Liceul Teoretic”Nicolae Titulescu”Slatina

Metode ilegale de tortură și detenție în URSS

elev Pițu Darius,clasa a VII a B

Comunismul, ca ideologie, a apărut în secolul al XIX lea, printre fondatorii săi

numărându-se Karl Marx si Friedrich Engels. Comuniștii susțineau necesitatea desființării
proprietății private deoarece aceasta provoca inegalitate între oameni, între bogați și săraci și
producea astfel multă suferință. Soluția pentru realizarea unei societăți diferite, mai dreaptă, era
trecerea proprietății private în proprietatea statului și preluarea conducerii țării de către muncitori
(proletari) în colaborare cu țărănimea. Proletariatul urma astfel să impună dictatura sa și să ia
masuri împotriva celor bogați.1
Evident, fondatorii comunismului au considerat că noua societate urma să preia
conducerea într-o țară industrializată, unde erau mulți muncitori, în Germania sau Anglia. Spre
surprinderea multora însă, primul stat comunist din istorie nu a devenit nici Anglia și nici
Germania, unde condițiile de viață ale muncitorilor se îmbunătățiseră considerabil, ci Rusia, o
țară preponderent agrară unde muncitorii erau o minoritate.2
Implicată în primul război mondial dar fără să fie pregătită efectiv pentru așa ceva, Rusia
era confruntată cu nemulțumiri mari în rândul populației care își dorea cu disperare ieșirea din
conflict.
Cel care va profita de această situație va fi Vladimir Ilici Lenin, conducătorul Partidului
Comunist sau Bolșevic din Rusia. El inițiază o lovitură de stat, în octombrie 1917, la Petrograd,
împotriva guvernului de orientare liberală. Și, obținând ieșirea Rusiei din război, prin pacea de la
Brest-Litovsk, reușește să consolideze poziția comuniștilor. 3
Ulterior, după un război civil sângeros purtat de către Armata Roșie comunistă împotriva
forțelor albgardiste, reprezentate de cei care nu-i acceptau pe comuniști la conducerea țării,
victoria a revenit Partidului Comunist care putea proclama în 1922 tranfosrmarea Rusiei în
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S) sau, mai pe scurt, Uniunea Sovietică, primul
stat comunist din istorie.

1
 Nașterea noului stat a fost însă una extrem de sângeroasă, deoarece s-a realizat prin
folosirea unor măsuri draconice, de intimidare a populației civile, majoritatea țărani, aplicate cu
ajutorul temutei C.E.K.A.
Dar ce era C.E.K.A? C.E.K.A sau ”Comisia Extraordinară Panrusă pentru Combaterea
Contrarevoluției, Sabotajului și Speculei” a fost fondată de către Felix Dzerjinski și a reprezentat
prima formă a poliției politice sovietice care, ulterior va lua alte denumiri ca N.K.V.D. sau
K.G.B.
De origine poloneză, Dzerjinski este caracterizat ca având o voință de fier și fiind un bun
organizator, animat de ură împotriva țarismului în temnițele căruia a petrecut 11 ani. C.E.K.A a
fost considerată brațul înarmat al partidului și așa a rămas până la sfârșitul Uniunii Sovietice.
Activitatea ei a fost considerată necesară și nu a existat inițial o bază legală inițial, pentru
activitatea sa deoarece, susținea Lenin ”Puterea sovietică este un nou tip de stat, în care nu există
nici birocrație, nici aramată, nici poliție.” și, adăuga mai târziu: ”Un bun comunist este un bun
cekist”.4
C.E.K.A va primi un sediu în piața Lubianka din Moskova, nu departe de Piața Roșie și
de Kremlin, sediul puterii politice sovietice. Denumirea de ”Lubianka” este cea care provoca
teroare deoarece simboliza represiunea absolută în toată perioada comunismului sovietic.
Acțiunile de represiune inițiate de către bolșevici i-au vizat nu doar pe opozanți dar chiar
și pe membrii partidului însuși. Deși după abdicarea țarului a fost interzisă pedeapsa cu moartea,
bolșevicii au folosit-o din plin chiar împotriva celor care îi criticau pentru acest lucru. Un
membru de frunte al mișcării revoluționare mărturisea ”Pedeapsa cu moartea era abolită pe
hârtie, însă în fiecare oraș, în fiecare cartier, comisii extraordinare C.E.K.A și alte comitete
revoluționare militare au condamnat la moarte prin împușcare sute și sute de oameni. Orice
motiv era bun: contrarevoluția, specula, jaful. Au introdus clandestin, ca niște hoți, pedeapsa
capitală.”5
În același mod sunt tratați și intelectualii care nu se conformează măsurilor impuse de
către Partid și de către conducător. Chiar și după obținerea controlului în totalitate, după
câștigarea celui de-al doilea război mondial și mult după moartea lui Stalin, societatea comunistă
nu poate accepta criticile venite inclusiv din partea intelectualilor. Sunt aplicate însă altfel de
metode, la fel de inumane însă. Concret, intelectualii care se opun, dizidenții sunt internați în
spitalele de psihiatrie în anii '60-'70 fiind tratați penrtru vina de a gândi diferit:

2
”La Cerneahovsk (spital de psihiatrie), fiecare pacient trebuia să îngită un pumnde comprimate
de aminazim. O asemenea doză din din acest neuroleptic provoca pierderea gustului și arsuri la
stomac. Efectele haloperidolului, folosit și el în doze mari, erau și mai dezastruoase, după cum
dovedesc declarațiile mai multor victime (...) ˂Îi era greu să vorbească, se oprea în mijlocul
frazei, se arunca înapoi spre spătarul scaunului, căutând să se spriine din când în când. Se oprea
din timp în timp, închidea ochii, încercând să continue conversația și să răspundă la întrebări.
Dar forțele lui interioare slăbeau, se uscau...˃”6
Codul de procedură penală al Uniunii sovietice din 1923 era un model în privința
respectării drepturilor omului, interzicând folosirea torturii. Aceasta, oficial era interzisă în toate
statele comuniste dar în mod concret ea a fost aplicată permanent sunb cele mai neașteptate și
rafinate metode, deoarece orice mijloc era scuzabil pentru atingerea scopului eliminării
dușmanilor comunismului.
Devenită mai discretă până în 1937, tortura a fost mereu prezentă în activitatea
desfășurată de către poliția politică, indiferent că s-a numit C.E.K.A sau N.K.V.D. Tortura este
amintită în Arhipelagul Gulag, de către dizidentul Alexandr Soljenițîn, care amintește de bătăi
care aveau drept consecință ruperea coloanei vertebrale sau de închiderea deținuților în spații
extrem de înguste care avea ca efect distrugerea psihică a celui anchetat. Practic, tortura a fost
aplicată consecvent pe tot parcursul timpului deoarece era o metodă sigură de a obține anumite
mărturisiri din partea celui arestat. Tot în lucrarea Arhipelagul Gulag, Soljenițîn vorbea despre
torturile utilizate utilizate în timpul interogatoriilor. Era folosită inițial privarea de somn,
deoarece inculpatul nu putea rezista foarte mult fără să doarmă. Conform mărturiilor
torționarilor, victimele nu puteau rezista mai mult de zece zile, fără să doarmă:”Eu nu am văzut
niciun insomniac care să reziste mai mult de zece zile. După această limită, personalitatea omului
moare, ajunge o bucată de carne care nu mai știe ce înseamnă frica, fidelitatea, iubirea. (...)
Dorința de a dormi devine dorința de a trăi, viața, sinonimă cu un somn delicios și infinit, este
sinonimă cu moartea”.
Alături de această metodă erau și altele prin care cei reticenți puteau fi obligați să
vorbească: loviturile cu bastonul de cauciuc în locurile sensibile, lovituri cu cablu de sârmă peste
degete, smulgerea părului, arsuri de țigară, arsuri ale degetelor, ”zăbala ”-victimei i se bagă un
prosop în gură, ca un căluș, care este legat de călcâi , victima fiind ținută astfel ore întregi în

3
această poziție fără să bea apă sau să mănânce. Erau suprasolicitate astfel încheieturile și
musculatura, lăsând urme groaznice asupra condamnatului.7
Detenția la rândul său era și ea o parte a sistemului comunist. Întreaga societate
comunistă s-a bazat pe sistemul de lagăre de concentrare reunite sub denumirea de GULAG.
GULAG era de fapt un acronim (nume alcătuit din inițiale) al denumirii care desemna direcția
care administra penitenciarele din U.R.S.S, adică Glavnoe upravlenie ispravitelno—
trudovîh lagherei”, sau în traducere „Administrația Generală a Lagărelor de muncă forțată” .
Acest univers al lagărelor de muncă din Uniunea Sovietică a fost magistral descris în
lucrarea, pe care am amintit-o deja, ”Arhipelagul Gulag” al dizidentului Alexandr Soljenițîn,
distins cu premiul Nobel în 19708, tocmai pentru curajul său de a dezvălui printre primii ororile
de aici. Lucrarea a apărut în Occident și astfel lumea liberă a putut afla despre crimele petrecute
în aceste lagăre.

În general, după arestarea și torturarea acuzatului de multe ori acesta nici nu trecea printr-
un proces, aflând ulterior la cât este condamnat și durata pedepsei. În perioada anilor '30, Stalin a
inițiat chiar dizlocarea în masă a unor grupuri etnice sau comunități care erau considerate
periculoase pentru regimul comunist. Transportul atât al condamnaților cât și al comunităților
(femei, bărbați, copii, bătrâni) s-a făcut în trenuri de marfă sau/și cu ajutorul șlepurilor pe
parcursul unor călătorii care durau și o lună, spre îndepărtata Siberie. Condițiile de călătorie erau
unele de exterminare ”Deținuții au sosit în vagoane neîncălzite care nu fuseseră amenajate pentru
transportul de persoane. În fiecare vagon erau 10-12 paturi, pe care nu ar fi putut să încapă mai
mult de 18 persoane, cu toate acestea în vagon erau 48 de persoane. (...) Deținuților li s-a dat
pâine înghețată, iar vreme de zece zile nu au primit nimic. Au ajuns îmbrăcați în haine de vară,
murdare, pline de păduchi, cu semne evidente de degerături.....deținuții bolnavi au fost lăsați să
zacă pe podeaua vagoanelor, fără a se li se acorda ajutor medical, murind pe loc.”9

GULAGUL nu era însă doar o modalitate de a-i pedepsi pe ci considerați periculoși, pe

”dușmanii poporului” dar avea și un rol economic important deoarece statul totalitar folosea
astfel forță de muncă ieftină, obținând beneficii enorme de pe urma exploatării la sânge a
condamnaților. Hrăniți îngrozitor de prost, aproape neîmbrăcați, trăind la limita subzistenței erau
puși la muncă brută pentru a-și răscumpăra ”vina” de a gândi diferit. Munceau în mine de uraniu
sau în cele de platină și aur, așa cum a fost cazul Kolîmei, pentru amenajarea de drumuri și căi

4
ferate, în nord-estul extrem, în condiții climatice foarte dure. Rata mortalității era înspăimântător
de mare, dar lagărele erau unele de exterminare, fapt amintit periodic celor deținuți aici.

”Din brigăzi întregi care începeau sezonul de extragere a aurului (mina de la Kolîma, în
nord-estul extrem al Siberiei) nu scăpa cu viață nici unul.(...) Frigul este așa de intens, încât,
dacă atingi o unealtă de metal cu mâna goală, ți se smulge pielea.Frigul acesta pătrunde până în
barăci.˂ Primul meu gând la trezire a fost că mă legaseră cu capul într-un fel sau altul de
scândurile cadrului de pat. Dar cum încercam să mă ridic, cârpa pe care mi-o legasem în jurul
capului și pe urechi înainte să mă culc cu o zi înainte dispăruse. Când m-am ridicat într-un cot,
am fost tras în jos și am înțeles că gheața o lipise de scândură.˃” povestește un fost deținut.10
Un alt lagăr de exterminare, cunoscut sub denumirea de Butugîșag, ”Valea morții” , în
Siberia sovietică, a fost o mină de uranit unde au fost trimiși să meargă peste 50.000 de deținuți,
majoritatea tineri din Ucraina. Dupa doar douăzeci de zile de muncă în mina de uraniu, datorită
radiațiilor,deținuților începea să le cadă părul, să le sîngereze nasul și gingiile deoarece nu știau
că au manipulat uraniul fără nicio protecție.
Tot de lagăre de exterminare vorbește și Soljenițîn, amintind de canalul de la Marea Albă
unde au murit peste 30.000 de deținuți, la începutul anilor '30.11
Sfârșitul sentinței nu însemna însă pentru cel condamnat politic posibilitatea de a se
întoarce acasă la o viață normală, deoarece de multe ori, mai ales în anii '30, după terminarea
pedepsei, primeau suplimentarea acesteia fiind mutați în alt lagăr. Aceștia, lipsiți de familie,
izolați de către societate, preferau să se așeze în așa numitele colonii de muncă din jurul
lagărelor, lucrând în continuare alături de deținuți, dar fiind în schimb plătiți pentru munca
prestată. Astfel au luat naștere o serie de orașe din extremul orient, în Siberia, care au permis
exploatarea bogățiilor subsolului din zona respectivă.
Cei care reușeau totuși să se întoarcă la familie, trăiau toată viața ca niște paria, la limita
societății, marginalizați, suspectați în permanență de către autorități. Ei nu au voie să vorbească
despre grozăviile prin care au trecut și nici nu simt că pot să o facă. Cei dragi, prietenii,
apropiații nu vor să audă astfel de lucruri de teamă de a nu afla lucruri pe care nu au voie să le
cunoască. La rândul lor supraviețuitorii nu vor să-și încarce apropiații cu ororile trăite de teamă
că nu vor fi înțeleși.”Când bunica a murit, mama a dezvăluit un secret de familie. În '56 tatăl ei s-
a întors din lagăr – era un sac de oase. Din Kazahstan. A venit însoțit de cineva, atât era de
bolnav. Și ele nu au spus nimănui că este tatăl.... soțul.... Le-a fost frică.....spuneau că nu este
5
cineva apropiat, doar o rudă îndepărtată. A stat cu ele câteva luni și apoi l-au internat într-un
spital. Acolo s-a spânzurat.”12 Pentru supraviețuitori lagărul devine o suferință pe viață și este o
experiență care nu te face nici mai bun și nici mai puternic. El distruge totul: condamnați,
gardieni, familie, societate, torționari.
Numărul persoanelor afectate de măsurile privind internarea în lagăre nu este cunoscut cu
precizie nici măcar în zilele noastre, deși din 1988 istoricii au putut avea acces la arhivele
N.K.V.D ului, sucesorul C.E.K.A. Se estimează că între 1934-1937 au fost transportate în lagăre
de muncă 17-18 milioane d oameni și aproximativ 10 milioane au murit acolo. În 1940 ocuparea
statelor baltice, a Bucovinei și Basarabiei a avut ca efect deportarea a două milioane de persoane,
majoritatea murind în locurile de detenție. În ultima parte a vieții lui Stalin au fost deportați peste
10 milioane de oameni în lagarele de exterminare din nordul îndepărtat, majoritatea prizonieri de
război germani sau a celor care au fost sub ocupația germană, cinci sau șase milioane dintre
aceștia murind datorită condițiilor îngrozitoare.
Conform estimărilor, aproape toate familiile din Uniunea Sovietică au avut cel puțin un
membru condamnat de către regimul totalitar.13

Note:
1.a se vedea https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/postfata-ed2.htm vizitat la
27decembrie 2020
2.a se vedea https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/prefata-ed1.htm vizitat la 27
decembrie 2020
3. Maria Ochescu, Istorie- clasa a VII , Editura art Klett, p.15
4.Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului, vol.II, Ed.Humanitas, p.28-30
5.Ibidem. p.36
6.Ibidem, p. 247-248
7. Ibidem, p.289-291
8.a se vedea https://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Soljeni%C8%9B%C3%AEn vizitat la 28
decembrie 2020
9. Thierry Wolton, op.cit. p.335
10.Ibidem, p. 347-348
11. Ibidem, p. 372
12. Ibidem, p.379
13. Michael Lynch, Stalin și Hrusciov. URSS, 1924-1964, p.81-84

6
Bibliografie selectivă

https://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Soljeni%C8%9B%C3%AEn
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gulag
https://kupdf.net/download/alexandr-soljenitin-arhipelagul-
gulag_58d0b763dc0d604323c34616_pdf
https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/postfata-ed2.htm
https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/prefata-ed1.htm
Maria Ochescu, Istorie- clasa a VII , Editura art Klett
Michael Lynch, Stalin și Hrusciov. URSS, 1924-1964, Editura All, 1995
Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului, vol.I - II, Ed.Humanitas