Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În decembrie 1989, cînd regimul comunist s-a prăbuşit, aveam 25 de ani. Astăzi,
lumea de atunci mi se pare, şi mie, străină. Generaţia mea a fost cu mult mai
norocoasă decît cele anterioare. După ce au trecut prin război, bunicilor noştri li s-
au luat, cu brutalitate, drepturile şi libertăţile democratice, fiind forţaţi să accepte
un nou tip de societate după modelul celei din Uniunea Sovietică. După 23 August
1944, România a fost ocupată de trupele sovietice, care i-au ajutat pe comunişti
să acapareze conducerea. Comunismul este un sistem politic care şi-a propus să
construiască o societate fără clase sociale, fără proprietate privată, pretinzînd că
avuţia ţării este un bun al întregului popor. Idealul comunist era o societate
egalitară, condusă de un partid unic. Comuniştii susţineau, în mod mincinos, că
puterea în stat era deţinută de către muncitori.
În anul 1946, au fost organizate alegeri parlamentare. Bunicul meu, învăţător într-
un sat, a fost preşedintele secţiei de votare. Seara, la secţie a oprit o maşină din
care au coborît nişte indivizi cu pistoalele la vedere. Aduceau cu ei o altă urnă,
înlocuind-o pe cea veritabilă. La numărarea voturilor, comuniştii şi aliaţii lor
obţinuseră peste 80%! Ţăranii din acel sat erau ostili comuniştilor, votaseră masiv
cu Partidul Naţional Ţărănesc. În acest fel, prin falsificarea alegerilor în toată ţara,
comuniştii au ajuns la putere, au desfiinţat toate partidele, i-au arestat pe liderii
acestora, pentru ca apoi, în decembrie 1947, să-l alunge pe regele Mihai I,
proclamînd Republica Populară.
Aproximativ pînă în 1982, nivelul de trai era suportabil. Însă anii acestei
prosperităţi relative aveau să se încheie în momentul în care Ceauşescu decide să
şteargă imensa datorie externă a României. Spre a susţine programul de
industrializare masivă, Ceauşescu împrumutase miliarde de dolari de la băncile
occidentale, pentru a construi întreprinderi de industrie grea, mari consumatoare
de energie şi ineficiente în plan economic. Pentru a plăti datoria externă, au fost
introduse măsuri de austeritate de neimaginat. Totul mergea la export: alimente,
petrol, energia electrică. Regimul n-a ţinut deloc seama de nevoile populaţiei care
a început să trăiască la limita subzistenţei.
Pentru a economisi valuta, Ceauşescu nu mai importa cafea naturală, aceasta fiind
înlocuită cu ovăz prăjit – cel căruia îi spuneam „nechezol“ (ovăzul este hrană
pentru cai). Portocalele şi bananele erau importate numai de Anul Nou şi trebuia
să ai noroc ca ele să nu se termine chiar înainte să ajungi şi tu în faţă, după ce ai
stat cîteva ore la coadă. Lipsurile erau de tot felul: nu se găsea tot timpul hîrtie
igienică! Nu se găseau băuturi alcoolice (în afara şampaniei), lenjerie intimă, lame
de ras.
Şi benzina era raţionalizată: lunar, aveai dreptul la doar 20 de litri. Ca să pleci la
drum lung, trebuia să o ai pusă deoparte şi să o transporţi în canistre, în
portbagaj, pentru că benzinăriile din alte judeţe nu aveau voie să vîndă decît 10
litri şi doar dacă stăteai la cozi interminabile. Au fost impuse restricţii şi la
circulaţia maşinilor: într-o duminică puteau ieşi doar maşinile cu număr par, iar în
cealaltă, cele cu număr impar.
În apartamente, apa caldă curgea doar două ore, de două ori pe săptămînă, iar în
ultimele ierni ale regimului comunist, caloriferele erau îngheţate. Ziua, gazele
aveau o presiune atît de mică, încît gospodinele găteau noaptea, cînd presiunea
era suficientă. Curentul electric se întrerupea deseori, mai ales seara. Făcusem
rost de un felinar cu petrol, dar acesta scotea un fum îngrozitor.
Începînd cu 1985, TVR1 emitea doar două ore, între 20-22, difuzînd aproape în
exclusivitate emisiuni dedicate lui Ceauşescu şi soţiei sale. Cine putea se uita la
posturi bulgare, maghiare sau iugoslave, prinse cu antene confecţionate artizanal.
Dacă ar fi să rezum într-un singur cuvînt lumea de atunci, aş spune că totul era gri.
Cel mai gri era, însă, faptul că nu ne dădeam seama că e atît de gri. Am mai
pomenit strîngerea de inimă cu care am auzit remarca unui deţinut, care fusese
închis înainte de 1989 şi eliberat prin 2000. La întrebarea reporterilor cum i se
pare că s-a schimbat lumea, acesta se arată uimit de cît de colorat este totul în
jurul lui.
Astăzi, lucrurile stau diferit, poate că tinerii nici nu îşi dau seama cît de colorată
este lumea în care trăiesc!
Alexandru Ofrim este conf. univ., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea
de Litere, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din
Bucureştiul de azi, Editura Humanitas, 2011.
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/o-scurta-istorie-
comunismului-romania