Psaltul și profesorul buzoian Matache Slăvulescu

Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău

Un articol de: Pr. Eugen Drăgoi - 22 Iunie 2023

Valorosul istoric literar George Călinescu, în monumentala sa lucrare „Istoria

literaturii române de la origini până în prezent”, referindu-se la bine
cunoscutul Anton Pann (cca 1796-1854), compozitor, psalt și dascăl de
psaltichie, scria: „Lumea în care trăia Anton Pann avea culoarea ei. Erau
psalți și protopsalți pricepuți în «ifose» care scoteau «aghioase», mândri de a
descifra notațiile șerpuite «înzorzonate», dintre aceia care, după vorba lui C.
Bălăcescu, «când cântă psaltichia, îți sare în cap tichia». Ei reprezentau o clasă
de specialiști sub oblăduirea vechiului Cucuzel de la Durazzo, avându-și
gloriile lor, pe un popa Ioniță Năpârcă, pe Matache cântărețul de la Seminarul
Buzăului”. Cel din urmă citat, Matache cântărețul, deși a făcut parte din
„gloriile psalților” români din prima jumătate a veacului al 19-lea, este
aproape necunoscut.

A servit strana Bisericii Hagi Moscu din București, precum și pe cea a Catedralei Episcopale
din Buzău și a predat muzica psaltică la Seminarul Teologic din Buzău, înființat în anul 1836
de Episcopul Chesarie Căpățână. Era un psalt valoros, dotat cu o voce remarcabilă,
compozitor de cântări laice și bisericești, și preocupat de profesia sa și de progresul în arta
cântării bisericești. Prezentăm aici repere biobibliografice ale acestui dascăl de muzichie și
protopsalt, înscris în manuscrise și în unele publicații sub mai multe nume: Matache
Slăvulescu, Matache Slăvescu, Matache Vasilache Slăvulescu, Matache Manuil Slăvulescu,
Vasilache Slăvulescu.

Biografia subțire a unui protopsalt şi dascăl renumit

Psalt, dascăl de psaltichie, copist, traducător, poet, compozitor, iată activitățile și darurile cu
care și-a împodobit biografia cel care ținea strana întâi a catedralei buzoiene, fiind apreciat de
Episcopul Chesarie al Buzăului (1825-1846), el însuși un mare cântăreț, patriot și om de
cultură.

Matache Slăvulescu s-a născut în a doua jumătate a secolului al 18-lea, probabil în București.
Tatăl său se numea Manole Slăvulescu; acesta, la moartea sa, petrecută în noiembrie 1836, se
afla în București, unde locuia cu o fiică. „Și eu - scrie dascălul Matache - aflându-mă la
Buzău, nu m-au lăsat episcopul ca să viu să-l îngrop, decât i-am trimis soră-mii bani ca să-l
îngroape”. Nu știm motivul pentru care ierarhul Buzăului nu i-a îngăduit dascălului să ia parte
la înmormântarea părintelui său. Poate că era bolnav și, fiind vreme friguroasă, se temea să nu
i se agraveze boala, căci peste un an psaltul buzoian nota: „M-am îmbolnăvit mai rău de
tuse”, afirmație care ne face să credem că și mai înainte suferea de o afecțiune a aparatului
respirator.
Probabil că studiile și le-a făcut la una din școlile de grămătici din București, la cea de la
Biserica Domnița Bălașa, sau poate la școala de la Mănăstirea Antim, înființată în martie
1797. Nu este exclus ca în această școală din chiliile mănăstirii ctitorite de Sfântul Ierarh
Antim Ivireanul, unde în 1820 viitorul Episcop al Buzăului Chesarie, „bun cunoscător al
psaltichiei, a fost cântăreț, arhidiacon și econom”, să se fi cunoscut cei doi, care credem că
erau și apropiați ca vârstă. Profesorul Gheorghe C. Ionescu scrie că Matache a fost „ucenic al
lui Macarie ieromonahul la Școala de cântăreți bisericești de pe lângă Mitropolia
Bucureștiului”, iar muzicologul Octavian Lazăr Cosma lasă să se înțeleagă că Matache
cântărețul a fost elev al uneia din principalele școli de la București: „Sfântul Sava”, Colțea,
„Sfântul Gheorghe”, Antim, sau la cele înființate în 1825 și conduse de către Costache
Chiosea, Constantin, Ghiță și Iancu Stan. „Printre absolvenții școlilor - scrie acesta - se
numără și renumiții dascăli, interpreți ai cântecelor de lume, a căror generație o reprezintă în
mod strălucit Anton Pann, Nicolae Alexandrescu și alții. În același timp, proaspeții absolvenți
erau trimiși în centrele bisericești din alte orașe pentru a propaga sistemul lui Macarie, al
cântării românești, ceea ce face ca prin 1830 să se întâlnească «psalți învățători de copii în
actuʼ muzicii» în orașele importante. Din șirul numelor spicuim pe cele mai importante:
Matache cântărețul de la Buzău, Ghelasie Basarabeanul de la Curtea de Argeș…”

Opinia muzicologului brăilean Corneliu Buescu că Matache Slăvulescu a fost elevul marelui
profesor Macarie la Școala de muzică bisericească ce funcționa în chiliile Catedralei
Episcopale din Buzău, unde ar fi fost coleg cu Iosif Naniescu, viitorul Mitropolit al Moldovei,
astăzi așezat în rândul sfinților români, este nefondată. De altfel, cum vom vedea, înainte de
anul 1825 Matache era deja dascăl în București, iar Ioan Naniescu (viitorul Mitropolit Iosif)
avea în anul respectiv vârsta de 7 ani!

După terminarea școlii, a fost psalt la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, cunoscută în epocă
sub denumirea de Biserica Hagi Moscu, astăzi Biserica Dudești-Cioplea din cartierul Balta
Albă-Sud. Matache cânta în strana acestei biserici înainte de anul 1825 (probabil după
terminarea școlii), când se refugiază la Brașov, împreună cu protectorul său, vistiernicul Ion
Hagi Mosco. O însemnare a psaltului bucureștean ne îndreptățește să formulăm o astfel de
opinie: „Acest tom al 2-lea cu Psaltichie rumânească și grecească este scris de mine, Matache
Man(uil) Slăvulescu, din leat 1825, precum și ce n-am putut scrie eu, am plătit la altul și mi-
au scris, aflându-mă în Brașov, cu d(umnealui) vist(iernicul) Ioan Mosh, fiind fugiți de
zavergii. Și noi am șezut ani doi acolo”. Așadar, între anii 1825 şi 1827, Matache Slăvulescu
s-a aflat în Brașov, după care se reîntoarce la București, unde își reia activitatea la Biserica
Hagi Moscu. Două însemnări autografe pe un manuscris de psaltichie româno-grecească din
prima jumătate a secolului al 19-lea ni-l arată psalt al acestui lăcaş bucureștean, la sfârșitul
anului 1830: „Stihuri spre lauda împăratului rusesc, făcute de Paris Mumuleanul și alcătuite
pă glas de Matache psalt ot Hagi Moscu”; „Mulțumita către prezedent. Paris Mumuleanul
poet și Matache psaltu al Hagi Moscului, alcătuitorul glasului. Leat 1830, dechemvrie 6”.

Știm că era căsătorit, iar soția sa, Casandra, mai ținuse un bărbat înainte de a se însoți cu
Matache, de la care avea și un fiu, numit Vasilache. Acest copil moare la 3 aprilie 1837, după
cum însemnează psaltul într-unul din manuscrisele sale: „Iar la leat 1837, aprilie 3, au murit
copilul Vasilache al Casandri, soții(i) mele, fiind copilul de ani 20, făcut cu cel dintâiu al ei
bărbat, de lângoare”. Casandra i-a supraviețuit psaltului. Înainte de toamna anului 1845, un
ucenic al lui Matache cumpără de la aceasta un manuscris alcătuit de dascălul său, pe care
face următoarea însemnare: „Această carte, Canon bisericescu, am cumpărat-o eu de la
dumneaei cucoana Cassandra, consoarta decedatului psalt al Episcopiei Buzău, sub Episcopul
Chesarie, Matache Slăvescu (sic!), ce a murit la 22 februarie 1838, căruia în copilăria mea,
după ducerea de aici a părintelui Ghelassie, psaltul de la Monastirea Banului, am fost student
de muzica bisericească, pe când făceam studiile seminariale sub bunul professore Gabriil
Munteanu; căci la Ghelasie urmam când studiam la Școala normală, sub profesoratul
părintelui Dionisie, plătind pentru această carte doi galbeni împărătești. 1845, noiembrie 25.
Buzău. C. Don”.

O altă însemnare olografă pe un manuscris datat în anul 1825 ne încredințează că Matache se

afla în Eparhia Buzăului în vara anului 1831. „Această Laudă suflete al mieu pre Domnul,
glas 6, l-am tonisit eu cel mai jos iscălit pă rumânește după cel grecesc, în vremea când mă
aflam la Sf. Mănăstire Ciolanu, cu Preasfințitul și de Dumnezeu iubitorul episcop al Eparhiei
Buzăului Kiriu Kir Kesarie. La anul 1831, iulie 22. Și spre știință am însemnat Matache
Manuil Psaltul”.

La începutul anului 1834, Matache își completează studiile „la învățătura Școlii naționale din
Buzău, la sfințiia sa d(omnul) profesor al școalei Dionisie ierodiiaconul”. Este vorba de școala
care a început să funcționeze la 18 aprilie 1832, având ca „profesor național” pe ierodiaconul
Dionisie Romano, viitorul Episcop al Buzăului.

Pregătirea temeinică în tainele muzicii psaltice și talentul său vocal au fost atuurile care l-au
determinat pe Episcopul Chesarie să-l numească pe Matache Slăvulescu profesor de muzică
bisericească la seminarul pe care ierarhul de la Buzău l-a înființat în vara anului 1836. Despre
aceasta, însuși dascălul de psaltichie însemna pe un manuscris în acest an: „La leat (1)836,
maiu, s-au început a să aduna du prin județe copii de preoți pentru seminar, fiind din înalta
poruncă a mării sale Alexandru Dimitrie Ghica voevod, ca să se facă seminare, adică școale
de învățătura copiilor pe la toate episcopiile țării. Și la l(eat) (1)836, iulie, s-au și adunat copii
și am făcut începere cu învățătura psaltichii, fiind eu orânduit profesor vocal de Prea Sființia
Sa Părintele Chesarie episcopul, plătindu-mi pă an lei una mie. Și pentru alte învățături au fost
alt deosebit profesor. Iar la leat (1)837, maiu, s-au apucat și au făcut seminar nou, în curtea
cea de al doilea, pentru că nu avea(u) loc copiii în casele cele domnești”.

Profesorul Gh. C. Ionescu scria despre psaltul Catedralei din Buzău și profesorul de seminar
Matache: „Dascăl vestit la vremea sa, cunoștea bine cele două sisteme ale muzicii psaltice -
cucuzeliană și chrisantică -, cunoștea muzica occidentală, «evropienească» (avea oarecari
cunoștințe de armonie), cânta la chitară… Matache Cântărețul a fost și un bun compozitor de
imne și cântări bisericești. Ceea ce este nou în creația sa sunt câteva cântări prezentate
armonic, în notație chrisantică, fiind, alături de Visarion monahul de la Neamț, între puținii
psalți atrași de mirajul cântării pe mai multe voci, unul sub influența muzicii rusești, celălalt
sub cea a muzicii apusene”. O parte din aceste amănunte se află într-o însemnare pe un
manuscris greco-român făcută de un discipol al psaltului de la Buzău: „Această carte este
scrisă de mine însumi, copiată în vremea uceniciei mele la răposatul profesor de muzică al
Seminarului Sfintei Episcopii Matache Slăvulescu, de la care m-am împuternicit în
meșteșugul musichii noi și a celei vechi, precum și chitara. Orașul Buzău, 1845, dec. 1”.

La începuturile lui, Seminarul buzoian l-a avut ca profesor și rector (director) pe Gavriil
Munteanu, lângă care a predat muzica bisericească psaltul Matache Slăvulescu, vreme de un
an și șase luni, din august 1836 până la data decesului său, petrecut la 22 februarie 1838.
Părintele Gabriel Cocora, cel mai important istoric al vieții bisericești din Eparhia Buzăului și
Vrancei și fecund publicist, în valoroasa monografie dedicată acestei eparhii, scria despre
psaltul Matache Slăvulescu: „Primul profesor de psaltichie la Seminarul buzoian a fost
bucureșteanul Matache Manuil Slăvulescu, angajat, după propria-i mărturisire, cu o mie de lei
anual… Matache moare la 22 februarie 1838 și îi urmează la catedră un alt cunoscut psalt
bucureștean, Dobrică Tintăveanu, care stă la Buzău unsprezece ani… Prin acești doi renumiți
dascăli, recrutați de Episcopul Chesarie, bun cunoscător al muzicii bisericești, la Buzău se pun
bazele unei școli de psaltichie a cărei tradiție va fi perpetuată până în zilele noastre…”

Seminarul și-a început activitatea în primul an de curs (1836) cu 20 de elevi. Se cunosc câțiva
din elevii dascălului Matache Slăvulescu pe care i-a inițiat în tainele muzicii bisericești. Între
aceștia sunt cei care au frecventat cursurile în perioada 1836-1840: Iosif Naniescu (1818-
1902), Mitropolit al Moldovei (1875-1902), canonizat în octombrie 2017, el însuși un bun
psalt și compozitor de muzică pe texte liturgice; Vasile Caloian (1819-1885), profesor la
Seminarul din Râmnicu Vâlcea și la Colegiul din Craiova; Ion Constantin Massim (1825-
1877), mare lingvist, membru fondator al Societății Academice Române; protopopul Ioan al
Focșanilor, mare patriot, susținător al Revoluției de la 1848; ierodiaconul Ipatie (Ioan)
Petrescu (n. 1818), profesor și director la Seminarul buzoian (1846-1848) și la seminarele din
Râmnicu Vâlcea și Argeș, învățător la Școala de Băieți nr. 1 din Târgoviște; Costache
Protopopescu; ierodiaconul Ierotei; protosinghelul Varlaam Bărcănescu (1808-1894), între
altele, dascăl de cântări la Școala de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului; C.
Don, care cumpără după moartea dascălului Matache un manuscris al său.

Salariul de 1.000 de lei anual ca profesor la seminar și veniturile din prestația de psalt i-au
oferit dascălului Matache o viață prosperă, reușind să-și facă două rânduri de case, în decurs
de doi ani, după cum însuși scrie: „La l(eat) (1)834, avgust, am făcut o pereche de case pă
locul S(intei) Episcopii și am cheltuit lei 4.000. Și la l(eat) (1)836, iulie, am mai făcut o
pereche de case tot aici, lângă cele dintâi, cheltuind cu dânsele două mii trei sute și optzeci”.

Pentru a înfrumuseța slujbele mai importante, Episcopul Chesarie îl delega să ia parte la

evenimente și ceremonii bisericești în Eparhia Buzăului. Din însemnările psaltului Matache
cunoaștem câteva din astfel de prezențe ale acestuia. A cântat la sfințirea Catedralei din Buzău
în anul 1835, oficiată în urma lucrărilor de reparații realizate din inițiativa Episcopului
Chesarie, după cum citim în însemnarea pe manuscrisul românesc 4.308, aflat la Biblioteca
Academiei Române: „Iar la l(eat) (1)835 o au sfințit biserica cu multă țâr(ă)monie însuși
pomenitul episcop. Și atunci au și făcut iconom pă arhidiiaconul Pre(a) Sfinții Sale, kir
Filotheiu...”

În primăvara anului 1837 ia parte la o înmormântare și o sfințire de biserică în eparhie. „La

leat (1)837, maiu în 10 am fost de am îmgropat pă Ghiță Stroescu, vărul lui d(umnialui)
Gheorghe Pandele, la Sărata, în județul Buzăului, la biserica de la vale, căci acolo șădea
răposatul. Și tot într-acest leat, maiu în 23, duminică, am fost la satul Ianca, județul Slam
Râmnic (fostul județ Râmnicu Sărat, n.n.), de am sfințit o biserică a d(umnealui) Costache
Niculescu, fiind și Prea Sfințiia Sa, Părintele Stratonichia (arhiereul Ioanichie, slujitor la
Biserica Kretzulescu din București, retras, în ultima parte a vieții, la Mănăstirea Cernica,
n.n.), cu slobozeniia episcopului Buzăului, la sfințire, iar episcopul să afla la București. Și
când ne-am întors de la pomenitul sat, am pătimit foarte rău pă drum din pricina ploilor; ne-
a(u) stătut caii, și noi am dormit pă câmp, până ce ne-au trimis boi de la episcopie și ne-au
adus”.

În fine, în primele două săptămâni ale lunii octombrie 1837, psaltul Matache l-a însoțit pe
Episcopul Chesarie într-o vizită canonică făcută de ierarhul buzoian la Brăila, prilej cu care au
vizitat și orașul Galați. Acum contractează o răceală puternică, mai bine-zis, în această
perioadă i se agravează o afecțiune mai veche a vocii; tratamentul medical prescris s-a dovedit
a fi ceea ce se numește în limbajul actual malpraxis, grăbindu-i sfârșitul. Despre starea sa de
sănătate el însuși ne-a lăsat o relatare detaliată: „Octombrie, anul (1)837, am fost cu episcopu
la Brăila și la Galați, și cu dusul, cu șăderea și cu venitu acasă, am zăbovit 3 săptămâni. Și
atunci m-am bolnăvit mai rău de tuse, fiindcă am răcit pă drum, când ne-am întors, luni,
octombrie 11, și am zăcut pă picioare până la noemvrie în 7. Și atunci m-au pornit vlădica la
București, împreună cu logofătul Șărban, ca să mă caut cu dohtor de boala tusii, și m-am
căutat 12 zile cu dohtorii și cu d.d. dohtor Theodosie. Apoi am tăiat dohtoriile, căci eram siliți
a veni iarăși la Buzău. Când le-am spus dohtorilor că am luat afeon o jumătate de an,
cunoscând că mă ușurează de tuse, s-au spăimântat unii; alții sta ca pă gânduri și ziseră: «Măi
frate, tare trup de om ai fost, de nu ferească Dumnezeu nu ai murit, apoi ai mâncat otravă
grozavă; mare e mila lui Dumnezeu și ne mirăm cum poți umbla pă picioare. Să știi, frate, iată
să-ți facem cunoscut că toată neputința de slăbiciunea ce o ai până acum este din otrava
afionului făcută. Dar iată, să-ți spunem să nu mai îndrăznești a mai lua așa otravă, căci apoi te
dai gropii cu zile multe. Noi am eșit din păcat, ți-am spus să nu mai îndrăznești la el, și cine
din norod te vede așa slab și că pătimești de tuse, ei pă loc te socotesc că ești ofticos. Dar în
zadar le este părerea. Așa și noi putem zice așa, dar nu e așe, căci te-a dărăpănat otrava
afionului și pentru că ai luat mai mult ca o jumătate de an afion, socotind că-ți folosește de
tuse, putem zice că te-ai scurtat din viață ca 20 de ani». Mila Domnului să fie cu toți. Amin”.

Însemnarea respectivă arată practica empirică a tratării bolilor în prima jumătate a secolului al
19-lea. În același timp, înțelegem că încă de prin aprilie-mai 1837 psaltul avea probleme de
sănătate, luând - nu știm la sugestia cui - „afion” (adică opiu). „Tratamentul” mai bine de șase
luni cu acest drog i-a zdruncinat grav sănătatea psaltului, care se prezenta ca un „ofticos”,
adică tuberculos (ftizic). Dimitrie Ionescu scrie că în această perioadă exista un singur medic
(Antonie Paleologu) pentru județele Buzău și Râmnicu Sărat, motiv pentru care „lumea
sărmană continuă să alerge după leacuri empirice, căzând de multe ori pradă șarlatanilor”.
Dascălul Matache este și el subiectul unui astfel de tratament inadecvat, devenind anemic,
neputincios. De aici i s-a tras moartea, survenită la 22 februarie 1838, cum am arătat mai
înainte. Se încheia astfel, tragic, cariera vestitului psalt, compozitor și dascăl de cântări
Matache Slăvulescu, care credem că avea sub 60 de ani când a murit. Probabil că a fost
înmormântat în cimitirul orașului Buzău. (Va urma)