UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

Specializarea Istorie

Represiunea politica a comunismului:

Experimentul Pitesti

Nume:
Master, Anul II

Pitești
2012
1
 Experimentul Pitesti

Secolul XX a doborât de câteva ori recordul mondial în criminalitate şi oroare:

10 milioane de oameni ucişi în primul război mondial, 55 de milioane în al doilea, 10
milioane de oameni ucişi în numele nazismului şi peste 100 de milioane ucişi în
numele comunismului. Crimele nazismului au fost condamnate just şi exemplar.
Crimele comunismului trebuie condamnate la fel. Acest lucru este posibil numai prin
cunoaşterea întregului adevăr.
Lenin, Stalin si Mao au expus in "operele" lor ideea necesitatii folosirii
metodelor violente in desfasurarea revolutiilor sociale. Activitatea liderilor
comunismului mondial a trecut de la teorie la practica o data cu izbucnirea revolutiei
bolsevice din Rusia anului 1917. Practica partidelor comuniste poate fi rezumata
astfel: incrancenarea urii si conflictelor intre oameni, categorii sociale si natiuni,
cresterea dezordinii sociale si a saraciei, proliferarea regimurilor de dictatura si
teroare, infaptuirea unor crime sangeroase, cu caracter de genocid, afectand sute de
milioane de oameni.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Romania a intrat in sfera de influenta a
Uniunii Sovietice, ca urmare a “targului” dintre Churchill si Stalin facut la Moscova,
in noiembrie 1944 si a Conferintei de la Yalta din februarie 19451.
La 6 martie 1945, Vasinski, emisarul Moscovei a impus cu forta primul guvern
comunist condus de Petru Groza, chiar daca in vara anului 1944 Partidul Comunist
avea mai putin de opt sute de membrii. Politica noului guvern a fost teroarea de stat si
incarcerarea poporului roman pentru a impune dictatura proletara, in timp ce Armata
Rosie a ramas treispreceze ani in Romania. A urmat arestarea abuziva a mii de
potentiali oponenti ai regimului communist: ofiteri, lideri politici, intelectuali de elita,
conducatori religiosi, studenti si tarani. Acestora li s-au inscenat procese si li s-au fixat
condamnari maxime2.
Dupa 30 decembrie 1947, cand comunistii au fortat abdicarea regelui Mihai,
ultimul obstacol in calea comunismizarii si rusificarii Romaniei, represiunea s-a extins
in toate sectoarele sociale. Mii de consilieri sovietici controlau activitatea din
principalele intreprinderi economice si institutii publice. S-a introdus cenzura totala, s-
a interzis activitatea partidelor democrate, s-a adoptat sistemul sovietic de invatamant,
cu limba rusa, obligatorie, fara religie si limbi de circulatie internationala.
În acţiunea de respingere a comunismului, acest cancer care a afectat major peste o
jumătate de secol fiinţa naţională a poporului român, rezistenţa personalităţilor din
toate domeniile culturii române a constituit unul din cele mai grele tributuri plătite de
poporul român împotriva bolşevizării ţării. În închisorile din România s-au aplicat cele
mai barbare metode de tortură şi s-au comis cele mai oribile crime 3.
1
Mircea Stanescu, Titica Predescu, “Procesele reeducarii (1952-1960). Statul si dreptul, instrumente de
represiune ale dictaturii comuniste”, Fundataia culturala Memoria, filiala Arges, Pitesti, 2008, p. 24;
2
Ibidem;
3
Ibidem;
2
 Romanii au dovedit putine afinitati pentru comunism si au fost singurii
europeni care i s-au opus organizat. Aproximativ un milion de romani au fost arestati
sau deportati si peste o suta de mii au fost exterminati. Pe harta Romaniei au aparut
peste o suta de puscarii, lagare de munca, centre de domiciliu fortat si pseudo-spitale
de psihiatrie. Cele mai celebre locuri de lichidare fizica si psihica a detinutilor politici
au fost la Aiud, Gherla, Pitesti, Sighet si Canalul Dunare-Marea Neagra numit
« Canalul Mortii »4.
Regimul penitenciar al detinutilor politici a fost un regim programat de
exterminare lenta, în primul rând prin înfometare, prin frig, prin diferite forme de
tortura, prin lipsa aproape totala a asistentei sanitare, a igienei s.a.m.d.. Înainte de a
ajunge în penitenciare, în cadrul anchetelor de la Securitate, detinutii politici erau de
regula torturati prin metode de o cruzime extrema. Nu putini au decedat în timpul
anchetei. În penitenciare, torturile continuau si sub alte forme. Detinutii considerati
recalcitranti erau izolati în obscuritate totala, înlantuiti de un inel din centrul celulei.
Uneori erau tinuti cu picioarele pe un gratar aflat într-o pânza de apa. Detinutul era
încarcerat dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. În întuneric, în
frig, înfometat, uneori si legat, era obligat sa stea în picioare toata ziua si toata
noaptea.
În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se înfaptui:
intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai
vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau în închisori, taranii cei mai gospodari erau
deportati în coloniile de munca fortata. Tuturor împreuna si fiecaruia în parte li se
aplica eticheta de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala
imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de
la Pitesti, denumit de Securitate "reeducare". Metodele cele mai barbare de tortura
psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", cu scopul de a-i face sa
se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic si psihic. Victimele sunt transformate în
calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul:
"reeducarea" prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor în atei, în
delatori ai prietenilor lor.
Salbaticia maxima a ororilor s-a realizat in puscaria din Pitesti intre anii 1949-
1952. Aici s-a experimentat in premiera cea mai draconica metoda de tortura numita
in epoca « reeducare » si cunoscuta acum sub denumirea de « Experimentul criminal
Pitesti »5.
Tinerii anticomunisti, in majoritate studenti au fost victimele acestei experiente
sadice, imaginate de pedagogul sovietic Makarenko si aplicat in Romania de spionul
rus Alexandru Nicolski, general de Securitate. Serviciul Sovietic de Politie Politica
(NKVD) l-a pregatit sa recruteze detinuti politici carora li se promitea eliberarea din
detentie si grade superioare in politia politica romana (Securitatea), daca prin torturare
continua vor afla de la detinuti tot ceea ce se presupunea ca acestia nu au declarat in
timpul anchetelor. Alexandru Nicolski, pe numele sau adevarat Boris Grunberg, s-a
nascut in URSS, la 2 iunie 1914, de profesie mecanic la telefoane. A lucrat in serviciul
4
Ibidem, p. 25;
5
Ibidem;
3
sovietic de politie politica (NKVD) 6. In 1941 a fost condamnat de Curtea Martiala a
Comandamentului IV Teritorial din Romania la munca silnica pe viata pentru spionaj
in favoarea Uniunii Sovietice. Din anul 1948, Nicolski ocupa functia de subdirector in
Directia Generala a Securitatii Pporului, apoi secretar general al Ministerului
Afacerilor Interne. In aceasta ultima calitate, a coordonat modul in care s-a desfasurat
reeducarea la Pitesti. Pe Eugen Turcanu, seful grupului de tortionari, l-a instruit
personal in arta reeducarii.
Detaliile diabolicului proiect au fost probabil puse la punct in Romania, la
nivelul cel mai inalt al conducerii Partidului Comunist, iar executarea proiectului a
fost facuta de Securitate, avand drept instrument gardieni ai penitenciarelor, precum si
detinuti special "scolarizati".
In vara anului 1948, la penitenciarul Suceava, Securitatea si conducerea
inchisorii initiaza o actiune de "reeducare" a detinutilor politici, majoritatea acestora
fiind studenti cu condamnari "pentru activitate legionara" desfasurata in perioada
1940-1948. La inchisoarea din Suceava s-a creat Organizatia Detinutilor cu
Convingeri Comuniste ODCC7 din care faceau parte: Popa Alexandru, zis Popa Tanu,
adjunctul lui Turcanu, student la agronomie, la Iasi, a fost una din cele mai fioroase
figuri ale reeducarii, si a condus, catva timp, reeducarea dela Gherla; Livinski,
Martinus, Titus Leonida, Nuti Patrascanu, Fuchs, Steier, erau legionari, dar si national
– taranisti8. In partea a doua a anului 1948, Eugen Turcanu, si el student condamnat
pentru activitate legionara si participant la "reeducarea" condusa de Bogdanovici, se
declara nemultumit de modul "nesincer" in care isi desfasoara acesta din urma
activitatea si propune radicalizarea actiunii.
De ce s-a ales miscarea legionara pentru a se experimenta metoda tip
Makarenko, de reeducare prin tortura? Legionarii erau opozantii cei mai inversunati ai
regimului comunist, iar experimentul testa, printr-un lung sir de cruzimi, gradul de
rezistenta umana, pentru a obtine in final niste insi dezumanizati, invinsi, combatanti
scosi din lupta. Alaturi de studentii legionari, intra in reeducare si studentii apartinand
altor reeducari, chiar si cei din interiorul Partidului Comunist, arestati pentru diverse
delicte. In camera 4 Spital se fac demascarile.
Seful grupului de tortionari din puscaria din Pitesti a fost detinutul Eugen
Turcanu, dupa ce acesta fusese instruit de Nicolski in « arta reeducarii » in puscaria de
la Suceava. Turcanu si-a format o echipa din 8 detinuti politici care au inceput
actiunea de reeducare in ziua de 6 decembrie a anului 1949.
Cine era Eugen Turcanu? Se nascuse in comuna Paltinis, judetul Suceava, a actionat in
fratiile de cruce, participand la rebeliunea legionara din Campulung. Student in anul
III al Faculatii de Drept din Iasi, se inscrie in Partidul Comunist. Era un om solid, de
statura potrivita, foarte rau. Mocnea de ura. Cunoscuse la facultate o securista 9, care
pretindea ca vine din lagarele fasciste; conduceau impreuna UNSR din Facultatea de
6
Ibidem;
7
Lucia Hossu Longin, “Memorialul durerii, o istorie care nu se invata la scoala”, Editura Humanitas,
Bucureati, 2007, p. 139;
8
Virgil Ierunca, “Fenomenul Pitesti”, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990, p.26;
9
Revista Memoria, nr. 13, Fundatia Culturala Memoria, sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, mai,
1995, p. 34;
4
Drept- o asociatie procomunista. Denuntat pentru trecutul sau legionar, este arestat si
condamnat la 7 ani inchisoare. In aprilie 1949, impreuna cu un lot de opt studenti, este
transferat la Pitesti, inainte insa o halata la Jilava, unde autorul din umbra, Alexandru
Nicolski il instruieste si ii promite eliberarea din detentie si grade in securitate daca va
aplica intocmai programul si tehnica reeducarii prin violenta. ” Pentru mine, Turcanu a
fost un damnat, un om care nu mai putea sa scape destinului, un om care a fost ales
pentru o anumita misiune si pe care trebuia sa si-o indeplineasca. Isi dadea seama ca
merge spre distrugerea, atat a lui cat si a celor din jur, dar nu mai putea sa dea inapoi “
Nicolae Calinescu. Vina lui Turcanu era ca se casatorise cu fata unui nationalist si
avusese, prin 1945, cativa prieteni “reactionari “10.
In primavara anului 1949, sunt transferati, de la Suceava la penitenciarul Pitesti,
80 de detinuti, printre care si majoritatea celor care participasera la "reeducare". Ajuns
la Pitesti, Turcanu ia imediat legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii,
Alexandru Dumitrescu, in vederea continuarii reeducarii. Conform instructiunilor
primite de la generalul Nicolski, adjunct al ministrului de Interne, actiunea intra intr-o
noua faza.
Aceasta a început pe 6 decembrie 1949, majoritatea deţinuţilor politici fiind
studenţi şi elevi. Aşa numita "Reeducare prin tortură" cunoscută sub numele de
"Experimentul” sau “Fenomenul Piteşti", a constat în recrutarea unor deţinuţi politici,
ei înşişi în prealabil torturaţi, cărora li se promitea eliberarea, în schimbul smulgerii de
la ceilalţi deţinuţi politici a tuturor informaţiilor ce nu fuseseră declarate în anchete.
Pentru aceasta, ei aplicau metode oribile de tortură non-stop, greu de
imaginat."Reeducaţii" erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe
şi să-şi renege familia si prietenii, adică să-i "demaşte" dezicându-se de ei, de tot ce
aveau mai sfânt. În final, erau obligaţi să devină "reeducatorii" altora, adică torţionari.
Cei care refuzau, erau fortati să se "reeduce" din nou, până acceptau rolul de
"reeducator"; dacă acestia continuau să refuze, riscau să fie ucişi. Mulţi au încercat să
se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Nu există cuvinte
pentru a descrie cu adevărat tot ceea ce au îndurat aceşti tineri.
Inchisoarea din Pitesti, construita de Carol II si inaugurata de Antonescu, tot cu
tineret anticomunist, in 1942, a fost aleasa pentru experienta reeducarii pentru ca era
situata in afara orasului, spre partea de nord-vest, in apropierea unui parau si departe
de orice locuinta. Ea oferea un mediu foarte prielnic pentru schingiuiri, nici un strigat
neputand fi auzit de cineva11.
Momentul care marcheaza inceperea torturilor bestiale si generalizate coincide
cu data de 6 decembrie a anului 1949 si are loc in camera "4 Spital", o celula foarte
mare, cu aproximativ 100 de locuri, unde vreo 50 de "reeducati", dupa o invitatie la
"reeducare" adresata celor din tabara rezistentilor si refuzata de acestia din urma, trec
la atac inarmati cu bate si scanduri de la priciuri. Are loc o confruntare disperata, in
care, la un moment dat, balanta inclina de partea "rezistentilor". In acel moment,
intervin gardienii penitenciarului care, timp de cateva ore, ii masacreaza pe cei care se

10
Ibidem;
11
Dumitru Bacu, “Pitesti, centru de reeducare studenteasca”, Editura Atlantida, Bucuresti, 1991, p. 49;
5
opun reeducarii, transformandu-i pe toti intr-o masa de carne sangeranda, avand insa
grija sa nu omoare pe nici unul dintre ei.
Iata ce declara dr Nicolae Ionita, privitor la aceasta: “In dimineata de 6
decembrie, dupa ce va fi fost deschiderea, ne-am dus la programul obisnuit, dimineata
si seara. Cand ne-am intors de la program, de abia stateam de vorba, era si ziua mea de
nastere, in sfarsit, venisera cativa dintre prietenii mei sa ma felicite, iar cei pe care ii
consideram prieteni nu au venit, au stat deoparte. Dar intr-o clipa s-a intamplat ceva
fulger, nu stiu ce. Stiu ca m-am trezit jos, adica am fost luat, de jos, de pe ciment si
aruncat pe prici. Pentru ca, intr-o clipa, cat am fost noi scosi la program, gardienii,
impreuna cu Turcanu si cu Martinus, care era seful de camera, au adus ciomegele si le-
au bagat in camere...Si la un moment dat, la un semn, aceia au inceput sa ne loveasca,
loviturile cele mai puternice au fost la cap, pentru ca loviturile la cap, cele mai
puternice, produc niste modificari, asa-zisa comotie cerebrala, in care omul este scos
din functie...auzeam discursul lui Turcanu : “ banditilor, criminalilor, sa va faceti
demascarea, daca nu va faceti demascarea nu veti putea face reeducarea, daca nu va
veti face reeducarea, nu veti putea iesi din puscarie, acum sau mai tarziu, de mana
noastra veti muri “12.
Pe parcursul tragic al "reeducarii" prin tortura, careia i-au fost supusi mii de
tineri patrioti, zeci dintre ei au fost ucisi, iar mai multe sute au fost schiloditi. Sinistra
ironie a soartei, unul dintre primii ucisi a fost Alexandru Bogdanovici, primul
conducator al "reeducarii" de la Suceava.
Reeducarea reprezinta tratamentul represiv exercitat de institutia inchisorii
contra acelor simturi profunde care permit individului incarcerat sa pretuiasca religia
crestina, poporul roman, cultura si istoria romanilor, intr-un cuvant, identitatea etno-
spirituala si religioasa romaneasca. Reeducare tintea deci, dislocarea in individ a
“adeziunii” sale la genul romanesc de existenta in Europa 13. Fenomenul vizeaza asadar
transformari etice, etnice, politice si sociale, asupra unor categorii de opozanti ai
regimului comunist si ai satatului intemeiat de acesta dupa sovietizare, prin metode
violente, pentru a obtine un om nou, “purificat de tot putregaiul” anticomunist.
Aceasta se desfasura in mai multe etape:
La inceput se urmarea castigarea increderii victimei pentru a afla cat mai multe
informatii nedeclarate in anchete din activitatea sa anticomunista si pentru a-i face un
profil psihologic, afland cat este de religioasa, la cine tine cel mai mult, cine este cel
mai iubit din familie, pentrua a sti unde trebuie lovit cu efecte cat mai devastatoare.
In etapa a II a, in mod neasteptat incepea torturarea fizica prin batai cumplite
insotite de injuraturi, epitete scarboase si repetarea apelativului “ bandit “14. Era o
trecera brusca si violenta de la “ bunul meu camarad “ la “ banditule, acum stiu cine
imi esti “.
In a treia etapa, torturarea fizica non stop urmarea sa constranga victima sa isi
faca “ demascarea exterioara “15, adica recunoasterea intregii sale activitati
12
Lucia Hossu Longin, op. cit. p.139;
13
Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, “Arhivele Totalitarismului”, anul II, numarul 3/1994,
Bucuresti, 1994, p. 7;
14
Mircea Stanescu, Titica Predescu, op. cit. p.28;
15
Ibidem;
6
anticomuniste si denuntarea acelora care au actionat, au vorbit sau au gandit impotriva
regimului comunist. Astfel detinutul politic se transforma in colaborator al Securitatii
si un potential martor in alte procese.
Etapa IV sau “Demascarea interioara” prin care victima trebuia sa recunoasca
faptul ca este un netrebnic, un raufacator care isi ascunde ticalosia sub masca religiei,
cinstei, iubirii de tara cu scopul de a insela pe altii si de a parveni in societate. Scopul
scoaterii mastii era ca fiara din om, adevarata sa identitate sa se poata manifesta in
voie. Turcanu afirma: “... ma banditule, eu bat in tine pe criminalul legionar (sau
taranist, dupa cum era cazul) nu am nimic cu tine personal: prin actiunea mea te ajut sa
te lepezi de conceptia criminala care te-a adus aici si sa te pregatesc pentru o noua
cauza, dreapta, cauza poporului muncitor...”16
In etapa a cincea, bataile si torturile continuau pana cand victima era fortata sa
aduca blasfemie lui Dumnezeu, injurii oamenilor politici pe care ii apreciase, etc.
Victima ajungea sa recunoasca faptul ca este o lepadatura, un bandit ordinar care
merita orice injosire si tortura si ca nu se poate reabilita decat partial, ajutand pe
tortionari si Securitatea, adica batand si chinuind pe “dusmanii poporului” 17 si
demascand pe cei care se impotrivesc oranduirii comuniste.
Dupa trecerea prin cele 5 etape, detinutul politic era obligat sa devina tortionar
al noilor veniti. Ei erau supravegheati pentru a aplica intocmai cele 5 faze si la cea mai
mica ezitare erau supusi din nou torturilor18.
Exemple de torturi psihice: a) În noaptea Pastelui, detinutii care refuzau sa-si
faca "autodemascarea" totala (sa spuna tot ce se presupunea ca n-au declarat în timpul
anchetelor la Securitate) sunt împartasiti cu materii fecale; b) Cei banuiti ca înca
ascund informatii despre participanti la actiuni anticomuniste, sunt bagati de tortionari
cu capul în tinete cu urina; c) Detinutii sunt fortati sa scuipe în gura pe seful lor de
lupta anticomunista, pentru a-l face sa se razbune, "demascându-i" 19; d) În ziua de
Craciun, un detinut este fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Isus;
ceilalti detinuti politici sunt fortati sa stea în genunchi si sa i se închine.
"Reeducarea" de la Pitesti, sub conducerea lui Turcanu, a durat pana la
transferarea acestuia la penitenciarul Gherla, in septembrie 1951. Intre timp, primele
repercursiuni ale fenomenului Pitesti aveau sa apara la Canal, odata cu trimiterea la
munca silnica a unui grup de studenti trecuti prin "reeducare", in iunie 1950. Apoi la
Gherla, tot in anul 1950, unde, pana la venirea lui Turcanu, "operatiile" de reeducare
erau conduse de adjunctul acestuia – Tanu Popa.
De ce s-a incheiat reeducarea de la Pitesti in 1952? Istoricul Denis Deletant
leaga acest moment de inlaturarea din partid a Anei Pauker, a lui Vasile Luca si
Teohari Georgescu si de declaratia lui Gheorghiu-Dej ca a pus capat regimului de
teroare initiat de cei trei. Prietenia Anei Pauker 20 cu Stalin si cu Molotov a scapat-o de

16
Dumitru Bacu, op. cit. ,p.64;
17
Mircea Stanescu, Titica Predescu, op. cit. p.28;
18
Ibidem;
19
Paul Goma, “Patimile dupa Pitesti”, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990 pp. 68, 89, 104;
20
Lucia Hossu Longin, op. cit. p. 137;
7
un proces. Legaturile lui Nicolski cu NKVD-ul i-au asigurat imunitatea. Pregatirea
procesului va dura doi ani.
S-a spus, in mod aberant, ca ar fi fost comandati in inchisoare direct din Spania,
din exil, de Horia Sima21. Acesta i-ar fi dat ordine lui Turcanu sa duca la indeplinire
programul de tortura de la Pitesti, ca sa compromita regimul comunist, urmarind
dezmambrarea URSS-ului. In proces, Turcanu face marturisiri grave : “...am folosit
metode de violenta, ele fiindu-mi indicate si aprobate de Dumitrescu Alexandru
(directorul Penitenciarului Pitesti), de Marina Ion (ofiterul politic al penitensiarului),
de slt Mircea, de slt. Iagaru (ofiteri politici), de inspector general Raileanu (MAI),
intrucat detinutii nu voiau sa demaste ceea ce nu declarasera in fata organelor de
ancheta “22. Desi nu s-a spus nimic despre implicarea sovieticilor si a lui Nicolski, s-a
recunoscut controlul conducerii inchisorii, al Ministerului de Interne asupra intregii
operatii. Nu s-a facut insa nici o distinctie intre cei care au comandat si aplicat tortura
si cei care au devenit tortionari prin forta.
La data de 20 septembrie 1954, la Tribunalul Militar Bucuresti incepe procesul
lotului Turcanu, care cuprinde 22 de acuzati, impotriva carora se retin, in principal,
invinuirile de "acte de teroare in grup", "crima de uneltire contra securitatii interne" si
"inalta tradare". Toti cei judecati sunt fosti legionari care "isi recunosc" la ancheta
faptele pentru care sunt incriminati. Nu exista inca elemente certe privind atitudinea
acuzatilor din timpul procesului, in special ultimul lor cuvant. Trebuie precizat ca,
alaturi de Turcanu, Popa Tanu si alte capetenii ale ODCC, care n-au fost niciodata
torturati in timpul "reeducarii", in acelasi lot se afla studenti care au devenit tortionari
numai dupa ce au fost supusi unor indelungate chinuri (Voinea Octavian, Pop Cornel,
Popovici Cornel s.a.). Sedintele Tribunalului Militar, prezidat de faimosul general
Alexandru Petrescu, sunt secrete, iar sentinta din 10 noiembrie 1954 ii condamna la
moarte. La data de 17 decembrie 1954 sunt executati, la Jilava, prin impuscare, Eugen
Turcanu si alti 15 condamnati din acelasi lot.
Pe 22 iunie este executat, tot la Jilava, Puscasu Vasile, din acelasi lot, in timp
ce sentintele de condamnare la moarte ale lui Popa Tanu si ale altor 4 condamnati sunt
comutate in "munca silnica pe viata". Printr-un alt proces, incheiat prin pronuntarea
sentintei din 16 aprilie 1957, sunt condamnati 5 ofiteri de Securitate si directori sau
functionari ai penitenciarelor unde a avut loc "reeducarea", pentru "favorizarea actelor
de teroare si pregatire de acte uneltitoare" (de fapt, ei condusesera concret actiunile
criminale la Pitesti si Gherla).
Nici unul dintre cei 5 ofiteri condamnati nu si-au ispasit pedepsele. Este demn
de remarcat ca dintre detinutii care au fost capetenii ale reeducarii, Fuchs si Steier nu
au fost judecati niciodata pentru crimele la care au fost partasi si nici Alexandru
Nicolski, Marin Jianu si Nemes, generali de Securitate – trei dintre cei mai importanti
organizatori ai experimentului Pitesti.
In anul 1957, Securitatea organizeaza un al doilea proces al "reeducarii"
(procesul Vica Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute in inchisorile
romanesti, in anii 1949-1952, asupra Miscarii Legionare care ar fi organizat intreaga
21
Ibidem, p. 141;
22
Ibidem, p.131;
8
actiune in scopuri de spionaj precum si spre a sabota "opera de reeducare a
detinutilor". Inscenarea esueaza datorita curajului si inteligentei celor acuzati pe
nedrept, ei aratand, in cursul procesului, ca totul a fost organizat din ordinul
Securitatii. Cu toate acestea, intregul lot, de 8 acuzati, a fost condamnat la pedepse
intre 15-25 de ani munca silnica. Cei condamnati, impreuna cu alti 6 detinuti
considerati de Securitate ca foarte periculosi, sunt apoi transferati la Jilava, unde sunt
literalmente ziditi in celule de exterminare special amenajate, unde isi vor gasi
sfarsitul 6 dintre ei, datorita tuberculozei si diareei deshidratante.
Ce stiu romanii despre Pitesti? Securitatea a incercat sa ascunda ceea ce s-a
intamplat acolo, pentru ca odata ce afli barbariile acestea nu mai esti tentat sa clamezi
umanitatea si binefacerile regimului comunist, asa cum incearca sa ne inoculeze inca
diversi tristi indivizi. Prin urmare, daca nici noi nu stim bine ce a fost acolo, de ce am
cere strainilor sa fie mai interesati? Nu stiu daca ar trebui sa ne facem din Pitesti un
titlu de glorie ca tara, mai degraba este responsabilitatea noastra sa prezentam lumii
evenimentele de acolo in semn de atentionare ca, sub forme diferite, ele ne pot inca
afecta.
Fenomenul Pitesti ramane, asadar, un subiect extraordinar de important pentru
istoria recenta a Romaniei si pentru clarificarea unor fapte ramase in misterul
intunecat al perioadei comuniste.

9
 BIBLIOGRAFIE:

 Institutul National pentru Studiul Totalitarismului,

“Arhivele Totalitarismului”, anul II, numarul 3/1994,
Bucuresti, 1994;
 Revista Memoria, nr. 13, Fundatia Culturala Memoria,
sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, mai, 1995;
 Bacu, Dumitru, “Pitesti, centru de reeducare
studenteasca”, Editura Atlantida, Bucuresti, 1991;

 Goma, Paul, “Patimile dupa Pitesti”, Editura Cartea

Romaneasca, Bucuresti, 1990;
 Ierunca, Virgil, “Fenomenul Pitesti”, Editura Humanitas,
Bucuresti, 1990;

 Longin, Lucia Hossu, “Memorialul durerii, o istorie care

nu se invata la scoala”, Editura Humanitas, Bucuresti,
2007, p. 139;
 Stanescu, Mircea, Predescu,Titica, “Procesele reeducarii
(1952-1960). Statul si dreptul, instrumente de
represiune ale dictaturii comuniste”, Fundataia culturala
Memoria, filiala Arges, Pitesti, 2008;

10