. Vara. clorofila a şi c. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. Depunerile de valve formează mineralul diatomită. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic. unde formează tufişuri subacvatice. care elimină surplusul de apă din organism. Din gura situată la baza flagelilor. Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. bacterii. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. de exemplu creta. pe copaci etc. mitocondrii.5 mm. flagelilor sau al cililor. Sensibilitatea. care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică.12). provoacă diferite boli la animale. carotinoizi . panglică. După ce se umple cu hrană. Celulele din două filamente vecine. Nutriţia. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. intră în contact. clorofila a. La unele specii se întâlneşte conjugarea.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. iar posterior din celule lipsite de flageli. Poartă doi flageli care servesc la mişcare. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului. Colonia are doi poli: anterior şi posterior. Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. Se hrănesc fototrof.Corpul fusiform are o lungime de 0. Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. hrănindu-se cu alge unicelulare. respectiv. La unele specii. Produsele de excreţie lichide. fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă.

Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. Macronucleul reglează procesele metabolice. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic . ciupercile joacă atât rol pozitiv. Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. ciliatele înfig firul în corpul acesteia. Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine. Parazitul atacă frunzele. vacuole digestive şi pulsatile. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. Alcătuirea corpului. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat. care provoacă boala mildiu. Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă. În funcţie de substratul nutritiv. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce. În condiţii nefavorabile se închistează. Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină.conjuga- re. Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. Unele specii parazitează în corpul animalelor. berii.cu sute de flageli. inclusiv al omului. Ele secretă fermenţi hidrolitici. de pe partea inferioară a frunzelor. prezentând un organism unic. cu mai multe nuclee. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. fructele. prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. doi indivizi se apropie unul de altul. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete . Trei se resorb. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee. hernia verzei. bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. monocelulare. drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. Ordinul Amibele. printre care ascosporii.rezervor natural al acestui parazit. sporan-gii germinează direct în noi hife. Se cunosc circa 1000 de specii. Unele sporozoare provoacă boli atât la om. aprovizionând la rândul său planta cu vitamine. care parazitează în sângele vertebratelor. la formarea humusului în sol. De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice. provoacă boala leişmanioza viscerală . Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. Corpul lor. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură. Oomicetele acvatice (Saprolegnia). Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi. Ele asigură mineralizarea resturilor organice. Fiind un mare consumator de bacterii. Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari. modul de nutriţie şi de înmulţire. Însă importanţa . Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. stimulatori de creştere. când acesta înţeapă omul. As amiba şi euglena: protiste.3mm. cât şi negativ.de regulă nu aduce daune gazdei. Nutriţia. De exemplu. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete. Opalinele. Forma poate fi ovală. Multe ciliate dispun de organe de apărare . Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate.trihociste. Pe frunze. Corpul ciupercilor . cilindrică. iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice. în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte.şi macronucleul.24-1). ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii. Infectarea se face prin stomate. Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală .PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete. creşterea pe toată durata vieţii. Infectarea se face prin stomate. formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată. Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică. capacitatea de sinteză a vitaminelor.se compune din fire subţiri numite hife. modul de nutriţie e holozoic. provocând boala numită amibiază. iar micronucleul participă la reproducere. se hrăneşte heterotrof. numit miceliu. cu excepţia plastidelor. Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă. sferică. În timpul conjugării. lăstarii. Digestia ciupercilor este extracelulară. al căror corp este acoperit cu o cochilie. amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate. Se hrănesc heterotrof.specii parazite. ce provoacp boli infecţioase la om. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile.Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. heterotrof. 2.. utilizate la obţinerea alcoolului. Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. Rol pozitiv au drojdiile. Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale . care evoluează treptat. Se hrănesc cu alge unicelulare. În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte. numite „mucegaiuri acvatice". sferă. Astfel prada este paralizată. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. vinului. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. Atacând prada. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . această funcţie revenind flagelatelor. inclusiv al omului. care funcţionează alternativ. Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare.paraziţi intracelulari. constă din fire neseptate puternic ramificate (hife). pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig. ducând la istovirea profundă a organismului. ca deşeu metabolic. pe care nu o pot digera. unde duc un mod de viaţă saprofit. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). cât şi la animale. se observă un puf alb. şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă. halozoic. Ordinul Foraminiferele. sau parazitând pe plante.25). se infectează sugând sânge de la antilope . Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. hifele pot fi septate/ neseptate. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice. 2. deci. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig. Multe specii parazitează în corpul animalelor. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. în condiţii nefavorabile se închistează. ciupercile se împart în saprofiţi. Nu au organe de locomoţie. Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul. în principal organisme marine. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol.deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor . Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee. iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. provocând boli grave. cârceii.Plasmopara viticola. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii.miceliul . Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. organisme heterotrofe. Imobilitatea. iar celălalt feminin (staţionar). Leşmania. Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. După structura corpului. au nucleu D: mod de viaţă. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator). ex.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal. Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. pe partea superioară.haustorii. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. oomicetele se aseamănă cu ciupercile.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. forma corpului TEMA: OOMICETELE . absorbţia hranei. structuri de deplasare. paraziţi şi simbionţi.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei. Reprezentanţi. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. În activitatea economică a omului. Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig. Pe marginea petelor. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. eliberând în el substanţe toxice. la rândul său. Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. În citoplasmă se află organitele celulare tipice.organisme heterotrofe fixe/ talofite. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri. 2. Fitomonadina. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . rîia neagră a cartofului !!!liambliile. Reprezentanţi. Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare. formarea ureii. asigurând constanţa mediului intern. În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci. Se întâlnesc şi forme acvatice. Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă. La scurt timp nucleul format se divide formând micro. ce descompun substanţele organice complexe. Reprezentanţi. Reprezentanţi. Alcătuirea corpului. Nutriţia. cvasului şi în panificaţie. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena.

care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi.ascospori. Are un miceliu tublar neseparat . acizi. arbuşti. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus). foliacei. Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe. La om. Dacă nu sunt luate măsuri la timp. legume. As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. numit corm. mai rar parazite. importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări. Este obligatorie adresarea la medic. transformându-se în bazidiospori.cromofite. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. plante mici. unde predomină generaţia gametofitică. acesta se divide meiotic şi germinează. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze. 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. mânătarcă. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice. poate surveni şi moartea. Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta. Majoritatea sunt saprofite. Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale. Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. pe scoarţa copacilor. Ferigile. pe produse alimentare.Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. Sunt adaptate la viaţa pe uscat. Pot trăi pe soluri umede. Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . Drojdiile sunt organisme unicelulare. Înmulţirea. zgîrciobul. proteine . ierburi. Preferă locurile umede din păduri. Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii. până la elemente ale florii. hifele ciupercilor. Cladinia.2-4%. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii. apoi mitotice. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie. gunoi de grajd etc). În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori. efectuează fotosinteza. A. La scurt timp. măduva. prezenţa talului. Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe. mai rar ai animalelor. Astfel celula devine mononucleară diploidă. Se înmulţesc în principal vegetativ. de sporangiospori (cu ajutorul ___________).eucariotelle autotrofe. La majoritatea speciilor.a. băutură din abundenţă. celulele formate rămânând unite între ele. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. Diversitatea lichenilor. Celula respectivă se umflă devenind bazidie. în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice. la altele din lamele (ciuperci lamelare). După valoarea nutritivă.hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare. ciuperca-degunoi ş. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine. nediferenţiate în gameţi. în sol. Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). întins sub formă de pâslă albă pe substrat. muscăriţa. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. se cunosc plante cu spori. Alcătuirea corpului. buretele-viperei etc. Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. Populează medii bogate în glucide. bazidiospori. gălbiorii. se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă. pâine. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. nutriţia. În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. Se înmulţesc prin înmugurire. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. păstrăvul. Reprezentanţi. zigotul transformându-se într-o ască. aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote. nucleul se supune meiozei. Reprezentanţi. În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu. Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). scoaţa internă. puternic ramificate. talofite. Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. [ascosporii (cu ajutorul punguţei. cu predominanţa generaţiei sporofitice. de pe lângă izvoare. îndeosebi al secării. grăsimi . Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor. provocând boala cornul secării. Coniferele şi Angiospermele. Se înmulţesc asexuat şi sexuat.contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi).Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate. Miceliul se dezvoltă în sol. a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă. Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor. conidiospori]/ sexuat. Asexuat se înmulţesc prin conidii. ce creşte prin păduri.alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". sporii. Hifele sunt separate. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. perene.Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. soredii. din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor. Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri. albastre-verzui)/ scoarţa externă. bazidiomicete. precum şi ciupercile cu pălărie. şi la ferigi. deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului. Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare. de zoospori (cu ajutorul animalelor). La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. numite rizine. Plantele superioare. Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii.mai puţin de 1%. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. ciupercile sunt similare legumelor. transformându-se într-un zigospor. malurile). Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). buretele galben. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. iar cea sexuată prin gamentangiogamie . tulpini.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor. heterotrofe D: structura. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. ghebă. amanita-panterei. ierboase. iască. ci şi al pâinii. liane. Corpul lor. La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. pitarca. din mlaştini. de scurtă durată. tăciunii. Poate atinge o greutate de până la 1 kg. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie. reînviind după ploaie. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. altele parazitează pe insecte (Entomophthora).buretele ucigaş. la rândul său. şi cu seminţe. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate. zigomicete. ellipsoideus). Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante. de conidiospori (cu ajutorul _________). La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide). La momentul potrivit. înmulţirea sexuată lipseşte. pe medii bogate în glucide.ciuperca-de-cîmp.graphis. clasa. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă. ascomicete. frunze). Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea. capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie). hribul. întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe. Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri. suportând uscăciuni îndelungate. După un anumit timp. fiind practic inseparabile. După o perioadă de repaus. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. pe stânci aride. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice. saprofite.ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului).filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo). comestibilă. ghebele. preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. generând fermentaţia alcoolică. Alga. alge. Asexuat se înmulţesc prin conidii.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof.. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave. Ascomycota şi Basidiomycota. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia.: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi). hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale.

Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat. Spre deosebire de muşchi. distrugerea unor ecosisteme întregi.. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe. prin rizomi. zona rădăcinilor arborilor.briopsida. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului.mărunt. In scoarţă. Pe măsura apropierii de vârf. reducerea nivelului apelor freatice. sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. ca material termoizolator în construcţii. Tulpina lor nu creşte în grosime. Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. protal. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. folosite şi în medicina tradiţională. Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. transparente.generaţia asexuată. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. bogate în humus. clasa Muşchi superiori.anteridiile şi arhegoanele. iar de la bază triplupenat-sectate. La maturizare sporii st diseminaţi. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. pe malul râpilor etc. acoperită cu frunzuliţe mărunte. reproducerea prin spori. formând zigotul. răşini. subteran. asigurând creşterea în lungime.anteridiile. În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi. cât şi frunzele. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp. este folosit în medicină ca material de pansament. iar mai târziu cele feminine. se formează grupuri de sporangi. Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei. neînchise în fruct.!!!polenul se găseşte în sacii polenici. Lungimea lor variază între 3-20 cm. Tufă deasă. în timp ce partea inferioară piere. tulpină şi frunze. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. Coniferele sunt. deoarece acestalipseşte. Gmetofitul e reprezentat de planta verde. Frunzele sunt dublu-.. lung de 20-60 cm. pietrele. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. înguste şi ascuţite la vârf . material de construcţie.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta . deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om.) B. Este o specie decorativă prin forma frunzelor. fiind duşi de vânt. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. ierbos. Gametofitul este diferenţiat în tulpini. de-a lungul drumurilor. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. Formele ierboase lipsesc. inul-cucului.pe stânci golaşe. iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule. În cazul sfagnumului. pe partea dorsală a frunzelor. Preferă tulpina arborilor. (feriga)predom sporofitul. coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. Ţesutul conducător este slab dezvoltat. Se întâlneşte sub arborii din pădure. Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă. răspândit mai ales în păduri. galbenverzuie. printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime. cilindrică. datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor. plante cromofite.plante cu sămînţă goloaşă. arbuşti. Majoritatea preferă locuri umede. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte. Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. cu pori mari. firavă. Atât tulpina. Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. Este răspândită pe suprafeţele împădurite. Muşchiul-de-turbă. în ea acumulându-se apă. umbroase. !!!înrudite cu ferigile. păstrând forma cilindrică. câmpuri agricole. Muşchii se clasifică în trei clase. fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. de regulă. Preferă solurile umede. Germinând. Astfel. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. muşchii.550 specii. De regulă. persistente (cu excepţia a 2-3 specii). Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului.G. Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare). nu st acoperite de frucr’te. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi. Alcătuirea corpului. ferigile dispun de ţesut conducător. Diversitatea Muşchilor . monoică. Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc. pe pietre. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. conţin şi celule moarte. în poieni. folosită drept combustibil. ramurile sunt mai scurte. Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul. ci şi pentru om: secarea râurilor. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. fierea-pămîntului.arhegoanele. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. populează substraturi sărace. Preferă crăpăturile din stânci. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). structura. asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. Nearătoşi la exterior. mai rar lemnos. datorită proprietăţilor antiseptice. Frunzele pot atinge lungimea de lm. stânci. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. acoperit cu solzi de culoare brună. În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste. marginea drumurilor. durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. Este cel mai mare muşchi de la noi. pe stânci. În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate. fixată de substrat prin rizoizi . În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. erectă. fiind unul din principalii formatori ai turbei. la baza frunzelor. Organul înmulţirii sexuate este floarea . Primul strat formează epiderma. acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. rareori liane. participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. frunzele au limbul întreg. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele. Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. specii arboricole.) Crome formează o tufă deasă. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere . Tulpina principală se ramifică. acoperite de cuticulă. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. Creşte pe sol golaş. de regulă. frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). La maturitate. în păduri umbrite. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel. În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei. Alcătuirea corpului. La maturitate ei părăsesc sporangii. frunze sau prin propagule .. stâcile . sunt cele mai străvechi plante vasculare. vârful creşte. Preferă arboreturi rare. dau naştere sporilor haploizi. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. umplute cu apă. cu rădăcini laterale bine dezvoltate. bălţi.mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii. Pe măsura creşterii. în care se dezvoltă sporii. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. care la început depinde de protal. o plantă decorativă. numite sori. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. Are o tulpină lungă. Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. Homalothecium sericeum (Hedw. care întruneşte 100 specii. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. fiind supuse diviziunii meiotlce. Ciclul vital al muşchilor. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). frunzele se desfac. pe lângă celule vii. asemeni celorlalte plante. Frunzele sunt. un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului. protonema. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine . Polytrichum juniperinum (Hedw). balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. unde nu pot creşte alte plante. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. care poate fi peren. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul). materie primă pentru industria chimică. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt.oosfera. La altele. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini.inul-cucului (Politrichum commune). Gnetophyta . două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. fac parte din grupul gimnospermelor. Celulele din capsulă. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. cu înălţimea 5-8 cm. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi. plaantă dioică. scavuliforme sau aciculare. Creşte solitar sau în grupuri. La unele specii de ferigi tropicale epifite. iar altele. La început ele sunt răsucite în formă de melc. prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi. Anual se dezvoltă frunze noi. Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . Frunzele îndeplinesc. preponderent. Din spor se dezvoltă protonema. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului. pătrund în arhegon. deseori şi în frunze. Importanţa muşchilor . Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul). [clasa Muşchi inferiorihepatici. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. D: (muşchi)predominanţa gamofitului .S. muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. solurile nisipoase. Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari.

Scoarţa înconjoară cilindrul central. *măduva e formată din celule mari. şi vase liberiene . Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane. fiecare conţinând câte o oosferă. în care se realizează fotosinteza. Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională . Floareaorgan de reproducere. farmaceutică. Cei tineri sunt piramidali. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi. lipsită de învelişuri florale. cu frunze lăţite.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). Uscându-se. Tuplina. numiţi absorbanţi. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare. Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip .tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza.sămânţă). iar cealaltă. conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie. *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei. Conurile sunt erecte.un arbore de 30-40 m înălţime. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului. la arborii bătrâni ea devine mai lată. care cu timpul sau uscat.plante cu sămînţă acoperită. tulpina apare modificată. Alternarea generaţiilor este redusă. cu durata vieţii de 3 ani. (frunze compuse au salcîmul. Funcţii: *susţine ramurile. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr. gynkgoate (gimkgo). Fructul se dezvoltă diri ovar. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. frunzele. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense. spre deosebire de celelalte plante. care împiedică evaporarea apei din frunză. au nervaţiunea penată sau reticulată. Exemplu. în timp ce cele de jos se usucă. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică.micropilul.o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. lungi.se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. Entomofile= de insecte. din una ia naştere tubulpolenic. de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul.Arborele mamut. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul. Caliciu= totalitatea sepalelor. iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. La maturizare. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori. iar spre exterior . fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. La germinarea seminţelor. Se clasifică în: ovale (la vişin). liniare (la grîu).conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. Au un sistem conducător bine dezvoltat. Laricea/ zada (Larix decidua). care au proprietatea de a ucide microorganismele. instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane. Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei). mai dur decât cel de brad. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma .conţine celule de plută. Stomatele reglează schimbul de oxigen.hârtie. formate din numeroase stamine. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. Întrucât ovarul lipseşte. Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă. ienupărul. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele. *cilindrul central . acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală. *Miezul frunzei. Particularităţile angiospermelor .partea superioară a rădăcinii.pericarp.unisexuată. pinate (pinus). dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern. Alcătuirea corpului: Rădăcina. cu spaţii între ele.a. *frunzele simple. iar din ovul sămânţa. staminele) se veştezesc şi cad. dă naştere la două spermatii. ca materie primă pentru multe ramuri industriale. Geniciu= totalit pestilurilor. iar din pereţii lui fructul. care asigură creşterea în lungime a rădăcinii. deasupra solului. tisa. Ornitofile= cu păsări. castanul.-scoarţa. în fabricarea mobilii. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa. Androceu= totalit staminelor. Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin). câţiva arbori de Ginkgo biloba. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun. În republică se mai cultivă pe larg tuia.solzi seminali cu două ovule. zona aspră. angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate. fasciculată. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. pe lângă traheide. lanceolate (la salcie). în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul. florile şi fructele. care protejează tulpina. adventive= cresc pe tulpină. *cambiu. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens. iar la subsuoara lor. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată. gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. purpurii şi erecte. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite. ovale. care facilitează transportarea lor de către vânt.totalitatea petalelor unei flori. dinţată (la tei).organul vegetativ al plantei. Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie. pin ş. alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele. Din ovul se dezv sămînţa. la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin). ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol. *depozitează substanţele nutritive. este alcătuit din celule verzi. Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. divizându-se. cmgion – cavitate/ înveliş. iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. mai târziu sunt brune şi se apleacă. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare. Clase: cicadate (cycas). după fecundaţie. lipsită de perişori absorbanţi. ramurile fiind amplasate numai sus. străbătută de numeroase nervuri. formate între timp. textilă. (la cartofi. dispuse în jurul ramurii. Anemohore= cu ajutorul vîntului. La angiosperme. Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. aşezate circular. chiparosul de baltă.un organ vegetativ ce se dezvoltă. spre oosfere. aciculare (la pin). organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie. Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice. în construcţii. sămânţa este golaşă.formaţiune formată din ovul după fecundaţie. În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice. Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare. în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid.formată dintr-un strat de celule. Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină. situat între epiderma superioară şi cea inferioară. Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi. Anemofile= polenizate de vînt. Fructul. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. de regulă. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii.vase liberiene. !!!După procesul de fecundaţie. iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă. Posedă un perete îngroşat al ovarului. *măduva . cu două dungi albe pe faţa inferioară. Coniferele emană fitoncide. *scoarţa .formată din mai multe straturi de celule de formă ovală. alungite şi ovale. subţiri. embrionul se hrăneşte din contul endospermului. Conurile femeieşti tinere sunt roşii. Polenizarea se face cu ajutorul vântului.alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă. semănând cu nişte amenţi. Prin vasele lemnoase circulă seva brută. Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului.alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. dând naştere endospermului. care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură. Sămînţa. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris). zadă. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. lobată (la stejar). formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase. Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. sperma. -cilindrul central. din cel de brad.un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. În vârful ovulului se află un orificiu . * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. *peţiol . ascuţite la vârf. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. Regiuniile rădăcinii: *scufia. Bradul (Abies alba. Xilemul. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. cu spaţii între ele. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă. transportând cele două spermatii. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor. chiparosul.alcătuit din celule vii care se divid. secunare= cresc pe rădăcina principală. Arbore verde în permanenţă. La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee).constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină. prin care circulă seva elaborată. iar cealaltă degenerează. petalele. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. brad. *conduce seva brută şi elaborată. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. Zoohore= cu animalele. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori. Conurile bărbăteşti sunt galbene. gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI).

aşezate altern. pecetea-lui-Solomon. gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. dalacul. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate. Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. uleiuri. subst nutritive. plop. Reprezentanţi: tutunul. de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice. porumbul. păiuşul. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior. rareori tetrasau dimeră. soia. numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece. Tulpina. mai mici. Celenteratele. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici. puţin îndepărtaţi între ei. Reprezentanţi: leurda. susaiul. Viermii cilindrici. regina nopţii. vinetele. Frunzele sunt dispuse spiralat. spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. cu mod de viaţă sedentar. cartoful. Fructul este o păstaie dehiscentă. corp diferenţiat în organe. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). Particularităţile florilor de asteracee. mazărea. Animalele exoterme. Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale. Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2). Familia Liliaceae (Liliacee). păpădia. măzărichea. crinul. Moluştele. *sistemul radicular e de tip pivotant. Corola este formată din 5 petale concrescute. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios. pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). lucerna. Florile au periant simplu. *floarea este pentameră sau tetramer.cavitatea gastrală. Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară. timoftica. roşiile.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. sparceta. nouă fiind unite prin filamentele lor. ceapa. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată. fiind numite anamniote. Petalele sunt libere. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. în pământ au adesea rizomi. fiind prevăzute cu o teacă. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina.spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz).. unele specii decorative de tutun). Florile sunt adunate în inflorescenţe . răspândite în ţinuturile temperate şi calde. pirul. numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. Reprezentanţi:bambusul. La diblasterice (Spongieri. dispuse haotic. tuberculi/ rizomi. ciumăfaia. Acraniatele şi Vertebratele. nicotina. urda vacii. nici pistil. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate. cu periant simplu. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe. care include următoarele încrengături: Spongierii. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. Formula florii: K5 C5 A5 G(2).mezoglee. deseori grupate în două fascicule. părul. printre care: *simetria corpului. mazărea.deschis. cauciuc. învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt. laleaua. scoruşul. Formula florii: (K5 C5 A 9+1. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului. roşiile. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii. Viermii inelaţi. iar două laterale. măselariţa. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. Au frunze simple sau compuse. ridichea.5 mln de specii de organisme pluricelulare. mai rar arbuşti şi semiarbuşti.sticloşi> coşuleţul Venerei. substanţe răşinoase. ardeiul.în laur. sparanghelul. daturina. meiul. Fructul este o achenă. mai rar apele dulci. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. rapiţa. usturoiul. ovăzul. dar niciodată pentameră.endodermul. Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. Au frunze simple. Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. trifoiul. Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. brânduşa. mohorul. Cavitatea sacului. fragă). Este sterilă nu are stamine. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară. murul. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee). Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). pălămida.cea mai mare familie de plante dicotiledonate. Reprezentanţi: fasolea. hyalospongia. vioreaua. Staminele sunt în număr de trei. rar simplu/ lipsa. Frunzele sunt liniare. Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală . TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice. în principal ierboase. Celenteratele.TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate. *numărul de foiţe embrionare. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2). lăcrămioara.calcaroşi> sicandra raphanus. G1. *sursa de energie. Animalele endoterme. *floarea este trimeră. Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. dar lipsite de peţiol şi de stipele. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. prevăzute cu teacă. negara. cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. dispuse terminal.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. zigomorfe cu o structură specifică. având în creştet un mănunchi de perişori. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase.obişnuiţi> hipospongia eqiuna. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). golomăţul. măceşul fragul. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. servind la zbor în procesul diseminării. zârna. *prezenţa scheletului intern. păducelul. Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor. iar a zecea liberă. Echinodermele. lipsite de cambiu. cu excepţia porumbului şi meiului. lobat sau divizat.este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. salcâmul.ectodermul şi intern. Formula florii: K(8 !!!fragul. *prezenţa membranelor la embrion. cu rol în nutriţie şi respiraţie. Celelalte animale sunt protostomate . trestia-de-zahăr. fructul silvică/ păstae. după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE.în tutun. grîul. Fasciculele conducătoare sunt de tip închis. mixt sau ramificat. Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. form din celule epiteliale şi endoderm. Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. drupă/ un fruct fals (poamă. firuţa. brusturele. petunia. Alcătuirea corpului. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). zmeurul. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. sorbul. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară. obţin energie în principal din mediul extern. Petala mediană superioară formează stindardul. Fructul poate fi capsulă. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m. *sistemul radicular este de tip fasciculat. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. între ele se află un strat de . Familia Poaceae (Graminee/). puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. vinetele. Fructul este o cariopsă. G(8 culcat). Seminţele sunt lipsite de endosperm. De aici excesele st eliminate print-un por mare. Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). florihermafrodite. prevăzute cu cambiu. în cavitatea internă. La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. ce secretă latexuri. Corpul are o simetrie radială. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele. demospongia. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. Reprezentanţi: floarea-soarelui. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. podbalul. datorită energiei produse în procesele metabolice. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia.prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. traistaciobanului). Fructul este o capsulă sau o bacă. CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. pot trăi solitar. acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei. Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii.din celule flagelate (coanocite) . cu limbul întreg. c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. dar inegale. Reprezentanţi: mărul. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. gutuiul. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. alunele de pămînt.gura embrionului este şi gura adultului. Familia Chenopodiacee sfecla. In funcţie de sursa principală de energie. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). cu periant mai des dublu. În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor. umbele sau spice. care formează la maturizare fructul papusul . lungi şi înguste. actinomorfe. Antropodele. mai rar unisexuate (la porumb). frunze întregi/ zimţate. In pământ au bulbi. scaiul. Viermii plaţi. cuprinzând circa 15 000 specii. lintea. La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. dar cele mai multe formeaz colonii. spanacul de grădină.bogată în specii lemnoase şi ierboase. achenă. ardeiul). bisexuate. oxigernului. majoritatea marine. sunt aripile . bulbi sau tuberculi. Staminele sunt în număr de zece.oscul. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu. indiferent de temperatura mediului. încununată de 5 zimţi. La deuterostomate (Echinoderme. numită celom. iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi. *originea cavităţii bucale a adultului. cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. ele nu st complexe. căci st fixate de substrat. muşeţelul. *frunzele sunt alterne. Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. Au frunze simple. ordonate circular. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. Florile sunt bisexuate.atriu. mătrăguna. orezul. Florile sunt bisexuate. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus. Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului.e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). Prunul. rareori unisexuate. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. Plante ierboase. pelinul. adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. deosebim animale exoterme şi endoterme. constituind carena/ luntrea. Posedă rădăcini adventive.

La atingere. turtit dorso-ventral. celula urzicătoare. cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. pentru confecţionarea accesoriilor. provocând boala numită gălbează. urzicătoare (cnidoblaste). iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. sub care se află musculatura. parazit periculos al omului. Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). şi 5-7 mm fără. Tot aici se deschide bursa copulatoare pară. Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m.apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. unele preferă solul umed. Înmulţirea . La om larva se dezvoltă în ficat. Teniaporcului. Cnidoblastele sunt de unică folosinţă. Sunt viermi tereştri. parcurilor. care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. La un capăt se află talpa. meduze şi corali. Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. spre deosebire de cea a viermilor plaţi.oceli . Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos.5 cm. Clasa Anthozoa (Coralierii).As: pluricelulare. scoexul. în endoderm. glandulare. muşchii. Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. iar toamna sexuat. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Are aspect de flori roşii sau albastre. iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. unde se găsesc două spicule copulatoare. Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului. creier. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. Sunt animale unisexuate. La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide). hidra moare. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune. A: planaria şi parameciul: eucariote. în formă de placă sau panglică. cu tot cu tentacule. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează. care se transformă ulterior în meduze. Poate atinge o lungime de la 0. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite. Coralii dispun de un schelet calcaros. longitudinali şi oblici. amplasat în interiorul sau în afara corpului. Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. Aparatul digestiv lipseşte. gameţii. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. Cavitatea corpului lipseşte. prolificitatea. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează. de la care descinde un spermiduct.chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă). iar la cele marine indirectă. Sunt animale parazitare. vomă. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat. Corpul foliaceu.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului. dureri în epigastru. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator. Fecundaţia este internă şi încrucişată. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig. în ectodermul tentaculelor. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. Reprezentanţi. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. atoli. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. segmentându-se în mai multe discuri. Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci. Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele. insule. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă).) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă. interstiţiale. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale. de acumulare a rezervelor. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior. Clasa Trematoda (Trematodele). Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar. digestia. două oviducte. Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare. cu o simetrie bilaterală . animale de regulă libere. Formele libere populează fundul mărilor şi al . în mezoglee. celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). Musculatura. înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. recepţie. Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor. chimic rezistentă. care se înmulţeşte asexuat. de transport al substanţelor. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. înzestrat cu ventuze. gâtul şi proglotele. nesegmentat. paralizându-l. celule nervoase. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule. insuficient prelucrată. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. Clasa Cestoda (Cestodele). organizare. Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă. Trematodele şi Cestodele. Cuticula este o membrană compactă. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). deseori cauzând moartea gazdei. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. Primăvara. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor.ectoderm. Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. trăiesc în ape dulci D:regn. oval în secţiune transversală. schimbarea gazdei. frunzele umede. De la gât încep să se diferenţieze proglotele. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului.mezogleea. nervoase şi sexuate. ectoderm. Cuprinde circa 6 000 de specii. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat. cu simetrie bilaterală. La mascul este prezent un testicul impar.larva fără cili. Coralierii.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. Formele parazitare provoacă diferite boli. Cele din ectoderm form învelişul corpului. ceilalţi populează mările şi apele dulci. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi. Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului. La femele este alcătuit din ovare pare. în exclusivitate polipi coloniali . Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1. După fecundarea ovulelor. cu care se fixează de substrat. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. până la 1-2 m. Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor. Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime. cârlige.spermatozoizilor. diblastice. alcătuind colonii.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. de regulă. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. galbene. iar la suprafaţă au un fir senzitiv. Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). gruparea celulelor în ţesut. cai. mezoglee. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. Meduzele înoată activ. Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive. La majoritatea speciilor. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare. digestive. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. Meduzele scifoide. două utere ce se unesc într-un vagin.tenie adultă. înmulţire partenogenetică. pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal. capsula aruncă firul. iar cele din apropierea gurii. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare. Din resturile lor s-au format recife. Trăieşte în ficatul bovinelor. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex).. reproducere. Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. heterotrofe D: tipul de simetrie. Aparatul sexual este de tip tubular. plămâni. lipsa aparatului digestiv. Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior. iritabilitate. Prin concreşterea lor apar recife. Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze. nu formează un strat muscular continuu. Corpul acestor viermi este plat. de apă dulce şi de apă sărată. insomnie.5 până la 10 m. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. excretor şi sexual. al ovinelor. protejează şi asigură motilitatea. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei.Se dezv prin metamorfoză. Omul se molipseşte de la câini. respiraţia anaerobă. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre.

limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. parapodii. îmbogăţesc solul cu aer. fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul). Cochilia creşte odată cu „stăpânul".CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. dimorfismul sexual este slab exprimat. Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. Majoritatea speciilor preferă apele marine. din ouă se dezvoltă larvele. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). în rest este completat de ţesut conjuctiv. Multe specii sunt paraziţi ai omului. Clasa Hirudinea (Hirudine). de la 30 până la 600. Înmulţirea. dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. s-au redus organele părţii drepte. Sunt animale unisexuate.două testicule urmate de două spermiducte. iar femela de 20-10 cm. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). are o lungime de până la 15 cm. trunchi şi picior. nematoda-cartofului. Se deplasează încet. Capul lipseşte. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. !!! trihocefalii. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. Au ochi mari. cu o simetrie bilaterală a corpului. unde sunt amplasate organele respiratorii. Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi. prin metamorfoză incompletă. limaxii. prin celălalt apa este evacuată .celomul înzestrată cu epiteliu propriu. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. curăţă apa de impurităţi. nautilusul. lipitorile se deplasează. partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. După ce umple pungile. La speciile unisexuate fecundarea este externă. Unele specii se afundă în mâl. bine dezvoltaţi. Cele masculine . trihocefalul. solul. iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule. derivată a tegumentului. excretor şi ductele organelor genitale. Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. melcul-de-livadă. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. în intestinul posterior. care provoacă boala numită ascaridoza. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa. apele dulci. Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. aşa-numitele parapodii. Fecundaţia este încrucişată. Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. ajung din nou în intestin.oxiurul . larva creşte timp de trei luni.st paraziţi. scăderea poftei de mâncare. care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. pe uscat. Se reproduc o dată în viaţă. limneeamică. nematoda-grâului. limneea). Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare. Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. Majoritatea sunt erbivori. structura. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. uneori având chiar şi mai mult de 8 m. Celomul nu este continuu. Clasa Oligochaeta (Oligochete). care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. iar la adulţi trichina. caracatiţa. reduc aciditatea solurilor. Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. rolul. Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. au corpul aplatizat. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite. Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate. branhii şi tentacule. Ajungând a doua oară în intestin. Respiră prin branhii. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie. unisexuate. la cele marine . Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. octapodul. A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. În acest răstimp larva creşte. înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele). lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. se deschide glanda cu cerneală. prin el ieşind capul şi trunchiul. Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. târându-se pe fund cu parapodiile. constând din camere închise. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului. Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică). Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. numărând circa 130 000 specii.5 mm până la 2. lângă orificiul anal. unde se opresc. octapodul). Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. Nematodele parazitează şi pe plante. după aceea pier. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale).un vierme de 5-10 mm. împreună cu saliva. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. năpârleşte de câteva ori. Capul prezintă gura. larvele căreia se închistează în muşchi. Migraţia larvelor durează 9-12 zile. Alcătuirea corpului. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume. Sunt animale bentonice. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. în unele segmente se maturizează gameţii. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. ai animalelor. Nu au cheţi. iar numărul inelelor. tentaculele şi ochii. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE. Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. numite şi lipitori. folosită pentru a se apăra de duşmani.5 m. La râmă segmentele poartă cheţi.masă viscerală. acantocefalii. servesc drept hrana pentru alte animale. limneea) Reprezentanţi: limaxul.organisme triblastice. calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. Sunt animale hermafrodite. articole decorative. împărţit în segmente. cât şi spermatozoizi. calmarul. ai omului. Reprezentanţi: scoica-derâu. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. Majoritatea sunt unisexuate. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. Piciorul este transformat în braţe. Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. scoicile. iar la hermafrodiţi internă. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. organe locomotorii primitive. ea e puternic vascularizată. apoi în cavitatea bucală. ce pun în mişcare parapodiile. cu fructe sau cu legume infectate. Sunt animale unisexuate. melcul-de-grădină. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare. Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor. de apă dulce şi terestre. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. celomice.indirectă. Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni. transformându-se în adult. Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. animale triblastice. după cochilie. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat. Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei. scoica-de-mărgăritar. reproducerea sexuată. solul. unde servesc drept hrană pentru alte animale. lipsite de sistem circulator şi respirator. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. mările. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h. de simţ şi se deschid orificiile anal. ceea ce e specific viermilor inelaţi. Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. Printre aceştia se numără şi ascarida. Corpul viermilor inelaţi este alungit. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . în intestinul omului. La unele specii (polichete). Se întâlnesc şi răpitori. La unele specii cochilia este redusă. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. mobile. Clasa Polychaeta (Polichete). Înmulţirea . iar celălalt deschis. Corpul este protejat de cochilie. La polichete apar şi fascicule musculare izolate. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. participând la humificarea resturilor organice. deaceea poate avea rolul de plămîn. Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. Hirudinele. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă .oceanelor. în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. moluşte D: modul de viaţă. constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. Unele specii (melcul-de-livadă. In timpul iernii se afundă în sol. eucariote D: mod de viaţă. Sunt nevertebrate marine. Un capăt este închis. Reprezentanţi: calmarul. Un număr mare de specii populează solul. Majoritatea sunt puţin mobile. Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. Ca urmare a asimetriei corpului. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. secretată de glandele salivare ale lipitorii. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi. fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete. Cochilia este răsucită în formă de spirală. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. iar de aici. dezvoltarea este directă. Polichete şi Hirudine.

Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare.2 mln de specii. artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. ploşniţele. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa. ciclopi. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. artropode D: mod de viaţă. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. cu predilecţie în mediul acvatic. care la albine. înmulţirea. Drept urmare. El protejează corpul de leziuni mecanice. care la unele artropode sunt unite. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. gândacul-de-mai. Se folosesc în alimentaţia omului. fiind adăpostit de cefalotorace. Insectele sunt animale unisexuate. funcţia de maxilar. sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi. spre deosebire de viermii inelaţi. Sunt folosite în alimentaţia omului. coropişniţa. abdomenul se termină cu organul copulator. Primele 3 perechi . Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. în funcţie de mediul de viaţă. săritura. corpul la artropode este destul de flexibil. Toracele este alcătuit din 3 segmente.chitina. alergarea. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. de aceea este numit schelet extern. furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii. Dăunează agriculturii. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. nu sunt identice. mai apoi şi a răcuşorilor. La formele ce consumă hrană solidă. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui. asigurând unirea mobilă a segmentelor. prezintă două aripi membranoase. Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii). fluturii. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. cele posterioare fiind puternic reduse. iar celelalte două. cosaşii. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele).scorpionul de apă. membrele posterioare de tip săritor. La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. Produc daune gândacul-de-Colorado. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. !!!Lătăuşii tot st crustacei. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. Abdomenul este scurt. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. torace şi abdomen. Langusta atinge lungimea de 60 cm. iar în apă înoată înapoi. într-un stol se pot reuni 35 mlrd. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. de segmentele toracale sunt fixate aripile. Pentru consumul hranei lichide. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). De obicei. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). având un mod parazitar de viaţă. *Toate membrele sunt articulate. cele posterioare. transparente. ai animalelor şi ai omului. La mascul. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice. toţi pigmenţii se distrug. gândacul-descoarţă. gândacii-de-gunoi). Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. ihneumonidele. de aceea furnicarele trebuie ocrotite. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. mandibulele. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei. De regulă. transformându-se în elitre. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului. înotul. hrănindu-se cu frunze. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. coropişniţa. puricii). iar în doilea de 5 ori). Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. sugător. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. fiind unite împreună întro placă mică. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat. bondarul. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. Importanţă practică au ihneumonidele. ţesuturi de plante) . nevertebrate. acestea pot fi de tip alergător. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. de la verde până la cafeniu. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie. cu funcţie de organe tactile şi olfactive. Tot aici sunt situaţi şi ochii. viespile. Alcătuirea corpului. Fecundarea este internă. evaporarea apei. Până la atingerea maturităţii sexuale. Preferă mările tropicale şi subtropicale. Insectele şi Arahnideletoate st unite într. Un furnicar poate proteja 0. furnicile.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică. La temperaturi înalte (de fierbere). Unele specii aduc daune culturilor agricole. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. racul-de-râu. moale şi elastic. fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. înotător. Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. în funcţie de specificul hranei. *în pofida învelişului de chitină. Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. abdomenul este mai lat decât la masculi. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. de regulă. telenomus. Datorită membrelor articulate. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. mai reprezentative fiind: Crustaceele. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. gîndacul de Colorado. Fecundaţia este internă. mai stabil. strânse în evantai. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. De aici şi denumirea încrengăturii. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km. Duşmanul lor principal este octapodul. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. gărgăriţele. nevertebrate. uneori . Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. cu excepţia celui roşu. întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. ploşniţa-cerealelor. lăcustele. Sunt animale nocturne. care se hrăneşte cu frunzele cartofului. Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. Este vorba de insectele sociale (albinele. Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase.5-1 ha de pădure. Buburuzele. albiliţa verzei. care nu participă la zbor.ovipozitor. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. săpător. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. inclusiv ai omului (păduchii. Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. iar dezvoltarea directă. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. Unele specii participă la formarea solului. la fel şi trihograma. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. furnicile). între segmente există suturi. viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. Abdomenul cuprinde 7 segmente. albinele. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. aparatul bucal de tip rozător. înmulţirea. formând cefalotoracele.albiliţa verzii. *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. buza inferioară) şi ochii compuşi. de lăcuste. lingător. constituind aparatul bucal. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. prezenţa crustei. Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg. maxilarul. crabii. gândacul-de-mai. aparatul bucal este de tip rozător. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. unisexuate.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. care exercită funcţia de schelet extern. săritor. Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap. Astfel. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. copepode. musca de casă ) . Sunt animale nocturne. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat.maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. Crustacee superioare sunt langustele. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor. Alcătuirea corpului. Sunt. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori. omarii. Aripile anterioare sunt transformate în élitre. s-au modificat unele anexe bucale. La gândaci. Sunt folosite în alimentaţia omului. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. La insectele zburătoare.mai fine. Ordinul Heteroptera (Ploşniţele). Se hrănesc cu cadavre. Omarul. *Corpul artropodelor constă din segmente care. La femele. creveţii. bondarii) contribuie la polenizare. *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. numite membre locomotoare. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat.

transparente.cel mai bogat în specii. Ele asigură corpului o poziţie normală. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om. în pofida diversităţii. Coarda este prezentă doar la embrion. Alcătuirea corpului. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. toate segmentele lui fiind concrescute . Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde. se întâlnesc şi specii vivipare. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. masticaţiei. marine. Lovind prada cu abdomenul. Ordinul Acari (Căpuşele). Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. unele forme ale tifosului exantematic. In cazul larvelor este de tip rozător. Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală). tăiesc fixat/ liber. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). Poate atinge o lungime de cea 1. Respiraţia este dublă: prin branhii . se reeproduc sexuat şi asexuat. corpul ca un sac. în apele dulci. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. toate vertebratele au acelaşi plan de structură. animal unisexuat cu fecundaţie externă. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Omizile aduc mari pagube agriculturii. In contact cu aerul. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. icrele. Reprezentanţi: babuşca. întrunind circa 22 mii de specii. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. Fecundaţia este externă. Scheletul neural formează cutia craniană. în contact cu aerul inspirat. linul. Diptera. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. redresarea poziţiei corpului. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. Craniate (vertebrate). în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal. Tetrapodele.cu foarte multe orificii. Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. ţînţarii. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. Toate arahnidele sunt unisexuate. impermeabilă pentru apă. uscată. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. albinele. Partea ventrală găzduieşte gura. Reprezentanţi: şalăul. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. Himenopterme. al tusei. bogat în glande ce secretă mucus. Membrele au o structură diferită. peştii sunt animale unisexuate. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. Populează apele dulci şi cele sărate. secretând veninul. în funcţie de mediul de viaţă. Cerebelul este centrul echilibrului. ovipare. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. ovipare. acarinafoliculară. Majoritatea au corpul nesegmentat. Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. vâscoasă. iar cele terestre prin plămâni. pene sau păr. De regulă. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor. furnica. somonul. Coarda se păstrează toată viaţa. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. ex:ascidie. pe animale şi om. care are coadă în stadiul larvar. iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. scheletul membrelor şi al centurilor. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. depunerea ouălelor. pe parcursul întregii vieţi. cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. starea de veghe-somn. amfiox. uneori microscopice. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen. înmulţirea. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. La celelalte vertebrate. în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente. Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. stomac. formînd colonii. scorpionul înfige acul în ea. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. copularea. Ordinul Aranei (Păianjenii). mărginită de două perechi de membre.viespele. Reprezentant: Ştiucade-mare. suportul branhiilor. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). Doar mamiferele sunt vivipare. Naşte pui vii. Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. în sol. Alcătuirea corpului. lichidul se solidifică. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. cu fecundaţie internă. vomei. protejînd organele interne de contuzii. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă.5 m şi o greutate de 35 kg. Muştele. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. în colonii/ solitar. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată.viu colorate. care prin oviducte ajung în afara corpului. de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. Sunt arahnide mici. trunchi şi coadă. hrănindu-se cu frunze. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. Corpul are o lungime de 105-180 cm. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. caracurtul. înotătoareleperechi au un peduncul gros. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. scrumbia. înmulţirea . Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv). cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. parazitează pe plante. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. Maxilarele sunt lipsite de dinţi. sedentar. Peştii decorativi sunt vivipari. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă. adaptate la mediul marin. în vizuini. După terminarea ei. protecţia. Înotătoarea codală participă la înot.cordate primitive. La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. Urmează 4 perechi de membre locomotoare. Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. Păianjenii şi Căpuşele. fiind numiţi dinţi faringieni. ex: brancheostoma. Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. văduviţă. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. trunchiul şi membrele. intestin subţire şi intestin gros. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei.sediul encefalului şi al organelor de simţ. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. căpuşa-detaiga. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . Ordinul Esociformes (Esociformele). în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase. Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. hermafrodite. crapul. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele. Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. Solzii sunt plăci subţiri. stavridul. dovadă a originii comune. Scorpionii sunt animale nocturne. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele. ovipare. salivaţiei. Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. carasul. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. bibanul. de pancreas. care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare. TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. cele abdominale sunt reduse.Anoplura-păduchele de cap. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. Vertebratele sunt animale unisexuate. precum şi centrele vizuale primare. Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte. mişcarea ochilor. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi. plătica. untura de peşte bogată în vitamina D. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală. dintre care doar 2 femele. păduchele lat. faringe. Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază. Solzii cresc odată cu întregul corp. La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. cardiac. esofag. Unele specii trăiesc în apă. Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. Vertebratele acvatice respiră prin branhii.compartimentul superior al sistemului nervos central. craniu. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat.

Pielea este uscată. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. sacrală şi codală. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor.sacula. De aceea. Coastele lipsesc. Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. Cu unele excepţii. Reprezentanţi: Tritonul. respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. mai puţin în cele cu climă temperată. Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. de formă rotundă.locul de fixare al muşchilor pectorali. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. lombară. crocodil şi broaşte-ţestoase. Particularităţi se constată şi în . Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă. bălţile. toracală. formând o placă elastică.rectrice. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ. sporind mobilitatea centurii scapulare. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. Din absenţa coastelor. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige. Prima are culoare verde. Amfibiile sunt animale unisexuate. Spre deosebire de amfibii. Cea a membrelor anterioare. formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. broasca-de-lac. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. vipera-obişnuită. iar dezvoltarea directă. puf şi peri. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului. Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. Ovarele sunt. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase. lepidosirenul. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate. Cameleonii şi Şerpii. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. ovipare. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. care previn pierderile de apă.cuprinde trei oase (coracoid. la reptile. iar acestea în cloacă. în căile genitale ale femelei. pielea nudă. lombo-sacrală şi codală. Fecundaţia este internă. Preferă mediul subteran.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală.folosită în alimentaţie.Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. antebraţ şi labă. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. ochii slab dezvoltaţi. lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). steag şi rădăcină. Scheletul labei este puternic redus. pisicade-mare). Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare.carena.şi prin plămâni. cutia toracică lipseşte. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. Dintre scuamate. prin spermiducte ajung în cloacă. sunt de mare folos omului. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. adaptate la zbor.coloana vertebrală. trunchi şi membre. Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic. De ele se articulează coastele. ischion şi pubis). Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. întâlnită şi la noi. cea de-a doua gri-închis. Scheletul axial. Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular. mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. acoperită de nervi. înmulţirea. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. Alcătuirea corpului. pare. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. prezentând şi unele distincţii. mobilă. broasca testoasăde-baltă. Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. bogată în glande cutanate. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. Periodic năpârlesc. Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. bipede. gambă şi labă. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini. dăunători ai agriculturii şi silviculturii. Salamandra-cu-pete. Reprezentanţi: sifonopsul. Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Fecundaţia este externă. Spermatozoizii din testicule. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. depun ouăle în cuiburi. Şerpii sunt reptile lipsite de membre. gene mobile. Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. secretat de glandele veninoase. care se continuă cu vaginul. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. craniate D: structura membrelor. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. formând cutia toracică. Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. Astfel. fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. Fecundarea este internă. Reprezentanţi: protopterusul. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe. TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme. care adăposteşte corpul în caz de pericol. Pana de contur se compune din rahis. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. de asemenea. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. înainte de a se deschide în cloacă. poikiloterme. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. le menţin umede. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. Ecaudatele şi Apodele. vipera-de-stepă. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. Ouăle sunt depuse în vizuini subterane. De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte. Din acest ordin mai fac parte buraticul. Populează lacurile. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură. omoplat şi claviculă).5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). râurile limpezi. Animal nocturn. subţiri. le clocesc şi îngrijesc puii. Majoritatea elementelor sunt concrescute. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice. Centura membrelor posterioare .este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia. ihtiofisul. Capul este de dimensiuni relativ mici. gât bine dezvoltat. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. toracală. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. Unirea mobilă a membrelor de trunchi.sprijin sigur al membrelor posterioare. şarpelede-apă. Ultima vertebră toracală. subordonate după dimensiuni. deosebim pene de contur. salamandra. Ordinul Apodele (Apoda). un capăt fiind legat de coracoid. în legătură cu deplasarea prin salturi. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. Alcătuirea corpului. înmulţirea . Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. timpanul lipseşte. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate. cele care formează cârma cozii . Se deplasează prin târâre. ovipare. Cei veninoşi folosesc veninul. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. broasca testoasă-de-stepă. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul. Alcătuirea corpului. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. La şerpi membrele lipsesc. Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. Sunt legate între ele prin cârlige. broasca-arboricolă. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. Pentru om amfibiile sunt folositoare. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. iar prin intermediul organului copulator. Se realizează prin Centuri. În glandele salivare se form veninul. Femela depune ouăle pe uscat. mod de trai. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. Au corpul viermiform. Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale. iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. formând uterul. După alcătuire şi funcţie. al căror capăt posterior se dilată. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat. formând cutia toracică. inima are patru camere. ce se ramifică de la rahis în barbule. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil. Şopârlele sunt animale unisexuate. ureterul se dilată. Multe specii prezintă pericol pentru om. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. Coada este scurtă. La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă.

a. Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor. altele sunt vânate pentru carne. Din cauza lipsei claviculei. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. leu. regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. Ciocul este lat. vrabia. care se hrăneşte cu cartofi. viermi. ţistarul. cârtiţa este confundată cu orbetele. Ordinul Rozătoarele (Rodentia). In popor. clocesc ouăle pe rând. bogată în glande sudoripare. Reprezentanţi: ehidna. Reprezentanţi: huhurezul. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare. Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. vulturul. ghearele ascuţite şi încovoiate. protejează culturile agricole. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. Reprezentanţi: câinele. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu).păsări ce nu pot zbura. zimbrul. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc. trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. în uter. buha.ursul de mare. homeoterme. Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. marmota. Se înmulţesc prin depunerea ouălor. vrăbiile. părţile laterale ale corpului. placentare. hulubii). ornitorincul. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive.puiul se dezv complet în uterul mamei. desmanul. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. Steganopodele. Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. caşalot. capra. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi.depun ouă le clocesc. Ciocănitoarele. se mişcp prin alergare. mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. castorul. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele).este dezvoltat doar degetul 3 (calul. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. tupaidele . Degetele sunt prevăzute. văd bine. Puii sunt nidifugi. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. popândăul. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. Puii sunt nidifugi. Ele pot fi paricopitate. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. potârnichea. şobolanul. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. unele rod scoarţa copacilor din livezi. veveriţă. encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum. ce se dezv complet în marsupiu (koala. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate. Corpul se compune din trei regiuni: cap. şoarecele (chiţcan). Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. mierla. oaia. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) . Sunt păsări înotătoare. puful este deosebit de bine dezvoltat. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade.fără placentă. răspândite în bălţi şi stepe. zebra. cele mai evoluate animale. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. Mamiferele pot fi: marsupiale. Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). hermelina. ursul. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. caninii bine dezvoltaţi. monotreme. raţele. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. Scot pui de mai mult de două ori pe an. pisica. antilopa. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei. unele polenizează florile. vaca. Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. Ordinul Primates (Primatele). Ochii sunt slab dezvoltaţi. trunchi şi membre. ehidna. răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. pădurile. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii). chiţcan delfin). Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. Au un corp compact. densitate. Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale. maimuţa au mersul lent. de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os.balena-albastră. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. Femelele au un singur ovar. aripi scurte şi rotunde. prepeliţa. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. fiind numite animale plantigrade. ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. veveriţa. ondatra. au picioare scurte. şoricarul. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. Reprezentanţi: calul. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). grosimea lor. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. degetele fiind unite cu o membrană înotătoare.păsăsri mari de apă dulce. cerbul. circa 5 mii de specii. ovipare. livezile. cioc alungit. lupul-marsupial. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea.păsări cu structură primitivă. raţele. de regulă. cocoşul de pădure. fazanul. renul) sau imparicopitate . rinocerul. Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. cu gheare. de talie diferită. Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. ciţcanul. Sunt poligame. Păsările sunt animale unisexuate. rândunica. Reprezentanţi: lebedele. Unele specii au fost domesticite. Reprezentanţi: cârtiţa. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii. înlăturând animalele bolnave. Din acest subordin fac parte: cerbul. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). proehidna. orbeţii. Au un cioc bine dezvoltat. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. celelalte fiind reduse (mistreţul.se sprijină pe degetele 3 şi 4. Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte. ursul. Din această cauză puii se nasc slabi. Caninii sunt puternici. căprioara. Reprezentanţi: liliacul-urecheat. Fecundarea este internă. carena lipseşte. graurii.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. hiena. Reprezentanţi: cocorii. Au urechi mari. adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. tigrul. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne). Reprezentanţi: cangurul. Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile). sebacee şi odorifere. pisica. capra aleargă şi mai repede. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz. Reprezentanţi: ciocârlia. a rezultat scurmuşul. cucuveaua. vulpea.african. gâştele. elanul. Clavicula lipseşte. rinocerul). Durata sarcinii depinde de specie. vidra. ţoii. nutria. culoare. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare.lemurienii. coadă scurtă. jderul. Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. In timpul dezvoltării embrionului. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). Incisivii sunt mici. mistreţul. Alcătuirea corpului. şorliţa. cresc toată viaţa. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. slabe. Reprezentanţi: găinile. tigrul. Penajul este dens. iar stomacul muscular sudezvoltat. Capul poate fi rotit la 270°. indian. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. piţigoiul. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. datorită alimentaţiei din placentă (lup. Incisivii sunt bine dezvoltaţi. în schimb auzul este foarte fin. liliaculvespertil. Guşa este bine dezvoltată. Primatele inferioare. ariciul. încovoiat. Suprafaţa encefalului este netedă . nefiindu-le caracteristică formarea placentei. Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. ascuţiţi. Sunt mamifere terestre copitate. înmulţirea. Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). sunt vertebrate patrupede. leul. zburători buni. bursucul. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. calul. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae). Glandele mamare nu au mameloane. Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. nasc pui la un stadiu timpuriu. Sunt monogame. Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei. dar sunt neputincioşi. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte. Reprezentanţi: şoimul. marcarea teritoriului ş. lupul. !!! înmulţirea. permiţând recepţionarea ultrasunetelor. cu excepţia degetelor. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. în uter se formează un organ special: placenta. veveriţa-marsupială. reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului. silviile. oaia.păsări acvatice. girafa. Reprezentanţi: veveriţa. delfinul. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. adaptate la alergarea rapidă. prezentând deosebiri doar elementele labei. ciuful. taurul. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. măgarul. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. Ariciul. Penajul este dens. Gazela. Carnivorii exercită rolul de „sanitari". Se hrănesc cu insecte. Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. foca Ordinul Cetacea. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). Duc un mod de viaţă nocturn. bumnducul. turtit dorso-ventral. Degetele descind direct de la scurmuş. Drept rezultat. cu aripi mari. uliul. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. şacalul. ghepardul. sticletele. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. iar din sudarea oaselor labei. erbivore. Se hrănesc cu larve de insecte. cangurul). ciorile. pisică). Ordinul Pinipede. lemur. Cuprinde mai multe ordine. Câinele. dropiile).

unire a 2 monozaharide. utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor . form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI.compusi organici insolubili in apa. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată. Na(+) . fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante. glicogenul . ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH). formînd ţesuturi. e parţial reversibilă. acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti. orangutanul. prezent în organele interne. componentă K(+)a hemoglobinei . MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline. la cereale- răspîndite lipide. gorila. decît prin intermediul hranei.S.P. fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni. aminoacizi(albumine. care st numiţi indispensanbili. /cu poteinele= anim. pot fi solide. disulfidică.70%. [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule.Fe. participa la respiraţia mamiferilor.atomi. maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide. galbenus. unt.Si 0. Africa. hormonilor. K(+).Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă. determinîndu-i forma. glucide.Mn. Fiecare proteină.Mn. organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor. hidrogenică. mica) a fermenţilor. datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară . cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ». este un izolator.baza compusilor organici o constitue atomii de C. Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) . Fe(2+)parte Na(+). la emulgarea grăsimilor . dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide. ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii.sau striată. în membrană se contin in: lactate.de protectie si termoizolare . HPO(2. Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei . st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală.Zn. valina. seminte. se dizolvă bine în apă.H. Ex: zaharoza=glucoza+fructoza . Hooke in 1665. ex : lizina. cloroform). galbenus de ou.Mg. In celulele animale se contin 15% de glucide.4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide). Macroelemente . Ex: amidonul (constituit din glucoză). St.la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica. celulele muschilor. are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare. Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine. chitina . prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe. prolamine. Glucidele se contin in: mar. dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI. piersica. de proprietăţile. majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas. kerantină) colagen.NPO(. celulozei). la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul). ionică ex.F. este unică pentru orice proteină. mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor.I. Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor. Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei. dacă structura primară nu e distrusă. autoreglare. într-un anumit mediu. Indonezia. Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE.prezente in unt. membrele anterioare. unii hormoni FOSFOLIPIDE .hemoglobina. iar in cele vegetale. îi este proprie legătura peptidică. in celulele creierului. dar solubili în solvenţii organici (benzen. apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici. solubile în apă. cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza. fructe. iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină).resturi de acid fosforic. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere. omul. Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala.in retina ochiului ---Co. bacteii. proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici. Tipuri : dulce. ce constituie scheletul membranelor biologice. funcţiile. e organismelor metabolismul Ca. brinzeturi. bilantului legata termic (4-5%). animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor. la legume-25-45%. dezoxiriboza .păstrează căldura.stimulează deschiderea stomatelor b) organica .O.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici. la revenirea la condiţii normale ale mediului.hipofiza. tuberculi Functii: ---energetica. Cu. în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare. specific pentru fiecare tip de proteină . hidrofobă.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+). moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-).Zn. Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar. Microelemente le revin Na. o sursă de apă metabolică ---energica. Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic.simple. TERŢIARĂ are formă de ghem. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule].1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic. sfecla de zahar.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei . continut in stare libera (95%). ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe. Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline. galactoza. a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide.in mucoasa limbii. SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală . leucina). ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele . ioni de metale. protejează de leziuni mecanice.Ca. în seminţe. arboricole. îi este proprie legătura peptidică. hidrogenică.K.N . îi este proprie legătura peptidică.la scindarea glucidelor obtinem energie. Proteinele se contin in : carne. iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE . iar chitina. oua. miere de albine se localizează in: celulele ficatului.C. întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --.le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene. celuloza.au gust dulce.compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. par. se numesc proteinogeni.stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii. nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce. influenţînd activ acestora) ---de transport.la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele . A: păsăsri şi mamifere: homeoterme. hidrogenică. posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. Primatele superioare: cimpanzeul. tetroze. paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule. CELULEI Descoperita de R.care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide. ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow. legume. lina de oaie.polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi. craniate D: mod de viaţă. Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. fructe. îi este proprie legătura peptidică. Ba.Cl 2-3% pentoze=riboza. Cr. trioze. prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +). Se întâlnesc în Asia de Sud-Est.complexe.] Malpighi şi Grew. pigmenţilor.ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) . lactoza. clorofilei. in frunze.

iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic. nucleu. pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite. volumul vacuolelor.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici. decît în alte legături chimice. lămiie prozenchimatice. Aparatul proteinelor . a celor lichide-pinocitoză negativă.citoschelet.centrizom. iar animala – proteine. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. unele molecule organice. nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană. ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor.predomena in muschilor.sistem ramificat de canale si cisterne. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. ce umple cavitatatea celulei. acizi nucl. care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. firele fisului de diviziune. inmultire Alcatuirea celulei eucariote. monomerul e sintetizează structură (bicatenară . legături legarea covalente. G. el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). Gguanina.lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului.mediul intern al celulei. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular. Membranele canalelor şi cavităţilor REG. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică. se transf în fagolizozomi). T. celule musculare).Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. urzicii) . sub acţiunea fermenţilor. diviziune. O nucleotida= o baza azotata( A. pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde. citoplasma si unele organite.fenomen. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu. Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă . care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. bazele azotate. în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. plastide. tripsina). îi st specifice: celuloza.) se numeşte endocitoză.un fenomen invers endocitozei. proprietate de replicare.sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu. în 2 lanţuri libere. proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. osoase). Este un compus instabil. se form o catenă nouă. Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. pe cînd proteinele. Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. consta din: hialoplasma(matrice) . aceleasi functii: de schimb de substanţe. plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). prezintă. a citoplasmei se micşorează. lipidele. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. specific.care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii. ioni. anticorpii monocatenară).timidina. glucoza. C.pinocitoză.12% Functii: ---structurala. Citoplasma. asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici. corpul. activ. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism. trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare. A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri. permiabil pentru apă. care degajă cea mai mare energie. lipide. constituind «buletinul de identitate» al acestuia. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid. C. proteine contractile executa anumite forme de miscare.pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma. prin care apa părăseşte celula. poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted).din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie. ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. pectina. Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile). !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare. lignina. glucidele. plastide. nucleu.uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală. citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme . spre deosebire de cel agranular. celule secretorii. odată ce e pusă în apă. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. As: celule eucariote. Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. ---de protectie : tendoanelor. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. mitocondrii. cu forma constanta (nervoase. decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie. Plasmoliză. U. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula. este. Ele se pot desface.adenina. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. aceasta fiind functia lor de baza. Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza. Pe fiecare din nucleotidele libere. creştere. A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare. format din celuloză. parului. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi. iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG). Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi. prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. unghiulor. fiindcă e un proces de pierdere a apei).celula cu nucleu delimitat de membrana. anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . a celor lichide. mitocondrii. amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. sunt de 2 tipuri : parenchimatice. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice.citozina. aflaţi in continuă mişcare. crestere. hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente. Exocitoză. numit glicocalix . Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu. informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . ce străbat citoplasma.lungimea e aproape egală cu lăţimea. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna.

corpuscul rotungit. AG ---ribozomii au dimensiuni mici. picături de grăsime. în cele tinere. de degradare destinate procesului intracelulară proteine. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara. PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. continutul nucleului. glicogen. In timpul diviziunii celulare. precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. Lizozomi. *localizarea informatii genetice. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor. asamblarea lor are loc în citoplasmă.cu invaginări închise. Există celule polinucleare. din 2 parti (mare.organite ovale. componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202). iar cea internă. poate participa la oxidarea subst organicealcooli. incluziuni(amidon. fenoli. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc. mica). se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului.solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina . cili. cloroplaste. deaceeea mai st numite » staţie energetică». căci produc ATP. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză. ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . aldehide). radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă.«sac» membranar hidrolitice. albumina de coagulare acizii graşi. mitocondrii. grăunciare de aleuronă. ARN . tilacoizii. se Functia: informatiei sferice al a scurtează. ADN. intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear. Funcţii : Cel mai important organit. sferici.organite de miscare. ce st localizate la extremităţile cisternelor. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici. Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. membrana externă este netedă. localizate: pe membranele RE. mureina. tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. o soluţie apoasă. componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. elastina ţesutului conjunctiv. din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi.corpusuli ovali. aici se sintetizează celuloza. *asigura schimbul de subst. plastide. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. lizozomii. iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul).tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor. prezenţa ribozomilor.retea de fibre si granule mici. ribozomi. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască). care aşejaţi unul peste altul formează o grană. Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale.organite enzime descompun/ contractile (actină. care sunt constituite din proteine si ARN. format din molec de ADN. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. cheratina părului şi a unghiilor. În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari. legate de proteine specifice. la rîndul ei. st de tipul 80S.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei. format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane. delimitat de membrana. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. pluricelulare D: după nivelul de organizare. cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul. alungiti. Sucul celular. lipide). amidon. ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană.cu numeroase cute şi excrescenţecriste. În membr. vacuolele. filamentoase. În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. care. cu componentul de bază. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe). Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul. celulare ale căror peroxizomi.cîteva mici. delimentata de membrana interna-matricea.lipide şi săruri minerale. st formate fiecare din microtuburi. peretele celular e rigid. digestie.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva. corpusculi ovali. cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor. în citoplasmă. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi. substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă.tonoplas. violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare. frageli. Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. cloroplastele se transformă în cromoplaste. lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează. se formează din delatările veziculare ale RE/ AG.ADN. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. RE. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism. amplasate în grupuri şi vezicule. *depozitarea substanţelor de rezerva.conţinutul vacuolelor vegetale.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei. se autoreproduc. ei se formează în cisternele AG. ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . miozină) Functia: motorica a celulei. caci *el regleaza intrega activitatea. galben. ---formează mezozomi. mici. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). plastidele. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul . participa la formarea citoscheletului Microtuburile . ce duce la obţ de 36 molecule ATP. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final. deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă . Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid. Se cunosc circa 2000 de fermenţi.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . spaţiul intermembranar D : cristele. devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine. Exista peretele celular. prezenţa membranei plasmatice. cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile.

Iohannsen a propus noţiunea de genă. molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei. cu excepţia gemenilor univitelini. în continuare. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie.] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. iar cealaltă este în total 64. Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. al lui C(ADN) – G(ARN).UGA/UAG. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. decurge astfel. informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice. se sintetizează o nouă catenă. UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. un triplet numit codon. numit reparaţie. altele se consumă. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă. iar nucleotidul C nucleotidului G). la care toate proteinele să fie identice. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini). Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. al lui T(ADN) – A(ARN). Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . Aşadar. deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele. iar 3 (UAA. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. Cod genetic .laptelui. Un codon . nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. doi oameni. ajungînd în citoplasmă. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă. 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali. adică de autodublarea moleculelor de ADN. informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. sintetizîndu-le.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. Codonul de iniţiere-AUG. oferitina care depozitează fierul în splină. În procesul activităţilor vitale ale celulei. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. iar terminali. una din catene provine de la moleculamamă. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic.etapa proteinelor. fiziologici şi biochimici. Acest proces. Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine.Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară. sintetizată din nou. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia . Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. deasemenea. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă.AUG . Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm. unele proteine se distrug. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. Astfel.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. BIOSINTEZA PROTEINELOR . fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. spre complexul ribozomi . pe ribozomi. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. pentru care în 1909 W. al lui A(ADN) – U(ARN). 7)animoacidul se desprinde de . Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici.

ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. cu capete oblice şi membrană lignificată. pot fi: fibros. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. ex :ţ mecanice. trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. se clasifică în: apicale(la virf de rad. conţine stomate. impregnanţi cu suberină. in rad. SCLERENCHIMICE . asigura exercitarea de catre acesta. cu membrane neuniform îngroşate. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. pietros. ex : ţ mecanic. rigid. proteinele se reînoîesc de 200 ori. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. care semnifică sfărşitul genei şi. deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise . ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor. a tulpinilor plantelor ierboase. înalte). iar al doilea . c/e asigura existenta si unitatea individului concret. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. mecanice. Primul proces are loc în nucleu. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). alcătuind conuri de creştere). bulbi. cubice (celule cubice intr-un singur strat). asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop». stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian. deseori lignificată. plutire. fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. cherarinizate(strat superficial al pielii).are loc fotosinteza.celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare.o totalitate de celule cu aceeasi struct. de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte. glandulare. a unei anumite functii in organismul pluricelular. un ţesut complex. subţiri. prezintă un ţesut lacunos. iar în timpul vieţi. cu pereti subtiri. nelignificate. conducătoare. din celule alungite cu membrană uniform îngroşată.elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme. cu capacitate inalta de regenerare. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. ele st /parenchimuri /trofice . !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. si tulp. depozitează subs de rezervă. pereţi groşi. Celulele se întind uşor. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă. în ductul veziculei biliare . din mai multe tipuri. laterale (reprez. localizare. caise .o grupare de celule. se dezvoltă în tuberculi. punînd începutul moleculei de proteină. ex : ţ conducător. Organism . formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . matriţa folosită. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. senzitive). funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. form din celule mici. cu pereti transversali performanti si celule alungite . provine din diviziunea celulelor felogenului. seminţe. unde are loc maturizarea lor.o grupare de tesuturi c/e.cedează locul altui ARNt. complexe. terminarea D: localizarea procesului. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă. fundamentale. epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. în al doilea rând. conţine straturi de plută. compozitie chimica. nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. fundamentale. din celule alungite. cireş. Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. activind impreuna . elastic. formate dintr-un singur strat de celule vii. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. membrana acestor celule e foarte rezistentă. lipsite de clorofilă. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul . rău conducător al căldurii. citoplasma abundenta. flexibil. încovoirea ---confera tarie si rezistenta. si tulp lemnoasa. Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice. digestivi. definitive. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori.formate din celule vii. impermiabil sau puţin permiabil.celule mari. vacuole voluminoase. pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP.în citoplasmă. care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. deci. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. uterul. secretoare. ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala.prezente la plante suculente. de acoperire. includ 3 etape: iniţierea. Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi. !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare. TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. numite sclereide (sîmbure de vişine. st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini. seminţelor.comprimarea. sfărşitul sintezei proteinei. elongarea. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. dacă nu. prez în tulp. realizarea As: procese celule tesuturilor definitive. celule anexe(celule-satelit). de cambiul. esofagul= supraf umede). secretoare. grupări de celule D: tipul de celule. secetos. se formeaza din celule tinere nediferentiate mici. pereti modificati. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). fiindcă acestea sunt superioare. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. stomate. dur. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. parenchimul lemnos singurul element viu. organe. pot fi: PRIMARE. elementelor florilor.ARNt. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. ele tapetează cavitatea intestinelor. tesuturi. coaja de nucă) conducatoare. Organ . dau naştere primelor ţesuturi definitive. origine si functie. pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. anucleate. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi. cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice. alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala.celule alungite. peţiolul frunzelor.perete celular dur. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice. produsul final. sărăturat. puse cap la cap. în primul rând. prezintă celule mari. cu membrane subţiri. formate dintr-un singur tip de celule. senzitive. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. care e şi unicul element mort la acestuia. căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate). felogenul). st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice. Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea.formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. fexibil. de apărare. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. sisteme de organe. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. alc din celule diferentiate.tesut mort. AEVIFERE. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. acoperă frunzele şi tulpinele. depozitează subs de rezervă. se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi . în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort. acoperă corpul.

localiz. grupări de celule. trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta. enzime = catalizatori biologici de natura proteica. din cauza vătămării protoplasmei celulelor. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare. patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale. ganglionilor limfatici. Fotonul de lumină. zaharoza. sulfobacteriile. Contracţia-involuntară nervos .inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. procese metabolice D: tipul de metabolism. ţ conjunctive D: tipul de celule. Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă. produsul final. osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara. are rol de depozit. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax . ţ musculare.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. septul nazal.din fibre polinuclele. elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine. de a lungul vaselor sangvine. trahee. cu funcţia de transportare a subst.ţesut lichid. polinucleate.cele mai raspindite.celule capacitatea auditiv. H(2)O. H(2)S.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate. Intensitatea ei depinde de lumină. limfatice şi nervi. toate fibrele formeaza o retea unica. nimerind în molecula de clorofilă a. corzi vocale. poate fi ionica. glucoza. localiz. tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. Lichid tisular.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. se dizolvă în substanţa lichidă. e lipsit de vase sangvine. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor. adipos. osteocite. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. metalica. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate.spaţiu dintre celule. conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . au loc în celulă. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. CHEMIOSINTEZA. dens .se gaseste in laringe. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic. reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor. pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă). de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt. liposolubile si hidrosolubile. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii. Legatura chimica . (epiteliile SENZORIALE. Astfel. aldehida 3. ce asigură susţinere şi rezistenţă. cartilaginos. covalenta(polara. La acest proces participă CO(2). Unele subs ca SO(2). !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă. are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. aranj celulară. spinei. celule fibroblaşti. căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg.legatura dintre atomi. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b).mică deschidere în învelişul frunzei. sangvin) şi de susţinere(fibros. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne. transportul de electroni are loc pe tilacoizi. singele si limfa . ozonul înhibă F. RESPIRAŢIA CELULARĂ. intra in alcatuirea muschilui cardiac. gonadele specializate. concentraţia CO(2). ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe.complecteaza spatiile dintre organe. deosebim: compact . Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT. . formeaza musculatura organelor interne. Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax. F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică.intra in componenta tendoanelor. eliminînd apa din plantă.receptioneaza. H(2)O) prin acţiunea luminii. Fibra are un nucleu situat central. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS. !!!în cadrul F se elimină Oxigen.de o consistenta semidura. hrănind epiteliile. miofibre amplasate liber şi paralel. sulfobacterii.din celule fusiforme unicelulare.glucoză. asigurînd susţinere şi rezistenţă. dislocat sub piele. lungi) şi miozină(groase). asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ. bronhii) elastic . cu subst fundamentala-plasma. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă. deoarece la F participă apa. funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. epiglota. şi iniţiază fotosinteză metabolism. TEMA : FOTOSINTEZA. amidonul. adipos – form din celule sferice. asigură conexiunea dintre celule. OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu. Nitrobacteriile. de spălare a celulelor. energia solară. de apă. nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale. de formare a limfei. sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide.alcatuit din: neuroni. ţesuturi/ organe. mononucleate). 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. în jurul unor organe. ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. localizarea în celulă. produsul său secundar se degajă în atmosferă. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin.constituite dintr-un singur strat. constituite din miofilamente de actină(subţiri. proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi. ROL : de contracţie. Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . deosebim : hialin . conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. Acest proces are loc în cloroplaste. de temp. spongios . organite celulare tipice. direct au în sînge mixtede a pancreasul. de săruri minerale. iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. importanţă vitală. corneii. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive .din fibre musculare cilindrice. colagen.se intilneste in ligamente. ele elaborează produşi de secreţie. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. alcatuite din celule conjuctive (mastocite. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei.celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late).condrocite.

.. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful