Haos în învăţământul perioadei comuniste

Media românească liberă se află într-o permanentă căutare de subiecte

senzaţionale, audienţa în creştere fiind ţelul suprem al jurnaliştilor. Banii din
publicitate vin direct proporţional cu numărul de cititori sau telespectatori. O
temă favorită a jurnalelor de ştiri o reprezintă scandalurile din învăţământ şi
funcţionarea defectuoasă a sistemului de stat. Se face mereu comparaţie cu
situaţia din perioada comunistă şi se ajunge la concluzia că înainte era mai bine
şi mai multă ordine. Analizele din mass-media sunt mereu superficiale şi se
caută numai concluzii scurte şi şocante.

Nu există timp pentru studiu în arhive şi nici pentru dezvoltarea subiectelor

difuzate şi masele trag concluzii greşite. Un proces-verbal al unei unităţi de
învăţământ din Piteşti aminteşte despre sosirea în curtea instituţiei a unor
huligani din cartierul Războieni şi orele de seară erau tulburate. Era 19 septembrie
1968. Elevul Zăicescu Dan, dintr-o clasă a XII-a, venea beat la cursurile din toamna
aceluiaşi an şi avea permanent rezerve de alcool în sacoşă. Băutura era iubită şi de
elevul Gh. Ene cu un an mai tânăr. Viciul alcoolului, substanţa dopantă fiind
administrată din belşug pentru creşterea vânzărilor din magazine, bântuia în
perfecta lume socialistă, dovadă fiind sticlele găsite ascunse la ultimul etaj al
liceului. A primit numai avertisment fiindcă avea capacităţi intelectuale deosebite.
Nici unele fete nu prea îndrăgeau şcoala şi Niţă Maria a fost exmatriculată pentru
comportament huliganic faţă de corpul profesoral. Exmatriculările se făceau şi
pentru 30 de absenţe nemotivate, exemple fiind cazurile băieţilor Gh. Nicolae şi
Mircea Săvulescu. Rezultatele la clase erau direct proporţionale cu calitatea
diriginţilor, cele mai slabe note fiind obţinute acolo unde existau suplinitori. Nici
director la secţia de seral n-a existat pe primul semestru. 

 Profesorul Gheorghe Graure constata în 1968 că elevii „sunt indolenţi, nu vor să

participe la orele de pregătire, chiar dacă profesorii vor să-i ajute, ei se sustrag”.
Matematica a fost şi este o materie dificilă, greu de înţeles de unul singur, dar
adolescenţii aveau alte planuri, viaţa fiind scurtă. Acelaşi cadru didactic afirma că
„munceşte conştiincios, dar nu are satisfacţia muncii”.
 Profesorii făceau cu greu valurilor de oameni, regimul comunist înghesuind în
clase persoane fără studii pentru a da bine în statistici. Clasa a XI-a B avea un
efectiv de 49 de elevi, chiar dacă regulamentele stabileau un maximum de 35.
Aceeaşi aglomerare exista şi la clasa a XI-a C de seral. Clasa a X-a E avea „numai”
46. Era normal ca profesorul Anghelache T. Să se plângă într-un consiliu profesoral
din 12 ianuarie 1968 că elevii claselor a XI-a „nu au nici cele mai elementare
cunoştinţe” de matematică. În plus, elevii de la seral nu ajungeau la prima oră din
cauza mijloacelor de transport în comun şi, în plus, în lunile octombrie şi
noiembrie 1967 au fost reţinuţi pe platforma chimică pentru organizarea
alegerilor din cadrul PCR şi UTC. Cum spaţiile instituţiilor şcolare erau foarte
limitate în raport cu pretenţiile regimului, directorii s-au descurcat prin
introducerea studiului pe trei schimburi şi nu era timp să se mai aerisească sălile.
Nici nu era vorba de curăţenie dacă pauza dintre ture era de numai zece minute.
Şcoala devenise un fel de fabrică unde copii erau prelucraţi pe banda rulantă.

 Sunt numai câteva exemple despre ceea ce se întâmpla în învăţământul

românesc de masă într-o epocă de plin avânt socialist în drumul spre comunismul
fericirii universale. Studierea în detaliu a documentelor de arhivă va demonstra că
a fost un adevărat război pentru a pune în mişcare tânăra generaţie, pasionată ca
şi astăzi de viaţa extraşcolară, iar eforturile n-au fost încununate de rezultate
strălucite fiindcă predarea se făcea în faţa unor mase.
Bibliografie minimală
Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, fond Liceul „Alexandru Odobescu”, Piteşti,
dosar nr. 2/1967.
Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, fond Liceul „Alexandru Odobescu”, Piteşti,
dosar nr. 10/1967.

https://historia.ro/sectiune/general/haos-in-invatamantul-perioadei-comuniste-
571971.html?
fbclid=IwAR1eper5zWTS6U3zAjAYOgxjLgdRKyp6Ym00R6mOjI77o4C9L6E2SEz8G9
Q
Nenorocirea intelectualǎ impusǎ de liderii de la București

Anul 1948 a fost marcat de declanșarea unei curse disperate pentru

introducerea acceleratǎ a reformelor de tip comunist pentru a satisface poftele
lui Iosif Stalin de revoluție mondialǎ. Teroarea fizicǎ nu era suficientǎ ȋn ochii
celor ce luaserǎ puterea ȋn 1945 și s-a declanșat lupta ȋmpotriva lumii vechi,
libere, la nivel de idei. Bibliotecile erau curǎțate de cǎrțile considerate
anticomuniste, profesorii erau dați afarǎ din instituțiile școlare și instituțiile
religioase erau atacate fǎrǎ milǎ ȋn numele ateismului.  

Era totuși prea puțin. Curǎțenia din interior nu putea sǎ fie menținutǎ fǎrǎ
eliminarea contactelor cu lumea capitalistǎ și normalǎ. Ana Pauker, ministru de
externe, s-a dovedit plinǎ de un zel demn de o cauzǎ mai bunǎ. Secretariatul C. C.
al P. M. R. a avut o ședințǎ ȋn data de 4 noiembrie 1948 și la punctul 6 a fost
analizatǎ propunerea guvernului francez de a face un transfer gratuit de
informație științificǎ pentru Romȃnia, țara sorǎ prin latinitate. Cadoul cuprindea 4
(patru) milioane de cǎrți științifice și ar fi adus universitǎțile romȃnești la nivelul
celor din Occident ȋn ceea ce privește baza documentarǎ. Dacǎ s-ar lua ȋn calcul
numai masa lucrǎrilor tipǎrite, ar fi fost nevoie de un tren ȋntreg pentru aducerea
ȋn țarǎ. Ana Pauker a considerat cǎ este un dar otrǎvit al lumii capitaliste și a
propus respingerea ofertei.

Vasile Luca sublinia cǎ Franța vrea sǎ se infiltreze ȋn creierele romȃnilor și sǎ

elimine astfel știința furnizatǎ de Uniunea Sovieticǎ. Colegii de partid, ȋn frunte cu
Gheorghe Vasilichi, Ministrul Educației naționale, au fost de acord și savanții
romȃni au fost limitați la mǎrețele realizǎri sovietice și la literatura veche, dacǎ
autorii nu erau interziși prin deciziile partidului. Progresul intelectual a fost stopat
prin toate metodele, așa cum și-a dorit Iosif Vissarionovici Stalin prin renumita
directivǎ din iunie 1947 adresatǎ tuturor partidelor comuniste din marele lagǎr
socialist prin intermediul temutei poliții politice sovietice. Acolo se spunea clar cǎ
trebuie sǎ intre ȋn universitǎți numai acele persoane ce nu vor sǎ se perfecționeze
la cel mai ȋnalt nivel, ci doar sǎ obținǎ o diplomǎ.

Conducerea comunistǎ de la București dorea sǎ te vadǎ prost sau mediocru și a

condamnat poporul romȃn la ȋnapoiere. Lagǎrele au fost umplute cu intelectualii
formați ȋn perioada capitalistǎ și nici elevii și studenții n-au fost uitați de
autoritǎți. Originea socialǎ condamna rapid și profesorii erau obligați sǎ
ȋntocmeascǎ tabele cu școlarii din clase ȋn funcție de ce au fǎcut cȃndva pǎrinții
lor. A fost nevoie de ordine de la Moscova pentru a se relansa calitatea
ȋnvǎțǎmȃntului dupǎ 1960, decalajul fațǎ de Occidentul liber fiind exagerat de
mare. Chiar și Uniunea Sovieticǎ a ȋnceput sǎ absoarbǎ noi energii intelectuale din
lumea pe care se grǎbea sǎ o distrugǎ pe calea armelor sau poate prin focul
nuclear.

România socialistă nu are nevoie de carte multă și valoroasă

S-a scris și s-a vorbit mult că în perioada guvernării președintelui comunist a fost
bine, că economia mergea și erau locuri de muncă în țară. Masele populare au
întotdeauna tendința să idealizeze trecutul pentru că prezentul pare cenușiu și
plin de obligații, mai ales că greutățile sunt amplificate de presa națională,
mereu dornică să genereze senzaționalul prin care oamenii să fie lipiți de
ecranele colorate.

Datele statistice ale statului comunist arătau amploarea prăbușirii economice,

chiar dacă autoritățile erau dornice să ascundă adevărul cu orice preț. Anuarul
statistic din 1985 avea și o rubrică dedicată producției de carte în România
socialistă și se poate afla că în anul 1980 au fost introduse în depozitul legal 7.350
de cărți și broșuri noi. Se observă aici politica interesantă a liderilor comuniști de a
include în calcule broșurile ce aveau un număr redus de pagini și valoare științifică
foarte redusă. Anul 1984 a fost marcat de apariția a doar 5.632 de titluri, broșurile
ideologice fiind și aici prezente. Tirajul s-a prăbușit până la 64.608.000 exemplare,
adică erau mai puține decât în anul 1965, mereu ales drept reper pentru a
sublinia măreția unei adevărate Epoci de Aur. Atunci au fost imprimate
69.684.000 de volume de diferite dimensiuni.

Statul român acorda o atenție deosebită literaturii pentru că putea să inoculeze

minunile propagandei de partid și au fost tipărite peste 30.000.000 de exemplare.
Se adăugau 5.480.000 de unități dedicate Științelor și problemelor sociale, adică
aici era aproape numai propagandă comunistă. Istoria și Geografia, chiar dacă
aveau un potențial real în a influența gândirea populației, au fost neglijate și au
apărut numai 280 de titluri și tirajul era de numai 3.298.000 de cărți și broșurele
în 1984. Scăderea era evidentă față de cele 5.924.000 din 1980. Au apărut 1.814
titluri despre Tehnică, Industrie, Agricultură și Medicină, dar tirajul a fost de
numai 6.950.000 de exemplare, ceea ce era foarte puțin în raport cu cele
10.654.000 din 1980. Statul nu permitea oamenilor să se instruiască la un nivel
superior și această practică respecta o directivă a poliției politice sovietice din
anul 1947. Intelectualii erau un pericol pentru o lume care trebuia să fie cât mai
uniformă. Industria tipografică a fost menținută artificial în viață pentru că era
necesară aparatului de propagandă, dar cărțile de valoare erau din ce în ce mai
puține și tirajul era drastic diminuat în favoarea operelor conducerii statului.  

Plata datoriei externe a dus la economii drastice în domeniul științific și a fost

normal ca România socialistă să rămână în urmă la capitolul cunoaștere. Fuga
peste graniță a intelectualilor a amplificat dezastrul și țara a ajuns un fel de mare
muzeu în aer liber. Nicolae Ceaușescu a reușit după 1980 să amplifice fenomenul
de criză economică prin care trecea România pentru că era supusă sancțiunilor
din partea SUA după ce Uniunea Sovietică a început agresiunea împotriva
Afganistanului în numele revoluției mondiale. Cărțile bune erau căutate pe piață
și statul putea să obțină fonduri interesante pentru că avea monopol absolut
asupra comerțului. Aplicarea politicii de economii a acutizat sărăcia și lipsa de
știință de carte. Poporul român a fost sacrificat pentru o idee utopică, aceea că
ideologia comunistă este singura soluție pentru un trai fericit la nivel global și
pentru totdeauna. Prăbușirea sistemului era evidentă și din cărțile regimului, dar
situația reală era și mai dezastruoasă. Gândirea de tip lagăr nu poate să aducă
fericire și progres decât în mintea unor persoane ce nu pot raționa logic.
Ura contra şcolii în Epoca de Aur

Oamenii din lumea contemporană spun fulgerător că înainte de 1989 statul se

implica masiv în învăţământ şi acesta era mai de calitate în raport cu ceea ce se
face astăzi. Anuarele statistice ale regimului comunist spun cu totul altceva. Se
poate chiar spune că liderii de la Bucureşti urau şcoala, mulţi având puţină şi cu
diplome luate în urma unor cursuri aranjate.

Nicolae Ceauşescu a decis să plătească datoria externă şi şcoala a fost chemată să

facă sacrificii importante, personal testând frigul din clasele de gimnaziu. Era prea
puţin. S-a trecut la o politică de concentrare a educabililor şi numărul de instituţii
de învăţământ a trecut de la 29.766 în 1980 la 29.089 în 1984. Se poate spune că
poate erau mici şi vechi, abandonarea lor fiind o necesitate. Culmea este că au
scăzut şi efectivele personalului didactic, de la 258.632 la 245.159, numărul de
copii şi adolescenţi fiind în creştere. Se ştie că o supraîncărcare a profesorilor
duce la o scădere a calităţii actului de predare – învăţare, clasele de liceu fiind
umplute cu câte 36 de elevi fiecare. Nici studenţii n-au fost uitaţi, dar nu în sensul
cel bun. Statul comunist a hotărât că sunt prea mulţi şi numai 166.328 mai existau
în 1984, cu patru ani mai devreme fiind 192.769. Se ajungea în situaţia să nu mai
fie decât 73 de studenţi la 10.000 de locuitori, în 1980 statisticile consemnând
vârful de 87. Se pare că bursele oferite de regim duceau la o alimentaţie iraţională
şi la îngrăşare. Trebuia menţinută sănătatea populaţiei studenţeşti şi numai
41.185 mai primeau ceva lei ca bursă în 1984, aproape la jumătate faţă de 1980. 

 Chiar dacă astăzi unii români spun că înainte de 1989 era mai bine şi sunt uitate
cozile la alimente, umilitoare pentru tot poporul muncitor, situaţia dezastruoasă
din lumea studenţească a fost surprinsă de aceleaşi statistici oficiale. Cantinele
statului nu mai erau căutate de cei dornici de carte, fiecare căutând să se
descurce pe cont propriu. Numai 39.396 de studenţi mai gustau hrana în regim
centralizat în 1984, 58.934 fiind la mese în 1980.
Problema concentrării elevilor

Societatea generată de Al Doilea Val a impus o rupere a familiei tradiționale în

care copiii erau supravegheați de cei în vârstă, mai puțin capabili să efectueze
muncile grele. Cum bătrânii păreau un balast pentru tinerii plecați în mediul
urban, s-a pus problema educării maselor de copii și adolescenți. A fost găsită și
soluția: concentrarea în școli cât mai impozante.

Cum statele se vaită mereu că nu au fonduri suficiente pentru plata profesorilor,

s-a trecut și la maximizarea efectivelor de școlari dintr-o clasă. Astfel, în perioada
comunistă erau adunați câte 36 de tineri într-un spațiu educațional, dar au fost și
variante cu câte 49. Oare unde erau banii obținuți de la o industrie înfloritoare
dacă se studia tot în clădirile vechi, capitaliste, și chiar în trei schimburi?

Profesorii acționau mașinal, încercând să aducă creierele diferite la același nivel,

la un numitor comun numit manual unic, plin de principii comuniste. Psihologii
consideră că se obține un minimum de rezultate cu un maximum de efort. Nici
astăzi educația n-a avansat prea mult. Clasele au fost reduse prin lege la un
efectiv de 28, dar există și colective cu câte 34 de adolescenți, directorii unităților
de învățământ fiind foarte interesați de transferuri. 

Nici nu mai discutăm acum de amfiteatrele universitare pline ochi cu cei ce

încearcă să înțeleagă ceva de la om pe care abia dacă-l văd din spatele sălii. Cum
sistemul românesc de învățământ a copiat foarte mult din cel francez, se pune
prea mult accent pe acumularea de cunoștințe și mai puțin pe înțelegerea datelor
recepționate. 

Un cadru didactic din sistemul preuniversitar are o normă obligatorie de 18 ore,

adică trebuie să vadă într-o săptămână vreo 500 de persoane. Sunt și discipline
predate numai o oră la două săptămâni și profesorul ajunge la peste 25 de clase
pentru realizarea normei. Oare poate să-i învețe pe toți după nume? Credeți că
poate să se ocupe eficient de fiecare? 
Nu trebuie să mire pe cineva că sunt elevi plictisiți și care abandonează sistemul
chiar dacă au posibilități materiale. S-ar putea să fie geniali, dar, lipsiți de
suficientă atenție din partea profesorului, preferă să se închidă în sine și să se
ocupe cu ceea ce li se pare interesant, la modă, telefonul mobil părând pentru cei
mai mulți soluția ideală pentru acumularea de cunoștințe și pentru a fi remarcat
în societate. 

Nici omul de la catedră nu poate să facă față mereu presiunii maselor de

educabili, din ce în ce mai răsfățați. Teoretic, ar fi necesare formarea unor
colective cu un număr de cel mult 20 de copii pentru a se obține performanță și
cu copiii mai puțin dotați intelectual, dar statul are bani pentru orice în afară de
lucruri eficiente și utile. Corpul profesoral de calitate de la nivelul țării se reduce
de la un an la altul și sistemul se menține prin suplinitori și pensionari, puțin
interesați de progres și de viitor.

Actualul sistem de învățământ impune un consum ridicat de energie din partea

corpului profesoral cu rezultate minime. Sunt perioade din an în care
automatismul începe să devină un fenomen universal răspândit și nu este de
mirare că apar analfabeții funcționali.

Politicile duse de Nicolae Ceaușescu împotriva școlii

Există o părere adânc intrată în capul maselor de români și care susține că

Nicolae Ceaușescu a adus fericirea pe meleagurile românești și că în timpul
acestuia se făcea multă carte pentru că statul investea în domeniu. Nici nu se
poate compara situația de dinainte de 1989 cu cea de acum.

Nu se poate nega faptul că statul comunist n-a alocat ceva fonduri de la buget,
doar era unicul investitor din țară și era interesat să aibă oameni instruiți. În plus,
materialele produse de industrie erau consumate undeva pentru a nu se ajunge la
starea de faliment din cauză că nu circulau banii. Se știe din teoria psihologiei că
masele au idei puține, ferme și greșite. Nu cumva și credințele românilor despre o
epocă aurită sunt o dovadă că propaganda partidului adus pe tancurile sovietice a
realizat o perfectă spălare de creier?

Aflarea adevărului nu se poate face decât prin studierea aprofundată a

documentelor statului român și concluziile nu sunt plăcute pentru cei ce zic că știu
adevărul despre trecut. Erau în anul 1980 29.900 de unități de învățământ de
toate gradele, dar autoritățile de la București au considerat că sunt prea multe și
se poate face o economie serioasă pentru plata datoriei externe. Această decizie
politică putea să fie utilă în orice situație și să justifice gesturile înțelepților
conducători. S-a ajuns în ultimul an de guvernare comunistă la 27.461 de unități
școlare, adică a fost o scădere cu 2.439 de instituții de învățământ. Se producea o
concentrare a elevilor în centre mari și astfel distanțele parcurse de cei din
așezările rurale creșteau.

Economie se poate face în toate felurile și conducătorii Uniunii Sovietice

recomandau reducerea cheltuielilor cu orice preț. Era normal ca o închidere de
școală să fie urmată și de una de diminuare a numărului cadrelor didactice,
profesorii fiind introduși la o categorie a persoanelor neproductive. S-a produs o
scădere de la 263.724 persoane la 233.706 în anul prăbușirii sistemului ceaușist.
Liceul era o treaptă de pregătire ce putea să formeze personal instruit pentru
economie, administrație și armată, o etapă fundamentală în drumul spre facultate
și perfecțiune intelectuală. Nu putea statul să nu ia decizii de raționalizare și aici.
Efectivele de profesori au fost reduse de la 46.500 la 42.519 în 1989. Grav a fost
că au fost sporite efectivele de liceeni, ceea ce provoca o oboseală intelectuală
peste măsură a celor ce primeau în grijă mase de educabili.

Situația era dezastruoasă în învățământ și noii guvernanți au luat măsuri pentru

îmbunătățirea sistemului național de educație. S-a ajuns în 1992 la 29.129 de
unități de toate gradele și efectivul personalului didactic a fost mărit la 283.716
educatori, învățători, profesori și cadre universitare.

Datele statistice ale statului comunist mai indică un aspect grav: copiii nu prea
mai ajungeau la școală încă de dinainte de 1989. Dacă erau 2.007 la 10.000 de
locuitori în 1980, s-a ajuns la numai 1.963 în ultimul an de dictatură. Scăderea
este mult mai vizibilă la nivelul studenților, persoane ce nu erau pe placul
regimului pentru că erau mai revoltate și gândeau cam mult. Dacă erau 87 de
studenți în 1980 la fiecare 10.000 de persoane, s-a ajuns la numai 71 în 1989.
Statul democratic a permis sporirea numărului de locuri în universități și s-a ajuns
la 103 studenți în 1992. Este interesant că tot Nicolae Ceaușescu rămâne lăudatul
mulțimilor, aceasta fiind o dovadă a puterii celor morți asupra creierului celor vii.
Marele psiholog Gustave Le Bon a scris cândva că oamenii sunt dominați de o
logică mistică și pot crede orice fără să aducă argumente serioase. Acest misticism
nu este specific numai persoanelor neinstruite și cei cu studii pot cădea în
capcana unei obsesii iraționale.

Copilul de astăzi are posibilitatea să învețe orice și atmosfera este una plăcută,
dar excesul de libertate a dus la o scădere a interesului pentru studiu și s-a
dezvoltat interesul pentru plăcerile vieții, telefoanele mobile ducând la o
transformare a creierului prin faptul că se dezvoltă emisfera dreaptă pentru jocuri
și nu este antrenată prin exerciții logice emisfera stângă, cea a gândirii raționale.
Societatea încurajează atitudinea de luptă contra școlii prin toate mijloacele și
este normal ca să aNicolae Ceaușescupară multe eșecuri în procesul de educare
superioară a copiilor.

Mulțimile de români vor repeta la infinit că era mai bine înainte pentru că nu
trebuie să se gândească în spațiul carpatic.