Regatul franc sub merovingieni

Dinastia merovingiană își ia numele de la Merovech sau Merowig

Clovis - conducător al francilor salieni

Capătă importanță odată cu victoriile fiului său Childeric I (a domnit aprox.457 – 481)
împotriva vizigoților, saxonilor și alemannilor.

Childeric I a unificat apoi cea mai mare parte a Galiei la nord de râul Loara în jurul anului
486, când l-a învins pe Syagrius, conducătorul roman al acestei regiuni.

A câștigat bătălia de la Tolbiac împotriva alemannilor în 496, ocazie cu care a adoptat

religia creștină a soției sale, și a învins definitiv regatul vizigot de la Toulouse în bătălia de la
Vouillé din 507.

După moartea lui Clovis regatul a fost împărțit între fiii săi, în conformitate cu obiceiurile
france. În următorul secol, această tradiție a împărțirilor va continua. Chiar și atunci când
domneau mai mulți regi merovingieni, regatul — asemenea Imperiului Roman în perioada
târzie — era văzut ca o singură entitate politică, guvernată colectiv de mai mulți regi

Legea merovingiană nu era o lege universală bazată pe echitate rațională, aplicabilă

tuturor, asemenea legii romane; era aplicată fiecăruia în conformitate cu originea sa: francii
ripuarieni aveau propria lor Lex Ribuaria,

Deoarece legea merovingiană nu permitea crearea de legi noi, ci doar de a păstra tradiția.
Tradițiile sale germanice nu ofereau nici ele vreun cod civil de legi necesar unei societăți
urbanizate, așa cum Iustinian a elaborat și promulgat în Imperiul Bizantin. Cele câteva edicte
merovingiene rămase privesc în general împărțirea proprietăților între moștenitori.

După domnia regelui Dagobert I (mort în 639), care și-a petrecut o mare parte a vieții
invadând teritorii străine, cum ar fi Spania și teritoriile slave păgâne din est, restul regilor sunt
cunoscuți după apelativul rois fainéants ("regi care nu fac nimic"). Aceștia se urcau pe tron la
o vârstă fragedă, șimureau în floarea vieții, în timp ce prefecții se luptau pentru supremație.

Austrasienii conduși de Pepin cel Mijlociu au ieșit în cele din urmă triumfători în bătălia
de la Tertry, în acel an începând domnia lui Pepin, după afirmațiile cronicarilor