TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane. !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. tulpină. păiangenul-cucruce. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu. Marcotajul(la înmulţirea agrişului. numit ciclu vital. mamifere. unde se şi unesc (la peşti. reprezentat planta propriu-zisă. morcov.contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte.. Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel. creştere. numită gestaţie. broaşte. la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă. Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă. la hârciog . de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare. Una din generaţii produce spori. şarpele-orh. creşte.se dezvoltă pe suprafaţa organelor. şopărla. astfel de plante fiind numite anuale (porumb.. reptile. deeaceea st numite diblasterice. la dafinii – femele). ferigi.de la germinarea seminţei până la prima înflorire. în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor. Din germinarea lor. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. algele. prin apropiere. Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc.o plantă tânără. mamifere). care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an. la om . zmeurului. dar care se comportă în mod diferit. fasole). Partenogeneza. la pescăruş . de unde şi denumirea lor de conidii. ferigi.). iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii..contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. altoirea poate fi prin copulaţie. la elefant . steaua-de-mare. La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute. rădăciniţa. Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. Pe parcursul ontogenezei. organele de simţ. grâu..sporofit/ generaţia asexuată. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului. albiliţa varzei. Cealaltă produce gameţi. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii. iar testiculele . pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi.)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed.) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj. crustacee. Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) .de la ultima înflorire până moarte. obţinem o nouă plantă. ginseng ). Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special.diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa. viţei-devie.sporangi. Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. din mezoderm. iasomiei.gametofit/ generaţie sexuată. coacăzului. Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. broaşte. şopârla-de-munte. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene). Sub scoarţă se introduce un mugure.. Unele organisme unicelulare (bacteriile. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni. protozoarele. numite conidiofori. rizomi). indirectă/ prin metamorfoză (insecte. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. arbuşti). mai rezistent la ger. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera. Durata perioadei embrionare. liliacului. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani. pielea.. până la dezvoltarea mugurilor. care se poate dezvolta in afara corpului mamei.Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou. În funcţie de mobilitate. Izogamie. după o perioadă de nutriţie . Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă .16 zile.. diverse specii de vipere. internă. Maturitate (generativ) . La celelalte animale. Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare.de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale.. endoderm. Spermatozoizii se formează în anteridii. la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice... frunză. Locul altoirii se leagă strâns. Anizogamie. care constă în îmulţire. în despicătură.). într-o perioadă de vegetaţie.ciclul de dezv durează mai mulţi ani. iar spermatiile . Alternarea generaţiilor la plante. adăpostită de fruct. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal. cotiledonul. la stadiul de gastrulă. Perene ( arbori. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală.şi endoderm. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare. anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou. umiditate şi iluminare. Din fecundare rezultă zigotul. Pe tulpina portaltoiului. cartof. viermi. gîndacul de Colorado)= din ou iese larva.majoritatea organelor SR.în grăunciorul de polen.. distingem spori mobili . sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori. diferenţierea celulelor. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei. Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile. se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează. Dacă altoirea a fost efectuată corect. tulpiniţa.zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori. !!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN. Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei.când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern. mai puţin pretenţios faţă de sol. muşchii. care la angiosperme este protejată de fruct. care în majoritatea cazurilor este haploidă. (la mamifere): ele nasc pui vii. pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul. de obicei în apă. variază de la specie la specie. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto.) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi.iau naştere în interiorul unor organe speciale ..tip particular de reproducere. După ce atinge anumite dimensiuni.660 zile. La celelalte plante. broasca de lac. maturizarea sexuală. Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului. După locul formării deosebim endospori.SC. Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul. drojdii.. În încăperi speciale. în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul. iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). Aceasta poate fi: externă. La găină are o durată de 21 zile. butăşire şi altoire. cu un cuţit ascuţit. ciuperci muşchi. din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul. organelor. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul .de la prima până la ultima înflorire. mamifere) /a larvei (la insecte. tenia boului. ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. din astfel de ovule se dezvoltă trântori. alge. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm).).)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului. Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul.. păsări. dând naştere unei plante minuscule.)= se pregătesc butaşi de rădăcină.60 zile.pt peşti. celulele se divid activ. crescută din sămânţa acestora. ce rezultă cu creşterea masei celulare. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă. unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale. broaşte. Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an. care se plantează în sol umed.(bacterii. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. glandele anexe ale tubului digestiv. cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. unde se menţine o anumită temperatură. Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. acesta se desprinde. păsări. gastrulaţia. sub scoarţă. In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. coacăzului. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. La diferite grupe de plante. urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara. peşti). lăsând peţiolul liber. şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism). căci dezv plantelor e genetic programată. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante. un mugure-ochi al pomului fructifer. Bienale (ceapa. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine. iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat). lăcusta. organele sexuale. peşti.spermatozoizi. sfeclă. tuberculi. nu şi înmulţirea.. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta. urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. nu pot reproduce individul matern. gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros. Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. Altoi poate fi: un butaş. păsări. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns. (la orhidee. portaltoiul. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată.276 zile. devenind un organism de sine stătător( la hidră.

Astfel. iar termenul de virus (din lat. caracterul cavităţii corpului. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc. deoarece se orientează în direcţia acestei forţr. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei.dar nu redau tabloul real. Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie. cea mai simplă formă de viaţă. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor. glande endocrine. tigrul. chemoreceptori. Felis tigris . deci sunt organe ortogeotrope.plante şi animale. Blana cu dungi întunecate şi pete. Sistematica un compartiment al biologiei. mecanică. iar al doilea. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză .la scuturare acestea se strâns. acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară). în celulele somatice se acumulează mutaţii. !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii. dînd urmaşi fecunzi. O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament. care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. Ivanovsckii. Felis domestica pisică. o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali. gen şi specie .intensă. în timpul vieţii. Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. decât pe cea superioară. încrengătură (filumul la plante şi ciuperci). cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme. turbării. numite receptori.de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic. Este adaptat la nutriţia carnivoră. termică. tactilă. 1892 de botanistul rus D. acţiunile mecanice. Cu cât acesta mai dezvoltat. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului. Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. Beyerinck. se distinge şi suprataxoni. Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. subtaxoni.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. ordin. clasigicarea fiind artificială. tipul organelor reproductive. iar rădăcinile principale . Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. clasă. care este transmis organului efector: muşchilor. proteinelor. să-şi găsească partnerul sexual. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier. termică). Iritabilitatea.specia (ex: leul. Îmbătrânire . recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani. viespi. •Este animal vivipar. nu şi cauzele acestui proces complex. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. În acest caz. termonastii. Acestea perturbează activitatea organelor. Excitabilitatea. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. iar cel inferior. iar Felis leo înseamnă leu. De regulă. trece în stadiul imobil de pupă. numărul foiţelor embrionare. diagrama florală etc. In acelaşi mod. tipul nutriţiei etc.toxină) a fost propus de olandezul M. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi. reducerea sensibilităţii organelor simţ. Sistematica contemporană. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară. forma vitală. tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. naturalist şi medic suedez. Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. deosebim: Geotropisme. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara). în prezent.). potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii. animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. Aici. Savantul francez J. B. Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii.fiind orientată în sens opus. Datorită geotropismului.Taxonul superior este regnul.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen. iar tulpina principală ortogeotrop negativ .Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. In funcţie de natura excitantului. care reflectau evoluţia lumii animale. florile de in. tipul nervaţiunii frunzei. numit şi nimfă. acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor. canini lungi şi un număr redus de carnasieri. tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate.reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. Puiul este hrănit cu lapte. o clasă reuneşte ordine înrudite. Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor. se disting: fotonastii. Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. dereglarea metabolismului calciului. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. Potenţialul de repaus. Unităţile taxonomice. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. generând epuizarea lor. mecanonastii. întinsă la pământ.specia. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe. Fototropismul. are loc analiza. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi.stadiul reproducerii active.pt fluturi. ferigi. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri. Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. ploi torenţiale) revin la poziţia verticală. o încrengătură . Formularea de către Ch.. Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe . orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. dimineaţa şi seara. în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam. de regulă. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. hife ale ciupercilor). care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei.negativ ortofototropi. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului. Din pupă iese individul adult – imago.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. seismonastii etc. albine. deosebim fotoreceptori.. se alătură regnul – Arhebacteriile. Higrotropismele. prezenţa/ lipsa segmentaţiei. hrana). modificarea pereţilor vaselor sangvine. (ex.orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. nu consumă hrană şi nu produc . Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. I. HIV. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie. şopârle. familie. Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule. Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. în lucrarea Sistemul naturii. luminoasă etc. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii.tigru. Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. Pentru animale: tipul simetriei corpului. prezenţa elementelor conducătoare. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. virus .. a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte. Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme. După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). în 1969. pisica fac parte din genul Felis. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. dintre care primul denumeşte genul. până la 100 ani la elefant. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. termoreceptori etc.gripal.clase înrudite etc.reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic. de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului. hepatitei.). rizoizi. Aşadar. Este activ noaptea. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari. mecanică (statoacustică. Maturitate . TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea . mecanoreceptori. prinzând insecta în capcană. Linne a introdus denumirea latină. tulpina este ortofototropă. savantul american R. orientând limbul perpendicular pe razele luminii. forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid. acumularea toxinelor în celule. căldura. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc. tuburi polinice. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă. Linne (17071778). sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului.

provocate de aceste bacterii. hepatita virală. Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului.molecule proteice organizate sub formă de spirală. maltoza). deoarece pe parcursul evoluţiei omului.prin înmugurire. În urma activităţii bacteriofagului. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi. gripa aviară. peretele celular conţine polizaharide şi proteine. care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. iar în cazul laptelui de calitate bună .bacterii în formă de sferă. Acesta străpunge peretele bacteriei. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice. Forma diversă: : coci . Odată asamblaţi. apele termale. encefelita de taiga. Dimensiunile: de la 0. În 1917 savantul francez F. asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni. pe lângă capsidă şi acid nucleic. Gloeucapsa. întruneşte organisme unicelulare. gheţarii veşnici din Antarctida. febra aftoasă la vite. rujeola. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii. cloramina. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. Unele specii pot fixa azotul atmosferic. erizipelul la porci. pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. cu funcţie energetică. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. Peretele celular conţine= peptidoglucan.capabil de a absorbi energia solară. galben (carotinoizi). afecţiunile respiratorii acute. bacili .în formă de arc. ai dizenteriei. Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere. Diversitatea: diplococi.a. coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe.10-15 mii. chemoautotrofe şi chemoheterotrofe. tomatelor.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. Nostoc . . Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. şi cele de putrefacţie. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză. ai tuberculozei. Dintre bacteriile parazite. la fiecare 20-30 min. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. Bacteriofagii. printre ierburi. Există sub două forme . îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului. husa se contractă.molecule mici circulare de ADN. Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase.în formă de bastonaşe. fermenţii). consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi).zăcămintele de sulf. fac parte vibrionul holerei.prin desfacerea coloniei. Urmează asamblarea componentelor fagale. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. vibrionul holerii.8 mii.poate fi folosită în alimentaţia omului.Compoziţia chimică: acizi nucleici. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. microscopice. solurile umede.până la 500 mii. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. conţin glicoproteine şi a doua membrană . fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare. turbarea. solurile inundate. dezinfecţia. Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. care scindează proteinele.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian. Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. Alcătuirea virusurilor . Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă. a murăturilor etc. Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). plasmide. Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi. În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului. vaccinările. Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. împuparea porumbului. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular.energie. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. folosind nucleotidele celuleigazdă. sărutul etc. Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina). Rivularia. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol. verde (clorofila). punând în libertate acidul nucleic viral. bacterii în formă de stele. Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli. coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. învelindu-se cu încă un perete celular.sindromul imunodeficienţei umane. Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic. aer. a produselor lactate acide. numită capsidă. stafilococi. ovală. Chroococcus.a. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. Astfel. Unele virusuri au utilizări practice. bacilii difteriei. sporirea imunităţii. Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor. orezului zooviruşi atacă animalele. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. formele coloniale . polimielita. care descompun glucidele (zaharoza. scabia. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. fenomen incompatibil cu viaţa. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie. formarea solului şi alte procese importante din biosferă. Anual. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe. Regnul Monera=organisme procariote. negii ş.). Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente. izvoarele termale. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. Din aminoacizii gazdei. virionii părăsesc gazda. a acidului citric. Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. Nutriţia. celula-gazdă moare. antibiotice ş.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor). ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos .a. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă. solul umed. Majoritatea sunt heterotrofe. Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. iar cele filamentoase prin fragmentare. populează bazine cu ape poluate.virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA . poliedru. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. talofite-> pt algele plurucelulare. negii ş. de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. ADN sau ARN. Oriunde (apă. b pluricelulare. sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. provocînd zooviroze: gripa. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. prin diviziune directă. rubeola. spiralată/ unicelulare. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. lactoza.formă colonială. vibrioni . determinând forma capsidei.2 până la 10 um. fiecare individ face cel puţin două viroze. spirocheţi. streptococi. flageli. fiind numite bacterii patogene. 1 ml de lapte de calitate superioară . Aici el începe să se autoreproducă. fusiformă. fixează azotul atmosferic. Înmulţirea: dividerea directă. Alcătuirea corpului. iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori. organitele (ribozomii) şi energia gazdei. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier. herpesul. Anabena . care populează bălţile. herpesul. Mediul de trai. fermenţi. lyngbya. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. Spirulina. ce provoacă maladii ale omului. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. Înmulţirea . proteine. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie.în formă de arc întins. variola. fimbrii. Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. descompunerea resturilor org. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie. colorându-le în verde-albastru. autopurificarea bazinelor de apă. Populează bazinele de apă dulce. sferă etc. Virusurile compuse. Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. pesta la păsări. Din fericire. fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. sol). într-un mod deosebit de celelalte organisme. microcistisul-algă unicelulară. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri. Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. nucleotidele.latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară). Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. Spre deosebire de celelalte bacterii. Nutriţia: autotrofă. Unele specii dispun de flageli. st utilizate în biosinteza industrială. numite nucleoproteice. teroid. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. apele sărate şi acide. Unele. cilindrică. localiz în citoplasmă.formă pluricelulară. Virusurile sunt cele mai mici particule vii. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor.În sec. starcine. Deosebim virusuri simple şi compuse. neramificată. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile. sulfobacteriile . Există bacterii heterotrofe şi autotrofe. în 1 cm3 de aer din oraş . Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. spirile . vitamine. roşu (ficoeritrina). cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. dezvelind tubul. Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică. adică prelucrează ATP-ul. spor de rezistenţă. La contactul cu peretele bacteriei.

hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. respectiv. predominând fucoxantina (pigment brun). Alcătuirea corpului algelor. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). de exemplu creta. stea. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. folosind oxigenul din apă. liber. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. Vara. După ce se umple cu hrană. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee. sunt eliminate prin membrană. Este folosită în cercetările de laborator. Celulele din două filamente vecine. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. unul/ mai multe nuclee. aparatul Golgi. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. Dintre pigmenţi predomină diatomina. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. Reprezentanţi. diatomeele şi euglenofitele. hrană pentru animalele acvatice. gameţii masculini sunt mobili.Corpul fusiform are o lungime de 0. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. Cromatoforii pot avea formă de cupă. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. Are un tal filamentos. Trăiesc în lacuri şi băltoace. Produsele de excreţie lichide.12). clorofila a şi d. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. sunt importante şi din punct de vedere economic. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct). Sunt răspândite mai ales în apele dulci.05 mm. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor. lipide. Filamentele constau din celule cilindrice. Se întâlnesc forme unicelulare. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită . Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă.o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă. Poate fi filamentos. dar se pot întâlni şi în apele dulci. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. algele roşii. Nutriţia. cloroplaste (cromatofori). Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . inclusiv la om. uleiuri tehnice. unde în jurul ei se formează vacuola digestivă. unde stă în stare latentă până în primăvară.una din cele mai răspândite alge de apă dulce.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. importanţa practică. Depunerile de valve formează mineralul diatomită. Reprezentanţi:Palmaria. Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. cartinoizi. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. algele brune. meningita amibică. Se întâlnesc şi specii mixotrofe. dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre. când se divide. ribozomi. microelemente etc. hrana trece în faringe. Substanţele de rezervă sunt laminarina. Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . Indirect. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. cu excepţia algelor roşii. Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. In condiţii nefavorabile se închistează. fiind înzestraţi cu flageli. vacuole pulsatile şi digestive. dictiozomi. Formează aglomerări de un verdedeschis. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. plăci cu o lungime de până la 2 m. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. Algele se hrănesc autotrof. resturi vegetale şi animale. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. provoacă diferite boli la animale. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. celălalt (mascul) rămânând gol. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . rezultate din activitatea vitală a organismului. Laminaria (varza-de-mare). Din regiunea piciorului. Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele. iar posterior din celule lipsite de flageli. anual creşte o lamă nouă. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. participând la reproducere. Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. Se hrănesc fototrof.prin desfacerea coloniilor. fibrile contractile. Nutriţia. sunt organisme fototrofe. Produsul de sinteză este amidonul defloridee. Sensibilitatea. Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu. Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. mitocondrii. Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. în funcţie de dispoziţia celulelor. hrănindu-se cu alge unicelulare. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. reticului endoplasmatic. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină. Se înmulţesc prin diviziunea directă. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. clorofila a şi c. porfira etc.de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). pe copaci etc. colonial/ pluricelular. Excreţia. La toate algele. La unele specii. asexuat prin diviziunea directă. As: algele verzi şi roşii: talofite. lacuri etc.depuneri de culoare brună. coloniale şi pluricelulare. unde formează tufişuri subacvatice. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. legaţi între ei. în sol. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. glucide. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. la cele coloniale. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. dând naştere unor noi indivizi. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. iar de aici în citoplasmă. Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. vacuole. încât acesta se aseamănă cu plantele. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere). fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. ficocianina. Polysiphonia şi Phyllophora. manitolul şi uneori uleiuri.sensibilă la lumină. pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. spirală. dispuse paralel. Se înmulţesc prin diviziune directă. ulva (salata-de-mare). Poartă doi flageli care servesc la mişcare. alungite. clorofila a. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte. Hrana pătrunde în corp prin gură.5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. Diversitatea Protozoarelor. înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. până la câteva sute (în cele bătrâne). În timpul mişcării. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor. Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon.Euglena verde. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. cu lungimi de peste 200m. reticul endoplasmatic. principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. bacterii. în mări şi mai rar pe solurile umede. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului. Înmulţirea. specific doar algelor roşii. Alcătuirea corpului. dispuse cap la cap. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră). Reprezentantul tipic al filumului. carotinoizi . Populează apele poluate.. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic. Din gura situată la baza flagelilor. în bălţi şi în şanţuri. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă. care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. Spirogira sau mătaseabroaştei. Reprezentanţi:. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale.5 mm. Substanţa de rezervă o constituie uleiurile. toxoplasmoza etc. un orificiu mic în membrană. el poate fi filamentos/ lamelar. Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. 2. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. panglică. de efector. Ptilota aminteşte după formă o ramură. vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). intră în contact. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. iar cele din anul precedent se desprind. lamelar sau ramificat. La unele specii se întâlneşte conjugarea. Se . Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. lunecoase la pipăit. flagelilor sau al cililor. care elimină surplusul de apă din organism. Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. asemănător cu amidonul. neramificat. Se întâlnesc şi forme parazitare. organisme heterotrofe. Colonia are doi poli: anterior şi posterior. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . Sunt bogate în iod. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi.

Fitomonadina. Unele specii parazitează în corpul animalelor. utilizate la obţinerea alcoolului. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. În timpul conjugării. Trei se resorb. cârceii. Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. As amiba şi euglena: protiste. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale . capacitatea de sinteză a vitaminelor. se hrăneşte heterotrof. Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură. se infectează sugând sânge de la antilope .24-1). Opalinele. 2. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală . eliberând în el substanţe toxice. forma corpului TEMA: OOMICETELE . fructele. unde duc un mod de viaţă saprofit. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice.organisme heterotrofe fixe/ talofite. când acesta înţeapă omul. Reprezentanţi. structuri de deplasare.miceliul . Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. Unele sporozoare provoacă boli atât la om. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri. creşterea pe toată durata vieţii. care funcţionează alternativ. Infectarea se face prin stomate. Parazitul atacă frunzele. bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză. 2. printre care ascosporii. Nu au organe de locomoţie. ciupercile se împart în saprofiţi. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. organisme heterotrofe.specii parazite. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic .trihociste. Se hrănesc cu alge unicelulare. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme.PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig. Atacând prada. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. Se întâlnesc şi forme acvatice. În funcţie de substratul nutritiv. sau parazitând pe plante. 2. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. Ele secretă fermenţi hidrolitici.şi macronucleul. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate. Ordinul Amibele. Reprezentanţi. Multe specii parazitează în corpul animalelor.haustorii. pe partea superioară. formarea ureii. al căror corp este acoperit cu o cochilie. Rol pozitiv au drojdiile. în principal organisme marine. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol. provocând boli grave. numit miceliu. Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. provocând boala numită amibiază. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. În activitatea economică a omului. Însă importanţa . drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori. la formarea humusului în sol. La scurt timp nucleul format se divide formând micro. În citoplasmă se află organitele celulare tipice.conjuga- re. Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. Ordinul Foraminiferele. berii. pe care nu o pot digera. hifele pot fi septate/ neseptate. aprovizionând la rândul său planta cu vitamine. Leşmania. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena. prezentând un organism unic. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare. sferă. cu excepţia plastidelor. rîia neagră a cartofului !!!liambliile. Alcătuirea corpului. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. Se cunosc circa 1000 de specii.25).. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee. inclusiv al omului.cu sute de flageli. la rândul său. prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. ciupercile joacă atât rol pozitiv. de pe partea inferioară a frunzelor. Forma poate fi ovală. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile. Nutriţia. Fiind un mare consumator de bacterii. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete. Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. care evoluează treptat. încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari.Plasmopara viticola. ce provoacp boli infecţioase la om. şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. Astfel prada este paralizată. hernia verzei. Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii. Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. vinului. cât şi negativ. constă din fire neseptate puternic ramificate (hife). Imobilitatea. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice.Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă. Reprezentanţi. Oomicetele acvatice (Saprolegnia). Multe ciliate dispun de organe de apărare . Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina. Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. Ele asigură mineralizarea resturilor organice. Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. Infectarea se face prin stomate. halozoic. Pe marginea petelor. iar celălalt feminin (staţionar). vacuole digestive şi pulsatile. Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică. care parazitează în sângele vertebratelor. Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. au nucleu D: mod de viaţă.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei. Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină. se observă un puf alb. Alcătuirea corpului. Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare. ciliatele înfig firul în corpul acesteia. iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. Digestia ciupercilor este extracelulară. În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte. ce descompun substanţele organice complexe. Se hrănesc heterotrof. paraziţi şi simbionţi. Reprezentanţi. cât şi la animale. Nutriţia.paraziţi intracelulari. motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. cu mai multe nuclee. cvasului şi în panificaţie. heterotrof. care provoacă boala mildiu. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal. Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi.rezervor natural al acestui parazit. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie. Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. în condiţii nefavorabile se închistează. Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig. numite „mucegaiuri acvatice". ducând la istovirea profundă a organismului. oomicetele se aseamănă cu ciupercile. Corpul lor. prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. sferică. ex.se compune din fire subţiri numite hife. în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete . absorbţia hranei. inclusiv al omului. modul de nutriţie e holozoic. asigurând constanţa mediului intern. monocelulare. Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). sporan-gii germinează direct în noi hife. Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). Pe frunze. stimulatori de creştere. Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . această funcţie revenind flagelatelor. Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig. amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. cilindrică. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator). ca deşeu metabolic. Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi. modul de nutriţie şi de înmulţire.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate. provoacă boala leişmanioza viscerală . iar micronucleul participă la reproducere. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. În condiţii nefavorabile se închistează. Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul. După structura corpului. Macronucleul reglează procesele metabolice. Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie.de regulă nu aduce daune gazdei. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci.deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor . lăstarii. De exemplu. Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine. doi indivizi se apropie unul de altul. Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă. deci. Corpul ciupercilor .3mm. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă.

Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. După o perioadă de repaus. După un anumit timp. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). pe scoarţa copacilor. prezenţa talului. ciupercile sunt similare legumelor. comestibilă. Majoritatea sunt saprofite. Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia. poate surveni şi moartea.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. buretele-viperei etc. ghebă. La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate. puternic ramificate. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. alge. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi.ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului). Se înmulţesc în principal vegetativ. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. plante mici. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine. perene. mai rar parazite. Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. Ferigile. suportând uscăciuni îndelungate. ascomicete. Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. A. ghebele. întins sub formă de pâslă albă pe substrat. talofite. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe. transformându-se în bazidiospori. Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. La om. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. precum şi ciupercile cu pălărie. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare. Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. Cladinia. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice. sporii. Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice.buretele ucigaş. Asexuat se înmulţesc prin conidii. ci şi al pâinii. provocând boala cornul secării. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie. Astfel celula devine mononucleară diploidă. şi cu seminţe.contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi).graphis. Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale. şi la ferigi. pitarca.alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". unde predomină generaţia gametofitică. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă. de conidiospori (cu ajutorul _________).: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi).Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. înmulţirea sexuată lipseşte. întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe. Drojdiile sunt organisme unicelulare. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo). scoaţa internă. [ascosporii (cu ajutorul punguţei. Miceliul se dezvoltă în sol. aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote. arbuşti. reînviind după ploaie. Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri. Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea.2-4%.a. la rândul său. hifele ciupercilor. tulpini. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu. heterotrofe D: structura. Preferă locurile umede din păduri. a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă. care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. Coniferele şi Angiospermele. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus). ierburi.cromofite. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate.ascospori. malurile). ierboase. Reprezentanţi. în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie). se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. Dacă nu sunt luate măsuri la timp. Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante. Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. bazidiospori. Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. iar cea sexuată prin gamentangiogamie . În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. legume. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. zigotul transformându-se într-o ască. nediferenţiate în gameţi. Sunt adaptate la viaţa pe uscat. proteine . 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. clasa. mânătarcă. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale. Asexuat se înmulţesc prin conidii. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. generând fermentaţia alcoolică.filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. La majoritatea speciilor. tăciunii. Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat. Alcătuirea corpului. grăsimi . Celula respectivă se umflă devenind bazidie. Pot trăi pe soluri umede. foliacei. bazidiomicete. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor. se cunosc plante cu spori. Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă.Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate. Reprezentanţi. Ascomycota şi Basidiomycota. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări. iască. acizi. frunze).. Are un miceliu tublar neseparat . păstrăvul. cu predominanţa generaţiei sporofitice. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri. băutură din abundenţă. La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof. La momentul potrivit. de zoospori (cu ajutorul animalelor). buretele galben. Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. pâine. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. La scurt timp. gunoi de grajd etc). ellipsoideus). preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare. Alga. Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . ce creşte prin păduri. soredii. Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. pe produse alimentare. Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). până la elemente ale florii. gălbiorii. nutriţia. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor. hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta. efectuează fotosinteza. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. Este obligatorie adresarea la medic. liane. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor. albastre-verzui)/ scoarţa externă. Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor. de pe lângă izvoare. amanita-panterei. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide). Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. în sol. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice. Înmulţirea. numite rizine. Hifele sunt separate. muscăriţa. Diversitatea lichenilor.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . hribul. apoi mitotice. În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. După valoarea nutritivă. la altele din lamele (ciuperci lamelare). din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor. ciuperca-degunoi ş. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. mai rar ai animalelor. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. măduva.ciuperca-de-cîmp. deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. nucleul se supune meiozei. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. Corpul lor. As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. altele parazitează pe insecte (Entomophthora). Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. Populează medii bogate în glucide.mai puţin de 1%. fiind practic inseparabile.Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice. La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. de scurtă durată. îndeosebi al secării.hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare. pe stânci aride. Plantele superioare. din mlaştini. numit corm.eucariotelle autotrofe. de sporangiospori (cu ajutorul ___________). celulele formate rămânând unite între ele. acesta se divide meiotic şi germinează. După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe. Se înmulţesc prin înmugurire. Poate atinge o greutate de până la 1 kg. saprofite. importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. zigomicete. transformându-se într-un zigospor. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi. pe medii bogate în glucide. Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. conidiospori]/ sexuat. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie. zgîrciobul.

dau naştere sporilor haploizi. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. vârful creşte. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte.. Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste. erectă. material de construcţie. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). Preferă crăpăturile din stânci. Muşchii se clasifică în trei clase. [clasa Muşchi inferiorihepatici. deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. Celulele din capsulă.mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii.. se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. muşchii. La început ele sunt răsucite în formă de melc. frunzele au limbul întreg. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul). pe partea dorsală a frunzelor. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. Frunzele sunt dublu-. Pe măsura apropierii de vârf. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. în ea acumulându-se apă. iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare. Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. transparente. înguste şi ascuţite la vârf . Alcătuirea corpului. pătrund în arhegon. (feriga)predom sporofitul. fiind unul din principalii formatori ai turbei. sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. fixată de substrat prin rizoizi . Este răspândită pe suprafeţele împădurite. durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. neînchise în fruct. De regulă. Diversitatea Muşchilor . rareori liane. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor. La maturitate ei părăsesc sporangii. care la început depinde de protal. Preferă arboreturi rare. deoarece acestalipseşte. umplute cu apă. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. acoperite de cuticulă. Lungimea lor variază între 3-20 cm. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi.arhegoanele. formând zigotul. subteran. lung de 20-60 cm. nu st acoperite de frucr’te. fiind supuse diviziunii meiotlce. inul-cucului. asigurând creşterea în lungime. Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc.briopsida. conţin şi celule moarte. de regulă. Alcătuirea corpului. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. pe stânci. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. folosite şi în medicina tradiţională. persistente (cu excepţia a 2-3 specii). coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. fiind duşi de vânt.G. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine . rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi. fac parte din grupul gimnospermelor. În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei. La unele specii de ferigi tropicale epifite. In scoarţă. Gmetofitul e reprezentat de planta verde. Tulpina principală se ramifică. cu rădăcini laterale bine dezvoltate. Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate. Homalothecium sericeum (Hedw. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt. În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. frunzele se desfac. folosită drept combustibil. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. pietrele. Pe măsura creşterii. În cazul sfagnumului. frunze sau prin propagule . plante cromofite. stânci. ci şi pentru om: secarea râurilor. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. structura. ierbos. Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . bogate în humus.550 specii. Frunzele îndeplinesc. Spre deosebire de muşchi. de regulă. răspândit mai ales în păduri. păstrând forma cilindrică. Este cel mai mare muşchi de la noi. galbenverzuie. Are o tulpină lungă. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. Gnetophyta . umbroase. un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului. cât şi frunzele. acoperită cu frunzuliţe mărunte. în păduri umbrite. marginea drumurilor. plaantă dioică. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. Frunzele pot atinge lungimea de lm. de-a lungul drumurilor. În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. pe lângă celule vii. care întruneşte 100 specii. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta . Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul.) Crome formează o tufă deasă. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). Preferă solurile umede. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. Nearătoşi la exterior. Gametofitul este diferenţiat în tulpini. în care se dezvoltă sporii.!!!polenul se găseşte în sacii polenici. Germinând. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. stâcile . Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. La maturizare sporii st diseminaţi. unde nu pot creşte alte plante. în timp ce partea inferioară piere. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. scavuliforme sau aciculare. monoică. mai rar lemnos. Atât tulpina. solurile nisipoase. fierea-pămîntului. sunt cele mai străvechi plante vasculare. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. reducerea nivelului apelor freatice. Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă.inul-cucului (Politrichum commune). acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. asemeni celorlalte plante. prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului.oosfera. două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie.S. iar mai târziu cele feminine. datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor. iar altele. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul). în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. pe malul râpilor etc. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. protonema. bălţi. Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale.mărunt. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om. Tufă deasă. datorită proprietăţilor antiseptice. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. Primul strat formează epiderma. Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori.plante cu sămînţă goloaşă. numite sori.. În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. Anual se dezvoltă frunze noi. reproducerea prin spori. Creşte solitar sau în grupuri. printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe. ca material termoizolator în construcţii. cu pori mari. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. Organul înmulţirii sexuate este floarea . de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului. ferigile dispun de ţesut conducător. pe pietre. La maturitate. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi. zona rădăcinilor arborilor. Frunzele sunt. preponderent. Ţesutul conducător este slab dezvoltat. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul. La altele. Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. acoperit cu solzi de culoare brună. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). este folosit în medicină ca material de pansament. la baza frunzelor. Coniferele sunt. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi. cilindrică. populează substraturi sărace.anteridiile şi arhegoanele. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele. Tulpina lor nu creşte în grosime. distrugerea unor ecosisteme întregi. Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel. fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei. tulpină şi frunze. !!!înrudite cu ferigile. prin rizomi. asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. Este o specie decorativă prin forma frunzelor. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule. iar de la bază triplupenat-sectate. răşini. deseori şi în frunze. cu înălţimea 5-8 cm. D: (muşchi)predominanţa gamofitului . Formele ierboase lipsesc. Astfel. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare). în poieni. câmpuri agricole. Din spor se dezvoltă protonema. Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere . materie primă pentru industria chimică. ramurile sunt mai scurte.generaţia asexuată. Se întâlneşte sub arborii din pădure. Majoritatea preferă locuri umede. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. Polytrichum juniperinum (Hedw). Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. care poate fi peren. se formează grupuri de sporangi. firavă. specii arboricole. o plantă decorativă.anteridiile. Ciclul vital al muşchilor. Creşte pe sol golaş.) B.pe stânci golaşe. Preferă tulpina arborilor. clasa Muşchi superiori. arbuşti. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. Importanţa muşchilor . protal. Muşchiul-de-turbă. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp.

scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă.unisexuată. Conurile sunt erecte. lungi. *măduva e formată din celule mari. Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice.Arborele mamut.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. ascuţite la vârf. *peţiol . Arbore verde în permanenţă.alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. mai dur decât cel de brad. Au un sistem conducător bine dezvoltat. gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid. care protejează tulpina. sămânţa este golaşă.pericarp. Anemofile= polenizate de vînt. deasupra solului. la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin). în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie.formată dintr-un strat de celule. care au proprietatea de a ucide microorganismele. Se clasifică în: ovale (la vişin). subţiri. Fructul. au nervaţiunea penată sau reticulată. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse.-scoarţa. semănând cu nişte amenţi. Xilemul. situat între epiderma superioară şi cea inferioară. după fecundaţie. ienupărul. alungite şi ovale. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense. !!!După procesul de fecundaţie. Regiuniile rădăcinii: *scufia. *frunzele simple. tisa. Alcătuirea corpului: Rădăcina. angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate. Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. din una ia naştere tubulpolenic. formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă. Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. cu frunze lăţite. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii.se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. *cambiu.un arbore de 30-40 m înălţime. în care se realizează fotosinteza. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi. spre oosfere. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă. lipsită de perişori absorbanţi. dă naştere la două spermatii. Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi. Cei tineri sunt piramidali. liniare (la grîu). spre deosebire de celelalte plante.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai. fiecare conţinând câte o oosferă. Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă. Geniciu= totalit pestilurilor.sămânţă).un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. staminele) se veştezesc şi cad. pin ş. Floareaorgan de reproducere. care facilitează transportarea lor de către vânt. *cilindrul central . iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. iar spre exterior . alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele. Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională . Fructul se dezvoltă diri ovar. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. zona aspră. dispuse în jurul ramurii. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică. iar cealaltă degenerează. Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin). gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI). Anemohore= cu ajutorul vîntului. formate între timp. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori.constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină. La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee). Entomofile= de insecte. de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate. -cilindrul central. şi vase liberiene .organul vegetativ al plantei. care cu timpul sau uscat. castanul. este alcătuit din celule verzi.formată din mai multe straturi de celule de formă ovală. brad. Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului. Ornitofile= cu păsări. purpurii şi erecte. Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde. numiţi absorbanţi. * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. ovale. iar din ovul sămânţa. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. cu două dungi albe pe faţa inferioară. cu durata vieţii de 3 ani. *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip . *măduva . La angiosperme.formaţiune formată din ovul după fecundaţie. rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală. La germinarea seminţelor. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. Funcţii: *susţine ramurile. formate din numeroase stamine. iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma .alcătuit din celule vii care se divid. instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane. cu spaţii între ele. din cel de brad. care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură. de regulă. Conurile femeieşti tinere sunt roşii. aciculare (la pin). care împiedică evaporarea apei din frunză. (frunze compuse au salcîmul. lobată (la stejar). Exemplu. embrionul se hrăneşte din contul endospermului. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul. Stomatele reglează schimbul de oxigen. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa. câţiva arbori de Ginkgo biloba. iar cealaltă. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite. lanceolate (la salcie). dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină. *depozitează substanţele nutritive. în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul. tulpina apare modificată. Sămînţa. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare. divizându-se.un organ vegetativ ce se dezvoltă. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. la arborii bătrâni ea devine mai lată. Clase: cicadate (cycas).tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris).alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. Laricea/ zada (Larix decidua).plante cu sămînţă acoperită. textilă. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. În republică se mai cultivă pe larg tuia. Coniferele emană fitoncide. iar la subsuoara lor. cmgion – cavitate/ înveliş. În vârful ovulului se află un orificiu . În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. *scoarţa . Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie. Conurile bărbăteşti sunt galbene.conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. în timp ce cele de jos se usucă. La maturizare. care asigură creşterea în lungime a rădăcinii. Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. lipsită de învelişuri florale. Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare.o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul.vase liberiene. prin care circulă seva elaborată. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei. Uscându-se. chiparosul. petalele. Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni. în fabricarea mobilii. Din ovul se dezv sămînţa. Tuplina. *conduce seva brută şi elaborată. dând naştere endospermului. farmaceutică. Zoohore= cu animalele. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului. secunare= cresc pe rădăcina principală. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. străbătută de numeroase nervuri. sperma. ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol.partea superioară a rădăcinii. adventive= cresc pe tulpină. (la cartofi. în construcţii. chiparosul de baltă. Androceu= totalit staminelor. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun. Particularităţile angiospermelor . cu spaţii între ele. iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. transportând cele două spermatii. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. zadă. Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. aşezate circular. ca materie primă pentru multe ramuri industriale.conţine celule de plută. fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. Alternarea generaţiilor este redusă. *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele.solzi seminali cu două ovule. fasciculată. Posedă un perete îngroşat al ovarului. dinţată (la tei).a. frunzele. pe lângă traheide. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori. pinate (pinus).totalitatea petalelor unei flori. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens. Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei). Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). ramurile fiind amplasate numai sus. iar din pereţii lui fructul. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr.micropilul. Întrucât ovarul lipseşte. Bradul (Abies alba. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor. organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie.hârtie. *Miezul frunzei. Prin vasele lemnoase circulă seva brută. gynkgoate (gimkgo). Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară. mai târziu sunt brune şi se apleacă. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. Polenizarea se face cu ajutorul vântului. florile şi fructele. Scoarţa înconjoară cilindrul central. Caliciu= totalitatea sepalelor. Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane.

hyalospongia. cartoful. *sistemul radicular e de tip pivotant. lobat sau divizat. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară.bogată în specii lemnoase şi ierboase. păiuşul. cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. Florile sunt bisexuate. negara. Animalele exoterme.deschis. printre care: *simetria corpului. pelinul. sparanghelul. crinul.obişnuiţi> hipospongia eqiuna. lungi şi înguste. puţin îndepărtaţi între ei. Celenteratele. Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior. golomăţul. Familia Chenopodiacee sfecla. G1. ceapa.în laur. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. ciumăfaia. mai rar apele dulci. având în creştet un mănunchi de perişori. rar simplu/ lipsa. pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. Tulpina. lipsite de cambiu. cu periant mai des dublu. Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. Fasciculele conducătoare sunt de tip închis.cea mai mare familie de plante dicotiledonate. ridichea. Particularităţile florilor de asteracee. *prezenţa membranelor la embrion. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina. obţin energie în principal din mediul extern. Celelalte animale sunt protostomate . căci st fixate de substrat. urda vacii. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase. Corola este formată din 5 petale concrescute. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară. constituind carena/ luntrea. fructul silvică/ păstae. fiind numite anamniote. Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. Florile au periant simplu. sorbul. păducelul. dispuse haotic. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. Fructul este o achenă. oxigernului. Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului. cuprinzând circa 15 000 specii. Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). rapiţa. soia. mai mici. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii. rareori unisexuate. corp diferenţiat în organe. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. scaiul. dar lipsite de peţiol şi de stipele. CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. scoruşul. care include următoarele încrengături: Spongierii. Formula florii: K5 C5 A5 G(2). vinetele. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. deseori grupate în două fascicule. orezul. ardeiul). Cavitatea sacului. mohorul. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor. In funcţie de sursa principală de energie.în tutun. Reprezentanţi: tutunul. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm. Viermii inelaţi. porumbul. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. drupă/ un fruct fals (poamă. Reprezentanţi: leurda. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus. In pământ au bulbi. mazărea. podbalul. ele nu st complexe. lucerna. Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale. ardeiul. lăcrămioara. nicotina. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE. pirul. umbele sau spice. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită.5 mln de specii de organisme pluricelulare. mătrăguna. Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2). vioreaua. sparceta. usturoiul. Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. De aici excesele st eliminate print-un por mare. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată.din celule flagelate (coanocite) . murul. Florile sunt bisexuate.calcaroşi> sicandra raphanus. zârna. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. *originea cavităţii bucale a adultului. Moluştele. cu excepţia porumbului şi meiului. Au frunze simple sau compuse. regina nopţii. gutuiul. dar inegale. cu mod de viaţă sedentar. Acraniatele şi Vertebratele. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). vinetele. puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. servind la zbor în procesul diseminării. La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. alunele de pămînt. demospongia. subst nutritive. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. Formula florii: K(8 !!!fragul. Reprezentanţi: floarea-soarelui. fragă). zigomorfe cu o structură specifică. Staminele sunt în număr de zece. pălămida. *floarea este trimeră. Echinodermele. La deuterostomate (Echinoderme. firuţa. Familia Liliaceae (Liliacee). muşeţelul. cu rol în nutriţie şi respiraţie. Reprezentanţi:bambusul. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee). loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. pot trăi solitar. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu. dar niciodată pentameră. sunt aripile . numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. majoritatea marine. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. cauciuc. Este sterilă nu are stamine. Fructul poate fi capsulă. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia. Fructul este o capsulă sau o bacă. trestia-de-zahăr. Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). actinomorfe. *frunzele sunt alterne. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. brusturele. substanţe răşinoase. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. Viermii plaţi. Posedă rădăcini adventive.cavitatea gastrală. grîul. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele.atriu. frunze întregi/ zimţate. indiferent de temperatura mediului. pecetea-lui-Solomon. Staminele sunt în număr de trei. Au frunze simple. G(8 culcat). Familia Poaceae (Graminee/). Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. în pământ au adesea rizomi. uleiuri. La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. dalacul. form din celule epiteliale şi endoderm. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului. Seminţele sunt lipsite de endosperm. în principal ierboase. gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. unele specii decorative de tutun). Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală . spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor. Plante ierboase. între ele se află un strat de . Celenteratele. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. Florile sunt adunate în inflorescenţe . dar cele mai multe formeaz colonii. Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii. Animalele endoterme. învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt. măzărichea. Formula florii: (K5 C5 A 9+1. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. prevăzute cu teacă. iar două laterale. se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac. prevăzute cu cambiu. *sursa de energie. *prezenţa scheletului intern. timoftica. roşiile. susaiul. Frunzele sunt liniare. bisexuate.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. lintea. de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice. nouă fiind unite prin filamentele lor. Alcătuirea corpului. părul. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios.endodermul. rareori tetrasau dimeră. florihermafrodite. Reprezentanţi: mărul. *floarea este pentameră sau tetramer. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. datorită energiei produse în procesele metabolice. ordonate circular. Antropodele. zmeurul. bulbi sau tuberculi. Fructul este o păstaie dehiscentă. plop. petunia. salcâmul. cu limbul întreg. daturina. brânduşa. ovăzul. mixt sau ramificat. numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece.TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate. măceşul fragul. iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi. Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2). numită celom. Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. Frunzele sunt dispuse spiralat. cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. Au frunze simple. în cavitatea internă. nici pistil. aşezate altern. dispuse terminal. tuberculi/ rizomi.spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz). păpădia. Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). Corpul are o simetrie radială. iar a zecea liberă. traistaciobanului).e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). deosebim animale exoterme şi endoterme. Reprezentanţi: fasolea.ectodermul şi intern.mezoglee. Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. Petalele sunt libere.gura embrionului este şi gura adultului. fiind prevăzute cu o teacă. măselariţa. mai rar unisexuate (la porumb). c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. ce secretă latexuri. Viermii cilindrici. spanacul de grădină. mai rar arbuşti şi semiarbuşti. *numărul de foiţe embrionare. Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară.este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. achenă. laleaua. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. *sistemul radicular este de tip fasciculat. TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice. trifoiul. răspândite în ţinuturile temperate şi calde. Petala mediană superioară formează stindardul. Fructul este o cariopsă.. meiul.prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. mazărea. Prunul. acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei. Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m. adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). La diblasterice (Spongieri. încununată de 5 zimţi.sticloşi> coşuleţul Venerei. roşiile. În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori.oscul. care formează la maturizare fructul papusul . cu periant simplu.

Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. spre deosebire de cea a viermilor plaţi. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale. Formele libere populează fundul mărilor şi al .apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor.As: pluricelulare. două oviducte. cu simetrie bilaterală.ectoderm.spermatozoizilor. Coralierii.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. meduze şi corali. în endoderm. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii.oceli . Poate atinge o lungime de la 0. oval în secţiune transversală. care se transformă ulterior în meduze. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. Aparatul sexual este de tip tubular. parazit periculos al omului. Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei. Clasa Cestoda (Cestodele). Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. Are aspect de flori roşii sau albastre. parcurilor. De la gât încep să se diferenţieze proglotele. Clasa Trematoda (Trematodele). Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. Clasa Anthozoa (Coralierii). Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale. cârlige. Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator. Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos. Cuticula este o membrană compactă. cai. insuficient prelucrată. Sunt animale parazitare. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. deseori cauzând moartea gazdei.) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. Reprezentanţi. şi 5-7 mm fără. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior. iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. organizare. Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului. cu o simetrie bilaterală . La mascul este prezent un testicul impar. provocând boala numită gălbează. care se înmulţeşte asexuat. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune. iar cele din apropierea gurii. Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex). Cuprinde circa 6 000 de specii. Trematodele şi Cestodele. care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre. în formă de placă sau panglică. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. cu care se fixează de substrat. Cele din ectoderm form învelişul corpului. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi. Sunt animale unisexuate. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. insule. Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze. al ovinelor. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. de apă dulce şi de apă sărată. Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice.. prolificitatea. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. La femele este alcătuit din ovare pare. atoli. înzestrat cu ventuze. scoexul. Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. iritabilitate. galbene. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m. iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. de transport al substanţelor. frunzele umede. celule nervoase. creier. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari. vomă. Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne. mezoglee. Tot aici se deschide bursa copulatoare pară. La majoritatea speciilor. Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). ectoderm. unde se găsesc două spicule copulatoare. Coralii dispun de un schelet calcaros. gâtul şi proglotele. în ectodermul tentaculelor. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului. animale de regulă libere. Cnidoblastele sunt de unică folosinţă. După fecundarea ovulelor. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat. sub care se află musculatura. Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. cu tot cu tentacule. iar la cele marine indirectă. A: planaria şi parameciul: eucariote. Prin concreşterea lor apar recife. glandulare.mezogleea. chimic rezistentă. urzicătoare (cnidoblaste). capsula aruncă firul. longitudinali şi oblici. Corpul acestor viermi este plat. digestive. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule. nu formează un strat muscular continuu. Din resturile lor s-au format recife. Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. reproducere. gameţii. gruparea celulelor în ţesut. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. nesegmentat. până la 1-2 m.larva fără cili. digestia. iar toamna sexuat. Trăieşte în ficatul bovinelor. muşchii. două utere ce se unesc într-un vagin. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. Formele parazitare provoacă diferite boli. hidra moare. Meduzele înoată activ. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide).chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă). Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. iar la suprafaţă au un fir senzitiv. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite. segmentându-se în mai multe discuri. La atingere. În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. trăiesc în ape dulci D:regn. Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă. insomnie. excretor şi sexual. alcătuind colonii. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. schimbarea gazdei. protejează şi asigură motilitatea. înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. de regulă. în mezoglee. de la care descinde un spermiduct. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă. celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). interstiţiale. Omul se molipseşte de la câini. apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează. Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. Corpul foliaceu. de acumulare a rezervelor. La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. în exclusivitate polipi coloniali . Sunt viermi tereştri. Aparatul digestiv lipseşte. Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă). Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig. amplasat în interiorul sau în afara corpului. ceilalţi populează mările şi apele dulci. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri.5 cm. Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. heterotrofe D: tipul de simetrie.5 până la 10 m. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă. Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. unele preferă solul umed. Teniaporcului. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. La om larva se dezvoltă în ficat. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare. pentru confecţionarea accesoriilor. este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. Primăvara. recepţie. paralizându-l. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. lipsa aparatului digestiv.Se dezv prin metamorfoză. înmulţire partenogenetică.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă. celula urzicătoare. Meduzele scifoide. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare. Înmulţirea . Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. Cavitatea corpului lipseşte. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului. turtit dorso-ventral. diblastice. La un capăt se află talpa. plămâni. nervoase şi sexuate. Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. respiraţia anaerobă. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal. Musculatura. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului. Fecundaţia este internă şi încrucişată. dureri în epigastru.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci.tenie adultă.

la cele marine . moluşte D: modul de viaţă. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. deaceea poate avea rolul de plămîn. Majoritatea sunt unisexuate. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. lipitorile se deplasează. iar de aici. folosită pentru a se apăra de duşmani. Cele masculine . structura. de apă dulce şi terestre. calmarul. ai omului. servesc drept hrana pentru alte animale.organisme triblastice. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). Un capăt este închis. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). Cochilia este răsucită în formă de spirală. Unele specii (melcul-de-livadă. Capul lipseşte.un vierme de 5-10 mm. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule. Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor. Majoritatea sunt puţin mobile. La râmă segmentele poartă cheţi. scoica-de-mărgăritar. numărând circa 130 000 specii. Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. Se deplasează încet. transformându-se în adult. La unele specii cochilia este redusă. nautilusul. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. reduc aciditatea solurilor. Reprezentanţi: calmarul. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei.5 m. partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. caracatiţa. solul. Sunt animale unisexuate. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. cât şi spermatozoizi. rolul. iar la hermafrodiţi internă. în rest este completat de ţesut conjuctiv. scăderea poftei de mâncare. trihocefalul. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi. Piciorul este transformat în braţe. solul. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume. octapodul. bine dezvoltaţi. iar numărul inelelor. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . parapodii. ajung din nou în intestin. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. trunchi şi picior. Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. lângă orificiul anal.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. După ce umple pungile. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. curăţă apa de impurităţi. în intestinul posterior. Un număr mare de specii populează solul. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. secretată de glandele salivare ale lipitorii. Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul). Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. după aceea pier. articole decorative. uneori având chiar şi mai mult de 8 m.celomul înzestrată cu epiteliu propriu. Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică). dezvoltarea este directă. octapodul). Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. în intestinul omului. prin celălalt apa este evacuată . mările. ai animalelor. Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. constând din camere închise. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. care provoacă boala numită ascaridoza. Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. are o lungime de până la 15 cm. Fecundaţia este încrucişată. ce pun în mişcare parapodiile. larvele căreia se închistează în muşchi. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni. Respiră prin branhii. mobile. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. Migraţia larvelor durează 9-12 zile. Hirudinele. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare. Clasa Polychaeta (Polichete). Ca urmare a asimetriei corpului. aşa-numitele parapodii.oxiurul . Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. apele dulci. Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m. Au ochi mari. Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. Unele specii se afundă în mâl. Sunt animale bentonice. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). limneea) Reprezentanţi: limaxul. iar celălalt deschis. iar la adulţi trichina. Sunt animale unisexuate. de la 30 până la 600. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. eucariote D: mod de viaţă. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . Ajungând a doua oară în intestin. acantocefalii. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. Înmulţirea . A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. Majoritatea speciilor preferă apele marine. calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. branhii şi tentacule. La speciile unisexuate fecundarea este externă. în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. derivată a tegumentului. celomice. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. năpârleşte de câteva ori. constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. nematoda-cartofului. limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. îmbogăţesc solul cu aer. In timpul iernii se afundă în sol. după cochilie. Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. limneea). Majoritatea sunt erbivori. Nu au cheţi. nematoda-grâului. împărţit în segmente. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. de simţ şi se deschid orificiile anal. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. Se reproduc o dată în viaţă. La polichete apar şi fascicule musculare izolate. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. scoicile. Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. participând la humificarea resturilor organice. numite şi lipitori. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa.două testicule urmate de două spermiducte. Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii. animale triblastice. Se întâlnesc şi răpitori. Corpul este protejat de cochilie.5 mm până la 2. Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. unde servesc drept hrană pentru alte animale.CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie. Sunt nevertebrate marine. Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. cu fructe sau cu legume infectate.oceanelor. Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. organe locomotorii primitive. care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale). unisexuate. târându-se pe fund cu parapodiile. Printre aceştia se numără şi ascarida. Clasa Oligochaeta (Oligochete). în unele segmente se maturizează gameţii. Înmulţirea. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. ceea ce e specific viermilor inelaţi. Multe specii sunt paraziţi ai omului. iar femela de 20-10 cm. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h. Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia. Capul prezintă gura. dimorfismul sexual este slab exprimat. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite. În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă . limaxii. Sunt animale hermafrodite. împreună cu saliva. unde se opresc. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. lipsite de sistem circulator şi respirator. lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare. Cochilia creşte odată cu „stăpânul". melcul-de-grădină. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. tentaculele şi ochii. larva creşte timp de trei luni. înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. !!! trihocefalii. Reprezentanţi: scoica-derâu. Nematodele parazitează şi pe plante. s-au redus organele părţii drepte. prin metamorfoză incompletă. prin el ieşind capul şi trunchiul. ea e puternic vascularizată. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. au corpul aplatizat. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE. Celomul nu este continuu. Clasa Hirudinea (Hirudine). Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. reproducerea sexuată. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. În acest răstimp larva creşte. Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat. Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. Polichete şi Hirudine. limneeamică. apoi în cavitatea bucală. Corpul viermilor inelaţi este alungit. Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. unde sunt amplasate organele respiratorii. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele).indirectă. din ouă se dezvoltă larvele. Alcătuirea corpului. pe uscat. se deschide glanda cu cerneală. La unele specii (polichete).masă viscerală. Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. excretor şi ductele organelor genitale. Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. cu o simetrie bilaterală a corpului. melcul-de-livadă. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete.st paraziţi.

racul-de-râu. fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. de aceea este numit schelet extern. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. Se hrănesc cu cadavre.maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. de segmentele toracale sunt fixate aripile. care nu participă la zbor. săritor. ai animalelor şi ai omului. Ordinul Heteroptera (Ploşniţele).5-1 ha de pădure. ciclopi. Insectele sunt animale unisexuate. Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap. Sunt.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. *în pofida învelişului de chitină. în funcţie de mediul de viaţă. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. abdomenul se termină cu organul copulator. Abdomenul cuprinde 7 segmente. care exercită funcţia de schelet extern. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. Duşmanul lor principal este octapodul. Alcătuirea corpului. aparatul bucal de tip rozător. gîndacul de Colorado. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor. creveţii. Până la atingerea maturităţii sexuale. Dăunează agriculturii. ţesuturi de plante) . bondarul. viespile. în funcţie de specificul hranei. de aceea furnicarele trebuie ocrotite.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat. Alcătuirea corpului. Aripile anterioare sunt transformate în élitre. sugător. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. Preferă mările tropicale şi subtropicale. Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. într-un stol se pot reuni 35 mlrd. de regulă. omarii. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii). Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare. cele posterioare fiind puternic reduse. Unele specii aduc daune culturilor agricole. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km. Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. de lăcuste. Unele specii participă la formarea solului. unisexuate. numite membre locomotoare. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. Importanţă practică au ihneumonidele. Sunt folosite în alimentaţia omului. Un furnicar poate proteja 0. Pentru consumul hranei lichide. cu predilecţie în mediul acvatic. de la verde până la cafeniu. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. maxilarul. alergarea. înmulţirea. bondarii) contribuie la polenizare. telenomus. ploşniţele. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. care la unele artropode sunt unite. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. funcţia de maxilar. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor. mai stabil. fiind adăpostit de cefalotorace. Buburuzele. Crustacee superioare sunt langustele. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral. *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. cele posterioare. evaporarea apei. torace şi abdomen. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. moale şi elastic. Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. cu funcţie de organe tactile şi olfactive. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. gândacul-de-mai. înmulţirea. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. albiliţa verzei. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. Primele 3 perechi . La mascul. !!!Lătăuşii tot st crustacei. Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă. La insectele zburătoare. albinele. Datorită membrelor articulate. De obicei.chitina. Astfel. La femele. Produc daune gândacul-de-Colorado. Abdomenul este scurt. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. transparente. mai apoi şi a răcuşorilor. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie. Sunt animale nocturne. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat. cosaşii. nevertebrate. cu excepţia celui roşu. Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase. s-au modificat unele anexe bucale. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele). De aici şi denumirea încrengăturii. coropişniţa.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori. strânse în evantai.scorpionul de apă. Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. iar în apă înoată înapoi. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. Langusta atinge lungimea de 60 cm. puricii). Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. gândacii-de-gunoi). Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. gândacul-descoarţă. Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. *Corpul artropodelor constă din segmente care. spre deosebire de viermii inelaţi. coropişniţa. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. constituind aparatul bucal. musca de casă ) . *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. formând cefalotoracele. La formele ce consumă hrană solidă. asigurând unirea mobilă a segmentelor. Tot aici sunt situaţi şi ochii. Omarul. acestea pot fi de tip alergător. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. abdomenul este mai lat decât la masculi. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. Toracele este alcătuit din 3 segmente. Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). la fel şi trihograma. Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. iar celelalte două. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. toţi pigmenţii se distrug. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. Drept urmare. înotul. iar în doilea de 5 ori). anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei. mandibulele. prezenţa crustei. transformându-se în elitre. hrănindu-se cu frunze. Se folosesc în alimentaţia omului. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. Fecundaţia este internă. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice. nevertebrate. având un mod parazitar de viaţă. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. Sunt folosite în alimentaţia omului. săpător. furnicile). Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. El protejează corpul de leziuni mecanice. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. ploşniţa-cerealelor. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli. Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot. La gândaci. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat. care se hrăneşte cu frunzele cartofului. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului. furnicile. gândacul-de-mai. *Toate membrele sunt articulate. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă. membrele posterioare de tip săritor. buza inferioară) şi ochii compuşi. Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar. gărgăriţele. ihneumonidele. Insectele şi Arahnideletoate st unite într.2 mln de specii. Este vorba de insectele sociale (albinele. iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. Fecundarea este internă. aparatul bucal este de tip rozător. fluturii. lingător. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). lăcustele. săritura.albiliţa verzii. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase. copepode. artropode D: mod de viaţă. corpul la artropode este destul de flexibil. La temperaturi înalte (de fierbere). prezintă două aripi membranoase. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. nu sunt identice. care la albine. inclusiv ai omului (păduchii. uneori .ovipozitor. furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. Sunt animale nocturne. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. fiind unite împreună întro placă mică. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. iar dezvoltarea directă. De regulă. între segmente există suturi. mai reprezentative fiind: Crustaceele. crabii. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu.mai fine. înotător. Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui.

Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. Corpul are o lungime de 105-180 cm. In contact cu aerul. pe parcursul întregii vieţi. amfiox. cu fecundaţie internă. în pofida diversităţii. scorpionul înfige acul în ea. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. Cerebelul este centrul echilibrului. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). icrele. crapul. Ordinul Esociformes (Esociformele). tăiesc fixat/ liber. Urmează 4 perechi de membre locomotoare. pe animale şi om. Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv). ovipare. cardiac. somonul. ex:ascidie. Omizile aduc mari pagube agriculturii. toate vertebratele au acelaşi plan de structură. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală). Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om.cu foarte multe orificii. starea de veghe-somn. La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . scrumbia. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază. protejînd organele interne de contuzii. Doar mamiferele sunt vivipare. albinele. Maxilarele sunt lipsite de dinţi. Coarda este prezentă doar la embrion. TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. Membrele au o structură diferită. copularea. masticaţiei. în sol. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. Alcătuirea corpului. înmulţirea . Scorpionii sunt animale nocturne. Lovind prada cu abdomenul. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). Partea ventrală găzduieşte gura. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. ovipare. lichidul se solidifică. Craniate (vertebrate).sediul encefalului şi al organelor de simţ. în vizuini. Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. Respiraţia este dublă: prin branhii . De regulă. hermafrodite. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei. marine. Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. Ordinul Aranei (Păianjenii). Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. formînd colonii. care are coadă în stadiul larvar. doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. în colonii/ solitar. dovadă a originii comune. vomei. suportul branhiilor. !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. carasul. corpul ca un sac. scheletul membrelor şi al centurilor. văduviţă. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. acarinafoliculară. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. întrunind circa 22 mii de specii. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. protecţia. în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. unele forme ale tifosului exantematic. Fecundaţia este externă. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. depunerea ouălelor. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen. redresarea poziţiei corpului. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. animal unisexuat cu fecundaţie externă. secretând veninul. impermeabilă pentru apă. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. cele abdominale sunt reduse. CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. căpuşa-detaiga. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. bibanul. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. Ele asigură corpului o poziţie normală. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă. Himenopterme. păduchele lat. în contact cu aerul inspirat. Alcătuirea corpului. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi.cordate primitive. dintre care doar 2 femele. cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. Solzii cresc odată cu întregul corp. Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. bogat în glande ce secretă mucus.compartimentul superior al sistemului nervos central. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. trunchiul şi membrele. sedentar. esofag. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. Înotătoarea codală participă la înot.Anoplura-păduchele de cap. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. untura de peşte bogată în vitamina D. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat. Păianjenii şi Căpuşele.cel mai bogat în specii. Reprezentanţi: babuşca. Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare.5 m şi o greutate de 35 kg. salivaţiei. Vertebratele sunt animale unisexuate. se întâlnesc şi specii vivipare. intestin subţire şi intestin gros. Majoritatea au corpul nesegmentat. Poate atinge o lungime de cea 1. care prin oviducte ajung în afara corpului. Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. plătica. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. adaptate la mediul marin. Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. parazitează pe plante. în apele dulci. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. uscată. Toate arahnidele sunt unisexuate. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. Coarda se păstrează toată viaţa. în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente.viespele. Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. ţînţarii. stavridul. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor. Reprezentant: Ştiucade-mare. se reeproduc sexuat şi asexuat. *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. iar cele terestre prin plămâni. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme. trunchi şi coadă. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal. Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. Solzii sunt plăci subţiri. caracurtul. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. Sunt arahnide mici. pene sau păr. După terminarea ei. hrănindu-se cu frunze. înotătoareleperechi au un peduncul gros. Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. Muştele. ovipare. Vertebratele acvatice respiră prin branhii. craniu. peştii sunt animale unisexuate. Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. Scheletul neural formează cutia craniană. Tetrapodele. iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). de pancreas. Unele specii trăiesc în apă. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. Naşte pui vii. în funcţie de mediul de viaţă. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. faringe. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. vâscoasă. Peştii decorativi sunt vivipari. linul. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. înmulţirea. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. fiind numiţi dinţi faringieni. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. mişcarea ochilor. In cazul larvelor este de tip rozător. care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. Ordinul Acari (Căpuşele). Diptera. Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. al tusei. stomac. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. Reprezentanţi: şalăul. Populează apele dulci şi cele sărate. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. furnica. precum şi centrele vizuale primare. mărginită de două perechi de membre. La celelalte vertebrate. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. uneori microscopice. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale. toate segmentele lui fiind concrescute . transparente. Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte. în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase.viu colorate. ex: brancheostoma. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele.

înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Pana de contur se compune din rahis. Amfibiile sunt animale unisexuate. în căile genitale ale femelei. ochii slab dezvoltaţi. depun ouăle în cuiburi. Unirea mobilă a membrelor de trunchi. ischion şi pubis). Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. Ovarele sunt. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. sacrală şi codală. întâlnită şi la noi. bipede. gambă şi labă. Fecundarea este internă. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. acoperită de nervi. Coastele lipsesc. Reprezentanţi: Tritonul. Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale.rectrice. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine. La şerpi membrele lipsesc. Ecaudatele şi Apodele. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. gene mobile. Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. bălţile. ihtiofisul. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. deosebim pene de contur. Scheletul labei este puternic redus. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate. formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). subţiri. Fecundaţia este externă. Şopârlele sunt animale unisexuate. înmulţirea. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă. Prima are culoare verde. bogată în glande cutanate. Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă.locul de fixare al muşchilor pectorali. De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul. De aceea. adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori. Pielea este uscată. Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. sunt de mare folos omului. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală. Salamandra-cu-pete. Şerpii sunt reptile lipsite de membre. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. Preferă mediul subteran.şi prin plămâni. pielea nudă. al căror capăt posterior se dilată. salamandra. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. După alcătuire şi funcţie. Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. omoplat şi claviculă). Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. înainte de a se deschide în cloacă. Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. cele care formează cârma cozii . Populează lacurile. toracală. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. de asemenea.este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură. Coada este scurtă. care adăposteşte corpul în caz de pericol.coloana vertebrală. cutia toracică lipseşte.sprijin sigur al membrelor posterioare. Ouăle sunt depuse în vizuini subterane. Se deplasează prin târâre. iar acestea în cloacă. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat. broasca testoasăde-baltă. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini. dăunători ai agriculturii şi silviculturii. Femela depune ouăle pe uscat. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor. Alcătuirea corpului. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. vipera-de-stepă. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil. Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. ureterul se dilată. lepidosirenul. mod de trai. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. pisicade-mare). Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion. prin spermiducte ajung în cloacă. alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. puf şi peri. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. De ele se articulează coastele. Reprezentanţi: protopterusul. Ultima vertebră toracală. înmulţirea . crocodil şi broaşte-ţestoase. Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. pare. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia. Cea a membrelor anterioare. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige. Au corpul viermiform. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ. Animal nocturn. la reptile. ovipare. Majoritatea elementelor sunt concrescute. ovipare. Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular.cuprinde trei oase (coracoid. un capăt fiind legat de coracoid. Ordinul Apodele (Apoda). broasca-arboricolă. toracală. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. şarpelede-apă. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. lombară. Se realizează prin Centuri. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte. Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Multe specii prezintă pericol pentru om. Pentru om amfibiile sunt folositoare. Cu unele excepţii. TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. Centura membrelor posterioare . La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. mobilă.5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde. ce se ramifică de la rahis în barbule. le clocesc şi îngrijesc puii. în legătură cu deplasarea prin salturi. Spermatozoizii din testicule. Scheletul axial. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. trunchi şi membre. Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală. cea de-a doua gri-închis. vipera-obişnuită. antebraţ şi labă. iar dezvoltarea directă. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. gât bine dezvoltat. Alcătuirea corpului. timpanul lipseşte.sacula. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. subordonate după dimensiuni. broasca testoasă-de-stepă. Particularităţi se constată şi în .Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. inima are patru camere. de formă rotundă. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. broasca-de-lac. Astfel. Din acest ordin mai fac parte buraticul. adaptate la zbor. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2.folosită în alimentaţie. formând cutia toracică. secretat de glandele veninoase. Periodic năpârlesc. Fecundaţia este internă. Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor. mai puţin în cele cu climă temperată. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. lombo-sacrală şi codală. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. sporind mobilitatea centurii scapulare. Reprezentanţi: sifonopsul. Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. Sunt legate între ele prin cârlige. Capul este de dimensiuni relativ mici. Din absenţa coastelor. Dintre scuamate. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Cameleonii şi Şerpii. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. care previn pierderile de apă. iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate. În glandele salivare se form veninul. formând cutia toracică. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. Spre deosebire de amfibii. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. formând o placă elastică. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice. Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. iar prin intermediul organului copulator. steag şi rădăcină. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. formând uterul. le menţin umede. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). craniate D: structura membrelor.carena. care se continuă cu vaginul. Alcătuirea corpului. Cei veninoşi folosesc veninul. fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. poikiloterme. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale. prezentând şi unele distincţii. râurile limpezi. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste.

ţoii. datorită alimentaţiei din placentă (lup. cu gheare. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. capra. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. hiena. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii. sunt vertebrate patrupede. Reprezentanţi: cangurul. în uter. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. desmanul. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. dropiile). Reprezentanţi: liliacul-urecheat. ursul. de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. buha. vulturul. tigrul. Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile). şobolanul. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz. încovoiat. veveriţa-marsupială.păsări ce nu pot zbura.puiul se dezv complet în uterul mamei. unele polenizează florile.păsări acvatice. Guşa este bine dezvoltată. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. în schimb auzul este foarte fin. coadă scurtă. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu). gâştele. Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele. ciuful. Ochii sunt slab dezvoltaţi. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor. veveriţa. hulubii). culoare. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. zebra. indian. caninii bine dezvoltaţi. răspândite în bălţi şi stepe.a. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. lupul-marsupial. capra aleargă şi mai repede. ciorile. ascuţiţi. caşalot. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. rândunica. Penajul este dens. zimbrul. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate. Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr. cocoşul de pădure. Femelele au un singur ovar. foca Ordinul Cetacea. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. au picioare scurte. Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare. trunchi şi membre. nutria. pisica. pădurile. fazanul. Carnivorii exercită rolul de „sanitari".se sprijină pe degetele 3 şi 4. nasc pui la un stadiu timpuriu. Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. înlăturând animalele bolnave. Degetele descind direct de la scurmuş. aripi scurte şi rotunde. lupul. Penajul este dens. renul) sau imparicopitate . Din acest subordin fac parte: cerbul. Reprezentanţi: cârtiţa. Reprezentanţi: găinile. şacalul. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. cucuveaua. Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. prepeliţa. cârtiţa este confundată cu orbetele. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. ariciul. ondatra.african. Din cauza lipsei claviculei. Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. !!! înmulţirea. cioc alungit. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. Fecundarea este internă. turtit dorso-ventral. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. altele sunt vânate pentru carne. erbivore. bursucul. potârnichea. Reprezentanţi: şoimul. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. Durata sarcinii depinde de specie. carena lipseşte. de regulă. Mamiferele pot fi: marsupiale. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic. Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor.depun ouă le clocesc. Au un corp compact. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). girafa. cu aripi mari. Ciocănitoarele. Reprezentanţi: huhurezul. veveriţă. Glandele mamare nu au mameloane. raţele. pisica. hermelina. cresc toată viaţa. Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. piţigoiul. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). rinocerul. care se hrăneşte cu cartofi. raţele. castorul.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. şorliţa. Au un cioc bine dezvoltat. Se hrănesc cu larve de insecte. cangurul). encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum. văd bine. fiind numite animale plantigrade. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. Sunt monogame. iar din sudarea oaselor labei. de talie diferită. ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. Steganopodele. leul. înmulţirea. Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. Scot pui de mai mult de două ori pe an. ţistarul. Reprezentanţi: câinele. cerbul. celelalte fiind reduse (mistreţul. permiţând recepţionarea ultrasunetelor. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. Sunt mamifere terestre copitate. Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare. Ordinul Pinipede. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. Ordinul Primates (Primatele). răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. livezile. Reprezentanţi: calul. homeoterme. Gazela. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). Ele pot fi paricopitate. lemur. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne). Incisivii sunt bine dezvoltaţi. Clavicula lipseşte. mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. Sunt poligame. Ordinul Rozătoarele (Rodentia). Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. viermi. a rezultat scurmuşul. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive. prezentând deosebiri doar elementele labei. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. şoarecele (chiţcan).este dezvoltat doar degetul 3 (calul. Reprezentanţi: ehidna. Câinele. uliul. La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. ursul. ce se dezv complet în marsupiu (koala. oaia. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. sebacee şi odorifere. Puii sunt nidifugi. Sunt păsări înotătoare. Primatele inferioare. silviile. Drept rezultat. Alcătuirea corpului. regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte. graurii.ursul de mare. nefiindu-le caracteristică formarea placentei. Se hrănesc cu insecte. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) .balena-albastră. părţile laterale ale corpului. In popor. unele rod scoarţa copacilor din livezi. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. ghepardul. vidra. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. zburători buni. Ariciul. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc. liliaculvespertil. taurul. vrăbiile. căprioara. puful este deosebit de bine dezvoltat. Cuprinde mai multe ordine. Reprezentanţi: veveriţa. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae). oaia. clocesc ouăle pe rând. delfinul. protejează culturile agricole. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). tupaidele . Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. ornitorincul. jderul. leu. popândăul. elanul. Suprafaţa encefalului este netedă . tigrul. în uter se formează un organ special: placenta. Unele specii au fost domesticite. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). degetele fiind unite cu o membrană înotătoare. Duc un mod de viaţă nocturn. circa 5 mii de specii. marcarea teritoriului ş. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele). Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. vulpea. sticletele. mierla. Reprezentanţi: cocorii. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. monotreme. măgarul. ehidna.lemurienii. Păsările sunt animale unisexuate.păsări cu structură primitivă. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. Au urechi mari. bogată în glande sudoripare. chiţcan delfin). Reprezentanţi: lebedele.fără placentă. Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului. Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte. Din această cauză puii se nasc slabi. marmota. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. Caninii sunt puternici. densitate. adaptate la alergarea rapidă. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. grosimea lor. cele mai evoluate animale. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii). reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. şoricarul. orbeţii. proehidna.păsăsri mari de apă dulce. Corpul se compune din trei regiuni: cap. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare. dar sunt neputincioşi. Capul poate fi rotit la 270°. ciţcanul. In timpul dezvoltării embrionului. vrabia. Incisivii sunt mici. Se înmulţesc prin depunerea ouălor. ghearele ascuţite şi încovoiate. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. vaca. Ciocul este lat. maimuţa au mersul lent. Puii sunt nidifugi. placentare. se mişcp prin alergare. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. cu excepţia degetelor. pisică). Reprezentanţi: ciocârlia. Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. rinocerul). trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. iar stomacul muscular sudezvoltat. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. bumnducul. Degetele sunt prevăzute. slabe. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). mistreţul. calul. antilopa. ovipare.

întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică. iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+). e organismelor metabolismul Ca.hipofiza. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule]. iar chitina. Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline. la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul). piersica. are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare. autoreglare. protejează de leziuni mecanice. ex : lizina. Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. Fe(2+)parte Na(+).K. ce constituie scheletul membranelor biologice. seminte. la emulgarea grăsimilor . arboricole.S. unt.baza compusilor organici o constitue atomii de C. membrele anterioare. tetroze. Ba. animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi. Ex: amidonul (constituit din glucoză). glucide. organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor. hidrofobă. Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala. Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE . acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii.stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . A: păsăsri şi mamifere: homeoterme.in mucoasa limbii. fructe.complexe. de proprietăţile. posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH). îi este proprie legătura peptidică. o sursă de apă metabolică ---energica. cloroform). leucina). a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide. miere de albine se localizează in: celulele ficatului. CELULEI Descoperita de R. cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza.resturi de acid fosforic. datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară .la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele . par.păstrează căldura. prezent în organele interne. TERŢIARĂ are formă de ghem. disulfidică. ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe. Na(+) . Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor. Tipuri : dulce.Mg.atomi. continut in stare libera (95%). craniate D: mod de viaţă. funcţiile. este unică pentru orice proteină. care st numiţi indispensanbili. mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor. Hooke in 1665. /cu poteinele= anim.H. este un izolator.care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide. St. [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule. Primatele superioare: cimpanzeul. dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI. influenţînd activ acestora) ---de transport.simple. moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-). celuloza.la scindarea glucidelor obtinem energie.unire a 2 monozaharide.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --. ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei . nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce. lina de oaie.1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic. acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti. îi este proprie legătura peptidică. majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide).le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene.Zn.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici. legume. celulele muschilor.I.au gust dulce. ioni de metale. Se întâlnesc în Asia de Sud-Est. Glucidele se contin in: mar. Ex: zaharoza=glucoza+fructoza . specific pentru fiecare tip de proteină . galbenus de ou. fructe. la cereale- răspîndite lipide. formînd ţesuturi. participa la respiraţia mamiferilor. îi este proprie legătura peptidică. CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine. SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală . ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele .Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante.Ca. prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe. cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ».Mn. hidrogenică. Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar. Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei . Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) . unii hormoni FOSFOLIPIDE . decît prin intermediul hranei.compusi organici insolubili in apa. Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. oua.polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi.O.Mn. pot fi solide. Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE. Fiecare proteină.P. Microelemente le revin Na.in retina ochiului ---Co. dezoxiriboza . ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow. omul. Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei. galbenus. iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină). st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). mica) a fermenţilor.sau striată.prezente in unt. Macroelemente . bacteii. în seminţe. in frunze. aminoacizi(albumine. hidrogenică. MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline. ionică ex. maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide. Indonezia. determinîndu-i forma. se numesc proteinogeni. în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă. la legume-25-45%. prolamine. orangutanul. dacă structura primară nu e distrusă.F. hidrogenică. sfecla de zahar.4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase.Cl 2-3% pentoze=riboza. chitina . iar in cele vegetale. brinzeturi. In celulele animale se contin 15% de glucide. fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni. Proteinele se contin in : carne. componentă K(+)a hemoglobinei . prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +).ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) . K(+). tuberculi Functii: ---energetica.hemoglobina. hormonilor. bilantului legata termic (4-5%). HPO(2. celulozei). clorofilei. la revenirea la condiţii normale ale mediului. paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule. valina. dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală. gorila. de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici.Fe. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare.N . e parţial reversibilă. lactoza.Si 0. fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante.C. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată. solubile în apă.de protectie si termoizolare . Cu.] Malpighi şi Grew.stimulează deschiderea stomatelor b) organica . se dizolvă bine în apă. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor. form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI. trioze.compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. într-un anumit mediu. glicogenul . proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici.Zn. kerantină) colagen. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine. Cr.la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica. în membrană se contin in: lactate. Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic. îi este proprie legătura peptidică. utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor .NPO(. dar solubili în solvenţii organici (benzen. in celulele creierului. galactoza. Africa. apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . pigmenţilor.70%.

hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. Citoplasma.predomena in muschilor. prin care apa părăseşte celula. care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. activ. plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. a citoplasmei se micşorează. Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu. îi st specifice: celuloza. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. Aparatul proteinelor .pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma. C. corpul. !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare.timidina.pinocitoză. parului. pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde.12% Functii: ---structurala. se form o catenă nouă.sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu. trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. constituind «buletinul de identitate» al acestuia. urzicii) . osoase). Este un compus instabil. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. O nucleotida= o baza azotata( A. Gguanina. ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi. poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted). citoplasma si unele organite. As: celule eucariote. prezintă. C. specific. firele fisului de diviziune. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. U. el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. care degajă cea mai mare energie. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu. format din celuloză. monomerul e sintetizează structură (bicatenară .fenomen. Pe fiecare din nucleotidele libere. odată ce e pusă în apă. permiabil pentru apă. lignina. miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi. crestere.centrizom. Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. Plasmoliză. T. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile).celula cu nucleu delimitat de membrana. este. lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. bazele azotate. aflaţi in continuă mişcare. glucidele. amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. unele molecule organice. sub acţiunea fermenţilor. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. plastide. tripsina). plastide. se transf în fagolizozomi). fiindcă e un proces de pierdere a apei). legături legarea covalente. ioni. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. acizi nucl. pe cînd proteinele.lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului. ce umple cavitatatea celulei. informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. nucleu. pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite. aceleasi functii: de schimb de substanţe. glucoza. celule musculare). celule secretorii. creştere. Membranele canalelor şi cavităţilor REG. pectina. în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. volumul vacuolelor. anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . iar animala – proteine. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. numit glicocalix . decît în alte legături chimice. cu forma constanta (nervoase. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna.adenina. Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular. lipidele. Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei. asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. ---de protectie : tendoanelor. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme . A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare. în 2 lanţuri libere. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. unghiulor. anticorpii monocatenară).lungimea e aproape egală cu lăţimea. Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza.un fenomen invers endocitozei. nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană.mediul intern al celulei. proteine contractile executa anumite forme de miscare. proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici.Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi. Exocitoză. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici. lipide. proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula.care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii. nucleu. consta din: hialoplasma(matrice) .) se numeşte endocitoză. care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. ce străbat citoplasma. diviziune. aceasta fiind functia lor de baza. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG). Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă .sistem ramificat de canale si cisterne. A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri. sunt de 2 tipuri : parenchimatice. cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie. aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid.citozina.uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală.citoschelet. mitocondrii. Ele se pot desface. spre deosebire de cel agranular. G. proprietate de replicare. a celor lichide-pinocitoză negativă. mitocondrii. lămiie prozenchimatice. prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. a celor lichide. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice. inmultire Alcatuirea celulei eucariote.

cu numeroase cute şi excrescenţecriste. se autoreproduc. prezenţa ribozomilor.tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor.solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina . violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară. alungiti. grăunciare de aleuronă. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă.ADN. ---formează mezozomi. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. Lizozomi. intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . fenoli. În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului. ce st localizate la extremităţile cisternelor.organite ovale. albumina de coagulare acizii graşi. Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. amidon. st de tipul 80S. cloroplastele se transformă în cromoplaste. spaţiul intermembranar D : cristele.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202).corpuscul rotungit. TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe). mica). din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul . Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. filamentoase. componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane. plastidele. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici. lizozomii.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei. cheratina părului şi a unghiilor.conţinutul vacuolelor vegetale. celulare ale căror peroxizomi. localizate: pe membranele RE. st formate fiecare din microtuburi. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. *localizarea informatii genetice. AG ---ribozomii au dimensiuni mici.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide.organite de miscare. legate de proteine specifice. lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). care. în citoplasmă. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism.tonoplas.cu invaginări închise. galben. continutul nucleului. deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă . căci produc ATP. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare. pluricelulare D: după nivelul de organizare. ce duce la obţ de 36 molecule ATP. aldehide). delimentata de membrana interna-matricea. Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul.lipide şi săruri minerale. ei se formează în cisternele AG. precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare. delimitat de membrana. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. format din molec de ADN. ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană. participa la formarea citoscheletului Microtuburile . cu componentul de bază. cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor. corpusculi ovali. radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă. amplasate în grupuri şi vezicule. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască). picături de grăsime. miozină) Functia: motorica a celulei. iar cea internă. deaceeea mai st numite » staţie energetică». Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale. În membr. peretele celular e rigid. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. cili. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern.organite enzime descompun/ contractile (actină. plastide. cloroplaste. poate participa la oxidarea subst organicealcooli. Se cunosc circa 2000 de fermenţi. se formează din delatările veziculare ale RE/ AG. se Functia: informatiei sferice al a scurtează.retea de fibre si granule mici. În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. în cele tinere. devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine. care aşejaţi unul peste altul formează o grană. mici. o soluţie apoasă. ribozomi.corpusuli ovali. de degradare destinate procesului intracelulară proteine. PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. Există celule polinucleare. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul. Sucul celular. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile. Exista peretele celular. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara. tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. digestie. prezenţa membranei plasmatice.cîteva mici. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . elastina ţesutului conjunctiv. *depozitarea substanţelor de rezerva. *asigura schimbul de subst. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor. RE. din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva. ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei. la rîndul ei. mureina. care sunt constituite din proteine si ARN. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism. vacuolele. caci *el regleaza intrega activitatea. mitocondrii. Funcţii : Cel mai important organit. glicogen. Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid. sferici.«sac» membranar hidrolitice. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. incluziuni(amidon. frageli. aici se sintetizează celuloza. lipide). ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează. din 2 parti (mare. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final. membrana externă este netedă. ADN. iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul). ARN . In timpul diviziunii celulare. tilacoizii. substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi. asamblarea lor are loc în citoplasmă. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor.

] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. al lui T(ADN) – A(ARN). Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. cu excepţia gemenilor univitelini. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini). Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei. iar nucleotidul C nucleotidului G). Aşadar. doi oameni. O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. Un codon . informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. oferitina care depozitează fierul în splină. Iohannsen a propus noţiunea de genă. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. spre complexul ribozomi . Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Acest proces. deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele.UGA/UAG. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Astfel. Cod genetic . un triplet numit codon. numit reparaţie. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. sintetizîndu-le. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor.Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. sintetizată din nou. pentru care în 1909 W. Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii. Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă. iar 3 (UAA.laptelui. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. unele proteine se distrug.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. altele se consumă. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. ajungînd în citoplasmă. la care toate proteinele să fie identice. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia . Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. BIOSINTEZA PROTEINELOR . Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. iar terminali. deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. una din catene provine de la moleculamamă. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm. Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine.AUG . înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. decurge astfel. Codonul de iniţiere-AUG. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. în continuare. fiziologici şi biochimici. iar cealaltă este în total 64. În procesul activităţilor vitale ale celulei. Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge. se sintetizează o nouă catenă. aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic. adică de autodublarea moleculelor de ADN. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. al lui C(ADN) – G(ARN). deasemenea. al lui A(ADN) – U(ARN). 7)animoacidul se desprinde de . informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice. pe ribozomi.etapa proteinelor. Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii.

realizarea As: procese celule tesuturilor definitive. coaja de nucă) conducatoare. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. iar al doilea . c/e asigura existenta si unitatea individului concret. dur. formate dintr-un singur strat de celule vii. se dezvoltă în tuberculi. Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop». cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice.elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme. Organism . cu membrane neuniform îngroşate. iar în timpul vieţi. senzitive. si tulp lemnoasa. cu capacitate inalta de regenerare. cu pereti subtiri. flexibil. din celule alungite. Primul proces are loc în nucleu. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini. glandulare. pot fi: PRIMARE. deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise . prezintă un ţesut lacunos. nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala. tesuturi. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. punînd începutul moleculei de proteină. anucleate. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice. cu pereti transversali performanti si celule alungite .are loc fotosinteza. care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. laterale (reprez.o totalitate de celule cu aceeasi struct. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. fexibil. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). de apărare. compozitie chimica. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. care e şi unicul element mort la acestuia. uterul. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. origine si functie. in rad.o grupare de celule. TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. în primul rând. ex :ţ mecanice. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă.prezente la plante suculente. prez în tulp. includ 3 etape: iniţierea. fundamentale. Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. alc din celule diferentiate. conţine straturi de plută. a tulpinilor plantelor ierboase. plutire. pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu. lipsite de clorofilă. cubice (celule cubice intr-un singur strat). produsul final. peţiolul frunzelor. pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. dacă nu. senzitive). fundamentale. prezintă celule mari.formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. secretoare. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. conţine stomate. pereti modificati. se formeaza din celule tinere nediferentiate mici. se clasifică în: apicale(la virf de rad. subţiri. terminarea D: localizarea procesului. cherarinizate(strat superficial al pielii). Celulele se întind uşor. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul .ARNt. neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor. depozitează subs de rezervă. pot fi: fibros. citoplasma abundenta. secretoare.comprimarea.celule alungite. complexe. Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. depozitează subs de rezervă. !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare.în citoplasmă. stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism. impermiabil sau puţin permiabil. a unei anumite functii in organismul pluricelular. numite sclereide (sîmbure de vişine. rău conducător al căldurii. dau naştere primelor ţesuturi definitive. unde are loc maturizarea lor. felogenul). activind impreuna . acoperă corpul. în ductul veziculei biliare . fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. cu membrane subţiri. ex : ţ conducător. formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . cireş. ele tapetează cavitatea intestinelor. caise . Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. care semnifică sfărşitul genei şi. pietros. organe. în al doilea rând. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. alcătuind conuri de creştere). SCLERENCHIMICE . ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea. elongarea.tesut mort.o grupare de tesuturi c/e. esofagul= supraf umede). impregnanţi cu suberină. alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. bulbi. conducătoare. căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate).celule mari. stomate. sisteme de organe. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. deci. deseori lignificată. seminţe. din celule alungite cu membrană uniform îngroşată. localizare. puse cap la cap. AEVIFERE. vacuole voluminoase. nelignificate.formate din celule vii. asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. un ţesut complex. de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte. secetos. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. acoperă frunzele şi tulpinele. asigura exercitarea de catre acesta. parenchimul lemnos singurul element viu. înalte). pereţi groşi. ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. si tulp. proteinele se reînoîesc de 200 ori. de acoperire. form din celule mici. trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte. digestivi. se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi . din mai multe tipuri.cedează locul altui ARNt. elementelor florilor.celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare. sărăturat. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă. Organ . grupări de celule D: tipul de celule. ele st /parenchimuri /trofice . celule anexe(celule-satelit). ex : ţ mecanic. membrana acestor celule e foarte rezistentă. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice.perete celular dur. rigid. pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. definitive. mecanice. seminţelor. trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian. formate dintr-un singur tip de celule. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi. !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. matriţa folosită. elastic. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. de cambiul. schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. încovoirea ---confera tarie si rezistenta. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. sfărşitul sintezei proteinei. cu capete oblice şi membrană lignificată. fiindcă acestea sunt superioare. provine din diviziunea celulelor felogenului. SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice.

ţesuturi/ organe. energia solară.receptioneaza. deosebim : hialin . bronhii) elastic . . limfatice şi nervi.din fibre musculare cilindrice.constituite dintr-un singur strat. tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. transportul de electroni are loc pe tilacoizi. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea.inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. produsul său secundar se degajă în atmosferă. Nitrobacteriile. are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. aranj celulară. căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg. H(2)O. au loc în celulă. ganglionilor limfatici. glucoza. ROL : de contracţie. liposolubile si hidrosolubile. care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă. ţ conjunctive D: tipul de celule. e lipsit de vase sangvine. importanţă vitală.complecteaza spatiile dintre organe. covalenta(polara. cartilaginos. de săruri minerale. Lichid tisular. servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă. localiz. asigură conexiunea dintre celule. alcatuite din celule conjuctive (mastocite. iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. ele elaborează produşi de secreţie. asigurînd susţinere şi rezistenţă. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. adipos – form din celule sferice.mică deschidere în învelişul frunzei. (epiteliile SENZORIALE. osteocite. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale. conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată. sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b). intra in alcatuirea muschilui cardiac. de apă. septul nazal. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED.se intilneste in ligamente. TEMA : FOTOSINTEZA. sulfobacterii. şi iniţiază fotosinteză metabolism. localizarea în celulă. 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. cu funcţia de transportare a subst. se dizolvă în substanţa lichidă. deosebim: compact . As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. Legatura chimica . de spălare a celulelor. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. deoarece la F participă apa. Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă. ţ musculare. corzi vocale. asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ. localiz.celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late). spinei.se gaseste in laringe. pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă). reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor.ţesut lichid. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. adipos.din fibre polinuclele. metalica. toate fibrele formeaza o retea unica. cu subst fundamentala-plasma. La acest proces participă CO(2). Fotonul de lumină. Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT. are rol de depozit. trahee. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne. aldehida 3.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. din cauza vătămării protoplasmei celulelor. nimerind în molecula de clorofilă a. în jurul unor organe. colagen. osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS.condrocite.glucoză. procese metabolice D: tipul de metabolism. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. constituite din miofilamente de actină(subţiri. conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate. Intensitatea ei depinde de lumină. ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. dens . ce asigură susţinere şi rezistenţă. de a lungul vaselor sangvine. H(2)O) prin acţiunea luminii.intra in componenta tendoanelor. Unele subs ca SO(2). pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale. celule fibroblaşti.celule capacitatea auditiv. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale. sangvin) şi de susţinere(fibros. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive . corneii. lungi) şi miozină(groase). Astfel. singele si limfa . miofibre amplasate liber şi paralel.spaţiu dintre celule. Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax.alcatuit din: neuroni. RESPIRAŢIA CELULARĂ. conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta. de formare a limfei. amidonul.din celule fusiforme unicelulare. organite celulare tipice. produsul final. spongios . 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. sulfobacteriile. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică. poate fi ionica. !!!în cadrul F se elimină Oxigen. dislocat sub piele. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. enzime = catalizatori biologici de natura proteica. epiglota. concentraţia CO(2). Acest proces are loc în cloroplaste. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei. de temp. direct au în sînge mixtede a pancreasul. H(2)S. proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi.de o consistenta semidura. CHEMIOSINTEZA. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. gonadele specializate. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax . de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt. formeaza musculatura organelor interne. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate.legatura dintre atomi. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii. Fibra are un nucleu situat central.cele mai raspindite. polinucleate. grupări de celule. zaharoza. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare. ozonul înhibă F. hrănind epiteliile. mononucleate). OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu. eliminînd apa din plantă. Contracţia-involuntară nervos . ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe.

. . .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful