Represiunea in regimurile totalitare

Ion Diana-Andreea
Popa Mihaela
Definitie

Represiunea politică sau persecuția politică reprezintă acțiunea de a bloca, de a reține, de a pedepsi,
și de a urmări acțiunile politice sau sociale, de pe poziția de putere politică, a unui individ sau a
unui grup.

Represiunea politică neagă și împiedică exercitarea drepturilor civile și de libertate politică:

exprimarea, reuniunea, manifestarea, asocierea, sindicalizarea, libertăți care sunt considerate ca
fiind proprii sistemelor democratice.
Regimurile totalitare.

Regimurile totalitare sunt regimuri de tip ideologic:

-regimurile comuniste (incepand cu cel sovietic, din 1917 și pana la prăbușirea sa, în 1991)

- Germania Nazista (1933-1945).

Aceste regimuri “revoluționare” exercita puterea nu numai în numele poporului, care delega, ci
al ideologiilor pe care le reprezinta(marxism-leninismul și national-socialismul).
România în totalitarism(1945-1989)

Incepand din 1945, sub presiunea sovieticilor și la adăpostul trupelor sovietice de ocupație, în
România se instaurează primul guvern de orientare comunista. Până în 1947, Partidul Comunist
cucereste pe deplin puterea politică , aparent totalitatea instituțiilor statului. Regele Mihai este
nevoit să abdice, este instaurată Republica Populară și, în paralel, se dezlănțuie represiunea cea
mai brutală, nu doar împotriva opoziției politice, ci a societății în ansamblu, rezistența la
comunicare.

Aflat acum la putere, Partidul Comunist își pune în practica propriul proiect ideologic și în
economie: naționalizarea întreprinderilor și a bancilor (1948), colectivizare agriculturii (1949-
1962), planificarea economica.
Etapele Partidului Comunist din România

Putem distinge două etape care corespund perioadelor celor doi conducatori ai Partidului
Comunist. Epoca Dej și epoca Ceaușescu. În timpul primeia dintre acestea, teroarea asupra
societății este generalizată, de administrarea ei ocupandu-se, în primul rand, Securitatea, Militia
și Justiția. Toate domeniile vieții- de la economie și pana la invatamant și cultura- sunt
configurate după doctrina maxist-leniista. Circa 1 milion de persoane sunt deținute în închisori
și lagăre. În ultimii ani ai regimului Dej, în paralel cu rigiditatea politică internă, se inregistreaza
o anumită deschidere către lumea occidentală.

În timpul celei de-a doua perioada comunista românească teroarea nu dispare, însă după
deceniile de represiune în epoca dejista, este mai bine directionata. Profitand de conjunctura
internațională, Ceaușescu a continuat politică de deschidere către lumea occidentală, pana la
începutul anilor 80, când regimul intră într-o criză profundă , din care nu-si va mai reveni pana
la schimbarea de regim din 1989.
Fenomenul Pitești.

“”Fenomenu Pitesti” a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică

a individului. Aceasta “operațiune” a început în 1949, la închisoarea din Pitești. Securitatea a
pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul
Anton Makarenko. Experimentul a încetat însă în anul 1952.

Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin
ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, de tip bolșevică. Detinutul
trebuia sa se “vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament comunist. Planul va
fi posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului tortionar, cand ce ce tortura
stătea în aceeași celulă cu victima, pana la îndeplinirea obiectivului propus.
Suferinta continua făcea ca detinutul sa îsi piarda demnitatea umană, ajungand la slăbiciune
interioară, fapt ce favoriza implementarea în psihicul detinutului a unei conștiințe sociale tipic
comunistă. Astfel, tortura deținuților era un mijloc, și nu un scop. Prin denunțare, datorită torturii
neîntrerupte, cei chinuiti ofereau și numele altor asa-zisi “colaboratori” ai fostelor partide, mai ales ai
Gărzii de Fier. Astfel, cei denunțați erau arestați la randul lor de Securitate și trimiși la Pitești, pentru
reeducare. O parte din deținuți, deveneau din victime calai(tortionari).

Dumitru Banu (unul dintre martorii care au pătimit în închisorile comuniste ) explica motivele pentru
care a fost aleasă închisoarea de la Pitești pentru acest teribil experiment. Penitenciarul se afla langa
municipiul Pitești, în direcția N-V, în apropierea unui parau. Langa complexul respectiv nu se afla
nicio locuință, fapt ce a permis o buna desfășurare a ostilitatilor fata de deținuți, în incinta
penitenciarului. Tot Bacu ne mai relateaza ca studenții din penitenciare erau impartiti în patru
categorii:

1. cei retinuti fără sentința judecatoreasca.

2. cei condamnați pentru delicte minore.
3. deținuți care reprezentau “dușmani mai mici ai regimului”.
4. opozanții convinși ai regimului, fie din vreun partid sau pur și simplu anticomuniști.

Aceasta împărțire avea ca scop bine definit izolarea “șefilor” fata de categoriile minore, pentru
a impiedica o eventuala comunicare între deținuți și astfel, a crea o stare de incertitudine în
psihicul fiecărui deținut, corespondența cu familiile prizonierilor și rudele fiind suprimata.
Procesele reeducarii de la Pitesti. Cele 4 faze.

1. “Demascarea externă”, unde detinutul trebuia să-și arate credința și loialitatea fata de
partid, ideologia comunista și fata de Organizația Deținuților cu Convingeri
Comuniste(O.D.C.C.). Detinutul trebuia sa mărturisească orice informație care putea
ajuta la anchetă și să denunțe orice persoana care intrase în contact cu cel anchetat, din
considerente politice sau sociale. Declaraiile erau facute mai intai verbal, în plina tortura,
urmand a fi verificate de cineva din Comitetul de Reeducare, apoi notate scris, semnate
cu forța de anchetat și trimise la Interne.
2. “Demascarea internă”- presupunea denunțarea oricărui coleg de celulă sau din
penitenciar, ca daduse ajutor altui deținut, fie prin sprijin moral sau material, sau care
făcuse adresa regimului comunist, penitenciarului ori la adresa lui Țurcanu sau altor
tortionare. Aceasta faza a procesului reeducării urmarea anihilarea morala a detinutului și
distrugerea personalității și caracterului acestuia.
3. “Demascarea publica”- facea referire la faptul ca detinutul trebuia să renunțe la orice pasiuni
și dorințe, precum și la orice ideal propriu, incepand cu familia, rudele, prietenii și terminand cu
credința în Dumnezeu.

4. În ultim faza, deținutul era silit sa conducă procesul de reeducare al celui mai bun prieten,
devenind tortionarul acestuia.
Filmulet: https://youtu.be/D66cOefraG8
Bibliografie

https://biblioteca.regielive.ro/referate/istoria-romanilor/represiunea-politica-a-comunismului-e
xperimentul-pitesti-31545.html

https:/www.historia.ro/sectiune/general/articol/fenomenul-pitesti

Manual de istorie clasa a XI a.