Destrămarea imperiului carolingian (848-888)

În ciuda eforturilor depuse de Carol, au existat obstacole în calea unificării eterogenului

stat franc. Legile populațiilor supuse au fost păstrate, cu unele modificări, iar suveranitatea
monarhului era limitată.
Carol a înfruntat multe răscoale ale saxonilor, tensiunile din Italia și nordul Spaniei,
secete, foamete, ambuscadă din Spania, revoltele din Aquitania, Italia și Saxonia. Clerul nu
acceptă teocrația imperială fără a-i opune propriile principii politice și religioase.
După 800, expansiunea regatului franc s-a încheiat, iar resursele administrative erau
insuficiente. Acțiunile din ultima parte a domniei lui Carol erau doar preventive
Spre sfârșitul vieții, în 806, Carol a împărțit regatul între cei trei fii ai săi: fiul mai mare, Carol
cel Pleșuv, a primit Austrasia, Neustria, nordul Burgundiei și Saxonia. Pepin a obținut Italia și
Bavaria, iar Ludovic a primit Aquitania și Provența.