TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

ce rezultă cu creşterea masei celulare. zmeurului. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. Alternarea generaţiilor la plante. Una din generaţii produce spori.de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale.)= se pregătesc butaşi de rădăcină. tulpiniţa. la om . ferigi. care constă în îmulţire.sporangi. Perene ( arbori. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare. distingem spori mobili . organele sexuale.de la germinarea seminţei până la prima înflorire. broaşte. mamifere). Anizogamie. ferigi. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm). Unele organisme unicelulare (bacteriile. iar testiculele . de obicei în apă. care în majoritatea cazurilor este haploidă. Izogamie.când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern. în despicătură. gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii. ginseng ). Maturitate (generativ) .pt peşti. care se poate dezvolta in afara corpului mamei. celulele se divid activ. pielea. diferenţierea celulelor. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an. Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine.spermatozoizi.SC. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante. liliacului.în grăunciorul de polen. drojdii. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. În încăperi speciale. La celelalte animale..de la ultima înflorire până moarte.. La celelalte plante. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal.)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului.) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj. şopărla. peşti. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns. căci dezv plantelor e genetic programată. internă. frunză. După ce atinge anumite dimensiuni. care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile.. tulpină. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală. păiangenul-cucruce. butăşire şi altoire..ciclul de dezv durează mai mulţi ani. indirectă/ prin metamorfoză (insecte. dar care se comportă în mod diferit. păsări. Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) .60 zile. de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. creştere. grâu. coacăzului. devenind un organism de sine stătător( la hidră. pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi. fasole). algele. într-o perioadă de vegetaţie. până la dezvoltarea mugurilor.şi endoderm. astfel de plante fiind numite anuale (porumb. morcov. mamifere. Sub scoarţă se introduce un mugure.majoritatea organelor SR. şarpele-orh.). la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă.(bacterii. creşte. iasomiei. sub scoarţă. Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane. (la orhidee..) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi. Din germinarea lor. maturizarea sexuală. Altoi poate fi: un butaş.iau naştere în interiorul unor organe speciale . păsări. de unde şi denumirea lor de conidii.zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori.de la prima până la ultima înflorire. la hârciog . Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. din mezoderm. din astfel de ovule se dezvoltă trântori.Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou. broaşte. unde se menţine o anumită temperatură. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. Pe parcursul ontogenezei. păsări. Pe tulpina portaltoiului. crescută din sămânţa acestora. Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special. Locul altoirii se leagă strâns. la dafinii – femele). La găină are o durată de 21 zile.gametofit/ generaţie sexuată.contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic.16 zile. lăcusta. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism). peşti). în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor. ciuperci muşchi.. crustacee. la stadiul de gastrulă.. In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. portaltoiul. Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc. stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni. la pescăruş . steaua-de-mare. mai rezistent la ger. umiditate şi iluminare. Marcotajul(la înmulţirea agrişului. după o perioadă de nutriţie . !!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN. muşchii. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive. cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. iar spermatiile . mamifere) /a larvei (la insecte. Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an. !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. obţinem o nouă plantă.o plantă tânără. nu pot reproduce individul matern. mai puţin pretenţios faţă de sol. broasca de lac. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera. rizomi). viţei-devie. care la angiosperme este protejată de fruct. tenia boului. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei. adăpostită de fruct. nu şi înmulţirea.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează. organelor.. iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). cartof. numită gestaţie.). Spermatozoizii se formează în anteridii. şopârla-de-munte.se dezvoltă pe suprafaţa organelor. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată. Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul..contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte. viermi. la elefant . urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. gastrulaţia.diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa. pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul. tuberculi. Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii.sporofit/ generaţia asexuată. broaşte. Durata perioadei embrionare. unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale. Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare. un mugure-ochi al pomului fructifer... sfeclă. din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul. reptile. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta.276 zile. (la mamifere): ele nasc pui vii. protozoarele. gîndacul de Colorado)= din ou iese larva. prin apropiere... Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile. Cealaltă produce gameţi.)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat). la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice. alge. După locul formării deosebim endospori. albiliţa varzei. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă.tip particular de reproducere. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul . lăsând peţiolul liber. unde se şi unesc (la peşti. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare. coacăzului. iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii. Din fecundare rezultă zigotul.). ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. variază de la specie la specie. numite conidiofori. Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros. Dacă altoirea a fost efectuată corect.. diverse specii de vipere. acesta se desprinde. dând naştere unei plante minuscule. cotiledonul. Partenogeneza. La diferite grupe de plante. Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă . care se plantează în sol umed. rădăciniţa. sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori. anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou. Bienale (ceapa. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. endoderm. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto. Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. altoirea poate fi prin copulaţie. glandele anexe ale tubului digestiv. numit ciclu vital. organele de simţ. varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani. La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute. reprezentat planta propriu-zisă. arbuşti). Aceasta poate fi: externă. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare. cu un cuţit ascuţit. Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul. în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul.660 zile. Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel.. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului. Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens. deeaceea st numite diblasterice. În funcţie de mobilitate. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene). Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi.

care reflectau evoluţia lumii animale.gripal. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. Unităţile taxonomice. tulpina este ortofototropă. prezenţa elementelor conducătoare. iar Felis leo înseamnă leu. tactilă.dar nu redau tabloul real. Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. termică). în celulele somatice se acumulează mutaţii. Linne a introdus denumirea latină. tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc. iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. termoreceptori etc. generând epuizarea lor. Felis tigris . în 1969. I. prinzând insecta în capcană. animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. In funcţie de natura excitantului. Puiul este hrănit cu lapte. care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei. Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. iar tulpina principală ortogeotrop negativ . Astfel. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen. Excitabilitatea.). cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă. tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). până la 100 ani la elefant.specia (ex: leul. hife ale ciupercilor). Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii.Taxonul superior este regnul. !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii. Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. Este adaptat la nutriţia carnivoră. sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului.. care este transmis organului efector: muşchilor. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. Pentru animale: tipul simetriei corpului. deosebim: Geotropisme. dintre care primul denumeşte genul.tigru. nu şi cauzele acestui proces complex. dereglarea metabolismului calciului. de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului.orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. deci sunt organe ortogeotrope. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. virus . se distinge şi suprataxoni. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara). care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă.reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. iar al doilea. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. Potenţialul de repaus. tigrul. Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi. de regulă. acumularea toxinelor în celule. termică.toxină) a fost propus de olandezul M. forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. hepatitei. acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor. Formularea de către Ch. Ivanovsckii. dimineaţa şi seara. (ex. albine. pisica fac parte din genul Felis. să-şi găsească partnerul sexual.specia. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu. gen şi specie . Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. în prezent. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară. se disting: fotonastii. Maturitate .reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului. iar rădăcinile principale . naturalist şi medic suedez. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor.plante şi animale. De regulă. seismonastii etc. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe. reducerea sensibilităţii organelor simţ. dînd urmaşi fecunzi. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. Blana cu dungi întunecate şi pete. 1892 de botanistul rus D. La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. şopârle. turbării. termonastii. Îmbătrânire . Datorită geotropismului.pt fluturi. numite receptori. se alătură regnul – Arhebacteriile. întinsă la pământ.Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. decât pe cea superioară. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză . acţiunile mecanice. tipul nervaţiunii frunzei. o încrengătură . Acestea perturbează activitatea organelor. Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. clasigicarea fiind artificială. Este activ noaptea. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi. tipul organelor reproductive. o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali.clase înrudite etc.negativ ortofototropi.. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea . mecanică. potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului. deosebim fotoreceptori. recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani. clasă. deoarece se orientează în direcţia acestei forţr. B. iar termenul de virus (din lat. luminoasă etc. ferigi. chemoreceptori. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii. Aşadar. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie.fiind orientată în sens opus. Beyerinck. tuburi polinice. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). familie. o clasă reuneşte ordine înrudite. Din pupă iese individul adult – imago. căldura. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier. nu consumă hrană şi nu produc . mecanoreceptori. în timpul vieţii.intensă. HIV. viespi. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei. subtaxoni.). Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. ordin. încrengătură (filumul la plante şi ciuperci).de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic. Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie. Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. Savantul francez J. Higrotropismele.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). Fototropismul. modificarea pereţilor vaselor sangvine. Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente. Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc. Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule. Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii. cea mai simplă formă de viaţă. rizoizi.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a. •Este animal vivipar. Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. trece în stadiul imobil de pupă. are loc analiza. tipul nutriţiei etc. în lucrarea Sistemul naturii. Cu cât acesta mai dezvoltat. hrana).stadiul reproducerii active. caracterul cavităţii corpului. diagrama florală etc. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. prezenţa/ lipsa segmentaţiei.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina. Aici. proteinelor. orientând limbul perpendicular pe razele luminii. Felis domestica pisică. Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme. Sistematica un compartiment al biologiei. mecanică (statoacustică. canini lungi şi un număr redus de carnasieri. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. iar cel inferior. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară). savantul american R. Linne (17071778). În acest caz. a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte.. numit şi nimfă. Sistematica contemporană. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă. florile de in. Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri. ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă.la scuturare acestea se strâns. Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe . glande endocrine. numărul foiţelor embrionare. In acelaşi mod. ploi torenţiale) revin la poziţia verticală. Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. mecanonastii. forma vitală. în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. Iritabilitatea.

Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. În urma activităţii bacteriofagului. vibrionul holerii. nucleotidele.formă pluricelulară. Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. La contactul cu peretele bacteriei. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile. Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie. vitamine. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză. descompunerea resturilor org. folosind nucleotidele celuleigazdă. Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. talofite-> pt algele plurucelulare. Nutriţia: autotrofă. fimbrii. poliedru. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic.2 până la 10 um. fac parte vibrionul holerei. Majoritatea sunt heterotrofe. Forma diversă: : coci . lactoza. Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. Anual. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. rubeola.bacterii în formă de sferă. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. turbarea. Virusurile compuse. fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare. afecţiunile respiratorii acute. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. sol). Populează bazinele de apă dulce. Din fericire. Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. spirocheţi. determinând forma capsidei. în 1 cm3 de aer din oraş . asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. Unele. Din aminoacizii gazdei. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. apele termale. verde (clorofila).virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA .În sec. Urmează asamblarea componentelor fagale. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice. fusiformă. proteine. populează bazine cu ape poluate.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii.molecule mici circulare de ADN. Anabena . la fiecare 20-30 min. solurile inundate. fixează azotul atmosferic. Bacteriofagii. împuparea porumbului. provocate de aceste bacterii. Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. teroid. husa se contractă. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. solul umed. Dintre bacteriile parazite. hepatita virală. coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. apele sărate şi acide. celula-gazdă moare. bacilii difteriei. roşu (ficoeritrina). a produselor lactate acide. numită capsidă. În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. aer. cloramina. Înmulţirea . pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă. deoarece pe parcursul evoluţiei omului. fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. bacterii în formă de stele. streptococi. dezinfecţia. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. Regnul Monera=organisme procariote.zăcămintele de sulf. Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase. Înmulţirea: dividerea directă. 1 ml de lapte de calitate superioară . cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. chemoautotrofe şi chemoheterotrofe. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere. Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. cilindrică. fenomen incompatibil cu viaţa. Spre deosebire de celelalte bacterii. Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi. Unele specii dispun de flageli. Unele specii pot fixa azotul atmosferic. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală. ovală. pe lângă capsidă şi acid nucleic. conţin glicoproteine şi a doua membrană . orezului zooviruşi atacă animalele. Există bacterii heterotrofe şi autotrofe. Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni. îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului. cu funcţie energetică. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. punând în libertate acidul nucleic viral. maltoza). ai dizenteriei. negii ş. Spirulina. organitele (ribozomii) şi energia gazdei. a murăturilor etc. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. prin diviziune directă. fiecare individ face cel puţin două viroze.10-15 mii. febra aftoasă la vite. solurile umede. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă.a. Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc.poate fi folosită în alimentaţia omului.formă colonială. Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. bacili .Compoziţia chimică: acizi nucleici. vaccinările. Acesta străpunge peretele bacteriei. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. ai tuberculozei. Nostoc . învelindu-se cu încă un perete celular. herpesul. vibrioni . care scindează proteinele. în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. izvoarele termale. Unele virusuri au utilizări practice. microcistisul-algă unicelulară.prin desfacerea coloniei. encefelita de taiga. Alcătuirea corpului.a. iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori.până la 500 mii.prin înmugurire. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos . gheţarii veşnici din Antarctida. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie.a. plasmide. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. dezvelind tubul. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. variola.molecule proteice organizate sub formă de spirală. Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli. stafilococi. spirile . starcine. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. Odată asamblaţi. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii. tomatelor. Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic. autopurificarea bazinelor de apă. Dimensiunile: de la 0. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. rujeola. manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. Virusurile sunt cele mai mici particule vii. microscopice. negii ş. sărutul etc. fermenţi. sulfobacteriile . iar cele filamentoase prin fragmentare. Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. virionii părăsesc gazda. sferă etc. sporirea imunităţii. provocînd zooviroze: gripa. formarea solului şi alte procese importante din biosferă. Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică. polimielita. gripa aviară. localiz în citoplasmă.în formă de arc întins. Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. care descompun glucidele (zaharoza. a acidului citric. scabia. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. antibiotice ş. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. printre ierburi. Peretele celular conţine= peptidoglucan. Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului. spor de rezistenţă. formele coloniale . fiind numite bacterii patogene. Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente. care populează bălţile. şi cele de putrefacţie. Mediul de trai. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. . Există sub două forme . Gloeucapsa.în formă de arc. sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. neramificată. pesta la păsări. Aici el începe să se autoreproducă. Nutriţia.capabil de a absorbi energia solară. Rivularia. într-un mod deosebit de celelalte organisme.latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară). galben (carotinoizi). În 1917 savantul francez F. Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. numite nucleoproteice.8 mii. ce provoacă maladii ale omului. Diversitatea: diplococi. flageli. colorându-le în verde-albastru.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor). ADN sau ARN. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi. b pluricelulare. spiralată/ unicelulare. consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi). Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor.). Astfel. erizipelul la porci. Oriunde (apă. herpesul. care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului. Alcătuirea virusurilor . Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa. Chroococcus. fermenţii).energie. adică prelucrează ATP-ul. Deosebim virusuri simple şi compuse. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). lyngbya. Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina).în formă de bastonaşe. iar în cazul laptelui de calitate bună .sindromul imunodeficienţei umane. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. peretele celular conţine polizaharide şi proteine. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian. întruneşte organisme unicelulare. st utilizate în biosinteza industrială.

unde în jurul ei se formează vacuola digestivă. coloniale şi pluricelulare.depuneri de culoare brună. încât acesta se aseamănă cu plantele. lamelar sau ramificat. importanţa practică.05 mm. Diversitatea Protozoarelor. produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. până la câteva sute (în cele bătrâne). hrănindu-se cu alge unicelulare. dar se pot întâlni şi în apele dulci. Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului. unde stă în stare latentă până în primăvară. fiind înzestraţi cu flageli. organisme heterotrofe. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. Formează aglomerări de un verdedeschis.prin desfacerea coloniilor. asexuat prin diviziunea directă. respectiv. Filamentele constau din celule cilindrice. Reprezentanţi:. Este folosită în cercetările de laborator.Euglena verde. As: algele verzi şi roşii: talofite. Excreţia. Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. La unele specii. clorofila a şi c. Laminaria (varza-de-mare). porfira etc.. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee. unde formează tufişuri subacvatice. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. Sensibilitatea. în sol. Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă. La unele specii se întâlneşte conjugarea. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere). vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. stea. Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. La toate algele. Cromatoforii pot avea formă de cupă. Din regiunea piciorului. alungite. Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . gameţii masculini sunt mobili. Nutriţia. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. Reprezentantul tipic al filumului. Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. lacuri etc. Populează apele poluate.12). 2. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. ulva (salata-de-mare). pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. Reprezentanţi:Palmaria. Dintre pigmenţi predomină diatomina. plăci cu o lungime de până la 2 m. După ce se umple cu hrană. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. el poate fi filamentos/ lamelar. de efector. dispuse paralel. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. hrana trece în faringe. fibrile contractile. clorofila a. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. manitolul şi uneori uleiuri. Se înmulţesc prin diviziunea directă. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre. Substanţele de rezervă sunt laminarina. care elimină surplusul de apă din organism. algele brune. ribozomi. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. în funcţie de dispoziţia celulelor. spirală. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. Indirect. participând la reproducere. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină. ficocianina. Depunerile de valve formează mineralul diatomită. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. iar posterior din celule lipsite de flageli. specific doar algelor roşii. iar cele din anul precedent se desprind. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. folosind oxigenul din apă. Ptilota aminteşte după formă o ramură. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. sunt importante şi din punct de vedere economic. microelemente etc. cartinoizi. clorofila a şi d. liber. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. dând naştere unor noi indivizi. sunt eliminate prin membrană. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor. Substanţa de rezervă o constituie uleiurile.sensibilă la lumină. sunt organisme fototrofe. neramificat. Poate fi filamentos. lunecoase la pipăit. Produsele de excreţie lichide. diatomeele şi euglenofitele.una din cele mai răspândite alge de apă dulce. Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. când se divide. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă. pe copaci etc. unul/ mai multe nuclee. Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . în bălţi şi în şanţuri. lipide. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. Poartă doi flageli care servesc la mişcare. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. reticului endoplasmatic. Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. Vara. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii. Se .5 mm. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. toxoplasmoza etc. Are un tal filamentos. Alcătuirea corpului algelor. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. Din gura situată la baza flagelilor. Sunt bogate în iod. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. cu excepţia algelor roşii. Celulele din două filamente vecine. Se întâlnesc forme unicelulare. predominând fucoxantina (pigment brun). hrană pentru animalele acvatice. Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. Produsul de sinteză este amidonul defloridee. provoacă diferite boli la animale. în mări şi mai rar pe solurile umede. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră).o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. un orificiu mic în membrană. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). aparatul Golgi. carotinoizi . Alcătuirea corpului. In condiţii nefavorabile se închistează. Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. iar de aici în citoplasmă. dictiozomi. celălalt (mascul) rămânând gol. flagelilor sau al cililor. Se întâlnesc şi specii mixotrofe. uleiuri tehnice. dispuse cap la cap. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. algele roşii. vacuole pulsatile şi digestive. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. Polysiphonia şi Phyllophora. Se hrănesc fototrof. intră în contact.Corpul fusiform are o lungime de 0.5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. panglică. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. În timpul mişcării. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. Trăiesc în lacuri şi băltoace. fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod. cloroplaste (cromatofori). Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele. Spirogira sau mătaseabroaştei. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . bacterii. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . meningita amibică. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. glucide. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. Înmulţirea. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu.de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). cu lungimi de peste 200m. vacuole. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. rezultate din activitatea vitală a organismului. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. la cele coloniale. reticul endoplasmatic. Sunt răspândite mai ales în apele dulci. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor. mitocondrii. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită . Reprezentanţi. asemănător cu amidonul. Algele se hrănesc autotrof. legaţi între ei. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct). care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi. de exemplu creta. Colonia are doi poli: anterior şi posterior. Hrana pătrunde în corp prin gură. Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. Se înmulţesc prin diviziune directă. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. resturi vegetale şi animale. principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. anual creşte o lamă nouă. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului. Nutriţia. colonial/ pluricelular. inclusiv la om. înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. Se întâlnesc şi forme parazitare.

Forma poate fi ovală. care evoluează treptat. De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie.cu sute de flageli. În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală . Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. sferică. numit miceliu. cvasului şi în panificaţie. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce.haustorii. la formarea humusului în sol. Opalinele.Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă. Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine. cu mai multe nuclee. se observă un puf alb. Infectarea se face prin stomate. 2. cilindrică. Ele secretă fermenţi hidrolitici. în principal organisme marine. vacuole digestive şi pulsatile. Atacând prada. pe care nu o pot digera. Fiind un mare consumator de bacterii. pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig. hernia verzei. 2. unde duc un mod de viaţă saprofit. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. Pe frunze. al căror corp este acoperit cu o cochilie. absorbţia hranei. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale . constă din fire neseptate puternic ramificate (hife). capacitatea de sinteză a vitaminelor. iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice.organisme heterotrofe fixe/ talofite. modul de nutriţie şi de înmulţire. Multe specii parazitează în corpul animalelor. Macronucleul reglează procesele metabolice. Fitomonadina. pe partea superioară. formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată.specii parazite. forma corpului TEMA: OOMICETELE . Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal. Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. cu excepţia plastidelor. În condiţii nefavorabile se închistează. ciupercile joacă atât rol pozitiv. Parazitul atacă frunzele. eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. care funcţionează alternativ. Nutriţia. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb. Corpul ciupercilor . Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee. Unele specii parazitează în corpul animalelor.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. După structura corpului. vinului. inclusiv al omului. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig. Se hrănesc heterotrof. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. Ordinul Amibele. rîia neagră a cartofului !!!liambliile. Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină. De exemplu. structuri de deplasare. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile. Se cunosc circa 1000 de specii.trihociste. la rândul său. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură. Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi. Ordinul Foraminiferele. Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol. Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. hifele pot fi septate/ neseptate. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate. prezentând un organism unic. asigurând constanţa mediului intern. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. berii.rezervor natural al acestui parazit. modul de nutriţie e holozoic. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat. se infectează sugând sânge de la antilope . Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. Se întâlnesc şi forme acvatice. Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig.şi macronucleul. bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă. sporan-gii germinează direct în noi hife. prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. Ele asigură mineralizarea resturilor organice. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. în condiţii nefavorabile se închistează. şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă.PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete. lăstarii. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. monocelulare.se compune din fire subţiri numite hife. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . cât şi la animale. Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. printre care ascosporii. paraziţi şi simbionţi. Corpul lor.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. formarea ureii. provocând boli grave. ce provoacp boli infecţioase la om. numite „mucegaiuri acvatice".25). Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci.24-1). Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. Pe marginea petelor. Digestia ciupercilor este extracelulară. În timpul conjugării. iar micronucleul participă la reproducere. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă. Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei. Rol pozitiv au drojdiile. Infectarea se face prin stomate. Se hrănesc cu alge unicelulare. heterotrof. această funcţie revenind flagelatelor. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte. stimulatori de creştere. ca deşeu metabolic. care provoacă boala mildiu. cât şi negativ. se hrăneşte heterotrof. Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). care parazitează în sângele vertebratelor. Nutriţia. Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă. oomicetele se aseamănă cu ciupercile. Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. sau parazitând pe plante. 2. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. ducând la istovirea profundă a organismului.de regulă nu aduce daune gazdei. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare. Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură.miceliul . prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii.deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor . de pe partea inferioară a frunzelor. au nucleu D: mod de viaţă. iar celălalt feminin (staţionar). cârceii. Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic . halozoic. Oomicetele acvatice (Saprolegnia). În funcţie de substratul nutritiv. Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. Însă importanţa . eliberând în el substanţe toxice. utilizate la obţinerea alcoolului. sferă. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. creşterea pe toată durata vieţii. aprovizionând la rândul său planta cu vitamine. Reprezentanţi. provocând boala numită amibiază. Reprezentanţi. Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina. Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . doi indivizi se apropie unul de altul. Reprezentanţi. Multe ciliate dispun de organe de apărare . bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză. Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme. Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice. Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi. ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii. Trei se resorb. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori. Alcătuirea corpului. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. Unele sporozoare provoacă boli atât la om. ce descompun substanţele organice complexe. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator). ciliatele înfig firul în corpul acesteia. ciupercile se împart în saprofiţi. organisme heterotrofe. provoacă boala leişmanioza viscerală . încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. ex. deci. As amiba şi euglena: protiste. iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. La scurt timp nucleul format se divide formând micro. Alcătuirea corpului. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee.. inclusiv al omului. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete . Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. Nu au organe de locomoţie. Leşmania. Astfel prada este paralizată. motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri.conjuga- re. În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte.Plasmopara viticola.3mm. În activitatea economică a omului. când acesta înţeapă omul. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete. Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci. Reprezentanţi. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. În citoplasmă se află organitele celulare tipice. fructele. Imobilitatea.paraziţi intracelulari.

As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. nutriţia. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus).hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare. Ascomycota şi Basidiomycota. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote. Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare. pe stânci aride. gunoi de grajd etc). În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. arbuşti. importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. legume. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo). Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri.filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. precum şi ciupercile cu pălărie. fiind practic inseparabile. nucleul se supune meiozei. După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe. muscăriţa. se cunosc plante cu spori.2-4%. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă. înmulţirea sexuată lipseşte. Corpul lor. La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi. saprofite. Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii. plante mici.eucariotelle autotrofe. se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. După o perioadă de repaus. zgîrciobul. în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). Alga. acizi. şi cu seminţe. în sol. întins sub formă de pâslă albă pe substrat. reînviind după ploaie. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze. În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori. iar cea sexuată prin gamentangiogamie . bazidiomicete. generând fermentaţia alcoolică. suportând uscăciuni îndelungate. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. zigotul transformându-se într-o ască. pe scoarţa copacilor. După valoarea nutritivă. pe produse alimentare. Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. până la elemente ale florii. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii. poate surveni şi moartea. Sunt adaptate la viaţa pe uscat. Asexuat se înmulţesc prin conidii. mânătarcă. Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide).buretele ucigaş. Asexuat se înmulţesc prin conidii. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . grăsimi . iască. buretele galben. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. pe medii bogate în glucide.contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi).Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice. sporii. Majoritatea sunt saprofite. mai rar ai animalelor. zigomicete. hribul. clasa.alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice. Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . tăciunii. Populează medii bogate în glucide. buretele-viperei etc. Reprezentanţi. Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii. frunze). ierboase. scoaţa internă. gălbiorii.graphis. preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare. La om. unde predomină generaţia gametofitică. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri. Poate atinge o greutate de până la 1 kg.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor. prezenţa talului. numit corm. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. Hifele sunt separate. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice. Drojdiile sunt organisme unicelulare. Diversitatea lichenilor. acesta se divide meiotic şi germinează. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. ciuperca-degunoi ş. deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. Miceliul se dezvoltă în sol. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta.: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi). măduva. puternic ramificate. Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor. provocând boala cornul secării. pâine. comestibilă. [ascosporii (cu ajutorul punguţei. ierburi. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. Se înmulţesc în principal vegetativ. La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof. Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate. efectuează fotosinteza. ce creşte prin păduri. Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale. cu predominanţa generaţiei sporofitice. îndeosebi al secării.cromofite. talofite. nediferenţiate în gameţi. de pe lângă izvoare. Înmulţirea. altele parazitează pe insecte (Entomophthora).Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate. proteine . de sporangiospori (cu ajutorul ___________). transformându-se în bazidiospori. se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. ci şi al pâinii. Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia. Pot trăi pe soluri umede. ascomicete. capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie). liane.mai puţin de 1%. După un anumit timp. Dacă nu sunt luate măsuri la timp. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. ellipsoideus). a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă. Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. pitarca. Este obligatorie adresarea la medic. Cladinia. albastre-verzui)/ scoarţa externă. transformându-se într-un zigospor. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale. la rândul său. Ferigile. soredii. Preferă locurile umede din păduri.ciuperca-de-cîmp. hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. de zoospori (cu ajutorul animalelor).ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului). bazidiospori. Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi.Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. de conidiospori (cu ajutorul _________). Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. Astfel celula devine mononucleară diploidă. ciupercile sunt similare legumelor. Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave. perene. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. păstrăvul. Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . Plantele superioare. Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă. numite rizine. la altele din lamele (ciuperci lamelare). Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. malurile). ghebele. Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. apoi mitotice. celulele formate rămânând unite între ele. heterotrofe D: structura. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). băutură din abundenţă. Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. La momentul potrivit. Coniferele şi Angiospermele. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor. Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. tulpini. alge. La majoritatea speciilor. Reprezentanţi. ghebă. întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe. La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu. Are un miceliu tublar neseparat . de scurtă durată.a. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie. mai rar parazite. şi la ferigi. Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice.ascospori. foliacei. Se înmulţesc prin înmugurire. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. amanita-panterei. conidiospori]/ sexuat. ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări. din mlaştini.. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. hifele ciupercilor. Alcătuirea corpului. Celula respectivă se umflă devenind bazidie. La scurt timp. A. din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor.

Frunzele sunt dublu-. frunze sau prin propagule . ca material termoizolator în construcţii. Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. asemeni celorlalte plante. Germinând.arhegoanele. Importanţa muşchilor . populează substraturi sărace. stâcile . balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul).mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii. Organul înmulţirii sexuate este floarea . se formează grupuri de sporangi. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. plante cromofite.plante cu sămînţă goloaşă. tulpină şi frunze. asigurând creşterea în lungime. fiind duşi de vânt. Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. bălţi. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. Formele ierboase lipsesc. bogate în humus. acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. frunzele se desfac. neînchise în fruct. protal. acoperit cu solzi de culoare brună. Spre deosebire de muşchi. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. Celulele din capsulă. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. materie primă pentru industria chimică. În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei.oosfera. scavuliforme sau aciculare. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. Muşchii se clasifică în trei clase. ci şi pentru om: secarea râurilor.briopsida. Anual se dezvoltă frunze noi. pietrele. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului.generaţia asexuată. specii arboricole. printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri. La altele. Gametofitul este diferenţiat în tulpini. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime. de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel.mărunt. de regulă. fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. pătrund în arhegon. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere . persistente (cu excepţia a 2-3 specii). Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul..) Crome formează o tufă deasă. inul-cucului. structura. Gnetophyta . arbuşti. Polytrichum juniperinum (Hedw). Muşchiul-de-turbă. Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. In scoarţă. rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi. Alcătuirea corpului. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. La maturitate ei părăsesc sporangii. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. Ciclul vital al muşchilor. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. prin rizomi.) B. Preferă solurile umede. lung de 20-60 cm. iar mai târziu cele feminine. Pe măsura creşterii. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi. cu rădăcini laterale bine dezvoltate.550 specii. care întruneşte 100 specii. Majoritatea preferă locuri umede. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini. în poieni. umbroase. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. răspândit mai ales în păduri.pe stânci golaşe. conţin şi celule moarte. Ţesutul conducător este slab dezvoltat. o plantă decorativă.. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. care poate fi peren. La maturitate. fiind supuse diviziunii meiotlce. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). Tufă deasă. Pe măsura apropierii de vârf. marginea drumurilor. Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă. muşchii. de-a lungul drumurilor. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste. cu pori mari. rareori liane. Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. Tulpina lor nu creşte în grosime. Frunzele îndeplinesc. sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. reducerea nivelului apelor freatice. Preferă tulpina arborilor. firavă. deoarece acestalipseşte. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. deseori şi în frunze. Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori. [clasa Muşchi inferiorihepatici. un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului. participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor. distrugerea unor ecosisteme întregi. cu înălţimea 5-8 cm. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe. În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. acoperită cu frunzuliţe mărunte.anteridiile şi arhegoanele. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. nu st acoperite de frucr’te. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. solurile nisipoase. în păduri umbrite. Alcătuirea corpului. erectă. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor.inul-cucului (Politrichum commune). păstrând forma cilindrică. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. Astfel. Este o specie decorativă prin forma frunzelor. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. Homalothecium sericeum (Hedw. Coniferele sunt. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. cilindrică. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. Diversitatea Muşchilor . Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. umplute cu apă. La început ele sunt răsucite în formă de melc. răşini. Atât tulpina. Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc. asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om. fierea-pămîntului. dau naştere sporilor haploizi. două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie. înguste şi ascuţite la vârf . subteran.anteridiile.!!!polenul se găseşte în sacii polenici.G.S. Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. pe stânci. stânci. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta . Preferă crăpăturile din stânci. fixată de substrat prin rizoizi . zona rădăcinilor arborilor. Gmetofitul e reprezentat de planta verde. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul). De regulă. Tulpina principală se ramifică. numite sori. iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului. iar de la bază triplupenat-sectate. În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. Primul strat formează epiderma. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. La maturizare sporii st diseminaţi. Preferă arboreturi rare. care la început depinde de protal. câmpuri agricole. vârful creşte. unde nu pot creşte alte plante.. Este răspândită pe suprafeţele împădurite. datorită proprietăţilor antiseptice. prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului. reproducerea prin spori. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp. (feriga)predom sporofitul. se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat. pe pietre. în ea acumulându-se apă. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi. acoperite de cuticulă. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte. Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). Nearătoşi la exterior. durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. în timp ce partea inferioară piere. folosite şi în medicina tradiţională. D: (muşchi)predominanţa gamofitului . preponderent. sunt cele mai străvechi plante vasculare. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. mai rar lemnos. ramurile sunt mai scurte. La unele specii de ferigi tropicale epifite. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare). pe partea dorsală a frunzelor. clasa Muşchi superiori. de regulă. Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. Creşte solitar sau în grupuri. ferigile dispun de ţesut conducător. la baza frunzelor. În cazul sfagnumului. monoică. Este cel mai mare muşchi de la noi. Din spor se dezvoltă protonema. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). este folosit în medicină ca material de pansament. fiind unul din principalii formatori ai turbei. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. plaantă dioică. Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. pe lângă celule vii. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). Frunzele pot atinge lungimea de lm. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. galbenverzuie. folosită drept combustibil. material de construcţie. Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale. frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). !!!înrudite cu ferigile. Frunzele sunt. Se întâlneşte sub arborii din pădure. pe malul râpilor etc. muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate. Are o tulpină lungă. Lungimea lor variază între 3-20 cm. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. iar altele. fac parte din grupul gimnospermelor. Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. cât şi frunzele. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. protonema. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele. frunzele au limbul întreg. transparente. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. ierbos. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine . coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. Creşte pe sol golaş. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. în care se dezvoltă sporii. formând zigotul. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt. Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei.

Arbore verde în permanenţă. iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. lobată (la stejar). ienupărul. Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. La angiosperme. Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. Zoohore= cu animalele. Conurile femeieşti tinere sunt roşii. care asigură creşterea în lungime a rădăcinii.solzi seminali cu două ovule. Tuplina. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. *scoarţa . purpurii şi erecte. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. au nervaţiunea penată sau reticulată. *frunzele simple.un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. aşezate circular. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie. care împiedică evaporarea apei din frunză. spre deosebire de celelalte plante. Regiuniile rădăcinii: *scufia. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. cu durata vieţii de 3 ani. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare. secunare= cresc pe rădăcina principală. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris). Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma . fiecare conţinând câte o oosferă.-scoarţa. prin care circulă seva elaborată. dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern. iar spre exterior . iar cealaltă. iar cealaltă degenerează. ascuţite la vârf. care cu timpul sau uscat. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele. petalele. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. transportând cele două spermatii. rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. care protejează tulpina. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse. Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). *măduva . Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională . câţiva arbori de Ginkgo biloba. Polenizarea se face cu ajutorul vântului.tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza. Ornitofile= cu păsări. În vârful ovulului se află un orificiu . *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip . dispuse în jurul ramurii. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. iar la subsuoara lor. chiparosul de baltă. în timp ce cele de jos se usucă. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare.hârtie. Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. dinţată (la tei). tisa. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde. şi vase liberiene . Au un sistem conducător bine dezvoltat. subţiri. Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane. *măduva e formată din celule mari. Conurile sunt erecte. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului.conţine celule de plută. ca materie primă pentru multe ramuri industriale. Entomofile= de insecte. Fructul se dezvoltă diri ovar. La germinarea seminţelor. cu spaţii între ele. iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă.micropilul. Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5. Se clasifică în: ovale (la vişin). frunzele. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice.conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee). Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă. pe lângă traheide. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul. la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin). sperma. Stomatele reglează schimbul de oxigen. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori. Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă. cu spaţii între ele. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori. În republică se mai cultivă pe larg tuia.alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. Clase: cicadate (cycas). Coniferele emană fitoncide.un arbore de 30-40 m înălţime. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun.alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. Anemohore= cu ajutorul vîntului. Din ovul se dezv sămînţa. din una ia naştere tubulpolenic. la arborii bătrâni ea devine mai lată. embrionul se hrăneşte din contul endospermului. divizându-se. alungite şi ovale. * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane. în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid. gynkgoate (gimkgo). Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei).formată din mai multe straturi de celule de formă ovală. sămânţa este golaşă.formată dintr-un strat de celule. Prin vasele lemnoase circulă seva brută. Androceu= totalit staminelor. numiţi absorbanţi. Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară. scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă.o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. dă naştere la două spermatii. *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate.a. Sămînţa. !!!După procesul de fecundaţie. textilă. în construcţii. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi.vase liberiene.sămânţă).un organ vegetativ ce se dezvoltă. ramurile fiind amplasate numai sus. lanceolate (la salcie). liniare (la grîu). cmgion – cavitate/ înveliş. Exemplu. semănând cu nişte amenţi.formaţiune formată din ovul după fecundaţie. care au proprietatea de a ucide microorganismele.constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină. *peţiol .pericarp. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul. Particularităţile angiospermelor . *conduce seva brută şi elaborată. adventive= cresc pe tulpină. Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin). care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură. situat între epiderma superioară şi cea inferioară. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. Caliciu= totalitatea sepalelor. *depozitează substanţele nutritive. fasciculată. conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid.plante cu sămînţă acoperită. este alcătuit din celule verzi. angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. tulpina apare modificată. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. Geniciu= totalit pestilurilor.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. florile şi fructele. Anemofile= polenizate de vînt. În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă. în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul. organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie. chiparosul. în fabricarea mobilii. gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI). din cel de brad. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică. staminele) se veştezesc şi cad. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie.totalitatea petalelor unei flori.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină. Cei tineri sunt piramidali.alcătuit din celule vii care se divid. Uscându-se. deasupra solului. Alternarea generaţiilor este redusă. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. farmaceutică. Scoarţa înconjoară cilindrul central.se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. străbătută de numeroase nervuri. pin ş. acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. lipsită de perişori absorbanţi. formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase.unisexuată. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii. Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. pinate (pinus). mai târziu sunt brune şi se apleacă. zadă. iar din pereţii lui fructul. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense. castanul. de regulă. formate între timp. ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol.Arborele mamut. Funcţii: *susţine ramurile. Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare. Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite. -cilindrul central. iar din ovul sămânţa. Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei. Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie. Conurile bărbăteşti sunt galbene. brad. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. Floareaorgan de reproducere. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă. Bradul (Abies alba.organul vegetativ al plantei. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr. spre oosfere. mai dur decât cel de brad. gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. Xilemul. ovale. Posedă un perete îngroşat al ovarului. *cilindrul central . aciculare (la pin). iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. La maturizare. Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni. Fructul. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor. alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele.partea superioară a rădăcinii. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. cu două dungi albe pe faţa inferioară. lungi. de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate. dând naştere endospermului. (frunze compuse au salcîmul. zona aspră. formate din numeroase stamine. după fecundaţie. cu frunze lăţite. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată. în care se realizează fotosinteza. (la cartofi. fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. *cambiu. lipsită de învelişuri florale. care facilitează transportarea lor de către vânt. *Miezul frunzei. Alcătuirea corpului: Rădăcina. Întrucât ovarul lipseşte. Laricea/ zada (Larix decidua).

mezoglee. Reprezentanţi: tutunul. La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. Celenteratele. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată. Plante ierboase.cavitatea gastrală. usturoiul. cu limbul întreg. firuţa. plop. *frunzele sunt alterne. obţin energie în principal din mediul extern.calcaroşi> sicandra raphanus. Familia Chenopodiacee sfecla. muşeţelul. Formula florii: (K5 C5 A 9+1. având în creştet un mănunchi de perişori. Au frunze simple. părul. *sistemul radicular este de tip fasciculat. Petalele sunt libere. Florile sunt bisexuate. *prezenţa scheletului intern.este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. timoftica. se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. datorită energiei produse în procesele metabolice. TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii. rareori tetrasau dimeră. păducelul. lobat sau divizat. gutuiul. dar niciodată pentameră. *sistemul radicular e de tip pivotant. crinul. salcâmul. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. ardeiul. vioreaua. sparceta. golomăţul. actinomorfe. Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului. roşiile. meiul. oxigernului. adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. Celelalte animale sunt protostomate . În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori. CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. negara. pelinul.din celule flagelate (coanocite) . regina nopţii. Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici. Prunul. In funcţie de sursa principală de energie. măzărichea. Viermii plaţi. brusturele. *sursa de energie. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. La diblasterice (Spongieri. dar lipsite de peţiol şi de stipele. păpădia. rareori unisexuate.cea mai mare familie de plante dicotiledonate.prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. sunt aripile . Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. cu excepţia porumbului şi meiului. Florile au periant simplu. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE. printre care: *simetria corpului. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate. tuberculi/ rizomi. Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. Reprezentanţi:bambusul. Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor. care formează la maturizare fructul papusul . Alcătuirea corpului. mai rar apele dulci. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele.endodermul. constituind carena/ luntrea. cartoful. vinetele. Corola este formată din 5 petale concrescute. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus. Frunzele sunt liniare. Animalele endoterme. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior. Antropodele. iar două laterale. dar inegale. spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. Fructul este o cariopsă. cu periant simplu. traistaciobanului). sparanghelul. Moluştele. lipsite de cambiu. prevăzute cu cambiu. sorbul. cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor. G(8 culcat). numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece. Staminele sunt în număr de zece. Fructul este o păstaie dehiscentă. Florile sunt adunate în inflorescenţe . *prezenţa membranelor la embrion. form din celule epiteliale şi endoderm. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. petunia. ordonate circular. numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. Reprezentanţi: leurda. puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. vinetele.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. dalacul. majoritatea marine.gura embrionului este şi gura adultului. *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. ovăzul. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. grîul. iar a zecea liberă. servind la zbor în procesul diseminării.sticloşi> coşuleţul Venerei. brânduşa. Particularităţile florilor de asteracee. trifoiul. cu rol în nutriţie şi respiraţie. lucerna. Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2). podbalul. Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). lăcrămioara. frunze întregi/ zimţate. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). *floarea este pentameră sau tetramer. demospongia. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). pălămida. dispuse haotic. zârna. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. G1. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina.5 mln de specii de organisme pluricelulare. puţin îndepărtaţi între ei. corp diferenţiat în organe. deosebim animale exoterme şi endoterme. în pământ au adesea rizomi. Petala mediană superioară formează stindardul. soia. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm. Echinodermele. dar cele mai multe formeaz colonii. iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi.bogată în specii lemnoase şi ierboase. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee). Fructul este o capsulă sau o bacă. mohorul. măceşul fragul. încununată de 5 zimţi. măselariţa. Reprezentanţi: mărul. numită celom. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. răspândite în ţinuturile temperate şi calde.oscul. La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. indiferent de temperatura mediului. Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale. Staminele sunt în număr de trei. Tulpina. pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. Fructul este o achenă. mazărea. Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. nouă fiind unite prin filamentele lor. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe. mazărea. De aici excesele st eliminate print-un por mare. bulbi sau tuberculi. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului. florihermafrodite. căci st fixate de substrat. Florile sunt bisexuate. *originea cavităţii bucale a adultului. ciumăfaia. bisexuate. rapiţa. susaiul. mai rar arbuşti şi semiarbuşti. Viermii inelaţi. orezul. Frunzele sunt dispuse spiralat. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară.în laur. drupă/ un fruct fals (poamă. Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară. *floarea este trimeră. spanacul de grădină. Formula florii: K(8 !!!fragul. Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. nicotina. Este sterilă nu are stamine. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară. Au frunze simple. deseori grupate în două fascicule. Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii. fiind prevăzute cu o teacă. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). păiuşul. fiind numite anamniote.TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate. acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei. cuprinzând circa 15 000 specii. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). achenă. Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală . pot trăi solitar. Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. umbele sau spice. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia. Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). Formula florii: K5 C5 A5 G(2).spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz).e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice. murul. în cavitatea internă. ceapa. ridichea. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită.ectodermul şi intern. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. aşezate altern. mai mici. loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. fragă).. Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2). c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. Animalele exoterme. hyalospongia. urda vacii. In pământ au bulbi. Au frunze simple sau compuse. scaiul. mixt sau ramificat. La deuterostomate (Echinoderme. unele specii decorative de tutun). Familia Liliaceae (Liliacee). Fructul poate fi capsulă. Celenteratele. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios.deschis. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). daturina. prevăzute cu teacă. Seminţele sunt lipsite de endosperm. Corpul are o simetrie radială. lungi şi înguste. între ele se află un strat de . în principal ierboase. alunele de pămînt. Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. scoruşul. cu mod de viaţă sedentar. roşiile.atriu. Posedă rădăcini adventive. zigomorfe cu o structură specifică. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. Fasciculele conducătoare sunt de tip închis. pecetea-lui-Solomon. rar simplu/ lipsa. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. lintea. mătrăguna. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. zmeurul. laleaua. Acraniatele şi Vertebratele. Viermii cilindrici. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. Cavitatea sacului. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu. ardeiul). mai rar unisexuate (la porumb).obişnuiţi> hipospongia eqiuna. nici pistil. cu periant mai des dublu. învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt. *numărul de foiţe embrionare. cauciuc. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m. subst nutritive. Reprezentanţi: floarea-soarelui. uleiuri. substanţe răşinoase. care include următoarele încrengături: Spongierii. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. dispuse terminal. fructul silvică/ păstae. Reprezentanţi: fasolea.în tutun. porumbul. ce secretă latexuri. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. ele nu st complexe. pirul. Familia Poaceae (Graminee/). trestia-de-zahăr.

celula urzicătoare. organizare. Primăvara. reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. Teniaporcului. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. reproducere. Formele parazitare provoacă diferite boli. Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. şi 5-7 mm fără. Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. Clasa Anthozoa (Coralierii). segmentându-se în mai multe discuri. plămâni.tenie adultă. parcurilor. Corpul acestor viermi este plat. iar la cele marine indirectă. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor. iar la suprafaţă au un fir senzitiv. Coralii dispun de un schelet calcaros. Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos. Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). turtit dorso-ventral. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. gruparea celulelor în ţesut. vomă. deseori cauzând moartea gazdei. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m. Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat. Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale.apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. în ectodermul tentaculelor. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. De la gât încep să se diferenţieze proglotele. de apă dulce şi de apă sărată. de la care descinde un spermiduct. prolificitatea.5 cm. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci. în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex). până la 1-2 m. lipsa aparatului digestiv. de acumulare a rezervelor. nesegmentat. cu care se fixează de substrat. gameţii. Aparatul digestiv lipseşte. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. Cuprinde circa 6 000 de specii. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre. celule nervoase. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă. Coralierii. alcătuind colonii. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. muşchii. în mezoglee. Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor. Sunt viermi tereştri. Formele libere populează fundul mărilor şi al . înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. Înmulţirea . Clasa Trematoda (Trematodele). iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. scoexul. ectoderm. de regulă. de transport al substanţelor. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă.5 până la 10 m. Cnidoblastele sunt de unică folosinţă. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare. Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor. chimic rezistentă. care se transformă ulterior în meduze. creier. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide). Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale. iar cele din apropierea gurii. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari. La un capăt se află talpa. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. Cavitatea corpului lipseşte. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. Din resturile lor s-au format recife. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare. iritabilitate. atoli. Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează. excretor şi sexual. respiraţia anaerobă. Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. Aparatul sexual este de tip tubular. Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. Are aspect de flori roşii sau albastre. La femele este alcătuit din ovare pare. în endoderm. A: planaria şi parameciul: eucariote. Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. dureri în epigastru. parazit periculos al omului. cai. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. animale de regulă libere. unele preferă solul umed. două utere ce se unesc într-un vagin. Sunt animale parazitare. Poate atinge o lungime de la 0. capsula aruncă firul. insule. unde se găsesc două spicule copulatoare. galbene. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive. înzestrat cu ventuze.larva fără cili. meduze şi corali. Reprezentanţi. care se înmulţeşte asexuat. recepţie.. gâtul şi proglotele. Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele. oval în secţiune transversală. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. al ovinelor. insuficient prelucrată. nu formează un strat muscular continuu. insomnie. La mascul este prezent un testicul impar. care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. urzicătoare (cnidoblaste). digestive. pentru confecţionarea accesoriilor. heterotrofe D: tipul de simetrie. Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig. Trăieşte în ficatul bovinelor. în formă de placă sau panglică. provocând boala numită gălbează. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). nervoase şi sexuate. Cuticula este o membrană compactă. La om larva se dezvoltă în ficat. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. două oviducte. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. Musculatura. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei. Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite. Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. diblastice. cu tot cu tentacule.ectoderm. longitudinali şi oblici.) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. schimbarea gazdei.spermatozoizilor. sub care se află musculatura. Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). frunzele umede. Trematodele şi Cestodele.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă. Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. Meduzele înoată activ. glandulare. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. spre deosebire de cea a viermilor plaţi. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. ceilalţi populează mările şi apele dulci. în exclusivitate polipi coloniali . La majoritatea speciilor. Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi.As: pluricelulare. cu o simetrie bilaterală . amplasat în interiorul sau în afara corpului. hidra moare. Prin concreşterea lor apar recife. Omul se molipseşte de la câini. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime. protejează şi asigură motilitatea. paralizându-l.mezogleea. mezoglee. cu simetrie bilaterală. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă). apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează.Se dezv prin metamorfoză. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. Fecundaţia este internă şi încrucişată. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului. După fecundarea ovulelor. Clasa Cestoda (Cestodele). Tot aici se deschide bursa copulatoare pară. Corpul foliaceu. trăiesc în ape dulci D:regn.oceli . digestia. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri. La atingere. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului. interstiţiale. iar toamna sexuat. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule. Sunt animale unisexuate. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. înmulţire partenogenetică. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii. Cele din ectoderm form învelişul corpului. Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior. Meduzele scifoide. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1. cârlige. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare. Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos.chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă).

Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m. iar de aici. Majoritatea sunt unisexuate. Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. transformându-se în adult. larvele căreia se închistează în muşchi. Nematodele parazitează şi pe plante. în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. mobile. care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. năpârleşte de câteva ori. Hirudinele. Clasa Oligochaeta (Oligochete). rolul. Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). La polichete apar şi fascicule musculare izolate. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. cu fructe sau cu legume infectate. La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. dezvoltarea este directă. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. Corpul viermilor inelaţi este alungit. La râmă segmentele poartă cheţi. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume. uneori având chiar şi mai mult de 8 m. Sunt nevertebrate marine. are o lungime de până la 15 cm. dimorfismul sexual este slab exprimat. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. Unele specii se afundă în mâl. nematoda-grâului. scoica-de-mărgăritar.oceanelor. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. Corpul este protejat de cochilie. ajung din nou în intestin. Se reproduc o dată în viaţă. unde servesc drept hrană pentru alte animale. celomice. constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor. trihocefalul.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. de apă dulce şi terestre. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului. Sunt animale hermafrodite. Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare.st paraziţi. Ca urmare a asimetriei corpului. reduc aciditatea solurilor. numite şi lipitori.CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. Majoritatea speciilor preferă apele marine. limneea) Reprezentanţi: limaxul. au corpul aplatizat. iar la adulţi trichina. Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele). Sunt animale unisexuate. prin metamorfoză incompletă. în intestinul posterior. ea e puternic vascularizată. curăţă apa de impurităţi. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. participând la humificarea resturilor organice.masă viscerală. în intestinul omului. Majoritatea sunt puţin mobile. servesc drept hrana pentru alte animale. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat. Capul lipseşte. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii. din ouă se dezvoltă larvele. limaxii. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE. Cochilia creşte odată cu „stăpânul". Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. care provoacă boala numită ascaridoza. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate.organisme triblastice. Un capăt este închis. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. Multe specii sunt paraziţi ai omului. eucariote D: mod de viaţă. folosită pentru a se apăra de duşmani. unde se opresc. limneeamică. Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. La unele specii (polichete). Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. iar celălalt deschis. unisexuate. lângă orificiul anal. înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale). iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule. structura. Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. Înmulţirea. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. iar numărul inelelor. cu o simetrie bilaterală a corpului. ai omului. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie. Se întâlnesc şi răpitori. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. după aceea pier.oxiurul . prin celălalt apa este evacuată . Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. trunchi şi picior. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul).indirectă. acantocefalii. In timpul iernii se afundă în sol. Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. animale triblastice.un vierme de 5-10 mm. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. împreună cu saliva. Cele masculine . organe locomotorii primitive. numărând circa 130 000 specii. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. ceea ce e specific viermilor inelaţi. Printre aceştia se numără şi ascarida. ce pun în mişcare parapodiile. Unele specii (melcul-de-livadă. Un număr mare de specii populează solul. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete. Se deplasează încet. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. La speciile unisexuate fecundarea este externă. calmarul. Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. Cochilia este răsucită în formă de spirală. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa. de simţ şi se deschid orificiile anal. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. Migraţia larvelor durează 9-12 zile. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. secretată de glandele salivare ale lipitorii. derivată a tegumentului. Respiră prin branhii. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică).5 m. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. parapodii. limneea). iar femela de 20-10 cm. Piciorul este transformat în braţe. nematoda-cartofului. Ajungând a doua oară în intestin. Reprezentanţi: calmarul. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. larva creşte timp de trei luni. Celomul nu este continuu. lipsite de sistem circulator şi respirator. prin el ieşind capul şi trunchiul. scăderea poftei de mâncare. bine dezvoltaţi. în rest este completat de ţesut conjuctiv. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. excretor şi ductele organelor genitale. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi. aşa-numitele parapodii. se deschide glanda cu cerneală. îmbogăţesc solul cu aer. Fecundaţia este încrucişată. tentaculele şi ochii. limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. s-au redus organele părţii drepte.5 mm până la 2. Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. unde sunt amplasate organele respiratorii. Clasa Polychaeta (Polichete). Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. melcul-de-livadă. Nu au cheţi. Clasa Hirudinea (Hirudine). calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. Majoritatea sunt erbivori. scoicile. Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare. La unele specii cochilia este redusă. în unele segmente se maturizează gameţii. Capul prezintă gura. octapodul. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). caracatiţa. Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. nautilusul. apele dulci. articole decorative. lipitorile se deplasează. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. de la 30 până la 600. Înmulţirea . apoi în cavitatea bucală. târându-se pe fund cu parapodiile. Polichete şi Hirudine. !!! trihocefalii. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. După ce umple pungile. mările. Au ochi mari.celomul înzestrată cu epiteliu propriu. Alcătuirea corpului. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. după cochilie. Sunt animale unisexuate. deaceea poate avea rolul de plămîn. la cele marine . branhii şi tentacule. melcul-de-grădină.două testicule urmate de două spermiducte. Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei. octapodul). Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat. pe uscat. iar la hermafrodiţi internă. împărţit în segmente. ai animalelor. cât şi spermatozoizi. solul. Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. solul. Reprezentanţi: scoica-derâu. fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă . În acest răstimp larva creşte. A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. reproducerea sexuată. moluşte D: modul de viaţă. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. constând din camere închise. iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată. care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). Sunt animale bentonice. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h.

sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică.mai fine. funcţia de maxilar. cu predilecţie în mediul acvatic. Unele specii participă la formarea solului. abdomenul se termină cu organul copulator. hrănindu-se cu frunze.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. Drept urmare. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare.ovipozitor. care se hrăneşte cu frunzele cartofului. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. săritor. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. omarii. coropişniţa. Alcătuirea corpului. Abdomenul este scurt. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. care la unele artropode sunt unite. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. fiind adăpostit de cefalotorace. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă. constituind aparatul bucal. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). gândacul-de-mai. Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui.chitina. până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori. Fecundarea este internă. Aripile anterioare sunt transformate în élitre. musca de casă ) . de regulă. Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot. de aceea furnicarele trebuie ocrotite. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii. copepode. Sunt animale nocturne. evaporarea apei. Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar. prezintă două aripi membranoase. Fecundaţia este internă. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap. corpul la artropode este destul de flexibil. bondarul. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. iar dezvoltarea directă. Crustacee superioare sunt langustele.2 mln de specii. Insectele şi Arahnideletoate st unite într. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. De aici şi denumirea încrengăturii. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. inclusiv ai omului (păduchii. Buburuzele. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. Unele specii aduc daune culturilor agricole. Sunt folosite în alimentaţia omului. La insectele zburătoare. Dăunează agriculturii. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. Omarul. Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. ploşniţele. în funcţie de specificul hranei. aparatul bucal de tip rozător. La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei. La femele. Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km. asigurând unirea mobilă a segmentelor. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. fiind unite împreună întro placă mică. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. s-au modificat unele anexe bucale. Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. Datorită membrelor articulate. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). Ordinul Heteroptera (Ploşniţele). La gândaci. coropişniţa. lingător. De obicei. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului.maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. maxilarul. creveţii. abdomenul este mai lat decât la masculi. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. nu sunt identice. moale şi elastic. transformându-se în elitre. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. care la albine. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. formând cefalotoracele. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. săritura. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice. gândacul-de-mai. Insectele sunt animale unisexuate. iar în apă înoată înapoi. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie. gândacii-de-gunoi). numite membre locomotoare. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. cele posterioare fiind puternic reduse. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. De regulă. mandibulele. La formele ce consumă hrană solidă. Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. prezenţa crustei. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele). Langusta atinge lungimea de 60 cm. gîndacul de Colorado.scorpionul de apă. furnicile). Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare. Un furnicar poate proteja 0. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. Pentru consumul hranei lichide. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. înotător. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . de segmentele toracale sunt fixate aripile. torace şi abdomen. furnicile. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. în funcţie de mediul de viaţă. El protejează corpul de leziuni mecanice. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. puricii). artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. spre deosebire de viermii inelaţi. cu funcţie de organe tactile şi olfactive. viespile. ciclopi. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. Se hrănesc cu cadavre. ai animalelor şi ai omului. fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. gărgăriţele. Produc daune gândacul-de-Colorado. Astfel. *Toate membrele sunt articulate. înmulţirea. Până la atingerea maturităţii sexuale. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. Alcătuirea corpului. La mascul. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat. Sunt. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. cosaşii. sugător. ihneumonidele. de lăcuste. Sunt animale nocturne. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. la fel şi trihograma. Abdomenul cuprinde 7 segmente. !!!Lătăuşii tot st crustacei. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. mai stabil. de aceea este numit schelet extern. bondarii) contribuie la polenizare. *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. fluturii. cele posterioare. Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat. nevertebrate. Toracele este alcătuit din 3 segmente. care nu participă la zbor. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. *Corpul artropodelor constă din segmente care. gândacul-descoarţă. mai apoi şi a răcuşorilor.albiliţa verzii. artropode D: mod de viaţă. racul-de-râu. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. Primele 3 perechi . albinele. Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. Importanţă practică au ihneumonidele. nevertebrate. Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. telenomus. Este vorba de insectele sociale (albinele. transparente. de la verde până la cafeniu. acestea pot fi de tip alergător. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. mai reprezentative fiind: Crustaceele. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii). unisexuate. Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. ploşniţa-cerealelor. albiliţa verzei. Preferă mările tropicale şi subtropicale. lăcustele. ţesuturi de plante) . strânse în evantai. Sunt folosite în alimentaţia omului. săpător. iar celelalte două. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol. crabii. Se folosesc în alimentaţia omului.5-1 ha de pădure. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. aparatul bucal este de tip rozător. buza inferioară) şi ochii compuşi. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. iar în doilea de 5 ori). unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase. uneori . Tot aici sunt situaţi şi ochii. având un mod parazitar de viaţă. Duşmanul lor principal este octapodul. într-un stol se pot reuni 35 mlrd. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. *în pofida învelişului de chitină. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli. alergarea. între segmente există suturi. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. membrele posterioare de tip săritor. înotul. La temperaturi înalte (de fierbere). cu excepţia celui roşu. înmulţirea. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. toţi pigmenţii se distrug. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. care exercită funcţia de schelet extern.

icrele. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme. Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. Ordinul Aranei (Păianjenii).compartimentul superior al sistemului nervos central. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. Majoritatea au corpul nesegmentat. Muştele. transparente. Scheletul neural formează cutia craniană.sediul encefalului şi al organelor de simţ. ţînţarii. înmulţirea . Doar mamiferele sunt vivipare. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. Coarda este prezentă doar la embrion. Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om. Coarda se păstrează toată viaţa. Păianjenii şi Căpuşele. La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . Populează apele dulci şi cele sărate. mişcarea ochilor. sedentar. Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv). care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. untura de peşte bogată în vitamina D. ovipare. trunchiul şi membrele. linul. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. Corpul are o lungime de 105-180 cm. Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. Poate atinge o lungime de cea 1. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală). căpuşa-detaiga. Ordinul Acari (Căpuşele). Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei. plătica. hrănindu-se cu frunze. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. Urmează 4 perechi de membre locomotoare. In contact cu aerul.viu colorate. care are coadă în stadiul larvar. pene sau păr. La celelalte vertebrate. Peştii decorativi sunt vivipari. hermafrodite. copularea. pe animale şi om. în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. al tusei. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde. precum şi centrele vizuale primare. Reprezentanţi: babuşca. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. păduchele lat. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. Vertebratele acvatice respiră prin branhii. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. în colonii/ solitar. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. Înotătoarea codală participă la înot. craniu. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare. mărginită de două perechi de membre. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. vâscoasă. impermeabilă pentru apă. scorpionul înfige acul în ea. uscată. Diptera. cele abdominale sunt reduse. carasul. toate segmentele lui fiind concrescute . !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele. TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. Unele specii trăiesc în apă. Cerebelul este centrul echilibrului. De regulă. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. caracurtul. Ele asigură corpului o poziţie normală. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată. cu fecundaţie internă. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte. parazitează pe plante. iar cele terestre prin plămâni. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. In cazul larvelor este de tip rozător. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. fiind numiţi dinţi faringieni. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente. de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. văduviţă. Sunt arahnide mici. Alcătuirea corpului.5 m şi o greutate de 35 kg. vomei. în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. bogat în glande ce secretă mucus. crapul. în apele dulci. faringe. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. ex:ascidie. Reprezentanţi: şalăul. scheletul membrelor şi al centurilor. peştii sunt animale unisexuate. se reeproduc sexuat şi asexuat.cu foarte multe orificii. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. toate vertebratele au acelaşi plan de structură. marine. La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. uneori microscopice. ovipare. secretând veninul. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. Ordinul Esociformes (Esociformele). Respiraţia este dublă: prin branhii . Partea ventrală găzduieşte gura. în vizuini. corpul ca un sac. stomac. Vertebratele sunt animale unisexuate. protecţia. După terminarea ei. starea de veghe-somn. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. Solzii sunt plăci subţiri. depunerea ouălelor. Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. trunchi şi coadă. de pancreas. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. Solzii cresc odată cu întregul corp. Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. salivaţiei. în sol. în pofida diversităţii. Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. Tetrapodele. cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. amfiox. în contact cu aerul inspirat. întrunind circa 22 mii de specii. lichidul se solidifică. dovadă a originii comune. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos. Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. care prin oviducte ajung în afara corpului. doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă.cordate primitive. CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. tăiesc fixat/ liber. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. înotătoareleperechi au un peduncul gros. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. Alcătuirea corpului. unele forme ale tifosului exantematic. pe parcursul întregii vieţi. Membrele au o structură diferită. Maxilarele sunt lipsite de dinţi. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. se întâlnesc şi specii vivipare. albinele. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. masticaţiei. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. cardiac.viespele. dintre care doar 2 femele. somonul. Craniate (vertebrate). suportul branhiilor. Himenopterme. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. Scorpionii sunt animale nocturne.cel mai bogat în specii. Naşte pui vii. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. Toate arahnidele sunt unisexuate. protejînd organele interne de contuzii. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. bibanul. intestin subţire şi intestin gros. redresarea poziţiei corpului. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat. iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. furnica. formînd colonii. în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. stavridul. ex: brancheostoma. în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. esofag. Fecundaţia este externă. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă.Anoplura-păduchele de cap. Reprezentant: Ştiucade-mare. în funcţie de mediul de viaţă. Lovind prada cu abdomenul. cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. adaptate la mediul marin. animal unisexuat cu fecundaţie externă. acarinafoliculară. ovipare. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală. Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. înmulţirea. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. scrumbia. Omizile aduc mari pagube agriculturii. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor.

înainte de a se deschide în cloacă. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. În glandele salivare se form veninul.sacula. şarpelede-apă. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale.coloana vertebrală. Dintre scuamate. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. care adăposteşte corpul în caz de pericol. Unirea mobilă a membrelor de trunchi. vipera-de-stepă. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. depun ouăle în cuiburi. cea de-a doua gri-închis. formând cutia toracică.şi prin plămâni. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice.sprijin sigur al membrelor posterioare. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. Pielea este uscată. broasca-arboricolă. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige. ischion şi pubis). TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2. subordonate după dimensiuni. toracală. Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. mod de trai. De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte. Particularităţi se constată şi în . Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. lombară. întâlnită şi la noi. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă. antebraţ şi labă. care se continuă cu vaginul.cuprinde trei oase (coracoid. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini.rectrice. Se deplasează prin târâre. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. salamandra.Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. De aceea. bălţile. Centura membrelor posterioare . Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile. Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. Spre deosebire de amfibii. puf şi peri. la reptile. Femela depune ouăle pe uscat. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. sacrală şi codală. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. Cea a membrelor anterioare. Salamandra-cu-pete. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. Animal nocturn. craniate D: structura membrelor. în legătură cu deplasarea prin salturi. vipera-obişnuită. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. Capul este de dimensiuni relativ mici. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. înmulţirea. formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste. iar prin intermediul organului copulator. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor. iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). poikiloterme. Reprezentanţi: sifonopsul. Amfibiile sunt animale unisexuate. pielea nudă. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. pisicade-mare). fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. mai puţin în cele cu climă temperată. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. sunt de mare folos omului. Scheletul labei este puternic redus. adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori.folosită în alimentaţie. Ouăle sunt depuse în vizuini subterane. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală. Preferă mediul subteran. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat. Reprezentanţi: protopterusul. alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. prezentând şi unele distincţii. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. râurile limpezi. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. formând cutia toracică. iar acestea în cloacă. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. deosebim pene de contur. un capăt fiind legat de coracoid. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. Multe specii prezintă pericol pentru om. de asemenea. ureterul se dilată. Au corpul viermiform. dăunători ai agriculturii şi silviculturii.este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate. trunchi şi membre. Majoritatea elementelor sunt concrescute. Ordinul Apodele (Apoda). bipede. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. Alcătuirea corpului. La şerpi membrele lipsesc. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate.5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. ovipare. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. Ecaudatele şi Apodele. înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Coastele lipsesc. De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul. mobilă. Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. care previn pierderile de apă. ce se ramifică de la rahis în barbule. al căror capăt posterior se dilată. steag şi rădăcină. sporind mobilitatea centurii scapulare. Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale. Coada este scurtă. broasca testoasăde-baltă. Se realizează prin Centuri. ihtiofisul. Pentru om amfibiile sunt folositoare. toracală. ochii slab dezvoltaţi. le menţin umede. Alcătuirea corpului. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. broasca-de-lac. lepidosirenul. de formă rotundă. Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Prima are culoare verde. Spermatozoizii din testicule. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. Din absenţa coastelor. prin spermiducte ajung în cloacă. Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. Ultima vertebră toracală. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. gât bine dezvoltat. timpanul lipseşte. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură. Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. Fecundaţia este externă. le clocesc şi îngrijesc puii. De ele se articulează coastele. Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. cutia toracică lipseşte. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. subţiri. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor. înmulţirea . bogată în glande cutanate. cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. După alcătuire şi funcţie. formând o placă elastică. Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. Cameleonii şi Şerpii. Şopârlele sunt animale unisexuate. Din acest ordin mai fac parte buraticul. respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. Fecundarea este internă. Pana de contur se compune din rahis. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. crocodil şi broaşte-ţestoase. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. pare.carena. Scheletul axial. acoperită de nervi. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. iar dezvoltarea directă. gene mobile. Cu unele excepţii. formând uterul. Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. Reprezentanţi: Tritonul. ovipare. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. gambă şi labă. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme. La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă. adaptate la zbor. Cei veninoşi folosesc veninul. în căile genitale ale femelei. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. Astfel. Periodic năpârlesc. Sunt legate între ele prin cârlige. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. broasca testoasă-de-stepă. cele care formează cârma cozii .locul de fixare al muşchilor pectorali. inima are patru camere. Ovarele sunt. lombo-sacrală şi codală. în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului. Şerpii sunt reptile lipsite de membre. Alcătuirea corpului. omoplat şi claviculă). Fecundaţia este internă. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. secretat de glandele veninoase. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase. Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. Populează lacurile. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe.

mistreţul. Puii sunt nidifugi. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele). Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului. degetele fiind unite cu o membrană înotătoare. erbivore. Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. Se hrănesc cu insecte. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. orbeţii. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. cu aripi mari. ursul. tupaidele . Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) . a rezultat scurmuşul. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. şobolanul. lemur. se mişcp prin alergare.fără placentă. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. Reprezentanţi: ciocârlia. ondatra. girafa. raţele. Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale.păsări ce nu pot zbura. lupul-marsupial. potârnichea. oaia. Reprezentanţi: cârtiţa. Penajul este dens. răspândite în bălţi şi stepe. sunt vertebrate patrupede. nutria. jderul. vidra. Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. Incisivii sunt mici. bursucul. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade. cioc alungit. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. calul. vrabia. tigrul. Din cauza lipsei claviculei.african. Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. şoarecele (chiţcan). carena lipseşte. cresc toată viaţa. grosimea lor. livezile.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os. marmota. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). sebacee şi odorifere. vrăbiile. regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte. bogată în glande sudoripare. popândăul. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi. coadă scurtă.a. şacalul. nasc pui la un stadiu timpuriu. Primatele inferioare.balena-albastră. zimbrul. Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. ciţcanul. Ordinul Pinipede. rândunica. ornitorincul. Drept rezultat. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii). Câinele. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. Degetele descind direct de la scurmuş. vulturul. Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. Clavicula lipseşte. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. veveriţă. liliaculvespertil. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. Fecundarea este internă. turtit dorso-ventral. antilopa. Din acest subordin fac parte: cerbul. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. Reprezentanţi: şoimul. monotreme. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate. Caninii sunt puternici. rinocerul). Ele pot fi paricopitate. Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). proehidna. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei. unele rod scoarţa copacilor din livezi. culoare. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. Gazela. unele polenizează florile. văd bine. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. densitate. şorliţa. şoricarul. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. gâştele.păsări cu structură primitivă. Reprezentanţi: calul. graurii. cu excepţia degetelor. Reprezentanţi: găinile. desmanul. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. protejează culturile agricole. adaptate la alergarea rapidă. ascuţiţi. Unele specii au fost domesticite. în uter se formează un organ special: placenta. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei. Penajul este dens. permiţând recepţionarea ultrasunetelor. Reprezentanţi: cangurul. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. Sunt păsări înotătoare. Corpul se compune din trei regiuni: cap. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). hermelina. aripi scurte şi rotunde. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). prezentând deosebiri doar elementele labei. fiind numite animale plantigrade. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. Glandele mamare nu au mameloane. pădurile.lemurienii. au picioare scurte. dar sunt neputincioşi. !!! înmulţirea. elanul. slabe. ariciul. ehidna. cangurul). Femelele au un singur ovar. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum. Durata sarcinii depinde de specie. raţele. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu). ovipare. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. Degetele sunt prevăzute. încovoiat. Reprezentanţi: liliacul-urecheat.ursul de mare. leul. ursul. Au urechi mari. cele mai evoluate animale. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. Alcătuirea corpului. buha. care se hrăneşte cu cartofi. în schimb auzul este foarte fin. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz. cu gheare. zburători buni. Au un corp compact. căprioara. Ciocul este lat. ghearele ascuţite şi încovoiate. placentare. puful este deosebit de bine dezvoltat. Puii sunt nidifugi. ţistarul. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae). Au un cioc bine dezvoltat. delfinul. măgarul. caninii bine dezvoltaţi. înlăturând animalele bolnave. marcarea teritoriului ş. fazanul. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. cucuveaua. cerbul. de regulă. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. Ariciul. foca Ordinul Cetacea. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. ciorile. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). Reprezentanţi: ehidna. Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. iar din sudarea oaselor labei. altele sunt vânate pentru carne. de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole. Reprezentanţi: lebedele. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. mierla. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. sticletele. zebra. în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. Reprezentanţi: cocorii.este dezvoltat doar degetul 3 (calul.se sprijină pe degetele 3 şi 4. chiţcan delfin). Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. în uter. vulpea. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. veveriţa-marsupială. Carnivorii exercită rolul de „sanitari". mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. Din această cauză puii se nasc slabi. oaia. pisică). ciuful.depun ouă le clocesc. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. Scot pui de mai mult de două ori pe an. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei. indian. Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf.păsăsri mari de apă dulce. Se înmulţesc prin depunerea ouălor. trunchi şi membre. Ciocănitoarele. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. leu. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. homeoterme. bumnducul. maimuţa au mersul lent. adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele. tigrul. cârtiţa este confundată cu orbetele. renul) sau imparicopitate . veveriţa. Incisivii sunt bine dezvoltaţi. piţigoiul. In timpul dezvoltării embrionului. ghepardul. caşalot. silviile. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. rinocerul. capra. ce se dezv complet în marsupiu (koala. Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor. Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile). Reprezentanţi: veveriţa. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. taurul. Ordinul Primates (Primatele). părţile laterale ale corpului. Sunt poligame. Sunt mamifere terestre copitate. Sunt monogame. Suprafaţa encefalului este netedă . Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne). Ordinul Rozătoarele (Rodentia). hiena. Ochii sunt slab dezvoltaţi. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. Reprezentanţi: câinele. înmulţirea. pisica. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. datorită alimentaţiei din placentă (lup. nefiindu-le caracteristică formarea placentei. ţoii. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. Păsările sunt animale unisexuate. Duc un mod de viaţă nocturn. Cuprinde mai multe ordine. iar stomacul muscular sudezvoltat. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. Capul poate fi rotit la 270°. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). Mamiferele pot fi: marsupiale. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. Reprezentanţi: huhurezul. uliul. Guşa este bine dezvoltată. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. clocesc ouăle pe rând. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. celelalte fiind reduse (mistreţul. vaca.păsări acvatice. Se hrănesc cu larve de insecte. Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc. In popor. Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare. Steganopodele. de talie diferită. dropiile). castorul. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare.puiul se dezv complet în uterul mamei. pisica. prepeliţa. cocoşul de pădure. hulubii). capra aleargă şi mai repede. lupul. viermi. circa 5 mii de specii. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte.

iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale. de proprietăţile. întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică. fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante. la emulgarea grăsimilor . celulozei). form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI. bilantului legata termic (4-5%). Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE.simple.Cl 2-3% pentoze=riboza. iar in cele vegetale. ionică ex. participa la respiraţia mamiferilor. Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone. specific pentru fiecare tip de proteină . bacteii. Ba. piersica. fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni.in retina ochiului ---Co.Zn.compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. hidrogenică. omul. Proteinele se contin in : carne.hipofiza. are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare.Mn. gorila. disulfidică.ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) . Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic.Zn. în membrană se contin in: lactate. Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. dezoxiriboza . fructe. Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor. Africa.resturi de acid fosforic. arboricole.Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante. prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe. clorofilei. posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. e parţial reversibilă. fructe.la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele . membrele anterioare.atomi. hidrofobă.4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase. acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti.Mg.de protectie si termoizolare . galactoza.Fe. St. dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI. se dizolvă bine în apă. prezent în organele interne. continut in stare libera (95%). In celulele animale se contin 15% de glucide. de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide). maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide. CELULEI Descoperita de R. mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor. a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide. HPO(2. la cereale- răspîndite lipide. cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza.păstrează căldura. prolamine. par. Se întâlnesc în Asia de Sud-Est. ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii. este un izolator.F. lactoza.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --. galbenus de ou.I.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă. la revenirea la condiţii normale ale mediului. este unică pentru orice proteină. ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow.Si 0. aminoacizi(albumine.NPO(.H. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine. Indonezia. Glucidele se contin in: mar.N . Tipuri : dulce. Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei. ce constituie scheletul membranelor biologice. Ex: zaharoza=glucoza+fructoza . Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline. apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +). Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor.complexe. paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule. animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi.baza compusilor organici o constitue atomii de C. celuloza. acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii. protejează de leziuni mecanice. utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor . în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe. tuberculi Functii: ---energetica. lina de oaie.K. SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală . craniate D: mod de viaţă. galbenus.70%.Ca.au gust dulce. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată. A: păsăsri şi mamifere: homeoterme. Na(+) . mica) a fermenţilor.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+).care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide.in mucoasa limbii. Fe(2+)parte Na(+). majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas.Mn. formînd ţesuturi. glucide. leucina). Cr. brinzeturi. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule]. dacă structura primară nu e distrusă. nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce. in celulele creierului. Microelemente le revin Na. dar solubili în solvenţii organici (benzen. hormonilor. valina.prezente in unt. [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule. /cu poteinele= anim. Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) . unt. unii hormoni FOSFOLIPIDE .O.sau striată. îi este proprie legătura peptidică. se numesc proteinogeni. solubile în apă.unire a 2 monozaharide. hidrogenică. sfecla de zahar. seminte. pigmenţilor. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală. hidrogenică. componentă K(+)a hemoglobinei . cloroform). e organismelor metabolismul Ca. kerantină) colagen. K(+). într-un anumit mediu. Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei .S. Cu. chitina . cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ». la legume-25-45%. autoreglare. glicogenul . influenţînd activ acestora) ---de transport. îi este proprie legătura peptidică. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare. ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele . funcţiile. Primatele superioare: cimpanzeul. îi este proprie legătura peptidică. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor. CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine. ioni de metale. în seminţe. moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-). oua.1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic.polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi. tetroze. datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară . Fiecare proteină. pot fi solide. trioze. MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline.stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe. Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala. decît prin intermediul hranei.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei .compusi organici insolubili in apa. ex : lizina. in frunze.P. dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici.la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica.C.le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene. la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul). care st numiţi indispensanbili.] Malpighi şi Grew.hemoglobina. orangutanul. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE . iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină). proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici. st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH). Ex: amidonul (constituit din glucoză). iar chitina. Hooke in 1665. TERŢIARĂ are formă de ghem. legume.la scindarea glucidelor obtinem energie.stimulează deschiderea stomatelor b) organica . miere de albine se localizează in: celulele ficatului. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere. o sursă de apă metabolică ---energica. Macroelemente . îi este proprie legătura peptidică. Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar. celulele muschilor. determinîndu-i forma.

proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula. volumul vacuolelor. trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. cu forma constanta (nervoase. poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted). el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi.mediul intern al celulei. inmultire Alcatuirea celulei eucariote. Ele se pot desface. T. în 2 lanţuri libere. a citoplasmei se micşorează. iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. a celor lichide. ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor. crestere. îi st specifice: celuloza. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. Este un compus instabil. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu. în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. acizi nucl. citoplasma si unele organite. Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei. este. bazele azotate. proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. se transf în fagolizozomi).sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. a celor lichide-pinocitoză negativă. spre deosebire de cel agranular. anticorpii monocatenară). sunt de 2 tipuri : parenchimatice. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice. ce umple cavitatatea celulei. Membranele canalelor şi cavităţilor REG. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile). unele molecule organice. decît în alte legături chimice. diviziune. O nucleotida= o baza azotata( A. iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic. Exocitoză. As: celule eucariote. U. care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid.celula cu nucleu delimitat de membrana.fenomen. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna. ---de protectie : tendoanelor. proprietate de replicare. legături legarea covalente. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism. Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu.Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. aceleasi functii: de schimb de substanţe. aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică. prezintă. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. Pe fiecare din nucleotidele libere. pe cînd proteinele. Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi. specific. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme . mitocondrii. celule secretorii.12% Functii: ---structurala. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. Citoplasma. monomerul e sintetizează structură (bicatenară . Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. plastide. glucidele.sistem ramificat de canale si cisterne. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie. A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri. lipide. ioni. se form o catenă nouă. lignina.uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală. prin care apa părăseşte celula. parului.timidina. corpul. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG). mitocondrii.) se numeşte endocitoză. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi.pinocitoză. G.citozina. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici. care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente.centrizom. glucoza. proteine contractile executa anumite forme de miscare. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici. pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite.predomena in muschilor. care degajă cea mai mare energie. nucleu.citoschelet. Aparatul proteinelor .lungimea e aproape egală cu lăţimea. informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . aflaţi in continuă mişcare. hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. format din celuloză. osoase). Gguanina. citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. sub acţiunea fermenţilor. plastide. lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. lămiie prozenchimatice. numit glicocalix . Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza. permiabil pentru apă. consta din: hialoplasma(matrice) . ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. firele fisului de diviziune. Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă .care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii. decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. creştere. ce străbat citoplasma. pectina. urzicii) . constituind «buletinul de identitate» al acestuia. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. aceasta fiind functia lor de baza. prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. iar animala – proteine. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie.pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma.adenina. Plasmoliză. nucleu. C.lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului.un fenomen invers endocitozei. pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde. fiindcă e un proces de pierdere a apei). nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană. unghiulor. Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. odată ce e pusă în apă. lipidele. C. tripsina). asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. activ. celule musculare). A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare.

corpuscul rotungit. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari. delimentata de membrana interna-matricea. ce duce la obţ de 36 molecule ATP. celulare ale căror peroxizomi. plastide. din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva. plastidele. amplasate în grupuri şi vezicule. prezenţa ribozomilor. Se cunosc circa 2000 de fermenţi. cili. *depozitarea substanţelor de rezerva. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă. se autoreproduc. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. cheratina părului şi a unghiilor.organite enzime descompun/ contractile (actină.retea de fibre si granule mici.ADN. mitocondrii. aici se sintetizează celuloza. căci produc ATP. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă. care sunt constituite din proteine si ARN. RE. digestie. o soluţie apoasă. Exista peretele celular. spaţiul intermembranar D : cristele. Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. se Functia: informatiei sferice al a scurtează.cu invaginări închise. poate participa la oxidarea subst organicealcooli. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor. Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid. ARN . incluziuni(amidon. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine. participa la formarea citoscheletului Microtuburile . cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile. legate de proteine specifice.organite ovale. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară. iar cea internă. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi. continutul nucleului. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei.tonoplas. picături de grăsime. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. mureina. substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. Sucul celular. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara.«sac» membranar hidrolitice. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe). format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane. asamblarea lor are loc în citoplasmă. mica). aldehide). cloroplaste. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale. În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. lizozomii. albumina de coagulare acizii graşi. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască). deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă . precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare. *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. vacuolele. din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi. elastina ţesutului conjunctiv. prezenţa membranei plasmatice. grăunciare de aleuronă.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei.lipide şi săruri minerale. amidon. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. miozină) Functia: motorica a celulei. ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană. cloroplastele se transformă în cromoplaste. caci *el regleaza intrega activitatea. membrana externă este netedă. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor. În membr. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc. se formează din delatările veziculare ale RE/ AG. PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. peretele celular e rigid. format din molec de ADN. frageli. care aşejaţi unul peste altul formează o grană. lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului. Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul. deaceeea mai st numite » staţie energetică». componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202). de degradare destinate procesului intracelulară proteine. sferici. *localizarea informatii genetice. filamentoase. din 2 parti (mare. moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor. ei se formează în cisternele AG. lipide). violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini.organite de miscare. Există celule polinucleare. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. corpusculi ovali. ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor. fenoli. *asigura schimbul de subst. la rîndul ei. se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului. alungiti. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul). care. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final. tilacoizii. ADN.solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina . st formate fiecare din microtuburi. galben. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern. glicogen. pluricelulare D: după nivelul de organizare. ---formează mezozomi. localizate: pe membranele RE. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. In timpul diviziunii celulare.corpusuli ovali.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale. în cele tinere. Lizozomi.cîteva mici. cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism.conţinutul vacuolelor vegetale. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul. ribozomi. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . ce st localizate la extremităţile cisternelor. tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul . mici. în citoplasmă.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide.cu numeroase cute şi excrescenţecriste.tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor. AG ---ribozomii au dimensiuni mici. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. Funcţii : Cel mai important organit. delimitat de membrana. st de tipul 80S. cu componentul de bază. intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear. ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici.

pe ribozomi. doi oameni. iar nucleotidul C nucleotidului G). se sintetizează o nouă catenă.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă. decurge astfel. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge. nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. Acest proces. Codonul de iniţiere-AUG. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. iar terminali. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. iar 3 (UAA. BIOSINTEZA PROTEINELOR . gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. fiziologici şi biochimici.] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele. una din catene provine de la moleculamamă. informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. la care toate proteinele să fie identice. Astfel. al lui A(ADN) – U(ARN). un triplet numit codon. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne.Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm. 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia .determină începutul sintezei şi este numit codon de start. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. Aşadar. Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă. Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. sintetizîndu-le.AUG . molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal. unele proteine se distrug. informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini). iar cealaltă este în total 64. În procesul activităţilor vitale ale celulei. adică de autodublarea moleculelor de ADN. informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice.etapa proteinelor. Un codon . cu excepţia gemenilor univitelini. ajungînd în citoplasmă. Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei. în continuare. Cod genetic . Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor. al lui C(ADN) – G(ARN). Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. sintetizată din nou. Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. pentru care în 1909 W. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic. Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie.UGA/UAG. numit reparaţie. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. altele se consumă.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii. spre complexul ribozomi . Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. Iohannsen a propus noţiunea de genă. deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . deasemenea. al lui T(ADN) – A(ARN). oferitina care depozitează fierul în splină. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens).laptelui. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. 7)animoacidul se desprinde de .

mecanice. unde are loc maturizarea lor. Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop». plutire. fiindcă acestea sunt superioare. conţine stomate. SCLERENCHIMICE . ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala. cubice (celule cubice intr-un singur strat). flexibil. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN.prezente la plante suculente. fundamentale. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. definitive. cu pereti transversali performanti si celule alungite .o totalitate de celule cu aceeasi struct. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. includ 3 etape: iniţierea. fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. prez în tulp.celule alungite. coaja de nucă) conducatoare. glandulare. înalte). ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. se dezvoltă în tuberculi. nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. care semnifică sfărşitul genei şi. prezintă celule mari. sărăturat. membrana acestor celule e foarte rezistentă. origine si functie. Celulele se întind uşor. prezintă un ţesut lacunos. proteinele se reînoîesc de 200 ori. cireş. bulbi. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. încovoirea ---confera tarie si rezistenta. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian. fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice. laterale (reprez. senzitive. cherarinizate(strat superficial al pielii). conţine straturi de plută. felogenul). În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare. complexe. depozitează subs de rezervă. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. ex :ţ mecanice. sisteme de organe. activind impreuna . Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. rău conducător al căldurii.cedează locul altui ARNt. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. elementelor florilor. esofagul= supraf umede). caise . epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. nelignificate. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi.tesut mort. acoperă frunzele şi tulpinele. compozitie chimica. provine din diviziunea celulelor felogenului. Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. stomate. TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini. cu capacitate inalta de regenerare. parenchimul lemnos singurul element viu. fexibil. deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise .formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism. citoplasma abundenta. pereţi groşi. secetos. ex : ţ conducător.o grupare de celule. cu pereti subtiri. formate dintr-un singur tip de celule. terminarea D: localizarea procesului. secretoare.celule mari. acoperă corpul. depozitează subs de rezervă. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. formate dintr-un singur strat de celule vii. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul . care e şi unicul element mort la acestuia. seminţelor. ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. a tulpinilor plantelor ierboase. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită.elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme.în citoplasmă. în al doilea rând. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. peţiolul frunzelor. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă.ARNt.perete celular dur. din mai multe tipuri. trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte.formate din celule vii. !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. dacă nu. Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. din celule alungite. cu capete oblice şi membrană lignificată. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. elongarea. deseori lignificată. formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu.o grupare de tesuturi c/e. asigura exercitarea de catre acesta. puse cap la cap. produsul final. dur. asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. în ductul veziculei biliare . neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor. pot fi: fibros. grupări de celule D: tipul de celule. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. localizare. se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi . se formeaza din celule tinere nediferentiate mici. stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. subţiri. !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare. senzitive). iar al doilea . pot fi: PRIMARE. Organism . Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi.comprimarea. trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort. anucleate. deci. si tulp. impregnanţi cu suberină. uterul. c/e asigura existenta si unitatea individului concret. elastic.are loc fotosinteza. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). iar în timpul vieţi. se clasifică în: apicale(la virf de rad. cu membrane neuniform îngroşate. a unei anumite functii in organismul pluricelular. conducătoare. pereti modificati. căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate). numite sclereide (sîmbure de vişine. seminţe. alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. de acoperire. care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. cu membrane subţiri. ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. impermiabil sau puţin permiabil. tesuturi. cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte. secretoare. de apărare. AEVIFERE. din celule alungite cu membrană uniform îngroşată. organe. ele tapetează cavitatea intestinelor. dau naştere primelor ţesuturi definitive. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. lipsite de clorofilă. Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea. ele st /parenchimuri /trofice . pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. si tulp lemnoasa. digestivi. alcătuind conuri de creştere). rigid. ex : ţ mecanic. Organ . schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. în primul rând. pietros. celule anexe(celule-satelit). in rad. de cambiul. SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice. form din celule mici. punînd începutul moleculei de proteină. vacuole voluminoase. sfărşitul sintezei proteinei. Primul proces are loc în nucleu. realizarea As: procese celule tesuturilor definitive. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice.celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă. matriţa folosită. fundamentale. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. un ţesut complex. alc din celule diferentiate.

sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide. (epiteliile SENZORIALE. de apă. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS. de săruri minerale. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. deoarece la F participă apa.celule capacitatea auditiv. 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. H(2)O) prin acţiunea luminii.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. RESPIRAŢIA CELULARĂ. de a lungul vaselor sangvine. Fibra are un nucleu situat central. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe. constituite din miofilamente de actină(subţiri. intra in alcatuirea muschilui cardiac. nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată. adipos – form din celule sferice. Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax. sangvin) şi de susţinere(fibros. Nitrobacteriile. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare.complecteaza spatiile dintre organe. mononucleate). limfatice şi nervi. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii. La acest proces participă CO(2). are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. alcatuite din celule conjuctive (mastocite.glucoză. ţesuturi/ organe. şi iniţiază fotosinteză metabolism. !!!în cadrul F se elimină Oxigen. covalenta(polara. corneii.alcatuit din: neuroni. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne.din celule fusiforme unicelulare. . din cauza vătămării protoplasmei celulelor. tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. asigurînd susţinere şi rezistenţă. ele elaborează produşi de secreţie.legatura dintre atomi.intra in componenta tendoanelor. trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor. energia solară. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. Astfel. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. dislocat sub piele. ROL : de contracţie. iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. hrănind epiteliile. celule fibroblaşti. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED. căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg. Fotonul de lumină. sulfobacteriile. pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale. poate fi ionica. Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT. e lipsit de vase sangvine.condrocite.spaţiu dintre celule. de formare a limfei. cartilaginos. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara. direct au în sînge mixtede a pancreasul. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin. asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale. organite celulare tipice. F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică. elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine. localiz. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori.receptioneaza. ţ musculare. Intensitatea ei depinde de lumină. ce asigură susţinere şi rezistenţă. Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă. spinei. aldehida 3. CHEMIOSINTEZA.mică deschidere în învelişul frunzei. Contracţia-involuntară nervos . cu funcţia de transportare a subst. grupări de celule.inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. miofibre amplasate liber şi paralel. conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic. !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă. conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă). are rol de depozit. gonadele specializate. zaharoza. produsul final. aranj celulară. amidonul. TEMA : FOTOSINTEZA.din fibre musculare cilindrice. trahee.cele mai raspindite. singele si limfa . lungi) şi miozină(groase). H(2)S.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. se dizolvă în substanţa lichidă. epiglota. nimerind în molecula de clorofilă a. liposolubile si hidrosolubile. Legatura chimica . patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale.din fibre polinuclele.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate. eliminînd apa din plantă.se gaseste in laringe. de spălare a celulelor. formeaza musculatura organelor interne. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b).de o consistenta semidura. H(2)O. sulfobacterii. proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi. deosebim : hialin . ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. corzi vocale. enzime = catalizatori biologici de natura proteica. colagen. polinucleate. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive .constituite dintr-un singur strat. localizarea în celulă. ţ conjunctive D: tipul de celule. produsul său secundar se degajă în atmosferă. funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu. septul nazal. glucoza. adipos. asigură conexiunea dintre celule. osteocite. au loc în celulă. ozonul înhibă F. metalica.se intilneste in ligamente. ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax . toate fibrele formeaza o retea unica. localiz. Acest proces are loc în cloroplaste. reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. de temp. servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă. deosebim: compact . dens .celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late). spongios . 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. ganglionilor limfatici. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. importanţă vitală. de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt. conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate. transportul de electroni are loc pe tilacoizi. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea. concentraţia CO(2).ţesut lichid. procese metabolice D: tipul de metabolism. cu subst fundamentala-plasma. în jurul unor organe. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. bronhii) elastic . Unele subs ca SO(2). Lichid tisular.

. ..