Comunismul

Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele, dar diferite și
istoric, foarte contrastante, sau chiar, după comentatori precum istoricul Stephane Courtois,
contradictorii:

*-o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate
privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară;

*-o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem;

*un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară” sau „democrație
populară”, în care statul există, fiind chiar atotputernic și totalitar sub conducerea exclusivă a unui
singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele sociale fiind diferențiate nu prin
accesul la proprietate, ci prin accesul inegal la uzufructul proprietății colective.

Secera și ciocanul este un simbol folosit pentru reprezentarea comunismului și a partidelor

comuniste.Imaginea celor doua unelte suprapuse simbolizeaza alian ța politica dintre țărănime și
proletariatul industrial.

Simbolul secerii și ciocanului este foarte cunoscut datorită încorporărării sale în steagul roșu al Uniunii
Sovietice.Simbolul secerii și ciocanului este folosit și pentru alte steaguri sau embleme.

Teoria
Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură
de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste
ideale este: „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”, sintagmă preluată (aproape literal) din
Noul Testament.

Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie străveche, si anume:

 După ce a fost propus în ,,Republica “lui Platon, comunismul a fost adoptat de apostolii
creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, printre primii creștini din Palestina antică. Această
idee le-a fost dată de Isus. Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemănătoare cu cele
folosite de comuniști pentru a atrage simpatia poporului și a prelua puterea, dar spre sfârșitul vieții s-a
răzgândit, schițând, în „Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie.

In creștinismul primitiv, Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au dat toată
averea colectivului.

In filozofia Sfântului Ioan Gură de Aur era sustinut faptul că toate bunurile lumești trebuie egal
împărțite între creștini.

O astfel de formă de organizare socială, bazată pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost
încercată în epoca modernă. Se poate da chiar exemplul românesc al falansterului de la Scăieni (județul
Prahova) de la jumătatea secolului XIX. Sau mai nou, organizarea chibuțurilor din Israel pentru noii
imigranți.

Comunismul din sec al XIX-lea a avut la bază materialismul dialectic, Karl Marx fiind părintele
ideologiei comuniste , membru al organizației,, Liga Comuniștilor”, fondată la Londra în 1836 sub
numele de Liga Celor Drepți , transformând-o prin Manifestul comunist,dintr-o organizație comunist-
creștină, într-o organizație cu ideologie materialistă și atee,. Astfel, Karl Marx și Friedrich Engels au
expus in „Manifestul Partidului Comunist” o nouă concepţie despre lume. Principiile enunțate de Marx
au stat la baza gândirii socialiste din Rusia. A urmat Lenin care a participat intens la extinderea mişcării
revoluţionare de stânga. Lucrările lui Karl Marx au reprezentat pentru lumea comunistă primele
manuale de „Istorie a comunismului”. Comunismul promovează lupta de clasă şi rolul istoric
revoluţionar al proletariatului.

Practica
După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și a produs o republică
democrată, a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit, ulterior, „Revoluția din
Octombrie”), care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate, cea mai
notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse.

Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale dezvoltării
economice a societății: sclavia, feudalismul, capitalismul, socialismul, și, în final, comunismul. Această
concepție materialist-istorică a comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate celelalte
sisteme (social, juridic, cultură). De asemenea, dezvoltă concepția determinismului, potrivit căreia
fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus nu de gândirea acelui individ, ci de clasa
la care aparține, și de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăți comuniste. Acest concept
determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit zeci de
milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în celelalte state
frățești.

De asemenea, comuniștii au naționalizat proprietățile private prin procesul de colectivizare în

agricultură, sau etatizare în industrie și comerț.

Tot parte a influenței tradiției politice ruse asupra practicii comunismului bolșevic este și terorismul
aplicat ca metodă de luptă politică de către opoziția clandestină la țarism, această opoziție clandestină
apărută fiind ca reacție disperată și ultra-radicală la regimul lui Nicolae al 2-lea și al predecesorului lui
(un important inspirator al bolșevismului, Neceaiev, considera că numai metodele brutale și inumane ale
țarismului, ale statului polițienesc, pot învinge țarismul

De la o idee teoretică, Lenin și ulterior Stalin au transformat comunismul într-un regim de teroare,
unde represiunea a atins cote alarmante. Stalin, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, a reușit
să extindă comunismul în sud-estul Europei, astfel că numărul crimelor împotriva așa-zișilor „dușmani ai
partidului sau regimului” au crescut.

Leagănul comunismului
Începând cu 1917, Rusia a îmbrățișat regimul comunist. Revoluția Bolșevică a stat la baza instaurării
acestuia. Revoluţia bolşevică se referă la acţiunea liderului partidului bolșevic Vladimir Lenin, când
revoluţionarii de extremă stânga au dat o sângeroasă lovitură de stat împotriva Guvernului Provizoriu.
Lenin a reușit să înlăture regimul țarist și să transforme Rusia în cel mai puteric stat comunist din
Europa. După Revoluția Bolșevică, Rusia a abandonat lupta alături de Antanta, ieșind din Primul Război
Mondial. Lenin a creat URSS (“părintele URSS-ului”), stat ce avea să domine puternic perioada
postbelică.

Preluarea puterii de către Stalin(„Omul de Oţel” sau „Demon” cu chip de om) a dus la crearea unei
țări unde crima împotriva adversarilor era literă de lege. După venirea la putere a lui Gorbaciov, cursul
politicii rusești s-a schimat, fiind mult mai moderată. Acest fapt s-a simțit atât în URSS cât și în alte state
comuniste din Europa.

În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, comunismul s-a extins în mai multe state din lume.

Răspândirea comunismului în lume

După cel de-al Doilea Război Mondial și victoria URSS alături de Națiunile Unite, Stalin a impus
comunismul în mai multe state din Europa: România, Albania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria,
Ungaria, RDG, Polonia. Treptat, comunismul s-a instaurat și în alte state din afara continentului
european, precum China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, Laos. Stalin a reușit să impună regimul
comunist și să subjuge state din lume din punct de vedere economic și politic. Acest aspect a dus la
declanșarea Războiului Rece, adică tensiuni între SUA și URSS, tocmai pe fondul acestei extinderi
puternice a comunismului. SUA a gândit diferite planuri de ajutorare a mai multor state afectate de
război, urmârind evitarea răspândirii comunismului. În toate statele din blocul socialist sovietic s-a
preluat modelul URSS unde teroarea și represiunea erau căi de organizarea a acestora.

Comunismul în Republica Democrată Germană

RDG, un succes a lui Stalin

Înfrângerea Germaniei Naziste a dus la împărțirea Germaniei. RFG sau Germania Vestică sub ocupație
anglo-americană și RDG sau Germania de Est, sub influența sovietică. RDG a îmbrățișat comunismul,
astfel că aceasta a urmat cursul impus de URSS.

Amprenta comunismului-Gulagul

Gulagul

Acronimul GULAG înseamnă Glavnoe Upravlenie Lagerei adică Administrația Generală a Lagărelor. Cu
timpul, cuvântul a început să desemneze nu doar administrația lagărelor de concentrare ci și sistemul
sovietic de muncă forțată în totalitatea sa. Deținuții l-au numit „mașina de tocat”. Istoria GULAG-ului
include arestări, interogatorii, transportul în vagoane pentru vite, munca silnică, morți inutile și
premature.

Disprețul lui Lenin pentru liberalism și democrați (fie ei și socialiști) ca și înalta apreciere a acestuia
pentru metodele dictatoriale își au originea mai mult în tradiția revoluționară rusă decât în scrierile si
filozofia lui Marx.

România comunistă
România comunistă este o denumire neoficială, folosită cu referire la perioada comunistă din istoria
României în care țara a fost cunoscută cu denumirile oficiale de Republica Populară Romînă / Republica
Populară Română, respectiv Republica Socialistă România. În această perioadă, Partidul Comunist
Român (care s-a numit Partidul Muncitoresc Român între 1948-1965) a fost, de facto, partidul politic
unic care a dictat prin guvern viața publică în România.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea
în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România, recent reintrat în
legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării tezei cominterniste ,,a dreptului
popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de stat”), în
vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din viața politică.

Perioada Republicii Populare Române

În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul
companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a
gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma
deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la
valoarea din 2014). SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea
societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda, de pildă, a
fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită Puutalo Oy). Un mare
număr de oameni (estimările variază de la 137 la mai multe zeci de mii ) au fost închiși din motive
politice. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare
număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici.. La începutul deceniului al șaptelea (1960 -
1970), guvernul român a început să treacă la acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de
Uniunea Sovietică.

Epoca Nicolae Ceaușescu

După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, survenit în martie 1965, Nicolae Ceaușescu a fost ales noul
Secretar General al PCR (în 1965) și șef al statului în 1967. Denunțarea invaziei sovietice în Cehoslovacia
din 1968 și scurta relaxare a represiunii interne, l-au ajutat pe noul lider comunist de la București să-și
creeze o imagine pozitivă în țară și în Occident.

Rapida creștere economică, susținută prin mari credite obținute din vest, nu a putut fi menținută și a
scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate și la represiune internă, care au avut ca
rezultat Revoluția din decembrie 1989 și prăbușirea regimului comunist și în România.

Economia României comuniste

După cel de-al Doilea Război Mondial, și în România, asemeni celorlalte state est-europene se aplică o
economie planificată, mai exact economie de comandă-control, cu planuri cincinale.

Se impune un ritm ridicat de creștere economică, în special industrializarea forțată, prin care anumite
ramuri ale industriei (industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) trebuia să crească
spectaculos, dar cu neglijarea producției bunurilor de consum.

În zona rurală, se urmărea eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți, denumiți
chiaburi și considerați dușmani ai regimului) și colectivizarea agriculturii.

Conform propagandei, scopul consta în ridicarea nivelului de trai și a culturii maselor.

Neîndeplinirea planului de producție era pusă pe seama celor socotiți indezirabili de către regim. S-a
ajuns ca aceștia să fie considerați sabotori și deferiți justiției. Astfel de procese au abundat în anii 1949 și
1950.

Restricționarea libertății de emigrare a cetățenilor

Regimul comunist a fost restrictiv în ce privește libertatea de a ieși din țară, iar emigranții erau
considerați trădători.

Emigrarea evreilor
În perioada 1959-1989, statul român a permis emigrarea a aproape 200.000 de etnici evrei, pentru care
Israel a plătit sume importante în valută forte, produse agricole și alte diverse avantaje.

România comunistă a obținut, în 1975, clauza națiunii celei mai favorizate, printr-o serie de concesii
făcute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite
ale Americii.

Emigrarea etnicilor germani

Potrivit declarațiilor lui Heinz-Günter Hüsch, avocatul care a reprezentat RFG în negocierile cu România
în perioada 1968-1989, în martie – decembrie '70, s-a negociat plecarea a 4.000 de etnici germani.
Pentru '71 – 6.000 de etnici germani, la fel în 1972, în 1973 - 4.000 de etnici germani. Decretul
Consiliului de Stat nr.402 din 1 noiembrie 1982 prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se
aprobă stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față
de stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de
întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea
definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru
școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior,
postuniversitar și doctorat.” Sumele plătite de statul german pentru compensarea acestor cheltuieli de
școlarizare erau împărțite pe categorii: 1.800 de mărci germane pentru persoanele cu studii medii, 5.500
de mărci germane pentru studenți și 7.000 de mărci germane pentru cei cu studii superioare încheiate.
În 1988 suma cerută pentru fiecare persoană era unică – 8.950 de mărci. Banii ajungeau într-un cont al
Băncii Române de Comerț Exterior. „În 99% din cazuri, banii au fost folosiți pentru plata datoriei externe
a României”, a arătat Florian Banu, cercetător în cadrul CNSAS, care a publicat un studiu pe această
temă. În urma negocierilor purtate de Heinz-Günter Hüsch cu reprezentanții Securității, din România au
plecat între 1968 și 1989 peste 200.000 de etnici germani din România.

Surse media estimează că un număr de circa 230.000 de șvabi și sași au părăsit în acest fel România,
statul german achitând, în compensare, aproximativ trei miliarde de mărci.

Emigrarea altor categorii de cetățenii

În perioada 1970-1973, operațiunea „Peregrinii” a adus în visteria României peste șase milioane de
dolari din vânzarea românilor get-beget.

Cetățenii români ale căror rude doreau să plece din țară sau chiar candidați la emigrare erau contactați
și li se cereau bani, apartamente în România, mașini și alte lucruri de valoare în schimbul promisiunii de
emigrare. Tarifele practicate mergeau de la 800 până la 10.000 de dolari de persoană.