Ierarhi,preoți și psalți români care au contribuit la dezvoltarea muzicii psaltice

liturgice din eparhii

Panțâr Ilie
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botosani

Cel care a adus în Bucureşti noua sistemă de muzică este Petru Manuil Efesiu, un grec despre a cărui viaţă
anterioară nu se cunoaşte nimic. 1 El venea dela Constantinopole unde fusese mai întâiu elev al lui Gheorghe
Cretanul, antemergătoru! formei 2. Probabil că a cunoscut pe cei trei reformatori cum şi reforma lor mai înainte de a
se înfiinţa şcoala de muzică din Constantinopole, căci în această şcoală deschisă la 1815 lui nu-i trebue decât un an
de zile ca să se perfecţioneze în noul sistem 3. Anton Pan singurul scriitor român, care aminteşte acest lucru, scrie că
Petru Efesiu a sosit în Bucureşti pe la anul 1816 4. Mediul în care intră acest aducător de noi cunostinţe folositoare îi
era priincios.
Pentru a răspândi cunoştinţele noei metode el deschide o şcoală nouă. de muzică la biserica Sf. Nicolae din
Şelari 5. Şcoala e înfiinţată cu învoirea domnului, e şcoală domnească. Efesiu se numeşte «διδάσκαλος τοῦ
Ἡγεμονικοῦ μουσιχοῦ σχολείου»6 şi fusese numit profesor al ei cu «contract» în care «sunt orânduite datoriile şi
dreptăţile dascălului musicos». Domnul Caragea socotia această scoală «ca o întocmire bună şi folositoare» şi de
aceea îi numeşte în 16 Iunie 1817 ca efor special pe vornicul Grigorie Băleanu, căruia îi porunceşte «să aibă toată
îngrijirea pentru întocmirea acestei şcoale)».7
1
Afirmaţia lui Ioan Ghica (Scrisori p. 77) că Petru Efesiu a învăţat muzica in Bucureşti şi apoi «a ajuns cântăreţ în
strana din dreapta la Patriarhie» este nesigură ca mai toate amintirile lui despre muzică.
Nu ştiu dacă există vreo legătură, de rudenie între «ὁ εὐγενέστατος ἄρχων Καμινάρις κύριος Ἐ μανουὴλ Ἐ φέσιος,
ὁ φιλογενικώτατος,» (cel mai nobil arhon Kaminaris, domnul Manuel E. Fesios, cel mai filantropic
un abonat din oraşul Iaşi la Νεον Ἁναστασιματάριον (Noul Anastasimatar)(1820) şi Petru Efesiu. In
Anastasimatarul lui din 1832 iscăleşte Petru Efesiul ἐκ πόλεως Κουσαν τασίου.
2
G. Ι. Papadopulos о. с , рр., 126 si 136.

3
Θεωρητικὸν μέγα ρ. VIII notă. Τοιοῦτον καλὸν ἔκαμε καὶ ὁ μουσικο λογιώτατος Κύριος Πέτρος ὁ Ἐ φέσιος
μαθητὴς τῆς αὐτῆς Σχολῆς διατρίβων εἰς Βουκορέστιον (Același lucru bun l-am făcut și cu savantul muzical domnul
Petros elevul fessian al aceleiași Școli de Diatribe din București)
; cf. Νέον Ἀναστασιματάριον cuvânt către Φιλομούσοι ὁ μογενεῖς(Filomusi nativul)

; cf. Papadopulos, о. с., р. 136 «μαθητεύσας... παρὰ τοῖς τρισὶ διδασκάλοις ἐν τῇ τῷ 1815 ἱδρυθείσῃ πατριαρχικῂ
μουσικῇ σχολῇ» (de ucenici... pe lângă cei trei profesori din școala patriarhală de muzică înființată în 1815)
4
Anton Pan, B a su l teoretic şi p ractic a l m uzicei bis. 1845, p. Χ Χ Χ ΙΙ, cf. Acelaş, Noul Anastasim atar (1854) în
dedicaţia către Filoteiu de Buzău.
5
Anton P a n , Bazul muzicei bisericeşti, p. XXXII.

6
Νέον Αναστασιματάριον, iscălitura dela φιλομούσοι ὁμογενεῖς (filozofii omogene)
.
7
Condica domnească L X X X V II f. 28, V. A Urechia, Ist. şcoalelor, vol. IV, p. 202 şi acelaş lucru repetat în Ist. R
om ân ilor, vol. X, p. 423, Dar părerea lui V. A. Urechia (ibidem) că Grigorie Băleanu a fost numit efor nu pentru
această şcoală de muzică ci pentru cea întemeiată la 1813 cu Gherasie Ieromonah e neîntemeiată. Şcoala lui
Gherasie se menţine numai până în August 1814. În această vreme fiind nevoe de bani pentru repararea şcoalei dela
Măgureanu, Eforia şcoalelor găseşte de cuviinţă să desfiinţeze şcoala de muzică iar cântările să se predea de către
 Însă pentru răspândirea repede a muzicei se opunea o piedică. Cărţi tipărite de muzică nu existau şi nici
tipar de semne muzicale nu se izvodise până atunci. Greutatea copierii, pierderea de vreme şi de bani pentru
transcrierea cântărilor împinge pe Efesiu să conceapă idea de a turna tipar de
semne muzicale. noastră a văzut cea dintâiu acest nou lucru folositor. Gândul lui
Efesiu era ca să dea la lumină cu aceste semne muzicale toate cărţile de muzică
trebuincioase slujbei bisericeşti. Cărţile le avea gata transpuse în noul metod de
către cei trei reformatori şi el le adusese în Bucureşti când venise pentru înfiinţarea
şcoalei. Începea tipărirea lor cu gândul că va folosi întregii Biserici şi în special pe
«ὁμογενεῖς»

Vremuri noi pentru muzica românească, Ieromonahul Macarie

Sosiră însă vremuri noi şi pentru muzica bisericească. N-ar trebui uitat că
mitropolitul pământean Dionisie Lupu, care patrona pe apostolul vremurilor noi
Gheorghe Lazăr, fu iniţiatorul şi sprijinitorul alcătuirii în româneşte a cântului bisericesc. Această alcătuire se
îndeplini cu o căldură, dragoste, muncă şi inteligenţă care uimesc, printr’un umil călugăr, care nu fu în toată viaţa lui
de muncă încordată şi gânduri înalte decât «smeritul Ieromonah Macarie, portarie» al Mitropoliei şi dascăl de
musichie. Dacă îi cunoaştem bine lucrul bun ce a făcut şi gândul curat ce a avut, nu tot aşa stă si cu privire la vieaţa
lui asupra căreia avem foarte puţine date.
Nu i se cunoaşte precis nici anul naşterii sale 8, care poate a fost după 1770. După afirmaţia lui I.
D. Petrescu, care după unii istorici, nu este o sursă foarte precisă, se trăgea dintr’o familie de ţărani din
satul Perieţii pe Ialomiţa 9.
A mai avut un frate şi o soră care au purtat numele de Perieţeanu. Fratele său este stolnicul
Voicu Perieţeanu, care se interesă mult de tipărirea în Viena a cărţilor lui Macarie. El a făcut parte din
«tovărăşia» pentru tipărirea şi desfacerea cărţilor. Sora lor—maica Perieţeanu — imitând pe fratele său,
a intrat în călugărie şi ajunge stariţă la mănăstirea Viforâta.

cântăreţ i i bisericilor domneşti, (Anaforaua în Ist. şcoalelor voi. IV, p. 155) Apoi Caragea nu putea repeta cuvintele
«fiindcă s’a întocmit acum şi o nouă şcoală de muzică» la şcoala cea întemeiată în 1813 când el porunceşte în 1817.
8
După în sem n area mitropolitului Naniescu, care i dă data morţii şi vârsta ce a avut la moarte, Macarie s’a născut
pe la 1750. Anul 1750, ca dată a naşterii lui, având în vedere, că un om de 73 de ani poate cu anevoie să îndure
greutăţile unei călătorii din acea vreme la Viena şi să lucreze cu atâta stăruinţă încordată până la sfârşitul vieţei sale
care fu în 1836 (cfr. ms. 1685 şi anexa E), e greu de acceptat.
9
I. D. Petrescu, A rta A rtelor, 1872, Buc., p. 37 şi urm., ne dă cele mai multe detalii despre viaţa lui Macarie. Unele
din datele acestui scriitor se adeveresc prin probe sigure dar altele rămân confirmate. După e] Macarie s’a născut în
Perieţii din jud. Ialomiţa dintr’o familie ţărănească şi a mai avut un frate şi o soră. A intrat de mic în mănăstirea
Căldăruşani de unde a fost luat de mitrop. Dositeiu, care l-a învăţat greceşte şi l-a dat la şcoala de muzică a
protopsaltului Straton al mitropoliei. După Petrescu, Macarie a vizitat Moldova, a stat la Neamţ şi chiar a însoţit pe
Gherontie şi Grigorie în călătoria lor la Sfântul Munte. Nu putem accepta toate aceste date nebazate pe nimic.
 Nu sunt date sigure când ar fi intrat în monahism sau când a învățat psaltica, dar a învăţat însă
muzică «din mica sa copilărie 10» Dintr’o însemnare scrisă chiar de mâna lui la începutul unei cântări, este
că a stat în preajma mitropolitului Dositei Filitis şi că a învăţat muzica bisericească după «sistima veche»
dela protopsaltul Constantin, «ucenicul dascalului Şărban, protopsaltul Ţării Româneşti». În această
sistemă Macarie ajunse un bun cunoscător. A prefăcut în limba noastră multe căntări greceşti şi chiar a
alcătuit de ale sale proprii 11. Numele de bun muzicant, pe care îl avea, îndeamnă în 1812 pe «doritorii de
învăţătura meşteşugului Psaltichiei» ca să ceară la mitropolie ca profesor pe «dascalul Macarie».
„Părintele Macarie a murit în anul 1836 în etate de 86 opt zeci şi şese ani. Acest Irmologhion ce
este tradus din g receşte de părintele. Macarie şi adaos cu compoziţii ale sale din nou întitulat fiind
Irmologhion Calofonicon s-a scris cu însuşi mâna sa în monastirea Neamţului anul 1833 şi dupe moartea
sa a remas la preasfinţitul Kesarie Episcopul Buzeului împreună cu alte cărţi de psaltichie şi manuscrise
de psaltichie, pe care părintele Macarie singur le-a lăsat la moartea sa în anul 1836, când a încetat din
viaţă în monastirea Viforâta aproape de Târgovişte peste gârla Ialomiţa, unde sora sa era stariţă, căreia cu
limba de moarte i-a lăsat cuvânt ca să le aducă la Preasfinţitul Episcop Kesarie al Buzeului, carele mi le-a
dat mie subsemnatul spre păstrare, fiind atunci ierodiacon al II-lea, şi eu pentru respectul fericitului pr
mare dascal Macarie am asigurat manuscriptul acesta cu legătură precum se vede neatins de tăetură
spre eternă pomenire atât a pr. Macarie cât şi a Preasfinţitului Kesarie Ep. Buzeului. Am scris aici în anul
189712 în Mitropolia din Iaşşî”
Activitatea imnografică a Ieromonahului Macarie
Macarie prelucrase şi avea de gând să tipărească toate cărţile de cântări trebuincioase în
13
biserică, pentru ca de acum înainte toate să se predea «fiiloru patriei în limba graiului patrioticescu» .
Dar afară de cărţile amintite, toate celelalte lucrări ale lui au rămas în manuscris
Aceste manuscrise au fost lăsate de către Macarie surorii sale, care era stariţă la mănăstirea
Viforâta, cu poruncă ca să le dea episcopului de Buzău Chesarie, un mare iubitor de muzică şi un ajutător
pentru tipărirea Prohodului. Episcopul Chesarie le încredinţează chiar din 1837 Ierodiaconului său al
doilea, Iosif — viitorul Mitropolit al Moldovei Iosif Naniescu, şi acesta un cunoscător şi compozitor de
10
Printre foile n ecatalogate de p saltich ie dela Academie se găşeşte Cata vasiile F lo riilor cu următoarea
însemnare a ieromonahului Macarie: «Catavasii la Duminica Stălpărilor din preună cu tot canonul, alcătuite pe glas
bulgăresc de fericitul întru pomenire dascalul Şărban Protopsaltul Ţârii-Romaneşti (sic), pre care eu din porunca
prea osfinţitului mitropolit chir D ositei le-am învăţat dela însuşi protopsaltul C onstandin ucenicul lui Şărban şi dela
însuşi le-am păstrat în scris pe sistima veche şi pentru ca să rămâe vecinică pomenirea întâi (sic) lor făcători le-am
alcătuit pe sistima cea nouă întocmai şi nestrămutat precum le-am învăţat şi le-am păstrat în scris şi acum le-am
paradosit părinţilor din Sfânta Monăstire Neamţul, pentru ca să rămâe veacinice şi nestrămutate, la anul 1832.*
11
Vezi prefaţa dela lrm ologhiu l din 1823, cf. Anton Pan, Basu l m uzicei bisericeşti, pag. X XIX .
12
Biblioteca a fost dăruită în 1894, dar o parte din cărţi s’au adus mai târziu şi de aceia această notiţă este din 1897.
13
Idee exprimată în prefaţa Teoriticonului din 1823 şi a Antolog h iei din 1827
cântări bisericeşti. Manuscriptele au fost şi pe la mănăstirea Găiseni, când Iosif era egumen aci 14. În anul
1894 le dăruieşte Academiei Române. Unele dintre ele sunt scrise chiar de mâna lui Macarie, altele de un
IIie cântăreţ la biserica sfântului Nicolae Vlădica, după porunca lui Macarie, iar altele transcrise cu mici
schimbări după porunca Mitropolitului Naniescu. Aici se vor aşeza — pe cât e cu putinţă — după vremea
în care au fost scrise.
I. Stihirarul - pe care Macarie îl «preface» în româneşte după cel transpus pe sistema nouă de
către Grigorie Protopsaltul şi Hurmuz Hartofilax. Pe vechiul sistem fusese compus de Hrisaf cel nou.
Cuprinde cântări la Ceasurile Naşterii, Botezului si Patimilor Domnului, Tropare la Duminica treia din
post, Adormirea Maicei Domnului şi la Tăierea capului Sfântului Ioan. La început are slavele de la
Vecernie ale tuturor glasurilor şi cele unpsrezece Voscresne compuse de Ioan Glichi. Aceste cântări s-au
transcris de către Ilie cântăreţul de la Sfântul Nicolae Vlădica, cu porunca şi cheltuiala lui Macarie la
1825, 1 Septembrie , şi în acest chip le posedă Academia Română. «Prefacerea» lor însă începuse mai de
mult, din vremea când Macarie se afla la Viena 15. Cântările sunt prea lungi şi aceasta este pricina pentru
care nu s-au executat în biserică.
II. Papadichie - numită astfel pentru că toate cântările din ea sunt scrise în tactul
papadic, cea mai rară măsură din muzica bisericească. Este o colecţie de Polielee, Doxologii, Pasapnoarii,
cântări la sărbătorile si Acatistul Maicii Domnului cum şi la ale altor sfinţi. Autorul tuturor acestor cântări
— afară de o Doxologie a lui Balasie Preotul — este Petru Berechet. Macarie a prefăcut-o după cea
«exighisită» în noua sistemă de către Grigorie Protopsaltul şi Hurmuz Hartofilax. Copistul este tot Ilie
cântăreţul şi pentru că scrisul, hârtia şi cerneala seamănă, rezultă că le-a transcris în aceiaşi vreme ca şi
pe cel precedent, adică în 1825. Tot din pricina lungimii melodiilor aceste cântări nu s-au întrebuinţat.

III. Irmologhion Calofonicon - adică cântări cu melodii împodobite, frumoase, —

Macarie le numeşte «irmoase frumos versuitoare»— , care se căntă la sărbători şi la diferitele
împrejurări ca tunderea unui monah, sfinţirea unei biserici, primirea unui arhieru, procesiuni etc.
Manuscriptul are 120 irmoase pe toate glasurile Octoihului. Ele au fost prelucrate «spre podoaba
sfintelor biserici şi spre folosul fiilor patriei Romano-Moldoveni, ce să orânduesc de învaţă în şcoalele de
musichie naţionale» de Macarie când se află în mănăstirea Neamţului la 1833, unde a stat câtva timp ca
să predea călugărilor de aici muzica după noul metod. S-a servit de colecţia în manuscript a lui Grigorie

14
Aici le găseşte, le studiază şi pe unele le transcrie preotul Gh. Ionescu, fost profesor de muzică bisericească. (Vezi
prefaţa dela «Colecţie de m uzică orien tală de pr. Gh. Ion escu, 1896).
15
N. Iorga, S cri itorii bisericeşti în Analele Academiei Române, seria II, tom. X XV III, scrisoarea lui Voicu Perieţeanu
din 20 Decemvrie 1821, p. 235.
Protopsaltul 16. Printre aceste cântări alcătuite de diferiţi muzicanţi greci, se găsesc şi unele ale lui
Macarie.

IV. Pricestniar o colecţie de cântări bisericeşti executate în timpul împărtăşirii slujitorilor

altarului. Astăzi la noi sunt cunoscute mai ales supt numele de chinonice. Colecţia cuprinde chinonice pe
tot anul. Ele se împart în chinonice ale zilei, sfinţilor, praznicilor împărăteşti, sărbătorilor Maicii
Domnului, sfinţilor apostoli.

V. Cântările Sfintei Liturghii . Cuprinde toate cântările întrebuinţate la liturghie ca

psalmul «Binecuvintează suflete al meu pre Domnul» după Petru Lambadarie, Sfinte Dumnezeule , Câţi
în Christos, Cruci tale, mai toate după Gheorghe Cretanul, mai multe rânduri de heruvice după Petru
Lambadarie, Grigorie Protopsaltul şi Petru Efesiu, patru axioane duminecale proprii ale lui Macarie , mai
multe rânduri de chinonice săptămânale după Petru Lambadarie, Daniil şi Grigorie Protopsaltul.

Biografie
Scrisori către Vasile Alecsandri, Ion Ghica, EDITURA ALDO PRESS, 2004

16
) Ε ἱρμολόγιον Καλοφονικὸν μεταφρασθὲν εἰς τὴν νέαν τῆς μουσικῆς μέθοδον παρὰ Γρηγορίου Πρωτοψάλτου se
tipăreşte abia în 1835 (νῦν πρῶτον ἐκ δοθὲν), la Constantinopole prin îngrijirea lui Teodor Fochevs, aşa că Macarie
nu s’a putut servi de tipăritură ci de un manuscript. La Academie se găseşte un manuscript întitulat Εἱρμολόγιον
Καλοφονηκὸν (No. 752) scris de un elev al lui Grig. Protopsaltul căci îl numeşte ἡμετέρου διδασκάλου şi înainte de
1820 căci Grigorie este numit Lambadarie. Cu acesta am comparat lucrarea lui Macarie. Ms. dăruit la 21 Dec. 1907
de d-l C. Erbiceanu este tot un Irm olo g h ion calofonicon grecesc cu cuprins ca şi No 752. Este scris la 1821 şi
cumpărat la 1822 Noemvrie în 8 de un Mihalache Logofătu.