MOSTENIREA CULTURALA

A ANTICHITATII
Tamas Alisia Maria
Clasa 9 A
 GRADINILE SUSPENDATE ALE
SEMIRAMIDEI
• Grădinile suspendate ale Semiramidei sau Grădinile suspendate din Babilon, au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din
soțiile sale, Amytis (Amuhea). Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o
origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida (Semiramis). După informațiile
istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Pe terase erau plantați arbori din mai
multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se
găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind
dărâmat și Turnul Babel.
• Construcția grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă și uscată, peisajul arid și obiceiurile vechilor
locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noțiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omenești. Această mentalitate a făcut pe
vechii perși să numească grădinile lor "raiuri".
• Așezat pe fluviul Eufrat, vechiul Babilon își pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către
zeul Baal, fie de regele Ninus, soțul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalitățile și războaiele cu asirienii, Babilonul reușește pe la
sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. să-și consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul și
urmașul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), reface orașul, întărind fortificațiile și construind palate, ele înseși fortificate. Ținând seama de structura religiei
babiloniene, rolul predominant îl aveau preoții, conferind statului un regim teocratic.
 GRADINILE SUSPENDATE ALE
SEMIRAMIDEI
• Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de incintă,
dispuse concentric. Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere, unul care cuprindea
palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
• În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse
de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor,
care regreta peisajul muntos, cu vegetație bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei.
Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se datoreaza relatărilor în limbile greacă sau latină. În limba greacă
cuvântul "kremastos" (κρεμαστος) și în latină cuvântul "pensilis" are o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă ("suspendat"), sau o
construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect susținut la o anumită înălțime.
 PIRAMIDELE DE LA GIZEH
• Piramidele din Giza (germană Gizeh) complex de monumente antice, se numără printre cele mai cunoscute piramide din antichitate, ele fiind considerate una dintre cele
șapte minuni ale lumii antice. Piramidele sunt situate la vest de Valea Nilului și cca. 8 km sud-vest de orașul Giza și 18 km de Cairo, capitala modernă a Egiptului. Se
crede că clădirile au fost create în Împărăția veche a Egiptului Antic, în timpul domniei dinastiei IV-VI (secolul XXVI - XXIII î.Hr.). Piramida lui Cheops (Khufu) este
singurul monument al celor șapte minuni ale lumii antice. Este, de asemenea, o comoară națională a Egiptului.
• Majoritatea teoriilor de construcție se bazează pe ideea că piramidele au fost construite prin mișcarea unor pietre imense din carieră, prin glisare și ridicare pe
loc. Centrul de dezacorduri se referă la metoda prin care pietrele au fost transportate și plasate și cât de posibil a fost metoda.
• În construirea piramidelor, arhitecții ar fi putut să-și dezvolte tehnicile în timp. Ei ar selecta un sit pe o suprafață relativ plată de rocă de bază - nu de nisip -
care a oferit o bază stabilă. După ce au urmărit cu atenție situl și au stabilit primul nivel de pietre, au construit piramidele în nivele orizontale, unul pe
celălalt. Doar câteva blocuri exterioare rămân în loc în partea de jos a Marii Piramide. În Evul Mediu (secolul al V-lea până în secolul al XV-lea), oamenii s-
ar fi putut odihni pentru a construi proiecte în orașul Cairo .
• Părțile celor trei piramide din Giza au fost orientate astronomic spre nord-sud și spre est-vest, într-o mică fracțiune de grad. Printre încercările recente de a
explica un astfel de model deliberat sunt cele ale lui S. Haack, O. Neugebauer, K. Spence, D. Rawlins, K. Pickering și J. Belmonte. Aranjamentul piramidelor
este o reprezentare a constelației Orion conform teoriei de corelare disputate Orion.
 PIRAMIDELE DE LA GIZEH
• Piramidele din Giza sunt alcătuite din Marea Piramidă din Giza (cunoscută și sub denumirea de Piramida din Cheops sau Khufu și construită în jurul anului 2580 - circa
2560 î.Hr.), oarecum mai mică, Piramida lui Khafra (sau Chephren) la câteva sute de metri spre sud -vest și, relativ modestă, Piramida Menkaura (sau Mykerinos) la
câteva sute de metri mai departe spre sud-vest. Marele Sfinx se află pe partea de est a complexului. Consensul actual printre egiptologi este că capul Marelui Sfinx este cel
al lui Khafra. Împreună cu aceste monumente majore există un număr de edificii satelit mai mici, cunoscute ca piramidele "regine", drumuri pietruite și piramidele vale.
 TEMPLUL DE LA LUXOR
• Templul a fost clădit din material de construcție refolosit (spolia). Templul inițal capela a fost ridicată în timpul domniei faraonului Amenhotep
III din dinastia a XVIII-a. Faraonul Amenophis III lasă să se clădească în timpul lui sanctuarul situat în partea sudică a templului, sala de coloane
urmând să fie construită în timpul domniei faraonului Amenophis IV, când s-a renunțat la cultul lui Amon. Construcția sălii de coloane este
continuată sub Tutanchamun și Haremhab.
• In timpul lui Ramses II va fi construit coloana cu obeliscul, iar în timpul lui Nektanebos I se realizează curtea cu piloni. Alexandru cel Mare lasă
să fie reclădit sanctuarul, astfel că în loc de patru coloane care susțineau acoperișul a fost o construită o capelă. In timpul romanilor templul va fi
integrat într-o fortăreață, iar în perioada creștină în interiorul templului se vor construi patru biserici.
• Inițiatori și constructori Templul a fost construit în cinstea zeului Amun în perioada Imperiului Nou, la inițiativa faraonilor din dinastia
XVIII (Regatul Nou), Amenophis III (Nebmare) (1417 – 1379 î.e.n.) și Ramses II (Usermare) (1304—1236 î.e.n.). Printre constructori
se citează numele arhitectului egiptean Amenhotep cel Tânăr (sec. XV î.e.n.)

Istoric Realizat după cel de la Karnak, templul din Luxor a fost construit în două etape principale, începând din sec. XV î.e.n. când s-au
executat coridorul monumental, Marea Curte, vestibulul hipostil și sanctuarul. În a doua etapă, datorată lui Ramses II, ansamblul s-a
continuat cu o nouă curte și un pilon de acces, deviate spre răsărit față de axa vechiului templu.
 TEMPLUL DE LA LUXOR
• La începuturile creștinismului, unele legende arată că sihaștrii, dornici să se elibereze de desfrâul marilor orașe egiptene, se retrăseseră în
deșertul Tebei, unde ”dormeau în sarcofagele vechilor idolatri; evitau orice contact cu sfincșii, deoarece aveau chip și sâni de femeie; zeii
tebani și coloșii faraonici le tulburau nopțile ca apariții ale diavolului” (Vicente Blasco Ibanez). Așa s-a întemeiat o primă mănăstire lângă
Teba, dar treptat, după ce monahii s-au răspândit în lumea întreagă, orașul a căzut din nou în părăsire, până în epoca modernă. Astăzi zeci de mii
de turiști sosesc pe aeroportul din Luxor, construit special, pentru a admira vestigiile monumentalelor construcții, încercând să-și imagineze
măreția lor de acum 3300 de ani.
 TEATRUL DIN EPIDAURUS
• Teatrul din Epidaur (greacă Αρχαίο θέατρο Επιδαύρου) este un teatru antic din Grecia, renumit pentru acustica sa. Aici se desfășoară Festivalul
de dramă antică Epidavria (Επιδαύρεια), parte a Festivalului din Atena.
 STATUIA ZEITEI ATENA
PARTHENOS
• Atena Parthenos este statuia măreață a zeiței ințelepciunii, Atena. Aceasta a fost realizata de celebrul Phidias, care mai târziu a creat statuia lui
Zeus din Olympia.
• Partenonul (Parthenon, în greaca veche: Παρθενών) este templul dedicat zeiței Athena Parthenos, ridicat pe acropola Atenei, capodoperă
a arhitecturii grecești. Construirea sa a început în 447 î. Hr., moment în care Imperiul Atenian era la apogeu. A fost terminat în 438 î. Hr., chiar
dacă decorarea a continuat până în 432 î. Hr.. Este cea mai importantă clădire a Greciei clasice, fiind considerat zenitul ordinului doric.
Sculpturile cu care este decorat reprezintă apogeul artei grecești. Partenonul mai este și un simbol al Greciei Antice, democrației ateniene și al
Civilizației vestice, fiind și unul dintre cele mai importante monumente ale lumii.
• Partenonul este un templu în stil doric, alcătuit dintr-o "cella", în care era păstrată statuia zeiței Atena, din pronaos și "opistodom" (tezaur),
întregul edificiu fiind înconjurat de coloane.
• Construit din marmură de Pentelic, Partenonul era bogat decorat cu reliefuri realizate de Fidias și de colaboratorii săi.
• Statuia zeiței, opera lui Phidias, înaltă de 12 m., era realizată din aur și din fildeș; frontonul de răsărit reprezenta nașterea Atenei, iar cel de apus
disputa dintre Poseidon și Atena pentru stăpânirea Aticii.
• Metopele înfățișează lupta zeilor cu titanii, lupta dintre lapiți și centauri și luptele atenienilor cu amazoanele.
• În interiorul "cellei", o lungă friză reprezintă procesiunea panateneelor.
• Cele mai multe din sculpturile Partenonului se păstrează azi la British Museum.
 STATUIA ZEITEI ATENA
PARTHENOS
• Originea numelui Partenonului provine din cuvântul grecesc παρθενών (parthenon), care însemna „apartament al unor femei necăsătorite”, iar în
cazul Partenonului pare că era folosit prima dată pentru o anumită încăpere a templului; s-a dezbătut care încăpere e și modul în care și-a
dobândit numele.
 COLUMNA LUI TRAIAN
• Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale
în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman.
Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o
formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
• Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.
• În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a
ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În anul 1587, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar topită în Evul
Mediu, a fost așezată din ordinul Papei Sixt al V-lea o statuie a Sfântului Petru.
• Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi
ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei).
• În total, sunt prezentate circa 2500 de figuri omenești, de circa 60-75 cm înălțime. Împăratul Traian este prezent de 60 de ori.
• O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins:
 COLUMNA LUI TRAIAN
• În Antichitatea romană monumentele arhitecturale și statuile erau reprezentate artistic în culori. Acest mod de percepere vizuală în societatea
romană a avut probabil ca inspirație arta greacă care utiliza culorile pentru propriile monumente arhitecturale și artistice.
• Metoda fluorescenței razelor X a demonstrat științific că scenele de pe Columna lui Traian au fost pictate în Antichitate. Capacitatea
spectrometriei fluorescenței X a determinat prezența infinitezimală a elementelor cu greutatea atomică care au putut recunoaște substanțele
colorate ale tegumentelor marmurei, ajutând la reconstituirea fotografică a scenelor Columnei în aspectul lor inițial și colorizat.
• O reconstituire colorată a scenei XXXII- "Asaltul dacilor impotriva unei fortarete romane" a fost prezentată în anul 1986 la Academia de Artă
din Veneția, într-o expoziție care a avut ca tematică „Arta și știința
• Emil Panaitescu a adresat numeroase memorii Academiei Române, Ministerului Instrucțiunii Publice, Ministerului de Finanțe și Parlamentului
pentru a realiza o copie a Columnei care să fie expusă în România. Eforturile sale au fost încununate de succes în 1939 când statul român a
comandat copia, aceasta fiind terminată în 1943. Copia a fost executată din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, și respectă
proporțiile monumentului. Din cauza războiului mulajele au fost depozitate în diverse locuri în Roma (Muzeul Lateran, Forul lui Traian, Palatul
Expozițiilor) și doar în 1967 au fost aduse în România. Din 1972, copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian și copii ale scenelor
reprezentate pe acest monument sunt expuse într-o sală a Muzeului Național de Istorie a României .
COLUMNA LUI TRAIAN
 HIPPOCRATE
• Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Kos (n. 460 î.Hr., Kos, Grecia – d. 370 î.Hr., Larisa, Grecia) a fost cel mai
vestit medic al Greciei antice. Este considerat „părintele medicinei ca recunoaștere a contribuțiilor sale de durată la domeniu ca fondator
al Școlii Hipocratice de Medicină. Această școală intelectuală a revoluționat medicina Greciei antice, fixând-o ca o disciplină distinctă
de alte domenii cu care a fost asociată în mod tradițional (teurgie și filozofie), așadar stabilind medicina ca profesie. Numele lui este
legat de Jurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele
noastre în multe universități de către absolvenții facultăților de medicină.
• Oricum, realizările scriitorilor Corpusului hipocratic, ale practicienilor medicinei hipocratice și acțiunile lui Hippocrate însuși au fost
adesea amestecate; așadar, se cunoaște foarte puțin despre ce Hippocrate de fapt a gândit, a scris și a făcut. Hippocrate este adesea
prezentat ca model de perfecțiune al medicului antic. I se atribuie progresul mare în studiul sistematic al medicinei clinice, rezumând
cunoașterea medicală a școlilor precedente și prescriind practici pentru medici prin Corpusul hipocratic
 HIPPOCRATE
• I se atribuie lui Hippocrate faptul de a fi prima persoană care a crezut că bolile au cauze naturale, ce nu țin de superstiții și zei. Discipolii
lui Pitagora au pus pe seama lui Hippocrate alierea filosofiei și medicine . A separat disciplina medicinei de religie, crezând și susținând că boala
nu este o pedeapsă dată de zei, ci mai degrabă produsul unor factori de mediu, a dietei și a obiceiurilor de viață. Într-adevăr, nu există nici o
singură mențiune cu privire la vreo boală mistică în Corpusul hipocratic. În orice caz, Hippocrate a lucrat cu multe convingeri care s-au pe bazat
pe ceea astăzi este cunoscută drept fiziologie și anatomie incorectă, cum este umorismul .
• Școlile grecești antice de medicină erau împărțite (în knidiană și koană) în privința felului în care să trateze problema bolilor. Școala knidiană de
medicină s-a concentrat pe diagnostic. Medicina din timpul lui Hippocrate nu cunoștea aproape nimic despre anatomia și fiziologia umană din
cauza tabuului grecesc care interzicea disecția oamenilor. Prin urmare, școala knidiană a eșuat în a distinge atunci când o boală cauzează multe
posibile serii de symptom .  Școala hipocratică sau școala Koan a obținut un mai mare succes prin aplicarea de diagnostice generale și tratamente
pasive. S-a concentrat pe grija pentru pacient și pronostic, nu pe diagnostic. A putut trata în mod eficient boli și a avut în vedere o mai mare
dezvoltare în practica clinică
• Medicina hipocratică și filozofia sa sunt de departe eliminate din medicina modernă. Acum, medicul se concentrează pe diagnostic specific și
tratament specializat, ambele fiind adoptate de școala knidiană. Această schimbare în gândirea medicală din zilele lui Hippocrate încoace a
cauzat critici serioase în timpul ultimelor două milenii, pasivitatea tratamentului hipocratic fiind subiect de condamnări puternice; de exemplu,
doctorul francez M. S. Houdart a numit tratamentul hipocratic „meditație asupra morții
 HIPPOCRATE
• Medicina hipocratică a fost notabilă pentru profesionismul său strict, disciplină și practică riguroasa . Lucrarea hipocratică Despre medic recomandă ca medicii să fie
mereu bine îngrijiți, onești, calmi, înțelegători și serioși. Medicul hipocratic a dat atenție minuțioasă tuturor aspectelor practicii sale: a urmat dispoziții detaliate ce țin de
„iluminat, personal, instrumente, așezarea pacientului și tehnici de bandajare și de aplicare a atelei” în antica cameră de operație. El chiar și-a menținut unghiile la o
lungime precisă
• Școala hipocratică a dat importanță doctrinelor clinice ale observației și documentării. Aceste doctrine dictează că medicii își consemnează descoperirile și metodele lor
medicinale într-o manieră foarte clară și obiectivă, astfel încât aceste consemnări pot fi transmise posterității și întrebuințate de alți medic. Hippocrate a făcut însemnări
atente și regulate în legătură cu multe simptome precum culoarea feței, pulsul, febra, durerile, mișcarea și excrețiile. A afirmat că a măsurat pulsul unui pacient în timp ce
asculta istoria unui caz pentru a descoperi dacă pacientul mințea. Hippocrate a extins observațiile clinice în istoria familiei și în mediul înconjurător. „Pentru el medicina
datorează artei inspecției și observației clinice. Din acest motiv, poate fi mai drept cuvânt numit „Părintele medicinei”.
 BIBLIOGRAFIE
Toate informatiile au foat luate de pe wikipedia