Natalia Mafteuță*

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PEDAGOGIC
DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

After the Union of 1918, in Bessarabia were created the first educational institu-
tions for the training of national teachers, able to train children in their mother lan-
guage. In addition to the three Russian normal schools in 1918, which were nation-
alized and upgraded according to the spirit of the era, seven normal schools were
founded in Hotin, Soroca, Balti, Orhei, Tighina, Ismail, Cetatea Albă. The number of
years of study has increased from 4 years in 1918 to 8 years in 1934. The content of
the study programs were modified by introducing new educational subjects and
adapting them to the socio-economic conditions of the province. By the legislation
adopted in the interwar years, in Bessarabia was laid the foundations for a national
pedagogical education in accordance with the general European tendencies.

Keywords: Bessarabia, interwar period, normal schools, pedagogical education,

teachers, school legislation, educational content.

„Putem amâna știința, arta, folosofia...; putem în vremurile de cumpănă,

să scădem până și hrana zilnică. Un singur lucru nu se poate amâna: grija de vii-
torul poporului, iar acest viitor e cuprins într-un singur cuvânt: tineretul. El este
capitalul din ale cărui procente viitoare trăiește orice neam. Grija de creșterea
lui nu poate fi amânată, cum nu amâni grija de a respira, - dacă nu vrei să pieri”.
Simion Mehedinți

Pe parcursul perioadei interbelice, au fost realizate reforme fundamentale în

domeniul învățământului pedagogic în majoritatea statelor europene. În conți-
nutul acestora și-au găsit un ecou adânc revendicările și aspirațiile spirituale ale
națiunilor. Rănile morale, neîncrederea în vechile valori și lipsurile ce au urmat
Primului Război Mondial au creat premise pentru apariția unor noi cerințe edu-
cative. Aceste cerințe sociale au condus în mod inevitabil la ideea reorganizării
școlilor pedagogice. Una din prioritățile acestor reforme a fost necesitatea pregă-
tirii unor cadre didactice mai competente și mai informate, capabile să răspundă
necesității de evoluție a societății. Acest deziderat a fost realizat prin sporirea nu-

* Natalia Mafteuță, cercetător științific, Institutul de Istorie.

 REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 2 (114), 2018
86 STUDII

mărului de ani de studiu în cadrul școlilor normale și crearea unor instituții supe-
rioare de învățământ pedagogic (institute, universități și academii pedagogice).
Un alt aspect al noilor transformări a fost schimbarea concepției despre func-
ția socială a pedagogului. Din factor de instrucție al elevilor, impus de iluminism,
învățătorul trebuia să devină și un educator al poporului. Dacă înainte de Primul
Război Mondial obiectivul instituțiilor pedagogice era pregătirea profesională a
viitorului învățător prin posedarea unei tehnici a predării în scopul transmiterii
de cunoștințe, atunci după 1918 acestora li se impune să pregătească în primul
rând educatori. Astfel, accentul în pregătirea profesională se axează pe educație.
O schimbare esențială are loc și în modul de selectare a candidaților la studii
în școlile normale. Comparativ cu perioada anterioară, selecția abiturienților se
practica în condiții mai riguroase. Pe lângă necesitatea unor cunoștințe profunde,
candidații trebuiau să dea dovadă de calități profesionale speciale: aptitudini de
lucru în colectiv, de ajutor reciproc, comunicare expresivă etc.
O realizare importantă în cadrul acestei reforme, a fost schimbarea concep-
ției cu privire la amplasarea școlilor normale. În unele state ea s-a realizat sub
două forme: amplasarea școlilor normale în cadrul localităților rurale și apropie-
rea lor către hotarele țării. Această reformă era inspirată din principiul politic de
apropiere a satului de oraș și de transformare a granițelor în fortărețe spirituale.
Învățătorii care urmau să activeze în mediul rural, trebuiau să cunoască condiți-
ile naturale, ocupațiile, psihologia și mentalitatea țăranului. Această „întoarcere
către popor” devine una din caracteristicile dominante ale spiritualității epocii,
care se va materializa în multe alte domenii: literatură, artă, istorie, folcloristică
și chiar economie. Această concepție în Basarabia se transpune prin înființarea
în anii 1923-1928 a unor noi școli pentru pregătirea învățătorilor la Hotin, So-
roca, Bălți, Orhei, Tighina, Ismail, Cetatea Albă. De asemenea, sunt transferate
din centrele județene în comunele urbane și rurale și multe din „școlile medii”1,
simplificând accesul copiilor de țărani la învățământul secundar2.
În România, necesitatea instituirii unui învățământ pedagogic de nivel su-
perior, a fost recunoscută la nivel de guvern. În anul 1918 la inițiativa ministru-
lui Instrucțiunii Publice, Simion Mehedinți, a fost elaborată legea „seminariilor
normale”3, dar, la câteva luni ea a fost abrogată, asemenea tuturor legilor adoptate

1 „Școlile medii” din Basarabia au fost înființate conform Regulamentului din 31 mai 1872 ca
insituții de învățământ județene, cu un curs de 3 ani, mai târziu, în 1872 se transformă în școli
orășenești cu 4 și 6 ani de studiu. În 1912 în urma reorganizării primesc denumirea de „școli
primare superioare”. După anul 1918 acestea au fost egalate cu cursul inferior de liceu. Intrau în
categoria instituțiilor de învățământ secundar incomplet.
2 Ștefan Ciobanu, Basarabia. Chișinău, 1993, p. 253.
3 Concepția lui Simion Mehedinți cu privire la înființarea unei instituții de învățământ superior
pentru pregătirea personalului didactic din învățământul secundar ( „Seminar Normal
Superior”) este pe larg dezvăluită în prelegerea ținută pe data de 1 februarie 1929 în sala de
conferințe a Universității din Cuj; S. Mehedinți, Profesorul. Temelia tuturor reformelor școlare.
București, Editura Librăriei SOCEC&Co., S. A.
 Natalia Mafteuță
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PEDAGOGIC DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 87

în perioada Guvernului Marghiloman. O altă încercare de a crea o lege a școlilor

normale superioare a fost inițiată de către ministrul instrucțiunii Petru Negu-
lescu, în 1921, dar a rămas doar la nivel de proiect. Ideia unei instituții de învăță-
mânt superior pedagogic nu a fost abandonată total, mai târziu, s-a materializat
prin înființarea „Secției Pedagogice Universitare” la București4 și Iași.
Una din prioritățile guvernului liberal a fost unificarea și modernizarea tu-
turor școlilor de pe teritoriul României. Pentru ciclul primar politica de unificare
și modernizare s-a materializat prin adoptarea Legii Învățământului Primar și
Normal Primar al Statului, aprobată în iulie 1924. Aceasta reglementa și activi-
tatea instituțiilor de învățământ pedagogic ce pregătea învățători pentru școlile
primare. Conform art. 199 al Legii Învățământului Primar al Statului și Normal
Primar, școlile normale erau instituții de stat a căror menire era de a forma corpul
didactic al „școlilor de copii mici” (grădinițelor de copii) și al școlilor primare.
Acestea urmau să aibă aceeași organizare în toată țara. Erau trei tipuri de școli
normale: pentru pregătirea învățătoarelor, pentru pregătirea învățătorilor și pen-
tru educatoarele școlilor de copii mici. În expunerea de motive a legii se menți-
ona că școlile normale făceau parte din grupul școlilor speciale sau profesionale,
care aveau menirea de a pregăti tineretul pentru cariera didactică, de a învăță
profesia pe care urma să o exercite ca învățător, făcându-l conștient de această
datorie. Școlile normale asigurau o cultură generală, fără tendință enciclopedică.
Iar studiile profesionale „pregăteau conștiința viitorilor pedagogi pentru chema-
rea sa”. Se exersa dibăcia, meșteșugul, tactul și dragostea de a instrui și a educa.
Cerințele pentru funcția educativă a învățătorului erau completate de art. 200, în
care se specifica că învățătorul trebuie să fie astfel pregătit, încât „să desfășoare în
comuna sa toate formele de activitate culturală, patriotică, socială și economică,
pe care le reclamă înaintarea vieții unei comuni”. În documentul menționat se
accentua că școala normală e chemată să pună pe învățători în condiția „de a
aduce în școlile primare și în satele, în care își vor desfășura activitatea lor „prin-
cipiile unei educațiuni morale naționale”. Din cauza impreciziei dispozițiilor din
lege învățătorii activau în mod diferit. Unii promovau o politică culturală festivă,
alții înclinau în direcția activității practice. Erau cazuri când se muncea intens în
direcția urbanizării satelor, în timp ce unii optau pentru tradiții și cultură popu-
lară. Multe din cadrele didactice aplicau principiile europene ale școlii active5,
cultivând la elevi spiritul critic, judecata liberă, axarea predării materiei conform
metodei centrelor de interes etc.
Conform art. 202 al Legii Învățământului Primar al Statului și Normal Pri-
mar, toate școlile normale urmau să aibă aceleași conținuturi educaționale, care
cuprindeau: „religia și morala creștină; limba și literatura română; cunoașterea
folclorului românesc, precum și mijloacele de cercetare; limba franceză și în mod

4 Monitorul Oficial, nr. 80, 9 aprilie, 1925.

5 ANRM, Fond 1477, inv. 92, f. 251.
 REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 2 (114), 2018
88 STUDII

facultativ o altă limbă modernă; istoria românilor și elemente de istorie univer-

sală; geografia României (cu accent pe geografia economică și elemente din geo-
grafia universală și geografie matematică); matematica (aritmetică, geometrie și
noțiuni de algebră și agrimensură); noțiuni de contabilitate și comerț; științele fi-
zico-chimice și naturale; noțiuni de agronomie și anexele ei; gospodăria și geniul
rural; științele pedagogice (psihologia, logica, pedagogia, didactica, pedologia și
istoria pedagogiei) cu legislația școlară și practica pedagogică; noțiuni de drept
constituțional și administrativ și economie politică; caligrafia și desenul artis-
tic; muzica vocală, bisericească și instrumentală; educația fizică; lucrul manual
și economia casnică” și obiectele de studiu ce erau prevăzute de ciclul gimnazial.
Multitudinea obiectelor de studiu enumerate de lege, demonstrează pregătirea
multilaterală, cultura generală de care urma să dea dovadă viitorul absolvent al
școlii normale, ce urma să-și desfășoare activitatea pentru iluminarea culturală
a satelor.
Admiterea în școlile normale din Basarabia, ca și pe întreg teritoriul Româ-
niei se înfăptuia în baza absolvirii a patru clase primare. În limita locurilor dispo-
nibile erau completate și celelalte clase cu elevi absolvenți ai primilor trei ani de
gimnaziu. Concursul de admitere („selecția”) era organizat în baza criteriului in-
telectual – nivelul înalt de cunoștințe și obligativitatea posesiei cetățeniei române.
Conform statisticii costatăm că marea majoritate a elevilor școlilor norma-
le o constituiau băieții, peste 70 %. Originea socială a elevilor era cu precădere
din categoria agricultorilor mici și mijlocii, peste 90 %. În școlile normale pen-
tru fete procentul elevilor din categoria agricultorilor mici și mijlocii era mai
scăzut, 45 % (vezi tab. nr. 2). În școlile normale din Basarabia, similar celorlalte
instituții din restul teritoriului român, se acordau burse pentru elevii merituoși.
Mulți din ei erau asigurați material din fonduri filantropice cu îmbrăcăminte,
încălțăminte etc.6.
În baza rezultatelor concursului de admitere, elevii erau împărțiți în trei ca-
tegorii: bursieri, semibursieri și solvenți. Bursele erau acordate elevilor cu cele
mai înalte medii la examene și care aveau „dovada” lipsei de mijloace pentru stu-
dii. Pe parcursul anilor, elevii „solvenți și semibursieri” în baza sârguinței puteau
fi admiși ca bursieri. Prin legea din 1924, s-a mărit numărul anilor de studiu de
la șase la șapte, s-au modificat conținuturile, programele, punându-se accent pe
învățământul practic și educația fizică necesare sanătății elevilor și activității uti-
litare în localitățile unde aveau să-și desfășoarea activitatea.
Școlile normale făceau parte din învățământul secundar. Primele trei clase
normale erau clase de cultură generală și corespundeau claselor de gimnaziu, în
următorii patru ani, se studia specialitatea. După terminarea celor șapte ani de
studii, în urma unui examen de specialitate absolvenții școlilor normale obțineau
diploma de învățător, care permitea posesorului numirea în învățământul primar,

6 Arhivele Naționale, București, fond Pantelimon Halippa, dosar 232/1919-1942, f. 25-27.

 Natalia Mafteuță
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PEDAGOGIC DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 89

cu titlu provizoriu. După trei ani de funcționare cu titlu provizoriu, învățătorii

urmau să treacă un examen teoretic și practic după care obțineau calificarea cu
titlu definitiv. Învățătorii care activau un anumit număr de ani în învățământ și
obțineau succese în activitatea culturală din cadrul localităților în care își desfă-
șurau activitatea puteau înainta dosarul la gradul II și I.
Perfecționarea și completarea cunoștințelor necesare membrilor corpului
didactic se practica în cadrul conferințelor didactice generale, cercuri culturale,
cursuri speciale de pe lângă școlile normale și școli speciale (școli de agricultură,
meserii etc.), „cursuri de repetiție”. De asemenea, pentru perfecționarea corpului
didactic primar a fost înființată „Secția Pedagogică Universitară”. În această sec-
ție puteau studia învățătorii care aveau trei ani de activitate în școală. După un
an de pregătire, susțineau bacalaureatul, apoi își continuau studiile la facultățile
de filosofie, litere sau științe. Paralel, aceștea urmau cursurile de pregătire peda-
gogică. După obținerea licenței, absolvenții secției pedagogice puteau continua
activitatea în învățământul primar cu cel mai înalt grad existent în învățământ
sau se puteau prezenta la examenele de capacitate pentru învățământul secundar,
ca profesori. Deseori, personalul de conducere din învățământ (directorii de șco-
li, inspectorii) era selectat și numit din rândul acestor absolvenți7. În anul 1931
Ministerul Instrucțiunii a legalizat dreptul pentru orice învățător, după 3 ani de
activitate, în urma susținerii unui examen de diferență și a examenelor de baca-
laureat posibilitatea înscrierii la universitate. Paralel cu facultatea aleasă ei urmau
și studii pedagogice aprofundate la „Secția Pedagogică Universitară”.
În învățământul secundar corpul didactic avea calitatea de „profesori” (dacă
predau obiectele teoretice) și „maeștri” (pentru disciplinile artistice și cele apli-
cative). Conform Legii din 19 aprilie 1932, ei se recrutau prin concurs. Pentru
numirea în funcție, erau următoarele cerințe:
„a) să fie cetățean român;
b) să fie major și să se bucure de drepturile cetățenești și de o bună reputație;
c) să nu fi suferit nici-o condamnare penală, care ar atrage interdecțiunea
corecțională;
d) bărbații să fi satisfăcut legea recrutării;
e) să fie absolvent al învățământului secundar, cu diploma legală (baca-
laureat, bacalaureat echivalat, certificat de maturitate sau vechiul certificat de
absolvire;
f) să aibă studiile de specialitate și examenele de capacitate prevăzute în arti-
colele următoare, conform cu specialitatea căreia se destină8;
g) să cunoască bine limba română;

7 Monitorul Oficial, nr. 80, 9 aprilie, 1925.

8 Profesorul instituției de învățământ secundar era obligat să fie licențiat sau doctor al unei
facultăți (Litere și Filosofie; Științe; Teologie; Drept) sau diplomat al unei școli superioare,
precum Academia de Arte, Academia Comercială și Industrială, Academia Agricolă, Institutul
de Educație Fizică, școli politehnice; să fie absolvent al Secției Pedagogice universitare.
 REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 2 (114), 2018
90 STUDII

h) să nu fie atins de vre-o boală sau de vre-o infirmitate incompatibilă cu

funcțiunea de profesor”9.
În urma instituirii dictaturii regale, începând cu anul 1939, cadrele didactice
erau obligate să fie și membre ai Organizației Frontului Renașterii Naționale10.
Asemănător celorlalte state europene, începând cu anul 1934, se mărește nu-
mărul de ani de studiu în școlile normale prin introducerea clasei a 8-a, prevă-
zându-se ca trei pătrimi din timpul ultimului an de studiu, elevul să-l folosească
pentru ocupațiile practice. Această completare venea în sprijinul învățământului
practic „supraprimar”, individualizat conform regiunilor economice ale țării.
Cadrele didactice atât din învățământul secundar, cât și cele din învățămân-
tul primar intrau în categoria funcționarilor publici, fiindu-le aplicate dispozițiile
generale din partea I-a a Statutului funcționarilor publici11.
Asemenea învățătorilor, profesorii intrau în învățământ cu drepturi depline,
abia după trei ani de activitate cu titlu provizoriu, în urma unei inspecții. Con-
tingentul corpului didactic era separat pentru instituțiile de învățământ de fete și
băieți. Pentru școlile secundare de fete corpul didactic era format numai din pro-
fesoare și maestre, cu excepția profesorului de religie. În școlile secundare pentru
băieți activau doar profesori.
În scopul perfecționării corpului didactic secundar, se organizau conferințe
pe specialități (aici erau informați cu progresele științifice din domeniu, cu lite-
ratura nou apărută și metodologia); conferințe, cursuri și lucrări practice pentru
îndrumarea directorilor, diriginților și profesorilor însărcinați cu educația mo-
rală și examinarea aptitudinilor psihice ale elevilor; cursuri și lucrări practice de
seminar și laborator sau ateliere pentru reâmprospătarea cunoștințelor, obligato-
riu anual12.
Pornind de la necesitatea răspândirii culturii și lichidării analfabetismului,
îndată după Unire, s-a luat decizia de a deschide anual câte 2000-3000 de pos-
turi de învățători, astfel ca în următorii 12-15 ani toți copiii supuși obligativității
învățământului să poată fi instruiți13. În Basarabia către anul 1918 erau 3 școli
normale, cu 4 ani de studiu (vezi tab. nr. 1).

9 Art. 36, 38, Lege pentru Învățământul Secundar. Promulgată cu Înaltul Decret Regal No. 1.308
din 8 mai 1928 și publicată în Monitorul Oficial No. 105, partea I, din 15 mai 1928, cu toate
modificările până la 7 mai 1934. Atelierele Grafice SOCEC&Co., S. A., București, 1934.
10 Art. 68, Decret-Lege pentru organizarea și funcționarea învățământului secundar teoretic din 4
noiembrie 1939. Editura Librăriei „UNIVERSALA” ALCALAI & Co., București, 1939.
11 Art. 37, Lege pentru Învățământul Secundar. Promulgată cu Înaltul Decret Regal No. 1.308
din 8 mai 1928 și publicată în Monitorul Oficial No. 105, partea I, din 15 mai 1928, cu toate
modificările până la 7 mai 1934. Atelierele Grafice SOCEC&Co., S. A., București, 1934.
12 Art. 94, Lege pentru Învățământul Secundar. Promulgată cu Înaltul Decret Regal No. 1.308
din 8 mai 1928 și publicată în Monitorul Oficial No. 105, partea I, din 15 mai 1928, cu toate
modificările până la 7 mai 1934. Atelierele Grafice SOCEC&Co., S. A., București, 1934.
13 Constantin Angelescu. Activitatea Ministerului Instrucțiunii 1922-1926. București: „Cartea
românească” S. A., 1926, p. 23.
 Natalia Mafteuță
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PEDAGOGIC DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 91

Începând cu anul 1919 s-a inițiat un vast proces de înființare de școli pe-
dagogice. În Vechiul Regat s-au înființat 35 de școli normale, pe lângă cele 19
existente. În teritoriile unificate s-au înființat 9 școli pentru pregătirea învățăto-
rilor. Între anii 1922-1926, sub conducerea ministrului Instrucțiunii Constantin
Angelescu au fost întemeiate încă 22 de școli normale.
Către anul 1926 în întreaga Românie funcționau 101 școli normale, cu un
contingent de 4000 - 4500 absolvenți anual. În Basarabia funcționau 10 școli de
pregătire a cadrelor pedagogice pentru învățământul primar. Din ele, trei erau
amplasate la Chișinău (una de băieți și două de fete) și câte una la Hotin, Soroca,
Bălți, Orhei, Tighina, Ismail, Cetatea Albă14. Ministrul liberal Constantin Ange-
lescu preconiza ca până în anul 1933 să fie pregătiți învățători titulari suficienți
pentru toate școlile primare. Schimbarea guvernului15, criza economică din anii
1928-1933 s-a răsfrânt și asupra învățământului pedagogic, fiind lichidate 35 de
școli normale, dintre care 4 în Basarabia. Odată cu revenirea liberalilor la putere,
în anul 1933 a fost redeschisă activitatea a 5 școli normale, ca mai apoi în 1938-
1939 învățământul normal să parcurgă o nouă etapă de reorganizare.
Numărul de elevi normaliști a crescut constant începând cu anul 1919 până
în 1928, de la 14.906 la 25.410 în întreaga țară. De remarcat, că doar în Vechiul
Regat în 1919 erau 13.860 de elevi care studiau în școlile pedagogice. În anii
1928-1933 numărul elevilor scade la 1.363, ca mai apoi în 1937-1938 să ajungă la
14.946 (vezi tab. nr 3).
O problemă serioasă în calea dezvoltării învățământului, inclusiv celui nor-
mal era lipsa încăperilor pentru desfășurarea activităților școlare. Spre exemplu,
în anul 1922 în Vechiul Regat din cele 54 de școli normale, doar 47 aveau clădiri
proprii, restul funcționau cu chirie, în căzărmi etc. Localuri proprii aveau și unele
școli din Transilvania: școlile normale din Timișoara, Deva, Cluj (2), Sf. Gheor-
ghe, Cristurul Săcuiesc, Sighet; în Bucovina, cea din Cernăuți. Celelalte, inclusiv,
școlile din Basarabia erau instalate în încăperi cu chirie, în clădirile școlilor pri-
mare etc.
Începând cu anul 1922, guvernul liberal începe o campanie de construcții
școlare (vezi tab. nr. 4). În anul 1923 a fost pusă temelia a 43 de școli normale16,

14 Ștefan Ciobanu, Basarabia. Chișinău, 1993, p. 252.

15 Unii politicieni din perioada interbelică susțineau că numărul școlilor normale era prea mare.
Însă specialiștii din domeniul educației, conform calculelor, susțineau contrariul. Raportul dintre
numărul de copii supuși obligativității și numărul total de învățători era de 50-60 elevi la un
învățător. Astfel, numărul de cadre didactice necesar pentru instruirea a aproximativ 4 milioane
de copii cuprinși între vârsta de 5-16 ani, obligați, conform legii să urmeze învățământul primar,
era insuficient. Conform Anuarului Internațional al Educației din 1937, în România raportul
învățătorilor la numărul de locuitori era de 380. În Belgia, 192 de locuitori la un învățător, În
Bulgaria – 243, în Ungaria - 350 și în Turcia - 925.
16 Către anul 1923 au fost puse temeliile următoarelor școli normale: la Turnu Severin (2 școli),
Craiova, Caracal, Râmnicul Vâlcea, Târgul Jiu, Slatina (2), Pitești (2) Târgoviște, Alexandria,
Turnu Măgurele, Buzău, Râmnicul Sărat, Brăila, Călărași, Constanța (2), Huși, Focșani, Roman,
 REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 2 (114), 2018
92 STUDII

dintre care, 4 școli în Basarabia: la Orhei, Ismail, Bălți, Soroca. În unele localități
comitetele de construcție cu aportul Ministerului Instrucțiunii au cumpărat lo-
caluri potrivite: Palatul din Grădiștea (Vlașca), Vila Drăghiceanu cu 12 ha din
Câmpulung, Școala Diaconeselor din Ploiești, Școala Normală din Arad, clădiri
pentru școlile din Târgu Mureș, Buzău, Zalău și o clădire la Chișinău. În anul
1928 din cauza crizei o parte din constucțiile nefinisate au fost „înghețate”, ca mai
apoi în 1933 să fie reluate. Astfel, către anul 1940 - 39 din cele 43 școli pedagogice
au fost finisate17.
În anii 1918-1940 instituțiile pentru pregătirea personalului didactic din
Basarabia au parcurs o etapă importantă, prin realizarea unui salt calitativ, nou
în evoluția lor. Au fost întemeiate primele instituții pentru pregătirea cadrelor
didactice naționale, capabile să instruiască copiii în limba maternă. Pe lângă cele
trei școli normale existente în 1918 care au fost naționalizate și modernizate con-
form spiritului epocii au mai fost create șapte școli normale la Hotin, Soroca,
Bălți, Orhei, Tighina, Ismail, Cetatea Albă. S-au mărit numărul anilor de studiu
de la 4 ani (până în 1918) la 7 și apoi la 8 ani în 1934. S-a diversificat volumul și
conținuturile programelor de studiu, prin introducerea unor noi discipline de
învățământ și adaptarea lor la condițiile social-economice ale regiunii. Prin legis-
lația adoptată în anii interbelici în Basarabia au fost puse bazele unui învățământ
pedagogic național în corespundere cu tendințele general europene.

ANEXE:

Tabelul nr. 1
Școlile normale din Basarabia în anul de învățământ 1919-1920.
Situația elevilor18
Elevi retrași

Absolvenți
promovați

repetenți
fondării

înscriși

Școala,
Elevi

Elevi

Elevi
Anul

Nr.
localitatea

Școala normală de 1872 95 76 - 19 15

1.
băieți din Cetatea Albă
Școala normală de 1919 59 52 1 6 3
2.
băieți din Chișinău

Piatra Neamț (2), Bacău (2), Botoșani (2), Tulcea, Dorohoi, Vaslui; Iași, Tecuci, Bârlad; Orhei,
Ismail, Bălți, Făgăraș, Caransebeș, Năsăud, Soroca, Fălticeni, Predeal.
17 În anii 1928-1933 construcțiile școlilor normale din Huși, Ismail, Orhei și Constanța au fost
sistate, datorită suprimării activității școlilor normale din aceste localități. Construcția unei
clădiri pentru școală normală necesita în jur de 2-3 milioane lei și ca regulă se construia pe
parcursul a 4-5 ani.
18 Tabelul a fost elaborat în baza informației din: Anuarul statistic al României 1924. Tipografia
Curții Regale. F. GOBL FII. București, 1925.
 Natalia Mafteuță
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PEDAGOGIC DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 93

Școala normală de 1912 171 158 4 9 21

3.
băieți din Soroca
Școala normală de fete - 131 116 5 10 12
4.
din Chișinău
Total general 456 402 10 44 51

Tabelul nr. 2
Școlile normale din Basarabia în anul de învățământ 1919-1920.
Situația elevilor după locul de trai și profesia părinților. Cadre didactice19
Locuința Personal
Profesia părinților
părinților didactic

Instituția

Comercianți
Mari propr.

Industriași,
Agricultori

meseriași

Maeștr
Profes.
Funcț.

Total
total

Alții
oraș

sat

Școala Normală 13 82 95 - 79 5 - 4 7 9 2 11
de Băieți din
Cetatea Albă
Școala Normală - 59 59 - 58 - - 1 - 5 3 8
de Băieți din
Chișinău
Școala Normală 2 169 171 - 163 2 2 2 2 10 3 13
de Băieți din
Soroca
Școala Normală 25 106 131 11 59 - 5 11 45 8 5 13
de Fete din
Chișinău
Total general 40 416 456 11 359 7 7 18 54 32 13 45

Tabelul nr. 3
Instituțiile de învățământ normal din România în anii 1919-193820
Numărul școlilor Numărul Mijloacele financiare acordate Numărul
Anii
normale de elevi sub formă de burse de burse
1919 28 (fără Bucovina) 14.906 - -
1928 101 25.410 107.546.210 23.847
1933 66 11.363 13.457.088 2.645
1938 71 14.946 30.000.000 6.460

19 Tabelul a fost elaborate în baza informației din: Anuarul statistic al României 1924. Tipografia
Curții Regale. F. GOBL FII. București, 1925.
20 Tabelul a fost elaborat în baza informației fostului ministru a Instrucțiunii Publice în: Constantin
Angelescu, Activitatea Ministerului Instrucțiunii 1922-1926, București, 1926, p. 22.
 REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 2 (114), 2018
94 STUDII

Tabelul nr. 4
Mijloacele financiare oferite de Ministerul Instrucțiunii pentu construcția de
școli normale de băieți și fete în Basarabia, în perioada 1921- martie 192621
Localitatea, 1921/1922 1923
1922/1923 1924 1925 1926 2 luni
instituția 2 luni 9 luni
Bălți, Școala
normală de băieți 578.881

Chișinău, Școala
2.212.50022
normală de băieți
Chișinău, Școala
3.465.000
normală de fete
Orhei, Școala
150.000 1.505.439
normală de băieți
Soroca, Școala
500.000 98.865 1.512.701
normală de băieți
Tighina, Școala
687.412 724.000
normală de băieți
Total în
Basarabia 500.000 4.830.158 5.954.640
Total pe țară 6.149.150 1.292.198 74.695.137 87.669.358 92.605.588 14.985.813
Total general pe anii 1921-1926:
Basarabia – 11.284.798 lei (~ 4 %)
Toată țara – 277.397.244 lei

Școala Normală din Bălți

21 Tabelul a fost elaborat în baza informației Ministerului Instrucțiunii Publice în: Constantin
Angelescu, Activitatea Ministerului Instrucțiunii 1922-1926, București, 1926, p. 76.
22
Imobil cumpărat.
 Natalia Mafteuță
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PEDAGOGIC DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 95

Școala Normală din Tighina

Liceul Eparhial și Școala Normală de Învățătoare din Chișinău

Școala Normală de băieți din Chișinău