P. 1
Cl X Biologia

Cl X Biologia

|Views: 2,322|Likes:
Published by Victoria Rosca

More info:

Published by: Victoria Rosca on Apr 02, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/12/2015

pdf

text

original

TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

deeaceea st numite diblasterice. În încăperi speciale. ce rezultă cu creşterea masei celulare.)= se pregătesc butaşi de rădăcină. la dafinii – femele). cotiledonul. Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul. pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi.de la germinarea seminţei până la prima înflorire. dar care se comportă în mod diferit.).). sub scoarţă.. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . zmeurului. Partenogeneza. mai rezistent la ger. Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens.)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed. Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile. butăşire şi altoire. steaua-de-mare. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu. algele. Bienale (ceapa. un mugure-ochi al pomului fructifer. la pescăruş . (la mamifere): ele nasc pui vii. care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile. de obicei în apă. iar testiculele . Din germinarea lor. diverse specii de vipere. La celelalte animale. unde se menţine o anumită temperatură.. Sub scoarţă se introduce un mugure. Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc. La celelalte plante. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar. cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă. la stadiul de gastrulă. liliacului.iau naştere în interiorul unor organe speciale . drojdii. Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. pielea.) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm). Aceasta poate fi: externă. La găină are o durată de 21 zile. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. păsări.sporofit/ generaţia asexuată. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului. până la dezvoltarea mugurilor. celulele se divid activ. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat). iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. organelor. Locul altoirii se leagă strâns. Pe parcursul ontogenezei. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară. din astfel de ovule se dezvoltă trântori. de unde şi denumirea lor de conidii. rădăciniţa. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul .. Anizogamie. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare. stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni.când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern. Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. care se poate dezvolta in afara corpului mamei. păiangenul-cucruce. frunză. din mezoderm. Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane. care în majoritatea cazurilor este haploidă.şi endoderm.ciclul de dezv durează mai mulţi ani. Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul. tulpină. Alternarea generaţiilor la plante. Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul.)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului. iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei. Spermatozoizii se formează în anteridii.majoritatea organelor SR. în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros. devenind un organism de sine stătător( la hidră. (la orhidee. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism). arbuşti).(bacterii. la hârciog . tenia boului. Din fecundare rezultă zigotul. acesta se desprinde. peşti. Una din generaţii produce spori. broaşte. Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei. de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. grâu.660 zile. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală. iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). şarpele-orh. anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou..spermatozoizi.. broaşte.se dezvoltă pe suprafaţa organelor. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal. iar spermatiile . muşchii. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine. crescută din sămânţa acestora. ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. internă. portaltoiul. Perene ( arbori. numite conidiofori. Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare. dând naştere unei plante minuscule. altoirea poate fi prin copulaţie.Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou. mai puţin pretenţios faţă de sol.de la ultima înflorire până moarte. indirectă/ prin metamorfoză (insecte. Marcotajul(la înmulţirea agrişului. ginseng ). unde se şi unesc (la peşti. mamifere) /a larvei (la insecte. păsări. la elefant . morcov. viermi. !!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN... sfeclă. şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. peşti). În funcţie de mobilitate. coacăzului. ciuperci muşchi. ferigi. obţinem o nouă plantă. Altoi poate fi: un butaş. păsări. protozoarele. crustacee.tip particular de reproducere. glandele anexe ale tubului digestiv. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa.60 zile. albiliţa varzei. la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă. gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii. în despicătură. urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara.. diferenţierea celulelor.SC. nu şi înmulţirea.de la prima până la ultima înflorire.sporangi. mamifere). viţei-devie. Dacă altoirea a fost efectuată corect. Durata perioadei embrionare. Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. numită gestaţie. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă . coacăzului. tuberculi. la om .). In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. După ce atinge anumite dimensiuni.. tulpiniţa.. care constă în îmulţire.. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii. în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor.de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale. şopărla. care la angiosperme este protejată de fruct. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare.. şopârla-de-munte.contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte. maturizarea sexuală.pt peşti.contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic. alge. cu un cuţit ascuţit. iasomiei. prin apropiere. broaşte. Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) . ferigi. numit ciclu vital. Maturitate (generativ) . gîndacul de Colorado)= din ou iese larva. La diferite grupe de plante. Unele organisme unicelulare (bacteriile. cartof. care se plantează în sol umed. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată. variază de la specie la specie.în grăunciorul de polen. rizomi). Izogamie. sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori. la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice. fasole). !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. distingem spori mobili . mamifere.276 zile. lăcusta. unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale. După locul formării deosebim endospori. urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. reprezentat planta propriu-zisă. lăsând peţiolul liber. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene). broasca de lac. astfel de plante fiind numite anuale (porumb. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. reptile. endoderm.16 zile. Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel. nu pot reproduce individul matern. organele de simţ. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive. Cealaltă produce gameţi.o plantă tânără. pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul. adăpostită de fruct..zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori. La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute. Pe tulpina portaltoiului. creşte. gastrulaţia. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns.. creştere. Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului. umiditate şi iluminare. Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special. se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează.gametofit/ generaţie sexuată..) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani. organele sexuale. după o perioadă de nutriţie .diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. într-o perioadă de vegetaţie. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă. căci dezv plantelor e genetic programată.

termică. forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid. acumularea toxinelor în celule. In acelaşi mod. forma vitală. Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor.toxină) a fost propus de olandezul M. o încrengătură . tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate.Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. decât pe cea superioară. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. reducerea sensibilităţii organelor simţ.plante şi animale. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari. Maturitate . ploi torenţiale) revin la poziţia verticală.pt fluturi. cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme.specia.gripal. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză . a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte. Excitabilitatea.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a. viespi. Unităţile taxonomice. La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu. hrana). animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. se distinge şi suprataxoni. !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii. In funcţie de natura excitantului. florile de in. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi. acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară). Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. întinsă la pământ. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. deci sunt organe ortogeotrope. rizoizi. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe.tigru. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. Cu cât acesta mai dezvoltat. Este activ noaptea. mecanoreceptori. HIV. trece în stadiul imobil de pupă. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. dintre care primul denumeşte genul. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali. care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie. Fototropismul. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului. numărul foiţelor embrionare.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. iar cel inferior. orientând limbul perpendicular pe razele luminii. de regulă. glande endocrine. Sistematica contemporană. căldura. chemoreceptori. sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului. iar al doilea. Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente. Felis tigris . Îmbătrânire . ferigi. I. hepatitei.intensă. mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc. savantul american R. nu consumă hrană şi nu produc . în celulele somatice se acumulează mutaţii. dimineaţa şi seara. numit şi nimfă. Ivanovsckii. în lucrarea Sistemul naturii. Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. iar rădăcinile principale . încrengătură (filumul la plante şi ciuperci). tipul nutriţiei etc. cea mai simplă formă de viaţă.. prezenţa elementelor conducătoare. clasigicarea fiind artificială. Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. iar termenul de virus (din lat. pisica fac parte din genul Felis.fiind orientată în sens opus.reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic. Higrotropismele. se disting: fotonastii. Blana cu dungi întunecate şi pete. hife ale ciupercilor). Aşadar. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. gen şi specie .. turbării. o clasă reuneşte ordine înrudite. care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei. să-şi găsească partnerul sexual. mecanică. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri.negativ ortofototropi. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. Datorită geotropismului. naturalist şi medic suedez. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara).stadiul reproducerii active. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. deoarece se orientează în direcţia acestei forţr. nu şi cauzele acestui proces complex. Pentru animale: tipul simetriei corpului. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. tigrul. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. generând epuizarea lor.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. prinzând insecta în capcană. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor. Savantul francez J. modificarea pereţilor vaselor sangvine. şopârle. până la 100 ani la elefant. clasă. deosebim: Geotropisme. recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani. mecanonastii. Sistematica un compartiment al biologiei.reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. termonastii. ordin. termoreceptori etc. Beyerinck. tipul organelor reproductive. Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă. dînd urmaşi fecunzi. luminoasă etc. Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe . se alătură regnul – Arhebacteriile. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor. proteinelor.dar nu redau tabloul real. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. Astfel. Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. În acest caz. Acestea perturbează activitatea organelor. Formularea de către Ch. Aici. în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam.orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului.). După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme.. tactilă. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc. B. O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament. mecanică (statoacustică. familie.specia (ex: leul. Felis domestica pisică. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă. canini lungi şi un număr redus de carnasieri. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea . iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. seismonastii etc. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă. numite receptori. în prezent. Linne a introdus denumirea latină. Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi. tipul nervaţiunii frunzei. diagrama florală etc.). •Este animal vivipar. Potenţialul de repaus. are loc analiza. acţiunile mecanice. deosebim fotoreceptori. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen. Iritabilitatea. subtaxoni. care este transmis organului efector: muşchilor. în 1969. 1892 de botanistul rus D. (ex. care reflectau evoluţia lumii animale. de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier.clase înrudite etc.Taxonul superior este regnul. De regulă. Din pupă iese individul adult – imago.la scuturare acestea se strâns. în timpul vieţii. prezenţa/ lipsa segmentaţiei. virus . tulpina este ortofototropă. caracterul cavităţii corpului.de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic. Puiul este hrănit cu lapte. Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. Este adaptat la nutriţia carnivoră. Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii. dereglarea metabolismului calciului. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului. tuburi polinice. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. iar tulpina principală ortogeotrop negativ . ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). Linne (17071778). iar Felis leo înseamnă leu. Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. termică). albine.

Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. Există bacterii heterotrofe şi autotrofe.în formă de bastonaşe.a. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. sferă etc. pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. Unele specii pot fixa azotul atmosferic. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. negii ş. bacilii difteriei. talofite-> pt algele plurucelulare. 1 ml de lapte de calitate superioară . Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. Oriunde (apă. a acidului citric. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic. iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă. herpesul. sporirea imunităţii. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. Bacteriofagii. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. vaccinările. care descompun glucidele (zaharoza.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor). În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. formarea solului şi alte procese importante din biosferă. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier. a murăturilor etc. verde (clorofila). herpesul. punând în libertate acidul nucleic viral. neramificată. lactoza. fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare.latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară). Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc. lyngbya.prin desfacerea coloniei. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor. plasmide. fac parte vibrionul holerei. solurile umede. Populează bazinele de apă dulce. ce provoacă maladii ale omului.Compoziţia chimică: acizi nucleici. afecţiunile respiratorii acute. maltoza). peretele celular conţine polizaharide şi proteine. determinând forma capsidei. Odată asamblaţi. numite nucleoproteice. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol. Există sub două forme . gripa aviară. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice. bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. împuparea porumbului. sulfobacteriile . pesta la păsări. tomatelor. Nostoc . Acesta străpunge peretele bacteriei. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. spiralată/ unicelulare. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză. Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. Din aminoacizii gazdei. numită capsidă.10-15 mii. teroid. de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. rubeola. În urma activităţii bacteriofagului.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. Anabena .molecule proteice organizate sub formă de spirală. Urmează asamblarea componentelor fagale. Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa.bacterii în formă de sferă. vibrionul holerii. cilindrică. conţin glicoproteine şi a doua membrană . st utilizate în biosinteza industrială.formă pluricelulară. fermenţi. solurile inundate. streptococi. În 1917 savantul francez F. Virusurile sunt cele mai mici particule vii. ADN sau ARN.în formă de arc întins. vitamine. spirocheţi. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. fusiformă. Diversitatea: diplococi. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. Înmulţirea . ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+.a. microcistisul-algă unicelulară. atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. spor de rezistenţă. coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. fixează azotul atmosferic. Forma diversă: : coci . care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. folosind nucleotidele celuleigazdă. Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. Majoritatea sunt heterotrofe. Aici el începe să se autoreproducă. encefelita de taiga. asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului. fermenţii). Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). spirile . Din fericire. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. localiz în citoplasmă. negii ş. care scindează proteinele. Virusurile compuse. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere.capabil de a absorbi energia solară.În sec.poate fi folosită în alimentaţia omului. fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. adică prelucrează ATP-ul. celula-gazdă moare. Înmulţirea: dividerea directă. apele sărate şi acide. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. microscopice. coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. formele coloniale . în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. provocate de aceste bacterii. şi cele de putrefacţie.prin înmugurire. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. chemoautotrofe şi chemoheterotrofe.a.).energie. b pluricelulare. solul umed. starcine. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri.până la 500 mii. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. nucleotidele. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi). gheţarii veşnici din Antarctida. proteine. a produselor lactate acide. sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos . manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. apele termale. flageli. roşu (ficoeritrina). bacterii în formă de stele. iar cele filamentoase prin fragmentare. Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni. provocînd zooviroze: gripa. sărutul etc. scabia. Unele. fiecare individ face cel puţin două viroze. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. Alcătuirea corpului. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. bacili . La contactul cu peretele bacteriei. învelindu-se cu încă un perete celular. turbarea. sol). Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli. Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic.virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA . Deosebim virusuri simple şi compuse. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. Dimensiunile: de la 0. Mediul de trai. fenomen incompatibil cu viaţa. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. virionii părăsesc gazda. cu funcţie energetică. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală. Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă. Rivularia. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii. ovală. aer. galben (carotinoizi). Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina). Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi. Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. Spre deosebire de celelalte bacterii. populează bazine cu ape poluate. iar în cazul laptelui de calitate bună . husa se contractă. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi. Unele virusuri au utilizări practice. febra aftoasă la vite. Dintre bacteriile parazite. Nutriţia. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). antibiotice ş.2 până la 10 um. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului. Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică. Gloeucapsa.molecule mici circulare de ADN. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. vibrioni . Astfel. Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. polimielita. fimbrii. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. ai tuberculozei. care populează bălţile. . Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. Regnul Monera=organisme procariote. izvoarele termale. Nutriţia: autotrofă. stafilococi. la fiecare 20-30 min. Unele specii dispun de flageli.8 mii. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie. variola. Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. deoarece pe parcursul evoluţiei omului. Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului. Alcătuirea virusurilor .zăcămintele de sulf.sindromul imunodeficienţei umane. Peretele celular conţine= peptidoglucan. autopurificarea bazinelor de apă.în formă de arc. orezului zooviruşi atacă animalele. dezvelind tubul.formă colonială. întruneşte organisme unicelulare. Anual. organitele (ribozomii) şi energia gazdei. ai dizenteriei. hepatita virală. Chroococcus. rujeola. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii. poliedru. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. printre ierburi. prin diviziune directă. într-un mod deosebit de celelalte organisme. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. pe lângă capsidă şi acid nucleic. Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. fiind numite bacterii patogene. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. în 1 cm3 de aer din oraş . Spirulina. descompunerea resturilor org. cloramina. Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente. Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor. erizipelul la porci. dezinfecţia. colorându-le în verde-albastru.

diatomeele şi euglenofitele.. Celulele din două filamente vecine.sensibilă la lumină. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre. Alcătuirea corpului algelor. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. ulva (salata-de-mare). Nutriţia. st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. algele brune. As: algele verzi şi roşii: talofite. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. cu lungimi de peste 200m.prin desfacerea coloniilor. flagelilor sau al cililor. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . Sensibilitatea. Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. microelemente etc. Trăiesc în lacuri şi băltoace. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee. Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. în bălţi şi în şanţuri. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. iar posterior din celule lipsite de flageli. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. dictiozomi. Indirect. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului. Filamentele constau din celule cilindrice. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. sunt organisme fototrofe. hrana trece în faringe. Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . Se înmulţesc prin diviziunea directă. Este folosită în cercetările de laborator. În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă. lunecoase la pipăit. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. Reprezentanţi. clorofila a şi d.depuneri de culoare brună. cu excepţia algelor roşii. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină. legaţi între ei. unde în jurul ei se formează vacuola digestivă. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. Se . Produsul de sinteză este amidonul defloridee. Cromatoforii pot avea formă de cupă. Ptilota aminteşte după formă o ramură. Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. Diversitatea Protozoarelor. dispuse cap la cap. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic. In condiţii nefavorabile se închistează. sunt importante şi din punct de vedere economic. în mări şi mai rar pe solurile umede. La unele specii. Laminaria (varza-de-mare). plăci cu o lungime de până la 2 m. panglică. Populează apele poluate. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. el poate fi filamentos/ lamelar. Colonia are doi poli: anterior şi posterior.12). Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. dar se pot întâlni şi în apele dulci. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. Algele se hrănesc autotrof. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. asexuat prin diviziunea directă. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. inclusiv la om. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. care elimină surplusul de apă din organism. Din regiunea piciorului. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor. predominând fucoxantina (pigment brun). în funcţie de dispoziţia celulelor. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. sunt eliminate prin membrană. când se divide. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii. în sol. lamelar sau ramificat. Din gura situată la baza flagelilor. hrănindu-se cu alge unicelulare.5 mm. Spirogira sau mătaseabroaştei. rezultate din activitatea vitală a organismului. unul/ mai multe nuclee. Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. de exemplu creta. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. Vara. vacuole pulsatile şi digestive. pe copaci etc. hrană pentru animalele acvatice. stea. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului. Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . Poate fi filamentos. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. 2. importanţa practică. În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. la cele coloniale. Nutriţia. Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. Dintre pigmenţi predomină diatomina. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. colonial/ pluricelular.de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). ribozomi. Excreţia. pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. specific doar algelor roşii. uleiuri tehnice. algele roşii. resturi vegetale şi animale. Substanţa de rezervă o constituie uleiurile. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). Reprezentanţi:Palmaria. meningita amibică. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale. Polysiphonia şi Phyllophora. clorofila a. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. Sunt răspândite mai ales în apele dulci. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. organisme heterotrofe. Se întâlnesc forme unicelulare. hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. dând naştere unor noi indivizi. provoacă diferite boli la animale. asemănător cu amidonul. La unele specii se întâlneşte conjugarea. respectiv. Substanţele de rezervă sunt laminarina. spirală. care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. alungite. coloniale şi pluricelulare. intră în contact. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. celălalt (mascul) rămânând gol. vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. Hrana pătrunde în corp prin gură. manitolul şi uneori uleiuri. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă. fibrile contractile. folosind oxigenul din apă. ficocianina. unde stă în stare latentă până în primăvară. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct).Euglena verde. fiind înzestraţi cu flageli.una din cele mai răspândite alge de apă dulce. În timpul mişcării. mitocondrii. încât acesta se aseamănă cu plantele. unde formează tufişuri subacvatice. aparatul Golgi. Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. liber. Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele. Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. cloroplaste (cromatofori). Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. carotinoizi .05 mm. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor.Corpul fusiform are o lungime de 0. glucide. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. Depunerile de valve formează mineralul diatomită. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră).5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. bacterii. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. Are un tal filamentos. Reprezentanţi:. iar de aici în citoplasmă. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. porfira etc. clorofila a şi c. Înmulţirea. până la câteva sute (în cele bătrâne). Se întâlnesc şi specii mixotrofe. Formează aglomerări de un verdedeschis. Sunt bogate în iod. înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. Poartă doi flageli care servesc la mişcare. de efector. La toate algele. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. gameţii masculini sunt mobili. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte. reticului endoplasmatic. Se înmulţesc prin diviziune directă. Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. un orificiu mic în membrană. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă. toxoplasmoza etc. neramificat. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. vacuole. Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. iar cele din anul precedent se desprind. Reprezentantul tipic al filumului. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon. Se hrănesc fototrof. reticul endoplasmatic. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere). Se întâlnesc şi forme parazitare. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. participând la reproducere. cartinoizi. lacuri etc. Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită . După ce se umple cu hrană.o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. Produsele de excreţie lichide.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. anual creşte o lamă nouă. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod. lipide. Alcătuirea corpului. Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. dispuse paralel.

Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă.organisme heterotrofe fixe/ talofite. prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. inclusiv al omului. Multe ciliate dispun de organe de apărare . Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. asigurând constanţa mediului intern. utilizate la obţinerea alcoolului.se compune din fire subţiri numite hife. În timpul conjugării. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. ciupercile joacă atât rol pozitiv. se infectează sugând sânge de la antilope . Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. printre care ascosporii. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte. Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. Rol pozitiv au drojdiile. As amiba şi euglena: protiste. Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme. Corpul lor. în condiţii nefavorabile se închistează. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb.rezervor natural al acestui parazit. Alcătuirea corpului. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă. Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. prezentând un organism unic. Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi.25). Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig. heterotrof. iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. forma corpului TEMA: OOMICETELE .cu sute de flageli. această funcţie revenind flagelatelor. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare. Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). ce descompun substanţele organice complexe. În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice. provoacă boala leişmanioza viscerală . ducând la istovirea profundă a organismului. care parazitează în sângele vertebratelor.trihociste. 2. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice. organisme heterotrofe. lăstarii. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală . modul de nutriţie şi de înmulţire.haustorii. Trei se resorb. în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). Digestia ciupercilor este extracelulară. Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. stimulatori de creştere. Fiind un mare consumator de bacterii. iar micronucleul participă la reproducere.Plasmopara viticola. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat. inclusiv al omului. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. pe care nu o pot digera. Infectarea se face prin stomate. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig. hifele pot fi septate/ neseptate. Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina. cilindrică.de regulă nu aduce daune gazdei. Nutriţia. Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. ce provoacp boli infecţioase la om. Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee.şi macronucleul. cât şi negativ. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic . Alcătuirea corpului.. berii. Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul. deci. Opalinele. prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. unde duc un mod de viaţă saprofit. Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale .Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă. Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. Forma poate fi ovală. Reprezentanţi. Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine. eliberând în el substanţe toxice. când acesta înţeapă omul. În citoplasmă se află organitele celulare tipice. structuri de deplasare. se hrăneşte heterotrof. constă din fire neseptate puternic ramificate (hife). 2. al căror corp este acoperit cu o cochilie. Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. Leşmania. Ele asigură mineralizarea resturilor organice. Ordinul Foraminiferele. sferă. Imobilitatea.conjuga- re. Parazitul atacă frunzele. monocelulare. rîia neagră a cartofului !!!liambliile. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. în principal organisme marine. numite „mucegaiuri acvatice". Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . 2.3mm. Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci. bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză. iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. oomicetele se aseamănă cu ciupercile. Reprezentanţi. În funcţie de substratul nutritiv. cvasului şi în panificaţie. care provoacă boala mildiu. De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie. doi indivizi se apropie unul de altul. creşterea pe toată durata vieţii. ciliatele înfig firul în corpul acesteia. ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie. Macronucleul reglează procesele metabolice. Atacând prada. Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. Unele specii parazitează în corpul animalelor. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă. vinului. Se hrănesc cu alge unicelulare. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. la formarea humusului în sol. Nu au organe de locomoţie. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator).specii parazite. care evoluează treptat. se observă un puf alb. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. Ordinul Amibele. cu mai multe nuclee. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete . Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci. Multe specii parazitează în corpul animalelor. Corpul ciupercilor . Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. Unele sporozoare provoacă boli atât la om. sporan-gii germinează direct în noi hife. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii. Se cunosc circa 1000 de specii. cu excepţia plastidelor. absorbţia hranei. Nutriţia. motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. hernia verzei. cârceii. cât şi la animale. de pe partea inferioară a frunzelor.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei. Reprezentanţi. De exemplu. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. provocând boli grave. Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. paraziţi şi simbionţi. au nucleu D: mod de viaţă. iar celălalt feminin (staţionar). formarea ureii.paraziţi intracelulari. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. Fitomonadina. provocând boala numită amibiază. Se hrănesc heterotrof. Pe marginea petelor. prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură. Oomicetele acvatice (Saprolegnia).deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor . Însă importanţa . capacitatea de sinteză a vitaminelor. pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig.24-1). Pe frunze. Ele secretă fermenţi hidrolitici. Reprezentanţi. Infectarea se face prin stomate. numit miceliu. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă. vacuole digestive şi pulsatile. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. ca deşeu metabolic. încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari. După structura corpului. ciupercile se împart în saprofiţi. În activitatea economică a omului. formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată.PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete. fructele. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri. drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). aprovizionând la rândul său planta cu vitamine. Astfel prada este paralizată. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena. Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. La scurt timp nucleul format se divide formând micro. Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. la rândul său. sferică. Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină. Se întâlnesc şi forme acvatice. pe partea superioară. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal. iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol. În condiţii nefavorabile se închistează. care funcţionează alternativ. Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare. halozoic. sau parazitând pe plante. modul de nutriţie e holozoic.miceliul . ex.

importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. pitarca. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor. Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii. în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). Astfel celula devine mononucleară diploidă. Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. saprofite. Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. grăsimi . se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. soredii. proteine .mai puţin de 1%. acesta se divide meiotic şi germinează. Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. de zoospori (cu ajutorul animalelor). Ascomycota şi Basidiomycota. hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus). Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. pâine. pe produse alimentare. Ferigile. scoaţa internă. Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice. apoi mitotice. generând fermentaţia alcoolică. mânătarcă. ascomicete. Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri. ghebele. pe scoarţa copacilor. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo). tăciunii. prezenţa talului. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof.ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului). perene. înmulţirea sexuată lipseşte. de sporangiospori (cu ajutorul ___________). de pe lângă izvoare.buretele ucigaş. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. Asexuat se înmulţesc prin conidii.Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. Hifele sunt separate. Înmulţirea.hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . numite rizine. iască. zigotul transformându-se într-o ască. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea. a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. alge. unde predomină generaţia gametofitică. [ascosporii (cu ajutorul punguţei. gunoi de grajd etc). foliacei. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. altele parazitează pe insecte (Entomophthora). întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe. După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe.cromofite. pe stânci aride. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii.ascospori. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări. Celula respectivă se umflă devenind bazidie. Alga. Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante.: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi). ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. talofite. clasa. celulele formate rămânând unite între ele. Pot trăi pe soluri umede. sporii. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. nucleul se supune meiozei. Majoritatea sunt saprofite. arbuşti. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor. ghebă. ci şi al pâinii. Diversitatea lichenilor. Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. Miceliul se dezvoltă în sol. Este obligatorie adresarea la medic. provocând boala cornul secării. măduva. cu predominanţa generaţiei sporofitice. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi. După o perioadă de repaus. fiind practic inseparabile. Corpul lor. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. ierboase. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale. băutură din abundenţă. Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului. buretele galben. La om.filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile. muscăriţa. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi. Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe.Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate. Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu. Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. la rândul său. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă. şi la ferigi.eucariotelle autotrofe. se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. Drojdiile sunt organisme unicelulare. nediferenţiate în gameţi. legume. Populează medii bogate în glucide. După un anumit timp. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor.. În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. întins sub formă de pâslă albă pe substrat. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. ce creşte prin păduri. Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. Are un miceliu tublar neseparat . efectuează fotosinteza.Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice. Coniferele şi Angiospermele. gălbiorii. Sunt adaptate la viaţa pe uscat.ciuperca-de-cîmp. iar cea sexuată prin gamentangiogamie .a. pe medii bogate în glucide. ciupercile sunt similare legumelor. 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . Alcătuirea corpului. Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave. Asexuat se înmulţesc prin conidii. La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. Poate atinge o greutate de până la 1 kg. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie.graphis. Cladinia. Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. Se înmulţesc prin înmugurire. zigomicete. La momentul potrivit. acizi. frunze). hribul. mai rar ai animalelor. numit corm. la altele din lamele (ciuperci lamelare). Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). La majoritatea speciilor.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor. păstrăvul. malurile). Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. se cunosc plante cu spori. şi cu seminţe. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri.alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". Reprezentanţi. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze. poate surveni şi moartea. Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale. liane. hifele ciupercilor. ciuperca-degunoi ş. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. puternic ramificate.2-4%. precum şi ciupercile cu pălărie. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide). zgîrciobul. deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. din mlaştini. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. comestibilă. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor. Se înmulţesc în principal vegetativ. Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. ierburi. plante mici. În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate. amanita-panterei. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice. nutriţia. A. ellipsoideus). buretele-viperei etc. bazidiomicete. Preferă locurile umede din păduri. care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. conidiospori]/ sexuat. heterotrofe D: structura. Reprezentanţi. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. reînviind după ploaie. în sol. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat. Plantele superioare. de scurtă durată. Dacă nu sunt luate măsuri la timp. Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. albastre-verzui)/ scoarţa externă. capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie).contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi). aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice. Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. transformându-se într-un zigospor. bazidiospori. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. mai rar parazite. Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă. tulpini. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. suportând uscăciuni îndelungate. După valoarea nutritivă. În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori. La scurt timp. de conidiospori (cu ajutorul _________). transformându-se în bazidiospori. îndeosebi al secării. până la elemente ale florii.

plante cromofite. pietrele. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. Este o specie decorativă prin forma frunzelor. zona rădăcinilor arborilor. În cazul sfagnumului. În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. care la început depinde de protal. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. material de construcţie.generaţia asexuată. Este răspândită pe suprafeţele împădurite. reducerea nivelului apelor freatice. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. Lungimea lor variază între 3-20 cm. frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului. Majoritatea preferă locuri umede. distrugerea unor ecosisteme întregi. Preferă crăpăturile din stânci. numite sori. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe.mărunt. Astfel.. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. reproducerea prin spori. persistente (cu excepţia a 2-3 specii). specii arboricole.550 specii. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). fac parte din grupul gimnospermelor. Atât tulpina. Creşte pe sol golaş. În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate.) Crome formează o tufă deasă. La altele. frunze sau prin propagule . cât şi frunzele. materie primă pentru industria chimică.. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul).briopsida. erectă. La maturitate. Este cel mai mare muşchi de la noi. folosită drept combustibil. Primul strat formează epiderma. unde nu pot creşte alte plante. în timp ce partea inferioară piere. La maturizare sporii st diseminaţi. inul-cucului.. folosite şi în medicina tradiţională. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. tulpină şi frunze. Creşte solitar sau în grupuri.G. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste. de regulă. La maturitate ei părăsesc sporangii. Pe măsura creşterii. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine . Ciclul vital al muşchilor. asigurând creşterea în lungime. Coniferele sunt. Tulpina lor nu creşte în grosime. care întruneşte 100 specii. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi. cu pori mari.!!!polenul se găseşte în sacii polenici.anteridiile şi arhegoanele. cilindrică. protonema. Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). Organul înmulţirii sexuate este floarea . Nearătoşi la exterior. Frunzele sunt. printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere . deseori şi în frunze. fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. neînchise în fruct. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. rareori liane. formând zigotul. Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. Tufă deasă. Se întâlneşte sub arborii din pădure. subteran.inul-cucului (Politrichum commune). participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. populează substraturi sărace. muşchii. stânci. Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale. ramurile sunt mai scurte. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare).mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii. Spre deosebire de muşchi. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul). cu rădăcini laterale bine dezvoltate. înguste şi ascuţite la vârf . sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. Alcătuirea corpului. coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. iar mai târziu cele feminine. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. stâcile . răşini. Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. D: (muşchi)predominanţa gamofitului . Homalothecium sericeum (Hedw. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. preponderent. Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. datorită proprietăţilor antiseptice. fierea-pămîntului. iar altele. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime. balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor. fixată de substrat prin rizoizi . pe malul râpilor etc. o plantă decorativă. la baza frunzelor. Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. frunzele au limbul întreg. rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi.plante cu sămînţă goloaşă. Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. La unele specii de ferigi tropicale epifite. Muşchii se clasifică în trei clase. Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori. galbenverzuie.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta . clasa Muşchi superiori. pe pietre. acoperite de cuticulă. în poieni. în care se dezvoltă sporii. Gmetofitul e reprezentat de planta verde. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. Are o tulpină lungă. Preferă tulpina arborilor. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp. Gnetophyta . un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului. Preferă solurile umede. plaantă dioică. cu înălţimea 5-8 cm. (feriga)predom sporofitul. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. protal. Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. prin rizomi. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. Muşchiul-de-turbă. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie. Germinând. deoarece acestalipseşte. se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat. asemeni celorlalte plante. Polytrichum juniperinum (Hedw). Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. ca material termoizolator în construcţii. răspândit mai ales în păduri. este folosit în medicină ca material de pansament.arhegoanele. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului. Diversitatea Muşchilor . muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. fiind supuse diviziunii meiotlce. Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . firavă. scavuliforme sau aciculare. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. se formează grupuri de sporangi. Formele ierboase lipsesc. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. acoperită cu frunzuliţe mărunte. vârful creşte. mai rar lemnos. bălţi. Ţesutul conducător este slab dezvoltat. Alcătuirea corpului. acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. sunt cele mai străvechi plante vasculare. umplute cu apă. fiind duşi de vânt. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. ferigile dispun de ţesut conducător. Gametofitul este diferenţiat în tulpini. pe stânci. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. marginea drumurilor. pătrund în arhegon. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului. umbroase. Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. pe lângă celule vii. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. bogate în humus. ierbos. pe partea dorsală a frunzelor. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. structura. De regulă. Frunzele sunt dublu-. Frunzele îndeplinesc. Celulele din capsulă. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte. iar de la bază triplupenat-sectate. ci şi pentru om: secarea râurilor. nu st acoperite de frucr’te.) B. păstrând forma cilindrică. În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei. durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. arbuşti. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. Preferă arboreturi rare. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. care poate fi peren.anteridiile. Frunzele pot atinge lungimea de lm. Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. solurile nisipoase. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele. În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. lung de 20-60 cm. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. de regulă. Pe măsura apropierii de vârf. iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare. de-a lungul drumurilor. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule.oosfera. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. în păduri umbrite. câmpuri agricole. Din spor se dezvoltă protonema. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). dau naştere sporilor haploizi. fiind unul din principalii formatori ai turbei. monoică. La început ele sunt răsucite în formă de melc. frunzele se desfac. în ea acumulându-se apă. asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. acoperit cu solzi de culoare brună. transparente. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel. In scoarţă. !!!înrudite cu ferigile. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. Tulpina principală se ramifică.S.pe stânci golaşe. Anual se dezvoltă frunze noi. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului. conţin şi celule moarte. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om. Importanţa muşchilor . [clasa Muşchi inferiorihepatici.

a. organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie. zadă. au nervaţiunea penată sau reticulată. fiecare conţinând câte o oosferă. *măduva .se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. dinţată (la tei). la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin). Din ovul se dezv sămînţa. câţiva arbori de Ginkgo biloba. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. gynkgoate (gimkgo). din una ia naştere tubulpolenic. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite. subţiri. Xilemul. iar cealaltă. aşezate circular. Scoarţa înconjoară cilindrul central. Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului. iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. Se clasifică în: ovale (la vişin). (frunze compuse au salcîmul. Fructul.vase liberiene. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei. pe lângă traheide. aciculare (la pin). Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei). Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare. Fructul se dezvoltă diri ovar. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. la arborii bătrâni ea devine mai lată. Alcătuirea corpului: Rădăcina.alcătuit din celule vii care se divid. în timp ce cele de jos se usucă. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. Coniferele emană fitoncide. şi vase liberiene . adventive= cresc pe tulpină. tulpina apare modificată. formate între timp. deasupra solului. !!!După procesul de fecundaţie. dă naştere la două spermatii. Anemohore= cu ajutorul vîntului. *scoarţa . în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid. *cilindrul central . cu două dungi albe pe faţa inferioară. -cilindrul central. Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională .o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris). La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee). Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. Laricea/ zada (Larix decidua). Geniciu= totalit pestilurilor. Bradul (Abies alba. La maturizare. cmgion – cavitate/ înveliş. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată.conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens.plante cu sămînţă acoperită. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul.formaţiune formată din ovul după fecundaţie. iar la subsuoara lor. care au proprietatea de a ucide microorganismele. iar spre exterior . frunzele. zona aspră. pin ş. ovale. iar cealaltă degenerează. chiparosul de baltă. La germinarea seminţelor.pericarp. angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate.constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă. Exemplu. chiparosul. Tuplina. *cambiu. divizându-se. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică. numiţi absorbanţi. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai. sperma. Stomatele reglează schimbul de oxigen. cu spaţii între ele. florile şi fructele.organul vegetativ al plantei. cu frunze lăţite. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare. Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). Anemofile= polenizate de vînt. semănând cu nişte amenţi. *peţiol . care împiedică evaporarea apei din frunză. Au un sistem conducător bine dezvoltat. acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. pinate (pinus). instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane. Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5. tisa. Particularităţile angiospermelor . lungi. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie. În vârful ovulului se află un orificiu . în construcţii. Regiuniile rădăcinii: *scufia. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. iar din ovul sămânţa. Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară.tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza. de regulă.un organ vegetativ ce se dezvoltă. În republică se mai cultivă pe larg tuia. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense.alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. mai târziu sunt brune şi se apleacă. Posedă un perete îngroşat al ovarului. care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură. lobată (la stejar). * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. ramurile fiind amplasate numai sus.un arbore de 30-40 m înălţime. Alternarea generaţiilor este redusă.conţine celule de plută.-scoarţa. *conduce seva brută şi elaborată. La angiosperme. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin). Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. cu durata vieţii de 3 ani. castanul. Zoohore= cu animalele. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori. în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul.totalitatea petalelor unei flori. prin care circulă seva elaborată. străbătută de numeroase nervuri.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină. fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. Cei tineri sunt piramidali. este alcătuit din celule verzi. lipsită de perişori absorbanţi. lipsită de învelişuri florale. brad. Prin vasele lemnoase circulă seva brută. Conurile femeieşti tinere sunt roşii. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor.formată dintr-un strat de celule. iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. spre oosfere. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun. Uscându-se. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui.solzi seminali cu două ovule. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. ienupărul. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. Ornitofile= cu păsări. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori. Funcţii: *susţine ramurile. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma . dispuse în jurul ramurii. *frunzele simple. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern. conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid. situat între epiderma superioară şi cea inferioară. în fabricarea mobilii. embrionul se hrăneşte din contul endospermului. În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse. sămânţa este golaşă. Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. (la cartofi. care protejează tulpina.formată din mai multe straturi de celule de formă ovală. Androceu= totalit staminelor. ascuţite la vârf. fasciculată. transportând cele două spermatii. Polenizarea se face cu ajutorul vântului. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii.Arborele mamut. iar din pereţii lui fructul. Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane. liniare (la grîu).hârtie. mai dur decât cel de brad. *depozitează substanţele nutritive. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. care asigură creşterea în lungime a rădăcinii. alungite şi ovale. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. Floareaorgan de reproducere. farmaceutică. Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. textilă. în care se realizează fotosinteza.sămânţă). Entomofile= de insecte. rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr. gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI). iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă. Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi. Întrucât ovarul lipseşte. de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate. Clase: cicadate (cycas). Arbore verde în permanenţă. *Miezul frunzei. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni. scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă. Conurile sunt erecte. ca materie primă pentru multe ramuri industriale. din cel de brad. dând naştere endospermului. Caliciu= totalitatea sepalelor. cu spaţii între ele. lanceolate (la salcie). după fecundaţie.partea superioară a rădăcinii. petalele. Sămînţa.alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. Conurile bărbăteşti sunt galbene. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase. care facilitează transportarea lor de către vânt. Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului. Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni.unisexuată. Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice.un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. *măduva e formată din celule mari. care cu timpul sau uscat. Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă. spre deosebire de celelalte plante. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa. purpurii şi erecte. secunare= cresc pe rădăcina principală. alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele. *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip . *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate. staminele) se veştezesc şi cad.micropilul. Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. formate din numeroase stamine.

Au frunze simple. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară. alunele de pămînt.este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. ardeiul).TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului. dispuse terminal. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. Corpul are o simetrie radială. sorbul. Acraniatele şi Vertebratele. iar a zecea liberă. *numărul de foiţe embrionare. În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori. TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice.prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. ordonate circular. rapiţa. zmeurul. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. Formula florii: K5 C5 A5 G(2). *prezenţa scheletului intern. muşeţelul. ridichea. De aici excesele st eliminate print-un por mare. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. dar cele mai multe formeaz colonii. trestia-de-zahăr. Staminele sunt în număr de trei. Florile au periant simplu. Fructul este o achenă. rar simplu/ lipsa. dar niciodată pentameră. timoftica. plop. rareori unisexuate. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită. hyalospongia. Fasciculele conducătoare sunt de tip închis. Frunzele sunt dispuse spiralat. Florile sunt bisexuate. ceapa. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii.ectodermul şi intern.calcaroşi> sicandra raphanus. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe.. Viermii inelaţi. susaiul. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia. soia. în pământ au adesea rizomi. cu periant simplu. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. Fructul este o păstaie dehiscentă. indiferent de temperatura mediului. Seminţele sunt lipsite de endosperm. scaiul. Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor. fructul silvică/ păstae. *sistemul radicular e de tip pivotant. care formează la maturizare fructul papusul . podbalul. frunze întregi/ zimţate. prevăzute cu teacă. cu rol în nutriţie şi respiraţie.bogată în specii lemnoase şi ierboase. între ele se află un strat de . pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. *floarea este trimeră. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. căci st fixate de substrat. bisexuate.deschis. bulbi sau tuberculi. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale. pirul. Animalele exoterme. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac.5 mln de specii de organisme pluricelulare. ardeiul. murul. nici pistil. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate. numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece. părul. Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. Fructul poate fi capsulă. Viermii cilindrici. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m. vinetele. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). *sursa de energie. cauciuc. Frunzele sunt liniare. Viermii plaţi. cartoful. măzărichea. In pământ au bulbi. care include următoarele încrengături: Spongierii. Cavitatea sacului. Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. orezul. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm. florihermafrodite. Antropodele. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior. având în creştet un mănunchi de perişori. Posedă rădăcini adventive.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. salcâmul. Celenteratele. form din celule epiteliale şi endoderm. sparceta. pecetea-lui-Solomon. cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. Staminele sunt în număr de zece. mazărea. Formula florii: K(8 !!!fragul. rareori tetrasau dimeră. Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală . zârna. în principal ierboase. actinomorfe. *sistemul radicular este de tip fasciculat.atriu. pălămida. Fructul este o capsulă sau o bacă.obişnuiţi> hipospongia eqiuna. spanacul de grădină. brusturele. substanţe răşinoase. Reprezentanţi: fasolea. demospongia. Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. cu periant mai des dublu. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. lipsite de cambiu.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. majoritatea marine.cavitatea gastrală. Fructul este o cariopsă. încununată de 5 zimţi. subst nutritive. printre care: *simetria corpului. usturoiul. umbele sau spice. cuprinzând circa 15 000 specii. Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii. Celenteratele. daturina. Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. Florile sunt adunate în inflorescenţe . iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi. Reprezentanţi: floarea-soarelui. dar inegale. G(8 culcat). unele specii decorative de tutun). măselariţa. sunt aripile . după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE. obţin energie în principal din mediul extern. mătrăguna. constituind carena/ luntrea. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului. Florile sunt bisexuate. Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). cu limbul întreg. traistaciobanului). adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. lăcrămioara. pot trăi solitar. Familia Chenopodiacee sfecla. se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. roşiile. spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. oxigernului. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus. gutuiul. Moluştele. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). Reprezentanţi: mărul. Formula florii: (K5 C5 A 9+1.endodermul.în tutun.gura embrionului este şi gura adultului. nouă fiind unite prin filamentele lor. fragă). La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2). pelinul. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată. Alcătuirea corpului. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. *floarea este pentameră sau tetramer.cea mai mare familie de plante dicotiledonate.e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). servind la zbor în procesul diseminării. Au frunze simple. mai rar arbuşti şi semiarbuşti. laleaua. datorită energiei produse în procesele metabolice. cu excepţia porumbului şi meiului. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina. Plante ierboase. fiind numite anamniote. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase. Au frunze simple sau compuse. puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. urda vacii. dispuse haotic. Particularităţile florilor de asteracee. Celelalte animale sunt protostomate . dar lipsite de peţiol şi de stipele. Echinodermele. G1. roşiile. scoruşul. porumbul. prevăzute cu cambiu. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. dalacul. grîul. crinul. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate.sticloşi> coşuleţul Venerei. meiul. negara. deosebim animale exoterme şi endoterme. regina nopţii. loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. ovăzul. mazărea. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. lobat sau divizat. achenă. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios. mai rar unisexuate (la porumb). mai mici. sparanghelul. aşezate altern. mai rar apele dulci. *prezenţa membranelor la embrion. Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. zigomorfe cu o structură specifică. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară. Reprezentanţi:bambusul. brânduşa. acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei.spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz). nicotina. ciumăfaia. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. păducelul. iar două laterale. La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. firuţa. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. petunia. Tulpina. In funcţie de sursa principală de energie. Reprezentanţi: tutunul. vioreaua. Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2). răspândite în ţinuturile temperate şi calde. corp diferenţiat în organe. mixt sau ramificat. lintea. vinetele. măceşul fragul. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee).oscul. Reprezentanţi: leurda. de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice. La deuterostomate (Echinoderme. Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. drupă/ un fruct fals (poamă. Corola este formată din 5 petale concrescute. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. cu mod de viaţă sedentar. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor. mohorul. Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. lungi şi înguste. Petala mediană superioară formează stindardul. Prunul. Petalele sunt libere. Familia Poaceae (Graminee/). Animalele endoterme. numită celom. fiind prevăzute cu o teacă. trifoiul. La diblasterice (Spongieri.mezoglee. Familia Liliaceae (Liliacee). *frunzele sunt alterne. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. păiuşul. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici. ce secretă latexuri. Este sterilă nu are stamine. păpădia. *originea cavităţii bucale a adultului. în cavitatea internă. golomăţul. puţin îndepărtaţi între ei. *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). tuberculi/ rizomi. uleiuri. lucerna.din celule flagelate (coanocite) . învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt.în laur. deseori grupate în două fascicule. Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu. ele nu st complexe.

reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. iar toamna sexuat. insule. în mezoglee. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator.chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă). Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig. Are aspect de flori roşii sau albastre. amplasat în interiorul sau în afara corpului. Aparatul digestiv lipseşte. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. hidra moare. paralizându-l. prolificitatea.As: pluricelulare. Sunt animale parazitare. vomă. digestia. Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor. Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă. în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex). Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze. meduze şi corali.oceli . digestive. mezoglee. cu tot cu tentacule. Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale. reproducere. interstiţiale. La un capăt se află talpa. heterotrofe D: tipul de simetrie. Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior.. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. spre deosebire de cea a viermilor plaţi. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. Coralierii. La femele este alcătuit din ovare pare. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. atoli. Poate atinge o lungime de la 0. Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive.) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. urzicătoare (cnidoblaste). recepţie. capsula aruncă firul. Musculatura.larva fără cili. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. gâtul şi proglotele. Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. respiraţia anaerobă. de acumulare a rezervelor. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă). Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor. Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. Meduzele scifoide. frunzele umede. de la care descinde un spermiduct. chimic rezistentă. Cele din ectoderm form învelişul corpului. Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare. Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. cârlige. Trematodele şi Cestodele. La mascul este prezent un testicul impar. ceilalţi populează mările şi apele dulci. Corpul foliaceu. două oviducte. iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. unele preferă solul umed. Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului. Tot aici se deschide bursa copulatoare pară. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. iar cele din apropierea gurii. turtit dorso-ventral. de transport al substanţelor. înzestrat cu ventuze. în exclusivitate polipi coloniali . cu simetrie bilaterală. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. trăiesc în ape dulci D:regn. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari. celula urzicătoare. iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). pentru confecţionarea accesoriilor. scoexul. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. insomnie. Primăvara. iar la cele marine indirectă. este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. Înmulţirea . Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. lipsa aparatului digestiv.mezogleea. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă. Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. nu formează un strat muscular continuu. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii. unde se găsesc două spicule copulatoare. în formă de placă sau panglică. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). cu care se fixează de substrat. excretor şi sexual. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei. insuficient prelucrată. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide). protejează şi asigură motilitatea. De la gât încep să se diferenţieze proglotele. Clasa Anthozoa (Coralierii). Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare. Fecundaţia este internă şi încrucişată. Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos. gameţii. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. Cuticula este o membrană compactă. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. Omul se molipseşte de la câini. organizare. diblastice. Aparatul sexual este de tip tubular. în endoderm. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. până la 1-2 m. Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. două utere ce se unesc într-un vagin. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne.5 cm. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului. Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. cu o simetrie bilaterală . Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează. dureri în epigastru. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. gruparea celulelor în ţesut. galbene.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. Formele parazitare provoacă diferite boli. înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. longitudinali şi oblici. plămâni. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite. Cuprinde circa 6 000 de specii. sub care se află musculatura. Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului. muşchii. Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor. de regulă. La atingere. Meduzele înoată activ. segmentându-se în mai multe discuri. care se transformă ulterior în meduze.tenie adultă. parcurilor.spermatozoizilor. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale. Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos. Reprezentanţi.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior. Cavitatea corpului lipseşte. parazit periculos al omului. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar. nesegmentat. iar la suprafaţă au un fir senzitiv. de apă dulce şi de apă sărată. Clasa Cestoda (Cestodele). care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1.apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. alcătuind colonii. Sunt animale unisexuate. glandulare. schimbarea gazdei. provocând boala numită gălbează. deseori cauzând moartea gazdei. care se înmulţeşte asexuat.ectoderm. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule. animale de regulă libere. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. cai. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci. După fecundarea ovulelor. ectoderm. Clasa Trematoda (Trematodele). Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului. Sunt viermi tereştri. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. Prin concreşterea lor apar recife. A: planaria şi parameciul: eucariote. înmulţire partenogenetică.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. Corpul acestor viermi este plat. nervoase şi sexuate. oval în secţiune transversală. şi 5-7 mm fără. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. al ovinelor. Teniaporcului.Se dezv prin metamorfoză. în ectodermul tentaculelor. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat. Trăieşte în ficatul bovinelor. La om larva se dezvoltă în ficat. iritabilitate. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune. Formele libere populează fundul mărilor şi al . Coralii dispun de un schelet calcaros. creier. Din resturile lor s-au format recife. celule nervoase. pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal. Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. La majoritatea speciilor. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). Cnidoblastele sunt de unică folosinţă.5 până la 10 m.

Clasa Oligochaeta (Oligochete). uneori având chiar şi mai mult de 8 m. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. s-au redus organele părţii drepte. rolul. Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat. După ce umple pungile. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. La râmă segmentele poartă cheţi. în intestinul posterior. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi. Corpul este protejat de cochilie. aşa-numitele parapodii. ajung din nou în intestin. Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). prin celălalt apa este evacuată . în intestinul omului. Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor.un vierme de 5-10 mm. branhii şi tentacule. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). au corpul aplatizat. dimorfismul sexual este slab exprimat. numite şi lipitori. Majoritatea sunt erbivori. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. Capul prezintă gura. limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. scoica-de-mărgăritar. constând din camere închise. La polichete apar şi fascicule musculare izolate. eucariote D: mod de viaţă. partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare. octapodul. transformându-se în adult. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. Ajungând a doua oară în intestin. calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. Sunt nevertebrate marine. iar celălalt deschis.oxiurul . Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică). Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. iar femela de 20-10 cm. parapodii. după cochilie. apele dulci. împreună cu saliva. fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. solul. structura. Capul lipseşte. !!! trihocefalii. lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. lângă orificiul anal. iar la hermafrodiţi internă. Migraţia larvelor durează 9-12 zile. năpârleşte de câteva ori. are o lungime de până la 15 cm. La unele specii (polichete). înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. celomice. Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. Un capăt este închis.st paraziţi. fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul). În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă . de la 30 până la 600. Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. ea e puternic vascularizată. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . Un număr mare de specii populează solul. ai animalelor. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. Printre aceştia se numără şi ascarida. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. solul. Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. Cochilia creşte odată cu „stăpânul".CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . tentaculele şi ochii. Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. Se reproduc o dată în viaţă. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. dezvoltarea este directă.oceanelor. Reprezentanţi: scoica-derâu. larvele căreia se închistează în muşchi. limaxii. acantocefalii. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . ceea ce e specific viermilor inelaţi. larva creşte timp de trei luni. Clasa Hirudinea (Hirudine). Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. Unele specii (melcul-de-livadă. In timpul iernii se afundă în sol. excretor şi ductele organelor genitale. caracatiţa. din ouă se dezvoltă larvele. reproducerea sexuată. Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. Corpul viermilor inelaţi este alungit. Majoritatea sunt unisexuate.celomul înzestrată cu epiteliu propriu. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. folosită pentru a se apăra de duşmani. articole decorative. unisexuate. care provoacă boala numită ascaridoza. Hirudinele. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h. Clasa Polychaeta (Polichete). Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. participând la humificarea resturilor organice. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. scoicile. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite. se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. Sunt animale hermafrodite. trunchi şi picior. prin el ieşind capul şi trunchiul.două testicule urmate de două spermiducte. curăţă apa de impurităţi. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa. apoi în cavitatea bucală. Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. servesc drept hrana pentru alte animale. constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. Sunt animale unisexuate. ai omului. Au ochi mari. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. octapodul). în unele segmente se maturizează gameţii. îmbogăţesc solul cu aer. Sunt animale bentonice. La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni. Cochilia este răsucită în formă de spirală. cu o simetrie bilaterală a corpului. târându-se pe fund cu parapodiile. Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. Nematodele parazitează şi pe plante. mobile. lipsite de sistem circulator şi respirator. Majoritatea speciilor preferă apele marine. pe uscat. Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. animale triblastice. unde sunt amplasate organele respiratorii. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată. În acest răstimp larva creşte.masă viscerală. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului. de simţ şi se deschid orificiile anal. Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. lipitorile se deplasează.5 m. Ca urmare a asimetriei corpului. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. derivată a tegumentului. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. Înmulţirea . iar de aici. Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. deaceea poate avea rolul de plămîn. Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. mările. împărţit în segmente. nautilusul. în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. nematoda-cartofului. reduc aciditatea solurilor. Sunt animale unisexuate. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. Înmulţirea. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. după aceea pier. Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat.organisme triblastice. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale). iar numărul inelelor. scăderea poftei de mâncare. nematoda-grâului. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele). ce pun în mişcare parapodiile. de apă dulce şi terestre. Multe specii sunt paraziţi ai omului. Piciorul este transformat în braţe. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. calmarul. se deschide glanda cu cerneală. limneea) Reprezentanţi: limaxul. Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. La unele specii cochilia este redusă. melcul-de-grădină. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia. limneea). Cele masculine . organe locomotorii primitive. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. iar la adulţi trichina. Celomul nu este continuu. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete. Majoritatea sunt puţin mobile. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. unde servesc drept hrană pentru alte animale. Alcătuirea corpului. Reprezentanţi: calmarul.indirectă. Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi. prin metamorfoză incompletă. cât şi spermatozoizi. Nu au cheţi. Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume. La speciile unisexuate fecundarea este externă. Fecundaţia este încrucişată. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. în rest este completat de ţesut conjuctiv.5 mm până la 2. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. la cele marine . bine dezvoltaţi. Unele specii se afundă în mâl. Polichete şi Hirudine. Respiră prin branhii. Se deplasează încet. cu fructe sau cu legume infectate. numărând circa 130 000 specii. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. unde se opresc. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. melcul-de-livadă. iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule. Se întâlnesc şi răpitori. limneeamică. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. trihocefalul. secretată de glandele salivare ale lipitorii. Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii. moluşte D: modul de viaţă.

asigurând unirea mobilă a segmentelor. mai reprezentative fiind: Crustaceele. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. Pentru consumul hranei lichide. iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. transparente. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. evaporarea apei. prezintă două aripi membranoase. Insectele şi Arahnideletoate st unite într. numite membre locomotoare. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui. El protejează corpul de leziuni mecanice. săritura. ihneumonidele. de aceea este numit schelet extern. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. având un mod parazitar de viaţă. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. ţesuturi de plante) . Duşmanul lor principal este octapodul. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. fluturii. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. Se hrănesc cu cadavre. inclusiv ai omului (păduchii. prezenţa crustei.scorpionul de apă. alergarea. care exercită funcţia de schelet extern. iar în doilea de 5 ori). până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori.maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. care la albine. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii). Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. La formele ce consumă hrană solidă. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi. Este vorba de insectele sociale (albinele. constituind aparatul bucal. viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa. moale şi elastic. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor. abdomenul se termină cu organul copulator. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. nu sunt identice. Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare. furnicile. aparatul bucal de tip rozător. Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot.ovipozitor. de lăcuste. cu funcţie de organe tactile şi olfactive. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. bondarii) contribuie la polenizare. Astfel. s-au modificat unele anexe bucale. acestea pot fi de tip alergător. Sunt. Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. înmulţirea. toţi pigmenţii se distrug. reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare. Importanţă practică au ihneumonidele. Fecundarea este internă. Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. Unele specii participă la formarea solului. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. artropode D: mod de viaţă. coropişniţa. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. coropişniţa. de regulă. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). Omarul. Drept urmare. Fecundaţia este internă. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă. strânse în evantai. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. !!!Lătăuşii tot st crustacei. Crustacee superioare sunt langustele. *Toate membrele sunt articulate. cosaşii. ciclopi. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. aparatul bucal este de tip rozător. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. Unele specii aduc daune culturilor agricole. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. transformându-se în elitre. Datorită membrelor articulate. gîndacul de Colorado. Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg. care la unele artropode sunt unite. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. iar celelalte două. într-un stol se pot reuni 35 mlrd. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. de la verde până la cafeniu. cele posterioare. mandibulele. La temperaturi înalte (de fierbere). cu excepţia celui roşu. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. Toracele este alcătuit din 3 segmente. spre deosebire de viermii inelaţi. telenomus. crabii. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului. Sunt animale nocturne. iar dezvoltarea directă. La insectele zburătoare. Sunt animale nocturne. Un furnicar poate proteja 0. lăcustele. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. maxilarul. gândacul-de-mai. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar. ploşniţele. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie. de segmentele toracale sunt fixate aripile. bondarul. Până la atingerea maturităţii sexuale. cu predilecţie în mediul acvatic. Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Insectele sunt animale unisexuate. formând cefalotoracele. Alcătuirea corpului. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat. fiind unite împreună întro placă mică. nevertebrate. creveţii. La femele. De regulă. racul-de-râu. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. omarii. Abdomenul cuprinde 7 segmente. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km.chitina. abdomenul este mai lat decât la masculi. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. copepode. ai animalelor şi ai omului. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli. gândacul-descoarţă. Produc daune gândacul-de-Colorado. *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. Sunt folosite în alimentaţia omului. Primele 3 perechi . în funcţie de specificul hranei. Dăunează agriculturii. corpul la artropode este destul de flexibil. între segmente există suturi. care se hrăneşte cu frunzele cartofului. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor.mai fine. lingător. gândacii-de-gunoi). La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. *în pofida învelişului de chitină.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. Sunt folosite în alimentaţia omului. nevertebrate. săpător. uneori . întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. La gândaci. gândacul-de-mai. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. Buburuzele. La mascul. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu. Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat. Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. membrele posterioare de tip săritor. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. în funcţie de mediul de viaţă. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. musca de casă ) . Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. la fel şi trihograma. De aici şi denumirea încrengăturii. artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. gărgăriţele. fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică. înmulţirea.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . sugător. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. cele posterioare fiind puternic reduse. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral.2 mln de specii. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. înotul. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. *Corpul artropodelor constă din segmente care. Alcătuirea corpului. mai stabil. buza inferioară) şi ochii compuşi. înotător. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. Preferă mările tropicale şi subtropicale. de aceea furnicarele trebuie ocrotite. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase. Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. Ordinul Heteroptera (Ploşniţele). furnicile). mai apoi şi a răcuşorilor. hrănindu-se cu frunze. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. fiind adăpostit de cefalotorace. ploşniţa-cerealelor. săritor. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii. albiliţa verzei. Tot aici sunt situaţi şi ochii. Aripile anterioare sunt transformate în élitre.albiliţa verzii. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. torace şi abdomen. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice. albinele. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. Langusta atinge lungimea de 60 cm. puricii). Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase.5-1 ha de pădure. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. care nu participă la zbor. iar în apă înoată înapoi. unisexuate. anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. Se folosesc în alimentaţia omului. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap. De obicei. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele). funcţia de maxilar. viespile. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. Abdomenul este scurt.

Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. starea de veghe-somn. dovadă a originii comune. animal unisexuat cu fecundaţie externă. căpuşa-detaiga. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme. secretând veninul. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. bibanul. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. redresarea poziţiei corpului. pe animale şi om. al tusei.Anoplura-păduchele de cap. Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. Reprezentanţi: babuşca. păduchele lat. Alcătuirea corpului. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. linul. mişcarea ochilor. de pancreas. !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele.cordate primitive. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. Coarda se păstrează toată viaţa. unele forme ale tifosului exantematic. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. esofag. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. masticaţiei. Reprezentanţi: şalăul. înmulţirea . iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. înmulţirea. Reprezentant: Ştiucade-mare. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. Partea ventrală găzduieşte gura. Naşte pui vii. în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. Solzii sunt plăci subţiri. în apele dulci. Fecundaţia este externă. Tetrapodele. carasul. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. suportul branhiilor. în sol. Himenopterme. sedentar. Ordinul Aranei (Păianjenii). Vertebratele acvatice respiră prin branhii. Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. dintre care doar 2 femele. hrănindu-se cu frunze.viespele. Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. transparente. ovipare. uscată. ex:ascidie. Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde. scorpionul înfige acul în ea. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. craniu. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om. Înotătoarea codală participă la înot. lichidul se solidifică. crapul. Omizile aduc mari pagube agriculturii. Lovind prada cu abdomenul. Alcătuirea corpului. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. stavridul. intestin subţire şi intestin gros. impermeabilă pentru apă. Urmează 4 perechi de membre locomotoare. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă. mărginită de două perechi de membre. In cazul larvelor este de tip rozător. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase. Păianjenii şi Căpuşele. în funcţie de mediul de viaţă. în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. icrele. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. cardiac. caracurtul.cu foarte multe orificii. Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte. Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. Muştele. văduviţă.viu colorate. Coarda este prezentă doar la embrion. se întâlnesc şi specii vivipare. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. Unele specii trăiesc în apă. Toate arahnidele sunt unisexuate.5 m şi o greutate de 35 kg. cele abdominale sunt reduse. Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos.cel mai bogat în specii. care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. De regulă. ex: brancheostoma. întrunind circa 22 mii de specii. TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele. cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. iar cele terestre prin plămâni. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. Ele asigură corpului o poziţie normală. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. formînd colonii. în vizuini. în pofida diversităţii. Peştii decorativi sunt vivipari. marine. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. albinele. adaptate la mediul marin. protejînd organele interne de contuzii. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. în contact cu aerul inspirat. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. înotătoareleperechi au un peduncul gros. Sunt arahnide mici. plătica. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. care prin oviducte ajung în afara corpului. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. vâscoasă. toate vertebratele au acelaşi plan de structură. Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. Majoritatea au corpul nesegmentat. Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. somonul. Maxilarele sunt lipsite de dinţi. Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. pene sau păr. Respiraţia este dublă: prin branhii . ovipare. Craniate (vertebrate). toate segmentele lui fiind concrescute . copularea. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. untura de peşte bogată în vitamina D. pe parcursul întregii vieţi. Scheletul neural formează cutia craniană. Membrele au o structură diferită. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală. cu fecundaţie internă. Vertebratele sunt animale unisexuate. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. hermafrodite. In contact cu aerul. parazitează pe plante. La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. care are coadă în stadiul larvar. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. se reeproduc sexuat şi asexuat. uneori microscopice. bogat în glande ce secretă mucus. în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. ţînţarii. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. vomei. Diptera. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. tăiesc fixat/ liber. Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. stomac. Doar mamiferele sunt vivipare. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. salivaţiei. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. peştii sunt animale unisexuate. în colonii/ solitar. Populează apele dulci şi cele sărate. trunchi şi coadă. Scorpionii sunt animale nocturne. fiind numiţi dinţi faringieni. La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele. doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). Cerebelul este centrul echilibrului. Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. acarinafoliculară. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . Ordinul Acari (Căpuşele). Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv). Corpul are o lungime de 105-180 cm. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. depunerea ouălelor. După terminarea ei. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen. Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal.compartimentul superior al sistemului nervos central. faringe. furnica. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor. amfiox. scrumbia. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. Poate atinge o lungime de cea 1. scheletul membrelor şi al centurilor. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. La celelalte vertebrate. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. precum şi centrele vizuale primare. corpul ca un sac. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. trunchiul şi membrele. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. protecţia. ovipare. Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. Solzii cresc odată cu întregul corp.sediul encefalului şi al organelor de simţ. Ordinul Esociformes (Esociformele). în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală).

formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). Animal nocturn. Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. Femela depune ouăle pe uscat. Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. Spre deosebire de amfibii. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. Ecaudatele şi Apodele. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. mai puţin în cele cu climă temperată. Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine. Reprezentanţi: sifonopsul. broasca-de-lac.locul de fixare al muşchilor pectorali. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. le menţin umede. de formă rotundă.este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. mobilă. ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. gambă şi labă. Coastele lipsesc. toracală. steag şi rădăcină. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige. sporind mobilitatea centurii scapulare. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. Astfel. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. depun ouăle în cuiburi. Din absenţa coastelor. broasca testoasă-de-stepă. Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. Prima are culoare verde. Spermatozoizii din testicule. Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. întâlnită şi la noi. După alcătuire şi funcţie. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. în legătură cu deplasarea prin salturi. Membrele anterioare sunt transformate în aripi.şi prin plămâni. ureterul se dilată. Ultima vertebră toracală. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală. adaptate la zbor. Cea a membrelor anterioare. prezentând şi unele distincţii. TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2. ovipare. În glandele salivare se form veninul. al căror capăt posterior se dilată. cutia toracică lipseşte. Fecundaţia este externă. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. pielea nudă. pare. bipede. Pentru om amfibiile sunt folositoare. sunt de mare folos omului. care adăposteşte corpul în caz de pericol. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. iar acestea în cloacă. ihtiofisul. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. broasca-arboricolă.5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. Populează lacurile. lepidosirenul. La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă. iar dezvoltarea directă. formând cutia toracică. craniate D: structura membrelor. Multe specii prezintă pericol pentru om. Fecundarea este internă. Alcătuirea corpului. Scheletul axial. De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul. lombară. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. sacrală şi codală. Ouăle sunt depuse în vizuini subterane. Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. Şerpii sunt reptile lipsite de membre. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. Reprezentanţi: protopterusul. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor.carena. Centura membrelor posterioare . adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori. înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Coada este scurtă. Cei veninoşi folosesc veninul. puf şi peri. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. Preferă mediul subteran. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. înmulţirea. Amfibiile sunt animale unisexuate. salamandra. formând uterul. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. prin spermiducte ajung în cloacă. iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. lombo-sacrală şi codală. Dintre scuamate. cea de-a doua gri-închis. Au corpul viermiform. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. inima are patru camere. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat.folosită în alimentaţie. Pana de contur se compune din rahis. Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. înainte de a se deschide în cloacă. Reprezentanţi: Tritonul. dăunători ai agriculturii şi silviculturii. un capăt fiind legat de coracoid. râurile limpezi. ischion şi pubis). Cameleonii şi Şerpii. cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. mod de trai. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate. le clocesc şi îngrijesc puii. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. Fecundaţia este internă. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. secretat de glandele veninoase. antebraţ şi labă. toracală. cele care formează cârma cozii .sacula. în căile genitale ale femelei. bălţile. acoperită de nervi. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. şarpelede-apă. Se realizează prin Centuri. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. trunchi şi membre. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. Alcătuirea corpului. de asemenea. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia. subordonate după dimensiuni. Capul este de dimensiuni relativ mici. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. De aceea. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. gene mobile. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice. Se deplasează prin târâre. care previn pierderile de apă. timpanul lipseşte.coloana vertebrală. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale. Salamandra-cu-pete. Din acest ordin mai fac parte buraticul. formând cutia toracică. Particularităţi se constată şi în . deosebim pene de contur. poikiloterme. De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte. bogată în glande cutanate. Pielea este uscată. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. omoplat şi claviculă). broasca testoasăde-baltă. Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. ovipare. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. care se continuă cu vaginul. Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. Majoritatea elementelor sunt concrescute. Scheletul labei este puternic redus. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului. Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. Periodic năpârlesc. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. ochii slab dezvoltaţi.sprijin sigur al membrelor posterioare. ce se ramifică de la rahis în barbule. iar prin intermediul organului copulator. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. formând o placă elastică.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion. De ele se articulează coastele. Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase. Cu unele excepţii. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. pisicade-mare).cuprinde trei oase (coracoid. fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. Sunt legate între ele prin cârlige. gât bine dezvoltat. Ordinul Apodele (Apoda). lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. subţiri. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate. vipera-obişnuită. înmulţirea . mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste. La şerpi membrele lipsesc. la reptile. Ovarele sunt. Unirea mobilă a membrelor de trunchi.rectrice. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil. Alcătuirea corpului. crocodil şi broaşte-ţestoase. TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme.Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. Şopârlele sunt animale unisexuate. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini. vipera-de-stepă. Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe.

Reprezentanţi: lebedele. piţigoiul. Au urechi mari. orbeţii. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). indian. cârtiţa este confundată cu orbetele. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele). Incisivii sunt bine dezvoltaţi. Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile).fără placentă. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade. regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor. zebra. clocesc ouăle pe rând. veveriţa. Fecundarea este internă. Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. raţele. Duc un mod de viaţă nocturn. raţele. Femelele au un singur ovar. tigrul. Degetele sunt prevăzute. cucuveaua. liliaculvespertil. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. Reprezentanţi: şoimul. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. văd bine. Reprezentanţi: calul. zburători buni.balena-albastră. Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. bursucul. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte. sticletele. Glandele mamare nu au mameloane. carena lipseşte. răspândite în bălţi şi stepe. Reprezentanţi: cârtiţa. silviile. iar din sudarea oaselor labei. Ordinul Primates (Primatele). înlăturând animalele bolnave. rinocerul. Incisivii sunt mici. veveriţă. cocoşul de pădure. sunt vertebrate patrupede. tupaidele .păsări cu structură primitivă. Ciocul este lat. protejează culturile agricole. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne). rinocerul). Durata sarcinii depinde de specie. dar sunt neputincioşi. buha. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. aripi scurte şi rotunde. degetele fiind unite cu o membrană înotătoare. Cuprinde mai multe ordine. Gazela. Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare. zimbrul. encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum.păsări acvatice. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. jderul. vulpea. girafa. Ordinul Pinipede. cerbul. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz. se mişcp prin alergare. vaca. ascuţiţi. delfinul. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii. circa 5 mii de specii. şacalul. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi.ursul de mare. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive. lupul-marsupial. ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole. Reprezentanţi: ciocârlia. pisica. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. Puii sunt nidifugi. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. Se înmulţesc prin depunerea ouălor. graurii. datorită alimentaţiei din placentă (lup. vidra. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. ciţcanul.a. au picioare scurte. Capul poate fi rotit la 270°. Sunt monogame. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. cu excepţia degetelor. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). Ochii sunt slab dezvoltaţi. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. culoare. Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). chiţcan delfin). de regulă. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. şoricarul. In timpul dezvoltării embrionului.păsăsri mari de apă dulce. răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. maimuţa au mersul lent. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. fazanul.lemurienii. Reprezentanţi: găinile. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu). marmota. mierla. Au un cioc bine dezvoltat. şobolanul. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. !!! înmulţirea. Câinele. Reprezentanţi: ehidna. vulturul. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate.se sprijină pe degetele 3 şi 4. de talie diferită. cresc toată viaţa. monotreme. cu aripi mari. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. Mamiferele pot fi: marsupiale. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. care se hrăneşte cu cartofi. popândăul. Au un corp compact. unele rod scoarţa copacilor din livezi. Se hrănesc cu insecte. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea. bogată în glande sudoripare. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. renul) sau imparicopitate . Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. înmulţirea. Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale. permiţând recepţionarea ultrasunetelor. Ordinul Rozătoarele (Rodentia). taurul.puiul se dezv complet în uterul mamei. ţoii. vrabia. prepeliţa. nefiindu-le caracteristică formarea placentei. Primatele inferioare. ghearele ascuţite şi încovoiate. Reprezentanţi: veveriţa. hiena. Din acest subordin fac parte: cerbul. densitate. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. Puii sunt nidifugi. nasc pui la un stadiu timpuriu. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. şoarecele (chiţcan). Reprezentanţi: huhurezul. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. oaia. în schimb auzul este foarte fin. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. Suprafaţa encefalului este netedă . Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului.depun ouă le clocesc. ciorile. Ciocănitoarele. Steganopodele. foca Ordinul Cetacea. Reprezentanţi: cangurul. Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. celelalte fiind reduse (mistreţul. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. în uter se formează un organ special: placenta. căprioara. nutria. proehidna. Reprezentanţi: câinele. Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei. a rezultat scurmuşul. Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. hulubii). Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. ursul. Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr.păsări ce nu pot zbura. uliul. altele sunt vânate pentru carne. In popor. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). Din această cauză puii se nasc slabi. Penajul este dens. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. calul. vrăbiile. Corpul se compune din trei regiuni: cap. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor. pisica. Se hrănesc cu larve de insecte. pădurile. ghepardul. homeoterme. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. Carnivorii exercită rolul de „sanitari". Reprezentanţi: liliacul-urecheat. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. măgarul. ondatra. iar stomacul muscular sudezvoltat. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. potârnichea. coadă scurtă. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. Alcătuirea corpului. grosimea lor. Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. dropiile). gâştele. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. leu. ariciul. Scot pui de mai mult de două ori pe an. viermi. veveriţa-marsupială. fiind numite animale plantigrade.african. puful este deosebit de bine dezvoltat. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. mistreţul. ornitorincul.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) . părţile laterale ale corpului. ţistarul. pisică). placentare. prezentând deosebiri doar elementele labei. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. unele polenizează florile. în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele. rândunica. Drept rezultat. ovipare. trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. trunchi şi membre. Unele specii au fost domesticite. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei.este dezvoltat doar degetul 3 (calul. elanul. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. cu gheare. bumnducul. ursul. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). marcarea teritoriului ş. lupul. slabe. adaptate la alergarea rapidă. castorul. erbivore. Penajul este dens. Ariciul. tigrul. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae). antilopa. Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). ehidna. ce se dezv complet în marsupiu (koala. cele mai evoluate animale. livezile. caninii bine dezvoltaţi. sebacee şi odorifere. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. cangurul). în uter. capra aleargă şi mai repede. capra. caşalot. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. Ele pot fi paricopitate. Caninii sunt puternici. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii). Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf. Guşa este bine dezvoltată. leul. Sunt păsări înotătoare. hermelina. Degetele descind direct de la scurmuş. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. şorliţa. Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. Sunt mamifere terestre copitate. La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. Clavicula lipseşte. turtit dorso-ventral. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. Sunt poligame. desmanul. lemur. cioc alungit. Păsările sunt animale unisexuate. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). Reprezentanţi: cocorii. ciuful. Din cauza lipsei claviculei. oaia. încovoiat.

Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor .C.K. Africa. organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE . pot fi solide. iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină). dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI. piersica. Glucidele se contin in: mar. brinzeturi. Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar.simple. HPO(2. fructe. /cu poteinele= anim. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare. Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic.Fe. hidrogenică. celulozei). Microelemente le revin Na.] Malpighi şi Grew.70%. Primatele superioare: cimpanzeul. dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide.atomi. a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide. Cr. solubile în apă. proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide). la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul). funcţiile. cloroform). moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-).Zn.le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene. prolamine. leucina). animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi. gorila.păstrează căldura. Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei. craniate D: mod de viaţă.Si 0. iar in cele vegetale. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere. se dizolvă bine în apă. Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone. lina de oaie. ionică ex.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --.in mucoasa limbii. Proteinele se contin in : carne. Ex: amidonul (constituit din glucoză). SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală . ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii. fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni. kerantină) colagen. la emulgarea grăsimilor .la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele .hipofiza. e organismelor metabolismul Ca. Fe(2+)parte Na(+). majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas. par.la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica.baza compusilor organici o constitue atomii de C. aminoacizi(albumine. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule]. apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . dacă structura primară nu e distrusă.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici. mica) a fermenţilor. în membrană se contin in: lactate. autoreglare.Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante. arboricole. hidrogenică. prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe. nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce.stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . îi este proprie legătura peptidică. de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici.Mn. este un izolator. hormonilor.Mg. influenţînd activ acestora) ---de transport. îi este proprie legătura peptidică. ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow. Ex: zaharoza=glucoza+fructoza . se numesc proteinogeni. îi este proprie legătura peptidică. glicogenul . sfecla de zahar. lactoza. ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH). fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante. dezoxiriboza . Macroelemente . legume. tetroze. dar solubili în solvenţii organici (benzen. galactoza.la scindarea glucidelor obtinem energie.unire a 2 monozaharide.H. ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele . seminte. celuloza.S. în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe. maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide. omul. form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI. cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ». clorofilei.compusi organici insolubili in apa. Ba. care st numiţi indispensanbili.de protectie si termoizolare . este unică pentru orice proteină. la legume-25-45%.ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) .compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. de proprietăţile. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine. tuberculi Functii: ---energetica.NPO(. formînd ţesuturi. într-un anumit mediu.Cl 2-3% pentoze=riboza. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată. ioni de metale.sau striată. disulfidică. e parţial reversibilă. celulele muschilor. in frunze. Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE. acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti. Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) .care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide. ce constituie scheletul membranelor biologice.O. Fiecare proteină.4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase. fructe.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+). MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline. miere de albine se localizează in: celulele ficatului. CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine.1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic. st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). valina.polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi. continut in stare libera (95%).stimulează deschiderea stomatelor b) organica . Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala. mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor. îi este proprie legătura peptidică.Ca. componentă K(+)a hemoglobinei . orangutanul.P. hidrogenică. unii hormoni FOSFOLIPIDE . Na(+) . galbenus. decît prin intermediul hranei.resturi de acid fosforic. chitina . paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule. St. unt. Cu. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală. Indonezia.I. A: păsăsri şi mamifere: homeoterme. la revenirea la condiţii normale ale mediului. Hooke in 1665.Mn.complexe. galbenus de ou. participa la respiraţia mamiferilor. determinîndu-i forma.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă. iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale. ex : lizina. in celulele creierului. hidrofobă.au gust dulce. întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică. glucide. membrele anterioare. protejează de leziuni mecanice. trioze. la cereale- răspîndite lipide. K(+). are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare.in retina ochiului ---Co.hemoglobina. o sursă de apă metabolică ---energica. [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule.N . posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. Tipuri : dulce. bilantului legata termic (4-5%).F. Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline.prezente in unt. Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei . TERŢIARĂ are formă de ghem. în seminţe. oua. Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor. prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +). iar chitina. prezent în organele interne. acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii. Se întâlnesc în Asia de Sud-Est. datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară .Zn. CELULEI Descoperita de R. specific pentru fiecare tip de proteină . cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza. bacteii. ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe. In celulele animale se contin 15% de glucide.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei . pigmenţilor.

iar animala – proteine. se transf în fagolizozomi). aflaţi in continuă mişcare. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. urzicii) . care degajă cea mai mare energie. legături legarea covalente. proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. constituind «buletinul de identitate» al acestuia. citoplasma si unele organite. aceasta fiind functia lor de baza. consta din: hialoplasma(matrice) . parului.lungimea e aproape egală cu lăţimea. activ. prin care apa părăseşte celula. sub acţiunea fermenţilor. Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. nucleu. T.sistem ramificat de canale si cisterne. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. odată ce e pusă în apă. pe cînd proteinele. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. se form o catenă nouă. creştere. G. lipidele.citoschelet. decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. acizi nucl. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. unele molecule organice. lignina. anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei. în 2 lanţuri libere. ioni. !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare. glucidele. plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). monomerul e sintetizează structură (bicatenară . aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare. Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă . fiindcă e un proces de pierdere a apei). amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. Pe fiecare din nucleotidele libere.centrizom. hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. anticorpii monocatenară). a celor lichide.12% Functii: ---structurala. informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . C.lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului. Exocitoză. unghiulor. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu. tripsina). cu forma constanta (nervoase. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică. Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG). iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic. iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite.fenomen.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. Aparatul proteinelor . nucleu. sunt de 2 tipuri : parenchimatice.Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. diviziune. crestere.un fenomen invers endocitozei. îi st specifice: celuloza.pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma. Este un compus instabil. el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. Gguanina. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi.pinocitoză. asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. volumul vacuolelor. O nucleotida= o baza azotata( A. numit glicocalix . Plasmoliză. osoase). care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu. în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri.sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu. nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană. permiabil pentru apă. miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi. As: celule eucariote. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid. Membranele canalelor şi cavităţilor REG. este. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici.celula cu nucleu delimitat de membrana. decît în alte legături chimice. glucoza. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice. lipide. Ele se pot desface. pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde. ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. mitocondrii. lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. firele fisului de diviziune. trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. prezintă. inmultire Alcatuirea celulei eucariote. a celor lichide-pinocitoză negativă.citozina. ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. a citoplasmei se micşorează. pectina.uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile).care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii.timidina. bazele azotate. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme . corpul. specific. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism.predomena in muschilor. poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted). spre deosebire de cel agranular. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. U. citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula. plastide. lămiie prozenchimatice. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular. care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna. plastide. proteine contractile executa anumite forme de miscare. celule musculare).adenina. Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. aceleasi functii: de schimb de substanţe. mitocondrii.mediul intern al celulei. ce umple cavitatatea celulei. C. Citoplasma. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. format din celuloză. cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie. celule secretorii. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare. ce străbat citoplasma. proprietate de replicare. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie. ---de protectie : tendoanelor.) se numeşte endocitoză.

În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari. deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă .corpuscul rotungit. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale. Există celule polinucleare. devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine. Lizozomi. mureina. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final.tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor. Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale.ADN. moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. mitocondrii. Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul. tilacoizii. iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul). ce st localizate la extremităţile cisternelor. lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului. corpusculi ovali. amidon. aldehide). din 2 parti (mare. În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. cloroplastele se transformă în cromoplaste. care sunt constituite din proteine si ARN. o soluţie apoasă. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). deaceeea mai st numite » staţie energetică». peretele celular e rigid. se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului. iar cea internă. căci produc ATP.tonoplas. spaţiul intermembranar D : cristele. componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei. localizate: pe membranele RE. ei se formează în cisternele AG. plastide.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide. cu componentul de bază. Sucul celular. continutul nucleului. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. în citoplasmă.cu invaginări închise. vacuolele. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul . pluricelulare D: după nivelul de organizare. care aşejaţi unul peste altul formează o grană. miozină) Functia: motorica a celulei.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei. incluziuni(amidon.lipide şi săruri minerale. participa la formarea citoscheletului Microtuburile . *depozitarea substanţelor de rezerva. TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor.organite de miscare. galben. RE. ADN. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. lipide). se Functia: informatiei sferice al a scurtează. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor. ---formează mezozomi. frageli. sferici. ARN . de degradare destinate procesului intracelulară proteine. care. tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. *asigura schimbul de subst. ce duce la obţ de 36 molecule ATP. albumina de coagulare acizii graşi. Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. plastidele. violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini. precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare. PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism. ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . membrana externă este netedă. fenoli. delimitat de membrana. se autoreproduc. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor. caci *el regleaza intrega activitatea. legate de proteine specifice. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. lizozomii. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe). ribozomi. cheratina părului şi a unghiilor. picături de grăsime. AG ---ribozomii au dimensiuni mici. alungiti. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. In timpul diviziunii celulare.conţinutul vacuolelor vegetale. prezenţa ribozomilor. cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor. poate participa la oxidarea subst organicealcooli. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici. ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza. format din molec de ADN. elastina ţesutului conjunctiv. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202).organite ovale.cu numeroase cute şi excrescenţecriste. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. asamblarea lor are loc în citoplasmă. aici se sintetizează celuloza. Funcţii : Cel mai important organit.«sac» membranar hidrolitice. *localizarea informatii genetice. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc. glicogen. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. la rîndul ei.cîteva mici. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască).solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina . intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear. În membr. format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară. cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile. în cele tinere. prezenţa membranei plasmatice. Exista peretele celular. Se cunosc circa 2000 de fermenţi. cloroplaste. delimentata de membrana interna-matricea. st de tipul 80S. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. amplasate în grupuri şi vezicule. celulare ale căror peroxizomi. se formează din delatările veziculare ale RE/ AG. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. grăunciare de aleuronă. mica). st formate fiecare din microtuburi. ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană. mici. digestie. din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi.organite enzime descompun/ contractile (actină. filamentoase. Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid.corpusuli ovali.retea de fibre si granule mici. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva. cili. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi.

ajungînd în citoplasmă. Aşadar.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. deasemenea. Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). al lui T(ADN) – A(ARN). al lui C(ADN) – G(ARN). una din catene provine de la moleculamamă. Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei. Codonul de iniţiere-AUG. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali. iar terminali. se sintetizează o nouă catenă. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. al lui A(ADN) – U(ARN). Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine. doi oameni. sintetizată din nou. Iohannsen a propus noţiunea de genă.AUG . aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic. molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. numit reparaţie. Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. 7)animoacidul se desprinde de . în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. iar nucleotidul C nucleotidului G). 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). în continuare. În procesul activităţilor vitale ale celulei. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală.etapa proteinelor. O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. fiziologici şi biochimici. Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal. pentru care în 1909 W. Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. altele se consumă. un triplet numit codon. Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. Cod genetic . Astfel. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia . Un codon . De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. unele proteine se distrug. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini).determină începutul sintezei şi este numit codon de start.UGA/UAG. sintetizîndu-le. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. cu excepţia gemenilor univitelini. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă. Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. iar cealaltă este în total 64. iar 3 (UAA. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă. Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne.] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice. oferitina care depozitează fierul în splină. BIOSINTEZA PROTEINELOR . deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. decurge astfel. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor.Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. Acest proces. nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. pe ribozomi. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă.laptelui. adică de autodublarea moleculelor de ADN. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. la care toate proteinele să fie identice. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară. spre complexul ribozomi .

în primul rând.o grupare de tesuturi c/e. st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini. în ductul veziculei biliare .elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme. încovoirea ---confera tarie si rezistenta. fexibil. pietros. de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte. citoplasma abundenta. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. compozitie chimica. terminarea D: localizarea procesului. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. dacă nu. proteinele se reînoîesc de 200 ori. Organism . ex :ţ mecanice. ex : ţ conducător. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. din mai multe tipuri. c/e asigura existenta si unitatea individului concret. ex : ţ mecanic. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea. localizare. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian. conducătoare. lipsite de clorofilă. vacuole voluminoase. a tulpinilor plantelor ierboase. produsul final. ele st /parenchimuri /trofice . celule anexe(celule-satelit). ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala. si tulp. secretoare. pot fi: fibros. ele tapetează cavitatea intestinelor. flexibil. fiindcă acestea sunt superioare. subţiri. Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi. elementelor florilor. depozitează subs de rezervă. sfărşitul sintezei proteinei. !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare. de acoperire. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. acoperă corpul. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. cubice (celule cubice intr-un singur strat). pot fi: PRIMARE.tesut mort. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul . felogenul). alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. numite sclereide (sîmbure de vişine. origine si functie. glandulare. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. care semnifică sfărşitul genei şi. Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop». elastic. se dezvoltă în tuberculi. pereţi groşi. parenchimul lemnos singurul element viu. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. includ 3 etape: iniţierea. secretoare. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. bulbi. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm.celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare. a unei anumite functii in organismul pluricelular. prez în tulp.o totalitate de celule cu aceeasi struct. formate dintr-un singur tip de celule. prezintă un ţesut lacunos.o grupare de celule.prezente la plante suculente. fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. digestivi.perete celular dur. cherarinizate(strat superficial al pielii). acoperă frunzele şi tulpinele. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice. Celulele se întind uşor. complexe. Organ . prezintă celule mari. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. care e şi unicul element mort la acestuia. cu capacitate inalta de regenerare. formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. conţine stomate. sărăturat. in rad. mecanice. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă. anucleate. matriţa folosită. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice. AEVIFERE. ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. peţiolul frunzelor. deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise . senzitive. depozitează subs de rezervă. secetos. impermiabil sau puţin permiabil. tesuturi.are loc fotosinteza.în citoplasmă. Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. de cambiul. dau naştere primelor ţesuturi definitive. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. activind impreuna . Primul proces are loc în nucleu. schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. iar al doilea . cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. dur. TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. de apărare. deci.formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. seminţelor. un ţesut complex. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). din celule alungite cu membrană uniform îngroşată. Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. stomate. cu capete oblice şi membrană lignificată. cu pereti subtiri. formate dintr-un singur strat de celule vii. fundamentale. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. alcătuind conuri de creştere). ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. realizarea As: procese celule tesuturilor definitive.ARNt. înalte). plutire. asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. fundamentale. caise . stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. elongarea. si tulp lemnoasa. se formeaza din celule tinere nediferentiate mici.cedează locul altui ARNt. seminţe. provine din diviziunea celulelor felogenului. grupări de celule D: tipul de celule. se clasifică în: apicale(la virf de rad. pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu. funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. uterul. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă. form din celule mici. senzitive). căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate).comprimarea. cu pereti transversali performanti si celule alungite . rigid. nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. punînd începutul moleculei de proteină. alc din celule diferentiate. nelignificate. st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism. deseori lignificată. puse cap la cap. cireş. În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare. asigura exercitarea de catre acesta. fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala. trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte. SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice. unde are loc maturizarea lor. trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort. neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor. laterale (reprez.celule alungite. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. impregnanţi cu suberină. definitive. esofagul= supraf umede). Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. organe. sisteme de organe. conţine straturi de plută. SCLERENCHIMICE . rău conducător al căldurii. cu membrane neuniform îngroşate. cu membrane subţiri. iar în timpul vieţi. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită. coaja de nucă) conducatoare. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. pereti modificati.formate din celule vii. în al doilea rând. din celule alungite. membrana acestor celule e foarte rezistentă. pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi .celule mari.

se intilneste in ligamente. pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale. !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă. RESPIRAŢIA CELULARĂ. deosebim: compact . ţ conjunctive D: tipul de celule.din fibre polinuclele. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. direct au în sînge mixtede a pancreasul. sulfobacteriile.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. alcatuite din celule conjuctive (mastocite.inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive . asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ.de o consistenta semidura. importanţă vitală.cele mai raspindite. dislocat sub piele. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax . F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică. hrănind epiteliile. Intensitatea ei depinde de lumină. H(2)O. As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg.spaţiu dintre celule. gonadele specializate. de apă. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare. de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt. sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED. !!!în cadrul F se elimină Oxigen. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale. e lipsit de vase sangvine. Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax.ţesut lichid. septul nazal. au loc în celulă. şi iniţiază fotosinteză metabolism. Contracţia-involuntară nervos . osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara.celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late). Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă. deoarece la F participă apa. de a lungul vaselor sangvine. organite celulare tipice. adipos – form din celule sferice. pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă). tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate. energia solară. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor. miofibre amplasate liber şi paralel. cartilaginos. limfatice şi nervi. poate fi ionica. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. sangvin) şi de susţinere(fibros.se gaseste in laringe. iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. enzime = catalizatori biologici de natura proteica. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. deosebim : hialin . elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine.receptioneaza. mononucleate). metalica. de săruri minerale. trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. eliminînd apa din plantă. concentraţia CO(2).celule capacitatea auditiv. funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. CHEMIOSINTEZA. Legatura chimica . epiglota. corzi vocale.mică deschidere în învelişul frunzei. 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă.din fibre musculare cilindrice. localiz. ce asigură susţinere şi rezistenţă. din cauza vătămării protoplasmei celulelor. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne. H(2)O) prin acţiunea luminii. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic. celule fibroblaşti. La acest proces participă CO(2). sulfobacterii. corneii. amidonul. produsul final. are rol de depozit. se dizolvă în substanţa lichidă. 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. aldehida 3. localizarea în celulă. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea. ţesuturi/ organe.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. lungi) şi miozină(groase). toate fibrele formeaza o retea unica. reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor. trahee.complecteaza spatiile dintre organe. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS. aranj celulară. patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale. cu subst fundamentala-plasma. grupări de celule. adipos.constituite dintr-un singur strat. proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi. ganglionilor limfatici. Astfel.glucoză. ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. localiz.legatura dintre atomi. procese metabolice D: tipul de metabolism. Nitrobacteriile. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b). în jurul unor organe. Fibra are un nucleu situat central. colagen. liposolubile si hidrosolubile. are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. singele si limfa . ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe. H(2)S. nimerind în molecula de clorofilă a. Fotonul de lumină. polinucleate. produsul său secundar se degajă în atmosferă. Acest proces are loc în cloroplaste.din celule fusiforme unicelulare. spinei. Unele subs ca SO(2). covalenta(polara. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii. ROL : de contracţie. ozonul înhibă F. zaharoza. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . ţ musculare. nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată. (epiteliile SENZORIALE. osteocite. asigurînd susţinere şi rezistenţă. de spălare a celulelor. OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei.condrocite. . cu funcţia de transportare a subst. ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. transportul de electroni are loc pe tilacoizi. constituite din miofilamente de actină(subţiri. de temp. Lichid tisular. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori. asigură conexiunea dintre celule. conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . ele elaborează produşi de secreţie. TEMA : FOTOSINTEZA.intra in componenta tendoanelor. glucoza. bronhii) elastic .alcatuit din: neuroni. dens . de formare a limfei. formeaza musculatura organelor interne. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. spongios . intra in alcatuirea muschilui cardiac.

. . .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->