Sunteți pe pagina 1din 4

Povestea unui cufăr de voiaj

Sunt un cufăr cu capacul boltit, da, din acelea pe care le vezi în muzee. Confrații mei, mai puțin
norocoși decît mine, umplu muzeele și cămările. Povestea mea, însă, a fost plină de neprevăzut...

Am văzut lumina zilei cu mulți ani în urmă, (nu mă puneți să socotesc pentru că sunt un biet cufăr
fără școală. Pe parcursul îndelungatei mele vieți am ajuns uneori prin internate dar cum am fost
adesea depozitat în încăperi întunecoase, nu am învățat niciodată carte).

Cum vă spuneam, am văzut lumina zilei cu mulți ani în urmă, în atelierul lui Sandu Tâmplaru’,
meșterul care m-a construit. Îmi amintesc, ca azi, chingile de fier care îmi strângeau capacul ca într-
o menghină și lemnul lucios, proaspăt lăcuit. Meșterul de-abia mă scosese la uscat când a dat peste
mine jupâneasa conacului... tocmai pregătea calabalâcul domniței și un cufăr din stejar era exact ce-
i trebuia (v-am spus ca sunt din lemn masiv, cu capac ferecat în chingi de fier, da?).

După o lungă tocmeală cu meșterul, iată-mă în iatacul Domniței. Spre rușinea mea, în cei 50 de ani
cât am slujit-o, am văzut-o foarte rar; de obicei jupâneasa se ocupa de mine, mă curăța cu ștergare
moi, îmi ungea balamalele când scârțâiau și mă umplea cu rochii ușoare și delicate ca puful de
păpădie.

Anii tinereții mele au fost cei mai frumoși... Îmi amintesc și azi scârțâitul trăsurii și legănatul în
bătaia vântului, soarele care îmi mângâia creștetul, chiar și picăturile repezi de ploaie care nu mă
speriau și nu mă abăteau de la datoria mea de a proteja comorile pe care le adăposteam...

Apoi, într-o zi, îmi amintesc ca acum, totul s-a schimbat. Scârțâitul molcom al trăsurii a fost înlocuit
cu un zgomot asurzitor, ca de tunet... Dintr-o dată am început să fiu înghesuit într-o încăpere
acoperită, laolaltă cu alte cufere și baloți...

N-a fost totuși prea rău și, după primul moment de surpriză, m-am obișnuit și chiar m-am
împrietenit cu confrații mei. Unii dintre ei erau mai învățați și mi-au spus că am început să
călătorim cu trenul, ba chiar erau mulțumiți de noul mijloc de transport; ei îl numeau progres... Cât
despre mine, după primele clipe neplăcute, am început să mă obișnuiesc (fie vorba între noi,
începusem să îmbătrânesc iar vântul și ploaia nu mai erau la fel de prietenoase ca în tinerețea mea;
începusem să scârțâi iar jupâneasa trebuia să îmi ungă balamalele tot mai des).
Uneori, în timpul lungilor călătorii cu trenul (cum îl numeau confrații mei), moțăiam și încercam să-
mi amintesc cum arată Domnița, stăpâna mea...

Dar într-o zi părea că totul s-a sfârșit... După o perioadă lungă în care nu am mai văzut lumina zilei,
am fost dus într-un loc întunecos și lăsat să zac acolo... Chiar dacă am încercat să-mi ocrotesc cât
mai bine comorile adăpostite (rochiile, mănușile și pantofii Domniței), am avut durerea de a le
vedea sfârșindu-se pe rând... În jurul nostru mișunau șoarecii și ticăloșii aștia mici a încercat de
nenumărate ori să mă înduplece să-i las să scotocească printre comorile mele dar nu m-am îndurat,
chiar dacă m-au amenințat de mii de ori că-mi rod capacul sau balamalele...

Am sperat mereu că, în cele din urmă, cineva mă va găsi...


*****************************************************************************

După ani întregi de uitare, într-o dimineață, în timp ce moțăiam dus pe gânduri, o lumină puternică
m-a trezit... Un glas vesel se auzea tot mai aproape și o exclamație atât de puternică încât m-a făcut
să-mi sară balamalele:
- Ia te uită ce cufăr frumos! Cred că are peste 200 de ani!

M-am simțit înviorat pe loc. Era prima dată când cineva îmi admira lucrătura. Nici măcar jupâneasa
care mă îngrijea pe vremuri nu mă admirase vreodată.

Doamna care mă lăudase m-a scos din podul unde zăceam, m-a curățat de praf și m-a așezat într-un
colț al camerei. Este prima dată când stau în lumină și vă mărturisesc că totul mi se pare schimbat...
Doamna petrece foarte mult timp la un birou de nuc, în fața unei cutii vorbitoare, iar șifonierul și
sofaua se uită adesea chiorâș la mine, spunând că am carii și că o să le îmbolnăvesc. Dar nu-mi
pasă! De curând am auzit-o pe Doamna dând poruncă să fiu dus la un meșter care să-mi repare
balamalele și să-mi netezească lemnul. Și chiar dacă șifonierul și sofaua râd de mine și mă numesc
”antic”, știu că voi reuși să-mi fac o nouă familie și o nouă viață.

Deja m-am împrietenit cu cu biroul și îmi împărtășește adesea din amintirile lui; a aparținut bunicii
doamnei noastre și îmi povestește uneori întâmplări cu tâlc sau legende cu parfum de epocă...

Acum sunt liniștit. De curând am ajuns în atelierul meșterului Save pentru o curățare temeinică...
Vă mărturisesc că, la început, mi-a fost frică. De când am fost construit, niciun alt tâmplar nu a pus
mâna pe mine și îmi era teamă ca noul meșter să nu-mi strice lucrătura. Dar m-am liniștit repede...
Noul meșter are o mână ușoară și folosește mișcări foarte delicate ca să nu mă rănească.
Mai întâi mi-a desprins ferecătura și mi-a curățat lemnul cu mare atenție. Încă nu-mi vine să cred că
nu m-a durut deloc. Într-adevăr, șifonierul și sofaua aveau dreptate, chiar dacă mi-e rușine să
recunosc, aveam carii și acum știu de ce simțeam mereu furnicături în capac. Însă meșterul nu s-a
lăsat deloc impresionat, mi-a astupat găurile cu niște bețișoare din lemn și mi-a lăcuit lemnul cu o
soluție ciudată care m-a scăpat de dăunători. Iar balamalele pe care mi le-a pus sunt noi-nouțe, cum
nu am mai avut de tare mult timp...

Aproape o săptămână am fost mereu răsfățat și modelat cu diferite unelte pe care nu le cunosc, apoi,
după ce mi s-a uscat noul lac, am putut să mă privesc în oglindă... Vă mărturisesc că am fost șocat...
eram din nou tânăr și frumos!

În atelier am avut surpriza de a-mi regăsi unul dintre confrații cu care am călătorit adesea pe tren.
Sărăcuțul! Nu mai avea deloc balamale iar capacul îi căzuse într-o parte! Era foarte deprimat. Îmi
spunea că zăcuse mulți ani într-o pivniță umedă. Probabil că de asta era așa de ruginit! Urma să
plece la un muzeu dar mai întâi avea nevoie de o restaurare completă (așa spunea el că se numește
repararea pentru muzeu). Mă bucur tare mult pentru el. Este un cufăr mult mai bătrân decât mine și
foarte înțelept și sper să ducă o viață liniștită la muzeu!

Eu astăzi mă întorc acasă. Doamna a venit, m-a văzut și a fost foarte mulțumită de felul cum arăt.
Știu că voi putea duce o viață plăcută în colțul camerei, fără teamă de bârfele șifonierului și ale
sofalei...

... Și totuși, uneori, noaptea, mi se pare că aud scârțâitul trăsurii și pașii ușori ai Domniței trecând în
urma mea și mi se face un dor cumplit de alte întâmplări și alte vremuri...

Povestire scrisă în cadrul proiectului de responsabilitate socială ”Reciclare prin recondiționare”

Despre programul de CSR


Programul de CSR “Reciclare prin recondiționare” este inițiat de grupul de companii SaveMob cu
scopul de a sprijini păstrarea obiectelor vechi și reintroducerea lor în circuitul curent. Este o
campanie de educare a publicului în vederea reciclării și recondiționării mobilierului vechi care se
derulează timp de 4 luni, în perioada august – noiembrie 2019, în București, urmând să fie extins la
nivel național în lunile următoare. Programul va avea două componente educaționale: pe de o parte
vor fi realizate materiale informative despre recondiționarea mobilierului, cu fotografii din atelier și
sfaturi despre folosirea și modificarea mobilierului vechi. A doua componentă educațională, cu tema
”Viața secretă a mobilierului nostru” va cuprinde o serie de povestiri cu impact emoțional scrise în
cadrul proiectului și oferite gratuit spre publicare partenerillor media ai proiectului, pe durata
campaniei.

Proiectul de CSR ”Reciclare prin recondiționare” este sprijinit de 13 parteneri media:


ACCMediaChannel, Bucuresti Life, Bucurestii vechi si noi, Clarissa, Ce face Mimi?, DacicCool,
Fashion8, IQool, Mujer, PRwave, Restaurante-Bucuresti.ro, StyleAndTheCity.ro, Vipstyle.

Despre SaveMob Group


Creat în 2013 și situat în Bucuresti, pe Bd. Timișoara nr. 104 E, SaveMob Group cuprinde
3 companii cu domenii diferite de activitate: SaveMob - cel mai mare atelier de restaurare/
recondiționare mobilier și obiecte de patrimoniu, Engineer Moving – servicii profesioniste de
mutare și transport obiecte din patrimoniul cultural și Depozitare-ieftina.ro – servicii de demontare,
ambalare, transport și depozitare mobilă în boxe speciale.

În perioada 2013-2018, SaveMob Group a lucrat pentru zeci de mii de clienți, a efectuat peste
15.000 de mutari realizate profesionist, a asigurat servicii de depozitare pentru sute de clienți
și a restaurat/ recondiționat peste 10.000 de obiecte.

S-ar putea să vă placă și