Istorie Clasa IX – a

TEMPLE ȘI PIRAMIDE

1. Temple = sunt construcții grandioase închinată unuia sau mai multor zei; Casa Zeilor

 Mesopotamia

- caracteristic este ziguratul: templu uriaş, în formă de piramidă cu trepte (etaje)

- exemple:
 Templul lui Marduk (ziguratul Etemenanki) din Babilon descris în Vechiul Testament drept
Turnul Babel
 Ziguratul din Ur

 Persia

- exemplu: Templul Soarelui din Persepolis

 China

- caracteristică este pagoda: templul cu mai multe etaje cu acoperişuri curbate şi colţurile streșinilor
ridicate

Evreii au ridicat Templul lui Solomon din Ierusalim

2. Piramide

= sunt monumente funerare în formă de piramidă specific Egiptului Antic

- primele piramide au avut trepte: ex.: Piramida lui Djoser (6 trepte şi 60 de m înălţime)

- în interior era depusă mumia faraonului (conducătorului) într-un sarcofag

- cele mai celebre piramide:

 Piramida lui Keops / Marea Piramidă de la Gizeh, lângă Cairo
 a lui Kefren
 a lui Mikerinos

- temple: de ex. Templul din Luxor

Zeii Orientului Antic:

- Ra – Zeul Soarelui
- Toth – patronul științelor și artelor
- Knut – zeița cerului
- Hathor – mama zeilor
- Osiris – stăpânul pământurilor fertile și judecătorul morților
- Seth – zeul răului, stăpânul deșertului
- Isis – zeița magiei și a vieții, a căsătoriei
- Shamash-zeul Soarelui în Mesopotamia
- Ishtar-zeița războiului și fertilității, regina cerului în Mesopotamia

Civilizaţiile care s-au succedat pe teritoriul „ţării dintre fluvii” (meso-potamia), aflată între Tigru şi Eufrat, au
fost:
1. Civilizaţia sumero-akkadiană (mileniul III î.Hr.),
2. Civilizaţia babiloneană (mileniul al II-lea î.Hr.),
3. Civilizaţia asiriană (sec. IX î.Hr. – VII î.Hr.),
Istorie Clasa IX – a
4. Civilizaţia Neo Babiloneană (sfârşiul sec. VII î.Hr., până în prima jumătate a secolului al VI-lea
î.Hr.),
5. Civilizaţia persană (domină Mesopotamia între 612-330 î.Hr., azi teritoriul este Iran, Afganistan,
Tadjikistan, Pachistan, o parte din India de nord).

Relaţia artă-societate-mediu geografic. Pământul fertil dintre fluvii, prielnic vieţii, era râvnit de toate
triburile deşertului înconjurător, ca atare condiţia pe care au fost nevoiţi să o înfrunte micile colectivităţi ca şi
imperiile ce s-au dezvoltat temporar aici se rezuma la ameninţarea permanentă cu jaful, înrobirea, nimicirea.
- În consecinţă a apărut o mentalitate în care vitejia, forţa, cruzimea trebuiau evidenţiate în toate
manifestările, inclusiv în cele artistice (vezi Stela Vulturilor, ale cărei fragmente se păstrează la
Luvru).
Domeniile artistice cele mai reprezentative au fost, pentru toate aceste civilizaţii, sculptura şi arhitectura.
- În arhitectură, pentru că mediul ambiant nu le oferea constructorilor materiale echivalente celor din
Egipt, Grecia sau din peninsula Italică (nu piatră, nu marmură, nu păduri cu lemn de esenţă tare cu
dimensiuni mari), mesopotamienii au fost nevoiţi să se perfecţioneze în fabricarea materialelor din
ceea ce aveau la dispoziţie: pământ, argilă, var, bitum.
- Au construit întâi din cărămizi coapte la soare, au învăţat apoi să acopere spaţii imense cu arce şi bolţi
de cărămidă, au realizat mozaicuri murale din cărămidă policromată (decoraţiile murale ale palatului
lui Darius I de la Suza, printre care fragmentele din Friza arcaşilor, cca. 510 î. Hr., păstrate la muzeul
Luvru).
Se pare că mesopotamienilor li se datorează pătrunderea acestor sisteme de construcţie (arcul, bolta) în
civilizaţia europeană – începând cu cea a etruscilor, transmise apoi în civilizaţia elenistică şi în cea provincială
romană, apoi în lumea bizantină, romanică, gotică.
Specifice construcţiilor mesopotamiene sunt zigguratele, uriaşe trunchiuri de piramidă suprapuse pe două, trei
nivele, cu decoraţii şi scări de acces exterioare, deasupra cărora se ridica un templu, sau un observator
astronomic.

ARTA EGIPTULUI ANTIC

Arta Egiptului antic s-a dezvoltat începând cu mileniul al IV-lea î. Cr. şi până la cucerirea Egiptului de către
romani, în secolul I î. Cr.

Cele mai importante epoci ale artei egiptene au fost :

 Imperiul Vechi (dinastiile III-VI, 2700-2200 î. Cr.)
 Imperiul Mijlociu (dinastiile XI-XII, 2060-1786 î. Cr.)
 Imperiul Nou (dinastiile XVIII-XX, 1556-1080)

În arhitectura egipteană reprezentative sunt construcţiile funerare şi templele.

Construcţiile funerare evoluează din Regatul Timpuriu, de la mastabale 1 la piramida în trepte a faraonului
Djoser (2667 î.Cr-2648 î.Cr) de la Saqqara, şi apoi la ansamblurile complexe din jurul marilor piramide de la
Giseh, respectiv piramidele faraonilor Keops, Kefren (fiul lui Keops) şi Mikerinos. Aceste ansambluri
cuprindeau numeroase construcţii: temple funerare, piramide mai mici ale reginelor, mastabale pentru
dregători şi preoţi, scriptorii ş. a. m. d.

Templul era considerat de egipteni locuinţă a zeului, în care acesta era chemat, îngrijit, prin ritualurile
preoţilor, pentru a se odihni, a se regenera, pentru a-şi putea continua misiunea în Univers.
Ca atare arhitectura templului cuprindea spaţii atent controlate, în care accesul era permis în funcţie de gradul
de iniţiere, în care funcţiunile şi decorul aveau o simbolică precisă. Accesul în templu era din ce în ce mai
restricţionat, dinspre turnurile de poartă se intra într-o curte interioară mărginită de coloane, apoi în sala
hipostilă2 şi apoi în spaţiile rezervate doar preoţilor şi zeului. În acest spirit au fost construite uriaşele temple
de suprafaţă de la Karnak şi Luxor, din epoca Regatului Nou. Din aceeaşi perioadă se păstrează şi temple

1
Construcţii funerare în formă de trunchi de piramidă.
2
Încăpere mare din palatele sau templele egiptene cu plafonul susținut de coloane.
Istorie Clasa IX – a
funerare semihipogee3 cum ar fi cel al reginei Hatşetsup, de la Deir el Bahari, sau temple hipogee4 precum cel
al faraonului Ramses al II-lea5 de la Abu Simbel.

3
Parţial săpate în stâncă.
4
În totalitate săpate în stâncă.
5