Comunism

Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele, dar
diferite și istoric, foarte contrastate, sau chiar, după comentatori precum istoricul Stephane
Courtois, contradictorii:

o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase sociale și
proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o
societate egalitară ;
o mișcare politică , un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem;
un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară ” sau
„democrație populară ”, în care statul există , fiind chiar atotputernic și totalitar sub
conducerea exclusivă a unui singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar
clasele sociale fiind diferențiate nu prin accesul la proprietate, ci prin accesul inegal la
uzufructul proprietă ții colective.

Teoria
Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societă ții ca întreg, și toți membrii acesteia
se bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei
societă ți comuniste ideale este: „De la fiecare după capacită ți, fiecă ruia după nevoi”
sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament. Comunismul ideal, sau teoretic, are
astfel o istorie stră veche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de
apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă , printre primii creștini din
Palestina antică. Această idee le-a fost dată de Isus. De exemplu, în creștinismul primitiv,
Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au dat toată averea
colectivului. Filozofia Sfâ ntului Ioan Gură de Aur avea și ea conotații egalitariste similare,
Gură de Aur considerâ nd că toate bunurile lumești trebuie egal împă rțite între
creștini.Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemă nă toare cu cele folosite de
comuniști pentru a atrage simpatia poporului și a prelua puterea, dar spre sfâ rșitul vieții s-a
ră zgâ ndit, schițâ nd, în „Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie.O astfel de
formă de organizare socială , bazată pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost
încercată în epoca modernă . Se poate da chiar exemplul româ nesc al falansterului de la
Scă ieni (județul Prahova) de la jumă tatea secolului XIX. Sau mai nou, organizarea
chibuțurilor din Israel pentru noii imigranți.
La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor Drepți,
a fost o organizație comunist-creștină . Karl Marx, membru al acestei organizații, a
apostaziat de la caracterul creștin al organizației, transformâ nd-o prin Manifestul comunist
într-o organizație cu ideologie materialistă și atee, care explică , prin „lupta de clasă ”, că fă ră
folosirea violenței revoluționare pentru a ră sturna orâ nduirea socială tradițională sistemul
capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a
amorți poporul”. Karl Marx a ară tat mecanismele economice și sociale prin care religiile
domină conștiința popoarelor, cui folosește acest drog.

Creștinism și comunism
Idealul utopic comun al creștinismului și comunismului este crearea unei societă ți în
toate ță rile de pe pămȃ nt în care să existe egalitate deplină socio-materială și fraternitate
între oameni.

Practica
După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă , care a ră sturnat monarhia și a
rezultat într-o republică , a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit, ulterior,
„Revoluția din Octombrie”), care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele
ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice
ruse.
Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale
dezvoltă rii economice a societă ții: sclavia, feudalismul, capitalismul, socialismul, și, în final,
comunismul. Această concepție materialist-istorică a comunismului, arată că din sistemul
economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură ). De asemenea, dezvoltă
concepția determinismului, potrivit că reia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de
comportament indus nu de gâ ndirea acelui individ, ci de clasa la care aparține, și de aceea el
trebuie reeducat în lumina noii societă ți comuniste. Acest concept determinist este cel care
a folosit la justificarea lagă relor de reeducare, în care au murit zeci de milioane de oameni în
decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în celelalte state fră țești. De
asemenea, comuniștii au naționalizat proprietă țile private prin procesul de colectivizare în
agricultură, sau etatizare în industrie și comerț.Tradiția politică rusă reprezintă unul din
factorii care au influențat în mod decisiv practica noului regim postrevoluționar rus: există
o aproape perfectă continuitate de metodă și practică în materie de politici represive și
antidemocratice între autocrația țaristă , pe de-o parte, și regimul bolșevic care a înlocuit-o,
pe de altă parte, diferențele existâ nd eventual, acolo unde ele chiar există , la nivel de
eficacitate ale acestor politici: birocrația și aparatul represiv bolșevice s-au dovedit a fi mai
eficiente decâ t cele aristocratice, țariste, cu tot ce-a însemnat asta bine și ră u. Cenzura,
pușcă ria politică, lagă rul de muncă siberian, teroarea polițienească , crima politică ,
reprimarea libertă ților individuale, controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete,
toate au existat în Rusia țaristă înainte de a fi folosite de regimul bolșevic.
Tot parte a influenței tradiției politice ruse asupra practicii comunismului bolșevic este și
terorismul aplicat ca metodă de luptă politică de că tre opoziția clandestină la țarism,
această opoziție clandestină apă rută fiind ca reacție disperată și ultra-radicală la regimul lui
Nicolae al 2-lea și al predecesorului lui (un important inspirator al bolșevismului, Neceaiev,
considera că numai metodele brutale și inumane ale țarismului, ale statului polițienesc, pot
învinge țarismul). Unii istorici (precum britanicul Orlando Figes) consideră tradiția
revoluționară rusă a fi chiar elementul cheie în înțelegerea sursei de inspirație a regimului
bolșevic (comunist), mai mult chiar decâ t marxismul sau faptul că regimul și-a forjat
aparatul și practicile într-un violent ră zboi civil peste care s-a adăugat și o importantă
intervenție militară stră ină : Lenin a devenit revoluționar nu citindu-l pe Marx, ci fă câ nd
lectura autorilor tradiției revoluționare rusești, aceste scrieri cunoscâ ndu-le înainte de a-l fi
citit pe Marx. Disprețul lui Lenin pentru liberalism și democrați (fie ei și socialiști) ca și
înalta apreciere a acestuia pentru metodele dictatoriale își au originea mai mult în tradiția
revoluționară rusă decâ t în scrierile si filozofia lui Marx. Marxism-Leninismul este astfel
leninist pentru că prima iubire a lui Lenin a fost un individ gen Cernișevschi, că ci prin
scrierile acestuia din urmă a devenit Lenin revoluționar, și asta cu mult timp înainte de a-l fi
citit pe Marx. Câ nd, în fine, Lenin l-a citit pe Marx, acesta era deja înarmat cu ideile lui
Cernișevschi, Tkaciev și a grupului Voința Poporului, și aceste idei au făcut distinctiv aportul
leninist al marxismului. Nu marxismul l-a făcut pe Lenin revoluționar, ci Lenin a făcut
marxismul revoluționar. Dacă , inițial, sub influența scrierilor și practicilor radicale ale
grupurilor revoluționare ruse Lenin considera că e de dorit o lovitură de stat care să
înlocuiască dictatura țaristă cu un regim comunist, ulterior, sub influența ideilor marxiste
ră spâ ndite de Plehanov aflat în exilul occidental, Lenin renunță temporar atâ t la ideea
loviturii de stat câ t și la aceea că teroarea este dezirabilă sau mă car necesară . Întru
convertirea rușilor la revoluție Cernișevschi a avut o influență mai mare decâ t toate
scrierile lui Marx și Engels împreună. Marx, de altfel, avea temeri în ce privește posibilitatea
că, dacă izbucnește în Rusia o revoluție, aceasta va fi inerent ță ră nească în caracter și va
că pă ta "nuanțe asiatice". Practica bolșevicilor a fost inspirată de radicalismul unor oameni
precum Neceaiev, un individ care n-avea nevoie de intrigile intelectuale ale marxismului
pentru a deveni un ultra-radical care să propovă duiască masacrul contra aristocrației,
burgheziei și, în definitiv, contra tuturor celor care i se opun, și care să exprime ură prin
orice por al ființei lui: istoria individuală și a familiei lui sunt suficiente, acesta nă scut fiind
într-o familie de iobagi și mort în pușcă riile țariste, ajunge să muncească într-o fabrică de
copil (de la 9 ani), se dovedește autodidact și învă ță singur să scrie și ajunge chiar instructor
de religie, fă ră a renunța însă la ura tipică clasei din care provenea pentru toate celelalte
clase, ură care așa cum declara Vera Jasulici (o populistă ) n-avea nimic în comun cu opiniile
intelectuale al "intelighenției". Morala partidului bolșevic datorează tot atâ t de mult unui
individ precum Neceaiev pe câ t datorează și lui Marx, Neceaiev urmă rit de poliție și în exil
fiind la un moment dat, și copleșit de distrugerea organizației lui secrete de că tre poliția
secretă țaristă , va ajunge la concluzia că o astfel de organizație inevitabil clandestină în
Rusia vremii, pentru a supraviețui, trebuie să se bazeze pe principiile lui Machiaveli și să
urmeze moto-ul iezuiților: "violență pentru trup, minciună pentru minte".