172 DE ANI DE ȘCOALĂ LA

ȚĂNDĂREI
ÎN 33 DE INFORMAȚII INTERESANTE

1. Începuturi ( 1838 - 1900)

 Începuturile școlii din Țăndărei, în anul 1838, s-au aflat în relație cu

înființarea primelor școli sătești din Țara Românească. Se pornea astfel
pe un drum deschis încă din anul 1831 de unele prevederi din
Regulamentul Organic, de înființarea Casei Școalelor și a Eforiei
Școalelor, a școlilor naționale din reședințele de județ, a existenței
Școlii Naționale din Călărași, viitoarea Școală Normală condusă de
celebrul „dascăl de dascăli” Ion Gherasim Gorjanul, care putea pregăti
învățători pentru sate „spre folosul și luminarea neamului”. Este
cunoscut și numele primului învățător din Țăndărei, acesta fiind Radu
Bărbulescu. (NOTĂ: Nu se cunoaște ce nivel de pregătire avea acest
Radu Bărbulescu pentru a fi învățător. În august 1838, el nu putea să
fie absolvent al școlii de învățători de la Călărași întrucât aceasta s-a
înființat abia în noiembrie același an).

 Prima școală din Țăndărei, înființată deci în anul 1838, și-a început
cursurile în luna august, cei 20 de elevi ai învățătorului Radu
Bărbulescu fiind adăpostiți într-o cameră închiriată dintr-o casă ce
stătea să cadă. După 6 ani, în 1844, s-a construit din structură de gard
(paiantă) o căsuță cu o singură odaie și acoperiș de stuf, lungă de
patru stânjeni și lată de doi stânjeni, care a costat la vremea aceea 167
lei și 5 parale și care poate fi socotită a fi fost primul local de școală din
Țăndărei. Banii necesari au fost luați cu împrumut de la arendași, fiind
înapoiați dintr-o chetă făcută în sat. „Mobilierul” consta din o tablă
neagră vopsită în ulei, care stătea „pe picere”, un scaun și o catedră
pentru învățător, bănci rudimentare pentru copii și un dulap.

 Din anul 1877, au început să învețe carte și fetele, ele având o școală a
lor, unde era învățătoare Maria Mănuceanu. Înființarea primei școli de
fete din Țăndărei venea totuși cam târziu, aceasta fiindcă directiva de a
se înființa astfel de școli în toate județele fusese dată de domnitorul
Bibescu Basarab Brâncoveanu încă din 1859, fiind preluată ulterior și
materializată de Eforia Școalelor ( Eforia – administrația – a fost
înființată încă din anul 1714 și „reînființată” la 27 septembrie 1848), dar
mai ales de profesorul Aaron Florian, directorul Așezămintelor
Brâncovenești.

1
 Tot într-o casă cu chirie a funcționat și prima școală mixtă din
Strachina, înființată în anul 1890 și avându-l ca prim învățător pe Gh.
Tomoșoiu.

 Aminteam mai sus de primul învățător și este locul să vă spunem aici

și care erau calitățile, cunoștințele pe care un tânăr absolvent trebuia să
le aibă atunci pentru a primi atestatul de învățător. El trebuia să știe să
citească, să scrie „deslușit”, să cunoască pe de rost și „cu înțeles”
catehismul legii creștinești, cântările bisericești, aritmetica „în toată
întinderea ei”, câtă se cere pentru nevoile zilnice ale căsniciei, să
cunoască „căutarea vitelor de boală”.

 Abia în anul 1844, numărul elevilor a crescut de la 20 la 29. Elevii erau

instruiți după o programă „lejeră”, pe care învățătorul și-o însușise la
pregătire. O programă unitară de învățământ a apărut abia în februarie
1847 și ea se regăsea în „Legea instrucțiunii publice”. Astfel că
aceasta stabilea și scopul școlii, care era acela de a-i face pe copii
să știe „citirea slobodă și cu înțeles”, scrierea „regulată și citeață”,
rugăciunile, legile catehisiei creștinești, cele 4 lucrări ale aritmeticii,
câteva cunoștințe practice privind lucrarea pământului, creșterea vitelor
și cântările bisericești. Însușirea acestor cunoștințe trebuia probată de
școlari la sfârșitul fiecărui an, în cadrul unui examen la care asistau
părinții lor și autoritățile.

 Acuzați că au fost participanți sau chiar instigatori ai Revoluției de la

1848, învățătorii au fost pedepsiți într-un mod ciudat: s-au închis școlile
lor! Și închise au rămas școlile sătești timp de peste 8 ani. La
redeschidere, în anul 1857, școala din Țăndărei îl avea ca învățător
atestat pe tânărul Răducan Rădulescu, care absolvise pregătirea cu
calificative excepționale.

 Un factor binefăcător pentru școală va fi creat de ansamblul legilor de

modernizare a statului din vremea lui Alexandru Ioan Cuza și, mai
târziu, de reformele gândite și aplicate de „primul învățător al școlii
românești”, care a fost omul de școală și ministru al învățământului
Spiru Haret, reformele și binefacerile acestea având o influență cu totul
pozitivă și asupra școlii din Țăndărei. În context, învățământul
țăndărean s-a integrat celui general din Principatele Unite, beneficiind
de elementele de progres care au fost introducerea scrierii cu caractere
latine în actele oficiale și în școli, în locul scrierii chirilice (în 1859), și
mai ales ca urmare a prevederilor Constituției României din 1866, care
la Directiva din articolul 23 stabileau: „Învățarea primară va fi obligatorie
pentru tinerii români pretutindeni unde se vor afla institute și școli
primare”.

Un reper extrem de important în progresul școlii din Țăndărei l-a

reprezentat prezența ca învățător, director și constructor de școală, a
lui Grigore Mușică. Între anii 1875 – 1883, acesta a fost un adevărat
părinte binefăcător pentru școala țăndăreană, pe care a slujit-o nu

2
 numai ca învățător de excepție, ci și ca gospodar al ei. El a și construit
un local de școală în anul 1882, mare parte a cheltuielilor fiind
suportată chiar de el, din banii obținuți ca simbrie fiindcă era și notarul
comunei. Totodată, ca apărător al cauzei țărănești, a avut de suferit
cumplit din cauza răzbunării arendașilor, care i-au incendiat de două ori
casa.
 Anul 1880 consemnează apariția de localuri pentru încă două școli: la
Cotul lui Epure și, în sfârșit, la Strachina, aici învățători fiind, pe rând,
Gheorghe Tomoșoiu, Ion Stănescu, Constantin Dinulescu.

 Într-o lucrare extrem de utilă celor ce scriu istoria județului Ialomița - și

ne referim aici la „Dicționarul geografic al județului Ialomița” de Ion
Provianu, publicat în anul 1897 – învățământul din Țăndărei la sfârșit de
secol 19 este astfel oglindit: „Pentru instrucțiunea populațiunii se află o
școală de băieți cu 95 elevi și cu un învățător retribuit de stat și comună
și o școală de fete cu 26 eleve și cu o învățătoare retribuită de comună.
În satul Strachina se află o școală mixtă cu un învățător retribuit de
comună”. (NOTĂ: Este locul aici să lămurim două aspecte. Primul se
referă la eventuala întrebare pe care cititorul și-o poate pune: cum
putea să facă față un singur învățător la 95 de elevi? Explicația este
aceea că apăruse sistemul „elevului – monitor”, adică un elev bun la
învățătură și autoritar care era un fel de ajutor al învățătorului și care
făcea pregătire cu colegii. Al doilea aspect este acela al retribuirii
învățătorilor – „de stat” și „de comună”. Plata de la stat se făcea cu un
salariu dat de primărie, iar plata comunei consta în aceea că părinții
copiilor colectau o sumă de bani și anumite produse -- cereale, legume,
brânză și altele -- toate fiind riguros stabilite pentru fiecare an).

2. Evoluții (1900 - 1950)

 De la începutul secolului și până în anul 1920, școala din Țăndărei a

parcurs două perioade distincte: construirea primelor localuri adevărate
și special destinate, a doua perioadă distinctă fiind apoi aceea a anilor
grei prin care întreaga localitate și oamenii ei au trecut în anii primului
război mondial și în anii de redresare ce au urmat acestuia. Au fost anii
când școala a fost închisă o perioadă de timp, când și localurile au fost
devastate și batjocorite de ocupanții bulgari și germani. Au lipsit și
cadrele didactice și, în lipsa învățătorilor plecați pe front, la școală s-au
aflat doar învățătoarele Ecaterina Popa și Chiriaca Teodorescu. A
revenit de pe front învățătorul Virgil Dobrescu, iar școala din Strachina
a fost redeschisă, după ce la post s-a întors și învățătorul M.
Mușătescu.

 Să aruncăm mai întâi o privire asupra apariției și evoluției spațiului de

învățământ. Primele școli adevărate, construite pe modelul „Spiru
Haret” (în Strachina) și pe tipul „Casa Școalelor” (în Țăndărei Sat) au

3
 apărut în anul 1904. În Strachina vechea școală se află la intrarea în
oraș, pe partea dreaptă a drumului național, și este în prezent
abandonată, iar în Țăndărei Sat școala se află lângă biserică, având în
imediata sa vecinătate Monumentul Eroilor. În cele 3 săli de clasă ale
acesteia a existat continuu activitate școlară, chiar și activități de atelier
mecanic școlar, în prezent aici învățând liceeni de la Grupul școlar
agricol.

 Este necesar în acest loc să facem unele precizări. Se acreditează

ideea că prima școală din localitate este aceea de lângă biserică, din
Țăndărei Sat, dată în folosință în anul 1904. Dar se mai afirmă că și
aceea din Strachina a fost construită tot în anul 1904 și deci, care a
fost prima? Întrebarea este legitimă, fiind vorba de un fapt important de
istorie locală. Probabil că, totuși, aceea din Strachina a apărut în 1905
și, astfel, o putem acredita ca primă școală pe aceea din Țăndărei Sat.
De altfel, aceasta este și obiectiv protejat, fiind înscrisă în lista de
patrimoniu a monumentelor istorice (împreună cu biserica de alături și
cu „Moara Țărănească” existentă și în prezent).
Dovada existenței celor două școli o regăsim și în „Anuarul județului
Ialomița pe anul 1906” al lui V. Ursescu. Acesta menționează, la nivelul
anului 1906, existența în Țăndărei a 3 școli: una la reședința comunei,
într-un local proprietatea comunei, construit în 1904 cu 12.600 lei, care
avea înscriși 145 de copii și îi avea ca învățători pe soții Gheorghe și
Chiriaca Teodorescu, iar a doua școală se precizează a fi fost aceea
din Strachina, proprietatea comunei, construită (afirmă autorul
Anuarului) tot în anul 1904, cu 7.500 lei; aici erau 65 de copii înscriși și
ca învățător era Mihail I. Mușetescu. (A treia școală era menționată
cea din Cotul lui Epure, care nu ne interesează aici).

 Apariția și dezvoltarea rapidă a noului cartier Țăndărei Gară a impus și

aici înființarea unei școli. Aceasta s-a petrecut în anul 1919, când avea
un număr de 115 elevi înscriși (satul avea atunci circa 90 de familii).
Această primă școală rurală a cartierului funcționa în spații închiriate și
il avea ca învățător pe eminentul pedagog și cetățean Victor
Teodosescu. În anul 1925, ca urmare a creșterii numărului de elevi, s-a
mai înființat aici un post de învățător, pe care l-a ocupat Eleonora
Marinescu. În urma luării unei hotărâri pur și simplu eroice, învățătorul
Victor Teodosescu și-a propus să înceapă construirea în acest cartier
a unei școli noi și, într-adevăr, pe un teren de 2.500 m cumpărat de pe
moșia Alexandrinei Cantacuzino, în 1922-1923 a început construirea
școlii. Greutățile și sacrificiile au fost enorme, fiindcă 90 la sută din banii
necesari au provenit de la localnici, din donații de la oamenii înstăriți,
din încasări la baluri și tombole special destinate etc. Prin 1928 s-au
putut da în folosință două săli de clasă, cancelaria și locuința
directorului, anul 1933 consemnând inaugurarea întregii școli, cu încă o
sală de clasă. Aici au fost câțiva dintre cei mai cunoscuți pedagogi: Ana
Georgescu, Nicu și Teodora Uzea, Eugen și Bucura Ion, Ecaterina
Năchescu, Vasile Petrescu, Monica Teodorescu.(Aici a fost de-a lungul
anilor chiar și Casa pionierilor, iar de mai mulți ani în incintă, în zona
fostei locuințe a directorului, funcționează și o grădiniță de copii).

4
 Nevoia de spațiu școlar a făcut ca, după anul 1970, în spatele acestei
școli, pe o stradă paralelă , lângă Grupul de pompieri, să mai fie
construit încă un local școlar, spațios și modern, după cum se poate
vedea și din fotografia alăturată.
 Școala țăndăreană și-a continuat progresul după anul 1920, fiind slujită
de cadre tot mai bine pregătite și devotate meseriei, chiar dacă acestea
aveau de luptat permanent cu condiții materiale precare. În anul 1924,
o nouă lege a învățământului a fost și pentru învățământul de aici un
factor de progres. Noua lege introducea învățământul unitar pe tot
cuprinsul țării, prelungea învățământul primar de la 4 la 7 ani și altele.
În anul apariției noii legi, 1924, învățământul din Țăndărei s-a îmbogățit
cu un nou spațiu: o școală cu cancelarie și două foarte spațioase săli
de clasă, amplasată puțin mai jos de biserică, azi localul fiind
abandonat.

 Această jumătate de veac a fost pentru școala țăndăreană o perioadă a

succesului, anii în care au primit învățătură și aripi pentru mai departe
mulți oameni care au făcut mai târziu cinste celor mai diverse domenii
de activitate din România. I-am amintit pe câțiva dintre slujitorii școlii din
acești ani, ei mai sunt amintiți și în alte pagini din această carte
(Costică Petrescu, Mihail Mușetescu, soții Alexandrescu, Gh. Romeci,
pedagogii Popescu, Uzea, Efta, Serechine, Marinescu, Focșăneanu,
Adam,, Andrei, Găină, Lungu ș.a.). Ei au fost cei care au stat la baza
unui proces de învățământ și educație care, după anul 1950,a continuat
să-și sporească realizările, chiar dacă a trebuit să trăiască într-un
ansamblu de condiții politice și ideologice nu totdeauna prielnice, ba
chiar deseori ostile.

3. Modernizări (1950 - 2010)

 Primul pas către învățământul liceal de stat la Țăndărei

fusese făcut în anul școlar 1945 – 1946 prin crearea Gimnaziului Unic
(această formă nouă de învățământ apăruse în conformitate cu
Jurnalul Consiliului de Miniștri din 28 noiembrie 1945, care avea să fie
ulterior întărit prin Legea nr. 216/1946). În județul Ialomița, astfel de
forme și instituții de învățământ erau organizate numai la Fetești,
Călărași, Urziceni, Slobozia și Țăndărei, ele având menirea de a
înlocui toate tipurile de școli de după învățământul primar, existente
până atunci. În ianuarie 1946, la Țăndărei s-a declanșat și campania
de alfabetizare, despre care avem unele date de mult mai târziu, din
anul 1950, când mai erau 206 analfabeți (dar, desigur erau mult mai
mulți), dintre care frecventau cursurile de alfabetizare 192, în acel an
fiind declarați promovați 155.

5
 Învățământul țăndărean va trece în continuare prin grila noilor prevederi
legale și orientări de conținut și ideologice pe care ascensiunea
comuniștilor își punea amprenta. În august 1948 a apărut Legea pentru
reforma învățământului, care va rămâne valabilă timp de 20 de ani
(până la noua lege, care a fost adoptată la 13 mai 1968). Începând cu
anul școlar 1948-1949, și la Țăndărei învățământul avea următoarea
structură: învățământ preșcolar; școala elementară cu două cicluri
(ciclul I, clasele I-IV, ciclul al doilea, clasele V-VII); învățământul mediu
(liceu, cu clasele VIII- XI, apoi VIII-X și iarăși VIII-XI), școala de 7 ani
devenind obligatorie și, în sfârșit, ultima formă de pregătire –
învățământul superior.

 Primele organizații de pionieri au apărut la Țăndărei în anul 1956, deși

Organizația „Pionierii României” se înființase în anul 1949. Din anul
1950, școala a început să fie puternic infuzată de principiile de
organizare și de conținut ale școlii sovietice (o vreme a fost adoptat
chiar și sistemul de notare sovietic cu note de la 1 la 5); limba rusă a
fost introdusă ca obiect de studiu, elevii învățau geografia URSS și
istoria PCUS. Concomitent, începea și prigoana contra elevilor ai căror
părinți fuseseră chiaburi ori „dușmani ai poporului”, ca și împotriva celor
ai căror părinți nu se înscriau în întovărășirile sau gospodăriile agricole
colective locale Dobrogeanu Gherea și Kirov.

 În anul 1950, cele 3 școli din Țăndărei dispuneau de 4 localuri, cu un

total de 10 săli de clasă. Erau în total 24 cadre didactice, între care și o
educatoare. Printre aceste cadre se aflau Gh. și Maria Romeci, Ioan și
Chiriaca Efta, Victor Teodosescu, Ioan Bucura, Teodor Uzea, Cornel și
Teodora Marinescu, C. Dimache, Theodor și Eleonora Alexandrescu,
Ștefan și Aglaia Popescu, Ilie Ionescu, Ecaterina Năchescu, Leonida și
Anastasia Nicoară, Cornelia Gageavu (sau Găgescu), Virginia
Grodnischi, Ioan Eugen, Stefan Ludovic, Ioana și Ifrim Seredniuc,
Ecaterina Matei. Doi dintre aceștia aveau studii superioare, 18
absolviseră Școala normală de la Călărași, mai exista un absolvent a 8
clase liceale și cățiva cu studii incerte. Cu un an înainte se mai aflaseră
în învățământ Vasile Filipescu, Nicolae Uzea, Gh. Bujor. Erau înscriși în
acel an un total de 748 de elevi, dar nu frecventau toți școala.

 Fosta Casă a pionierilor, actualul Club al elevilor, a funcționat în casa

naționalizată a bogătașului Guță (Gheorghe) Marinescu, care a fost și
primar.

 Școala agricolă s-a înființat în anul 1957 și, la început, a funcționat în

casele fostului mare bogătaș Tănase Irimia, aflate în zona gării.

 Școala nr. 2 „Spiru Haret”, fosta școală nr. 4, a fost construită după
inundațiile din 1973, zona în care se află fiind cunoscută drept „cartierul
sinistrați”. Cu trecerea anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai
prestigioase școli generale din județ.

6
  Cel mai important internat școlar a fost dat în folosință în septembrie
1977 la liceul teoretic și avea 216 locuri de cazare.

 La 21 mai 1978 s-au sărbătorit 140 de ani de la înființarea primei școli în

Țăndărei. Festivitățile au avut loc la Școala nr. 1, primul sediu al liceului,
unde a și fost amplasată o placă aniversară.

Evoluția învățământului liceal

 Primul liceu din Țăndărei s-a înființat în anul 1961 și, din lipsa unui spațiu
special destinat, a avut ca sediu Școala generală nr.1 din Țăndărei Gară. Era
liceu teoretic de cultură generală, dar școala își continua și profilul avut
înainte, astfel că aici, într-un spațiu destul de restrâns, au învățat timp de doi
ani elevi de la clasa I până la clasele a VIII-a și a IX-a de liceu. La înființare,
liceul avea o singură clasă, a VIII-a, al cărei diriginte era prof. Leonida
Nicoară. Ceilalți profesori erau: Constanța Găină (limba română și istorie),
Maria Florea (matematică, desen, fizică), Leonida Nicoară (limba rusă, limba
latină, limba franceză), Ion Efta (chimie), Stenilia Vlădoiu (științele naturii,
geografie), Penelopia Focșăneanu (muzică), Elena Burja (educație fizică).

 În anul 1963 s-a dat în folosință noul local al liceului, actualul Grup școlar
agricol, unde erau și clase pentru învățământul primar și elementar.

 După zece ani, în anul 1973, clasele I-VIII sunt transferate de aici și liceul a
devenit o unitate de sine-stătătoare cu clasele IX-XII.

 În anul 1977, Liceul teoretic s-a transformat în Liceu agroindustrial.

 Anul 1991 a marcat înființarea unui nou liceu, cel teoretic, cu 11 clase, iar
liceul agroindustrial a devenit Grup școlar agricol. În Țăndărei erau din acel an
două licee, care funcționau în același sediu, adică unul la parter și celălalt la
etaj.

 După doi ani, în 1993, Liceul teoretic a primit numele celei mai importante
personalitățI culturale a orașului, scriitorul Paul Georgescu.

 Anul 1998 a marcat un mare eveniment: INAUGURAREA NOULUI LOCAL al

Liceului „Paul Georgescu”, construcție modernă, frumoasă și spațioasă, –
beneficiară a tuturor dotărilor necesare desfășurării unui învățământ de foarte

7
bună calitate. În vechiul sediu, a rămas în activitate cel de-al doilea liceu al
orașului – Grupul școlar agricol.