Prof Coordonator:

Elev:
Pr. Visarion Vizitiu
Munteanu Ciprian

Clasa: a XI-a A
Colosul din Rodos
Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula
Rhodos din Grecia, una din cele șapte minuni ale lumii antice. Statuia îl înfățișa pe
zeul grec al Soarelui, Helios, și măsura între 32 și 36 de m. Construcția s-ar fi
realizat în 12 ani și ar fi fost finalizată în anul 282 î.Hr. După unii, străjuia intrarea
în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul
unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor.
Rhodos devine în anul 408 î.Hr. capitala mai multor teritorii unite și un
important port comercial. Se bazează pe un aliat
(Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă
acestă alianță, însă locuitorii din Rhodos sunt uniți și
rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în
cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulțumire pentru
protecția locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe
această insulă, a fost angajat pentru construcția statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea
în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineața, se reflecta în suprafața
de bronz și făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.Hr., în urma unui
cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbușirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut
să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea, însă un oracol
le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de
către aceștia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune
legenda.
Statuia era construită din bronz și întărită ulterior cu fier și piatră. Se spune
că au fost folosite 15 tone de bronz și 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste
cantități au fost chiar mai mari. Avea o înălțime de 33 m și stătea pe un soclu înalt
de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului
este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede
că ea a inspirat sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi care a construit
Statuia Libertății din New York.
Marea Piramidă din Ghiza
Marea Piramidă din Giza (numită și piramida lui Keops sau Marea Piramidă
din Gizeh) este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola anticului
Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.

Aceasta este singura minune a lumii care nu necesită descrieri ale istoricilor din
antichitate sau ale poeților. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac
speculații referitoare la formă, mărime și prezentare. Este cea mai veche și totuși
singura care a supraviețuit timpului. Contrar părerii
generale, numai Marea Piramidă a lui Keops, nu toate
cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor șapte
minuni ale lumii antice.

Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă

construcție din lume mai mult de 43 de secole, până
în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început,
146 m (azi 138 m) înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2.521.000 m cubi de
piatră. Fețele piramidei erau placate cu plăci șlefuite din calcar. A fost construită de
faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2560 î.Hr. pentru a servi drept
mormânt acestuia.
Potrivit lui Herodot, construcția ei ar fi durat peste douăzeci de ani și la ea ar
fi lucrat 100.000 de oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare și au fost
transportate blocurile de piatră.
Când au cucerit Egiptul, în anul 641 e.n., arabii au găsit piramida intactă și
după ce au deschis-o, căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.
Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798 mândria resimțită de el atunci a
fost exprimată în faimosul citat:„Soldați! 40 de secole ne privesc din vârful
piramidei”.
În ultimii ani s-au mai descoperit încă trei sau patru camere, în apropiere de
camera funerară, într-una fiind corabia regală, iar celelalte sunt în curs de
explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul și mumia
faraonului.
Gră dinile suspendate din Babilon

Grădinile suspendate din Babilon, au fost construite de regele

Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din soțiile sale, Amytis
(Amuhea). Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice.
După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o
origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul
orașelor Ninive și Babilon, pentru soția
sa Semiramida (Semiramis);de unde și al
doilea nume, Grădinile supendate ale
Semiramidei.
După informațiile istoricului
Diodor din Sicilia, uriașele grădini
ocupau o suprafață de 15000 m² și se
ridicau în patru terase până la 77 metri
înălțime. Pe terase erau plantați arbori
din mai multe specii, unii dintre ei fiind
înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște
încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase
pentru familia regală.
După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perși, în
timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul Babel.
Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu
rezultatul săpăturilor arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse
concentric. Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea
latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal,
iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul
stâng al Eufratului.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorează lui Diodor din Sicilia!
Statuia lui Zeus din Olimp

Statuia lui Zeus este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, sculptată
în tehnica criselefantină, în fildeș ornată cu aur și având o structură internă din
lemn. Statuia, cu o înălțime estimată la
aproximativ 13 m, a fost realizată de către
sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Hr. în
orașul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea
statuii a fost construit un templu.
Se crede că în anul 394 d.Hr. statuia a fost
transportată la Constantinopol, unde avea să fie
distrusă de un incendiu în anul 475.
În 1958 a fost descoperit la Olympia și
atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea
statuii și au putut fi identificate câteva din
tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost
transformat într-o bazilică creștină, în prezent
ruinată).
După victoria decisivă a grecilor, conduși de Temistocle, asupra perșilor, în
bătălia navală de la Salamina (480 î.Hr.), s-a hotărât să fie construit la Olympia un
templu consacrat lui Zeus, care să fie cel mai mare și mai bogat din Altis. El a fost
construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) și a fost terminat în
anul 457 î.Hr. Templul a fost realizat în ordinul "doric peripter hexastil", cu șase
coloane în fațada principală și câte treisprezece coloane pe fațadele laterale, cu
dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lățime și 20,25 m înălțime totală, până la
partea superioară a frontonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul
era acoperit cu plăci de marmură de Naxos, lumina care pătrundea în templu și cea
dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru
a îmbrățișa toată măreția statuii. Umbre și lumini jucau pe sandalele de aur, prin
cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeș, pierzându-se pe fața calmă și
fruntea senină, în ochii care concentrau toată viața statuii.
Templu Zeiței Artemis di Efes

Templul a fost construit timp de 120 ani, după planurile concepute de către
Chersiphron și fiul său, Metagenes. Clădirea a avut 51m lățime și 105 m lungime.
127 de coloane de 18 m înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se
afla statuia de 2 m a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint.
Philon din Alexandria|Philon a spus despre clădire: "Am văzut zidurile din
Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp,
Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte
minuni au dispărut ca în ceață."
La 21 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incendiu; se spune că un om
numit Herostratus a aprins focul și că și el a murit în foc. Istoria acestui om este
una din cea mai dramatică și plină învățăminte din antichitate. El nu se deosebea
prin nimic de semenii săi, însă, în dorința ca numele său să fie păstrat în conștiința
oamenilor și în istorie a comis acest act criminal. De aici a luat naștere expresia
„Slavă lui Herostrat”. Legenda spune că în noaptea
în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel
Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui
și nu a avut grijă de templu.
Alexandru a oferit oamenilor din Efes bani
pentru a reconstrui templul, dar aceștia nu au
acceptat. Construcția noului templu a început în
anul 323 î.Hr, din banii efesenilor și a continuat timp de mai mulți ani. Acest
templu era mult mai mare decât precedentul: 69 m lățime, 137 m lungime, dar
numărul de coloane și înălțimea lor a rămas aceiași. Cultul zeiței Artemis era unul
extrem de viu de aceea orașul a beneficiat de fonduri pentru a construit un mare
templu.
După săpăturile arheologice din secolul al XIX-lea, respectiv secolul XX,
multe dintre comorile vechiului templu printre care statui, vase și basoreliefuri au
fost transportate la British Museum din Londra și la Muzeul de Arheologie din
Efes. În prezent vechiul site al templului atrage în continuare mii de vizitatori
anual datorită importanței sale majore.
Mausoleu din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas (Bodrum, Turcia de

azi) a fost opera arhitecților Pytheos și Satyros și a
sculptorilor Scopas și Timotheos. Mausoleul poartă
numele guvernatorului local Mausol, care a fost
guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei
elenistice Caria (377-353 î.Hr.) pentru care fusese
destinat, ca mormânt-templu. Acest monument
arhitectural a fost considerat una dintre cele șapte
minuni ale lumii antice.
Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime și 33 m
lățime, se găsea un suport lung de 33 m, lat de 27 m și înalt de 22 m. Pe acesta se
înălța templul funerar propriu-zis, susținut de 39 de coloane, având 39 m fiecare
(singura parte ce amintea arhitectura greaca tradițională). Imediat deasupra
acoperișului se mai inălța o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era
așezată cvadriga. Cu o înălțime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în
zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru
monument funerar al antichității, al carui nume a devenit generic pentru toate
marile morminte construite mai târziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel
Mare, care a cucerit orașul Halicarnas în anul 334 î.Hr., au cruțat monumentul și l-
au tratat cu respect. De-abia în secolul al XII-lea d.Hr., un puternic cutremur a
distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă.
Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul
353 î.Hr. Văduva sa, Artemisa, care îi era și soră, a continuat lucrările începute, nu
fără intenția de a ridica un monument și pentru ea însăși. De aceea, pe cvadriga ce
urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol și
Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A
murit la doi ani după soțul și fratele ei.
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a orașului
Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind
accesibile publicului.
Farul din Alexandria

Farul din Alexandria a fost construit în

secolul al III-lea î.Hr. în Egipt pe insula Pharos de
lângă orașul antic Alexandria (de la această insulă
provine și cuvântul românesc „far”). La început
farul a fost doar un simbol al portului, apoi a
devenit indicator pentru marinari.
Farul avea o înălțime între 115 și 135 de
metri. Antipater din Sidon l-a numit între cele șapte
minuni ale lumii antice.
Țărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo,
așa s-a născut ideea de a construi ceva care să indice drumul corect către port.
În anul 290 î.Hr. regele Egiptului Ptolemeu I Soter (în grecește: Ptolemaios I
Soter) a început construcția farului, care a fost terminată după moartea lui de către
fiul său, Ptolemeu al II-lea Philadelphus.
Farul a fost construit după concepția architectului Sostratus, (Σώστρατος
Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemeu i-ar fi interzis lui Sostratus să-și pune
numele pe construcție, dar Sostratus a scris pe baza farului „Eu Sostratus, fiul lui
Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori și oamenilor care
călătoresc pe mări”; în greacă veche:

ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ

ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ

A fost construit din blocuri uriașe de marmură albă și avea trei nivele
separate. Baza farului avea o formă pătrată și era înaltă de 55.9 m. În mijloc
secțiunea farului era de formă octogonală, era gol pe dinăuntru și avea o înălțime
de 30 de metri. Din interior ieșeau flăcări care nu se stingeau niciodată, luminând
atât noaptea cât și ziua și făcând vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o
formă de cerc și era înaltă de 7 metri. Se spunea că flacăra se vedea de la 50-60 km
depărtare.
Deasupra farului era o statuie. Nu se știe sigur dacă era statuia lui Poseidon
sau a lui Zeus.
În 956 un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în
1303 și 1323 două mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a
construit o fortăreață pe locul farului, folosind structurile și pietrele rămase.
 În 1994 aproape de orașul Alexandria niște scafandri au găsit în mare ruinele
farului.