ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Învățământul, ştiinţa şi cultura au cunoscut o dezvoltare fără precedent în România interbelică,

dupa Marea Unire.

Învăţământul românesc din perioada interbelică, a întâmpinat totuși mai multe dificultăți la
interacțiunea cu sistemele diferite de învăţământ din Bucovina, Transilvania şi Basarabia, unde
influenţa austriacă, ungară şi rusească şi-au imprimat valorile şi culturile specifice.

Accelerarea procesului de modernizare a societăţii, eliberarea marilor energii spirituale

încătuşate de-a lungul secolelor de dominaţie străină, strângerea laolaltă, pentru prima dată în istorie, a
tuturor forţelor spiritualităţii româneşti, asigurarea unei baze materiale mai solide, climatul optimist
generat de Marea Unire, setea de cultură a poporului au permis realizarea unui adevărat salt calitativ în
domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii, înregistrându-se unele performanţe cu adevărat europene
şi chiar mondiale.
Era nevoie de ridicarea nivelului de cultură al poporului, de formarea şi cultivarea elitelor.
Una dintre cele mai importante acţiuni viza diminuarea analfabetismului.

Ponderea ştiutorilor de carte era următoarea: vechiul regat – 39,3% (recensământul din 1912),
Bucovina – 45,2% (în 1912), Basarabia – 19,4% (în 1897), Transilvania – 51,1% (în 1910).
Legea învăţământului din 1924 stabilea un sistem unitar de organizare a acestuia pe întreg
teritoriul ţării şi instituia durata învăţământului obligatoriu şi gratuit de 7 ani (până atunci acesta era de
4 ani).
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

S-au construit noi şcoli peste tot în România unită, s-au înfiinţat mai multe şcoli normale (de
învăţători), au fost tipărite în tiraj de masă manuale şcolare.
La recensământul din 1930 numărul ştiutorilor de carte crescuse la 55,8% în vechiul regat,
65,7% în Bucovina, 67,3% în Transilvania şi 38,1% în Basarabia.

Se apreciază că la sfârşitul perioadei interbelice procentul acestora s-a ridicat la circa 80% pe
întreaga ţară; în Basarabia acesta era de circa 55%.
O atenţie specială s-a acordat învăţământului liceal; în 1936 s-au înfiinţat licee industriale,
comerciale şi agricole. Universităților din Iaşi şi Bucureşti li s-au adăugat cele din Cluj şi Cernăuţi.
S-a extins învăţământul superior politehnic, comercial şi agricol.

O evoluţie ascendentă a cunoscut şi învăţământul gimnazial şi liceal.

Libera circulaţie a valorilor pe întreg spaţiul românesc este reflectată şi de faptul că „regăţenii”
Petre Constantinescu-Iaşi şi Nichifor Crainic predau cursuri la Facultatea de Teologie din Chişinău, în
timp ce mai mulţi basarabeni ocupau catedre în alte centre universitare: Eugen Bădărău la Cernăuţi şi
apoi la Bucureşti, Alexandru Boldur şi Vasile Pavlencu la Iaşi, Ştefan Ciobanu la Iaşi şi apoi la
Bucureşti, Theodor Porucinic la Cluj etc.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Biserica a avut la randul ei un rol important în cultivarea valorilor morale şi spirituale ale
credincioşilor.
Presa în limba română a cunoscut o importantă creştere (ca număr de titluri şi tiraj), dar nu a putut
ajunge din urmă presa tipărită în limbile minorităţilor naţionale, mai ales în limba rusă, la care erau
abonaţi nu numai ruşi, ci şi români, evrei, germani, ucraineni etc.
Literatura română a cunoscut o adevărată înflorire în perioada interbelică.
A fost epoca marilor scriitori Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor
Arghezi, George Bacovia, Octavian Goga ş.a.
Basarabenii şi-au adus propria contribuţie la dezvoltarea prozei, poeziei, dramaturgiei, criticii
literare din România interbelică. Printre membrii Asociaţiei Literare şi Ştiinţifice „Viaţa Românească”
(de la Iaşi şi apoi Bucureşti) s-au aflat Constantin Stere, Ştefan Ciobanu, Pan Halippa, Paul Gore, Ion
Buzdugan, Olga Vrabie.
De un real succes se bucurau cărţile publicate de Nicolai Costenco, Magda Isanos, Sergiu
Cujbă, Dumitru Iov, George Meniuc şi alţi basarabeni. Dar cel mai prestigios a rămas Constantin Stere,
care se impusese în viaţa culturală a României încă din primii ani ai secolului al XX-lea.
Perioada interbelică s-a caracterizat prin formarea şi dezvoltarea unor importante şcoli ştiinţifice, prin
afirmarea unor adevăraţi savanţi, nu numai la scară naţională, dar şi internaţională.

Între aceştia, istoricii N. Iorga şi Gheorghe I. Brătianu, medicii Nicolae Paulescu şi Constantin I.
Parhon, matematicienii Gheorghe Titeica şi Dimitrie Pompei, inginerii Henri Coandă şi Ştefan
Procopiu, geograful Simion Mehedinţi şi sociologul Dimitrie Gusti, biologul Emil Racoviţă ş.a.
Remarcabile sunt şi contribuţiile basarabenilor Eugen Bădărău (chimie), Anatolie Coţovschi
(medicină), Nicolae Donici (astronomie), Nicolae Moroşan şi Teodor Văscăuţeanu (geologie),
Gheorghe I. Năstase (geografie), Nicolae Dimo, Nicolae Florov şi Pimen Cupcea (agronomie), Petre
Ştefănucă (etnografie), Ion Savin (filozofie) etc.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Harta reprezentand procentele nestiutorilor de carte din Romania,date statistice ale recensamantului din 1930.

Intr-o analiza obiectivă, academicianul Dinu C. Giurescu sintetizează aşa învăţământul până în 1944:
1.Învăţământul primar (pe atunci de obicei clasele I-IV) dădea pregătirea necesară unui elev silitor ca
să reuşească la examenul de admitere în liceu (pe atunci cu o durată de 8 ani), fără să recurgă la
meditaţii.
2. Liceul asigura o pregătire cuprinzătoare la secţiile „reală”sau „umanistă”; bacalaureatul era un
examen greu, iar diploma respectivă avea însemnătate. Industria meditaţiilor dezvoltată tot mai mult, la
scară naţională, din anii ’60 şi ’70, era, chiar şi în anii războiului 1939-1943, o excepţie, întâlnită în
anumite cazuri la Politehnică şi Medicină.
3. Tinerii cu bune rezultate (nu neapărat cu avere) mergeau la specializare în Franţa şi Germania, unii în
Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecaţi la stagii sau doctorate, cel puţin 98 se întorceau în România.
Aici îşi aveau familia, un viitor în profesie şi posibilitatea unui trai decent.
4. Salarizarea. Statul aloca 17,8% din buget (în 1938/1939) pentru educaţie.

Răspunsul: 98% din tinerii care plecau la studii în străinătate reveneau în România
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Surse :
 http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1420 ;
 https://irifa.wordpress.com/;
 http://www.istorie-romaneasca.ro/invatamantul-romanesc-din-perioada-interbelica-problema-
maghiara/; http://adevarul.ro/locale/focsani/respectul-statului-educatie-perioada-interbelica-17-
pib-raspunsul-98-tinerii-plecau-studii-strainatate-reveneau-romania-
 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/22/invatamantul-romanesc-in-perioada-
interbelica-dupa-marea-unire-si-datele-statistice-ale-recensamantului-din-1930-harta-
numarului-nestiutorilor-de-carte-din-romania-pe-plasi/