TEMA: ORIGINEA VIEŢII.

IPOTEZELE DE BAZĂ VIAŢA= forma superioară de existenţă a materiei; mişcare biologică mult mai superiară celor fizică şi chimică, rezultată din activitatea organismelor vii, ce au evoluat sub influienţa luptei pt existenţă, selecţiei naturale; şi care se caracterizează prin metabolism, reproducere, dezvoltare. Ipoteza creaţionistă: (arhiepiscopul Asher) susţine că viaţa a fost creată de o forţă supranaturală. Ipoteza generaţiei spontane (Democrit, Aristotel, Harve) organismele pot lua naştere spontan din materia lipsită de viaţă, ca rezultazt al acţiunii forţelor mecanice ale naturii. Ipoteza panspermiei (Anaxagors Klaez) viaţa e de natură extraterestră, a fost transportată pe pămînt cu ajutororul meteoriţilor pietroşi. Ipoteza contemporană/ Oparin- Holdane/ biogenezei susţine că materia vie e transformată din materie nevie, în trei etape: neorganică= formarea abiogenă a celor mai simple subst org; organică= formarea compuşilor chimici complecşi (aminoacizi, glucide, proteine); biologică= formare primelor sisteme vii din subst proteice şi alţi polimeri, capabili de metabolism !!! Oparin susţine că mai întîi au apărut proteinele, iar Haldane- acizii nucleici. ÎNSUŞIRILE GENARELE ALE ORGANISMELOR VII TEMA: BIOLOGIA - ŞTIINŢA DESPRE VIAŢĂ Biologia (gr. bios - viaţă şi logos - ştiinţă)- totalitatea ştiinţelor despre organismele vii. Termenul biologie a fost propus în 1802 de naturalistul francez J. B. Lamarck şi, în paralel, de botanistul german G. R. Treviranus. Obiectul de studiu: totalitatea manifestărilor vieţii: structura şi funcţiile organismelor vii şi ale comunităţilor lor naturale, originea şi evoluţia lor, legăturile dintre ele şi legătura cu natura nevie. Din istoria biologiei : Apariţia biologiei ca ştiinţă este legată de Egiptul Antic şi Grecia Antică. Cel mai renumit biolog al antichităţiiAristotel. Cunoştinţele biologice se rezumau la descrierea plantelor şi a animalelor. În Evul Mediu, dezvoltarea biologiei era determinată de medicină. Necropsiile erau interzise, de aceea anatomia omului se studia în baza disecţiei porcilor şi a maimuţelor, ceea ce nu a contribuit însă la dezv medicinei; apar primele descrieri ale plantelor medicinale, folosite pe larg în tratarea diferitelor afecţiuni. În Epoca Renaşterii: I-a încercare de clasificare a plantelor în funcţie de struct seminţelor, a florilor şi a fructelor. Anularea interdicţiei necropsiilor a făcut posibilă una din cele mai mari descoperiri ale sec. ai XVII-lea: învăţătura lui Garvei despre circulaţia sângelui în organismul uman; descoperirea celulei şi a majorităţii organitelor celulare de către o pleiadă de microscopişti (R. Hoocke, A. van Leeuwenhoek, A. Malpighi..). În sec. al XVIIIlea, C. Linne publică lucrarea sa fundamentală, „Sistemul naturii", în care propune o clasificare a lumii vii în baza unor criterii artificiale (ex: nr de stamine); J. B. Lamarck promovează ideea evoluţiei lumii vii pe care o explică greşit prin tendinţa spre perfecţiune a viului; M. J.Schleiden şi Th. Schwann formulează teoria celulară. În sec. al XlX-lea succese remarcabile: au fost stabilite particularităţile nutriţiei plantelor; a fost studiată activitatea creierului; au fost descoperite virusurile, bacteriile chemiosintetizatoare. Sec. XlX-lea: teoria evoluţiei lumii vii, expusă de Ch. Darwin şi legităţile transmiterii caracterelor ereditare elaborate de G. Mendel, în baza experimentelor efectuate pe mazăre. Sec. XXlea: genetica a cunoscut o dezvoltare furtunoasă, fiind formulate unele din teoriile de bază ale acesteia: teoria mutaţională, teoria cromozomială a eredităţii. Au fost introduse noţiunile de genă, genotip,fenotip. A fost stabilită structura ADN-ului. Renumitul savant

rus /. Pavlov, a elaborat învăţătura despre activitatea nervoasă superioară a omului, iar B. Vernadsckii - învăţătura despre biosferă; au fost puse bazele ecologiei, a fost descifrat mecanismul fotosintezei... Diversitatea ştiinţelor biologice: în funcţie de obiectul cercetării deosebim următoarele ştiinţe biologice: botanica- ştiinţa despre plante, zoologia -ştiinţa despre animale, micologia ştiinţa despre ciuperci, algalogia- ştiinţa despre alge... Ramuri ale botanicii: briologiaştiinţa despre muşchi, dendrología- ştiinţa despre plantele lemnoase... Zoologia: entomologia- ştiinţa despre insecte; ihtiologiaştiinţa despre peşti; herpetologia- ştiinţa despre reptile şi prin extindere despre amfibii; ornitologia- ştiinţa despre păsări; teriologiaştiinţa despre mamifere... Compartimente şi mai restrânse: coleoptologia -ştiinţa despre gândaci, lepidopterologia- ştiinţa despre fluturi; mirmecologia-ştiinţa despre furnici etc. Diversitatea organismelor vii şi repartizarea lor după grupe- sistematică. Trecutul istoric al lumii organice- paleontologia, alcătuirea internă şi externă a organismelor - anatomia şi morfologia, iar funcţiile organismelor vii fiziologia. Biologia generală studiază proprietăţile şi legităţile generale ale viului, manifestate la diferite niveluri de organizare. Ea reuneşte o serie de ştiinţe biologice particulare, care studiază anumite aspecte ale existenţei şi dezvoltării organismelor vii. Astfel, celula, în calitate de unitate structurală şi funcţională a lumii vii, este studiată de citologie; ţesuturile - de histologie; legităţile generale ale dezv individuale - de embriologie şi biologia dezvoltării. Compoziţia chimică a celulei, structura, funcţiile, repartizarea şi transformările substanţelor chimice în celulăbiochimia şi biologia moleculară; fenomenele fizice şi fizico-chimice din celule şi organismele vii - biofizica; legităţile transmiterii caracterelor urmaşilor şi ale variabilităţii organismelor vii - genetica; dezvoltarea istorică a lumii vii – evoluţionism. Studierea vieţii colective a comunităţilor de organisme viietologia (ştiinţa comportamentului animalelor) şi ecologia (ştiinţa relaţiilor dintre diferite organisme în comunităţile formate şi cu mediul ambiant). Biogeografialegităţile aplicative ale repartizării geografice a organismelor vii pe Terra. In funcţie de domeniul activităţii practice a omului în care sunt folosite cunoştinţele biologice: biotehnologia -totalitatea metodelor industriale ce permit folosirea eficientă a organismelor vii/ a unor părţi ale acestora pt obţinerea unor produse valoroase (antibiotice, vitamine, hormoni...), a preparatelor pu protecţia plantelor contra bolilor şi vătămătorilor şi de combatere a poluării mediului; agrobiología -complexul de ştiinţe despre cultivarea plantelor agricole; selecţia - ştiinţa despre metodele de creare a noi soiuri de plante şi rase de animale, tulpini de microorganisme cu însuşiri necesare omului. Se mai disting: zootehnia, medicina veterinară, biologia medicală, fitopatología.. ℵDe fiecare cetăţean al Terrei depinde astăzi viitorul planetei noastre, de aceea cunoştinţele biologice devin tot mai necesare. Domenii prioritare ale biologiei contemporane sunt genetica, evoluţionismul şi ecologia; au un impact deosebit asupra dezv societăţii umane, determinând schimbări considerabile în medicină (terapia genică) şi agricultură (donarea şi obţinerea organismelor transgenice); cunoaşterea principiilor ecologice ştiinţifice permite asigurarea protecţiei mediului înconjurător.TEMA: IMPORTANŢA BIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ Rolul aplicativ al cunoştinţilor bilogice. Rezultatele cercetărilor bilologice st aplicate pe larg în medicină. Dezvoltarea ingineriei genetice a deschis largi perspective pt

producerea de compuşi biologic activi şi de preparate farmaceutice (în prezent se studiază posibilitatea utilizării organelor porcului în calitate de organe pt transplatarea, acesata avînd mai multe trăsături comune cu organului omului). Se fac cercetări de altoire a animalelor şi a plantelor cu anumite gene. Animale/ plantele ce poartă genele altor specii= transgenice (şoarecii, în genomul cărora a fost introdusă gena creşterii şobolanilor, maimuţe, în genomul cărorameduzei). Acest pocedeu va permite elaborarea unor noi metode de tratare a cancerului, deabetului. De curînd, la Edinburg a fost obţinute găini transgenice, care produc ouă, care conţin proteină din care se pot prepara medicamente pt tratamentul cancerului.... Utilizarea celulelor tronculare (celule care nu-şi pierd capacitatea de dividere, din ele diferenţiindu-se celulele altor ţesuturi), pt cultivarea in vitro a predecesorilor celor mai diferite celule (cardiace, nervoase, hepatice, imune). Acestea pot fi transplantate persoanelor grav bolnave în loc de organe provenite de la „donor". (se aplică cu succes în tratamentul unor afecţiuni cardiovasculare grave; se experimentează utilizarea celulelor tronculare în tratarea unor afecţiuni ale SN), Problema asigurarii populaţiei cu produse alimentare poate fi soluţionată de fitotehnie şi zootehnie în baza realizărilor geneticii şi ale selecţiei (prin crearea unor soiuri de plante agricole şi rase de animale domestice, cu o productivitate înaltă. Creşterea producţiei agricole-- plantele transgenice (rezistente la virusuri, pesticide, boli şi dăunători). Produsele alimentare obţinute din astfel de culturi au calităţi gustative superioare, se păstrează mai bine [ex: prin introducerea în genomul roşiei şi al căpşunului a genelor unor peşti din mările nordice, s-au obţinut plante transgenice rezistente la ger; introducerea în genomul porumbului a unor gene active din veninul şerpilor a sporit rezistenţa acestuia la dăunători] Obţinerea plantelor transgenice se dezv în: obţinerea soiurilor înalt productive; obţinerea culturilor care dau câteva roade pe an; crearea soiurilor rezistente în condiţii climaterice nefavorabile; crearea soiurilor toxice pentru unii dăunători (ex: soiuri de cartofi ale căror frunze st toxice pu gândaculde-Colorado şi larvele lui); crearea soiurilor capabile să sintetizeze unele proteine de origine animală (ex: în China a fost obţinut un soi de tutun ce sintetizează lactoferrina umană). ℵ În prezent nu există dovezi ştiinţifice împotriva folosirii produselor transgenice, însă unii specialişti consideră că acestea prezintă un potenţial pericol pentru sănătatea omului. Cunoştinţele biologice se aplică şi în domeniul tehnic (utilizarea în industrie, în construcţia de maşini, nave maritime şi avioane a principiilor de organizare şi funcţionare ale fiinţelor vii (bionica)) Ecologia contribuie la soluţionarea problemelor de protecţie a naturii, de utilizare raţională a resurselor naturale. Sarcina actuală a ecologiei constă în protecţia biosferei, conservarea biodiversităţii şi asigurarea capacităţii ei de autoregenerare. Rolul cercetărilor biologice fundamentale: cunoştinţele obţinute în cercetările fundamentale pot părea inutile pu viaţa cotidiană a omului, însă ele permit înţelegerea legilor după care se dezvoltă lumea din jurul nostru şi mai devreme sau mai târziu îşi vor găsi şi aplicare practică. TEMA: DEZVOLTAREA ŞTIINŢELOR BIOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Centrul ştiinţific al Republicii Moldova este Academia de Ştiinţe, fondată la 10 ianuarie 1961, unde ativează o serie de institute cu profil biologic:►Institutul de Zoologie al AŞ a RM: continuă să inventarieze fauna republicii. Până în prezent au fost confir-

mate 14700 de unităţi taxonomice de animale; au fost elaborate şi aplicate în practică recomandări de reproducere artificială a unor specii de peşti fitofagi (plătica, băbuşca..), de obţinere a puietului timpuriu al unor specii preţioase de peşti (crap, novac); în colaborare cu Inst de Microbiologie, a fost elaborată şi organizată producerea preparatului „APISPIR", folosit în apicultură; a fost elaborată tehnologia de populare şi creştere a kefalului, ce poate asigura o producţie anuală de 250-300 kg/ha, fără hrană suplimentară. ►Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞ a RM: au fost elaborate unele metode de diagnosticare, de estimare şi de pronosticare a rezistenţei la ger, la secetă, salinitate, carenţă nutritivă, stres ecologic ale plantelor de cultură; au fost propuse procedee şi remedii de cultivare a plantelor ce permit obţinerea unor producţii mari în condiţii nefavorabile; din deşeurile complexului agroalimentar au fost obţinute preparate cu acţiune fiziologică şi efect de reglare a creşterii rezistenţei şi productivităţii plantelor cerealiere, pomicule, viticuleFitostim, CMC, Foliarplus. ►Grădina Botanică a AŞ a RM: a fost recomandat sortimentul de plante decorative care pot fi utilizate la amenajarea spaţiilor verzi; a fost creată colecţia de plante medicinale, care numără 228 specii; au fost elaborate extracte de plante utilizate la prepararea unor băuturi răcoritoare; a fost întocmit ierbarul plantelor ce cresc pe teritoriul republicii. ►Institutul de Genetică al AŞ a RM: au fost obţinute 200 forme de plante transgenice de tomate; a fost creată prima tranşă a Băncii Naţionale de Resurse Genetice (colecţii de plante de câmp, tehnice, leguminoase, medicinale de cca 10000 genotipuri); s-au obţinut recombinaţi transgenici de plante cu masă majorată a fructului şi conţinut mărit de substanţe uscate; au fost transmise spre testare 25 soiuri valoroase de culturi agricole; a fost organizată producerea preparatului antiviral „Pacovirin". ►Institutul de Microbiologic al AŞ a RM: direcţia principală de cercetare- sinteza orientată a subst bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice; au fost elaborate 5 tehnologii de obţinere a produselor microbiene pu farmaceutică, cosmetologie; a biostimulatorilor pu avicultura, a preparatelor din drojdiile pigmentate pentru stimularea vitalităţii icrelor de peşte; a preparatelor pentru profilaxia bolilor infecţioase la albine; O a fost creată o colecţie de microorganisme, care numără 300 tulpini. Institute de cercetări ştiinţifice în domeniul fitotehniei ale AŞ: Institutul de Cercetări Ştiinţifice pu Porumb şi Sorg „Porumbeni"; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia "; Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Construcţii Tehnologice pu Tutun şi Produse din Tutun. Iar Institutul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Pomicultură realizează cercetări în domeniul horticulturii (ştiinţă care se ocupă de cultivarea pomilor, viţei-de-vie..). În republică activează şi Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: METABOLISMUL Sursele materialelor de construcţie şi ale energiei pentru organismele vii. Pu creşterea masei celulare, pu repararea structurilor lezate, organismele au nevoie de material de construcţie: proteine, lipide, glucide. Principalul element structural- carbonul. Deosebim autotrofi şi heterotrofi: autotrofii (plantele verzi, algele, unele bacterii) utilizează sursa anorganică de carbon - C02.; heterotrofii (animalele) folosesc surse organice de carbon, adică se hrănesc cu alte animale (animale carnivore)/ cu plante (animale erbivore). In natură se întâlnesc şi organisme (ex: euglena verde) care, în funcţie

de condiţii, pot fi auto- sau heterotrofe= mixotrofi. Autotrofii se împart în: fototrofii (plantele verzi, algele..) folosesc în acest scop energia razelor solare; chemotrofii (bacteriile chemiosintetizatoare) sintetizează subst org (realizează o chemiosinteză) în baza energiei rezultate din scindarea unor compuşi anorg, adică energia legăturilor chimice. Esenţa metabolismului. Totalitatea proceselor interdependente de transformare a substanţelor şi de transportare a energiei în organism reprezintă metabolismul. Procesele metabolice se grupează în procese de sinteză a compuşilor (subst org), formîndu-se subst necesare la construcţia celulei, corpului în întregime; se desfăşoară cu consum de energie, alcătuind anabolismul (metabolismul plastic/ asimilaţia) şi procese de descompunere/ degradare a subst complexe, specifice corpului în subst mai simple, prin producere de energiecatabolismul (metabolismul energetic/ dezasimilaţia). [Reacţiile de sinteză şi descompunere ale metabolismului sunt indisolubil legate între ele: toate reacţiile de sinteză au nevoie de energie, care este pusă la dispoziţie de reacţiile de descompunere. Reacţiile de descompunere, la rândul lor, au loc doar prin participarea fermenţilor, sintetizaţi în procesul de asimilaţie]. Metabolismul plastic la heterotrofi: Etapa iniţială a metabolismului plastic la animalescindarea subst nutritive (proteine, glucide, lipide) conţinute în hrana ingerată până la cele mai mici unităţi structurale (monomeri), proces numit digestie. Apoi, proteinele st scindate până la aminoacizi, polizaharidele până la monozaharide, lipidele - până la acizi graşi şi glicerina. Produsele de scindare (nutrimentele) pătrund în sânge, care le transportă spre celule unde au loc procesele de sinteză a proteinelor, lipidelor, glucidelor: din unirea aminoacizilor rezultă proteine, din unirea glicerinei şi a acizilor graşi rezultă lipide, iar a monozaharidelor - polizaharide. Toate reacţiile de sinteză st însoţite de consum de energie şi decurg cu participarea fermenţilor. Produsele de sinteză st utilizate ca material de construcţie şi ca sursă de energie. Schematic, asimilaţia heterotrofă se reprezintă astfel: Subst nutritive prin digestie> monomerii prin sinteze biologoce> macromoleculele corpului. La autotrofi. Plantele verzi sintetizează subst org din cele anorg în prezenţa luminii solare= fotosinteză. Din produsul rezultat de la prima etapă a fotosintezei - acidul fosfogliceric - după mai multe transformări cu participarea fermenţilor se formează glucoza şi fructoza. Din unirea acestora rezultă zaharoza; iar a mai multor molecule de glucoza – amidonul/ celuloza. In prezenţa sărurilor minerale, anumiţi fermenţi transformă acidul fosfogliceric în monomeri ai lipidelor (glicerina şi acizi graşi) şi ai proteinelor (aminoacizi). Sinteza organică a autochemotrofilor este numită chemiosinteză. In linii generale ea se aseamănă cu una din fazele fotosintezei. Asimilaţia la autotrofI: Subst anorg macromoleculele corpului, prin fotosinteză/ chemiosinteză> manomeri, care prin sinteze biologice>macromoleculele corpului !!! exemple de metabolism plastic: fotosinteza, chemiosinteza, biosinteza proteinelor, respiraţiei, fermentaţiei..Metabolismului energetic: Celulele obţin energie eliberând-o pe cea conţinută în subtraturile energetice (glucide, proteine, lipide). Principalul substrat energetic al celulei îl constituie glucidele. În cazul deficitului de glucide, lipidele/ proteinele pot deveni sursă de energie. Schematic, metabolismul energetic se reprezintă astfel: Compuşi organici + O(2) >CO(2) + Apă + Energie. Energia eliberată este depozitată sub formă de legături macroergice (legături bogate în energie) ale compusului numit ATP (adenozintrifosfat). La ruperea unei astfel de

legături se obţin 40 kJ. Acest compus nu trece dmtr-o celulă în alta, ci este sintetizat şi folosit de celula care are nevoie de energie , (ex: energia necesară pentru contracţia celulelor musculare nu se eliberează din moleculele glucidelor din stomac/ din ficat. Sângele aduce substratul energetic, glucoza, la celulele musculare. Aici glucoza se scindează, iar energia eliberată se depozitează sub formă de ATP care este folosit ca sursă de energie pentru contracţia celulelor musculare. în mod similar se aprovizionează cu energie şi celelalte celule ale corpului). Dintre subst cele mai uşor asimilabile de către organism: glucoza, fructoza. Descompunerea substraturilor energetice decurge în mai multe etape cu participarea fermenţilor şi a O(2). Sursa de oxigen- aerul atmosferic, de aceea respiraţia este numită proces de „ardere fără flacără" a substraturilor energetice în vederea obţinerii energiei. Organismele la care procesele de scindare au loc cu participarea oxigenului sunt numite aerobe. Reacţia sumară a scindării aerobe a glucozei se prezintă astfel: C6H1206+602->6CO2+6H2O+38ATP+1280Kj. Bacteriile, ciupercile microscopice sunt organisme anaerobe, deoarece scindează substraturile energetice în lipsa oxigenului, proces numit fermentaţie. în funcţie de substratul energetic şi de produşii finali, deosebim fermentaţie lactică, acetică, alcoolică... Reacţia sumară a fermentaţiei alcoolice poate fi exprimată prin următoarea ecuaţie C6H1206>2C2H50H+2CO2+2ATP+120 Kj. !!! Intesitatea metabolismului la plante e mai mare în parenchimă. As:totalitate de reacţii chimice, asigură existenţa organismului, menţin starea de echilibru dinamic D: MP produce subst org, ME- susbst anorganică, decurg în diferite organite celulare. RAŢIA ALIMENTARĂ ZILNICĂ: pt10-11ANI: F2500, B-2500; 13-15: F- 2600, B-3200; 16-19: F-2400, B-3800; 20-39: F-2150, B-3000. Produse făinoase: biscuiţi-353, pîinea-271; orez- 353, macaroane-358; legume: morcov50, ceapă-20, roşii-24, cartofi –82; fructe: caise-73, piersici-72, cireşe-45, pere-54, struguri-76, banane-50, portocale-45; carne: de vită-100; de porc- 137, salam-467, peşte-124, de pasăre-188 grăsimi: unt-773, ulei de măsline-901, ulei-617; produse lactate: lapte: 65, brînză de vaci-328, brînză de oi-374, iaurt81, caşcaval-330; băuturi: ceai-93; cafea-100; dulciuri: ciocolată-607; miere de albine-311; zahăr-410, ccao-293. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: REPRODUCEREA ORGANISMELOR VII Reproducerea este capacitatea organismelor vii de a da naştere unei noi generaţii. Reproducerea asigură existenţa în timp a vieţii pe Terra. Se cunosc două tipuri de reproducere: ASEXUATĂ: descendenţii provin de la un singur organism, fiind absolut identici cu acesta. Generaţia provenită de la un părinte= o clonă. Clonarea e răspândită pe larg la plante, bacterii, ciuperci, iar pe cale experimentală a fost aplicată şi la unele animale (broaşte, oi, vaci). [In cazul donării animalelor, nucleul recoltat dintr-o celulă somatică se introduce într-un ovul, al cărui nucleu se înlătură în prealabil. Ovulul se implantează în uterul unei femele-surogat. Puiul dezvoltat din acest ovul este o copie fidelă a „donatorului" de nucleu, obţinîndu-se astfel, prima oaie clonată] Forme de reproducere asexuată: diviziunea directă (pt organismele unicelulare (amiba, parameciul, euglena, bacteriile..)) Celula-corp a acestor organisme se divide longitudinal sau transversal. Iniţial se divide mitotic nucleul, apoi citoplasmă şi membrana, rezultând două celule-fiice, absolut identice cu celula parientală; formarea sporilor: Sporii- o structură reproductivă unicelulară. în funcţie de specia căreia îi aparţin; au forme şi dimensiuni caracteristice; cu o durata a vieţii de la câteva min până la 25 ani la unele ciuperci.

gastrulaţia. Avantajele reproducerii sexuate: *noul organism preea trăsături de la ambii părinţui *realizarea diversităţii lumii *în cadrul speciei. şopârla-de-munte. Procesul de unire a celulelor sexuale este numit fecundare. La celelalte plante. fasole). Schimbările externe suportate de o plantă pe parcursul dezvoltării ei din sămânţă sunt desemnate ca faze de dezvoltare. Totalitatea fazelor de dezvoltare alcătuiesc un ciclu de dezvoltare. păsări. Sistemul radicular al portaltoiului ei viguros. cu un cuţit ascuţit. Bienale (ceapa. unde se menţine o anumită temperatură. ce dispun de organe sexuale (ovule la femele şi testicule la masculi) în care se produc celule sexuale (gameţi): ovarele produc ovule. viermi.60 zile. care se plantează în sol umed. Unele organisme unicelulare (bacteriile. Partenogeneza. portaltoiul.gametofit/ generaţie sexuată. pielea. Separând ramura de planta-mamă şi plantând-o într-un alt loc.. diverse specii de vipere. mamifere) /a larvei (la insecte. lăsând peţiolul liber. păiangenul-cucruce.tip particular de reproducere. arbuşti). Perene ( arbori. la embrion apare şi cel de-al treilea strat – mezodermulanimale triblasterice. celulele se divid activ. Evoluţia plantelor a avut loc în direcţia reducerii gametofîtului. tenia boului.majoritatea organelor SR. ce prezintă mai multe avantaje: materialul săditor obţinut pe această cale este steril (nu este infectat cu diferite microorganisme patogene).. Spermatozoizii se formează în anteridii. La majoritatea plantelor se întâlnesc două forme de viaţă sau două faze (generaţii) care se nasc una din alta. la perfecţionarea şi specializarea indivizilor în explorarea condiţiilor variate de mediu. tulpiniţa. grâu. cartof. de pe pomul fructifer se taie o ramură de un an. Cele două generaţii formează ciclul vital al uneia şi aceleiaşi plante.sporangi. Pe tulpina portaltoiului. la hârciog ... iar cea masculină spermatozoidul (la muşchi şi ferigi)/ spermatiile (la gimnosperme şi angiosperme). care se poate dezvolta in afara corpului mamei. În funcţie de mobilitate. Locul altoirii se leagă strâns. peste 2-3 săptămâni altoiul concreşte cu portaltoiul. gametofitul şi sporofitul se deosebesc după dimensiuni şi durata vieţii. varză) – plante a căroor ciclu de dezv cuprinde 2ani. Altoi poate fi: un butaş.(bacterii.) Aplicările practice ale înmulţirii vegetative: *pe larg în agricultură prin marcotaj. urmează diviziunea acestuia in progresie geometrică: fiecare din cele două celule rezultate din prima diviziune se supun la rândul lor diviziunii. Din germinarea lor. care prezintă o cavitate (blastocel) delimitată de un strat de celule (blastoderm).de la naştere / ieşirea din ou până la atingerea maturităţii sexuale.spermatozoizi. pe care se dezvoltă organele înmulţirii sexuate (la muşchi. altoirea poate fi prin copulaţie. Perioada postembrionară presupune trei stadii: Juvenil (pregenerativ/ virginal)= stadiul de plantulă . reprezentat planta propriu-zisă. Perioada embrionară la plantele cu flori se încheie cu formarea seminţei.. tuberculi. Metamorfoza poate fi *incompletă (larva se hrăneşte intens. Anizogamie. !!! în cadrul morfogenezei plantelor se diferenţiază organe vegetative şi generative. iar la angiosperme în sacul embrionar al ovulului florii.). Aici dezvoltarea poate fi directă (reptile.660 zile. mai rezistent la ger.contopirea celulelor sexuale are loc în corpul femelei (la insecte. de unde şi denumirea lor de conidii.)= se pregătesc butaşi de rădăcină. morcov. În organogeneză se formează organele embrionului în urma diferenţierii structurale şi funcţionale ale celulelor foiţelor embrionare. alge. Durata perioadei embrionare.16 zile. numită gestaţie.). Se înlătură frunzele lăsându-se-doar peţiolul şi se taie muguri cu un strat subţire de scoarţă. ciuperci muşchi. drojdii. Celulele rezultate formează blastula (embrion unistratificat). unde se şi unesc (la peşti.) înmulţirea vegetativă (preponderent la plante) se realizează prin fragmente de organe vegetative (butaşi)/puieţi/ prin organe vegetative specializate (bulbi. Peste 2-3 ani lăstarul se va transforma într-un copăcel. peşti). zmeurului.zoospori prevăzuţi cu cili/ flageli şi spori imobili aplanospori. !!!Din diferite straturi de celule se dezv organe şi sisteme de organe: din ectoderm-SN. cu mugure-ochi: în a doua jumătate a verii. crescută din sămânţa acestora. Maturitate (generativ) . prin apropiere. şopărla.de la germinarea seminţei până la prima înflorire. care în majoritatea cazurilor este haploidă.. sporii fiind numiţi sporangiospori şi exospori.procesul de formare a embrionului bi-/ tristratificat (la spongieri şi celenterate. cotiledonul.. Marcotajul(la înmulţirea agrişului. adăpostită de fruct. muşchii. Butaşirea (la înmulţirea zmeurului. iasomiei.. creştere. după o perioadă de nutriţie . Din dezvoltarea seminţei rezultă sporofitul. internă. în dezvoltarea unei plante lemnoase se disting următoarele faze: germinarea seminţei -> apariţia frunzelor -> dezv lăstarilor floriferi -> înflorirea -> formarea fructelor -> maturizarea seminţelor. anumiteinsecte) şi *completă (larva ieşită din ou.se dezvoltă pe suprafaţa organelor. liliacului. mamifere). Altoirea= unirea altoiului cu portaltoiul (pt înmulţirea unor soiuri cu productivitate înaltă şi rezistente la ger) In cazul viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. de obicei în apă. din astfel de ovule se dezvoltă trântori. gametofitul este slab dezv şi de scurtă durată. (la mamifere): ele nasc pui vii. într-o perioadă de vegetaţie. mamifere. butăşire şi altoire. organele sexuale. se secţionează scoarţa în forma literei T şi se îndepărtează. Aceste două procese decurg concomitent: pe măsura măririi masei corpului se intensifică procesele de diferenţiere. gîndacul de Colorado)= din ou iese larva. căci dezv plantelor e genetic programată..şi endoderm. numit ciclu vital. diferenţierea celulelor.iau naştere în interiorul unor organe speciale .)= zigotul rămâne în corpul femelei pînă la dezvoltarea embrionului. din care se formează părţile componente ale embrionului: muguraşul. nu şi înmulţirea. În încăperi speciale. apoi urmează diviziunea fiecărei celule rezultate din această diviziune. rădăciniţa. Izogamie.când celulele sexuale st eliminate de ambele sexe în mediul extern. TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ORGANISMELOR Transformările suportate de un organism de la naştere până la moarte reprezintă dezvoltarea sa individuală. Dezvoltarea individuală a plantelor cu flori: Perioada embrionară de dezv începe cu formarea zigotului. astfel de plante fiind numite anuale (porumb. devenind un organism de sine stătător( la hidră. In natură se întâlnesc şi specii ovovivipare (salamandra-de-munte. După ce atinge anumite dimensiuni. pe această porţiune a ramurii se dezvoltă rădăcini adventive.în grăunciorul de polen. Dezvoltarea individuală a animalelor: Perioada embrionară cuprinde trei etape: segmentarea= diviziunea în progresie geometrică a zigotului. Din zigotul muşchilor şi al ferigilor se dezvoltă sporofitul.. embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare): ecto. până la dezvoltarea mugurilor. broasca de lac. la dafinii – femele). la elefant . iar spermatiile . sfeclă. umiditate şi iluminare. steaua-de-mare. organelor. rizomi).. dezvoltarea unui nou organism din ovul nefecundat (la albine.. Una din generaţii produce spori. ea cuprinde trei stadii: Juvenil . broaşte.o plantă tânără. coacăzului. lăcusta. albiliţa varzei. După locul formării deosebim endospori. mai puţin pretenţios faţă de sol. endoderm. de obicei mai simplu organizată decât indivizii adulţi ai aceleiaşi specii. cangurul)= puiul născut /ieşit din ou are toate organele caracterisanimalului adult. la anumite alge) meiotici (iau naştere din diviziunea meiotică a celuleimamă. organismul este supus proceselor de creştere (schimbările cantitative suportate de organism).276 zile. păsări. dând naştere unei plante minuscule. care la angiosperme este protejată de fruct. glandele anexe ale tubului digestiv. (la orhidee. nu pot reproduce individul matern. ℵ Perioada embrionară se încheie prin apariţia puiului (la reptile. ginseng ).pt peşti. Din fecundare rezultă zigotul.sporofit/ generaţia asexuată. reptile. variază de la specie la specie. Pe parcursul ontogenezei. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă . urmează diferenţierea celulelor în ţesuturi. broaşte. peşti. Îmbătrânire (senil/ postgenerativ) .. coacăzului. Oosfera la muşchi şi ferigi se formează în arhegoane.Perioada postembrionară: începe din momentul naşterii /ieşirii embrionului din ou. ce rezultă cu creşterea masei celulare. din mezoderm. distingem spori mobili . frunză.diferiţi după ambele criterii (unele ciuperci. În ontogeneza unui organism se disting două perioade: embrionară şi postembrionară.ciclul de dezv durează mai mulţi ani. ferigi. Cealaltă produce gameţi.de la prima până la ultima înflorire. tulpină. broaşte. numită şi ontogeneza= un fenomen complex. ferigi.contopirea a 2 gameţi identici morfologic şi fiziologic. altoiul se uneşte cu tulpina portaltoiului şi locul unirii se leagă strâns. acesta se desprinde. Înmulţirea plantelor prin cultura de ţesuturi: creşterea plante din celule amplasate într-un mediu nutritiv special. Sub scoarţă se introduce un mugure.)= o ramură mai lungă a plantei se apleacă la pământ şi se acoperă cu sol umed. şarpele-orh. Dacă altoirea a fost efectuată corect. pt ovipare: ele depun ouă din care în timpul clocirii se dezv un nou organism/ în corpul mameivivipare. la muşchi şi ferigi rezultă un individ diferit de cel matern numit protal. care constă în îmulţire.. deeaceea st numite diblasterice. La gimnosperme şi angiosperme din zigot se dezvoltă sămânţa. în funcţie de modul de unire al portaltoiului cu altoiul. crustacee. Puiul iese din ou imediat după expulzarea acestuia din corpul femelei. în despicătură. unele alge) înmugurirea= noul individ se formează sub formă de excrescenţă pe corpul formei parientale.). numite conidiofori. La celelalte animale. Ciclul de dezvoltare al unei plante cu flori se poate realiza într-ur an. La găină are o durată de 21 zile. şi de dezvoltare (schimbările calitative= (diferenţierea ţesuturilor. După origine şi destinaţie sporii pot fi mitotici (rezultă din diviziunea mitotică a celulei-mamă. care asigură supravieţuirea în condiţii nefavorabile. algele. Tipuri de altoire: cu butaş se face primăvara. iar testiculele . dar care se comportă în mod diferit.SC. viţei-devie. iar în primăvara următoare din mugure se va dezvolta un lăstar. păsări. la om . pe această cale un soi nou poate fi înmulţit efectiv şi în scurt timp SEXUATĂ= participarea a doi indivizi de sex opus: femelă şi mascul. Doar în ciclul vital al muşchilor predomină gametofitul . stadiul juvenil reducîndu-se la creşterea în dimensiuni. alge) CariogamieOogamieReproducerea sexuată a plantelor (contopirea celulelor sexuale): celula sexuală feminină este oosfera. creşte. la stadiul de gastrulă. indirectă/ prin metamorfoză (insecte. iar organele larvare st substituite de organe caracteristice adulţilor. un mugure-ochi al pomului fructifer. La baza înmulţirii vegetative stă regenerarea= capacitatea organismelor de a-şi restabili părţile pierdute. protozoarele.de la ultima înflorire până moarte. La diferite grupe de plante. sub scoarţă. obţinem o nouă plantă. Alternarea generaţiilor la plante. maturizarea sexuală. Aceasta poate fi: externă.. organele de simţ. la pescăruş .

care este transmis organului efector: muşchilor. tactilă. Trăieşte în arbori> Aparţine genului Felis •Lungimea corpului este de 85 cm. Sensibilitatea anumalelor depinde de nivelul de dezvoltare al SN. !!! speciile de plante ce trăiesc în locurile umbrite au internoduri mai mari.. Aşadar. termică. De regulă. Savantul francez J.la scuturare acestea se strâns. albine. La baza fototropismului stă creşterea mai intensă a celulelor prin întindere pe partea opusă luminii. avem higrotropism pozitiv (la rădăcini. prinzând insecta în capcană. diagrama florală etc. modificarea pereţilor vaselor sangvine. florile de in. de regulă. Potenţialul de repaus. căldura. în scurt timp tulpina plantei se va curb spre geam. sensibilitatea la plante se manifestă sub formă de mişcări ale anumitor organe: Tropisme o reacţie activă a plantelor de orientare la excitant/ sub acţiunea unui stimul prin schimbarea direcţiei de creştere/ a poziţiei organului. dereglarea metabolismului calciului.clase înrudite etc. caracterul cavităţii corpului. care nu reflecta dezvoltarea istorică a lumii vii. de aceea la un moment dat începe îmbătrânirea care se caracterizează рrin stingerea tuturor funcţiilor organismului. Determinarea poziţiei sistematice a pisiciisălbatice: •Posedă schelet intern al cărui component principal este coloana vertebrală> aparţine încrengăturii Vertebrata (Vertebrate). Fototropismul are o importanţă mare pentru plante. Însă toate aceste ipoteze analizează mai curând simptomele îmbătrânirii. prezenţa/ lipsa segmentaţiei. reducerea sensibilităţii organelor simţ. iar termenul de virus (din lat. Se vehiculează ipoteza mutaţiilor somatice conform căreia. •Este animal vivipar. glande endocrine. de păpădie se deschid dimineaţa şi se închid seara). TEMA: ÎNSUŞIRILE VIULUI: SENSIBILITATEA ORGANISMELOR VII Sensibilitatea . subtaxoni. hrana). Inele negre de aceeaşi grosime pe toată lungimea cozii> Este specia Felis sylvestris (Pisica-sălbatică-europeană) Nomenclatura speciilor. Formularea de către Ch.fiind orientată în sens opus. Sensibilitatea la plante: Plantele nu au organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. se disting: fotonastii. acumularea toxinelor în celule. În prezent se folosesc următorii taxoni: regn. clasigicarea fiind artificială. Sunt considerate fiinţe vii întrucât dispun de material genetic (ADN= adenoviruşivirusul herpesului sau ARN=riboviruşi. tigrul. deosebim fotoreceptori. mecanică (statoacustică. tipul nervaţiunii frunzei. O specie e constituită din indivizi cu acelaşi aspect şi acelaşi comportament. şopârle. Linne (17071778).orientări ale organelor plantelor sub influenţa vaporilor de apă. iar frunzele se vor aşeza perpendicular (sau oblic) faţă de direcţia razelor. hepatitei. în prezent. Pentru animale: tipul simetriei corpului. In acelaşi mod. viespi. termică). Deschiderea florilor este determinată de modificarea intensităţii creşterii celulelor de pe partea superioară şi inferioară a petalelor sub acţiunea intensităţii diferite a luminii. sinteza şi compararea informaţiei formarea răspunsului.tigru. cu sarcină de a atribui denumirilor ştiinţifice pentru organisme. Îmbătrânire . în lucrarea Sistemul naturii. ploi torenţiale) revin la poziţia verticală.. dimineaţa şi seara.caracteristic celulelor asupra cărora nu acţionează stimulii externi. în timpul vieţii. acţiunile mecanice. Sistematica contemporană. naturalist şi medic suedez. savantul american R. Două sau mai multe specii ce se aseamănă. are loc analiza. rizoizi. în 1969. ceea ce duce la curbarea spre lumină a organului sensibil la acest excitant. iar cele culcate la pământ din anumite motive (pătulirea gramineelor după furtună. orientând limbul perpendicular pe razele luminii. iar Felis leo înseamnă leu. tipul nutriţiei etc. hife ale ciupercilor). Datorită geotropismului. Astfel. luminoasă etc. Durata vieţii animalelor din diferite grupe sistematice oscilează în limite mari: de la 10 ani la râmă. ROL: stă la baza adaptării organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului (ex: sensibilitatea frunzelor faţă de lumină asigură schmibarea poziţiei lor în vederea unei iluminări optime. Aici. Această revenire este posibilă datorită creşterii mai intense prin întindere a celulelor de pe partea inferioară. o durată de la 2-3 ore la insectele efemere până la câteva zeci de ani la papagali. gameţi) în direcţia de acţiune a unui excitant/ ca răspuns la un stimul extern (ex: unele alge fotosintetizatoare spre sursa de lumină). Linne a introdus denumirea latină. I. descrierea şi repartizarea lor după grupe naturale în baza legăturilor de rudenie. Este adaptat la nutriţia carnivoră. ferigi. În cazul curburilor înregistrate înspre aerul umed. numit şi nimfă. iar al doilea. B.pt fluturi. tuburi polinice.proprietatea animalelor de a răspunde prin reacţii specifice la diferiţi stimuli externi şi interni. să-şi găsească partnerul sexual. familie. Cu cât acesta mai dezvoltat. Sistematica un compartiment al biologiei. se alătură regnul – Arhebacteriile. mozaicului-tutunului ) şi se autoreproduc.intensă. TEMA: PRINCIPIILE DE CLASIFICARE A LUMII VII Din istoria dezvoltării sistematicii. acelulară (deoarece nu posedă o structură celulară). mecanonastii. ocupând o poziţie limitrofă dintre neviu şi viu.capacitatea organismelor vii de a recepţiona acţiunea factorilor de mediu (excitanţilor): lumina.toxină) a fost propus de olandezul M. seismonastii etc. Darwin a teoriei evoluţioniste a permis întocmirea primelor sisteme naturale ale lumii vii. tulpinile plantelor ies din sol şi se menţin în poziţie verticală chiar şi pe terenuri înclinate. iar rădăcinile principale . clasă. nu şi cauzele acestui proces complex. întinsă la pământ. In cazul plantelor: diferenţierea corpului în organe. Bazele sistematicii moderne au fost puse de С. Clasificarea lumii vii se face în baza taxonilor. mecanoreceptori.specia. Din pupă iese individul adult – imago.negativ ortofototropi. În acest caz. Modificarea turgescenţei celulelor pulvinelor (baza îngroşată a peţiolului) stă la baza seismonastiilor la frunzele de mimoză . chemoreceptori. Felis tigris . nu consumă hrană şi nu produc . Puiul este hrănit cu lapte. decât pe cea superioară.starea de imposibilitate a organismul de a se manifesta calm şi de a se comporta adecvat în anumite situaţii (ex: hidra posedă iritabilitate chimivă. turbării. Acestea perturbează activitatea organelor. Higrotropismele. în acest stadiu organele larvare sunt înlocuite de organe specifice adulţilor. Există mai multe cauze ale îmbătrânirii: reducerea conţinutului de apă în celule. cea mai simplă formă de viaţă. care populează un anumit areal şi se încrucişează liber între ei. forţa de gravitaţie (ex: frunzele muscăriţei modificate în capcană sunt sensibile la acţiuni mecanice: la atingere ele se închid. După natura excitanţilor se disting mai multe tipuri: chimică (gustativă şi olfactivă). Rădăcina principală e un organ ortogeotrop pozitiv. iar tulpina principală ortogeotrop negativ . !!! prin rodopsină plantele reacţionează la compoziţia luminii. dînd urmaşi fecunzi. Blana cu dungi întunecate şi pete. cu atât reacţiile la excitanţi sunt mai prompte şi mai variate. Beyerinck. numărul foiţelor embrionare. generând epuizarea lor. Rădăcina principală şi tulpina principală sunt orientate în sens opus una faţă de cealaltă. tulpinile principeale st pozitiv ortofototrope. deosebim: Geotropisme. animalele dispun de organe specializate în recepţionarea excitaţiilor. 1892 de botanistul rus D. trece în stadiul imobil de pupă.stadiul reproducerii active. iar cel inferior. gen şi specie . Încercări de clasificare a lumii vii au fost întreprinse de savanţi din cele mai vechi timpuri: Aristotel a împărţit lumea vie în două grupe .. recepţionarea sunetelor de către animale le dă posibilitate să se apere de duşmani.reacţia organelor plantei la direcţia şi sensul razelor de lumină (ex: dacă o plantă se va păstra într-o cameră în care lumina pătrunde printr-un geam mic. deoarece se orientează în direcţia acestei forţr. Ivanovsckii. Organe plagiofototrope st frunzele care execută torsiuni şi curburi la nivelul peţiolului. HIV. Carnasierii sunt bine dezvoltaţi> Aparţine ordinului Carnivora (Carnivore) •Maxilarul scurt poartă incivisi scurţi. dar paralel cu direcţia de acţiune a forţei de gravitaţie a pământului. prezenţa elementelor conducătoare. Receptorii transmit informaţia prin căile nervoase în centrii corespunzători din creier. o clasă reuneşte ordine înrudite. se distinge şi suprataxoni. Nastiile -mişcări neorientate ale organelor plantelor condiţionate de modificarea în timp a intensităţii unui excitant. o încrengătură . Whittaker a propus gruparea organismelor vii în 3 supraregnuri (Virusurile. virus . tipul organelor reproductive. iar înspre aerul uscat avem un higrotropism negativ. Felis domestica pisică. până la 100 ani la elefant. ceea ce le asigură animalelor o adaptare la condiţiile de viaţă.Taxonul superior este regnul. dar nu se pot încrucişa între ele formează un gen.TEMA: SUPRAREGNUL VIRUSURILE Virusurile au fost descoperite în a. Spre deosebire de celelalte forme de viaţă. In funcţie de natura excitantului.de la încetarea reproducerii şi până la moartea naturală: Durata vieţii indivizilor este programată genetic. Lamarc (1774-1829) a împărţit lumea animală în 14 clase amplasate după nivelul lor de dezv în trepte ascendente. tipul dezvolt embrionare şi postembrionare. termonastii.).). a propus nomenclatura binară respectată şi astăzi: fiecare specie este desemnată de două cuvinte. Două sau mai multe genuri înrudite sunt reunite într-o familie. în celulele somatice se acumulează mutaţii. forma vitală. Iritabilitatea. termoreceptori etc.specia (ex: leul.reacţii ale organelor plantei faţă de direcţia forţei de gravitaţie a pământului. proteinelor. Fototropismul. încrengătură (filumul la plante şi ciuperci). care reflectau evoluţia lumii animale. Excitabilitatea. deci sunt organe ortogeotrope. ordin. iar creşterea turgescenţei celulelor de pe partea superioară a pulvinului duce la aplecarea frunzei. Ghearele sunt de tip retractil> Aparţine familiei Felidae (Felide) •Este de talie mică. Corpul este acoperit cu păr> clasa Mammalia (Mamifere) •Caninii sunt transformaţi în colţi. canini lungi şi un număr redus de carnasieri.gripal.dar nu redau tabloul real. potenţial de acţiunemodificări ale permiabilităţii membranei ccelulare sub acţiunea stimulilor externi. acestea fiind percepute de citoplasmă celulelor.Tactismedeplasarea corpului plantelor libere/ a celulelor (sporii. Fiecare taxon reprezintă un grup de organisme legate prin relaţii de rudenie şi care se deosebeşte de alte grupe de organisme. Unităţile taxonomice. Criteriile de determinare a poziţiei sistematice a unei fiinte vii. Este activ noaptea. Fotonastiile generate de schimbarea intensităţii luminii şi au loc. la scăderea turgescenţei celulelor de pe partea inferioară a pulvinului are loc ridicarea frunzelor. numite receptori. (ex.plante şi animale. pisica fac parte din genul Felis. dintre care primul denumeşte genul. Maturitate . Sensibilitatea la animale: Spre deosebire de plante. tulpina este ortofototropă. Mecanismele îmbătrânirii sunt studiate de gerontologie. orientând frunzele spre lumina de intensitate optimă. Procariotele şi Eucariote) şi 5 regnuri. mecanică. Viteza de reproducere şi număr de urmaşi de asemenea sunt diferite ex: aridele dau 12 generaţii pe depunând într-o pontă până la 300 ouă.

autopurificarea bazinelor de apă.molecule proteice organizate sub formă de spirală. Celula bacteriană se form din: protoplast (compus din nucleotidcromozomul bacterian. Peretele celular conţine= peptidoglucan. turbarea. Unele. Culoarea corpului se datorează prezenţei mai multor tipuri de pigmenţi: albastru (ficocianina). fiind numite respectiv ARN-virusuri şi ADN-virusuri. adică prelucrează ATP-ul. cu o structură primitivă răspândite pe larg în natură. care descompun glucidele (zaharoza. streptococi. Majoritatea sunt heterotrofe. al XX-lea omenirea s-a confruntat cu un nou virus foarte periculos . 1 ml de lapte de calitate superioară .în formă de arc. herpesul. Preparate de bacteriofagi ai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia şi tratarea unor boli ale omului şi animalelor. lactoza. iar în cea vegetală prin leziunile în peretele celular. Virusurile sunt cele mai mici particule vii. ai dizenteriei. Procesul sexuat la bacterii se reduce la schimbulde material genetic dintre indivizi. teroid. Dimensiunile: de la 0.prin înmugurire. populează bazine cu ape poluate. alteleformează flora normală a intestinului gros la om. variola. provocate de aceste bacterii. Forma diversă: : coci . coloniale şi pluricelulare al căror corp nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. galben (carotinoizi). sărutul etc. Diversitatea: diplococi. chemoautotrofe şi chemoheterotrofe.molecule mici circulare de ADN. spiralată/ unicelulare. Populează bazinele de apă dulce. coloniale şi pluricelulare) şi dimensiuni. şi cele de putrefacţie. stafilococi. cu rol de păstrare şi transmitere a inform ereditare ribozomi de tip 70S)şi structuri superficiale (capsulă.). talofite-> pt algele plurucelulare.energie. prin diviziune directă. Virozele la plante sunt însoţite de apariţia pe frunze a petelor gălbui (aşa-numita mozaică a frunzelor)/ de încreţirea lor. bacilii difteriei. afecţiunile respiratorii acute. rubeola. Împreună cu algele provoacă fenomenul de „înverzire" a apelor.până la 500 mii. În condiţii nefavorabile trec în starea inactivă. Spre deosebire de celelalte bacterii. care sub acţiunea bacteriilorreducători este transformat în săruri minerale. bacili . consumând subst org din corpurile moarte (saprofité) sau cele vii {paraziţi). spirile . de reducerea dimensiunilor frunzelor/ a plantei în ansamblu. pigmenţii fiind amplasaţi pe invaginările membranei plasmatice. Cloroplastele (cromatoforii) lipsesc. Deosebim virusuri simple şi compuse. iar cele filamentoase prin fragmentare. ai tuberculozei. bacterii în formă de stele. Aici el începe să se autoreproducă. Rolul virusurilor în natură şi în viaţa omului. Unele specii dispun de flageli. în coadă se află un tub cav protejat de o husă din proteine contractile. Cele simple conţin o moleculă de acid nucleic. întruneşte organisme unicelulare. Pentru tratarea bolilor provocate de bacterii se administrează antibiotice. apele sărate şi acide. Multiplicarea virusului decurge într-o celulă vie în câteva etape. colorându-le în verde-albastru. Există bacterii heterotrofe şi autotrofe. asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasmă bacteriei. dezinfecţia. Bacteriile de putrefacţie asigură formarea humusului. ce provoacă maladii ale omului. tomatelor. Printre protiste se disting forme cu predominarea caracterelor de plante (Algele). Alcătuirea corpului: diferite forme (sferică. herpesul. Capul se compune dintr-o membrană proteică şi o moleculă de acid nucleic.prin desfacerea coloniei. sporirea imunităţii. iar pe parcursul vieţii virusurile îl vizitează de cel puţin 200 de ori. Fără bacterii ar fi imposibile circuitul elementelor în natură. poliedru.virusulimunodeficienţei umane (HIV) care provoacă boala SIDA . învelindu-se cu încă un perete celular. maltoza). roşu (ficoeritrina). polimielita. Unele specii pot fixa azotul atmosferic. La contactul cu peretele bacteriei.zăcămintele de sulf. Regnul Archaebacteria (Arhebacteriile) Arhebacteriile st considerate cele mai vechi procariote. Într-un gram de sol cernoziomic se conţin 5-6 mlrd de bacterii. Prin contactul fizic direct (strângerea mâinii. Încrengătura Cyanobacteria (Cianobacteriile) Se cunosc circa 2 000 specii de cianobacterii. gripa aviară. Cele fototrofe (verzi şi purpurii) conţin un pigment specific bacterioclorofi-lă. sol).a. vibrioni . vitamine. neramificată. în unele ţări se aplică cu succes stropirea pădurilor cu suspensie de poliedre virotice pentru combaterea insectelor. Nostoc .formă pluricelulară. Ferobacteriile au format zăcămintele de fier. proteine. fenomen incompatibil cu viaţa. dezvelind tubul. ADN sau ARN. plasmide. în afara celulei există sub formă de particulă infecţioasă inactivă= virion. Bacteriile care în procesul activităţii vitale formează compuşi necesari omului (aminoacizi.bacterii în formă de sferă. Chroococcus. Gloeucapsa. fiind folosite împotriva înmulţirii în masă a animalelor dăunătoare.) se transmit: trahoma (o afecţiune a ochilor).Compoziţia chimică: acizi nucleici. Mediul de trai. printre ierburi.formă colonială. numită capsidă. conţin glicoproteine şi a doua membrană . a produselor lactate acide. solurile inundate. Diversitatea: Subordinul Virophita cuprinde Ordinul Virales cu trei subordine: fitoviruşi atacă plantele de cultură provocînd fitoviroze: mozaicul tutunului.a. de asemenea participă la fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie. Bacteriofagii. sferă etc. Nutriţia. Bacteriile parazite provoacă diferite boli prin distrugerea celulei-gazdă/ prin secreţia de toxine. st utilizate în biosinteza industrială. a murăturilor etc. perete celular) Mezozomii= invaginări ale membranei plasmatice. Înmulţirea: dividerea directă. aer. negii ş. Regnul Protista= cele mai simple eucariote. descompunerea resturilor org. Urmează asamblarea componentelor fagale. Pe măsura formării componentelor virale are loc autoasamblarea lor. spirocheţi. fixează azotul atmosferic. flageli. celula-gazdă moare. provocînd zooviroze: gripa. Viroze răspândite la animale sunt mixomatoza la iepuri. pe care le-a numit bacteriofagi/ fagi. Cele mai răspândite boli virale la om sunt gripa. include două încrengături: încrengătura Bacteria (Bacteriile)organisme unicelulare. fermenţi. Din aminoacizii gazdei. sulfobacteriile . atacând o nouă celulă/ trecând în forma latentă. Bacteriile autotrofe se împart în chemiotrofe şi fototrofe. Alcătuirea corpului. antibiotice ş. Apoi virionii pătrund în interiorul celulei animale prin pinocitoză/ fagocitoză. vibrionul holerii.8 mii. negii ş. Reprezentanţi Oscilatoria specie filamentoasă. scabia. fermenţii).În sec. Placa de la capătul tubului poartă filamente care fixează bacteriofagul de bacterie. care scindează proteinele. helerocista TEMA: ALGELE PROTISTE ÎNRUDITE CU PLANTELE/ plante inferioare. nucleotidele. solul umed. deoarece pe parcursul evoluţiei omului. folosind nucleotidele celuleigazdă. ovală. starcine. Virusurile st paraziţi care provoacă gazdei diferite boli. vaccinările. de Herelle a descoperit virusurile ce lezează bacteriile. Din fericire. Oriunde (apă. localiz în citoplasmă. solurile umede. Alcătuirea virusurilor .a. gheţarii veşnici din Antarctida. în baza acidului nucleic fagal se sintetizează proteinele membranei. Cel mai obişnuit mod de transmitere a virozelor respiratorii este cel prin picături. orezului zooviruşi atacă animalele. ferobacterii oxidează Fe2+ până la Fe3+. Un interes deosebit prezintă speciile producătoare de metan. Trăieşte pe soluri sărace în vegetaţie.organisme lipsite de un nucleu delimitat de membrană nucleară. iar în cazul laptelui de calitate bună . b pluricelulare. spor de rezistenţă.10-15 mii. microcistisul-algă unicelulară. determinând forma capsidei. bacteriofagiTEMA: SUPRAREGNUL PROCARYOTA (PROCARIOTELE) Procariotele. husa se contractă. Pentru distrugerea bacteriilor patogene se folosesc soluţii de formalină. Odată asamblaţi.sindromul imunodeficienţei umane.în formă de bastonaşe. a acidului citric. cloramina.trăiesc în sol şi oxidează amoniacul rezultat din descompunerea proteinelor din cadavre. fusiformă. În urma activităţii bacteriofagului. nu toate „întâlnirile" se termină cu boală. Unele specii de bacterii (b de nodozităţi) trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase. într-un mod deosebit de celelalte organisme. în 1 cm3 de aer din oraş . Bacteriile de fermentaţie permit obţinerea oţetului. erizipelul la porci. Fotosinteza bacteriana decurge fără formarea oxigenului atomar şi se numeşte fotoreducere. împuparea porumbului. alcool sau temperaturi înalte (80-120 °C). lyngbya. Anabena . Există sub două forme . Rolul bacteriilor în natură şi în viaţa omului. punând în libertate acidul nucleic viral. formarea solului şi alte procese importante din biosferă. Fiecare tip de virion se fixează doar de celulele care dispun de receptori pentru ei. In acest scop sunt folosite materialele (aminoacizii. Înmulţirea . cu funcţie energetică. Urmează „fabricarea" componentelor viralea proteinelor capsidei şi a acidului nucleic. sulfobacteriioxidează hidrogenul sulfurat. organismul uman s-a învăţat să lupte cu multe dintre virusuri. hepatita virală. Regnul Monera=organisme procariote. În urma epuizării rezervelor se dereglează ireversibil metabolismul celulei infectate. microscopice. febra aftoasă la vite. Nutriţia: autotrofă. Pe o celulă se pot fixa de la câteva zeci până la câteva sute de virioni. Trăieşte în bazine acvatice şi pe sol. Virusurile compuse. fiecare individ face cel puţin două viroze. Acidul nucleic este învelit de o membrană proteică protectoare. Se cunosc circa 40 de specii printre care aerobe şi anaerobe. Mai întâi are loc fixarea particulei virale pe suprafaţa membranei celulei-gazdă. pesta la păsări. cilindrică. fiind numite bacterii patogene. Sunt grupate în două regnuri: Arhebacteriile şi Monera. care populează bălţile. Unitatea morfologică a capsidei o constituie capsomerele. Acesta străpunge peretele bacteriei. Unele virusuri au utilizări practice. Saprofite sunt bacteriile de fermentaţie. fimbrii.2 până la 10 um. peretele celular conţine polizaharide şi proteine. Printre măsurile de profilaxie a maladiilor bacteriene se numără controlul sanitar al calităţii apei şi al produselor alimentare. Aceste bacterii sintetizează vitamina K şi componenţii vitaminelor din grupul B. Aici capsida este distrusă de fermenţii gazdei. la fiecare 20-30 min. . Rivularia. pe lângă capsidă şi acid nucleic. numite nucleoproteice.capabil de a absorbi energia solară. encefelita de taiga. organitele (ribozomii) şi energia gazdei. Astfel.poate fi folosită în alimentaţia omului. Bacteriile de nodozităţi şi unele forme libere de bacterii azotofixatoare fixează azotul atmosferic. Anual. Dintre bacteriile parazite.latentă (extracelulară) şi activă (intracelulară).în formă de arc întins. În 1917 savantul francez F. resturi vegetale de către bacteriile de putrefacţie. formele coloniale . Bacterii chemiosintetizatoare (chemiotrofe) se clasif în: nitrificatoare. apele termale. Dimensiunile: de la 20 până la 300 nm. fac parte vibrionul holerei. izvoarele termale. virionii părăsesc gazda. verde (clorofila). îmbogăţind solul cu compuşi ai azotului. manifestând proprietăţi de organisme vii doar în forma activă. Spirulina. rujeola. Forma bacteriofagului aminteşte de o navă cosmică şi constă din cap şi coadă cu filamente.

coloniale şi pluricelulare. Produsele lichide ale digestiei trec din vacuola digestivă în citoplasmă. asemănător cu amidonul. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular. rezultate din activitatea vitală a organismului.sensibilă la lumină. în bălţi şi în şanţuri. Reacţiile la excitanţi se reduc la cele motorii. Substanţele de rezervă sunt laminarina. !!!clorelă= algă verde Filumul Rhodophyta (Algele roşii) Se cunosc cca 4 mii de specii de alge roşii ce populează mările tropicale şi subtropicale. vacuole. Fixarea talului speciilor imobile de substrat se face cu ajutorul rizoizilor. Poartă doi flageli care servesc la mişcare. Laminaria (varza-de-mare). Constă din celule prevăzute cu un singur nucleu. Înmulţirea: asexuată la formele unicelulare se realizează prin dividerea directă a corpului-celulă . până la câteva sute (în cele bătrâne). produsul de rezervă TEMA: PROTOZOARELE PROTISTE ÎNRUDITE CU ANIMALELE Protozoareleorganisme unicelulare răspândite pe larg în apele dulci şi marine. înmulţirea sexuată presupune formarea gameţilor. st folosite în alimentaţia omului ca produse bogate în vitamine. hrana trece în faringe. Vârfurile părţii libere a talului poartă vezicule mari umplute cu gaze îi asigură menţinerea poziţiei verticale. reticului endoplasmatic. Corpul-celulă al protozoarelor este delimitat de o membrană lipido-proteică. iar de aici în citoplasmă. reticul endoplasmatic. ficocianina. vacuola digestivă se desprinde de faringe deplasânduse prin citoplasmă ). cartinoizi. care se continuă cu faringe la baza căruia se formează vacuola digestivă. lunecoase la pipăit. Corpul-celulă al protozoarelor exercită funcţiile de receptor al excitaţiilor şi. In condiţii nefavorabile se închistează. fiecare celulă nou-formată secretând câte o valvă nouă. caratinoizi Reprezentanţii Algelor verzi unicelulare: Clamidomonadao algă unicelulară răspândită în apele dulci. algele roşii. Citoplasmă adăposteşte organitele celulare tipice: mitocondrii. Nutriţia. carotinoizi . Algele se hrănesc autotrof. Euglenofitele sunt indicatori ai gradului de poluare a apelor. în mări şi mai rar pe solurile umede. Produsul de sinteză este amidonul defloridee. Membrana se dizolvă în locul de contact şi conţinutul celor două celule se contopeşte într-un zigot. numărul lor oscilând de la unu (în celulele tinere). hrană pentru animalele acvatice. şi nicidecum heterotrof/ chemotrof. el poate fi filamentos/ lamelar. dar se pot întâlni şi în apele dulci. inclusiv la om. alungite. In citoplasmă se află unul /câteva nuclee. în condiţii nefavorabile se închistează formând spori de rezistenţă.o algă colonială de apă dulce sub formă de sferă gelatinoasă cu un diametru de cea 0. manitolul şi uneori uleiuri. Reprezentantul tipic al filumului. La întuneric poate să absoarbă substanţele organice dizolvate în apă. cu excepţia algelor roşii. asexuat prin diviziunea directă. celălalt (mascul) rămânând gol. Formează aglomerări de un verdedeschis. La unele specii are loc alternarea generaţiilor asexuată şi sexuată. Indirect. La unele specii. Corpul de formă ovală este protejat de un perete celulozic. gameţii masculini sunt mobili. predominând fucoxantina (pigment brun). Se întâlnesc şi forme parazitare. legaţi între ei. Reproducerea sexuată are loc la o insuficienţă de azot în mediul de viaţă şi constă în formarea şi unirea gameţilor proveniţi de la diferiţi indivizi . În prezenţa luminii fotosintetizează datorită prezenţei cromatoforilor în formă de cupă. resturi vegetale şi animale. Culoarea talului variază de la măsliniu-gălbui până la brunîntunecat fiind determinată de prezenţa mai multor tipuri de pigmenţi. Hrana pătrunde în corp prin gură. Cromatoforii în formă de disc conţin mai multe tipuri de pigmenţi. stea. Substanţa de rezervă este polizaharidul paramilon. Dezv lor excesivă provoacă înflorirea apei Diversitatea Algelor: în prezent sunt cunoscute 10 filumuri de alge. Pinnularia populează apele dulci curgătoare la fundul cărora formează diatomită . iar posterior din celule lipsite de flageli. As: algele verzi şi roşii: talofite.5 mii specii de alge brune sunt răspândite în apele mărilor. bacterii. fibrile contractile. liber. Cele care vieţuiesc la adâncimi mai mari (200300 m) au o culoare roşu-aprins. anual creşte o lamă nouă. fotoautotrofe D: componenţa pigmenţilor. Pigmenţii caracteristici: clorofila a şi b . Cromatoforii pot avea formă de cupă. meningita amibică. Se compune din două valve ce se îmbracă una în alta. Se . Se înmulţesc prin diviziunea directă. dar se întâlnesc şi pe uscat: pe sol şi pietre. Alcătuirea corpului algelor. Alcătuirea corpului. Pectina din peretele celular este cunoscută sub numele de agar-agar. Rolul protozoarelor în natură şi în viaţa omului. fiecare prezentând organizarea unei clamidomonade. clamidomonada se înmulţeşte asexuat prin diviziune directă sau prin formarea zoosporilor.una din cele mai răspândite alge de apă dulce. dispuse paralel. când se divide. Reprezentanţi:Palmaria. Laminaria formează o vegetaţie abundentă în mările şi oceanele reci şi temperate. Diversitatea Protozoarelor.12). Depunerile din cochiliile unor protozoare formează zăcăminte de calcar. porfira etc. colonial/ pluricelular. Este folosită în cercetările de laborator. microelemente etc. adică deplasarea spre excitant/ în direcţie opusă. diatomeele şi euglenofitele. Sunt bogate în iod. principalii producători de subst org şi de oxigen în bazinele acvatice. organisme heterotrofe. Celulele din două filamente vecine. Majoritatea algelor sunt organisme acvatice. uleiuri tehnice.Corpul fusiform are o lungime de 0. Din depunerile de alge moarte se extrag benzină. Acesta se formează numai într-un faliment (femei). În ţările de pe malurile mărilor cu alge sunt hrănite animalele domestice. Uneori se observă diferenţierea morfologică atât de pronunţată a talului. Prezenţa flagelilor le asigură locomoţia. Filumul Chlorophyta (Algele verzi) numără cca 20 000 specii. Sensibilitatea. Respiraţia are loc prin toată suprafaţa corpului. Pentru spirogira este caracteristic procesul sexuat-conjugarea (fig. La unele specii se întâlneşte conjugarea.de animale (Protozoarele) de ciuperci (Oomicetele). Substanţa de rezervă o constituie uleiurile. Funcţia principală a acesteia constă însă în eliminarea surplusului de apă din organism în vederea menţinerii constantei mediului intern. Sunt răspândite mai ales în apele dulci. cu o structură asemănătoare glicogenului animalelor.depuneri de culoare brună. ulva (salata-de-mare). mitocondrii. intră în contact. ribozomi. Ptilota aminteşte după formă o ramură.prin desfacerea coloniilor. unele chiar foarte periculoase: dizenteria amibică. glucide. cu lungimi de peste 200m. dând naştere unor noi indivizi. Majoritatea sunt forme pluricelulare prezentând fire simple sau ramificate. Produsele de excreţie lichide. la eliminarea deşeurilor metabolice participă şi vacuola pulsatilă. Sargassum au tal cilindric puternic ramificat. talul poate atinge o lungime de 30-50 m. plăci cu o lungime de până la 2 m. toxoplasmoza etc. hrănindu-se cu alge unicelulare. lamelar sau ramificat. clorofila a. 2. Întruneşte 500-1500 de indivizi dispuşi la periferia sferei. servesc drept hrană pentru alte organisme acvatice. Filumul Euglenophyta (Euglenofitele) Se cunosc circa 1000 de specii. dictiozomi. pisciculturii şi altor ramuri ale creşterii animalelor. iar cele care preferă apele mai puţin adânci au culoarea galben. Cel anterior constă din celule mari înzestrate cu flageli ce asigură mişcarea înainte. pe copaci etc. La capătul anterior se află un flagel organul locomotor. lacuri etc. flagelilor sau al cililor. Se întâlnesc forme unicelulare. spirală. Din gura situată la baza flagelilor.05 mm. iar cele din anul precedent se desprind. Poate fi filamentos. cu cromatofori în formă de discuri sau lentile mici. iar în lipsa luminii consumă hrană solidăse hrănesc moxotrof. Majoritatea protozoarelor sunt forme mobile. Se întâlnesc şi specii mixotrofe. Talul gigantic (până la 30 m) în formă de panglică este susţinut la bază de un picior fixat de substrat cu rizoizi. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la purificarea bazinelor de apă. sunt importante şi din punct de vedere economic. Cele circa 30000 specii de protozoare sunt reunite în patru încrengături: încrengătura Rizopoda (Rizopodele)/Sarconida Majoritatea Rizopodelor sunt organisme microscopice. În timpul mişcării. Celula algelor este protejată de un perete din celuloză şi pectină. folosind oxigenul din apă. sunt eliminate prin membrană. iar resturile solide nedigerate sunt expulzate în exterior printr-un orificiu special (citoproct). Depunerile de valve formează mineralul diatomită. iar la cele pluricelulareprin fragmentarea talului. Navicula are capetele mai ascuţite şi de asemenea preferă apele dulci. Reprezentanţii Algelor verzi pluricelulare: Ulva sau salatade-mare are un tal lamelar cu o lungime de 30150 cm format din două straturi de celule strâns lipite. de exemplu creta. mai rar bazinele cu apă dulce şi solul. Cele mai bogate în specii sunt: algele verzi. în funcţie de dispoziţia celulelor. Bolile provocate de protozoare aduc pagube apiculturii. la cele coloniale.Euglena verde. Reprezentanţi:. Se hrănesc fototrof. Excreţia. dar predomină cel roşu –ficoeretrina. de efector. După ce se umple cu hrană. deplasându-se cu ajutorul pseudopodelor. vacuole pulsatile şi digestive. Fucusul preferă mările nordice şi apusene ale Europei. În vecinătatea flagelilor se află o vacuolă. Se înmulţesc şi cu ajutorul sporilor. Corpul algelor pluricelulare nu este diferenţiat în ţesuturi şi organe. unde în jurul ei se formează vacuola digestivă. clorofila a şi d. Constanţa mediului intern este asigurată de vacuola pulsatilă. Nutriţia.5 mm. unde stă în stare latentă până în primăvară. specific doar algelor roşii. neramificat.alge unicelulare cu talul în formă de bastonaşe-bărcuţă. lipide. Trăiesc în lacuri şi băltoace. dispuse cap la cap. care elimină surplusul de apă din organism. respectiv. fiind înzestraţi cu flageli. sunt organisme fototrofe. în sol. participând la reproducere. Are un tal filamentos. Reprezentanţi. algele brune. Vara. Înmulţirea. Importanţa algelor în natură şi în viaţa omului. Filamentele constau din celule cilindrice. Se înmulţesc prin diviziune directă. Reprezentanţii Algelor verzi coloniale: Volvoxul. provoacă diferite boli la animale. hrana conţinută în vacuola este prelucrată sub acţiunea sucurilor digestive. Spirogira sau mătaseabroaştei. aparatul Golgi. Filumul Bacillariophyta (Algele diatomee) Diatomeele. Se întâlneşte în mările subtropicale şi în cele din regiunile temperate (în Marea Neagră). Filumul Phaeophyta (Algele brune) Cele aproximativ 1. Colonia are doi poli: anterior şi posterior. cloroplaste (cromatofori). unde formează tufişuri subacvatice. Dintre pigmenţi predomină diatomina. Algele sunt introduse şi în sol în calitate de îngrăşăminte. Polysiphonia şi Phyllophora. un orificiu mic în membrană.. unul/ mai multe nuclee. panglică. care dă diatomeelor o nuanţă gălbuie sau cafenie. Din unele specii de alge brune şi roşii se obţine agar-agarul folosit în cofetărie şi laboratoarele de microbiologic Din cenuşa unor alge se obţine iod. iar într-o parte o stigmă roşie „ochiul" . Populează apele poluate. încât acesta se aseamănă cu plantele. clorofila a şi c. Din regiunea piciorului. La toate algele. Zigotul format se înveleşte cu o membrană şi cade la fundul apei. importanţa practică.

bazidiosporii se obţin în rezultatul meiozei. Ele secretă fermenţi hidrolitici. Macronucleele celor doi indivizi se dizolvă. capacitatea de sinteză a vitaminelor. rîia neagră a cartofului !!!liambliile. Ciupercile participă la circuitul substanţelor în natură. drojdiile sunt utilizate şi ca produs alimentar. însoţită de diaree rebelă şi hemoragii. şi absorb produsele de hidroliză cu ajutorul hifelor. în citoplasmă se află două macronuclee şi mai multe micronuclee. absorbţia hranei. Atacând prada.paraziţi intracelulari. Unele sporozoare provoacă boli atât la om. numit miceliu. eliberând suprafaţa uscatului de cadavre şi resturi vegetale şi completând rezervele de săruri minerale din sol. al căror corp este acoperit cu o cochilie. Bobiţele infectate se zbârcesc şi cad. Se întâlnesc şi forme acvatice. berii. Reprezentantul tipic al ciliatelor este parameciul). Infectarea se face prin stomate. Acestea prezintă cilindri situaţi perpendicular pe suprafaţa corpului şi care adăpostesc câte un fir lung şi elastic . pe care nu o pot digera. Ordinul Foraminiferele. Ciclul vital este complex şi presupune schimbarea gazdei şi alternarea înmulţirii asexuate cu cea sexua-tă. vinului.3mm. provoacă boala leişmanioza viscerală . pe care infuzoriile se sprijină şi „aleargă" (fig.deplasează pe fundul bazinelor de apă cu ajutorul pseudopodelor .trihociste. Phytophtora infestans (ciuperca-cartofului) este o oomicetă terestră care parazitează pe frunzele şi tuberculii de cartof (fig. Ciupercile-saprofiţi se hrănesc cu substanţe organice moarte. tub alungit/ tub răsucit în formă de spirală. Nutriţia. Aceştia de asemenea infectează frunzele sănătoase . Imobilitatea. Majoritatea trăiesc pe uscat: în sol. hifele pot fi septate/ neseptate. Rol pozitiv au drojdiile. În timpul conjugării. Una din cele mai eficiente măsuri este producerea soiurilor de cartof rezistente la această specie de oomicete. la rândul său. cu mai multe nuclee. Viţade-vie este atacată de o altă specie de oomicete . Lichenii sunt o simbioză între alge şi ciuperci. Speciile din genul Stentor se disting prin dimensiuni mari (fig. 2. Trypanosoma rhodesiense provoacă boala somnului la om. sferică. asigurând constanţa mediului intern. De animale le apropie modul heterotrof de nutriţie. sporan-gii germinează direct în noi hife. Reprezentanţi. Astăzi este elaboratun sistem de măsuri de combatere a acestei ciuperci. Infectarea se face prin stomate. Aceasta este alcătuită dintr-o substanţă organică secretată de citoplasmă şi poate avea forme diferite: sar. Se cunosc circa 1000 de specii. Înmulţirea ciupercilor: asexuată (vegetativ şi prin spori. De exemplu. Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmente de miceliu/ prin înmugurire. În funcţie de prezenţa/ lipsa pereţilor despărţitori (septe). Ciupercile-simbionţi participă la formarea a două tipuri de relaţii simbiotice: lichenii şi micoriza. Se hrănesc cu alge unicelulare. Înmulţirea sexuată se distinge printr-o varietate de forme. se hrăneşte heterotrof. ciliatele înfig firul în corpul acesteia. datorită cărui fapt această specie de ciliate este un obiect al cercetărilor genetice.Încrengătura Sporozoa (Sporozoarele) Se cunosc mai bine de 3 600 de specii de sporozoare ce duc în exclusivitate un mod parazitar de viaţă.TEMA: REGNUL MYCOTA/FUNGI (CIUPERCILE) Ciupercile. Trichonimpha trăieşte în intestinul termitelor. forma corpului TEMA: OOMICETELE . Membranele în locul de contact se resorb şi între ei se formează o punte citoplasmatică. Nu au organe de locomoţie. Oomicetele acvatice (Saprolegnia). se observă un puf alb. provocând boli grave. Trei se resorb. Deplasarea lor prezintă o „curgere" a corpului dintr-un loc în altul. Înmulţirea : vegetativă prin fragmente de miceliu (cu ajutorul zoosporilor sau a conidiilor) şi sexuat. În activitatea economică a omului. iar celălalt feminin (staţionar).haustorii. cât şi la animale. în principal organisme marine. printre care ascosporii. în scurt timp porţiunile afectate pier şi pe frunză apar pete cafenii. unde duc un mod de viaţă saprofit. cât şi negativ. sferă. Balantidium coli parazitează în intestinul gros al omului provocând o formă grea a colitei. Multe ciliate dispun de organe de apărare . creşterea pe toată durata vieţii. Ciupercile-paraziţi îşi duc viaţa pe/ în corpul altor organisme vii. paraziţi şi simbionţi. prezenţa peretelui celular sunt trăsături comune cu ale plantelor. Reprezentanţi. heterotrof. Miceliul se răspândeşte prin spaţiile intercelulare.24-1). iar cel de-al patrulea se supune unei diviziuni mitotice. Speciile din genul Stylonychia poartă pe partea abdominală nişte cili groşi şi rigizi. Formarea zoosporilor şi prezenţa centriolilor le deosebeşte de ciuperci. Parazitul este transmis omului de musca ţeţe care. aprovizionând la rândul său planta cu vitamine.conjuga- re. această funcţie revenind flagelatelor. care evoluează treptat. lăstarii. vacuole digestive şi pulsatile.picioruşe false formate în urma expansiunii citoplasmei. se infectează sugând sânge de la antilope . inclusiv al omului. modul de nutriţie e holozoic. cvasului şi în panificaţie. parazitează pe amfibieni Încrengătura Fitomastigina (Flagelatele vegetale)Euglena. sau parazitând pe plante. Fiind un mare consumator de bacterii. ciupercile joacă atât rol pozitiv. Leşmania. la formarea humusului în sol. Cu ajutorul lor parazitul absoarbe substanţele nutritive produse de gazdă. Întrucât sunt bogate în proteine şi vitamine.24-2) şi corpul în formă de pâlnie. deci. Nutriţia. Cea mai eficientă măsură de combatere a mildiului este stropirea viilor cu zeamă bordoleză de câteva ori în perioada de vegetaţie. Înmulţirea este destul de complexă şi prezintă o îmbinare a înmulţirii asexuate şi sexuate. Parazitul pătrunde în sângele omului cu saliva ţânţarului din genul Anofeles molipsit de plasmodii. apar pete unsuroase gălbui/ verzui. Corpul lor. jucând un rol important în circuitul substanţelor în natură. Înmulţirea are loc prin dividere directă care se repetă pe parcursul mai multor generaţii fiind întreruptă din când în când de procesul sexuat . 2. În funcţie de substratul nutritiv. Apoi indivizii fac schimb de nuclee migratoare prin intermediul punţii citoplasmatlce. ocupă un loc aparte în sistemul lumii vii. hernia verzei. prezentând un organism unic. fructele. Parazitul atacă frunzele. ex. As amiba şi euglena: protiste. Pe frunze. Astfel prada este paralizată. prezentând trăsături specifice animalelor şi plantelor. când acesta înţeapă omul. Se hrănesc heterotrof.. care provoacă boala mildiu. Digestia ciupercilor este extracelulară. bacterii şi alte organisme unicelulare pe care le încorporează prin fagocitoză.specii parazite. El reprezintă aglomerări de sporangiofori ieşiţi prin stomate sub formă de mănunchiuri. Alcătuirea corpului. Reprezentanţi. ce pătrund în ţesuturile frunzei prin stomate. iar micronucleele sunt supuse diviziunii meiotice din care rezultă patru nuclee. Unul din cele două nuclee rezultate devine nucleu masculin (migrator).25). Urmează contopirea nucleului staţionar cu cel migrator şi despărţirea celor doi indivizi. cârceii. ducând la istovirea profundă a organismului. Cochiliile de foraminifere sunt partea principală a depunerilor de calcar de pe fundul bazinelor de apă. formarea ureii. halozoic. monocelulare. În citoplasmă se află organitele celulare tipice. stimulatori de creştere. Corpul amibelor prezintă un ghem gelatinos acoperit de o membrană subţire formată în urma îndesării stratului de citoplasmă de la suprafaţă. La unele specii sunt prezente două vacuole pulsatile. au nucleu D: mod de viaţă.Plasmopara viticola. ca deşeu metabolic. Majoritatea ciliatelor au o formă ovală a corpului cu dimensiunile oscilând între 10 µm . Peretele hifelor constă în proporţie de 80-90% din chitină. Fitomonadina. Forma poate fi ovală. reînnoindu-se doar informaţia ereditară din nucleu. Chrysomonadina Încrengătura Ciliophora (Ciliatele/ infuzorii) În prezent se cunosc circa 7 000 specii de protozoare ciliate ce populează apele dulci şi sărate.organisme heterotrofe fixe/ talofite.se compune din fire subţiri numite hife. doi indivizi se apropie unul de altul. parameciul contribuie la menţinerea condiţiilor favorabile de viaţă pentru organismele conlocuitoare. constă din fire neseptate puternic ramificate (hife). provocând boala numită amibiază. structuri de deplasare.de regulă nu aduce daune gazdei. oomicetele se aseamănă cu ciupercile. La scurt timp nucleul format se divide formând micro.şi macronucleul. cu excepţia plastidelor. Reprezentanţi. Plasmodiul malariei provoacă malaria la om. Pe extremităţile lor se formează sporangi în formă de lămâie. Sepa-rându-se de sporangiofori şi ajungând pe suprafaţa frunzelor. iar micronucleul participă la reproducere. modul de nutriţie şi de înmulţire. Opalinele.PROTISTE ÎNRUDITE CU CIUPERCILE Se cunosc circa 300 specii de oomicete.rezervor natural al acestui parazit. utilizate la obţinerea alcoolului. Corpul ciupercilor . eliberând în el substanţe toxice. 2. În condiţii nefavorabile se închistează. motiv pentru care vorbim de proces sexuat şi nu de înmulţire sexuată. Suprafaţa cochiliei este străbătută de pori fini prin care ies pseudopodele. Au 2 descizături citosom (gura) şi citoproct (anus). numite „mucegaiuri acvatice". în scopuri curative şi ca adaos în hrana animalelor. Însă importanţa . Multe specii parazitează în corpul animalelor. şi a glicogenului în calitate de substanţă de rezervă. Micoriza este o asociere între rădăcinile plantei şi hifele ciupercilor: ciuperca obţine de la plante substanţe organice.miceliul . în condiţii nefavorabile se închistează. în prezenţa apei sporangii germinează în zoospori.cu sute de flageli. Un alt habitant al intestinului gros amiba intestinală . Unele specii parazitează în corpul animalelor. inclusiv al omului. amiba dizenterică se hrăneşte cu eritrocite şi înmulţindu-se intens lezează mucoasa intestinului gros. încrengătura Zoomastigina (Flagelate animale) Dimensiunile şi forma corpului acestor protozoare variază în limite foarte mari. prezenţa chitinei în alcătuirea peretelui celular. Ordinul Amibele. Macronucleul reglează procesele metabolice. introducând în celulele-gazdă prelungiri speciale . Prezenţa ei în intestin este favorabilă termitelor: acestea se hrănesc cu celuloză. Ele asigură mineralizarea resturilor organice. Trăsăturile distinctive sunt prezenţa cililor şi a două nuclee: mare vegetativ (macronucleu) şi mic generativ (micronucleu). pe partea superioară. Drept exemplu pot servi Tripanosomele. După structura corpului. formaţi în sporangii (sporangiospori)/ pe conide (conidiospori)) şi sexuată. În urma conjugării numărul de indivizi nu creşte. care funcţionează alternativ. Pe marginea petelor. formează pe resturi de plante acvatice şi cadavre de animale o aureolă de păienjeniş alb. Alcătuirea corpului. cilindrică. organisme heterotrofe. care parazitează în sângele vertebratelor. ce provoacp boli infecţioase la om. In lipsa tratamentului boala are sfârşit letal. Nutriţia şi excreţia au loc pe cale osmotică. Unele specii au trecut la modul parazitar de viaţă. ciupercile se împart în saprofiţi. iar pe cea inferioară un puf alb din conidiofori cu conidii. Un reprezentant tipic al ordinului este Globigerina. Importanţa ciupercilor în natură şi în viaţa omului. ce descompun substanţele organice complexe. în alimentaţie sunt folosite pe larg ciupercile cu pălărie. de pe partea inferioară a frunzelor.

frunze).hifele vegetative de lungă durată ale tuturor bazidiomicetelor pe care se dezvoltă corpul de fructificare. a arborilor din livezi şi din păduri de către ciuperca-de-casă. Înmulţirea. Consumarea ultimelor se soldează cu intoxicaţii grave. Asexuat se înmulţesc prin conidii. în condiţii nefavorabile se înmulţesc prin spori [din test: ascospori. transformându-se într-un zigospor. Reprezentant tipic al acestui filum este Mucegaiul-alb (Mucor mucedo).ciuperca-de-cîmp. heterotrofe D: structura. Cladinia. Se întâlneşte şi un număr redus de specii heterotrofe. Izidiile au aceeaşi structură ca şi sorediile. Intoxicaţiile pot fi provocate nu doar de consumul nemijlocit de ciuperci otrăvitoare. Asexuat se înmulţesc prin conidii. întruneşte circa 350000 de specii de organisme pluricelulare adaptate la viaţa pe uscat. Coniferele şi Angiospermele.Filumul Zygomycota (Zigomicetele) Zigomicetele au miceliu format din hife neseparate.Lichenii sunt răspândiţi în toate zonele biogeografice.. clasa.2-4%. de sporangiospori (cu ajutorul ___________). şi la ferigi. Se înmulţesc prin înmugurire. Procesul sexuat se întâlneşte rar şi acesta nu se îmulţeşte prin conidii. pe produse alimentare.ascospori. hribul. pe stânci aride. şi cu seminţe. acesta se divide meiotic şi germinează. Înmulţirea sexuată este o gametangiogamie.lichenul renului!!!dacă se cer clasele fungilor: oomicete. ciupercile sunt similare legumelor. Celula respectivă se umflă devenind bazidie. talofite. saprofite. la altele din lamele (ciuperci lamelare). Majoritatea speciilor trăiesc saprofit pe plante ierboase şi lemnoase moarte. altele parazitează pe insecte (Entomophthora). deosebindu-se după localizare: se formează pe suprafaţa crustei lichenului. Sunt foarte pretenţioşi în ce priveşte puritatea aerului: nu cresc în locurile unde aerul conţine multă funingine. buretele-viperei etc. !!!Mucegaiul verde-albăstrui se reproduce asexuat prin miceliu. Se cunosc trei tipuri morfologice de licheni: crustacei au aspectul unor cruste ce aderă strâns de substrat.graphis. pâine. Pe miceliu se formează corpul de fructificare. amanita-panterei. As: drojdia de bere şi ciuperca de cîmp: ciuperci. de conidiospori (cu ajutorul _________). După modul de nutriţie sunt organisme autotrofe. mânătarcă. Cei cu talul heteromeric au o repartizare neomogenă a hifelor miceliulu şi a algelor. Sorediile sunt părţi mici din corpul lichenilor formate din una/ mai multe celule de alge înconjurate de hifele ciupercii. Reprezentanţi. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. Bazidiomicetele duc un mod de viaţă saprofit pe resturi vegetale sau parazitează pe diferite plante. capetele a două micelii primare de sex opus se apropie şi conţinutul ultimelor celule trece din una în cealaltă (somatogamie). se compune din organe vegetative cu funcţii distincte (rădăcini. ciuperca-degunoi ş. [ascosporii (cu ajutorul punguţei. Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu ciuperci constă în provocarea repetată a vomei. foliacei. legume. din motiv că se obţin în urma dividerii meiotice]Ascele st libere/ adunate într-un corp de fructificare rezultat din împletirea hifelor. ghebă. măduva. Poate atinge o greutate de până la 1 kg. Sunt adaptate la viaţa pe uscat. Alga. Este obligatorie adresarea la medic. Majoritatea sunt saprofite. îşi păstrează vitalitatea şi în cazul unei suprauscări. La scurt timp.cromofite. zigotul transformându-se într-o ască. unde predomină generaţia gametofitică. Claviceps purpurea este un parazit al gramineelor. iar cea sexuată prin gamentangiogamie . Diversitatea lichenilor. preparată din făina măcinată din boabe atacate de ciuperci otrăvitoare. celulele formate rămânând unite între ele. băutură din abundenţă. Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili (conidii/ sporangiospori). Utilizarea la prepararea pâinii a boabelor afectate de această ciupercă provoacă intoxicaţii grave. care există numai în cultură) şi drojdia-de-vin (S. Diferite specii de ciuperci distrug fructele şi legumele în timpul păstrării. zgîrciobul. dintre care 1545% nu sunt asimilate de organismul omului. de pe lângă izvoare. liane. soredii. pe medii bogate în glucide. Prin creştere ea dă naştere miceliului secundar . Talul lichenilor fruticuloşi constă din fire sau tulpiniţe ramificate-usneea. albastre-verzui)/ scoarţa externă. perene. care finalizează cu formarea bazidiei cu 4 (2) bazidiospori. comestibilă. întâlnit pe diferite substraturi organice (fructe. reînviind după ploaie. efectuează fotosinteza. numite rizine. Ascomycota şi Basidiomycota. Ciuperci necomestibile sunt hribuldracului. ce provoacă boli grave la om şi animale (ex. cu predominanţa generaţiei sporofitice. iască. La unele specii ciclul vital prezintă o alternare a înmulţirii asexuate şi sexuate. Este o delicatesă gastronomică cultivată pe larg în Franţa. Rezultă opt (uneori patru) celule haploide. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. fiind practic inseparabile.alimentară a acestor ciuperci este supraestimată atunci când sunt numite „carne de pădure". mai rar parazite. Are un miceliu tublar neseparat . La conifere şi angiosperme gametofitul este foarte redus. gunoi de grajd etc).mai puţin de 1%.a. Filumul Ascomycota(Ascomicetele) Dimensiunile Ascomicetelor variază de la microscopice (drojdii) până la câţiva centimetri (zbârciog). La Penicillium conidioforul se termină cu o ramificaţie în formă de periuţă. cu ajutorul sorediilor/ a izidiilor. ierburi. pitarca. nutriţia. Muşchii au un corp alcătit din 2generaţii suprapuse şi subordonate: gametofitul dominant (muşchiul propriu-zis) şi sporofitul . bazidiospori. 1 kg de trufe costă cea 1300 dolari. niger este utilizat pe larg la obţinerea acidului citric din trestiade-za-hăr şi sfecla-de-zahăr. După un anumit timp. precum şi ciupercile cu pălărie. La etapa finală a procesului sexuat se formează zigotul care momentan se supune diviziunii meiotice. suportând uscăciuni îndelungate. Din germinarea bazidiosporului rezultă un miceliu primar slab dezvoltat. arbuşti. În stare proaspătă acestea conţin 80-90% apă. întins sub formă de pâslă albă pe substrat. Cele mai bogate în specii sunt filumurile: Zygomycota. Înmulţirea sexuată prezintă o somatogamie (contopirea a două celule somatice. muscăriţa. bazidiomicete. provocând boala cornul secării. gălbiorii. Multe ciuperci produc daune omului şi gospodăriei sale. tăciunii. alge. Astfel celula devine mononucleară diploidă. hidrogen sulfurat şi alţi poluanţi. Ciuperci comestibile sunt buretele-cuperucă. Se înmulţesc în principal vegetativ. Genurile Penicillium şi Aspergillus sunt cele mai răspândite mucegaiuri. Din bazidiomicete fac parte speciiparaziţi ai plantelor (ruginile cerealelor. se găsesc în toate zonele geografice D:modul de viaţă. iar la Aspergillus cu o umflătură în formă de măciulie. ascomicete. Miceliul se dezvoltă în sol.!!!pt mucegaiul verde-albăstrui e specifică structura: hife+ conidii (conidiofor.ascei) se deosebesc de autospori (autodeplasare a sporului). nucleul se supune meiozei. ce creşte prin păduri. Diversitatea Ciupercilor: sunt grupate în câteva filumuri. zigomicete. În funcţie de forma de viaţă deosebim arbori. Plantele superioare. Rezultă o celulă dicarionicâ (celule cu două nuclee haploide). prezenţa talului. importanţa practică TEMA: FILUMUL BRYOPHITA (MUŞCHII)=primele plante terestre Regnul Plantele. numit corm. dând naştere unei hife cu un sporange la capăt ce conţine spori haploizi. Aspergillus fumigatus şi Aspergillus flavus provoacă micoze la om şi animale. Fiecare component în parte se înmulţeşte sexuat. Se cunosc cca 2 000 specii de licheni. rezultând 4 nuclee haploide: 2 de sex feminin şi 2 de sex masculin. scoaţa internă. ciupercile provoacă unele boli ale pielii şi ale părului dermatomicoze. de zoospori (cu ajutorul animalelor). După valoarea nutritivă. La majoritatea speciilor. Pierderi importante sunt generate de distrugerea lemnului din construcţii. Alternanţa de generaţii este evidentă la muşchi. Alcătuirea corpului. îndeosebi al secării. În sistematica contemporană regnul Plantele este divizat în 10 filumuri dintre care cele mai reprezentative sunt: Muşchii. Talul lor se compune din miceliul ciupercii saprofite şi celule de alge (verzi. ellipsoideus). Se formează sub crusta lichenului şi ies în afară la ruperea acesteia. Reprezentanţi. proteine . A. păstrăvul.eucariotelle autotrofe. malurile). Filumul Muşchii cuprinde circa 20 000 de specii. iar uneori provoacă chiar moartea plantelor. ghebele. La unele specii partea inferioară a pălăriei constă din nenumărate tuburi (ciuperci tubulare). Pe suprafaţa acesteia sunt dislocate celule cilindrice scurte de la care descind lanţuri de conidii. apoi mitotice. înmulţirea sexuată lipseşte. până la elemente ale florii.filamentul +conidiospori) A: mucegaiul alb (îm desen nu e ramificat) şi mucegaiul albastru-verzui: conidiile. buretele galben. Unele specii de zigomicete provoacă fermentaţia alcoolică (Mucor racemosus). plante mici. Zbârciogul (Verpa bohemica) este o ciupercă saprofită. aplicarea practică A: ciuperci şi licheni: eucariote.: Endomyces albicans provoacă candidoza la nou-născuţi). transformându-se în bazidiospori. pe scoarţa copacilor. puternic ramificate.buretele ucigaş. se cunosc plante cu spori. Unele specii de Penicillium sunt o sursă de obţinere a antibioticelor. După o perioadă de repaus. Bolile plantelor de cultură provocate de diferite specii de ciuperci reduc productivitatea. Zigotul format se acoperă cu o membrană groasă.plăci ce se prind în câteva locuri de substrat cu ajutorul hifelor ciupercii-hanthoria . în ultima celulă a miceliului secundar are loc cariogamia (contopirea nucleelor). de scurtă durată. tulpini. Fixarea de substrat este asigurată de unele hife. Printre ciupercile cu pălărie se întâlnesc specii comestibile şi necomestibile. Cele mai răspândite sunt drojdia-de-panificaţie sau de bere (Saccharomyces cerevisiae. din mlaştini. La momentul potrivit. grăsimi . Dacă nu sunt luate măsuri la timp. hifele ciupercilor. Corpul lor. miceliul D: hifele mucegaiului alb nu st separate Filumul Basidiomycota (Bazidiomicetele) Bazidiomicetele sunt ciuperci cu hife septate. la rândul său.contopirea conţinutului a două organe sexuale (gametangi). Se cunosc şi multe specii parazitare de drojdii. mai rar ai animalelor. generând fermentaţia alcoolică. în sol. ci şi al pâinii. Nucleele migrează în 4 prelungiri ale bazidiei. Drojdiile sunt organisme unicelulare. In funcţiile ciupercii intră aprovizionarea cu apă şi săruri minerale. poate surveni şi moartea. conidiospori]/ sexuat. Pot trăi pe soluri umede. Penicillium roqueforii şi Penicillium cammemberte sunt folosiţi la prepararea sorturilor de caşcaval „Roquefort" şi „Cammember" cu gust şi aromă specifice. Preferă locurile umede din păduri. Ferigile. ierboase.Încrengătura Lichenes (Lichenii) Alcătuirea corpului. nediferenţiate în gameţi. Din loc în loc pe miceliu se ridică vertical în sus sporangiofori ce poartă sporangi sferici. Pălăria este zbârcită şi constă din asce alungite dispuse perpendicular pe suprafaţă. sporii. La Trufa-neagră (Tuber melanosporum) corpul de fructificare se dezvoltă în sol şi se aseamănă cu un tubercul de cartof. La om. acizi. Populează medii bogate în glucide. Hifele sunt separate. Acesta se compune din pălărie şi picior constituite din hife ce aderă strâns una de alta.

subteran. muşchii. frunzele au limbul întreg. de-a lungul drumurilor. Clasa Bryopsida sau Muschi (Muşchii frunzoşi) Reprezentant tipic al acestei clase. ramurile sunt mai scurte. La altele. În cazul sfagnumului. aceştea pe bractee Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: vegetativă (prin marcotaj şi butăşire) şi sexuată (prin seminţe). Desecarea mlaştinilor se soldează cu pierderi mari nu doar pentru natură. firavă. vârful creşte. scavuliforme sau aciculare. deseori şi în frunze. în vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Se întâlnesc şi ferigi cu frunzuliţe mici (Salvinia natans)/ în formă de panglică (Phllitis scolopendrium). asigurând creşterea în lungime. acoperit cu solzi de culoare brună. cilindrică. [clasa Muşchi inferiorihepatici. stâcile . Muşchiul-de-turbă. fiind supuse diviziunii meiotlce. Spre deosebire de muşchi.. Pe măsura creşterii. Aici unul din ei se contopeşte cu oosfera. Creşterile anuale se prezintă sub formă de inele anuale. Se întâlneşte sub arborii din pădure. Diversitatea Ferigilor:Clasa Aspidiacee: feriga comună În republică se întâlnesc 16 specii de ferigi. majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului. Alcătuirea corpului. fixată de substrat prin rizoizi . De regulă. sunt cele mai străvechi plante vasculare. În condiţii favorabile sporii germinează formând protalul (gametofitul. fiind unul din principalii formatori ai turbei. Puţine specii de muşchi sunt folosite nemijlocit de om. La exteriorul tulpinii se delimitează 2-3 straturi de celule sclerificate. La maturizare sporii st diseminaţi. Polytrichum juniperinum (Hedw). Datorită faptului că nu sunt pretenţioşi faţă de condiţiile de creştere. Atrichum undulatum formează o tufă de 1-8 cm înălţime. frunzele se desfac. acoperite de cuticulă. Rizomul se fixează în sol prin rădăcini adventive. Preferă arboreturi rare. iar după desfacerea frunzelor trece la viaţa de sine stătătoare. rămăşiţe ale frunzelor din anii precedenţi.inul-cucului (Politrichum commune). ferigile dispun de ţesut conducător. Sporofitul constă dintr-o capsulă/sporogon cu un căpăcel. Stomatele sunt afundate în mezofilul frunzei. D: (muşchi)predominanţa gamofitului . lung de 20-60 cm. Formează o tufă rară de 5-8cm înălţime. plante cu spori st încrengăturile: Lycopodiophyta (brădişorul). Majoritatea preferă locuri umede. este folosit în medicină ca material de pansament. solurile nisipoase. material de construcţie. se formează grupuri de sporangi. Formele ierboase lipsesc. plante cromofite. fiind duşi de apă [pt germinare sporii necesită apă]. nu st acoperite de frucr’te.G. asemeni celorlalte plante. Pe măsura apropierii de vârf. Preferă solurile umede.anteridiile şi arhegoanele. în partea umflată a buteliei se află celula sexuală femininî. păstrând forma cilindrică. Diversitatea Muşchilor . În partea centrală se află un grup de celule mici cu rol de conducere a sevei. ca material termoizolator în construcţii. asigurând frunzelor o rigiditate caracteristică. apărând un peţiol şi o lamina dublu penat-sectată. se întălnesc în locurile umede şi umbroase. arbuşti. Muşchiul-de-turbă (Sphagnum acutifolium) are o tulpină destul de înaltă. pe malul râpilor etc. Sporofitul se dezvoltă din zigot pe planta-mamă şi se compune dintr-o capsulă susţinută de un peduncul. Nearătoşi la exterior. TEMA: FILUMUL CONIFEROPHYTA (CONIFERELE) Coniferele.generaţia asexuată. muşchi de turbă] TEMA: FILUMUL POLYPODIOPHYTA SAU PTEROPHYTA (FERIGILE) Ferigileprimele plante vasculare. plaantă dioică. pe lângă celule vii. la baza frunzelor. În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla) se dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot.briopsida. Homalothecium sericeum (Hedw. preponderent. Gimnospermele actuale sunt reunite în 4 filumuri: Cycadophyta. iar de la bază triplupenat-sectate. Tulpina lor nu creşte în grosime. protal.70 specii şi cel mai numeros filum Coniferophyta . stânci. reprezentat de traheide şi tuburi perforate fără celule anexe. Unele specii tropicale şi subtropicale sunt arbori. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: asexuată şi sexuată. Creasta-cocoşului are rizom scurt şi lignificat. reducerea nivelului apelor freatice. iar altele. Anteridia are forma unui sac şi este situată pe un picioruş scurt. balsamuri utilizate la producerea diferitelor produse sintetice. de regulă. Întrucât organele sexuale se formează la un anumit interval de timp. sub care se află 1-3 straturi de celule cu pereţi groşi. Absorbind ca un burete precipitaţiile din cursul anului. Cea mai reprezentativă este clasa Muşchii frunzoşi. Ciclul vital al muşchilor. de regulă. Celulele sale conţin substanţa sfagnol cu proprietăţi antiseptice. Din mugurii formaţi pe protonema se dezvoltă gametofiţiitulpiniţe cu frunze. distrugerea unor ecosisteme întregi.. Limbul frunzei poartă segmente asimetrice ovale sau rotunde. este posibilă fecundarea încrucişată dintre diferite protaluri. Trăsătura distinctivă a gimnospermelor este formarea seminţei golaşe. În structura anatomică a tulpinii şi a frunzelor se disting mai multe ţesuturi. Nutriţia: autotrofă Înmulţirea: alternarea celor două generaţii: asexuată şi sexuată: Vara. Gmetofitul e reprezentat de planta verde. Unele ferigi sunt folosite ca plante medicinale şi decorative. Muşchii se clasifică în trei clase. La ferigile din zona temperată tulpina este un rizom gros. Tufă deasă. populează substraturi sărace. folosită drept combustibil. dau naştere sporilor haploizi. !!!înrudite cu ferigile. In scoarţă. La început ele sunt răsucite în formă de melc. umbroase. prin rizomi. participă la circuitul substanţelor şi a fluxului de energie în biosferă. În frunze doar partea mediană constă din mai multe straturi de celule. prinsă de pământ cu rizoizi şi care prezintă numeroase frunze dispuse spiralat. acoperită cu frunzuliţe mărunte. Din zigotul rezultat din unirea gameţilor se dezvoltă sporofitul. erectă. neînchise în fruct. o placă verde în formă de inimă) fixat de sol prin rizoizi. As: dintre feriga comună şi muşchiul de pămînt cicluri vitale complexe. sunt amplasate canale rezinifere ce conţin uleiuri eterice. cât şi frunzele. iar cele de la bază prezintă un „buzunăraş" cu resturi vegetale în putrefacţie. răspândit mai ales în păduri. răşini. Rolul ferigilor în natură şi în viaţa omului . În ciclul vital al muşchilor are loc alternarea înmulţirii asexuate şi sexuate. fiind parte componentă a celor mai diverse biotopuri: deserturi.mărunt. În ciclul vital al ferigilor predomină sporofitul. protonema. ierbos. conţin şi celule moarte. marginea drumurilor. Ţesutul conducător este slab dezvoltat.) B. Frunzele pot atinge lungimea de lm. bălţi. La unele specii de ferigi tropicale epifite.oosfera. zona rădăcinilor arborilor. în poieni. care întruneşte 100 specii. materie primă pentru industria chimică. Ginkgophyta cu o singură specie Ginkgo biloba. Anual se dezvoltă frunze noi. Limba-cerbului spre deosebire de alte ferigi. înguste şi ascuţite la vârf . pietrele. reproducerea prin spori. La vârful tulpinii apar II organele sexuale masculine (anteridia) şi feminine (arhegonul). datorită căreia e utilizat pentru oprirea hemoragiilor. tulpină şi frunze. persistente (cu excepţia a 2-3 specii).mase de celule dislocate în paneraşe în vârful tulpinii. Astfel. în păduri umbrite.S. Importanţa muşchilor .pe stânci golaşe. inul-cucului. unde nu pot creşte alte plante. dau naştere unei noi protoneme şi ciclul se repetă. La maturitate. câmpuri agricole. Germinând. Equisetophyta ( coada-calului) As: muşchi şi ferigi: plante cu spori. St unul din componenţii principali ai vegetaţiei unei mlaştini. fiind duşi de vânt. Frunzele sunt. prezenţa capsuleicorpul diferenţiat în organe D: gradul de diferenţiere a corpului. Arhegonul are forma de butelie cu gâtul lung susţinută de un picior scurt. pe pietre. galbenverzuie. Se cunosc în jur de 12000 de specii răspândite pe larg în regiunile tropicale şi temperate. o plantă decorativă. durata gametofitului ☻Ferigile şi muşchii se numesc spermatofite. pe frunze cresc noi plante (specii vivipare). Gnetophyta .anteridiile. vârful arhegonului se deschide şi anterozoizii. Primul strat formează epiderma. Din ferigile arboricole străvechi s-au format zăcăminte de cărbune de pământ. deoarece partea inferioară creşte mai repede decât cea superioară. formând zigotul. Alcătuirea corpului.) Crome formează o tufă deasă. bogate în humus. Este cel mai mare muşchi de la noi. Coniferele sunt. care poate fi peren. proprietăţilor termoizolatoare şi proprietăţii de a absorbi apa. Ferigile contemporane sunt răspândite pe larg pe tot globul pământesc. Preferă crăpăturile din stânci. deoarece acestalipseşte. clasa Muşchi superiori. folosite şi în medicina tradiţională. iar mai târziu cele feminine. se întâlnesc şi forme ce s-au adaptat la viaţa în apă. Frunzele îndeplinesc. printre care: Acul-pământului creşte pe ziduri. Gametofitul este diferenţiat în tulpini. Muşchii pot fi monoici (anteridiile şi arhegoanele se formează pe aceeaşi plantă) şi doici (pe plante diferite). fac parte din grupul gimnospermelor. rareori liane.!!!polenul se găseşte în sacii polenici. Din spor se dezvoltă protonema. Preferă tulpina arborilor. În republică se întâlnesc 143 specii de muşchi frunzoşi: Tortula ruralis (Hedw. de aceea muşchii absorb apa prin toată suprafaţa corpului..arhegoanele. Pe el se dezvoltă organele sexuale masculine . Organul înmulţirii sexuate este floarea . (feriga)predom sporofitul. În vârful tulpinii este situată o celulă iniţială care se divide în trei direcţii. Este o specie decorativă prin forma frunzelor. La maturitate ei părăsesc sporangii. Acest muşchi provoacă înmlăştinirea locurilor unde creşte. structura. cu pori mari. umplute cu apă. cu înălţimea 5-8 cm. specii arboricole. care la început depinde de protal. un rezervor de apă potabilă şi un regulator al regimului hidrologic al teritoriului. transparente. în ea acumulându-se apă. Celulele din capsulă. acesta este diferenţiat în organe: rădăcini adventive. pătrund în arhegon. Din elementele conducătoare sunt prezente traheidele şi tuburile ciuruite lipsite de celule anexe. Din zigotul diploid se dezvoltă un sporofit diploid. Are o tulpină lungă. Unele ferigi se pot înmulţi vegetativ. Vegetativ se înmulţesc prin fragmente de tulpiniţă. frunze sau prin propagule . Creşte pe sol golaş. pe stânci. Atât tulpina. două funcţii: de fotosinteză şi de sporificaţie. coroana arborilor are formă de con cu baza în jos. pe partea dorsală a frunzelor. Mlaştina este şi mediul de viaţă al multor specii de animale şi plante. mai rar lemnos. numite sori. În vârful tulpinii se formează organele de reproducere .550 specii. în care se dezvoltă sporii. Tulpina creşte în grosime datorită activităţii cambiului.plante cu sămînţă goloaşă. Tulpina principală se ramifică. fierea-pămîntului. ea le cedează treptat solului şi izvoarelor. cu rădăcini laterale bine dezvoltate. Spinarea-lupului preferă solurile cu reacţie bazică. La majoritatea speciilor sistemul radicular este pivotant. Lungimea lor variază între 3-20 cm. Frunzele sunt dublu-. Creşte solitar sau în grupuri. Rolul mlaştinilor nu se reduce la extragerea turbei. ci şi pentru om: secarea râurilor. Aici se formează anterozoizii (spermatozoizi). frunze şi rizoizi ce înlocuiesc rădăcinile ). Este răspândită pe suprafeţele împădurite. care la unele specii pot atinge 30 m în lungime. monoică. datorită proprietăţilor antiseptice. în timp ce partea inferioară piere. sub care urmează scoarţa ale cărei celule conţin cloroplaste.

organul reproductiv care asigură îmulţirea şi răspîndirea !!!!Autohore= îşi răspîndesc fructele (seminţele) prin mijloace proprie. în care se realizează fotosinteza. pinate (pinus). *depozitează substanţele nutritive. care se închid şi se deschid în! funcţie de umiditate şi temperatură.formată din mai multe straturi de celule de formă ovală. purpurii şi erecte. Ciclul vital la conifere poate fi urmărit pe exemplul pinulu: în luna mai. tulpina apare modificată. petalele. ovale. Epiderma este acoperită cu o peliculă subţire de ceară numită cuticulă.un „con protector" la vîrful rădăciniţei firave. Din oosfera fecundată (zigot) se dezvoltă embrionul. cmgion – cavitate/ înveliş. dinţată (la tei).organul vegetativ al plantei. Uscându-se.codiţa care susţine limbul şi îl orientează spre lumină. Fructul. iar din ovul sămânţa. cu două dungi albe pe faţa inferioară.plante cu sămînţă acoperită. alcătuit din celule cu pereţii mai groşi cu funcţie de protecţie. frunzele. Florile sunt adunate în inflorescenţe: conuri bărbăteşti şi femeieşti amplasate pe aceeaşi plantă. *Miezul frunzei.sămânţă). spre oosfere. Particularităţile angiospermelor . *peţiol . chiparosul de baltă. Stomatele reglează schimbul de oxigen. Florile st unisexuate plasate pe aceeaşi plantă. zona aspră. după fecundaţie. câţiva arbori de Ginkgo biloba. aşezate circular. Anemohore= cu ajutorul vîntului. angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi monocotiledonate. ienupărul.alcătuit din celule vii care se divid. Geniciu= totalit pestilurilor. iar cealaltă degenerează. *fasciculele conducătoare (libero-lemnoase) sunt de tip . gametofitul masculin fiind redus la grăunciorul de polen. prin care circulă seva elaborată. deoarece au funcţia de absorbţie a apei şi sărurilor minerale din sol. subţiri. Coniferele contemporane sunt foarte răspândite. alungite şi ovale. deasupra solului. dioxid de carbon şi vaporii de apă dintre organism şi mediul extern. florile şi fructele.constă din rădăcini adventive de aceeaşi grosime şi lungime care cresc din tulpină. pe alocuri dintr-o singură specie: molid. În republică se cultivă cu succes peste 30 de specii de conifere în calitate de plante decorative şi fâşii forestiere de protecţie. Denumirea de angiosperme are la bază faptul că seminţele sunt închise în fruct (din gr. aciculare (la pin). scoarţa se întrebuinţează ca materie tanantă. în perioada caldă a anului celulele cambiului se divid. *conduce seva brută şi elaborată. farmaceutică. de regulă. în ciclul de dezvoltare predomină sporofitul. În prezent sunt cunoscute circa 250000 specii de angiosperme care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. Din două celule ale acestuia se dezvoltă două arhegoane. la baza lăstarilor tineri apar conuri bărbăteşti verzi-gălbui. care împiedică evaporarea apei din frunză. lipsită de perişori absorbanţi. formînd spre interiorul tulpinii vase lemnoase. * bază partea lăţită a peţiolului care se fixează de tulpină în regiunea nodului. Lemnul de zadă este roşietic şi foarte bogat în răşini. Xilemul. În republică se mai cultivă pe larg tuia.un arbore cu o înălţime de până la 50 m. In interiorul grăunciorului se află două celule: la polenizare. Ornitofile= cu păsări. Una din spermatii se uneşte cu oosfera. Bradul (Abies alba. zadă. cu durata vieţii de 3 ani.tuberculajută la înmulţiree vegetativă) Frunzaprincipalul organ vegetativ al plantei în care are loc fotosinteza. *scoarţa . Prin vasele lemnoase circulă seva brută. iar cealaltă. De la polenizare şi până la fecundare trec circa 18 luni. ca materie primă pentru multe ramuri industriale. Celulele epidermei la unele plante conţin cloroplaste ce conferă tulpinii culoarea verde. în fabricarea mobilii. Coniferele emană fitoncide. au nervaţiunea penată sau reticulată. tisa. Structura: peduncul> receptacol> ovar> pestil= stil +stigmat> stamina= anteră +filament Corola. Se formează tubul polenic care creşte în direcţia arhegoanelor.Arborele mamut. Conurile bărbăteşti sunt galbene. numiţi absorbanţi. lipsită de învelişuri florale. care protejează tulpina. de aceea plimbările în păduri de conifere sunt benefice pentru sănătate. mai dur decât cel de brad. Clase: cicadate (cycas). Tipuri: pivotant=format dintr-o rădăcină principală groasă. ce se găseşte în sol F: *fixează planta în sol. La maturizare. Pe vârfurile altor lăstari ai aceleiaşi plante se formează conuri femeieşti roşietice. Partea centrală a ovulului matur este endospermul haploid (gametofitul femei). pe lângă traheide.conţine fascicule de vase lemnoase şi vase liberiene aşezate alternativ. *lemnul sau xilemul conţinevase lemnoase şi celule de susţinere cu pereţii îngroşaţi. Laricea/ zada (Larix decidua). iar din pereţii lui fructul.conţine fascicule de conducere libero-lemnoase. se alcătuieşte: * limbpartea lăţită şi subţire a frunzei. Frunzele pot avea limbul cu marginea: întreagă (la liliac). Pe axul conurilor sunt dislocaţi solzi mărunţi de acoperire. lobată (la stejar). Fiecare grăuncior de polen are doi saci aerieni. staminele) se veştezesc şi cad. Miezul frunzei este străbătut de numeroase fascicule liberiene-lemnoase prin care circulă seva brută şi seva elaborată.unisexuată. polenul este dus de vânt pe conurile femeieşti unde este captat de o picătură de lichid dens. în timp ce cele de jos se usucă. transportând cele două spermatii.un arbore de 30-40 m înălţime.se află în centrul cilindrului central şi este alcătuită din celule ovale. formate între timp. cu frunze lăţite. Zoohore= cu animalele.micropilul. Lemnul coniferelor prezintă importanţă economică. La germinarea seminţelor. mazărea) o secţiune din frunză: *Epiderma superioara. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini lemnoase: *scoarţa.solzi seminali cu două ovule. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. şi vase liberiene . Fructul se dezvoltă diri ovar. la baza cărora se află doi saci polenici în care se dezvoltă grăuncioarele de polen (gametofitul masculin).formată dintr-un strat de celule. lungi.pericarp. Anemofile= polenizate de vînt. Rolul coniferelor în natură şi în viaţa omului. iar pe receptacol rămîne nulmai ovarul care se măreşte considerabil. textilă. Creşterea tulpinii lemnose în grosime se realizează prin activitatea cambiului. Unele celule ale epidermei formează perişori absorbanţi.-scoarţa. iar cei maturi sunt ovali sau în formă de umbrelă. divizându-se. străbătută de numeroase nervuri. brad. iar spre exterior . este alcătuit din celule verzi. În ciclul vital al angiospermelor predomină sporofitul. Conurile sunt erecte. gynkgoate (gimkgo). rămuros-are rădăcinile secundare aproape la fel de groase ca rădăcina principală. Frunzele compuse sînt formate din mai multe foliole fixate pe un ax comun. spre deosebire de celelalte plante. cu spaţii între ele. formate din numeroase stamine.alcătuită din mai multe straturi de celule de formă ovală. secunare= cresc pe rădăcina principală. embrionul se hrăneşte din contul endospermului. Zonele secţiunii transversale a unei tulpini ierboase: *epiderma . Polenizarea se face cu ajutorul vântului. dă naştere la două spermatii. Molidul (Picea excelsa are acele în patru muchii. Pe axul conului sunt amplasaţi solzi. fiecare conţinând câte o oosferă. cu spaţii între ele. Posedă un perete îngroşat al ovarului. iar cel feminin la endospermul ovulului care adăposteşte arhegoane reduse. care cu timpul sau uscat. (frunze compuse au salcîmul. semănând cu nişte amenţi. Alternarea generaţiilor este redusă. Floareaorgan de reproducere. care au proprietatea de a ucide microorganismele. gnetate (ephedra) TEMA: FILUMUL ANTOPHYTA SAU MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMELE SAU PLANTELE CU FLORI). în construcţii. din una ia naştere tubulpolenic. din lemnul de pin se obţine mătase artificială. ascuţite la vârf. La angiosperme. situat între epiderma superioară şi cea inferioară.totalitatea petalelor unei flori. Lemnul de molid este utilizat în construcţie şi tâmplărie. Din ovul se dezv sămînţa. Totalitaztea rădăcinilor unei plante alcătuieşte Sistemul radiucular. Lemnul şi răşina sunt valoroase pentru economia naţională . În vârful ovulului se află un orificiu . *cambiu. fasciculată. chiparosul. *tulpina poate fi ierboasă sau lemnoasă. Cei tineri sunt piramidali. adventive= cresc pe tulpină.hârtie. Exemplu.un organ vegetativ ce se dezvoltă. Nutriţia: autotrofă Rolul: folosite în industria alimentară. sămânţa este golaşă. La unele plante ierboase măduva se resoarbe şi tulpina rămîne goală înăuntru (la graminee). dând naştere endospermului. iar la subsuoara lor. dispuse în jurul ramurii. mai târziu sunt brune şi se apleacă. alcătuită dintrun singur strat de celule strîns lipite între ele. pin ş. Diversitatea Coniferelor: Pinul (Pinus silvestris). lanceolate (la salcie). Entomofile= de insecte. Androceu= totalit staminelor. Caliciu= totalitatea sepalelor. Scoarţa înconjoară cilindrul central. *frunzele simple. Acesta este folosit în calitate de material de construcţie. care facilitează transportarea lor de către vânt.alc dintr-un singur strat de celule strîns lipite între ele. Alcătuirea corpului: Rădăcina. părţile care şiau îndeplinit funcţia (sepalele. *cilindrul central . Funcţii: *susţine ramurile. În funcţie de particularităţile anatomomorfologice.conţine celule de plută. Gametofiţii sunt reduşi la sacul embrionar (gametofitul feminin) şi grăunciorul de polen (gametofitul masculin).partea superioară a rădăcinii. castanul. Perianttotalitatea sepaleor şi petalelor. (la cartofi. fecundaţia este dublă: o spermatie se uneşte cu oosfera formând zigotul. Arbore verde în permanenţă. Tuburile ciuruite au primit un suport sub formă de celule anexe. iar cealaltă cu nucleul central al sacului embrion. Au un sistem conducător bine dezvoltat. Se clasifică în: ovale (la vişin). Regiuniile rădăcinii: *scufia. instrumentelor muzicale Clasa Dicotyledones (Dicotiledonate) Caracteristicile principale ale dicotiledonatelor: *embrionul are două cotiledoane.o formaţiune ce acoperă ş ia dăposteşte 1/ mai multe seminţe. *absoarbe şi conduce seva brută *unele rădăcini depozitează subst nutritive Tipuri: principală= se dezv din rădăcina embrionului. În primii ani coroana se aseamănă unui con ascuţit. Sămînţa. Tuplina. *zona de creştere constă din celule ce se divid încontinuu. !!!După procesul de fecundaţie. forma unui pivot) şi mai multe rădăcini secundare. *măduva . Seminţele se maturizează în al doilea an de la fecundare. Se întâlnesc toate formele de viaţă începând cu ierburi anuale şi perene şi terminând cu arbori. Conurile femeieşti tinere sunt roşii. *Epiderma inferioara conţine printre celulele strîns lipite între ele şi stomate. acesta atrage prin micropil polenul în ovul: are loc polenizarea. care asigură creşterea în lungime a rădăcinii. Frunzele sunt grupate câte 2-3/ 5. Întrucât ovarul lipseşte.formaţiune formată din ovul după fecundaţie.vase liberiene. sperma. conţine şi vase prin care transportul subst este mai rapid. -cilindrul central. formând în unele zone geografice ale Terrei păduri imense.a. liniare (la grîu). din cel de brad. Nervurile conţin fascicole conducătoare şi au funcţia de susţinere şi de conducere a sevei. ramurile fiind amplasate numai sus. la arborii bătrâni ea devine mai lată. Zonele secţiunii transversale a unei rădăcini tinere -epiderma. *măduva e formată din celule mari. iar rădăcina principală este slab dezvoltată sau lipseşte. zona perişorilor absorbanţi include numeroşi perişori.

Fiecare floare are un caliciu redus în formă de creastă sau de dungă inelară. regina nopţii. firuţa.ectodermul şi intern. cartoful. în pământ au adesea rizomi. iar două laterale. lungi şi înguste. puţin îndepărtaţi între ei. Prunul. Celelalte două petale inferioare sunt alipite prin marginile externe. Animalele lipsite de schelet intern formează grupul Nevertebratelor. Familia Chenopodiacee sfecla. pot trăi solitar. bisexuate. *frunzele sunt alterne. Au frunze simple. mai rar apele dulci. puţin mai scurtă decât la cea tubuloasă. cu petalele unite într-un tub mai lung sau mai scurt. dimensiunile pot varia de la mm pînă la m.obişnuiţi> hipospongia eqiuna. Florile sunt bisexuate. Frunzele sunt liniare. muşeţelul. Formula florii: K(8 !!!fragul. în principal ierboase. traistaciobanului). Sepalele florilor de leguminoase sunt parţial unite la bază. păpădia. *sistemul radicular este de tip fasciculat. usturoiul. dar inegale. Acest tip de cavitate are o altă origine decât cea primară şi dispune de pereţi proprii. pirul.prin corpul lor poate fi dusă o singură axă de simetrie. meiul. Florile au periant simplu. porumbul. alunele de pămînt. care formează la maturizare fructul papusul . Formula florii: K (8 culcat)C (5)A(5)G(2). Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. ovăzul. mazărea. mixt sau ramificat. Reprezentanţi:bambusul. Fructul poate fi capsulă. părul. negara. Sămânţa are un en-dosperm cărnos şi cotiledoane mici.oscul. Au frunze simple sau compuse. Formula florii: (K5 C5 A 9+1. Posedă rădăcini adventive. Reprezentanţi: mărul. măceşul fragul. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi legumicole (cartoful. crinul. frunze întregi/ zimţate. printre care: *simetria corpului.TEMA: ÎNCRENGĂTURA COELENTERATA (CELENTERATELE) Celenteratele sunt animale nevertebrate.deschis. ce secretă latexuri. pelinul. florihermafrodite. Fructul este o capsulă dehiscentă longitudinal sau o bacă. Este sterilă nu are stamine. iar la triblasterice (celelalte animale) din trei straturi. fiind numite anamniote. rar simplu/ lipsa.endodermul. dar niciodată pentameră. ceapa. *floarea este pentameră sau tetramer. Formula florii: K5 C5 A5 G(2). Acesta se termină cu o ligulă cu 5 zimţi. Staminele sunt în număr de trei. Temperatura corpului lor este apropiată de cea a mediului. Reprezentanţi: tutunul. ce nu e divizat în caliciu şi corolă. Florile sunt tubulare ca o pâlnie. Adesea sămânţa este lipsită de endosperm. lobat sau divizat. tuberculi/ rizomi. soia. trestia-de-zahăr.. fiind prevăzute cu o teacă. hyalospongia. dispuse terminal. cauciuc. Acestre straturi st despărţite de o masă gelatinoasă. zârna. prevăzute cu teacă. păducelul. substanţe răşinoase. deoarece prin el pot fi trasate mai multe axe de simetrie. *sistemul radicular e de tip pivotant. mai rar arbuşti şi semiarbuşti. Familia Liliaceae (Liliacee). Petala mediană superioară formează stindardul. mai rar unisexuate (la porumb). pălămida. solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor. mazărea. Cavitatea sacului. grîul. în cavitatea internă. Pentru Viermii cilindrici este caracteristică cavitatea primară care prezintă o rămăşiţă a blastocelului. bulbi sau tuberculi. vioreaua.5 mln de specii de organisme pluricelulare. care include următoarele încrengături: Spongierii. salcâmul. Fructul este o cariopsă. coroliform şi sunt solitare sau grupate în inflorescenţe raceme. petunia. corp diferenţiat în organe. îşi menţin temperatura corpului la un nivel relativ constant. Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale (petunia. încununată de 5 zimţi. lăcrămioara. Florile sunt bisexuate. deseori grupate în două fascicule. *floarea este trimeră. G(8 culcat). constituind carena/ luntrea. G1. Viermii plaţi. dar lipsite de peţiol şi de stipele. cu rol în nutriţie şi respiraţie. deosebim animale exoterme şi endoterme. cu excepţia porumbului şi meiului. oxigernului. cuprinzând circa 15 000 specii. roşiile. mărul) As: gimnosperme şi angiosperme: plante superioare. Prezenţa scheletului intern este caracteristică pentru Cordate care întrunesc trei încrengături: Urocordatele. Celelalte animale sunt protostomate . Celenteratele. In pământ au bulbi. Florile sunt adunate în inflorescenţe . Seminţele sunt lipsite de endosperm.calcaroşi> sicandra raphanus. dalacul. *prezenţa scheletului intern. Tulpina. spori) sexuată (gameţi) Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului întrebuinţate în medicină şi cosmetică CLASE: calcispongia. împărţite în noduri şi internoduri neramificate şi cave la interior. lintea. timoftica. podbalul. Plante ierboase. !!!plante monoice-pe floarea cărora pot fi întîlnite organe de reprpducere sau femenine/ masculine(porumbul). Înmulţirea: asexuată (prin înmugurire. pereţii corpului st alc din 2straturi: ectoderm. aşezate altern. căci st fixate de substrat. sorbul. Echinodermele sunt animale cu simetrie radială a corpului. Viermii inelaţi. Pentru Artropode este specific tipul mixt de cavitate a corpului (mixocel). între ele se află un strat de .cavitatea gastrală. Familia Solanaceae (Solanacee) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti răspândite în regiunile calde. brusturele. achenă. indiferent de temperatura mediului. Animalele exoterme. frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme izolate sau fuzionate. Celenteratele. Animalele endoterme. Formula florii: K 5 C5 A (8 culcat). iar a zecea liberă. *tulpina este ierboasă (deoarece între fasciculele conducătoare lipseşte cambiul) şi neramificată. prevăzute cu o teacă ce înconjoară tulpina. obţin energie în principal din mediul extern. Alteori poartă o coroană de solzi membranoşi. învelişurile florale sunt reduse/ în genere lipsesc în legătură cu adaptarea la polenizarea prin vânt.cea mai mare familie de plante dicotiledonate.gura embrionului este şi gura adultului. Familia Fabaceae (Leguminoase/ Papilionacee). nici pistil. b) ligulată partea inferioară a corolei are formă tubulară. laleaua. CARACTERISTICA GENERALĂ A REGNULUI Regnul Animalele cuprinde 34. Majoritatea speciilor populează mările şi oceanele. Petalele sunt libere. ardeiul). rapiţa. După structura corolei se deosebesc mai multe tipuri de flori: a) tubuloasă. form din celule diferenţiate şi nediferenţiate. ele nu st complexe. Pentru celelalte animale este caracteristică simetria bilaterală . sparanghelul. rareori tetrasau dimeră. Echinodermele. scheletul poate fi sticlos (silicos)/ calcaros/ spongios. prevăzute cu cambiu. uleiuri.un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută. umbele sau spice. lucerna. Acraniatele şi Vertebratele. In funcţie de sursa principală de energie. scaiul. dioice – pe foarea cărora pot fi întîlnite atît organe de reproducere femenine cît şi masculine(grîu. fructul silvică/ păstae. ciumăfaia. orezul. vinetele. trifoiul. seminţe lipsite de ednosperm/ bogate în ulei (varza. actinomorfe. mohorul. *originea cavităţii bucale a adultului. uneori chiar concrescute cu vârful ascuţit îndreptat în sus. cu mod de viaţă sedentar. embrionul lor fiind protejat de o membrană specială (amnion). mai mici. Fasciculele conducătoare sunt de tip închis. Formula florii: K (8 culcat) C5 A(5) G(2). *caracterul cavităţii corpului (spaţiul dintre pereţii corpului şi organele interne). cu limbul întreg. ardeiul. golomăţul. Corola este formată din 5 petale concrescute. *numărul de foiţe embrionare. dispuse haotic. brânduşa.plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse. Diversitatea Dicotiledonatelor include cea 180 mii de specii grupate în 325 familii: Familia Rosaceae (Rozacee). vinetele. *prezenţa membranelor la embrion. Alcătuirea corpului au corpul asemănător unui sac. Florile au o structură specifică şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. *sursa de energie. În unele cazuri constă dintr-o membrană neregulată cu un număr mare de perişori. Fructul este o păstaie dehiscentă. servind la zbor în procesul diseminării. dintre care mai răspândite sunt Liliaceele şi Gramineele. piersicul Familia Brasicaceae (Crucifere) plante ierboase. Reprezentanţi: leurda. majoritatea marine. La Viermii plaţi cavitatea corpului lipseşte. cu marginea întreagă şi nervaţiunea paralelă sau arcuită. ridichea. demospongia. Alcătuirea corpului. Reprezentanţi: fasolea. form din celule epiteliale şi endoderm. numite şi homeoterme sau animale cu sânge cald. zigomorfe cu o structură specifică. Cordate) gura embrionului (blastoporul) devine anusul adultului.este delimitată de pereţi formaţi din două straturi de celule: extern. spanacul de grădină. susaiul. cu periant mai des dublu. drupă/ un fruct fals (poamă.bogată în specii lemnoase şi ierboase. Caracteristica acestui grup heterogen de organisme se face în baza mai multor criterii. cu 5 dinţişori egali/ inegali în lungime. Antropodele. numită celom. Frunzele sunt dispuse spiralat. loboda Familia Jugladacee (nucul grecesc) Familia Vitacee viţa de vie Clasa Monocotyledones (Monocotiledonate): Caracteristicile principale ale monocotiledonatelor:* embrionul are un singur cotiledon. Fructul este o achenă. gutuiul. răspândite în ţinuturile temperate şi calde. sparceta. Au frunze simple. Viermii cilindrici. după seminţă şi fecundaţie TEMA: REGNUL ANIMALELE. urda vacii. lipsite de cambiu. Corpul are o simetrie radială. cu periant simplu. pecetea-lui-Solomon.spic compus (la grâu) sau panicul (la ovăz). scoruşul. Reprezentanţi: floarea-soarelui. murul. altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în mătrăgună. Particularităţile florilor de asteracee. Familia Poaceae (Graminee/). Un număr mare de specii de asteracee sunt folosite în calitate de plante medicinale.în tutun.atriu. Staminele sunt în număr de zece. La diblasterice (Spongieri. Embrionii celorlalte animale nu au o astfel de membrană. adesea cu părţi subterane metamorfozate în rizomi. mătrăguna. Din acest grup fac parte nevertebratele şi unele cordate. sunt aripile . daturina. rareori unisexuate. Fructul este o capsulă sau o bacă. roşiile. se înmulţesc prin seminţe D: forme vitale. fragă). Celenterate) embrionul este format din două straturi de celule (foiţe embrionare). La majoritatea animalelor întâlnim cavitatea secundară. Familia Asteraceae (Asteracee/ Compzite). dar cele mai multe formeaz colonii.din celule flagelate (coanocite) . plop. ordonate circular. numite şi poikiloterme sau animale cu sînge rece. unele specii decorative de tutun). Animale endoterme sunt păsările şi mamiferele. La deuterostomate (Echinoderme. nicotina. păiuşul. c)floarea in formă de pâlnie are corola lărgită în partea ei superioară. De aici excesele st eliminate print-un por mare. subst nutritive. gura acestuia dezvoltându-se din celulele endodermului. datorită energiei produse în procesele metabolice. Diversitatea Monocotiledonatelor : st reunite în 65 de familii. rezultat din contopirea în ontogeneză a primordiilor celomului cu cavitatea primară. având în creştet un mănunchi de perişori. acesta menţine porii deschişi ceea ce permite pătrunderea apei. zmeurul.sticloşi> coşuleţul Venerei. nouă fiind unite prin filamentele lor. măselariţa.mezoglee. TEMA: SPONGIERII (PORIFERA)animale acvatice. măzărichea. Păsările şi mamiferele formează grupul amniotelor.e angoispermă CULCAT)C(05-7) A(0) G(0). Moluştele.în laur. de la care se ridică tulpini aeriene cilindrice.

alcătuind colonii. Clasa Cestoda (Cestodele). Dezvoltarea are loc cu alternarea generaţiilor: înmulţire asexuată (polipul) şi sexuată (meduza). Cele din ectoderm form învelişul corpului. Trăieşte în ficatul bovinelor. excretor şi sexual. digestia. Tenia-bovinelor: Indivizii adulţi parazitează în intestinul subţire al omului. Unii corali sunt folosiţi pentru decorarea locuinţelor. oval în secţiune transversală. de regulă. turtit dorso-ventral. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă cu schimbarea gazdei. în endoderm. apărare şi căutarea hrănii ] Cnidoblastele se localizează. în ciclul vital are loc alternarea stadiilor de polip şi respectiv de meduză. Molipsirea omului se produce la consumul de carne de vită cu cisticerci. ectoderm. Cele din apropierea tălpii dau naştere ovulelor. insule. în interiorul lor se află o capsulă cu un lichid veninos şi un fir tubular răsucit în formă de spirală. pentru confecţionarea accesoriilor. Formele parazitare provoacă diferite boli. Clasa Hydrozoa (Hidrozoarele) cuprinde polipii şi meduzele cu cea mai primitivă organizare.apă — larvă cu cili — corpul limneii (gazdă intermediară. glandulare. atoli. O specie de actinii (Adanesia) trăieşte în simbioză cu racul-diogen. tipul de digestie La veirmii paraziţi st reduse sistemele circulator şi respirator. Numărul de proglote oscilează de la 2-5 până la zeci de mii. celulă cu flagel şi pseudopode (digestivă). Înmulţirea: asexuat (prin înmugurire) şi sexuat.spermatozoizilor. respiraţia anaerobă. Înmulţirea . Masculii sunt mai mici decât femelele şi au capătul posterior îndoit în formă de cârlig.care au la bază celule pigmentare şi retiniene legate cu sistemul nervos. Aparatul digestiv lipseşte. Ea îndeplineşte mai multe funcţii: de sprijin. parazit periculos al omului. Cisticercul prezintă o veziculă cu lichid în care pluteşte . în exclusivitate polipi coloniali . A: planaria şi parameciul: eucariote. două utere ce se unesc într-un vagin. iar la cele marine indirectă. deseori cauzând moartea gazdei. ceilalţi populează mările şi apele dulci. iar la suprafaţă au un fir senzitiv. Reprezentantul tipic al clasei este planaria albă. iar cele din endoderm asigură digestia intracelulară. diblastice. Sunt animale parazitare. Diversitatea Celenteratelor: sunt reprezentate de organisme cu un aspect exterior divers: polipi. ce comunică cu mediul printr-un orificiu sexual. parcurilor. Teniaporcului. înzestrat cu ventuze. Formele libere populează fundul mărilor şi al . interstiţiale. Aceşti viermi dispun de o cavitate primară umplută cu lichid. Indivizii nou formaţi nu se separă de corpul mamei. Omul se molipseşte de la câini. dislocându-se pe suprafaţa obiectelor acvatice. muşchii. Spaţiul dintre pereţii corpului şi organe este umplut cu o masă afânată de celule parenchimatice în care sunt dislocate organele interne. Diametrul acestuia variază de la câţiva centimetri. Trematodele şi Cestodele. Clasa Trematoda (Trematodele). Actinia sau dediţelul-demare trăieşte fixată de stâncile din apropierea ţărmului. Cavitatea corpului lipseşte. Unele celenterate posedă o capacitate imensă de regenerare şi pot forma colonii imense. celule nervoase. prolificitatea. Fecundaţia este internă şi încrucişată.) cu ajutorul cărora se prinde de organele interne ale gazdei. două oviducte. Scheletul calcaros al coralilor este folosit în filtrele de apă. heterotrofe D: tipul de simetrie. Meduzele înoată activ. de transport al substanţelor. Diversitatea Viermilor plaţi: încrengătura numără circa 13 mii de specii. Această varietate de specii este grupată în trei clase: Viermii ciliaţi. După fecundarea ovulelor. Reprezentant al acestei clase este hidra-de-apă-dulce. Se poate afla în intestinul omului 18-20 de ani eliminând permanent produse toxice şi absorbind substanţe nutritive. Corpul foliaceu. nervoase şi sexuate. care servesc drept adăpost şi loc de reproducere pentru multe organisme marine. spre deosebire de cea a viermilor plaţi. Se înmulţesc asexuat şi sexuat. al ovinelor. Principalele clase de celenterate sunt: Hidrozoarele.5 până la 10 m. Marginile umbrelei poartă celule fotosensibile. de apă dulce şi de apă sărată. Celulele glandulare (se pot localiza şi în endoderm) produc fermenţi pe care-i secretă în cavitatea gastrală. sub care se află musculatura. La speciile de apă dulce dezvoltarea este directă. Vara se înmulţeşte asexuat (prin înmugurire). Tot aici se deschide bursa copulatoare pară.5 cm. iar la celălalt cavitatea buco-anală înconjurată de 5-12 tentacule. care se înmulţeşte asexuat. Corpul are formă de umbrelă pe marginile căreia sunt amplasate tentaculele. iritabilitate. Adaptări la modul parazitar de viaţă sunt: prezenţa dispozitivelor de fixare de organele interne ale gazdei. în prezent se cunosc cca 15000 de specii de viermi cilindrici care pot fi întâlniţi în toate mediile de viaţă. Din celulele interstiţiale (în ectoderm)se diferenţiază celelalte tipuri de celule.larva fără cili. Musculatura. La atingere. iar cele din apropierea gurii. nu formează un strat muscular continuu. La majoritatea speciilor. mezoglee. Pereţii prezintă un sac muscular-cutaneu constituit din cuticulă şi hipoderm. urmat de canalul ejaculator şi vezica seminală ce se deschide în intestinul posterior. Celulele sexuale se diferenţiază din cele interstiţiale. În intestinul omului scolexul se eliberează de membrană şi se fixează cu ventuzele de pereţii lui. Celulele celor două straturi sunt diferenţiate în musculare. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat.Se dezv prin metamorfoză. cai. Rolul viermilor cilindrici în natură şi în viaţa omului. meduze şi corali. protejează şi asigură motilitatea. dureri în epigastru. Sunt viermi tereştri. animale de regulă libere. Înmulţirea: sunt animale hermafrodite. De la gât încep să se diferenţieze proglotele. Din resturile lor s-au format recife. învelişul corpului rezistent la fermenţii digestivi ai gazdei. digestive. Corpul acestor viermi este plat. creier. Proglotele mature sunt eliminate cu materiile fecale. Din zigot se dezvoltă o larvă mobilă plănuia. Coralii dispun de un schelet calcaros. iar cei mici cu ajutorul numeroşilor cili purtaţi de celulele epiteliale. Larvele acestui vierme se dezvoltă în organele interne ale vitelor. galbene. este acoperit cu un epiteliu lipsit de cili. Cele circa 3 000 specii de cestode sunt viermi parazitari de aceea au o organizare simplificată. aceasta e mobilă se deplasează pt căutarea unui habitant favorabil_ polip nou. Este un animal hermafrodit (acelaşi individ poartă organe sexuale masculine şi feminine). Se caracterizează printr-o capacitate înaltă de regenerare.[celulele se clasifică după formă şi structură: epitelio-musculare. Polipii sunt fixaţi de substrat sau duc un mod de viaţă semimobil. cu o simetrie bilaterală . Rolul celenteratelor în natură şi în viaţa omului: servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. Sunt meduze de dimensiuni mari care populează apele sărate. La speciile parazitare ciclurile de dezvoltare sunt complexe şi includ câteva stadii larvare cu schimbarea câtorva gazde. Coralierii. frunzele umede. Cele din regiunea gâtului sunt mai tinere şi de dimensiuni mai mici decât cele de la capătul posterior. unde se găsesc două spicule copulatoare. vomă. Viermii adulţi şi larvele lor sunt consumate de alte animale. Sunt animale unisexuate.oceli . pentru şlefuirea articolelor din lemn şi metal. iar substanţele nutritive pătrund în corpul gazdei prin difuziune. de la care descinde un spermiduct. dintre care 10 000 duc un mod parazitar de viaţă. Dezvoltarea sa presupune schimbarea gazdei după următoarea schemă: Ouăle de parazit expulzate cu fecalele oilor. până la 1-2 m. celula urzicătoare. gâtul şi proglotele. provocând boala numită gălbează. reproducere. Poate atinge o lungime de la 0. Aparatul sexual este de tip tubular. recepţie. cu tot cu tentacule. şi 5-7 mm fără. chimic rezistentă.TEMA: ÎNCRENGĂTURA PLATHELMINTES (VIERMII PLAŢI) Alcătuirea corpului. La un capăt se află talpa.As: pluricelulare. de acumulare a rezervelor. Are forma şi dimensiunile unei seminţe de dovleac. Cuticula este o membrană compactă. formând hidroscheletul cu funcţii de susţinere şi de transport al substanţelor nutritive.chist pe iarbă — stomacul erbivorilor (gazdă definitivă). Clasa Turbellaria (Viermii ciliaţi). scoexul. reproducereaTEMA: ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTHES (VIERMII CILINDRICI) Alcătuirea corpului. gameţii. segmentându-se în mai multe discuri. cele noi diferenţiindu-se din celulele interstiţiale. La mascul este prezent un testicul impar. Viermii mai mari se deplasează prin contractarea musculaturii sacului. Dimensiunile variază de la submicroscopice până la câteva zeci de centimetri. Printre gazdele acestor viermi se numără şi omul. Fecundaţia are loc în cavitatea gastrală sau în apă. Primăvara. cu simetrie bilaterală. Rolul viermilor plaţi în natură şi în viaţa omului. cu care se fixează de substrat. Particularitatea distinctivă a polipilor constă în prezenţa scheletului calcaros sau chitinos. Are aspect de flori roşii sau albastre. gruparea celulelor în ţesut. Ciclul de dezv: presupune alternanţa fazei de meduză cu cea a polipului: aici are loc reproducerea sexuatăcontopirea spermatozoizilor meduzei-mascul şi ovulelor medizei-femelă= ou fecundat> planula. Omul se molipseşte consumând carne de porc prelucrată termic necorespunzător. Echinococul este un vierme de 3-5 mm lungime. urzicătoare (cnidoblaste). La om larva se dezvoltă în ficat. ci se grupează în fascicule longitudinale separate prin epiderm. Prin concreşterea lor apar recife. Cuprinde circa 6 000 de specii. schimbarea gazdei. La femele este alcătuit din ovare pare. care se transformă ulterior în meduze. în alcătuirea corpului se disting 3 regiuni: capul (scolex). lipsa aparatului digestiv. înmulţire partenogenetică. din ovulele fecundate se dezvoltă noi hidre. insomnie. Clasa Anthozoa (Coralierii). în mezoglee. înmulţirea asexuată are loc prin înmugurire. ce generează menuze tinere Clasa Scyphozoa (Meduzele scifoide). Forma adultă parazitează în intestinul câinelui. Corpul viermilor cilindrici este fusiform cu capetele ascuţite. paralizându-l. trăiesc în ape dulci D:regn. Veninul se scurge în interiorul firului şi de acolo în corpul animalului. capsula aruncă firul. insuficient prelucrată. Scolexul poartă diferite dispozitive (ventuze. Reprezentanţi. organizare. Ea se fixează pe diferite obiecte subacvatice şi se transformă într-un polip solitar.mezogleea. plămâni. Individul purtător de tenie prezintă greaţă. în formă de placă sau panglică. unele preferă solul umed. iar toamna sexuat. Pereţii corpului prezintă un sac muscular-cutaneu alcătuit din epiteliu unistratificat sub care sunt amplasate câteva straturi de muşchi inelari.tenie adultă. Reprezentantul tipic al clasei este fasciolaficatului/ viermele de glăbează.substanţă acelulară sub formă de placă sau masă gelatinoasă. Tentaculele pot atinge o lungime de circa 10-15 m. înoată strângând şi deschizând umbrela (mişcare reactivă). Fiecare proglotă poartă organe ale sistemului nervos. în ectodermul tentaculelor. Meduzele scifoide. nesegmentat. cârlige. hidra moare. Cnidoblastele sunt de unică folosinţă. Ciclul vital: ou — stomacul animalelor — larvă — intestinul animalelor — sânge — muşchi — închistarea larvei (numită cisticerc)—stomacul omului — intestinul omului. Corpul este cilindric cu o lungime de 1-1.ectoderm. longitudinali şi oblici. amplasat în interiorul sau în afara corpului..

La speciile unisexuate fecundarea este externă. Cele masculine . care poate fi continuă (la melc) sau bivalva (la scoică) şi este constituită din trei straturi: extern (din substanţă organică cornificată). iar femela de 20-10 cm.organisme triblastice. Prezenţa ascaridei în corpul omului cauzează dureri abdominale. Au ochi mari. La majoritatea reprezentanţilor cochilia este redusă. bine dezvoltaţi. trunchi şi picior. Sunt animale unisexuate sau hermafrodite.5 mm până la 2. Ca urmare a asimetriei corpului. se fac ghem şi eliminând mucus formează o capsulă de protecţie. larva creşte timp de trei luni. Rîma se caracterizează printr-un fototaxis negativ şi hidrotaxis pozitiv. În acest răstimp larva creşte. unde sunt amplasate organele respiratorii. Sunt moluşte marine ce pot atinge o lungime de până la 20 m. Trunchiul este învelit de o cută pieloasămantia . Se întâlnesc şi răpitori. corespunzătoare fiecărui segment al corpului. Capetele anterior şi posterior prezintă câte o ventuză. Fixându-se de substrat succesiv cu ventuzele. lângă orificiul anal. iar la unele specii prezintă un lacăt sub formă de zimţi. Cochilia este alcătuită din două valve unite în partea dorsală printr-un ligament elastic (la scoică). Polichete şi Hirudine. Majoritatea sunt puţin mobile. Se întâlnesc şi specii dăunătoare: limaxul se hrăneşte cu ciuperci şi legume. hrănindu-se mult timp din aceste rezerve. care este crescută în gospodării speciale în vederea obţinerii perlelor. După ce umple pungile. Oxigenoterapia s-a dovedit eficientă. târându-se pe fund cu parapodiile. Din cochilia unor moluşte se confecţionează nasturi. de la 30 până la 600. Reprezentanţi: scoica-derâu. Clasa Hirudinea (Hirudine). Capul lipseşte. Organele sexuale feminine sunt două ovare de la care descind două oviducte. derivată a tegumentului. Clasa Gastropoda (Gasteropodele) este cea mai numeroasă. Printre aceştia se numără şi ascarida. Pentru cefalopode este caracteristică mişcarea reactivă. Populează apele stătătoare sau lin curgătoare. lipsite de sistem circulator şi respirator. Pentru oligochete este caracteristică regenerarea: dacă tăiem o râmă în două. Viermele-decorabie (moluscă viermiformă) distruge lemnul corăbiilor. !!! trihocefalii. servesc drept hrana pentru alte animale. ai animalelor. iar la cele hermafrodite fecundaţia este încrucişată.celomul înzestrată cu epiteliu propriu. îmbogăţesc solul cu aer. partea anterioară a corpului o reface pe cea posterioară. unde se opresc. limaxii. de simţ şi se deschid orificiile anal. nematoda-cartofului. transportul substanţelor nutritive şi al reziduurilor metabolice. Diversitatea Moluştelor Reprezentanţii Moluştelor se grupează în trei clase: Gasteropode (melcii.două testicule urmate de două spermiducte. Clasa Oligochaeta (Oligochete). Sunt animale unisexuate. Dezvoltarea este directă şi are loc în afara organismului. care străpung pereţii intestinelor şi ai venelor. în unele segmente se maturizează gameţii. în cazul râmelor acvatice se regenerează ambele jumătăţi. Majoritatea sunt unisexuate. Reprezentanţi: calmarul. Dispun de celom care se păstrează doar în jurul inimii şi al gonadelor. A: plaţii şi inelaţii: simetrie bilaterală. Celomul nu este continuu.oxiurul . Piciorul este transformat în braţe. Corpul este protejat de cochilie. iar la adulţi trichina. într-un ha de sol se pot conţine 2-3 t de viermi inelaţi. Sunt animale unisexuate. împărţit în segmente. dezvoltarea este directă. Reprezentanţii acestei clase se întâlnesc în ape dulci şi sărate. viermi D: prezenţa cavităţii secundare. secretată de glandele salivare ale lipitorii. Clasa Cephalopoda (Cefalopodele). fiind prezente doar rudimente ale acesteia (limaxul). Hirudinele. Înmulţirea. ceea ce e specific viermilor inelaţi. Unele specii sunt gazde intermediare pentru viermii paraziţi. Ajungând a doua oară în intestin. Coagularea sângelui este prevenită de substanţa anticoagulantă hirudina. aşa-numitele parapodii.un vierme de 5-10 mm. Sunt bine dezvoltate organele olfactive şi ochii. ce pun în mişcare parapodiile. dimorfismul sexual este slab exprimat. La polichete apar şi fascicule musculare izolate. după aceea pier. Nematodele parazitează şi pe plante. Cavitatea paleală comunică cu mediul prin două sifoane: prin unul apa pătrunde în cavitate. dar nu şi rotatoriile TEMA: ÎNCRENGĂTURA ANNELIDA (VIERMII INELAŢI) Alcătuirea corpului. articole decorative. Sub epiderm se află sacul muscular-cutaneu alcătuit din muşchi longitudinali şi inelari. A: gasteropode şi lamelibranhiate: corp moale şi nesegmentat. moluşte D: modul de viaţă. reproducerea sexuată. Sunt animale hermafrodite. structura A: tenia boului şi rîma: simetrie bilaterală. uneori având chiar şi mai mult de 8 m.CARACTERISTICA GENERALĂ A ÎNCRENGĂTURII Artropodele se deosebesc de celelalte . lipitoarea se desprinde de pradă şi se lasă la fundul apei. Cele parazitare se disting prin dimensiuni ce depăşesc lungimea de 1 m. Unele specii (melcul-de-livadă. trihocefalul. în intestinul posterior. deaceea poate avea rolul de plămîn. apele dulci. iar de aici. Bivalve (scoica-de-râu) şi Cefalopode (sepia. dăunători ai livezilor şi ogoarelor (melcul. Fecundaţia este încrucişată. numite şi lipitori. se deschide glanda cu cerneală. Unele specii se afundă în mâl. Reprezentant tipic al clasei este râma-de-pământ. rolul. care se rezumă la tratarea seminţelor înainte de semănat cu substanţe ce distrug ouăle. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. apoi în cavitatea bucală. limneea) Reprezentanţi: limaxul. Rolul viermilor inelaţi în natură şi în viaţa omului. are o lungime de până la 15 cm. Dimensiunile corpului variază de la 2-3 mm până la 20 m. Cele care se hrănesc cu sânge au trompă sau maxilare cu dinţi şi stomac cu 10 perechi de pungi. Nu au cheţi. melcul-de-grădină. cât şi spermatozoizi. Dimensiunile corpului variază de la 2 mm până la 3 m. structura. Înmulţirea . după cochilie. aducând mari pagube agriculturii: nematoda-sfeclei. constând din mai multe segmente identice= segmentare metamerică. unde servesc drept hrană pentru alte animale. caracatiţa. în intestinul omului. în prezent s-au elaborat o serie de metode eficiente de combatere a acestor paraziţi. prin celălalt apa este evacuată . eucariote D: mod de viaţă. animale triblastice. Diversitatea Viermilor cilindrici: Principala clasă a acestei încrengături este cea a viermilor cilindrici propriu-zişi sau a Nematodelor (Nematoda). Sunt animale bentonice.masă viscerală. Pentru combaterea acestui parazit se folosesc diferite preparate. Se deplasează încet. împreună cu saliva. melcul-de-livadă. ea e puternic vascularizată. numărând circa 130 000 specii. Reprezentantul tipic al clasei este Nereida. unisexuate. Funcţiile celomului sunt variate: hidroschelet. Un număr mare de specii populează solul. solul. Majoritatea speciilor preferă apele marine. La unele specii (polichete). Mucusul secretat de ele facilitează locomoţia în sol şi respiraţia. Profilaxia ascaridozei presupune respectarea regulilor de igienă personală. pe uscat. reduc aciditatea solurilor. folosită pentru a se apăra de duşmani. Un reprezentant al acestei clase este Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis) folosită la tratarea unor boli (ex: a hipertensiunii arteriale). ajung din nou în intestin. acantocefalii. participând la humificarea resturilor organice. în interiorul corpului se conturează o cavitate secundară . Printre nematode se întâlnesc forme libere şi parazitare. înfigând piciorul în mâl şi trăgând corpul după sine. calmarul. organe locomotorii primitive. Multe specii sunt paraziţi ai omului. între corp şi mantie se află cavitatea paleala. Fiecare inel poartă câte 8 cheţi folosiţi la locomoţie. solul. care provoacă boala numită ascaridoza. mediu (din calcar) şi intern (din sidef). Moluştele joacă un rol important în circuitul materiei. fiind duse de torentul sanguin în plămâni de unde se întorc în trahee. Un capăt este închis. Aceste specii îmbunătăţesc structura solului. ce le asigură o viteză de până la 40 km/h. Piciorul este o excrescenţă musculară a peretelui ventral al corpului servind la locomoţie şi fixarea de substrat. octapodul). iar la hermafrodiţi internă. larvele căreia se închistează în muşchi. Respiră prin branhii. de apă dulce şi terestre. În intestinul copiilor „domiciliază" o altă nematodă . cu fructe sau cu legume infectate. parapodii. Unele scoici sunt folosite pentru obţinerea perlelor. scăderea poftei de mâncare. ai omului. prin metamorfoză incompletă. tentaculele şi ochii. Multe specii duc un mod de viaţă saprofit. nematoda-grâului. Sunt nevertebrate marine. la cele marine . Cele unisexuate dispun de un ovar sau un testicul. curăţă apa de impurităţi. limneea-obişnuită Clasa Bivalva sau Lamellibranhiata (Bivalvele) include moluşte marine şi dulcicole ce duc un mod de viaţă puţin activ. iar formele sedentare prin tentaculele de la capătul anterior al corpului. !!!e semnificativ de cunoscut că moluştele nu posedă tentacule. scoica-de-mărgăritar. Fecundarea la speciile hermafrodite este încrucişată. nautilusul. Diversitatea Viermilor inelaţi Cele cca 8000 specii de viermi inelaţi sunt reunite în trei clase: Oligochete. Se hrănesc cu sânge sau lichid tisular de la diferite animale. scoicile. transformându-se în adult. Corpul este acoperit de o cutícula subţire sub care se află un epiderm unistratificat. fiecare segment prezintă câte o pereche de excrescenţe musculare înzestrate cu perişori rigizi. picior TEMA: ÎNCRENGĂTURA ARTROPODELE. din ouă se dezvoltă larvele. pe suprafaţa ei fiind vizibile creşterile anuale (inelele anuale). năpârleşte de câteva ori. mobile. Printre celulele epidermului sunt dislocate celule glandulare. Infectarea omului are loc prin înghiţirea ouălor cu apa. au corpul aplatizat. Masculul atinge o lungime de 15-25 cm. Dimensiunile variază de la 2-3 mm până la 60 cm. celomice. octapodul. prin el ieşind capul şi trunchiul.unul din semnele distinctive ale încrengăturii. iar celălalt deschis. stridiile şi midiile folosite în alimentaţie. La râmă segmentele poartă cheţi. în alcătuirea corpului se evidenţiază trei regiuni: cap. calmarii) sunt folosite în alimentaţia omului. limneeamică. rolul TEMA: ÎNCRENGĂTURA MOLLUSCA (MOLUŞTELE) Moluştele reprezintă una din cele mai mari încrengături. Alcătuirea corpului. Din secreţia glandei cu cerneală a sepiilor şi calmarilor se prepară tuşul chinezesc. excretor şi ductele organelor genitale. Se reproduc o dată în viaţă. branhii şi tentacule. La unele specii cochilia este redusă. s-au redus organele părţii drepte. cu o simetrie bilaterală a corpului. iar numărul inelelor. în rest este completat de ţesut conjuctiv. Migraţia larvelor durează 9-12 zile.indirectă. mările. Corpul viermilor inelaţi este alungit. Lungimea corpului oligochetelor variază de la 0. La moluştele dulcicole şi formele terestre cu plămâni.oceanelor. constituind şi o sursă de hrană pentru multe dintre animalele acvatice. iar cele hermafrodite de o glandă hermafrodită în care se formează atât ovule. Majoritatea sunt erbivori. Capul prezintă gura.5 m. Clasa Polychaeta (Polichete). In timpul iernii se afundă în sol. Cochilia spiralată este destul de spaţioasă: în caz de pericol animalul se poate retrage aici. limneea). Rolul moluştelor în natură şi în viaţa omului. Cochilia creşte odată cu „stăpânul".st paraziţi. lipitorile se deplasează. multe specii sunt filtratori tipici şi necrofagi. constând din camere închise. Cochilia este răsucită în formă de spirală.

Pe suprafeţele rigide crustaceele se deplasează mergând înainte. înmulţirea. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele. sugător. gândacul-descoarţă. folosite la combaterea insectelor dăunătoare (depun ouăle în corpul acestora). Este vorba de insectele sociale (albinele. în funcţie de mediul de viaţă. prezintă două aripi membranoase. Aripile anterioare sunt tari pe jumătate. Langusta atinge lungimea de 60 cm. nevertebrate. Unele insecte (păduchii) au pierdut ambele perechi de aripi. Sunt folosite în alimentaţia omului. Unele specii aduc daune culturilor agricole. Unele specii participă la formarea solului. a căror structură şi formă diferă de la specie la specie. care pot parcurge în zbor o distanţă de 2400 km. unisexuate. La gândaci. omarii. înotător. Datorită membrelor articulate. Cele 8 segmente ale toracelui prezintă câte o pereche de membre. una din cele două perechi de aripi (cea anterioară) este puternic chitinizată. Sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual bine exprimat: la femele. *Apariţia scheletului extern a jucat un rol important în evoluţia artropodelor. fiind unite împreună întro placă mică. asigurând menţinerea echilibrului corpului în timpul zborului. albinele. înmulţirea. mandibulele. !!!Lătăuşii tot st crustacei. Dezvoltarea postembrionară poate fi directă şi indirectă. artropodele dispun de organ bucal de tip sugător sau sugător-înţepător. cele posterioare fiind puternic reduse. *în pofida învelişului de chitină. care la femele servesc şi ca loc de fixare a ouălor. *De învelişul de chitină ţine şi particularitatea artropodelor de a năpârli: schimbarea învelişului în timpul creşterii şi dezvoltării animalului. Prima pereche de cleşti este mai dezvoltată decât a racilor. transformându-se în elitre. iar în apă înoată înapoi. lingător. acestea pot fi de tip alergător. gândacii-de-gunoi). cu excepţia celui roşu. Ordinul Heteroptera (Ploşniţele). fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. de segmentele toracale sunt fixate aripile. Aripile anterioare sunt transformate în élitre. Majoritatea duc un mod de viaţă terestru. săritor. până la atingerea stadiului adult învelişul se schimbă de câteva ori. aparatul bucal poate avea o structură distinctă. toţi pigmenţii se distrug. Până la atingerea maturităţii sexuale. Prima pereche exercită funcţia de mandibulă. buza inferioară) şi ochii compuşi. numite membre locomotoare. Se hrănesc cu cadavre. telenomus. fluturile de mătase Fluturii au patru aripi acoperite cu solzi. Crabul are carapacea aplatizată dorso-ventral. aparatul bucal din şase piese (buza superioară. Reprezentanţi ai acestui ordin sunt viespile. La temperaturi înalte (de fierbere). Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor. La muşte şi ţânţari sunt dezvoltate doar aripile anterioare. Limita dintre cap şi torace este desemnată de adâncitura din cuticulă (sutură). Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii. mai reprezentative fiind: Crustaceele. Este caracteristică prezenţa unor glande odorifere specifice.ovipozitor. Majoritatea lor sunt modificate după funcţia segmentului pe care se află. cu predilecţie în mediul acvatic. de aceea racul îşi poate schimba culoarea după substrat. strânse în evantai. unele specii au ales ca mediu de viaţă solul sau apa. viespile. viespi şi furnici s-a transformat într-un ac prin care trece ductul glandei cu venin. La insectele zburătoare. puricii). furnicile care se hrănesc cu insecte-dăunători ai agriculturii. deoarece se hrănesc cu rădăcinile plantelor. bondarii) contribuie la polenizare. bondarul. rădăcini şi cu sucul plantelor: lăcustele. ploşniţele. Primul prezintă 2 perechi de antene: una lungă şi una scurtă. uneori . La femele. coropişniţa. De regulă. Astfel. alergarea. Corpul insectelor este protejat de o cuticulă. care nu participă la zbor.mai fine. asigurând unirea mobilă a segmentelor. furnicile. de lăcuste. Multe specii sunt dăunători ai agriculturii ploşniţa-decămp. albiliţa verzei. gândacul-de-mai. Alcătuirea corpului.5-1 ha de pădure.maxilipedele servesc la reţinerea şi fărâmiţarea hranei. creveţii. Diversitatea Crustaceelor După nivelul de dezvoltare.o încrengătură fiindcă posedă picoare articulate . Abdomenul este scurt.nevertebrate după un şir de caractere: *corpul artropodelor este acoperit de o substanţă dură de origine organică. Varietatea modurilor de locomoţie a asigurat o răspândire largă a artropodelor în cele mai diferite medii de viaţă. Aceasta se datorează faptului că stratul de chitină acoperă fiecare segment în parte. artropodele şi-au diversificat şi sursele de hrană. moale şi elastic. Ultimele două segmente formează înotătoarea codală. învelişul este continuu doar pe segmentele concrescute ale capului şi toracelui. Primele 3 perechi . Sunt animale nocturne. Prima pereche prezintă cleşti bine dezvoltaţi cu rolul de a apuca prada şi a o introduce în cavitatea bucală. Insectele şi Arahnideletoate st unite într. iar dezvoltarea directă. transparente. care se hrăneşte cu frunzele cartofului.albiliţa verzii. Reprezentant tipic al clasei este raculde-râu. Membrele locomotoare sunt lipsite de cleşti. aparatul bucal de tip rozător. Capul este prevăzut din 4 segmente concrescute. Stratul de chitină serveşte şi ca loc de fixare a muşchilor. gândacul-de-mai. ale cărui larve se hrănesc cu rădăcinile arborilor. Pentru deplasare servesc membrele de pe segmentele toracale. înotul. Buburuzele. Preferă mările tropicale şi subtropicale. Ele alcătuiesc planctonul şi servesc drept hrană pentru alte animale acvatice. de aceea furnicarele trebuie ocrotite. abdomenul se termină cu o prelungire pentru depunerea ouălelor într-un mediu tare (sol. De obicei. Ea este secretată de celulele epidermice şi formează la suprafaţa corpului un înveliş protector. gărgăriţele. Insectele sunt animale unisexuate. La formele ce consumă hrană solidă. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (gîndacul de bucătărie) şi completă(albina. cosaşii. s-au modificat unele anexe bucale. Cefalotoracele rezultă din unirea imobilă a capului şi toracelui. hrănindu-se cu frunze. Sunt. ai animalelor şi ai omului. de la verde până la cafeniu. mai stabil. Aparatul bucal este de tip rozător sau lingător. membrele posterioare de tip săritor. nevertebrate. Sunt folosite în alimentaţia omului. Se întâlnesc specii răpitoare şi fitofage. Cele aproximativ 2 mln specii de artropode sunt grupate în mai multe clase. Omul a reuşit să domesticească două specii de insectealbina şi fluturele-de-mătase. Celelalte segmente poartă câte o pereche de membre. Omarul. Aparatul bucal este de tip înţepător-sugător. artropodele au însuşit mai multe moduri de locomoţie: mersul. inclusiv ai omului (păduchii. *Corpul artropodelor constă din segmente care. prezenţa crustei. săpător. ihneumonidele. într-un stol se pot reuni 35 mlrd. Fecundaţia este internă. reprezentanţii clasei se împart în Crustacee superioare şi inferioare. Următoarele 5 perechi sunt membre locomotoare. digestia TEMA:CLASA INSECTA (INSECTELE) Insectele formează cea mai numeroasă clasă de animale cuprinzând în jur de 1. de aceea este numit schelet extern. coropişniţa. Din unirea segmentelor anterioare au rezultat capul şi toracele. sanitari ai naturii (gândacii-necrofagi. *Artropodele se înmulţesc numai sexuat. adică sunt formate din mai multe segmente (tuburi cave) unite mobil între ele. de regulă. evaporarea apei. Se deosebesc câteva tipuri de aparate bucale: rozător. care la unele artropode sunt unite. maxilarul. spre deosebire de viermii inelaţi. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. corpul şi antenele sunt acoperite cu ghimpi. Caracteristice pentru aceste insecte sunt aripile anterioare lungi şi rigide. Primele 5 poartă câte o pereche de membre antrenate pentru înot. La exterior se aseamănă cu racul-de-râu. Fiecare segment sau un grup de segmente exercită o anumită funcţie.2 mln de specii. ploşniţa-cerealelor. ţesuturi de plante) . cu funcţie de organe tactile şi olfactive. mai apoi şi a răcuşorilor. aparatul bucal este de tip rozător. Crustacee superioare sunt langustele. Diversitatea Insectelor Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză incompletă Ordinul Orthoptera (Ortopterele) include greierii. corpul la artropode este destul de flexibil. Dăunează agriculturii. El protejează corpul de leziuni mecanice. Pentru consumul hranei lichide. copepode. La unele specii sunt prezenţi şi 3-13 ochi simpli. Aripile posterioare sunt mai mici decât cele anterioare. Sunt animale nocturne. Abdomenul cuprinde 7 segmente. în funcţie de specificul hranei.Ciclul de dezv la fluture: ouă fertilizate> larvă (omidă)> pupă> adult (imago) Rolul insectelor în natură şi în viaţa omului. Un furnicar poate proteja 0. TEMA: CLASA CRUSTACEEA (CRUSTACEELE) Se cunosc circa 20 000 specii de crustacee răspândite în natură. Se întâlnesc şi paraziţi ai plantelor. racul-de-râu. funcţia de maxilar. strângând abdomenul sub sine şi vâslind cu înotătoarea codală. ciclopi. reprezentanţii artropodelor au putut ieşi pe uscat. răcuşorii năpârlesc de câteva ori (în primul an de viaţă de 10 ori. Coropişniţele duc un mod de viaţă subteran. săritura. furnicile). Produc daune gândacul-de-Colorado. Crustaceele inferioare sunt reprezentate de dafnii. având un mod parazitar de viaţă. iar celelalte două. furnicile sunt folosite în lupta cu dăunătorii plantelor agricole. cele posterioare. Ordinul Lepidoptera (Lepidopterele sau fluturii). gîndacul de Colorado. Se întâlnesc specii care se hrăn esc cu sucul produs de trunchiul arborilor (rădaşcă) sau cu gunoi de grajd (găndacul-debălegar. care exercită funcţia de schelet extern. iar în doilea de 5 ori). formând cefalotoracele. Tot aici sunt situaţi şi ochii. învelişul conţine mai mulţi pigmenţi. Se folosesc în alimentaţia omului. abdomenul se termină cu organul copulator. la fel şi trihograma. abdomenul este mai lat decât la masculi. distrugând în anii dezvoltării lor în masă suprafeţe imense de semănături. întrucât datorită cuticulei s-au redus pierderile de apă prin tegumente. La mascul. în alcătuirea corpului se disting trei regiuni: cap.chitina. fluturii. care la albine. musca de casă ) . iar la mascul sunt folosite ca organ copulativ. *Toate membrele sunt articulate. Insecte ce se dezvoltă prin metamorfoză completă Ordinul Coleoptera (Coleopterele sau Gândacii). Pe cap sunt amplasate o pereche de antene segmentate. constituind aparatul bucal. Drept urmare. crabii. Trăiesc 50 de ani şi pot atinge o greutate de 15 kg. artropode D: mod de viaţă. Importanţă practică au ihneumonidele. Stratul de chitină în regiunea suturilor este foarte subţire. lăcustele. între segmente există suturi. Alcătuirea corpului. Aici e şi buburuza Ordinul Hymenoptera (Himenopterele). Corpul acoperit cu o carapace chitinizată este alcătuit din două regiuni: cefalotorace şi abdomen. De aici şi denumirea încrengăturii. torace şi abdomen. fiind adăpostit de cefalotorace. *Fiecare segment poartă o pereche de membre. Toracele este alcătuit din 3 segmente. Pentru multe himenoptere este caracteristic un comportament complex. capetele şi aripile posterioare sunt membranoase. nu sunt identice. *Artropodele reprezintă cel mai numeros grup de organisme. anexele bucale s-au transformat în maxilare cu funcţia de muşcare şi mărunţire a hranei.scorpionul de apă. Lăcustele sunt considerate dăunători ai agriculturii. Fecundarea este internă. A: crustacee şi arahnide: corp segmentat. Duşmanul lor principal este octapodul.

CARACTERISTICA GENERALĂ A SUBÎNCRENGĂTURI şi anală) este alcătuit din raze externe osoase ce susţin o membrană tegumentară. In contact cu aerul. Deosebit de periculoase sunt: căpuşa-câinelui. stomac. în contact cu aerul inspirat. tăiesc fixat/ liber. Animalul se desprinde de gazdă numai după ce umple cu sânge excrescenţele oarbe ale intestinului. păduchele lat. uscată. al tusei. trunchiul şi membrele.compartimentul superior al sistemului nervos central. Vezica înotătoare participă şi la respiraţie. Corpul de formă hidrodinamica este acoperit de piele cu solzi. Rolul arahnidelor în natură şi în viaţa omului. plătica. Majoritatea au corpul nesegmentat. El păstrează legătura cu pânza prin firul de semnal. Pentru a desprinde căpuşa de corpul omului. Rolul peştilor în natură şi în viaţa omului. Ordinul Acari (Căpuşele). Scheletul visceral cuprinde maxilarele şi arcurile branhiale. Ele sustin pereţii cavităţii abdominale. înotătoareleperechi au un peduncul gros. Scorpionii sunt animale nocturne. Ordinul Cypriniformes (Cipriniformele) cuprinde peşti osoşi primitivi. caracteristică delimitarea a două circuite mare şi mic. Diversitatea Peştilor osoşi Subclasa Actinopterygii (Actinopterigienii) Ordinul Perciformes (Perciformele/acantopterigieni. care prin oviducte ajung în afara corpului. Creierul mijlociu (mezencefal) a apărut ca creier vizual primar la peşti. Evoluţia inimii a mers în direcţia delimitării sângelui arterial de cel venos. în sol. caracurtul. salivaţiei. stavridul. Reprezentanţi: babuşca. ea trebuie unsă cu ulei sau benzină. faringe. La digestia hranei participă sucurile digestive secretate de glande gastrice şi intestinale.viespele. Himenopterme. masticaţiei. Membrele au o structură diferită. suportul branhiilor. hrănindu-se cu frunze. înmulţirea . Tetrapodele. precum şi centrele vizuale primare. cartilagiul păstrându-se doar între vertebre. Multe specii sunt paraziţi ai plantelor şi ai animalelor. Sunt peşti răpitori cu dinţi ascuţiţi. iar la om provoacă o stare morbidă uşoară. iar cele terestre prin plămâni. văduviţă. se întâlnesc şi specii vivipare. intestin subţire şi intestin gros. animal unisexuat cu fecundaţie externă. Aceasta a indus modificări şi în structura inimii. constituind ramura progresivă în evoluţia acestora. carasul. Solzii sunt plăci subţiri. Păianjenii şi Căpuşele. aceştia localizându-se pe arcul branhial posterior. cele abdominale sunt reduse. Omizile aduc mari pagube agriculturii. formând firişoare subţiri din care cu ajutorul ghearelor membrelor locomotoare păianjenul timp de câteva ore ţese pânză. deziderat atins în cazul păsărilor şi al mamiferelor. în alcătuirea creierului se disting 5 compartimente. Pentru aparatul circulator al vertebratelor este indirectă. protejînd organele interne de contuzii. Reprezentanţi: şalăul. tormitul TEMA: CLASA ARACHNIDA (ARAHNIDELE) Se cunosc circa 62 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat. Veretebratele se împart în 2supraclase: Peştii. Înotătoarea codală participă la înot. Diversitatea Arahnidelor în prezent sunt cunoscute mai bine de 3600 specii de arahnide reunite în 10 ordine. Poate atinge o lungime de cea 1. Corpul peştilor este alcătuit din trei regiuni: cap. Înotătoarele pare {pectorale şi abdominale) menţin corpul în echilibru şi asigură schimbarea direcţiei de înot. asemănându-se cu nişte picioruşe scurte. Omul foloseşte mult în alimentaţie carnea de peşte. care transmit agenţii patogeni ai multor boli periculoase. starea de veghe-somn. bibanul. Toate arahnidele sunt unisexuate. Ultimul segment al abdomenului este puternic alungit şi se încheie cu un ac la capătul căruia se deschide ductul glandei veninoase. somonul. Aparatul bucal sugător se transformă în trompă. Pot atinge lungimea de până la 5 m şi greutatea de 1000 kg. La mamifere suprafaţa emisferelor este acoperită de scoarţă . întrunind circa 22 mii de specii. toate vertebratele au acelaşi plan de structură. Fiecare tip are destinaţie precisă: prinderea prăzii. Alcătuirea corpului. Respiraţia este dublă: prin branhii . în creierul intermediar (diencefal) sunt dislocate centrele nervoase ce reglează metabolismul. formînd colonii. se reeproduc sexuat şi asexuat.5 m şi o greutate de 35 kg. provoacă forme grave de alergie la persoanele sensibile. Cele mai reprezentative sunt: Scorpionii. parazitează pe plante. toate segmentele lui fiind concrescute . în alcătuirea corpului se disting 2 regiuni: cefalotorace şi abdomen. In cazul larvelor este de tip rozător. Se întâlnesc şi căpuşe-parazit ale omului: sarcoptul-râiei. protecţia. lichidul se solidifică. Pentru unele mamifere mici înţepătura scorpionului poate fi mortală. Cel mai mare pericol pentru om îl prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele animalelor homeoterme. esofag. fiind numiţi dinţi faringieni. în colonii/ solitar. Scheletul lor se compune din scheletul înotătoarelor libere şi scheletul centurilor cu o structură simplă. coarda fiind prezentă doar la embrioni şi larve. Creierul terminal (telencefal) a apărut ca creier olfactiv la peşti. scrumbia. adaptate la mediul marin. ex:ascidie. crapul. Subclasa Crossopterygii (Peştii Crosopterigieni) In prezent este cunoscut un singur reprezentantlatimeria. Vezica înotătoare comunică cu intestinul. vomei.Anoplura-păduchele de cap. Ordinul Scorpiones (Scorpionii). De arcurile inferioare ale vertebrelor regiunii toracale sunt articulate coastele. cardiac. Dezvoltarea embrionului din oul fecundat este directă. cu fecundaţie internă. în prezent au fost descoperite 20 de exemplare. în apele dulci. Lovind prada cu abdomenul. Ordinul Esociformes (Esociformele). doar la căpuşe fiind Vertebratele au apărut mai târziu decât alte cordate. corpul ca un sac. Pentru combaterea omizilor se folosesc metode chimice şi biologice. mărginită de două perechi de membre. hermafrodite. Naşte pui vii. Se compune din segmentul central (creierul şi măduva spinării) şi cel periferic (totalitatea nervilor). Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi. Sunt arahnide mici. Reprezentant: Ştiucade-mare. redresarea poziţiei corpului.cordate primitive. Sistemul nervos este de tip tubular şi atinge un grad înalt de dezvoltare în comparaţie cu nevertebratele. în telencefal se află centrele de integrare a activităţii nervoase. La capătul posterior sunt localizate 3 perechi de excrescenţe -filierele . Alcătuirea corpului. ţînţarii. de pancreas. De regulă. Unele specii sunt lipsite de vezica înotătoare. bogat în glande ce secretă mucus. Creierul alungit (mielencefal) sau bulbul rahidian este sediul centrilor respirator. transportaţi în afara corpului prin spermiducte. aici localizându-se centrele nervoase ce coordonează tonusul muşchilor. Fecundaţia este externă. unele forme ale tifosului exantematic. !!!Cordatele se divizează în 3încrengături: *Urocordate/ Tunicatele. Aceasta dă posibilitate arahnidelor să populeze mediile uscate şi foarte calde. Partea ventrală găzduieşte gura. Trăsătură distinctivă: prezenţa a două înotătoare spinale. Centrele nervoase din puntea Varolio participă la reglarea lacrimaţiei. Tubul digestiv al vertebratelor are 6 regiuni distincte: cavitatea bucală. Au corpul acoperit cu solzi osoşi. Coarda este prezentă doar la embrion. vâscoasă.sediul encefalului şi al organelor de simţ. uneori microscopice. diferiţi scorpioni a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om. pene sau păr. ovipare. Linia laterală mai poate percepe direcţia şi presiunea apei. Populează apele dulci şi cele sărate. de o pereche de chelicere şi una de pedipalpi. craniu. amfiox. Cerebelul este centrul echilibrului. Solzii cresc odată cu întregul corp. înmulţirea. transparente. Diptera. mişcarea ochilor. Pe partea dorsală a cefalotoracelui sunt amplasate patru perechi de ochi simpli numiţi oceli. Ele asigură corpului o poziţie normală. Creierul posterior (metencefal) este constituit din puntea Varolio şi cerebel. acarinafoliculară. impermeabilă pentru apă. păianjenul se ascunde în apropiere şi aşteaptă prada. ex: brancheostoma. Maxilarele sunt lipsite de dinţi. Masculii au o pereche de testicule în care se formează spermatozoizii. icrele. linul. untura de peşte bogată în vitamina D. Scheletul este osos şi se compune din scheletul axial (coloana vertebrală). Scheletul neural formează cutia craniană. furnica. Subclasa Dipnoi (Peştii dipnoi) Prezintă un grup mic de peşti primitivi. în vizuini. Abdomenul păianjenilor este mai voluminos decât cefalotoracele. fiind prezente rudimente ale arcurilor superioare. Unele specii trăiesc în apă. în alcătuirea corpului vertebratelor se disting clar trei regiuni: capul. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. TEMA: SUBÎNCRENGĂTURA VERTEBRATELE. Evoluţia plămânilor a avut loc în direcţia măririi suprafeţei metabolismului gazos. în pofida diversităţii. Corpul are o lungime de 105-180 cm. Urmează 4 perechi de membre locomotoare.cel mai bogat în specii. dovadă a originii comune. Peştii sunt componenţi ai lanţurilor trofice acvatice. care are coadă în stadiul larvar. Clasa Osteichthyes (Peştii osoşi) Peştii osoşi reprezintă cel mai vechi şi mai numeros grup de animale cordate. pe animale şi om. După terminarea ei. Muştele. secretând veninul. Aceste specii reprezintă transmiţătorii agenţilor patogeni ai unor boli periculoase: encefalita. Cea mai mare parte a scheletului este cartilaginos. Doar mamiferele sunt vivipare. Coloana vertebrală nu este practic dezvoltată. Aparatul bucal e de tip înţepător-sugător. o greutate de 25-80 kg şi este acoperit cu solzi sub formă de plăci osoase. cu ajutorul cărora animalul captează şi mărunţeşte hrana. trunchi şi coadă. căpuşa-detaiga. Se întâlnesc specii diurne şi nocturne. scheletul membrelor şi al centurilor. marine. la adult fiind înlocuită de coloana vertebrală. Craniate (vertebrate). Ordinul Aranei (Păianjenii).viu colorate. Capul este alcătuit din scheletul neural şi visceral. în natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula. Păianjenii ţes mai multe tipuri de „pânză": umedă. Femelele au o pereche de ovare în care se dezvoltă ovulele (icrele). Astfel se acoperă stigma şi în lipsa aerului căpuşa se asfixiază. La exterior învelişul de solzi prezintă un epiderm fin. Corpul arahnidelor este protejat de o cuticulă chitinizată. copularea. Coarda se păstrează toată viaţa. albinele.cu foarte multe orificii. scorpionul înfige acul în ea. Se întâlnesc şi specii veninoase: tarantula şi caracurtul. dintre care doar 2 femele. ovipare. TEMA: SUPRACLASA PISCES (PEŞTII) Supraclasa Peştii cuprinde două clase: Peştii Osoşi şi Peştii Cartilaginoşi. peştii sunt animale unisexuate. ovipare. *Acraniate/ Cefalocordate= cordate inferioare. pe parcursul întregii vieţi. în funcţie de mediul de viaţă. Scheletul înotătoarelor impare (spinale Prin acestea se scurge un lichid vâscos produs de glandele sericigene situate în abdomen. Peştii decorativi sunt vivipari. Corpul este protejat de piele ce poartă diferite anexe: solzi. sedentar. Pivotul trunchiului este coloana vertebrală alcătuită din două regiuni: toracală şi codală. La celelalte vertebrate. Evacuarea deşeurilor metabolice este asigurată de rinichi care funcţionează în baza principiului filtrării sângelui. Vertebratele acvatice respiră prin branhii. Vertebratele sunt animale unisexuate. depunerea ouălelor. La celelalte vertebrate această funcţie este readresată diencefalului. Craniul are două regiuni: cerebrală (sediul creierului) şi viscerală (capătul anterior al tubului digestiv).

Pielea este uscată. vipera-obişnuită. adaptate susţinerii corpului în cazul căţărării în arbori. Acesta se deschide în cloacă printr-un orificiu separat de al ureterelor. trunchi şi membre. în structura şi modul lor de viaţă se deosebesc caractere specifice animalelor terestre şi acvatice. Ultima vertebră toracală. de asemenea. formând vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). De arcurile celor 2 vertebre ale regiunii sacrale se articulează bazinul. Din carapacea broaştelor-ţestoase se confecţionează diferite articole decorative. Reprezentanţi: broasca-ţestoasă-desupă. înmulţirea. în Moldova se întâlnesc: şarpele-de-casă. Coastele se unesc mobil între ele prin mijlocirea apofizei unciforme. Scheletul păsărilor este uşor şi rezistent şi se compune din aceleaşi regiuni specifice tuturor vertebratelor. toracală. toracală. cuprinzând aceleaşi patru regiuni. Coloana vertebrală cuprinde 5 regiuni: cervicală. bălţile. Coracoizii au o legătură rigidă cu sternul. întrucât se hrănesc cu insecte şi rozătoare mici. Oasele aparatului mandibular sunt articulate mobil. în unele ţări populaţia consumă carnea de broască. Amfibiile sunt animale unisexuate.locul de fixare al muşchilor pectorali. al căror capăt posterior se dilată. steag şi rădăcină. lombo-sacrală şi codală. broasca testoasă-de-stepă. salamandra. Ovulele din ovar sunt captate de oviducte. înmulţirea .coloana vertebrală. Ordinul Ecaudata (Ecaudatele/ Acaudatele) include amfibii lipsite de coadă în stadiul adult. vipera-de-stepă. Regiunea codală este bine dezvoltată la formele caudate şi redusă la câteva vertebre concrescute la ecaudate. râurile limpezi. Insă aşezarea membrelor pe părţile laterale ale corpului nu permit ridicarea lui de la pământ. care se continuă cu vaginul. mărind mobilitatea craniului Regiunea toracală constă din 22 vertebre care poartă coaste. Coastele lipsesc. inima are patru camere. De vertebrele regiunii toracale sunt prinse coastele scurte. ceea ce facilitează înghiţirea prăzii de dimensiuni mari. Cameleonii sunt reptile adaptate la viaţa arboricolă: membrele au gheare lungi. Cei veninoşi folosesc veninul. Cutia toracică asigură membrelor un sprijin mai solid. ovipare. Ordinul Apodele (Apoda). dăunători ai agriculturii şi silviculturii. Scheletul axial. formând cutia toracică. Cel posterior prezintă de asemenea trei regiuni: coapsă. deosebim pene de contur. Reprezentanţi: Broasca-de-iaz. cutia toracică lipseşte. Femelele se încolăcesc în jurul ouălor şi cu ajutorul secreţiei produse de glandele cutanate. iar prin intermediul organului copulator. Coastele primelor 5 vertebre se unesc cu sternul cartilaginos. stabilitatea cutiei toracice sporeşte. de formă rotundă. ovipare. Şerpii neveninoşi omoară prada prin strangulare sau cu ajutorul dinţilor. gene mobile. al căror capăt liber se prinde de sternul osificat. prezentând şi unele distincţii.este mai diferenţiată şi mai mobilă decât la amfibii. cele care formează cârma cozii . înotătoarele perechi (pectorale şi abdominale) sunt aşezate orizontal servind ca suprafaţă de sprijin pentru menţinerea echilibrului în apă. Unica vertebră sacrală dispune de proeminenţe de care se articulează oasele bazinului. mai puţin în cele cu climă temperată. Cu unele excepţii. membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puternice decât cele anterioare. formând uterul. ce se ramifică de la rahis în barbule. Membrul anterior se compune din trei regiuni: braţ. subţiri. Clavicula dreaptă şi cea stângă sunt unite formând furca. ischion şi pubis). Şerpii sunt reptile lipsite de membre. Îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. Alcătuirea corpului. Dintre scuamate. broasca-de-lac.cuprinde trei oase (coracoid. iar de acolo într-o dilatare în formă de pâlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. sacrală şi codală. iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă. Corpul amfibiilor cuprinde trei regiuni: cap. lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). Unirea mobilă a membrelor de trunchi. ochii slab dezvoltaţi. Cea a membrelor anterioare. pielea nudă. Prima are culoare verde. întâlnită şi la noi. Corpul reptilelor are o formă alungită şi constă din cele trei regiuni tipice vertebratelor. Majoritatea elementelor sunt concrescute. şarpelede-apă. Ordinul Crocodilia (Crocodilii) include cele mai evoluate reptile. acoperită de nervi. adaptate la zbor. Alcătuirea corpului. Ouăle de broaşteţestoase sunt o delicatesă culinară. Cei mai cunoscuţi peşti cartilaginoşi sunt rechini. Puful este cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. Ouăle sunt depuse în vizuini subterane. La şerpi membrele lipsesc. Centura membrelor posterioare . Pana de contur se compune din rahis. iar acestea în cloacă. Specifică pentru păsări este unirea imobilă a vertebrelor regiunii toracale. Ovulul matur ajunge mai întâi în cavitatea corpului.5 mii specii) răspândite în regiunile umede şi calde. fiind alcătuite din regiuni specifice membrelor pentadactile. Fecundarea este internă. hrănindu-se cu nevertebrate-dăunători ai plantelor de cultură.rectrice. Centura scapulară a păsărilor se distinge prin unele particularităţi legate de zbor. formând o placă elastică. De ele se articulează coastele. A: peşti şi amfibieni: prezenţa coardei. ca urmare se deplasează pe uscat prin sărituri. Astfel.pelviană prezintă un os (coracoidul) rezultat din sudarea a 3 oase (ilion. înainte de a se deschide în cloacă. Sunt legate între ele prin cârlige. gât bine dezvoltat. Forma ciocului este variată şi depinde de tipul hranei şi modul de dobândire a acesteia.Ciclul de dezv a broaştei de lac: ouă fertilizate> embrion> larvă (mormoloc)> adult Rolul amfibienilor în natură şi în viaţa omului. broasca-arboricolă. Membrele sunt alcătuite după tipul membrului pentadactil. bipede. Ecaudatele şi Apodele. iar dezvoltarea directă. Preferă mediul subteran. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine.folosită în alimentaţie. Spermatozoizii din testicule. Ca urmare a dezvoltării complete a septului ventricular. antebraţ şi labă. Animal nocturn. Femela depune ouăle pe uscat. Multe specii prezintă pericol pentru om. Scheletul labei este puternic redus. puf şi peri. Au corpul viermiform. Fecundaţia este internă. Se deplasează prin târâre. Spre deosebire de amfibii. mod de trai.sprijin sigur al membrelor posterioare. Numărul vertebrelor toracale variază de la 7 la cele ecaudate (fără coadă) până la peste 100 la cele apode (fără membre). Diversitatea Reptilelor Reptilele contemporane (6500 specii) se grupează în următoarele ordine: Scuamatele. Ordinul Caudata (Caudatele) include circa 280 de specii de amfibii cu coadă la care ambele perechi de membre au aceeaşi lungime. secretat de glandele veninoase. în căile genitale ale femelei. înzestrat cu un cioc îmbrăcat în plăci cornoase. Cea de-a doua (epistofelul) se articulează mobil cu prima. Capul este de dimensiuni relativ mici. Alcătuirea corpului. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretre. Din absenţa coastelor. broasca testoasăde-baltă. Reptilele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale. Omoplaţii înguşti şi lungi alunecă liber pe suprafaţa coastelor. sunt mai puţin dependente de mediul acvatic întrucât au corpul acoperit cu solzi protectori sau scuturi osoase. în unele ţări din Asia şi America se consumă carnea de şarpe. sunt de mare folos omului. sporind mobilitatea centurii scapulare. Pentru şopârle este caracteristic corpul alungit cu o coadă lungă. Ordinul Squamata (Scuamate) cuprinde 6 mii de specii grupate în trei subordine: Şopârlele. lepidosirenul. Celălalt capăt al claviculelor aderă la unirea coracoidului cu omoplatul. După alcătuire şi funcţie. Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Periodic năpârlesc. răspândite pe larg în zonele cu climă aridă. Din acest ordin mai fac parte buraticul. de aceea unele reptile se deplasează prin târâre. Veninul şarpelui este folosit în domeniul farmaceutic. în scheletul capului predomină elementele cartilaginoase. Ovarele sunt. Fecundaţia este externă. pisicade-mare). Sunt primele vertebrate ieşite pe uscat dar care au păstrat legătura cu mediul acvatic. în natură amfibiile sunt verigile a numeroase lanţuri nutritive. gambă şi labă. Şopârlele sunt animale unisexuate. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. TEMA: CLASA AVES (PĂSĂRILE) Păsările sunt vertebrate homeoterme. Pentru om amfibiile sunt folositoare. balenele şi batoideii (vulpea-de-mare. TEMA: CLASA AMPHIBIA (AMFIBIILE) Amfibiile prezintă cel mai puţin numeros grup de vertebrate (2. In primul rând sau redus elementele cartilaginoase. Particularităţi se constată şi în . Broasca-râioasă este mai puţin legată de mediul acvatic. Femela depune de la 2-5 până la 600-700 de ouă. Rolul reptilelor în natură şi în viaţa omului. la reptile. păstrându-se doar rudimentele a trei degete. Salamandra-cu-pete. La şopârle regiunea cervicală numără 8 vertebre. timpanul lipseşte. Corpul este alungit şi acoperit cu solzi placoizi. şi embrionul se dezvoltă în lipsa apei. La majoritatea păsărilor sternul prezintă o excrescenţă osoasă. Clasa Chondrichthyes (Peştii Cartilaginoşi) Dimensiunile corpului peştilor cartilaginoşi oscilează de la 20 cm până la 1520 m. Populează lacurile. Prima vertebră (atlantul) are formă inelară şi se articulează mobil cu craniul. cele lombare şi sacrale şi prima vertebră codală sunt concrescute într-un singur ossacrum. lombară.carena. omoplat şi claviculă). Membrele posterioare sunt mai bine dezvoltate decât cele anterioare. subordonate după dimensiuni. care previn pierderile de apă. crocodil şi broaşte-ţestoase. ureterul se dilată. Coloana vertebrală se compune din 4 regiuni: cervicală.şi prin plămâni. Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase. iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale corpului sunt pene de acoperire. le clocesc şi îngrijesc puii. Coada este scurtă. Larvele ieşite din ou migrează în apă unde îşi continuă dezvoltarea. în legătură cu deplasarea prin salturi. bogată în glande cutanate. Membrele au o structură tipică membrelor pentadactile. ihtiofisul.sacula. un capăt fiind legat de coracoid. prin spermiducte ajung în cloacă. pare. Reprezentanţi: sifonopsul. Spre deosebire de alte vertebrate ovipare. depun ouăle în cuiburi. care adăposteşte corpul în caz de pericol. cea de-a doua gri-închis. Cameleonii şi Şerpii. alcătuirea internă se aseamănă cu cea a peştilor osoşi. Trăsătura distinctivă a reprezentanţilor acestui ordin este prezenţa carapacei osoase. Crocodilii şi Broaştele-ţestoase. Populează mările şi oceanele din regiunile tropicale. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe. poikiloterme. Regiunea cervicală prezintă o singură vertebră articulată mobil cu capul. Diversitatea Amfibiilor Amfibiile sunt grupate în trei ordine: Caudatele. craniate D: structura membrelor. Se cunosc circa 60 specii de amfibii lipsite de membre. Se realizează prin Centuri. În glandele salivare se form veninul. Scheletul rămâne cartilaginos toată viaţa şi este alcătuit din două regiuni: toracală şi codală. Scheletul se aseamănă cu al amfibiilor. Ordinul Chelonia (Broaşteleţestoase). Reprezentanţi: Tritonul. Regiunea codaiă numără câteva zeci de vertebre. Reprezentanţi: protopterusul. le menţin umede. formând cutia toracică. respiraţia TEMA: CLASA REPTILIA (REPTILELE) Reptilele sunt vertebrate tetrapode. mobilă. De aceea. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige.

taurul. Este bine dezvoltat dimorfismul sexual prin coloraţie sau dimensiuni corporale. circa 5 mii de specii. sebacee şi odorifere. cucuveaua. Mamiferele joacă un rol esenţial în natură. Suprafaţa encefalului este netedă . a rezultat scurmuşul. Ordinul Lagomorfe/ Iepurii. Trăsătura distinctivă a speciilor din acest ordin este subdezvoltarea placentei. renul) sau imparicopitate . Mamiferele sunt animale unisexuate cu un dimorfism sexual mai mult sau mai puţin dezvoltat. Ordinul Proboscidieni/ Elefanţii. cele mai evoluate animale. ovipare. Degetele sunt prevăzute. rinocerul). Femelele au un singur ovar. încovoiat. hiena. Sunt mamifere terestre copitate. reducând suprafaţa de sprijin la vârful degetelor protejate de copite. mamiferele contribuie la răspândirea plantelor. ciuful. slabe. tupaidele . Din această cauză puii se nasc slabi. cu gheare. zburători buni. Au un cioc bine dezvoltat. cârtiţa este confundată cu orbetele. Subclasa Euteria (Euterienele/ Placentare= mamifere superioare) Ordinul Insectivora (Insectivorele) cuprinde cele mai vechi specii de mamifere placentare. Ariciul. şoarecele (chiţcan). înotători şi scufundători Repr: corcodelul mare şi cel mijlociu. unele polenizează florile. veveriţa-marsupială. cangurul). oaia. Ordinul Perissodactyla (Imparicopitatele). encefalul nounăscutului are posibilitate să crească în volum. Sunt păsări relativ mari cu un gât şi picioare lungi. în primele luni de viaţă puii sunt hrăniţi cu lapte. altele sunt vânate pentru carne. căprioara. Diversitatea PăsărilorSupra ordinul Acraniate/ Struţii (Ratitae) . bogată în glande sudoripare. vulpea. şobolanul. deoarece membrele anterioare sau transformat în organe de înot Reprezentanţi: pinguinii imperiali. Particularităţile structurale ale labei determină viteza de deplasare. se mişcp prin alergare. Reprezentanţi: veveriţa. în timpul mersului membrele se deplasează într-un singur plan. o modificare a glandelor sudoripare care asigură alăptarea puilor. ornitorincul. cioc alungit. Drept rezultat. cerbul. Sunt răpitori nocturni pentru care sunt caracteristice ciocul în formă de cârlig. adaptate la alergarea rapidă. raţele. Pentru paricopitatele rumegătoare este specific stomacul cu 4 camere. castorul. marmota. bumnducul.puiul se dezv complet în uterul mamei. Sunt păsări adaptate la viaţa terestră. Hrăninduse cu fructe şi cu seminţe. foca Ordinul Cetacea. înlăturând animalele bolnave. calul.este dezvoltat doar degetul 3 (calul. vrabia. Duc un mod de viaţă nocturn. Rolul păsărilor în natură şi în viaţa omului. silviile. veveriţa. ursul. ehidna. Dezvoltarea embrionului are loc în corpul mamei. Clavicula lipseşte. Porumbeii TEMA:CLASA MAMMALIA (MAMIFERELE) Mamiferele. iar din sudarea oaselor labei. ce se dezv complet în marsupiu (koala. Puii sunt nidifugi. şacalul. !!! înmulţirea. Craniul este alcătuit dintr-un număr redus de oase ca urmare a concreşterii unora dintre ele. raţele.scheletul membrelor posterioare: gambă alcătuită dintr-un singur os. Capul poate fi rotit la 270°. aripi scurte şi rotunde. iar la unele specii prezintă dinţişori cornoşi. La cele nidifuge puii sunt acoperiţi cu puf. australieni (cazuari) Supraordinul Pinguini (Impennes). graurii. tars scurt şi comprimat lateral Repr: pelicanul roz. Ordinul Podicipediforme/ Corcodeliii. grosimea lor. dar sunt neputincioşi. Sunt bine dezvoltate pavilioanele auditive. rândunica. Sunt adaptate la viaţa arboricolă. Răspândirea seminţelor şi a fructelor se face şi prin intermediul blănii animalelor. Puii ieşiţi din ou sunt hrăniţi cu lapte. fiind numite animale plantigrade. înaintea cărora se află nişte cute din piele ce amplifică undele sonore. Ordinul Galiformes (Galliformele sau Găinile). Labele sunt specifice păsărilor scurmătoare. hermelina. Puii sunt nidifugi. carena lipseşte. Scot pui de mai mult de două ori pe an. hulubii). măgarul. desmanul. de talie diferită. clocesc ouăle pe rând. care se hrăneşte cu cartofi. sticletele. maimuţa au mersul lent. Reprezentanţi: huhurezul. veveriţă. monotreme. degetele fiind unite cu o membrană înotătoare. popândăul. vulturul. densitate. jderul. elanul. Mamiferele pot fi: marsupiale. nefiindu-le caracteristică formarea placentei. antilopa. Ordinul Anseriformes (Anseriformele). datorită alimentaţiei din placentă (lup. ciorile. potârnichea. Penajul este dens. Paricopitate nerumegătoare sunt porcii şi hipopotamii. dropiile). Corpul este acoperit cu piele relativ groasă. răspândite în toate zonele biogeografice ale Terrei. Reprezentanţi: ciocârlia. Cuprinde mai multe ordine. Centura pelviană are o structură tipică vertebratelor. Degetele descind direct de la scurmuş. pădurile. dezvoltarea lor având loc în marsupiul pielos de pe abdomen. turtit dorso-ventral. Durata sarcinii depinde de specie.sunt mamifere relativ mici cu o coadă lungă. se pot deplasa de sine stătător şi pot ciuguli (găinile. şoricarul. Au urechi mari. ciţcanul. vaca. pisica. Reprezentanţi: cârtiţa. părţile laterale ale corpului.depun ouă le clocesc. homeoterme. Gazela. ia puii se hrănesc cu laptele femelei (echidnă. Păsările sunt răspândite în toate zonele geografice ale Terrei. Păsările sunt animale unisexuate. Nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte.lemurienii. lupul-marsupial. Aceste animale sunt numite unguligrade sau copitate. tigrul. Puii păsărilor nidicole sunt golaşi. coadă scurtă. Ordinul Carnivora (Răpitoarele sau Carnivorele). Hrănindu-se cu insecte dăunătoare. Reprezentanţi: lebedele. Glandele mamare nu au mameloane. delfinul. O trăsătură distinctivă a rozătoarelor este dantura din care lipsesc colţii. buha. culoare. Reprezentanţi: liliacul-urecheat. Unele specii au fost domesticite. ghepardul. Ele contribuie la răspândirea fructelor şi seminţelor. Se divizează în două subordine: nerumegătoare şi rumegătoare. ascuţiţi. OrdinulChivoptera(Chiropterele) Include mamiferele adaptate la zbor. lupul. tigrul. în timp ce celelalte sunt subdezvoltate sau lipsesc. Sunt poligame. nutria. iar cele odorifere sunt folosite în căutarea partenerului sexual. adesea orbi şi neputincioşi (rândunelele.păsări acvatice. uliul. Corpul se compune din trei regiuni: cap. Ordinul Primates (Primatele). în uter se formează un organ special: placenta. viermi. Fecundarea este internă. acestea putând îndoi spatele în formă de arc (ghepard. Guşa este bine dezvoltată. livezile. Caninii sunt puternici.ursul de mare.păsăsri mari de apă dulce. Din cauza lipsei claviculei. ornitorinc) Rolul mamiferelor în natură şi în viaţa omului. Incisivii sunt bine dezvoltaţi. Diversitatea Mamiferelor Subclasa Prototheria (Prototerienele) cuprinde câteva specii de mamifere primitive întâlnite în Australia şi pe insulele din vecinătate. Claviculele sunt rudimentare sau lipsesc.se sprijină pe degetele 3 şi 4. Subclasa Metatheria=mamifere inferioare Ordinul Marsupialia (Marsupialele). regali Supraordinul Carinatae (Carinatele) Include specii de păsări zburătoare înzestrate cu o carenă bine dezvoltată şi cu penajul adaptat pentru zbor. ghepardul şi-au mărit viteza de alergare datorită amplasării verticale a elementelor labei. deosebiri prezentând numărul vertebrelor şi mobilitatea. bursucul.păsări ce nu pot zbura. Datorită faptului că sutura dintre acestea se osifică târziu. de regulă. au picioare scurte. înmulţirea. de aceea falconiformele sunt considerate păsări nidicole. leu. Se înmulţesc prin depunerea ouălor. Stomacul are o structură specifică celorlalte mamifere. Scheletul membrelor are un plan structural specific membrului pentadactil. Alcătuirea corpului. cu excepţia degetelor. vidra. Sunt mamifere copitate la care cel de-al treilea deget este cel mai dezvoltat. oaia. Ciocănitoarele. nasc pui la un stadiu timpuriu. caninii bine dezvoltaţi. cresc toată viaţa. proehidna.a. Daune mari aduc agriculturii rozătoarele. Reprezentanţi: cocorii. ariciul. Ele pot fi paricopitate. ondatra. Reprezentanţi: ehidna. In popor. indian. Din acest subordin fac parte: cerbul. După gradul de maturitate fiziologică al puilor în momentul eclozionării. zebra. Reprezentanţi: câinele. Membrana pieloasă situată între degetele foarte lungi ale membrelor anterioare. ţistarul. Al doilea şi al cincilea deget sunt bine dezvoltate. mistreţul. păsările se împart în două grupe: nidifuge şi nidicole. leul. Sternul chiropterelor este înzestrat cu carenă. piţigoiul. Ordinul Pinipede. La unele specii primul deget nu se opune celorlalte. iar stomacul muscular sudezvoltat. gâştele. Reprezentanţi: găinile. Ordinul Rozătoarele (Rodentia). cu aripi mari. Indivizii de sex feminin au şi glande mamare. ţoii. Se hrănesc cu larve de insecte. erbivore. în uter. Mobilitatea coloanei vertebrale depinde de modul de viaţă al mamiferelor. Pielea este acoperită cu blană care diferă de la specie la specie după lungimea firelor de păr. Este cel mai numeros ordin din clasa păsărilor. Primatele inferioare. trunchi şi membre. unele rod scoarţa copacilor din livezi. ursul. Reprezentanţi: şoimul. deoarece se sprijină pe toată suprafaţa labei. pisică).balena-albastră. ghearele ascuţite şi încovoiate.fără placentă. vrăbiile. animalele se sprijină numai pe degete şi se numesc digitigrade. care se hrănesc cu produse depozitate în hambare. Importanţă economică prezintă un număr mare de specii vânate pentru carne sau pentru blană. prepeliţa. văd bine. Marginile părţii superioare a ciocului sunt căptuşite cu plăci cornoase. răspândite în bălţi şi stepe. Ochii sunt slab dezvoltaţi. iar structura molarilor permite rumegarea hranei înainte de ingerare. şorliţa. Sunt monogame. membrele posterioare şi coadă serveşte drept aripi. protejează culturile agricole. marcarea teritoriului ş. Sunt păsări înotătoare. caşalot. puful este deosebit de bine dezvoltat. rinocerul. lemur. Se hrănesc cu insecte. Cele sudoripare joacă un rol important în termoreglare. Carnivorii exercită rolul de „sanitari". cocoşul de pădure. Sunt răspândite pe tot globul pământesc. capra. Câinele. girafa. permiţând recepţionarea ultrasunetelor.african. Penajul se compune din pene moi şi foarte dese ce fac zborul silenţios. Ordinul Falconiformes (Falconiformele sau Răpitoarele diurne).păsări cu structură primitivă. Ciocul este lat. Reprezentanţi: struţi africani/ americani (nadu). în schimb auzul este foarte fin. pisica. fazanul. prezentând deosebiri doar elementele labei. dar bine adaptate la mediul de viaţă: sternul mic. placentare. Odinul Gruiformes (Gruiformele/ Ciconiforme sau Cocorii). Au un corp compact. Puii ieşiţi din ou sunt acoperiţi cu puf. sunt vertebrate patrupede. iar molarii au vârful tăietor ascuţit. liliaculvespertil. Emisferele encefalului sunt mici şi lipsite de circumvoluţiuni. mierla. trei fiind orientate înainte şi unul înapoi. In timpul dezvoltării embrionului. capra aleargă şi mai repede. Ordinul Paseriformes (Passeriformele). Penajul este dens. celelalte fiind reduse (mistreţul. Ordinul Strigiformes (Strigiformele sau Bufniţele). Ordinul Artiodactyla (Paricopitatele). Steganopodele. chiţcan delfin). Coloana vertebrală cuprinde cinci regiuni caracteristice vertebratelor. Incisivii sunt mici. La răpitorii de talie mică este deosebit de mobilă. Reprezentanţi: calul. zimbrul. orbeţii. Reprezentanţi: cangurul. Acest ordin cuprinde două subordine: Primatele inferioare (Prosimiae) şi Primatele superioare (Simiae).

S. TERŢIARĂ are formă de ghem. galbenus de ou. in frunze.Cl 2-3% pentoze=riboza. valina. Proteinele se contin in : carne. iar glicogenul în cea animală ---structuralaceluloza este componentul peretelui celulor al celulei vegetale. iar chitina. CUATERNARĂcaracteristică doar pt unele proteine.care conţin aminoacizi şi grupe prostetice de natură chimică diferită : lipide. glicogenul . cunoastem compusi organici cu masa moleculara joasa "manomeri" şi înaltă – « polimeri ».prezente in unt. ---celulele tuturor organismelor se aseamănă după structură şi compoziţie chimică ---se inmultesc doar prin diviziune ---in organismul pluricelular celulele sunt specializate după funcţii. ulterior teoria a fost dezv în lucrările lui Virchow. unt. în membrană se contin in: lactate.resturi de acid fosforic. Glucidele se contin in: mar. aminoacizi(albumine. bacteii. fructe. A: păsăsri şi mamifere: homeoterme. maltoza=glucoză+glucoză POLIZAHARIDE mai multe molecule de monozaharide. la cereale- răspîndite lipide.stimulează deschiderea stomatelor b) organica .NPO(.Cr – concentrate in creierul mamiferilor ---Cuelement important in formarea clorofilei la plante. bilantului legata termic (4-5%). hidrofobă. dar solubili în solvenţii organici (benzen. paste fainoase sunt localizate in toate tipurile de celule.H. fructe. galbenus. Postulatele de bază ale teoriei celurare : unitatea dezvoltare ---unitatea elementara a viului e structurala. fiindcă sint substanţe organice ---Csursa principala de nutritie pentru plante. K(+). pot fi solide.C. miere de albine se localizează in: celulele ficatului.păstrează căldura. Microelemente le revin Na. cloroform). acizi nucleici) ---reglatoare (ionii metalelor se leaga de fermenti. Compozitia atomara: În celulele diferitor organisme s-au descoperit în jur de 70 elemente din sistemul peroidic. Africa.unire a 2 monozaharide. kerantină) colagen. arboricole. Se întâlnesc în Asia de Sud-Est. SECUNDARĂmolecula proteină este răsucită în spirală . celuloza. în seminţe. Tipuri : dulce. unii hormoni FOSFOLIPIDE . omul. ioni de metale. hidrogenică.simple. animalele şi omul nu pot sintetiza unii aminoacizi. orangutanul. Ex: amidonul (constituit din glucoză). solubile în apă. cu gust Ex:hexozele=glucoza(monomerul fructoza. autoreglare. oua. /cu poteinele= anim.polimerii ai caror monomeri sunt aminoacizii (într-o proteină pot fi 20tipuri de aminoacizi. îi este proprie legătura peptidică.Mg. gorila. organogene) Rolul : ---componente de baza ale celulei ---participa la formarea organelor.in retina ochiului ---Co. carne(ele reprezintă componentul vitaminelor.complexe. majoritatea rezultă din unirea acizilor grasi cu glicerina cele mai Tipuri: simple şi NEUTRE/gliceride- Rolul: prezente in organe: ---Ni în pancreas. la revenirea la condiţii normale ale mediului. piersica. de anioni apariţia schimbarea structurii terţiare şi cuaternare a factorilor chimici. Ba. form din glicerol şi acizi graşi STEROIZI. trioze. făcîndu-l impermiabil pentru apă STERIDE .in mucoasa limbii. îi este proprie legătura peptidică.la oxidarea lipidelor organismul isi face rezerve de energie sub formă de lipide --. apare la unirea cîtorva molecule cu structura terţiară într-un complex . celulozei). Tipuri: SIMPLE-alcătuite globuline.K. a) Ultramicroelemente Compozitia moleculara: COMPLEXE/proteide. are o anumită structură spaţială : structură PRIMARĂ are forma unei catene liniare. se dizolvă bine în apă. clorofilei. a tuturor functionala si de vii capabila de autoreproducere. Amidonul este rezerva de glucide în celula vegetală. care st numiţi indispensanbili. moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică (+/-).Si 0. formînd ţesuturi. e organismelor metabolismul Ca. prolamine. Aminoacizii se unesc prin legături pepticide doar din histone.la oxidarea grăsimilor din organismele animale se elimină apă proteinele . [a descoperit prezenta unor "camarute" pe un dop de pluta şi le-a numit celule. într-un anumit mediu. iar in cele vegetale. brinzeturi. MONOZAHARIDEsubstante incolore cristaline. Fiecare proteină. par. galactoza. nu se dizolvă în apă şi nu au gust dulce. St. în celulele nerv FOSFOLIPIDEcomplexe. la fotosinteza ---de depozitare e subst de rezervă întîlnită la pl(amidonul). In celulele animale se contin 15% de glucide. decît prin intermediul hranei. Cu. Plantele sintetizează aminoacizii proteinogeni din produsele primare ale fotosintezei . e parţial reversibilă.Zn.Ca. dacă conţin acizi graşi nesaturaţi (la plante) CERURI.F.P. Cu) ---participă la fotosinteză (Mg) ionii. continut in stare libera (95%). HPO(2. hormonilor. ceară Functii: ---metabolicăacizi biliari ---structuralabiologice la participa fosfolididele+proteine=membrane compozitia macromoleculelor de proteine. Indonezia. disulfidică. acizilor biliari) localizate in: stratul subcutant al pielii. membrele anterioare. protejează de leziuni mecanice. Macroelemente .4) intra in compozitia fosfatului de calciu din oase.hemoglobina. dezoxiriboza . influenţînd activ acestora) ---de transport. st prezente in toate tipurile de celule(2-90%). Renaturare autorestabilirea structurii naturale a proteinei.compusi organici insolubili in apa. prezente în hormoni SFINGOLIPIDEcomplexe. ciuperci [ !!! glucidele se combină cu lipidele= glicolipide glicoproteine ] lipidele . prezenţa glandelor mamare TEMA : COMPOZIŢIA CHIMICĂ A celulare ( în celulă prevalează ionii de K( +). utilizat de către mamifere în respiraţia celulară ---împreună cu ultramicroelementele sunt parte componentă vitaminelor . este unică pentru orice proteină. posedă valenţa şi abilitatea de a forma legături covalente mai stabile decît oricare alte elemente. la legume-25-45%. Majoritatea speciilor sunt animale nocturne. Hooke in 1665.de protectie si termoizolare .N .Zn.le revin 98% din toate elementele din celula (elemente biogene. specific pentru fiecare tip de proteină . sfecla de zahar. tetroze. celulele muschilor. prezent în organele interne. îi este proprie legătura peptidică. legume.Fe. dacă structura primară nu e distrusă.au gust dulce.baza compusilor organici o constitue atomii de C.compusi organici cu formula generala C(n)H(2n)O(n)/ Cn(H(2)O)m. heptoze DIZAHARIDE(oligozaharide).la scindarea glucidelor obtinem energie. Functii: ---de transportator al substantelor ---reglator al (asigura repartizarea uniforma a acesteia prin celulă) ---sinteticaparticipa ca substrat la sinteza biopolimerilor ---mecanica-determina volumul si rigiditatea celulelor.atomi. hidrogenică. Mg(2+) parte componentă a transport transmembranar. tuberculi Functii: ---energetica.3) şi în stare legată : CaPO(4) ---bioelectrica ţine diferenţei de potenţial la nivelul membranei . mica) a fermenţilor.hipofiza. Leenwenhoek a descoperit organismele unicelulare. determinîndu-i forma. funcţiile.O. dacă conţin acizi graşi saturaţi (la animale) şi lichide. leucina). hidrogenică. chitina . CELULEI Descoperita de R. pigmenţilor. îi este proprie legătura peptidică.] Malpighi şi Grew. o sursă de apă metabolică ---energica.I.sau striată. participa la respiraţia mamiferilor.la ciuperci şi la cuticula artropodelor ---sintetica. întrucît nu se comprimă ---solvent pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă ---energetică.stratul protector la pl si anim (în Cl(-) . Ex: zaharoza=glucoza+fructoza . in celulele creierului. ce determină rezistenţa lor mecanică) ---menţine constant mediul interior(HCO3) şi presiunea osmotică (NaCl) ---activează enzimele (Mg 2+) ---participă la respiraţie(Fe.căci aceştea st derifaţi lipidelor depozitare substanţelor sub formă de grăsimi sau uleiuri ---sursă de apă. lina de oaie. ce conţin 2grupe funcţionale: amină(-NH2) şi carboxil (-COOH). ionică ex. în proporţii variate: la om-62% din subst uscată. Cr. este un izolator.Mn. craniate D: mod de viaţă.pentozele participa la sinteza acizilor nucleici.ionii unor metale participă la transportul electronilor şi a unor molecule (cationii de Fe(2+) asigura transportarea O) ---mecanica (Ca(2+) . Fe(2+)parte Na(+). de proprietăţile. mai tîrziu au confirmat structura celulară a plantelor. Mai pot fi clasificate: TRIGLICERIDE. iar în afara celulei (ionii Cl(-) metalelor si Na( +) intra in ---structurala ceara de albină). ex : lizina. Schleiden si Schwann elaboreaza teoria celulara [totalitatea organismelor sunt organizate din celule].1% (cantitatea extrem de anorganica : apa H(2)O cel mai raspindit compus anorganic. glucide. datorită pierderii sau cîştigării unuia sau mai multor electroni Roluri : ---Ca(2+) participă la contracţia musculară . fomînd un strat ai adipos ---reglatoare---de regleaza a activitatea multor hormoni.Mn. se numesc proteinogeni.serveşte ca donator de electroni în procesul de fotosinteză ---menţine structura celulei ---participă în reacţii de hidroliză şi oxidare a celulei ---asigură transpiraţia ---sursă de oxigen ---mediu pt reacţiile chimice ---reagent chimic sarurile minerale disociată : Functii: cationi se contin sub forma K(+). ce constituie scheletul membranelor biologice.70%. Primatele superioare: cimpanzeul. lactoza. Polimerii se constituie din mai mulţi monomeri identici sau diferiţi : glucidele (hidraţi de C) . componentă K(+)a hemoglobinei . la emulgarea grăsimilor . seminte. Na(+) . proteinei sub Denaturarea influienţa proteinelorfizici.

el leagă organitele între ele şi dă celulei o anumită formă). osoase). lipidelor(în membranele REA) *substanţe sunt acumulate în el şi transportate spre organite cu ajutorul aparatului Golgi. se transf în fagolizozomi). citoplasmatice şi formarea unor vezicule care încorporează celulă(proteine. creştere. aceasta fiind functia lor de baza. Evacuarea particulelor solidefagocitoză negativă. pot fi văzute cu ochiul liber in miezul fructului de pepenele verde. amidonul celule animale =unitatea structural-funcţională a celulei animale. Se clasifică după rol : proteine structurale(actine si tubuline) din: microfilamente. care se leagă selectiv difuziunea cu anumiţi ioni/ de apă molecule. miozina-microfilomente proteice din muschi ---de transport: leagă şi transportă acizi grasi. urzicii) . cele 2legăturile dintre resturile de acid fosforic sunt numite macroergice Rol : sursa universală de energie. fiindcă e un proces de pierdere a apei). poate fi de 2 tipuri: REG(granular=ruguros) si REA (agranular=neted). a celor lichide-pinocitoză negativă. ---de protectie : tendoanelor. As: celule eucariote. Deplasmolizăproces de restabilire a formei iniţiale a celulei. a celor lichide. suscită consum de energie şi este realizat de proteine-transportatoare speciale !!! Transportul moleculelor de dimensiuni mari în stare solidă sau dizolvată celulei prin invaginarea subst ce spre interiorul membranei pătrund în nucleotid alcatuit din : baza azotata-adenina + glucidul-riboza + trei resturi de acid fosforic se contine : in citoplasma. C. plastide. iar cele de proteine se afundă în stratul de lipide la diferite adîncimi. proteine-enzime – accelereză şi controlează reactiile chimice din celula. iar animala – proteine.citoschelet.lungimea depaseste latimea (celule-fibre din tulpina inului. proprietate de replicare. ioni. posedînd o permiabilitate selectivă) *participa la unele procese metabolice *receptor: datorită proteinelor-receptori localizate aici. ---ARNde transport transportă aminoacizii spre locul de sinteză a proteinelor. nucleu. iar la cea animală plasmalema form excrescenţe sau cutedesmodesme *bariera(nu permite majoritatii compuşilor chimici sa patrunda in citoplasmă. Deosebiri : informaţia din se nucleu despre spre în structura ribozomi nucleu acizi nucleici.centrizom.pelicula subtire care vine in contact nemijlocit cu citoplasma. nucleu. mitocondrii. C.fenomen. celule secretorii. glucidele. Rolurile ---energetica: la scindarea de proteine se catalizatorii biologici sunt proteine principale : ---material de constructie pentru organism ---participa la formarea organitelor membranelor importanta si tesuturilor pentru ---cea mai substanta organism ---protejeza corpul datorita productiei de anticorpi. ce constă din faza lichidă= citosol(soluţie coloidală de compuşi organici. lipide. ce străbat citoplasma. Endocitoza particulelor solidefagocitoză (celule. stă la baza formării tuturor organismelor alcatueste (excepţie: din: bacteriile).lungimea e aproape egală cu lăţimea. lipidele. st polimeri ai caror monomeri sunt nucleotidele. asigurînd schimbul de substanţe) şi faza solidă(conţine fibre proteice subţiri. unghiulor. sub acţiunea fermenţilor. nu necesită consum de energie şi are loc pe cale difuziunii simple (prin porii formaţi de moleculele proteice/ cu participare componenţilor lipidici ai membranei) sau a difuziei facilitate (asigurată de proteinetransportatoare din membrană.Aici are loc etapa anaerobă a respiraţiei. diviziune. Citoplasma.celula cu nucleu delimitat de membrana. Pe fiecare din nucleotidele libere. volumul vacuolelor. O nucleotida= o baza azotata( A. glucoza.uracil)+ un glucid(riboza/ dezoxiriboza) + un radical de acid fosforic Tipuri: DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN) constă din 2 catene polipeptidice răsucite în spirală.pinocitoză. este. Aparatul proteinelor . plastide (cromoplaste +cloroplaste +leucoplaste). în 2 lanţuri libere. Ele se pot desface. în strictă conformitate cu principiul complementarităţii. anticorpii monocatenară).12% Functii: ---structurala. celule musculare). pot fi grupate astfel: cu forma variabila( leucocite. prin care apa părăseşte celula. Gguanina. monomerul e sintetizează structură (bicatenară . informaţia obligatorii ai majorităţii celulelor cu structură vitale specifice membrana unica : Reticul endoplasmatic(RE) . prezintă. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid.sistem ramificat de canale si cisterne. legături legarea covalente. Este un compus instabil. Moleculele de dimensiuni mari părăsesc celula în rezultatul contopirii veziculelor în care st încorporate cu membrana citoplasmatică. odată ce e pusă în apă. bazele azotate. T. numit glicocalix . anticorpi(imunoglobulina) apara neutralizind substantele straine . acizi nucl. citoplasma Rol : ---ARNribizomal ribozomilor. G.care se specializează în fagocitozăpot formînd îngloba care microorganisme fuzionînd cu fagozomii. inmultire Alcatuirea celulei eucariote. !!!Azotul intră în componenţa acizilor nucleici. aceasta fiind necesară pt desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului (mişcare. biosinteza subst) !!!ATP este sintetizat de mitocondrii. tripsina). pe cînd proteinele. aflaţi in continuă mişcare.un fenomen invers endocitozei. permiabil pentru apă. poartă ribozomi Functii: *participa la sinteza proteinelor (în ribozomii REG). Acizii monomerilor denaturare şi renaturare D : după monomeri. pectina. spre deosebire de cel agranular. lămiie prozenchimatice. parului.sistem coloidal dintre membrana plasmatică şi nucleu. care degajă cea mai mare energie. trombina previne hemoragiile ---contractila: actina. corpul. citoplasmă şi în cantităţi mici în mitocondrii şi plastide Rol : ---cu ajutorul celor 4 baze azotate se înscrie informaţia despre organism. decît în alte legături chimice. specific.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor este mai mare in regiunea unde e mai mica-> dupa gradientul de contractie. îi st specifice: celuloza. mitocondrii. firele fisului de diviziune. locul sintezei nucleici se gasesc in toate celulele in nucleu. care se transmite generaţiilor viitoare RIBONUCLEIC (ARN) constă doar dintr-o catenă formată din nucleotide : glucida riboza+ 4 baze azotate(A. cu forma constanta (nervoase. unele molecule organice. se membrana celulara/ (imunoglobulinele) asigiră protectie imuna. citoplasma si unele organite. intră în la componenţa biosinteza participînd lizozomii. a citoplasmei se micşorează. printr-o transportîndu-le prin membrană) osmozeimoleculelor membrană semipermiabilă dintr-un mediu în care concentraţia lor e mare spre medii cu concentraţie mică. ligamentelor ADENOZINTRIFOSFAT (ATP) este un *transport (in interior a diferitor substanţe) poate fi: pasiv. Setul de proteine şi glucide de la suprafaţa plasmalemei fiecărei celule animale. consta din: hialoplasma(matrice) . decodifică inf genetică ---ARNmesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite proteinelor Asemănări : nucleotidul. alcatuita din lipide si proteine: moleculele de lipide sunt aşejate în 2 rînduri formînd un strat continuu.citozina. prezenţa citoplasmei cu organite şi a nucleului. lignina. Forma şi dimensiunile : dimensiuni variate de la cîţiva microni(la unele bacterii) pînă la 155mm (la oul de struţ) şi forme diverse : celule vegetale =unitatea structurală şi funncţională a plantelor (le este specifică plasmoliza. U) + trei resturi de acid fosforic se contine: in ribozomi. iar împreună cu organitele tubulare şi fibrilare formează scheletul citoplasmatic. TEMA: ALCĂTUIREA CELULEI Fiecare celulă e alc din 2 părţi principale: protoplast şi structuri superficiale. Plasmoliză. A-T şi G-C se completează reciproc= baze complementare. îi st specifice : glicogenul D: vegetala mai are perete celular. U.din regiunea unde concentratia atomilor/moleculelor e mai mica in regiunea unde e mai mare-> impotriva gr de concentraţie. Membranele canalelor şi cavităţilor REG. activ.mediul intern al celulei. sunt de 2 tipuri : parenchimatice. hormoni ---reglatoare a activitatii eliberază celulare(proteinele-hormoni) energie ---catolitica : fermenţii. proteine contractile executa anumite forme de miscare.predomena in muschilor. crestere. proteine-hormoni modifică activitatea unor celule specifice (pepsina. aceleasi functii: de schimb de substanţe. se form o catenă nouă.adenina. Acest proces se numeşte REPLICARE (se obţin 2molecule de ADN absolut identice) ADN se conţine : în nucleu. !!!Acizii nucleici nu prezintă proprietate de autoreplicare. A : dintre proteine şi acizi nucleici : prin polimeri. care sunt legate datorită legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor 2 catene. Functii: *determină forma celulei *asigura legatura dintre organite *asigură transporul intracelular compuşi ORGANITELE permanenţi organite şi cu CELULAREşi funcţii plasmatica/ plasmalemă . format din celuloză. Functii: *delimitarea continutului celulei de mediu extern * unirea celulelor vegetale se relizează prin canale umplute cu citoplasmă şi delimitate de plasmalemăplasmodesme .timidina. pentoza din mediu este transmisă citoplasmei compozitia membranelor biologice. constituind «buletinul de identitate» al acestuia. plastide. Exocitoză.) se numeşte endocitoză. ce umple cavitatatea celulei.

corpusuli ovali. Celulele animale conţin mai multe vacuole mici. poate participa la oxidarea subst organicealcooli. Plastidele organite specifice doar celulelor vegetale. *asigura schimbul de subst. unde oxigenul e utilizat în lanţul respirator ca oxidant final.cîteva mici. lipide). pluricelulare D: după nivelul de organizare. cloroplaste. pe care se găsesc enzime asociate procesului de respiraţie ---fotisinteza are loc în membranele care conţin pigmenţi respectivi. aldehide). localizate: pe membranele RE.conţinutul vacuolelor vegetale. contracţie (în cel anim) * asigură rezistenţa plantelor la îngheţ. ADN. plastide. Proteine alimentare: Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active: Cazeina . lanţul de transport al electronilor şi ATP-ului. st de tipul 80S. delimitat de membrana. nr miticondriilor în celulă depinde de vîrstă(cele tinere au mai multe).organite ovale. grăunciare de aleuronă. membrana externă este netedă. elastina ţesutului conjunctiv. unde st concentrate enzimele şi unde are loc fosforilarea oxidativă. se Functia: informatiei sferice al a scurtează. celulare ale căror peroxizomi. căci produc ATP. AG ---ribozomii au dimensiuni mici. sferici. asamblarea lor are loc în citoplasmă. deoarece leucoplatele trec în organite celulare amembranare macromoleculelor.Golgi(AG)/dictizomi- organit citoplasmatic Conţinutul cloroplastei. se formează din delatările veziculare ale RE/ AG. st înveliţi într-o membrană externă netedă şi internă. datorită capacităţii de digestie activă (ex: lizozomii digeră celulele cozii mormolocului la transformarea acestuia în broască). RE. iar pt cele animale-picături de glicogen şi lipide Flageli si cili. În membr.organite de miscare. Sucul celular. incluziuni(amidon. componenţilor intracelulari: Actina şi miozina din fibrele musculare. substanţe de rezervă Functia: *fotosinteza *prezenţa ADN-ului şi ribozomilor asigură sintetizarea proteinelor pt necesităţi proprii cromoplastele se *se sintetizează şi ATP contin in citoplasma celulelor din organele colorate a plantei. prez nucleului şi a organitelor celulare As: unitate elementară de organizare. *depozitarea substanţelor de rezerva.tonoplas. vacuolele. caci *el regleaza intrega activitatea. *participă la înlăturarea părţilor deterioarate ale celulei. alungiti. cu puţine proteine) ---lipsesc mitocondriile. albumina de coagulare acizii graşi. al unor organite şi al structurilor de sprijin: Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor.lipide şi săruri minerale. ei se formează în cisternele AG. iar unica molecula de ADN are formă de inel şi ocupa nucleoitidul(citopul). galben. aici se sintetizează celuloza. ---formează mezozomi. în cele tinere. Se cunosc circa 2000 de fermenţi.retea de fibre si granule mici. moleculele de ADN *pastrarea eriditare si se spiralizează. delimentata de membrana interna-matricea. continutul nucleului. devenind cromozomi transmiterea nucleoliisectoare nucleului format din proteine.cilindri cavi cu pereti din proteina tubulină formarea Functia: participa la Centrul citoscheletului celular(centrozomul) -specific doar celulelor animale.«sac» membranar hidrolitice. ribozomi. ARN si ADN Functia: Sinteza de ARN si proteine. Aici are loc secretarea de enzime şi hormoni asociate cu vezicule Functii: *transportarea produselor de sinteza *la cele vegetale. Vacuolevezicule/ cavităţi cu un conţinut lichid. st formate fiecare din microtuburi. ce duce la obţ de 36 molecule ATP.solutie coloidala transparenta de proteine si ARN Functia: *sediul nucleolilor si al cromotinei cromatina . deoarece înglobează şi degradează subs nutr pătrunse în celulă . tilacoizilor se găsesc grăunciarele de clorofilă. deoarece subunităţile părăsesc nucleul separat. din organici şi minerali compuşi Functia: * participă la ribozomi. radacini) Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva A : dintre cloroplastide şi mitocondrii : membr dublă. prezenţa ribozomilor. amplasate în cerc cîte 3 Functia: *rol esenţial în formarea citoscheletului si a fusului de diviziune Nucleul . cu componentul de bază. tilacoizii. Membrana plasmatică formează invaginărimezozomi. ce st localizate la extremităţile cisternelor. amplasate în grupuri şi vezicule. o soluţie apoasă.organite enzime descompun/ contractile (actină. la rîndul ei. se compune din doua corpusculicentriole st amplasate unul peste latul în sectorul mai dens la citoplasmei din apropierea nucleului. la resorbţia celulelor şi chiar a organitelor.cu invaginări închise. plastidele. de degradare destinate procesului intracelulară proteine. PROCARIOTE ---lipsite de nucleu individualizat. componentele nucleului sunt: ---Membrana nucleara /anvelopă nucleară /carolemă se compune din doua foite: ---intina e străbătută de pori prin care se realizează schimbul de substanţe dintre nucleu şi citoplasmă ---exina e o continuare a membranelor RE Functie: *delimiteaza generează apă oxigenată (H202). ARN . care. legate de proteine specifice. Proteine de transport: Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul: Hemoglobina transportă oxigenul. format din molec de ADN. jucînd un rol important îm metabolismul general al celulelor *Reglarea presiunii osmotice= echilibrul apei din celulă şi din mediul extern. Functia: *Sinteza structuri proteinelor fibrilare Microfilamente din formate proteine învelişul nuclear şi conţine material genetic ADN. din 2 parti (mare. amidon.ADN. format din din glucoproteidul organite: format din cisterne delimitate de membrane. pe suprafaţa cărora se află fermenţi. glicogen. Exista peretele celular. mica). filamentoase. prezenţa membranei plasmatice. corpusculi ovali. picături de grăsime. deaceeea mai st numite » staţie energetică». care aşejaţi unul peste altul formează o grană. TEMA: BIOSINTEZA PROTEINELOR fagocitoză. ce e substituit cu nucleoidul(lipsit de membrană. mitocondrii. participa la formarea citoscheletului Microtuburile . care sunt constituite din proteine si ARN. *localizarea informatii genetice. Lizozomi. În membr tilacoizilor cromoplastelor se conţin grăungiare de pigmenţi rosu. în citoplasmă. forma organelor ☻la coacerea fructelor/ la schimbarea culorii fruzelor.tilacoizi=sacule discoidale în care se află sistemul fotoreceptor. mici. pt vegetale- Proteine-fermenţi: Catalizează anumite reacţii chimice din organism. se autoreproduc. frageli. Funcţii : Cel mai important organit. miozină) Functia: motorica a celulei.cu numeroase cute şi excrescenţecriste. cheratina părului şi a unghiilor. cili. intre nucleu -> citop nucleoplasma/ suc nuclear. ---cloroplastele lipsesc ---unele au proprietatea de a fixa azotul ---întrunesc toate însuşirile viului ---st unicelulare sau filamentoase EUCARIOTELE ---nucleul e delimitat de Ribozomi . spaţiul intermembranar D : cristele. iar cea internă. acoperit cu membrana dubla si asezat in partea centrala. violet Functia: *depozitarea substanţelor de rezerva leucoplastele se contin in citoplasma celulelor din organele incolore(tulpini. lizozomii. excrescenţe citoplasmatice Perete celular acopera suprafata celulelor vegetale Functia: *ofera forma celulei *protejeaza *sustine continutul. digestie. precum şi mai mulţi nucleoli ---st multe organite celulare ---ribozomii au dimensiuni mai mari ---respiraţia aerobă se realizează prin mitocondrii ---fotosinteza are loc în cloroplast ---nu st capabile de a fixa azotul ---unicelulare. Proteine contractile: Asigură deplasarea celulelor. ex: Amilaza scindează amidonul până la glucoza. Există celule polinucleare. F: participă la fotorespiraţie organite cu membrana dublă: Mitocondrii . Alcatuirea celulei procariote: Lipseste nucleul delimitat de membrana. !!!Citoplasma şi nucleul formează protoplastul. ex : tuberculii de cartofi ţinuţi la lumină se înverzesc. din care se form ribozomii Incluziuni celulareacumulari de subst de rezerva. fenoli. lipaza scindează grăsimile Proteine structurale: Component al membranelor celulare.aici are loc etapa aerobă a respiraţiei. se cunosc 3 tipuri: cloroplastele se contin in organele verzi a plantelor. In timpul diviziunii celulare. În celulele vegetale mature există o vacuolă de dimensiuni mari. aici se conţin ribozomi şi ADN inelar(acesta asigură cavitatea interna autoreproducerea). cele pulsatice au proprietatea de a elimina surplusul de apă din organism. peretele celular e rigid.delimitat de membr internămatricea stroma(matricea -asemănătoare mitocondrială)conţine cu lipide. mureina. contin fermenti capabili sa scindeze substanţele nutritive Functia: *participă la digestia intracelulară. cu enzime se implică în biosinteza reglării a polizaharidelor. cloroplastele se transformă în cromoplaste. de funcţia celulei Functia: *de sinteza a ATP-ului(deaceea st numite staţie electrică) *sinteza proteinelor lor pt necesităţi proprii *rol esential in respiratia celulara.corpuscul rotungit.

Transportarea aminoacizilor: 5)aminoacizii st transportaţi spre complexul ribozomi – ARNm de către ARNt. st dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. fiziologici şi biochimici. informaţia ereditară conţinută în celulamamă se transmite celulelorfiice. un triplet numit codon. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor. iar cealaltă este în total 64. adică de autodublarea moleculelor de ADN. unele proteine se distrug. pentru care în 1909 W. Iohannsen a propus noţiunea de genă. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale individualităţii organismelor a fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. iar terminali. aceiaşi codoni codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii [în cazul de neuniversalitate a codului genetic. 7)animoacidul se desprinde de . molecula sintetizată de ARNm reprezintă o copie fidelă a genii respective 3)molecula de ARNm părăseşte nucleul prin porii nucleari. cu excepţia gemenilor univitelini. deci nu ar exista legătură dintre strămoşi şi urmaşi . Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. Apoi o altă enzimă copiază informaţia de pe catena intactă. în continuare. UAG şi UGA) sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). iar nucleotidul C nucleotidului G). oferitina care depozitează fierul în splină. decurge astfel. Uneori însă reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. Reproducerea lor în generaţiile următoare de celule duce la diferite patologii. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. ajungînd în citoplasmă. REPLICAREA ADNULUI La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. fiecare catenă serveşte ca matrice pentru o nouă catenă complementară. pauzelor – între codoni nu există spaţii ---e degenerat(un aminoacid poate fi codificat de 2/ mai mulţi codoni) ---tripletic (aminoacizii st determinaţi de 3nucleotizi) ---colinear ---nesuprapunerea/ neacoperirea codonilor (unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codonii vecini). Proteine protectoare: Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare: Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. al lui T(ADN) – A(ARN). Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. gena Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. 4)de molecula de ARNm se fixează unul sau mai mulţi ribozomi. numit reparaţie. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecu-tivitatea nucleotidelor. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. una din catene provine de la moleculamamă. O enzimă specială fixează de “peţiolul frunzei”(catena molecule de ARNt) aminoacidul codificat de tripletul complimentar anticodonului(codonul din finala vîrful a frunzei. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. biosintezei ce e complimentar citirea codonului din ARNm) Translatia . În procesul activităţilor vitale ale celulei. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. 2)pe una din catenele de ADN se sintetizează molecula de ARNm: în dreptul G(ADN) se situează C(ARN). BIOSINTEZA PROTEINELOR . deaceea ele trebuie să-şi completeze permanent rezervele. Informaţia despre structura proteinelor ajunge din nucleu în citoplasmă sub formă de se despiralizează cu ARNm. Acest proces.sistem unic de notare a inform ereditare in moleculele de acizi nucleici sub forme succesiunii nucleotidelor. Aşadar. Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. al lui A(ADN) – U(ARN).etapa proteinelor. Proteine reglatoare (hormonii): Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului: Insulina reglează metabolismul glucozei. Altă enzimă "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. iar sinteza proteinelor are loc în citoplasmă.ARNm sunt transportaţi aminoacizii. nu sunt excluse mutaţiile pontane şi neaşteptate] ---lipsa virgulilor. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. la care toate proteinele să fie identice. pe ribozomi. Un codon . iar 3 (UAA. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500.UGA/UAG. informatiei de pe ARNm de la codonul "start" /[procesul de transformare a inform din ARNm într-o secvenţă de aminoacizi a unei catene polipentidice. informaţia nu s-ar transmite de la părinţi la descendenţi. Codonul de iniţiere-AUG. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene.laptelui. sintetizîndu-le. al lui C(ADN) – G(ARN). Fiecărui aminoacid îi corespunde în molecula de ADN o consecutivitate de 3nucleotide. Practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în ansamblu sunt determinate de proteine. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. Astfel. Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific un anumit set de proteine. doi oameni. Dacă anticodonul ARNt e complimentar codonului ARNm pe care se află ribozomul. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiconservativ. fib-rinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge. spre complexul ribozomi . se sintetizează o nouă catenă. deasemenea. sintetizată din nou. altele se consumă.] 6)complexul ARNt – aminoacid se apropie de complexul ribozomi – ARNm. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. Pentru citirea informaţiei de pe ARNm.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. Particularitatea distinctivă a replicării ADNului este precizia ei înaltă. Cod genetic .AUG . Insusirile codului genetic : --caracter univoc(un aminoacid poate fi codificat de mai mulţi codoni) ---caracter universal.un proces format din 2 etape: Transcriptie -procesul de " copiere" a consecutivitatii nucleotidelor unei gene de pe ADN in consecutivitatea nucleotidelor ARNm/ [procesul de transcriere a inform genetice de pe una din catenele de ADN pe o moleculă de ARNm] ADN se conţine în nucleu. 1)fragmentul de ADN ce conţine gena corespunzătoare participarea unor fermenţi speciali.

de apărare. impregnanţi cu suberină. conţine stomate. în al doilea rând. pt fi : COLENCHIMICE tesut mecanic viu. adunate în fascicule(în tulpini şi rădăcini) şi scleros constă din celule moarte cu membrane puternic îngroşate. TEMA: TESUTURILE VEGETALE Tesutul . deosebim : LEMNOS/ xilem asigura circulatia sevei brute şi se alc din: traheide (vase imperfecte/ închise . a unei anumite functii in organismul pluricelular. asigura exercitarea de catre acesta. ce trăiesc subţiri sustine într-un mediu apei plantei. glandulare. Celulele se întind uşor. complexe. ROLUL: acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. ele se întălnesc pe suprafaţa ovarului. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. c/e asigura existenta si unitatea individului concret. bulbi. anucleate. ex :ţ mecanice. neîmpiedicînd creşterea organelor în care se află L: sub epiderma lăstarilor. aşezate cap la cap şi separate prin membrane. din mai multe tipuri. După gradul de diferenţiere a celulelor : meristematice. elementelor florilor. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. membrana acestor celule e foarte rezistentă.o grupare de tesuturi c/e. pot fi: PRIMARE. deoarece aceste legături se form între bazele azotate complementare dintre transcripţie asigură şi translaţie genetice. iar în timpul vieţi. citoplasma abundenta. secretoare. din celule alungite. prez în tulp. cu capacitate inalta de regenerare. plutire. elastic. funcţii celulelor A : dintre ţ meristematic şi ţ conducător : forma şi struct Ţesuturile mai pot fi clasificate astfel : după diversitatea celulară : simple. porţiunea superioară a uretrei) pseudostratificate (caile respiratorii). coaja de nucă) conducatoare. organe. punînd începutul moleculei de proteină. cu membrane neuniform îngroşate. alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi. impermiabil sau puţin permiabil. situate în grosimea organelor dînd naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive) Funcţia: asigură creşterea în lungime a plantelor. nelignificate. cilindrice=columnar simplu (strat de celule cilindrice. rigid.are loc fotosinteza. ex : ţ mecanic. includ 3 etape: iniţierea. sunt AERIFERE/ AERENCHIM ☻ARNm este o copie fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. Sinteza unei molecule proteice durează circa 3-4 s. asigură o viteză mai mare de circulaţie decît traheidelele. Tipuri de tesuturi vegetale : Formative/ Meristematice /Generative st formate din celule ce păstrează capacitatea de devidere pe tot parcursul vieţii. in rad. deci. formate din celule ce nu-şi pierd capacitatea de devidere . fructelor ( !!! epiderma frunzei contine celule epidermale de baza. provine din diviziunea celulelor felogenului. digestivi. !!! după gradul de diferenţiere a celulelor se deosebesc 2 tipuri de ţest veg – meristematice şi definitive(protectoare. AEVIFERE. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. si tulp lemnoasa. ele se necheratinizate/ moale(acopera cavit bucala. nucleu voluminos şi activitate mitotică sporită. trahei(vase perfecte /deschise /evoluate) – şiruri de celule tubulare moarte. stomate. Scoarţa se form la arbori şi arbuşti pe locul suberului. care asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă.ARNt. înalte). dur. dacă nu. a tulpinilor plantelor ierboase. epiderma e situată la suprafaţa frunzelor. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. din celule specializate în realizarea unei anumite funcţii. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. depozitează subs de rezervă. Organ . cu spaţii pline de aer F:asigura pozitie verticala. de acoperire. prezintă celule mari. în ductul veziculei biliare . din celule alungite cu membrană uniform îngroşată.comprimarea. celule anexe(celule-satelit).formate din celule vii. pereti modificati. ex : ţ conducător. tesuturi.prezente la plante suculente. cu membrane subţiri. mecanice.celule mari. unde are loc maturizarea lor. laterale (reprez. si tulp. schimbul gazos are loc prin formaţiuni speciale – lenticele. terminarea D: localizarea procesului. Epiteliile se clasifica in 3 grupe: senzoriale. ele tapetează cavitatea intestinelor.formate din celule parenchimatice cu pereţi subţiri. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmâtic. felogenul). fundamentale. se clasifică în: apicale(la virf de rad. stomacului stratificate cheratinizează şi apoi se pot fi exfoliază. peţiolul frunzelor.în citoplasmă.celulele moarte de la supraf se exfoliază fără a se cheratiniza cilindrice/columiar (peretii vezicii urinare. cu pereti transversali performanti si celule alungite .tesut mort. seminţelor.cedează locul altui ARNt. flexibil. fiindcă acestea sunt superioare. TEMA: TESUTURILE ANIMALE epiteliale e form din celule strins unite intre ele. conducătoare. sărăturat. st dizlocate între lemn şi scoarţă(liber) în tulpinele lemnoase şi în rădăcini. fibrele lemnoase servesc drept suport pt vasele conducătoare Funcţii: asigura circulaţia sevei brute ☻În trahei viteza e mai mare decît în traheide. cherarinizate(strat superficial al pielii). trihome) SECUNDARE generate de meristemele secundare (suberul şi scoarţa) suberul e un ţesut mort. caise .o grupare de celule. care semnifică sfărşitul genei şi. definitive. deseori lignificată. cu citoplasmă bogată în plastide L: raspindite in organele plantei. seminţe. care e şi unicul element mort la acestuia.perete celular dur. alcătuind conuri de creştere). pot fi: DE ASIMILARE/ CLOROFILIENE / CLORENCHIMATICE. care sub presiunea creşterii se desface foarte repede. st caracteristice cilindrului central al rădăcinii Funcţii: ---asigura circulatia subst prin intreg organism. matriţa folosită. Cele DE ACOPERIRE st alc din celule dispuse în straturi. fundamentale. ele st /parenchimuri /trofice . În interiorul celulei se află citoplasma şi o vacuolă mare. vacuole voluminoase. origine si functie. dau naştere primelor ţesuturi definitive. Funcţie: protectie/acoperire a organelor vegetative şi generative fundamentale informaţiei genetice. acoperă frunzele şi tulpinele. alungite Funcţie : asigură creşterea ţesutului în grosime De apărare /de protecţie /de acoperire st situate la suprafaţa organelor. senzitive.celule alungite. cubice (celule cubice intr-un singur strat). SECUNDARE parvin din caracteristice organelor submerse ale plantelor acvatice. DE DEPOZITARE-ţesuturi incolore adaptate la acumularea substanţelor de rezervă. sisteme de organe. formate dintr-un singur strat de celule vii. localizare. numite sclereide (sîmbure de vişine. secretoare. depozitează subs de rezervă. rău conducător al căldurii. se află între liber şi lemn Funcţie: genereaza in continuu celule noi . încovoirea ---confera tarie si rezistenta.o totalitate de celule cu aceeasi struct. un ţesut complex. compozitie chimica. activind impreuna . pot fi : PRIMARE(epiderma) provin din meristemele primare. proteinele se reînoîesc de 200 ori. sfărşitul sintezei proteinei. intercalare (deasupra nodurilor la graminee). Procesul se repetă pînă cînd ribozomul ajunge la codonul «stop». subţiri. acoperă corpul. pereţi groşi. Primul proces are loc în nucleu. secetos. cu capete oblice şi membrană lignificată.elemente vii unite cu tuburile circuite prin numeroase liberian plasmodesme. ele căptuşesc vasele sangvine şi limfatice. cu membrane F:imbibarea organele mecanice/de ---impiedica sustinere. realizarea As: procese celule tesuturilor definitive. iar al doilea . de cambiul. În organele plantei lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule coducătoare / fascicule libero-lemnoase secretoare capabile de a produce subst in exces (perii glandulari. pot fi: fibros. Organism . elongarea. formate dintr-un singur tip de celule. prezintă un ţesut lacunos. parenchimul lemnos singurul element viu. conţine straturi de plută. în primul rând. esofagul= supraf umede). nectarinele) senzitive reactioneaza la factorii mecanici (papile sensitive din cîrceii unor plante. lipsite de clorofilă. parenchimul recăpătat proprietatea includ(cambiu. alc din celule diferentiate. se dezvoltă în tuberculi. puse cap la cap. ţesut senzitiv de la baza filamentelor staminelor As:dintre ţ conducător şi ţ apărător : ţ vegetale. Cele 17 kg de proteine din corpul omului se reînoiesc timp de 160 zile. LIBERIAN/floemul Funcţii: asigura circulaţia sevei elaborate alc din vase liberiene-. Pe acelaşi ARNm se pot fixa mai mulţi ribozomi. !!!catenele antiparalele ale moleculei de ADN st unite prin legături hidrogenice. căptuşesc organele cavitare şi se clasifica în: simple pot fi pavimentoase=scuamos simplu (strat de celule aplatizate). se formeaza din celule tinere nediferentiate mici. fexibil. de a care se şi-au divide /primitive) st celule alungite moarte. Funcţii: ---alcatuesc carcasa ce ruperea. ce ciprinde : tuburi ciuruite (vase liberiene) st celule vii alungite. form din celule mici. produsul final. SCLERENCHIMICE . cireş. grupări de celule D: tipul de celule. uterul. pietros. fibre liberieneelementul mecanic al ţesutului liberian. cu pereti subtiri. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. senzitive).

organite celulare tipice. mononucleate). proces fiziologobiochimic specific pt plantele verzi. şi iniţiază fotosinteză metabolism. Legatura chimica . ce conţin miofilamente de actină şi discuri întunecate-de miozină şi actină) Contracţia muşchiului striat e voluntară şi rapidă A :dintre ţ striat şi muscular: ţ anim. bronhii) elastic . deosebim : hialin . formeaza musculatura organelor interne. produsul final. singele si limfa . concentraţia CO(2). polinucleate. are rol de depozit. Faza de întuneric presupune fixarea CO(2) în stroma cloroplastelor cu transformarea lui în hexoze. Fotonul de lumină. nepolara) Fermentaţietransformare chimică a materiei organice în subst cu o constituţie mai simplă prin acţiunea fermenţilor stomată. F începe la o iluminare slabă şi încetează la o iluminare puternică. asigurînd susţinere şi rezistenţă. limfa ae rol de apărare CARTILAGINOS. sulfobacteriile. lungi) şi miozină(groase). constituite din miofilamente de actină(subţiri. reticular parte componenta a maduvei roşii a oaselor. septul nazal. aldehida 3. 6CO(2) + 12H(2)S +Q -> C(6)H(12)O(6) + 12(S) + 6H(2)O Termeni biologici : autofagia. ROL : de contracţie. !!!în cadrul F se elimină Oxigen. de a lungul vaselor sangvine. celule fibroblaşti. Lichid tisular. localiz. gonadele specializate.cele mai raspindite. au loc în celulă. mucopolizaharide) Tipuri : PROPRIU-ZIS lax . Contracţia muşchiului neted e involuntară şi lentă STRIAT. hrănind epiteliile. amidonul. spongios . căci e un proces de formare a subst org dun cele anorg. sangvin) şi de susţinere(fibros. corzi vocale. produsul său secundar se degajă în atmosferă.glucoză. Contracţia-involuntară nervos .legatura dintre atomi. poate fi ionica. deosebim: compact . Intensitatea ei depinde de lumină. asociindu-se cu ţesutul conjunctiv form glande: exocrine-posedă canale prin care se elimină produşii de secreţie endocrinesecretă produşi care gistativ. adipos. corneii. Însemnătatea F în plan planetar este neexprimabilă. O parte din energia acestor reacţii e utilizată la fotoliza apei. adipos – form din celule sferice. patogene) ce obţin energie necesară activităţii vitale.ţesut lichid. ea dispune de membrană (sarcolemă) citoplasmă (sarcoplasmă): NETED. dislocat sub piele. ţ conjunctive D: tipul de celule. de formare a limfei.procesul de degradare a organitelor sau structurilor celulare bătrîne şi alterate. cu subst fundamentala-plasma. importanţă vitală. ţesuturi/ organe. prelucreza si transmit impulsul nervos şi celule gliale ocupa spatiul dintre neuroni servind drept suport pentru acestea si asigurind nutritia lor. nimerind în molecula de clorofilă a.celulele osoase st dispuse rarefiat (epifizele oaselor lungi şi celor late). procese metabolice D: tipul de metabolism. toate fibrele formeaza o retea unica. . se dizolvă în substanţa lichidă. TEMA : FOTOSINTEZA. care cuprinde proteine fibrilare (reticulină. ganglionilor limfatici. de spălare a celulelor. H(2)S. 6CO(2) + 6H(2)O -> C(6)H(12)O(6) +6O(2) Respiraţia celulară -----------. aranj celulară. RESPIRAŢIA CELULARĂ. conţinut sporit de microfilamente proteice D: tip de celule (polinucleate. ferobacteriile sintetizează subst oranice în baza energiei eliminate la oxidarea diverselor substanţe. pavilioanele urechilor fibros formeaza discurile intervertebrale.de o consistenta semidura.alcatuit din: neuroni. H(2)O.Aici sursa de energie e: ATP şi alte molecule purtătoare de energie. ozonul înhibă F. elastină) şi substanţă fundamentală (glicoproteine.complecteaza spatiile dintre organe. Aici se desfăşoară Ciclul Calvin. care conţin 2pigmenţi verzi(clorofila a şi clorof b). spinei. iar energia rămasă e acumulată în legături macroergice ale moleculei ATP. sulfobacterii. epiglota. OSOSsubst fundamentala este impregnata cu saruri de calciu. Acest proces= o parte componentă a metabolismul plastic.intra in componenta tendoanelor. energia solară. Fibra are un nucleu situat central. întrucît stă la baza desfăşurării proceselor vitale.mică deschidere în învelişul frunzei. limfatice şi nervi. zaharoza. iar cea aerobă se desfăşoară în mitocondrii şi necesită oxigen. pot fi: monocomponente(din proteine) bicomponente(proteine+ componetne neproteinice-coferment/ procesul natura de coezimă). Ţesutul conjunctiv se mai poate clasifica : trofic(lax.condrocite.anaerobă se desfăşoară în citoplasmă şi nu necesită oxigen. provoacă un şir de reacţii de oxidoreducere cu degajare de energie. iar molecula de clorof pierde un ion de H şi un electron. enzime = catalizatori biologici de natura proteica. eliminînd apa din plantă. servind la schimbul de gaze dintre mediu şi plantă. Chemiosinteza – minerali de oxidarea directă a compuşilor adipoase) si matricea. tip de contracţie (voluntară involuntară) CARDIAC. de săruri minerale. trahee. conţine puţine fibre şi multă subst fundamentală. transportul de electroni are loc pe tilacoizi. glucoza.celulele osoase amplasate concentric în jurul canalului Harvers. ce asigură susţinere şi rezistenţă. metalica. liposolubile si hidrosolubile. miofibre amplasate liber şi paralel. Faza de lumină începe cu iluminarea cloroplastului de către lumina vizibilă . ţ musculare. osos) musculare: celula musculara e numita fibră musculara. (epiteliile SENZORIALE. osteocite. formeaza muschii scheletici si musculatura unor organe interne. pot fi: vitamine = substanţe fiziologice active de diferita/biocatalizatori. ele elaborează produşi de secreţie. mult glicogen şi miofibre cu o structură caracteristică (form discuri clare.se gaseste in laringe.din celule fusiforme unicelulare. în cadrul fotosintezei se obţine amidon. cu funcţia de transportare a subst.din fibre musculare cilindrice.celule capacitatea auditiv. Nitrobacteriile. funcţii A: ţ musc striat şi ţ epitelial :forma cel. de temp. asigură conexiunea dintre celule. în jurul unor organe. are loc captarea energiei solare de către grăuncioarele de clorofilă şi transformarea ei în energie chimică a legăturilor ATP. Unele subs ca SO(2). trasatura şi distinctiva capacitatea de-a se contracta. CHEMIOSINTEZA.spaţiu dintre celule. transforma excitaţiile din mediu în impuls nerv vestibular) conjuctive . La acest proces participă CO(2). direct au în sînge mixtede a pancreasul. covalenta(polara.din fibre polinuclele. As: dintre ţ cartilaginos şi ţ osos : ţ animale. ce constă în fizarea energiei solare sub formă de energie a legăturilor chimice. !!!F e posibilă şi fără eliberarea de Ox în atmosferă. cartilaginos. de apă. colagen. deoarece la F participă apa.constituite dintr-un singur strat. alcatuite din celule conjuctive (mastocite. Fotosinteza = obţinerea unui produs chimic (glucozei) din elementele lui componente (subst organice : CO(2). intra in alcatuirea muschilui cardiac. Degradarea subs org se As: st de produce în cadrul ciclului Krebs sinteza unor subst. H(2)O) prin acţiunea luminii. conţine mai puţină subst fund CU FUNCŢII SPECIALE : elastic . grupări de celule.se intilneste in ligamente. care necesită ATP şi care reprez reacţii în urma cărora se form : acid fosfogliceric. e lipsit de vase sangvine. de ea e legată existenţa vieţii pe pămînt.inveleste capetele oaselor unite mobil (in laringi. dens .receptioneaza. Fibra musculară către bacteriile (nitrobacterii. din cauza vătămării protoplasmei celulelor. localizarea în celulă. Astfel. care au max de absorbţiei în partea roşie şi albastrăvioletă a spectrului de lumină. Acest proces are loc în cloroplaste. localiz. sprijinit pe o membrană bazală ROL : de protecţie în GLANDULARE-celulele specializate striată conţine un nr mare de nuclee ovoide.

.. .