1.

Piramida lui Keops – numită şi “Marea Piramidă din Giza (Gizeh)”, este una din Cele 7
Minuni ale Lumii Antice. Deşi este cea mai veche minune, această piramidă egipteană este
singura minune a lumii antice care s-a păstrat până în prezent. Construită în jurul anului 2.560
i.Hr., Piramida lui Keops a fost timp de peste 4.000 de ani cea mai înaltă construcţie din lume
(mai exact, timp de 43 de secole, până când a fost construit Turnul Eiffel, în 1889).

Minune arhitectonică
Herodot a primit de la preoţii egipteni detalii despre modul de construire a Piramidei lui Keops;
istoricul grec precizează că pentru construirea Marii Piramide a lui Keops au lucrat echipe de câte
100.000 de oameni, timp de 20 de ani; pentru menţinerea unui ritm de muncă satisfăcător, echipele
erau schimbate o dată la 3 luni; astfel obţinem un număr fantastic: 8 milioane de lucrători! Herodot
mai dezvăluie şi faptul că mai întâi s-a făcut un drum pentru transportul materialelor, şi numai
construcţia acestui drum a durat 10 ani!

Când a fost construită, Marea Piramidă a lui Keops avea o înălţime de 145,75 m, dar a pierdut 10 m
din vârf de-a lungul timpului. După terminarea construcţiei, Marea Piramidă din Giza a fost
acoperită cu blocuri de calcar enorme, pe care arhitecţii au înscris metodele lor de lucru; dar aceste
inscripţii s-au şters de-a lungul timpului.

Piramida lui Keops a fost construită din peste 2 milioane de blocuri de piatră, fiecare cântărind
peste 2 tone. În ciuda masei lor enorme, blocurile erau aşezate cu o precizie uimitoare, iar rosturile
se distingeau cu multă greutate cu ochiul liber. Blocurile şlefuite de la baza Piramidei lui Keops,
fiecare cântărind 15 tone, sunt potrivite cu o precizie de o sutime de deget: între ele, nicio foaie de
hârtie nu poate fi strecurată, decât cu multă greutate.

2. Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon
au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea pentru una din soțiile sale, Amytis sau
Amuhea. Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice. După o veche
legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost
construite de regele Ninus întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida
(sau Semiramis). După informațiile istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o
suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Pe terase erau
 plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe
cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se
găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini
au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul
Babel.

Grădinile suspendate în scrierile vechilor autori

Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor
arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Orașul propriu-zis era
cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere,
unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită),
ambele pe malul stâng al Eufratului. În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se
aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de
Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din
soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetație
bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de
domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se datoreaza
relatărilor în limbile greacă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαστος) și în
latină cuvântul "pensilis" are o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă
("suspendat"), sau o construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect
susținut la o anumită înălțime. Cea mai completă descriere a grădinilor se datorește lui Diodor din
Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m.
Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de altele.
Spațiile dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat
un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate
între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste
foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile
celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să
încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor". În grosimea teraselor erau amenajate galerii și
camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele de la
un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele
niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul.
Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai
bogate partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.
3. Templul zeiței Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut și ca „Templul
Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr.
în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiței Artemis din Efes se află la 50
km la sud de orașul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele șapte minuni ale lumii nu
au rămas decât puține relicve.

Descrierea templului
Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel Mare. Clădirea a fost lată de 51 m și
de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia
de 2 m a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint. Philon a spus despre templu:  Am văzut zidurile din Babilon,
am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar
când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață. 

La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incendiu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, și că și
el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cea mai dramatica și plina învățăminte din antichitate. El nu se
deosebea prin nimic de semenii săi însă, în dorința de a se menține în conștiința oamenilor și în istorie, comite
această crimă. De aici a luat naștere expresia "Slavă lui Herostrate" . Legenda spune că în noaptea în care
templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut grijă de
templu. Alexandru a oferit oamenilor din Efes bani pentru a reconstrui templul, dar aceștia nu au acceptat.
Construcția noului templu a început în anul 323 î.Hr, din banii efesenilor și a continuat timp de mai mulți ani.
Acest templu era mult mai mare decât precedentul: 69 m lățime, 137 m lungime, dar numărul de coloane și
înălțimea lor a rămas aceiași. Cultul zeiței Artemis era unul extrem de viu de aceea orașul a beneficiat de
fonduri pentru a construit un mare templu.
În scrierile sale, istoricul Pausanias menționa faptul că în templul de la Efes exista o mare statuie a zeiței
Artemis, dar existau și altele precum o veche statuie a zeiței Nyx realizată de către sculptorul Rhoecus în
secolul al VI î.Hr. De asemenea sunt descrise coloanele acoperite cu aur și argint dar și picturile ce le
reprezentau pe Amazoane, considerate a fii fondatoarele Efesului. Templul este menționat și în scrierile
creștinismului timpuriu, inclusiv în Noul Testament. Conform Faptelor Apostolilor, apariția primilor misionari
creștini în Efes a cauzat o mare tulburare și revoltă în rândul cetățenilor.
 În anul 162 d.Hr, în vremea împăratului roman Marc Aureliu, a fost dat un
edict în urma căruia se recunoștea importanța festivalului religios anual dedicat lui Artemis de la Efes și se
lungea perioada sa de la câteva zile la o lună. Zeița Artemis din Efes, în calitate de Mare Zeiță a fost în cele din
urmă identificată cu Cybele. În anul 268, templul a fost avariat în urma raidurilor goților când aceștia au atacat
Efesul și au incendiat mare parte din el. Istoria ulterioară a templului este destul de neclară, este posibil să fi fost
renovat, dar a intrat în declin după incendiul din 268 care l-a distrus în mare parte și după indiferența
împăraților și a cetățenilor cauzată de declinul cultelor păgâne și de creștinarea imperiului. Se știe că multe
dintre coloanele vechiului templu au fost transportate la Constantinopol pentru construirea catedralei Sfintei
Sofia. După săpăturile arheologice din secolul al XIX-lea, respectiv secolul XX, multe dintre comorile vechiului
templu printre care statui, vase și basoreliefuri au fost transportate la British Museum din Londra și la Muzeul
de Arheologie din Efes. În prezent vechiul site al templului atrage în continuare mii de vizitatori anual datorită
importanței sale majore.

4. Statuia lui Zeus este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica
criselefantină, în fildeș ornată cu aur și având o structură internă din lemn. Statuia, cu o
înălțime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma
anului 435 î.Hr. în orașul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit un
templu. Se crede că în anul 394 d.Hr. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să
fie distrusă de un incendiu în anul 475. În 1958 a fost descoperit la Olympia și atelierul lui
Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii și au putut fi identificate câteva din tehnicile de
lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creștină, în prezent ruinată).
Templul lui Zeus din Olympia
După victoria decisivă a grecilor, conduși de Temistocle, asupra perșilor, în bătălia navală de la
Salamina (480 î.Hr.), s-a hotărât să fie construit la Olympia un templu consacrat lui Zeus, care să
fie cel mai mare și mai bogat din Altis. El a fost construit de arhitectul Libon originar din Elida
(Peloponez) și a fost terminat în anul 457 î.Hr. Templul a fost realizat în ordinul "doric peripter
hexastil", cu șase coloane în fațada principală și câte treisprezece coloane pe fațadele laterale, cu
dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lățime și 20,25 m înălțime totală, până la partea
superioară a frontonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era acoperit cu plăci de
marmură de Naxos, iar frontonul de est, în loc de acrotera (mic piedestal servind ca suport statuilor,
vaselor și altor ornamente), purta o Victorie aurită. Decorația sculpturală a celor două frontoane,
executate se pare de Paeonios și Alcamenes, a făcut faima acestui templu. Interiorul era împărțit în
trei zone: de la intrare până la a doua coloană era un spațiu liber, urma un spațiu închis până la
cincea coloană, cu o balustradă de marmoră; de la a cincea coloană până la peretele de vest, era
așezată statuia lui Zeus pe un soclu din marmură albastră de Eleusis.

Descriere
Din măreața statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas
necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata și amănunțita sa descriere.
Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten și sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după
ce realizase cu puțin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon
de pe colina Acropolis din Atena. În mod asemănător, statuia lui Zeus a fost executată în tehnica
chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur și cu plăci de fildeș.
După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis
și care era cunoscută și șase secole mai târziu sub numele de "atelierul lui Phidias". El a avut drept
colaboratori, un pictor - fratele său, Panaenos - și un gravor, Colotes, originar din insula Paros.
După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată și transportată piesă cu piesă în
templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.
Statuia avea înălțimea de aprox. 12 m, iar soclul nu depășea 14 m, înfățișându-l pe Zeus așezat pe
un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ținea o Victorie, lucrată în fildeș și aur,
capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ținea un sceptru pe care stătea un
vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol și-i acoperea picioarele. Părțile
corpului neacoperite erau de fildeș, picioarele erau rezemate pe un taburet, susținut în cele patru
colțuri de sfincși de aur.

Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeș, aur, pietre prețioase și picturi.
Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul și care reprezentau lupte
legendare, figuri de zei și chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincșii care susțineau
brațele tronului erau basoreliefuri care-i înfățișau pe Apollo și pe Artemis omorând copiii Niobei,
pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles și ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu,
Afrodita ieșea din spuma mării. Expresia feței lui Zeus imprima privitorului o profundă emoție.
Forța și în același timp seninătatea au impresionat pe toți cei care au privit statuia și a căror părere
s-a păstrat ca mărturie scrisă. În fața statuii exista un bazin care conținea uleiul necesar întreținerii,
având în același timp și rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia. Publicul nu se putea
apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 - 164 î.Ch.),
regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în fața statuii și
nu era îndepărtată decât la solemnități. Lumina care pătrundea în templu și cea dată de flacăra
parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrățișa toată măreția
statuii. Umbre și lumini jucau pe sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid
de fildeș, pierzându-se pe fața calmă și fruntea senină, în ochii care concentrau toată viața statuii.
 5. Mausoleul din Halicarnas se crede ca a fost terminat in anul 353 I.C., la 3 ani dupa moartea
regelui Mausollus. Se afla in orasul Halicarnassus (Bodrumul de azi) in Marea Egee, in sud-
vestul Turciei. Denumirea de “mausoleu” vine de la numele regelui persan Mausollus care
guverna provincia Caria. Mausoleul de la Halicarnassus a fost construit de catre Artemisia,
sotia si sora regelui Mausollus, in memoria acestuia. Timp de 16 secole acesta constructie a
supravietuit timpului. Se crede ca a fost distrus intre 1000 A.D. si 1400 A.D. de un cutremur,
cel mai probabil. In 1494, cavalerii Sfantului Ioana din Malta au construit un castel in timpul
cruciadelor, castel care exista si astazi in Bodrum si la a carei constructie au folosit blocurile de
piatra si marmura din mausoleu.

Descriere
Artemisia, sotia si sora lui Mausollus, l-a angajat pe arhitectul Pythius pentru realizarea proiectului.
Planul de baza al cladirii era un templu imes, cu o baza rectanglulara cu o lungime de 40 de m si o
latime de 30 de m, peste care era construita o piramida cu 24 de trepte. Inaltimea totala a
mausoleului era de 45 m compusa din 20 m baza cu trepte, 12 m podiumul cu coloane, 7 m
piramida cu cele 24 de trepte si 6 m statuia din varf care reprezenta un car cu 4 cai. Fundatia era un
podium cu trepte decorat cu statui. Camera mortuara era construita din alabastru alb si decorata cu
aur. Era localizata pe podium si inconjurata cu coloane. Faima acestei constructii consta in
multimea statuilor cu care era decorata: oameni, lei, cai si alte animale. In fiecare colt, luptatori pe
cai strajuiau mormantul. Fiecare parte a mausoleului era decorata cu fresce care prezentau scene
despre luptele grecilor. Intre fiecare dintre coloanele podiumului strajuiau statui. Astazi, numai
cateva statui au fost recuperate si pot fi vazute in Camera Mausoleului la British Museum.
6. Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din
Grecia, una din cele șapte minuni ale lumii. Statuia îl înfățișa pe zeul grec al Soarelui, Helios, și
măsura între 32 și 36 de m. Construcția s-ar fi realizat în 12 ani și ar fi fost finalizată în anul
282 î.Hr. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi
aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor.

Istorie
Rodos a avut un succes impresionant, devenind peste noapte un oraş gigant cu peste 80.000 de
locuitori. Aici se desfășurau majoritatea actelor de comerț din zona. Aceste două fapte l-au făcut să
fie și vulnerabil pentru că atunci când cetățenii au decis să se alăture confederației ateniene,
Mausolus din Caria i-a împiedicat, stabilindu-și aici armata.

În anul 305 î. Hr., Demetrius timp de un an a supus Rodosul unui asediu continuu. Impresionat de
vitejia locuitorilor insulei, Demetrius, după ce războiul s-a încheiat, le-a lăsat cadou mașinăriile de
luptă precum și tot armamentul. Cetățenii oraşului au vândut aceste cadouri pentru o sumă uriașă de
bani, pe care i-au folosit pentru ridicarea unei statui colosale. Era închinată zeului Soare, Helios, iar
sculptorul căruia i-a fost încredințată lucrarea a fost Chares din Lindos. Acesta a lucrat împreună cu
echipa lui din 294 și până în 282 pentru realizarea unei statui din bronz de 33 metri înălțime.

Celebra statuie, menționată fără prea multe detalii în scrierile antice, a stat în picioare doar 50 de
ani, pentru că în urma unui cutremur a fost dărmată. S-a rupt de la genunchi și a rămas în locul
respectiv pentru 900 de ani. În 654, arabii care au jefuit Rodosul au luat cu ei fragmente din statuie,
ducându-le pe spatele a peste 900 de cămile spre Siria.
 

Descriere
Statuia era construită din bronz și întărită ulterior cu fier și piatră. Se spune că au fost folosite 15
tone de bronz și 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantități au fost chiar mai mari. Avea o
înălțime de 33 m și stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe
fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se
crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertății din
New York.

7. Farul din Alexandria a fost construit în secolul al III-lea î.Hr. în Egipt pe insula Pharos de
lângă orașul antic Alexandria (de la această insulă provine și cuvântul românesc „far”). La
început farul a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari. Farul
avea o înălțime între 115 și 135 de metri. Antipater din Sidon l-a numit între cele șapte minuni
ale lumii.
 

Istorie
Țărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, așa s-a născut ideea de a
construi ceva care să indice drumul corect către port. În anul 290 î.Hr. regele Egiptului Ptolemeu I
Soter (în grecește: Ptolemaios I Soter) a început construcția farului, care a fost terminată după
moartea lui de către fiul său, Ptolemeu al II-lea Philadelphus. Farul a fost construit după concepția
architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemeu i-ar fi interzis lui
Sostratus să-și pune numele pe construcție, dar Sostratus a scris pe baza farului „Eu Sostratus, fiul
lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori și oamenilor care călătoresc pe
mări”; în greacă veche: ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ
ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ
Descriere
A fost construit din blocuri uriașe de marmură albă și avea trei nivele separate. Baza farului avea o
formă pătrată și era înaltă de 55.9 m. În mijloc secțiunea farului era de formă octogonală, era gol pe
dinăuntru și avea o înălțime de 30 de metri. Din interior ieșeau flăcări care nu se stingeau niciodată,
luminând atât noaptea cât și ziua și făcând vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o formă de
cerc și era înaltă de 7 metri. Se spunea că flacăra se vedea de la 50-60 km depărtare. Deasupra
farului era o statuie. Nu se știe sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.

Dărâmare
În 956 un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 și 1323 două mari
cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a construit o fortăreață pe locul farului,
folosind structurile și pietrele rămase. În 1994 aproape de orașul Alexandria niște scafandri au găsit
în mare ruinele farului. Informații prețioase despre far a scris călătorul arab Abou-Haggag Al-
Andaloussi. După descrierea făcută de el se poate imagina înfățișarea farului.