Zilele petrecute la bunici mi s-au parut intotdeauna cele mai placute.

Bratele lor mereu deschise si

sufletul incarcat de amintirile frumoase pe care eu si fratele meu le-am imprimat de-a lungul timpul mi-au
oferit sentimentul de siguranta.
Cand eram mai mic, imi petreceam verile intregi alaturi de bunicii mei dragi. Insa acum, cu
trecerea anilor, timpul s-a scurtat din ce in ce mai mult, ajungand sa ii vizitez in weekenduri o data la
doua saptamani.
Pentru ca se apropoie sfarsitul brun-auriu al toamnei, la sfarsit de saptamana am mers la buna si
la bunu ca sa nu se simta…singuri.
Mereu imi gasesc camera curata, aerisita si aranjata. Dupa ce imi las bagajele ponosite pe patul
moale, imi iau ceva mai gros pe mine si ma duc in gradina. Vreau sa precizez ca pentru a ajunge in
gradina trebuie sa treci prin atelierul bunicului plin de cutii mici sau mari de cuie,ciocane,fierastraie…Si
acum raman putin fascinat de cat de aranajate sunt trusele bunului meu. Dupa ce am deschis usa de metal,
am fost intampinat de bunicul, care culegea strugurii din via intunecata si parfumata. Dumnealui,
privindu-ma cu un luciu in ochi, m-a invitat sa il ajut. Nimic nu s-a schimbat de-a lungul anilor, poate
doar absenta tacuta a pasarilor ce traiau odata in spatele gradinii.
Imbrancit de un sentiment usor de goliciune in suflet, las usor cosul ce era aproape plin si alerg
usor catre spatiul unde trebuiau sa fie gainile bunicilor mei. Toate s-au evaporat in timp lasand in urma
amintirea lor.
Ceea ce am remarcat este prezenta nelipsitei bancute din mijlocul gradinii. Umeda de la ultima
lasare a ploii, imi creaza si mai mult un sentiment necunoscut pe care nu-l pot descrie. Desi pot sa spun ca
bancuta aceasta este un reper in timp si spatiu infipt bine in biblioteca memoriei mele.
Parca si vad printre picaturile reci de pe firele de iarba, ca o oglinda in apa, trecutul copilariei
mele.
Cum ma plimbam nestigherit de dimineata pana seara cu trotineta de la un capat la altul, cum
deschideam portita de lemn, cu frica ce-i drept sa nu sara vreun cocos pe mine, ori cand ma ascundeam de
bunica in spatele unei magazii improvizate din fiare care acum doar umbra dreptunghiulara mai lasa un
semn ca aici a fost depozitat ceva.
Ce-i drept, bunicii au avut si doi porci, si acum mai exista spatiul lor, insa mereu pentru mine a
fost gol, ceva ce intotdeauna m-a iritat, parca lipsea ceva.
Iar buniculului ii placea sa citeasca adeseori ziarul pe bancuta si sa imi povesteasca de nazbatiile
pe care le facea tata in care ma regaseam adeseori si eu.
Si visez cu ochii acoperiti de o pelicula a timpului ce ma poarta in trecut si imi arata cat de
dezamagitor isi lasa timpul bratul asupra noastra, insa cinvea ma scoate din somnul meu.Era bunicul.
Bunicii mei imbatranesc odata cu fiecare an, iar gradina vesela ce-a fost odata a devenit un intreg
mormant la care ploaia plange din cand in cand.

Legenda :
------- = secventa narativa ; ------- = secventa descriptiva ;