STALINISMUL POLITIC ȘI ÎNCEPUTURILE

LIBERALIZĂRII REGIMULUI POLITIC

 Începând cu anul 1948, discursul istoric a devenit apanajul Puterii, având ca scop princi-
pal educarea populației în baza liniei impuse de centrul politic. În primă fază, imediat după
schimbarea regimului, istoria a trebuit să fie rescrisă de la zero „pentru a înlesni subjugarea națiu-
nilor din noul imperiu sovietic” . Apoi, pe tot parcursul perioadei comuniste, istoriografia a fost
supusă controlului strict al Partidului, chiar și în perioada în care exista impresia unei liberalizări
pentru a evita ca ideile privind trecutul național considerate „nesănătoase” să ajungă în fața citito-
rilor. Astfel, istoria se transformă dintr-o știință al cărei scop era cunoașterea, pe cât posibil
obiectivă, a trecutului, în armă aflată în mâna Puterii politice, „un secondant al ideologiei în ac-
tivitatea educativă a statului și societății, privind libertățile individuale și colective ale unei nați-
uni” .

Pe parcursul celor patru decenii de regim comunist, istoriografia a cunoscut mai multe
etape, în funcție de natura ideologiei promovate de puterea politică; evoluția ei poate fi corelată
cu însăși evoluția regimului. Avem, la început, perioada stalinistă, a regimului dependent de
Moscova, aceasta este perioada internaționalismului, a ideilor radicale de sorginte stalinistă , când
discursul istoric e caracterizat prin aderența la principiile marxism-leninismului și de o uniformi-
tate a perspectivelor asupra trecutului . Urmează apoi perioada distanțării de Uniunea Sovietică,
care se traduce, în discursul istoric, prin renunțarea la ideile filosovietice și prin recuperarea valo-
rilor naționale. A doua etapă a guvernării lui Gheorghiu-Dej se caracterizează printr-o anumită
liberalizare a regimului comunist, materializată prin eliberarea deţinuţilor politici din închisori şi
printr-o anumită elasticitate în viaţa spirituală, continuându-se totodată procesul de dezvoltare
economică. Pe plan extern s-a promovat o politică de independenţă faţă de Uniunea Sovietică şi o
reorientare spre occident. Această realitate şi-a găsit expresia mai ales în "Declaraţia din aprilie"
din 1964. 1

1
https://enciclopediauniversala.wordpress.com/2013/02/08/romania-postbelica-stalinism-national-comunism-si-
disidenta-anticomunista/, accesat la data de:7.05.2016

1
 3. 1. REALIZAREA PARTIDULUI UNIC

Istoria Partidului Comunist din România începe în anul 1921, o dată cu Partidului
Socialist din România și afilierea PCdR la Internaționala a III-a. Din anul 1924, PCdR s-a aflat în
ilegalitate, fiind interzis de către guvernul liberal sub acuzația de „acțiuni anti-românești” după
evenimentele de la Tatarbunar din Basarabia. Pe tot parcursul perioadei interbelice PCdR a fost
subordonat Comiternului și s-a situat într-o poziție critică față de alipirea
Basarabiei, Bucovinei, Cadrilaterului și Transilvanie României. Subordonarea față
de URSS și discursul antinațional adoptat au dus la arestarea sau refugierea în Uniunea Sovietică
a membrilor partidului.

În anul 1944, odată cu intrarea Armatei Sovietice în București, Partidul Comunist din
România ieșea din ilegalitate și număra aproximativ 1000 de membrii. Ascensiunea partidului pe
scena politică și preluarea treptată a puterii, susținut de Uniunea Sovietică, s-au realizat în
conformitate cu principiile leniniste care considerau că puterea putea fi cucerită prin sprijinul
direct și masiv al unei puteri străine. 2

În anul 1948 are loc fuziunea Partidului Comunist din România cu Partidul Social-
Democrat, în urma căreia se formează Partidul Muncitoresc Român (PMR). Dupa unificarea
PCdR cu PSDR, în februarie 1948, porțile partidului au fost închise pentru a face loc unei
perioade de reorganizare sau de consolidare a partidului. Pașii care au fost realizați în vederea
consolidării partidului au constat în: stoparea recrutării de noi membrii, verificarea tuturor
membrilor și a activului PMR, epurarea celor care nu se încadrau în logica marxist-leninistă și
organizarea unor campanii de îndoctrinare prin intermediul unui sistem de învățământ în cadrul
partidului. 3

În cadrul primului Congres al PMR care a avut loc în februarie 1948, Gheorghe
Gheorghiu-Dej atrăgea atenția asupra deteriorării rândurilor partidului și necesității luării de
măsuri în această privință. „Trebuie verificată situația fiecăruia, trecutul lui, activitatea și
devotamentul lui. Elementele străine de clasa muncitoare, strecurate în rândurile noastre,
elementele care au activat în mișcarea legionară, diverși afaceriși și carieriști, oameni cu o
atitudine necorespunzătoare moralei proletare nu au ce căuta în partid. Curățirea rândurilor
2
Stelian Tănase Elite și societate: guvernarea Gheorghiu-Dej: 1948-1965, Ed.Humanitas,
București, 1998, p.52.
3
Stelian Tănase, op.cit, p 49

2
partidului de elemente dușmănoase, străine, necinstite, nu poate decât să-i întărească prestigiul în
ochii întregului popor și să-i cimenteze și mai mult rândurile”4

În presa vremii ca un element de legitimitate a acțiunilor de epurare din interiorul PMR

era invocat exemplul bolșevic: „Experiența PC(b) al URSS ne arată că pentru a-și păstra rolul de
avangardă a clasei muncitoare, Partidul trebuie să-și curețe rândurile și în primul rând activul
conducător de elemente străine de clasă, dușmănoase, carieriste, oportuniste”5

Nu a fost întâmplător faptul că într-un regim de dictatură populară în care coerciția

devenise principalul mijloc de a opera transformările dorite de elită, în dauna celor politice
legitime: „Partidul este cel care-și crează un organism specializat în control și represiune.
Obiectivul cuceririi puterii și guvernării unei societăți în care elita politică este o minoritate
nereprezentativă conferă un rol predominant aparatului represiv. Funcția sa se extinde și asupra
partidului și elitei sale”6

În Proiectul cu privire la ”Îndrumările în vederea verificării membrilor PMR”, din august

1948, se atrăgea atenția asupra potențialui pericol reprezentat de membrii social-democrați.
„Dacă în PCR, cu toate eforturile depuse de CC al PCR, au reușit să pătrundă unele elemente
străine, în fostul partid social democrat, datorită liberalismului practicat și în urma unor politici
conștiente dusă de elementele trădătoare de dreapta în privința înscrierilor în partid, au pătruns
într-o măsură mult mai mare elemente străine de clasa muncitoare, exploatatoare sau afaceriste”,
iar soluția găsită a fost renunțarea la „tovarășii de drum”. 7

În mai 1950, a avut loc Plenara de încheiere a lucrărilor Comisiei de Verificare a

membrilor de partid. Campania care s-a desfășurat pe o perioadă de 19 luni apărea în ochii elitei
„ca o reușită atât pentru partid cât și pentru membrii”, confirmând justețea hotărârii PMR
din cadrul primului Congres.   După epurări, în cadrul partidului au mai rămas 78. 87% din
numărul inițial, fiind excluși 21. 13% de foști membrii. Din acest procent, 12. 27% au fost
eliminați din partid pentru activitate dușmănoasă sau diferite abateri grave, 8. 76% pentru
refuz de calitate de membru de partid. După verificare, privind din perspectiva compoziției
sociale, existau 42. 51% elemente muncitorești, 57. 79% elemente nemuncitorești (element
4
Alina Tudor-Pavelescu Politica de cadre a partidului muncitoresc roman: 1945-1955 Ed.Arhivele Naționale ale
României, București, 2006, p.8.
5
Ibidem p16
6
Stelian Tănase, op.cit, p 54
7
http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/de%20la%20catalan%20august%202010/CCP-
Documente_Interne%20final.pdf, accesat la data de:7.05.2016

3
țărănesc33. 20%, element, burghez, 24. 29%).
În urma verificărilor și a epurărilor, compoziția socială nu s-a schimbat foarte mult, procentul
muncitorilor în partid crescând cu doar 4%. S-a semnalat un procent mai ridicat în cadrul
structurilor aparatului de partid (de la 53. 5% la 63. 5%) și de stat (de la 24. 21% la 39. 73%).
Tocmai acesta a fost paradoxul partidului o bună perioadă de timp, deși se numea Partidul
Muncitoresc Român, abia în 1958 procentul muncitorilor în cadrul său a fost de 51. 13%. 8

Conducerea partidului a fost preocupată de păstrarea coerenței în interiorul corpului

politic, prin asigurarea unui procent ridicat de proletari în rândul membrilor, dar în special în
aparatul de partid. Elita comunistă a implementat un sistem de recrutare care diferenția membrii
în conformitate cu originea socială și locul de muncă. Primirea în partid nu s-a mai realizat în
bloc, cum s-a întâmplat în perioada 1944-1948, ci, în mod strict individual, cu
respectarea„învățături leninist-staliniste”și a regulamentului partidului.
Intratrea în partid a fost condiționată de un stagiu pe care fiecare candidat trebuia
să-l parcurgă, diferențiat pe categorii sociale: pentru muncitorii din industrie 6 luni, 1 an pentru
muncitorile din micile întreprinderi, tăranii săraci, muncitorii agricoli, membrii ai gospodăriilor
agricole colective și de 1 an și jumătate pentru funcționari, intelectuali. Membrilor fostelor clase
exploatatoare le era interzis să acceadă în Partidul Muncitoresc Român. La expirarea stagiului,
candidatul prezenta către biroul organizației de bază o cerere personală în care solicita primirea
sa în rândurile partidului, o autobiografie scrisă personal, un chestionar completat tot personal și
recomandările din partea unor membrii cu o istorie în cadrul partidului. 9

După cum am putut observa modul în care elita politică comunistă autohtonă și-a imaginat
consolidarea a fost prin separarea partidului de societate, prin ridicarea nivelului exigenței la
înscrierea în partid.

În fond, acțiunile întreprinse de noua elită politică se înscriau în principiile enunțate de

Lenin, pentru care partidul clasei muncitoare „revolutionare” era unicul partid de guvernământ
din lume care nu era procupat de creșterea cantitativă a membrilor, ci de creșterea lor calitativă.

8
Nicoleta Ionescu-Gură Stalinizarea României: Republica Populară
Română, 1948-1950: transformări instituționale, Ed. All, București, 2005, p 213
9
Ibidem, pp 220-222

4
 3. 2. COMPETIȚIA PENTRU PUTERE ÎN PARTIDUL MUNCITORESC
ROMÂN. VICTORIA LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ.

Gheorghe Gheorghiu Dej a fost marele învingător în conflictele pe care le-a avut în interiorul
PMR lupta pentru putere a fost permanentă, astfel în 1944 au fost înlăturați din fruntea partidului
Ștefan Foriș și Remus Kolfer, în 1948 a fost înlăturat Lucrețiu Pătrășcanu, în 1952 cel al Anei
Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, în 1957 cel a lui Iosif Chișinevschi și Miron
Constantinescu. Victoria lui Gheorghiu-Dej în 1952 cand grupul Ana Pauker, Teohari Georgescu
si Vasile Luca a fost eliminat din conducerea PMR și și-au pierdut posturile în Guvern, nu ar fi
fost posibilă făra acordul lui Stalin10

În momentul în care Partidul Muncitoresc îți face apariția pe scena politică românească la
conducerea lui erau trei grupuri:primul grup era compus din muncitori și activiști întemnițați în
timpul grevelor din anii 1930, al doilea grup cuprindea unii membrii ai conducerii comuniste
interbelice fiind condus de Ana Pauker, al treilea grup era format din comuniștii veterani care
rămăseseră în România, iar cel mai activ grup era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a
reușit să își creeze în perioada războiului o bază propie de putere, și care a reușit la sfârșitul
războiului să-l înlăture prin forță de la conducerea PMR pe Ștefan Foriș. 11

În cadrul guvernării comuniste, primele două etape reprezintă ascensiunea și declinul

regimului instaurat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Prima etapă este cuprinsă între anii 1948-1952
și începe cu inițiere reformelor comuniste și se încheie cu înlăturarea grupului condus de Ana
Pauker. A doua etapă este cuprinsă de moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. În decursul acestor
ani luptele interne vor fi numeroase. Dej, ales secretar al Partidului Muncitoresc Român și reales
în această funcție în 1948, se bucura de o autoritate mai mult formală, respectând însă profilul
ideai al comunismului. Ana Pauker care s-a impus ca șeful secției românești, a fost aleasă
membrul al Secretariatului, alături de Vasile Luca și Teohari Georgescu. Deși Dej era secretar
general, depindea în totalitate de bunăvoința grupului condus de Ana Pauker deoarece aceasta
deținea majoritatea în Secretariat, putând să blocheze inițiativele secretarului, ba chiar să îl
înlăture. 12

10
Florin Constantiniu, op.cit, p.472
11
Denis Deletant, op.cit, pp 140-145
12
Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria României, Institutul Cultural Român, Cluj-Napoca, 2004, p 55

5
 În cadrul noii structuri de partid se punea accentul pe carcaterul de elită al partidului și au
fost introduse criterii mai stricte privind calitatea de membru de partid. S-a declanșat astfel o
întregă campanie de epurări cu scopul de a disciplina ideologic partidul și de a-i da o structură
complexă. Lupta pentru dominație în cadrul partidului nu poate fi înțeleasă fără luarea în
considerare a legăturilor cu Uniunea Sovietică13.
Această luptă pentru supremație își are originile în lovitura de la 23 august 1944 și în
decizia înlăturării lui Ștefan Foriș. 14
Dând dovadă de o bună tactică, Gheorghiu-Dej a reușit să-și înlăture pe rănd posibili
adversari: pe Ana Pauker a transformat-o în cadavru politic, fiiind acuzată alături de Vasile Luca
și Teohari Georgescu de deviere de drepta, iar Lucrețiu Pătrășcanu a avut aceași soartă ca și
Ștefan Foriș, murind executat. Eliminarea lui Pătrășcanu s-a efectuat datorită faptului că acesta
reprezenta o alternativă concretă la supremația lui Gheorghiu-Dej, pe care sovieticii o aveau la
îndemană. 15
Gheorghiu-Dej se temea că Lucrețiu Pătrășcanu, arestat în 1948 și anchetat de atunci în
nenumărate rănduri, va beneficia de ”dezghetul” ale căriu semne apăruse de la Moscova și s-a
hotărât așadar să îl elimine definitiv. 16
Căderea Anei Pauker de la putere, în februarie 1953 a fost rezultatul procesului de
verificare a calitătii de membru al partidului, care viza eliminarea elementelor carieriste și
oportuniste în contextul de antisemitism camuflat a lui Stalin. Vasile Luca a fost torturat pentru a
obține mărturii împotriva lui Pătrășcanu. 17Dizgrația sa a fost determinată de opoziția sa față de
reforma bănească din 26 ianuarie 1952, impusă de Stalin. Raportul consilierilor sovietici, privind
acțiunile lui Vasile Luca în calitate de Ministru al Finanțelor a fost înaintat lui Stalin. Acest
document a devenit, rechizitoriul, care speculat cu abilitate de Gheorgiu-Dej, a dus la căderea lui
Vasile Luca din funcția de lider de partid și de stat. 18
La 2 iunie 1952 , Gheorghe Gheorghiu-Dej era numit președinte al Consiliului de
Miniștrii, funcție pe care o cumula cu cea de secretar general al partidului. Dej s-a impus în lupta

13
Denis Deletant, Teroarea comunistă în România, Ed.Polirom, Iași 2001, p118
14
Ibidem, p.119
15
Stelian Tănase, op.cit p 105
16
Florin Constantiniu, op.cit, p.474
17
Stelian Tănase, op.cit, p 107
18
Florin Constantiniu, op.cit, p.473

6
pentru putere, reușind să domine elita guvernamentală, în ciuda tensiunilor interne dare răscoleau
partidul la diferite intervale și in direcții diferite. 19

La 5 martie 1953 Stalin moare, moartea acestuia însă nu a înregistrat nici o schimbare
majoră în conducerea partidului. În urma celui de al doilea Congres al Partidului, Dej îsi reia
funcția de prim-secretar, schimbarea fiind adusă de intrarea lui Nicolae Ceaușesc în partid și a lui
Alexandru Drăghici, in locul Anei Pauker și a lui Vasile Luca. Gheorghiu Dej avea de-a face cu
alt conducător, diferit față de predecesorul lui, dar după alte lupte interne și opoziții, Dej a reușit
să își consolideze propiul control asupra partidului și să îl lege mai strâns de propia persoană. 20

Gheorghe Gheorghiu-Dej, a înteles că poziția sa de număr unu al partidului era amenințată

deoarece Hrușciov dorea înlociurea primilor secretari ai partidelor comuniste din țările satelit
rămași din timpul lui Stalin. În 1954-1955 el a trecut în funcția de prim-secretar al CC al PMR un
devotat de al său, Gheorghe Apostol, păstrând pentru el funcția de prim-ministru. 21

Această manevră a lui Gheorghiu-Dej a fost amenințată pentru scurt timp de atacul lui
Miron Constantinescu, sprijinit de Iosif Chișinevschi. Aceștia l-au atacat de pe pozițiile luptei
împotriva „cultului personalității” prezentându-se ca partizani ai unei autentice conduceri
colective și ai curmării abuzurilor Securității, prezentându-l pe Gheorghiu-Dej ca pe „un mic
Stalin„ al României. Această încercare a lui Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi de a-l
descăuna pe Dej si de a-l înlocui probabil cu Constantin Pârvulescu care părea ușor de manevrat,
nu a avut succes. 22

Revoluția ungară din 23 octombrie-4 noiembrie 1956 a fost un puternic impact pentru
conducerea comunistă a României. La 30 octombrie s-a constituit Comandamentul General,
condus de Emil Bodnăraș. 23

Gheorghiu-Dej văzuse cu ce ușurință , Kremlinul schimbase liderii de la Budapesta în

funcție de interesele sovietice și întelegea că si el putea împărtăși aceeași soartă, cu atât mai mult
că nu dorea să urmeze politica de destalinizare a lui Hrușciov. Era nevoie de o distanțare
progresivă de Moscova pentru ca poziția liderilor de la București să nu fie amenințată. Însă

19
Stelian Tănase, op.cit, p 116
20
Ghiță Ionescu, Comunismul în România, Ed.Litera, București 1994, p 265
21
Florin Constantiniu, op.cit, p.475
22
Ibidem, p.476
23
Ibidem, p.477

7
Gheorgjiu-Dej și-a dat seama că fără sprijinul sovietic, în condițiile unei confruntări cu URSS,
trebuia să câștige suportul populației. 24

Ca urmare a luptelor pentru putere ce se duceau între zidurile Kremlinului, Hrusciov ar fi

vrut să il înlocuiască și pe dictatorul român Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar acesta a reuși la
plenarele din iunie-iulie 1957 să îi elimine pe posibilii hrusciovieni din conducerea partidului. 25

După anul 1958, Gheorghiu-Dej evoluează treptat spre o desprindere de ruși și către
obținerea unui statut de autonomie, soluție aleasă datorită amenințărilor lui Hrusciov și anume
aceea de a lua puterea din mâinile lui Dej. Astfel s-a produs un conflict cu Uniunea Sovietică,
însă nu datorită noii linii de dezvoltare adoptată de comuniștii români ci datorită impotrivirii
rușilor de a aplica aceeași linie de dezvoltare în țara lor.

3. 3. CONDIȚIILE ÎNCEPUTULUI LIBERALIZĂRII REGIMULUI POLITIC,

SUB ASPECT ECONOMIC, CULTURAL ȘI AL POLITICII EXTERNE, DUPĂ 1953

Probabil cea mai reprezentativă acțiune a lui Gheorghe Gheorgiu-Dej este îndepărtarea
României de modelul de conducere sovietic.

După retragerea Armatei Roşii din România, regimul de la Bucureşti a continuat să aducă
elogii Uniunii Sovietice şi conducătorilor ei, a luat măsuri represive împotriva celor care se
opuneau, într-o formă sau alta, acestei orientări. Timp de un an s-au operat arestări, s-au organizat
şedinţe publice de „demascare” a duşmanilor socialismului, acţiuni ce aminteau de începutul
anilor ’50. Ele erau menite să „adoarmă vigilenţa” Kremlinului, care trebuia să ştie că România
constituia o „verigă puternică” a lagărului socialist. 26
Pe de altă parte, au început tatonări în diferite capitale din Occident, în vederea normalizării
relaţiilor bilaterale, grav deteriorate după 1948. Delegaţii economice au vizitat S. U. A. , Italia,
Franța, Republica Federală Germania şi alte state, reuşind să rezolve problema bunurilor
confiscate de România după cel de-al doilea război mondial. Pe această bază s-au încheiat
acorduri între statul român şi firme occidentale, vizând mai ales domeniul tehnologiei. 27
Din  anul 1960 a început un amplu proces de desovietizare a societăţii româneşti. Au fost
desfiinţate rând pe rând Institutul „Maxim Gorki”, care a devenit Institutul de Limbi Străine,

24
Ibidem, p 481
25
Ibidem, pp 483-484
26
Bălan Ion,  Regimul concentraţionar din România 1949-1954, Fundaţia Academia Civică , Bucureşti, 1998, p 49
27
Vlad Georgescu, op.cit, p 280

8
Librăria „Cartea Rusă”, Muzeul Româno-Rus, clădirea intrând într-un lung proces de restaurare
după care aici s-a amenajat Muzeul Literaturii Române.
S-au creat noi manuale şcolare, în care au fost reintroduse personalităţile de marcă ale literaturii,
istorie şi ştiinţei româneşti. Statul a investit sume considerabile în învăţământ, ştiinţă şi cultură, s-
au construit mii de şcoli, zeci de institute de cercetare, facultăţi, spitale, policlinici etc. Au fost
restabilite contactele culturale cu Occidentul; limbile franceză, engleză, germană s-au reintrodus
în şcoli alături de limba rusă. 28
Regimul a devenit mai relaxat, din 1960 s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politici. La îndemnul
lui Dej, statul și partidul a hotărât deschiderea țării spre dezvoltarea relațiilor economice și
comerciale cu toate țariile lumii. 29
În august 1964 au fost puşi în libertate ultimii 10. 000 de deţinuţi politici din România, tot la
inițiativa lui Dej. La propunerea sa cei mai mulţi au primit pensii din partea statului, iar unii au fost
reîncadraţi în vechile lor locuri de muncă, inclusiv în universităţi şi institute de cercetare ştiinţifică.
Politica economică a continuat să pună accentul pe industrializare, dar, alături de industria grea şi
cea a construcţiilor de maşini, s-a acordat o mai mare atenţie industriei alimentare şi celei
producătoare de bunuri de consum (confecţii, încălţăminte, articole electro-casnice etc. ). 30
Direcţiile obligatorii ale procesului de industrializare erau considerate: electrificarea,
mecanizarea complexă, automatizarea producţiei, chimizarea, creşterea şi dezvoltarea industriei
constructoare de maşini. Industriei româneşti i s-au alocat fonduri considerabile. Au fost create
capacităţi productive în toate judeţele, s-au electrificat majoritatea localităţilor ţării, au fost
construite mari obiective industriale, au apărut noi ramuri şi subramuri economice. 31
În fiecare oraş s-a dezvoltat cel puţin o platformă industrială puternică, creându-se numeroase
locuri de muncă în industrie, servicii, sistemul sanitar, învăţământ etc. După încheierea
colectivizării agriculturii în 1962, s-a adoptat un amplu program vizând modernizarea acestei
ramuri a economiei naţionale şi creşterea producţiei la hectar. De asemenea, s-au înfiinţat ferme
legumicole, pomicole, crescătorii de păsări, porci, viţei etc. 32
Situaţia materială a populaţiei s-a îmbunătățit, ca urmare a rezultatelor obţinute în industrie şi
agricultură. A început construirea unor cartiere de locuinţe, apartamentele fiind acordate gratuit

28
Gheorge Apostol, Eu și Gheorghiu-Dej, Ed.Paco, București 2011, p164
29
Ibidem, p.166
30
Ibidem, p.167
31
Vlad Georgescu, op.cit, p 300
32
Ibidem, p 302

9
în folosinţă muncitorilor. A sporit numărul locurilor în staţiunile de odihnă şi tratament. Satul
românesc tradiţional a suferit uriaşe transformări, înfăţişarea lui s-a schimbat din punct de vedere
material, dar şi spiritual, prin pierderea dorinţei ancestrale a ţăranilor de a lucra pământul. 33
La începutul anilor 1960, pe piaţa românească au reapărut produse din statele occidentale. Au
fost achiziţionate filme, s-au organizat expoziţii, concerte la care erau prezente personalităţi
marcante atât din „lagărul” socialist, cât şi din Occident.
Au fost aduse unele modificări la Constituţia din 1952, înlăturându-se restricţiile în privinţa
exercitării dreptului de vot de către anumite categorii de cetăţeni. În 1961, la locul Prezidiului
Marii Adunări Naţionale a fost creat Consiliul de Stat al Republicii Populare Române, organ al pu-
terii aflat sub controlul Marii Adunări Naţionale şi răspunzător în faţa acesteia pentru activitatea
sa. La 21 martie 1961,  Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales în funcţia de preşedinte al
Consiliului de Stat, iar Ion Gheorghe Maurer a devenit preşedintele Consiliului de Miniştri. 34
Cei doi lideri politici Gh. Gheorghi-Dej şi I. Gh. Maurer au fost artizanii politicii de independenţă
şi suveranitate a României. Conducerea de la Bucureşti a profitat de conflictul dintre China şi
Uniunea Sovietică pentru a-şi afirma propria sa poziţie, diferită de cea a Moscovei, în problemele
vieţii internaţionale, precum şi ale raporturilor dintre partidele comuniste şi muncitoreşti. 35
Un moment esenţial, pe plan intern şi internaţional, s-a înregistrat în aprilie 1964, când s-a făcut
publică noua orientare a guvernanţilor de la Bucureşti.  În  Declaraţia cu privire la poziţia
Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale s-
a afirmat că România promovează principiile suveranităţii şi independenţei naţionale, ale
neamestecului în afacerile interne, avantajului şi respectului reciproc. Partidul Muncitoresc
Român se pronunţa pentru recunoaşterea specificităţii naţionale, istorice, înţelegerea şi acceptarea
diversităţii de condiţii ale dezvoltării fiecărei ţări. 36
În document se preciza: „Respectarea strictă a principiului potrivit căruia toate partidele marxist-
leniniste sunt egale în drepturi, a neamestecului în treburile interne ale altor partide, a dreptului
exclusiv al fiecărui partid de a-şi rezolva problemele politice şi organizatorice, de a-şi desemna
conducerea, de a-şi orienta membrii asupra problemelor politicii interne şi internaţionale,
reprezintă condiţia esenţială pentru soluţionarea justă a problemelor divergente, ca şi a oricăror
probleme pe care le ridică lupta lor comună”. În acest spirit,  Declaraţia aprecia: „Nu există şi nu
33
Stelian Tănase, op.cit, p 219
34
Gheorghe Apostol, Op.cit, p.172
35
Ibidem, p.173
36
Ibidem, p.177

10
poate exista un partid părinte şi un partid fiu, partide superioare şi partide subordonate”. Cu alte
cuvinte, România nu mai recunoştea supremaţia Uniunii Sovietice şi nici rolul conducător al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în relaţiile internaţionale. Partidul Muncitoresc Român
se considera responsabil pentru politica sa numai în faţa poporului român.
Declaraţia din aprilie 1964 a avut un mare ecou internaţional, mai ales în statele
occidentale, care au apreciat-o pe drept ca începutul unei noi perioade în evoluţia politicii interne
şi internaţionale a României, ca un act de independenţă faţă de Moscova. 37
Se poate aprecia că , în 1965, politica externă şi internă a dictatorului român era angajată pe
o direcţie nouă, autonomistă, foarte diferită de calea pe care mergeau celelalte state est-europene.
Economic, România se opunea integraţionismului şi specializării cerute de C. A. E. R. , continuând
o linie de industrializare rapidă, mai ales cu ajutorul Occidentului. În interior , se observau tendinţe
timide de liberalizare, în timp ce pe plan extern partidul refuza să secondeze Moscova în dorinţa ei
de hegemonie asupra mişcării comuniste internaţionale, apropiindu-se , în acelaşi timp, de China şi
alte ţări industriale dezvoltate. Din punct de vedere cultural, influenţa rusă era aproape cu totul
dispărută, partidul îngăduind, cu prudenţă, treptata recuperare, reabilitare şi circulaţie a valorilor
tradiţionale care nu-i mai ameninţau direct autoritatea. 38
Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit pe neaşteptate, în martie 1965, fiind la începutul noului
său drum. Este greu de precizat ce ar fi urmat. Cert este însă că reformismul dejist a fost limitat.
Comuniştii români nu s-au gândit nici un moment la reformarea reală a modelului stalinist, ci doar
la aplicarea sa integrală. Ca urmare, în 1965, Dej şi grupul lui erau în conflict relativ cu Moscova în
privinţa autonomiei, dar structurile interne peste care domneau nu se deosebeau în mod esenţial de
cele sovietice.
Politica lui Dej a avut o evoluţie întortocheată, ce se poate explica în mai multe feluri:ea
poate fi socotită mai întâi un rezultat al unui conflict cu Hruşciov, provocat de acesta, nedorit de
Gheorghiu-Dej şi care l-a împins de dictatorul român spre o politică de autonomie, doar pentru a se
menţine la putere. Pe de altă parte, ţinând cont de antecedente, se poate emite şi ipoteza că Dej a
urmărit întotdeana să obţină statutul autonom pe care l-a atins în 1964;a reuşit să-l împlinească
numai în momentul în care condiţiile internaşionale i-au fost prielnice. Probabil că amele ipoteze
conţin un sâmbure de adevăr, ele completându-se reciproc. 39
37
Ibidem, pp 177-178
38
Chiriac, Mircea Dănuț, Istoria politică modernă și contemporană a României, București, Editura VICTOR, 2015,
pp 50-57
39
Ibidem, p 90

11
 CONCLUZII

Totalitarismul este o formă extremă de manifestare a dictaturii. Acesta este o realitate apărută
în secolul XX, când mijloacele tehnice au permis realizarea unui control total al societăţii. 40
În
secolul XX s-au manifestat două forme de totalitarism:totalitarismul de dreapta, sub forma
nazismului german şi totalitarismul de stânga, sub forma comunismului sovietic. Indiferent de
forma de manifestare totalitarismul are câteva caracteristici.
Regimul totalitar se întemeiază pe o ideologie ce clădeste o lume fictivă.
Discursul puterii este o altă caracteristtică a logicii de tip totalitar.
Regimul politic totalitar controlează societateabde-a-ntregul, pentru că aceasta este una slabita.
Logica totalitară deposedează individul de el însuşi. Această caracteristică se referă la
fenomenul de standardizare a individului, care atomizează societatea. Omul devine anonimul
pierdut în masa de anonimi ce trăiesc într-un univers indefinit reglementat, dar într-o manieră
diferită de reglementarea de tip democratic.   Aceste caracteristici ale regimului totalitar comunist
s-au manifestat şi în societatea românească , în timpul regimului comunist, de tip sovietic, din
perioada 1948-1965.
Geopolitica intereselor marilor puteri a făcut ca România să fie obligată să experimenteze,
după al doilea război mondial, forma totalitarismului de tip sovietic. Acestă formă de organizare a
statului este cunoscută în istoriografia românească ca procesul de stalinizare a societății românești.
În esență acest proces a însemnat acțiunea de import a modelului de organizare politică, economic,
cultural și instituțională existent în URSS, fără a se ține cont de condițiile , specificul și tradițiile
societății românești. Desigur că acest lucru a generat urmări grave în societatea românească, de la
cele umane la cele care vizau ideea de dezvoltare economic, afirmare cultural și independență
politică.
În procesul de impunere a regimului comunist, de tip sovietic observam patru etape.

40
Raul Hillberg , La destruction des Juifs d’Europe , din l’Humanite, 18 martie, 1998.

12
 Evenimentele petrecute după 23 august 1944, trimite România în sfera de influență
sovietică. Începând cu 6 martie 1945 se impune la guvernare în urma presiunilor sovietice,
guvernul Groza, marcând o importantă etapă a comunismului românesc, cucerirea puterii
executive. O a doua etapă a fost cucerirea puterii legislative, în urma alegerilor din 1946. Paralel
s-a desfășurat procesul de eliminare din viața politică a opoziției reprezentate de PNȚ și PNL. O
altă etapă importantă în procesul de trecere de la o monarhie la o „democrație populară” a
constituit-o abdicarea forțată a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 și proclamarea Republicii
Populare Române. Această nouă orientare politică este oficializată prin Constituția de la 13
aprilie1948 și aprofundată prin cea de la 27 septembrie 1952.

Regimul stalinis în România s-a instaurat treptat fiind una din cele mai grele periode pentru
români, supunându-se liderilor și legilor aceștiora, uitând ce înseamnă drepturi, libertate și o viață
liniștită. Guvernarea se făcea prin teroare și instituții precum securitatea, miliția. După părerea
mea, un regim care promovează autoritatea prin teroare este total inadecvat.

La fundamentarea stalinismului au stat o serie de măsuri: Atomizarea societăţii,  procesele

spectacol sau demonstrative ocupă un loc considerabil în legitimarea sistemului politic totalitar,
crearea statului de drept totalitar, onsolidarea statului-partid şi, apoi, a partidului-stat, crearea
omului nou şi rotaţia cadrelor, rolul poliţiei politice în amplificarea terorii şi consolidarea sis-
temului.
Perioada guvernată de Gheorghe-Gheorghiu-Dej a cunoscut două etape, etapa1947-1960 a fost a
cea perioadă în care România a fost subordonată total față de Uniunea Sovietică, ceea ce a dus la
sovietizarea economiei și a culturii pe principiu luptei de clasă, supravegherea instituțiilor și colec-
tivizare dar si un intens fenomen de rusificare prin cultura rusă și limba rusă ca singura limbă
străină. Etapa 1960-1965 a fost perioada în care se realizează o oarecare îndepărtare de Moscova şi
o reorientare a politicii interne şi externe. Astfel, pe plan intern, are loc o liberalizare a învăţămân-
tului şi culturii şi vor fi eliberaţi ultimii deţinuţi politici , iar în planul politicii externe vor fi reluate
legăturile cu Occidentul. În aprilie 1964, va fi făcută Declaraţia prin care România proclamă prin-
cipiile suveranităţii şi independenţei naţionale, neamestecului în treburile interne, avantajului şi re-
spectului reciproc.

13
 BIBLIOGRAFIE

I.DOCUMENTE
1. Constituția Republicii Populare Române 1952, Capitolul 1,articolul 3
2. Constituția Republicii Populare Române 1952, Capitolul 4.articolul 42
3. Monitorul oficial , nr.19 din 23 ianuarie 1948
4. Monitorul oficial.nr.46 din 24 ianuarie 1948

II.LUCRĂRI GENERALE ŞI DE SPECIALITATE

5.Apostol,Gheorge,Eu și Gheorghiu-Dej,București,Editura Paco,2011
6.Arendt,Hannah,Originile totalitarismului ,București,Editura Humanitas,2006
7.Aristotel, Politica, Cărţile a II-a şi a VI-a,Editura Antet,1996
8.Aron, Raymond ,Democrație și totalitarism,București,Editura All,2003
9.Baciu, Nicolae,Agonia României 1944-1948,Cluj-Napoca,Editura Dacia,1990
10.Bălan,Ion, Regimul concentraţionar din România 1949-1954,Fundaţia Academia
Civică ,Bucureşti,1998
11.Banciu,Angela Istoria constituțională a României,deziderate naționale și realități
sociale,București,Editura Lumina Lex,2001
12.Berceanu,Barbu ,Istoria constituțională a României în context internațional, București Editura
Roseti,2003
13.Călin,Vaslan, Politologie,București, Editura Economica,1997
14. Carrere d Encausse, Helen, Traite de science politique vol 2,Paris , P.U.F ,1985
15.Chiriac,Mircea Dănuț,Istoria politică modernă și contemporană a României,București,Editura
VICTOR,2015.
16.Chirițoiu,Mircea,Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947,București,Fundația Academică
CIvică,1997
17.Ciobanu,Mircea,Convorbiri cu Mihai 1 al României, București,Editura Humanitas,Vol 1
18.Constantiniu,Florin,O istorie sinceră a poporului român,București,Editura Univers
Enciclopedic Gold,2001

14
19.Courtois,Stephane,Comunism și totalitarism, ,București,Editura Polirom,2011
20.Curpăn,Vasile Sorin,Momente în dezvoltarea politico-juridică a României ,Bacău,Editura
Grafit,2008
21.Deletant,Denis,Teroarea comunistă în România, ,Iași,Editura Polirom,2001
22.Deletant,Dennis,România sub regimul comunist, ,București,Editura Academia Civica,2010
23.Delsol,Chantal Millon, Ideile politice ale secolului XX, Editura Polirom,2002
24.Focseneanu,Eleodor ,Istoria constituțională a României(1859-1991),București,Editura
Humanitas,1992
25.Georgescu,Vlad Istoria Românilor,ediția a III-a ,București,Editura Humanitas,1952
26.Georgescu,Vlad,Istoria românilor de la origini și până în zilele noastre ,București,Editura
Humanitas,1992
27.Gură,Nicoleta Ionescu, Stalinizarea României: Republica Populară Română, 1948-1950:
transformări instituționale, București, Editura All,2005
28.Institutul Național pentru studiul totalitarismului „Arhivele totalitarismului”anul 3,nr 2/1995
29.Ionescu,Ghiță,Comunismul în România,București,Editura Litera,1994
30.Layton,Geoff,Germania:al treilea Reich,1933-1945,București,Editura ALL,1999
31.Nedelcu,Elena,Democrația și cultura civică,București, Editura Paidea,2000
32.Pavelescu,Tudor,Alina Politica de cadre a partidului muncitoresc roman: 1945-1955
Ed.Arhivele Naționale ale României, București, 2006
33.Pop, Ioan Aurel,Bolovan,Ioan,Istoria României,Institutul Cultural Român,Cluj-Napoca,2004
34.Rațiu,Ion,România de astăzi-comunism sau independență?, București,Editura Condor,1990
35.Scurtu,Ioan, Istoria contemporană a României (1918-2005), Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucuresti, 2005
36.Sbârnă,Gheorghe, Constituțiile româniei,studii,Ed.Cetatea de scaun,Târgoviște ,2002
37.Tănase, Stelian, Elite și societate: guvernarea Gheorghiu-Dej: 1948-1965,București,Editura
Humanitas,1998
38.Tismăneanu,Vladimir,Stalinism pentru eternitate,București,Editura Polirom,2005
39.Tudor,Gabriel,Mihai 1 al României.Regele și țara,București,Editura ALLFA,2007

III.PERIODICE
39. Actul de abdicare al Regelui Mihai

15
40. Scânteia nr.1066 / 8 martie 1948
41.Scânteia,nr 2800 / 6 martie1953

IV.WEB-GRAFIE
42. http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/01/instaurarea-regimului-stalinist-
in.html,accesat la data de:6.05.2016
43.http://cultural.bzi.ro/cum-a-fost-dizolvat-partidul-national-taranesc-in-1947-5103,accesat la
data de:27.04.2016
44.http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/constitutie/constitutia-republicii-populare-
romane-1952.php,accesat la data de: 3.05.2016
45.http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386,accesat la data de 6.05.2016
46.http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386,accesat la data de: 3.05.2016
47.http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/de%20la%20catalan%20august
%202010/CCP-Documente_Interne%20final.pdf,accesat la data de:7.05.2016
48.https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/juramant/,accesat la data de:6.05.2016
49.https://enciclopediauniversala.wordpress.com/2013/02/08/romania-postbelica-stalinism-
national-comunism-si-disidenta-anticomunista/,accesat la data de:7.05.2016

ANEXA NR.1.

16
 ANEXA NR.2

17
 ANEXA NR.3

18
Gheorghe-Gheorghiu-Dej

19