NOȚIUNI GENERALE DESPRE EVOLUȚIE.

TEORII DESPRE ORIGINEA VIEȚII

- Viața pe Pămțnt există sub numeroase forme;

- Diversitatea viețuitoarelor este imensă și totuși există numeroase asemănări între
organismele vii;
- Numărul de specii cunoscute se modifică permanent:
a) Specii noi descoperite; b) Specii care dispar.

- Toate organismele vii au informația codificată în acizi nucleici (ADN, ARN), codul fiind
aproximativ același;

- Funcțiile organismelor vii au aceleași mecanisme de bază;

- Speciile înrudite au caracteristici comune;

- Teoria evoluției explică toate aceste aspecte. Ea presupune și explică că diferitele tipuri de
organisme provin prin modificarea de-a lungul generațiilor a caracteristicilor altor
organisme preexistente.

Teorii despre originea vieții:

- Teoriile creaționiste – o forță divină care a creat viața pe Pământ în forma în care se găsește
și astăzi. Momentul creației variază în funcțție de capacitatea oamenilor de a aprecia
vechimea Pământului și a vieții pe Pământ;

- Teoriile evoluționiste – vârsta Pământului este de 4,5 – 4,7 miliarde de ani iar viața a apărut
acum 3,5 – 3,8 miliarde de ani;

- Primele organisme vii erau asemănătoare bacteriilor, proces precedat de mai multe etape:
sinteza unor substanțe organice simple din substanțe minerale, formarea de substanțe organice
complexe, formarea protobionților și reproducerea acestora;

- Protobionții erau asemănători celulelor: aveau înveliș asemănător membranei, exista un

schimb de materie și energie cu mediul extern, se puteau fragmenta, dar lipsa unui program
genetic limita capacitatea lor de a se reproduce;

- Apariția acizilor nucleici (ARN și apoi ADN) a permis stocarea informației genetice și
apariția primelor organisme capabile de autoreproducere: procariotele;

- Organismele eucariote unicelulare au apărut prin simbioza dintre procariote (mitocondriile și

ribozomii din celula eucariotă sunt asemănătoare procariotelor);

- Acum 700 milioane de ani au apărut primele organisme eucariote pluricelulare (Volvox – o
algă verde), care au evoluat la început în mediul acvatic și apoi au cucerit toate mediile de
viață.
 TEORII ALE EVOLUȚIEI

- Caracteristicile organismelor și adaptările la mediu sunt dovezi că fiecare specie există cu

un anumit scop;

- Descoperirea speciilor și observarea asemănărilor dintre acestea a permis o clasificare inițială

în 3 regnuri: mineral, vegetal și animal;

Karl Linne:
- A dezvoltat nomenclatura binară, fiecare specie a primit un nume latin;
- Primul nume indică genul din care face parte; Al doilea nume indică specia.
- Ex: Homo Sapiens – omul actual;
Homo Erectus – specie fosilă;
- Descoperirea fosilelor a oferit mai multe argumente pentru evoluție: cu cât acestea sunt mai
vechi, cu atât acestea diferă mai mult de speciile actuale.

Georges Cuvier
- Pământul și viețuitoarele au suferit transformări treptate în timp;
- La anumite intervale de timp, evidențiate de straturile geologice, au avut loc catastrofe
naturale ce duceau la dispariția unor specii;
- După un timp, pe teritoriile respective apăreau specii provenite din alte zone.

Jean Baptiste Lamark:

- Viața evoluează pe măsura modificării mediului;
- Părțile corpului cele mai utilizate se dezvoltă mai mult iar modificările se pot transmite
urmașilor.

Charles Darwin:
- Sintetizează teoriile despre evoluție într-o teorie argumentată, cu numeroase dovezi strânse în
anii de observații;
- Face observații referitoare la adaptarea organismelor la mediu;
- Evoluția este explicația potrivită pentru unitatea și diversitatea organismelor vii, iar
selecția naturală este cauza adaptării evolutive;
- Istoria vieții este asemănătoare unui arbore cu numeroase ramuri ce pornesc dintr-un trunchi
comun.
 DOVEZI ALE EVOLUȚIEI

Teoriile evoluției sunt susținute de dovezi:

1. Dovezi directe – surprind procesul în plină desfășurare, prin obserații asupra modului în care
acționează selecția naturală sau artificială.

- selecția naturală la fluturele de mesteacăn: înainte de revoluția industrială, scoarța

mestecenilor era albă și predominau exemplarele de fluture de culoare albă, cele închise fiind expuse
prădătorilor; odată cu creșterea nivelului de poluare, scoarța mestecenilor s-a închis iar exemplarele
deschise la culoare au devenit vulnerabile; actualmente predomină exemplarele de culoare închisă.

- testarea unor antibiotice bacteriene – pentru identificarea antibioticului potrivit în infecțiile

cu bacterii, se testează rezistența bacteriilor la respectivul antibiotic; dacă organismele sunt distruse,
antibioticul este potrivit pentru tratarea infecției respective.

2. Dovezi indirecte, sunt furnizate de:

a) Biochimie – toate organismele prezintă în alcătuire aceleași substanțe de bază. Structura și
funcțiile acizilor nucleici sunt aproximativ identice la toate organismele vii. Speciile înrudite au
număr asemănător de cromozomi;

b) Citologie – organizarea celulară a materiei vii;

c) Anatomie comparată – planul comun al alcătuirii care prezintă adaptări la mediul de viață (organe
omoloage – alcătuirea membrului superior la vertebrate; organe analoage – înotătoare la pești și
mamifere acvatice);

d) Embriologie – în stadiile incipiente, embrionii tuturor vertebratelor se aseamănă puternic între

ei;

e) Paleontologie – evoluția lasă urme sub forma fosilelor, acestea au caracteristici ce leagă
viețuitoarele primitive de cele actuale (ex. cetacee cu membre);

f) Sistematică – organismele sunt înrudite pe baza asemănărilor și deosebirilor între ele, formând
arbori filogenetici;

g) Biogeografie – răspândirea organismelor este consecința unor legi naturale ce stabilesc legăturile
dintre organisme, specii, teritoriile ocupate (ex. răspândirea mamiferelor marsupiale în
Australia).
 FACTORI AI EVOLUȚIEI

1) Ereditatea – capacitatea viețuitoarelor de a primi de la ascendenți/ a transmite la descendenți

informația genetică/ materialul genetic cu mare fidelitate, informații care determină
caracteristicile speciei din care fac parte.

2) Variabilitatea – capacitatea viețuitoarelor de a distinge unele de altele prin caracteristici

specifice, apărute în urma recombinărilor genetice și a mutațiilor (indiferente, utile,
dăunătoare).

3) Suprapopulația – pe un teritoriu se pot dezvolta optim un anumit număr de indivizi;

 dezvoltarea este limitată de spațiu, condiții climatice, resursele existente (populațiile nu pot
depăși o anumită mărime);
 creșterea numărului de indivizi peste capacitatea de suport a mdiului;
 între variațiile apărute se va manifesta lupta pentru existență urmată de selecția naturală.

4) Lupta pentru existență – la nivel celular, spermatozoizi, polen care ajung la ovule;
 la nivel de indivizi: la albine, toți trântorii urmează matca, dar numai unul (primul)
participă la fecundație; la mamifere, se dau lupte între masculi, câștigătorul se
reproduce iar cel învins, dacă supraviețuiește, părăsește teritoriul;
 între indivizii din specii diferite apar relații de concurență pentru hrană, adăpost,
teritoriu;
 în toate cazurile, indivizii mai slabi sunt eliminați.

5) Selecția naturală – organismele trebuie să:

 producă mulți descendenți (număr mare de generații, mulți indivizi pe generație);
 să suporte variații mari ale condițiilor de mediu;
 să aibă regim variat de hrană;
 după mai multe generații, dacă diferențele între variațiile ”de succes” și specia inițială sunt
mari, variațiile devin specii noi.

6) Selecția artificială – reproducerea dirijată și îngrijirea indivizilor cu variații utile omului:

 creșterea plantelor;
 domesticirea animalelor;
 obținerea de rase noi.
 EVOLUȚIA OMULUI

- Deși evoluția este ușor de observat în natură și de admis la modul general, iar dovezile
evoluției sunt evidente, au existat întotdeauna rezerve referitoare la admiterea evoluției
omului și înrudirea acestuia cu restul Regnului Animalia;

- În afara dovezilor biologice, există și dovezi comportamentale (asemănarea mimicii în

exprimarea emoțiilor la om și la maimuțele antropoide);

- Omul este încadrat în Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata,

Supraclasa Tetrapoda, Clasa Mamalia, Ordinul Primata, Familia Hominidae, Genul Homo,
Specia Homo Sapiens – singurul reprezentant actual al familiei și speciei;

- Omul și maimuțele antropoide actuale au evoluat dintr-un grup de primate străvechi, din care
s-au desprins mai multe linii evolutive.

Repere în evoluția omului:

- Strămoșii omului și ai maimuțelor antropoide au trăit acum circa 24 milioane de ani;

- Acum circa 15 milioane de ani s-au desprins trei linii evolutive care au dus la maimuțele
antropoide actuale, unele antropoide uriașe (Gigantopithecus) respectiv la strămoșii liniei
umane;

- Primele fosile care pot fi încadrate în linia evolutivă a omului, datează de aproximativ 6 –
6,55 milioane de ani;
- Arhiphitecus (5,8 – 4,4 milioane de ani), cele mai vechi fosile, descoperite în Etiopia, prezintă
adaptări ale scheletului care combină capacitatea de cățărare cu mersul biped, cutia craniană avea
capacitate mică (300 – 350cm3), 120cm înălțime, 50kg, dimensiuni asemănătoare cu cele ale
cimpanzeilor;

- Australophitecus (3 milioane ani), fosile descoperite în estul Africii, se considera că au mersul

biped, semiarboricoli, capacitate craniană mică (400 – 500cm3), foloseau unelte de piatră;

- Homo Habilis (2 – 1,6 milioane de ani): aveau înălțime mică (100cm), capacitate craniană de
500cm3, foloseau unelte de piatră;

- Homo Erectus (1,8 – 0,1 milioane de ani): aveau înălțime de 1,3 – 1,7cm, capacitate craniană de
1250cm3, folosea unelte din piatră și focul;
- Homo Neanderthalensis (aproximativ 150 – 20 mii ani): aveau înălțime de 1,5 - 1,7m, capacitate
craniană de 1250 – 1750cm3, folosea unelte și arme, își îngrijea răniții și îngropa morții – este o
linie evolutivă colaterală, nefiind strămoș al omului actual;

- Homo Sapiens (aprox. 120 mii ani), contemporan cu Homo Erectus și Homo
Neanderthalensis, înălțime de 1,2 – 1,9m, capacitate craniană de 1000 – 2000cm3, posedă limbaj
articulat, produce și folosește o gamă variată de unelte și arme, se manifestă artistic și prezintă
simțul sacrului.

FACTORI CARE AU INTERVENIT ÎN EVOLUȚIA OMULUI

1) Izolarea geografică / ecologică - existența unei bariere geografice sau de altă natură care
separă fizic sau doar reproductiv populația unei specii. Dacă izolarea este de lungă durată,
populațiile pot evolua ca specii diferite ca și consecință a izolării, au apărut rasele umane
(europeană, mongoloidă, australo - negroidă); actualmente, conceptul de rasă este respins în
specia umană;

2) Trecerea de la un mediu de viață la altul – trecerea de la mediul de viață arboricol, unde era
nevoie de folosirea membrelor la cățărat la mediul terestru, unde poziția bipedă era
importantă pentru a privi peste obstacole (iarba înaltă, tufișuri, stânci);

3) Mersul biped – consecință a schimbării mediului; membrele inferioare s-au adaptat pentru
mers iar membrele superioare au fost perfecționate pentru o bună utilizare a uneltelor;

4) Tipul de alimentație – alimentația cu carne, bogată în calorii și proteine, a fost importantă

pentru dezvoltarea creierului;

5) Extinderea perioadei de reproducere – dacă la majoritatea viețuitoarelor, ciclurile

reproductive sunt reglate în așa fel încât să nu apară urmași în sezoanele neprielnice, la om nu
există limite ale perioadei de reproducere (descoperirea focului, îmbunătățirea condițiilor de
locuit, accesul la hrană etc.);

6) Reducerea părului de pe corp – corpul uman lipsit de păr a avut avantaje selective; probleme
precum expunerea la radiațiile solare sau frig au fost rezolvate de apariția hainelor;

7) Relațiile sociale – au favorizat evoluția speciei și impunerea ei (colaborarea între indivizi,

inteligența, comunicarea, cooperarea, realizarea și folosirea strategiilor la vânătoare,
confecționarea de unelte, împărțirea și realizarea activităților etc.).