MAREA TEROARE STALINISTA (1936-

1938)
Totalitarismul in Uniunea Sovietica

Student : Rares Cazacu

Specializare : RISE
Disciplina : Ideologii politice in epoca
contemporana
Proof coordonator : Vlad Gafita
CUPRINS
1. CARACTERISTICI GENERALE ALE
TOTALITARISMULUI
2. MAREA TEROARE STALINISTĂ (1936-1938)
3. BIBLIOGRAFIE
1. CARACTERISTICI GENERALE ALE
TOTALITARISMULUI
• Fenomen de amploare al secolului XX, totalitarismul a oferit noi
dimensiuni ale organizării și funcționării societății umane, fiind în
același timp o demonstrație a forței și influenței pe care un sistem
ideologic le poate exercita asupra individului. Fără îndoială,
totalitarismul în dimensiunile sale politice, sociale, economice și
culturale nu constituie astăzi doar un subiect de cercetare științifică;
el reprezintă încă o provocare și o seducție pentru mulți lideri politici
contemporani.
• Definirea conceptului de totalitarism și expunerea principalelor sale
trăsături și obiective se pot face atât din perspectivă politică, cât și
din perspectivă psihologică. Definiția oferită de Dicționarul
Explicativ este mult prea lacunară pentru a contura o imagine globală
corectă a termenului.
• Indiferent de particularitățile statelor în care au fost instaurate, regimurile
totalitare prezintă o serie de caracteristici comune, care cuprind atât noțiuni
de simbolistică politică, cât și relațiile specifice între lideri și societate.
• Principiile de bază ale regimurilor totalitare se pot rezuma astfel:
monopolul partidului unic în conducerea societății, implementarea unei
ideologii proprii la nivelul întregii societăți, controlul asupra maselor prin
aplicarea metodelor represive și de teroare la nivel instituționalizat,
eliminarea principiului separării puterilor în stat și cumularea de către lider
a tuturor mecanismelor de decizie, sistematizarea unui cult al personalității
– formă de propagandă care idealizează și exagerează calitățile personale,
existente sau nu, ale liderului. Pentru a putea fi aplicate aceste trăsături, este
nevoie de existența unei societăți închise, refractară la schimbări de orice
natură și incapabilă de a se exprima liber și a formula idei și preferințe.
• În continuare, vom considera Uniunea Sovietică drept model al
statului totalitar în secolul XX și vom prezenta configurația sa
politică, socială și economică, prin care a fost posibilă
instaurarea unui regim de teroare. Bazându-se pe tehnologia
modernă, statul totalitar al secolului XX debuta sub forma unei
dictaturi care exercita întreaga putere politică, însă nu se oprea
aici. Treptat, statul instituia un control extins asupra tuturor
aspectelor vieții umane: economic, social, intelectual și
cultural. Deși un asemenea control nelimitat nu a putut fi
niciodată pe deplin realizat, libertatea de acțiune a individului a
fost în mare măsură redusă.
• Deviația de la normă, chiar în 2 materie de artă sau comportament
familial, putea deveni o crimă. În teorie, nimic nu era neutru din
punct de vedere politic, nimic nu era în afara obiectivelor statului
• Această viziune grandioasă asupra controlului absolut al statului era
complet diferită de liberalismul și democrația secolului al XIX-lea,
dar și de autoritarismul conservator. Totalitarismul a apărut ca reacție
la extinderea liberalismului ca formulă politică. Acesta din urmă
încerca să limiteze puterea statului și să protejeze drepturile
individului: liberalii se bazau pe raționalitate, armonie, progres
pașnic în conformitate cu nevoile societății și o clasă de mijloc
puternică. Însă adepții totalitarismului respingeau aceste principii,
deoarece ei credeau în puterea voinței, conflictul declarat și violența
manifestată.
• În ceea ce privește raporturile dintre indivizi și stat, totalitarismul aduce o
viziune nouă, în comparație cu ideile democratice. Individul era considerat
mult mai puțin valoros decât statul și nu existau drepturi pe termen lung, ci
doar recompense temporare pentru loialitate și serviciile aduse „cauzei”
regimului. Doar liderul atot- puternic și partidul unic, aflați mai presus de
lege și de tradiție, determinau destinul statului totalitar.
• Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu se baza doar pe
elitele politice, ci și pe mase. Statul totalitar a căutat și, uneori a reușit să
obțină sprijinul claselor sociale nemulțumite de consecințele liberalismului
clasic. Totalitarismul s-a întemeiat pe mase îndoctrinate politic, pe oameni
angajați în procesul politic; în cazul de față, consolidarea regimului din
Uniunea Sovietică s-a realizat prin contribuțiile celor devotați cauzei
socialismului.
• Un alt element important pentru specificul relației dintre elite și mase îl
reprezintă cultul personalității staliniste; puterea de seducție și nivelul
de manipulare au fost de natură să deturneze atenția publicului de la
adevărata față a regimului. Mișcările de masă comandate de Stalin au
avut rolul de a masca teroarea fizică și psihologică pe care o practica
partidul unic.
• O altă caracteristică a regimului totalitar socialist a fost dinamismul
fără limite. Societatea comunistă a fost o societate complet mobilizată,
o societate care înainta permanent către un scop final, stabilit de Iosif
Visarionovici Stalin. Acest țel nu a fost niciodată limitat doar la
supraviețuirea regimului, ca în cazul unei dictaturi. Crearea „omului
nou” și a unei societăți fără clase, indiferent de metodele folosite, erau
preocupări de bază în politicile și deciziile arbitrare elaborate de Stalin.
• Dar, în mod 3 aparent paradozal, regimul comunist nu și-a
îndeplinit niciodată în totalitate obiectivele formulate concret.
Sau, mai precis, de îndată ce un obiectiv era realizat, cu prețul
unor sacrificii enorme, la comanda liderului apărea un alt țel,
menit să îl înlocuiască pe cel vechi și să mențină societatea
într-o mobilizare continuă. Prin urmare, totalitarismul era un
fel de revoluție permanentă, de revoluție neterminată, în cadrul
căreia transformarea profundă și rapidă, impusă de sus,
continua la nesfârșit.
• Ideologia comunistă, în formula aplicată de Stalin, a fost dominată de teroare.
Spre deosebire însă de Revoluția Franceză, care prin dictatura iacobină poate
fi considerată un prototip al terorii totalitare, regimul lui Stalin nu a folosit
teroarea doar ca un instrument de eliminare a adversarilor, ci a făcut din ea un
mod de guvernare
• Strategia de impunere a ideologiei socialiste, gândită de cei aflați la vârful
aparatului de partid și de stat, nu era bazată pe o comtinuitate a tradițiilor
politice, sociale, culturale, economice sau religioase. Dimpotrivă, comunismul
a făcut din anihilarea trecutului o practică curentă. Istoria a fost rescrisă în
conformitate cu viziunea socialistă, religia a fost înlăturată pe motiv că este o
pură invenție umană, economia a fost reorganizată potrivit principiilor
colectiviste, iar domeniului cultural i-au fost impuse noile dimensiuni ale
„realismului socialist”, curent intelectual care, impus de la vârf, oferea o
imagine deformată și idilică a vieții cotidiene în noua so cietate socialistă.
• Cu toate că regimul comunist, în varianta stalinistă, interzicea
orice fel de manifestare religioasă, însăși ideologia concepută
de partid căpătase un pronunțat caracter religios. Raoul
Girardet consideră că în comunism existau mituri politice care
aveau în adâncul lor rădăcinile unor mituri religioase.
„Totalitarismele moderne s-au construit pe realitatea subiacentă
a Răului ce trebuie exorcizat, a mântuirii care terbuie asigurată.
Mitul vârstei de aur, al revoluției salvatoare, al salvatorului sau
al unității alcătuiesc recuzita sau inventarul clasic al
comunismului.
• Mitul colectivității are la bază principiul „De la fiecare după
necesități, fiecăruia după muncă”. În felul în care l-a aplicat
comunismul, mitul colectivității a ajuns să distrugă puterea
individualității creatoare. Pentru „religia” marxistă, individul
nu este decât un simplu mijloc. Personalitatea umană cu
gândirea sa, cu sentimentele ei cele mai intime, cu conștiința sa
morală, cu imaginația sa creatoare trebuie să se supună în
întregime societății, să fie reglementată „de la centru”. Cu alte
cuvinte, „în colectivismul marxist, în societatea comunistă,
omul nu va mai exista, însuși imaginea lui fiind ștearsă. El
poate fi comparat cu piatra ce se pune la temelia clădirii sau cu
piulița unei puternice mașini, însă nu mai are individualitate
• Dogmatismul dovedește că regimul comunist nu a aplicat o
viziune asupra lumii, bazată pe dovezi sau rațiune; a fost o
ideologie anti-rațională și rigidă, în aceeași măsură cu religia
fundamentalistă. În perioada stalinistă, orice deviere de la linia
generală a partidului era condamnată public de elite
• In definitiv, originalitatea regimului comunist este demonstrată
de Raymond Aron prin trei trăsături: „1. El dispune de tehnici
polițienești și de convingere de care nu a beneficiat nici un
regim despotic din trecut. Populația,, mai concentrată decât în
societățile vechi, din ce în ce mai urbanizată, este și mai mult
supusă îndoctrinării; 2. El permite o stranie combinație între o
birocrație autoritară și voința de edificare a socialismului
2. MAREA TEROARE STALINISTĂ
(1936-1938)
• Încă de la instaurarea la putere, bolșevicii au considerat
teroarea un instrument de bază al regimului. Ea era îndreptată
cu precădere împotriva dușmanilor din interior, împotriva celor
care se opuneau noii conduceri sau contestau ideologia
socialistă. Voința individuală era anulată în favoarea celei
exprimată de mase; însă aceste mase puteau constitui oricând,
în viziunea lui Lenin, elemente refractare la schimbare.
• Astfel, în interiorul lagărelor se regăsesc mari comunități de
indivizi, considerate de elita socialistă ca fiind un pericol la
adresa ordinii politice abia instaurate, al cărei scop declarat era,
paradoxal, asigurarea fericirii tuturor cetățenilor
• Vladimir Ilici Lenin este liderul care a stat la originea
sistemului concentraționar sovietic deoarece, la inițiativa lui, au
fost create structuri și instituții care aveau ca sarcină eliminarea,
prin diverse mijloace, a tuturor celor considerați ostili
înfăptuirii „idealurilor socialismului”. „În august 1918, Lenin a
cerut o punere în carantină a suspecților într-un lagăr de
concentrare în afara orașului. Suspecți, nu vinovați, după cum
subliniază pe bună dreptate Soljenițîn.
• La 5 septembrie 1918, măsura este în mod oficial adoptată
printr-un decret al comisarilor poporului (sovnarkom) vizând
protejarea Republicii Sovietice împotriva dușmanilor ei de
clasă, izolându-i pe aceștia în lagăre de concentrare”
• Scopul suprem al terorii era distrugerea din temelii a societății,
împreună cu toate valorile sale și crearea unui corp social nou,
care să adere la ideologia marxistleninistă.
• Structurile instituționale cu rol represiv s-au diversificat,
teroarea devenind în cele din urmă însăși esența regimului
socialist din Uniunea Sovietică. De la început, „sistemul
partidului unic a fost înfăptuirea cea mai durabilă, rolul
acestuia fiind de a controla cu o „mână de fier” noile „instituții
democratice”
• Stalin a fost liderul emblematic al Uniunii Sovietice, iar la
originea sistemului său de conducere prin teroare s-au aflat
două componente: conștiința permanentă a fragilității regimului
(care îl determina să adopte tactici agresive față de societate) și
cultul personalității.
• Victimele proceselor politice ordonate de el, murind, îi
proslăveau numele. În lagăre unde milioane de oameni închiși
după gardurile de sârmă ghimpată schimbau cursurile râurilor,
construiau orașe dincolo de Cercul Polar și mureau cu sutele de
mii, totul se înfăptuia sub portretele lui. Statuile lui din granit și
din bronz au fost înălțate pe întreg teritoriul acestei imense țări”
• De la instaurarea regimului bolșevic și până la preluarea puterii
de către Stalin, mecanismele de opresiune statală au evoluat și
au devenit tot mai brutale. Astfel s-a ajuns ca, în ajunul
perioadei 1936-1938, ruptura dintre stat și societate să fie
totală. Statul își aservise în întregime corpul social, lucru care a
facilitat punerea în practică a epurărilor ordonate de Stalin.
• Lichidarea fizică în masă a vizat mai întâi partidul, apoi acele
comunități considerate „dușmani de clasă” și atentatori la
siguranța statului.
• In septembrie 1936, Stalin l-a numit în fruntea NKVD pe N. S.
Ejov. Perioada 1936-1938 a rămas cunoscută în mentalul
colectiv sovietic sub denumirea de Ejovșcina, subliniind rolul
important al șefului poliției politice în acțiunile de reprimare a
oponenților reali sau imaginari.
• Obsesia puterii, teama patologică de a nu fi răsturnat din
poziția de lider l-au determinat pe Stalin să ordone o serie de
epurări în interiorul partidului, începând cu Biroul Politic și
încheind cu cei care aveau statutul de simplu membru.
• Represiunea stalinistă a lovit și segmentul oamenilor de știință.
Marea Epurare din 1936-1938 a desăvârșit aici o acțiune
începută cu patru ani înainte. Mari cercetători din diverse
domenii, precum Tupolev – constructor de avioane, Korolev –
inițiator al primului program spațial sovietic, 27 din 29 de
astronomi de la Observatorul din Pulkovo, numeroși lingviști,
câteva sute de biologi au căzut victime „Ejovșcinei”.
• Pe lângă aceștia, 2.000 de membri ai Uniunii Scriitorilor,
muzicieni, oameni de teatru, ziariști au fost arestați, deportați
sau executați.
• O altă țintă a poliției politice a fost armata sovietică. Un număr
important de cadre militare cu funcții de conducere au fost
victime ale politicii lui Stalin. La 11 iunie 1937, presa din URSS
anunța că mareșalul Tuhacevski și alți 7 generali au fost
condamnați la moarte, pentru acuzații de trădare și spionaj.
Istoricii confirmă că asaltul asupra armatei a avut ca rezultat
eliminarea a 3 din 5 mareșali (Tuhacevski, Egorov și Blucher), 13
generali de armată din 15, 8 amirali din 9, 50 de generali de corp
de armată din 57, 154 de generali de divizie din 186, 16 comisari
de armată din 16, 25 de comisari de corp de armată din 28.
• De asemenea, au fost lichidați 35.000 din 80.000 de ofițeri și 75
din cei 80 de membri ai Consiliului Militar Suprem
• Există numeroase puncte de vedere în explicarea fenomenului
totalitar stalinist, însă cel referitor la suportul ideologic este
deosebit de elocvent. Aici se poate constata rezultatul aplicării
teoriei marxist-leninste maturizate: „Politica lui Stalin
amintește cert de cea a despotismelor cunoscute. Însă teroarea
sistematică își are sursa în ideologia dusă până la logica sa
extremă. Stalin nu înseamnă marxism-leninism denaturat, ci un
marxism-leninism matur, manipulat de un personaj lipsit de
orice scrupule, adică incapabil să se oprească o clipă în fața
monstruozității consecințelor și să reflecteze la justificări”
• In concluzie, se poate afirma că experimentul totalitar stalinist,
din anii 1936- 1938, este rezultatul unui îndelungat proces de
ideologizare exagerată a statului și a societății, asociată cu
prezența unui dirijism absolut. Utopia socialismului, concepută
de Marx ca ultimul stadiu de evoluție a societăților capitaliste
europene, a devenit simbolică tocmai pentru existența Uniunii
Sovietice.
3. BIBLIOGRAFIE
• ARON, Raymond, Democrație și totalitarism, Ed. ALL, București,
2001
• BALL, Terrence, DAGGER, Richard, Ideologii politice și idealul
democratic, Ed. Polirom, Iași, 2000
• BERDIAEV, Nikolai, Originile și sensul comunismului rus, Ed.
Dacia, Cluj- Napoca, 1994
• CIORBEA, Valentin, Din istoria secolului XX, vol. I-1918-1939,
Ed. Ex Ponto, Constanța, 2006
• CIUPERCĂ, Ion, Totalitarismul – fenomen al secolului XX.
Repere, Casa Editorială „Demiurg”, Iași, 2006
• WERTH, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin
(1917-1953), Ed. Corint, București, 2000.