Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Sistemul educaţional reprezintă un subsistem al sistemului social, acesta fiind subordonat
şi integrat în cadrul şi structură generală a societăţii, neavând doar o structură internă, ci
supunându-se şi unor impulsuri sociale externe.
Sistemul de învăţământ, privit ca un întreg, se referă, în mod fundamental, la organizarea
sub forma instituţională a învăţământului, în acest sens sistemul de învăţământ cuprizand
totalitatea instituţiilor ce urmăresc îndeplinirea unor obiective educaţionale. Mai trebuie spus
că sistemul de învăţământ are un caracter naţional şi istoric, cu alte cuvinte, evoluează şi se
dezvoltă în raport cu dezvoltarea materială şi specificul culturală al fiecărei ţări.
Prin urmare, există caracteristici comune între sistemele de învăţământ din diferitele tari,
caracteristici şi deosebiri ce sunt legate de condiţiile economice, sociale şi culturale din
respectiva ţară.
Concluzionând, vom spune că învăţământul, înţeles sub formă de organism instituţional, nu
poate fi considerat ca având doar o structură internă, ca rezultat al interacţiunilor dintre
componentele sale, ci el este supus unor presiuni sociale ce funcţionează independent şi în
interacţiune, urmărind realizarea unor obiective educaţionale.
Sistemul de educaţie din Marea Britanie are la baza două sisteme diferite, unul aferent
Angliei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord, cel de-al doilea fiind specific Scoţiei. Cele două
sisteme educaţionale au accente diferite, pe profunzime, pe de o parte şi pe extindere, pe de
altă parte. Astfel, elevii din Anglia, Tara Galilor şi Irlanda de Nord susţin nu număr mai
mic de examene cu un grad mai mare de dificultate, în timp ce elevii scoţiei au parte de
examene mai uşoare, dar mai numeroase.
În secolul XIX, au fost înfiinţate cele mai multe şcoli în Anglia şi Tara Galilor, de către
binefăcători, funcţionând ca „educational charities” iar statul s-a implicat abia în
construcţia de şcoli în Anglia şi Tara Galilor din anul 1833, prin Actul Educaţiei
Elementare, constituind astfel cadrul pentru educaţia universală britanică.
Educaţia obligatorie a fost introdusă în 1888, iar actul „Balfour”, numit astfel după
Primul ministrul al Angliei din 1902, Arthur Balfour, a adus majoritatea şcolilor din Anglia
şi Tara Galilor sub controlul Autorităţii Educaţionale Locale.
În 1944, actul „Butler” pentru educaţie, a schimbat sistemul educaţional pentru şcolile
secundare britanice, intial şcolile erau împărţite în şcoli primare(infant schools pentru cei
între 5 – 7 ani şi junior schools pentru cei cu vârste între 7 – 11 ani) şi şcoli
secundare(împărţite în more academic grammar schools şi more vocational secondary
modern schools).
Cele două actele educaţionale amintite mai sus, sunt în principal cele mai imporante din
perioada aceea însă au existat multe alte acte de acest gen pe parcursul timpului, cu
schimbări importante sau nu dar care au avut un impact imens în sistemul educaţional
englez. Putem spune că primul act de legistlatie care se ocupă în mod specific cu furnizarea
de educaţie în Marea Britanie este cel din 1870. Această lege a pus bazele sistemului
educaţional engelz, permiţând şcolilor voluntare să îşi desfasoarea activitatea neschimbate
însă a stabilit un sistem de consilii şcolare pentru a gestion şi construi şcoli în zonele în
care au fost necesare astfel de intervenţii. Aceste consilii erau finanţate din reţelele locale
iar şcolile construite erau diferite de cele voluntare.
Mai apoi a apărut problemă de face educaţia obligatorie pentru copii, Comisia Regală în
1876 susţinea faptul că educaţie trebuie să fie obligatorie cu scopul de a îi opri pe copii să
mai muncească. În cele din urmă, în 1880 printr-un act educaţional, participarea la educaţie
a devenit obligatorie pentru cei cu vârste cuprinse între 5 – 10 ani. Totuşi în continuare
mulţi copii munceau în afara orelor de curs iar astfel absenteismul devenise o problemă
majoră datorită faptului că părinţii nu puteau permite să renunţe la veniturile obţinute de
copiii lor.
În cele din urmă învăţământul obligatoriu a fost extins şi pentru nevăzători şi copiii cu
deficienţe de auz, prin actul educaţional din 1893 care stabilea şcolile cu profil special.
Cea mai veche universitate din lumea anglo-saxonă este Universitatea Oxford însă este
şi o instituţie istorică unică în lume. Nu se cunoaşte data exactă a fondării dar activităţile
academice datează încă din anul 1096, evoluând foarte rapid din anul 1167, atunci când
Regele Henry II a expulzat studenţii englezi din Universitatea din Paris. Astfel majoritatea
s-au intros în Marea Britanie, mai precis în Oxford.
Universitatea din București
Facultatea de Științe Politice
Curs: Politici culturale și migrație studențească
Student: Bechir Rareș
În anul 1188 istoricul Gerald of Whales preda deja studenților iar în anul 1190 a sosit și
primul student străin, pe nume Emo of Friesland, fapt ce a declanșat întreaga tradiție
Oxford de burse și conexiuni la nivel internațional. 1
În secolul al XII-lea au existat diferite altercaţii între locuitorii din zonă şi studenţi.
Astfel s-au stabilit incinte auxiliare universităţii conduse fiecare de un decan. Ulterior aşa
s-au născut şi cele 39 de colegii ale universităţii. Peste mai puţin de un secol Oxford a
primit aplauze şi aprecieri mai multe ca oricare altă universitate din lume.
Fie că au fost mari preoţi sau regi toţi au apreciat antichitatea curriculumul, doctrinele şi
privilegile prezente în această universitate. Totuşi, încă de la început au existat numeroase
controverse între studenţi, de natură religioasă şi politică, datorită diversităţii foarte mari de
culturi şi naţionalităţi.
Secolul XVIII a adus odată cu el şi o eră a descoperirilor ştiinţifice şi renaşterilor
religioase. Profesorul de geometrie Edmund Halley a prezis venirea cometei care astăzi îi
poartă numele iar John şi Charles Wesley au pus bazele Societăţii metodice.
Din anul 1878 academia a început să permită şi femeilor accesul la această universitate,
acestea începând să fie admise cu drepturi depline de studenţi. Astăzi toate cele 39 de
colegi din Oxford accepta atât femei cât şi bărbaţi.
În România, din punct de vedere istoric, evoluţia învăţământului până în Epoca
Modernă este caracterizată în principal de două dezvoltări: învăţământul în limba romana,
iar mai târziu formarea unui sistem naţional de învăţământ.
Începând cu secolul al XIX-lea şi intrarea în Epoca Modernă, mişcarea către
învăţământul în limba romană a devenit mai puternică şi s-a combinat cu dezideratul
unificării tuturor romanilor. Gheorghe Lazăr a înfiinţat în Bucureşti, în 1818, prima
instituţie de învăţământ acoperind toate nivelurile educaţionale cu predare intregrala în
limba romană. Anul 1818, este un an de referinţă în dezvoltarea învăţământului din
România, iar Gheorghe Lazăr este considerat fondatorul învăţământului modern în
România.
Idealul unui sistem naţional de învăţământ cu predare în limba romana s-a cristalizat în
timpul Revoluţiilor de la 1821 şi 1848 şi a devenit realitate după formarea în 1849 a
Statului Modern Naţional Roman.
Prima lege a învăţământului a fost promulgată în 1864 sub domnia lui Alexandru Ioan
Cuza şi a stabilit sistemul de învăţământ modern din România. Conform prevederilor legii,
începând cu septembrie 1865 sistemul de învăţământ a fost organizat uniform în întreaga ţară,
având următoarea structura:
1
John PREST, The Illustrated History of Oxford University, Oxford University Press, USA, 1993, p. 115.
Universitatea din București
Facultatea de Științe Politice
Curs: Politici culturale și migrație studențească
Student: Bechir Rareș
Moderne, cele mai importante reforme în educaţie au fost promovate de Spiru Haret prin
Legea Învăţământului Secundar şi Superior din 1989 şi Legea Învăţământului Profesional din
1899.
Formarea Statului Naţional Unitar Roman la 1 decembrie 1918 şi dezvoltarea economiei şi
modernizarea societăţii au condus la cerinţe tot mai înalte pentru sistemul de învăţământ. În
1924, pentru a rezolva problema analfabetismului şi a accesului la educaţie, a fost promulgată
Legea Învăţământului Primar, care extindea durata învăţământului obligatoriu la 7 ani,
stabilind clase pentru adulţi analfabeţi şi înfiinţând învăţământul în limba maternă pentru
minorităţilor naţionale.
Învăţământul superior s-a dezvoltat rapid datorită cererii mari de specialişti, precum şi
datorită acordării unei importante tot mai mari ştiinţei, culturii şi accesului liber la educaţie.
Învăţământul superior a funcţionat între cele două Războaie Mondiale în universităţile din
Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, institutele politehnice din Bucureşti şi Timişoara, academia
de arhitectură din Bucureşti, academiile de arte din Bucureşti şi Iaşi, academiile de muzică şi
teatru din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, institutul de educaţie fizică din Bucureşti şi Cluj şi
Colegiul de Război din Bucureşti. Durata studiilor în aceste instituţii era între trei şi şase ani,
o parte dintre absolvenţi continuând activitatea de formare şi cercetare pentru doctorat.
Începând cu anii 60’, autorităţile comuniste au lansat un proces de reconciliere naţional,
simultan cu reorientarea politicii externe a României. Intensificarea campaniei de de-
rusificare, reafirmarea latinităţii limbii române şi a valorilor culturii naţionale, au constituit
paşi importanţi făcuţi de autorităţile din acea perioadă.
Procesul de deschidere s-a intensificat pe parcursul deceniului şi în 1968 a fost promulgată
o nouă Lege a Învăţământului. Conform acesteia, accesul la educaţie a fost garantat pentru
toţi, indiferent de naţionalitate, rasă, sex sau religie, învăţământul a fost stabilit ca fiind de stat
şi gratuit, el fiind deja pentru 8 ani însă a fost prelungit la 10 ani. Cultelor religioase
recunoscute de stat li s-a garantat dreptul de a organiza şcoli pentru personalul clerical iar
monirotatilor naţionale li s-a garantat dreptul de a studia în limba maternă.
Începând cu 1971, România a intrat în fata „revoluţie culturale”, iar nouă Lege a
Învăţământului promulgata în 1978 păstra câteva dintre prevederile legii din 1968, însă nouă
lege de înclinaţie totalitară a introdus oficial propaganda ideologică în şcoli şi a combinat
învăţământul cu producţia industrială. Liceele şi instituţiile de învăţământ superior au fost
trecute sub tutelajul întreprinderilor de stat. Cu toate că legislaţia garanta accesul tuturor la
educaţie, supraîncărcarea şi nivelul academic înalt al programelor şcolare au constituit bariere
reale pentru accesul la educaţie. În acelaşi timp, politica economică promovată de regimul
comunist, degradarea tehnologiei şi combinarea învăţământului cu producţie industrială au
condus la un învăţământ profesional şi tehnic cu specializare înaltă şi îngustă, cu efecte severe
asupra mobilităţii profesionale.
În prezent, sistemul de învăţământ din Marea Britanie este organizat în blocuri de studiu
numite etape cheie(KS – Key Stages). Există patru etape cheie, precum şi o etapă de
bază(Foundation Stage).
Etapa de bază asigură educaţia copiilor înainte ca ei să atingă vârsta de patru sau cinci ani,
aceasta fiind vârsta la care începe învăţământul obligatoriu.
Universitatea din București
Facultatea de Științe Politice
Curs: Politici culturale și migrație studențească
Student: Bechir Rareș
De ce ai ales Anglia?
Pentru reputaţia învăţământului universitar pe care îl practică. Totodată, este una din puţinele
ţări ale cărei cursuri universitare sunt recunoscute la nivel global, fără a necesita o echivalare
a studiilor în caz de relocare.
2
Studiile în străinătate și întoarcerea acasă – Prezentarea și analiza rezultatelor, disponibil online pe
https://www.lsrs.ro/wp-content/uploads/2014/02/Sondaj-2014_Raportare-Rezultate.pdf, 15.01.2017
Universitatea din București
Facultatea de Științe Politice
Curs: Politici culturale și migrație studențească
Student: Bechir Rareș
Fiind străin într-o ţară nouă, totul a fost destul de diferit pentru mine, având doar
experienţa sistemului românesc de învăţământ. Profesorii au un stil diferit de a se
comporta cu studenţii, un mod mult mai prietenesc şi ajutător ,oferindu-şi
disponibilitatea aproape la orice oră. Colegii pe care i-am întâlnit acolo, proveneau
majoritatea din diferite ţări, astfel toţi am întâmpinat un mediu nou de învăţământ, fapt
ce ne-a făcut să dezvoltăm mici amiciţii sau chiar prietenii.
Aş putea spune că învăţământul universitar britanic şi-a lăsat o amprentă plăcută asupra
experienţei mele în Marea Britanie, făcând parte din lucrurile pe care le-am apreciat.
Totodată şi sistemul englezesc este unul mult mai corect cu cetăţeanul de rând având
mult mai multe avantaje decât aş fi avut în România. Pe de altă parte un factor negativ
care mi-a afectat experienţă a fost reacţia localnicilor cu vedere la romani şi au fost daţi
când am experimentat rasism dar în niciun caz în cadrul universităţii sau venite din
partea colegilor sau a profesorilor. Şi vremea a contribuit la o experienţă neplăcută.
Unul degajat şi foarte prietensc fiind mai degrabă o discuţie decât o lecţie predată.
Profesorii ştiu să se facă plăcuţi şi sunt foarte apropiaţi de studenţi, reacţionând dese ori
prietensc chiar şi la greşeli ale studenţilor.
Nicidecum pentru că sistemul britanic se apropie de studenţi total diferit faţă de cel
românesc care încă suferă după perioada de communism prin care ţară a trecut.
Totodată pot spune că facultăţile dispun de dotări mult mai bune ca cele din ţară
precum şi tehnologia este una mult mai avansată.
Dacă ai avea ocazia, ai mai vrea să repeţi o dată această experienţă, dacă da atunci
de ce?
Categoric că aş vrea să repet această experienţă, este singura care mi-a schimbat total
viaţă şi aş fi foarte fericit s-o retrăiesc.
BIBLIOGRAFIE