Călătoriile, vacanțele și

divertismentul în
perioada comunistă
 Călătoriile și vacanțele
• Străzile nu erau aglomerate. O mașină
costa nu mai puțin de 70.000 de lei, o
sumă uriașă. Dar pentru că benzina era
din ce în ce mai greu de procurat (exista
și aici o rație lunară), Ceaușescu a decis
ca mașinile să circule alternativ. Nu exista
pe străzile patriei decât un model de
mașină, Dacia.
• Benzina era raţionalizată: lunar, aveai
dreptul la doar 20 de litri. Ca să pleci la
drum lung, trebuia să ai benzina pusă
deoparte şi să o transporţi în canistre, în
portbagaj, pentru că benzinăriile din alte
judeţe nu aveau voie să vîndă decît 10
litri şi doar dacă stăteai la cozi
interminabile.
• Astăzi multă lume privește cu nostalgie la vacanțele de altădată de la Eforie,
Felix sau Herculane. Stațiuni care au decăzut din cauza concurenței externe și
a lipsei de implicare a autorităților actuale.
• Pentru multe familii vacanța se reducea la a merge la rude, la țară sau acasă,
mergând la ștrand. În cel mai bun caz, mergeau în stațiuni, cei mai mulți cu
bilete primite prin sindicat, fiindcă erau mai ieftine. Veneau copii din toate
colţurile ţării să îşi petreacă vacanţa de vară în tabere. Ieşeau la munte, la
grătare, se făceau focuri, mici, se cânta, se dansa.
• Călătoriile “externe” erau excursii organizate în grup, cu ghid însoțitor, numai în țări
din Europa de Est: Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, RDG, Bulgaria și, bineînțeles,
URSS sau Uniunea Sovietică, unde se ofereau numeroase itinerare. În orașele
vizitate, timpul turistului era ocupat cu programul obligatoriu, “timp liber” fiind
foarte puțin sau deloc.
• Totul se întâmpla sub supravegherea ghidului. În aceste țări (cu excepția URSS), mai
ales în capitale, puteai merge pe cont propriu, la “adrese” obtinute de la prieteni,
ale unor particulari care ofereau cazare contra cost. Unii plecau în excursii cu
bicicleta, alții cu mașina, folosindu-și vehiculele drept hoteluri all-inclusive unde
mâncau, dormeau, fumau, etc.
 Divertisment
• Înainte de ’89, de Anul Nou programul de televiziune
era nonstop şi chiar aveai la ce să te uiţi, cum spun azi
cei mai în vârstă: scheciuri cu mari actori, muzică fără
doctrină. Cum programul de la televizor dura foarte
puţin, sălile de cinema erau pline. Lacrimogenele
filme indiene – „Prietenii mei, elefanţii“, „O floare şi
doi grădinari“, cele cu arte marţiale – „Sora 13“,
„Biciul fermecat“, filmele istorice româneşti şi
comediile franţuzeşti formau oferta redusă de la
cinema.
• Nu o dată, pentru că filmele se schimbau doar o dată
la şapte zile, oamenii ajungeau la acelaşi film şi de
trei ori pe săptămână. Cinema-ul era şi loc de
întâlnire. După o prăjitură la cofetărie, tinerii nu
aveau unde să meargă altundeva decât la
cinematograf. Foarte gustate erau şi proiecţiile cu iz
ilegalist din apartamente, de la video-urile primite din
străinătate. După 1975, cenzura filmelor devenise
foarte strictă, astfel cei care puseseră mâna pe un
astfel de aparat organizau seri de film, cu loc plătit, în
care puteai vedea pelicule occidentale.
• În top erau restaurantele și cofetăriile, iar circurile ambulante
erau deliciul celor mici. Nu puteai să prinzi o masă liberă în
restaurantele din centrul orașului, decât cu foarte mult noroc.
Scoteau din buzunar cel mult 25 de lei pentru o friptură şi o
baterie de vin. E adevărat, că orchestra nu avea voie să cânte
decât până la orele 22,00, că berea nu se mai găsea decât până la
ora 19,00, că trebuiau să suporţi şi prezenţa miliţienilor care
obişnuiau să facă des razii în restaurant.
• În cursul zilei, aveau loc
controale ale Poliției și ale
Partidului. Dacă te găseau pe
stradă sau la restaurant, te
legitimau, aflau unde lucrezi
sau unde studiezi și depuneau
o reclamație la locul de
muncă, care se înregistra ca
absență nemotivată. Dacă nu
aveai buletinul la tine - te
duceau la Secția de Poliție.
Dacă nu aveai serviciu, îți
găseau ei imediat ceva. Nu
aveai voie să mergi nicăieri în
timpul serviciului sau orelor
de curs.
• Într-o epocă în care Internetul nu se
inventase încă, locuitorii alegeau
plimbările pentru după-amiezele
frumoase.
• Onomasticile şi aniversările se
organizau întotdeauna în casa
sărbătoritului. Nu se găseau de
toate, ca acum. Pentru a face rost de
băutură, ţigări şi carne se apela la
cunoştinţe. Ascultau muzică la
casetofon, de aceea fiecare aducea
colecţia de casete. În apartamente
era muzica în surdină şi jaluzelele
trase, iar în cabanele cu foc de
tabără se făcea mâncare la ceaun şi
cântau melodii în cor, în
acompaniament de chitară.
• Cei care lucrau în uzine şi fabrici se puteau distra la clubul care
era cu circuit închis. Se numeau seri dansante pentru
socializare, iar ceilalţi organizau petreceri în locuinţe. Oamenii
spun că distracţia şi viaţa de noapte pe vremea comunismului
erau împărţită pe clase sociale. De exemplu, tineretul din clasa
medie avea cluburile studenţeşti. Vara, cea mai mare distracţie
era pe la mare.
• Până prin 1980 a fost o perioadă foarte stabilă din punct de vedere al culturii
şi al petrecerii timpului liber. Era şi o oarecare stabilitate economică, multora
le ajungeau banii de la o lună la alta, îşi permiteau distracţii sau să pună
deoparte pentru concedii.
• Până în anii '80 tinerii purtau
plete, băieţii, blugi strâmţi şi cât
mai evazaţi, iar fetele nu se fereau
să poarte fuste Mini Jupe. Cei mai
mulţi ascultau muzică din Vest,
învăţau să cânte la chitară prin
parcuri şi petreceau dansând ore
în şir până târziu în noapte.
Meciurile de fotbal erau hobby
pentru bărbaţi şi femei
deopotrivă, noaptea băieţii
umblau mândri cu prietena la braţ
staţii lungi de troleu, pe jos şi
vorbeau. Frica în miez de întuneric
nu exista, drogurile nu existau, dar
oamenii beau. Modul de distracţie
publică era destul de redusă,
oamenii citeau foarte mult, nu
prea conta din ce clasă socială
făceai parte.
• Până înspre anii 1980, când lucrurile au început să fie din ce în
ce mai urâte. Atunci au dispărut filmele vestice complet,
accesul la restaurante nu-şi mai avea rostul pentru că nu se
găsea mai nimic din meniu, iar lipsa căldurii şi a mâncării
deveneau din ce în ce mai necruţătoare.
• În seara de Crăciun, la ora 10 seara, după telejurnal se derula
filmul de epocă. Ziua era frumoasă, cu colinde şi brad, dar
lipsea atmosfera caldă, însă comuniştii nu voiau să trateze acea
zi ca fiind specială, aşa că românii se considerau norocoşi
pentru că nu li se întrerupea lumina. Moș Crăciun și Moș
Nicolae erau înlocuiți de Moș Gerilă care apărea pe 31
decembrie. În perioada comunistă, Paştele nu era interzis în
mod explicit, dar nici nu era recunoscut oficial, iar credinţa
românilor a trecut prin grele încercări din cauza faptului că
regimul încerca deseori să împiedice sărbătoarea Învierii.
 • http://
www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/digicult-cum-era-copilaria-in-comunism-414773
• http://
www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/digicult-cum-era-copilaria-in-comunism-414773
•http://www.memoria.ro/marturii/dialog_intre_generatii/9_dot__care_era_scopul_ca_elevii
_sa_invete_si_sambata_in_timpul_comunismului_question_/1965
/