Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
Disciplina: “Istoria românilor. Epoca Modernă.”
A elaborat:
Galagan ………..
Chișinău 2018
1
CUPRINS:
2
Inițierea în viața social - bisericească
Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni, 1746 în Bistrița - d. 30 martie 1821 în Chișinău)
a fost Mitropolitul Ortodox al Moldovei, de Ekaterinoslav și Herson-Tavriceski, al Kievului
și ulterior al Basarabiei.
A urmat şcoala elementară în Bistriţa sau Şapte-sate, apoi pleacă în Ardeal la un unchi,
pentru a urma Şcoala Normală. La Budapesta îşi desăvârşeşte studiile, pentru ca apoi să
ajungă în 1771, la Academia Teologică din Kiev (1773). După doi ani, absolvind Academia,
se întoarce în Moldova, de unde pleacă la şcolile greceşti din Patmos, Smirna şi mănăstirea
Vatoped din Muntele Athos (1773 – 1776).
Doi ani mai târziu, s-a călugărit la Constantinopol (1778), primind numele de Gavriil.
În 1786 a fost propus episcop la Roman , dar neacceptat de domnul fanariot de atunci, a
stat la episcopul Iacov din Huşi până în anul 1787, când, în urma izbucnirii războiului dintre
ruşi şi turci, a plecat la Poltava împreună cu domnul Alexandru Mavrocordat (1785 – 1787)
şi cu câţiva boieri moldoveni.
Modesta slujbă de dascăl nu-l satisfăcea pe arhimandritul Gavriil şi el căuta un câmp mai
larg de activitate. Împrejurările l-au ajutat. Arhiepiscopul Ambrozie Serebrennicov al
1
Prof. Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Cernăuţi, 1923, p. 321.
3
Poltavei, fiind numit de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse „ocârmuitor“ al Bisericii din
Moldova (oct. 1788 – ian. 1792) – ocupată pe atunci de ruşi – a hirotonit la 26 decembrie
1791 pe arhimandritul Gavriil „episcop-vicar de Akerman şi Bender“ (Cetatea Albă şi
Tighina)“.
„Aceste numiri, – scrie istoricul bisericii A.Visanti, – au fost făcute provizoriu…“. Iar
profesorul Universităţii din Bucureşti, Constantin Erbiceanu, explică: „Arhimandritul Gavriil
Bănulescu-Bodoni a fost numit episcop al Levkopolisului, adică Akermanului, în Basarabia
(Bugeac), pe temeiul, că odinioară la Akerman funcţiona o episcopie; episcopii Akermanului
aveau prioritate faţă de toţi episcopii moldoveni la alegerea în calitate de mitropolit. Astfel
prin numirea prealabilă a arhimandritului Gavriil la episcopia Akermanului, se dorea
justificarea canonică şi confirmarea obiceiurilor ţării, a presupusei ulterior acestei numiri a
arhimandritului Gavriil, drept mitropolit al Moldovei, ce în curînd s-a şi întîmplat“.2
La 10 februarie 1792, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit pe episcopul Gavriil
„mitropolit al Moldovei”.
Însă în aprilie acelaşi an noul domn Alexandru Moruzi l-a trimis în stare de arest la
Istanbul.
Aici „nu s-a lăsat ademenit de propunerile patriarhului de a primi supuşenia turcească ca
să rămână episcop în Rumelia, Anatolia sau Arhipelag (patriarhia Constantinopolitană), ci a
preferat «să se consacre voinţei şi slujbei» ţarinei, cunoscând planurile acesteia în problema
orientală“. Fiind eliberat prin mijlocirea ambasadorului rus la Poartă , s-a reîntors în Rusia,
unde a fost numit la 10 mai 1793 episcop al Gotiei10 (Ecaterinoslav), apoi a fost numit în
eparhia din Novocercask şi în sfârşit la 29 septembrie 1799, ridicat în scaunul de mitropolit
al Kievului şi Haliciului (1799 – 1803).
Mitropolitul Gavriil a condus mitropolia Kievului în cea mai însemnată epocă din istoria
acesteia, precum şi din istoria bisericii sud – ruse. Pe atunci mitropolia Kievului abia fusese
restabilită (1797) din regiunile (zece judeţe din cele douăsprezece) de curând luate de la
poloni şi uniţi, în urma împărţirii Poloniei. “Conducerea acestei mitropolii a fost, pentru
mitropolit, o şcoală, unde şi-a căpătat o bună pregătire pentru munca asemănătoare, de mai
târziu, în Basarabia”3.
În anul 1801 ţarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Ruse şi l-a „decorat cu cavaleria Sfântului Andrei clasa I“. Aş dori să remarc faptul, că
istoricul Ion Nistor în lucrarea sa, „Istoria Basarabiei“, a scos în evidenţă simpatia curţii
ruseşti faţă de mitropolitul Gavriil prin „decoraţiile cu ordinile cele mai înalte şi clobucul sau
camelafca albă cu cruce de brilliant, cu care fusese distins de însăşi împărăteasa Ecaterina“.
2
Constantin Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei, Bucureşti, 1888, p. LXII.
3
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Române, vol. II, Bucureşti, 1908, p. 195
4
După patru ani de arhipăstorire mitropolitul Gavriil a demisionat din scaunul de mitropolit al
Kievului şi se retrage la Odesa (1803) ca pensionar, deşi avea numai 53 ani.
La Odesa , mitropolitul şi-a construit o casă şi o capelă pe malul mării, unde îşi stabileşte
locuinţa şi unde până astăzi este reşedinţa ierarhilor Odesei. Din cauza traiului foarte scump
din acest oraş, în august 1805, mitropolitul va pleca la Dubăsari , unde va sta până în 1808.
„Atât la Odesa , cât şi la Dubăsari , mitropolitul Gavriil a avut, cu aprobarea sinodului, o
capelă unde întreţinea pe spesele lui, un preot şi un cîntăreţ“. Aici „primea 200 galbeni sau o
subvenţie de 3000 de ruble pe an“.
Începând războiul ruso – turc, oştirile ruseşti ocupară din nou Principatele, iar „între
români, ne spune istoricul Ştefan Ciobanu, se găseau şi oameni influenţi care făceau politică
rusească, în frunte cu moldoveanul Balş şi cu Filipescu din Valahia, care intervin cu o petiţie
pe lângă guvernul rus, ca în fruntea Bisericii Române să fie adus iarăşi Gavriil Bodoni“.
Astfel la 27 martie 1808, printr-un ordin al aceluiaşi ţar, mitropolitul Gavriil a fost numit
,,exarh“ al Bisericii din Moldova şi Ţara Românească – ambele ţări fiind sub ocupaţie
militară rusă, (instalat la Iaşi 22 mai 1808) conducând efectiv Mitropolia Moldovei.
Mitropolitul Gavriil care a depus jurământul în 1808, înaintea prinţului Prozorovski, trece
în Moldova în luna mai 1808 şi se aşază în scaunul mitropoliei Moldovei. După doi ani, îl va
înlătura pe mitropolitul Dositei Filitti din Valahia înlocuindu-l cu un grec originar din insula
Mitilena, Ignatie.
După încheierea războiului ruso-turc cu Pacea de la Bucuresti din 16-28 mai 1812, după
care Moldova dintre Prut şi Nistru este cucerită de ruşi, el se retrage la Chişinău şi începe, la
67 de ani, organizarea noii eparhii a Basarabiei.
Pe atunci Chişinăul era un mic târg cu aproximativ cinci mii de locuitori unde era
concentrată şi ocârmuirea civilă.
„La început mitropolitul Gavriil se afla «în afara legii», ne spune istoricul Nicolae
Popovschi, ocârmuia clerul basarabean ca făcând parte din fosta lui mitropolie, întreţinându-
se el şi colaboratorii lui pe socoteala lor proprie, iar hârtiile oficiale le semna ca Gavriil
mitropolit şi exarh, fără să arate denumirea eparhiei“. De aceea prima grijă pe care o avea
mitropolitul Gavriil după ce s-a stabilit în Basarabia, a fost organizarea eparhiei.
Iar „la 4 noiembrie 1812, el înaintează o altă scrisoare Sinodului din Petersburg,
oberprocurorului sinodal A.N. Goliţîn (menit să fie în sinod «ochiul şi urechea» ţarului), un
proiect de organizare a vieţii bisericeşti din Basarabia“.
Mitropolitul Gavriil cerea scutirea preoţilor de orice dări pentru pământul lor, precum şi
„aceliaşi drepturi de care se bucura clerul rusienesc“, iar autorităţile civile să nu aibă nici un
drept de amestec în problemele bisericeşti, „cum se întâmplă în Rusia“.
Mănăstirea Căpriana era închinată mănăstirii Zograf din Muntele Athos, – căreia
egumenii din Căpriana îi trimiteau anual 1500 lei, – mitropolitul Gavriil luă asupra sa
această îndatorire, obligându-se, totodată să achite treptat şi datoriile făcute mai înainte de
către egumenii acestei mănăstiri. Un alt mijloc de existenţă, după proiectul mitropolitului,
urma să fie aşa numitul „ploconul episcopiei”, dare din partea preoţilor, care exista din
vechime în Ţara Românească şi Moldova. Această dare urma „să fie micşorată până la 7 lei
(în loc de zece) de la fiecare preot, afară de protopopi, blagocini şi cei demisionaţi din cauza
bolii, a bătrâneţilor sau a schilodelei“. Având ca model, pentru noua eparhie, organizarea
eparhiilor ruseşti, mitropolitul Gavriil aduce la cunoştinţa sinodului că, deocamdată, nu-i va
fi cu putinţă să introducă în eparhia basarabeană numărul clericilor după normele parohiale
(„ştatnoe polojenie“) din Rusia, deoarece „«aici» –explica mitropolitul- «a lăsa biserica
parohială fără doi preoţi înseamnă a călca orânduiala cuvenită». Ţinând seama de aceasta,
Gavriil raporta că, deşi stăruie, cu orice chip, să micşoreze numărul preoţilor pe la sate,
totuşi aşteaptă în privinţa aceasta indulgenţă milostivă din partea sinodului“.4
6
4
A . Stadniţki, Gavriil Bănulescu Bodoni. Exarh al Moldovei şi Valahiei (1808–1821), Chişinău, 1894, p. 257.
Astfel proiectul mitropolitului după cum vom vedea va avea mari încercări.
Mitropolitul Gavriil, care mai era şi un iscusit diplomat, a trimis la Petersburg pe unul
dintre bunii săi ajutori, Petru Cuniţchi, care la 21 august 1813 la Teplitz a obţinut semnătura
şi aprobarea împăratului Alexandru I pentru proiectul mitropolitului Gavriil Bănulescu-
Bodoni.
Jurisdicţia noii eparhii se întindea şi peste satele dintre Nistru şi Bug, aşa cum ceruse
mitropolitul prin memoriul său. Eparhia Chişinăului şi Hotinului avea la acel moment 852
biserici dintre care 775 în Basarabia şi până la 77 în stânga Nistrului.
ACTIVITATEA ADMINISTRATIV-BISERICEASCĂ
Partea principală în problema organizării vieţii bisericeşti o constituia, bineînţeles,
organele administrative.
7
Pe lângă arhipăstori, tot ca organ administrativ, printr-o înţelegere prealabilă cu stăpânirea
superioară a Basarabiei, s-a înfiinţat la 30 septembrie 1813 vremelnica „exarhiceasca
dicasterie a Chişinăului”, instanţă de judecată bisericească. Aceasta, în activitatea ei, după
dispoziţia mitropolitului, urma a se călăuzi „de regulile Sfinţilor Părinţi ai pravoslavnicei
Biserici din Răsărit, de Regulamentul duhovnicesc a toată Rusia, de ordinile Sfântului Sinod
şi de dispoziţiile şi rezoluţiile noastre.”
Iar blagocinii erau însărcinaţi să supravegheze, mai de aproape, pe toţi clericii din cercul
lor, îndemnându-i să înveţe pe dinafară catehismul, să citească cu băgare de seamă cartea
despre „Datoriile preoţilor parohiali, pravilele Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi“.
Întâia grijă a organelor administrative era clerul. Prin dese vizitări canonice în eparhia
Chişinăului, mitropolitul Gavriil a constatat, că aproape toate parohiile erau ocupate de
preoţi lipsiţi de orice studii, abia ştiind să citească şi să scrie, iar slujbele bisericeşti se făceau
cu neglijenţă şi fără pricepere, în chip mecanic.
Mitropolitul Gavriil a luat măsuri pentru înlăturarea acestor probleme majore ale clerului,
prin apeluri păstoreşti, pentru a-i îndemna să se abţină de la purtări rele. Pe lângă aceasta,
mitropolitul a sporit numărul blagoconilor şi protopopilor cărora le cerea, „să aibă
8
«supraveghere neslăbită» asupra clericilor ce le erau încredinţaţi“. În acest scop, el a
întocmit pentru blagocini şi protopopi şi o anumită „instrucţie“.
O altă măsură de care se folosea mitropolitul Gavriil spre a ridica nivelul intelectual al
preoţimii locale, era invitarea preoţilor din eparhiile ruseşti, pe care-i aşeza adeseori în locul
preoţilor români. De exemplu la Catedrala din Chişinău, din 18 clerici, câţi erau în anul
1812, 16 au fost aduşi din Rusia.
Nici starea materială a clerului nu era mai bună. Deşi avem în această privinţă puţine
informaţii, putem spune că izvorul principal de existenţă, pe vremea mitropolitului Gavriil,
era taxa de la credincioşi pentru săvârşirea diferitelor slujbe. E de crezut că situaţia aceasta
de dependenţă pricinuia multe neînţelegeri, şi mitropolitul s-a simţit silit să fixeze o anumită
plată pentru serviciile preoţeşti. Astfel voi enumera câteva taxe pe treburile bisericeşti în
1812 şi anume: „pentru citirea stâlpilor de evanghelie 20 parale; citirea psaltiriei 1 leu;
îngroparea mare 1 leu; îngroparea mică 20 parale; cununia tinerilor 1 leu; cununia văduvilor
1 leu, 20 parale; liturghia 10 parale; sfinţirea mică 10 parale; Te-Deum sau paraclism 10
parale; molitva la naştere 5 parale; molitva la 8 zile după naştere 3 parale; botezul 10 parale;
şi molitva de 40 zile după naştere 6 parale“.
După cum am văzut, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi-a îndreptat atunci toate
forţele spre a crea preoţimii o situaţie mai bună şi mai trainică. În urmărirea acestui scop,
mitropolitul s-a întemeiat pe două principii: întâiul – singura misiune a clericilor este acea
morală-religioasă, care se îndeplineşte prin săvârşirea slujbelor bisericeşti; al doilea – pentru
a îndeplini această misiune, clericii, pe lângă pregătirea corespunzătoare, au nevoie de o
bună situaţie materială, ce i-ar ridica în ochii păstoriţilor.
În timpul păstoriei mitropolitului Gavriil a luat fiinţă în anul 1818 „Epitropia pentru
săracii din tagma duhovnicească a eparhiei Chişinăului”. La început mijloacele Epitropiei se
9
adunau mai mult prin ofrande şi bineînţeles nu ajungeau la sume majore. „În fiecare an se
adunau până la 2300 ruble, o parte prin colectă (până la 500-550 ruble), iar restul prin cutiile
înfiinţate în fiecare biserică. La această sumă – se adăugau procentele la capitalul adunat în
anii precedenţi (16753 ruble). Din aceste mijloace Epitropia achita, în folosul săracilor şi
orfandelor de clerici, până la 3000 – 3300 ruble anual“.
După luarea Basarabiei de către ruşi, mitropolitul Gavriil Bănulescu a dat o deosebită
luare aminte şi reorganizării mănăstirilor basarabene.
S-au luat măsuri şi în ce priveşte buna orânduială în biserici. „Mitropolitul Gavriil încă,
potrivit cu orânduiala din bisericile din Rusia, printr-un ucaz din 5 august 1817, a dispus ca
în fiecare biserică să se înfiinţeze două cutii: una pentru bani – orfrande de la credincioşi în
folosul bisericii, iar alta – pentru adunarea banilor în folosul săracilor“.
10
ACTIVITATEA EDUCAŢIONAL – CULTURALĂ
Pentru a porni o activitate culturală mai temeinică şi sistematică, menită să schimbe cu
vremea starea lucrurilor din temelie, s-au înfiinţat anumite aşezăminte culturale şi, între
acestea, cele mai însemnate au fost Şcolile Bisericeşti de la sat, Seminarul Teologic din
Chişinău şi tipografia exarhicească.
În Basarabia pe timpul mitropolitului Gavriil, rămase încă din trecut şcoli pe la sate, unele
pe lângă biserici şi altele pe lângă mănăstiri. „Condicele de înştiinţare“, alcătuite de către
protopopii de atunci, ne aduc la cunoştinţă că în astfel de şcoli învăţase carte, în acele
vremuri, chiar şi unii dintre preoţi. Şcolile acestea, cum aflăm din unele documente, au
existat multă vreme şi după înfiinţarea Seminarului Teologic din Chişinău. În anul 1814
inaugurează o tipografie mitropolitană. Prima carte tipărită aici a fost „Liturghierul” de la
1815. Au urmat: Molitvelnicul, Catehesisul, Ceaslovul, Registrul moldovenesc pentru
parastas, Psaltirea, Biblia, Mineele şi multe altele.5
Un caracter cu totul deosebit a avut Seminarul Teologic, care a jucat un rol mult mai
însemnat în viaţa eparhiei Chişinăului.
„Ideea întemeierii acestei şcoli a fost emisă de catre mitropolitul Gavriil, încă din anul
1812, la Iaşi , când abia se pregătea să se mute la Chişinău şi i-a fost sugerată, probabil, de
seminarul Veniamin”. Prin ordinul din 20 septembrie 1812, mitropolitul Gavriil hotărăşte să
deschidă deocamdată 2 clase: una pregătitoare şi alta – „gramaticească“. În aceste clase urma
a se studia limbile – rusă, latină, greacă şi cea moldovenească, iar pe lângă limbi – acele
obiecte ce se studiau în alte seminare în clasele respective. Tot prin acel ordin au fost numiţi:
rector – protoiereul Petru Cuniţki, „prefect“ (director) – profesorul Ion Nestorovici şi
profesor – Isodor Gherbanovski. Cu toate că se făcuse numirea profesorilor şi a personalului
administrativ şi se stabilise şi programul de studii, – seminarul, totuşi, nu s-a deschis.6
11
5
https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2012/02/08/personalitati-gavriil-banulescu-bodoni/
6
http://ziarullumina.ro/mitropolitul-gavriil-banulescu-marele-carturar-de-la-chisinau-43161.html
acei clerici, care nu vor asculta de îndemnul lui, vor fi pedepsiţi, iar copiii lor, după ce vor
ajunge la vârsta de 15 ani, fără studii vor fi scoşi din tagma duhovnicească spre a fi luaţi la
slujbă unde va fi nevoie. Ordinul a avut oarecare efect, deoarece mai mulţi preoţi au început
să-şi trimită copiii la seminar.
„Seminarul era menit, în acest chip, în primul rând pentru copiii clericilor, cărora li se
acorda 30 de burse”. Însă, nu era interzisă şi primirea copiilor laici. Mai mult: pe temeiul
intervenţiei guvernatorului Sturza, Alexandru I a aprobat ca în Seminarul din Chişinău, până
la înfiinţarea unei şcoli civile să urmeze cursurile şi tinerii laici.
La sfârşitul anului 1816, mitropolitul Gavriil după dorinţa nobilimii basarabene, cu înalta
aprobare a ţarului, „a înfiinţat pe lângă Seminar un «Internat – Pensiune – pentru nobili» sub
propria lui îngrijire, acest «Pansion» fiind condus de un director, un inspector şi un econom
– toţi numiţi de arhiereul eparhiot“. Munca de director al “Pansionului” o îndeplinea rectorul
seminarului, iar inspectorul şi economul erau numiţi de către chiriarh dintre profesorii
seminarului.
Preocuparea permanentă a ierarhului a fost ţinerea unor cursuri la nivelul celor din Ţările
Române şi din Imperiul Austriac. În acest sens, la 31 mai 1814, inaugurează şi tipografia
eparhială, care alimenta cu cărţi nu numai Basarabia, ci şi Ţările Române. Unele din aceste
cărţi sunt: Liturghierul (1815), Molitvelnicul, (1815 şi 1916), Ceaslovul (1816), Psaltirea
(1818), Mineiul de obşte (1820), Apostolul (1820), Evanghelia (1820), Tipicul (1821),
Bucoavna (1814 şi alte ediţii), Catehism (1816) după Platon al Moscovei şi altele. La
stăruinţele lui s-au tipărit Noul Testament (1817) şi Biblia (1819), în româneşte, la
Petersburg.
Între anii 1814 – 1821 s-au tipărit după cum este scris în registrul tipografiei 19 320
exemplare din diferite cărţi, „dar acestea nu sunt toate cărţile tipărite, ne spune istoricul
Ştefan Ciobanu, deoarece precizează el: nu găsim «Tipicul» de la 1812, «Molitfelnicul», şi
«rânduiala Sfintei Biserici» de la 1820, şi altele. Aşa că numărul exemplarelor tipărite la
Chişinău trebuie să fie cu mult mai mare“. Din aceste cărţi s-au vândut pentru suma totală de
158.840 lei.
Prin urmare aproape fiecare ediţie scotea 1200–1500 de exemplare, ceea ce, dacă luăm în
seamă numărul bisericilor era mai mare decât numărul suficient de cărţi pentru Basarabia.
Multă vreme tipografia exarhicească era unica în sudul Rusiei, afară de Kiev, şi de ea se
folosea mult ocârmuirea civilă a provinciei.
În afară de cărţi, mitropolitul Gavriil tipărea şi circularele sale eparhiale. De exemplu o
12
circulară – cărticică, din anul 1817, în care se arată scopul Societăţii Biblice Ruse.
Cea mai convingătoare imagine a acestei realităţi istorice o constituie numărul apreciabil
de cărţi religioase ieşite de sub teascurile tiparniţei între anii 1814-1821: 14 titluri atestate la
sigur în colecţii de patrimoniu, dintre care două – Noul Testament (1817, 1819) şi Biblia
(1819) au apărut la Sankt-Petersburg , – altele două titluri: Apostol şi Evanghelia (1820),
sunt atestate doar în surse bibliografice. Considerăm, de asemenea, că textele cuprinse în
cărţile de cult apărute în perioada păstoriei mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni sunt
cele mai dificile texte pentru stabilirea versiunii originalului ce a servit drept sursă spre
editare.
Cărţile tipărite în Basarabia în timpul mitropolitului Gavriil şi ceva mai târziu, din punct
de vedere etnic, sunt o continuare a vechii arte româneşti de tipar. „Ele poartă pecetea
aceleiaşi griji a editorului pentru a da cărţi frumoase: ele sunt tipărite pe hârtie bună, deasă,
adeseori cam verzuie, cu literele mari citeţe“.
Dacă luăm în seamă că mitropolitul Gavriil traducea, compara textele, corecta cărţile
româneşti tipărite în tipografia exarhicească din Chişinău, rămânem miraţi de capacitatea de
muncă a acestui om, care a ştiut într-un termen atât de scurt să facă atât de mult pentru
Basarabia.
La sfârşitul acestui subcapitol voi spune părerea unui mare istoric basarabean Ştefan
Ciobanu: „Istoria nepărtinitoare va justifica activitatea mitropolitului Gavriil Bănulescu-
Bodoni şi pe lângă titlul de organizator al eparhiei Basarabiei îi va atribui şi titlul nobil de
păstrător a tradiţiei culturale româneşti în Basarabia”.
13
CONCLUZIE
14
Bibliografie
orasulmeuchisinau.wordpress.com
ziarullumina.ro
15