Comunism

Acest articol este parte a seriei

Comunism

Școli ale comunismului[ascunde]

Marxism · Leninism
Stalinism · Troțkism
Maoism · Franklinism
Comunism religios
Anarho-comunism
Partide comuniste[ascunde]
Partid comunist
Listă de partide comuniste
Partidul Bolșevic
Partidul Muncii din Albania
Partidul Comunist Bulgar
Partidul Comunist
al Uniunii Sovietice
Partidul Comunist din Iugoslavia
Partidul Muncitoresc Unit Polonez
Partidul Comunist Român
Partidul Comunist Ungar
Internaționala Communistă
Cominform
State comuniste[ascunde]
State istorice importante:
Uniunea Sovietică
Bulgaria
Cehoslovacia
Germania de Est
Iugoslavia
Polonia
România
Ungaria
State actuale:
China
Coreea de Nord
Cuba
Laos
Vietnam
 Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele, dar diferite și,
istoric, foarte contrastate, sau chiar, după comentatori precum istoricul Stephane Courtois,
contradictorii:
 o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase
sociale și proprietate privată, și care are scopul de a realiza o societate egalitară;
 o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem;
 un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară” sau
„democrație populară”, în care statul există, fiind chiar atotputernic și totalitar sub conducerea
excluzivă a unui singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele
sociale fiind diferențiate nu prin accesul la proprietate ci prin accesul inegal la uzufructul
proprietății colective.
Teoria
Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură
de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste
ideale este: De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități[1], sintagmă preluată (aproape
literal) din Noul Testament.[2][3] Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie străveche: după
ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o
societate comunistă, printre primii creștini dinPalestina antică.[4][5][6][7][8][9][10][11][12] Această idee le-a
fost dată de Isus.[13] De exemplu, în creștinismul primitiv, Anania și Safira au fost pedepsiți cu
moartea pentru că nu și-au dat averea colectivului.[14][15][16] Filozofia Sfântului Ioan Gură-de-Aur
avea și ea conotații egalitariste similare, Gură-de-Aur considerând că toate bunurile lumești trebuie
egal împărțite între creștini. [17]
Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemănătoare cu cele folosite de comuniști
pentru a atrage simpatia poporului și a prelua puterea, dar spre sfârșitul vieții s-a răzgândit,
schițând, în „Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie. [18]
O astfel de formă de organizare socială, bazată pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai
fost încercată în epoca modernă. Se poate da chiar exemplul românesc al Falansterului de
la Scăieni (județul Prahova) de la jumătatea secolului XIX. Sau mai nou,
organizareachibuțurilor din Israel pentru noii imigranți.
La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor Drepți, a fost o
organizație comunist-creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a apostaziat de la
caracterul creștin al organizației, transformând-o prin Manifestul comunist într-o organizație cu
ideologie materialistă și atee, care explică, prin „lupta de clasă”, că fără folosirea violenței
revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială tradițională sistemul capitalist nu poate fi
schimbat; pentru Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a amorți poporul”. Karl Marx a
arătat mecanismele economice şi sociale prin care religiile domină conştiinţa popoarelor, cui
foloseşte acest drog.
Practica[modificare | modificare sursă]
După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și produs o republică
democrată[necesită citare], a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit ulterior „Revoluția
din Octombrie”), care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate, cea
mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse.
Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale dezvoltării
economice a societății: sclavia, feudalismul,capitalismul și comunismul. Această concepție
materialist-istorică a comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate celelalte sisteme
(social, juridic, cultură). De asemeni dezvoltă concepția determinismului, potrivit căreia fiecare
individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus nu de gândirea acelui individ ci de clasa la
care aparține, și de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăți comuniste. Acest concept
determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit milioane de
oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în celelalte state frățești.
[19]
De asemenea, comuniștii au naționalizat proprietățile private prin procesul de colectivizare în
agricultură, sau etatizare în industrie și comerț.[20]
Tradiția politică rusă reprezintă unul din factorii care au influențat în mod decisiv practica noului
regim postrevoluționar rus: există o aproape perfectă continuitate de metodă și practică în materie
de politici represive și antidemocratice între autocrația țaristă pe de-o parte și regimul bolșevic care
a înlocuit-o pe de cealaltă, diferențele existând eventual, acolo unde ele chiar există, la nivel de
eficacitate ale acestor politici: birocrația și aparatul represiv bolșevice s-au dovedit a fi mai eficiente
decât cele aristorcratice, țariste, cu tot ce-a însemnat asta bine și rău. Cenzura, pușcăria politică,
lagărul de muncă siberian, cenzura, teroarea polițienească, crima politică, reprimarea libertăților
individuale, controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete, toate au existat în Rusia țaristă
înainte de a fi folosite de regimul bolșevic. Tot parte a influenței tradiției politice ruse asupra
practicii comunismului bolșevic este și terorismul aplicat ca metodă de luptă politică de către
opoziția clandestină la țarism, această opoziție clandestină apărută fiind ca reacție disperată și ultra-
radicală la regimul lui Nicolae al 2-lea și al predecesorului lui (un important inspirator al
bolșevismului, Neceaiev anume, considera că numai metodele brutale și inumane ale țarismului, ale
statului polițienesc, pot învinge țarismul).[21] Unii istorici (precum britanicul Orlando Figes)
consideră tradiția revoluționară rusă a fi chiar elementul cheie în înțelegerea sursei de inspirație a
regimului bolșevic (comunist), mai mult chiar decât marxismul sau faptul că regimul și-a forjat
aparatul și practicile într-un violent război civil peste care s-a adăugat și o importantă intervenție
militară străină: Lenin a devenit revoluționar nu citindu-l pe Marx, ci făcând lectura autorilor
tradiției revoluționare rusești, aceste scrieri cunoscându-le înainte de a-l fi citit pe Marx. Disprețul
lui Lenin pentru liberalism și democrați (fie ei și socialiști) ca și înalta apreciere a acestuia pentru
metodele dictatoriale își au originea mai mult în tradiția revoluționară rusă decât în scrierile si
filozofia lui Marx.[22] Marxism-Leninismul este astfel leninist pentru că prima iubire a lui Lenin a
fost un individ gen Cernișevschi, căci prin scrierile acestuia din urmă a devenit Lenin revoluționar,
și asta cu mult timp înainte de a-l fi citit pe Marx. Când în fine Lenin l-a citit pe Marx, acesta era
deja înarmat cu ideile lui Cernișevschi, Tkaciev și a grupului Voința Poporului, și aceste idei au
făcut distinctiv aproșul leninist al marxismului.[23] Nu marxismul l-a făcut pe Lenin revoluționar, ci
Lenin a făcut marxismul revoluționar.[24] Dacă inițial, sub influența scrierilor și practicilor radicale
ale grupurilor revoluționare ruse Lenin considera că e de dorit o lovitură de stat care să înlocuiască
dictatura țaristă cu un regim comunist, ulterior, sub influența ideilor marxiste răspândite de
Plehanov aflat în exilul occidental, Lenin renunță temporar atât la ideea loviturii de stat cât și la
aceea că teroarea este dezirabilă sau măcar necesară.[25] Întru convertirea rușilor la revoluție
Cernișevschi a avut o influență mai mare decât toate scrierile lui Marx și Engels împreună. [26] Marx,
de altfel, avea temeri în ce privește posibilitatea că dacă izbucnește în Rusia o revoluție, aceasta va
fi inerent țărănească în caracter și va căpăta "nuanțe asiatice".[27] Practica bolșevicilor a fost
inspirată de radicalismul unor oameni precum Neceaiev, un individ care n-avea nevoie de intrigile
intelectuale ale marxismului pentru a deveni un ultra-radical care să propovăduiască masacrul
contra aristocrației, burgheziei și în definitiv contra tuturor celor care i se opun, și care să exprime
ură prin orice por al ființei lui: istoria individuală și a familiei lui sunt suficiente, acesta născut fiind
într-o familie de iobagi și mort în pușcăriile țariste, ajunge să muncească într-o fabrică de copil (de
la 9 ani), se dovdește autodidact și învăță singur să scrie și ajunge chiar instructor de religie, fără a
renunța însă la ura tipică clasei din care provenea pentru toate celelalte clase, ură care așa cum
declara Vera Jasulici (o populistă) n-avea nimic în comun cu opiniile intelectuale al "intelighenției".
[28]
Morala partidului bolșevic datorează tot atât de mult unui individ precum Neceaiev pe cât
datorează și lui Marx,[29] Neceaiev urmărit de poliție și în exil fiind la un moment dat, și copleșit de
distrugerea organizației lui secrete de către poliția secretă țaristă, va ajunge la concluzia că o astfel
de organizație inevitabil clandestină în Rusia vremii, pentru a supraviețui, trebuie să se bazeze pe
principiile lui Machiaveli și să urmeze moto-ul iezuiților: "violență pentru trup, minciună pentru
minte".[30]