Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 1 prof.

Dumitrescu Aurel

Cadrul didactic- un profesionist în sistemul de învăţământ

“Darul înţelepciunii constă în cultivarea omului”

Cicero

1. Scurtă istorie a învăţământului

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus problema educării noilor generaţii,
rezolvarea cu succes a acestei probleme fiind factorul esenţial care a asigurat perpetuarea şi
dezvoltarea civilizaţiei omeneşti. Multă vreme, transmiterea cunoştiinţelor şi a tehnicii de la o
generaţie la alta s-a făcut pe cale orală în acest proces fiind implicaţi toţi adulţi. Această primă formă
de învăţământ era însoţită de ritualuri şi ceremonii magico-religioase.
Apariţia scrisului în Orientul Antic (mileniul IV îH) a constituit un moment de cotitură în
evoluţia omului, care de acum înainte îşi putea transmite cunoştinţele nu numai generaţiilor imediat
următoare, ci şi celor născute la sute şi chiar mii de ani distanţă în viitor. Ţările Orientului Antic
(Mesopotamia, Egipt, China, Persia ş-a) au fost şi primele ţări unde au apărut şcoli. Acestea erau
organizate pe lângă temple. Disciplinele de bază predate aici erau : cititul, scrisul, matematica şi
astrologia. Mai târziu, grecii au fost cei care au formulat ideea unei educaţii armonioase a spiritului şi
corpului. În Grecia antică educaţia oamenilor liberi a atins un înalt nivel de dezvoltare. Aproape toţi
tinerii greci cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani mergeau la şcoală unde învăţau : cititul, scrisul,
socotitul, declamarea versurilor, cântul şi muzica instrumentală, iar după 12 ani intrau şi în şcoala de
lupte (palestra) . Între 15 şi 18 ani, o parte din tineri îşi continuau studiile în « gimnazium », unde
aprofundau cunoştiinţele dobândite şi pregătirea fizică. Între 18-20 de ani tinerii aveau obligaţia să
satisfacă stagiul militar şi abia apoi deveneau cetăţeni cu drepturi depline.
În epoca feudală, învăţământul era strâns legat de biserică, majoritatea şcolilor fiinţând în
cadrul mănăstirilor. Preotul satului învăţa pe unii dintre copii să scrie, să citească şi să socotească.
Era un învăţământ elementar de coloratură bisericească în care se memorau o serie de rugăciuni,
începând cu “Tatăl Nostru" şi isprăvind cu ”Crezul "şi unde, în locul abecedarelor de mai târziu se
utilizau cărţi bisericeşti. Cei mai capabili copii, indiferent de starea socială din care făceau parte, erau
trimişi să studieze în şcolile mănăstireşti, unde studiau : gramatica, retorica, dialectica, aritmetica,
geometria, astronomia, muzica şi teologia. În afara acestor şcoli mănăstireşti, au început să se
dezvolte, mai ales în Apusul Europei şi şcoli laice şi în special universităţi.
Pe teritoriul Ţărilor Române, prima şcoală a fost înfiinţată la mănăstirea de la Cenad (sec
XI). Ulterior numărul şcolilor patronate de biserică a crescut constant. Din secolul XVI apar şi şcoli
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 2 prof. Dumitrescu Aurel

secundare : Colegiul latin de la Cotnari, « Universitatea din Cluj »,Colegiul de la Iaşi, Colegiul reformat
de la Alba Iulia şi Academia domnească din Bucureşti. În sec XVIII numărul şcolilor a crescut, iar spre
sfârşitul secolului au început să apară ici-colo şi primele şcoli săteşti (finanţate fie de marii proprietari
de pământ, fie de biserică).
În prima jumătate a secolului al XIX -lea statul se implică tot mai mlt în dezvoltarea
educaţiei, înfiinţându-se câte o şcoală cu predare în limba naţională în fiecare reşedinţă de judeţ.
Începutul acţiunii de organizare sistematică a învăţământului sătesc pe teritoriul Ţării
Româneşti a fost făcut la 4 februarie 1938 când printr-o circulară a « Departamentului Dinlăuntru al
Principatului Ţării Româneşti » se hotăra: ”În fiecare sat se va ţine pe lângă preot un cântăreţ……
care…. va fi însă dator…… să înveţe copii satului carte şi cântări…" 1
Începând din acel an, au fost înfiinţate şcoli săteşti în tot mai multe localităţi. Închise în
timpul revoluţiei paşoptiste, şcolile sătesti au fost redeschise în 1859, odată cu naşterea statului
român modern sub conducerea iluminatului domn Alexandru Ioan Cuza.
Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 a însemnat începutul unei noi ordini şcolare
cu adânci repercursiuni în dezvoltarea învăţământului de toate gradele. Importanţa ei fundamentală a
constat în introducerea a două principii moderne privind instrucţia: obligativitatea şi gratuitatea
învăţământului primar. Legea din 1864 a însemnat şi o desprindere a şcolii de biserică şi o păşire pe
calea împletirii disciplinelor umaniste cu cele realiste.
În pofida eforturilor de modernizare, învăţământul sătesc a cunoscut deficienţe însemnate
izvorâte din piedicile puse în calea dezvoltării lui de către moşieri şi arendaşi care aveau interesul să-i
menţină pe ţărani într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea exploata mai uşor, aspectul
deplorabil al şcolilor săteşti (”…ferestre mici, tavanul până la capul dascălului, pereţii acoperiţi de un
strat gros de pulbere…2 ) insuficienţa cadrelor didactice şi a materialului didactic, salariile mici ale
învăţătorilor şi numeroasele întârzieri în achitarea lor 3, ignoranţa ţăranilor care nu-şi trimiteau copii la
şcoală preferând să-i foloseasca la muncile agricole. În aceste condiţii nu este de mirare faptul ca
doar un număr mic de copii frecventau şcoala, analfabetismul fiind larg răspândit la sate. În 1899, din
totalul populaţiei Vechiului Regat, doar 22% ştiau carte 4.
Dezvoltarea şcolii româneşti a făcut progrese importante în timpul ministeriatelor lui Spiru
Haret (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910). Pornind de la premisa că şcoala are, pe lângă un rol
constructiv şi unui educativ, el a iniţiat vaste reforme între care amintim : creşterea ponderii
disciplinelor ştiinţifice, dezvoltarea învăţământului profesional, construirea a numeroase localuri de
şcoli, introducerea certificatului de absolvire (bacalaureatul), înfiinţarea grădiniţelor, înfiinţarea

1
V.A.Urechia, Istoria şcoalelor de la 1800 la 1864, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1892, vol .II, p. 1.
2
A Fotino, Raport asupra inspecţiunii sanitare a judeţelor Putna,Râmnicu-Sărat, Buzău, Ilfov şi a oraşului
Bucureşti pe anul 1888, Bucureşti, Imprimeria Statului , 1889, p. 79-80.
3
Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Istorică Centrală, fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice,
dos. 632 / 1866, f. 79, 83, 145, 151.
4
Ion Bulei, Atunci cînd veacul se năştea, Bucureşti, Editura Eminescu,1990, p. 90
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 3 prof. Dumitrescu Aurel

cantinelor şcolare, promovarea turismului şcolar, înfiinţarea « Bibliotecii Pedagogice » şi a mai multor
reviste « Revista generale a învăţământului », « Şcoala română », « Convorbiri didactice « etc.
Noua lege a învăţământului din 1918 prelungea durata şcolarizării obligatorii de la 4 la 7 ani.
Îmbunătăţirea situaţiei materiale a ţărănimii, ca urmare a reformei agrare din 1921 a permis unui
număr mai mare de copii să frecventeze şcoala, dar foarte puţini elevi absolveau cele 7 clase
obligatorii, mulţi abandonând şcoala după terminarea a 4 clase. Cu toate acestea, învăţământul
românesc interbelic, deşi nu avea dotările materiale de astăzi a reuşit să dea rezultate excepţionale,
mulţi dintre absolvenţii celor patru sau şapte clase fiind mai pregătiţi pentru viaţă decât absolvenţii
celor douăsprezece clase de astăzi. Faptul se datora în primul rând seriozităţii şi profesionalismului
oamenilor de la catedră, ca şi disciplinei severe, aproape milităreşti şi respectului aproape religios cu
care era privită şcoala. Procentul ştiutorilor de carte a crescut constant atingând cifra de 65 % în
1940 5.
În anii regimului antonescian(1940-1944), educaţia a dobândit un pronunţat caracter practic ea
urmărind să facă din fete bune mame şi gospodine iar din băieţi buni şi pricepuţi gospodari.6
Pentru noul regim instaurat în ţara noastră după 1945, şcoala a devenit un instrument pentru
« edificarea noii orânduiri socialiste ». Prin reforma învăţământului din 1948, obiectivul fundamental al
şcolii îl constituia educaţia comunistă a tineretului. Întregul învăţământ a dobândit un caracter de stat,
desfiintându-se toate şcolile particulare. Conţinutul procesului de instruire a fost interpretat din
perspectiva aşa numitului « materialism dialectic şi istoric » şi a concepţiei marxist-leninist-staliniste
despre lume şi viaţă.

Între aspectele pozitive ale învăţământului românesc în timpul regimului comunist menţionăm :
 Instituirea egalităţii instruirii tuturor copiilor şi tinerilor (deşi acest principiu nu a fost respectat în
totalitate în prima parte a epocii respective prin aplicarea criteriului « originii sănătoase » la
admiterea în învăţământul liceal şi superior ;
 Lichidarea analfabetismului, proces început în 1945 şi care a culminat cu decretul din 1958 care
interzicea expres abandonarea şcolii înainte de absolvirea celor şapte clase obligatorii ;
 Instituirea gratuităţii învăţământului de toate gradele ;
 Prelungirea duratei învăţământului obligatoriu la opt ani (în 1965) şi la 10 ani (în 1968) ;
 Înmulţirea numărului grădiniţelor, şcolilor şi universităţilor ;
 Construirea de cămine, baze sportive şi de agrement destinate tinerilor ;
 Integrarea învăţământului cu cercetarea şi producţia (1968); s-au înfiinţat licee de specialitate,
care au fost puse sub tutela unor unităţi economice ; a crescut numărul şcolilor profesionale ;
 Dezvoltarea învăţământului în limba maternă pentru minorităţile naţionale ;

5
Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2001), Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine,
2002, p. 15
6
Buletinul Judeţului Ilfov, 15 februarie 1942, p. 7.
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 4 prof. Dumitrescu Aurel

Între aspectele negative ale învăţământului românesc în timpul regimului comunist

menţionăm :
 O oarecare dezorganizare a procesului de instruire datorată alternării perioadelor de pregătire
teoretică cu activitatea practică ;
 Punerea pe primul plan a realizării planului şi nu a aspectelor educative ;
 Marginalizarea disciplinelor umaniste şi subordonarea lor imperativelor ideologice ;
 Numărul mare de elevi în clasele liceale (în jur de 40) ;
 Supraaglomerarea cadrelor didactice cu sarcini extradidactice (pionieri, UTC, Cântarea
României) ;
 Acordarea cu indulgenţă a notelor de trecere datorită unei viziuni greşite asupra eşecului şcolar ;
 Supraevaluarea realităţii prin statistici falsificate ;

Cu toate aceste scăderi, şcoala românească din perioada comunistă a reuşit să asigure
pregătirea adecvată a forţei de muncă necesare economiei, precum şi calificarea superioară în toate
specialităţile cerute de viaţa socială şi culturală a ţării, la un nivel relativ ridicat de exigenţă.

2. Cadrul didactic în contextul actual al învăţământului românesc

„Nimic nu degradează mai mult intelectul ca admiterea sau lauda răului”.

Mihai Eminescu

Mutaţiile esenţiale produse în ţara noastră după evenimentele din decembrie 1989 nu puteau
să nu afecteze şi domeniul educaţiei. Dintre aspectele pozitive menţionăm:
 Eliminarea din conţinutul disciplinelor şcolare a ideologiei. În ultimul timp însă se constată o
revenire a unui alt tip de ideologie, cea numită de unii “globalism cultural”. Dacă vechea ideologie
avea ca centru Moscova, noua ideologie are ca centre Washingtonul şi Bruxellesul;
 Reintroducerea religiei care este de natură să contribuie la o mai bună educaţie sufletească a
elevilor;
 Introducerea disciplinelor opţionale care vin în întâmpinarea unor aspiraţii ale elevilor;
 Îmbunătăţirea bazei materiale a şcolilor şi dotarea lor cu mijloace tehnologice moderne. Această
îmbunătăţire s-a realizat însă cu preţul unei risipe uriaşe, de multe ori modernizându-se şcoli care
un an mai târziuu au fost desfiinţate, ceea ce dovedeşte pe de o parte lipsa unei viziuni coerente,
pe de altă parte dirijarea preferenţială a unor fonduri publice în direcţia satisfacerii intereselor
clientelei politice.
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 5 prof. Dumitrescu Aurel

În acelaşi timp însă, s-au manifestat şi o serie de fenomene negative de natură să ducă la
scăderea calităţii învăţământului:
 Neconcordanţa dintre valorile promovate de şcoală şi valorile promovate de societatea
românească. Deşi la nivel declarativ aceste valori sunt comune, în realitate ele sunt contrare. De fapt,
aceasta este, conform opiniei noastre, principala cauză a crizei actuale cu care se confruntă şcoala
românească.
 Din dorinţa de a fi pe placul Occidentului fost preluate o serie de “forme” care nu au nimic de a
face cu “fondul” tradiţional al şcolii româneşti ca de exemplu eliminarea notelor şi introducerea
calificativelor, fapt care, după părerea multor cadre didactice a dus la eliminarea concurenţei între
elevi, concurenţă de natură să stimuleze progresul şcolar. Dacă în perioada comunistă « lumina
venea de la răsărit », în prezent , se pare că « lumina vine de la apus »
 Lipsa de continuitate şi coerenţă a politicii şcolare. Fiecare nouă guvernare postdecembristă a
promovat politicile sale proprii în domeniul învăţământului, de multe ori acestea fiind total opuse. În
pofida semnării celebrului Pact Naţional pentru Educaţie (2008) de către reprezentanţii tuturor
partidelor parlamentare şi adoptării Legii Educaţiei Naţionale (2011) care prevedeau alocarea a
minimum 6 % din PIB pentru educaţie situaţia nu s-a îmbunătăţit ulterior, învăţământul continuând să
fie un fel de paria al societăţii, guvernanţii ignorând astfel total recomandarea întemeietorului
pedagogiei moderne, Johannis Amos Comenius, care scria că « Neglijarea educaţiei este ruinarea
oamenilor, a familiilor şi a statelor »7 .
 Incompetenţa crasă a celor multora dintre cei care au condus în ultimele două decenii destinele
învăţământului românesc ;
 Centralizarea şi birocratizarea excesivă, cu nimic mai prejos decât cele existente în regimul
comunist, sufocă şi anihilează iniţiativele menite a promova interesele şi cerinţele locale, regionale
şi ale elevilor. Zilnic, şcolile sunt “bombardate” cu cereri venite “de sus” de a trimite fel şi fel de
situaţii care de fapt nu servesc la nimic. Cadrele didactice sunt asaltate de tot felul de cereri
referitoare la completarea a tot feluri de hârtii, care de care mai bizare, rămânându-le tot mai puţin
timp pentru activitatea lor de bază care trebuie să fie cea de predare-învăţare şi evaluare.
 Numirea în funcţiile de conducere se face pe criterii politice , încălcându-se flagrant legea;
 Înlocuirea concursului de admitere la liceu cu admiterea bazată pe evaluarea la două discipline şi
pe media claselor V-VIII. În acest fel se dă posibilitatea elevilor cu situaţie financiară mai bună să-şi
« cumpere locul în liceu » Pentru a asigura reuşita la liceu a propriilor odrasle, părinţii acestor elevi
plătesc ore de meditaţii chiar profesorilor copiilor lor, care pentru a justifica banii primiţi dau note
mari elevilor respectivi, chiard acă aceştia nu au înregistrat progrese ;
 Extinderea corupţiei şi fraudelor în ceea ce priveşte desfăşurarea examenelor de evaluare ;

7
Johannis Amos Comenius, Pampaideia, Studiu introductiv, note şi comentarii de Iosif Antohi, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1977, p. 13
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 6 prof. Dumitrescu Aurel

 Desfiinţarea şcolilor profesionale şi dispariţia practicii agricole în şcolile din mediul rural ignorându-
se astfel un principiu fundamental al învăţământului şi anume cel al legării teoriei cu practica ;
 Agravarea fenomenului de abandon şcolar datorat sărăciei şi dezinteresului crescând al familiei
faţă de şcoală, fapt ce duce la creşterea analfabetismului şi la proliferarea delicvenţei juvenile. Rata
abandonului şcolar a fost în anul 2012 de 17,4%8.
 Înmulţirea actelor de violenţă în şcoli. Cauzele principale ale acestei stări de lucruri sunt :
- înţelegerea defectoasă a funcţionării sistemului democratic (majoritatea elevilor asociază
democraţia cu dreptul de a face ce vor) ;
- dezinteresul sau interesul prost înţeles al părinţilor faţă de şcoală ; de obicei acest lucru se
manifestă la părinţii care au un oarecare potenţial finaciar, obţinut de regulă prin mijloace
dubioase, şi care la rândul lor au o educaţie precară ;
- incoerenţa sistemului legislativ, la nivelul sistemului social în general şi al celui şcolar în special;
acest lucru favorizează sfidarea legilor şi a normelor de convieţuire socială;
- influenţa negativă a mass-mediei, care promovează violenţa în mod cotidian ;
- creşterea nivelului general de violenţă la nivelul societăţii omeneşti 9
 Supraîncărcarea elevilor datorită, pe de o parte, reducerii numărului de ore pe an destinate
învăţăturii, pe de altă parte adoptării unor programe stufoase neadecvate vârstei copiilor. Se cere
elevilor să-şi însuşească cunoştinţe care nu le vor fi de folos niciodată în viaţă ( ecuaţii de gradul II,
funcţii, valenţe etc) în loc să se pună obţinerea şi fixarea temeinică a unor cunoştinţe şi
competenţe cunoştinţe real folositoare. Generaţiile adulte rămân uimite când află de exemplu că
elevii de azi învaţă limba engleză din clasa zero, în timp ce ei începeau studiul primei limbi străine
în clasa a V a, sau că învaţă ecuaţii din clasa I, în timp ce ei învăţau din clasa a V a şi exemplele
de acest fel pot continua ;

8
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14606955-comisia-europeana-rata-abandonului-scolar-romania-fost-17-4-anul-
trecut-iar-media-este-12-8.htm
9
Violenţa este o lege fundamentală a lumii vii. Orice fiinţă, pentru a supravieţui se hrăneşte cu o altă fiinţă, pe
care mai întâi o ucide printr-un act de violenţă. Omul, fiinţa superioară pe Terra, nu numai că nu se poate
sustrage acestei legii, dar a dus violenţa la paroxism. Privind retrospectiv constatăm că pe măsură ce oamenii au
devenit tot mai „civilizaţi”, actele de violenţă săvârşite de ei asupra semenilor şi asupra celorlalte fiinţe cu care
împart planeta au căpătat o amploare din ce în ce mai mare. Războiul, forma maximă a violenţei umane este
prezent în întreaga istorie scrisă a umanităţii. În pofida încercărilor de a „îmblânzii războiul” făcute de biserica
creştină ( prin încercarea de a impune principiul „păcii lui Dumnezeu”) sau de gânditori precum Hugo Grotius (
în lucrarea sa „ Despre dreptul războiului şi al păcii”) şi Immanuel Kant („ Spre pacea eternă”), ale căror idei
au stat la baza Convenţiilor de la Geneva (1863) şi Haga (1899), Pactului Societăţii Naţiunilor ( 1919) şi Chartei
ONU (1945), constatăm că, pe măsură ce ne apropiem de timpurile noastre, războiul devine tot mai distrugător
( fapt explicabil atât datorită dezvoltării tehnologiei, cât şi imoralităţii crescânde a oamenilor). Istoria ne arată că
violenţei nu i s-a putut pune capăt decât printr-o violenţă şi mai mare. Numai în cazuri izolate şi pentru scurte
perioade de timp , violenţa a fost eradicată datorită răspândirii unor doctrine religioase egalitariste ( cazul
primelor comunităţi creştine, sau al diferitelor secte din evul mediu sau epoca modernă- bogumilii, catarii,
hurufiţii , amish etc).
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 7 prof. Dumitrescu Aurel

 Absenţa tot mai alarmantă a motivaţiei elevilor în direcţia acumulării de cunoştinţe, competenţe,
abilităţi şi formării de comportamente utile societăţii. Cauzele acestei stări de lucruri sunt multiple,
dintre acestea menţionând :
- incapacitatea crescândă a părinţilor de a-şi educa şi stăpâni copii (copii nu mai sunt puşi
să efectueze diferite treburi gospodăreşti, munca fiind considerată o ruşine) ; tot mai des
auzim din gura părinţilor expresia „ nu ştiu ce să-i mai fac” ;
- abandonarea de către unii părinţi a funcţiei educative, pe fondul preocupării exagerate
pentru acumularea de bani şi bunuri materiale ;
- accesul nelimitat al elevilor la informaţii neadecvate vârstei prin TV, Internet etc. ;
- lipsa sau raritatea modelelor pozitive in mass-media. Mass- media promovează intens
modelele negative, personaje parvenite, „ ciocoi de tip nou”, inducând în tânăra generaţie
ideea că succesul în viaţă nu se obţine prin muncă tenace, ci prin „învârteli”. Ba mai mult,
munca este dispreţuită, iar cei care învaţă nu sunt consideraţi modele demne de urmat.
 Scăderea continuă a calităţii resurselor umane împlicate în actul educaţiei:
- Elevii devin tot mai slabi din punct de verede intelectual. Analfabetismul funcţional
(incapacitatea de a înţelege textul citit) este în continuă creştere, atingând 40% din
populaţia şcolară.
- Cadre didactice sunt tot mai slab calificate şi încorsetate în legi şi regulamente desprinse de
realitatea cotidiană.
- Părinţii , la rândul lor sunt tot mai puţin educaţi şi se implică tot mai puţin în educaţia
propriilor copii.
 Necultivarea sentimentului patriotic. Nichifor Crainic scria « Naţionalismul e condiţia
elementară a recunoaşterii fiecărui popor, precum lipsa lui e semnul decăderii şi al morţii ».
Ori în ziua de astăzi, a fi patriot, a fi naţionalist, a început să fie privit ca pe ceva desuet. Pe
toate căile posibile, inclusiv prin şcoală se încearcă şi chiar se reuşeşte minimizarea
acestui sentiment şi culpabilizarea românilor pentru fapte săvârşite în trecut (cel mai
relevant este cazul Holocaustului), ignorându-se faptul că aşa zisele popoare civilizate de
astăzi au săvârşit atrocităţi mult mai mari (exterminarea indienilor americani,
bombardamentele atomice asupra Japoniei, agresiunea americană asupra Vietnamului,
măcelurile săvârşite de japonezi în China sau de germani în URSS, alungarea
palestinienilor din propria ţară de către evrei, masacrele săvârşite de englezi în Irlanda şi
exemplele pot continua) ;
 Renunţarea la uniformele şcolare. Acest fapt credem că a încurajat indisciplina şi a promovat
diferenţierile sociale între elevi alterând sentimentul « de a fi elev » ;
 Dispariţia cabinetelor medicale din şcoli. Aceasta în condiţiile în care datorită poluării şi alimentaţiei
bazate tot mai mult pe aşanumitele “E-uri”, starea de sănătate a copiilor, ca de altfel a întregii
populaţii înregistrează un regres continuu;
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 8 prof. Dumitrescu Aurel

 Degradarea continuă a statutului profesional al cadrelor didactice. Cadrul didactic este văzut ca un
“ospătar” care trebuie să servească fără să crâcnească elevul şi părinţii acestuia. Acest lucru se
datorează mai multor factori între care amintim:
- salarizarea necorespunzătoare a cadrelor didactice. Conform Legii privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fondurile publice coeficientul de ierarhizare a cadrelor didactice este
cuprins între 1,35 (pentru învăţătoare şi educatoare debutante) şi 4,25 (pentru profesorul
preuniversitar cu gradul I şi vechime peste 40 de ani), ceea ce înseamnă o medie de 2,80
dintr-un maximum de 12, ceea ce situează cadrele didactice la subsolul ierarhiei;
- criza generală a sistemului de valori pe care o parcurge societatea românească. Modelul
familiei tradiţionale, în care autoritatea părinţilor şi a dascălului este necontestată tinde să
dispară. Dictonul „ Cine are carte, are parte” nu mai este crezut aproape de nimeni, chiar dacă
pe faţă nu se recunoaşte acest lucru. Ceea ce contează este banul, nu educaţia. Părinţii cu
bani cred că sunt mai deştepţi , că le ştiu pe toate şi de aceea îi dispreţuiesc pe dascăli.

3. Profesia de cadru didactic

Educaţia este arta de a transplanta adevărata cunoaştere în mintea,

vorbirea, inima şi mâna tuturor oamenilor. Comenius

Profesia de cadru didactic este una din cele mai nobile şi mai frumoase meserii pentru că
implică fiinţa umană. Rolul cadrului didactic este de a transmite generaţiilor viitoare, valorile culturale
create de generaţiile trecute, de a îndruma primii paşi ai copiilor în domeniul cunoaşterii ştiinţifice, de a
veghea asupra formării lor ca oameni în adevăratul sens al cuvântului.
Profesia de cadru didactic presupune existenţa unui ansamblu de cunostinţe si competenţe
structurate în cadrul unui model profesional. Competenţele profesionale reprezintă un ansamblu
unitar si dinamic de cunostinţe si abilităţi. Conţinutul lor poate fi conturat prin câţiva descriptori pentru
cunoştinţe si abilităţi.

Cei mai importanţi descriptori care exprimă cunoştinţele se referă la:

 cunoaşterea, definirea si utilizarea termenilor de specialitate, şi utilizarea limbajului specific;
 analizarea, compararea, explicarea si interpretarea proceselor si fenomenelor teoretice si
practice specifice (logice, psihice, economice, sociologice, filosofice, civice etc.)

Cei mai importanţi descriptori care exprimă abilităţile se referă la:

 aplicare, transfer şi rezolvare de probleme cu referire la fiecare disciplină socio-umană în
parte, sau transdisciplinar, interdisciplinar, multidisciplinar;
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 9 prof. Dumitrescu Aurel

 utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în scopul eficientizării proiectării, desfăşurării şi

evaluării lecţiilor şi al predării-învăţării centrate pe elev;
 reflecţie critică si constructivă;
 creativitate si inovare.

Competenţele profesionale si standardele de calitate care sunt avute în vedere pentru

construirea unei cariere didactice au în vedere următoarele repere:
 specializarea în domeniul psihopedagogic si metodic;
 utilizarea resurselor TIC în documentarea şi realizarea orientării, dezvoltării şi managementul
eficient al carierei didactice prin sistemul de pregătire si obţinere a gradelor didactice;
 dobândirea de noi competenţe, prin programe de conversie pentru noi specializări şi/sau
ocuparea de noi funcţii didactice, altele decât cele ocupate în baza formării iniţiale.

O atenţie deosebită se acordă dobândirii unor competenţe complementare cum ar fi:

 predarea asistată de calculator;
 predarea în limbi străine;
 consilierea educaţională si orientarea în carieră;
 educaţia adulţilor

Competenţe ale profesionistului în stiinţele socio-umane:

 Cunoaşterea disciplinelor socio-umane specifice prin raportare la particularităţile de vârstă ale
elevilor si la cerinţele curriculumului naţional. Aceasta presupune:
- identificarea surselor specifice disciplinei predate, alcătuirea unei bibliografii tematice;
- identificarea monumentelor istorice, a muzeelor şi arhivelor semnificative pentru
regiunea unde îşi desfăşoară activitatea;
- definirea şi comentarea conceptelor şi a categoriilor utilizate în cadrul cercetărilor
pedagogice, filosofice, psihologice, economice şi istorice;
- utilizarea metodei comparative în analiza unor situaţii şi fenomene istorice, sociale,
politice şi economice;
- analiza critică a surselor de documentare, înţelegerea şi utilizarea limbajului de
specialitate.
 Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a metodelor şi strategiilor de predare-învăţare-evaluare,
care să reflecte o abordare centrată pe elev, pe formarea complexă a caracterului şi
personalităţii acestuia. Cadrul didactic profesionist foloseşte în activitatea sa atât metodele
clasice (expunerea, explicaţia, conversaţia, problematizarea, demonstraţia, analiza
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 10 prof. Dumitrescu Aurel

documentelor istorice, lectura, referatul, studiul de caz, jocul didactic) cât şi cele moderne
(brainstormingul, ciorchinele, cubul, philips 6-6, turul galeriei );
 Utilizarea unor abilităţi si cunoştinţe de comunicare cu elevii, părinţii si ceilalţi profesori inclusiv
prin mijloace digitale;
 Adaptarea la particularităţile elevilor aplicată întregii activităţi didactice (curriculare şi
extracurriculare);
 Proiectarea, managementul şi evaluarea activităţilor de învăţare;
 Analizarea programelor şcolare în vederea aplicării personalizate a acestora în procesul
didactic;
 Efectuarea de servicii educaţionale în folosul comunităţii, crearea de parteneriate eficiente cu
comunitatea;
 Capacitate de autoevaluare a propriei activităţi. Cadrul didactic profesionist trebuie să fie
permanent preocupat de de propria sa pefecţionare în domeniul disciplinei şi al didacticii
disciplinei, să fie deschis către nou;
 Tact pedagogic. Conform marelui pedagog român Constantin Dumitrescu Iaşi, tactul
pedagogic, se distinge prin trei note caracteristice: capacitatea de a aprecia importanţa cazului
cu care este confruntat educatorul, putinţa de a găsi cu promptitudine mijloacele
10
corespunzătoare şi abilitatea de a le aplica în timp . Un alt pedagog, Josef Stefanovic,
definea tactul pedagogic ca fiind „gradul calitativ al interacţiunii sociale dintre profesor şi elev”.
11
;
 Participarea la inovarea educaţională (prin redactarea de lucrări ştiinţifice), la dezvoltarea
profesională proprie şi prin utilizarea mijloacelor TIC;

În afara acestor competenţe, profesorul trebuie să aibă şi anumite calităţi :

 Sănătate fizică şi psihică;
 Cultură generală;
 Vocaţie pentru meseria aleasă. A avea vocaţie înseamnă a iubi elevi, a avea încredere în ei, a
fi preocupat de dezvoltarea personalităţii acestora, a ţine seama de personalitatea acestora;
 Bun psiholog. Să fie capabil să descifreze şi să înţeleagă personalitatea elevilor, să scoată “ce
e bun” din elev şi să corecteze “ce e rău” în elev ;
 Răbdare. A face educaţie înseamnă a avea răbdare. Rezultatele muncii unui profesor nu se
văd imediat decât într-o foarte mică măsură. Educţia trebuie făcută cu răbdare şi temeinic.
Rezultatele reale sunt cele care se constată în timp;
 Blândeţea ajută pe profesor să câştige încrederea elevilor, fără de care nu este posibilă
educaţia;
10
Ion Gh. Stanciu, Istoria pedagogiei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995, p. 101
11
Dorina Sălăvăstru, Psihologia educaţiei, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 153
 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 11 prof. Dumitrescu Aurel

 Optimismul îl ajută pe profesor să scoată în evidenţă calităţile elevilor, partea bună a lucrurilor
şi să meargă mai departe, în pofida greutăţilor inerente vieţii în general şi profesiei de cadru
didactic în particular;
 Umorul. Profesorul trebuie să fie capabil să introducă în timpul desfăşurării lecţiei momente de
destindere care să-i ajute pe elevi să înţeleagă anumite aspecte ale vieţii. Dar aceste momente
trebuiesc folosite cu grijă astfel încât ele să nu-i afecteze autoritatea;
 Patriotism. Cadrul didactic să fie permanent preocupat să transmită elevilor valorile
fundamentale ale naţiunii române, să cultive la elevi sentimentul dragostei faţă de patria şi
naţiunea română. În acelaşi timp însă, el trebuie să promoveze şi integrarea valorilor specifice
naţiunii române în contextul valorilor europene.

Concluzii
 Cadrul didactic profesionist trebuie să iubească copii şi meseria pe care a ales-o;
 Cadrul didactic profesionist trebuie să fie un model pentru elevii săi;
 Cadrul didactic profesionist trebuie să se afle tot timpul la dispoziţia copiilor, să simpatizeze cu
ei, să-i înţeleagă , să pună în aplicare proverbul “Nu frică ci ruşine să insufleţi la un copil, căci
ruşinea cea mai mare dă orice pedeapsă” ;
 Cadrul didactic profesionist trebuie să fie capabil să genereze efervescenţă intelectuală, să
creeze conflicte cognitive, să capteze interesul elevilor, să evalueze realist trebuinţele lor.

Concluzii finale:
 Un cadru didactic profesionist trebuie să aibă calităţile pozitive a unui om, o
solidă pregătire de specialitate, să deţină un orizont cultural larg şi să ştie să
lucreze cu copiii .
 În pofida tuturor vicisitudinilor prin care trece astăzi patria noastră, cadrele
didactice au datoria să-şi facă meseria cât mai bine, pentru că numai în acest
acest fel, prin modelarea tinerei generaţii în spiritul adevăratelor valori: libertatea,
dreptatea, munca, responsabilitatatea, patriotismul etc, pentru că numai în acest
fel, prin formarea unor oameni, în adevăratul sens al cuvântului, se poate
purcede la renaşterea economică şi morală a naţiei noastre.

Bibliografie

1. Bulei Ion, Atunci cînd veacul se năştea, Bucureşti, Editura Eminescu,1990

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jilava 12 prof. Dumitrescu Aurel

2. Comenius Johannis Amos, Pampaideia, Studiu introductiv, note şi comentarii de Iosif Antohi,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977
3. Dumitrescu Aurel, Monografia comunei Jilava, Bucureşti, Editura Printech, 2008
4. Fotino A., Raport asupra inspecţiunii sanitare a judeţelor Putna, Râmnicu-Sărat, Buzău, Ilfov şi
a oraşului Bucureşti pe anul 1888, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1889
5. Sălăvăstru Dorina, Psihologia educaţiei, Iaşi, Editura Polirom, 2004
6. Scurtu Ioan, Istoria contemporană a României (1918-2001), Bucureşti, Editura Fundaţiei
România de mâine, 2002
7. Stanciu Ion Gh., Istoria pedagogiei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995
8. Urechia V. A., Istoria şcoalelor de la 1800 la 1864, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1892