Efectele regimului comunist în viaţa societăţii

Alegerile câştigate în mod fraudulos de către partidul comunist în 1946, comuniştii preiau controlul
asupra parlamentului şi încep sa se impună şi în celelalte laturi ale societăţii.

În anul 1947 este înlăturata monarhia, după aceasta mişcare PCR a trecut la construirea
instituţiilor specifice,,democraţiei populare ''preluând ca model sistemul politic al Uniunii Sovietice.
Schimbarea constituţionala din 1948 Romania devenea Republică Populară, iar organul suprem al puterii
de stat era Marea Adunare Naţională. Influenta partidului asupra procesului legislativ era desăvârşită,
deputaţii MAN erau aleşi teoretic prin vot universal, de fapt erau selectaţi de organele Partidului, acest
lucru a dus la conducerea Partidului-Stat.

Guvernul se va numii Consiliul de Miniştrii, acesta conducea țara din punct de vedere
administrativ si avea puterea sa emită acte normative. Legătura guvernului cu PCR era foarte strânsă,
fapt care într-un sistem politic cu partid unic, însemna executarea deciziilor luate la vârful singurei
ierarhii a țării: Partidul Comunist.

Partidul-stat a implicat și aservirea justiției intereselor Partidului Comunist. De a lungul întregii

perioade 1948-1989 puterea juridica a avut o funcție dublă: 1.prevenea și pedepsea delictele de drept
comun, 2 justiția a devenit o arma împotriva celor care se opuneau comunismului. În anii 1980,
numeroasele ,,delicte'' de ordin politic au fost ascunse în spatele unor acuzaţii de drept comun, printre
care cele mai utilizate erau ,,speculă'' şi ,,deţinerea ilegala de valută'' rezulta de aici că numeroşii
opozanţi politici au fost judecaţi ca simplii delicvenţi de către instanţele civile.

Orice dictatură se sprijină pe un aparat represiv şi pe o intensă activitate de poliţie politică. În

absenţa lor, controlul total asupra societăţii nu ar putea fi exercitat, aşa cum opoziţia şi curentele
contestatare faţă de regim nu ar fi putut fi descoperite şi înăbuşite. O zicală din aceea perioada suna în
felul următor:,,ce e securitatea? Inima partidului care bate, bate, bate ...'' încă din primii ani de
funcţionare, în numele ,,luptei de clasă'' si sub atenta supraveghere a consilierilor sovietici, ofiţeri KGB,
Securitatea a folosit în mod deschis metode violente pentru a elimina orice forma de opoziţie la politicile
partidului. Sub conducerea unor persoane precum Alexandru Nicolschi, Gheorghe Pintilie, Vladimir
Mazuru sau Alexandru Drăghici-şef al Securităţii, apoi ministru al Afacerilor şi Internelor, până în 1965,
unul dintre principalii responsabili pentru represiunea violentă din anii Dej.

Au fost operate sute de mii de arestări, deportări in lagăre de muncă forţată, anchete violente şi nu în
ultimul rând asasinate. În 1949 sunt constituite Trupele de Securitate care au întărit foarte mult forţa
represivă, rolul lor era menţinerea ordinii publice şi înăbuşirea oricărei rezistenţe la colectivizare şi
naţionalizare a proprietăţilor. În anii '60 aceste trupe au fost chemate sa anihileze rezistenţa partizanilor
din munţi.

Miliţia este înfiinţata in 1949 şi a constituit o alta instituţie represivă a statului comunist. În anii
'50 ea a jucat un rol important în deportarea ţăranilor care se opuneau colectivizării. Relaţiile miliţiei cu
securitatea au fost foarte strânse mai ales în mediu rural, pe care îl supraveghea sub coordonarea
Securităţii. Multe dintre delictele politice din anii 1980 au fost ascunse în spatele unor delicte de drept
comun, cazurile fiind instrumentate de Miliţie, cu sprijinul Securităţii.

Direcţia Generala a Penitenciarelor a fost subordonată Ministerului de Interne, care coordona

închisorile şi lagărele de muncă în care erau trimişi deţinuţii politici, unde o mare parte dintre aceștia şi-
au găsit sfârşitul, în urma torturilor şi înfometării la care au fost supuşi. Vechiul sistem penitenciar din
România interbelică a fost transformat în 1948-1949 după modelul sovietic: elaborarea unui regulament
nou intern prin care s-au restrâns drepturile deţinuţilor, diminuarea raţiilor de hrană, întărirea pazei,
înăsprirea pedepselor aplicate, obligativitatea muncii. Între anii 1945-1964 aglomerarea penitenciarelor,
lipsa igenei, a îngrijirii medicale, izolarea, bătaia, înfometarea şi execuţiile sumare au devenit în scurt
timp caracteristice pentru sistemul penitenciar român.

În perioada guvernării lui Gheorghiu-Dej, în România existau 130 de unităţi de detenţie.

Penitenciarele au fost organizate în funcţie de numărul şi calitatea deţinuţilor închişi. Penitenciarele
erau:de tranzit şi de triere-Jilava şi Rahova, pentru elita-Sighet, condamnări la ani grei de închisoare sau
condamnări pe viaţa - Gherla şi Aiud, pentru lucrătorii serviciilor de ordine publică dinainte de 1945-
Făgăraş, pentru femei-Dumbrăveni, Mărgineni, Miercurea-Ciuc, Mislea, pentru studenţi-Piteşti, pentru
minori-Târgşor, Mărgineni,Cluj, închisori-spital Târgu-Ocna, Văcăreşti şi numeroasele centre de
exterminare pe întreg cuprinsul ţării exemplu Ocnele Mari, Codlea, Suceava. Pentru ,,construirea
socialismului'', regimul a decis folosirea deţinuţilor la muncă forţată de la canalul Dunăre-Marea Neagră
şi din Balta Brăilei unde condiţiile de viaţă au fost dintre cele mai dure, astfel încât numărul deceselor a
fost de ordinul miilor. În coloniile şi unităţile de muncă din sud-estul ţării, zeci de mii de deţinuţi au
realizat cele mai grele munci, se spune că în aceea perioada arestările se făceau în funcţie de numărul de
muncitori necesar pentru realizarea unor lucrări în complexele de lagăre. Condiţii extrem de grele au
îndurat şi deţinuţii aduşi în minele de plumb de la Baia Sprie şi Cavnic.

Puritatea socială trebuia obţinută prin,,lupta de clasă'' purtată împotriva ,,duşmanilor

poporului'', aceasta etichetă a fost pusă:chiaburilor, marilor proprietari de pământuri, bancherilor
perioadei interbelice, membrii clerului ortodox şi catolic, partizanii, etnicii germani, sârbii din banat,
vechile partide democratice-PNL şi PNŢ, legionarii, antonescienii, unii ofiţeri ai armatei, toţi aceștia
intrau in categoria,,trădători''.

Intelectualii care nu s-au convertit noii ideologii şi-au afirmat superioritatea şi dispreţul şi a fost aproape
exterminată în închisori sau marginalizată, iar alţii au reuşit să părăsească România înainte de închiderea
graniţelor. Aceşti oameni care s-au opus regimului comunist au fost transformaţi în ,,ţapi ispăşitori''
pentru toate eşecurile şi neîmplinirile. Exterminarea fizică, deportarea,,reeducarea'' şi izolarea în
închisori au fost principalele mijloace şi metode prin care,,duşmanii poporului'' au fost înlăturaţi din
societate. ,,Originea socială sănătoasă'' era folosită pentru condamnarea ,,păcatelor'' părinţilor asupra
copiilor şi interzicerea accesului acestora în şcoli prin alcătuirea dosarelor de admitere, astfel le-au fost
interzise unele drepturi urmaşilor ,,duşmanilor poporului''.

Majoritatea formelor tradiţionale de asociere au fost desfiinţate: partidele politice au fost

scoase în afara legii, liderii politici au fost arestaţi, personalităţi culturale marcante au fost încarcerate
sub diferite pretexte şi unele culte au fost interzise, scopul acestor acţiuni era eliminarea adversarilor
politici şi a structurilor democratice liberale. Cenzura, minciuna, dezinformarea şi calomnia au fost
utilizate sistematic în presa oficială. Numeroase demonstraţii şi scandaluri de stradă de stradă au fost
regizate pentru a crea impresia unei stări de spirit nefavorabile partidelor istorice sau pentru a cere
demisia unor persoane publice. În intervalul martie-septembrie 1947, aproape 1000 membrii ai
partidelor de opoziţie au fost arestaţi. Cele mai expuse formaţiuni erau PNŢ şi PNL întrucât ele
beneficiau încă de o mare popularitate în rândul populaţiei.

Din cauza abuzurilor la care erau supuşi liderii ţărănişti au decis să părăsească ţara,în speranţa
organizării unui guvern de exil, tentativa lor a fost dejugată de comunişti şi liderii arestaţi pe 14iunie
1947 Tămădău. Iuliu Maniu unul dintre artizanii unirii de la 1918, preşedinte PNŢ, prim-ministru al
României, a fost arestat şi condamnat la temniţă grea pe viaţă în noiembrie 1947. Moare la 5septembrie
1953 la Sighet, locul înhumării nu este cunoscut nici astăzi, se crede că a fost aruncat într-o groapă
comună, la marginea oraşului Sighetul-Marmaţiei în ,,Cimitirul Săracilor''. În august 1947 PNL s-a
autodizolvat iar în perioada 1948-1952 toate celelalte formaţiuni politice au fost dizolvate sau înghiţite
de comunişti. În următorii ani, represaliile împotriva membrilor fostelor partide istorice au continuat
prin valurile de arestări şi deportări.

Campania agresivă începută de guvernul Groza împotriva cultelor în martie 1945 a avut ca scop
anihilarea tuturor formelor instituţionale alternative la monopolul impus de statul totalitar. Politica atee
a regimului comunist a condus practic la suprimarea organizaţiilor religioase. În perioada 1949-1989 au
existat în România 14 culte legale, manifestările religioase făţişe erau interzise. Nou înfiinţat,
Departament al Cultelor, a creat în 1945, a avut sarcina să verifice activitatea tuturor confesiunilor
religioase, dar şi a diferitelor organizaţii ale acestora. Modul de administrare a finanţelor precum şi
înfiinţarea de noi parohii şi funcţii în structura cultelor erau supuse unui control foarte strict. În perioada
1944-1989 numărul clericilor, de toate cultele, anchetaţi, deportaţi, sau încarceraţi a fost estimat a fi
peste 4500.

Învăţământul a reprezentat o componentă esenţiala în acţiunea de impunere a noii ideologii.

Combaterea analfabetismului a fost în sine, un fapt pozitiv, dar, în acelaşi timp politica a fost folosită în
scopul îndoctrinării ideologice. Politizarea învăţământului prin reforma din 1948 a fost însoţită de o
formă de presiune psihică, exercitată constant, cotidian şi prin constrângere. Şcolile de partid erau
dedicate în exclusivitate activiştilor partidului şi aveau misiunea de a pregăti politic cadrele necesare
pentru orice domeniu de activitate.

Decretul-lege din 1945 pentru epurarea presei, lovea direct în publicaţiile partidelor democratice şi mai
ales ale Bisericii Ortodoxe care si aşa erau băicotate prin sistemul de difuzare şi cenzura exercitată de
tipografiile comuniste. Ziarul Scânteia a devenit reperul obligatoriu de informare a populaţiei alături de
care o lungă listă de publicaţii controlate ideologic şi-a făcut treptat apariţia. S-a dat o lege şi pentru
curăţarea elementelor reacţionare Societății Române de Radiodifuziune. Oameni au fost alungaţi, mii de
discuri cu muzică şi partituri au fost arse.
Naţionalizarea din 1948 a mijloacelor de producţie votata pe 11iunie 1948 de Marea Adunare Naţională
a fost confirmarea oficiala a noii căi pe care ţara o îmbrăţişase. În urma acestei legi statul obţinea
monopolul mijloacelor şi forţelor productive importante.

Lovitura de graţie a venit în 1949 prin începerea adunării forţate a terenurilor agricole şi a inventarului
agricol. Acesta acţiune s-a făcut în mod declarativ, prin,,liberul consimţământ al ţăranilor''. Acest proces
s-a numit colectivizare început la 3-5 martie1949 şi se va încheia la în 1962, cu un bilanţ absolut pozitiv
pentru autorităţi:15milioane de hectare vor intra în posesia Întreprinderilor Agricole de Stat, restul va
rămâne în proprietatea individuala. Urmările acestui proces de colectivizare sunt:80mii de ţărani trimişi
în judecata, peste 17mii familii de moşieri au fost izgoniţi din propriile case, strămutaţi sau deportaţi,
locuinţele devenind sedii de partid sau cooperative agricole locale.